Pantilie Ionut Bogdan

Psihologie I, grupa 2

Memoria

Memoria apare ca fiind o proprietate generală a întregii materii, fie ea vie sau nu (organică sau
anorganică). La om se poate vorbi despre un apogeu de dezvoltare a funcţiilor mnezice şi de cea mai
complexă organizare şi ierarhizare a memoriei. Memoria umană capătă astfel forma unui mecanism psihic
complex ce apare ca o verigă de legătură între situaţii, evenimente separate în timp, contribuind prin
aceasta la reglarea şi autoreglarea comportamentului uman. În felul acesta, memoria reflectă (oglindeşte)
lumea şi relaţiile omului cu lumea din care face parte.
Ea nu este un proces de acelaşi ordin cu procesele psihice cognitive, ci o modalitate de fiinţare şi
manifestare în timp a fiecărui proces în parte şi a sistemului în ansamblu.
Memoria nu intervine din afară în structurarea şi integrarea proceselor psihice cunoscute –
percepţia, gândirea, imaginaţia, trăirile emoţionale etc.- ci face parte din însăşi structura lor internă.
Veriga mnezică se include astfel ca o componentă structurală a întregului sistem psihic, reprezentând
fixarea şi conservarea trecutului său.
Dinamica memoriei

Memoria se organizează şi funcţionează ca sistem dinamic, ce se elaborează treptat în cursul

evoluţiei istorice şi ontogenetice, pe măsura îmbogăţirii repertoriului experienţial.
Latura procesuală a memoriei se relevă în succesiunea şi intercondiţionarea a trei faze principale:
1. encodarea (engramarea, fixarea, sau memorarea);
2. stocarea (conservarea sau păstrarea) şi
3. recuperarea (ecforarea sau reactualizarea).

1. Encondarea
Encodarea este procesul prin care informaţia este tradusă într-o formă care-i permite
pătrunderea în sistemul mnezic. Computerul transformă informaţia în semnale electronice, omul
în imagini sau unităţi cu sens. În literatura de specialitate, sunt precizate două forme de encodare
sau memorare: memorarea automată (neintenţionată sau involuntară) şi memorarea intenţionată
sau voluntară. Memorarea automată nu necesită nici atenţie, nici control voluntar, ea nu este
afectată nici de intenţia de a memora, nici de prezenţa simultană a altor activităţi.

2. STOCAREA

Include acele operaţii şi transformări care au ca rezultat menţinerea în memorie, un timp cât
mai îndelungat, a informaţiilor şi experienţelor stocate anterior.
Principalul ei indicator este durabilitatea, care include două componente:

 profunzimea sau intensitatea engramărilor;

 durata menţinerii lor la nivelul pragului de reactualizare.
Valoarea acestui indicator variază în funcţie de particularităţile psihoindividuale ale
subiecţilor, de caracteristicile materialului memorat şi de frecvenţa actualizării şi utilizării
ulterioare. Foarte important pentru trăinicia păstrării este modul în care se formulează scopul
memorării: pe termen scurt (imediat), pe termen mediu sau pe termen lung. Un rol esenţial în
determinarea trăiniciei păstrării îl au factorii emoţional-efectivi şi motivaţionali.
Alţi indicatori de ordin calitativ ai păstrării sunt:

 completitudinea: este dată de raportul dintre ceea ce se păstrează la un moment dat

şi ceea ce s-a memorat anterior;
 fidelitatea: exprimă raportul de corespondenţă între materialul memorat anterior şi
cel care se păstrează la momentul dat (o păstrare se consideră fidelă dacă
trasnformările care se produc în timp asupra materialului stocat, nu-i anulează
identitatea sau conţinutul său esenţial);
 exactitatea: este dată de corespondenţa izomorfică dintre elementele stocate
anterior şi cele păstrate în decursul timpului (exemplu: păstrarea unui material
integral exact în forma iniţială în care a fost memorat.
Stocarea nu este un proces pasiv, ci dimpotrivă unul extrem de viu şi de activ. Unele
informaţii, date, evenimente ce păreau a fi uitate sunt readuse la lumină atunci când este nevoie
iar materialele memorate pot fi reactualizate într-un alt mod, într-o altă formă, cantitativ sau
calitativ, decât cum au fost înregistrate.
 3. RECUPERAREA (ECFORAREA SAU REACTUALIZAREA)

Este procesul memoriei care constă în scoaterea la iveală a conţinuturilor encodate şi

stocate în vederea utilizării lor în funcţie de solicitări şi necesităţi.
De asemenea, recuperarea poate evidenţia şi modificările sau schimbările pe care le-a
suferit materialul memorat în timpul stocării.
După mecanismul declanşator, recuperarea este de două feluri:
- Spontana: se poate produce atât în stare de somn, în forma viselor, cât şi în stare de
veghe (relaxată), în forma unor avalanşe de amintiri, a unor imagini şi idei. O formă
apare a reactualizării spontane este reactualizarea amânată sau retroactivă.
- Deliberata: este declanşată şi controlată voluntar, fie în cadrul unei sarcini speciale de
testare a memoriei, fie în cadrul unei activităţi specifice (de învăţare, de muncă, de
creaţie etc.) în a cărei realizare este implicată experienţa anterioară. Ea se desfăşoară în
acord cu un anumit scop şi într-o anumită ordine. După funcţionarea elementelor
solicitate, recuperarea se realizează în două forme: recunoaşterea şi reproducerea.

Recunoaşterea

Se realizează în legătură cu acele conţinuturi şi experienţe al căror prag este prea ridicat
pentru a se putea desprinde şi manifesta independent, prin ele însele. Subiectul singur nu poate să
le relateze, simţind nevoia unui sprijin sau suport extern. Nu putem relata conţinutul unei
întâmplări petrecute mai de mult, dar o recunoaştem dacă ni se prezintă nişte elemente
ajutătoare; nu reuşim să relatăm despre locuri pe care le-am vizitat cândva, dar le recunoaştem
dacă ni se prezintă imagini ale lor; nu ne amintim numele persoanelor de la o întrunire la care am
participat, dar le recunoaştem în fotografie etc.
O parte importantă din experienţa noastră anterioară funcţionează la nivel de recunoaştere,
ceea ce evidenţiază valoarea adaptativă a acestui mecanism, comportamentul în situaţii
cunoscute desfăşurându-se la un nivel de eficienţă mai înalt decât în situaţii absolut noi.
Reproducerea
 Este o formă calitativ superioară a reactualizării, constând în derularea conştientă a
conţinuturilor informaţionale şi actelor motorii achiziţionate anterior.
Întrucât se desfăşoară în absenţa obiectului şi presupune apelul la gândire, este mult mai dificilă
decât recunoaşterea, care se realizează în prezenţa obiectului, implicând doar perceperea
acestuia.
Ambele procese sunt prezente şi la animalele superioare: câinele, calul îşi recunosc stăpânii
chiar şi după mai mult timp. De asemenea, ei pot reproduce trasee parcurse anterior şi pot fi
dresaţi pentru realizarea unui anumit comportament, mai deosebit. Specific umane sunt
conştiinţa de eveniment trecut şi localizarea exactă în timp şi spaţiu.
Forme ale memoriei
În literatura de specialitate au fost delimitate foarte multe forme ale memoriei:
1. prezenţa sau absenţa intenţiei şi a controlului voluntar:
 memoria involuntară (neintenţionată);
 memoria voluntară.
2. prezenţa sau absenţa desprinderii şi înţelegerii legăturilor specifice între elementele şi
secvenţele materialului:
 memorie mecanică;
 memorie logică.
3. aferentaţia (Transmitere a excitațiilor de la neuronii receptori periferici la neuronii
centrali.) dominantă:
 memorie vizuală;
 memorie auditivă;
 memorie kinestezică;
 memorie mixtă.
4. factorul timp:
 memorie imediată sau senzorială;
 memorie de scurtă durată (MSD);
 memorie de lungă durată (MLD).

SISTEME MNEZICE
 Termenul a apărut pentru a reda cu mai multă fidelitate caracterul complex şi eterogen al
memoriei.
Definirea termenului: aparţine lui E. Tulving.
Este un ansamblu de date care se subordonează unei reguli comune de selectare-
combinare după criterii substanţial-calitative omogene şi se sprijină pe acelaşi mecanism
psihoneural.
În sens restrictiv, sistemele mnezice se delimitează unele de altele prin:
- funcţiile comportamentale şi cognitive şi tipurile de informaţii pe care le
procesează;
- operaţiile corespunzătoare unor legi şi principii specifice;
- structurile şi mecanismele neurale proprii;
- succesiunea apariţiei şi dezvoltării lor filogenetice şi ontogenetice;
- diferenţele în formatul informaţiei reprezentate.
Cele cinci sisteme mnezice sunt:
Sisteme Alţi termeni Subsisteme Reactualizare
Procedural Nondeclarativ Deprinderi motorii Implicită
Deprinderi cognitive
Condiţionări simple
Învăţări asociative
simple
Perceptual- Nondeclarativ Forma vizuală a Implicită
reprezentativ cuvântului
Forma auditivă a
cuvântului
Descrierea structurală
Semantic Generic Spaţial Implicită
Factual Relaţional
De cunoaştere
Primar De lucru Vizual Explicită
Auditiv
Episodic Personal - Explicită
Autobiografic
Memoria
evenimentelor
Studiu despre memorie.

„Creare de false amintiri”

Cercetatorii in domeniul memoriei au speculat de-a lungul timpului ca anumite metode ii

pot determina pe oameni sa reaminteasca fapte penale care nu au avut loc niciodata, iar asta
poate duce la confesiuni si declaratii false. Acesta este primul studiu care a furnizat dovezi ca
anumite memorii episodice false legate de un fapt penal pot fi generate intr-un mediu
experimental controlat.
Folosind anumite tehnici si modalitati de recuperare a memoriei, printre acestea fiind si
un interviu foarte sugestiv, participantii au fost indusi sa genereze proprile amintiri false cu fapte
penale, iar unele dintre acestea au putut fi comparate cu anumite evenimente puternic emotionale
din trecut. Faptele fiind inventate de catre cercetatori.
Dupa 3 interviuri, 70% dintre participanti au creat amintiri false in care au avut fapte
penale (cu sau fara arme). Cei mai multi dintre ei oferind amintiri bogate, detaliate care erau
complet false. S-a descoperit ca aceste amintiri false au fost create cu ajutorul unor situatii
emotionale din trecut, participantii avand contact cu politia in copilarie. S-a mai descoperit ca
aceste rapoarte de amintiri false legate de fapte penale sunt similare si cu amintirile false
nepenele, avand aceleasi tipuri de componente descriptive si multisenzoriale.
Se pare ca in contextual unui interviu extreme de sugestiv, oamenii pot genera foarte
usor amintiri false cu detalii bogate in comiterea de infractiuni. Unul dintre domenile afectate
uneori de unele amintiri false episodice este identificarea cu ajutorul martorilor oculari. Si acolo
pot exista aceste “erori”.