UNIVERSITATEA „GEORGE BARIŢIU ” DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT

Specializarea : DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ

Îndrumător ştiinţific : profesor univ. Dr. Miclea Damian

Absolvent: Păun ( Toma) Cristina-Magdalena

BRAŞOV

2013

1
UNIVERSITATEA „GEORGE BARIŢIU ” DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT

Specializarea : DREPT

Aspecte penale şi
criminologice privind
infracţiunile la viaţa sexuală

Îndrumător ştiinţific : profesor univ. Dr. Miclea Damian

Absolvent: Păun ( Toma) Cristina-Magdalena

BRAŞOV

2013

2
CUPRINS

Motivarea alegerii temei

CAP I . CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Noţiuni introductive privind infracțiunile la viața sexuală
1.2. Conceptul şi caracterizarea infracțiunilor privitoare la viața sexuală

CAP II . CADRUL JURIDIC AL INFRACȚIUNILOR PRIVIND VIAȚA SEXUALA

2.1 Violul
2.2. Actul sexual cu un minor
2.3. Seducția
2.4 Perversiunea sexuală
2.5. Corupția sexuală
2.6. Incestul
2.7.Hărtuirea sexuală

CAP III DEVIANŢA SEXUALĂ

3.1 Noţiuni introductive privind devianţa sexuală
3.2 Tipuri de infractori
3.3. Personalitatea infractorilor sexuali

CAP IV ELEMENTE DE VICTIMOLOGIE

4.1. Noţiuni introductive despre victimă
4.1.1. Conceptul de victimă
4. 1.2. Clasificarea şi tipologia victimei.
4.2 Personalitatea victimei
4.2.1. Personalitatea şi comportamentul victimei
4.2.2. Rolul victimei în comiterea infracţiunii
4. 2.3. Personalitatea şi comportamentul victimelor infracţiunilor sexuale
4.3. Efectele psihologice ale infracțiunilor sexuale asupra victimelor
4.4. Drepturile victimelor abuzate sexual –cadrul legal

CAP VI. OBSERVATII SI INVESTIGATII PERSONALE

6.1 Studiu privind situația infracțiunilor la viata sexuala in județul Prahova in ultimii 5 ani
6.2 Practica Curții de Apel Ploiești
6.3. Infracţiunile sexuale între codul penal actual si noul cod penal

CAP VII: RESOCIALIZAREA DEȚINUȚILOR CONDAMNAȚI PENTRU

INFRACȚIUNI SEXUALE
6.1. Traseul executional penal al persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale
( L275/2006)
6.2. Activităti educative, de asistentă socială si psihologică derulate cu persoanele condamnate
pentru infracțiuni sexuale
6.3. Munca în penitenciar – scurtă descriere

3
6.4. Penitenciarul – singura instituţie care oferă asistentă agresorului sexual – Programul
terapeutic destinat reducerii recidivei ăn abuzurile sexuale
6.5. Proiectul „ Deţinut în ipostază de model antiinfracţional”

Concluzii
Bibliografie

4
Motivarea alegerii temei

Infracţiunile de natură sexuală, violul, incestul, perversiunea sexuală, etc. marchează

profund viaţa victimei, fie ea adultă sau minoră, lăsând urme adânci la nivel psihologic nu doar
fizic.
Cercetările în domeniu nu au stabilit concluzii ferme cu privire la motivele care îi
determină pe unii indivizi să recurgă la aceste forme de satisfacţie sexuală. Majoritatea
cercetătorilor recunosc faptul că o teorie unifactorială care să explice violul nu poate fi conturată.
Existenţa unor factori multipli de influenţă este din ce în ce mai evidentă.
Tema abuzului sexual este una de actualitate în România având în vedere că numărul
violurilor a rămas constant de-a lungul anilor şi din păcate este un subiect cu un grad redus de
cercetare în ţara noastră. Statisticile oficiale cu privire la violurile săvârşite şi reclamate în
Romania, tind să se menţină în limite constante în ultimii ani. Trebuie luat în calcul că nu toate
infracţiunile sexuale sunt reclamate de către victimă, datorită ruşinii acestora sau lipsei de
cunoaştere a legii, precum şi datorită unor prejudecăţi sociale că victima ar avea partea ei de
vină.
Din anul 2006 lucrez ca psiholog în Penitenciarul Ploieşti, instituţie care are în prezent în
custodie bărbaţi condamnaţi definitiv, clasificaţi în regimul semideschis. Anterior, până în anul
2008 penitenciarul deţinea bărbaţi, adulţi, tineri şi minori atât preventivi cât şi condamnaţi
definitiv, clasificaţi în regim de maximă siguranţă, închis, semideschis şi deschis.
În rândul populaţiei carcerale, o categorie aparte o reprezintă deţinuţii condamnaţi pentru
infracţiunile sexuale, în speciale cele săvârşite asupra minorilor.
Ca în orice „cuplu” victimă-agresor, opinez că intervenţiile terapeutice, în cazul
abuzurilor sexuale, trebuie să vizeze atât victima cât şi agresorul. În România s-a pus accentul
asupra susţinerii victimei şi aproape deloc asupra intervenţiilor asupra agresorului, fără să se
înţeleagă că în lipsa unei intervenţii specializate asupra agresorului, şi în lipsa unor programe de
prevenţie în cadrul populaţiei generale, astfel de abuzuri vor continua să fie reiterate, atât în
spaţiul public cât şi în familie, fără să fie sancţionate - moral şi legal - pe măsura efectelor
negative pe care acestea le produc.
Abuzul sexual asupra copiilor determină profunde traume psihologice şi emoţionale,
putând conduce la tulburări comportamentale semnificative. Adultul foloseşte copilul pentru
satisfacţia propriilor sale nevoi sexuale 1.

1 Kari Killen, Copilul Maltratat Ed. Eurobit, 1998, p 40

5
 Opinez că nu este suficientă sancţionarea penală a infractorilor sexuali şi izolarea
acestora temporală, prin încarcerare. Se impune asistarea agresorului atât în penitenciar, prin
includerea acestuia în programul terapeutic destinat reducerii recidivei în abuzurile sexuale, dar
şi asistarea sa postdetenţie, prin intervenţii specializate care să aibă în vedere particularităţile lor
comportamentale legate de comiterea faptei, modul în care abuzatorul îţi alege victima,
modalitatea de planificare a atacului, caracteristicile de personalitate ale acestora, factorii de risc,
nevoile criminogene, toate având drept scop reducerea riscului de recidiva si responsabilizarea
agresorului sexual.

6
Capitolul I
CONSIDERAȚII GENERALE

„În Drept societatea îşi reaminteşte ce a dorit să devină”

P.Allott

1.1. Noţiuni introductive privind infracțiunile la viața sexuală

Între drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei fizice sunt incluse şi cele care
privesc libertatea sexuală, adică posibilitatea persoanei, indiferent de sex, de a hotărî singură cu
privire la viaţa sa sexuală, fără temerea că alte persoane o poate împiedica sau forţa în
exercitarea acestui drept.
Prin dispoziţiile constituţionale şi ale altor acte normative, sunt reglementate şi garantate
drepturile persoanei referitoare la viaţa sa sexuală. Prin lege se asigură persoanei fizice libertatea
sexuală şi totodată se impune un comportament social normal, fără excese şi abuzuri ori
încălcarea drepturilor specifice ale altora.
Libertatea sexuală are drept corolar inviolabilitatea persoanei, în sensul că aceasta (indiferent
de vârstă, sex, sănătate etc.) nu poate fi constrânsă sub nici o formă la raporturi ori alte acte de
natură sexuală ori aberante.
Numai o viaţă sexuală normală poate asigura desfăşurarea şi dezvoltarea unor relaţii sociale
generale ale societăţii, cât şi satisfacerea instinctului sexual.
Ca şi în alte domenii sociale, încălcarea normelor care privesc viaţa sexuală prezintă pericol
social, deoarece faptele prin care se aduce atingere libertăţii sau moralităţii în acest domeniu sunt
contrare intereselor întregii societăţi. Tocmai de aceea, în Capitolul III din Titlul II al părţii
speciale din Codul penal sunt prevăzute şapte infracţiuni privitoare la viaţa sexuală.
Astfel, în art. 197 este prevăzută infracţiunea de viol, în art. 198 - actul sexual cu un minor,
în art. 199 - seducţia, în art. 201 - perversiunea sexuală, în art. 202 - corupţia sexuală, în art. 203
- incestul şi în art. 2031 - hărţuirea sexuală.
După Revoluţia din 1990 s-au făcut diferite modificări şi completări atât în ceea ce priveşte
conţinutul legal al acestor infracţiuni, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de sancţionare a lor.
De altfel, în doctrina penală şi în jurisprudenţa din ţara noastră s-au realizat numeroase
comentarii cu privire la aceste infracţiuni.
Infracţiunile privind viaţa sexuală pot fi grupate după mai multe criterii.
În legislaţia unor state, ca şi legislaţia română din 1936, aceste tipuri de infracţiuni erau
clasificate în „ infracţiuni contra libertăţii sexuale” şi „ ofensă la pudoare sau onoare sexuală” 2

2.Angela Hărăstăşanu, Drept Penal, Partea specială, Ed Omnia Unit SAST, Braşov, 2011, pag 108
7
 Reglementarea legală actuală nu mai are subclasificări, aceste infracţiuni fiind reunite intr-un
singur capitol

1.2. Conceptul şi caracterizarea infracțiunilor privitoare la viața sexuală

Libertatea individuală include şi libertatea sexuală, adică posibilitatea persoanei,
indiferent de sex, de a lua hotărâri în domeniul vieţii sale sexuale. Acest drept este consacrat prin
Lege impunând însă, ca această libertate să nu fie exercitată în mod abuziv. De aceea, constituie
infracţiune, prezentând pericol social, nu numai faptele de încălcare a libertăţii sexuale, ci şi
faptele de exercitare a acestei libertăţi peste limitele admise. Un domeniu deosebit de important
al vieţii persoanei îl constituie viaţa sexuală. Actele sexuale, pe care oamenii le iniţiază, dau
naştere unor relaţii sociale în a căror normală desfăşurare sunt deopotrivă interesaţi, atât
individul, cât şi societatea. Individul este preocupat ca în relaţiile sale sociale să îi fie apărate atât
atributelor sale esenţiale (viaţa, integritatea fizica si psihica, libertatea, demnitatea), cât şi
realizarea deplină a acestora în domeniul vieţii sale intime. Manifestarea persoanei în domeniul
vieţii sexuale este o parte a manifestării ei sociale, iar realizarea deplină a personalităţii umane
presupune realizarea ei si pe planul vieţii sexuale. La rândul său, societatea este, de asemenea,
vital interesată în desfăşurarea normală a vieţii sexuale a individului, pentru că aceasta asigură
dezvoltarea demografică a societăţii, tinereţea si vigoarea acesteia3.
Infracţiunile privitoare la viaţa sexuală sunt grave manifestări contra persoanei, cu
profunde semnificaţii antisociale şi vizează, în primul rând, libertatea şi inviolabilitatea vieţii
sexuale ca latură a libertăţii individuale, persoana având libertatea de a dispune de corpul şi de a
iniţia relaţii sexuale, în limitele stabilite de normele dreptului si ale moralei.
Obligarea persoanei la acte sexuale, de orice natură, precum şi realizarea actului sexual,
de orice natură, profitând de neputinţa acesteia de a se apară sau de a-si exprima voinţa,
constituie o formă brutală de agresiune asupra persoanei. Consecinţele acestor abuzuri pot fi
grave, putând conduce la un dezechilibru moral cu implicaţii în viaţa de familie sau în societate,
o vătămare corporală, moartea sau sinuciderea victimei. Violul ocupa locul principal printre
infracţiunile privitoare la viaţa sexuală, constituind cea mai gravă formă de încălcare a valorilor
şi relaţiilor sociale a căror ocrotire constituie scopul incriminării şi sancţionării infracţiunilor
privitoare la viaţa sexuală. Apărarea acestor relaţii şi valori trebuie să aibă loc, în primul rând,
prin apărarea libertăţi şi a inviolabilităţii sexuale a persoanei.
Violul constituie o încălcare brutală a libertăţii sexuale şi, prin aceasta, a libertăţii
individuale în ansamblu, libertate care reprezintă unul dintre atributele fundamentale ale
persoanei.

3 C. Bulai - "Drept penal, Partea speciala", vol I, Bucuresti, 1975, pag 169
8
 Consecinţele unei asemenea manifestări violente sunt, sau pot fi, de mare gravitate, atât
pentru persoana, cât şi pentru societate, unele pe termen lung sau ireparabile.
Din punct de vedere criminologic, trebuie menţionat că săvârşirea infracţiunii de viol
constituie, în general, manifestarea unei conştiinţe înapoiate a unei personalităţi caracterizate
prin grave deficienţe morale şi printr-o agresivitate extrem de primejdioasă.
Printre componentele unei asemenea tipologii devinate, care generează o asemenea
conduită antisocială se întâlneşte, cel mai adesea agresivitatea crescută, impulsivitatea,
distorsiunile cognitive şi tulburările de personalitate.
În mică măsura poate fi luat în considerare rolul criminologic al unor anomalii anatomo
-fiziologice ca fiind generatoare sau favorizatoare ale unor manifestări sexuale violente ce intră
sub incidenţa violului.
Infracţiunea de viol nu trebuie să rămână nepedepsită, deoarece nepedepsirea unei fapte
de o asemenea gravitate ca cea pe care o reprezintă violul ar pune în pericol pentru viitor
libertatea persoanei, integritatea fizică, sănătatea ori chiar viaţa unui număr mare de persoane.

CAP II .
CADRUL JURIDIC AL INFRACȚIUNILOR PRIVIND VIAȚA SEXUALA

9
 2.1. Violul (Art. 197 C. pen.)

A. Noţiune. Infracţiunea constă în actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex

diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
victimei, nefiind posibilă împăcarea părţilor, înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului fiind
posibilă numai pe calea retragerii plângerii prealabile.
În cazul în care decesul victimei infracţiunii de viol a fost cauzat prin săvârşirea
infracţiunii de omor calificat asupra acesteia, pentru a înlesni sau ascunde comiterea infracţiunii
de viol, nu sunt incidente dispoziţiile privind plângerea prealabilă, întrucât persoana vătămată
este în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul procesual, situaţie în care statul este acela care este
chemat să apere interesele persoanei vătămate, atunci când aceasta nu şi le poate promova - cum
este cazul victimei al cărei deces a fost cauzat de inculpat. 4

B. Structura infracţiunii varianta tip

Obiectul juridic. Obiectul juridic special al infracţiunii de viol este complex; obiectul
juridic principal îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane, iar
obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale referitoare la viaţa, integritatea fizică sau
psihică a persoanei.
Prin modificarea adusă de O.U.G. 89/2001 se precizează că relaţiile pot fi între persoane
de acelaşi sex sau de sex diferit, textul anterior referindu-se doar la persoane de sex feminin5
Obiectul material este corpul persoanei în viaţă supus unei agresiuni sexuale, dacă
persoana este decedată se va reţine infracţiunea de profanare de morminte
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit, autor al infracţiunii de viol poate fi
orice persoană, indiferent de sexul acesteia, cu capacitate penală. Subiect activ poate fi şi
minorul care răspunde penal. Dacă fapta se săvârşeşte asupra unui membru de familie, se va
reţine varianta agravată a infracţiunii de viol.
Participaţia penală este posibilă în forma instigării sau a complicităţii. De asemenea,
săvârşirea faptei de doua sau mai multe persoane constituint o formă agravantă a infracţiunii

Subiectul pasiv al infracţiunii de viol nu mai este circumstanţiat, poate fi orice persoană,
de orice sex, indiferent de vârstă, statutul civil sau moralitatea acesteia.
Dacă subiectul pasiv este un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani sau un membru de
familie, violul va fi încadrat la variantele agravate corespunzătoare.

4 Mihail Udroiu, Drept penal, Parte generală, Parte specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, pag 318
5 Angela Hărăstăşeanu, op. cit. pag 110
10
 C. Conţinutul constitutiv.

Latura obiectivă. Elementul material constă în întreţinerea unui act sexual de orice
natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrîngerea victimei sau profitând
de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau ori de a-şi exprima voinţa.
Se includ în sfera noţiunii de „act sexual de orice natură" următoarele manifestări ale
activităţii umane prin care se satisface apetitul sexual: raportul sexual între persoane de sex
diferit prin care se înţelege contopirea, conjuncţia sexelor în care organul sexual bărbătesc
penetrează (pătrunde) în organul sexual al femeii, chiar dacă actul nu a continuat până la
finalizarea condiţiilor care pot realiza procreaţia. Nu este vorba de simpla atingere a organelor
genitale, ci este necesar să aibă loc actul fiziologic de îmbinare a celor două sexe.
În al doilea rând, relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sau relaţii homosexuale
(de inversiune sexuală) care constau în acte sexuale nefireşti între persoane de acelaşi sex,
bărbaţi sau femei şi presupun satisfacerea apetitului sexual pe cale nefirească, ca substitutive,
înlocuitoare ale raportului sexual normal, firesc. Asemenea relaţii pot avea loc între persoane de
sex bărbătesc sau între femei, denumite homosexualitate.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de viol, actul sexual în sensul explicat mai
sus, trebuie efectuat prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa. Constrângerea ca mijloc de realizare a actului sexual, poate fi psihică
sau fizică şi constă în folosirea forţei fizice brutale, ori a presiunii morale, pentru a înfrânge
opunerea oricărei persoane la aceasta, ori eventuala rezistenţă a acesteia. Constrângerea trebuie
să fie efectivă şi aptă de a paraliza, total sau parţial, de a înlătura sau reduce rezistenţa sau
împotrivirea victimei.
Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa se
înţelege profitarea de acele situaţii, stări totale sau parţiale, permanente sau trecătoare în care se
află victima, lipsind-o de capacitatea de a se apăra sau exprima voinţa. Această stare poate fi
creată uneori de făptuitor sau un complice al acestuia, de exemplu prin intoxicaţie alcoolică ori
narcotizare, cel mai adesea aceasta poate fi datorată altor cauze ca, de exemplu, oboseală, boală,
leşin, intoxicaţii alcoolice, narcotizare ori alienaţie mintală, surdo-mutismul etc.

Este necesar ca actul sexual să aibă loc fără consimţământul persoanei.

Legea cere ca făptuitorul să profite de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se
apăra, sau de a-şi exprima voinţa, ceea ce presupune ca necesar, să-şi dea seama de situaţiile
speciale în care se găseşte aceasta, să se folosească de ele pentru întreţinerea actului sexual.

11
 Urmarea imediată. Actul sexual săvârşit în condiţiile cerute de norma de incriminare are
ca urmare imediată vătămarea încălcarea libertăţii victimei de a decide cu privire la întreţinerea
unui act sexual. În afara acestei urmări imediate fapta poate genera şi alte consecinţe ca de
exemplu: o vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii, o ilegitimă graviditate, o contaminare
venerică etc.
Legătura de cauzalitate. Existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunea făptuitorului
şi urmarea imediată este prezumată (rezultă din însăşi materialitatea faptei).

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este intenţia directă. Aceasta presupune

cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că actul sexual a avut loc împotriva voinţei
persoanei cu care a fost săvârşit. Intenţia rezultă ex re atât în cazul în care făptuitorul a folosit
constrângerea fizică sau morală, cât şi atunci când a profitat de starea de imposibilitate de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, în care se găsea victima. Mobilul şi scopul nu au importanţă
pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de viol, acestea putând fi avute în vedere de
instanţă la individualizarea pedepsei.

Variantele agravate. Prima variantă agravată se realizează atunci când:

 fapta a fost săvârşită de mai multe persoane împreună. Făptuitorii trebuie să fie
coautori, autori succesivi ai faptei sau complici concomitenţi
Pericolul social sporit al violului în această împrejurare este dat de pluralitatea
făptuitorilor care cooperează concomitent la săvârşirea infracţiunii, producând o intimidare a
victimei şi o reducere a posibilităţii acesteia de a se apăra. Nu este necesar ca toţi făptuitorii să
aibă acte sexuale cu victima; este suficient ca actul sexual să fie realizat numai de unul dintre ei,
celălalt sau ceilalţi făptuitori desfăşurând activităţi simultane în calitate de complici
concomitenţi. Săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună este circumstanţă
reală, ceea ce înseamnă că ea se răsfrânge asupra instigatorilor şi complicilor anteriori, dacă
aceştia au cunoscut-o sau au prevăzut-o.

 victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului.

Pericolul social sporit al violului astfel săvârşit este determinat de încălcarea obligaţiilor
asumate de făptuitor şi a încrederii publice în corectitudinea celor care îndeplinesc asemenea
funcţii cât şi de posibilitatea mai mare de săvârşire a faptei. Existenţa acestui element
circumstanţial agravant al violului presupune preexistenta unor raporturi speciale (de serviciu,
contractuale, etc), în cadrul cărora făptuitorul avea, faţă de victimă, obligaţia de a o îngriji
(personal de îngrijire din instituţii de asistenţă sau angajaţi particulari în acest scop), ocroti
(tutore, curator, părinte natural sau adoptator), educa (pedagog, cadru didactic, maistru etc), păzii
12
(personal de pază de la locurile de executare a pedepsei ori a unei măsuri de siguranţă sau
educatoare), trata (medici, personal sanitar ajutător etc.).

 victima este un membru de familie.

S-a considerat că actele sexuale, de orice natură, cu o altă persoană cu care făptuitorul
face parte din aceeaşi familie, săvârşite prin constrângerea acesteia sau profitând de
imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, contravin grav moralităţii pe care se
întemeiază familia, relaţiile dintre membrii acesteia, întreaga societate umană.

Prin „membru de familie" se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă
locuieşte sau gospodăreşte împreună cu făptuitorul. Este considerat, în primul rând, membru de
familie, soţul fără nici o altă condiţionare. Sunt soţi persoanele care au dobândit această calitate
prin căsătorie, de la data încheierii acesteia până la desfiinţarea ori desfacerea ei prin anulare sau
divorţ pronunţate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sau prin deces.
Calitatea de rudă apropiată nu determină prin ea însăşi - ca în cazul celei de soţ - existenţa
infracţiunii de viol în varianta agravată pe care o examinăm, ci numai sub realizarea dublei
condiţii şi anume dacă aceasta locuieşte sau gospodăreşte împreună cu făptuitorul.

„A locui împreună” înseamnă a folosi aceeaşi locuinţă parţial sau integral, permanent sau
o perioadă de timp semnificativă şi suficientă ca să impună stabilitate, crearea unor anume
raporturi, altele decât cele derivate de legăturile de rudenie, între persoanele care, având această
calitate, se află într-o asemenea situaţie. „A gospodări” înseamnă a face, a organiza, a conduce,
în comun treburile unei familii, traiul în comun al membrilor acesteia.

 Violul care a avut ca urmare praeterintenţionată o vătămare gravă a integrităţii

corporale sau a sănătăţii.
Violul săvârşit într-o asemenea împrejurare este mai periculos datorită gravităţii urmării
secundare; pe lângă urmarea specifică violului în varianta sa tip, se produce şi un alt rezultat
care constă într-o vătămare corporală gravă, adică acele consecinţe prevăzute în art. 182 alin. 1 şi
2 C. pen. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii de viol în această circumstanţă de agravare
trebuie să se stabilească existenţa unei legături de cauzalitate între fapta de viol (aşa cum este
descrisă la varianta tip) şi vătămarea corporală gravă produsă victimei. Dacă această legătură de
cauzalitate lipseşte nu se poate vorbi de săvârşirea violului care a avut ca urmare o vătămare
corporală gravă. Existenţa agravantei este condiţionată, în al doilea rând, de stabilirea intenţiei
depăşite a făptuitorului. Această condiţie este îndeplinită dacă făptuitorul săvârşind violul, a
prevăzut vătămarea corporală a victimei, dar a crezut fără temei că această urmare nu se va

13
produce, sau nu a prevăzut vătămarea corporală gravă a victimei, ca rezultat al activităţii sale,
deşi putea şi trebuia să o prevadă.
A doua variantă agravată vizează vârsta victimei, în sensul că aceasta să nu fi împlinit
vârsta de 15 ani la data săvârşirii faptei. Pericolul social sporit decurge, în acest caz, atât din
consecinţele grave pe care violul le poate avea asupra dezvoltării fizice şi morale a minorului, cât
şi din periculozitatea făptuitorului care comite fapta fără să ţină seama de vârsta victimei căreia îi
poate produce şi traume psihice care nu mai pot fi, uneori, înlăturate.
Pentru existenţa acestei agravante, este necesar ca făptuitorul să-şi dea seama că victima
ar putea fi în vârstă mai mică de 15 ani. Eroarea cu privire la vârsta victimei duce la înlăturarea
agravantei. Violul asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani este o circumstanţă reală
şi se răsfrânge asupra participanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o. Daca însă inculpatul a
săvârşit infracţiunea de viol asupra victimei care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pe care o
cunoştea şi ale cărei trăsături somatice erau cele normale pentru un copil de 15 ani, nu sunt
incidente dispoziţiile art 51 alin (2) C. pen. referitoare la eroarea de fapt secundară şi, în
consecinţă, dispoziţiile art 197 alin(3) c. pen. nu pot fi înlăturate din încadrarea juridică a faptei
de viol 6
A treia variantă agravată se referă tot la producerea, în afara urmării specifice violului, a
unui alt rezultat care, de data aceasta, constă în moartea sau sinuciderea victimei. Ca şi în situaţia
violului care a cauzat victimei o vătămare corporală gravă, este necesar să se stabilească, pe de o
parte, raportul de cauzalitate dintre fapta de viol şi rezultatul mai grav produs (moartea sau
sinuciderea victimei), iar pe de altă parte, praeterintenţia făptuitorului.

D. Formele infracţiunii.

Actele premergătoare sunt posibile dar nu sunt incriminate, ele au totuşi relevanţă penală
numai dacă sunt executate de o altă persoană decât autorul şi au ajutat pe autor la săvârşirea
violului. Ele devin acte de complicitate, fiind suficient ca autorul să înceapă executarea violului.
Tentativa la infracţiunea de viol este posibilă la varianta tip, la prima variantă agravată şi la a
doua variantă agravată când victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Nu este posibilă în ipoteza în care prin viol s-a cauzat victimei o vătămare corporală
gravă, ori a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei întrucât, aşa cum s-a mai arătat, în
aceste situaţii forma de vinovăţie este praeterintenţia. Tentativa la viol este incriminată dar
datorită specificului infracţiunii, nu poate să apară decât în modalitatea întreruptă. De aceea nu
se poate concepe împiedicarea voluntară a rezultatului, ci numai desistarea făptuitorului, cu
6 ÎCCJ , Secţia penală, decizia nr 1148 din 30.03.2009, sursa www.scj.ro
14
îndeplinirea condiţiilor prevăzute de C. pen. care va avea drept consecinţe impunitatea
făptuitorului.
Nu se va reţine însă săvârşirea unei tentativei la infracţiunea de viol atunci când
făptuitorul ia hotărârea de a întreţine relaţii sexuale cu victima, dar la opunerea acesteia renunţă
la continuarea actelor infracţionale7
Consumarea infracţiunii de viol are loc în momentul în care este încălcată libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei care constituie victima infracţiunii, prin realizarea actului
sexual de orice natură, cu ajutorul constrângerii sau profitând de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Infracţiunea de viol în variantele agravate se consumă odată cu îndeplinirea tuturor
condiţiilor cerute de norma de incriminare pentru varianta tip la care trebuie să se adauge
elementele circumstanţiale aşa cum sunt prevăzute în textele de incriminare.
Întrucât infracţiunea de viol, în unele cazuri, poate avea caracterul unei infracţiuni
progresive, este posibil ca după momentul consumării violului, anumite consecinţe ale faptei să
se amplifice, cum ar fi, de exemplu, o vătămare corporală care se agravează treptat, ducând la o
vătămare corporală gravă sau chiar la moartea victimei. La această faptă putem să distingem şi
un moment al epuizării, care va coincide cu producerea definitivă a acestor rezultate. De multe
ori, se săvârşeşte în mod continuat; şi aici vom distinge un moment al epuizării care corespunde
comiterii ultimei acţiuni din componenta infracţiunii continuate.
E. Sancţiuni.
Varianta tip a infracţiunii de viol constând în actul sexual, de orice natură, cu o persoană
de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de
a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi. În acest caz, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Varianta agravantă a violului prevăzut la art 197 alin (2) este pedeapsa cu închisoarea de
la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă:
 fapta a fost săvârşită de doua sau mai multe persoane împreună;
 victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
 victima este membru al familiei;
 s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima
nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

7 Mihail Udroiu, op.cit, pag 324

15
 2.2. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR (ART. 198 C. PEN.)

A. Noţiune şi cadrul legal.

Această infracţiune este reglementată de art. 198 C. pen.8, conform căruia:

„Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a
împlinit vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex

diferit sau de acelaşi sex între 15 - 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de
către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa,
ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra
acesteia.

Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu
a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de
către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute în alin. 1-3 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale
pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă
pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15
ani şi interzicerea unor drepturi.

Când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârşită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin.
2 lit. b C. pen. ori dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin.
2 lit. c pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

Aşadar, reţinem că infracţiunea în cauză constă în actul sexual, de orice natură, cu o

persoană de sex diferit sau de acelaşi sex care nu a împlinit vârsta de 15 ani ( forma tip).
Constituie infracţiune şi actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de
acelaşi sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către
supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa,
ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori de influenţa sa
8 Art. 198 C. pen. este reprodus astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 143/2002.
16
asupra acesteia (varianta asimilată)9 . Fapta este mai gravă când s-a cauzat victimei o
vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi atunci când fapta a avut
ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
În toate cazurile consimţământul victimei la întreţinerea actului sexual trebuie să fie
valabil exprimat.

B. Obiectul şi subiecţii infracţiunii.

Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la

apărarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei în perioada minorităţii. Obiectul juridic
special poate fi constituit şi din alte relaţii sociale (cum sunt cele referitoare la viaţa persoanei, la
integritatea fizică sau psihică etc.). Obiectul material îl reprezintă corpul minorului (de sex
feminin sau masculin) cu care are loc actul sexual

Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană (necircumstanţiat) cu

capacitate penală. În situaţia agravantei, autorul este calificat , persoana care calitatea de tutore,
curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator. Subiectul pasiv poate fi
orice persoană de sex feminin sau masculin care nu a împlinit vârsta de 15 ani (subiect activ
circumstanţiat), care şi-a exprimat valabil consimţământul la întreţinerea unui act sexual. Dacă
ambii subiecţi ai infracţiunii au vârsta sub 15 ani şi întreţin consimţit un act sexual, ambii vor fi
subiecţi activi ai infracţiunii. În situaţia în care vârsta minorului este foarte fragedă şi rezultă
dintr-o expertiză medico-legală psihiatrică lipsa posibilităţii de a exprima un consimţământ
valabil pentru întreţinerea unui act sexual de orice natura se va reţine săvârşirea infracţiunii de
viol (de exemplu fapta unui major care întreţine relaţii sexuale cu un minor de 6 ani)10

C. Latura obiectivă.

Elementul material constă într-o acţiune manifestată într-un act sexual de orice natură,
cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, actul sexual fiind liber consimţit de ambele
persoane. Varianta asimilată presupune actul sexual cu un minor cu vârsta între 15-18 ani, iar
făptuitorul având în această situaţie una din calităţile prevăzute de lege, calitatea de care s-a
folosit pentru realizarea infracţiunii. Dacă făptuitorul nu s-a folosit de calitatea pe care o avea,
fapta nu constituie infracţiune şi au atrage răspunderea penală.
9 Mihail Udroiu, op. cit, pagina 324
10 Ibidem, pagina 325
17
 Prin act sexual de orice natură, susceptibil de a întruni elementele constitutive ale
infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzut la art. 198 C.pen. se înţelege orice modalitate de
obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între
persoane de acelaşi sex sau sex diferit11
Urmarea imediată constă în starea de pericol rezultată din încălcarea libertăţii şi
inviolabilităţii sexuale a persoanelor minore şi, de cele mai multe ori, apariţia şi a altor urmări, ca
de exemplu vătămări ale integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei.
Raportul de cauzalitate. Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să
existe o legătură de cauzalitate. (aceasta rezultă din materialitatea faptei)
D. Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă. Eroarea cu privire la vârsta minorului
înlătură caracterul penal al faptei. Nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită
infracţiunea, cu excepţia în care fapta a avut ca scop producerea de materiale pornografice,
situaţie în care se va reţine forma agravantă
E. Forme. Modalităţi. Sancţiuni.
Actele de pregătire, deşi posibile, nu se pedepsesc. Tentativa se pedepseşte.
Art. 198 (alin. 3-6) prevede cinci modalităţi de agravare a infracţiunii:
a. Prima variantă agravată (art. 198 alin. 3 C. pen.) are ca particularitate faptul că actul
sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta
de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct
sau indirect. Făptuitorul este mai periculos pentru că obţine consimţământul minorului de a avea
un act sexual cu el în urma coruperii acestuia.
b. A doua variantă agravată (art. 198 alin. 4, teza I). Elementul circumstanţial al
acestei variante agravate îl reprezintă scopul în care făptuitorul săvârşeşte actul sexual cu un
minor şi anume acela al producerii de materiale pornografice.

c. A treia variantă agravată (art. 198 alin. 4, teza II). Are legătură cu varianta
precedentă în sensul că actul sexual cu un minor se săvârşeşte în scopul producerii de materiale
pornografice dar pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea. Prin urmare,
constrângerea (fizică sau psihică) dă faptei un caracter mai grav.

d. A patra variantă agravată (art. 198 alin. 5). Elementul de agravare al acestei
variante îl constituie, pe de o parte, raporturile dintre făptuitor şi victimă în cazul în care acesta
are vârsta de 15 ani, în sensul că făptuitorul este tutore, învăţător, educator, profesor, medic,
îngrijitor, paznic asupra persoanelor pe care le are în îngrijire, supraveghere, ocrotire, pază ori
11 ICCJ, Secţiile Unite, decizia nr. III/2005, sursa www.legalis.ro
18
tratament, iar pe de altă parte, urmarea secundară care se produce prin săvârşirea infracţiunii şi
care constă într-o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În această din urmă
situaţie, forma de vinovăţie, în raport cu urmarea secundară, trebuie să fie praeterintenţia.

e. A cincea variantă agravată (art. 198 alin. 6). Pericolul social deosebit al infracţiunii
de act sexual cu un minor este în această variantă dat de urmarea cea mai gravă pe care o poate
produce această infracţiunea şi anume moartea sau sinuciderea victimei ca rezultat
praeterintenţional, având în vedere că uciderea cu intenţie ar constitui omor calificat în concurs
cu actul sexual cu un minor.
Sancţiuni. Pentru varianta tip şi cea asimilată legea prevede pedeapsa cu închisoarea de
la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi (art. 198 alin. 1 şi 2).
În cazul primei variante agravate pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi (art. 198 alin. 3). La a doua variantă agravată pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi iar la a treia şi a patra variantă agravată
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
La ultima variantă agravată pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
unor drepturi.
2.3. SEDUCŢIA (ART. 199 C. PEN.)

A. Noţiune.
Sub denumirea de "Seducţie", legiuitorul a incriminat, în dispoziţiile art. 199 Cod penal
fapta aceluia care „prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mica
de 18 ani de a avea cu el raport sexual”, dacă făptuitorul cu rea credinţă nu îţi respectă
promisiunea 12

B. Obiectul şi subiecţii infracţiunii.

Obiectul juridic special. Infracţiunea de seducţie are ca obiect juridic special relaţiile
sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei de sex feminin care nu a
împlinit vârsta de 18 ani.

Deşi raportul sexual are loc cu consimţământul persoanei de sex feminin, acest
consimţământ nu „poate fi considerat valabil, fiind o încălcare a libertăţii şi inviolabilităţii
sexuale” 13 apreciindu-se ca a fost obţinut prin inducerea ei în eroare cu ajutorul promisiunilor de

12 Mihail Udroiu, op. cit. pagina 328

13 Angela Hărăstăşeanu, op.cit, pagina 121

19
căsătorie. Obţinut în acest fel, consimţământul dat echivalează cu lipsa acestuia14, în cazul
violului sau cu consimţământul obţinut în mod abuziv, în cazul raportului sexual cu o minoră.
Dar, spre deosebire de aceste două infracţiuni, în cazul seducţiei, libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei de sex feminin nu sunt încălcate prin exercitarea unor acte de constrângere şi
nici profitându-se de vârsta fragedă a victimei ori prin folosirea de către făptuitor a calităţii sale
speciale, ci prin inducerea în eroare a victimei cu ajutorul unor promisiuni mincinoase de
căsătorie.
Împăcarea părţilor înlătură însă răspunderea penală
Obiectul material.
În privinţa obiectului material părerile specialiştilor sunt împărțite, astfel unii consideră
că există un obiect material, acesta fiind corpul fetei seduse, pe când alţii apreciază că nu există
un obiect material15
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de seducţie nu poate fi decât un
bărbat, deoarece numai un bărbat poate face promisiuni de căsătorie unei persoane de sex
feminin şi poate realiza raportul sexual cu ea.
Ca şi în cazul tuturor infracţiunilor care presupun un raport sexual, bărbatul trebuie să
aibă aptitudinea fiziologică de a realiza acest raport. Dacă această condiţie este îndeplinită, nu
interesează vârsta pe care o are bărbatul şi nici împrejurarea dacă este sau nu căsătorit.
Textul art. 199 Cod penal nu cere subiectului nici o altă calitate în afară de cea de bărbat,
astfel ca şi minorul poate realiza conţinutul infracţiunii, efectuând raportul sexual ca urmare a
inducerii în eroare a victimei cu ajutorul unor promisiuni de căsătorie. Deşi, în principiu, minorul

poate fi subiect al infracţiunii de seducţie, totuşi este necesar să se stabilească, în fiecare caz,
dacă promisiunile făcute au avut sau nu un rol determinant în ceea ce priveşte obţinerea
consimţământului persoanei de sex feminin, deoarece se poate întâmpla ca aceste promisiuni să
nu fi fost luate în serios, datorită vârstei celui care le-a făcut, caz în care, ele neavând un rol
determinant, fapta nu va constitui infracţiunea de seducţie.
Infracţiunea de seducţie este însă înlăturată dacă minora a ştiut că făptuitorul este
căsătorit, deoarece, într-un asemenea caz, promisiunile de căsătorie ce i s-au făcut nu au putut fi
luate în serios şi deci nu au un rol determinant în obţinerea consimţământului ei la raportul
sexual, în acest caz, dacă victima are vârsta sub 15 ani se poate reţine săvârşirea infracţiunii de
act sexual cu un minor .
14 Ibidem
15 Mihail Udroiu, op. cit, pagina 328

20
 În cazul în care minora are vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, iar raportul sexual este
întreţinut prin promisiunea de căsătorie de tutorele sau curator, supraveghetor, medic curant,
educator, folosindu-se de calitatea sa, va exista un concurs de infracţiuni între seducție şi act
sexual cu un minor în forma asimilată prevăzută de art. 198 alin(2)
Seducţia este o infracţiune cu autor unic. Participaţia penală este însă posibilă în forma
instigării sau a complicităţii. Întrucât calitatea de bărbat este cerută de lege numai autorului,
instigator sau complice poate fi orice persoană, prin urmare şi o persoana de sex feminin.
C. Latura obiectivă.
Infracţiunea se realizează - sub aspectul laturii obiective - prin raportul sexual (unul sau
mai multe), firesc şi liber consimţit, determinat prin promisiuni de căsătorie, cu o persoană de
sex feminin care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Raportul sexual trebuie să aibă loc cu o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani.
Dacă persoana de sex feminin împlinise, în momentul realizării raportului sexual, vârsta de 18
ani, fapta nu constituie infracţiune.
Textul art. 199 Cod penal, referindu-se la vârsta victimei, stabileşte numai limita
superioară a acesteia, nu şi limita inferioară. Din interpretarea textului cu ajutorul art. 198 Cod
penal rezultă că limita inferioară a vârstei victimei, în cazul seducţiei, este de 14 ani, deoarece,
daca victima este mai mica de 14 ani, fapta constituie infracţiunea de raport sexual cu o minoră.
În cazul în care victima este mai mica de 14 ani, se reţine numai infracţiunea de raport sexual cu
o minoră, nu şi infracţiunea de seducţie, chiar dacă făptuitorul a făcut promisiuni de căsătorie
victimei, deoarece art. 198 Cod penal incriminează raportul sexual cu o persoană de sex feminin
care nu a împlinit vârsta de 15 ani, indiferent de mijloacele folosite de făptuitor, ceea ce
înseamnă că aceste mijloace pot fi şi promisiunile de căsătorie.
Dacă minora este căsătorită, fapta nu va putea constitui infracţiunea de seducţie deoarece,
promisiunile de căsătorie nefiind realizabile, nu este de conceput că ele au determinat-o să
accepte raportul sexual.
Persoana de sex feminin trebuie să fie determinată la raport sexual. Aceasta presupune
posibilitatea victimei de a lua hotărârea de a avea sau nu raport sexual cu făptuitorul. Dacă
această posibilitate a lipsit victimei, înseamnă că raportul sexual s-a realizat prin constrângere,
fapta ne mai constituind infracţiunea de seducţie, ci infracţiunea de viol.
Determinarea victimei la raport sexual trebuie să se facă prin promisiuni de căsătorie.
Dacă victima a fost determinată la raport sexual prin alte mijloace (de exemplu, oferirea unei
sume de bani) sau prin promisiuni, dar nu de căsătorie (de exemplu, că o va ajuta în soluţionarea
unei probleme personale), fapta nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 199 Cod penal.

21
 Pentru a avea rol determinant în obţinerea consimţământului victimei, promisiunile de
căsătorie, deşi nesincere, trebuie făcute totuşi aparent cu toată seriozitatea, în aşa fel încât
victima să aibă credinţa că făptuitorul intenţionează să se căsătorească cu ea. Nu pot fi luate în
considerare, sub acest aspect, promisiunile făcute în glumă sau de circumstanţă, unele aluzii
vagi, supuse interpretărilor.
Rolul determinant al promisiunilor de căsătorie se stabileşte în fiecare caz ţinându-se
seama de victimă şi de persoana făptuitorului, de mediul social al acestora, de gradul lor de
instruire, de împrejurările în care au fost făcute promisiunile, de modul în care ele au fost
exteriorizate etc.
Pentru existenţa infracţiunii de seducţie prezintă interes ca făptuitorul să nu-şi realizeze
promisiunea făcută, adică să nu aibă loc căsătoria. De regulă, neîncheierea căsătoriei, după ce
raportul sexual a avut loc prin promisiuni de căsătorie, constituie confirmarea caracterului
mincinos al promisiunilor făcute în acest sens, în practica judiciară s-a reţinut ca seducţie fapta
inculpatului care, după ce a determinat victima la raport sexual prin promisiuni de căsătorie, a
început să o evite, declarându-i ca nu se căsătoreşte cu ea. Însa, se poate întâmpla ca
promisiunile de căsătorie să fi fost făcute cu bună-credinţă, căsătoria neîncheindu-se datorită
unor împrejurări care nu sunt imputabile făptuitorului. În asemenea cazuri, raportul sexual
nefiind realizat prin inducerea în eroare a persoanei de sex feminin cu ajutorul unor promisiuni
mincinoase de căsătorie, fapta nu constituie infracţiunea de seducţie. Astfel, în practica judiciară
s-a decis - de exemplu - ca atunci când căsătoria nu a avut loc din cauza opunerii părinţilor
minorei, inculpatul nu este vinovat de seducţie. În acelaşi sens, s-a decis că nu există infracţiunea
de seducţie, lipsind latura subiectivă a infracţiunii, în cazul în care inculpatul a făcut
promisiunile de căsătorie în urma cărora minora a avut raport sexual cu el fiind de bună credinţă,
dar ulterior, a descoperit că victima suferă de o maladie pe care i-a ascuns-o şi care justifică
retragerea promisiunii iniţiale de a se casatori cu ea.
În acest sens, s-a mai decis că elementele infracţiunii de seducţie nu sunt realizate, dacă
căsătoria nu a avut loc datorită refuzului victimei de a se casatori cu făptuitorul.

D. Latura subiectivă.
Infracţiunea de seducţie se săvârşeşte cu intenţie directă. Aceasta presupune că făptuitorul
promite unei persoane de sex feminin, ce nu a împlinit vârsta de 18 ani că se va căsători cu ea, cu
rea-credinţă, formal, în scopul de a o determina să aibă raport sexual cu acesta şi fără intenţia de
a respecta aceasta promisiune. Este neapărat necesar ca făptuitorul să fi fost de rea-credinţă,
adică, deşi conştient că nu se va casatori cu victima, să-i fi făcut totuşi promisiunile de căsătorie,
pentru a o determina să accepte raportul sexual cu el.
22
 Reaua credinţă a făptuitorului trebuie stabilită în raport cu momentul săvârşirii faptei şi
nu în raport cu comportarea făptuitorului după acest moment. Astfel, nu se va putea reţine
infracţiunea de seducţie dacă, după un anumit interval de timp de la realizarea raportului sexual
prin promisiuni de căsătorie făptuitorul justifică temeinic nerealizarea hotărârii sale iniţiale de a
se căsători cu victima.
Intenţia în cazul seducţiei, presupune şi cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că
victima nu a împlinit vârsta de 18 ani. Necunoaşterea acestei împrejurări îi înlătură răspunderea
penală.

E. Consumarea.
Legea nu prevede sancţionarea tentativei la infracţiunea de seducţie. Infracţiunea se
consumă în momentul în care se realizează raportul sexual la care victima a fost determinată prin
promisiunile de căsătorie făcute de făptuitor. În acest moment se produce şi încălcarea libertăţii
inviolabilităţii ei sexuale, care constituie urmarea periculoasă a faptei. Dacă raporturile sexuale
între făptuitor şi victimă au continuat în timp pe baza aceluiaşi motiv al promisiunilor de
căsătorie ne găsim în prezenţa infracţiunii de seducţie în forma continuată. În acest caz nu este
necesar ca promisiunile de căsătorie să fie reiterate cu ocazia fiecărui raport sexual la care
victima a consimţit. Atunci când se săvârşeşte în forma continuată, infracţiunea de seducţie se
epuizează în momentul în care se realizează ultimul raport sexual.

F. Sancţiunea.

Infracţiunea de seducţie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Potrivit alin. 2 din

art. 199 Cod penal, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Împăcarea părţilor nu
presupune neapărat căsătoria făptuitorului cu victima, dar nici nu o exclude. Pentru înlăturarea
răspunderii penale a făptuitorului se cere numai ca împăcarea părţilor să fi avut loc şi că această
împăcare să fi fost făcută în condiţiile stabilite de lege. În consecinţă, nu este suficientă
declaraţia unilaterală şi extrajudecătorească a părţii vătămate că se împacă cu inculpatul; o
asemenea declaraţie produce efecte numai dacă se dă în faţa instanţei cu acordul ambelor părţi.
În cazul infracţiunii de seducţie, legiuitorul nu a prevăzut ca o cauză de nepedepsire căsătoria
autorului cu victima deoarece, în cazul acestei infracţiuni, împrejurarea face să dispară una din
condiţiile de incriminare - existenţa unor promisiuni mincinoase de căsătorie. Aceasta înseamnă
că, în cazul seducţiei, căsătoria dintre autor şi victima nu operează ca o cauză de nepedepsire a

23
făptuitorului, ca în cazul violului al raportului sexual cu o minoră, ci ca o împrejurare care face
ca fapta să nu constituie infracţiune.

1.2.4. PERVERSIUNEA SEXUALĂ (ART. 201 C. PEN16.)

16.)

A. Noţiune.
Infracţiunea de perversiune sexuală este incriminată de legiuitor în art. 201 alin. 1 Cod
penal şi consta în „actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal
public”.
B. Obiectul şi subiecţii infracţiunii.
Obiectul juridic special. Infracţiunea de perversiune sexuală are ca obiect juridic special
relaţiile sociale referitoare la normala exprimare a libertăţii sexuale a persoanei. Viaţa sexuală a
persoanei implică realizarea actelor sexuale în mod firesc, cu respectarea normelor de decenţă şi
a moralităţii publice. În afara acestor relaţii sociale, care constituie obiectul juridic principal al
infracţiunii, prin săvârşirea faptei în anumite împrejurări pot fi încălcate şi alte relaţii sociale care
să constituie, în felul acesta, obiectul său juridic secundar. Astfel, dacă fapta a fost săvârşită
asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin
constrângere, infracţiunea are ca obiect juridic secundar relaţiile sociale referitoare la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei, iar dacă s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii
corporale sau sănătăţii, infracţiunea are ca obiect juridic secundar relaţiile sociale referitoare la
integritatea corporală şi sănătatea persoanei. Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau
sinuciderea

victimei, infracţiunea are ca obiect juridic secundar relaţiile sociale referitoare la dreptul
persoanei la viaţă.
Obiectul material. Obiectul material al acestei infracţiuni constă în corpul persoanei
asupra căreia se exercită actele de perversiune sexuală. Poate fi vorba de un bărbat sau de o
femeie.

Subiecţii infracţiunii. Infracţiunea de perversiune sexuală poate fi săvârşită de orice

persoană (bărbat sau femeie) cu capacitate penală. Nu interesează dacă făptuitorul are sau nu
aptitudinea fiziologică de a realiza un act sexual firesc pentru că actele de perversiune sexuală,
ca şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, presupun satisfacerea instinctului sexual într-
un mod nefiresc, contrar naturii. Dacă la săvârşirea faptei cooperează două persoane, infracţiunea
este bilaterală. În această situaţie, nu interesează care persoană are rol activ şi care are rol pasiv.

16 Art. 201 C. pen. a fost modificat prin Legea nr. 61/2002 şi O.U.G. nr. 143/2002
24
Răspunderea penală revine ambelor persoane, în afara de cazurile prevăzute în art. 201 alin. 2
Cod penal, când persoana cu rol pasiv fiind victimă, răspunderea penală revine numai persoanei
cu rol activ.
Nu se va reţine concurs cu infracţiunea de ultraj asupra bunurilor moravuri şi tulburarea
liniştii publice

C. Latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii.

Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii se realizează prin săvârşirea unor acte
de perversiune sexuală, acesta se pot adresa propriului corp cum sunt actele de masochism,
necrofilie, sau corpului altei persoane cum sunt actele de sadism, fetișism, vampirism.
Actele de perversiune sexuală presupun o manifestare exterioară, materială, sub forma
unei acţiuni şi nu simple gesturi sau cuvinte, săvârşite în public sau care produc scandal public
Fapta se săvârşeşte în public în accepţiunea prevăzută de art. 152 Cod penal.
Scandalul public trebuie să decurgă din faptă, din împrejurările în care a fost săvârşită sau
din conduita făptuitorilor, şi nu din împrejurări independente de voinţa acestora (descoperirea
faptei, trimiterea în judecata etc.). Producerea scandalului public fiind o cerinţa esenţială a legii
pentru existenţa infracţiunii, dacă actele de perversiune sexuală nu au avut acest rezultat, fapta
nu cade sub incidenţa art. 201 Cod penal.
Între actele sexuale nefireşti săvârşite şi scandalul public produs trebuie să existe un
raport de cauzalitate. Dacă scandalul public se produce nu în legătură cu practicarea de către
făptuitori a actelor sexuale nefireşti, ci în legătură cu o altă fapta reprobabilă a acestora, raportul
de cauzalitate lipseşte, iar fapta nu constituie infracţiune.

Latura subiectivă. Infracţiunea de perversiune sexuală se săvârşeşte cu intenţie directă

sau indirectă. Aceasta implică prevederea de către făptuitor a producerii scandalului public, ca
rezultat al săvârşirii actelor de perversiune sexuală. Nu este necesar ca făptuitorul să urmărească
anume producerea acestui rezultat, ceea ce înseamnă că intenţia, în cazul acestei infracţiuni,
poate fi indirectă.

D. Tentativa şi consumarea.
Tentativa în cazul perversiunilor sexuale este pedepsita de lege. Infracţiunea de
perversiune sexuală a fost întreruptă, datorită unor împrejurări independente de voinţa
făptuitorului, şi se produce în legătură cu acest început de executare un scandal public. Prin
urmare, în cazul perversiunii sexuale, tentativa presupune producerea rezultatului care

25
caracterizează infracţiunea în forma consumată, numai că, în cazul tentativei, scandalul public se
produce în legătură cu încercarea.
Infracţiunea se consumă în momentul producerii scandalului public, de asemenea poate
fi săvârşită în forma continuată, caz în acre se epuizează la momentul săvârşirii ultimului act de
executare. Actele de pregătire sunt posibile, dar nu sunt incriminate

E. Sistemul sancţionator. Forme agravate.

Infracţiunea de perversiune sexuală în forma simplă, se pedepseşte, potrivit alin. 1 al art.
201, cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi actele de perversiune sexuală cu o persoana între
15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor,
medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de
încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.
Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au
fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau
indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi 17.
Dacă faptele prevăzute în alin. 2, 3 şi 31 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale
pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă 
pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18
ani şi interzicerea unor drepturi 18
Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-si
exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi19.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 - 4 are ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă
are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani şi
interzicerea unor drepturi20. 

2.5. CORUPŢIA SEXUALĂ (ART. 202 C. PEN.)

1717Alin. (31) al art. 201 a fost introdus prin O.U.G. nr. 143/2002.

18 Alin 3 al art. 201 este reprodus aşa cum a fost modificat prin L. nr. 61/2002.
19 Alin. (4) al art. 201 este reprodus aşa cum a fost modificat prin L. nr. 61/2002.
20 Alin. (5) al art. 201 este reprodus aşa cum a fost modificat prin L. nr. 61/2002.
26
 A. Noţiune.
Codul penal incriminează, în dispoziţiile art. 202, sub denumirea „Corupţia sexuală”,
actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor.
Prezintă variante agravante situaţiile în care actele cu caracter obscen se săvârşesc în
cadrul familiei, precum şi cele sîvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, prin
ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau
acelaşi sex.
B. Obiectul şi subiecţii infracţiunii.
Obiectul juridic special. Infracţiunea de corupţie sexuală are ca obiect juridic special
relaţiile sociale referitoare la viaţa sexuală a minorului care implică un climat normal de
dezvoltare, prin ferirea acestuia de actele cu caracter obscen ce ar putea fi săvârşite asupra sau în
prezenţa sa. Prin incriminarea faptei s-a urmărit ca minorul să nu fie incitat la practici sexuale
înainte de vreme, să nu i se stânjenească, formarea sentimentelor de pudoare şi decenţă care
trebuie să caracterizeze viaţa sa sexuală viitoare.
Obiect material nu are. În situaţia în care actele obscene sunt efectuate asupra minorului
unii autori apreciază că obiectul material îl constituie corpul minorului victimă 21
Subiecţii infracţiunii. Infracţiunea de corupţie sexuală poate fi săvârşită de orice
persoană, necircumstanţiat, cu capacitate penală. Nu interesează dacă fapta este săvârşită de un
bărbat sau de o femeie. De asemenea, nu interesează vârsta făptuitorului, din moment ce acesta a
atins limita de vârstă cerută de lege pentru a răspunde penal. Prin urmare, infracţiunea poate fi
săvârşită şi de un minor.
Infracţiunea poate fi săvârşită de o singură persoana sau cu participaţie în oricare dintre
formele acesteia.
Subiectul pasiv el minorul indiferent de sex
C. Latura obiectivă şi latura subiectivă.
Infracţiunea de corupţie sexuală se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin
săvârşirea unor acte cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezenţa unui minor. Prin
urmare, pentru existenţa infracţiunii sub acest aspect, este necesar, în primul rând, să se
săvârşească anumite acte, adică să aibă loc anumite manifestări exterioare (o acţiune). În al
doilea rând, actele săvârşite trebuie să aibă caracter obscen. Prin "caracter obscene înţelege tot
ceea ce aduce atingere pudoarei, simţului moral al colectivităţii, tot ceea ce încalcă sentimentul
comun de buna cuviinţă, gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în
grup, imagini, sunte sau cuvinte care prin semnificaşia lor aduc atingere pudoarei

21 Angela Hărăstăşeanu. op. cit, pagina 127

27
 Pentru existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective, este necesar ca actele cu
caracter obscen să fie săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor. Actele cu caracter
obscen sunt săvârşite asupra unui minor, atunci când făptuitorul se foloseşte de corpul minorului
pentru comiterea lor, iar în prezenţa unui minor, atunci când minorul a fost de faţă sau într-un loc
de unde le-a putut vedea sau auzi.
Infracţiunea nu poate fi săvârşită prin omisiune
Urmarea imediată o reprezintă starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la
ocrotirea libertăţii sexuale a minorului
Latura subiectivă. Infracţiunea de corupţie sexuală se săvârşeşte numai cu intenţie
directă sau indirectă. Aceasta implică, pe de o parte, cunoaşterea de către făptuitor a caracterului
obscen al actelor pe care le săvârşeşte, iar pe de altă parte, a împrejurării că aceste acte sunt
comise asupra unui minor sau în prezenţa unui minor. În afară de această prevedere, intenţia
presupune urmărirea sau acceptarea de către făptuitor a consecinţelor periculoase ale acţiunii
sale, constând în încălcarea relaţiilor sociale referitoare la viaţa sexuală a persoanei.
Eroarea făptuitorului în ceea ce priveşte săvârşirea faptei asupra sau în prezenţa unui
minor, îi înlătura răspunderea penală pentru infracţiunea de corupţie sexuală.
Nu interesează mobilul sau scopul cu care au fost săvârşite actele, acestea pot fi avute în
vedere de instanţă la individualizarea pedepsei

D. Formele infracţiunii.

Tentativa, în cazul infracţiunii de corupţie sexuală, este pedepsită de lege (art. 204 Cod
penal). Această formă a infracţiunii constă în faptul că executarea începută a actelor cu caracter
obscen a fost întreruptă, datorită unor împrejurări independent de voinţa făptuitorului.
Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii actelor cu caracter obscen asupra unui
minor sau în prezenţa unui minor.
Pentru consumarea infracţiunii, este suficient săvârşirea unui singur asemenea act. Dacă
făptuitorul săvârşeşte în aceiaşi împrejurare mai multe acte cu caracter obscen asupra unui minor
sau în prezenţa unui minor, fapta nu-şi pierde caracterul de infracţiune unică. În cazul în care,
actele cu caracter obscen sunt săvârşite, la diferite intervale de timp, în executarea aceleiaşi
rezoluţii, infracţiunea dobândeşte un caracter continuat, epuizându-se în momentul săvârşirii
ultimului act cu caracter obscen.
28
 Actele de pregătire sunt posibile dar nu sunt incriminate
E. Sancţiuni.
Actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenta unui minor se
pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani 22.
Când actele prevăzute anterior se săvârşesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoarea
de la unu la 7 ani23.
Dacă faptele amintite au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice,
maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani24.
Ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit
sau de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani25. 

1.2.6. INCESTUL (ART. 203 C. PEN.)

A. Noţiune.
Infracţiunea constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori
Caracterul socialmente periculos al acestei fapte izvorăşte nu din natura relaţiilor sexuale care
sunt normale, ci din aceea a raporturilor de rudenie dintre persoanele între care are loc actul
sexual, raporturi care fac ca incestul să fie periculos din punct de vedere biologic şi moral:
biologic, pentru că raporturile sexuale între rude de sânge ar duce la degenerarea speciei umane;
moral, pentru că admiterea lor ar constitui o subminare a bazelor morale pe care se întemeiază
familia şi însăşi societatea modernă.

B. Structura infracţiunii
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la normalitatea şi
moralitatea vieţii sociale
Obiect material nu are
Subiectul activ. Incestul fiind o infracţiune bilaterală, săvârşirea acestuia presupune
participarea în mod necesar a două persoane din care una cu rol activ, iar cealaltă cu rol pasiv;
ambele persoane răspund penal dacă nu există pentru persoana pasivă, vreo cauză de excludere a
răspunderii penale. Legiuitorul incriminând raportul sexual între rude, se înţelege că subiecţii
incestului trebuie să fie, pe de o parte de sex diferit, iar pe de altă parte, să fie rude în linie
directă, de orice grad sau frate şi soră. Incestul este, aşadar, o infracţiune cu autori calificaţi.

2222 Alin. (1) al art. 202 este reprodus aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 143/2002.
2323 Alin. (2) al art. 202 este reprodus aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 143/2002.
2424Alin. (21) al art. 202 a fost introdus prin O.U.G. nr. 143/2002.
2525 Alin. (3) al art. 202 a fost introdus prin O.U.G. nr. 143/2002.
29
 Această infracţiune poate să fie săvârşită în participaţie sub forma instigării sau
complicităţii. Este posibilă şi participaţia improprie atunci când unul dintre participanţi nu este
penal răspunzător. Această situaţie este posibilă atunci când raportul sexual a avut loc cu o
persoană mai mică de 15 ani (concurs între act sexual cu un minor şi incest) sau prin săvârşirea
violului asupra unei rude în linie directă sau frate ori soră (concurs între viol şi incest) ori, în
sfârşit, atunci când unul dintre făptuitori este o persoană iresponsabilă sau a fost indusă în eroare
de fapt cu privire la calitatea de rudă în linie directă, de frate sau soră a partenerului său în raport
sexual.
Subiect pasiv. De regulă, nu există subiect pasiv întrucât ambii parteneri răspund în
principiu pentru infracţiune. În mod excepţional, subiect pasiv al infracţiunii ar putea fi acel
partener care a fost victima celuilalt (de ex. a fost iresponsabil sau indus în eroare , constrâns
etc.) . în acest caz, este posibil numai ca unui dintre parteneri să fie tras la răspundere penală.

C. Latura obiectivă şi latura subiectivă

Elementul material îl constituie săvârşirea unui raport sexual adică a unei relaţii sexuale
normale care trebuie să aibă loc între rude în linie directă sau între fraţi şi surori. Prin rude în
linie directă vom înţelege ascendenţii şi descendenţii indiferent de gradele de rudenie care îi
separă. Nu interesează dacă sunt rude de sânge sau prin adopţie, în ce priveşte fraţii şi surorile,
legea nu deosebeşte dacă sunt consanguini sau uterini.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de lege care
determină un pericol biologic şi moral pentru dezvoltarea persoanei. Astfel urmarea imediată
constă în starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la normalitatea si moralitatea vieţii
sociale

Legătura de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată, în cazul

incestului, este prezumată, ea rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă. Aceasta
presupune ca făptuitorul să ştie că raportul sexual se săvârşeşte cu o rudă în linie directă sau între
frate şi soră şi să existe voinţa de a realiza acest raport. Intenţia înseamnă deci, un acord
intervenit între făptuitori în cunoştinţă de cauză că se săvârşeşte un raport sexual incestuos.
Mobilul şi scopul nu au relevanţă în realizarea conţinutului infracţiunii de incest.

C. Formele infracţiunii.

30
 Tentativa la infracţiunea de incest este posibilă şi este incriminată. Consumarea
infracţiunii de incest are loc odată cu realizarea raportului sexual.
În ipoteza în care făptuitorii repetă actul sexual în baza aceleiaşi rezoluţii, la diferite
intervale de timp, incestul prezintă forma continuată de săvârşire, epuizându-se când se
realizează ultimul raport sexual.
Actele de pregătire sunt posibile dar nu incriminate
D. Sancţionarea infracţiunii.
Infracţiunea de incest se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

2.7. HĂRŢUIREA SEXUALĂ.

A. Noţiune
Este infracţiunea de obicei ce constă în hărţuirea unei persoane prin amenințări sau
constrângere fizică sau morală, în scopul de a obține licit sau ilicit satisfacţii de natură sexuală,
de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influenţa pe care i-o conferă funcţia
îndeplinită la locul de muncă

B. Obiectul şi subiecţii infracţiunii

Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este constituit din relaţiile sociale
referitoare la libertatea sexuală a persoanei, ca formă a libertăţii individuale, precum şi cele
referitoare la libertatea psihică Prin incriminarea acestei fapte în legea penală sunt ocrotite,
deopotrivă, libertatea şi inviolabilitatea vieţii sexuale în general, precum şi aceleia de la locul de
muncă în special.
În acelaşi timp, prin incriminarea faptei de hărţuire sexuală, sunt ocrotite şi alte relaţii
sociale precum cele referitoare la buna desfăşurare a serviciului, cele care privesc demnitatea
persoanei sau egalitatea de şanse între sexe.
Obiectul material. În principiu, această infracţiune se săvârşeşte prin acte imateriale,
adică nu sunt exercitate asupra unei entităţi corporale. Nu are obiect material
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană
fizică responsabilă penal, indiferent de sex. Important este ca această persoană să se afle într-un
anumit loc de muncă şi într-o funcţie care să-i confere posibilitatea să săvârşească fapta
prevăzută în art. 2031 C. pen. Aşadar, subiectul activ trebuie să dispună de autoritate sau
influenţa conferite de funcţia îndeplinită la locul de muncă şi să abuzeze de aceste calităţi pentru
a obţine satisfacţii de natură sexuală din arta uneia sau mai multor persoane cu care lucrează
direct sau cu care se întâlneşte frecvent prin natura atribuţiilor profesionale. Nu are relevanţă

31
dacă subiectul activ a fost numit sau ales în funcţia respectivă, dacă locul său de muncă şi
funcţia au caracter temporar sau permanent, dacă este retribuit sau nu26
Subiectul activ poate fi orice funcţionar public sau alt angajat al unei societăţi în baza
unui contract de muncă sau în baza unei convenţii civile27.
Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă dacă subiectul activ are sau nu aptitudinea
de a întreţine un raport sexual, pentru că în lege se prevede că activitatea de constrângere asupra
victimei trebuie să se facă în sensul de a obţine satisfacţii sexuale şi acestea au în vedere orice
act sexual, de orice natură.
Prin natura sa, infracţiunea nu poate fi săvârşită în coautorat, ci numai sub forma
instigării sau complicităţii.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană faţă de care subiectul activ are o
poziţie de autoritate sau influenţă în raporturile de muncă. Legea nu limitează sfera subiecţilor
pasivi ai infracţiunii prin vreo anumită calitate sau funcţie în raport cu subiectul activ, pentru că
legiuitorul a înţeles să apere libertatea sexuală a tuturor persoanelor, indiferent de locul de
muncă al acestora, de funcţia pe care o au etc. Nu au relevanţă condiţiile de studii, vârstă,
vechime în muncă, sănătate, sex cerute pentru ocuparea unui loc de muncă şi cu acel prilej,
subiectul pasiv este supus unor constrângeri de către cel care are dreptul de decizie în acest sens.
Este posibilă comiterea infracţiunii între persoane aflate pe același palier, dacă este
îndeplinită condiţia autorităţii sau a influenţei.
Fapta nu este tipică dacă făptuitorul se află în poziţie de subordonare faţă de victimă.

C. Latura obiectivă şi latura subiectivă

Elementul material al acestei infracţiuni se realizează printr-o activitate de hărţuire a
victimei făcută în scopul de a obţine satisfacţii de natură sexuală, ( cuvinte, acţiuni,
comportament)
În limbajul comun, verbul a hărţui înseamnă a necăji, a supăra pe cineva, cicăleli sau
sâcâieli etc.
De observat că în textul art. 2031 C. pen. legiuitorul nu foloseşte astfel de termeni. în
sensul legii penale, hărţuirea sexuală se realizează în practică prin ameninţare sau constrângerea
victimei, iar aceste acte trebuie să fie repetate pentru că numai astfel vor căpăta caracterul de
hărţuire. în legătură cu acţiunile de ameninţare trebuie să ţinem seama de dispoziţiile cuprinse în
art. 193 alin. 1 C. pen. în care se arată că infracţiunea de ameninţare constă în orice acţiune prin
care autorul aduce la cunoştinţa victimei, direct sau indirect, împrejurarea că urmează să i se

26 Vasile Dobrinoiu, William Brânză, Revista de Drept Penal nr. 4/2002, p. 27.
27 Cosmin Pasere, “Studiu asupra infracţiunii de hărţuire sexuală”, Revista Dreptul nr. 8/2002, p. 11-21. 
32
producă un rău, insuflându-i astfel, temerea pericolului în care se află (de exemplu, ameninţarea
victimei că i se va desface contractul de muncă, ori că nu va fi avansată în funcţie, ori că nu va
mai pleca în delegaţii în străinătate, că nu se va mări salariul etc). În cazul ameninţării, se cere ca
aceasta să fie serioasă şi de natură să alarmeze, iar ameninţarea să privească pe victimă sau pe
soţul sau o rudă apropiată a acesteia.
Se impune a fi făcută precizarea că prin ameninţarea săvârşită în cazul prevăzut de art.
193 C. pen. se referă numai la faptele producătoare de pagube materiale, iar ameninţarea care
priveşte hărţuirea sexuală la prejudicii morale pentru victimă, pentru soţul ei sau pentru o rudă
apropiată.
Cea de-a doua activitate alternativă care poate constitui elementul material la această
infracţiune este constrângerea victimei de către făptuitor, pentru a obţine din partea acesteia
satisfacţii de natură sexuală. Deşi legiuitorul nu a făcut nici o precizare cu privire la modalităţile
de constrângere a victimei, constrângerea poate fi fizică sau morală, iar acest punct de vedere
este acceptat aproape în unanimitate în doctrina penală28. Există în doctrină şi un punct de
vedere (de altfel izolat) potrivit căruia în cazul infracţiunii de hărţuire sexuală este exclusă
constrângerea fizică29

Folosirea forţei fizice este, indiscutabil, unul dintre mijloacele de realizare ale
constrângerii subiectului pasiv care se poate manifesta faptic, de exemplu, prin prinderea
victimei de după umăr şi strângerea la piept, sărutările forţate asupra obrajilor efectuate la locul
de muncă şi fără un motiv protocolar. Constrângerea fizică şi cea morală (care se face de regulă
prin aluzii directe la salariul sau funcţia victimei, la alte avantaje pe care i le-ar oferi făptuitorul
în schimbul relaţiilor sexuale viitoare etc.) sunt însoţite de regulă şi de gesturi obscene sau de un
limbaj obscen, de bancuri cu tentă sexuală.
De regulă, făptuitorul creează cu ştiinţă şi un scop bine definit, un mediu de lucru
intimidant, ostil şi umilitor pentru victima care trebuie să „cedeze” şi să-i ofere satisfacţii de
ordin sexual.
În cazul în acre victima întreţine un act sexual cu făptuitorul, consimțământul ei trebuie
să fie liber exprimat, în caz contrar se va reţine ca actul sexual a fost realizat prin constrângere
existând concurs între infracţiunea de viol şi hărțuire sexuală.
Poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de corupţie sexuală, perversiune sexuală ori
purtare abuzivă
Urmarea imediată constă în crearea unei stări umilitoare şi ostile la locul de muncă,
pentru victima actelor de constrângere şi ameninţare din partea făptuitorului. Prin aceasta fiind
28 Ilie Pascu, Valerică Lazăr, op. cit., p. 190 ; Cosmin Pasere, op. cit., p. 17.
29 În sens contrar, a se vedea, Gh. Mateuţ, op. cit., p. 8.
33
lezată libertatea sexuală a persoanei vătămate Prin toate aceste manifestări se restrânge libertatea
victimei de a decide asupra relaţiilor sale sexuale.
Existenţa infracţiunii nu este condiţionată de realizarea scopului urmărit de făptuitor,
pentru că legiuitorul foloseşte sintagma „în scopul obţinerii unor satisfacţii de natură sexuală".
Legătura de cauzalitate între activitatea de hărţuire şi încălcarea libertăţii sexuale,
trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Nu va exista infracţiunea dacă fapta este generată de o
altă cauză sau dacă se dovedeşte că acele satisfacţii sexuale au fost realizate cu acordul victimei.
Latura subiectivă. Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte numai cu
intenţie directă, deoarece scopul urmărit de făptuitor este un element legat de latura subiectivă,
în absenţa scopului prevăzut în art. 2031 C.pen., obţinerea de satisfacţii de natură sexuală nu va
exista această infracţiune. Nu este necesar ca scopul să fie efectiv atins De asemenea nu
interesează mobilul cu care a fost săvârşită fapta
D. Formele infracţiunii
La această infracţiune tentativa nu este posibilă şi deci nu este incriminată. Infracţiunea
se consumă în momentul săvârşirii unui singur act de constrângere sau ameninţare a victimei în
scopul prevăzut de lege. In mod normal, activitatea de hărţuire sexuală este o activitate de durată
care se poate realiza prin acte succesive şi astfel poate avea caracter de continuitate. în aceste
situaţii, infracţiunea poate avea şi un moment al epuizării, acela al încetării activităţi
infracţionale.
E. Sancţiuni.

Pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de hărţuire sexuală este închisoarea de la 3 la 2

ani sau amenda.

34
 CAPTITOLUL III
DEVIANŢA SEXUALĂ

3.1. Noţiuni introductive privind devianţa sexuală

Devianţa există în toate societăţile. Unii autori afirmă că, departe de a fi anormală,
devianţa este o trăsătură necesară tuturor societăţilor şi îndeplineşte câteva funcţii importante.
Cercetătorii sociale recunosc faptul că devianţa a devenit un fenomen larg răspândit şi
important prin consecinţe sale, iar formele de exprimare sunt deosebit de numeroase şi variate
ca intensitate
Devianţa a fost definită de-a lungul timpului în diferite moduri. Astfel, T. Sellin a definit
devianţa ca fiind ansamblul comportamentelor îndreptate împotriva normelor de conduită sau a
ordinii instituţionale30 . Emile Durkheim defineşte devianţa ca fiind acel comportament care
depăşeşte limitele instituţionale şi sociale acceptate de societate ca fiind un mediu moral. După
Cusson M. devianţa reprezintă ansamblul conduitelor şi stărilor pe care membrii unui grup le
judecă drept neconforme cu aşteptările lor şi care în consecinţă riscă să trezească sancţiuni 31.
Data fiind plasticitatea şi creativitatea conduitelor individuale la fel ca şi diversitatea externă a
normelor sociale se poate considera că 32 orice individ într-o anumită perioadă a vieţii sale,

30 Dragomirescu, V.T, Psihosociologia comp. deviant, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti 1976, p. 31
31 R Boudon M, Tratat de sociologie, Devianţa. Ed. Humanitas Bucureşti 1997
32 Rădulescu S. Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1999, pag 46
35
transgresează norma de conduită, devenind ca urmare „deviant”, însă nu ori ce act sau
comportament care se abate de la reguli trebuie considerat ca fiind deviant ( cum se întâmplă în
cazul inovatorilor care uneori folosesc mijloace neconvenţional mergând până la cele ilicite, dar
mult mai eficiente decât cele obişnuite sau instituţionale), de asemenea devianţa trebuie înţeleasă
ca o moţiune relativă, echivocă, în măsura în care istoria a demonstrat că ceea ce s-a considerat
deviant într-o societate, în altă a fost calificat drept normal.
Sociologia devianţei considera că nicio acţiune sau conduită umană nu este, în mod
inerent, prin ea însăşi deviantă, ci este calificată ca atare de normele şi valorile grupului de
referinţă, care impun standarde de apreciere şi legitimitate pentru actele şi comportamentele
considerate acceptate de către societate 33.
Definiţiile sociale ale devianţei marchează graniţele comportamentului permisiv, astfel
clarificând ceea ce societatea consideră că este o acţiune corectă si potrivită. Etichetarea actelor
ca deviante întăreşte forţa morală a comportamentului considerat acceptabil de societate.

De asemenea, reacţia societăţii la comportamentul deviant deseori măreşte solidaritatea

socială, unind oamenii în spatele acelei reacţii
Devianţa poate servi societatea, ducând la schimbarea socială. Devianţa prezintă
alternative la normele si valorile existente. Cei definiţi devianţi la un moment dat pot deveni
eroii viitorului. Oamenii care au luptat să dea femeilor dreptul de a vota au fost consideraţi
devianţi la vremea aceea, dar astăzi noi considerăm normal dreptul de a vota al femeilor şi îi
lăudăm pe cei care s-au luptat să-l obţină.
Devianţa, poate fi inţeleasă ca un comportament care diferă de cel obişnuit şi tradiţional.
Dacă acest comportament este aplaudat sau condamnat depinde de cine îl apreciază; el depinde şi
de zona specifică în care apare. Pe scurt, devianţa este rezultatul unui proces social.
Sociologii nu văd devianţa ca un atribut al persoanei; ea este eticheta atribuită unui anumit
comportament faţă de relaţiile şi procesele sociale. Când aceste procese sunt codificate si
legiferate de stat, noi numim violarea lor “crimă”. Alte definiții sociale formulate mai puțin clar
deseori fac ca diferite forme de comportament să fie considerate “ciudate”, “excentrice”,
“deosebite” sau “trăsnite”. Aceste comportamente deseori îi fac pe oameni să evite persoana
asociată cu ele sau să insiste ca acţiunile persoanei ofensatoare să fie limitate în vreun fel.
3.1.1. Caracteristicile sociologice ale deviantului
Este dificil să identifici tipurile de persoane care comit crime sau au
comportamente deviante. Multe astfel de comportamente rămân neînregistrate, deseori pentru că
victimele nu sunt identificate sau nu figurează în rapoartele autorităţilor. De exemplu,

33 Idem pagina 52
36
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite estimează că ar putea fi de trei ori mai multe crime
decât se raportează. Majoritatea statisticilor privitoare la criminali se referă la cei care au fost
prinşi, iar în unele cazuri doar la cei care au fost condamnați.
Vârsta este asociată de multe ori cu crima si cu comportamentul deviant. Criminalii
si/sau devianții sunt relativ tineri; cei mai mulți sunt adolescenți sau puţin trecuţi de 20 de ani.
Însă nu trebuie neglijată nici grupa devianţilor maturi. Se apreciază însă că delictele gulerelor
albe să fie comise de cei care sunt considerabil mai în vârstă.
Genul este, de asemenea, asociat cu crima şi/sau delicvenţa. După toate
probabilităţile, bărbaţii comit delicte împotriva proprietăţii de aproximativ patru ori mai mult
decât femeile şi cam de nouă ori mai multe crime violente. Această diferenţă între ratele
delictelor este datorată mai multor factori. Unele delicte sunt legate automat de gen; violul este
esenţialmente o infracţiune masculină, iar prostituţia o infracţiune feminină. De asemenea,
agenţii care aplică legea deseori sunt mai șovăielnici în a eticheta femeile drept criminale decât a
eticheta bărbaţii. Pe măsură ce drepturile femeilor si ale bărbaţilor devin egale, s-ar putea ca
diferenţa în ratele delictelor lor să scadă34
Clasa socială joacă un rol în devianţă şi infracţiune. O mai mare parte dintre
delicvenţi/devianţi sunt din clasa de jos decât din cea mijlocie si cea de sus. Totuşi, victimele
crimelor de asemenea provin disproporţionat din clasa de jos. Mai mult, probabilitatea de a fi
arestaţi şi condamnaţi e mai mare pentru oamenii din clasa de jos decât pentru cei din alte clase
sociale. Clasa socială este, de asemenea, un factor în diferitele tipuri de delicte comise.
Probabilitatea de a comite infracţiuni de “stradă” (tâlhării, atac la persoane) este mai mare pentru
cei din clasa de jos. Pe de altă parte, delictele gulerelor albe sunt mai frecvente printre cei din
clasele de mijloc şi de sus.
Rasa este implicată în infracţiune într-un mod copleşitor. Americanii africani sunt
mult mai frecvent arestaţi decât proporţia lor din populaţie. Totuşi, majoritatea criminalilor sunt
albi. De asemenea, există o relație între clasa socială şi rasă care afectează rata criminalităţii.
Americanii africani sunt mai frecvent arestați decât sunt albii.
3.1.2. Explicatiile biologice si psihologice ale criminalităţii
Într-o vreme, cauzele comportamentului deviant erau considerate a fi forţe
supranaturale. Oamenii acţionau în moduri iraţionale, pentru că erau posedaţi de “diavol” sau de
“spirite rele”. În secolul al XIX-lea, această explicaţie cedează treptat unei abordări considerate
mai “științifică”, bazată pe cunoaşterea biologiei din acea vreme.

34 Alfred Adler, Cunoaşterea Omului Editura Iri,1996

37
Criminalitatea “ ca orice fenomen social” reprezintă un sistem cu proprietăţi şi funcţii proprii.Analiza ştiintifică
specifică criminologia operează cu termeni specifici, cum sunt:- criminalitatea reală – este un concept ce
persupune totalitatea faptelor penale săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă determinată.
- criminalitatea aparentă - cuprinde totalitatea faptelor penale sesizate justiţiei şi cercetăriicriminologice.
- criminalitatea legală - cuprinde totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri
definitive de condamnare.
- cifra neagră a criminalităţii - faptele infracţionale comise şi rămase necunoscute dindiferite
motive reprezintă diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă. Cifra neagră a criminalităţii face
obiectul cercetării criminologice
Infracţiunea ca domeniu al sistemului face obiectul cercetării
c r i m i n o l o g i e i î n c a d r u l criminalităţii ca fenomen social. Ea are identitate şi particularităţi proprii .Este
definită în CP la art. 17 ca fiind fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu intenţie care prezintă pericol
social. Sub aspect criminologic interesează proiecţia fenomenului criminalităţii în plan
material,uman, social şi juridic.
Infractorul face obiectul cercetării criminologice datorită condiţiilor bio- psiho- sociale care îl determină pe om
să încalce legea.35
Cea mai importantă explicaţie cu privire la tipologie infractorului, deşi nu prima, a fost
susţinută de Cezare Lombroso (1876), un doctor care a lucrat în închisorile italiene. El a supus
deținuții la diferite măsurători fizice şi a constatat că aceştia aveau trăsături fizice distincte:
fruntea îngustă, maxilar ieşit în afară, pomeţi proeminenţi, urechi mari si lăbărțate si mult păr pe
corp. Lombroso credea, dintr-o perspectivă evoluționistă, că criminalii sunt “atavici”, că sunt
subdezvoltaţi din punct de vedere biologic. Lucrarea lui Lombroso avea multe puncte slabe.
Întreprinzând o cercetare concepută cu mai multă grijă, Charles Goring (1913), un psihiatru
britanic, a constatat că trăsăturile pe care Lombroso le-a atribuit criminalilor erau prezente si la
necriminali. Goring a afirmat că nu există diferenţe fizice esenţiale între criminali si necriminali.
Cu toate acestea, ideea potrivit căreia criminalii constituie un tip fizic distinct a
continuat să aibă adepţi. În 1949, Sheldon a afirmat că “tipul anatomic” are legătură cu
criminalitatea. El a descris criminalul ca fiind, probabil, un mezomorf (musculos şi atletic) mai
degrabă decât ectomorf (înalt, slab şi fragil) sau un endomorf (scund şi gras). Principiile generale
ale poziţiei lui Sheldon au fost susţinute de cercetările soţilor Glueek (1950), deşi ei au afirmat
că tipul anatomic nu este o cauză directă a criminalităţii. După părerea lor, mezomorfii au un tip
de personalitate (insensibili fată de alţii şi ar putea să reacţioneze la frustrare cu comportament

35 Miclea Damian , Criminologie si cunoaşterea crimei organizate - Note de curs

38
agresiv) care i-ar putea împinge la acte criminale. Astfel, ei au conchis că relaţia între
caracteristicile fizice şi criminalitate este una indirectă.
Recent, unii cercetători au afirmat despre comportamentul criminal violent că poate
apărea când o persoană are un model cromozomial care conţine un cromozom masculin (XYY).
S-a constatat că modelul XYY este mai răspândit printre bărbaţii criminali decât printre bărbaţii
din populaţia generală. Dar numărul de subiecți studiaţi a fost prea mic pentru a stabili, cu un
grad de certitudine, o legătură între prezenţa unui cromozom masculin suplimentar si
comportamentul criminal. Recent, Wilson si Herrnstein (1985) au ajuns la concluzia că factorii
biologici au un efect neglijabil asupra comportamentului criminal şi că mediul social joacă un rol
important în promovarea sau inhibarea oricărei influenţe pe care caracteristicile biologice o pot
avea asupra unui astfel de comportament.

3.1.3 Tipuri de devianţă

Devianţa reprezintă orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise
sau nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular. Reprezentând un tip de
comportament care se opune celui convenţional sau conformist, devianţa poate fi definită în două
moduri: în raport cu codurile legale formale (definiţia legală, juridică) şi în raport cu normele
sociale şi culturale (definiţia socială).
Definiţia legală (juridică)
Toate societăţile condamnă anumite comportamente. Omorul, violul, incestul,
trădarea de ţară si furtul sunt, în general, considerate reprobabile în majoritatea societăţilor. În
societăţile industriale avansate, aceste acţiuni sunt prohibite prin coduri legale formale şi există
pedepse pentru cei care le comit. Astfel de acţiuni sunt considerate deviante din punct de vedere
legal. Pe lângă aceste delicte grave, multe societăţi consideră şi alte comportamente drept violări
ale normelor legale; acestea includ acţiuni cum sunt încălcarea legilor de circulaţie, tulburarea
liniştii, purtarea unei arme ascunse şi, mai recent, intrarea în datele unui calculator străin,
modificarea sau ştergerea acestor date.
Delicvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub
vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi. Pe lângă legile care definesc anumite acte drept
delicte, indiferent cine le comite, există altele care sunt specific legate de vârstă. “Starea de
neascultare” şi “chiulul de la şcoală” sunt printre comportamentele care îi aduc pe tineri, nu pe
adulţi, în contact cu poliţia şi tribunalele.
Devianţă există în toată lumea, în ciuda faptului că normele legale specifice care
definesc comportamentul inacceptabil pot varia de la o societate la alta. În Statele Unite, legea
39
penală este adoptată de diferitele state, precum şi de guvernul federal. Astfel, ceea ce poate fi o
crimă într-un stat (de pildă, cumpărarea unei arme personale) poate să nu fie considerată crimă în
altul. Ceea ce este considerat devianţă în sensul legal variază nu numai de la societate la
societate, ci şi de la zonă la zonă în cadrul societăţilor industriale mari.
Definiţii sociale
Delictul este uşor de definit ca o formă deviantă de comportament. Mai greu de
definit sunt acele forme de comportament care sunt considerate devianţe din punct de vedere
social, adică, cele care violează normele sociale, dar nu codul legal. Să dăm două exemple: până
recent, purtarea cerceilor era considerată nepotrivită pentru bărbaţi. În anii şaizeci şi şaptezeci,
mulţi tineri au renunţat la această convenţie şi, în mod sfidător, purtau părul lung, iar tineretul, în
general, se îmbrăca evident mai neglijent (deseori blugi vechi si tricouri) decât era considerat
corespunzător. În contextul epocii, astfel de comportamente erau considerate deviante din punct
de vedere social; ele nu se conformau normelor generale ale societăţii, dar nu erau o ameninţare
suficientă pentru ordinea socială încât să fie definite drept delicte.

3.1.4 Devianţa sexuală

Descifrarea motivelor pentru care violatorii şi pedofilii comit infracţiuni rămâne un
puzzel cu multe piese36, greu de explicat şi de asamblat .
Există o serie de teorii cu privire la abuzurile sexuale, de la teoriile multifactoriale la cele
de nivel mediu şi până la teoriile unifactoriale, unele încercând să definească violatorii şi
pedofilii, celelalte specifice uneia dintre infracţiuni
Întreaga istorie a sexualităţii umane a cunoscut o serie de forme de exprimare a
instinctului sexual, forme ce nu au un caracter unitar sau omogen, ci posedă o mare variabilitate
şi diversitate, în funcţie de tradiţii, moravuri, obiceiuri, reguli scrise sau nescrise etc. Astfel,
neexistând doar un singur model cultural al sexualitaţii umane, nu se pot judeca "abaterile" sau
formele de "devianţa". De aceea se afirma ca ceea ce intr-o anumita societate poarta eticheta de
deviant, în alte societăţi sau perioade istorice este definit ca un fenomen normal. Spre exemplu.
într-un trib din Zambia o femeie căsătorită s-a plâns sfatului bătrânilor ca soţul ei este un
"pervers sexual". La o examinare mai atenta a cazului s-a constatat ca "perversiunea" respectivă
consta în sărutarea si dezmierdarea sânilor soţiei ca act de preludiu. Pentru acest fapt bătrânii
tribului l-au sancţionat pe vinovat. În alte cazuri, dimpotrivă, alte obiceiuri şi practici sexuale

36 Decsei-Radu A.R., Pripp C. Program specific de asistenţă psihosocială pentru Reducerea Recidivei în Abuzurile
Sexuale, Bucureşti 2009

40
aparţinând altor culturi decât cea europeană trezesc dezgustul indivizilor din societăţile
europene.
M. Eliade afirma că pentru omul modern sexualitatea nu reprezintă decât acte fiziologice,
în timp ce pentru omul culturilor arhaice, aceasta reprezenta o ceremonie, un sacrament. În acest
sens, în mai multe credinţe şi religii tradiţionale străvechi, falusul reprezenta un simbol al puterii
generatoare, ce nu avea un caracter erotic cum întâlnim astăzi în societățile civilizate.
Multe dintre obiceiurile şi ritualurile cu caracter sexual de altădată erau strâns legate de
rodnicia pământului. Din multitudinea de exemple cel mai important şi elocvent de prezentat este
cel în care fetele tinere întreţineau relaţii sexuale cu preoţii pentru a asigura fertilitatea
pământului .
Astăzi, aceste acte, daca sunt întâlnite, îi fac vinovaţi pe cei care i-au parte la ele şi îi
sancționează grav. Un exemplu de actualitate ar fi cazul gurului Gregorian Bivolaru care este
acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minora. Situaţia gurului român nu este aceeaşi cu cea
de acum mii de ani, dar se aseamănă puţin
Întrucât sexualitatea poate reprezenta o sursa importantă de conflict care poate afecta ordinea
socială, fiecare societate îşi propune să exercite un control, mai mult sau mai puţin strict. Dintre
practicile sexuale cel mai des întâlnite şi controversate sunt consemnate: violul adulterul,
prostituţia, şi homosexualitatea.

1. Adulterul
În trecut, Codul lui Hamurabi prevedea o serie de sancţiuni pentru delictele sexuale.
Adulterul comis de femeia căsătorita era pedepsit prin înecarea vinovatei şi a amantului. În alte
culturi, soţului i se dădea voie să-i omoare pe cei doi dacă-i surprindea în cursul actului sexual.
În Egiptul antic adulterul era considerat ca reprezentând crima cea mai mare şi era
sancţionată cu moartea partenerilor (soţia era arsă de vie, iar amantul era aruncat pradă
crocodililor).
În Grecia antică, în ceea ce priveşte căsătoria, legea prevedea fidelitate din partea
soţiei, nu şi din partea soţului. În schimb soţul era obligat prin lege să întrețină relaţii sexuale cu
soția sa de cel puţin trei ori pe luna. O altă obligaţie impusă soţului era aceea de a nu se afişa în
public cu alte femei decât soţia sa, dar putea sa se afişeze cu tineri adolescenţi cu care se ştia ca
întreţine relaţii sexuale. Cu toate acestea bărbatul se bucura de mai multe drepturi în materie de
sexualitate decât femeia.
La germani, franci si vichingi practicarea poligamiei era atât de răspândită încât
noţiunea de adulter era necunoscută.

41
 La noi în ţară „ adulterul” a fost mult timp incriminat considerându-se ca o infracţiune
contra familiei „fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale în afara de căsătorie”.
Sancţiunea prevăzută de lege a fost închisoarea de la o luna la 6 luni, sau amendă. Datorită
numărului redus de cazuri sesizate, precum şi a dificultăţii de a proba infracţiunea,
coroborate cu o acceptare mai mare la nivel social a acestor relaţii sexuale extraconjugale a
condus la scoaterea acestei infracţiuni din Codul Penal

2. Prostituţia
Pentru Immanuel Kant, prostituţia era primul şi cel mai concludent exemplu de folosire
a fiinţei umane numai ca mijloc, tratament având ca rezultat direct o decădere a omului la un
grad de egalitate cu al animalului.
          Nu numai prostituţia, dar până şi satisfacţia sexuală mutuală este condamnabilă în
sistemul moralei kantiene din moment ce tratează persoana numai ca lucru. „Dragostea faţă de
sex ne este destinată de natură pentru întreţinerea speciei” consideră Kant, şi tocmai de aceea
singura relaţie sexuală moral acceptabilă între un bărbat şi o femeie, este aceea împlinită într-o
căsătorie, monogamia fiind apărată tradiţionalist în scrierile sale despre sex şi căsătorie.
Căsătoria, consideră filosoful, este un contract între două persoane în care acestea îşi
acordă una alteia drepturi reciproce, iar scopul ei este de a permite celor două persoane să-şi
procure reciproc dreptul de posesie al facultăţilor sexuale, plăcerea sexuală fiind permisă în
cadrul acestui parteneriat.
          În genere, pentru Kant, apetitul sexual este cauza celei mai adânci degradări, libidoul,
considerând el, fiind capabil să facă din om o bestie. Mai mult decât atât, în aprecierea sa,
impulsul sexual este dorinţa de a poseda o altă persoană, este răul ce dezonorează o persoană
făcând-o să privească pe alta doar prin atributele sexuale ale celeilalte. Fiind de această părere,
Kant ajunge să se teamă de sexualitate, considerând-o prima disturbatoare a raţiunii, un veritabil
rău ce necesită impunerea unor condiţii restrictive.
Constrângerea asupra libertăţii şi a demnităţii noastre, se manifestă prin aceea că trebuie
să le-o respectăm tuturor, pentru ca acestea să fie decretate şi validate prin legi universale.
Umanitatea, consideră Kant, trebuie să se vadă individual pe sine ca scop în sine şi
trebuie să gândească astfel despre orice altă persoană. Căci a trata pe cineva ca egal cu tine din
punct de vedere moral înseamnă a-l trata ca pe un agent moral responsabil ale cărui acte sunt
explicabile în termenii alegerilor sale. Respectul persoanei înseamnă respectul capacităţii sale de
a-şi determina propriile scopuri, de a fi propria ei legiuitoare.
În morala kantiană, libertatea, legea morală şi voinţa bună se presupun reciproc, iar cea
din urmă constituie chiar sursa moralităţii. Voinţa bună este aceea care acţionează nu numai
42
repudiind înclinaţiile, sentimentele, pasiunile ci şi opunându-se oricăror dorinţe sensibile, mai
mult, nu numai în conformitate cu legea morală, ci exclusiv din respectul pentru datorie. Ceea ce
constituie şi caracterizează voinţa bună şi în definitiv conduita morală bună, nu sunt nici
scopurile pe care şi le propune, nici rezultatele la care duc acţiunile ei, ci valoarea în sine,
intrinsecă a acţiunilor ei împreună cu maxima care-i serveşte ca mobil.
De-a lungul timpului însă prostituţia a fost practicată atât de femei cât şi de bărbaţi,
ocupând un loc important în toate sistemele sociale cunoscute.
În Egiptul antic, prostituţia nu era considerată infracţiune. Prostituatele egiptene erau
căutate şi se bucurau de multă faimă, obținând multiple beneficii materiale. Herodot aminteşte în
scrierile sale că însuşi faraonul Kheops şi-a obligat fiica să se prostitueze pentru a face faţă
cheltuielilor necesare pentru ridicarea piramidei ce-i poartă numele.
În Grecia antică, prostituţia era larg răspândită şi încurajată. Avea chiar un caracter
sacru practicându-se în templele dedicate zeiţei Afrodita şi un caracter laică, comercial, ce se
desfăşura fără nici o îngrădire. Adeseori femeile din familiile bogate şi respectate adoptau
carierea de curtezane, acestea fiind deosebit de culte şi educate faţă de restul femeilor din cetate.
De altfel, singurele femei care erau tratate ca fiind egale bărbaților erau chiar aceste curtezane.
Se întâlnea şi o prostituţie masculina ce avea o mare răspândire, relaţiile homosexuale fiind
apreciate drept practici nobile.
În Roma antică, prostituţia era de asemenea acceptată, dar spre deosebire de greci,
romanii o priveau ca pe un rău necesar.
La Roma exista şi prostituţie masculină şi chiar o prostituţie juvenilă, practicată de copii de
ambele sexe.
Prostituţia juvenilă se mai întâlnește şi astăzi în multe state, putând fi distinse trei categorii de
copii care se prostituează :
- fugarii, care fie îşi părăsesc domiciliul şi nu sunt găsiți de părinți, fie fug de fiecare data după
ce sunt aduşi înapoi ;
- vagabonzii, care de regulă locuiesc acasă, de unde lipsesc perioade de timp, de exemplu câteva
nopţi la rând, în mod repetat ;
- respinşii, ai căror părinți sunt indiferenţi de soarta lor sau îi resping de-a dreptul.
- copii care obligaţi, din diferite motive să practice astfel de comportamente
Spre deosebire de statele europene în care se iau măsuri de combatere a acestor acte, în
tarile asiatice ca : Thailanda, Filipine, Coreea de Sud, Vietnam s.a. există un adevărat „turism
sexual”, în programul căruia intră şi aceste „servicii” pentru doritori, de regula europeni,
americani sau japonezi.

43
 În societăţile contemporane prostituţia a ajuns să fie chiar legalizată, recunoscută de
norma şi acceptată , însă nu şi cea infantilă. Câteva state interzic doar anumite tipuri, cum ar fi
solicitarea stradală sau prostituţia masculină. Ţările cele mai permisive sunt Olanda şi Germania.
Este bine de cunoscut faptul că legislaţia împotriva prostituţiei, acolo unde există,
foarte rar îi pedepsește pe clienți.

3. Violul
Violul este unul dintre actele de violenţă cu o mare gravitate socială. Pericolul social al
infracţiunii de viol apare cu atât mai evident cu cât nepedepsirea unei fapte de o asemenea
gravitate pune în primejdie pentru viitor libertatea sexuală, integritatea fizică, sănătatea sau chiar
viaţa unui număr mare de persoane.
Violul este o grava atingere adusa libertății sexuale, o încălcare brutală a demnităţii umane.
Apărarea şi protejarea persoanei umane include respectarea dreptului de libertate şi
inviolabilitate sexuală.
Din punct de vedere sociologic violul constituie o problemă socială pentru că umileşte şi
degradează condiţia umană a femeii, fiind tratată de agresor ca simplu ”obiect de plăcere”.
Din punct de vedere legislativ violul reprezintă un delict care presupune utilizarea forţei
fizice, a brutalităţii de către un individ agresor asupra unei victime (de sex masculin sau feminin)
prin care se produc lezări ale dreptului acesteia la identitate sexuală, integritate fizică, demnitate
Violul nu este o raritate statistică iar persoanele care comit astfel de delicte sunt persoane
sănătoase, din anturajul victimei. După consumarea violului majoritatea femeilor se confruntă cu
sentimente contradictorii, de ruşine şi disperare, de silă si revoltă, asociate groazei de a face
publică umilirea la care a fost supusă şi de a fi obligată ea însăşi să probeze violul la care tocmai
a fost supusă.
Indiferent de modul în care se produce violul, de felul în care se derulează ancheta sau de
pedeapsa pe care o primeşte violatorul, evenimentul marchează victima pe tot parcursul vieţii
sale psiho-afective şi uneori chiar al vieţii sale sociale, deoarece pentru perioade diferite de timp,
victimele îşi modifică reperele de autovalorizare.
În Grecia, acest act era apreciat doar ca o acţiune nepremeditată, sancționată în cel mai
rău caz doar cu o amendă. Aceste reglementari, însă, nu erau răspândite uniform în toate cetățile
greceşti.
La romani, violul a fost tolerat doar în perioada Republicii. În epoca Imperială acest act
a devenit, însa, una dintre cele mai grave infracţiuni. Sancţiunea ducea până la pedeapsa capitală.

În secolele VII-VIII era noastră, în unele state europene, femeile victime ale violurilor
44
erau denumite „corupte” şi-şi pierdeau orice valoare şi drept de a mai avea bunuri în proprietate.
Singura posibilitate care le mai rămânea, pentru a supravieţui, era prostituţia, care însa era
interzisă.
Astăzi, violul este unul din actele de violenţa cu cea mai mare gravitate socială si se
pedepseşte cu închisoare pe o perioadă mai mare sau mai mică, în funcţie de gravitatea violului
săvârşit.
Principalele cauze ale violului par fi consumul de alcool şi droguri, nevoi biologic
instinctuale crescute, instigarea şi provocarea sexuala, uneori chiar din partea victimei, atitudini
misogine, existenţa unor complexe (de inferioritate), violul constituind o forma de rezolvare a
acestui complex ,influenţa nefastă, mai ales asupra tinerilor, din partea unor persoane cu
experienţă infracţională, materialul pornografic.
Mai există şi violul marital, destul de întâlnit în mai toate societăţile. Însă legi împotriva
acestuia există doar în câteva ţări ca . Întâlnim chiar şi violul asupra bărbaților, care este realizat
doar de către alţi bărbaţi, de regulă în penitenciare.
În Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM IV) violul nu este
inclus în categoria parafiliior. Cu toate acestea unii autori îl consideră o parafilie, aducând
argumente, în acest sens, declaraţiile violatorilor care experimentează fantezii recurente cu
privire la comiterea abuzului. Categoria de diagnostic, cea mai apropiată de viol şi inclusă în
Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM IV) este cea de sadism
sexual. O suprapunere mult mai evidentă peste tipologia agresorului sexual o reprezintă tipologia
pedofilului.
Violul îşi are rădăcini adânci în condițiile sociale si economice ale societății, ceea ce
înseamnă că prima condiție a prevenirii acestor forme de devianţă este refacerea economiei,
scăzând numărul persoanelor din grupurile vulnerabile. Cum un asemenea demers presupune
strategii ample, educația rămâne cea mai la îndemână cale de a ajuta grupurile cu un înalt risc şi
persoanele vulnerabile.
Barbu Nicu Damian a identificat o serie de factori care creează predispoziția ori dorința de a
viola37. În aceasta categorie intră capacitatea biologică şi dorința bărbatului de a viola,
socializarea privind rolul sexual al bărbatului, efectele expunerii la pornografie, efectele
expunerii la media care încurajează agresiunile sexuale, violul ca mijloc de control social.
Această perspectivă de abordare se opreşte la diferențele sexuale între bărbat şi femeie, precum
şi la anumite instrumente care mijlocesc indirect comiterea agresiunilor sexuale.
4. Homosexualitatea

37 Dr. Barbu N.D., Curs de Investigații Criminale, Editura MIRA, Bucuresti, 2006.

45
 Homosexualitatea este o orientare sexuală caracterizată de atracţia estetică, romantică
sau sexuală către cineva de acelaşi sex. Termenul homosexual se referă la ambele sexe: bărbaţii
cu inclinaţie exclusiv homosexuală sunt numiţi homosexuali (sau gay), în timp ce termenul
lesbiană are în vedere femeile. În secolele trecute bărbaţii care făceau dragoste cu tineri sau alţi
bărbaţi se numeau sodomiţi dar în ultimii ani termenul gay din limba engleză se foloseşte din ce
în ce mai mult deoarece nu se limitează la aspectele sexuale ale acestor relaţii complexe.
Această practică a existat în toate timpurile şi în toate culturile, diferit este, însa, modul
de percepere a acestui fapt. Astfel că pentru mai multe popoare, relaţiile homosexuale nu numai
că nu erau interzise, ci, dimpotrivă, erau considerate mult mai acceptate decât cele heterosexuale.
Spre exemplu, în rândul grecilor antici, dragostea unui bărbat faţă de un tânăr era idealizată ca
fiind cea mai înalta formă de dragoste sexuală.
La romani, homosexualitatea constituia o practică frecventă şi obișnuită, chiar normală şi
de dorit în situaţia în care mulți bărbați îşi satisfăceau stagiul militar. Ceea ce era de condamnat
în practicarea acestei relaţii era adoptarea rolului pasiv de către bărbat sau adoptarea rolului activ
de către femeie. Important pentru romani cât şi pentru greci era sa fii partenerul activ, sexul
persoanei erotice nu conta aşa cum contează el pentru noi astăzi.
În Evul Mediu, marea majoritate a comportamentelor partenerilor conjugali erau
dominate de reguli severe care nu permiteau manifestarea afecțiunii în public şi sancţionau orice
gest care putea fi interpretat ca dezvăluire a intimităţii. În această perioadă, întreaga sexualitate a
fost influenţată de dogmele religioase ale Bisericii catolice.
În pofida existenţei unor reglementări severe, sexualitatea era larg răspândită şi practicată si de
către preoţi, chiar în formele ei cele mai deviante.
Din perioada Evului Mediu şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Europa, cei care
erau găsiți vinovaţi de practici homosexuale erau ucişi. În SUA abia în anul 1800 Thomas
Jefferson a propus abolirea pedepsei cu moartea pentru homosexuali, sugerând că pedeapsa cea
mai adecvată pentru bărbatul homosexual este castrarea, iar pentru femeia lesbiana este tăierea
unei porţiuni din nas.
Sancţiuni severe împotriva relaţiilor homosexuale s-au menţinut în legislaţiile europene până în
deceniul al şaptelea şi al optulea ale secolului trecut.
Deşi atitudinile cu privire la sexualitate s-au schimbat foarte mult mai ales în ultimii 20-
30 de ani, devenind mai liberale şi mai permisive, nu există încă un consens în acest domeniu. În
timp ce pentru unii indivizi anumite aspecte ale sexualităţii reprezintă lucruri fireşti şi naturale,
pentru alții continuă să rămână un păcat şi o forma de depravare.
Argumentele pro acceptarea homosexualităţii se bazează pe ideea că aceasta este fie
ceva normal sau că este o afecţiune genetică, netratabilă. Acceptarea are diverse grade : poţi
46
accepta concubinajul sau căsătoria între homosexuali, iar cei mai radicali susţinători pot merge
până la acceptarea adopţiilor de copii de către cupluri de homosexuali.
Cei care se declară contra acceptării homosexualităţii aduc în discuţie fie argumentul
religios («homosexualitatea este împotriva legilor divine») fie cel natural («homosexualitatea
este împotriva legilor naturale, care prevăd heterosexualitatea ca unica relaţie posibilă pentru
perpetuarea speciei») sau pur şi simplu reacționează instinctiv si virulent faţă de fenomenul
homosexualităţii (bărbaţii sunt mai predispuşi la astfel de reacţii). Un alt argument puternic al
homofobilor ar fi faptul că, indirect, cuplurile homosexuale pot «corupe» şi persoanele normale,
prin agresivitatea cu care îşi promovează orientarea sexuală.
Normalitate, anormalitate, libertate sau constrângere. Între aceste patru coordonate se
dă lupta pro şi contra acceptării homosexualităţii. O dezbatere cu un sfârșit destul de îndepărtat şi
imprevizibil.
Atitudinea societăţii faţă de devianţi poate să fie de tolerare sau respingere. Uneori,
atunci când se consideră că devianţa este un pericol pentru societate, se recurge la interzicerea ei
prin lege şi la pedepsirea devianţilor. Pentru ca interzicerea comportamentului deviant să aibă
succes trebuie ca devianţii să fie minoritari în societate şi ca majoritatea populaţiei să considere
că ei constituie o ameninţare pentru bunăstarea societăţii sau sunt un factor generator de
criminalitate.
Nu este necesar ca pericolul reprezentat de devian ţă să fie unul real. Stanley Cohen
consideră că de cele mai multe ori pericolul este simbolic, populaţia fiind afectată de o panică
morală. Sesizând faptul că devianţi se comportă altfel decât majoritatea, au alte convingeri sau
credinţe, se îmbracă altfel şi rezistă în faţa încercărilor majorităţii de a-i integra refuzând să
accepte valorile dominante în societate, majoritatea proiectează asupra lor toate temerile, îi
transformă în ţapi ispăşitori, în surse simbolice ale tuturor relelor sociale.
Grupul social deviant ajunge să fie considerat o ameninţare pentru valorile şi interesele
sociale şi este prezentat într-o manieră exagerată de către mass-media. Politicienii, jurnaliştii şi
preoţii încearcă să găsească soluţii pentru această situaţie întărindu-şi propria poziţie prin erijarea
în apărători ai societăţii. Panica morală se transformă uneori într-o cruciadă simbolică ducând la
adoptarea unor legi prohibiţioniste. În situaţii extreme panica morală duce la o isterie de masă

5. Pedofilia
În pofida intensificării sale în ultimele decenii, violența îndreptată contra copiilor nu
reprezintă un fenomen nou în istoria omenirii. De-a lungul secolelor, copiilor li sa negat
identitatea, au fost supuși la nenumărate umilințe, au fost victimele nenumăratelor abuzuri
comise de părinți, educatori sau alte persoane, în așa fel încât istoria socială a copilăriei cuprinde
47
un lung șir de violențe, maltratări, rele tratamente, care au îmbrăcat, adeseori, forme dea dreptul
dramatice.
Dintotdeauna, cauzele pedofiliei au fost diverse: biologice, psihologice, sociale și
indiferent de epoca istorică, manifestările de pedofilie au însoțit permanent perioadele de criză.
Cel mai adesea apare în condiții de aglomerație, promiscuitate sau izolare, situații care aduc în
plan explicativ și dezinhibarea instinctuală puternică, eliberarea pulsiunii agresive și primitive –
tipice personalității cu incapacitate de control instinctiv – emoțional și/sau structură etică
deficitară. Problema majoră pentru organele judiciare care investighează astfel de cazuri este de
a ştii cine comite aceste infracţiuni şi de ce. Au fost studiaţi delicvenţi pedofili sub aspect
psihologic, sociologic şi criminologic, cu scopul de ale înţelege comportamentul. Studiile de
specialitate au demonstrat că nu există un portret-tip al pedofilului, personalitatea acestuia
depinde în mare măsură de actul de pedofilie pe care l-a comis. Pedofilii sunt acele persoane
adulte care se angajează în relaţii sexuale cu copiii, dorind cu intensitate aceste relaţii şi căutând
diferite ocazii pentru a atrage aceşti copii în „jocurile” lor erotice. Pedofilul - cred unii psihologi
sau psihiatri – este o persoană caracterizată de complexe, cu caracteristici sexuale inadecvate, şi
care resimte o profundă stare de inferioritate faţă de femeile adulte, căutând parteneri sexuali de
vârstă fragedă (care nu au ajuns încă la pubertate) care să-i poată stimula şi satisface fanteziile
erotice
Psihanaliza recunoaşte că agresorul de copii este tipic un bărbat imatur, care doreşte “să
ofere dragoste” unui băiat, o dragoste pe care el însușii nu a primit-o în copilărie. El realizează o
identificare narcisistă cu copilul, văzându-l ca pe o versiune idealizată a lui, şi se vede pe sine
cedând acea dragoste pe care ar fi vrut să o primească în copilărie de la tatăl său. Astfel,
pedofilul nu înţelege că generează o traumă emoțională. Actele de pedofilie, se întâlnesc în toate
mediile, în toate perioadele istoriei, în toate meseriile, cel mai frecvent fiind întâlnite în cele care
au ca obiect educaţia copilului.
Violurile sunt frecvent semnalate în presa românească, cele mai multe dintre aceste cazuri
având ca victime fete. Majoritatea victimele au vârste cuprinse între 10 ‐17 ani pentru fete şi 8‐10
ani pentru băieți. Agresorii sunt, în cele mai multe cazuri, bărbați care nu sunt cunoscuți de
victimă, persoane mature, aflate sub influența băuturilor alcoolice38.
Deşi puține ca număr, există şi cazuri de viol asupra băieților raportate Poliției şi preluate
în presa românească. În cazul abuzurilor sexuale asupra băieţilor stigmatizarea socială este mult
mai accentuată datorită naturii homosexuale a violului. Ceea ce impresionează în mod evident
38 Dr. Barbu N.D., „Elemente constitutive ale fenomenului de pedofilie”, Editura Nelmaco, Bucureşti, 2006,
pag. 18.

48
este vârsta mult mai fragedă a băieților agresați sexual comparativ cu cea a fetelor şi, în unele
cazuri, gradul ridicat de agresivitate a violatorilor, mergând până la crimă.
Marea majoritate a cazurilor de agresiune sexuală asupra copiilor au un caracter
individual şi nu de grup, abuzul fiind legat în special de trăsăturile de personalitate ale
indivizilor. Ideea de sorginte freudiană conform căreia între sexualitate şi agresivitate există o
legătură indisolubilă pare a avea un conținut real, în condițiile în care violul sintetizează, între
altele, incapacitatea de control asupra impulsurilor sexuale, frustrarea, propensiunea spre
violență şi brutalitate, sentimentul de dominare a victimei,disprețul manifestat față de femeie etc.
3.2. Tipuri de infractori
Investigarea personalității infractorului şi conturarea unei tipologii, presupune
cunoașterea aspectelor generale şi speciale ale acesteia (anatomice, fiziologice, psihologice,
sociologice, economice, culturale etc.), care implicit influențează sau determină comiterea
infracțiunii.
Infractorii reprezintă o categorie socială aparte, cu o mare diversitate comportamentală. Fiecare
infractor este un caz particular, care se caracterizează printr-o seamă de trăsături fiziologice,
psihologice şi atitudini sociale care nu se regăsesc întocmai la toți infractorii. Din aceasta cauză
propunerea unei tipologii a infractorilor este dificilă. Prin tip, ca noțiune generală, se înțelege o
totalitate de trăsături caracteristice, distinctive ale unui grup social. Aceste trăsături distinctive ar
trebui să ofere o imagine sintetică asupra infractorului.
Aspectele juridice ale infracțiunilor nu se limitează numai la definirea, identificarea şi
explicarea noțiunii şi structurii acestora, ci se extind şi asupra găsirii unor criterii certe de
clasificare, în vederea depistării caracteristicilor lor generale şi specifice.
In criminologia contemporana (Oancea, 1998) predomină încă tipologia lui E. Seelig (1956) şi
tipologia lui J. Pinatel (1963).

3.2.1. Infractorul agresiv sau violent

Infractorul agresiv este autorul unor fapte violente, brutale, cu consecințe individuale şi
sociale deosebite (vătămare corporală, tentativă de omor, lovitură cauzatoare de moarte, omor).
Acest infractor se caracterizează prin agresivitate, emotivitate puternică, descărcări reactive, stări
de mânie, ostilitate, autocontrol foarte scăzut etc.
Agresivitatea fizică (mai ales la infractorii cu o constituție atletică) se manifestă şi prin
folosirea unor obiecte, cum ar fi cuțit, topor, arma, baston etc., iar agresivitatea verbală prin
insultă, calomnie, amenințare, plângerea la autorităţi etc. (cu predilecție la infractorii cu o
constituție astenică).

49
 Agresivitatea, ca trăsătura specifică acestui tip de infractor, de cele mai multe ori este
asociată cu abuzul de alcool, ceea ce determină o creștere a tensiunii emoționale si o scădere a
capacitații de autocontrol, favorizând trecerea la actul infracțional agresiv.

3.2.2. Infractorul achizitiv

Infractorul achizitiv se caracterizează prin tendința de achiziționare, de luare, şi însușiire
de bunuri şi valori în scop personal, în scop de câștig, în scop de întreținere, de îmbogățire etc.
Infractorul achizitiv comite o gama variată de infracţiuni: furt, tâlhărie, abuz de încredere,
înșelăciune, tulburarea de posesie, fals si uz de fals, delapidare, evaziune fiscala, luarea de mită
etc. In funcție de genul infracțional, acest tip de infractor prezintă anumite particularităţi
specifice.
3.2.3. Infractorul caracterial
Caracterul vizează suprastructura socio-morală a personalității, calitatea de fiinţă sociala
a omului. Caracterul apare ca nucleu al personalității, pentru că exprimă profilul psihomoral
evaluat după consistenţă şi stabilitate. Acesta reprezintă un subsistem relațional-valoric şi de
autoreglaj, exprimându-se printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Infractorul caracterial prezintă unele tulburări de ansamblu ale caracterului, unele
deficiente în capacitatea de organizare şi ierarhizare a valorilor sociale. Acest tip de infractor se
caracterizează prin: orgoliu, vanitate, trufie, ambiție, individualism, dominație, încredere
excesivă în sine, suspiciune, instabilitate comportamentală, inadaptare socială, desconsiderarea
celorlalți, lipsa emoțiilor şi a sentimentelor superioare etc. Este foarte revendicativ şi deseori
intra în conflict interrelaţional.
Cele mai frecvente infracțiuni pe care le comite sunt: furtul, înșelăciunea, abuzul de
încredere, distrugerea prin incendiere, omorul, violul etc.

3.2.4. Infractorul sexual

Acest infractor se caracterizează prin: impulsivitate, brutalitate, violenţă, indiferenţă
afectivă, autocontrol scăzut, impuls sexual puternic, devieri ale instinctului sexual, perversitate,
afectarea simțului moral, sadism sau masochism etc.
La acest tip de infractor se produce o regresie comportamentală, evidențiată prin
dezinhibiția unor modalităţi primare în satisfacerea unor impulsuri imediate. Persistenţa
impulsurilor sexuale şi imposibilitatea depăşirii lor, pot determina comportamente delictuale.
Infracțiunile comise sunt cele cu tematică sexuală: viol, incest, pedofilie sau chiar omor.
La sadic satisfacerea impulsului sexual, are loc numai dacă îl face pe partenerul său sexual să
50
sufere fizic (bătut, chinuit, torturat etc.) şi moral (sfidat, batjocorit, umilit etc.). Uneori, îşi poate
consuma actul sexual numai prin omorârea partenerului, când acesta se află în agonie. În schimb,
masochistul îşi satisface impulsul sexual numai dacă el însușii este chinuit, torturat (biciuit, rănit,
însângerat etc.) sau, la instigarea lui, un altul aplică unui terţ aceeași procedura.
Trecerea la act nu poate fi blocată sau amânată, deoarece infractorul sexual nu are un sistem etic
interiorizat. El nu anticipează consecințele şi nici nu atribuie faptelor sale o semnificație
negativă. Actul infracțional se desfășoară în condiţiile dictate de impulsul sexual puternic, la
sfârșitul căruia infractorul se simte “eliberat” organic si psihic.

3.2.5. Infractorul ocazional

Infractorul ocazional comite o faptă penală datorită unor incitații exterioare, a unor ocazii
speciale. Se pune problema dacă la acest tip de infractor, factorii externi sunt decisivi ( ocazia îl
face pe individ infractor) sau factorii interni, personali. Majoritatea criminologilor şi a
psihologilor criminaliști susțin că factorii externi sunt predominanți, dar există şi o contribuţie a
factorilor interni. Sunt situaţii, împrejurări excepționale care pot determina la infracțiune şi pe o
persoană care, în alte împrejurări nu ar comite o asemenea fapta. O caracteristica a infractorului
ocazional este faptul ca el nu recidivează.
Infractorul ocazional se caracterizează prin: sugestibilitate, sensibilitate,
impresionabilitate, autocontrol psihocomportamental scăzut, luarea rapidă a deciziilor etc.
În funcție de contextul situațional şi genul infracțiunilor, acest tip de infractor este de mai multe
feluri: a). infractorul ocazional comun care, sub presiunea unor trebuințe imediate şi prezenţa
unor circumstanțe defavorabile, comite furturi din magazine, încalcă ordinea publica sau, pentru
obținerea unor beneficii ilegale, săvârșește activităţi frauduloase; b). infractorul care săvârșește
fapte penale sub presiunea unor stări emotive puternice (manie, furie, ura, jignire etc.), pe care
nu le poate stăpâni; c). infractorul care sub influenta unor condiții personale critice şi
defavorabile (situaţie materială precară, criză financiară momentană etc.), poate comite o
infracțiune;
d). infractorul care comite un delict din imprudenţă, din neprevedere (automobilistul care încalcă
regulile de circulație).

3.2.6. Infractorul profesional

Infractorul profesional sau de “carieră” este format şi socializat în direcţia comiterii
infracțiunii. Unica lui sursa de existenţă o constituie infracțiunea. Refuzul muncii cinstite şi
legale apare ca o trăsătura esențiala a acestui tip de infractor. Obiectul principal al activităților

51
sale infracționale îl constituie câştigurile financiare, neimplicându-se în infracțiuni cu violenţă, în
afară de cazul în care violenţa este “specialitatea” sa (tâlhăria). De obicei debutează în calitate de
copil delincvent, provenind dintr-un mediu social disfuncțional.
In cadrul acestei specialităţi infracționale se întâlnesc doua categorii: a). infractorul
profesional pasiv, care nu desfășoară o activitate socială utilă, câştigându-şi existeţa din
săvârșirea unor infracțiuni, din practicarea unor activităţi parazitare (cerșetoria, vagabondajul,
prostituția, jocurile de noroc etc.).
Infractorul profesional pasiv se caracterizează prin: nivel scăzut atât al inteligenţei, cât şi
al pregătirii școlare, capacitate redusa de rezolvare a dificultăților zilnice, structură caracterială
labilă, sugestibilitate, tendința de supunere, motivație scăzuta, autocontrol comportamental
oscilant etc.
Infractorul profesional activ, dinamic şi organizat, îşi câștiga existenţa din infracțiuni mai
complexe (furt din buzunare, fals şi uz de fals, proxenetism etc.).
Infractorul profesional activ îşi formează deprinderi şi abilitați tehnice de înalt specialist, este
capabil să-şi planifice activitățile, să-şi aleagă victimele şi să-şi îndeplinească planul de comitere
a infracțiunii în așa fel încât să evite depistarea ei. El planifică acțiunea infracțională mult mai
amplu decât o face infractorul obișnuit. De cele mai multe ori comite infracțiuni acționând în
mod organizat şi în bandă (furturi prin spargere din locuințe, magazine, hoteluri, bănci, case de
bani, furturi de autovehicule, contrabandă, escrocherii etc.). Se caracterizează printr-un nivel de
inteligenţă mediu sau chiar ridicat, este insensibil, indiferent afectiv, lipsit de simpatie şi
compasiune, este impulsiv, egocentric, tupeist, pervers, răzbunător, are un autocontrol general
scăzut, manifestă intoleranţă la frustrare.
In general, infractorul profesional este pregătit pentru arest şi judecată, fiind mereu în
expectativa unei pedepse privative de libertate, considerând aceasta ca făcând parte din viața sa.
In penitenciar, intrând în contact cu alți infractori, are posibilitatea de a învăţa noi metode de
comitere a infracțiunilor, participând la un adevărat schimb de experiența, profesorii lui fiind
infractorii profesioniști mai în vârstă. Ca rezultat al infracțiunii, el îşi păstrează o parte din bani
pentru cheltuieli de judecata şi pentru perioada post-detentie.
La infractorul profesional partea afectivă atinge o formă pasională pronunțata, iar
acțiunea este profund dirijată de rațiune. Infractorul se deosebește de ceilalți oameni, nu printr-o
funcționare deosebită a proceselor sale psihice, ci prin faptul că acţiunile lui au un conținut
antisocial. Aptitudinile lui specifice, elaborate în urma unei practici îndelungate, care îl situează
în unele privințe deasupra omului normal, obișnuit, nu-i determină acțiunea infracționala fără un
mediu favorabil, reprezentat de condițiile socio-economice.

52
 3.2.7. Infractorul recidivist
Infractorul recidivist comite infracțiunea în mod repetat, din obișnuința. După comiterea
unei infracțiuni, fiind descoperit şi pedepsit, comite din nou alte infracțiuni. Acesta se
caracterizează prin: imaturitate intelectuala, impulsivitate, agresivitate, egocentrism, scepticism,
tendința de opoziție, indiferenta afectiva etc.
Infractorii recidiviști au tendința de a percepe realitatea într-un mod neobișnuit şi
deformat, având impresia că nimeni nu le oferă ajutor şi că în viața totul se petrece conform
legilor “baftei” sau „ghinionului”. Acestora le este caracteristică prezenţa unor manifestări de
indecizie şi incertitudine interioară, dificultate de autoreprezentare, tendința de a-şi ascunde
propria personalitate.
Succesul obținut de infractor la prima infracțiune, acționează drept stimul pentru alte
situații infracționale asemănătoare. Acceptă greu dezaprobarea, câtă vreme aprobarea îl
stimulează pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant al periculozității persoanei infractorului îl
constituie atitudinea sa din trecut faţă de exigentele legii penale. De aceea, individualizând
pedeapsa, instanța nu poate face abstracție de lipsa sau de existenţa unor antecedente penale,
chiar daca a intervenit amnistia, grațierea sau chiar reabilitarea.

3.2.8. Infractorul ideologic

Infractorul ideologic sau politic, nu se confundă cu infractorul de drept comun.
Infractorul ideologic este persoana care, având anumite idei şi convingeri politice, economice,
științifice sau religioase, comite, datorită acestor idei, fapte care aduc atingere legilor penale
existente într-un anumit stat, motiv pentru care este considerat adversar şi implicit este
sancționat. De regulă, infractorul ideologic este un militant pentru reforme şi schimbări sociale,
economice, științifice etc. El nu este determinat în faptele sale de scopuri personale, ci de dorința
de a face bine altora, de a înlătura suferințe sau nedreptăţi. Istoria a demonstrat că mulți militanți
politici, considerați la un moment dat ca infractori, şi pedepsiți pentru aceasta, ulterior ideile lor
au triumfat, iar aceștia au fost considerați eroi. Nu se consideră însă infractori politici, persoanele
care comit acte de terorism.

3.2.9. Infractorul debil mintal

Statistica a demonstrat că procentul debililor mintali în populația penală este ridicat, ceea
ce presupune existenţa unui tip special de infractor şi anume infractorul debil mintal.
Infracțiunile comise de acesta sunt în funcție de gradul debilitații sale (ușoara, medie, grava).
Infractorul debil mintal are o gândire infantilă, concretă. Predomină doar achiziția de cunoștințe,
fără a putea prelucra şi elabora soluții proprii în diferite situații. Atenția şi memoria funcționează
limitat, iar autocontrolul este foarte scăzut Este credul, sugestibil, instabil emotiv, egocentric, iar
53
empatia lipsește cu desăvârșire. Conștiința de sine este slab dezvoltată, nu îşi dă seama de
limitele restrânse ale propriei judecați. Apreciază realitatea după nivelul său de înțelegere. Îi
lipsește capacitatea de prevedere şi implicit consecințele faptelor sale. La deficientele mintale se
adăuga şi carenţele caracteriale, ceea ce îl face şi mai mult un inadaptat social. Insuficienţa
capacitații mintale generează un comportament infracțional cu atât mai periculos, cu cât
debilitatea sa mai accentuată.

3.2.10. Infractorul alienat

Criminologia şi psihologia judiciară modernă abordează studiul personalității
infractorului alienat în procesul depersonalizării sale, studiind multilateral cauzele şi condițiile ce
se manifestă în circumstanțele atât de ordin obiectiv, cât şi subiectiv. Orice cercetare a
comportamentului anormal se orientează într-un sens etiologic, precizând rolul factorilor bio-
psiho-socio-culturali, structura personalității individului, capacităţile sale intelectual-afective şi
motivaționale, modul cum ele contribuie la realizarea conduitei deviant-aberante.
Infractorul alienat se caracterizează printr-o dizarmonie structurală a personalității, care
afectează funcțiile cognitive, afective, motivaționale, volitive şi terminând cu acțiunile,
activitatea şi conduita socială. Acesta are o gândire haotica, stăpânita de idei fixe, de tendințe şi
acțiuni străine de realitatea în care trăieşte. Este stăpânit de frică sau mânie pronunțata, de emoții
şi stări afective puternice, explozive, necontrolate.
Sub raport social, acesta pierde legătura cu familia, prietenii, profesia, ajungând la un
pronunțat proces de înstrăinare şi însingurare. Infractorul alienat comite fapte brutale, crude, fără
motiv, atacând prin surprindere, pe neașteptate, din “senin” (omor deosebit de grav, distrugere
prin incendiere etc.),. Infractorul alienat nu are control de sine şi nici conștiința stării sale, ceea
ce îl face iresponsabil şi implicit nu răspunde penal (Oancea, 1998).
În funcție de boala de care suferă, infractorul alienat se poate clasifica în: infractorul
schizofrenic, paranoic, maniaco-depresiv, epileptic, alcoolic sau toxicoman, traumatizat fizic sau
psihic, senil. La aceștia se mai adaugă o altă categorie, şi anume infractorul alienat datorită unor
cauze organice, îmbolnăviri grave care afectează în special, sistemul nervos central

3.3. PERSONALITATEA AGRESORULUI SEXUAL

Doctrina criminologică modernă recunoaşte adevărul că mediul psiho‐social are un rol

important în formarea personalități infractorului. Nu trebuie însă exagerată influența pe care o
exercită mediul psiho‐social asupra formării personalității infractorului. Definitorie pentru
mediul psihosocial general este, acțiunea pozitivă pe care societatea, în ansamblul sau o exercită
54
asupra oamenilor, acțiune permanent conjugată cu eforturile de contracarare, anihilare, de
împiedicare a tendințelor, pornirilor şi orientărilor anumitor persoane spre săvârşirea de fapte din
domeniul criminalități.
Prima încercare de tipologizare a violatorului aparține lui Cesare Lombroso, care a punctat
această problemă atât în celebra sa lucrare „Omul delincvent” unde consemna faptul că autorii
de viol au o talie mică, cu o greutate relativ ridicată, mâinile şi brațele scurte, frunte strâmtă,
semicircumferință anterioară a capului foarte scurtă. Sunt prezente anumite anomalii ale
organelor genitale şi ale nasului iar inteligența este foarte puțin dezvoltată.
Personalitatea infractorului este un concept complex cuprinzând atât noțiunea
psihologică cât şi noțiunea juridico‐penală a infractorului. În raport cu acestea personalitatea
infractorului poate fi definită ca ansamblul trăsăturilor bio‐psiho‐sociale specifice şi stabile
pentru acel om, care cu vinovăție săvârșește o faptă din domeniul criminalități prevăzută în
legea penală.
În analiza persoanei care comite o infracţiune sexuală trebuie analizată şi legătura
organică care există între fapta săvârşită în domeniul criminalității şi autorul acesteia. Definitorii
pentru conceptul de „infractor”, în sens penal, sunt trăsăturile esențiale ale noțiuni generale de
infracțiune şi în delimitarea sferei domeniului criminalități.
Infracțiunile în legătură cu viața sexuală sunt din cele mai periculoase şi cu urmări
individuale şi sociale la fel de periculoase. Violul, actul sexual cu un minor, incestul, corupția
sexuală ori hărțuirea sexuală produc indignare şi proteste. Astfel de fapte sunt comise de
persoane lipsite de simț moral şi grijă față de victimă, de către persoane brutale şi lipsite de
puterea de stăpânire a impulsului sexual. Ele alcătuiesc un tip special de criminal, denumit de
Seeling „criminal lipsit de frâne sexuale”. Criminalii care aparțin acestui tip sunt numai aceia
care comit acte legate de viața sexuală, de exemplu, un act de viol, de incest, de sadism etc., nu
aparține acestei categorii criminalul care comite un omor din gelozie sau un ultraj contra bunelor
moravuri.39
Violatorul şi cel care comite acte de molestare este din perspectiva psihologică o
persoană cu tulburări sexuale, mentale şi o persoană periculoasă din punct de vedere sexual.
Comportamentul violatorilor este caracterizat ca fiind cauzat de o tulburare de personalitate, care
devine inadecvată, antisocială şi explozivă. Când atacul sexual este urmarea unui impuls sexual
primar, agresorul prezintă o personalitate inadecvată cu un slab control al impulsului combinat
cu dorințe sexuale sau înclinații homosexuale.
El este deseori exhibiționist, fetişi, obsesiv‐compulsiv, prezintă lipsă de încredere în sine
şi este umil social. Colegii îl descriu deseori ca fiind liniştit, timid, un lucrător de încredere. Din

39 Dr. Barbu N.D, op. cit. pag. 23.

55
punct de vedere intelectual se situează în limitele normalităţii psihologice, fără mari dificultăţi pe
palierul cognitiv , dar are o accentuată lipsă de încredere în sine.
Atacatorii agresivi şi brutali au un comportament antisocial şi exploziv, ei având adeseori
un lung istoric de comportament antisocial nonsexual. Frecvent, ei manifestă depresie,
halucinații sau simptome paranoide. În multe din cazuri, s‐a observat că agresorii au fost în
copilăria lor martorii unor violențe extreme, îndreptate, în special împotriva mamelor lor. Mulți
dintre agresorii sexuali au severe disfuncții psihosexuale, care se manifestă în cursul agresiunii.
Atacatorul poate prezenta o erecție inadecvată, ejaculare precoce sau tardivă, impotență.
Aceşti agresori, sexuali sunt în perioada custodiei, sau spitalizării deţinuţi şi pacienți
caracterizaţi ca “model”, de regulă obedienţi, ascultători cu un comportament bun. Societatea
este însă din nou expusă riscului când aceşti agresori sunt puşi în libertate şi ajung într‐un mediu
în care personalitatea lor inadecvată, lipsa respectului de sine şi relațiile sexuale nesatisfăcute le
provoacă disfuncții psihosexuale. Aceşti agresorii sexuali se vindecă rar.
Criminalii sexuali sunt de mai multe feluri şi se caracterizează prin anumite trăsături biologice şi
psihologice specifice. În regula generală, exercitarea funcției sexuale este firească, liberă şi
permisă. Norma penală respectă libertate de exprimare a sexualităţii individului cu anumite
limite însă. Nu sunt permise relaţiile sexuale cu persoanele minore, tocmai datorită
caracteristicilor psihologice ale acestora, care nu le permite să opună rezistenţă sau să aprecieze
corect implicaţiile manifestărilor sexuale. De asemenea nu sunt permise relaţiile sexuale
guvernate de agresivitate, abuz, violenţă, etc. În acest cadru de permisiuni şi interdicții de
exercitare a trebuinței sexuale, persoanele care încalcă un asemenea cadru se delimitează,
apărând mai multe categorii de infractori sexuali. Avem astfel persoanele care săvârşesc fapta
față de minori până la 14 ani, unde este vorba de o nematurizare completă a victimei, fiind încă
un copil, abuzul sexual caracterizându-se de multe ori prin violență, prin brutalitate, aceasta
datorându-se unor impulsuri oarbe, unei lipse de afectivitate şi milă față de victimă şi, mai ales,
unei lipse de frâne sexuale, de stăpânire de sine şi de voință. Acest infractor este cunoscut sub
numele de pedofil.
Urmează categoria infractorilor sexuali care săvârşesc fapta față de persoane profitând de
imposibilitatea de a se apăra ori de a –şi exprima voința. Şi în această situaţie este vorba de lipsă
de milă, de brutalitate şi lipsa de frâne sexuale.
Infractorii sexuali care săvârşesc fapta față de rude apropiate ( infracțiunea de incest), unde
explicația poate să consiste în condiții familiale de creştere ( în condiții de promiscuitate,
dormitul în acelaşi pat, condiții de educație negativă şi mai nou „sindromul” mamei plecate la
muncă în străinătate.) care i‐au apropiat pe parteneri la actul sexual. În aceste cazuri nu există
nici frâne sexuale, nici acte de voință şi stăpânire de sine.
56
Abuzatorii sexuali care îşi aleg ca victime parteneri de acelaşi sex (homosexualitatea şi foarte rar
lesbianismul). În acest caz este vorba de o deviere anormală a instinctului sexual de la un
partener de sex opus la un partener de acelaşi sex. Cercetările psihiatrice în acest domeniu sunt
multiple şi uneori contradictorii. Nu a fost emis o ipoteză certă în ceea ce priveşte rolul
eredităţii, care explică totuşi anumite abuzuri, promovându-se şi ipoteza dobândirii unei astfel de
devieri. Ultimă categorie este formată din criminalii care săvârşesc crime contra vieții sexuale
prin procedee şi mijloace total anormale, patologice, cum sunt actele de sadism şi masochism.
Încercările de portretizare şi clasificare a agresorilor sexuali prezintă importanță atât din
punct de vedere teoretic cât şi din punct de vedere practic. Teoretic, deoarece ajută la elaborarea
unor modele explicative privind modul de structurare al personalității infractorului şi, totodată, la
evidențierea unor aspecte privind formarea şi evoluția unor astfel de structuri în timp. Practic,
deoarece ajută atât pe linia organizării unor acțiuni sociale preventive cât şi pe linia elaborării
unor programe de recuperare şi reinserție socială.
Cunoaşterea cât mai exactă a profilului personalității infractorului permite în primul rând
organizarea unui program diferențiat şi individualizat de educare, recuperare şi reinserție socială.
Au fost identificaţi o serie de factori de risc în ceea ce priveşte recidiva în cazul
abuzurilor sexuale. Printre aceştia un rol important îl au factorii ce ţin de persoana abuzatorului,
precum obsesiile parafiile, distorsiunile cognitive autocontrolul diminuat, deprinderile sociale
deficitare, comportamentul sexual impulsiv, debut timpuriu în cariera infracţională. Nu trebuie
însă neglijaţi factorii ce ţin de mediul social, precum toleranţa socială crescută faţă de
diversitatea relaţiilor sexuale ( acceptarea homosexualităţii ca fiind „normală”), credințe
stereotipe, preconcepții sociale cu privire la rolul victimei, valorizarea scăzută a femeii,
promovarea agresivă a sexualităţii în mass-media.
Având în vedere riscul social pe care‐l prezintă asemenea comportamente deviante, au
fost dezvoltate o serie de programe destinate abuzatorilor sexuali. În general acestea sunt
programe psihoterapeutice care şi-au dovedit deja eficienţa. Printre ele se numără Programul
STOP-Sex Offender Treatment, aplicat la Hiland Mountain Correctional Center Alaska,
Programul de Tratament Vermont, Programul Phoenix-Alberta, Programul de tratament
Venues- Australiat etc40.

40 Decsei-Radu, Pripp Cristina, op. cit. pagina 17

57
 CAPITOLUL IV
ELEMENTE DE VICTIMOLOGIE

4.1. Noţiuni introductive despre victimă

4.1.1. Conceptul de victimă

Din punct de vedere etimologic cuvântul „victimă” are mai multe semnificaţii, astfel
poate fi înţeles ca o persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea altei persoane sau a
societăţii, ca o persoană care suferă urmările unei întâmplări nenorocite, cum ar fi boală,
accident, catastrofă etc.
Însă din punct de vedere juridic „victimă” este omul care suferă din cauza acţiunilor
ilegale ale altor persoane, comportamentului deviant al altora, circumstanţe negative sau unei
întâmplări nenorocite.
Astfel, victimă într-un sens restrâns trebuie considerat omul căruia i-a fost cauzat un
prejudiciu fizic, moral sau material în urma acţiunilor altor persoane, comportamentului său,
evenimentelor ori întâmplărilor nenorocite.
În literatura de specialitate au fost date o serie de definiţii ale noţiunii de victimă care scot
în evidenţă victimele accidentelor rutiere, ale răzbunării, ale infracţiunilor, victimele eventuale,
latente, potenţiale etc. Există, de asemenea, noţiunile de victimă religioasă, politică, ideologică,
economică, victimă a înşelăciunii, şantajului etc. şi aceasta e departe de a fi lista completă a
definiţiilor concrete, particulare ale noţiunii de victimă.
Diversitatea acestora se explică prin complexitatea fenomenului victimă precum şi a
multitudinii componentelor care îl formează. În fiecare caz concret de definiţie, în calitate de
trăsături principale, de regulă, se i-a un anumit component, frecvent nefiind luat în consideraţie
întregul ansamblu de semne caracteristice.
Victimele infracțiunilor ocupă o latura importanta a victimologiei. Studiul unilateral al
cauzelor victimizării, adică numai din perspectiva infractorului, prin ignorarea victimei
infracțiunii, ar constitui o eroare impardonabila, deoarece datele prelevate din examinarea numai
a infractorului determină o imagine deformată asupra realității cauzelor crimei şi în special îin
ceea ce privește prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. La noi, este impropriu să se vorbească
despre "dezavantajarea" victimei în favoarea infractorului în activitatea de cercetare științifica

58
criminologică, deoarece în ultimii ani chiar şi infractorul a fost "abandonat" de factorii implicați
în activitatea de cercetare științifică41

4.1.2 Clasificarea şi tipologia victimei.

Elaborarea conceptului victimologic de victimă a infracţiunii reprezintă o premisă pentru
clasificarea şi tipizarea victimelor în calitate de subiecţi nu numai ai raporturilor juridice, dar şi
ai altor relaţii sociale. Problemele clasificării şi elaborării tipologiilor victimelor sunt deosebit de
complicate. încercările respective se confruntă cu o mulţime de dificultăţi care ţin, pe de o parte
de marea diversitate a infracţiunilor şi în consecinţă, a categoriilor de victime (victimele
aparţin, chiar dacă cu ponderi diferite, tuturor categoriilor de vârstă, sex, pregătire socio-
profesională, pregătire culturală, rol status-social, rol status-economic), iar pe de altă parte de
diferenţele interindividuale în grupurile de victime în ceea ce priveşte responsabilităţile şi rolul
jucat în comiterea infracţiunii.
Cu toate problemele pe care le ridică victima, numeroşi autori au încercat să realizeze
diverse clasificări, în funcţie de o serie de criterii şi variabile. Astfel, criminologul american
Stephen Schafer propune o clasificare consistentă sub aspectul logico-ştiinţific, criteriul acesteia
fiind gradul de participare şi de responsabilitate al victimei în interacţiunea ei cu infractorul.
Tipologia victimală a lui Stephen Schafer:
1) Victime care anterior faptului infracţional nu au avut nici o legătură cu făptaşul. În
cazurile de acest tip, acţiunea infractorului este rezultatul unei decizii unilaterale luate de el,
victima sub nici un aspect nu are vreo parte de vină, caracteristicile sale fizice sau psihice nu
sunt determinante.
2) Victime provocatoare sunt acelea care anterior victimizării lor au comis ceva,
conştient sau inconştient, faţă de infractor. Asemenea cazuri pot fi întâlnite atunci când cineva
(victima ulterioară) se comportă arogant faţă de viitorul infractor sau dacă nu îşi ţine o
promisiune dată solemn ori dacă intră în relaţii amoroase cu iubita infractorului etc.
3) Victime care precipită declanşarea acţiunii răufăcătorului. Este cazul persoanelor
care, prin conduita lor, influenţează răufăcătorii în a comite infracţiuni, deşi între cei doi
protagonişti nu a existat o legătură. Comportamentul neglijent al viitoarei victime îl incită pe
infractor (persoana care trânteşte portiera autoturismului, dar uită să o încuie; femeia care umblă
seara prin locuri puţin frecventate şi are o costumaţie provocatoare etc.).
4) Victime slabe sub aspect biologic, ale căror slăbiciuni fizice şi psihice trezesc ideea
comiterii unor acte criminale împotriva lor (copiii, bătrânii, debilii fizic sau mintal). Deşi

41 Hotca Mihai Adrian, Protecţia victimelor. Elemente de victimologie, Ed C.H. Beck, Bucureşti 2006, pg5

59
constituţia biologică, lipsa posibilităţii de apărare adecvată sau chiar de raportare ulterioară
facilitează sau chiar precipită comiterea infracţiunii, totuşi victima nu poate avea nici o parte din
responsabilitate.
5) Victime slabe sub aspect social sunt considerate de autor acei indivizi care, prin
statusul de etnici minoritari sau aparţinând unor religii neagreate de către comunitate, fără să aibă
nici un fel de vină reală personală, cad frecvent victime agresiunii manifestate de către
reprezentanţii comunităţii
6) Victime autovictimizante sunt acele persoane care orientează agresiunea către propria
persoană, ele însele ajung să devină proprii lor criminali. Toxicomaniile, suicidul, etc. sunt acte
deviante sau chiar criminale în care cel lezat joacă rolul dublu de criminal şi de victimă,
responsabilitatea nicidecum nu poate fi împărţită în aceste cazuri între infractor şi victimă.
7) Victime politice sunt persoanele care au de suferit din cauza convingerilor lor,
convingeri care nu trebuie să se materializeze neapărat în acţiuni.
O altă clasificare este propusă de criminologul moldovean Mihail Bîrgău, care
delimitează câteva tipuri de victime ale infracţiuni :
8) Victimă ocazională. E vorba de persoana ce devine victimă în baza anumitor
circumstanţe. Raportul dintre victimă şi infractor este întâmplător şi nu depinde de voinţa şi
intenţiile acestora;
10) Victimă având un grad neînsemnat de risc - este persoana care duce un mod de viaţă
normal şi victimitatea ei s-a manifestat sub influenţa unei situaţii nefavorabile;
11) Victimă având un grad sporit de risc - este persoana care posedă un şir de calităţi
victimale. La această categorie se raportează două tipuri de victime:
- victime ale crimelor imprudente
- victime ale crimelor premeditate,
Victimă având un grad foarte sporit de risc este persoana al cărei nivel de degradare
socio-morală este identic cu al unui infractor. Este caracterizată prin orientare antisocială stabilă,
tendinţe spre alcoolism, narcotism etc.
Victimitatea înaltă este o stare care persistă mult timp, chiar dacă persoana şi-a schimbat
comportamentul.

4.2. Aspecte criminologice privind personalitatea victimei

4.2.1. Personalitatea şi comportamentul victimei

60
 Personalitatea şi comportamentul victimei pot juca un rol destul de esenţial în motivarea
comportamentului infracţional şi în situaţia în care acesta se realizează. Potrivit studiilor
victimologice, mecanismul infracţiunii este determinat de personalitatea şi comportamentul
victimei în fiecare al doilea sau al treilea caz de comitere a infracţiunii violente, în fiecare al
treilea caz de viol, în două cazuri din cinci - la săvârşirea unui accident rutier penal, în opt cazuri
din zece – la comiterea escrocheriei.
Analiza comportării victimelor din diferite categorii de infracţiuni, în situaţiile
precriminale, precum şi în momentul incidentului, demonstrează că un număr enorm de persoane
vătămate se caracterizează prin trăsături negative ca: caracterul certăreţ, amorul propriu foarte
sensibil, irascibilitatea, egoismul, aviditatea, degradarea morală, lipsa voinţei etc. Aceste
trăsături ale personalităţii contribuie la dezvoltarea viziunilor şi dorinţelor negative care, la
rândul lor, intensifică manierele proaste, nefavorabile ale comportării persoanei, slăbesc
autocontrolul şi reduc spiritul ei autocritic. Subiecţii cu particularităţi negative ale personalităţii
au o probabilitate mai mare de a comite acţiuni imprudente sau chiar provocatoare, care, în
anumite condiţii, pot să genereze atentatul criminal asupra lor. Victima, în conformitate cu
idealurile, concepţiile, orientările şi alte calităţi ale personalităţii, estimează împrejurările, îşi
stabileşte în mod conştient scopul acţiunilor proprii, ia decizia de a-şi înfăptui intenţiile, de a se
abţine temporar sau în general, de a renunţa la realizarea lor. Acţiunile modelate în conştiinţa
potenţialei victime îi servesc drept bază pentru comportamentul negativ sau pozitiv.
De asemenea, este important de subliniat că vulnerabilitatea victimală sporită poate fi
determinată nu numai de particularităţi negative ale personalităţii, dar şi de funcţiile ei sociale,
de statusul social, de rolurile sociale jucate etc.
Studiind personalitatea victimei în diferite relaţii rezultă, de regulă, faptul că între
personalitatea şi comportamentul victimei există o legătură indisolubilă.
Personalitatea, în special calităţile ei psihologice, este în acelaşi timp şi premisa, şi
rezultatul activităţii individului. Conţinutul psihologic intern al comportamentului se transformă
în calităţi stabile ale personalităţii, iar calităţile personalităţii, la rândul lor, se manifestă prin
comportament. Astfel, cercetările au demonstrat că un anumit tip de personalitatea asociat cu un
comportamentul imoral deseori poate conduce la derularea crimei. Reciprocitatea şi
interdependenţa personalităţii şi comportamentului negativ al victimei până la infracţiune şi
dinamica mecanismului psihologic respectiv se poate urmări în baza exemplelor de manifestare a
trăsăturilor psihologico-morale ale victimelor omorurilor, leziunilor corporale, violurilor care au
fost comise în legătură cu comportamentul victimei. Dominante după importanţă şi intensitate
sunt astfel de calităţi ale victimelor: agresivitatea, despotismul, abuzul de alcool, nesociabilitatea,

61
desfrâul sexual etc. Multe din aceste calităţi determină comiterea diferitelor acţiuni criminale
împotriva victimelor.
Victima caracterizată prin despotism, de regulă, nu intră în conflict cu străinii şi este o
persoană fricoasă, blândă, uşor se supune tensiunii psihologice. Ea este tiranică numai faţă de
membrii familiei, faţă de cei apropiaţi. Despotismul în relaţiile cu cei apropiaţi nu e obligatoriu
să se manifeste prin izbucniri agresive, deşi despoţii îi terorizează pe cei apropiaţi. Acesta se
poate exprima prin atitudinea proastă, ocară, înjosirea cinstei, onoarei şi demnităţii etc.
Victimele nesociabile sunt iniţiatorii tuturor conflictelor posibile din cauze neînsemnate.
Ele sunt iniţiatorii discuţiilor neprietenoase, a certurilor, întotdeauna sprijină conflictele
izbucnite.
Dezmăţul sexual şi destrăbălarea la alegerea cunoscuţilor pot provoca infracţiunile de
viol, omor, cauzarea de vătămări corporale.
Frecvenţa abuzului de alcool, devenind o necesitate, duce la încălcarea normelor de
conduită socială şi îşi lasă amprenta asupra personalităţii. Acest viciu atrage după sine altele:
neîndeplinirea obligaţiilor faţă de familie, căutarea mijloacelor suplimentare pentru băutură,
limitarea cercului de interese. Acest comportament schimbă atitudinea societăţii faţă de persoana
respectivă, iar subiectul îşi imaginează că nu sunt estimate la justa valoare posibilităţile sale,
ceea ce-i trezeşte nemulţumirea, subminează credinţa în propriile forţe.
Aşadar, sub aspect criminologie, este important a stabili locul circumstanţelor ce ţin de
personalitatea şi comportamentul victimei, în cadrul interacţiunii „personalitate - situaţie - faptă",
pentru relevarea cauzelor şi condiţiilor concrete de comitere a infracţiunii. Totuşi nu se poate
opina că comportamentul ilicit al victimei este cauza săvârşirii infracţiunii.
Conform unghiului de vedere al criminologiei, victima (personalitatea şi comportamentul
acesteia atât negativ, cât şi pozitiv) este un element component al situaţiei criminogene alături de
pretextul, cauzele şi condiţiile comiterii infracţiunii, precum şi alături de elementele ce ţin de
infractor
Importanţă victimologică are, fără îndoială, comportamentul ilegal al victimei, care
adesea este motivul conflictului şi provocării infracţiunii, formele fiind diferite: de la violenţă
psihică şi fizică faţă de infractor ori rudele acestuia, până la jignirea acestora, încălcarea ordinii
publice şi a normelor morale din societate. Comportamentul ilegal al victimei adesea se
manifestă în cazul violurilor, omorurilor, leziunilor corporale, etc.
Analiza trăsăturilor ce caracterizează victima permite de a determina locul acesteia în
componenţa de infracţiune. Victima nu este un element de sine stătător al componenţei, semnele
acesteia fiind incluse de către legislator în componenţa de infracţiune pentru a caracteriza alte
elemente: obiectul şi latura obiectivă a infracţiunii. Este necesar a ţine cont că semnele victimei
62
numai atunci au importanţă juridico-penală când au fost reflectate (sau puteau fi reflectate) în
conştiinţa vinovatului, adică când acestea au fost cuprinse (sau puteau fi cuprinse) de intenţia ori
imprudenţa acestuia.
Aşadar, importanţa juridico-penală a circumstanţelor ce caracterizează per sonalitatea şi
comportamentul victimei constă în:
1) determinarea gradului de pericol social atât al infractorului, cât şi al
infracţiunii comise de acesta;
2) clarificarea conţinutului psihologic real al infracţiunii (conţinutul intenţiei sau
imprudenţei, orientarea intenţiei şi orientarea acţiunilor din imprudenţă,
motivul şi scopul infracţiunii etc.) şi, prin urmare, stabilirea prezenţei sau lipsei
temeiului juridic al răspunderii penale, adică a componenţei de infracţiune
3) calificarea corectă a faptei comise. In lipsa datelor despre victimă, frecvent
este complicat a determina dacă omorul a fost comis cu intenţie sau persoana a
fost lipsită de viaţă din imprudenţă, dacă omorul a fost sau n-a fost comis în stare
de afect etc.;
4) stabilirea rolului real şi gradului de vinovăţie al infractorului la comiterea
infracţiunii;
5) individualizarea pedepsei ţinându-se cont de personalitatea şi caracterul
comportamentului victimei, deoarece semnele ce caracterizează victima, stipulate
în legea penală, influenţează nu numai asupra calificării faptei, dar pot fi luate în
consideraţie ca circumstanţe atenuante sau circumstanţe agravante
O mare importanţă în studierea personalităţii victimei sub aspect social-psihologic, îl au
statutul, rolul şi poziţia ei socială. Statutul victimei e determinat potrivit drepturilor şi
obligaţiunilor sale în limita procesului penal şi, ce-i mai important pentru victimologie, de
raportul acesteia cu alte persoane din sfera activităţii criminale.
Poziţia victimei constituie particularităţile relaţiilor cu celelalte victime, dintre victimă şi
martorii infracţiunii şi, desigur, dintre victimă şi infractor. Rolul victimei este un factor esenţial
în comiterea infracţiuni.

2.2. Rolul victimei în comiterea infracţiunii

Există situaţii când victimele pot să împartă responsabilitatea într-o anumită măsură cu
agresorul în ceea ce priveşte comiterea actului agresiv. Sub acest aspect opiniile în literatura de
specialitate sunt împărţite.

63
 Din punctul de vedere al rolului, victimele pot fi: stabile (care nu o singură dată au fost
supuse atacului) şi întâmplătoare (care au fost obiectul unui singur atentat criminal).
Rolul victimei se poate manifesta în mod direct sau indirect. Manifestarea directă,
provocatoare a victimei în geneza infracţiunii duce la realizarea acesteia. Rolul indirect al
victimei se poate manifesta cu mult înainte de comiterea infracţiunii, ca urmare a
comportamentului, statutului sau calităţilor personale victimologice. Atare persoană parcă s-ar
expune în calitate de pradă a atentatelor criminale. Similară acestui tip este şi victima eventuală-
e aceeaşi victimă potenţială, dar determinată în mai mare măsură de situaţia victimologică şi de
opţiunea infractorului (de exemplu, a huliganilor).
Participarea victimei la actul agresiv apare, de cele mai multe ori, sub patru aspecte:
facilitarea, favorizarea, precipitarea şi provocarea. Determinarea gradului de vulnerabilitate se
face cu ajutorul a doi factori:
a) factori personali: se referă la trăsăturile particulare ale victimei care favorizează
comiterea infracţiunii: retardaţii mintal sau indivizii normali dar cu un coeficient de inteligenţă
redus, imigranţii, cei cu experienţă socială redusă, persoanele cu handicap fizic, cele prea
nevârstnice sau prea vârstnice, femeile pentru infractori bărbaţi, minorităţile etnice pentru
xenofobi extremişti, naivitatea, încrederea, neglijenţa, sentimentele de afecţiune pentru infractor
etc.;
b) factori situaţionali: presupun existenţa anumitor perioade de timp sau
circumstanţe, conjuncturi ale mediului înconjurător care au determinat sau favorizat infracţiunea:
de exemplu, turiştii sunt un grup mai vulnerabil care, datorită unor consideraţii legate de timp,
bani etc., nu sunt dispuşi să participe la soluţionarea unui proces penal în cadrul sistemului
judiciar; pe timp de noapte, în locuri aglomerate etc.
Cele mai întâlnite forme de vinovăţie ale victimei faţă de actul agresional sunt facilitarea
şi favorizarea, născute din naivitate, ignoranţă, încredere, supraaprecierea forţelor proprii, adică
din multitudinea posibilă de factori personali şi situaţionali.
Cele mai grave forme sunt precipitarea şi provocarea. Precipitarea constă în declanşarea
acţiunii agresorului prin adoptarea unei conduite conforme cu actul agresional, deşi între victimă
şi agresor nu există relaţii anterioare. De exemplu femeia care umblă singură, seara, prin locuri
puţin circulate şi cu o costumaţie provocatoare, putând fi victima unor agresiuni sexuale
Provocarea poate fi directă sau indirectă. Este directă atunci când victima, anterior
victimizării ei, a comis ceva, conştient sau inconştient, faţă de infractor. De exemplu victima s-a
comportat arogant faţă de viitorul infractor, nu şi-a ţinut o promisiune dată, a avut relaţii cu soţul
viitorului infractor etc. Provocarea indirectă este situaţia în care trăirile şi reacţiile victimei din
timpul actului agresional amplifică agresiunea sau determină pe agresor să comită fapte pe care
64
iniţial nu le-a urmărit. Astfel, determinat de stările afective ale victimei (voluptatea, pasiunea,
exaltarea), care transced excitaţiei individuale, agresorul poate fi depăşit de iniţiativa unor
acţiuni perverse ale victimei, care determină reacţiile macabre şi de sadism din partea
agresorului. Noile sinteze agresionale nu ar fi posibile dacă sensibilitatea individului, structura sa
interioară nu ar fi fost provocată de şocul colaborării sau participării victimei la actul
criminogen.

2.3. Personalitatea şi comportamentul victimelor abuzurilor sexuale

Nivelul sporit şi tendinţele periculoase ale evoluţiei criminalităţii de violenţă şi sexuale în
perioada de tranziţie a ţării noastre, determină necesitatea soluţionării urgente a problemelor de
combatere a fenomenului respectiv.
În ţara noastră majoritatea violurilor au fost comise în localităţi rurale, iar ceea ce este
îngrijorător este vârsta victimelor abuzurilor sexuale, cea mai mare parte din victimele violurilor
săvârşite în sunt fetele de vârstă minoră, majoritatea covârşitoare din care au vârsta de 12-17 ani.
Dominarea persoanelor vătămate de vârstă minoră trebuie percepută ca un semnal serios,
care mărturiseşte despre gradul sporit de pericol social al acestei categorii de infracţiuni şi
actualitatea asigurării ocrotirii inviolabilităţii sexuale a fetelor minore în ţara noastră
O altă particularitate a structurii pe vârste a victimelor violurilor, caracteristică pentru ţara
noastră este procentul sporit al femeilor de vârstă înaintată (peste 50 ani), care reprezintă o altă
categorie de victime ale infractorilor sexuali
Vârsta victimelor este unul din factorii principali, care determină gradul şi
particularităţile victimizării femeilor faţă de viol
În general femeile familiste, cu copii, foarte rar devin victime ale violurilor. Numai o
mică parte din persoanele vătămate erau căsătorite. Aceasta s-ar putea explică, prin faptul că
femeia care are familie cu sau fără copii îşi limitează probabilitatea de a se afla în companii şi
situaţii riscante de natură a conduce la un abuz sexual
Victimele violurilor se caracterizează printr-un nivel redus de studii, majoritatea au cel
mult studii medii. Este important de menţionat, că femeile încadrate în câmpul muncii foarte rar
sunt violate. Însă ele sunt foarte des victime ale hărţuirii sexuale, care rareori este reclamată şi
sancţionată, datorită rusinii victimei dar şi datorită dificultăţii de a proba infracţiunea .
O circumstanţă deosebit de importantă, care caracterizează atât personalitatea, cât şi
comportamentul persoanelor vătămate, este starea de ebrietate alcoolică a victimelor. Acestui
factor victimogen îi revine un rol însemnat în etiologia violului având în vedere că o mare parte
din victimele în stare de ebrietate au consumat băuturi alcoolice împreună cu viitorii infractori.

65
 Un indicator specific al caracteristicii moral-psihologice a persoanelor vătămate minore şi
victimelor necăsătorite de vârsta adultă tânără este intrarea lor în raporturi sexuale cu bărbaţii
până la momentul abuzului sexual.
Un alt factor victimogen important este comportamentul sexual al victimelor de până
la situaţia preinfracţională a violului. De regulă victima a avut raporturi sexuale până la
agresiunea sexuală o parte dintre ele îşi petreceau frecvent timpul liber în companii vesele şi nu
manifestau destulă prudenţă la alegerea cercului de prieteni, la acest factor contribuie şi abuz de
băuturi alcoolice sau raporturile sexuale dezordonate. Acești factori însă nu sunt relevanţi în
pedofilii, dar mai ales în abuzurile sexuale comise în familie. Copii pot fi abuzaţi de la vârste
foarte fragede, ei sunt seduşi de multe ori prin practicarea unor jocuri. 42. Copilul poate fi stimulat
sau obligat să se angajeze în relaţia abuzivă. Copilul nu are însă capacitatea de a înţelege ce se
întâmplă, uneori se poate considera chiar „norocos” pentru ca are şansa să „joace acest joc
secret”43
Pentru persoanele adulte vătămate sexual însă se poate lua în considerare rolul
superficialităţii de care a dat dovadă, lipsa de precauţie şi exigenţă la stabilirea relaţiilor.
Deosebit de frecvent persoana vătămată nimereşte într-o situaţie periculoasă fără a manifesta o
înţelegere elementară a circumstanţelor create, în rezultatul lipsei de exigenţă elementară şi
neîncredere în sens pozitiv la stabilirea relaţiilor, caracteristică mai ales fetelor tinere, ele
stabilesc relaţii cu bărbaţi absolut necunoscuţi, puţin cunoscuţi sau de o vârstă mult mai mare,
manifestând o credulitate uşuratică se izolează cu ei, favorizând violul. Diversele forme ale
acestui comportament pot fi urmările lacunelor din procesul de educaţie, precum şi a unei
informări corespunzătoare.
Este necesar de menţionat, că cercetarea profundă şi multilaterală a circumstanţelor
legate de personalitatea şi comportamentul preinfracţional al victimelor abuzurilor sexuale are o
importanţă criminologică aplicativă mult mai largă, decât utilizarea lor la individualizarea
răspunderii penale a vinovaţilor. Se impune determinarea persoanelor care mai frecvent devin
victime ale violurilor, caracteristica lor bio-psihologică şi socială, stabilirea genezei, caracterului
şi intensităţii raportului "violator — victimă" până şi în momentul comiterii crimei,
determinarea rolului victimei în etiologia violului

4.3. Efectele psihologice ale infracțiunilor sexuale asupra victimelor

42 Kari Killern, op. cit pagina 41

43 Ibidem pagina 54
66
 Efectele abuzurilor de natură sexuală sunt complexe având implicaţii atât emoțional cât şi
fizic. Ele pot fi scurte în durată sau pot persista un timp foarte îndelungat. Nu se poate vorbi însă
de o reacţie "normală" la agresiunea sexuală. Prin urmare, efectele sunt individuale, diferite, în
funcție de circumstanțele personale. Există mai multe reacții emoționale și psihologice pe care
victimele agresiunilor sexuale le poate experimenta. Una dintre cele mai frecvente este depresie.
Termenul de "depresie", poate fi confuz, deoarece multe dintre simptomele sale pot fi
experimentate şi oameni cu reacții normale la evenimente. La un moment dat sau altul, toată
lumea se simte trist sau "abătută". Aceste sentimente sunt perfect normale, mai ales în perioadele
dificile cu care se confruntă un individ
Depresia, ca tulburare psihică, ce necesită intervenţie de specialitate devine ceva mai mult
decât sentimente normale de tristețe cauzate de situaţii de viață dificile, atunci când simptomele
durează mai mult de două săptămâni.
Victimele abuzurilor sexuale pot dezvolta forme profunde ale depresiei, asociate cu
sentimentul ruşinii sau blamării sociale. Infracţiunile sexuale produc victimelor traume profunde
care se pot manifesta imediat după agresiune și, de obicei, durează câteva zile până la câteva
săptămâni. În etapă imediată după agresiunea sexuală, se pot manifesta mai multe reacţii
emoţionale ca negarea, neîncrederea de a spune cuiva, socul, sentimente de dezorientare.
Urmează apoi minimalizarea situaţiei victima pretinzând că totul este în regulă sau convingându-
se că "ar fi putut fi mai rău". Dramatizare, victima nu se poate opri din vorbit despre atacul și
despre agresiune. Explicație, sau încercarea victimei să găsească un sens la ce sa întâmplat, ce-a
făcut ea să provoace agresiunea.
Copii expuşi abuzului sexual pot prezenta comportamente sexualizate timpurii. Pot prezenta
o formă de comportament de flirt pseudo-matură. De asemenea s-a constat la acei copii care au
fost abuzaţi sexual o scădere a capacităţii de concentrare, cu o deteriorare rapidă a rezultatelor
şcolare, evitarea anumitor activităţi care presupun dezbrăcarea în prezenţa altor copii, precum şi
evitarea controalelor medicale. Pot apărea dereglări ale somnului, fobii, coşmaruri având
conţinuturi sexuale, crize isterice cu ţipete, tremur, leşin, dereglări ale poftei de mâncare. În
perioada adolescenței frecvenţa apariţiei gândurilor, ameninţărilor şi încercărilor suicidale va
creşte. Nereuşind să scape de abuz, pot reacţiona ca şi când urmările dezvăluirii abuzului ar
putea fi mai rele decât expunerea în continuare la abuz. În această situaţie sinuciderea poate fi
văzută ca singura cale, modalitate de ieşire dintr-o dilemă nerezolvabilă - a spune sau a nu spune.
Abuzul sexual în copilărie, poate conduce ulterior la manifestarea unor comportamente
antisociale ca consumul de droguri, prostituţia, reiterarea abuzului sexual asupra altor persoane.

67
 Un alt efect al abuzurilor sexuale poate fi şi o eventuală sarcină. Pentru că viol, la fel ca
sexul consensual, poate duce la sarcina, este important pentru femeile victime să fie testate după
un atac.
De asemenea victimele abuzurilor sexuale pot fi expuse infecțiile cu transmitere sexuală
Însă cel mai important efect asupra victimei rămâne sinuciderea acesteia ca urmare a
abuzului sexual. Unii supraviețuitori ai agresiuni sexuale se poate simţii atât de deprimaţi încât
ajung să îşi pună capăt vieţii.

4.4. Drepturile victimelor abuzate sexual –cadrul legal

La nivel european se pune tot mai mult accentul pe necesitatea protejării victimelor
infracţiunilor, în special a celor abuzaţi sexual.
În rezultatul comiterii infracţiunilor împotriva anumitor persoane concrete, acestora li
se cauzează o daună morală, fizică sau materială. Paguba morală este, practic, o consecinţă
inevitabilă a oricărei infracţiuni, iar cauzarea prejudiciului fizic sau material depinde de
caracterul faptei penale. În toate cazurile apare însă problema necesităţii reparării prejudiciului
cauzat prin infracţiune şi protecţiei victimei în genere.
Protecţia juridică şi ajutorul acordat victimelor infracţiunilor cuprinde, repararea
prejudiciului material cauzat prin acţiunile violente (infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii
persoanei), compensarea daunei morale (atât prin achitări materiale, cât şi prin alte forme de
reparare a daunei), reabilitarea moral-psihologică a persoanei vătămate, precum şi apărarea
fizică a acesteia împotriva victimizării repetate. Teoretic şi în baza practicii existente în statele
lumii pot fi propuse următoarele soluţii ale problemei date:
- repararea prejudiciului cauzat victimei în urma infracţiunii, prin compensările statului;
- repararea prejudiciului cauzat victimei prin încasarea de la delincvent;
- repararea prejudiciului cauzat victimei prin achitarea primei de asigurare, în cazurile
când această persoană anterior a fost asigurată împotriva infracţiunilor;
- repararea prejudiciului cauzat victimei din contul donaţiilor benevole ale membrilor
comunităţii, realizate din sentimentul solidarităţii faţă de persoanele vătămate (fonduri,
organizaţii obşteşti);
- reabilitarea fizică şi moral-psihologică, reintegrarea socială a victimelor, care cuprinde
tratamentul rănilor, patologiilor, depresiilor, depăşirea complexului de vinovăţie, acordarea
ajutorului psihologic, social, juridic, formarea opiniei publice în favoarea victimei, crearea
unui confort moral la nivelul micro-mediului social al victimei;
- realizarea programelor şi măsurilor de apărare fizică a victimelor împotriva
comportamentelor în perioada postinfracţională.

68
 Repararea pagubei produse victimei prin infracţiune este o problemă internaţională,
soluţionarea ei însă depinde, în fapt, de nivelul dezvoltării economic, sociale şi juridice a
fiecărui stat în parte.
Comunitatea Internaţională acordă o deosebită atenţie problemelor ce vizează
prevenirea victimizării, repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, statutul persoanei
vătămate în sistemul dreptului penal şi procesual-penal, reabilitarea morală şi reintegrarea
socială a victimelor infracţiunilor. În consecinţă, au fost adoptate un şir de acte normative, ce
reflectă aceste prevederi.
Astfel, în 1934 la Paris s-a creeat Societatea internaţională de crimnologie avand ca
principal obiectiv promovarea internaţională a stereotipului științific al criminalităţii abordându-
se teme precum: crima organizată, criminalitatea “gulerelor albe “, criminalitatea transnaţională ,
delicvenţa juvenilă etc. La nivel naţional în 1990 a fost înființata Societatea Romană de
Criminologie şi Criminalistică în cadrul Ministerului Justiţiei – Institutul pentru Prevenirea
Criminalitatii şi în M.I. Instuitutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii 44.
În 1979 la al treilea Simpozion internaţional pe problemele victimologiei a fost fondată
Societatea internaţională de victimologie, care coordonează activitatea savanţilor din diferite
ţări în domeniul elaborării măsurilor de profilaxie victimologică a infracţiunilor. În 1983,
Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Convenţia Europeană despre
compensarea pagubei victimelor infracţiunilor de violenţă. Această Convenţie stabileşte
principiile compensării pagubei victimelor infracţiunilor respective din partea statelor şi
colaborării internaţionale în acest domeniu a ţărilor membre ale Consiliului Europei.
Importanţa şi actualitatea direcţiei victimologice de
Prevenirea criminalităţii a fost reflectată în lucrările şi hotărârile Congresului VII al
ONU cu privire la prevenirea criminalităţii din 1985, care a luat în discuţie strategiile luptei cu
criminalitatea. Principalele documente internaţionale cu privire la protejarea victimelor,
precum şi la prevenirea actelor de victimizare sunt : Declaraţia universală a drepturilor omului,
Pactul internaţional despre drepturile politice şi civile, Pactul internaţional despre drepturile
politice, economice şi culturale, Convenţia despre prevenirea genocidului şi pedepsirea
acestuia, Convenţia despre drepturile omului, Declaraţia despre lichidarea violenţei faţade
femei, Convenţia internaţională despre încetarea infracţiunilor apartheide şi pedepsirea
acestora, Regulile standarde minimale privind comportarea cu deţinuţii, Convenţia privind
prevenirea torturii şi comportamentelor inumane, degradante sau înjositoare
La nivel naţional protecţia victimelor diferitelor infracțiuni este reglementată atât Codul
penal şi Codul de procedură penală dar şi în legi speciale , precum Legea 211/2004 privind

44 Miclea Damian , Noţiuni de criminologie şi cunoaşterea crimei organizate, Note cu curs Ed MAI 2005
69
unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, .Legea 272/2004 privind
protecția copilului, legea nr 25 din 9 martie 2012 privind modificarea şi completarea legii
217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

CAP VI.
OBSERVATII SI INVESTIGATII PERSONALE

În ultimii ani societatea noastra fost „ martora” unor abuzuri sexuale agresive, savarsite
asupra fetelor din ce in ce mai tinere, dar si asupra persoanelor in varsta.
Expertiza medico-legală privind vătămarea integrităţii corporale repre, zintă circa 60-
80% din totalul expertizelor pe persoane. Conţinutul expertizelor în cazul lovirilor şi vătămării
70
integrităţii corporale şi a sănătăţii sub aspectul obiectivelor şi concluziilor este definit de
prevederile codului penal. În secţiunea II, titlul II, capitolul I al Codului penal se conturează
noţiunile de ”lovire şi vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii”; articolele 180-184
precizează şi gradează pedeapsa în raport cu gravitatea leziunilor, intenţia autorului şi gravitatea
faptei comise.
Cercetarea a fost efectuata la nivelul judetului Prahova cuprinzand date din ultimii 5 ani,
respectiv 2008, 2009, 2010, 2011 si 2012,
Se remarca la infractiunile sexuale existenţa unei diferenţe de putere între victimă şi
agresor care presupune ca una din părţi, respectiv abuzatorul, controlează cealaltă parte -
victima, şi că activitatea sexuală nu este reciprocă. Această diferenţă este dată fie de gradul de
rudenie dintre victimă şi agresor, fie de aspectul fizic, de abilităţi mai avansate ale abuzatorului,
caz în care victima poate fi manipulată, intimidată fizic, constrânsă să participe la activitatea
sexuală.
O altă sursă a diferenţei de putere poate fi capacitatea superioară a abuzatorului de a
manipula psihologic victima. Acesta poate mitui sau păcăli minorul pentru a-l implica în actul
sexual. In aceasta situatie, actul sexual este considerat abuziv în condiţiile existenţei unei
diferenţe de cunoştinţe - abuzatorul are o mai bună înţelegere a semnificaţiei şi implicaţiilor
actului sexual, ca este dezvoltat biologic pentru aceasta functie, fata de minor care nu are
capacitatea reprezantarii optine a implicatiilor actului sexual si, de cele mai multe ori nici nu este
dezvoltat din punct de vedere biologic fapt pentru care actul in sine ii produce traume atat fizice
cat si psihice.
În general, cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai puţin capabil să aprecieze sensul
şi potenţialul consecinţelor unei relaţii sexuale, mai ales cu un adult. De obicei vârsta maximă
pentru ca un copil să fie considerat victimă este 16 - 18 ani, deşi unii cercetători au stabilit o
vârstă limită de 13 ani pentru băieţii victime, considerând că la această vârstă băieţii, spre
deosebire de fete, sunt capabili să se opună actelor sexuale cu persoane mai în vârstă. Cu toate
acestea au fost raportate situaţii în care băieţi peste 13 ani au fost puternic traumatizaţi după ce
au fost implicaţi în acte de abuz sexual.
În cazul în care persoane cu retard psihic sau cu tulburări emoţionale participă sau sunt
implicate într-o activitate sexuală, se consideră că este vorba despre un abuz, chiar dacă abuzatul
şi abuzatorul sunt de aceeaşi vârstă sau victima este chiar mai în vârstă decât agresorul. O altă
condiţie care diferenţiază actele abuzive de cele neabuzive este diferenţa de gratificaţie. În cele
mai multe cazuri de abuz sexual abuzatorul încearcă să obţină gratificaţie sexuală. Scopul actului
nu este o gratificaţie sexuală reciprocă, deşi abuzatorii speră să producă plăcere victimelor lor,
dacă ei înşişi obţin plăcerea. În unele cazuri ei consideră că scopul actului sexual este acela de a-
71
şi satisface victimele. Cu toate acestea, scopul principal al unui act sexual abuziv este acela ca
agresorul să obţină gratificaţia sexuală.
Din acest punct de vedere, unele activităţi care implică copii între care diferenţa de vârstă
este mai mică de 5 ani, pot fi considerate abuzive. De exemplu o fetiţă de 11 ani este instruită de
vecinul său de 13 ani care o implică într-un act sexual de tip felaţie este apreciat ca abuziv.
Analiza pe a fost realizata atat pe tipuri de infractiuni sexuale, pe ani dar si comparativ cu
alte infractiuni contra persoanei

VI.1 Prevalenta infractiunii prevazute de art 197 alin 3 CP pe ultimii 5 ani

Ani 2008 2009 2010 2011 2012

Nr infractiuni 6 11 11 24 24
197 (3), judetul
Prahova

Figura VI.1. Violul cu victima sub 15 ani ori urmat de moartea sau sinuciderea victimei

Figură 1

72
Din analiza situatiei se remarca o crestere semnificativa a numarului de cazuri de abuzuri sexuale
savarsite asupra minorilor sub 15 ani, sau care au avut ca urmare moartea victimei ori
sinuciderea.

VI.2 Prevalenta infractiunii de viol cu victima peste 60 ani

Ani 2008 2009 2010 2011 2012

Nr infractiuni 5 4 1 2 2
197 (3), judetul
Prahova

Figura VI.2. Violul cu victima peste 60 ani

VIOLUL - CU VICTIMA PESTE 60 ANI

36%
29%

14% 14%
7%

2008 2009 2010 2011 2012

Figură 2

VI.3 Act sexual cu un minor – art 198 C.p

Ani 2008 2009 2010 2011 2012

Nr infractiuni 64 48 68 40 49
197 (3), judetul
Prahova
73
 Figura VI.3. Act sexual cu un minor

ACT SEXUAL CU UN MINOR

25%
24%

18% 18%
15%

2008 2009 2010 2011 2012

Figură 3

VI.4. Art. 201 C.p- Perversiune sexuala

Ani 2008 2009 2010 2011 2012

Nr infractiuni 4 6 1 5 2
197 (3), judetul
Prahova

Figura VI.4. Perversiune sexuala

74
 PERVERSIUNEA SEXUALĂ

30%
25%
20% 20%

5%

2008 2009 2010 2011 2012

Figură 4

VI.5. Art 202 C.p – coruptie sexuala

Ani 2008 2009 2010 2011 2012

Nr infractiuni 6 7 12 6 10
197 (3), judetul
Prahova

Figura VI.5. Coruptie sexuala

75
 CORUPȚIA SEXUALĂ

29%

24%

17%
15% 15%

2008 2009 2010 2011 2012

Figură 5

VI.6. Art 203 C.p. – Incest

Ani 2008 2009 2010 2011 2012

Nr infractiuni 2 7 3 4 3
197 (3), judetul
Prahova

Figura VI.6. Incest

76
 INCESTUL

37%

21%
16% 16%
10%

2008 2009 2010 2011 2012

Figură 6

VI.7. Alte infractiuni sexuale

Ani 2008 2009 2010 2011 2012
Nr infractiuni 7 5 7 6 7
197 (3), judetul
Prahova

Figura VI.7. Alte infractiuni sexuale

77
 ALTE INFRACȚIUNI

22% 22% 22%

19%
15%

2008 2009 2010 2011 2012

Figură 7

VI.8 Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2008

Anul Infracţiuni contra Infracţiuni contra Infracţiuni Infracţiuni contra
vieţii , integrităţii libertăţii persoanei privitoare la viata patriminiului
corporale şi (189,192, 193,194,alte) sexuală
sănătăţii (174-176,
177,178,180, 181,
182,184, 185,alte)
2008 4540 1811 162 11213

Figura VI.8 Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2008

78
 Figură 8

VI.9 Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2009

Anul Infracţiuni contra vieţii , Infracţiuni contra Infracţiuni Infracţiuni
integrităţii corporale şi sănătăţii libertăţii persoanei privitoare la contra
(174-176, 177,178,180, 181, (189,192, viata sexuală patriminiului
182,184, 185,alte) 193,194,alte)
2009 4357 2293 147 11000

Figura VI. 9 Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2009

Figură 9

79
 VI.10 Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2010
Anul Infracţiuni contra vieţii , integrităţii Infracţiuni contra Infracţiuni Infracţiuni
corporale şi sănătăţii (174-176, libertăţii persoanei privitoare la contra
177,178,180, 181, 182,184, 185,alte) (189,192, viata sexuală patriminiului
193,194,alte)
2010 3806 2143 153 10292

Figura VI.10 Dinamica infracţiunilor la nivelul

judeţului Prahova 2010

Figură 10

VI.11 Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2011

Anul Infracţiuni contra Infracţiuni contra Infracţiuni Infracţiuni contra
vieţii , integrităţii libertăţii persoanei privitoare la viata patriminiului
corporale şi (189,192, 193,194,alte) sexuală
sănătăţii (174-176,
177,178,180, 181,
182,184, 185,alte)
2011 5359 3004 146 12918

Figura VI.11.Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2011

80
 Figură 11

VI.12 Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2012

Anul Infracţiuni contra Infracţiuni contra Infracţiuni Infracţiuni contra
vieţii , integrităţii libertăţii persoanei privitoare la viata patriminiului
corporale şi (189,192, 193,194,alte) sexuală
sănătăţii (174-176,
177,178,180, 181,
182,184, 185,alte)
2012 4626 2190 163 12541

Figura VI.12.Dinamica infracţiunilor la nivelul judeţului Prahova 2012

Figură 12

Violenţa, prin amploarea şi formele grave în care se manifestă, pune în pericol însăşi
existenţa individului în grupul social . Un număr foarte mare de femei au fost şi sunt victime ale
violenţei fizice şi psihice în propriile familii şi în societate. Din studiul situaţiei infracţiunilor
81
săvârşite în această perioadă rezultă că majoritatea faptelor comise sunt infracţiunile contra
patrimoniului urmate de infracţiunile contra persoanei, respectiv omorul, tentativa de omor,
pruncuciderea, uciderea din culpă, vătămarea corporală, lovituri sau alte violenţe, lovituri sau
vătămare cauzatoare de moarte, provocarea ilegală a avortului. Infracţiunile privitoare la viaţa
sexuală s-au menţinut în medie, în perioada analizată în aceiaşi parametrii, respectiv 1-1,2% din
totalul infracţiunilor săvârşite la nivelul Judeţului Prahova
Totodată, este important de evidenţiat menţinerea acestui fenomen contribuie condiţiile
socio-economice ale perioadei economice, printre care enumerăm: şomajul, scăderea nivelului de
trai, neasigurarea unei protecţii sociale adecvate, neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de
către instituţiile guvernamentale şi nonguvernamentale abilitate în domeniu.
De asemenea, şi nu în ultimul rând, la aceste cauze se mai adaugă unele imperfecţiuni ale
legislaţiei în vigoare, deficienţele existente în sistemul educaţional, criza de autoritate în familie
şi şcoală, existenţa unor medii de subcultură şi viaţă necorespunzătoare, proliferarea necontrolată
a publicaţiilor pornografice sau cu caracter violent, a casetelor video, filmelor de televiziune şi
cinema cu un astfel de conţinut, pe fondul lipsei de educaţie, îndeosebi cea sexuală, cât şi faptul
că, destule familii trăiesc în promiscuitate.
Din punctul de vedere al încadrării juridice a faptelor în dosarele instrumentate, cele mai
multe cazuri au fost cele de viol, urmate în ordinea descrescătoare a frecvenţei de raport sexual
cu un minor, viol cu victima sub 15 ani sau urmată de moartea sau sinuciderea acesteia, corupţie
sexuală, incest, perversiune sexuală şi viol cu victima peste 60 ani .
Incestul este o manifestare psihosexuală care vizează normele moral - religioase ale
relaţiilor dintre membrii grupului familial. Fiind o relaţie sexuală între persoane consangvine, nu
se referă la relaţiile dintre părinţi şi copii vitregi, deşi din punct de vedere moral sunt considerate
tot incestuoase. Incestul are ca model situaţia mitologică a lui Oedip, pe care s-a construit
complexul Oedip ca model al interdicţiei.
Ca forme clinice de incest se descriu incestul tată - fiică, incestul mamă - fiu sau alte
relaţii incestuoase - între rude consangvine: bunici - nepoţi, unchi - nepoată, sau incest
homosexual - mamă - fiică, tată - fiu.
În incestul tată - fiică, cel mai frecvent întâlnit în analiza cazurilor tatăl a prezentat, de
regulă, importante tulburări de ordin emoţional - afectiv: stări de psihopatie instabilă, manifestări
psihopatice agresive, alcoolism. Personalitatea acestor taţi a fost fie de tip introvertit, cu
orientare endogamică dominantă şi slabă orientare familială, personalitate psihopatică înclinată
spre promiscuitate, sau personalitate imature sexual, cu tendinţe orientate obiectual către fiică.
Vârsta la care apare conduita incestuoasă este aproximativ 40 de ani şi e legată de o
imaturitate psihosexuală sau de stări complexuale ale individului. Agresorul are sentimente de
82
vinovăţie dar care pot dispare dacă nu e descoperit. Agresorii provin de obicei din familii
dezorganizate, marginalizate economic, şomeri, persoane cu carenţe educative, cu ocupaţii
instabile, vagabondaj etc.
Soţiile bărbaţilor incestuoşi s-au dovedit a transfera de timpuriu fiicei rolurile materne în
propria familie, inclusiv relaţia sexuală cu propriul tată. În momentul descoperirii relaţiei
incestuoase, mama nu o face publică, fiind o persoană slab protectoare sau tolerantă, sau în unele
cazuri au fost implicate motive de ordin socio - economic, tatăl fiind unic întreţinător de familie.
Istoria umană este, de fapt, şi o istorie a sexualităţii omului, caracterizată de multiple
aspecte sociologice, care de abia de la Freud încoace a început să fie studiată şi explorată în mod
sistematic. Spre deosebire de sexualitatea pur biologică, caracteristică regnului animal,
sexualitatea umană este marcată de influenţa factorilor sociali şi culturali, de presiunile exercitate
de normele şi valorile sociale, care controlează impulsurile strict biologice şi le canalizează spre
căi dezirabile din punct de vedere social.
Viaţa sexuală a omului este mai puţin o funcţie a unor necesităţi biologice pure, cât, mai
ales, o expresie a conduitelor şi atitudinilor modelate de societate. Din acest punct de vedere,
orice evaluare a valorilor „pozitive" sau „negative" ale sexualităţii, orice apreciere cu privire la
comportamentul sexual „normal" sau „anormal" trebuie să facă apel la determinantele culturale
ale societăţii în care se manifestă şi care influenţează forma lor de exprimare. Comportamentul
sexual al omului se distinge de cel al animalelor atât prin exprimarea sa culturală, cât şi prin
finalitatea sa circumscrisă unor profunde motivaţii sociale.
Violenţa, de asemenea, constituie o gravă problemă socială, întrucât orice comportament
violent este o manifestare împotriva unor valori sociale ocrotite de toate legile timpului.
Conduita violentă este sancţionată şi atunci când intervine în cadrul familiei.
Violul este una dintre conduitele sexuale deviante, cunoscute de multă vreme în istoria
umanităţii, fiind totodată unul din actele de violenţă cu cea mai mare gravitate socială.
Deşi definiţiile sale juridice diferă în legislaţiile diferitelor naţiuni, toate postulează ca o
trăsătură comună constrângerea sexuală exercitată asupra victimei şi lipsa de voinţă a acesteia. În
general,definiţia juridică a violului implică relaţia sexuală prin folosirea de către o persoană a
forţei, fără consimţământul celeilalte persoane. Majoritatea specialiştilor sunt de acord în a
considera că violul nu este atât o acţiune cu mobil sexual, cât mai ales o formă de agresiune
îndreptată împotriva altor persoane.
Violul este un efect direct al legăturii făcute între sexualitate şi sentimentele de putere ori
superioritate asupra altora, fiind un act de agresiune în care victimei i se neagă dreptul la
autodeterminare. Prin impactul puternic şi îndelungat pe care-l are asupra vieţii sociale a victimei
şi prin traumele pe care le produce, violul este apreciat de criminologi ca una dintre cele mai
83
grave infracţiuni, una dintre cele mai importante din ansamblul infracţiunilor comise prin
violenţă.

6.2. Practica Curții de Apel Ploiești

I. Prin sentinţa penală numărul 1709 din 30.09.2011 a Judecătoriei Ploiesti, ramasă
definitiva prin nerecurare la data de 12.10.2011 inculpatul D.F.M , in baza art 198 C.p cu
aplicare art 41 si art 320(1) a fost condamnat la 5 ani inchisoare si pedeapsa complementara a
interzicerilor drepturilor prevazute de art 64 alin 1 a, b,d,e, C.P cu exceptia dreptului de a alege
pe o perioada de 8 ani pentru savarsirea infractiunii de act sexual cu un minor, fapte savarsite in
perioada 2008-2009.
In baza art. 203 Cp cu aplicare art 41 alin 2 CP si art. 320(1) alin 7 Cpp condamna pe
inculpatul DFM la 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de incest fapte savarsite in
perioada 2008-2009. Instanta constata ca inculpatul a savarsit faptele in stare de concurs real
conform art 33 lit. a CP. In baza art 34 lit.b Cp contopeste pedepsele aplicate prin prezenta
urmand ca sa execute pedeapsa cea mai mare, respectiv 5 ani inchisoare si pedeapsa
complementara a interzicerilor drepturilor prevazute de art 64 alin 1 a, b,d,e, C.P cu exceptia
dreptului de a alege pe o perioada de 8 ani, deduce din pedeapsa aplicata perioada arestului din
data de 15.05.2013.
Partea vatamata nu s-a constituit parte civila. Obliga inculpatul la plata unor daune
morale in valoare de 10000 si 500 chetuieli de judecata.
S-a retinut in fapt ca inculpatul incepand cu sfarsitul anului 2008 si pana in mai 2009 a
intretinut raporturi sexuale in mod repetat cu partea vatamana DM in varsta de 14 ani; si a
intretinut relatii sexuale normale cu partea vatamana sora sa DM
Inculpatul nu are antecedente penale

II. Prin sentinţa penală numărul 181 din 23.04.2003 , în baza art 197 alin 1 şi 3 teza I C.p. cu
aplicare la art 37 alin a C.p. condamnă pe inculpatul D.M. la 17 ani închisoare şi interzicerea
drepturilor prevăzute de art 64 lit a,b,e C.p. pe o perioadă de 6 ani, în baza art 61 C.p revocă
beneficiul liberării condiţionate acordat inculpatului pentru restul de pedeapsă de 493 zile
închisoare rămase neexecutate din pedeapsa de 1384 aplicată prin sentinţa penală 997/2000 de
Judecătoria Ploieşti rămasă definitivă prin neapelare, contopeşte pedepsele în baza art 61 alin 1
teza finală C.p, urmând ca în final în baza art 43 alin b, C.p şi a dispoziţiilor art 35 alin 1 C.p să

84
execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 alin a,b,e
C.p pe o perioada de 6 ani. Obligă inculatul să plătească 1.407.984 lei cheltuieli de spitalizare
În fapt s-a reţinut că inculpatul plecând de la domiciliul concubinei sale în jurul orei 13
trăgând un caruţ pentru fier vechi după el, îl vede pe drum pe minorul Motoianu Ş de 4 ani. În
întreabă dacă nu vrea să il plimpe cu caruţul până acasă şi cum copilul este deacord îl urcă în
căruţ, şi pleacă cu acesta. Deşi copilul îi atrage atenţia că a luato pe un drum greşit, inculpatul îl
asigură că îl va duce acasă. Insă il duce pe copil pe centura de Est a oraşului Ploieşti unde vede
un boschet mare, scoate căruţul din DN1 şi îî cere copilului să îşi dea jos pantalonii, după care îl
unge cu o alifie în zona anusului. Fiind mentolată alifia copilul începe să plângă ceea ce îl
enervează pe inculpat acesta lovind-ul cu palmele pe copil peste faţă după care îi introduce
penisul în anus. După ce l-a violat îl abandonează pe copil în boschet.
Copilul a fost găsit după câteva ore de o patrulă de agenţi de pază

III. Prin sentinţa penală numărul 510/01.11.2011 a Judecătoriei Târgovişte şi rămasă definitivă
prin Decizia penală 272/28.02.2012 a Curţii de Apel Prahova condamnă pe inculpatul Marin T.
la 3 aşi şi 6 luni închisoare în baza art 197 alin 1 C.p şi pedepasa complementară a interzicerilor
drepturilor prevăzute de art 64 alin. 1 litera b şi e C.p pe o perioadă de 2 ani. În baza art 51 alin 1
din Legea 161/2003 cu aplicare la rt 33 alin a C.p condamnă pe acelaşi inculpat la 4 ani
închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerilor drepturilor prevăzute de art 64 alin 1 litera
b,e C.p pentru o perioadă de 2 ani. Potrivit dispoziţiilor art 34 alin b C.p aplică inculpatului
pedeapsa ceamai grea de 4 ani închisoare şi pedepasa complementară aplicată.
În temeiul art 71 alin 2 c.p se aplică inculpatului ţi depeapsa accesorie a interzicerii
drepturilor prevăzute de art 64 alin 1 litera a teza II-a şi lit b C.p
S-an reţinut în fapt că la data de 28.11.2008 în locuinţa sa din Săhăteni unde a fost
chemată minora O.A. în vârstă de 16 ani, inculpatul a întreţinut cu aceasta un act sexual prin
constrângere constând în acte de violenţă fizică şi ameninţare, determinându-l pe martorul M.C.
să filmeze cu telefonul Nokia 6234 în timp ce întreşinea relaţii sexuale. Film pe care l-a stocat în
telefon şi l-a deţinut fără drept pentru că partea vătămată nu a rfost de acord să fie filmată.
Imaginiole înregistrate pe suportul magnetic evidenţiază un comportament agresiv pronunţat al
inculpatului manifestat iniţial în scopul întreţinerii unui raport sexual oral, apoi a unui raport
sexual normal, în ciuda opoziţiei vehemente a victimei şi al refuzului categoric al parţii vătămate
care a fost lovită în repetate rânduri pest5e faţă şi forţată la acte sexuale.

IV. Prin Senţinţa Penală numărul 416 Şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2011 a Tribunalului
Prahova, secţia Penală şi rămasă definitivă prin D.P. NR. 1611/16.05.2012 A I.C.C.J
85
 Pe rol fiind judecarea acţiuni penale pusă in mişcare prin Rechizitoriul nr. 767/P/2011 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de
arest preventiv a inculpatului FRUMUZACHE MARIUS COSTIN, fiul lui Constantin şi Irena
născut la data de 08.07.1976 în mun. Ploieşti jud. Prahova, domiciliat în loc. Ploieşti , in prezent
aflat in Penitenciarul Mărgineni sub aspectul săvârşirii a două tentative la infracţiunea de viol
şi o infracţiune de viol in forma calificata, fapte prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 197 alin1, 3
şi art. 197 alin1, 3C.p.precum si trei infractiuni de violare de domiciliu prev. si.ped de disp.art.
192 al.1. c.p. cu aplicarea art. 33 lit .a. Cod penal.
În fapt s-a reţinut faptul că inculpatul :
- La data de 14.05.2010 în jurul orelor 11 ( oră la care ieşeau copii de la şcoală) inculpatul
Frumuzache Marius Costin s-a deplasat în Cartier Malu Roşu unde a văzut-o pe minora D
BIANCA ANNE-MARIE, întorcându-se acasă de la şcoală.
Plăcându-i de victimă, inculpatul a urmărit-o, a intrat după ea în bloc după ce aceasta a
deschis uşa de acces cu cartela, creând impresia că locuieşte în acel bloc. Minora D. Bianca
Anne-Marie crezând că este un vecin i s-a adresat cu „săru' mâna" permiţându-i accesul în bloc şi
s-a deplasat în continuare la apartamentul unde locuieşte situat la parter la nr.24.
Pentru a nu crea suspiciuni, cât timp minora a descuiat uşa de acces în apartament,
inculpatul a simulat că urcă pe scări şi a observat că minorei nu i-a deschis nimeni uşa şi nu a
fost întâmpinată de nici o persoană având astfel certitudinea că minora este singură acasă.
După ce a observat unde locuieşte partea vătămată D. Bianca Anne Marie şi s-a convins
că la acea oră este singură acasă, inculpatul părăseşte blocul întrucât nu avea asupra lui
cloroformul pentru a adormi victima şi întrucât cele menţionate au avut loc într-o zi de vineri
acesta s-a reîntors în ziua de luni 17.05.2010 în jurul orelor 07,30 pentru a observa ora şi cu cine
iese din bloc minora.
Astfel, inculpatul a observat când minora D. Bianca Anne-Marie a ieşit din bloc împreună
cu mama sa şi fratele mai mic şi pentru a fi convins că în apartament nu mai locuieşte o altă
persoană a verificat lista de la întreţinere unde a observat că erau trecute numai 3 persoane.
Întrucât în data de vineri a observat ora când minora se întorcea la domiciliu, inculpatul
pleacă şi se reîntoarce în jurul orelor 11,45 având asupra lui o sticluţă de 100 ml cu cloroform si
o bucată de material textil fiind îmbrăcat într-un trening şapcă si purtând ochelari de vedere deşi
nu avea nevoie de ochelari de vedere aceste accesoriu în speţă şapcă si ochelarii fiind folosite de
către inculpat pentru a nu fi recunoscut.
Până la sosirea minorei, pentru a verifica dacă în locuinţă se află vreo persoană,
inculpatul a sunat de mai multe ori la interfon, iar in momentul în care a văzut că minora D.

86
Bianca Anne-Marie se întoarce de la şcoală, a turnat cloroformul în bucata de material textil
pentru a avea timp să acţioneze după ce aceasta va descuia uşa de acces în apartament.
În mod asemănător, ca şi în data de vineri 14.05.2010, inculpatul a lăsat-o pe victimă să
deschidă uşa de la intrare în bloc, iar după ce minora i s-a adresat din nou cu „săru' mâna" a mers
în spatele ei până la uşa apartamentului din partea stângă ce se află pe aceeaşi latură cu uşa de
acces în apartamentul unde locuieşte partea vătămată unde s-a făcut că sună, urmărind astfel
mişcările minorei.
A observat astfel cum minora D. Bianca Anne-Marie şi-a lăsat jos ghiozdanul pentru a
descuia uşa iar în momentul în care aceasta a vrut să intre în apartament, inculpatul Frumuzache
Marius - Costin o apucă cu mâna dreaptă de gură pentru a nu ţipa iar mâna stângă în care avea
materialul textil îmbibat cu cloroform i-a pus-o la nas în vederea aducerii în stare de inconştienţă
a victimei spunându-i totodată să stea liniştită că altfel o va omorî.
In momentul în care minora a fost prinsă de către inculpat, aceasta a început să se
zbată pentru a scăpa, moment în care inculpatul Frumuzache Marius - Costin a împins-o
în interiorul apartamentului cu scopul de a intretine relatii sexuale cu aceasta, iar din
cauza bruscării, minora a căzut cu faţa în jos, inculpatul peste ea ţinându-i în continuare
cloroformul în zona nasului ceea ce a condus la aducerea minorei în stare de inconştienţă.
Observând că minora nu se mişcă inculpatul a încuiat usa de acces în apartament a
întors partea vătămată cu faţa în sus după care a sărutat-o pe gură, dar fiind surprins de
faptul că cloroformul nu a avut un efect mai îndelungat şi pentru a nu fi gasit în
apartament, inculpatul a părăsit apartamentul spunându-i minorei D. Bianca Anne-Marie
„ nu spune la nimeni pentru că altfel o să ti se întâmple ceva rău".
La ieşirea din apartament inculpatul a şters cu bucata de material textil ce o avea în mână
urmele papilare lăsate pe pardoseală si pe clanţa de la usa de acces iar minora rămasă singură, a
asigurat uşa şi apelează Serviciul Naţional Unic Apel de Urgenţă 112 unde a anunţat că o
persoană necunoscută a intrat peste ea în apartament.
Cu ocazia efectuării conducerii în teren inculpatul a fost întrebat cu privire la
intenţia lui faţă de minoră acesta relatând că vroia să aibă relaţii sexuale cu fetiţa.
Întrucât se apropia vacanţa şcolară, inculpatul a revenit în aceeaşi zonă în luna septembrie
când s-a început şcoala, acesta deplasându-se cu o bicicletă de culoare portocalie marca
Mountain Bike, în speranţa că o va reîntâlni pe minora D. Bianca Anne-Marie.
Astfel acesta, s-a deplasat într-o dimineaţă din luna septembrie în jurul orelor 0730 - 0740
în parcul din apropierea blocului unde locuieşte minora D. Bianca Anne-Marie de data aceasta
tară a avea şapcă şi ochelarii de vedere, observând când minora împreună cu mama ei şi fratele
mai mic plecau de la domiciliu.
87
 Fiind recunoscut de către minoră, aceasta s-a adresat mamei sale aspect sesizat de către
inculpat şi care l-a determinat să părăsească zona şi să o urmărească pe minoră de la distanţă.
Cu ocazia audierii numitei I. Măriuca (mama minorei D. Bianca Anne-Marie) aceasta a
relatat că în urmă cu aproximativ o lună de zile faţă de data de 17.05.2010, într-o după amiază se
întorcea de la părinţi, din localitatea Strejnicu, iar când era în tramvai împreună cu cei doi minori
a observat cum un tânăr se uită insistent la minori (minora D. Bianca Anne-Marie şi fratele mai
mic al acesteia) putându-i astfel reţine fizionomia.
De asemenea, a arătat că după data de 17.05.2010, într-o dimineaţă, în momentul în care
a ieşit din bloc împreună cu cei doi minori, a observat aceeaşi persoană din tramvai stând pe o
canapea din parcul situat în faţa blocului şi care se uita insistent la Bianca Anne-Marie dar de
data aceasta bărbatul purta şapcă. Numita I Măriuca a relatat că şi-a lăsat fiul la grădiniţă iar apoi
a condus-o pe Bianca Anne-Marie până în apropierea şcolii iar când a luat un taxi pentru a se
deplasa la locul de muncă l-a văzut pe acelaşi bărbat stând lângă o bicicletă şi privind-o insistent.
La data de 01.06.2011 inculpatul Frumuzache Marius - Costin s-a deplasat în zona
Cartier Malu Roşu, Aleea Râşnovenilor întrucât în această zonă sunt mai multe blocuri, câteva
şcoli primare, densitate mare a populaţiei şi mulţi copii, iar pe laterala unui bloc, în speţă la
blocul cu nr. 1 de pe Aleea Râşnovenilor a văzut-o întorcându-se de la şcoală pe minora I.
CRISTINA - DIANA ce era însoţită de doi colegi şi care au rămas să se joace în spatele blocului
menţionat.
Întrucât a fost atras de minoră, inculpatul i-a aşteptat până când au terminat joaca iar când
minora I.Cristina - Diana împreună cu unul dintre colegi au plecat către domiciliul lor i-a
urmărit, auzind astfel când minora i-a spus colegului său că tatăl ei nu este acasă întrucât în
situaţia în care ar fi fost acasă ar fi fost deschisă fereastra de la bucătărie.
Inculpatul Frumuzache Marius - Costin a aşteptat până când minora I. Cristina - Diana a
tastat codul de acces în bloc, iar pentru a nu crea suspiciuni, a început să urce pe scări înaintea
minorei, însă pentru a fi depăşit de aceasta s-a făcut că merge mai încet întrucât şi-a dat seama că
locuieşte la etajul II în momentul în care anterior minora I. Cristina - Diana a arătat colegului ei
etajul unde era geamul închis.
În momentul în care minora descuia uşa, inculpatul Frumuzache Marius -Costin era în
dreptul apartamentului vecin prefacându-se că sună la uşă iar după ce minora I.Cristina - Diana a
descuiat uşa, inculpatul a strigat la aceasta să stea puţin, moment în care a şi intrat peste ea în
apartament.
Fiind speriată de reacţia inculpatului Frumuzache Marius Costin, minora I.Cristina Diana
i-a spus acestuia că părinţii nu îi dau voie să primească persoane străine în casă însă inculpatul
insistă să intre în apartament şi asigură uşa de acces.
88
 Întrucât a observat că minora era speriată şi avea transpiraţie pe faţă, inculpatul i-a spus
acesteia că pleacă în 5 minute dacă acceptă să joace un ioc, care constă în întinderea minorei
pe canapea, după care el să-i dea jos strampii, aceasta sustinand in faza de urmaire penala
ca avea numai intentia sa faca „peting” in sensul ca dorea sa se dezbrace, sa se mangaie si
sa se sarute reciproc.
Atat in faza de urmarire penala cat si ulterior , cu ocazia audierii sale în instanta
inculpatul a revenit asupra declaratiilor date si a precizat ca la data de 01.06.2011 a
urmarit-o pe minora I. Cristina Diana in varsta de 8 ani si 8 luni , pe scara blocului de
domiciliu al acestuia, dupa care a atacat-o pe aceasta dupa deschiderea usii apartamentului
si a patruns in apartament , ducand-o in dormitor cu intentia de a avea cu aceasta relatii
sexuale, activitate infractionala care a fost intrerupta atunci cand minora a fost apelata
telefonic de catre mama sa.
Inculpatul a mai revenit în zonă în data de 08.06.2011 în jurul orelor 12.00 (oră la care se
întorc copiii de la şcoală) în speranţa de a o revedea pe minora I. Cristina - Diana crezând că va
putea lega cu aceasta „o prietenie" iar prin faptul că nu a fost violent în data de 01.06.2011 prima
dată când a cunoscut-o, i-a câştigat încrederea şi o va determina să-i accepte „Jocul erotic" pe
care i-1 propusese anterior.
Cu ocazia audierii minorei I. Cristina Diana s-a procedat la o recunoaştere după planşă
foto aceasta recunoscându-l fără dubii ca fiind cel care a intrat peste ea în apartament în data de
01.06.0211.
În data de 08.06.2011 în timp ce era în dreptul blocului nr. 50 C situat pe Aleea Şcolii
inculpatul Frumuzache Marius - Costin a văzut-o intrând singură în scara blocului pe minora S.
Diana - Ioana care venea de la şcoală fiind îmbrăcată în uniformă, având ghiozdanul în spate şi
întrucât i-a plăcut a luat hotărârea de a o urmări pentru a vedea dacă este singură acasă.
Fiind în apropierea intrării în bloc inculpatul s-a grăbit să intre odată cu minora S. Diana -
Ioana pentru a vedea apartamentul unde locuieşte şi dacă este singură acasă.
Astfel, inculpatul Frumuzache Marius - Costin a lăsat-o pe minora S. Diana - Ioana să
deschidă cu cartela uşa de acces în bloc şi a rămas în urma ei urcând pe scări după aceasta până
la etajul 3 unde a văzut că a deschis apartamentul cu nr.l0 şi nu a fost întâmpinată de nici o
persoană ajungând la concluzia că este singură acasă, întrucât după ce minora a intrat în
apartament a ascultat la uşă pentru a fi sigur că nu se aud voci şi că minora nu vorbeşte cu
nimeni.
Fiind convins că minora este singură acasă, inculpatul a luat hotărârea de a se întoarce a
doua zi si să ia asupra lui o sticluţă cu cloroform si o bucată de material textil.

89
 În dimineaţa zilei de 09.06.2011 inculpatul a arătat că a avut o discuţie contradictorie cu
tatăl său, acesta spunându-i să plece de acasă motiv pentru care a părăsit domiciliul cu bicicleta,
nu înainte de a lua asupra sa două cordeline, o cutie de gel de gălbenele si o pereche de ciorapi
după care s-a deplasat la transformatorul electric situat lângă Şcoala Candiano Popescu în spatele
terenului de sport, la locul unde avea depozitat cloroformul de unde a pus cloroform într-o
sticluţă mai mică, de 100 ml.
In jurul orelor 11 inculpatul Frumuzache Marius - Costin s-a deplasat cu bicicleta spre
blocul unde locuieşte minora S. Diana - Ioana după ce în prealabil a cumpărat un set de
prezervative de la un chioşc de ziare.
Inculpatul Frumuzache Marius -Costin a declarat că vroia să fie pregătit în situaţia în care
„îşi atingea scopul" şi putea întreţine relaţii sexuale cu minora iar prezervativul îl folosea pentru
a nu lăsa urme ce l-ar putea identifica şi a nu transmite vreo boală pe această cale deşi el nu are
nici o boală cu transmitere sexuală, (aspect arătat cu ocazia conducerii în teren).
Pentru a nu putea fi identificat, inculpatul purta o şapcă iar pentru a nu pierde timp în
zona blocului unde locuieşte minora S. Diana - Ioana a legat bicicleta cu ajutorul unui lanţ
special în acest sens, de un grilaj de la casieria RENEL din zona de Nord a oraşului, respectiv la
clădirea de cărămidă roşie, situată la circa 250 m de blocul unde locuieşte minora.
In vederea premeditării s-a deplasat mai devreme în zona unde a văzut-o pe minoră şi
astfel, ajuns în dreptul blocului unde locuia minora S. Diana -Ioana s-a uitat dacă aceasta cand se
întoarce de la şcoală şi întrucât nu a văzut-o, a sunat la interfon la apartamentul cu nr. 12
spunând că este de la Kaufland cu reclame si astfel i s-a permis accesul în bloc.
După ce a intrat în bloc, inculpatul Frumuzache Marius - Costin s-a deplasat la etajul 3 la
apartamentul cu nr.l0 unde văzuse în ziua anterioară că intrase minora şi a ascultat la uşă pentru
a observa dacă se aud voci şi dacă aceasta s-a întors de la şcoală.
Fiind convins că în apartament este linişte şi că minora nu s-a întors de la şcoală,
inculpatul a rămas în dreptul apartamentului acesteia pentru a o aştepta.
La scurt timp, auzind că cineva urcă pe scări si intuind că poate fi minora S.Diana - Ioana
întrucât era ora când copiii se întorceau de la scoală, inculpatul a îmbibat bucata de material
textil cu cloroform si s-a aşezat în dreptul apartamentului vecin, cel cu nr. 9, facându-se că sună
la uşă.
Inculpatul Frumuzache Marius - Costin, a urmărit mişcările minorei iar după ce
aceasta a descuiat uşa de la intrare în apartament s-a îndreptat către ea punându-i mâna
dreaptă la gură pentru a nu tipa iar mâna stângă în care ţinea bucata de material textil
îmbibat cu cloroform i-a tinut-o în dreptul nasului pentru a o aduce în stare de
inconştienţă.
90
 Minora S. Diana - Ioana a început să se zbată pentru a scăpa din mâinile
inculpatului iar când a reuşit să se elibereze în dreptul gurii inculpatul a arătat că a auzit-o
când a strigat ajutor dar cu un glas stins. Pentru a nu ţipa, inculpatul a prins-o din nou cu
mâna dreaptă de gură şi împingând-o către interiorul apartamentului a ajuns în dormitor.
În momentul în care a ajuns cu minora în dormitor, aceasta a căzut în pat cu faţa în sus,
având ghiozdanul în spate după care inculpatul s-a urcat peste ea tinându-i în continuare mâna
dreaptă la gură să nu ţipe iar mâna stângă în care ţinea bucata de material textil îmbibată cu
cloroform în zona nasului.
Întrucât materialul textil cu cloroform ajunsese şi în dreptul ochilor minorei aceasta a
început să lăcrimeze iar la scurt timp în care se zbătea dând din mâini şi picioare a căzut în stare
de inconştienţă.
După ce a văzut că minora S. Diana - Ioana a rămas în stare de inconştienţă, inculpatul
Frumuzache Marius - Costin s-a deplasat la uşa de acces în apartament pe care a încuiat-o şi i-a
pus siguranţa întrucât rămăsese întredeschisă.
Pentru a fi sigur că nu îşi mai revine, inculpatul a ţinut tot timpul minorei bucata de
material textil îmbibată cu cloroform în zona nasului întrucât între timp acesta aflase prin
intermediul internetului că pentru a menţine o persoană în stare de inconştienţă trebuie să
aibă în permanenţă cloroform în zona nasului.
După ce a asigurat uşa, inculpatul s-a întors la minoră şi întrucât a văzut că nu mai mişcă
a încercat să-i deschidă gura care aşa cum a arătat cu ocazia audierii „ era ca un cleşte ", i-a băgat
degetele în gură pentru ca aceasta să poată respira iar pentru a nu tipa în situaţia în care se
trezeşte i-a băgat în gură sub forma unui căluş un ciorap pe care îl luase de la domiciliul său.
În momentul în care i-a băgat ciorapul în gură, inculpatul a observat că minora prezenta
leziuni la una dintre buze întrucât din încleştarea care a avut loc se tăiase cu dinţii iar pentru a
respira mai bine i-a pus sub cap ghiozdanul şi nişte pijamale pe care le-a găsit în pat.
Inculpatul Frumuzache Marius - Costin după ce a aşezat capul minorei i-a scos
strampii i-a dat jos si chiloţeii după care a început să o sărute în zona genitală în tot acest
timp minora rămânând în stare de inconştientă.
La scurt timp, inculpatul a introdus în vaginul minorei degetul arătător, apoi
degetul arătător şi degetul mijlociu dând degetul mijlociu peste degetul arătător întrucât a
considerat că aşa putea intra mai uşor.
Cu ocazia conducerii în teren, inculpatul a arătat că a folosit ca si lubrifiant un gel de
gălbenele pe care de asemenea l-a avut de acasă şi pe care îl folosea la domiciliu pentru
cicatrizarea rănilor şi vindecarea unei ciuperci apărute la picior.

91
 Întrucât minora era în stare de inconştienţă, având în continuare bucata de material
textil în zona nasului inculpatul Frumuzache Marius - Costin şi-a dat jos bermudele cu
care era îmbrăcat şi chiloţii până în apropierea genunchilor, după care şi-a pus prezervativ
şi a întreţinut raport sexual ejaculând în prezervativ.
După ejaculare, inculpatul şi-a scos prezervativul, i-a făcut nod la capăt şi l-a băgat în
buzunarul de la bermude, a luat chiloţeii minorei care erau pe pat, s-a şters de spermă pe penis cu
aceştia după care i-a băgat în buzunarul de la bermude.
În jurul orelor 12 numita S. Elena, a apelat-o pe telefonul fix pe fiica sa S. Diana - Ioana
de două ori însă neprimind răspuns a crezut că a mai rămas la joacă cu alţi copii, motiv pentru
care nu a mai insistat.
Întrucât îşi atinsese scopul şi a auzit sunând telefonul fix, inculpatul Frumuzache Marius -
Costin a luat „căluşul" format dintr-un ciorap din gura minorei şi bucata de material textil
îmbibată cu cloroform ce a stat în permanenţă în zona nasului acesteia fiind convins că minora
îşi va reveni întrucât aşa cum a arătat se documentase anterior şi a observat şi reacţiile primei
minore, în speţă D.Bianca Anne Maria la care a folosit de asemenea cloroform.
Deşi minora era în stare de inconştienţă, inculpatul a părăsit apartamentul nu înainte însă
de a şterge cu mâneca clanţa de la uşa de la intrarea în apartament pentru a nu lăsa urme papilare.
În jurul orelor 13,15 minora S. Diana - Ioana o apelează pe telefonul mobil pe mama sa
Savu Elena căreia îi spune plângând că a intrat peste ea în casă „un nebun" şi să se întoarcă acasă
întrucât s-a încuiat în dormitor.
Pentru a fi în contact permanent cu fiica sa si a o linişti până ajunse la domiciliu, numita
S. Elena a vorbit în permanenţă cu aceasta la telefon, minora spunându-i mamei sale să nu se
supere întrucât „este vomităturâ pe pat" şi „îi curse sânse din păsărică", în momentul în care a
ajuns la domiciliu, numita S. Elena a găsit uşa de la intrare în apartament închisă dar neîncuiată
iar pe minora S. Diana -Ioana încuiată în dormitor, speriată, cu urme de vomă în zona feţei şi pe
obiectele de îmbrăcăminte şi sânge în zona coapselor.
Cu ocazia audierii numitei S. Elena (mama minorei Diana -Ioana ) aceasta a arătat că
minora în acea zi avea chiloţeii de culoare roz, aspect care se coroborează cu declaraţia
inculpatului cu ocazia conducerii în teren când a arătat că perechea de chiloţei pe care s-a şters si
pe care i-a luat după ce a avut contact sexual cu minora erau de culoare roz.
Pentru a scăpa de toate obiectele care l-ar fi putut incrimina, inculpatul Frumuzache
Marius - Costin a aruncat sticluţa în care a avut cloroform în apropierea blocului, într-o cutie din
tablă ce era aşezată în faţa curţii unui imobil pentru a fi ridicată împreună cu resturile menajere
după care s-a deplasat la Casieria RENEL - „clădirea cu cărămidă roşie" - unde lăsase bicicleta
iar cu ajutorul acesteia s-a deplasat în zona Complexului Meşteşugăresc din Cartierul Nord.
92
 Încercând să nu arunce toate obiectele în acelaşi loc, inculpatul a aruncat chiloţeii
minorei pe care s-a şters de spermă la platforma de gunoi nr.325
Inculpatul a aruncat astfel obiectele care l-ar fi putut incrimina în ghene de gunoi
diferite, situate în locaţii diferite, iar după ce a aruncat obiectele menţionate, s-a deplasat la
locul unde ascunsese sticla cu cloroform pe care a luat-o şi a spart-o la platforma de gunoi
cu nr.301 aferentă blocului 34.
In drept, fapta inculpatului care la data de 17.05.2010 in jurul orelor 11,50 – 12,00 a
urmarit-o si a surprins-o pe minora D. Bianca Anne Marie, in varsta de 9 ani si 8 luni pe holul
blocului de la domiciliul acesteia ,si după ce acesta a deschis usa de la apartament, a atacat-o
din spate , a intrat peste ea in apartament cu intenţia de avea relaţii sexuale cu aceasta,
scop in care i-a pus mana la gura pentru a nu tipa si o mana in zona nasului cu un
fragment textil îmbibat in cloroform , activitatea infracţionala fiind întrerupta de apelul
telefonic către minor al mamei acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
tentativa la viol prev,. si ped. de disp.art. 20 c.p., rap.la disp.art. 197 al.1. si 3 teza I.-a cod penal,
texte de lege in baza carora instanta va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.
Fapta inculpatului care la data de 01.06.2011, in jurul orelor 12,00 a urmarit-o pe minora
I.Cristina Diana in varstă de 8 ani si 8 luni , pe scara blocului de domiciliu a acesteia, după care
prin acelasi mod de operare a atacat-o imediat dupa deschiderea usii apartamentului , a
patruns in apartament, ducând-o in dormitor cu intentia de avea relatii sexuale cu aceasta,
activitate infracţionala fiind intrerupta atunci cand minora a fost apelata telefonic de catre
mama sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativa la viol in forma
calificata , prev. si ped. disp.art. 20 c.p. rap.la disp.art. 197 al.1. si 3 teza I.a din codul penal,
texte de lege in baza carora instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.
Fapta inculpatului, care la data de 09.06.2011, in jurul orelor 12,15- 12,30 , a
aşteptat-o si a surprins-o pe minora S. Diana Ioana, în vârsta de 10 ani , la intrarea in
apartamentul acesteia, a lăsat-o sa deschidă usa , după care a atacat-o din spate, a intrat
peste ea in apartament , i-a pus mana la gura pentru a nu tipa si o mana in zona nasului cu
un fragment textil îmbibat cu cloroform aducând astfel victima in stare de inconştienta,
după care i-a introdus in gura un ciorap pentru a nu tipa in situaţia in care se trezea si in
aceste condiţii a întreţinut cu aceasta un raport sexual contra voinţei acesteia, prin
introducerea degetului arătător si apoi a degetului aratător si mijlociu in vaginul minorei si
apoi prin întreţinerea unui raport sexual normal cu folosirea unui prezervativ , in
modalitatea descrisa mai sus , întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol in
forma calificata prev, si ped de art. 197 al.1 si 3 teza I.a codul penal , texte de lege in baza

93
cărora instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa inchisorii si pentru
această infracţiune.
Astfel, potrivit adresei F.N. din data de 09.06.2011, s-a retinut că partea vătămată minoră
S. Diana Ioana, a prezentat deflorare recentă care poate data 09.06.2011 iar la examenul extern
prezenta echimoze în zonele dorsul nasului, buza superioară, plagă buză superioară, leziuni
traumatice care pot data 09.06.2011 şi s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil
comprimare cu mâna.
La examenul genital minora S. Diana Ioana prezenta dilacerare infiltrată hematie himen si
comisura labială posterioară hemoragie activă vaginală cu sânge roşu.
Conform raportului de expertiză medico - legală nr. 417/10.06.2011 întocmit de
Serviciul Medico - Legal Ploieşti victima minoră S. Diana Ioana a prezentat o deflorare
recentă precum şi leziuni traumatice perineo -vaginale recente ce pot data din data de
09.06.2011. iar acestea s-au putut produce prin intromisiunea forţată a unui corp dur în
vagin.
S-au constatat leziuni traumatice externe faciale ce pot data din data de 09.06.2011
şi s-au putut produce prin lovire cu corp dur ( posibil prin comprimare cu mâna).
Leziunile constatate necesită în total 16-18 zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii.
In faza de urmarire penala ,s-a efectuat si o expertiza psihiatrica in privinta
inculpatului care a concluzionat prin care s-a concluzionat ca inculpatul avea
discernământul păstrat la data comiterii faptelor,chiar daca suferă de tulburare de
personalitate polimorfa, cu precizarea ca in privinţa acestuia nu se impune luarea unor
masuri de siguranţa , precum obligarea la tratament medical sau internarea medicala.
In privinţa modalităţii de comiterea a comiterii a infracţiunilor de tentativa la viol cat si
de viol, instanţa urmează sa retina ca inculpatul a premeditat folosirea cloroformului , pentru
întreţinerea de raporturi sexuale cu minore, cu vârste de pana la 12 ani , aşa cum a arătat acesta.
Astfel, cu ocazia conducerii în teren inculpatul Frumuzache Marius Costin a arătat că a
achiziţionat cloroformul în anul 2010, iar în momentul în care a solicitat substanţa a fost întrebat
cu privire la utilizarea ei, totodată solicitându-i-se un act de identitate, însă a arătat că nu are
asupra sa un act de identitate şi că doreşte să folosească cloroformul ca şi solvent.
Fiind întrebat inculpatul Frumuzache Marius - Costin motivele pentru care s-a interesat
de efectele cloroformului si de locul de unde poate fi achiziţionat acesta a răspuns că îi era
necesar pentru a adormi „fetitele" iar ulterior pe parcursul conducerii în teren a arătat că
utiliza cloroformul întrucât fetitele „mureau dar fără să le omor".
Cu privire la depozitarea acestei sticle cu cloroform inculpatul Frumuzache Marius
Costin a indicat că a ascuns-o în apropierea locuinţei lui, în spatele unui transformator
94
electric situat în apropierea Şcolii Candiano Popescu în spatele terenului de sport întrucât
în acel loc era vegetaţie abundentă, iar când avea nevoie de cloroform îşi lua într-o sticluţă
mică de 100 ml.
Pentru a urmări şi atrage minore cu vârsta între 4 şi 12 ani, inculpatul se deplasa în zona
Cartier Malu Roşu întrucât în acea zonă sunt mai multe şcoli generale şi urmărea traseul şi locul
dejoacă al acestora.
In privinta faptului ca inculpatul a cunoscut faptul ca cele trei victime minore aveau
varste mai mici de 15 ani , aceasta situatie de fapt rezulta in principal din declaraţiile inculpatului
care a precizat in cuprinsul acestora ca si-a dat seama ca victimele sale aveau vârste mai mici de
15 ani, întrucât chiar isi propusese sa aibă relatii sexuale cu victime in jurul varstelor de 12 ani,
deoarece acestea il atrăgeau, a vazut constituţia fizica a acestora cu ocazia comiterii faptelor
penale.
Alături de infracţiunile de tentativa de viol si de viol in forma calificata la care s-a facut
referire mai sus ,instanţa urmează ca retina faptul ca prin pătrunderea fara drept in apartamentul
victimelor minore, fara consintământul reprezentanilor legali ai acestora , inculpatul a comis si 3
infractiuni de violare de domiciliu prev. si ped de disp.art. 191 c.p., inculpatul recunoscând
comiterea acestor fapte, iar la dosar existând plângerile parţilor vătămate pentru infracţiunile
prev., de art. 192 al.1. c.p.
In raport de cele arătate ,instanţa urmează sa retina ca inculpatul se face vinovat de
comiterea faptelor pentru care a fost trimis in judecata , urmând sa faca aplicarea in speta pentru
fiecare dintre cele 6 infractiuni comise de inculpat a disp.art. 320/1 al.1. si 4 si al.7. din
c.pr.penala , in sensul ca va avea in vedere limitele de pedeapsa prevăzute de lege pentru fiecare
dintre acestea, reduce cu 1/3 , aşa cum prevăd dispoziţiile art. 320/1 alin.7. c.p.p.
Fata de cele precizate, instanţa dispune condamnarea inculpatului Frumuzache Marius
Costin , după cum urmeaza:
In baza disp.art.20 cod penal raportat la disp.art.197 alin.1 si 3 teza I.a cod penal,
cu aplicarea disp.art. 204 cod penal, care reglementeaza sanctionarea tentativei in cazul comiterii
infractiunii de viol, a disp.art. 21 alin.2. cod penal privind sancţionarea tentativei si a disp.art.
320/1 alin.1-4,6 si 7 cod procedura penala, privind pedeapsa in cazul inculpaţilor care recunosc
vinovatia comiterii faptelor, infractiunea de tentativa la viol în formă calificată, faptă din data de
17.05.2010, parte vătămata D. B. A- M, la 8 (opt) ani închisoare si 3 (trei) ani interzicerea
drepturilor prevăzute de disp.art. 64 literele a,b, si e cod penal, cu excepţia dreptului de a alege,
ca pedeapsa complementara.
In baza disp.art. 192 alin.1 cod penal, cu aplicarea disp.art. 320/1

95
alin.1-4,6 si 7 cod procedura penala, infracţiunea de violare de domiciliu, faptă din data de
17.05.2010, parte vătămata I (fosta D.) M, la 2(doi)ani închisoare .
In baza disp.art.20 cod penal raportat la disp.art.197 alin.1 si 3 cod teza I.a penal,
cu aplicarea disp.art.204 cod penal, care reglementeaza sanctionarea tentativei in cazul
comiterii infracţiunii de viol, a disp.art.21 alin.2 cod penal privind sancţionarea tentativei si a
disp.art.320/1 alin.1-4,6 si 7 cod procedura penala , privind pedeapsa in cazul inculpaţilor care
recunosc vinovatia comiterii faptelor infracţiunea de tentativa la viol în forma calificata , faptă
din data de 1.06.2011, parte vătămata I C D, la 8 (opt) ani închisoare si 3 (trei) ani interzicerea
drepturilor prevazute de disp.art. 64 literele a,b si e cod penal, cu exceptia dreptului de a alege,
ca pedeapsa complementara.
In baza disp.art.192 alin.1 cod penal, cu aplicarea disp.art.320/1 alin.1-
4, 6 si 7 cod procedura penala , infracţiunea de violare de domiciliu, fapta din data de 1.06.2011,
părte vătămată I. C., la 2 (doi) ani închisoare.
In baza disp.art. 197 alin.1 si 3 teza I-a cod penal, cu aplicarea disp.art. 320/1 alin.1-4,6
si 7 cod procedura penala privind pedeapsa in cazul inculpatilor care recunosc vinovatia
comiterii faptelor, infracţiunea de viol în formă calificata, fapta din data de 9.06.2011, parte
vătămata S. D. I. la 16( saisprezece )ani închisoare si 6 (şase) ani interzicerea drepturilor
prevazute de disp.art. 64 literele a,b,si e c.p., cu exceptia dreptului de a alege, ca pedeapsa
complementara.
În baza disp.art.192 alin.1 cod penal, cu aplicarea disp.art.320/1 alin.1-4,6 si 7 cod
procedura penala infractiunea de violare de domiciliu, fapta din data de 9.06.2011, parte
vătămata S E, la 2 (doi) ani inchisoare.
Constatand ca cele sase infractiuni au fost savarsite inainte de ramanerea definitiva a
vreunei solutii de condamnare a inculpatului, instanta urmeaza ca în baza disp.art. 33 lit.a , a
disp.art.34 litera b si art. 35 alin.1 si 3 cod penal, sa contopeasca pedepsele aplicate inculpatului ,
urmand ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea si anume aceea de
16(saisprezece) ani inchisoare si 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevazute de disp.art.
64 lit.a,b si e cod penal, cu exceptia dreptului de a alege , ca pedeapsa complementara.
La individualizarea pedepselor ce urmează a se aplica inculpatului pentru fiercare
infractiune in parte , instanta urmeaza a avea in vedere limitele de pedeapsa prevazute de textele
de lege incriminatoare reduse in conditiile recunoasterii vinovatiei de catre inculpat, potrivit
disp.art. 320/1 alin.7. c.p.p., gradul de pericol social concret al fiecareia dintre infractiuni ,
modalitatea concretă de savarsire a infractiunilor de tentativa la viol si de viol in forma
calificata, retinand faptul ca aşa cum s-a arătat , inculpatul a premeditat faptele penale arătate,
ascuzand cloroformul pe care il folosea la agresarea victimelor si recunoscand că acesta îi era
96
necesar pentru „a adormi fetiţele”, faptul că acesta a savarsit faptele impotriva unor victime
minore cunoscand această situatie de fapt si actionand in aceste conditii pentru satisfacerea
instinctelor sale sexuale, pune in evidenta un ridicat grad de pericol socialal faptelor comise de
catre inculpat si o periculozitate deosebita a acestuia.
Gravitatea sporita a faptelor de tentativa de viol si de viol in forma calificata, rezida mai
ales din varsta frageda a victimelor , savarsirea acestora asupra unor astfel de persoane ,
constituind o mare primejdie pentru dezvoltarea ulterioara , fizica si psihica a victimelor , la
aceasta adaugandu-se si pericolul social sporit al inculpatului care fara sa tina seama de varsta
victimelor ,savarseste aceste fapte punând astfel efectiv în primejdie dezvoltarea psihica si fizica
ulterioara acestora, aşa cum s-a si întâmplat in speţa cu cele trei victime minore, mai ales cu
minora S D I, care si in prezent urmează o consiliere psihologica .
Alături de aceste circumstanţe reale agravate ,instanţa va retine si circumstanţele
personale ale inculpatului care nu are antecedente penale si a recunoscut cu sinceritate comiterea
infracţiunilor reţinute in sarcina sa in modalitatea descrisa in actul de sesizare al instantei ,
solicitând a beneficia de dispozitiile art. 320 /1 si următoarele c.p.p., „ privind recunoaşterea
vinovatiei „ comiterii faptelor.
In raport de toate aceste considerente instanţa apreciază ca in cauza se justifica aplicarea
unor pedepse catre maximul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, apreciind ca
numai prin aplicarea unor astfel de pedepse se va atinge scopul preventiv educativ cat si
sancţionator al acesteia.
Instanta va face aplicarea in cauza a disp.art. 71 c.p. rap.la disp.art. 64 lit.ab. si e c.p. cu
exceptia dreptului de a alege, iar pedeapsa complementara se va executa în condiţiile prev. de
disp.art. 66 cod penal.
Instanta , avand in vedere gravitatea deosebita a faptelor penale comise de catre inculpat,
aşa cum s-a arătat mai sus , apreciaza ca in speta se justifica aplicarea atât a unor pedepse
accesorii cat si complementare, după executarea pedepsei principale, aceasta masura fiind
necesara , aşa cum se va arata in continuare :
Avand in vedere practica judiciara in materie a instantei supreme ( decizia 74/2007 a
ICCJ) din care rezulta ca disp.art.71 c.p. urmeaza a se interpreta in sensul ca interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 c.p. nu se va face prin efectul legii , ci se va supune aprecierii
instantei in functie de criteriile disp.art. 71 c.p., instanta de judecata avand in vedere natura si
gravitatea infractiunii savarsita de inculpat, apreciaza ca in cauza se impune interzcierea cu titlul
de pedeapsa accesorie a drepturilor prev. de art. 64 lit.a si b. c.p. si anume dreptul de a alege .
Astfel, in privinta interzicerii drepturilor prev. de disp.art. 64 lit. a si b c.p.p. se constata
ca inculpatul desi a savarsit infractiunii deosebit de grave , in cauza nu se justifica potrivit
97
principiul proportionalitatiii invederat si de practica CEDO in materie ( cauza Hirst contra Marii
Britanii ) si interzicera dreptului de a alege a inculpatului pentru o perioada determinata de
timp ,atat cu titlul de pedeaspa accesorie cat si complementara.
In raport de ele arătate instanta va interzice cu titlul de pedeapsa accesorie , deci pe
perioada executarii pedepsei principale , drepturile prev, de art. 64 lit.a si b si e, cu exceptia
dreptului de a alege, iar după executare, cu titlul de pedeapsa complementară vor fi interzise
aceleasi drepturi.
In cauza instanta apreciaza ca se justifica si interzicerea dreptului de a fi tutore sau
curtator ,atat cu titlul de pedeapsa acecsorie cat si complemenatar fata a de natura si gravitastea
faptelor pensale comsie de catre inculpat.
In speta, instanta nu poate lua fata de inculpat masura degradarii militare, intrucat aşa
cum reiese din probele dosarului acesta nu a satisfacut serviciul militar iar aceasta pedeapsa
complementara presupune ca situatie premisa satisfacerea serviciului militar,ea aplicandu-se
numai condamnatilor militari si rezervisti, ori aşa cum s-a arătat inculpatul nu a satisfacut
serviciul militar.
In raport de gradul de pericol social deosebit al faptelor comise de catre inculpat,
de rezonanta sociala cu totul deosebită al acestora in randul opiniei publice, instanta
apreciaza ca subzista in continuare pericolul concret pentru ordinea publica avut in vedere
de instanta cu ocazia luarii masurii arestarii preventive a inculpatului , în sensul că prin
lasarea acestuia in libertate s-ar produce o puternica tulburare a ordinii si linistii publice
existand si riscul real ca odată lasat in libertate inculpatul sa comita fapte de acelasi gen si
costatand atat existenta proportionalitatii intre gravitatea faptelor comise de inculpat si
masura arestarii preventive a acestuia cat si faptul ca nu a fost depăsit termenul rezonabil
de la luarea masurii arestarii fat de acesta, considera ca potrivit disp.,art. 350 c.p.p., se
impune a mentine starea de arest preventiv a inculpatului FRUMUZACHE MARIUS
COSTIN, în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Margineni , masură
dispusă prin încheierea de şedinta din Camera de consiliu nr.30 din data de 3.07.2011
pronuntata de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. 5984/105/ 2011, în baza careia s-a
emis mandatul de arestare preventiva cu nr. 224/U/3.07.2011, de aceiasi instanta pe
numele inculpatului.
Avand in vedere pedeapsa rezultanta aplicata inculpatului si modalitatea de executare a
acesteia, instanţa urmează ca in baza disp.art. 88 Cod Penal sa scadă din pedeapsa aplicata
perioada retinerii si arestarii sale preventive începand cu data de 2.07.2011 la zi.
In baza disp.art. 191 al.1. c.p.p. instanta uremaza sa dispuna obligarea inculpatului la
cheltuieli judiciare catre stat.
98
 In privinta actiunii civile si a cheltuielilor judciare avasate de parti , instanta
urmeaza ca in baza disp.art.320/1 alin.1 si 5 cod procedura penală raportat la disp.art. 347
si 348 si 353 cod procedura penala sa dispună disjungerea soluţionării cauzei în ceea ce
priveşte soluţionarea acţiunii civile si cheltuielile judiciare avansate de parti , fiind
necesara administrarea de probatorii sub aceste aspecte si sa fixeze termen de judecata
pentru soluţionarea acţiunii civile la data de 17.01.2012, pentru când se vor cita toate
părţile.

Condamnă pe inculpatul FRUMUZACHE MARIUS COSTIN , fiul lui Constantin si

Irena, născut la data de 08.07.1976 în municipiul Ploiesti, judetul Prahova, cetăţean român
, studii liceul, fără ocupaţie şi loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut,
domiciliat în municipiul Ploiesti, în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul
Mărgineni, fără antecedente penale, după cum urmează:
1. In baza disp.art.20 cod penal raportat la disp.art.197 alin.1 si 3 Teza I.a
cod penal, cu aplicarea disp.art. 204 cod penal, a disp.art. 21 alin.2. cod penal si a disp.art. 320/1
alin.1-4,6 si 7 cod procedura penala, infracţiunea de tentativa la viol în formă calificată, faptă din
data de 17.05.2010, parte vătămata D B A- M, la 8 (opt) ani închisoare si 3 (trei) ani
interzicerea drepturilor prevăzute de disp.art. 64 literele a,b, si e cod penal, cu excepţia
dreptului de a alege, ca pedeapsa complementara.
2. In baza disp.art. 192 alin.1 cod penal, cu aplicarea disp.art. 320/1
alin.1-4,6 si 7 cod procedura penala, infracţiunea de violare de domiciliu, faptă din data de
17.05.2010, parte vătămata I (fosta Dumitru) M, la 2(doi)ani închisoare .
3. In baza disp.art.20 cod penal raportat la disp.art.197 alin.1 si 3 Teza a
I.a cod penal, cu aplicarea disp.art.204 cod penal, a disp.art.21 alin.2 cod penal si a
disp.art.320/1 alin.1-4,6 si 7 cod procedura penala , infracţiunea de tentativa la viol în forma
calificata , faptă din data de 1.06.2011, parte vătămata I C D, reprezentanti legali , la 8 (opt) ani
închisoare si 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevazute de disp.art. 64 literele a,b si e
cod penal, cu exceptia dreptului de a alege, ca pedeapsa complementara.
4. In baza disp.art.192 alin.1 cod penal, cu aplicarea disp.art.320/1 alin.1-
4, 6 si 7 cod procedura penala , infracţiunea de violare de domiciliu, fapta din data de 1.06.2011,
părte vătămată IC, la 2 (doi) ani închisoare.
5. In baza disp.art. 197 alin.1 si 3 Teza a I.a cod penal, cu aplicarea disp.art. 320/1 alin.1-
4,6 si 7 cod procedura penala , infracţiunea de viol în formă calificata, fapta din data de
9.06.2011, parte vătămata S D I, la 16( saisprezece )ani închisoare si 6 (şase) ani interzicerea

99
drepturilor prevăzute de disp.art. 64 literele a,b,si e c.p., cu excepţia dreptului de a alege,
ca pedeapsa complementara.
6. În baza disp.art.192 alin.1 cod penal, cu aplicarea disp.art.320/1 alin.1-4,6 si 7 cod
procedura penala infracţiunea de violare de domiciliu, fapta din data de 9.06.2011, parte
vătămata SE, la 2 (doi) ani închisoare.
In baza disp.art. 33 lit.a , a disp.art.34 litera b si art. 35 alin.1 si 3 cod penal, contopeşte
pedepsele aplicate inculpatului , urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea
si anume aceea de 16(saisprezece) ani inchisoare si 6 (şase) ani interzicerea drepturilor
prevazute de disp.art. 64 lit.a,b si e cod penal, cu exceptia dreptului de a alege , ca pedeapsa
complementara.
Aplică disp.art.71 cod penal raportat la disp.art.64 lit.a,b, si e cod penal, cu exceptia
dreptului de a alege.
Pedeapsa complementara aplicată inculpatului se va executa în condiţiile prev. de
disp.art. 66 cod penal.
In baza disp.art.350 alin.1. cod procedura penala menţine arestarea preventiva a
inculpatului FRUMUZACHE MARIUS COSTIN, fiul lui Constantin si Irena, născut la
data de 08.07.1976 în municipiul Ploiesti, jud.Prahova, în prezent aflat în stare de arest
preventiv la Penitenciarul Margineni , măsură dispusă prin încheierea de şedinţa din
Camera de consiliu nr.30 din data de 3.07.2011 pronunţata de Tribunalul Prahova în
dosarul penal nr. 5984/105/ 2011, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva
cu nr. 224/U/3.07.2011, de aceiaşi instanţa pe numele inculpatului.
In baza disp.art.88 cod penal, scade din pedeapsa aplicata inculpatului perioada retinerii
si arestării preventive începând cu data de 2.07.2011, la zi.
Obliga inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care suma de 200 lei
reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie
catre Baroul de Avocati Prahova.
În baza disp.art.320/1 alin.1 si 5 cod procedura penală raportat la disp.art. 347 si
348 si 353 cod procedura penala dispune disjungerea soluţionării cauzei în ceea ce priveste
soluţionarea acţiunii civile si cheltuielile judiciare avansate de parti , fiind necesara
administrarea de probatorii sub aceste aspecte.
Fixează termen de judecata pentru soluţionarea acţiunii civile la data de 17.01.2012,
pentru cand se vor cita toate părţile.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare, iar pentru părtile lipsa şi inculpatul
arestat preventiv în cauza de la comunicare, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii
penale.
100
 Pronunţata în şedinţa publica azi 25 noiembrie 2011.

V. Prin sentinţa penală NR. 242 Şedinţa secretă din data de 26 iunie 2012 A
Tribunalului Prahova, desfiinţată în parte prin D.P. NR. 1642/15.05.2013 A I.C.C.J. în sensul
reducerii pedepsei aplicate de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare inculpatul Visan
Ionut Paul , fiul lui Petre şi Maria, născut la data de 16.07.1984 în mun. Ploieşti, jud. Prahova,
cu domiciliu in oraşul Boldeşti Scaieni, localitatea Seciu Prahova, f.f.l. in oraşul Boldeşti
Scaieni, localitatea Seciu, str. Falansterului nr. 46, jud. Prahova, a fost condamnat pentru
săvârşirea infracţiunilor de viol calificat in forma continuata si corupţie sexuala in forma
calificata, fapte prevăzute de art. 197 al. 1, al. 2 lit b, al. 3 Cp. cu aplic. art. 41 al. 2 Cp. si art
202 al 1 Cp. cu aplic, art 41 al. 2 Cp., ambele cu aplic, art 33 lit a Cp.
S-a reţinut în fapt inculpatului Visan Ionut Paul în perioada ianuarie-martie 2012, in repetate
rânduri, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a forţat pe minorul Dobre A in vârsta de 5 ani
si 11 luni, sa se uite împreuna cu el la filme pornografice, timp în care il constrângea sa întreţină
raport sexual anal si oral cu el.
Inculpatul Visan Ionut Paul este concubinul numitei D I S, mama minorului Dobre A, si
locuiesc împreuna în oraşul Boldeşti Scaieni. Numita D I S afirma ca inculpatul este tatăl
biologic al minorului insa acesta nu este recunoscut de inculpat, în actele de stare civila, figurând
cu tatăl „natural". Numita D I S si inculpatul Visan Ionut Paul au împreuna un copil, în vârsta de
11 luni, recunoscut de inculpat. Toţi patru locuiesc si se gospodăresc împreuna la locuinţa
comuna din oraşul Boldeşti Scăieni.
Din actele de cercetare penala efectuate în cauza a rezultat ca în seara zilei de 15.01.2012,
inculpatul Visan Ionut Paul 1-a forţat pe minorul Dobre Alexandru sa se uite împreuna cu el la
filme pentru adulţi si, in acest timp, l-a constrâns sa întreţină cu el raport sexual anal, fiind văzuţi
de numita D I S prin geamul camerei în care se aflau inculpatul si minorul.
Inculpatul împreuna cu minorul Dobre A a ramas in acest dormitor, privind filme pentru
adulţi la televizor. La un moment dat, 1-a auzit pe minorul ţipând si, uitându-se prin geamul
dormitorului, a văzut ca inculpatul îl constrângea pe minor sa întreţină raport sexual anal, in timp
ce acesta continua sa tipe. Mama nu a intervenit în niciun fel, plecând in celalalt dormitor unde a
stat pana a doua zi dimineaţa. A treia zi de la acest eveniment, mama minorului 1-a întrebat pe
minor despre cele întâmplate în seara zilei de 15.01.2012, acesta spunându-i, in mod explicit, cu
propriile cuvinte, ca a fost constrâns de tatăl sau sa întreţină raport sexual anal cu el. In perioada
următoare, minorul Dobre A urina pe el atunci când îl vedea pe inculpatul Visan Ionut Paul.
Ulterior, în data de 04.03.2012, numita Dobre C, sora numitei Dobre I S, a vizitat-o pe
sora sa, deplasându-se la locuinţa acestora, moment în care, a observat ca minorul este foarte
101
supărat si abătut.. Minorul i-a relatat ca a fost bătut de inculpat, observând ca acesta prezintă
vânatei pe tot corpul si pe cap. De asemenea, minorul i-a relatat numitei Dobre C. ca inculpatul
1-a forţat sa se uite împreuna cu el la filme pentru adulţi si sa întreţină raport sexual oral si anal
cu el.
A doua zi, în data de 05.03.2012, numita Dobre C a sesizat Direcţia Generala de Asistenta
Sociala si Protecţia Copilului, prin „Telefonul Copilului" cu privire la aspectele relatate de
minor.
Reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului Prahova au
efectuat investigaţii cu privire la situaţia minorului, deplasându-se la locuinţa acestuia, în urma
cărora, constatându-se ca cele sesizate se confirma, directorul executiv a dispus plasarea
minorului Dobre A in regim de urgenta la Centrul de Primire in Regim de Urgenta „Ciresarii"
Ploieşti din data de 09.03.2012, ora 14.00.
În data de 12.03.2012, DGASPC Prahova a sesizat organele de politie, in aceeaşi data
minorul fiind prezentat Serviciului de medicina legala Ploieşti in vederea expertizării. S-a
concluzionat in Raportul medico-legal nr. 223/12.03.2012 ca minorul prezintă multiple excoriatii
(5) cu cruste brune in detaşare pe corp, ce pot data de circa o săptămâna si s-au putut produce
prin lovire cu sau de corp dur si nu necesita ingrijiri medicale.
De asemenea, la examenul anal, s-a constatat ca minorul prezintă ruptura mucoasei anale
produsa prin intromisiunea unui corp dur in anus ce poate data tot de circa o săptămâna.
In data de 19.03.2012, organele de urmărire penala s-au deplasat la Centrul de Primire in
Regim de Urgenta „Ciresarii" Ploieşti si, prin intermediul psihologului, au discutat cu minorul
Dobre A. Acesta a povestit, in termeni foarte expliciţi si vulgari, ca a fost violat de inculpatul
Visan Ionut Paul, căruia ii spunea "tata", atat anal, cat si oral si ca îl punea sa se uite la televizor
si sa imite ceea ce vede in film (pentru adulţi - s.n.). De asemenea, minorul a povestit ca a fost
abuzat de inculpat de mai multe ori, numai seara, cand acesta venea acasă si se uitau Împreuna la
televizor.
Psihologul Centrului de Primire in Regim de Urgenta „Ciresarii" Ploieşti a întocmit
Raportul de Consiliere al copilului Dobre A arătând ca, in timpul şedinţelor de consiliere, copilul
a povestit ca tatăl sau îl obliga sa se uite la filme pornografice si sa reproducă ceea ce vedea în
timp ce acesta îl penetra anal si oral. In acest timp copilul era muscat, lovit si ameninţat sa nu
spună nimănui ce se întâmpla.
Copilul a povestit, atât în faza de urmărire penală, aşa cum am arătat mai sus, cât şi în
faza de cercetare judecătorească în faţa instanţei în prezenţa asistentului maternal, psihologului
de la leagănul de copii, consilierului juridic al centrului, cât şi a avocatului care l-a asistat cum
era abuzat, cum plângea si tipa fara sa il audă nimeni. Nu stie sa spună de ce mama sa, care era
102
mereu acasă, nu venea in camera sa vadă ce se întâmpla cu el. Copilul foloseşte un limbaj vulgar
când povesteşte despre cele întâmplate, fapt ce arata ca abuzatorul folosea acest limbaj, de unde
1-a preluat si minorul.
Psihologul arata în Raport ca minorul se teme sa nu fie trimis acasă si nu vrea sa se mai
întoarcă acolo si nici sa-1 întâlnească pe tatăl sau. Nu doreşte sa se întoarcă nici la mama sa,
posibil datorita faptului ca, deşi se aştepta sa-1 protejeze, ea nu a făcut-o.
De fiecare data când copilul povesteşte cele întâmplate sau vorbeşte despre „tatăl" sau
(inculpatul Visan Ionut Paul -s.n.) i se schimba brusc starea, devine încordat, agitat, nervos, se
încrunta si lasa capul in jos. Când si când, copilul îl numeşte pe inculpat „nebunul ala", dar, in
general, il numeşte „tata".
Din evaluarea relaţionalii copilului cu mama si matusa materna, s-a observat ca acesta
este mult mai ataşat de matusa decât de mama sa.
Psihologul concluzionează ca minorul a fost supus la toate formele de abuz - fizic,
emoţional si sexual - din partea inculpatului si neglijat de mama sa, iar aceste traume -
emoţionale si psihologice - pot fi devastatoare pe termen lung pentru copil.
In data de 05.04.2012 i s-a solicitat psihologului Centrului de Primire in Regim de
Urgenta „Ciresarii" Ploieşti sa precizeze daca exista posibilitatea ca minorul Dobre A, care a fost
internat in instituţie si consiliat psihologic, sa fi exagerat sau sa fi prezentat situaţia distorsionat
atunci cand a povestit despre abuzurile la care a fost supus de către inculpatul Visan Ionut Paul,
astfel incat sa se concluzioneze ca cele povestite cu privire la abuzurile comise asupra sa sunt
nereale.
In aceeaşi data, Centrul de Primire in Regim de Urgenta „Ciresarii" Ploieşti ne-a
comunicat punctul de vedere al psihologului care 1-a consiliat pe minor, respectiv ca la fiecare
şedinţa de consiliere, Dobre A evita sa discute despre familia sa, iar in momentul in care era
întrebat despre aceasta povestea despre mama si frăţiorul sau mai mic, dar nu si de tata.
De asemenea, se arata ca, atunci când era întrebat de tatăl sau, starea copilului se schimba
brusc, devenea agitat, stătea cu capul in jos si nu te privea in ochi, era mânios si aborda o
atitudine de „revolta". Se menţionează si faptul ca Dobre A nu a vorbit si nu a povestit nimic
despre el, iar aceasta a facut-o destul de greu si numai persoanelor in care a căpătat încredere.
La data când minorul a fost condus la sediul Serviciului de medicina legala,la auzul vestii
ca trebuie sa plece din Centru, a devenit imediat agitat,exprimându-si verbal temerea ca il vom
duce acasă la „tatăl" sau. Tot atunci a declarat pentru prima data si faptul ca nu doreşte sa se mai
întoarcă acasă, nici măcar la mama sa. Isi dorea sa o vadă pe mama dar numai in cadrul
Centrului, unde se simţea protejat si in siguranţa.

103
 In concluzie, se precizează ca sunt evidenţiate trăirile copilului in timpul povestirilor si
faptul ca ceea ce povesteşte nu-i face plăcere, evitând situaţiile în care este nevoit sa-si
amintească fapte ce au produs traume psihologice si emoţionale.
Precizam ca în data de 05.04.2012, martora D I S s-a prezentat la sediul Parchetului de pe
lânga Tribunalul Prahova, însoţita de apărători aleşi avocaţi, solicitând sa fíe reaudiata in cauza
cu nr. de mai sus in calitate de martor.
S-a procedat la reaudierea acesteia in prezenta celor doi avocaţi, ocazie cu care a arătat ca
isi retractează toate declaraţiile date anterior in aceasta cauza si ca cele consemnate anterior sunt
aspecte cu privire la care a fost învatata de catre sora ei, numita Dobre C, care a făcut sesizarea la
DGASPC Prahova in urma căreia s-au demarat cercetările penale din prezenta cauza.
In aceste condiţii, organele de urmărire penala s-au sesizat din oficiu cu privire la
săvârşirea de catre numita D I S a infracţiunilor de mărturie mincinoasa si favorizarea
infractorului, fapte prev. de art. 260 al. 1 Cp. si art. 264 al. 1 Cp. înregistrându-se pe rolul
Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova dosarul penal nr. 326/P/2012.
Din declaraţiile date de numita D I S si in dosarul cauzei, dar si în dosarul nou format, a
rezultat ca anterior arestării inculpatului, acesta avea comportament violent atât fata de
concubina, cat si fata de minorul D A, aspect recunoscut si de inculpat, iar dupa arestare, familia
inculpatului a angajat apărători, i-au promis ca vor avea grija de ea, primind-o chiar in locuinţa
lor si sugerându-i eventualitatea legalizării relaţiei cu inculpatul prin căsătorie.
Fiind audiat în prezenta apărătorului, inculpatul Visan Ionut Paul nu a recunoscut
săvârşirea faptelor reţinute in sarcina sa. Acesta arata ca nu el i-a provocat minorului leziunile
anale constatate, ci fiul cel mare al numitei D C, în vârsta de 9 ani, care l-ar fi abuzat sexual.
Raportat la cele mai sus menţionate, tribunalul consideră că declaraţia ulterioară, dată de
martora D Ia S este nesinceră, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, iar
instanţa nu va ţine seama de ea la soluţionarea cauzei.
Aşadar, în drept, fapta comisă de inculpat, în perioada ianuarie-martie 2012, în repetate
rânduri, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 1-a forţat pe minorul Dobre A in vârsta de 5 ani
si 11 luni, sa se uite împreuna cu el , filme pentru adulţi, timp in care il constrângea sa întretina
raport sexual anal si oral cu el întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de viol
calificat in forma continuata si corupţie sexuala in forma continuata, fapte prevăzute de art 197 al
1, al 2 lit b, al 3 Cp. cu aplic, art 41 al 2 Cp. si art 202 al 1 Cp. cu aplic. art. 41 al 2 Cp., ambele
cu aplic, art 33 Ut a Cp.
În acelaşi timp la individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpatul, instanţa va
ţine cont de dis. part. 72 C.p. respectiv de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

104
gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului, cât şi de împrejurările
concrete în care au fost săvârşite infracţiunile.
Raportat la aceste considerente instant condamna inculpatul Visan Ionut Paul, după cum
urmează :
- în baza art. 197 al. 1, al. 2 lit b, al. 3 Cp. cu aplic. art. 41 al. 2 Cp, infracţiunea de viol
calificat in forma continuată, fapte din perioada ianuarie- martie 2012, parte vătămata Dobre A,
la pedeapsa de 20 (douăzeci ) ani închisoare si 2 (doi ) ani interzicerea drepturilor prevăzute de
disp.art. 64 literele a,b,si e c.p., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsa complementara.
- în baza art. art 202 al 1 Cp. cu aplic, art 41 al. 2 Cp. Infracţiunea de corupţie sexuală in
forma calificată, faptă din perioada ianuarie- martie 2012, parte vătămata Dobre A, la pedeapsa
de 5 ( cinci ) ani închisoare.
În baza disp.art. 33 lit.a , a disp.art.34 litera b si art. 35 alin.1 si 3 cod penal, va contopi
pedepsele aplicate inculpatului , urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea
si anume aceea de 20(douăzeci ) ani inchisoare si 2 ( doi ) ani interzicerea drepturilor
prevazute de disp.art. 64 lit.a,b si e cod penal, cu exceptia dreptului de a alege, ca pedeapsa
complementara.
Va aplica disp.art.71 cod penal raportat la disp.art.64 lit.a,b, si e cod penal, cu exceptia
dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie.
Pedeapsa complementara aplicată inculpatului se va executa în condiţiile prev. de
disp.art. 66 cod penal.
În consecinţă, în baza art. 14 rap. la art. 346 C.p.p., art. 998 şi urm. C.Civil, va admite
acţiunea civilă formulată de partea civilă D A prin reprezentant legal Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova. Totodată, va obliga inculpatul la plata sumei de
50.000 lei către partea civilă, cu titlul de daune morale.
În baza art. 191 C.p.p.,va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat,
în cuantum de 360 lei, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, urmând a fi
avansat din fondurile Min. Justiţiei.

VI. Prin Sentinţa penală NR. 27 a Tribunalului Prahova secţia penală şi rămasă definitiva
prin D.P. NR. 2619/01.07.2010 A I.C.C.J condamnă pe inculpatul D VASILE, fiul lui Ilie
şi Stoeana, născut la data de 02.04.1973, in mun. Ploieşti, jud.Prahova, domiciliat în Ploieşti,
str.Mihai Bravu şi f.f.l. in com.Berceni sat Moara Nouă Jud. Prahova, în prezent deţinut în
Penitenciarul Mărgineni, la ….. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest, fapte prev. şi
ped. de disp. art.197 alin.1, alin.2 lit b1, alin.3 c.p. şi art.203 c.p cu aplicare art.33 lit.b c.p. şi
art.37 lit. b c.p.
105
 S-a reţinut că, în noaptea de 18/19.07.2009, prin ameninţare cu o foarfecă, un cuţit şi acte
de violenţă a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa D. A M în vârstă de 13 ani.
De asemenea, în cauză s-a dispus instituirea curatelei în favoarea părţii vătămate minore,
în persoana numitului D I, bunicul său, care a declarat că se constituie parte civilă în numele
minorei cu suma de 5.000.000 lei, daune morale.
În fapt, la data de 19.07.2009, organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Berceni
au fost sesizate de către minora D A M cu privire la faptul că în jurul orelor 02:00 a fost victima
unui viol, iar făptuitorul este tatăl său Dumitrache Vasile.
În noaptea de 18/19.07.2009, în jurul orelor 21:00, inculpatul D Vasile, împreună cu fiica
sa au plecat la o nuntă ce a avut loc la o distanţă de aproximativ 50-100 m faţă de locuinţa
părinţilor săi, stând la masă cu aceasta, cu care a şi dansat în mai multe rânduri, inculpatul
consumând băuturi alcoolice, în speţă ţuică, fără a putea preciza cu exactitate cantitatea, însă
martorii audiaţi în cauză au relatat că acesta se afla în stare de ebrietate.
În jurul orelor 01:30 – 02:00, inculpatul, împreună cu fiica sa Ana Maria au plecat către
domiciliu, inculpatul luând-o cu forţa pe fiica sa acasă, apucând-o de mână, sub pretextul că o
cheamă acasă bunica paternă, iar ajunşi la domiciliul părinţilor inculpatului, acesta a tras-o de
mână până în interiorul barăcii în care locuia, deşi aceasta s-a împotrivit.
În momentul în care au intrat în baracă, inculpatul a lovit-o pe minoră cu palma peste faţă
şi cu pumnul în zona toracică, spunându-i fiicei sale să facă ceea ce spune pentru a nu avea de
suferit, a întors-o cu spatele, i-a desfăcut fermoarul de la rochie, i-a dat jos atât rochia cât şi
lenjeria intimă împingând-o pe aceasta în pat.
Dându-şi seama de intenţiile inculpatului, minora Ana Maria a început să plângă
rugându-l pe tatăl său să înceteze, însă acesta a lovit-o cu palma peste faţă, s-a dezbrăcat şi el şi a
scos de sub pernă o foarfecă cu care a ameninţat-o spunându-i să înceteze cu plânsul.
Văzând că minora nu se supune, inculpatul D. Vasile a luat un cuţit ce se afla pe un raft
din apropierea patului, cu care a ameninţat-o din nou pe minoră, a lovit-o cu palma peste faţă,
după care a pus cuţitul pe un fotoliu, a ridicat-o în picioare şi i-a solicitat să stea aplecată şi în
genunchi, după care a întreţinut cu aceasta raport sexual.
La insistenţele părţii vătămate să înceteze, inculpatul a lovit-o cu palma peste faţă, a
întors-o cu faţa în sus, după care a întreţinut din nou raport sexual cu fiica sa.
Activitatea infracţională a inculpatului a durat până în jurul orelor 06:00 când i-a permis
fiicei sale să plece, aceasta ducându-se în camera în care dormea bunica paternă unde a stat până
în jurul orelor 11:00.

106
 Inculpatul D. Vasile, s-a deplasat de mai multe ori în camera în care dormea fiica sa, fiind
speriat, dorind să afle în ce stare este aceasta, după care a rămas în curte pentru a repara o
bicicletă.
Când a ieşit din cameră minora Ana Maria, bunica sa a observat o pată de culoare roşie la
nivelul ochiului stâng, a întrebat-o dacă a păţit ceva, însă partea vătămată i-a răspuns că nu are
nimic şi sub pretextul că doreşte să se joace cu telefonul mobil. Minora Ana Maria i-a solicitat
inculpatului telefonul, pe care l-a pus la încărcat, după care a anunţat organele de poliţie prin
S.N.U.A.U. – 112 că a fost victima unui viol.
Potrivit raportului de expertiză medico-legal nr.501/20.07.2009, fila 29 d.u.p., minora D
Ana Maria a prezentat la examenul genital leziuni traumatice, descrise în acest raport de
expertiză, ceea ce confirmă cele menţionate de partea vătămată că a fost supusă unor agresiuni
sexuale la data menţionată.
În drept, fapta inculpatului care în noaptea de 18/19.07.2009, prin ameninţare cu o
foarfecă, un cuţit şi acte de violenţă a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa D Ana Maria în
vârstă de 13 ani, cu care locuia împreună, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de
viol şi incest, fapte prev. şi ped. de disp. art.197 alin.1, alin.2 lit b 1, alin.3 c.p. şi art.203 c.p cu
aplicare art.33 lit.b c.p. şi art.37 lit. b c.p., aflate în concurs ideal.
La această încadrare juridică instanţa a avut în vedere concluziile deciziei nr. 2/2005a
I.C.C.J., pronunţată în recurs în interesul legii, potrivit căreia a considera altfel ar însemna a lipsi
de eficienţă dispoziţia din art. 33 lit. b C.penal, privind cumulul ideal de infracţiuni, ceea ce ar fi
contrar reglemetării de ansamblu a concursului de infracţiuni în dreptul penal românesc.
Faptele au fost comise în stare de recidivă postexecutorie.
Primul termen al recidivei este constituit din condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, aplicată prin s.p. nr. 209/1998 a Tribunalului Prahova,
pedeapsă executată până la data de 25.04.2001, dată la care inculpatul a fost liberat condiţionat,
cu un rest rămas neexecutat de 677 zile.
La data comiterii infracţiunilor care fac obiectul prezentei cauze, restul rămas neexecutat
se împlinise, astfel că pedeapsa se consideră executată, iar în cauză nu s-a împlinit termenul de
reabilitare judecătorească pentru a fi incidente dispoziţiile art. 38 c.penal.
Instanţa urmează să dispună condamnarea inculpatului, pentru cele două infracţiuni
pentru care a fost trimis în judecată.
La individualizarea pedepselor, instanţa urmează să aibă în vedere potrivit disp. Art.72
c. pen dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege
pentru infracţiunile săvârşite, gradul de pericol social concret al faptelor, foarte ridicat, persoana

107
inculpatului, care este recidivist, a mai comis tot infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social, a
avut o atitudine oscilantă în cursul cercetărilor, în final recunoscând comiterea faptelor.
Faţă de aceste criterii, instanţa consideră că aplicarea unor pedepse cu închisoarea, într-
un cuantum orientat spre maximul special, executabile în regim privativ de libertate, este
necesară pentru reeducarea inculpatului.
Totodată, inculpatului urmează să i se aplice şi pedeapsa complementară a interzicerii
unor drepturi, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. b, 34 lit. b C.penal, 35 alin. 1 C.penal., în
sensul că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea dintre cele stabilite, la care se va adăuga şi
pedeapsa complementară.
Potrivit art. 71 alin. 2 C.pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c C.pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii.
În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 3 din
Protocolul nr. 1 la această Convenţie, în principal prin hotărârile pronunţate în cauzele Hirst v.
Marea Britanie şi Sabou şi Pârcălab v. România, jurisprudenţă cu caracter general-obligatoriu
potrivit art. 20 din Constituţie raportat la art. 46 din Convenţie, instanţa va interzice inculpatului
doar acele drepturi de la art. 64 C.pen. faţă de care s-a făcut nedemn de a le mai exercita.
Astfel, faţă de pericolul social dovedit în săvârşirea faptei şi faţă de persoana inculpatului,
astfel cum acestea au fost reţinute, instanţa apreciază că inculpatul nu este demn de a mai
exercita drepturile prevăzute la art. 64 lit. a,b,d,e C.penal.
Interzicerea dreptului de a alege se impune întrucât o persoană care dovedeşte lipsă de
respect pentru valorile fundamentale apărate în societate, comiţând o infracţiune atât de gravă
faţă de propriul său copil, a dovedit că nu este demnă de a-şi mai exprima părea cu privire la
modalitatea de guvernare a ţării.
De asemenea, interzicerea drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator se
impune cu evidenţă în cauză, având în vedere calitatea părţii vătămate.

În baza art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b1, alin. 3 C.penal cu aplic. art. 37 lit. b C.penal, condamnă pe
inculpatul DUMITRACHE VASILE, fiul lui Ilie şi Stoeana , nascut la data de 02.04.1973, în
mun. Ploieşti, jud. Prahova, domiciliat în Ploieşti, str. Mihai Bravu nr.324 B şi f.f.l. în com.
Berceni sat Moara Nouă nr.99 Jud. Prahova, cetăţean român, recidivist, C.N.P. 1730402293159,

108
în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni la pedeapsa de 22 de ani închisoare pentru
săvârşireainfracţiunii de viol, faptă din 18/19.07.2009.
În baza art. 65 C.penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,d,e C.penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei
principale.
În baza art. 203 C.penal cu aplic. art. 37 lit. b C.penal, condamnă pe acelaşi inculpat la 5
ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest, faptă din 18/19.07.2009.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 alin. 1 C.penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai
grea, aceea de 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,d,e
C.penal.
Face aplicarea disp. Art. 71, 64 lit. a,b,d,e C.penal.
În baza art. 88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării
preventive, de la 19.07.2009 la zi.
În baza art. 350 c.p.p., menţine starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 alin. 1 lit. C.penal, dispune confiscarea de la inculpat a unui cuţit cu
plăsele din metal, inscripţionat pe mâner Puma, de cca 11 cm şi a unei foarfece în lungime de 20
cm, mâner din plastic de culoare galben cu maro, aflate la Camera de corpuri delicte a Poliţiei
Mun. Ploieşti, obiecte folosite la comiterea infracţiunii.
În baza art. 14 rap. la art. 346 C.p.p., art. 998 şi urm. C.Civil, admite în parte acţiunea
civilă formulată de partea civilă D ANA MARIA, domiciliată în com. Berceni sat Moara Nouă
nr.99 Jud. Prahova, în prezent aflată în Centul de primire minori - Serviciul primire şi recuperare
copil abuzat şi neglijat Prahova, prin curator D I, domiciliat în com. Berceni sat Moara Nouă
Jud. Prahova.
Obligă inculpatul la plata sumei de 50.000 lei către partea civilă, cu titlul de daune
morale.
În baza art. 191 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în
cuantum de 360 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Min.
Justiţiei.

VIII. Prin sentinţa penală NR. 434 din 03.12.2003 a tribunalului Prahova secţia penală şi
desfiinţată în parte, în sensul reducerii pedepsei la 6 ani închisoare D.P. 1751/23.05.2013 A
I.C.CJ. inculpatului ILIE IONUT BOGDAN, fiul lui Aurel-Vasile si Liza, născut în data de
21.09.1996 în Mun. Ploieşti, jud. Prahova, domiciliat in comuna Dumbrava, sat Cornu de Sus,
109
nr.148, jud. Prahova, fără antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, a fost
condamnat pentru :
S-a reţinut în sarcina inculpatului că în vara anului 2012, în mai multe rânduri, precum şi
în data de 03.09.2012, la domiciliul său situat în com. Dumbrava, sat Cornu de Sus, dar şi în alte
locaţii, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, prin
constrângere, a întreţinut acte sexuale orale şi anale cu numitul L Andrei Robert, în vârstă de 7
ani.
Din cauza condiţiilor precare de existenţă ale familiei sale, minorul L Andrei Robert a fost luat
în grija numitei La Georgeta, în calitate de bunică maternă a numitului L Vasile, locuind efectiv
cu aceasta, la o altă adresă decât cea a părinţilor, dar în aceeaşi comună, la o distanţă de 5-6 case
de locuinţa minorului inculpat Ile Ionuţ Bogdan.
În perioada verii 2012, fără a se fi stabilit în mod concret data, aflându-se la scăldat „la
gârlă”, inculpatul a intervenit în favoarea părţii vătămate, care, fiind mai mic de vârstă şi de
conformaţie fizică, era batjocorit de ceilalţi copii, care îl băgau cu capul sub apă.
Cunoscându-se în acest context şi având asupra sa un ascendent fizic şi moral, minorul L
Andrei Robert a fost de acord să îl însoţească pe inculpat şi, ajunşi pe albia râului, profitând de
imposibilitatea sa de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, inculpatul l-a constrâns să întreţină
acte sexuale orale şi anale, promiţându-i că după consumarea acestora îi va da nişte mere şi
avertizându-l să nu spună cuiva cele întâmplate.
Ulterior, la o altă dată, sub promisiunea remiterii unor bunuri (tablă de şah, mere, etc.),
inculpatul l-a atras pe partea vătămată la domiciliul său, ocazie în care, de asemenea, l-a
constrâns pe acesta să întreţină acte sexuale orale şi anale, deşi victima acuza deja dureri anale.
Tot astfel, în împrejurări similare, s-au consumat şi alte acte sexuale orale şi anale între inculpat
şi partea vătămată, într-un lan de porumb din apropierea locuinţei inculpatului.
De asemenea, în data de 03.09.2012, în jurul orelor 12.00-12.30, inculpatul s-a deplasat
la locuinţa părţii vătămate şi , profitând de împrejurarea că numita L Georgeta dormea, a reuşit,
promiţându-i o sumă de bani, să atragă partea vătămată la locuinţa sa. Aici, în W.C.-ul aflat în
curtea locuinţei, l-a constrâns din nou pe minor să întreţină acte sexuale orale şi anale, însă ca
urmare a durerii anale resimţite, minorul L Robert Andrei a început să plângă, împrejurare în
care inculpatul l-a ameninţat că îl va omorî dacă va spune cuiva cele întâmplate. Partea vătămată
i-a relatat însă bunicii sale cele întâmplate, aceasta observând că nepotul său sângera în timpul
procesului de defecare, iar împreună s-au deplasat la postul de poliţie.
Potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală nr. 783/05.09.2012 al S.M.L.
Prahova, partea vătămată prezintă o ruptură de mucoasă anală la poziţia 12 pe cadranul

110
convenţional, care poate data din data de 03.09.2012, posibil produsă în cadrul unui raport
sexual anal, şi care necesită 7-8 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
În drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în
formă calificată, prev. de art. 197 alin. 1,3 teza I C.penal, cu aplic. Art. 41 alin. 2 C.penal, faţă
de multitudinea de acte materiale, din modul de acţionare reieşind că inculpatul a acţionat în
baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Se reţine că sunt inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, având
discernământul păstrat la data comiterii faptei, aşa cum reiese din concluziile raportului de
expertiză medico-legală psihiatrică nr. 920/17.10.2012 al S.M.L. Prahova,
La individualizarea pedepsei, instanţa urmează să aibă în vedere potrivit disp. Art.72
c. pen dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege
pentru infracţiunea săvârşită, gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatului,
care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut un comportament sincer pe parcursul
urmăririi penale şi al judecăţii.
Instanţa reţine, din referatul de evaluare întocmit în cauză, existenţa unor factori de
natură a accentua conduita infracţională a inculpatului, respectiv manifestarea unei ample
conduite sexuale deviante şi asumarea în mod conştient a rolului de agresor, fără a manifesta
sentimente de compasiune faţă de victimă; lipsa capacităţii de empatie cu privire la agresarea
victimei şi minimalizarea efectelor actelor sale, ceea ce indică lipsă de conştientizare cu privire
la gravitatea faptei comise; negarea propriei responsabilităţi cu privire la actele consumate,
inculpând victima, deşi admite că a constrâns-o pentru a nu anunţa cele întâmplate, ceea ce
indică lipsă de motivaţie cu privire la asumarea şi schimbarea conduitei sale; slaba supraveghere
educaţională.
Nu în ultimul rând instanţa va reţine consecinţele deosebite ale comportamentului
inculpatului asupra parţii vătămate, comportamentul acesteia din urmă demonstrând gravitatea
traumatizării sale, având schimbări comportamentale specifice sindromului de stres post-
traumatic, iar stigamtizarea socială a acestuia accentuând trauma suferită, aşa cum reiese din
acelaşi referat de evaluare întocmit în cauză.
Faţă de aceste criterii, instanţa consideră că o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum
orientat spre maximul special, rezultat în urma aplicării în primul rând a dispoziţiilor art. 109
C.penal , apoi redus cu o treime, potrivit dispoziţiilor art. 320 1 C.p.p., este necesară în vederea
reeducării inculpatului şi în vederea atingerii scopului preventiv al pedepsei.
Instanţa constată că doar o pedeapsă executabilă în regim privativ de libertate este aptă să
îşi atingă scopul de reeducare a inculpatului. În cadrul detenţiei inculpatul va avea şi posibilitatea

111
de a urma un program de consiliere psihologică, în vederea adoptării pe viitor a unui
comportament sexual corect.
Inculpatului nu i se va aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, faţă
de dispoziţiile art. 109 alin. 3 C.penal.
Potrivit art. 71 alin. 2 C.pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c C.pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii.
Totuşi, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 3 din
Protocolul nr. 1 la această Convenţie, în principal prin hotărârile pronunţate în cauzele Hirst v.
Marea Britanie şi Sabou şi Pârcălab v. România, jurisprudenţă cu caracter general-obligatoriu
potrivit art. 20 din Constituţie raportat la art. 46 din Convenţie, instanţa va interzice inculpatului
doar acele drepturi de la art. 64 C.pen. faţă de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai
exercita.
Astfel, faţă de pericolul social dovedit în săvârşirea faptei şi faţă de persoana
inculpatului, astfel cum acestea au fost reţinute, instanţa apreciază că inculpatul nu este demn de
a mai exercita drepturile prevăzute la art. 64 lit. a şi b, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile
publice sau în funcţiile elective publice, precum şi cel de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat.
Pedeapsa accesorie va deveni executabilă în cazul inculpatului după împlinirea vârstei de
18 ani, aşa cum reiese din dispoziţiile Deciziei nr. LI/2007 pronunţată de I.C.C.J. în recurs în
interesul legii.
Instanţa urmează să facă aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 88 C.penal, deducând din
pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 22.10.20012.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat,
în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice
Judiciare.
În baza art. 191 alin. 3 C.p.p., obligă inculpatul în solidar cu părţile responsabile
civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 400 lei.

6.3. Infracţiunile sexuale între codul penal actual si noul cod penal

La 22 iunie 2009 a fost adoptată Legea nr. 286/2009 privind noul cod penalal României1,
are, în conformitate cu art.446 din cadrul său urmează să intre în vigoare la data ce va fi stabilită

112
în legea pentru punerea în aplicare. În acelaşi timp,la 4 zile de la data publicării sale în Monitorul
Oficial al României, Partea I, codul a abrogat Legea nr. 301/2004 – Codul penal.
În conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin act sexual de orice
natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 C.pen., se înţelege
orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra
sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de
imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. În acelaşi timp, prin acte de
perversiune sexuală, în accepţiunea prevederilor art. 201 din Codul penal, se arată că trebuie să
se înţeleagă orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele care constituie
act sexual. Această rezolvare a problemei delimitării actelor sexuale de cele de perversiune
sexuală corespunde numai parţial cu opţiunea legiuitorului român aşa cum transpare din
prevederile art. 218 şi 219 din Noul cod penal. Aceasta deoarece, aşa cum reiese din expunerea
de motive ce însoţeşte codul, infracţiunea de viol a fost reglementată pornind de la ideea de act
de penetrare, astfel încât în conţinutul său se va include raportul sexual – în înţelesul pe care
această sintagmă l-a cunoscut în mod tradiţional în dreptul nostru, acela de conjuncţie a
organului sexual masculin cu cel feminin –, actul sexual oral şi respective actul sexual anal,
indiferent dacă în aceste ultime cazuri este vorba de un act heterosexual sau homosexual. De
asemenea, în termenii art. 218 alin. 2 din Noul cod penal, se includ în conţinutul infracţiunii de
viol şi actele de penetrare vaginală sau anală, realizate în alte modalităţi (prin introducere de
obiecte, degete, etc.). Astfel definit, violul acoperă toate actele de penetrare, indiferent dacă au
fost comise de agresor asupra victimei sau dacă victima a fost obligată să facă acest lucru.
Infracţiunea de perversiune sexual în accepţiunea art. 201 C.pen. în vigoare nu se mai regăseşte
sub aceeaşi denumire, ci sub cea de agresiune sexuală. În art. 219 din Noul cod penal care va fi
incident în cazul altor acte de natură sexuală decât cele care realizează violul, adică acte care nu
presupun penetrare sau act sexual oral (ex. acte de masturbare), săvârşite sub imperiul
constrângerii sau al stărilor asimilate acesteia. În cazul în care astfel de acte sunt comise în
aceeaşi împrejurare cu infracţiunea de viol se reţină un concurs de infracţiuni. Criteriul de
distincţie între viol şi agresiunea sexuală sub aspectul elementului material se regăseşte şi în
cazul următoarelor două infracţiuni – actul sexual cu un minor şi respectiv coruperea sexual de
minori. Astfel, dacă actul presupune penetrare sau act sexual oral, vom fi în prezenţa actului
sexual cu un minor, iar dacă este vorba de orice alte acte de natură sexuală fapta se va încadra ca
şi corupere de minori. . Revenind la prevederile Codului penal în vigoare din 1969, aducem în
discuţie şi Decizia nr. II/20059, prin care s-a stabilit că raportul sexual cu o persoană de sex
diferit, care este rudă în linie directă sau frate ori soră, prin constrângerea acesteia sau profitând
de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, constituie atât infracţiunea de viol
113
prevăzută de art.197 alin. 1 C.pen. şi alin. 2 lit. b1) din acelaşi articol (dacă victima locuieşte şi
gospodăreşte împreună cu făptuitorul), cât şi infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 C.pen.,
în concurs ideal. În acest fel s-a înlăturat o lipsă de consecvenţă manifestată în practica judiciară
în interpretarea acestor situaţii. Unele instanţe s-au pronunţat în sensul că fapta respectivă
constituie numai infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 şi alin. 2 lit. b1) din Codul
penal, considerând că încadrarea juridică în art. 203 din acelaşi cod, privind infracţiunea de
incest, este absorbită în dispoziţia de agravare de la alin. 2 lit. b1) al art. 197 din Codul penal,
care se referă la situaţia când „victima violului este membru al familiei". Alte instanţe,
dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că o atare faptă, săvârşită de autor asupra unui membru al
familiei, cu care este rudă în linie directă sau frate ori soră, constituie atât infracţiunea de viol
prevăzută de art. 197 alin. 1 şi alin. 2 lit. b1) din Codul penal, cât şi infracţiunea de incest
prevăzută de art. 203 din acelaşi cod, în concurs ideal. Soluţia nu mai este utilă pentru
reglementarea din viitorul Cod penal, deoarece art. 377 al acestuia defineşte incestul ca
infracţiune contra familiei constând în „raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie
directă sau între fraţi şi surori”. Cum infracţiunea de viol este comisă în lipsa consimţământului
sau profitându-se de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, este exclus un eventual
concurs între viol şi incest în reglementarea Noului cod penal. În consecinţă, relaţia de „rudă în
linie directă, frate sau soră” va avea relevanţă numai sub aspectul reţinerii unor forme agravate
ale infracţiunilor de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor, după caz. Nu aceeaşi va
fi soluţia în cazul în care se comite un act sexual care constă într-un raport sexual în condiţiile
art. 220 din Noul cod penal care defineşte actul sexual cu un minor. În această situaţie raportul
sexual, spre deosebire de cazul violului, este unul consimţit. Este adevărat că este vorba despre
un consimţământ afectat de vârsta victimei, Mai mult decât atât, actul sexual cu un minor trebuie
reţinut în varianta agravată prevăzută de art. 220 alin. 4 lit. a din Noul cod penal (minorul este
rudă în linie directă, frate sau soră). 4. Prin Decizia nr. XVII/2008 în recurs în interesul legii s-au
dus completări celor deja stabilite pe aceeaşi cale. În opinia instanţei, raportul sexual săvârşit în
realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci când victima este membru al familiei, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1 – membru de familie şi
alin. 3 teza I – victima nu a împlinit 15 ani, în formă continuată - art. 41 alin. 2 C.pen.. Această
infracţiune se reţine în concurs cu cea de incest prevăzută de art. 203 C.pen., tot în formă
continuată. Şi această soluţie îşi va pierde utilitatea, întrucât Noul cod penal nu mai enumeră
între împrejurările ce constituie circumstanţe agravante legale pe aceea care vizează comiterea
faptei „prin violenţe asupra membrilor familiei” aşa cum face art. 75 alin. 1 lit. b, teza a II – a din
114
Codul penal în vigoare din 1969, motiv pentru care comiterea sa în aceste împrejurări nu poate
face decât ca încadrarea faptei să fie raportată la circumstanţele agravante speciale specifice
fiecăreia intre infracţiunile definite în partea specială a Noului cod penal. Ex. art. 218 alin. 3 lit b
– violul comis asupra unei rude în linie directă, frate sau soră.
Raportându-ne din nou la Codul penal în vigoare din 1969, apare ca fiind interesantă situaţia în
care prin aceeaşi acţiune se realizează atât conţinutul infracţiunii de act sexual cu un minor – art
198 alin (2) C.pen., cât şi cel al infracţiunii de seducţie prevăzută de art 199 C.pen. Se poate, în
concret, ca un adult care are în îngrijire o minora să determine partea vătămată, în vârstă de 17
ani să întreţină raporturi sexuale cu el prin folosirea de promisiuni de căsătorie. Actul sexual cu
un minor, în varianta relevantă pentru încadrarea faptei descrisă anterior, constă în actul sexual,
de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani, dacă este săvârşită
de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator,
folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea
ori influenţa sa asupra acesteia (art. 198 alin. 2 C.pen. în vigoare). Fiind o infracţiune privitoare
la viaţa sexuală, obiectul juridic general al infracţiunii de act sexual cu un minor este reprezentat
de relaţiile sociale care se formează şi care se dezvoltă în jurul valorii sociale care este dreptul la
libertatea sexual a persoanei. Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale
privitoare la libertatea sexuală a minorului aflat în anumite raporturi de dependenţă faţă de
făptuitor. Subiectul activ al actului sexual cu un minor, în condiţiile art. 198 alin. 2 C.pen. este
calificat, el neputând fi decât o persoană care se află într-o poziţie de autoritate faţă de minor,
respectiv, persoana care are calitatea de tutore, curator,supraveghetor, îngrijitor, medic curant,
profesor sau educator al minorului. Subiect pasiv va fi minorul cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani,
care se află sub tutela, curatela, supravegherea, îngrijirea, asistenţa etc. făptuitorului. Elementul
material se realizează prin săvârşirea unui act sexual de orice natură, aşa cum a fost definit prin
decizie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la care minorul îşi exprimă consimţământul, dar
acesta este viciat, întrucât făptuitorul s-a folosit de autoritatea sau influenţa de care se bucură
asupra minorului pentru a-l determina pe acesta să participe la actul sexual.
Infracţiunea de seducţie prevăzută de art 199 C.pen. constă în fapta aceluia, care prin promisiuni
de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport
sexual. Obiectul juridic special în cazul seducţiei este constituit din relaţiile sociale referitoare la
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 18
ani. Subiect activ al infracţiunii nu poate fi decât un bărbat care a împlinit vârsta căsătoriei, astfel
încât promisiunile acestuia să poată fi considerate serioase. În ceea ce priveşte subiectul pasiv al
infracţiunii, opinăm că acesta poate fi numai o persoană de sex feminin care, în condiţiile legii a
împlinit vârsta de 16 ani. Incriminarea acestei fapte s-a făcut în condiţiile în care vârsta minimă
115
la care minora, în situaţii speciale, se putea căsători era de 15 ani , dar în prezent, conform Legii
nr 288/2007, vârsta la care minorul (fără a se face vreo deosebire bazată pe sexul minorului) este
de 18 ani, şi numai în condiţii speciale de la vârsta de 16 ani. Din acest motiv, se impune o
reconsiderare a incriminării faptei de seducţie deoarece actualul text este discriminatoriu,
întrucât minorul de sex masculin, care a împlinit vârsta de 16 ani, şi care a fost determinat prin
promisiuni mincinoase de căsătorie să întreţină un raport sexual, nu poate deveni subiect pasiv al
acestei infracţiuni. În acelaşi timp nu este admisă nici posibilitatea ca o femeie să devină subiect
activ al infracţiunii de seducţie. În doctrină se apreciază că subiect pasiv la infracţiunea de
seducţie nu poate fi decât o minoră cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, dar noua reglementare
stabilieşte cu caracter de principiu că vârsta minimă de căsătorie este 18 ani. Se admite totuşi că,
atât bărbatul cât şi femeia se pot căsători la împlinirea vârstei de 16 ani. După cum se poate
observa, legea nu mai distinge în funcţie de sexul viitorului soţ, statuând şi în această materie,
principiul egalităţii între sexe. Elementul material se realizează printr-un raport sexual la care s-a
determinat prin promisiunile mincinoase de căsătorie. Promisiunea de căsătorie, fiind factorul
senţial în determinarea raportului sexual, trebuie făcută cu o aparenţă de seriozitate, astfel încât
femeia să fie convinsă că făptuitorul se va căsători cu ea. Pentru întregirea laturii obiective, este
necesar ca promisiunea de căsătorie să nu fie ţinută din cauza făptuitorului. Deşi între
infracţiunea de act sexual cu un minor şi cea de seducţie există o serie de puncte de asemănare,
tot în aceeaşi relaţie se constată, însă, şi unele elemente de diferenţiere. Elementele de asemănare
privesc specificul obiectului juridic special, situaţia subiectului pasiv (care este în ambele cazuri
un minor – cu particularizare în cazul seducţiei) sau obiectul material şi suprapunerea parţială a
elementului material. Diferenţele existente între cele două fapte sunt şi ele numeroase şi privesc,
după caz: sfera subiectului activ, componenţa elementului material (seducţia se poate realiza
exclusiv prin întreţinerea unui raport sexual, pe când actul sexual cu un minor poate fi realizat
prin orice tip de act sexual), calificarea subiectului pasiv (în cazul seducţiei fiind, în prezent,
limitat la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, în timp ce la
infracţiunea de act sexual cu un minor victima poate fi atât fată cât şi băiat, condiţia fiind să aibă
vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani- în varianta reglementată de art. 198 alin. 2 C.pen.). O altă
deosebire extrem de importantă între cele două infracţiuni, cu referire strictă la varianta din art.
198 alin. 2 C.pen., este cea care priveşte cerinţele esenţiale ce trebuie îndeplinite pentru existenţa
fiecăreia dintre ele. La seducţie este absolut necesar ca făptuitorul să fi determinat victima să
întreţină un raport sexual prin promisiuni de căsătorie, iar în cazul infracţiunii de act sexual cu un
minor, făptuitorul trebuie să se fi folosit de calitatea sa specială în raport cu minorul, pentru a-l
determina pe acesta să consimtă la săvârşirea actului sexual. Se poate considera că infracţiunea
de act sexual cu un minor are caracter mai grav şi aceeaşi natură cu cea de seducţie, motiv pentru
116
care trebuie să se considere că aceasta din urmă îşi pierde autonomia, fiind absorbită de cea
dintâi.
Luând în considerare dispoziţiile art 33 alin. b C.pen. atunci când o acţiune sau inacţiune
săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-
aprodus, întruneşte elementele mai multor infracţiuni, se realizează un concurs ideal de
infracţiuni, părăsindu-se domeniul unităţii de infracţiune. În aceste condiţii, trebuie considerat că
în cazul descris ipotetic anterior se reţine un concurs de infracţiuni între actul sexual cu un
minor, prevăzut de art 198 alin 2 C.pen. şi infracţiunea de seducţie, prevăzută de art. 199 C.pen..
Dacă minora are între 15 şi 16 ani, şi subiectul activ are una dintre calificările special alternative
indicate de art. 198 alin. 2 C.pen., însă trebuie să se reţină doar actul sexual cu un minor, având
în vedere influenţele exercitate de legislaţia familiei asupra normei de incriminare. Este de
observat şi faptul că în condiţiile legislaţiei actuale, fapta de a determina o minoră cu vârsta
cuprinsă între 15 şi 16 ani să întreţină un raport sexual prin promisiuni mincinoase de căsătorie,
de către o persoană care nu îndeplineşte niciuna dintre calităţile special enumerate limitativ de
art 198 alin 2 C.pen. rămâne în afara incidenţei legii penale. Considerăm că soluţia reţinerii
concursului de infracţiuni ar fi în acord cu cea a reţinerii concursului între viol şi incest pe care
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adoptat-o prin în decizie de admitere a unui recurs în interesul
legii şi din acest motiv este promovată de unii autori. Această promovare este valabilă doar până
la intrarea în vigoare a proiectului de cod penal, deoarece în cadrul său fapta de seducţie nu îşi
mai găseşte incriminarea. Astfel reglementată grupa infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală din
Noul cod penal prezintă multe puncte de asemănare cu subdiviziunea corespondentă din Codul
penal francez.. În legea franceză, în secţiune distinct integrată în categoria infracţiunilor
îndreptate împotriva „integrităţii fizice sau psihologice a persoanei” sunt definite faptele de
„agresiune sexuală”. Art. 222-23 din această secţiune prevede că „orice act de penetrare sexuală,
indiferent de natura sa, săvârşit împotriva unei alte personae prin violenţă, constrângere,
ameninţare sau surprindere, reprezintă viol.” În variantă de bază, violul se pedepseşte cu
închisoare de cincisprezece ani
În completare, art 222-27 din Codul penal francez incriminează „agresiunile sexuale, altele
decât violul”, care se pedepsesc cu închisoare de cinci ani şi o amendă de 75000 €. Aceeaşi este
soluţia şi în Noul cod penal. În variantele de bază, art. 218 din Noul cod penal, defineşte ca viol
„raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare” - alin. (1),
punând pe acelaşi nivel de gravitate abstractă „orice alte acte de penetrare vaginală sau anală
comise în condiţiile alin. (1)”. Agresiunea sexuală este definită prin raportare la definiţia
violului, ca şi în Codul penal francez: „actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art.
117
218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa ori profitând de această stare”.
Grupa infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală îşi găseşte reglementarea în noul Cod
penal într-o manieră modernă şi apropiată de reperele unor state europene cu tradiţie democratică
îndelungată şi faţă de care legea penală românească a manifestat dintotdeauna afinităţi profunde.
Se apreciază că modul în care noul cod penal a fost gândit este unul care va permite ca
interpretările pe cale de recurs în interesul legii să nu mai fie o necesitate pentru a asigura
uniformitatea în interpretare şi aplicare.

118
 CAPITOLUL VII.
RESOCIALIZAREA DEȚINUȚILOR CONDAMNAȚI PENTRU INFRACȚIUNI
SEXUALE

6.1. Traseul executional penal al persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale

(275/2006)
Legea 275 din 2006 cu modificări şi completări ulterioare nu prevede o modalitate
expresă de executare a pedepseolor privatve de libertate a persoanelor condamnate pentru
săvărşirea infraţiunilor sexuale. Acestea sunt executate, alături de alte infracţiuni, nu în funcţie
de tipul acestora ci în funcţie de pedepasa aplicată. Astfel, conform art 5 alin 1 din lege „în
timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discrimimare pe temei de rasă,
naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri,
avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau
alte temeiuri” . Conform art 11 alin 1 din legea 275/2006 „pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a
închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare.„
Conform art 14 din Legea 275/2006 în fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru
stabilirea, schimbarea şi individualiyarea reginului de executare a pedepselor privative de
libertate, alcătuită din directorul penitenciarului care execută atribuţii de preşedinte al comisiei,
şeful serviciului/biroului pentru aplicarea regimurilor, medicul penitenciarului, şeful
serviciului/biroului educaţie şi şeful serviciului/biroului asistenţa psihosocială.
Executarea pedepselor cu închisoarea în România se face, în conformitate cu cuantumul
pedepsei şi tinând cont de comportamentul persoanei private de libertate , precum şi de eforturile
depuse de acesta în vederea reinserţiei sociale, într-un regim de executare. Astfel legea 275/2006
prevede faptul că regimurile de executarea a pedepselor se diferenţiază între ele în funcţie de
drepturile şi libertăţile pe care le au persoanele condamnate, de libertatea de mişcare, participarea
la activităţi de reeducare şi la muncă. Totuşi acestea trebuie să asigure respectarea şi protejarea
vieţii, săsnătăţii şi demnităţii persoanelor private de libertate, adrepturilor şi libertăţilor acestora,
fără să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjoseacă persoana condamnată. Regimurile se bazează
pe sistemul progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul în
condiţiile legii. Legea de executarea a pedepselor privative de libertate face totuşi o deosebire cu
privire la încadrarea intr-un regim sau altul atât în funcţie de cuantumul pedepsei aplicate cât şi
în funcţie de tipul infraţiunii comise, modalitatea de comiterea a acesteia,persoana
119
condamnatului. Se are în vedere însă, pentru clasificarea initială într-un regim sau altul şi
ulterior pentru trecerea dintr-un tip de regim în altul atât ccomportamentul deţinutului dar şi
eforturile depuse de persoana condamnata în special în cadrul muncii prestate, al activităţilor
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică, asistenţă socială, şcoală sau cursuri de
calificare profesională.
Regimul de maxima siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa
detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum
şi celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului. În mod excepţional însă, natura şi
modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea
acestuia în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Regimul de maximă siguranţă nu se aplică bărbaţilor care au împlinit vârsta de 60 ani şi
femeilor care au împlinit vârsta de 55 ani, femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil de
până la un an, minorii şi persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu
afecţiuni locomotorii grave- pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului
de maximă siguranţă .
Regimul închis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5
ani, dar care nu depăşeşte 15 ani. În mod excepţional însă, natura şi modul de săvârşire a
infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea acestuia în regimul de
executare imediat inferior ca grad de severitate.
Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai
mare de un an, dar care nu depăşeste 5 ani. În mod excepţional însă, natura şi modul de săvârşire
a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea acestuia în regimul de
executare imediat inferior ca grad de severitate.
Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel
mult un an.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se stabileşte la primirea
persoanei condamnate în primul penitenciar în care acesta urmează să execute pedeapsa, de către
comisia pentru stabilirea şi individualizarea pedepsei .
Schimbarea regimului de executarea a pedepsei privative de libertate se dispune de
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, la cererea persoanei
condamnate sau la sesizarea Comisiei pentru schimbare şi individualizare. Comisia are obligaţia
ca după executarea a 8 ani în cazul pedepselor cu detenţiunea pe viaţă şi a unei pătrimi din durata
pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate şi eforturile depuse de
aceasta pentru reintegrarea socială , întocmind în acest sens un raport care se aduce la cunoştinţă
persoanei condamnate sub semnătură . În cazul în care Comisia apreciază că se impune
120
schimbare regimului de executare a pedepselor sesizează judecătorul delegat. În cazul în care
aceasta apreciază că nu se impune schimbarea regimului de executare a pedepselor stabileşte un
termen de reanaliză care nu poate fi mai mare de un an. Comisia trebuie să tină cont, la
schimbarea regimului într-unul inferior ca grad de severitate de conduita persoanei condamnate,
de eforturile făcute de aceasta pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităţilor
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare
şi al formării profesionale, precum şi în cadrul muncii prestate.
Comisia poate sesiza judecătorul delegat pentru schimbarea regimului de executare a
pedepsei privative de libertate într-unul mai sever dacă persoana condamnată a comis o
infracţiune sau o abatere disciplinară gravă care o fac incompatibilă cu regimul în care îşi
execută pedeapsa şi dacă prin conduita sa afectează grav convieţuirea normală în penitenciar sau
siguranţa acestuia.
Pe lângă formularea propunerilor privind regimul de executarea Comisia individualizează
regimul de executarea a pedepselor în funcţie de conduita personalitatea, vârsta, starea de
sănătate şi posibilităţile de reintegrare socială ale persoanei condamnate. Pentru fiecare persoană
condamnată se întocmeşte un plan de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică de către
Serviciul Educaţiei şi Asistenţă Psihosocială din penitenciar.
În conformitate cu H.G. 1897/2006 administraţia locului de deţinere (prin Serviciul
Educaţiei şi Asistenţă Psihoaocială) în urma evaluării şi identificării necesităţilor individuale
alepersoanei private de libertate şi în funcţie de posibilităţile instituţiei este obligată să
organizeze activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială, ţinând cont de natura infracţiunii
comise, durata privării de libertate, regimul de executare, riscul pentru penitenciar, vârsta, starea
de sănătate fizică şi psihică.
Scopul desfăşurării activităţilor de educaţie şi asistenţă psihosocială cu persoanele private
de libertate este de a sigura imbunătăţirea statusului psihosocial, educaţional în vederea facilitării
reinserţiei sociale a acestora. În penitenciar se organizează, conform Ordinul Ministrului Justiţiei
2199/20011 activităţi şi programe educative asistenţă psihologică şi socială.
Programele de educaţie asistenţă psihologică şi socială sunt demersuri structurate,
constituite din ansamblul activităţilor care utilizează metode şi tehnici specifice fiecărui
domeniul de intervenţie orientate spre compensarea nevoilor sau riscurilor identificate din
perspectiva comportamentului infracţional. Standardul minim pentru un program este de 12
şedinţe , cu o frecvenţă de cel puţin o întâlnire pe săptămână. Includerea persoanei condamnate
într-un tip de program aferent fiecarui domeniu (educativ, psihologic şi social) se face consecutiv
identificării nevoilor şi recomandărilor din Planul Individualizat de Evaluare şi intervenţie
educativă şi terapeutică. Programele şi activităţile recomandate şi consemnate în Plan sunt
121
considerate obligatorii pentru persoana condamnată , după luarea la cunoştinţă şi semnarea
angajamentului de participare.

Activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială sunt demersuri semistructurate de tipul

evaluării, consilierii, informării, orientate spre cunoaşterea, autocunoaşterea, dezvoltarea
personală, stimulare aptitudinală, vocaţională petrecere a timpului liber sau creaţie. Aceste
demersuri sunt de tipul opţionale persoanele condamnate putând opta pentru participarea la ele.
Programul sau activitatea devine obligatorie în urma exprimării opţiunii şi după consemnarea în
Plan. Pe lângă aceste aceste activităţi (obligatorii şi opţionale) se derulează şi programe şi
activităţi facultative, acestea fiind demersuri cu caracter general care se adresează tuturor
persoanelor private de libertate, fără a exista obligativitatea participării. Programele şi activităţile
facultative nu se consemnează ca recomandări în Pan.
Categoria persoanelor care au săvârşit infracţinui sexuale ocupă în mediul carceral un loc
aparte. La nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost elaborate Programe de
asistenţă psihologică specifică destinate categoriilor speciale şi anume : cu dificultăţi în
gestionarea impulsurilor sexuale, cu antedecente în adicţii, consum de droguri sau alte substanţe,
cu dificultăţi în gestionarea agresivităţii, diagnosticate cu afecţiuni psihice, cu risc de suicid şi
risc de vulnerabilizare/marginalizare

6.3 . Munca in Penitenciar

Legea de executarea a pedepselor privative de libertate nu face nici o deosebire cu privire
la prestarea unei munci în timpul detenţiei între tipurile de infracţiune comise ci doar în ceea ce
priveşte regimul de executarea a pedepsei. Munca persoanelor condamnate în penitenciar este
renumerată cu excepţia activităţilor cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului şi a celor în
caz de calamitate. Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească în fucnţie de
aptitudinile lor fizice şi mentale şi de sfatul medicului. Munca desfăşurată de către minorii femei
insărcinate, sau care au în îngrijire copil de pănă la un an are un regim separat. În general durata
muncii prestate este de 8 ore pe zi şi nu mai mult de 40 ore pe saptămână. Persoanele
condamnate pot presta muncă în program de 10 ore pe yi, dar nu mai mult de50 ore pe
săptămână cu acordul scri al acestora şi acordânduli-se drepturile baneşti cuvenu’ite pentru acest
program . este obligatoriu acordarea a două zile consecutive pe săptămână pentru odihnă.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în Regim de maximă siguranţă pot presta
muncă în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului prevăzute cu

122
dispozitiv de închidere sigure sub supraveghere continuă. Cele care execută pedeapsa în regim
Închis pot presta muncă în grupuri în interiorul penitenciarului sub pază şi supraveghere.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regimul Semideschis pot presta muncă
în grupuri în spaţii din interiorul penitenciarului sau în afara acestuia sub supraveghere asigurată
de personal neînnarmat.
Persoanele clasificate în regim deschis pot presta muncă în afara penitenciarului sau în
interiorul acestuia fără supraveghere. Acestea pot presta munca în condiţii simolare cu
persoanele libere având însă obligaţia de a reveni la locul de cazare după terminarea
programului.

6.4. Penitenciarul – singura institutie care oferă asistentă agresorului sexual – Programul
terapeutic destinat reducerii recidivei ăn abuzurile sexuale

Programul terapeutic destinat reducerii recidivei în abuzurile sexuale reprezintă un

demers psihologic structurat, destinat persoanelor care au comis infracţiuni sexuale

IV. OBIECTIVELE PROGRAMULUI

Obiectivul general se centrează pe reducerea riscului de recidivă generală şi sexuală.
Obiectivele specifice urmăresc ca persoana privată de libertate să:
 îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul său deviant şi să-şi recunoască
existenţa unei probleme, care se cere a fi rezolvată,
 recunoască antecedentele comportamentului sexual deviant şi situaţiile cu risc crescut
în care se poate găsi în viitor, precum şi consecinţele pe care le implică recăderea,
 identifice existenţa riscului, în întimpinarea căruia să dezvolte un comportament
social acceptat, dezirabil,
 anticipeze şi să se confrunte cu apariţia unor posibile greşeli care să determine
recăderi; se intervine în special la nivel de stil de viaţă delincvenţial şi la prevenirea
recidivelor,
 conştientizeze consecinţele comportamentului său asupra victimei, asupra apropiaţilor
victimei, asupra familiei sale şi asupra societăţii în general,
 îşi schimbe atitudinile şi credinţele sale cu privire la femei şi cu privire la rolurile de
gen,
 înveţe strategii eficiente de interacţiune şi, în special, cu femeile,

123
  fie capabil să recunoască modul în care, prin distorsiunile sale cognitive, încearcă să
îşi justifice comportamentul său deviant şi să minimalizeze propria sa vină,
 înţeleagă rolul consumului de alcool / de drog, dar şi lipsa deprinderilor sociale, a
emoţiilor negative intense şi a gândurilor sale iraţionale în producerea infracţiunii de
natură sexuală,
 conştientizeze rolul pe care sexul, în general, fanteziile deviante, în special, dar şi alte
aspecte (dorinţa de control, dominare, umilire, putere) îl au în comiterea infracţiunii şi
în menţinerea riscului de recidivă,
 accepte posibilitatea că un proces de control eficient asupra comportamentului său
deviant este de lungă durată şi poate să dureze o viaţă.

Obiectivele operaţionale fac referire la activităţile specializate şi recomandăm să fie

prezentate la începutul fiecărei şedinţe:
- recunoaşterea deciziilor şi a situaţiilor de risc,
- capacitatea de a emite răspunsuri de autocontrol,
- restructurarea interpretării impulsurilor agresive - sexuale,
- dezvoltarea strategiilor care reduc riscul de recădere,
- creşterea capacităţii de empatie faţă de victimă,
- corectarea distorsiunilor cognitive care facilitează agresiunea,
- adoptarea stilului de viaţă care favorizează abstinenţa continuă,
- asumarea activă, calculată şi supravegheată a prevenirii recăderilor.

V. GRUPUL ŢINTĂ este constituit din abuzatori sexuali, indiferent de vârstă, care
îndeplinesc umătoarele condiţii:
1. persoană de sex masculin, condamnată definitiv pentru o infracţiune împotriva
libertăţii sexuale (pentru a se elimina orice suspiciune cu privire la comiterea faptei),
2. acelaşi tip de faptă (un grup - viol, o altă grupă - molestare de minori etc.),
3. ştiu să scrie, să citească şi să se înţeleagă (nivel minim, clase primare),
4. sunt de acord să participe la program pe baza propriei decizii,
5. prezintă un risc cel puţin mediu de recidivă (stabilit la evaluarea iniţială),
6. mai au de executat 2 ani, calculaţi până la ultima zi de executare a pedepsei sau până
la perioada de pregătire pentru liberarea condiţionată,
7. fără afaceri judiciare în curs de rezolvare (pentru evitarea transferurilor şi, implicit,
menţinerea coeziunii grupului).

124
 Criterii de constituire a grupurilor de succes, luând în calcul şi indicatori ai riscului
de recidivă:
a. faptă
1. viol (toate tipurile de infracţiuni sexuale săvârşite asupra adultului),
2. pedofilie (toate tipurile de abuzuri săvârşite asupra minorului),
3. mixtă - infracţiune de natură sexuală asociată cu o altă infracţiune,
4. mixtă – inclusiv decizia de eliminare a victimei,

b. starea recidivei
1. fără antecedente penale,
2. cu antecedente penale generale,
3. cu antecedente penale în infracţiuni de natură sexuală,

c. vârsta victimei
1. adult,
2. tânăr,
3. minor,

d. sexul victimei
1. feminin,
2. masculin,
3. victime din ambele sexe
4. de acelaşi sex cu agresorul,

e. relaţia anterioară cu victima

1. persoană necunoscută,
2. persoană cunoscută,
3. din mediul familial,

f. vârsta agresorului
1. minor < 18 ani,
2. tânăr - 18-35 de ani,
3. adult - 36-45 de ani,
4. adult > 45 de ani.
125
 Se recomandă ca modalitatea de selecţie a participanţilor şi organizarea grupului,
pentru a fi cât mai aproape de reuşită.
1. ca echipa de psihologi să fie constituită dintr-o femeie şi un bărbat, terapeut şi co-terapeut
- pe cât posibil, ţinând cont de resursele umane insuficiente.
2. În cazul unui număr mai mare de participanţi şi a unor caracteristici care pot deveni
criteriale, creşte riscul de structurare a subgrupurilor (ex: aceeaşi subcategorie de faptă,
apropierea de vârstă etc.), iar în situaţia unui număr prea mic (sub 6 persoane), resursele
psihoterapeutice vor interveni cu consum mare la o … eficienţă minimă a costurilor.
3. Numărul persoanelor selecţionate ar trebui să fie 12, pentru a preveni dezagregarea
grupului prin retragerea sau eliminarea membrilor.
4. Pentru a deveni de succes, grupul trebuie să prezinte o serie de caracteristici: bine
structurate - caracterizate de coeziune şi relaţionarea membrilor, expresivitatea
emoţională (există libertate de acţiune şi de exprimare a emoţiilor), interacţiunile
promovează respectul, susţinerea, auto-dezvăluirea, umorul, acceptarea necondiţionată a
celorlalţi, întăririle pozitive, membri se susţin prin speranţe, iar liderii sunt suportivi,
normele de grup sunt asimilate.
5. Recomandăm ca psihologii să utilizeze Tehnicile de minimizare a rezistenţei - prin
interpretarea oricăror manifestări apărute în cadrul psihoterapeutic, într-un sens favorabil,
atâta timp cât mecanismele de apărare la schimbare (negare, minimizare, raţionalizare şi
justificare) - sunt reale nu simulate,
6. Motivaţia devine indicatorul reuşitei şi măsoară dorinţa de a participa, atitudinea pe
parcursul intervenţiei - acceptarea propriei probleme, promptitudinea şi nivelul de
implicare în program - persistenţa, utilizarea strategiilor de prevenţie a recăderilor,
7. Pentru foarte mulţi abuzatori sexual, participarea la program este „motivată” de
recompensele pe care le pot obţine şi nu pentru că îşi percep comportamentul ca fiind
egodistonic, în consecinţă, faceţi apel la recompensele valorizate şi permise, trecând
progresiv, de la cele de natură extrinsecă, la cele de natură intrinsecă, pe măsură ce
construiţi relaţia terapeutică.
8. Persoanele care renunţă sau sunt eliminate din program au rate de recidivism mai mari
decât cele care finalizează, aceasta fiind motivaţia, pentru ca, la liberare, consilierii
Serviciilor de Probaţiune să monitorizeze traseul acestora pentru o perioadă .

126
 VI. PLANIFICAREA ŞEDINŢELOR

a) Componenta psihoterapeutică a programului face referire la cele două tipuri de

intervenţiile:
- individuale – la recomandarea psihologului, pentru intervenţii particularizate sub
forma şedinţelor de consiliere, cu durata de 50’ şi frecvenţă săptămânală, cu un
minimum de 3 luni de zile şi posibilitate de prelungire, în funcţie de evoluţia fiecărui
caz,
- în grup – pe parcursul unui an de zile, cu posibilitatea de prelungire până la
maximum 9 luni şi periodicitate bisăptămânală.
b) Componenta educaţională destinată abuzatorilor sexual, prin activităţile de grup
recomandate, de tip formativ-educaţionale – hobby, culturale, sportive, de susţinere moral-
religioasă, recreative etc., însoţeşte intervenţia de tip psihoterapeutic, conform metodologiei
standard, pornind de la minimum trei luni de zile ca durată şi frecvenţă săptămânală.

VII. PROBLEMATICA PSIHOTERAPEUTICĂ ŞI RESURSELE UMANE

A. Analiza problemelor
1. Descrierea domeniilor problematice
1.1. Comportamente observabile
1.2. Cogniţia
1.3. Emoţii
1.4. Elemente particulare
2. Analiza condiţiilor care menţin comportamentul problematic şi formularea ipotezelor
2.1. Antecedente
2.2. Consecinţe
2.3. Ipoteze
3. Analiza motivaţiei
3.1. În raport cu problemele
3.1.1. Discrepanţe între auto şi hetero-descriere
3.1.2. Dorinţa de schimbare din partea persoanei private de libertate
3.2. În general
3.2.1. Obiective de reabilitare individuală
3.2.2. Întăriri posibile
127
4. Trăiri şi comportamente ne-problematice (resurse)
5. Relaţii sociale actuale
5.1. În interiorul penitenciarului
5.2. În exteriorul penitenciarului, înaintea depunerii în penitenciar

B. Condiţiile mediului socio-familial

6. Analiza dezvoltării
(Particularităţile în relaţie cu problema, începând din copilărie şi adolescenţă, în special pe
plan familial)
7. Modificări recente în constelaţia existenţială
(De exemplu: pierderea partenerului, a locului de muncă etc.)

C. Clasificarea diagnostică
8. Psihodiagnostic
9. Psihopatologie (DSM IV R etc.)
10. Status somatic
(Particularităţi organice în raport eventual cu problema)

D. Istoria problemei şi a tratamentului

11. Programe psiho- şi socio-terapeutice
12. Tratamente medicamentoase

E. Planificarea terapiei
13. Selecţia metodelor terapeutice
14. Conţinutul şi planificarea procedeelor

Prin analiza problemelor avem în vedere diferenţierea şi descripţia pe mai multe

niveluri (comportamental, cognitiv şi emoţional) a dificultăţilor actuale ale persoanelor private
de libertate. Cu ajutorul unei analize a condiţiilor care pun în evidenţă antecedentele şi
consecinţele unei probleme specifice, se pot elabora ipotezele care ajută la clarificarea relaţiilor
funcţionale între aceste elemente.
Urmează analiza motivaţiilor care vizează două aspecte:
1) posibilităţile de schimbare în domeniul problematic observat,
2) factori stimulanţi de bază pentru persoana privată de libertate.

128
 Analiza problemelor se încheie printr-o descriere a comportamentelor, a trăirilor,
precum şi a realităţilor sociale actuale.
Examenul condiţiilor socio-culturale are ca obiectiv principal înţelegerea problemelor şi
a dificultăţilor actuale ale persoanei private de libertate, dar, pornind de la istoria sa personală şi
abordând treptat elemente ce indică modificările recente petrecute în viaţa sa.
În cazul clasificărilor diagnostice se încearcă stabilirea cu ajutorul mijloacelor
psihodiagnostice a variabilelor importante, precum şi a caracteristicilor comportamentului social,
în măsură a furniza indicaţii cheie în selectarea metodelor psihoterapeutice.
Pe baza acestor aspecte se formulează un plan de tip psihoterapeutic, ce va fi supus
ajustărilor pe parcursul etapelor programului.
Elaborarea concretă a unui astfel de plan se efectuează în două etape.
În prima etapă, sunt argumentate metodele de tip psihoterapeutic specifice.
Cum nu se poate interveni simultan, trebuie realizată o alegere adecvată, focalizată pe
priorităţi, în funcţie de:
- motivaţia persoanei private de libertate pentru schimbare,
- probabilitatea succesului şi
- exigenţele vieţii cotidiene.
În a doua etapă, se stabileşte un plan al procesului de tip psihoterapeutic, structurat pe
tematici de intervenţie, organizate sub formă de secvenţe pe perioade de timp. Se diferenţiază
obiective pe termen lung şi scurt. Se aleg, în fiecare etapă, metodele de tip psihoterapeutic, în
funcţie de problemele abordate. Astfel, după gradul complexităţii, fiecare domeniu problematic
va fi prelucrat în faze succesive (de la scopuri simple, spre obiective mai dificil de atins).
Alegerea instrumentelor diagnostice se realizează în funcţie de identificarea
problemelor şi a tipurilor de risc de recidivă, evitându-se astfel utilizarea rutinieră a multiplelor
instrumente. Informaţiile obţinute pe parcursul demersului de tip psihoterapeutic completează
apoi, într-o manieră permanentă şi economică, evaluarea iniţială, în sensul unui control continuu
al evoluţiei procesului.
Durata globală a programului, frecvenţa, durata şi periodicitatea şedinţelor depind de
patologia participanţilor.
O atenţie specială vom acorda şedinţelor iniţiale de construcţie a grupului.
Exerciţiile de adaptare a subiecţilor în grup şi de construire a relaţiilor sunt foarte
importante.
Construirea programului de tip psihoterapeutic sub formă de secvenţe oferă suficientă
supleţe pentru a permite persoanelor private de libertate să se integreze adecvat şi să adopte un
ritm personal de lucru.
129
 Persoanele private de libertate, care prezintă tulburări cognitive mai puţin accentuate,
vor avansa mai rapid spre secvenţele terminale, pe când, cele diagnosticate cu tulburări
cognitive grave, vor lucra mult mai mult pe secvenţele iniţiale. În acest fel, fiecare participant va
beneficia de program, în funcţie de nevoile personale specifice.
Programul se aplică pe grupe de participanţi, animate, de preferat, de terapeut şi co-
terapeut, dintre care, unul în mod obligatoriu psihologul echipei multidisciplinare, ceilalţi
membri fiind: asistentul social şi educatorul.
Modalitatea de construire a unui grup psihoterapeutic presupune mai multe variante
generate de orientarea terapeutică, în special în ceea ce priveşte numărul participanţilor. De
exemplu, în psihoterapia cognitiv-comportamentală numărul maxim al membrilor grupului este
de 8.
Recomandăm ca numărul participanţilor să varieze între minimum 4 şi maximum 12.
Recomandăm respectarea criteriilor de omogenitate în compoziţia grupelor. Cu toate acestea, în
măsura în care situaţia impune, prin numărul insuficient de participanţi, se poate lua în calcul şi
varianta de introducere în grup a abuzatorilor cu caracteristici uşor diferite ale riscului de
recidivă. În acest context, o atenţie deosebită se va acorda presiunii exercitate de grup asupra
participanţilor apreciaţi ca fiind diferiţi, evaluându-se constant beneficiile păstrării sale în grup,
dar şi beneficiile psihoterapeutice individuale.
Construirea grupului psihoterapeutic pentru abuzatori sexual, în mediul penitenciar,
trebuie să respecte câteva principii:
- subiectul trebuie să beneficieze din formarea grupului, iar grupul de la subiect,
- nu se introduc în grup subiecţi extrem de agresivi, deoarece va fi afectată
funcţionarea grupului – pentru început, acestora le este recomandată consilierea
individuală,
- un număr prea mare de subiecţi poate afecta negativ dinamica grupului şi generează
riscul de formare de subgrupuri,
- vor fi respectate criteriile şi indicatorii nivelului de recidivism, care operează la
organizarea grupelor, în funcţie, evident, de corelaţiile între vârsta agresorului, tipul
de faptă, starea recidivei, vârsta, sexul şi relaţia anterioară cu victima.

În funcţie de obiectivele specifice ale programului, de competenţele în domeniul

psihologiei clinice şi psihoterapiei ale psihologilor, dar şi de problematica existentă în mediul
penitenciar, recomandăm utilizarea strategiilor psihoterapeutice cognitiv-comportamentale –
psihoterapie raţional-emotivă şi comportamentală, psihoterapie cognitivă, psihoterapie
comportamentală.
130
 Tehnicile cognitiv-comportamentale asupra cărora revenim, pot fi utilizate în
consilierea individuală, cu precizarea că aplicarea acestora la nivelul grupului, diminuează din
eficienţă.
Mecanismele intervenţiei psihoterapeutice se desfăşoară pe cele două paliere:
- individuală, recomandată, cu precădere, în cazuri mai severe ca şi tip de
infracţionalitate şi risc de recidivă ori, când numărul abuzatorilor sexuali este prea
mic, fiind vorba despre pedofili,
- în grup, recomandată în cazuri mai puţin severe, adesea cu rol educativ şi
profilactic.

Consilierea psihoterapeutică individuală impune respectarea principiilor de bază ale

intervenţiei:
- evaluarea nevoilor / problemelor persoanei private de libertate cu risc de recidivă în
abuzurile sexuale,
- conceptualizarea psihologică şi medicală a problemelor persoanei,
- relaţia de consiliere,
- intervenţia psihologică individuală,
- intervenţia socială individuală,
- intervenţia medicală individuală,
- intervenţia educaţională în grup,
- evaluarea procesului de consiliere psihologică şi a rezultatelor acestuia.
În psihoterapia individuală, factorii principali ai reuşitei intervenţiei sunt:
- relaţia de tip psihoterapeutic eficientă,
- evaluarea corectă a riscului de recidivă,
- conceptualizarea clinică realizată corect.

Desfăşurarea programului impune utilizarea principiilor de bază ale intervenţiei

psihoterapeutice în grup:
- evaluarea nevoilor / problemelor persoanelor cu risc de recidivă al abuzului sexual,
- conceptualizarea psihologică şi medicală a problemelor subiecţilor,
- relaţia psihoterapeutică în grup,
- intervenţia psihologică în grup,
- intervenţia socială în grup,
- intervenţia medicală individuală,
- intervenţia medicală în grup,
131
 - intervenţia educaţională în grup,
- evaluarea procesului de tip psihoterapeutic şi a rezultatelor acestuia.
Factorii principali ai reuşitei intervenţiei psihoterapeutice în grup sunt:
- accesul la un număr mare de informaţii psihoterapeutice,
- învăţarea prin modelare şi imitaţie,
- sprijinul social al grupului,
- instalarea speranţei – exemplul de reuşită al celorlalţi este stimulativ,
- universalitatea – problema pe care o are nu îl vizează doar pe el, ci se confruntă şi
ceilalţi membri ai grupului cu aceasta.
Persoanelor private de libertate selecţionate pentru a fi incluse în program li se vor
furniza toate informaţiile necesare. Datele privitoare la program pot fi transmise în cursul unor
şedinţe individuale, la finalul evaluării iniţiale sau în cadrul unei şedinţe de grup, special
prevăzută pentru acest scop. Informaţiile trebuie să fie clare, simple şi să stabilească un raport
între riscul de recidivă măsurat şi secvenţele pe care programul le propune, fiind precizate
următoarele aspecte:
- cui se adresează programul,
- care este scopul programului,
- care sunt exigenţele minimale pentru participare la grup,
- care sunt demersurile necesare înainte de începerea programului, respectiv –
întrevederea iniţială de evaluare, semnarea Contractului terapeutic prin care persoana
este informată asupra condiţiilor de participare, cât şi despre criteriile de excludere
din program,
- informaţii logistice legate de derularea şedinţelor - frecvenţa, locul de desfăşurare,
numărul minim şi maxim de participanţi etc.,
- utilitatea demonstrată a programului.

B. Resursele umane implicate

Echipa multidisciplinară este constituită din personal specializat în asistenţă
psihosocială, educaţie şi pentru asigurarea sănătăţii mentale (dacă este necesară intervenţia),
respectiv, psiholog, asistent social, educator, preot, monitor sportiv.
Participarea specialiştilor la funcţionarea echipei multidisciplinare se realizează diferit, în
funcţie de secvenţele derulate.

132
 Coordonatorul programului şi al echipei multidisicplinare este psihologul, specialist care
asigură constituirea echipei şi organizarea activităţilor desfăşurate în prrogram.
Competenţele şi răspunderea profesională ce revin fiecărui specialist se completează,
acoperind toate nevoile de asistenţă specializată.

Psihologul, în funcţie de caracteristicile nivelului de recidivism (criterii şi indicatori), va

prioritiza cazurile abuzatorilor sexual, în vederea constituirii grupurilor (dacă există
caracteristici apropiate pentru a stabili numărul optim de participanţi) sau a şedinţelor de
consiliere.
Toate anexele metodologice vor fi stocate în Mapa programului şi vor putea fi accesate
de coordonatorul activităţilor de asistenţă psihosocială.
Documentaţia completată prin aplicarea instrumentelor psihologice (interviuri, scale,
chestionare etc.) se va păstra în fondul documentar, în aceeaşi Mapă a programului, alături de
concluziile evaluărilor psihologice ale participanţilor.

Asistentul social are rolul de mediator între individ şi mediul său de suport social (familia
sa, instituţiile sociale care îi pot oferi sprijin) sau alte persoane din exterior care îl susţin,
încurajând sau împiedicând contactele şi oferindu-le acestora informaţiile şi sprijinul necesar.

Educatorul are rolul fundamental de a facilita integrarea persoanei vulnerabile în

activităţile educative, în funcţie de nevoile specifice identificate (formare profesională, activităţi
sportive, de ocupare a timpului, productive etc.), atunci când coordonatorul programului
stabileşte adecvarea acestei intervenţii.
Personalul medical, medic / asistent medical (în funcţie de atribuţiile diferenţiate)
identifică, monitorizează şi evaluează abuzatorii sexuali diagnosticaţi cu afecţiuni psihice.
În cazul unor afecţiuni psihice, psihiatrul stabileşte diagnosticul, tratamentul şi durata
acestuia, după caz. Psihiatrul sau personalul medical decide cu privire la internarea persoanei
vulnerabile, în situaţia în care necesită asistenţă şi control specializat. Colaborarea psihiatrului cu
psihologul coordonator de caz este esenţială pentru evoluţia persoanei.
Este necesar ca echipei să i se adauge reprezentanţi ai altor instituţii publice (de
exemplu: servicii locale de sănătate mentală) şi voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale,
specializaţi în domeniul asistenţei psihosociale.
În cazul în care unitatea nu dispune de specialiştii necesari, se va încerca, pe cât posibil,
ca activităţile specifice să fie susţinute de către parteneri, care deja desfăşoară activităţi în

133
unitatea penitenciară – reprezentanţi ai instituţiilor publice sau ai organizaţiilor
neguvernamentale (asociaţii şi fundaţii) cu atribuţii în domeniul asistenţei psihosociale.
Psihologii pot utiliza instrumentele pe care le consideră eficiente, utile şi potrivite
grupului, pe traseul intervenţie şi la momentul pe care îl consideră oportun. Folosirea
instrumentelor oferă şansa evaluării nivelului de bază, uşurează demersul de conceptualizare
clinică, permite evaluare progreselor înregistrate pe parcurs precum şi evidenţierea ariilor unde
mai este nevoie de intervenţie şi oferă şansa verificării eficienţei intervenţiei.
Psihologul va avea la dispoziţie următoarele probe psihodiagnostice specifice:
- Minnesota Sex Offender Screening Tool
- Fişa individuală de descriere a participantului la grup –
- Scala dezirabilităţii sociale Marlowe-Crowne şi Lista instrumentelor de evaluare
recomandate, ce pot fi utilizate opţional

Anexele metodologice vor fi stocate în Mapa programului şi vor putea fi accesate de

coordonatorul activităţilor de asistenţă psihosocială.
Documentaţia completată prin aplicarea instrumentelor psihologice (interviuri, scale,
chestionare etc.) se va păstra în fondul documentar, în aceeaşi Mapă a programului, alături de
concluziile evaluărilor psihologice ale participanţilor.
În cazul în care sunt identificate mai multe persoane condamnate pentru abuzuri sexuale
se vor stabili mai multe grupuri ţintă, iar atribuţiile coordonatorului cresc proporţional. În acest
sens, venim cu recomandarea ca activităţile specializate ale psihologului - coordonator de
program, să fie suplinite de un co-terapeut (psiholog).

VIII. METODOLOGIA INTERVENŢIEI

Implementarea prezentului program implică trei faze:

- pregătirea grupului / pregrup (evaluare iniţială sau pretestare),
- trăirea socială a grupului / intervenţia propriu-zisă,
- dezagregarea grupului / eficienţa intervenţiei (evaluare finală sau posttestare).
Programul propus de noi se derulează pe parcursul a maximum 75 de şedinţe individuale
şi de grup, distribuite în cele trei faze distincte. Durata programului este de cel mult nouă luni de
zile, acordând atenţie riscului de moarte experimentală sau de dizolvare a coeziunii grupului.
Faza întâi, procesul pregrup, include şase şedinţe, dintre care, două sunt individuale, iar
patru colective. În această etapă, şedinţele durează 60 de minute.

134
 Faza a doua, de intervenţie propriu-zisă, este structurată sub forma a 14 secvenţe
psihoterapeutice de grup, implementate prin şedinţe. Secvenţele respectă următoarea structură:
- obiective,
- conţinut (metode, rezultate, posibile riscuri / dificultăţi).
Psihologul stabileşte numărul şedinţelor - optează pentru micşorarea sau creşterea
acestora, în funcţie de nivelul de atingere a obiectivelor precizate în structura secvenţei. Se
desfăşoară constant câte 2 şedinţe săptămânale, fiecare cu durata de 45 de minute. Conform
principiului libertăţii profesionistului de a dispune, psihologii sunt încurajaţi pentru introducerea
unor noi tehnici, câtă vreme obiectivele stabilite sunt atinse.
Faza a treia, de verificare a eficienţei programului, este alcătuită din 4 şedinţe colective,
cu durata de 60 de minute fiecare.

IX. EVALUAREA PROGRAMULUI

A. DEMERS TEORETIC
Evaluarea iniţială determină caracteristicile de personalitate, punctele de focalizare ale
disfuncţionalităţilor – particularizate în funcţie de nevoile criminogene şi de precursorii riscului
de recidivă – stabileşte conţinuturile intervenţiei specializate.
Evaluarea de parcurs / finală măsoară schimbările survenite la nivelul dimensiunilor
asupra cărora intervenţia este centrată (gânduri, emoţii, comportamente).
Pentru o evaluare finală corectă, se va urmări, în detaliu, fiecare obiectiv în parte.
La fel ca şi în cazul celorlalte programe de asistenţă psihosocială, la finalul primului an
de „funcţionare”, se va realiza evaluarea eficienţei rezultatelor programului.
La evaluarea finală, se consideră eşecuri:
- cazurile în care, la beneficiarii programului se menţin / chiar se deteriorează
scorurile disfuncţionale ce măsoară riscul de recidivă generală sau / şi sexuală,
- blocarea canalului de colaborare stabilit între specialiştii implicaţi în Programul
pentru reducerea recidivei în abuzurile sexuale - va dăuna beneficiarului şi
procesului său de reabilitare.
Se consideră reuşită, dacă obiectivele specifice ale programului sunt atinse, ceea ce se
măsoară prin diminuarea nivelului factorilor dinamici de risc şi implicit a riscului de recidivă
generală şi specială, la cota de 51% din scorurile iniţiale.
În vederea evaluărilor cantitative şi calitative de final, ne sunt necesari indicatorii
calitativi şi riscurile.

INDICATORI CALITATIVI
135
- generali
- specifici
Indicatori generali:
- depăşirea rezistenţelor,
- renunţarea la mecanismele dezadaptative de coping,
- reducerea intensităţii emoţiilor şi transformarea lor în emoţii funcţionale,
- acceptarea necondiţionată a „greselilor” şi a traseului de destin,
- diminuarea ostilităţii faţă de femei etc.
Indicatori specifici:
- capacitatea abuzatorilor sexuali de a se implica în şedinţele programului (de ex.:
întârzie în mod sistematic la şedinţe, boicotează şedinţele printr-o atitudine
necorespunzătoare, perturbă desfăşurarea activităţilor, participă pasiv sau activ etc.),
- gradul de coeziune a grupului terapeutic (ex.: dacă a rezistat sau nu componenţa
grupului, pe parcursul derulării programului, şi ce anume a susţinut / a blocat?, dacă
au apărut conflicte în grup, cum au fost acestea gestionate?, care a fost ponderea
înlocuirilor sau excluderilor din grupul psihoterapeutic?, dacă au existat înainte de
constituirea grupului psihoterapeutic - animozităţi / conflicte?, alte motive personale
persistente / nou apărute între membri care să perturbe buna desfăşurare a activităţilor
etc.),
- nivelul de comunicare intra- şi interpersonală la nivelul grupului psihoterapeutic,
- capacitatea de autonomie individuală (ex.: deprinderi personale, rezolvarea temelor
etc.),
- gradul de adaptabilitate la mediu (ex.: capacitatea de a se implica şi finaliza anumite
activităţi, acţiuni, probleme, situaţii de viaţă etc.),
- nivelul ameliorărilor în plan dispoziţional, emoţional, afectiv (ex.: echilibrarea,
diminuarea stării de neîncredere, nesiguranţă, suspiciune, controlul emoţiilor etc.);
- nivelul ameliorărilor în plan voliţional, motivaţional, perceptual (ex.: identificarea
unor nuclee motivaţionale / centre de greutate care să îl susţină pe individ,
normalizarea capacităţii de interiorizare şi exteriorizare a propriilor percepţii etc.),
- acceptarea imaginii de sine, acceptarea responsabilităţii pentru trecutul său şi
asumarea responsabilităţilor pentru viitor.

RISCURI
- părăsirea grupului (abandon / plecare la cerere / excludere din program),

136
 - menţinerea ponderii crescute a nivelului factorilor dinamici de risc (chiar şi la
nivelul grupului psihoterapeutic),
- staţionarea constantă în planul unor nesemnificative ameliorări (măsurate prin
utilizarea indicatorilor specifici).

EVALUAREA FINALĂ CANTITATIVĂ utilizează indicatori de evoluţie negativă şi

pozitivă.

Indicatori de evoluţie negativă:

- numărul persoanelor private de libertate, la care intervenţia nu a modificat scorurile
disfuncţionale în funcţionale, la minimum, 51% dintre membri evaluaţi iniţial,
- scoruri disfuncţionale pentru minimum 51% din valorile iniţiale şi plasarea în
categoria deteriorat.
Indicatori de evoluţie pozitivă:
- numărul persoanelor private de libertate, la care scorurile reflectă o schimbare reală,
pentru cel puţin 51% dintre membri evaluaţi iniţial,
- scoruri funcţionale pentru minimum 51% din valorile iniţiale şi plasarea în categoriile
- neschimbat, îmbunătăţit şi recuperat.
EVALUAREA FINALĂ CALITATIVĂ ia în considerare mai mulţi factori:
- coordonarea între specialiştii implicaţi,
- fluenţa canalelor de informare,
- calitatea intervenţiilor,
- timpul acordat intervenţiei.

6.4. Program desfăşurat în Penitenciarul Ploieşti -Deţinut în ipostază de model

antiinfracţional

REZUMATUL PROIECTULUI

Justificare- Necesitate- Argumente

Proiectul a fost inițiat în urma statisticilor efectuate de Ministerul Justiției şi Ministerul
Afacerilor Interne referitoare la delincvenşa juvenilă, din care se poate constata nu numai
137
creşterea îngrijorătoare de la un an la altul a numărului de infracțiuni, dar şi scăderea
semnificativă a vârstei celor care comit infracțiuni. Aceste constatări reprezintă motiv de
îngrijorare pentru viitor, existând cazuri de minori care săvârșesc fapte penale la categoria de
vârsta până la 10 ani si între 10 si 14 ani.
Programul care se adresează atât persoanelor private de libertate aflate în Penitenciarul
Ploieşti cât şi elevilor din ciclul gimnazial şi liceal din Ploieşti, are ca scop prevenirea şi
reducerea infracţionalităţii in rândul minorilor şi a recidivei în rândul deținuților
In vederea întăririi şi stimulării sentimentului de utilitate, precum şi a valorizării
propriei persoane, programul își propune întărirea stimei de sine a deținuților în contextul trăirii
unei depersonalizări şi scăderi a încrederii în propriile capacități de a găsi soluții la problemele
cu care se confruntă.
In acest sens, sprijinul acordat unui grup de persoane deţinute a constat în invitarea lor
la un grup de discuţii, in jurul unei mese rotunde alături de alţi membrii din comunitate.
Reprezentanţii comunităţii sunt elevi de liceu, în special elevi vulnerabili expuși
riscului de infracționalitate, profesorii acestora, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de
Politie Prahova, ai Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecție a Copilului, reprezentanți
ai Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ploiești, ai Centrului de Prevenire, Evaluare
şi Consiliere Antidrog, Direcției de Sănătate Publica si ai Protoieriei Ploiești.
Adolescenta este perioada marilor căutări de sine, este centrată pe o intelectualizare
intensă, pe îmbogăţirea experienţei afective şi structurarea conduitelor ca însemn al personalității
complexe.
Necesitatea inițierii unui astfel de proiect este dată şi de numărul mare de deținuți
minori şi tineri aflați în custodia penitenciarelor şi centrelor de reeducare din Romania.
In acest sens programul oferă intervenția necesara în aceste situații, prin acordarea de
consiliere de specialitate privitoare la prevenția criminalității şi prin discuții/dezbateri între
acești tineri şi persoanele private de libertate, pe o tematică ce cuprinde : identificarea
situațiilor de risc major la vârsta adolescenţei ; acțiunea şi dinamica principalelor medii de
influentă asupra dezvoltării şi edificării personalității ( mediul familial, mediul școlar, mediul
profesional, grupurile de influenta-prieteni, colegi, anturajul etc.); modelarea valorilor
personale şi interpersonale şi concordanţa\ discordanta acestora cu normativul social şi penal;
particularitățile comportamentelor eficiente şi indezirabile .
Pentru deținuții aflați în penitenciar este un exercițiu de sensibilizare, de cunoaștere, de
conștientizare a consecințelor propriilor acțiuni, de responsabilizare şi înțelegere a drepturilor,
obligațiilor si libertarilor pe care le are fiecare persoana liberă, ca metoda de resocializare, de
implicare in activităţi prosociale.
138
 Scopul proiectului:
Implicarea Instituției Penitenciare alături de alte instituții ale statului în lupta privind:
- prevenirea recidivei (in cazul deținuților implicați în proiect);
- combaterea şi prevenirea criminalității (in cazul elevilor).
Obiective specifice:
1. exersarea abilitaților de comunicare şi schimbul de experiența între deținuți şi elevii
școlilor ploieștene;
2. creșterea stimei de sine a participanților;
3. integrarea socială - ansamblul relațiilor sociale intre persoanele aflate in detenție şi cele
aflate in libertate;
4. integrarea în societate - asigurarea drepturilor egale şi respectarea autodeterminării
individului;
5. dezvoltarea abilitații participanților de a lucra in echipa;
6. conștientizarea de către elevii de liceu a consecințelor negative care decurg din
experiența detenției.
7. reflectarea critica a elevilor asupra flexibilității comportamentelor şi a factorilor de risc
iminent de trecere la actul infracțional ;
8. conştientizarea acțiunii normelor sociale si a normelor penale, promovate de instituțiile de
control social formale si informale;
9. mediatizarea în rândul persoanelor private de libertate a activității de prevenire a
criminalității prin intermediul stației de radioamplificare si al programului de televiziune cu
circuit închis.
Obiective operaționale:
- sa informeze elevii cu privire la cauzele si consecințele săvârșirii infracțiunilor;
- sa informeze deținuții cu privire la urmările pe care ar putea sa le aibă in plan
personal, familial, profesional, continuarea săvârșirii infracțiunilor după liberare;
Beneficiari direcți:
►un grup de deținuți (atât tineri cat si adulți ) cu abilitați de comunicare si inclinații
prosociale;
►elevi ai școlilor din Ploiești, elevi vulnerabili, cu nevoi speciale, expuși riscului de
infracționalitate.
Beneficiari indirecti:
► persoane private de liberate aflate in penitenciarul Ploiești , prin intermediul stației
de radioamplificare si a televiziunii cu circuit închis;
►elevii de liceu prin intermediul mass-media si al materialelor informative.
139
 Mijloace:
►materiale informative, articole de specialitate, tipizate.
Metode:
►convorbirea dirijată şi semidirijată, interviul, expunerea, problematizarea, studiu de
caz, observaţia, exemplificarea
Locul de desfășurare:
►Penitenciarul Ploiești - Serviciul Educație si Asistenta psihosociala - clubul unităţii.

Echipa de lucru:
►Penitenciarul Ploiești: directorul unităţii, Director Adj. Educație şi Asistenţă
Psihosocială psiholog, asistent social, educator;
►Inspectoratul Județean de Poliţie: ofițeri cu pregătire in domeniul sociologiei si
psihologiei;
►Inspectoratul Școlar Județean: inspectorul responsabil cu integrarea europeana si un
cadru didactic cu abilitați în domeniul psihologiei, sociologiei sau psihopedagogiei;
►Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului: un asistent social;
►Direcția de Sănătate Publica: un reprezentant cu pregătire în domeniul promovării
sănătăţii;
► Serviciului de Probațiune de pe langa Tribunal Prahova: un inspector/ consilier cu
pregătire in domeniul psihologiei;
► Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog: un psiholog si un inspector
responsabil de învățământ si educație;
► Protoieria Ploiești: un reprezentant preot sau cu pregătire in domeniul asistentei
sociale.

Tematica abordată:
▪ convorbirea de grup pe problematica deviantei;
▪ dezbateri referitoare la cauzele infracţionalităţii si consecințele săvârșirii unor fapte
antisociale;
▪ convorbirea standardizată - ca mijloc de problematizare şi rezolvare a unei situații de
criza;
▪ găsirea unor alternative la infracțiune;
▪ autocunoașterea si intercunoasterea dirijată.
Tematica generala:

140
 1. Cauzele infracționalității (familia, abandonul școlar, anturajul, nevoile materiale,
stima scăzuta de sine, consumul de droguri, etc);
2. Consecințele comiterii infracțiunii (pedeapsa cu închisoarea, ruptura de familie,
pierderea locului de munca, consecințele psihologice ce decurg din necesitatea adaptării la un
nou mediu, schimbarea statutului, îmbolnăvirea, etc);
3. Dificultăţi întâmpinate după liberare ( marginalizarea sociala, excluderea din
grupul de prieteni, slăbirea relațiilor de afecțiune dintre membrii familiei, imposibilitatea
continuării studiilor, dificultăţi în găsirea unui loc de muncă, neîncrederea celor din jur cu privire
la posibilitatea de a se indrepta).

Tematica speciala:

1. Violul
2. Raport sexual cu un minor
3. Proxenetismul
4. Consumul si traficul de droguri
5. Fapte săvârșite cu violenta.

Modalitatea princeps de evaluare a constat în înregistrarea unui număr din ce în ce mai

scăzut de comportamente predelincvente şi a delincvenţei la nivelul instituțiilor școlare.
Pe intreaga perioadă de desfășurare a proiectului au participat :
- număr activităţi -30
- număr total de elevi – 3566,
- număr total de persoane private de libertate – 457, condamnate pentru săvârșirea
următoarelor infracțiuni :
omor, tentativa de omor, vatamane corporala gravă / culpă, conducere fără permis a unui
autovehicul , conducere sub influenta băuturilor alcoolice, tâlhărie, viol, furt, proxenetism,
lovituri cauzatoare de moarte
Reflectarea activităților in mass-media
Televiziunile Alpha TV, Prahova TV, Antena 1 Ploiești, ProTv- Ploiesti, National TV şi
posturile de radio Will FM, Radio Prahova, Radio SOS au difuzat mesajele cu conținut preventiv
şi popularizarea în direct a activităților din cadrul Proiectului
Ziarele : Ploiești, Republicanu, Pentru Patrie, Monitorul de Prahova, Gazeta Prahovei,
Telegraful de Prahova si Argus au reflectat punctual şi în maniera pozitivă calitatea activităților

141
derulate, publicând sfaturi preventive, articole de specialitate care au făcut obiectul activităţilor
desfășurate în Penitenciarul Ploiești.
Proiectul ”Deținut în ipostază de model antiinfracţional ” a prilejuit întâlnirea unor
oameni pasionaţi de profesia lor, autentic interesați de controlul social al fenomenului
delincvenţei juvenile şi construit dintr-o echipa de profesioniști de penitenciar şi politie
Acest Proiect a fost, înainte de toate, o necesitate locală şi o premieră națională, fapt
pentru care a şi beneficiat de sprijinul conducerii celor două instituții coordonatoare
( Penitenciarul Ploiești şi Inspectoratul de Politie Județean Prahova ) care au gândit
modalitățile concrete de punere în aplicare şi desfășurare a activităților
Drept urmare, sprijinul mediatic a fost consistent, Proiectul a suscitat interesul
specialiștilor în domeniul educației şi a contribuit într-o anumită măsura la scăderea
delincvenţei juvenile constatate pe raza județului Prahova
Evaluarea finala a proiectului ” Deținut în ipostază de model antiinfracţional ”
permite mai departe gândirea unor modalităţi diversificate, originale şi creative de
activităţi de prevenire comune atât a instituțiilor de specialitate (penitenciarul Ploiești,
I.P.J. Prahova) cât şi altor instituții din comunitatea locala

Concluzii
Este important de remarcat faptul că numai o viaţă sexuală normală poate asigura
desfăşurarea şi dezvoltarea unor relaţii sociale generale ale societăţii, cât şi satisfacerea
instinctului sexual. Pentru asigurarea unui astfel de deziderat trebuie să există norme juridice
care să reglementeze faptele de natură a aduce atingere relaţiilor normale. Încălcarea normelor
care privesc viaţa sexuală prezintă pericol social, deoarece faptele prin care se aduce atingere
libertăţii sau moralităţii în acest domeniu sunt contrare intereselor întregii societăţi. De aceea, în
Codul penal sunt prevăzute şapte infracţiuni privitoare la viaţa sexuală. Astfel, în art. 197 este
prevăzută infracţiunea de viol, în art. 198 - actul sexual cu un minor, în art. 199 - seducţia, în art.

142
201 - perversiunea sexuală, în art. 202 - corupţia sexuală, în art. 203 - incestul şi în art. 203 1 -
hărţuirea sexuală.
Prima concluzie care o reţinem din analiza infracţiunilor privind viaţa sexuală este că se
caracterizează prin gradul mare de pericol pe care îl prezintă şi prin consecvenţa acestora în
rândul procesului infracţional.
A doua concluzie este aceea că infracţiunile sexuale marchează profund viaţa victimei, fie
ea minoră sau adultă atât fizic dar mai ales psihic.
Desi se fac paşi în direcţia implementării unor programe destinate abuzarorilor sexuali în
România rezultatele nu sunt tocmai favorabile astfel încât sansele de reabilitare a persoanelor
condamnate pentru infracţiuni sexuale sunt destul de mici. Este important de remarcat faptul că
în ţara noastră problematica abuzului sexual nu este suficient studiată, iar la nivel naţional
singura instituţie în prezent care oferă asistenţă agresorului sexual este penitenciarul. În vederea
prevenirii recăderilor în abuzurile sexuale, precum şi a prevenirii unor astfel de infracţiuni se
impune dezvoltarea unor programe, proiete la nivel naţional, în mediul şcolar, mass-media, dar şi
sensibilizarea opiniei publice cu privire la acest fenomen concomitent cu sancţionarea lor mai
aspru ca urmare a alinierii legislaţiei noastre la standardele prevăzute şi de alte sisteme de drept.

BIBLIOGRAFIE

 Hărăstăşanu Angela, Drept Penal, parte specială, Ed. Omnia Unit SAST Braşov 2011
 Udroiu Mihail, Drept Penal, Parte generală, Parte specială, Ed CH Beck Bucureşti 2011
 Udroiu Mihail, Procedură penală, Parte generală, Parte specială, Ed. CH Beck, Bucureşti
2011
 Kari Killen, Copilul maltratat, Ed. Eurobit, Oradea 1998
 Cioclei Valerian, Rotaru Cristina, Drept penal, Parte specială I Note de curs, Universitatea
Bucureşti 2011

143
 Molcuţ Emil, Istoria dreptului Românesc, Note de curs pentru învățământul la distanță,
Universitatea București Facultatea de drept Ed. Credis 2008
 Stoenică Titi, Drept Penal. Ed. Omnia Unit SAST Brașov 2008
 Boroi Alexandru, Drept penal, Parte generală Ed. CH Beck București 2008
 Boroi Alexandru, Drept Penal Partea generală Conform Noului Cod Penal, Ed. CH Beck
București 2010
 Lambroso Cesare, omul delincvent, Ed Maistra București 1992
 Mihai Adrian Hotca, Protecția victimelor. Elemente de victimologie Ed CH Beck București
2006
 Barbu Nicu Damian, Prevenirea si combaterea abuzului și exploatării sexuale asupra
femeilor, Ed. Nelmaco București 2006
 Brabu Nicu Damian Pornografia cu copii pe internet, Revista Forum Criminalistic, Editura
Estfalia, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, București 2012
 Barbu Nicu Damian Cauzele și împrejurările care determină pedofilia
 Barbu Nicu Damian, Personalitatea pedofilului, Revista de Investigare a Criminalității anul
V Nr. 1/2012
 Valerică Lazăr, „Drept penal. Partea specială”, Editura Universitară, Bucureşti, 2006.
 A Giddens, Sociologie, Ed All Bucuresti 2001
 Zamfirescu, L Vlasceanu, Distionat de sociologie Ed. Babel Bucuresti 1998
 Banciu Dan, Controlul social si sanctiuni sociale, Ed Hyperion Bucuresti 1992
 M. Lăzărescu, Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament - simptomatologie şi
diagnostic clinic, Editura All, Bucureşti 1999
 Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (DSM- IV), Ediţia a IV-a APLR,
Bucureşti, 2000
 G. Scripcaru., Astarastoaie V., Criminologie clinica, Ed. Polirom, Iasi, 2003.
 S.M. Rădulescu, Sociologia şi istoria comportamentului sexual “deviant”, Editura Nemira,
1996;
 S.M. Rădulescu, D. Banciu, Introducere în sociologia delincvenţei juvenile. Adolescenţa
între normalitate şi devianţă, Editura Medicală, Bucureşti, 1990.
 S.M. Rădulescu, Sociologia Devianței, Ed. Victor, București 1998
 Radulescu S Devianta, Criminalitate si patologie sociala Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1999
 Miclea Damian, Combaterea Crimei Organizate curs Vol I Ed. Ministerului Administratiei
si Internelor, Bucuresti 2004
 Miclea Damian, Criminologie si Combaterea crimei organizate, Note de curs
 V. Predescu V, Psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti, 1976, p. 515-517.

144
 V. Dragomirescu, Psihologia comportamentului deviant, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1976;
 N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară, Casa de editură şi presă Şansa,
Bucureşti, 1992;
 R. Rus, Noţiuni de psihologie şi criminologie, Editura Apimondia, Bucureşti, 1992;
 Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia
familiei, Editura Press „Mihaela”, Bucureşti, 1998.
 Sorin M. Rădulescu, Sociologia violenţei (intra)familiale, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2001;
 Codul penal si Codul de procedura Penala , Ed Hamangiu Bucuresti 2012
 Legea 286/2008- Noul Cod penal
 Legea 275/2006 cu modificari si completari privind executarea pedepselor privative de
libertate
 Hotararea de Guvern 1897/2006
 Ordinul ministrului Justitiei 2199/2011 – Regulamentul desfasurarii activitatilor educative
psihologice si sociale in penitenciare
 Decsei-Radu Alina Ramona, Pripp Cristina, Program specific de asistenta psihosociala
pentru Reducerea Recidivei in abuzurile sexuale, Bucuresti 2009

145