UNIVERSITATEA DIN PITESTI ENACHE ALINA ELENA

INGINERIA MEDIULUI
ANUL I

DURITATEA APEI

Ce este apa dura?

Când se spune că apa este dură, asta înseamnă că ea conține o mare cantitate de minerale.
Aceste minerale sunt în principal săruri si minerale de calciu si magneziu, afectând 85% din
sursele de apa potabila. Apa devine dura in urma procesului din natura prin care apa se
infiltrează in pământ si prin trecerea in diversele straturi de roca, puțin cate puțin, începe sa
acumuleze săruri si minerale devenind apa dura. Duritatea apei este cu atât mai mare cu cât
conține o cantitate mai mare de asemenea săruri.
Duritatea apei (TH) este dată de prezența tuturor cationilor din apă, în afară de cationii
metalelor alcaline. Deoarece ionii de calciu și magneziu se găsesc în apă în cantitate mult mai
mare față de ceilalți cationi, determinarea durității va consta în determinarea concentrației
acestor ioni.
În circuitul său prin natură, apa dizolvă dioxidul de carbon din atmosferă – CO2 ajungând
pe sol sub forma unei soluții uşor acide, mai precis acid carbonic – H2CO3. Acidul carbonic se
infiltrează în sol şi reacţionează cu rocile calcaroase compuse în principal din carbonat de
calciu – CaCO3. În urma reacţiei, rezultă o sare solubilă de bicarbonat de calciu –
Ca(HCO3)2. Bicarbonatul de calciu disociază în ioni  pozitivi de calciu Ca2+ şi ioni negativi de
bicarbonat HCO–3.
H2O + CO2 -> H2CO3
H2CO3 + CaCO3 -> Ca(HCO3)2 – > Ca2+ + HCO–3
Atunci când apa este încălzită, are loc reacţia inversă, rezultând dioxid de carbon – CO2,
apă – H2O şi carbonat de calciu – CaCO3. Carbonatul de calciu nu este solubil în apă, el
depunându-se pe suprafeţele ce au o temperatură mai mare de 50 ºC (suprafeţele rezistoarelor
electrice de încălzit apă prezente în boilere şi  maşinile de spălat, etc.)
Ca(HCO3)2 -> H2O + CO2 + CaCO3

1
 Duritatea apei se exprimă în părţi la un million – ppm. Mai precis, duritatea apei este
dată de numărul de părţi de carbonat de calciu la un milion părţi apă. În general pentru duritatea
apei se utilizează mg/l  – miligrame de carbonat de calciu  la un litru de apă.
Clasificarea apei functie de duritate
Apa se clasifică din punct de vedere al durităţii în :
 apă dedurizată,  concentraţia de CaCO3   < 17 ppm;
 apă cu duritate scăzută,  17 ppm  < concentraţia de  CaCO3  < 60 ppm;
 apă cu duritate medie,  60 ppm  < concentraţia de  CaCO3  < 120 ppm;
 apă dură,  120 ppm  < concentraţia de  CaCO3  < 180 ppm;
apă foarte dură,  concentraţia de  CaCO3  > 180 ppm
Determinarea durității apei:
Unii dintre cei mai cunoscuţi indici chimici care se referă la natura şi cantitateadiferitelor
substanţe chimice pe care le conţine apa naturală sunt: duritatea, aciditatea şialcalinitatea.
Valorile lor trebuie cunoscute iar unele substanţe chimice trebuie îndepărtateînainte de folosirea
apei ca apă potabilă sau în diferite domenii industriale ca apă industrială(diferite instalaţiide
încălzire a apei).
Duritatea temporara este data de carbonatii acizi de calciu si de magneziu din apa.
Aceasta duritate dispare la fierberea apei, carbonatii acizi descompunandu-se in carbonati,
compusi greu solubili.

Ca(HCO 3 ) 2 =CaCO 3 +CO 2 +H 2 O

Mg(HCO 3 ) 2 =MgCO 3 + CO 2 +H 2 O
Duritatea permanenta este conferita de sarurile de calciu si de magneziu stabile termic:
sulfati, cloruri etc.
Duritatea apei se exprima in grade de duritate, ºd. In tara noastra se foloseste gradul de
duritate german care reprezinta un continut de saruri de calciu si de magneziu echivalent cu 10
mg CaO la 1000 ml apa. Apele cu duritate pana la 9 ºd sunt ape cu duritate mica, cele cu duritate
intre 16-25 ºd sunt ape cu duritate mijlocie, iar apele cu duritate mare de 25 ºd sunt ape foarte
dure.
Duritatea apei se poate exprima si in mili-echivalenti oxid de calciu la 1000 ml apa. (1 m
val CaO=28 mg CaO).

In aceasta lucrare se determina duritatea temporara D t si duritatea totala D T a apei

si se calculeaza, folosind ecuatia de mai sus, duritatea permanenta, D p .

2
 Duritatea temporara a apei se determina titrand un volu de apa, exact masurat, cu
solutie de HCL 0,1 n in prezenta de metiloranj drept indicator. La titrare au loc urmatoarele
reactii chimice:

Ca(HCO 3 ) 2 +2HCl=CaCl 2 + 2CO 2 +2H 2 O

Mg(HCO 3 ) 2 +2HCl=MgCl 2 + 2CO 2 +2H 2 O

Aparatura si substante
Flacoane Erlenmayer de 250 ml, biureta, balon cotat de 100 ml, stativ si clema de biureta,
metiloranj, solutie HCl 0,1 n, apa de analizat.
Mod de lucru
Se umple biureta cu solutie de HCl 0,1 n si se stabileste nivelul solutiei la diviziunea zero. In
flaconul Erlenmayer se masoara cu balonul cotat 100 ml apa de analizat si se adauga 2-3 picaturi
solutie de metiloranj. Se titreaza continutul flaconului cu solutie de HCl 0,1 n din biureta, pana la
viraj portocaliu. Se citeste cu precizie volumul de solutie HCl utilizat la titrare.
Duritatea temporara se calculeaza pe baza ecuatiei chimice:

2HCl+CaO= CaCl 2 +H 2 O
si din care se stabileste ca raportul de combinare a HCl cu CaO este:
36,5g HCl (1 mol).....2,8g CaO (1/2 mol)....100 ml
Notand cu a numarul de mililitri solutie HCl 0,1 n folosit la titrarea probei de apa si tinand
seama de raportul de combinare de mai sus rezulta:
1 ml sol HCl 0,1 n (3,65 mg HCl)....2,8 mg CaO
a ml sol HCl....................................x mg CaO
x=a·2,8 mg CaO.
Proba de 100 ml apa luata in analiza are deci un continut de saruri de calciu si de magneziu
echivalent cu a·2,8 mg CaO.
In 1000 ml apa, continutul acestor saruri va fi echivalent cu 10·a·2,8 mg CaO.
Din definitia gradului de duritate german rezulta:
10 mg CaO la 1000 ml HO.....1 ºd
si prin urmare:
10·a·2,8 mg CaO..................y ºd
10⋅a⋅2,8
=a⋅2,8
Y = 10 ºd
Duritatea temporara a apei va fi:

3
 D t = y = a·2,8 ºd
Pentru obtinerea unui rezultat bun, se titreaza 2-3 probe de apa si apoi se face media
duritatilor calculate pentru fiecare proba.
Duritatea totala a apei se va determina prin titrare complexonometrica. Aceasta metoda
2+ 2+
moderna se bazeaza pe proprietatea ionilor Ca si Mg existenti in apa de a forma
complecsi cu diferite substante.
Titrarea complexonometrica se efectueaza cu solutia sarii disodice a acidului etilen
diaminotetraacetic, sare denumita si complexon III. Ca indicator, in aceasta titrare, se utilizeaza
negru eriocrom T.
Combinatiile complexe contin un atom sau un ion central in jurul caruia sunt legati, prin
coordinare, liganzi care pot fi ioni sau molecule.
Aparatura si substante
Flacon Erlenmayer de 250 ml, pipete de 25 ml si de 2 ml, biureta stativ si clema pentru
biureta, solutie complexon III 0,01 n, solutie tampon, indicator negru eriocrom T. (solutia

tampon=Intr-un balon cotat de 1000 ml se introduc 5,4 g NH 4 CL+35 ml amoniac si se

completeaza pana la semn cu apa distilata).
Mod de lucru
Din proba de apa care a fost titrata, foarte exact, cu solutie HCl 0,1 n la determinarea
duritatii temporare, se iau cu pipeta 50 ml si se introduc intr-un flacon Erlenmayer. Continutul

flaconului se fierbe 3-4 minute pentru a se elimina CO 2 existent in apa. Dupa racirea
flaconului, intai in aer si apoi intr-un curent de apa, se introduce un varf de spatula de indicator
(cca 0,2-0,3 g) si se adauga 2 ml solutie tampon. Se titreaza imediat continutul flaconului
Erlenmayer cu solutie de complexon III 0,01 n din biureta, pâna ce culoarea trece de la rosu la
albastru. Se citeste cu atentie volumul de solutie utilizat la titrare.

Duritatea totala D T a apei se calculeaza folosind relatia:

D T =2·n·0,561 ºd,
unde: -n reprezinta numarul de mililitri solutie complexon III 0,01 n folosit la titrarea probei de
apa, -0,561 este cantitatea in mg de CaO care corespunde la 1 ml solutie complexon.
Duritatea permanenta reprezinta diferenta dintre duritatea totala si cea temporara.

D p =D T
t
-D ¿
¿¿
Dedurizarea apei

4
 Procesul de tratare al apei în scopul  eliminării sărurilor de calciu şi magneziu  se
numeşte dedurizare. Dedurizarea are loc prin procedee chimice şi fizice.
In funcţie de aplicaţii, dedurizarea apei poate fi totală sau parţială. În sistemele de producţie a
energiei electrice cu ajutorul aburului, dedurizarea apei trebuie efectuată în proporţie de sută la
sută deoarece depunerea carbonatului de calciu poate avea efecte
devastatoare. Dedurizarea apei prelungeşte durata de viaţă a echipamentelor electrocasnice –
boliere şi maşini de spălat.
Soluţia pentru a scăpa de apa dură este fie folosirea unui sistem de osmoza inversa, fie
montarea unei statii de dedurizare pentru eliminarea calciului si magneziului din apă.
O altă soluţie ar putea fi reprezentată de filtre, însă folosirea acestora pentru purificarea
unei cantităţi mari de apă se dovedeşte costisitoare.
Apa este trecută printr-un sistem de filtre ce conţin o substanţă similară cu nisipul, a
cărei granule sunt acoperite cu ioni pozitivi de sodiu – Na.  La curgerea  prin acest sistem de
filtre, apa cedează ionii pozitivi de calciu  şi magneziu  în schimbul ionilor pozitivi de sodiu. În
urma reacţiei, granulele din filtru sunt acoperite cu ioni de calciu şi magneziu iar în apă se
formează bicarbonat de sodiu – NaHCO3.
Ca(HCO3)2 + Na+ + Na+ -> Ca2+ + 2NaHCO3
În momentul în care filtrul este epuizat, se efectutează regenerarea lui cu ajutorul unei soluţii de
apă şi clorură de sodiu – NaCl (sare de bucătărie) rezultând clorură de calciu – CaCl2 şi ioni de
sodiu :
Ca2+ + NaCl -> Na+ + Na+ + CaCl2.
Apa cu un nivel ridicat de calciu poate bloca țevi cu mineralele acumulate. Apa dură,
reduce, de asemenea, capacitatea de curățare a săpunului, iar mineralele împreună cu săpunul
formează o spumă adezivă, ajungîndu-se la imposibilitatea clătirii. Aceasta duce la pătarea
părului tău, a mașinii tale, a vaselor sau a paharelor cu pete de apă. Toate vor avea urme de
culoare albă sau reziduuri lăsate în urmă de apa dură. Pe langa magneziu si calciu, in apa se mai
pot gasi si alte minerale, mai ales dacă sursa ta de apa este contaminata.
De exemplu:
-Fierul este un mineral comun şi creează pete de rugina urâte pe chiuvete, cazi si toalete
-Manganul cauzeaza pete negre şi se gaseste adesea impreuna cu fierul.
-Mirosul de ou al apei este cauzat de gazul pe bază de hidrogen sulfurat.
Toate aceste probleme şi multe altele pot fi filtrate din apă cu stații de dedurizare a apei
speciale. Trebuie avut în vedere ca nu totdeauna o stație de dedurizare este suficientă. Uneori

5
este nevoie de un sistem mai complex de tratare a apei conceput pentru a elimina aceste minerale
suplimentare.
O staţie de dedurizare a apei este doar un tip special de "filtru", care înlătură calciul şi
magneziul din apa dură, prin utilizarea unor mărgele de plastic. Acestea se curăţă periodic printr-
un proces numit "regenerare". Cele mai des întîlnite dedurizatoare de apă au trei componente
principale:

Dedurizator

1. Un rezervor de minerale
2. Un rezervor de saramură
3. Supapă de control.