Sunteți pe pagina 1din 1

Relația imaginației cu celelalte fenomene psihice

     Imaginația este un proces cognitiv   (superior) complex,  deoarece există și forme involuntare pe


lângă cele voluntare, superioare. Prin acest proces se obțin imagini și proiecte mintale noi, prin
combinarea și transformarea experienței.

        Imaginația se află în relație cu toate celelalte fenomene psihice. Procese senzoriale asociate cu
anume motivație pot constitui punct de declanșare a procesului imaginativ; reprezentările sunt puse în
diverse combinații sau transformate spre a obține ceva nou. Despre rolul în reprezentare am analizat la
reprezentare (vezi și tipurile de reprezentări după nivelul operativității- reprezentările anticipative)         

      Încă din definiție găsim relația cu memoria  (care îi dă omului experiența de viață) : aceasta îi
furnizează material pentru combinațiile sale și îi păstrează rezultatele.  Imaginația oferă memoriei
procedee originale de memorat mai bine. Se spune că memoria e cu atât mai bună cu cât rezultatele ei
(reproduse) sunt mai aproape de cele inițiale  (memorate ), iar imaginația e cu atât mai bună cu cât
rezultatele ei sunt mai îndepărtate de informațiile inițiale, mult transformate(originalitate); e vorba,
desigur, de imaginația creatoare și nu de cea reproductivă, reconstitutivă.

             Relația cu gândirea e una esențială prin operațiile mintale implicate. P.P.-Neveanu susținea că
lista procedeelor imaginației ”nu are nici cap, nici coadă”. Nu are cap deoarece capătul se află în chiar
operațiile gândirii  iar la coadă putem adăuga noi și noi procedee. Am dat exemple la gândire în acest
sens. Tot gândirea e cea care apreciază, valorifică rezultatele ei, dacă ele pot fi obiectivate în creații ce
nu încalcă, de exemplu, legi ale naturii. Imaginația, la rândul ei ajută gândirea la soluționarea unor
probleme: ea explorează nelimitat necunoscutul, dispar barierele spațio-temporale, uneori și
sentimentul realului. Abia apoi ceea ce furnizează ea e judecat, analizat și valorificat de către gândire.

             Am mai afirmat că limbajul este un mijloc de operare mintală. Operarea mintală e prezentă și la
imaginație, deci  limbajul e implicat direct (evocă reprezentări, material divers, le pune în relații diverse,
actualizează motive relevante ce susțin……)Prin funcția sa simbolic-reprezentativă limbajul ține locul  nu
numai  unor obiecte, persoane, fenomene, dar și a unor relații, operații (pe, sub, alături, mai mare, mai
multe, schimbă, etc.)  Imaginația, la rândul său poate duce la ”inovații lingvistice”, jocuri de cuvinte, etc.

             Motivația e prezentă ca sursă  declanșatoare,  de selectivitate și susținere, vezi și modalitățile


motivaționale(ex. trebuințe  secundare spirituale, interesul pentru nou) Rezultatele deosebite ale
imaginației, apreciate, sau unele forme cum ar fi visul de perspectivă susțin și sporesc motivația.

            Formele voluntare ale imaginației nu se pot desfășura fără efort, deci, fără voință. La rândul ei,
imaginația prefigurează, anticipează scopul unei activități voluntare.

          O relație specială o are imaginația cu afectivitatea. Trăirile afective însoțesc orice act de
cunoaștere, fie vrem, fie nu. Când citim o carte, intră în acțiune imaginația reconstitutivă a acțiunii,
personajelor, ambianței  imaginate creator de către scriitor, trăirile noastre depind  și de măiestria
artistică a  acestuia. La rândul lor procesele afective, dacă sunt puternice, fie pozitive( o mare bucurie),
fie negative( groaza), stârnesc imaginația (poți găsi numeroase exemple).