UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

- DREPT -

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific,

Conf. univ. dr. IOAN MOLNAR

Absolvent,

BĂDOI T. MARIUS ADRIAN

BUCUREŞTI 2017
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

- DREPT -

TEMA :

ACTUL SEXUAL CU UN MINOR

Coordonator ştiinţific,

Conf. univ. dr. IOAN MOLNAR

Absolvent,

BĂDOI T. MARIUS ADRIAN

BUCUREŞTI 2017

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE CONTRA

LIBERTĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII SEXUALE........................................................................................6
SECŢIUNEA I: Importanța vieții sexuale și necesitatea protecției acestei valori prin
mijloace specifice...................................................................................................................................7
1.Importanța vieții sexuale................................................................................................................7
2.Necesitatea protecției libertății sexuale.........................................................................................8
3.Aspecte comune infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale prevăzute de codul
penal în vigoare................................................................................................................................10
SECȚIUNEA A II-A: Precedente legislative.....................................................................................13
1. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1864............................................................13
2. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1936................................................................14
3. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1968................................................................15
SECŢIUNEA A III-A: Elemente de drept comparat........................................................................16
1. Legislaţia italiană.........................................................................................................................17
2. Legislaţia germană...................................................................................................................18
3. Legislaţia franceză.......................................................................................................................20
4. Legislația spaniolă.......................................................................................................................21
5. Legislația Rep. Moldova..............................................................................................................23
CAPITOLUL II: CONȚINUTUL JURIDIC ȘI STRUCTURA INFRACȚIUNII DE ACT SEXUAL
CU UN MINOR ÎN VARIANTA NORMATIVĂ SIMPLĂ.................................................................25
SECŢIUNEA I: Conţinutul legal şi caracterizarea infracţiunii de act sexual cu un minor...........25
SECŢIUNEA A II-A: Condiţii preexistente......................................................................................26
1.Obiectul infracţiunii.....................................................................................................................26
2. Subiecţii infracţiunii. Participaţia penală..................................................................................27
2.1. Subiectul activ și participația penală......................................................................................27
2.2. Subiectul pasiv.........................................................................................................................29
SECŢIUNEA A III-A: Conţinutul constitutiv...................................................................................31
1. Latura obiectivă...........................................................................................................................31
2. Latura subiectivă.........................................................................................................................33
CAPITOLUL III: ALTE ASPECTE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE ACT SEXUAL CU UN
MINOR....................................................................................................................................................34
SECȚIUNEA I: Forme.Modalități.....................................................................................................34
1.Forme.............................................................................................................................................34
2.Modalități......................................................................................................................................35
2.1. Modalitățile normative ale variantei tip..................................................................................35
3
 2.2. Modalități normative agravate................................................................................................36
SECȚIUNEA A II-A: Sancțiuni.Aspecte procesuale specifice.........................................................39
1.Sancțiuni........................................................................................................................................39
2.Cauza de nepedepsire...................................................................................................................40
3.Aspecte procesuale specifice........................................................................................................41
SECȚIUNEA A III-A: Probleme criminologice................................................................................42
1.Cauze și consecințe.......................................................................................................................42
2.Atitudini și acțiuni ale societății referitoare la infracțiunea de act sexual cu un minor..........44
2.1. În familie...................................................................................................................................44
2.2. În şcoli şi aşezăminte educaţionale..........................................................................................45
2.3. La locul de muncă....................................................................................................................45
2.4. În comunitate............................................................................................................................46

4
CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE CONTRA
LIBERTĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII SEXUALE

SECŢIUNEA I: Importanța vieții sexuale și necesitatea protecției acestei valori prin

mijloace specifice:
1. Importanța vieții sexuale
2. Necesitatea protecției libertății sexuale
3. Aspecte comune infracțiunilor contra libertății si integrității
sexuale prevăzute de codul penal în vigoare
SECȚIUNEA A II-A: Precedente legislative:
1. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1864
2. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1936
3. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1968

SECŢIUNEA A III-A: Elemente de drept comparat:

1. Legislaţia italiană
2. Legislaţia germană
3. Legislaţia franceză
4. Legislația spaniolă
5. Legislația Rep. Moldova

CAPITOLUL II: CONȚINUTUL JURIDIC ȘI STRUCTURA INFRACȚIUNII DE ACT

SEXUAL CU UN MINOR ÎN VARIANTA NORMATIVĂ SIMPLĂ

SECŢIUNEA I: Conţinutul legal şi caracterizarea infracţiunii de act sexual cu un minor

SECŢIUNEA A II-A: Condiţii preexistente:
1. Obiectul infracţiunii
2. Subiecţii infracţiunii. Participaţia penală:
2.1. Subiectul activ și participația penală
2.2. Subiectul pasiv
SECŢIUNEA A III-A: Conţinutul constitutiv:
1. Latura obiectivă
2. Latura subiectivă

5
CAPITOLUL III: ALTE ASPECTE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE ACT SEXUAL CU
UN MINOR
SECȚIUNEA I: Forme.Modalități:
1. Forme
2. Modalități:
2.1. Modalitățile normative ale variantei tip
2.2. Modalități normative agravate
SECȚIUNEA A II-A: Sancțiuni.Aspecte procesuale specifice:
1. Sancțiuni
2. Cauza de nepedepsire
3. Aspecte procesuale specifice
SECȚIUNEA A III-A: Probleme criminologice:
1. Cauze și consecințe
2. Atitudini și acțiuni ale societății referitoare la infracțiunea de act
sexual cu un minor

6
 CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE CONTRA
LIBERTĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII SEXUALE
SECŢIUNEA I: Importanța vieții sexuale și necesitatea protecției acestei valori prin
mijloace specifice

1.Importanța vieții sexuale

Sexualitatea umană nu a putut face abstracţie de evoluţia impusă de societate, astfel că

trăim într-o epocă în care a devenit un subiect de larg interes public fiind supusă influenţelor
unor factori de natură socială şi culturală fiind totodată marcată şi de presiunile exercitate de
normele şi valorile sociale.
Așa cum bine știm, activitatea sexuală este una dintre cele mai importante la care se
adaugă necesitatea de hrană, apă si oxigen, deci. putem spune că aceasta este utilă îndeplinirii
celei mai importante sarcini pe care orice faptură în viață o are, anume, aceea de perpetuare a
speciei.
De asemenea, sexul întarește legătura fizică, emoțională și afectivă dintre oameni, făcând
referire cu precădere la viața de cuplu, unde reprezintă un element indispensabil în asigurarea
unei relații reușite. Totodată poate fi folosit ca un instrument util pentru a construi o comunicare
intimă între parteneri , un limbaj al trupurilor cunoscut doar de către aceștia, o comunicare cât
mai lipsită de inhibiții însemnând o relație de cuplu mai închegată.
După cum bine știm sexul produce și numeroase beneficii pentru sănătate, printre care
putem aminti: reducerea riscului de cancer la prostată, reducerea riscului de cancer la sân,
prelungirea vieții și creșterea vitalității, întreținerea sănătății cardiovasculare; la acestea putând
adauga și unele beneficii de ordin psihologic cum ar fi: eliminarea stresului și atenuarea
depresiilor, clădește încrederea în propria persoană, etc.1
Actul sexual, nefiind socialmente periculos şi nici măcar imoral prin natura lui, devine
periculos numai pentru că este exercitat împotriva voinţei persoanei, adică prin nesocotirea
libertăţii acesteia de a dispune de sine în relaţiile sexuale, instinctul sexual, fiind înnăscut, având
o bază naturală, e considerat cel mai puternic dintre instinctele pe care le posedă omul, urmând
instinctului de a mânca şi de a bea pentru a trăi.

1
http://www.descopera.ro/stiinta/5877703-55-de-beneficii-pentru-sanatate-aduse-de-sex
7
 Pentru a produce plăcere, relaţiile dintre sexe trebuie să satisfacă un minim de cerinţe
morale şi etice, iar raporturile sexuale trebuie satisfăcute astfel încât să nu contrazică demnitatea
umană şi simţul estetic. Actul sexual nu poate fi separat de toate realizările culturii omeneşti, de
condiţiile de viaţă ale omului, de noţiunea de frumos. La animale, care-şi satisfac instinctul
sexual în mod natural, nu există desfrâu, la om însă, satisfacerea instinctului sexual tinde
totdeauna spre desfătare şi capătă uneori forme dintre cele mai nejustificate2.
Legislația internațională reglementează dreptul persoanei la viața privată și, inevitabil,
dreptul acesteia la viața intimă, aceasta cuprinzând si viața sexuală a persoanei, precum și
celelalte activități ce contribuie la dezvoltarea și definitivarea personalității, de asemenea,
integritatea fizică și morală a persoanei cuprinde inevitabil și viața sexuală a acesteia.

2.Necesitatea protecției libertății sexuale

Dreptul penal are menirea de a asigura cadrul juridic corespunzător apărării valorilor
sociale fundamentale. Între drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei fizice sunt incluse
şi cele care privesc libertatea sexuală, adică posibilitatea persoanei, indiferent de sex, de a hotărî
singură cu privire la viaţa sa sexuală, fără temerea că va fi împiedicată în exercitarea ei.
Încălcarea normelor privitoare la viaţa sexuală prezintă pericol social, deoarece, faptele
prin care se aduce atingere libertăţii sau moralităţii în acest domeniu sunt contrare intereselor
întregii societăţi, orice atentat la libertatea vieţii sexuale sau a inviolabilităţii acesteia
reprezentând şi un atentat împotriva dreptului persoanei la integritate corporală şi sănătate,
onoare, iar uneori, chiar la însăşi viaţa persoanei.
Viaţa sexuală a persoanei reprezintă în conformitate cu deciziile Curţii Europene a
Drepturilor omului „un aspect intim al vieţii private”, recunoscând-se dreptul fiecărei persoane
de a avea o viaţă sexuală la alegerea sa, în conformitate cu identitatea sa profundă.
Sexualitatea umană are din cele mai vechi timpuri o formă instituţionalizată, legitimată şi
controlată de reglementări juridice, consacrări religioase şi instituţii civile, ea putând reprezenta
o sursă importantă de conflicte ce afectează ordinea socială. Legislația penală protejează relațiile
sociale privind viața sexuală, precum și integritatea fizică și psihică a persoanei, fără de care
viața sexuală nu-și poate realiza finalitatea firească. De asemenea, sunt ocrotite conservarea
fondului biologic al societății omenești, sănătatea națiunii și moralitatea vieții sexuale.3

2
Rădulescu Sorin M, Sociologia şi istoria comportamentului sexual deviant, Editura Nemira, Bucureşti, 1997, p.12
3
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, Rodica Stănoiu, I. Fodor, Nicoleta Iliescu, C-tin Bulai, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale
Codului penal român, partea specială, vol.III, ed.a II-a, Editura Academiei Române, București,2002,p.375
8
 Libertatea sexuală este un atribut important al personalităţii umane şi o importantă
valoare socială. Pericolul social pe care îl presupun infracţiunile privind viaţa sexuală constă, în
primul rând, în răul pe care îl provoacă direct persoanei victimei. Dar în afara răului provocat
direct persoanei, ele pot avea consecinţe vătămătoare pe care le antrenează pe plan social, contra
desfăşurării normale a vieţii sexuale a oamenilor ca bază a existenţei societăţii, încălcarea
libertăţii sexuale creează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru deosebit de primejdios
pentru existenţa societăţii. De aceea, reprimarea infracţiunilor menţionate este o necesitate,
societatea fiind interesată în crearea cadrului de desfăşurare normală a raporturilor sexuale4.
Pe plan național, cele mai importante dintre drepturile omului sunt enumerate şi
consacrate chiar din Constituţia României în Titlul II (art.22-53), fiind în acelaşi timp şi drepturi
fundamentale: dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, la apărare, la libera circulaţie, la
viaţa intimă familială şi privată, libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare, dreptul la
informaţie, la învăţătură, la ocrotirea sănătăţii, dreptul de vot, de asociere, dreptul la muncă şi
protecţia socială a muncii, secretul corespondenţei, alte drepturi şi libertăţi5.
Sunt fundamentale pentru că sunt esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea omului,
indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii sale. Prin consacrarea şi garantarea
drepturilor omului, Constituţia ţării noastre se integrează în coordonatele atenţiei mereu
crescânde de care se bucură ideea afirmării personalităţii umane şi a recunoaşterii drepturilor sale
fundamentale în cadrul evoluţiei sociale şi politice a lumii contemporane6.
De-a lungul timpului, reglementarea drepturilor omului a evoluat de la o problemă
internă a statului la una cu caracter internaţional, acestea ajungând să reprezinte o valoare
fundamentală a oricărei societăţi democratice. Tematica drepturilor omului a cunoscut o evoluţie
progresivă, dobândind o deosebită importanţă pe măsură ce acestea au evoluat de la
responsabilitatea internă a statelor de a proteja indivizii, la o obligaţie internaţională, consacrată
printr-un număr tot mai mare de convenţii internaţionale sau acorduri regionale.
Drepturile şi libertăţile omului au devenit un element al ordinii de drept odată cu apariţia
primelor constituţii, cum ar fi: Magna Carta Libertatum din 1215 şi Petiţia Drepturilor din
1627; Declaraţiile de independenţă Americane din anii 1774-1776, toate acestea ca urmare a
luptei burgheziei în ascensiune împotriva absolutismului monarhic. Aceste acte ce dădeau
expresie concepţiei reprezentanţilor dreptului natural (H. Grotius, J.J. Rousseau), considerau
drepturile omului ca având izvorul în raţiunea umană, ca fiind inerente fiinţei umane, drepturi
declarate sacre şi inviolabile, opozabile statului, superioare legilor şi convenţiilor.

4
V. Dongoroz op.cit., p.328
5
Constituţia României, cu modificările aduse prin Legea de revizuire a Constituţiei României, publicată în M.Of. nr.669/22
septembrie 2003
6
C.Barbu, Ocrotirea persoanei în dreptul penal al României, Editura Scrisul Românesc, Craiova, p.217
9
 Inspirată din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a
Drepturilor Omului (C.E.D.O), pune la dispoziție, în prezent, un model perfecționat de garantare
efectivă a drepturilor omului, oferindu-le cetățenilor posibilitatea de a accede la un sistem de
control judiciar, control menit să asigure respectarea drepturilor acestora. Menirea Convenției nu
este aceea de înlocuire a sistemului național de protecție a drepturilor omului, ci de asigurare a
unei garanții la nivel internațional, alăturându-se legislației interne a fiecărui stat membru.
Convenţia are forţa juridică obligatorie pentru statele părţi; ea nu se mulţumeşte în a recunoaşte
drepturile individuale, ci le ridică la rangul de categorie juridică şi pentru prima dată în dreptul
internaţional, le conferă un regim protector. În materia drepturilor omului mai mult decât oriunde
altundeva, “justiţiabilitatea” regulii condiţionează şi eficacitatea sancţiunii sale. Nici o protecţie
internaţională a drepturilor omului nu poate prinde viaţă dacă nu este însoţită de mecanisme
jurisdicţionale corespunzătoare.
În cazul infracţiunii de act sexual cu un minor7 pericolul social al faptei rezultă din
consecinţele nefaste pe care această faptă le poate avea pentru dezvoltarea fizică şi morală a
minorului aflat la o vârstă fragedă. Obiectul ocrotirii penale îl constituie relaţiile sociale privind
libertatea şi inviolabilitatea actelor sexuale contra unor manifestări abuzive care implică
constrângerea. În această etapă a vieții sale, minorul nu are suficientă experienţă şi nici destulă
rezistenţă pentru a se apăra împotriva celui care ar încerca să-i exploateze naivitatea8.

3.Aspecte comune infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale prevăzute de codul

penal în vigoare

Libertatea individuală a oricărei persoane se referă, printre altele, şi la posibilitatea

acesteia, indiferent de sex, de a lua hotărâri proprii în domeniul vieţii sexuale, fără amestec din
partea altora. Legea asigură persoanei libertatea sexuală, dar impune, totodată, ca această
libertate să nu fie exercitată abuziv.
În Capitolul VIII, Titlul I din partea specială a Codului Penal sunt reglementate
infracțiunile contra libertății și integrității sexuale subsumate infracțiunilor contra persoanei.
Acestea reprezintă manifestări grave îndreptate împotriva persoanei, ce vizează, în principal,
libertatea și intangibilitatea vieții sexuale sub aspectul libertății individuale ce își au originea în
dreptul intangibil al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relațiile sexuale, în

7
Art.220 C.pen.
8
Gh. Nistoreanu, I. Molnar, V.Dobrinoiu, Al.Boroi, I.Pascu, V.Lazăr, Drept penal, partea specială, Editura Nova, 2000, p.170
10
limitele stabilite de normele juridice și morale. Realizarea acestui drept presupune existența unor
relații sociale de respect necondiționat față de atributele esențiale ale persoanei și nu în ultimul
rând față de libertatea acesteia în diversele ei manifestări.
Prin incriminarea infracţiunilor contra libertății și integrității sexuale îşi găsesc ocrotirea
şi alte valori sociale legate de persoană şi care pot fi lezate prin săvârşirea acestora,
inviolabilitatea sexuală fiind inseparabil legată de inviolabilitatea fizică, aceste fapte pot avea
drept consecinţă şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii şi chiar moartea. Se ocroteşte
deci şi sănătatea fiziologică fără de care viaţa sexuală nu-şi poate realiza finalitatea sa firească.S-
a urmărit ca incriminările din acest capitol să fie în concordanţă cu conţinutul Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului şi cu interesul statului în asigurarea protecţiei minorilor contra
infracţiunilor sexuale. În prezent, grupa infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale
cuprinde următoarele fapte: violul(art.218), agresiunea sexuală(art.219), actul sexual cu un
minor(art.220), coruperea sexuală a minorilor(art.221), racolarea minorilor în scopuri
sexuale(art.222) şi hărţuirea sexuală(art.223).
Prin analizarea infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale putem observa, în
primul rând, anumite aspecte comune ce țin de obiectul juridic special, în speță la infracțiunile
de: viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor și de racolare a minorilor în scopuri sexuale,
la toate aceste infracțiuni obiectul juridic special fiind aproape același, relațiile sociale ce
ocrotesc libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei indiferent de sex , diferențele regăsindu-
se în aspecte ce țin de vârstă și de felul constrângerii , fizică sau psihică. În timp ce infracțiunea
de corupere sexuală a minorilor și cea hărțuire sexuală au obiecte juridice speciale care prezintă
diferențe semnificative de restul infracțiunilor din aceeași categorie, la infracțiunea de corupere
sexuală a minorilor obiectul juridic special constă în relațiile sociale privitoare la viața sexuală,
pentru care minorul trebuie să fie pregătit în condiții de decență și moralitate, incriminarea faptei
urmărind asigurarea unui climat de dezvoltare normală a minorului, ferindu-l de săvârșirea unor
acte obscene; la infracțiunea de hărțuire sexuală obiectul juridic special este unul complex, ce
cuprinde, în principiu, relațiile sociale ce urmăresc viața sexuală a persoanei, legea penală
ocrotind libertatea acestor relații, punându-le la adăpost de orice constrângere, în subsidiar
aparându-se atât demnitatea persoanei, cât și relațiile sexuale privind serviciul.
Un alt aspect comun al acestor infracțiuni ține de obiectul material al infracțiunii astfel, la
infracțiunea de:viol, hărțuire sexuală, act sexual cu un minor și agresiune sexuală obiectul
material este reprezentat de corpul victimei, în timp ce la infracțiunea de racolare a minorilor în
scopuri sexuale și la cea de corupere sexuală a minorilor obiectul material nu există. De
asemenea, nu putem trece cu vederea faptul că elementul material al laturii obiective a
infracțiunilor de viol și act sexual cu un minor este unul cat se poate de asemanator și constă în
11
acțiunea sub formă de raport sexual, act sexual oral sau anal, sau orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală.
În ceea ce privește subiectul activ al acestor infracțiuni, trebuie menționat faptul că nu
este unul circumstanțiat, atunci când analizăm varianta tip, excepția fiind redată de art.222 din
Codul penal, racolarea minorilor în scopuri sexuale, unde subiectul este o persoană majoră.
Subiectul pasiv al majorității infracțiunilor din acest Capitol este circumstanțiat, fie că vorbim
despre varianta tip sau despre variantele agravate, de exemplu analizând infracțiunea de act
sexual cu un minor în varianta tip subiectul pasiv poate fi orice minor cu vârstă cuprinsă între 13
și 15 ani. La variantele agravate subiectul pasiv este particularizat fie prin vârstă scăzută fie prin
relația pe care minorul o are cu subiectul activ.
Toate infracțiunile cuprinse în acest capitol sunt comisive, se realizează prin acțiune,
acțiune ce constă fie în acte sexuale propriu-zise, fie în acte de natură sexuală. Excepții fac
hărțuirea sexuală și racolarea minorilor în scopuri sexuale unde elementul material este
reprezentat de acțiuni ce nu au valențe sexuale, ci urmăresc realizarea unor astfel de acte.
Raportându-ne la urmarea imediată putem constata faptul că aceasta diferă de la o infracțiune la
alta, astfel, putem avea drept urmare imediată încălcarea libetății sexuale, cazul violului de
exeplu, fie o punere în pericol a acestei libetăți, drept exemplu racolarea minorilor în scopuri
sexuale. Există însă cazuri când, la unele variante agravate, constatăm și o urmare imediată
adiacentă cum ar fi moartea victimei violate. Făcând referire și la legătura de cauzalitate
observăm că aceasta rezultă din însăși acțiunea incriminată.
Alte aspecte comune putem observa și analizând latura subiectivă a infracțiunilor contra
libertății și integrității sexuale, concret, raportându-ne la forma de vinovăție cu care sunt
săvârșite aceste infracțiuni, în speță fiind vorba despre intenție. De asemenea, nu putem a nu
observa că, exceptând hărțuirea sexuală și racolarea minorilor în scopuri sexuale, toate celelalte
infracțiuni din acest bloc conțin variate agravate ce au legătură fie cu poziția dominantă a
subiectului activ, fie cu unele consecințe grave suferite de victime (moartea, leziuni, etc.). În
unele cazuri, variantele agravate, ies în evidență și printr-o latură subiectivă specifică, cazul
variantelor comise cu intenție depășită (violul urmat de moartea victimei) ori al variantelor unde
latura subiectivă este condiționată prin scop (actul sexual cu un minor comis în scopul producerii
de materiale pornografice).
Raportându-ne la ultimul element constitutiv al unei norme juridice, în speță sancțiunea,
trebuie precizat faptul că datorită gravității acestor infracțiuni legiuitorul român modern a
prevăzut doar pedeapsa închisorii, excepții făcând racolarea minorilor în scopuri sexuale și
hărțuirea sexuală unde pedeapsa privativă de libertate este prevăută în mod alternativ cu
pedeapsa amenzii. Limitele pedepsei variază de la o infracțiune la alta, precum și de la o variantă
12
la alta, menționând faptul că cea mai aspră pedeapsă este închisoarea cu termen de 18 ani,
pedeapsă prevăzută în cazul violului ce a avut drept urmare moartea victimei. Revenind la
gravitatea acestor infracțiuni, acest fapt constituie un motiv temeinic pentru împrejurarea că
acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, însă ca de obicei există și excepții, în cazul
violului varianta tip și varianta asimilată, în cazul agresiunii sexuale în varianta tip și în cazul
hărțuirii sexuale, pentru care legiuitorul a lăsat la dispoziția părții vătămate decizia punerii în
mișcare a acțiunii penale.

SECȚIUNEA A II-A: Precedente legislative

În conformitate cu dispoziţiile legale din ţara noastră minorii sunt protejaţi împotriva
oricăror forme de abuz, inclusiv a celui sexual. Specialiştii atrag atenţia tot mai frecvent asupra
multiplelor efecte pe care le are asupra minorilor întreţinerea de acte de natură sexuală de la
vârste fragede. Aceste efecte sunt diferite în funcţie de vârsta şi personalitatea copilului, de
natura incidentului, de relaţia în care se află cu autorul infracţiunii etc. În acest context
legiuitorul român a incriminat de-a lungul timpului infracţiunea de act sexual cu un minor
adaptând constant reglementarea acesteia la politica promovată la nivel internaţional şi la
necesităţile determinate de evoluţia înregistrată la nivel social. Actele sexuale cu minori au fost
considerate din cele mai vechi timpuri ca fiind periculoase astfel că, sub o denumire sau alta, le
găsim incriminate în legislaţia penală română.

1. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1864

De-a lungul vremii, legislaţia penală românească a considerat că fiecare persoană are
dreptul să dispună de corpul său în limitele legii şi potrivit moralei creştine. De aceea, orice
constrângere sau faptă de a profita în orice fel de viaţa sexuală a altei persoane a fost
întotdeauna incriminată şi sancţionată penal.
Codul penal de la 1864 prevedea în art. 263 că „orice atentat în contra pudoarei,
îndeplinit sau cercat fără violenţă, asupra persoanei unui copil de sex bărbătesc sau femeiesc de
vârstă mai mica de 14 ani se va pedepsi cu minimum rechiziunii” 9. Potrivit legii din 17 februarie
1874, infracţiunea urma să fie pedepsită cu închisoare de la 2 până la 3 ani.
Potrivit art.265 în cazul în care culpabilii sunt ascendenţii persoanei asupra căreia s-a
comis siluirea, sau dacă sunt dintre aceia care au autoritate asupra-i, dacă sunt institutorii ori
9
Codul penal de la 1864
13
servitorii săi sau ai persoanelor mai sus însemnate, dacă aceşti culpabili sunt funcţionari ai unui
cult sau preoţi ori călugări sau dacă culpabilul oricare ar fi el, a fost ajutat în crima sa de către
una sau mai multe persoane, pedeapsa va fi maximum rechiziunii.
În conformitate cu prevederile art.266, dacă crimele prevăzute la art.263 au produs
moartea, culpabilul se va pedepsi cu munca zilnică pe viaţă. În fine, potrivit art.267 oricine va fi
atentat la bunurile moravuri, aţâţând, favorizând sau înlesnind desfrânarea sau coruperea tinerilor
de ambele sexe mai mici de 21 de ani, se va pedepsi cu închisoarea de la 6 luni până la 2 ani şi
cu amendă de la 100 până la 3000 lei.
Jurisprudenţa română de sub imperiul acestei reglementări a statuat că raporturile
normale, deşi ilegitime, cu o fată mai mică de 21 de ani, nu cad sub prevederile art.263 Cod
penal, care nu pedepseşte decât atentatul la pudoare, îndeplinit sau încercat fără violenţă asupra
unui copil mai mic de 14 ani. Elementul principal al delictului de atentat contra pudoarei unei
fete mai mici de 14 ani este ideea de obscenitate, adică intenţiunea culpabilă de a o seduce,
producându-i astfel corupţiunea si desfrânarea. S-a mai considerat că deflorarea constituie un
atentat la pudoare10.

2. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1936

Această faptă a fost incriminată in Titlul IX, „Infracţiuni contra pudorii si bunelor
moravuri”, Capitolul I intitulat „Infracţiuni contra pudorii”, art.421.
Potrivit alin. 1 din text, bărbatul care are raport sexual cu o fată mai mică de 14 ani
comite delictul de atentat la pudoare fără violenţă şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de
la 1 la 3 ani.11 În baza alin. 2 din acelaşi articol, dacă victima a rămas gravidă sau dacă
infractorul i-a transmis o boală venerică, pedeapsa este închisoare corecţională de la 3 la 5 ani şi
interdicţia corecţionala de la 1 la 5 ani.
În conformitate cu dispoziţiile art.422 pedeapsa pentru delictul prevăzut la art. 421 este
închisoare corecţională de la 3 la 7 ani şi interdicţia corecţională de la 1 la 3 ani, când fapta s-a
săvârşit:
1. de un ascendent sau descendent;
2. de un tutore, curator, învăţător, educator, supraveghetor sau îngrijitor, medic curant,
duhovnic;

10
Paul I. Pastion, H. I. Papadopolu, «Codul penal adnotat », Ed. Librăriei Socec si colectivul, Societate anonimă, Bucureşti,
1922, pag. 457-458
11
Codul penal de la 1936
14
 3. de mai multe persoane asupra aceleiaşi victime sau cu ajutorul uneia sau mai multor
persoane.
Din economia textului art. 428 rezultă că tentativa acestei infracţiuni nu se pedepsea, aşa
cum era in Codul penal anterior, adoptat in anul 1864.
Acţiunea penală pentru această infracţiune aşa cum este reglementată de art.421 si 422
poate fi pusă în mişcare numai la plângerea prealabilă a unuia din părinţi sau a tutorelui.
Acţiunea publică se pune in mişcare şi din oficiu. Retragerea plângerii nu împiedică cursul
acţiunii penale. De asemenea, când infractorul este tatăl sau tutorele victimei – art.422 – aceştia
sunt decăzuţi din puterea părintească sau din tutelă.
Intrarea în vigoare a Codului penal din 1968 a dat naştere în doctrina de drept penal, dar şi
în practica judiciară a unor probleme de determinare a legii aplicabile în situaţiile tranzitorii. În
cazul actului sexual cu un minor astfel de probleme s-au pus atât în raport cu incriminarea cât şi
în raport cu sancţiunea prevăzută pentru această infracţiune în Codul penal de la 1936 şi în cel
din 1968.

3. Actul sexual cu un minor în Codul penal de la 1968

Actul sexual cu un minor a fost incriminat de Codul penal adoptat în iunie 1968 şi intrat
în vigoare la 1 ianuarie 1969, in art.198, care cuprinde mici alineate.
Potrivit alin.(1), raportul sexual cu o persoană de sex feminin, care nu a împlinit vârsta de
14 ani se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.12 Conform alin.(2), cu aceeaşi pedeapsă se
sancţionează raportul sexual cu o persoană de sex feminin între 14-18 ani, dacă fapta este
săvârşită de tutore sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau
educator, folosind calitatea sa.
Când raportul sexual cu o persoana de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani a
fost săvârşit în următoarele împrejurări, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani:
a. victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b. s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, în temeiul art.198, alin.(4), pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani. Faptele de act sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani
nu se pedepsesc dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor
si victimă. În caz de participaţie, în alte condiţii decât aceea în care fapta a fost săvârşită de două

12
Codul penla de la 1968
15
sau mai multe persoane împreună, căsătoria dintre autor şi victimă va produce aceleaşi efecte şi
faţă de participanţi.
În fine, conform textului înscris în art.204 Cod penal, tentativa infracţiunii prevăzută de
art.198 Cod penal constând, în actul sexual cu un minor, se pedepseşte. În acest sens, sunt
incidente dispoziţiile art.32 si 33 din actualul Cod penal, care reglementează instituţia tentativei.
Textul art.198 era asemănător cu acela din Codul penal de la 1936. Codul penal de la
1968 prevedea că toate agravantele privind infracţiunea de viol sunt aplicabile şi în cazul
comiterii acestei infracţiuni, spre deosebire de Codul penal de la 1936 care limita aplicarea
acestor agravante numai la două situaţii : rămânerea gravidă a victimei şi transmiterea unei boli
venerice13.
În alin.(2) al art.198 este incriminată fapta de a întreține act sexual cu o persoană între 15
– 18 ani, când făptuitorul are calitatea de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor,
medic curant, profesor sau educator şi s-a folosit de calitatea sa. Potrivit acestui Cod
penal(1968), fapta unui profesor, educator, etc. de a avea acte sexuale de orice natură, cu un
minor între 15-18 ani, folosind calitatea sa, constituie infracţiune, chiar dacă minorul a consimţit.
Spre deosebire de Codul penal de la 1936, cel de la 1968 nu prevedea că acţiunea penală pentru
această infracţiune se porneşte de la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Victima fiind
minorul, sunt aplicabile în această privinţă dispoziţiile art.131 alin. ultim din Codul penal care
stipulează că în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.

SECŢIUNEA A III-A: Elemente de drept comparat

13
V. Dongoroz si colectivul, “Nou cod penal si Codul penal anterior – prezentare comparative”, ed. Politică, Bucureşti, 1968,
pag. 125-126
16
 Documentele internaţionale recunosc dreptul persoanei la viaţă privată şi implicit dreptul
acesteia la viaţă intimă. Prin hotărârile sale Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis
eliminarea aspectelor injuste ale legislaţiei penale prin reducerea intervenţiei statelor în sfera
sexualităţii dar a şi impus acestora unele obligaţii pozitive de reglementare a anumitor situaţii.
Statele se văd obligate să-şi asume nu numai rolul de cenzor al sexualităţii, ci şi pe acela de
garant al acesteia. Problema respectării şi apărării drepturilor omului s-a impus de-a lungul
timpului determinând fie abrogarea sau amendarea unor dispoziţii legale existente, care
contraveneau exigenţelor impuse, fie adoptarea unor dispoziţii noi, în conformitate cu
angajamentele internaţionale asumate. Dreptul penal are menirea de a asigura cadrul juridic
corespunzător apărării valorilor sociale fundamentale. Între drepturile şi libertăţile fundamentale
ale persoanei fizice sunt incluse şi cele care privesc libertatea sexuală, adică posibilitatea
persoanei, indiferent de sex, de a hotărî singură cu privire la viaţa sa sexuală, fără temerea că va
fi împiedicată în exercitarea ei.

1. Legislaţia italiană

Infracţiunile contra persoanei sunt reglementate într-un capitol (titlu) distinct în legislaţiile
tuturor statelor. În cadrul acestui capitol persoana este ocrotită prin normele penale privind viaţa
persoanei, integritatea corporală şi sănătatea, libertatea, onoarea sau demnitatea persoanei.
Astfel, în Codul Penal italian infracţiunile împotriva persoanei sunt prevăzute în Titlul VII,
Cartea a II-a. În cadrul acestui titlu sunt prevăzute, în capitolul I „Delictele contra vieţii si
integrităţii sau sănătăţii”, în capitolul II, „Delictele contra onoarei”, iar în capitolul III sunt
prevăzute „Delictele contra libertăţii individuale". Libertatea este ocrotită penal sub aspect fizic,
psihic, al inviolabilităţi domiciliului şi al secretului.
Astfel, legiuitorul italian pedepseşte orice persoană care, prin violenţă, ameninţare sau
prin abuz de putere constrânge pe cineva să întreţină sau să suporte acte sexuale ori instigă pe
cineva să întreţină sau să suporte acte sexuale, abuzând de condiţiile de inferioritate fizică sau
psihică a persoanei vătămate în momentul faptei ori înşelând persoana vătămată deoarece
vinovatul s-a substituit unei alte persoane14.
Legea prevede pedepse mai grave în cazul în care faptele anterior menţionate sunt comise
faţă de persoana care nu a împlinit 14 ani, ori făcând uz de arme sau de substanţe alcoolice,
narcotice sau stupefiante sau de alte instrumente sau substanţe care lezează grav sănătatea
persoanei vătămate ori dacă subiectul activ este o persoană travestită sau care simulează calitatea
14
A se vedea art. 609 bis din Codul penal italian, inserat de art. 3 al legii nr. 66 din 15 februarie 1996, care reglementează
violenţa sexuală.
17
de funcţionar public sau de însărcinat cu o funcţie publică, ori asupra unei persoane supusă
oricum la privări de libertate personală, sau dacă subiectul pasiv nu a împlinit 16 ani, iar
vinovatul este un strămoş, părintele chiar şi adoptiv. Pedeapsa este mai gravă dacă fapta este
comisa faţă de persoana care nu a împlinit 10 ani.
Legiuitorul italian prevede pedepsirea persoanei ce întreţine relaţii sexuale cu persoana
care, în momentul faptei nu a împlinit 14 ani sau nu a împlinit 16 ani, iar vinovatul este
ascendentul, părintele fie şi adoptiv sau o altă persoană căreia, din motive de îngrijire, educaţie,
instrucţie, supraveghere sau pază, îi este încredinţat sau care are cu acesta din urmă o relaţie de
convieţuire15. De asemenea, este reglementată o cauză de nepedepsire în cazul minorului care, în
afara ipotezelor prevăzute de articolul 609 bis, întreţine relaţii sexuale cu un minor care a
împlinit 13 ani, dacă diferenţa de vârstă dintre subiecţi nu depăşeşte 3 ani.
Întreţinerea de relaţii sexuale în prezenţa minorului în vârstă de 14 ani în scopul de a-l
pune să asiste constituie în viziunea reglementărilor italiene infracţiune de corupere de minori.

2. Legislaţia germană

Codul Penal german reglementează infracţiunile contra vieţii în Capitolul XVI, unde este
incriminată: uciderea unei persoane în condiţii agravante (paragraful 211), uciderea unei
persoane în condiţii neagravante (paragraful 212), uciderea unei persoane în condiţii atenuante
(paragraful 213), omorul la cererea victimei (paragraful 216), pruncuciderea (paragraful 217),
întreruperea sarcinii (paragraful 218). În Capitolul XVII sunt incriminate faptele contra
integrităţii corporale (vătămare simplă, periculoasă, gravă, deosebit de gravă, cauzatoare de
moarte, otrăvire, vătămare din culpă). În Capitolul XIII sunt incriminate faptele privitoare la
viaţa sexuală. În Capitolul XIV sunt incriminate faptele de insultă, calomnia, atingerea adusă
memoriei unei persoane decedate. În Capitolul XV sunt incriminate faptele contra secretului
vieţii private şi a secretului corespondenţei.
Instanţa aplică pedeapsa cu închisoarea de până la 5 ani sau o amendă persoanei care
întreţine raporturi sexuale cu o persoană sub 16 ani care i-a fost încredinţată spre educare,
instruire sau îndrumare ori cu o persoană sub 18 ani care i-a fost încredinţată spre educare,
instruire sau îndrumare sau care îi este subordonată în cadrul relaţiilor de serviciu sau de muncă,
şi care face astfel abuz de relaţiile de educaţie, instruire, îndrumare, de serviciu şi de muncă sau
cu propriul copil, natural sau adoptat, care n-a împlinit încă 18 ani, sau persoanei care îl obligă
pe protejatul său să întreţină raporturi sexuale cu ea.

15
A se vedea art. 609 ter, alin(4) din Codul penal italian, inserat de art. 5 al legii nr. 66 din 15 februarie 1996, care
reglementează relaţii sexuale cu un minor.
18
 Legea prevede circumstanţe atenuante în cazul în care subiectul activ întreţine raporturi
sexuale în faţa protejatului sau îi atrage protejatului atenţia asupra faptului că întreţine raporturi
sexuale în faţa lui, cu scopul de a se excita sau de a-l excita pe protejat, incriminând şi
tentativa16.
Dacă o persoană, folosind abuziv de relaţiile de consiliere, îngrijire sau îndrumare,
întreţine raporturi sexuale cu o persoană care i-a fost încredinţată spre consiliere, îngrijire sau
îndrumare datorită unei boli mintale sau psihice, inclusiv a unei boli cauzată de dependenţa de o
anumită substanţă, sau o obligă pe aceasta să întreţină raporturi sexuale cu ea, persoana
respectivă primeşte pedeapsa cu închisoarea de până la 5 ani sau o amendă.
Aceeaşi pedeapsă primeşte şi persoana care, folosind abuziv relaţia medicală, întreţine
raporturi sexuale cu o persoană care i-a fost încredinţată pentru un tratament psihoterapeutic sau
care o obligă pe aceasta să întreţină raporturi sexuale cu ea17.
Întreţinerea de raporturi sexuale cu o persoană sub 14 ani sau obligarea acestei persoane
să întreţină relaţii sexuale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani
sau o amendă.
Aceeaşi pedeapsă primeşte şi persoana care îl convinge pe un minor să întreţină raporturi
sexuale cu o terţă persoană sau să accepte ca o terţă persoană să întreţină raporturi sexuale cu el
ori persoana care întreţine raporturi sexuale cu un minor, ori îl obligă pe un minor să întreţină
raporturi sexuale cu ea sau influenţează un minor prin faptul că-i arată fotografii pornografice
sau îi pune să audieze benzi cu conţinut pornografic, sau printr-un limbaj obscen18.
Legiuitorul german prevede pedepsirea oricărei persoane care are peste 18 ani şi întreţine
raporturi sexuale cu un minor sau întreţine ori îl obligă pe acesta să întreţină cu el raporturi
sexuale ce presupun o penetrare, ori dacă fapta a fost săvârşită de mai multe persoane sau
făptuitorul a cauzat prin comiterea acestei fapte o vătămare gravă a sănătăţii sau a dezvoltării
fizice şi psihice a minorului sau făptuitorul a mai fost condamnat în ultimii 5 ani pentru o
infracţiune asemănătoare. Legea prevede circumstanţe agravante dacă intenţia persoanei a fost de
a fabrica nişte înscrisuri pornografice pe care să le răspândească, ori dacă prin săvârşirea
infracţiunii se cauzează minorului o vătămare gravă a sănătăţii sau se pune viaţa minorului în
pericol19.
Se pedepseşte persoana care întreţine raporturi sexuale cu o persoană care nu este
capabilă să se apere datorită unei boli mintale sau psihice sau unui handicap, inclusiv a unei boli

16
A se vedea art. 174 din Codul penal german, care reglementează abuzul sexual faţă de un protejat.
17
A se vedea art. 174 c din Codul penal german, care reglementează abuzul sexual prin folosirea abuzivă a relaţiilor de
consiliere, îngrijire sau îndrumare .
18
A se vedea art. 176 din Codul penal german, care reglementează abuzul sexual faţă de un minor
19
A se vedea art. 176 a din Codul penal german, care reglementează abuzul sexual agravant faţă de un minor
19
cauzate de dependenţa de o anumită substanţă sau datorită unei pierderi a conştiinţei sau datorită
unei slăbiciuni fizice, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, sau obligă o astfel de
persoană să întreţină raporturi sexuale cu ea şi persoana care obligă o persoană aflată în
imposibilitatea de a se apăra să întreţină raporturi sexuale cu o terţă persoană sau să accepte ca o
terţă persoană să întreţină raporturi sexuale cu ea.
Legea germană pedepseşte persoana care întreţine cu victima raporturi sexuale sau altfel
de raporturi sexuale sau o obligă pe aceasta să întreţină cu el raporturi sexuale care o înjosesc pe
victimă în mod deosebit, în special când aceste relaţii presupun o penetrare, ori dacă fapta a fost
săvârşită de mai multe persoane sau făptuitorul a cauzat prin comiterea acestei fapte o vătămare
gravă a sănătăţii sau a dezvoltării fizice sau psihice a victimei20.
Încurajarea unei persoane sub 16 ani să întreţină raporturi sexuale cu sau în faţa unei terţe
persoane sau o terţă persoană să întreţină raporturi sexuale cu o persoană sub 16 ani constituie
infracţiune. Fapta este mai gravă dacă o persoană determină o persoană sub 18 ani să întreţină
raporturi sexuale cu plată, cu sau în faţa unei terţe persoane sau să accepte ca o terţă persoană să
întreţină raporturi sexuale cu ea, sau dacă încurajează aceste raporturi sexuale prin faptul că
acţionează ca intermediar.
Se pedepseşte şi determinarea unei persoane sub 18 ani - care i-a fost dată spre educare,
instruire sau îndrumare, sau care îi este subordonată în cadrul relaţiilor de serviciu sau de muncă,
făcând abuz de relaţiile de educaţie, instruire, îndrumare, de serviciu şi de muncă, să întreţină
raporturi sexuale cu sau în faţa unei terţe persoane sau să accepte ca o terţă persoană să întreţină
raporturi sexuale cu ea21.

3. Legislaţia franceză

Legea franceză pedepseşte orice act de penetrare sexuală de orice natură ar fi el, săvârşit
asupra unei persoane prin violenţă, constrângere, ameninţare sau surprindere, constând în
infracţiunea de viol.
Circumstanţele agravante ale acestei infracţiuni se realizează când s-a soldat cu o mutilare
sau o infirmitate permanentă ori când este săvârşit asupra unui minor sub 15 ani ori când este
săvârşit asupra unei persoane a cărei vulnerabilitate deosebită se datorează vârstei, unei boli, unei
infirmităţi, unei deficienţe fizice sau psihice, sau stării de graviditate, este aparentă sau cunoscută
de autor sau când este săvârşit de un ascendent legitim, natural sau adoptiv, sau de către oricare

20
A se vedea art. 179 din Codul penal german, care reglementează abuzul sexual faţă de persoanele aflate în imposibilitatea
de a se apăra
21
A se vedea art. 180 din Codul penal german, care reglementează favorizarea raporturilor sexuale cu minori
20
altă persoană având autoritate asupra victimei, când este săvârşit de o persoană care abuzează de
autoritatea ce i-o conferă funcţiile sale sau când este comis de mai multe persoane acţionând în
calitate de autor sau complice ori când este săvârşit cu folosirea sau sub ameninţarea unei arme.
Fapta este mult mai gravă şi se pedepseşte corespunzător când a determinat decesul
victimei. Violul se pedepseşte cu închisoarea grea pe viaţă când este precedat, însoţit sau urmat
de torturi sau acte de barbarie22.
Legea prevede pedepsirea agresiunilor sexuale, altele decât viol, iar când a fost urmată de
rănire sau leziune, ori când este săvârşită de un ascendent legitim, natural sau adoptiv, sau de
către oricare altă persoană având autoritate asupra victimei, sau când este săvârşită de o persoană
care abuzează de autoritatea ce i-o conferă funcţiile sale, ori când este comisă de mai multe
persoane acţionând în calitate de autor sau complice sau când este săvârşită cu folosirea sau sub
ameninţarea unei arme, pedeapsa este mai gravă.
Alte circumstanţe agravante se referă la agresiunile sexuale, altele decât violul, când sunt
impuse unui minor de 15 ani ori unei persoane a cărei vulnerabilitate deosebită se datorează
vârstei, unei boli, unei infirmităţi, unei deficienţe fizice sau psihice, sau stării de graviditate, este
aparentă sau cunoscută de autor.

4. Legislația spaniolă

Codul Penal spaniol prevede în Titlul VIII intitulat ,,Infracțiuni contra libertății și
indemnității sexuale’’ , Cap.V ..Infracțiuni de prostituție și corupere de minori’’ , astfel,
articolul 187 la paragraful 1 sancționează cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 4 ani și amenda de
la 12 la 24 de luni persoana care induce, promovează, favorizează sau facilitează prostituarea
unei persoane minore sau cu handicap. În paragrafele urmatoare ale aceluiași articol întanlim
anumite situații speciale, ca de exeplu în paragraful 2 întanlim o agravată pentru persoanele care
realizeazâ faptele descrise anterior prevalându-se de condiția lor de autoritate, agent al autorității
sau în calitate de funcționar public, astfel, persoanelor ce dețin calitățile menționate anterior li se
va aplica sancțiunea prevăzută pentru varianta simplă, în limitele superioare ale acesteia, la care
se adaugă sancțiunea decăderii absolute de la 6 la 12 ani. Paragraful nr.3 precizează că dacă
faptele prevăzute la paragrafele anterioare se răsfrâng asupra minorului sau asupra persoanei cu
handicap făptuitorului i se va aplica pedeapsa superioară în grad. Iar ultimul paragraf al aceluiași
articol precizează faptul că pedepsele prevăzute în prezentul articol nu vor aduce atingere

22
A se vedea art. 222- 23 până la 222-29 din Codul penal francez, care reglementează violul
21
pedepselor corespunzătoare pentru agresiune sau abuz sexual asupra persoanei ce se
prostituează.
De asemenea, tot cu închisoare de la 1 la 4 ani sunt sancționate și cazurile prevăzute la art.
189100, paragraful 1, unde la lit.a prevede că ,, Persoana care foloseşte minori sau persoane cu
handicap cu scopuri sau în manifestări exhibiţioniste sau pornografice, atât publice cât şi
private. Sau pentru a realiza orice fel de material pornografic, pe orice fel de suport sau care
finanţează oricare din aceste activităţi.’’, iar lit.b precizează că ,, Persoana care produce, vinde,
distribuie, prezintă sau difuzează, prin orice mijloc, materiale pornografice în realizarea cărora
au fost folosiţi minori sau persoane cu handicap sau le are în posesie în acest scop, chiar dacă
materialul a fost produs în străinătate sau dacă nu se cunoaşte provenienţa sa.’’
Paragraful al doilea al aceluiași articol prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an
sau amenda pentru persoanele care posedă materiale pornografice pentru a căror realizare au fost
folosiți minori sau persoane cu handicap. Putem observa o severitate a legiuitorului din peninsulă
care pune pe picior de egalitate, din punct de vedere al subiectului pasiv, minorul și persoana cu
handicap. De asemenea, aceeași severitate o putem observa și în abordarea articolului 190 care
vine ca o completare ce prevede faptul că sancțiunile dispuse de către instanțele străine, aplicate
pentru delictele cuprinse în acest Capitol vor fi comparate cu sentințele date de către instanțele
spaniole în vederea aplicării circumstanțelor agravante de recidivă.
În paragraful cu nr.3 întanlim varianta agravată, astfel luăm la cunoștință faptul că vor fi
sancționate cu pedeapsa închisorii de la 4 la 8 ani persoanele ce săvârșesc varianta infracțională
prevăzută în primul paragraf dacă aceasta concură cu unul dintre următoarele elemente:
1. când sunt folosiți copii cu vârstă mai mică de 3 ani;
2. când faptele îmbracă un caracter deosebit de degradant sau de umilitor;
3. când faptele au un caracter deosebit de grav, având în vedere valoarea economică a
materialului pornografic;
4. când materialul pornografic prezintă copii sau persoane cu handicap care sunt victime
ale actelor de violență fizică sau sexuală;
5. când învinuitul face parte dintr-o organizație sau asociație, chiar și temporar, care
desfășoară astfel de activități;
6. când persoana responsabilă este ascendent, tutore, curator, profesor, are în îngrijire,
sau orice altă persoană care are în sarcina sa, în fapt sau în drept, minorul sau
persoana cu handicap.
În partea a patra a prezentului articol putem observa o sancțiune cu detențiunea de la 6
luni la un an ce va fi aplicată persoanelor ce determină minori ori persoane cu handicap să
participe la manifestări de natură sexuală, manifestări ce ar putea afecta dezvoltarea personalității
22
minorului sau persoanei cu handicap. Prevederile paragrafului următor sancționează cu
închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amenda de la 6 la 12 luni, ca și sancțiune complementară,
starea de pasivitate a persoanelor care în exercițiul autorității paterne, de tutelă, de îngrijire sau
protecție pe care o au asupra unui minor sau asupra unei persoane cu handicap; persoanele
anterior menționate cunoscând starea de prostituție sau de corupție nu depun diligențe în vederea
împiedicării continuării acestei stări ori nu se adresează autorităților competente în acest scop, iar
ca și sancțiune principală, lipsirea de posibilitatea păstrării custodiei minorului ori persoanei cu
handicap. Paragraful urmator vine în completare și evidențiază intervenția autorității statale prin
Ministerul Public care va promova acțiuni pertinente în scopul aplicării sancțiunii anterior
menționate.
Continuând analiza actualului articol putem observa în paragraful cu nr.7 aceeași asprime
a legiuitorului spaniol care sancționează cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda de la 6
luni la 2 ani persoana care produce, vinde, distribuie, expune sau facilitează, în orice mijloc,
materiale pornografice în care, fără să fie folosiți, în mod direct, minori sau persoane cu
handicap, se folosește vocea acestora ori imagini alterate sau modificate. În ultima parte a
articolului legiutorul din peninsulă continuă în acelși ritm sancționator aspru evidențiind faptul
că dacă persoana făptuitorului deține calitatea de membru, chiar și temporar, al unei societăți,
organizații sau asociații, efectele faptei sale se vor resfrânge și asupra formelor de organizare
anterior menționate.

5. Legislația Rep. Moldova

Legiutorul de peste Prut încadrează în cuprinsul Capitolului IV ,,Infracțiunile privind

viața sexuală’’ infracțiuni precum: violul (art.171), acțiuni violente cu caracter sexual (art.172),
constrângerea la acțiuni cu caracter sexual (art.173), raportul sexual cu o persoană ce nu a atins
vârsta de 16 ani (art.174), și acțiuni perverse (art.175). În rândurile următoare ne vom axa pe
analiza infracținilor prevăzute la articolele 174 si 175.
Codul penal al Republicii Moldova enunță infracțiunea prevăzuta de art.174 alin.1 astfel:
,,Raportul sexual altul decât violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală și altele,
comise asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani,
23
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani’’ . Această infracțiune aduce atingere relațiilor
sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a minorilor ce nu au împlinit vârsta de
16 ani și este evidențiată de către legiuitor în mod distinct datorită consecințelor negative ce
23
A se vedea art.174 alin.1 din Codul penal al Rep. Moldova, care reglementează raportul sexual cu o persoană ce nu a atins
vârsta de 16 ani
23
urmează să afecteze dezvoltarea fizică și psihică a minorilor. Raportul sexual, actele de penetrare
vaginală, anală, bucală, precum și alte asemenea acte sunt realizate de către făptuitor cu
consințământul minorului, fapt prin care legiuitorul delimitează infracțiunea în cauză de cea de
viol, ori de cea de acțiuni violente cu caracter sexual.
Subiectul pasiv al acestei infracțiuni este orice minor care nu a împlinit 16 ani, putem
observa că legiuitorul nu precizează sexul victimei, însă putem deduce că este vorba despre orice
minor, prin orice minor înțelegem atât persoane de sex masculin cât și persoane de sex feminin.
Referitor la subiectul activ, putem concluziona că poate fi orice persoană ce a împlinit deja
vârsta de 16 ani, însă analizând alin.2 al aceluiași articol ,,Persoana care a săvârsit fapta
prevăzută la alin.(1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu
victima în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică’’ 24, putem sesiza o lacună
legislativă, respectiv construcția ,,nivel apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta și
dezvoltarea fizică și psihică’’ , de aici putem concluziona că deși făptuitorul a împlinit vârsta
legală ce i-ar atrage răspunderea penală în cazul săvârșirii acestei infracțiuni, acesta poate fi
privat de aplicarea regimului sancționator dacă vârsta sa este apropiată de cea a victimei cu
condiția ca și dezvoltarea fizică și psihică să fie una asemănătoare; așadar suntem puși în fața
unei cauze de nepedepsire care cu greu ar putea fi dovedită.
Alte aspecte cu tentă sexuală ce au în prim-plan minorul au fost abordate de către legiuitor
și la art.175 care precizează următoarele: ,, Acțiunile perverse săvîrșite față de o persoană
despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, constînd în exhibare, atingeri 
indecente, discuții cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile
sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la
dispoziția victimei a materialelor cu caracter pornografic, precum și în alte acțiuni cu caracter
sexual, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.’’25. Încercând să facem o legătură între tema
abordată și prezentul articol vom acorda o atenție sporită construcției ,,determinarea victimei să
participe....la spectacole pornografice’’ astfel, prin determinarea victimei de a participa la
spectacole pornografice putem înțelege că victima ar face parte din spectacolul în speță, deci ar
întreține raporturi sexuale. Prin analiza făcută am putut observa o legislație destul de învechită a
legiuitorului din Moldova, raportăndu-ne la nevoile sociale actuale, însă nu putem observa faptul
că această legislație încearcă să învăluie o arie cât mai mare în vederea descurajării săvârșirii
acțiunilor infracționale.
CAPITOLUL II: CONȚINUTUL JURIDIC ȘI STRUCTURA INFRACȚIUNII DE ACT
SEXUAL CU UN MINOR ÎN VARIANTA NORMATIVĂ SIMPLĂ
24
A se vedea art.174 alin.2 din Codul penal al Rep. Moldova, care reglementează raportul sexula cu o persoană ce nu a atins
vârsta de 16 ani
25
A se vedea art.175 din Codul penal al Rep. Moldova, care reglementează acțiuni perverse
24
 SECŢIUNEA I: Conţinutul legal şi caracterizarea infracţiunii de act sexual cu un minor

Constituie infracțiune, potrivit art. 220 Cod penal, raportul sexual, actul sexual oral sau
anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta
între 13 și 15 ani.
Alineatele (2) și (3) prevăd două variante agravate a caror încadrare este aceeași,
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, astfel, alin.(2) prevede că
dacă elementul material al laturii obiective prezentat în alin.(1) se produce, diferența consând în
vârsta subiectului pasiv, în situația de față 13 ani, sancțiunea ce se va aplica este cea menționată
în rândurile anterioare; alin.(3) prevede ca elementul material se produce atunci cand subiectul
pasiv este un minor cu vârsta între 15 și 18 ani, iar părțile se află în una din următoarele situații:
1. minorul este membru de familie al majorului;
2. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra
minorului ori de situația deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a
unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situații de dependență;
3. fapta a pus în pericol viața minorului;
4. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
Tot o variantă agravată întânlim și în cadrul alin.(4) care prevede că fapta prevăzută în
primele 2 alineate se sancționează cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi dacă:
1. minorul este membru de familie;
2. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra
minorului;
3. fapta a pus în pericol viața minorului;
4. a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
În alin.(5) al infracțiunii întanlim cauza de nepedepsire aplicabilă totuși doar alinetelor (1)
și (2), aceasta prevăzând că sancțiunea este înlăturată daca diferenta de vârstă dintre subiectul
activ și subiectul pasiv nu depășește 3 ani. Astfel putem observa că această cauză de nepedepsire
este un element major de noutate adus de Codul penal actual; iar în ultimul alineat observăm
introducerea instituției tentativei, astfel tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1)-(4) se
pedepsește.

25
 Trebuie menționat faptul că Noul Cod Penal a fost actualizat prin:OUG nr. 18/2016 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind
Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, Monitorul Oficial nr. 389/201626, astfel încât alin.(3) și (4) ale
acestui articol aveau o alta formă înainte de apariția ordonanței, iar tentativa constituie un elemnt
de noutate, introdus prin actul respectiv.
A comis această infracțiune inculpatul, care a avut, la intervale de timp diferite, în
realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte sexuale orale cu minori de același sex, pe care i-a
racolat în parc oferindu-le recompense materiale, inculpatul urmărind obținerea unori favoruri
sexuale în schimbul cărora dădea persoanelor vătămate sume de bani.27

SECŢIUNEA A II-A: Condiţii preexistente

1.Obiectul infracţiunii

Obiectul infracţiunii reprezintă în ştiinţa dreptului penal ceea ce se pune în pericol sau se
vatămă prin săvârşirea unei fapte incriminate de legea penală, adică valori şi relaţii sociale
fundamentale. Legea noastră penală apără statul, suveranitatea, independenţa şi unitatea statului,
proprietatea publică şi privată, persoana şi drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de
drept28. Obiectul infracţiunii poate fi analizat sub aspect juridic sau material. Obiectul juridic este
format din relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea şi sancţionarea unei fapte care prezintă un
pericol social. Relaţiile sociale sunt puse în pericol, în cazul săvârşirii unei fapte antisociale, prin
atingerea adusă valorilor sociale apărate de legea penală.
Obiectul juridic general al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care asigură
desfăşurarea liberă şi în conformitate cu regulile moralei vieţii sexuale a cetăţenilor. Societatea
este interesată ca fiecare persoană să dispună în mod liber asupra vieţii sale intime, apărând pe
cetăţeni împotriva actelor de violenţă ori de presiune morală sau împotriva speculării neputinţei
de a se apăra ori a inexperienţei. Pe de altă parte infracţiunea de act sexual cu un minor are ca
orice altă infracţiune şi un obiect juridic special. În conformitate cu susţinerile din doctrină,
obiectul juridic special este obiectul juridic propriu unui subgrup de infracţiuni sau al unei
infracţiuni determinate.

26
http://legeaz.net/monitorul-oficial-389-2016/
27
Î.C.C.J., secț. pen., dec. nr. 4981/2004, www.scj.ro.
28
Art. 1 C. pen. 1968
26
 Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la apărarea libertății și
inviolabilității sexuale a minorului, indiferent de sex, spre deosebire de incriminarea inițială din
Codul penal de la 1968 care proteja doar minora. Legiuitorul are în vedere faptul că în perioada
minorității persoana nu are suficientă experiență și nici destulă rezistență pentru a se apăra
împotriva celui care ar încerca să îi exploateze naivitatea. Pe de altă parte, începerea timpurie a
vieții sexuale poate avea consecințe grave atât pentru dezvoltarea fizică și morală a minorului cât
și pentru copiii care s-ar putea naște din aceste raporturi.29
Se mai cunoaşte şi noţiunea de obiect material al infracţiunii, ca entitate materiala (lucru,
animal, corpul persoanei, etc.) asupra căreia făptuitorul operează în mod fizic, expunând-o unui
pericol sau producându-i o vătămare materială.30
În doctrina penală, se apreciază că obiectul material al infracțiunii este reprezentat de
corpul minorului, acesta constituie un punct discutabil, spre deosebire de viol, în acest caz corpul
minorului nu poate să reprezinte nici obiect material adiacent sau secundar, deoarece la
infracțiunea de act sexual cu un minor constrângerea fizică este exclusă.

2. Subiecţii infracţiunii. Participaţia penală

Subiect al infracţiunii este persoana care a săvârşit infracţiunea sau persoana care a suferit
de pe urma infracţiunii. De aceea se vorbeşte despre subiecţii infracţiunii, cel care săvârşeşte
fapta incriminată fiind numit subiect activ, iar cel care este vătămat – subiect pasiv. Se face
deosebirea între subiectul activ simplu şi cel calificat, între subiectul activ unic şi subiecţii activi
plurali, între subiectul pasiv general care este statul si subiectul pasiv special, care la rândul său
poate fi principal sau secundar, simplu ori calificat.31

2.1. Subiectul activ și participația penală

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană, indiferent de sex, spre deosebire de
vechea reglementare, unde subiect activ putea fi doar o persoană de sex masculin, după o lungă
perioadă de timp, în conformitate cu legislaţia românească, bărbatul a încetat să mai fie subiect
calificat şi unic al infracţiunii de act sexual cu un minor. Datorită accepţiunii date recent actului
sexual, este indiferent dacă bărbatul are sau nu capacitatea fiziologică de a întreţine acte
heterosexuale sau homosexuale, poate fi subiect activ, autor al infracţiunii de act sexual cu un
29
Alexandru Boroi, Drept penal.Partea specială.Conform noului Cod penal, Editura C.H.Beck, București, 2014, p 157.
30
G. Antoniu, Ctin Bulai, Gh. Chivulescu, Dicţionar juridic penal, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976
31
Ctin Bulai, G. Antoniu, Ghe. Chivulescu, op. cit., pag. 266
27
minor şi un minor care răspunde penal. Legea nu prevede vreo limită de vârstă da la care un
minor sau până la care o persoană în vârstă ar putea fi autor al infracţiunii pe care o analizăm,
pentru că o asemenea delimitare nu este cu putinţă, însă, pentru a putea atrage răspunderea
penală minorul trebuie să aibe minim 14 ani, să fie responsabil, să aibe libertate de voință și
acțiune și să se dovedească faptul că a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
La varianta tip, precum și la varianta agravată de la alin.(2), există o circumstanțiere a
subiectului activ, legată de vârstă, astfel diferența de vârstă dintre subiectul activ și subiectul
pasiv trebuie să depășească 3 ani pentru a se putea atrage răspunderea penală, această diferență
de vârstă a fost impusă pentru a-l proteja pe minor de posibilele abuzuri sexuale ale unor
persoane mature sau majore, însă minorul nu este protejat de un altul ce are o vârstă apropiată de
a sa, în lipsa diferenței de vârstă prevăzută va opera cauza de nepedepsire prevăzută de alin.(5),
trebuie observat faptul că această cauză de nepedepsire operează doar în cazul persoanei ce se
încadrează, însă în cazul coparticipării, în cazul în care eventualii coparticipanți nu se incadrează
în această limită de vârstă vor fi sancționați penalicește.32
La alin.(3), care incriminează actul sexual cu un minor care are vârsta între 15 și 18 ani,
subiectul activ este dublu calificat și trebuie să fie în același timp o persoană majoră și după caz,
membru de familie, sau să fi abuzat de autoritatea ori de influența sa asupra victimei (profesor,
antrenor, medic curant, supraveghetor, instructor etc.) 33.
Subiect activ calificat există și în cazul variantei agravate de la alin.(4), unde persoana
este membru de familie, sau este o persoană care are în îngrijire, ocrotire, educare, pază sau
tratament minorul, având calitatea de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic
curant, profesor sau educator. Însă trebuie precizat faptul că pentru existența infracțiunii este
necesar ca subiectul activ să exercite efectiv aceste activități privind funcțiile la care face referire
textul incriminator, în raport de subiectul pasiv34. Astfel, în practica judiciară s-a statuat că, fapta
tatălui de a avea raport sexual cu fiica sa în vârstă de 13 ani, fără a folosi violența sau
amenințarea, constituie infracțiunea de act sexual cu un minor.35
În ceea ce privește actele sexuale ce au loc între minori de vârste apropiate, legiuitorul
român a avut intenția de a exclude din sfera ilicitului aceste fapte, nesancționându-le penalicește.
Participația penală desemnează situația în care la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea
penală contribuie cu voință comună mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii acelei
fapte ori potrivit voinței legiutorului.
32
V.Cioclei, Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ed. C.H. Beck,
București, 2016, p.196
33
V.Cristiean, Drept penal Partea specială I, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p.123
34
V.Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Partea specială.(Teorie și practică judiciară), Ed. Universul Juridic, București, 2011, p.153
35
V. Papadopol, Ș. Daneș, Repertoriu de practică judiciară pe anii 1981-1985, Ed. Științifică și enciclopedică, București,1986,
p.240
28
 Participația penală este posibilă atunci când s-a comis o faptă prevăzută de legea penală,
la comiterea faptei au contribuit mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii faptei ori
voinței legiuitorului, toți participanții să fie animați de aceeași voință comună de a săvârși
infracțiunea, iar o ultimă condiție este aceea ca fapta să fie săvârșită de către cel puțin unul dintre
participanți cu vinovăția cerută de lege.36
În cazul infracțiunii de act sexual cu un minor, participația penală este posibilă în toate
formele sale, autorat (autor este persoana care săvârșește în mod nemijlocit o faptă prevăzută de
legea penală37), coautorat (coautori sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceeași faptâ
prevăzută de legea penală38), instigare (instigator este persoana care, cu intenție, determină o
altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală 39) și complicitate (complice este
persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timplul
săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor,
chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită40).

2.2. Subiectul pasiv

Subiect pasiv este minorul care participă la actul sexual, în funcție de variantele normative
acesta trebuie să aibă între 13 și 15 ani, alin.(1), sub 13 ani, alin.(2), între 15-18 ani și care se află
în anumite relații speciale cu subiectul activ al infracțiunii, alin.(3). Calități suplimentare se cer și
pentru faptele prevăzute în alin.(4) lit. a) și b) unde minorul trebuie să fie rudă în linie directă,
frate sau soră cu făptuitorul, ori se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
acestuia41.
De asemenea, se cere condiţia ca victima să fi consimţit la actul sexual. S-a exprimat şi
părerea că victima cu vârsta între 11–12 ani nu ar putea fi subiect pasiv al infracţiunii prevăzute
de art.220 Cod penal, ci al infracţiunii de viol, autorul profitând de imposibilitatea victimei de a
se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Același lucru poate fi interpretat și în condițiile alin.(2),
unde calitatea de subiect pasiv o are minorul ce nu a împlinit 13 ani.
Se pedepsește și mai grav, potrivit alin.(3), fapta prevăzută de alin.(1), comisă de un
major cu un minor cu vârstă între 15 și 18 ani, când majorul este membru de familie al
minorului, îngrijitor, ocrotitor, educator, paznic, medic sau a profitat de poziția sa de încredere
36
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed.Universul Juridic, București, 2014, p 365
37
A se vedea art. 46 alin.1 C.p.
38
A se vedea art. 46 alin.2 C.p.
39
A se vedea art. 47 C.p.
40
A se vedea art. 48 C.p.
41
V.Dobrinoiu, N.Neagu, op.cit., p153
29
sau de autoritate asupra minorului. Introducerea acestei variante agravate este criticabilă, în
condițiile în care există și varianta agravată de la alin.(4) lit.b) care semnifică exact același lucru,
singura utilitate pe care o putem atribui alin.(3) se referă la extinderea protecției penale și asupra
minorului persoană vătămată cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani42.
Problemele legate de autoritatea sau influența făptuitorului asupra victimei sunt tratate și
în Convenția de la Lanzarote din 200743, iar din analiză rezultă că cele două agravate se
suprapun, diferența constând în faptul că agravata de la alin.(4) poate fi săvârșită și de către un
minor. Convenția se referă la obligația statelor semnatare de a incrimina actele sexuale săvârșite
cu un minor, atunci când făptuitorul speculează de poziția sa de încredere, autoritate sau
influență pe care o are asupra minorului. Copiii care se află în anumite relații cu autorul trebuiesc
protejați chiar dacă aceștia au împlinit vârsta legală pentru a întreține relații intime iar făptuitorul
nu folosește constrângerea, forța ori amenințarea. Există situații în care acesta profită de relația
de încredere cu copilul care rezultă din autoritatea naturală, socială sau religioasă, care le permite
să controleze, să pedepsească ori să recompenseze minorul din punct de vedere emoțional,
financiar sau chiar și fizic. Asemenea relații există între copil și părinții săi, membrii familiei,
rude firești ori rude adoptive, dar pot exista și cu persoane care îndeplinesc funcții parentale sau
de îngrijire (ex. bona ), care educă copilul, îi acordă îngrijire medicală, terapeutică, emoțională
sau chiar religioasă, care se constituie în calitatea de angajator al minorului care muncește,
excercită control financiar față de minor sau orice alt tip de control. Sunt asimilați unor astfel de
persoane și voluntarii care au în grijă minori în timpul liber sau în taberele de odihnă. Lista nu
este exhaustivă, dar se încearcă a se oferi o descriere a sferei largi a persoanelor care se pot găsi
într-o poziție recunoscută de încredere, autoritate sau influență asupra minorului44.
Potrivit alin.(4) lit.a)-b), faptele prevăzute în alin.(1)-(2) prezintă o gravitate sporită dacă
au fost săvârșite atunci când minorul este membru de familie cu făptuitorul, ori dacă minorul se
află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau dacă fapta a pus în
pericol viața minorului ori a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. În ceea
ce privește agravanta prevăzută la lit.a), se consideră că prin redactarea acesteia s-a dorit
înlăturarea controversei privind raportul dintre infracțiunea de incest și infracțiunile privitoare la
viața sexuală, în sensul absorbirii incestului.
În practica judiciară s-a reținut faptul că infracțiunea de act sexual cu un minor săvârșită
în condițiile alin.(4) lit.b) : fapta medicului curant sau a medicului stomatolog de a fi avut raport

42
Idem.
43
Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale, semnată la Lanzarote la
25.10.2007 și intrată în vigoare la 01.07.2010
44
A se vedea Raportul explicativ al Convenției de la Lanzarote, http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Reports/Html/201.htm.
30
sexual cu pacienta în vârstă între 15-18 ani45; fapta cadrului didactic de a fi avut raport sexual cu
o elevă care nu împlinise vârsta de 18 ani; fapta antrenorului de la școala sportivă săvârșită
asupra elevei pe care o antrena și care nu împlinise vârsta de 18 ani 46. Dacă din cauza vârstei
fragede victima nu avea posibilitatea de a-și exprima voința, fapta constituie viol.
În principiu, nu are relevanță dacă victima este la primul raport sexual sau nu, însă,
trebuie avută în vedere situația evidențiată de literatura juridică, dacă femeia căsătorită, văduvă,
divorțată sau cu experiență sexuală (în vârstă de 15-18 ani) mai poate fi subiect pasiv al
infracțiunii, lipsind rațiunea ocrotirii persoanei de sex feminin care a împlinit această vârstă.
Mai trebuie precizat și faptul că pentru existența infracțiunii nu este necesar ca făptuitorul
să cunoască cu precizie și exactitate vârsta victimei, fiind suficient ca el să fi acceptat această
posibilitate, însă eroarea privind vârsta victimei constituie cauză de neimputabilitate (art.30 C.
pen.); de asemenea, presupunerea greșită a autorului cum că victima se încadrează în vârsta
arătată în alin.(1) sau în alin.(2) al art. 220, nu atribuie faptei caracter penal (fapta putativă).

SECŢIUNEA A III-A: Conţinutul constitutiv

1. Latura obiectivă

Ca element constitutiv al infracţiunii, elementul material poate realizat printr-o acţiune

(comisiune) sau printr-o inacţiune (omisiune), dar poate consta din două sau mai multe acţiuni
fie alternative, fie cumulative, ori dintr-o acţiune şi inacţiune, alternative. Elementul material
este însoţit la unele infracţiuni de una sau mai multe cerinţe esenţiale privind fie mijloacele de
realizare a acţiunii, fie locul sau timpul realizării, fie natura sau anumite particularităţi ale
obiectului.47
Infracţiunea de act sexual cu un minor are ca element material un act sexual oral sau anal
(indiferent dacă este vorba de un act heterosexual sau homosexual), un raport sexual (în înțelesul
pe care această sintagmă l-a cunoscut în mod tradițional în dreptul nostru, acela de conjuncție a
organului sexual masculin cu cel feminin, sau cum se numește în limbajul nejuridic, comun, act
sexual normal), precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală (fie că vorbim despre
penetrarea cu orgnul sexual masculin, ori penetrarea făcută cu degete sau cu diverse obiecte) cu
o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex aflată în perioada minorităţii. Actul sexual are loc
fără constrângere şi fără să se fi profitat de starea de neputinţă a victimei, consimţământ dat,
desigur, în condiţiile lipsei de maturitate psihică, sub imperiul impulsurilor necontrolate, al lipsei

45
Trib. Jud. Hunedoara, dec. nr 995/1973, R.R.D.nr.3/1974, p.150.
46
Trib. Supr.Secț. pen., dec. nr.287/1975, R2, p.335
47
Ctin Bulai, G Antoniu, Ghe. Chivulescu, op. cit., pag. 105
31
de rezistenţă morală ori sub influenţa făptuitorului – un consimţământ obţinut deci în mod
abuziv.
Pentru existenţa infracţiunii, în varietatea prevăzută de alin.(1), art.220 Cod penal, nu
interesează modul în care făptuitorul a făcut să fie acceptată comportarea sa abuzivă. Este
suficient că actul de natură sexuală a avut loc. Aşa cum se va arată şi cu alt prilej, modalităţile de
fapt în care s-a săvârşit infracţiunea vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei. Din
contră, în cazul actului sexual cu un minor între 15–18 ani, modul în care a fost obţinut
consimţământul victimei este o condiţie pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de act
sexual cu un minor.48
Textul art.220 precizează că elementul material al infracţiunii constă într-un act sexual de
orice natură şi această precizare este importantă pentru calificarea faptei. Actul sexual cu un
minor nu se poate săvârşi decât prin acte comisive. Repetarea actului sexual cu aceeaşi ocazie,
adică fără ca făptuitorul să depună eforturi noi de convingere a victimei, constituie o infracţiune
unică. Repetarea însă, în ocazii diferite, dar cu aceeaşi intenţie delictuoasă constituie o
infracţiune unică continuată.
Conform precizărilor specialiştilor, urmarea imediată este urmarea nemijlocită a acţiunii
sau inacţiunii. Urmarea imediata poate consta fie dintr-o stare (de pericol), fie dintr-o leziune
(vătămare materială), ambele constituind atingeri aduse valorilor şi relaţiilor sociale apărate prin
incriminarea faptei penale respective. Urmările grave sunt urmările prin care se aduce un
prejudiciu important valorilor sociale apărate de legea penală. Urmările grave constituie uneori
o circumstanţă agravată a infracţiunii. Urmările deosebit de grave sunt urmările prin care se
aduc prejudicii deosebit de grave valorilor sociale apărate de legea penală. 49
Săvârşirea actului sexual cu un minor, care constituie elementul material al infracţiunii,
are ca urmare imediată o stare de fapt contrară aceleia care ar fi rezultat din desfăşurarea
normală a relaţiilor sociale privind inviolabilitatea şi libertatea sexuală a persoanei. Această stare
constituie o vătămare efectivă a libertăţii şi inviolabilităţii sexuale ale minorului ca şi a relaţiilor
sociale privitoare la aceste valori.
Ca şi în cazul infracţiunii de viol, urmarea imediată a actului sexual cu un minor constă
într-o stare nouă, contrar celei anterioare, care reprezintă o vătămare efectivă a relaţiilor sociale
şi a valorilor ocrotite prin incriminarea faptei. În afară de urmarea imediată, săvârşirea faptei
poate avea, uneori şi alte consecinţe morale sau materiale, ori poate fi cauza producerii unui
rezultat, de exemplu, atunci când prin săvârşirea faptei s-a cauzat o vătămare gravă a sănătăţii
sau integrităţii corporale a victimei, ori chiar moartea acesteia50.
48
V. Dongoroz si colectivul, op. cit. vol.III, pag. 370
49
Ctin Bulai, G. Antoniu, Gh. Chivulescu, op. cit., pag. 282
50
V. Dongoroz si colectivul, op. cit. vol. III, pag. 370
32
 Legătura de cauzalitate este element al laturii obiective a infracţiunii, constând în legătura
dintre acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată. Legătura
de cauzalitate rezultă de cele mai multe ori din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de
făptuitor. Existenţa legăturii de cauzalitate între fapta care constituie elementul material al
infracţiunii de act sexual cu un minor şi urmarea imediată este dovedită prin însăşi stabilirea
faptei. Când s-a produs şi un rezultat, pentru reţinerea acesteia în sarcina făptuitorului este
necesar să se stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între fapte care constituie elementul
material al infracţiunii şi rezultatul produs.Rezultă că problema legăturii de cauzalitate în cazul
actului sexual cu un minor, se pune şi se rezolvă în acelaşi mod ca şi în cazul violului, cu
deosebirea că în antecedenţa cauzală a urmării imediate şi a celorlalte consecinţe, în locul
actelor de constrângere exercitate asupra victimei, apare atitudinea abuzivă a făptuitorului.

2. Latura subiectivă

Latura subiectivă, ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii cuprinde totalitatea

condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea conștiinței și voinței infractorului față de faptă și
urmările acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infracțiune. În doctrina penală, cercetarea laturii
subiective a infracțiunii se face prin prisma elementelor sale componente. Se consideră că un
element esențial al laturii subiective îl constituie elementul subiectiv, acesta reprezintă atitudinea
psihică a persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, față de această faptă și
urmările acesteia, atitudine exprimată în vinovăția cerută de lege pentru existența acelei
infracțiuni51.
Infracţiunea de act sexual cu un minor se săvârşeşte numai cu intenţie, nefiind posibilă
culpa. Pentru a exista intenție se cere ca făptuitorul să fi cunoscut vârsta victimei ori să fi
acceptat eventualitatea că victima ar putea avea vârsta respectivă. Dacă victima, având o
constituție fizică robustă, un corp dezvoltat și prezentându-se celor din jur ca având o vârstă mai
mare, vor opera prevederile art. 30 alin.(1) C.pen52.

CAPITOLUL III: ALTE ASPECTE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE ACT SEXUAL

CU UN MINOR

51
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op.cit. p.166
52
A. Boroi, op. cit. p.159
33
 SECȚIUNEA I: Forme.Modalități
1.Forme

În doctrina juridică a statului român, formele infracțiunii sunt reprezentate modurile în

care se prezintă activitatea infracțională în diferitele momente ale dezvoltării sale, și care se
deosebesc între ele după stadiul în care se află sau la stadiul la care s-a oprit activitatea
infracțională. Din punctul de vedere penalicește interes prezintă numai formele sub care se
înfâțișează activitatea infracțională în desfășurarea sa externă, anume actele preparatorii,
tentativa, momentul consumării faptei și momentul epuizării acesteia.
Actul preparator este acel act prin care se pregătește executarea hotărârii de a săvârși o
infracțiune. Dupa cum s-a arătat în legislația noastră penală actele preparatorii nu se
sancționează, prin excepție, unele dintre acestea constând din producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii unor infracţiuni
sunt considerate tentativă la infracţiune si sunt pedepsite. 53 În cazul actului sexual cu un minor,
actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt incriminate de legiuitor, ele pot avea relevanţă dacă
sunt opera altei persoane şi au folosit autorului la săvârşirea faptei, fiind considerate acte de
complicitate anterioară.
Tentativa este acea formă a activităţii infracţionale, constând în punerea în executare a
hotărârii de a săvârşi infracţiunea. Se mai cere ca aceasta să fi fost întreruptă sau să nu se fi
produs efectul. Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă
datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul
când s-au folosit actele de executare, obiectul lipsea de la locul în care făptuitorul credea că se
află. Nu există tentativă atunci când posibilitatea de consumare a infracţiunii este determinată de
modul cum a fost concepută executarea. Spre deosebire de Codul penal anterior, actualul Cod
penal, inițial, nu a mai prevăzut sancționarea acesteia, însă prin O.U.G. nr.18/2016 această
instituție a fost reintrodusă.
Consumarea infracţiunii este un moment în desfăşurarea activităţii infracţionale, în care se
înfăptuieşte integral acţiunea tipică şi apare urmarea imediată. 54 Actul sexual cu un minor este o
infracţiune comisivă momentană, care se consumă în momentul realizării elementului material.
Repetarea acestuia conferă faptei caracterul de infracţiune continuată, însa la diferite
intervale de timp, în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale. Când în afară de urmarea
imediată, adică starea de fapt generată de actul sexual s-a produs şi vreun rezultat, consecutiv sau

53
Ctin Bulai, G Antoniu, Ghe. Chivulescu, op. cit., pag. 21
54
Ctin Bulai, G. Antoniu, Ghe. Chivulescu, op. cit., pag. 77
34
ulterior, acesta nu schimbă momentul consumării infracţiunii, care rămâne acela al actului sexual
realizat în întregimea sa.
Epuizarea infracţiunii se produce atunci când s-a produs vreun rezultat şi acesta se
amplifică progresiv. La infracţiunea de act sexual cu un minor putem distinge şi un moment al
epuizării. Astfel, dacă făptuitorul repetă actul sexual în condiţiile art. 220 C. pen. la diferite
intervale de timp, dar în executarea aceleiaşi rezoluţii, infracţiunea este continuată şi se
epuizează în momentul în care are loc ultimul act sexual.

2.Modalități

2.1. Modalitățile normative ale variantei tip

Modalităţile infracţiunii sunt diferenţieri rezultate din săvârşirea faptei incriminate, care
constituie o anumită infracţiune. Există modalităţi normative sau modalităţi faptice . Modalităţile
normative constituie diferenţieri care corespund variantelor prevăzute chiar în normele de
incriminare. Modalităţile normative pot fi simple, când toate se sancţionează în acelaşi mod, sau
agravate, când pentru sancţionarea uneia sau unora dintre ele se prevede o pedeapsă mai grea.
Modalităţile faptice sunt diferenţieri determinate de modul concret în care s-a comis activitatea
infracţională şi de împrejurările care însoţesc fapta săvârşită.55
Infracţiunea de act sexual cu un minor este susceptibilă de diferite modalităţi în raport cu
împrejurările de fapt. Astfel, actul sexual cu minorul mai mic de 13 ani poate fi săvârşit în urma
ademenirii sau influenţării minorului prin diferite mijloace, minorul poate fi la o vârstă foarte
fragedă sau poate fi excepţional dezvoltat, minorul să fi avut el însuşi o atitudine provocatoare,
etc.
Tot astfel, în cazul minorului între 13-15 ani, pot particulariza fapta caracterul vădit
abuziv al comportării făptuitorului sau presiunile insistente exercitate de făptuitor, starea
sănătăţii sau dezvoltării minorului, etc. Toate aceste împrejurări determină o fizionomie specifică
faptei concrete şi un anumit grad de pericol social de care trebuie să se ţină seama la
individualizarea pedepsei.

2.2. Modalități normative agravate

55
Ctin Bulai, G. Antoniu, Ghe. Chivulescu, op. cit., pag. 196
35
 Pe lângă modalitățile faptice, infracțiunea de act sexual cu un minor este susceptibilă de o
serie de variațiuni, în raport cu dispozițiile legale. Astfel, alin.(2) pe lângă faptul că reprezintă o
modalitate normativă putem considera că acesta poate fi observat și din punctul de vedere al unei
modalități agravate datorită regimului sancționator pe care aceasta îl oferă. Varianta agravată
prevăzută la alin.(2) se distinge prin particularitatea subiectului pasiv, respectiv minorul care nu
a împlinit vârsta de 13 ani, se subînțelege faptul că vârsta fragedă a minorului determina o
gravitate sporită infracțiunii atragând dupa sine un regim sancționator mai aspru; însă trebuie să
se dovedească faptul că făptuitorul cunoștea vârsta minorului sau că a acceptat eventualitatea ca
minorul să aibe o vârstă sub nivelul celei pe care acesta considera că ar avea-o, imposibilitatea de
reprezentare a vârstei minorului, datorită dezvoltării fizice a acestuia, înlătură caracterul agravat
al infracțiunii, făptuitorul urmând să răspundă pentru forma tip a infracțiunii.
Dificultatea pe care o va genera aplicarea acestei norme constă în diferențierea acestei
modalități agravate a infracțiunii de act sexual cu un minor de infracțiunea de viol în modalitatea
profitării de starea victimei de a exprima un consințământ valabil la realizarea actelor sexuale
care caracterizează elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni. 56 După cum am
precizat anterior criteriul fiziologic al ajungerii la pubertate nu poate fi absolutizat, urmând ca, în
raport de dezvoltarea bio-psihică a victimei, de experiența acesteia de viață ori de manifestările
acesteia, înainte și dupa actul sexual, să se stabilească, de la caz la caz, capacitatea sa de a-și
exprima un consințământ valabil la realizarea actului sexual.
Modalitatea agravată de la alin.(3), așa cum aceasta a fost modificată prin O.U.G.
nr.18/2016, face referire la fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 și 18 ani, în
patru ipoteze:
a) Prima ipoteză este aceea în care minorul este membru de familie, prin introducerea
acestei ipoteze, s-a dorit, probabil, lărgirea sferei de aplicabilitate a variantei agravate
prevăzută la alin.(4) lit. a) din textul originar al noului Cod (minorul este rudă în linie
directă, frate sau soră). Unii autori consideră că o astfel de lărgire ar fi inutilă, deoarece
pe lângă ascendenți, descendenți, frați și surori, restul persoanelor care intră în sfera
noțiunii de membru de familie prevăzute la art. 177 alin.(1) lit.a) (ascendenții și
descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin
adopție, potrivit legii, astfel de rude) și lit.c) ( persoanele care au stabilit relații
asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cauzul în care
conviețuiesc) se află oricum într-o poziție recunoscută de încredere sau de autoritate
asupra minorului și ar intra sub incidența agravatei de la lit.b). Valerian Cioclei
56
P. Dungan, V. Pașca, T. Medeanu, Drept penal. Partea speciala. Prezentare comparativă a noului Cod penal și a Codului penal
din 1968, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 222

36
 cataloghează drept absurdă această lărgire a sferei de aplicabilitate, precizând ca ipoteza
inițială (minorul este rudă în linie directă, frate sau soră) ,,era corectă și suficientă’’.
Mai mult de atât, deoarece aceasta prelua în întregime formula de la incest, era destul de
clar că în cazul unui raport sexual, acea variantă agravată a actului sexual cu un minor
absoarbe incestul. Astfel, prin noua formulare teza absorbției dispare și, în cazul în care
este vorba despre un raport sexual între rude în linie directă ori între frați și surori, va
trebui să se rețină un concurs de infracțiuni între actul sexual cu un minor și incest.
b) Cea de-a doua ipoteză este aceea în care minorul se află în îngrijirea (persoanele care se
ocupă de îngrijirea minorului, indiferent de forma în care sunt angajați) , ocrotirea (este
considerat ocrotitor al minorului părintele, tutorele, curatorul sau părintele adoptiv),
educarea (de educarea minorului se ocupă educatorul, profesorul), paza (persoanele
care au obligația de a asigura paza celor privați de libertate în executarea unei pedepse,
măsuri educative privative de libertate sau a unor măsuri de siguranță) sau tratamentul
(doctor, asistent medical, terapeut, etc.) făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa
recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația deosebit de
vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei
situații de dependență. Putem aprecia faptul că situația deosebit de vulnerabilă a
minorului ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situații de
dependență corespunde circumstanței agravante prevăzută de art.77 lit.e) Cod penal
(săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei
vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze) și putea fi
suplinită de către aceasta. Restul împrejurărilor prevăzute la această ipoteză sunt
redundante, ele putând fi rezumate la vechea formulă din vechiul text al alin.(3), care
făcea referire la situația în care majorului a abuzat de autoritatea ori de influența sa
asupra minorului.57
c) A treia ipoteză se referă la situația în care fapta comisă a pus în pericol viața minorului.
Vârsta fragedă a minorului, slăbiciunea fizică sau chiar psihică a acesuia sunt elemente
ce pot sta la baza unei amenințări la viața minorului.
d) A patra ipoteză, care se referă la împrejurarea în care fapta a fost comisă în scopul
poducerii de materiale pornografice, este preluată din textul anterior de la alin.(4) lit.c).
Aici, trebuie sa avem în vedere și dispozițiile art. 374 Cod penal care, la alin.(4)
definește, noțiunea de materiale pornografice cu minori: ,,Prin materiale pornografice
cu minori se înțelege orice material care reprezintă un minor ori o persoană majoră
drept minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o
57
V. Cioclei, op. cit., p 199
37
 persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament
precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual’’, însă
trebuie să ne raportăm și la art.2 alin.(2) din Legea 196/2003 care enumeră materialele
cu caracter obscen: ,,obiecte, gravuri, fotografii (Inculpatul G.J. a fotografiat-o cu
telefonul mobil pe S.A.în timp ce ținea un cățel în brațe "Odată când eram la bloc J. mi-
a cerut să mă dezbrac și m-a fotografiat cu telefonul mobil. Atunci mi-a facut o poza eu
fiind dezbracată și ținând un cațel ce aparținea fiicei sale I. 58) , holograme, desene,
scrieri, imprimate, embleme, particularități, filme, înregistrări video și audio, spoturi
publicitare, programe și aplicații informative, piese muzicale, precum și orice alte
forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală’’ În acest
caz pentru reținerea agravantei trebuie să se dovedească doar existența scopului, nu și
realizarea acestuia, totuși, pentru dovedirea scopului este necesar ca actul sexual să fi
fost fixat pe un suport oarecare sau să fi existat, cel putin, condițiile tehnice necesare
unei astfel de fixări, în momentul realizării actului sexual cu minorul. În practică, sub
incidența vechiului Cod penal s-a stabilit că acestă variantă agravată nu este absorbită
de infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice.59 Deși, în prezent,
incriminarea din legea specială se regăsește la dispozițiile art.374 Cod penal
(pornografia infantilă), soluția și raționamentul ce au stat la baza acesteia rămân
neschimbate.
Modalitatea agravată de la alin.(4), astfel cum aceasta a fost modificată prin O.U.G.
nr.18/2016, reprezintă o agravată, atât în raport cu varianta tip prevăzută de alin.(1), cât și în
raport cu modalitatea prevăzută de alin.(2). Sunt reluate ad-literam ipotezele întânlite la alin.(3)
excepția constând în ipoteza prevăzută la lit.b) care este preluată doar parțial, fără a se mai
aminti situația deosebit de vulnerabilă a minorului, cel mai probabil avându-se în vedere că
vârsta mai mică a acestuia implică în mod automat o astfel de situație.

SECȚIUNEA A II-A: Sancțiuni.Aspecte procesuale specifice

1.Sancțiuni

58
Judecătoria Ploiești secția penală, decizia nr. 248/09.02.2016 (http://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-n6mxl2z/)
59
Forma agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor prevăzută în art. 198 alin.(4) Cod penal, constând în actul sexual cu un
minor săvârșit în scopul producerii de materiale pornografice prin sisteme informatice, nu este absorbită în infracțiunea de
pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută la art.51 ali.(1) din Legea nr. 161/2003 definită ca -producerea în
vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea procurarea pentru sine ori pentru altul de
materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice- întrucât, pe de o parte, forma agravată a infracțiunii de act sexual cu
un minor prevăzută de art. 198 alin.(4) Cod penal, presupune numai existența scopului producerii materialelor pornografice,
indiferent dacă acest scop a fost sau nu realizat, iar pe de altă parte, infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme
informatice prevăzută în art. 51 alin.(1) din Legea nr. 261/2003 nu presupune, în mod necesar, întreținerea unui act sexual cu
un minor. Î.C.C.J. secția penală, decizia nr. 449/21.02.2012 ( www.scj.ro)
38
 Orice normă juridică cuprinde în conținutul ei consecința nerespectării dispoziției, adică
sancțiunea la care este expus cel ce a nesocotit această dispoziție. În cadrul sancțiunilor de drept
penal, un loc important îl ocupă pedeapsa, care este singura sancțiune penală și este menită să
asigure restabilirea ordinii de drept ce a fost încălcată prin săvârșirea de infracțiuni. Pedeapsa
este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanța
judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni 60. Pedeapsa are anumite
trăsături caracteristice, astfel, aceasta: este o măsură de constrângere (implică o suferință, o
restrângere a unor drepturi civile, o privare de bunuri ori de libertate, chiar de viață în anumite
state); este un mijloc de reeducare (formarea unei noi atitudini față de valorile sociale); este
prevăzută de lege (ca expresie a principiului legalității dreptului penal); are caracter personal
(se aplică numai celui ce a săvârșit infracțiunea sau a participat la săvârșirea unei infracțiuni); se
aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni (determină o schimbare de atitudine a
făptuitorului, are un rol preventiv).
Astfel, varianta tip a infracțiunii, prevăzută în alin.(1) prevede drept sancțiune închisoarea
de la unu la 5 ani, pentru variantele prevăzute în alin.(2) și (3) închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi; în alin.(4) este prevăzută pedeapsa închisorii de la 3 la 10
ani și interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta prevăzută în alin.(1) și (2) s-a produs în
anumite condiții speciale.
Referitor la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, prevăzuta de
art. 66 Cod penal, partea generală, trebuiesc făcute anumite precizări, și anume, aceasta poate fi
instituită pe o perioadă cuprinsă între unu și 5 ani, și constă în interzicerea unuia sau mai multora
dintre urmatoarele categorii de drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia, sau meseria ori de a desfășura
activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;
h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
60
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 221.
39
 k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept
public;
l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la
alte adunări publice, stabilite de instanță;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu
care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia
de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima
desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.
Aceste pedepse complementare sunt menite să completeze represiunea instituită prin
pedeapsa principală. Pedepsele complementare sunt prevăzute de lege, aplicate de instanța de
judecată numai pe lângă o pedeapsă principală, ca și sancțiune penală și aceste pedepse
complementare îndeplinesc funcții de constrăngere, de reeducare sau de exemplaritate.

2.Cauza de nepedepsire

Potrivit prevederilor art. 220 alin. ultim, faptele prevăzute în alin.(1) și alin.(2) nu se
sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 3 ani. Din prevederea expresă a legii rezultă
că această cauză de nepedepsire se aplică numai în cazul variantei simple și a primei variante
agravate, iar nu și în cazul variantelor agravate prevăzute de alin.(3) și (4). Daca legiutorul ar fi
dorit să aplice cauza de nepedepsire și la prevederile alin.(4) raportate la alin.(1) și (2) ar fi
menționat acest lucru în textul legal. Pe de altă parte, gravitatea faptelor prevăzute în alineatele
respective justifică sancționarea acestora.61
Prevederile convenției de la Lanzarote abordau o politică penală asemănătoare celei din
expunere de motive a actualului Cod penal, în sensul că lăsau în afara incriminării activitățile
sexuale ale minorilor care își descopereau sexualitatea și se angajau în experiențe sexuale. De
asemenea nu se dorea incriminarea activităților sexuale ale persoanelor de vârste apropiate; din
acest motiv în cuprinsul Convenției s-a stabilit în mod clar că aceasta nu se aplică activităților
sexuale consimțite între minori, chiar dacă aceștia nu au împlinit vârsta legală permisă pentru a
întreține activități sexuale, în legislația internă.
Acest lucru nu înseamnă că prevederile legislative naționale, care au decis să se
îndepărteze acest model, ar încălca prevederile Convenției. Este adevărat că actul internațional
precizat nu incriminează astfel de fapte pe care legislația internă a decis să le incrimineze, dar pe
61
V.Dobrinoiu, N. Neagu, op.cit., p.156
40
de altă parte nici nu interzice o astfel de incriminare. Mai mult de atât, este prevăzut în Raportul
explicativ al Convenției că în ceea ce privește infracțiunea incriminată în art.18 (abuz sexual
asupra minorului), această incriminare reprezintă un consens minim și nu interzice stabilirea
unor standarde suplimentare sau mai ridicate în legislația națională.62

3.Aspecte procesuale specifice

În art.15 din Codul de procedura penală se arată că ,,acțiunea penală se pune în mișcare și
se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit
o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia’’.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, pentru majoritatea infracţiunilor contra
persoanei, însă în cazul unora dintre infracţiunile contra persoanei acţiunea penală poate fi pusă
în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate: lovirea sau alte violenţe (art. 193);
vătămare corporală din culpă (art. 196); ameninţarea (art. 206); hărţuirea (art. 208); violul [art.
218 alin. (1) şi (2)]; agresiunea sexuală [art. 219 alin. (1)]; hărţuire sexuală (art. 223); violarea de
domiciliu (art. 224); violarea sediului profesional (art. 225); divulgarea secretului profesional
(art. 227). În alte cazuri, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare atât din oficiu, cât şi la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ca de pildă: violenţa în familie (art. 199 C. pen.).63
Exercitarea acțiunii penale presupune totalitatea activităților privind probațiunea din
cursul urmăririi penale și al judecății și susținerea ei în vederea tragerii la răspundere penală a
inculpatului.64
În cazul infracțiunii de act sexual cu un minor acțiunea penală se exercită din oficiu,
competența de a efectua urmărirea penală revenind organelor de cercetare penală ale poliției, iar
judecata în primă instanță judecătoriei. Stingerea acțiunii penale se realizează, în principiu, prin
pronunțarea de către instanța de judecată a unei hotărâri prin care se rezolvă conflictul de drept
penal născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii, această hotătâre poate fi una de condamnare,
renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a plicării pedepsei, încetare a procesului penal sau de
achitare.

62
Raportul explicativ al Convenției de la Lanzarote, http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Reports/Html/201.htm.
63
Ion Ristea, Drept penal.Partea specială.Vol.I, Ed.Universul Juridic, București, 2014, p.11 (https://www.ujmag.ro/drept/drept-
penal/drept-penal-partea-speciala-vol-i-2014/rasfoire/)
64
B.Micu, G.Păun, R.Slăvoiu, Procedură penală, Ed. Hamangiu, București, 2015, p.27
41
 SECȚIUNEA A III-A: Probleme criminologice
1.Cauze și consecințe

Viaţa sexuală are un rol esenţial în formarea şi dezvoltarea omului, a personalităţii

acestuia, minoritatea, cu perioadele, etapele ei - copilarie şi adolescenţă - poate fi, şi adeseori
rămâne, decisivă în formarea şi evoluţia omului matur. Începerea vieţii sexuale în această
perioadă are deosebită importanţă pentru formarea şi dezvoltarea fizică şi morală a tânărului şi
apoi a maturului.
Aflat într-o perioadă formativă, minorul, de regulă, nu are experienţă sexuală şi nu-şi
poate da seama îndeajuns de consecinţele pentru viitorul său ale întreţinerii actelor sexuale,
puterea lui de rezistenţă fiind prea mică, iar curiozitatea, nerăbdarea şi impulsivitatea
caracteristice vârstei, prea mari. Actele sexuale cu un minor pot avea urmări grave cu privire la
dezvoltarea fizică şi morală a acestuia. Prin răspândirea lor, actele sexuale cu un minor prezintă
un deosebit pericol pentru desfăşurarea şi dezvoltarea vieţii sociale, pentru formarea şi devenirea
fizică şi morală a tânărului, putând avea consecinţe dintre cele mai grave pentru viitorul
societăţii. Consecinţele întreţinerii actelor sexuale cu un minor, exploatându-se lipsa de
experienţă şi slăbiciunile acestuia, pot fi deosebit de grave. De aceea, atât din interes individual,
cât şi moral şi social, legea penală trebuie sa ofere minorului toată protecţia în această privinţă.
Realitatea confruntă societatea cu proliferarea îngrijorătoare a actelor sexuale întreţinute
cu minori, care adeseori mutilează şi ucid, nu numai la figurat, sufletele şi trupul acestuia 65.
Violenţa asupra copiilor îmbracă o varietate de forme şi e influenţată de o gamă largă de factori,
de la caracteristicile individuale ale victimei şi abuzatorului, la mediul cultural şi fizic în care
trăiesc aceştia. Totuşi abuzul asupra minorilor rămâne în mare măsură ascuns, din diferite
motive, în principal din teamă, care este în strânsă legătură cu stigmatul asociat frecvent
cazurilor de violenţă relatate.
Dezvoltarea economică, statutul, vârsta, sexul sunt printre numeroşii factori ce determină
abuzul asupra copiilor. Conform studiilor, copii cu vârste mai mici sunt cei mai expuşi riscului
de violenţă fizică, în timp ce violenţa sexuală îi afectează predominant pe cei ajunşi la pubertate
sau adolescenţă. Băieţii prezintă un grad mai ridicat de risc la violenţa fizică, iar fetele sunt
expuse la violenţă sexuală, neglijare sau prostituţie forţată.

65
H. Diaconescu, Revista "Dreptul", Nr. 9/2004, pag. 162

42
 Un rol la fel de important îl au însuşirea de modele sociale şi culturale de comportament,
rolurile strereotipizate şi factorii socio-economici. Astfel, grupurile care includ copii cu
dizabilităţi, pe cei aparţinând minorităţilor şi a altor grupuri marginalizate, copii străzii, copii ce
au încălcat legea, copii refugiaţi sunt deosebit de vulnerabile la toate formele de abuz. Traumele
majore cu care se confruntă copiii abuzaţi sexual subliniază încă o dată gradul înalt de
periculozitate care caracterizează conduitele sexuale ale acelor adulţi a căror sexualitate deviantă
este "fixată" asupra minorilor. Consecinţele imediate ale abuzurilor sexuale asupra copiilor
influenţează ansamblul organizării lor psihice, mergând până la producerea unor veritabile şocuri
emoţionale.
Orice abuz sexual are un impact psihologic sever asupra victimei, declanşând, de multe
ori, sentimente de furie, ostilitate, dorinţă de răzbunare, teamă, ruşine, vinovăţie, scăderea
preţuirii de sine, sentimente de inferioritate, anxietate, depresie, apatie, autism, reacţii fobice,
ticuri nervoase şi numeroase efecte somatice: tulburări de alimentaţie (bulimie şi anorexie) sau
tulburări ale somnului. Toate aceste simptome fizice, psihice sau emoţionale pe care le manifestă
copiii abuzaţi sexual sunt grupate şi reunite de către psihologi în cadrul aşa-numitului "sindrom
traumatic de abuz", similar, în multe privinţe cu "sindromul copilului maltratat" (sau bătut).
Trebuie menționat faptul că în elaborarea acestei ultime categorii nosografice, o contribuţie
importantă au avut-o radiologii, pediatrii şi psihiatrii, care au apreciat abuzul fizic ca o "condiţie
clinică" produsă de autori caracterizaţi de tulburări psihopatice.66
Deşi anumite studii evidenţiază că există şi copii care nu suferă traume emoţionale,
sindromul traumatic de abuz este specific mai multor victime, mai ales acelora care nu
beneficiază de un sprijin afectiv adecvat din partea familiei, a părinţilor, în special a mamei.
Date fiind particularităţile biologice şi psihice ale copilului victimă, acesta nu are
capacitatea de a depăşi singur dificultăţile unei crize traumatice. Un rol important îl are, în acest
sens, climatul familial, care trebuie să îi asigure copilului victimizat un puternic suport afectiv şi
moral, să-i menţină atitudinile de încredere în sine şi în ceilalţi, să-1 ajute să depăşească
sentimentele de autoculpabilizare şi ruşine, să-i sporească sentimentele de securitate şi protecţie .
Sprijinul, compasiunea şi înţelegerea venite din partea familiei sunt cu atât mai
importante, cu cât copilul trebuie să traverseze o serie de etape (şi efecte) inevitabile ale
procesului de "victimizare secundară" la care îl supune sistemul judiciar şi societatea în general.
La fel ca în cazul altor forme de agresiune sexuală, abuzul sexual asupra copilului se loveşte de
tabuurile, clişeele şi "miturile" cu privire la sexualitate, concretizate prin atitudini de blamare,
ostilitate, stigmatizare, suspiciune, denigrare, marginalizare, etichetare, izolare etc. Astfel,

66
http://salvaticopiii.ro/?id2=00020000&gclid=CjwKEAjw9_jJBRCXycSarr3csWcSJABthk07OJf-
k_CwxoPH8eqywlsDPCXcyYVYc73jGMZ7j_0ujhoCGWTw_wcB
43
dincolo de consecinţele afectării integrităţii fizice şi psihice, agresarea sexuală a copilului are ca
efecte o serie de prejudicii în plan social.
Pot exista însă, şi consecinţe de natură psihică sau comportamentală pe termen lung, care
includ, între altele: pierderea încrederii în oameni şi, în special, în adulţi, fuga de acasă,
absenteism şi abandon şcolar, neintegrare socială şi profesională, tendinţe de devianţă şi
delincventă juvenilă, relaţii cu grupuri şi persoane dubioase, implicare în acţiuni ilegale, consum
de droguri sau alcool, agresivitate, conduite violente, dificultăţi de a stabili relaţii sociale
armonioase, confuzii în ceea ce priveşte conţinutul normelor sexuale, comportament sexual
deviant şi agresiv, activităţi sexuale precoce, diverse disfuncţii sexuale (printre care lipsa
orgasmului), tulburări de dinamică sexuală (impotenţă, frigiditate, infertilitate), promiscuitate
sexuală, prostituţie, automutilare, suicid etc. De menţionat că, în numeroase cazuri, agresorul
devine el însuşi un abuzator de copii67.

2.Atitudini și acțiuni ale societății referitoare la infracțiunea de act sexual cu un minor

2.1. În familie

Familia este celula naturală fundamentală a societăţii, este mediul natural pentru
dezvoltarea şi bunăstarea tuturor membrilor săi, în special a copiilor, având cel mai mare
potenţial de a proteja şi a asigura securitatea fizica şi emoţională a minorilor. Şi totuşi, atunci
când drepturile copiilor la viaţă, dezvoltare, demnitate, integritate fizică şi psihică sunt îngrădite
tocmai de aceia care ar trebui să le protejeze, intervenţia statului prin organele competente este
obligatorie.
Apariţia violenţei sexuale în mediul familial este recunoscută din ce în ce mai mult. O
trecere în revistă a studiilor realizate în 21 ţări dezvoltate a arătat că 7-36 % dintre femei şi
3-29% dintre bărbaţi au declarat o victimizare sexuală în timpul copilăriei, iar majoritatea
studiilor au arătat că fetele au fost abuzate de 1,5-3 ori mai mult decât băieţii. Cele mai multe
abuzuri au apărut în cercul familiei68. Un alt studiu realizat în mai multe ţări, inclusiv ţări
dezvoltate, a arătat că între 1% şi 21% dintre femei au declarat că au fost abuzate sexual înainte
de împlinirea vârstei de 15 ani, în cele mai multe cazuri membri de sex masculin ai familiei, alţii
decât tatăl sau tatăl vitreg. În anumite ţări , absenţa unor vârste minime stabilite de legislaţie
pentru consimţământul sexual şi pentru căsătorie poate supune copiii la violenţe din partea

67
Glasser Danya, Frosh Stephen, Child Sexual Abuse, London, British Association of Social Workers, Macmillan Educations,
G.T.D., 1988, p. 99-112.
68
D. Finkelhor The international epidemiologz of child sexual abuse, vol 18, nr. 5, p. 409- 417
44
partenerilor. Se estimează că 82 milioane de fete se căsătoresc înainte de împlinirea vârstei de 18
ani69. Un număr semnificativ de fete se căsătoresc la vârste mult mai mici, frecvent în mod
coercitiv şi se confruntă cu un risc ridicat la violenţă, inclusiv de a fi forţate să întreţină relaţii
sexuale.

2.2. În şcoli şi aşezăminte educaţionale

În cele mai multe ţări, copiii petrec mai mult timp în îngrijirea adulţilor în aşezămintele
educaţionale decât în orice altă parte în afara casei. Pe mulţi copii mediul educaţional îi expune
la violenţă şi îi poate învăţa despre violenţă.
Abuzul în şcoli se poate manifesta sub forma bătăilor şi hărţuirii dintre elevi, pedepse
corporale, psihologice , discriminarea din partea unor angajaţi ai şcolilor, dar poate lua şi o
formă mult mai gravă – violenţa sexuală. În mare parte îndreptată împotriva fetelor, violenţa
sexuală vine din partea profesorilor şi băieţilor din clasă. Violenţa este îndreptată din ce în ce
mai mult împotriva tinerelor lesbiene, tinerilor homosexuali, bisexuali si trans-sexuali , mai ales
pe fondul eşecului guvernelor de a adopta şi implementa legi care să asigure elevilor o protecţie
explicită împotriva discriminării.

2.3. La locul de muncă

Există puţine date privind violenţa asupra copiilor care muncesc, mai ales în sectorul
informal70. Standardele internaţionale cum sunt Convenţia OIM privind vârsta minimă de
încadrare în muncă, caută să prevină prezenţa copiilor sub vârsta minimă permisă la orice loc de
muncă. În toate regiunile, violenţa fizică, psihică şi sexuală afectează milioane de copii care
muncesc legal sau ilegal.
Fetele sub 16 ani sunt cel mai adesea angajate în munca domestică, aceasta luând adesea
forma angajării nelegiferate, a exploatării sau chiar a sclaviei. Copiii care muncesc astfel reclamă
rele tratamente cum ar fi pedepse corporale , umilirea şi hărţuirea sexuală. Cea mai mare parte a
violenţei fizice şi psihologice asupra copiilor lucrători domestici este comisă de femei –

69
J. Bruce , Married adolescents girls, human rights, health and development needs of a neglected majority, Sesiunea Specială
ONU pentru copii, 8-10 mai 2002
70
Studiul Secretarului General ONU privind violenţa asupra copiilor, în Asia de Est şi Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord,
America Latină 2
45
angajator, iar fetele sunt supuse violenţei sexuale din partea membrilor de sex masculin din
familia angajatorului71.
Exploatarea copiilor sub 18 ani prin prostituţie , pornografie şi alte activităţi similare
constituie violenţă. Se estimează că 1 milion de copii intră în aceste sectoare în fiecare an, mulţi
fiind obligaţi, răpiţi, înşelaţi şi vânduţi pentru a fi implicaţi în aceste activităţi ori devin victime
ale traficului de copii.

2.4. În comunitate

Copiii sunt vulnerabili la violenţa sexuală şi la exploatarea de către membrii comunităţii.

Violenţa sexuală este cel mai adesea comisă de o persoană cunoscută copilului, cum ar fi
membrii ai familiei sau adulţi într-o poziţie de încredere, de exemplu antrenori sportivi, clerici,
poliţişti, profesori, dar poate fi comisă şi de o persoană pe care copilul nu o cunoaşte.
Totuşi, trebuie menţionate progresele realizate de anumite state în domeniul protecţiei
copilului împotriva abuzurilor şi violenţei, prin diferite instrumente. Principala modalitate este
ratificarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, precum şi a protocoalelor sale opţionale.
În mod clar, caracterul predominant legislativ al abordării problemei violenţei asupra copiilor
determina insuficienţa şi ineficienţa luptei împotriva abuzurilor.
În ciuda progreselor înregistrate, anumiţi factori limitează impactul măsurilor referitoare
la violenţa asupra copiilor, care au introduse ori propuse. Aceşti factori includ lipsa de informare
şi de înţelegere a violenţei asupra copiilor şi a cauzelor acesteia, la care contribuie şi faptul că
informaţiile şi datele sunt insuficiente. Deseori, eforturile de a combate acest fenomen sunt
relative, concentrându-se pe simptome şi pe consecinţe, nu pe cauze. Suplimentar, angajamentele
internaţionale de a proteja copiii nu sunt transpuse întotdeauna în acţiuni la nivel naţional.
Activitatea legislativă în domeniu a determinat adoptarea mai multor documente privind
drepturile copilului de către Consiliul Europei, cum ar fi Convenţia privind apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale (1950), Carta socială europeană (1961) şi Carta socială
revizuită (1996), Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante (1987), Convenţia Consiliului Europei privind lupta
împotriva traficului de fiinţe umane (2005), Convenţia privind relaţiile personale referitoare la
copii (2003), Convenţia europeană privind exercitarea drepturilor copiilor (1996), Convenţia

71
J Blagbrough, Violence against child domestic workers, document realizat de Anti- Slavery International şi prezentat la
seminarul Salvaţi Copiii, Tailanda, 2003

46
 europeană privind statutul juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei (1975), Convenţia
europeană în materia adopţiei copiilor (1975).
În România, au avut loc schimbări privind locul copilului printre priorităţile politice.
Astfel, în 1997 a fost adoptată prima legislaţie privind protecţia copilului, moment în care s-au
restructurat centrele de plasament organizate după principii învechite, s-au dezvoltat servicii noi
de tip familial , s-au format profesionişti în meseriile proprii îngrijirii copilului.
În anul 2001 a fost creată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, care
a dus o muncă importantă în crearea standardelor serviciilor pentru copii din sistemul de
protecţie.
În anul 2003 ANPCA a coordonat un proiect Phare(Programul PHARE este unul dintre
cele trei instrumente de pre-aderare finanțat de către Uniunea Europeană pentru a asista țările
candidate din Europa Centrală și de Est candidate la aderarea la Uniune) care are ca scop
diseminarea educaţiei privind drepturile copilului printre profesioniştii care lucrează cu copii.
Acest proiect a implicat mass-media cu scopul de a-i sensibiliza pe părinţi în ceea ce priveşte
educarea copiilor fără violenţă. Tot în 2003 “ Salvaţi copii” a lansat o campanie naţională
împotriva abuzului şi neglijării copilului, distribuind materiale publicitare şi reuşind stabilirea
unei zile naţionale recunoscute oficial a violenţei împotriva copilului – 5 iunie.
UNICEF a organizat diferite studii pe teme ca: situaţia abandonului copilului în România,
cauzele socio-medicale ale mortalităţii copiilor sub 5 ani care mor acasă şi în primele 24 de ore
de spitalizare, instituţiile şi drepturile copilului, practicile şi standardele din sistemul de justiţie
juvenilă din România, violenţa domestică şi victimele ei, copiii străzii.

BIBLIOGRAFIE

I. Legislație:

47
 1. Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării și
abuzurilor sexuale, semnată la Lanzarote la 25.10.2007 și intrată în vigoare la 01.07.2010
2. Constituţia României, cu modificările aduse prin Legea de revizuire a Constituţiei
României, publicată în M.Of. nr.669/22 septembrie 2003
3. OUG nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru
completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, Monitorul Oficial nr. 389/2016
4. Codul penal al României
5. Codul penal de la 1864
6. Codul penal de la 1936
7. Codul penal de la 1968
8. Codul penal italian
9. Codul penal german
10. Codul penal francez
11. Codul penal spaniol
12. Codul penal al Rep. Moldova
13. Noul Cod de procedură penală

II. Literatură de specialitate străină:

1. D. Finkelhor, The international epidemiologz of child sexual abuse, vol 18, nr. 5
2. Glasser Danya, Frosh Stephen, Child Sexual Abuse, London, British Association of
Social Workers, Macmillan Educations, G.T.D., 1988
3. J. Bruce , Married adolescents girls, human rights, health and development needs of a
neglected majority, Sesiunea Specială ONU pentru copii, 8-10 mai 2002
4. J Blagbrough, Violence against child domestic workers, document realizat de Anti-
Slavery International şi prezentat la seminarul Salvaţi Copiii, Tailanda, 2003

III. Tratate. Cursuri. Monogafii:

1. Alexandru Boroi, Drept penal.Partea specială.Conform noului Cod penal, Editura
C.H.Beck, București, 2014
2. B.Micu, G.Păun, R.Slăvoiu, Procedură penală, Ed. Hamangiu, București, 2015
3. C.Barbu, Ocrotirea persoanei în dreptul penal al României, Editura Scrisul Românesc,
Craiova, 1977
4. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală,
Ed.Universul Juridic, București, 2014
5. G. Antoniu, Ctin Bulai, Gh. Chivulescu, Dicţionar juridic penal, ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1967
6. Gh. Nistoreanu, I. Molnar, V.Dobrinoiu, Al.Boroi, I.Pascu, V.Lazăr, Drept penal, partea
specială, Editura Nova, 2000
7. Ion Ristea, Drept penal.Partea specială.Vol.I, Ed.Universul Juridic, București, 2014

48
 8. Paul I. Pastion, H. I. Papadopolu, «Codul penal adnotat  », Ed. Librăriei Socec si
colectivul, Societate anonimă, Bucureşti, 1922
9. P. Dungan, V. Pașca, T. Medeanu, Drept penal. Partea speciala. Prezentare comparativă
a noului Cod penal și a Codului penal din 1968, Ed. Universul Juridic, București, 2012
10. Paul I. Pastion, H. I. Papadopolu, «Codul penal adnotat  », Ed. Librăriei Socec si
colectivul, Societate anonimă, Bucureşti, 1922
11. Rădulescu Sorin M, Sociologia şi istoria comportamentului sexual deviant, Editura
Nemira, Bucureşti, 1997
12. V.Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Partea specială.(Teorie și practică judiciară), Ed.
Universul Juridic, București, 2011
13. V. Papadopol, Ș. Daneș, Repertoriu de practică judiciară pe anii 1981-1985, Ed.
Științifică și enciclopedică, București,1986
14. V.Cristiean, Drept penal Partea specială I, Ed. Universul Juridic, București, 2017
15. V.Cioclei, Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni
contra patrimoniului, Ed. C.H. Beck, București, 2016
16. V. Dongoroz si colectivul, “Nou cod penal si Codul penal anterior – prezentare
comparative”, ed. Politică, Bucureşti, 1968
17. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, Rodica Stănoiu, I. Fodor, Nicoleta Iliescu, C-tin
Bulai, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială, vol.III,
ed.a II-a, Editura Academiei Române, București, 1969

IV. Studii. Articole:

1. H. Diaconescu, Revista "Dreptul", Nr. 9/2004
2. Studiul Secretarului General ONU privind violenţa asupra copiilor, în Asia de Est şi
Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, America Latină 2

V. Jurisprudență:
1. Î.C.C.J. secția penală, decizia nr. 4981/2004
2. Î.C.C.J. secția penală, decizia nr. 449/21.02.2012
3. Tribunalul Jud. Hunedoara secția penală, decizia nr. 995/1973
4. Tribunalul Suprem secția penală, decizia nr. 287/1975
5. Judecătoria Ploiești secția penală, decizia nr. 248/09.02.2016

VI. Alte surse:

49
1. http://legeaz.net/monitorul-oficial-389-2016/
2. http://www.scj.ro
3. http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Reports/Html/201.htm.
4. http://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-n6mxl2z/
5. https://www.ujmag.ro/drept/drept-penal/drept-penal-partea-speciala-vol-i-2014/rasfoire/
6. http://www.descopera.ro/stiinta/5877703-55-de-beneficii-pentru-sanatate-aduse-de-sex
7. http://salvaticopiii.ro/?
id2=00020000&gclid=CjwKEAjw9_jJBRCXycSarr3csWcSJABthk07OJf-
k_CwxoPH8eqywlsDPCXcyYVYc73jGMZ7j_0ujhoCGWTw_wcB
8. https://ro.scribd.com/doc/91084903/Codul-Penal-Spaniol
9. https://ro.scribd.com/doc/91084903/Codul-Penal-Spaniol
10. https://ro.scribd.com/doc/93570222/Codul-Penal-German
11. https://ro.scribd.com/doc/115922600/Codul-Penal-Italian
12. http://cj.md/uploads/CPRM_Partea_Speciala.pdf

50