UNIVERSITATEA „DUNAREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACUTATE DE ȘTIINȚE JURIDICE SOCIALE ȘI POLITICE

SPECIALIZARE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ȘI INTEGRARE
EUROPEANĂ ANUL 1

ORGANISME EUROPENE CU ATRIBUȚII IN

DEPISTAREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR DE
EVAZIUNE FISCALĂ
CURS: Instituții financiare internaționale ale Uniunii Europene

PROFESOR: .DR. N. Aniței

STUDENT: Constantin Alina- Mădălina

 CUPRINS:

Capitolul I
1.Evaziunea fiscală
1.1. Consideraţii generale…………………………………….
1.2. Cauzele şi urmările evaziunii fiscal……………………..
1.3. Formele de manifestare ale evaziunii fiscal…………….
1.4. Frauda fiscală. Manifestări şi consecinţe……………….

Capitolul al II-lea.
2.Evaziunea fiscală în Europa
2.1. Noțiuni generale…………………………………………...
2.2. Comisia specială privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și
evitarea obligațiilor fiscal………………………………………

Concluzie………………………………………………………………
Bibliografie ……………………………………………………………
 Capitolul I Evaziunea fiscală. 1.1. Consideraţii generale

Evaziunea fiscală este un fenomen economic şi social complex, prezent în toate statele
lumii. Acest fenomen este greu de eradicat, dar trebuie găsite soluţii măcar pentru limitarea şi
micşorarea urmărilor lui. Evaziunea are un efect imediat şi direct asupra nivelului încasărilor
fiscale, ceea ce nu este deloc un lucru bun şi duce automat la un dezechilibru în mecanismele
pieţei şi afectează statul şi până la urma pe fiecare contribuabil care respectă regulile fiscale.
Evaziunea fiscală este amplificată de cele mai multe ori de lipsa unei educaţii fiscale, la
care se poate adăuga dimensiunea presiunii fiscale, deficienţele legislative şi administrative ale
gestionării impozitelor, de a se sustrage parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale. Interesul
individual primează în faţa celui general al societăţii, chiar şi în situaţiile în care contribuabilul
conștientizează existența impozitului.
Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra veniturilor fiscale, conduc la
distorsiuni în mecanismul pieţei şi pot contribui la inechităţi sociale datorate „accesului" sau
„înclinaţiei" diferite la evaziunea fiscală din partea contribuabililor. Dacă nu ar fi decât aceste
cauze aduse de evaziunea fiscală, statul ar trebui să se preocupe sistematic şi eficient de
preîntâmpinarea şi limitarea fenomenului1
Evaziunea fiscală nu poate fi uşor definită din cauza mai multor accepţiuni existente, dar
s-ar putea explica prin sustragerea contribuabililor de la plata impozitelor, taxelor sau a oricărei
sume datorate bugetului statului. Chiar dacă este vorba de sustragerea unei anumite părți sau de
întreaga obligaţie dauna este aceeaşi.
Economistul francez Jean - Claude Martinez arată în lucrarea să „Le fraude fiscale" că:
„Dacă se vorbeşte într-adevăr de fraudă, se vorbeşte în aceeaşi măsură de fraudă legală sau
legitimă, fraudă ilegală, de evaziune internaţională, de evaziune legală, de evaziune ilegală, de
paradisuri fiscale sau refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului, de libertatea
alegerii caii celei mai puţin impozitate sau subestimarea fiscală, fraudă la lege sau economia
subterană2
O altă definiție a evaziunii fiscale este “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau
în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor
1
Pătroi D., - Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspectul contravenţional şi caracterul
infracţional, Editura Economică, Bucureşti, 2006
2
J. C. Martinez, - La fraude fiscale , Paris, 1990, p.224
locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extra-bugetare, de către
persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine”.3

1.2 Cauzele şi urmările evaziunii fiscale

Cauzele care stau la baza săvârşirii faptelor sau actelor de evaziune şi fraudă fiscală sunt
următoarele:
Una din cauzele evaziunii este excesivitatea sarcinilor fiscale, care se măresc tocmai din
cauza acestui fenomen. Este un ciclu care se datorează faptului că, cu cât evaziunea fiscală
creşte, cu atât presiunea fiscală este mai mare.
Cauze morale : ţin de conştiinţa şi conştiinciozitatea contribuabilului în privinţa plăţii
obligaţiilor care i se impun a fi plătite către stat şi în egală măsură şi de raţiunea umană care îşi
pune problema moralităţii fiscalizării în general a veniturilor obţinute corect şi cinstit, dar în
special a unei fiscalizări excesive coroborată cu o utilizare de către stat a veniturilor fiscale
dovedită a fi în dese rânduri ineficientă. O cauză majoră, de ordin subiectiv de această dată, o
constituie insuficienţa educaţiei cetăţeneşti (fiscale) a contribuabililor, dar si excesul de zel al
organelor fiscale, predispuse uneori la încălcarea drepturilor si intereselor legitime ale plătitorilor
de impozite. Este ştiut că eficienţa unui sistem fiscal se măsoară mai ales prin gradul de
consimţire la impozit, care este invers proporţional cu gradul de rezistenţă a contribuabililor la
impozite şi deci cu evaziunea fiscală.
Ar fi potrivite campanii care să îi facă pe contribuabili să îşi dea seama de importanţa şi
necesitatea achitării taxelor şi impozitelor la bugetul de stat. Este important de conştientizat că
aceste sume se reîntorc sub forme unor gratuităţi şi servicii către cei care au contribuit la
formarea fondurilor generale ale societăţii.
Cauze politice: constau în folosirea neadecvată a politicii fiscale. Factorul politic printr-o
manevrare inabilă a fiscalităţii cu scopul de a favoriza excesiv de mult anumite categorii de
cetăţeni şi a împovăra prea mult pe alţii, poate duce la încercări de evaziune fiscală în scop de
protecţie şi justiţie. Dincolo de principiul echităţii fiscale se ascunde în realităţii societăţii
contemporane, discriminare fiscală şi privilegii fiscale, indiferent de orientarea politică a celor
aflaţi la putere. Acestea se explică prin faptul că din cela mai vechi timpuri cei aflaţi la baza
societăţii şi care o susţin prin muncă, sunt obligaţi să suporte toate poverile venite pe cale natural
sau impuse de cei de la putere. Cei care nu se împacă cu aceste realităţi, fac din fiscalitate un
inamic şi găsesc evaziunea ca un instrument de supravieţuire sau îmbogăţire.
Cauze economice: se referă la stadiul de dezvoltare şi situaţia economic a unei ţări precum
şi la bunăstarea situaţiei economice a cetăţenilor contribuabili ai acesteia. Aceste cauze pot
alimenta şi ele înclinaţia sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale. În ţările în curs de dezvoltare
sunt mai ridicate decât în ţările dezvoltate atât potenţialul de evaziune fiscală, cât şi evaziunea în
fapt, chiar dacă nivelul ei individual şi naţional este tributar stadiului slab al dezvoltării
economice.
Cauze tehnice: sunt legate după caz, fie de precaritatea sistemelor fiscale, fie de
complexitatea lor. Poţi să faci evaziune fiscală într-un sistem fragil, insuficient dezvoltat şi
reglementat, ca şi într-un complex în care există multe detalii, metode şi modele tehnice cere
privesc impunerea care fac dificil de realizat calcularea cu exactitate a debitelor fiscale de către
contribuabili şi controlul fiscal de către administraţia fiscală. (Hoanţă N., 2010) O altă cauză ar
3
Legea privind combaterea evaziunii fiscale, numărul 87/1994.
fi desele modificări şi imperfecţiuni ale legislaţiei fiscale şi defectele ei, şi chiar absenţa unei
legislaţii clare şi concise, unitare care să nu mai lase loc de interpretări şi să reducă considerabil
posibilitatea contribuabililor de a recurge la practici neconforme. De asemenea lipsa unui cod
fiscal sau nefolosirea metodei contabilităţii naţionale pentru evidenţa macroeconomică, poate
duce la încurajarea acestui fenomen. Se poate spune în acest caz că nu doar contribuabilul este
vinovat ci şi legiuitorul care alege metode defectuoase de aplicare a legii.
În afară de cauze la fel de importante sunt şi urmările pe care evaziunea fiscală asupra
evazioniştilor, asupra bugetului de stat şi a finanţelor publice şi asupra societăţii în ansamblul ei.

Urmările asupra evazioniştilor pot fi atât pozitive cât şi negative. O evaziune fiscală este
făcută în vederea sustragerii unor sume de la plata lor către bugetul statului astfel încât
patrimonial contribuabilului să nu fie afectat cu obligaţia legală de plată. În cazul în care
operaţiunea de evaziune reuşeşte contribuabilul nu îşi diminuează averea. Dacă se ia în
considerare posibilitatea de a fructifica suma de bani echivalentă cu obligaţiile fiscale, atunci
înavuţirea prin evaziune fiscală faţă de situaţia în care s-ar fi respectat legea este şi mai
consistent şi în mod normal evazioniştii ar fi în câştig pe termen lung sau scurt. În cazul în care
operaţiunea de evaziune nu reuşeşte, în sensul că organele de control descoperă manevrele de
evaziune, atunci urmările acestui fenomen devin negative. În acest caz trebuie respectată legea şi
contribuabilul trebuie să acopere prejudicial creat şi poate să şi să răspundă penal.
Urmările asupra statului şi a finanţelor publice pot fi doar de ordin negativ. Chiar şi
potenţialitatea producerii unor cazuri de evaziune fiscală pot produce daune statului sau
fondurilor publice prin cheltuieli necesara pentru prevenirea şi supravegherea fiscală a
contribuabililor. Cu atât mai mult vor avea de suferit finanţele publice cu cât extensia
fenomenului de evaziune este mai mare. Un alt aspect important care trebuie evidenţiat este
existenţa unei probabilităţi ridicate ca organele fiscale să acţioneze sub incidenţa urgenţei şi
stării tensionate şi să inducă această tensiune asupra economiei făcând-o şi mai inaptă de a
susţine finanţele publice degradate.
Urmările asupra societăţii: are de asemene doar urmări negative, deoarece în cazul în care
operaţiunile de evaziune reuşesc, inechitatea fiscală se măreşte, existând prosperitate în rândul
celor care reuşesc în acest demers, asumându-şi riscul fiscal, faţă de situaţia celor care manifestă
civismul fiscal cerut de lege. Un alt aspect este recuperarea valorii evaziunii fiscale, care se
repercutează asupra celorlalţi contribuabili, prin mărimea sarcini viitoare pe care o au de
suportat. De asemenea exemplul negativ se răspândeşte şi tot mai mulţi contribuabili sunt tentaţi
să încerce. Evaziunea fiscală este asociată de ce le mai multe ori cu corupţia şi iar asta duce la
scăderea moralităţii cetăţenilor săi.

1.3 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale

Din punct de vedere al procedeelor utilizate de plătitori se disting două forme de

evaziune – evaziunea fiscală legală (licită sau legitimă) și frauda fiscală (ilicită sau ilegitimă).
Se mai poate considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de manifestare a
evaziunii fiscale.
În țările anglo-saxone această deosebire se face de mult timp, în timp ce evaziunea fiscală (tax
avoidance) este licită întrucât utilizează textele fiscale pentru a apăra mai bine interesele
contribuabililor, frauda fiscală (tax evasion) este ilicită şi este sancţionată prin lege.4
Evaziunea fiscală legală
Evaziunea fiscală legală reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de
către contribuabilii de drept a unei părți din materia impozabilă, prin utilizarea lacunelor
legislative în favoarea lor. Frecvența acesteia este mai crescută în special în perioadele în care se
modifică sau se introduc noi legi, precum și atunci când statul utilizează în mod deliberat
impozitul, în scopul promovării unor politici economice stimulative în anumite domenii de
activitate, sau fată de anumite categorii de contribuabili. Lipsa voinței politice sau
incapacitatea organului legislativ în direcția elaborării unei legislații clare și precise
constituie factori favorizanți. Singura soluție viabilă aplicabilă ar fi modificarea legislației în
scopul eliminării lacunelor legislative și a permisivității unei legi.
Acordarea unor facilități fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parțiale, reduceri,
deduceri, constituie un cadru favorabil pentru ocolirea sau prevalarea de la plata obligațiilor
fiscale prin anumite procedee.5 Scutirea impozitului pe imobilele deținute a unor categorii sociale
(veteranii de război) determină înregistrarea pe numele acestora a imobilelor deținute de alți
membri ai familiei acestora, limitarea scutirilor acordate în acest caz la un singur imobil sau la
locuința principală poate duce la limitarea evaziunii fiscale.
Acordarea unor scutiri delimitate temporal în cazul înființării de noi societăți, de la plata
impozitului realizat constituie un alt exemplu. Pentru a se sustrage temporar de la plata
obligațiilor fiscale, contribuabilul solicită și obține înființarea unor noi societăți cu același obiect
de activitate, restul societăților sunt menținute într-o stare de cvasi-funcționare. Acest procedeu
se repetă permanent fără a determina apariția unor noi forme de organizare și exploatare a unor
factori de producție. Societățile de persoane au dreptul de a opta în unele tari, ca venitul realizat
să fie impus regimului fiscal aplicat societăților de capital sau persoanele fizice, cum nivelul
cotelor și facilitățile fiscale sunt mult mai avantajoase în cazul alegerii primului regim, apare o
evaziune fiscală legală. Neimpunerea veniturilor aferente depozitelor bancare și a celor provenite

4
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 118

5
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 349
din plasamente sub formă de titluri financiare obligatoare constituie un alt exemplu.
Un alt caz este posibilitatea supraevaluării cheltuielilor generale ale societăților, prin
realizarea unor cheltuieli fără justificare economică și excesive.
Supraevaluarea amortizării, prin constituirea pe baza metodelor legale a unui fond de
amortizare într-un cuantum superior investițiilor necesare constituie o modalitate de diminuare
legală a bazei impozabile.
Existenta „paradisurilor fiscale” – reprezintă o posibilitate suplimentară de producere a
evaziunii fiscale legale prin stabilirea domiciliului și respectiv a sediului social în cazul
persoanelor fizice și societăților tip holding, bănci, companii de asigurări, trusturi.6
Modificări ale cadrului legislativ sunt utilizate de guvernele țârilor ca expresie a limitării
fenomenului evazionist.
Venitul total al membrilor familiei poate fi împărțit, în mod egal, între aceștia, indiferent
de contribuția fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obținând-se o diminuare a cuantumului
impozitului pe venit care este datorat statului; scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de
protocol, reclamă, publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu ş.a.7
Frauda fiscală
Frauda fiscală – o evaziune fiscală ilicită sau nelegitimă, care presupune eludarea în mod
deliberat a legislației fiscale, fiind sancționată de lege prin măsuri pecuniare și privative de
libertate. Definit ca un fenomen social cu implicații asupra finanțării obligațiilor publice, frauda
fiscală constă în ascunderea ilegală în mod parțial sau total a materiei impozabile de către
contribuabili, în scopul de a reduce sau elimina obligațiile fiscale care le revin. Frauda fiscală
constituie o problemă morală deoarece accentuează inegalitatea dintre contribuabilii frauduloși
și cei care se achită onest de obligațiile fiscale care le revin.
Din punct de vedere social frauda influenţează asupra presiunii fiscale, iar sub aspect
economic influenţează jocul normal al concurenţei.8
Este un fapt constatat că amploarea evaziunii fiscale este mai mare în ţările latine
comparativ cu ţările anglo-saxone şi nordice. Posibilităţile practice de a comite fraude,
6
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 113

7
Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed.
Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.9

8
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 350
imaginaţia contribuabililor reprezintă mai degrabă stimulente pentru producerea evaziunii fiscale
decât corectitudinea morală sau nivelul de viaţă.
Este mai dificilă comiterea unei fraude în cazul veniturilor salariale care sunt declarate la
fisc de societate în cazul impozitului pe venitul net global, sau pentru care societatea calculează
şi virează impozitul ca în cazul impozitului prin stopaj la sursă, decât atunci când contribuabilii
sunt implicaţi în diverse activităţi economice aducătoare de profit. La fel în cazul veniturilor
obţinute din plasamente în titluri financiare, datorită controlului fiscal efectuat în mod indirect
(încrucişat), atât asupra organismelor bancare care intermediază recompensarea titlurilor
financiare, gestionarea portofoliilor cât şi asupra contribuabililor investitori în asemenea
plasamente. În schimb frauda este frecventă în cazul impozitului pe societate, pe vânzările de
bunuri mobile, a fondurilor de comerţ, a succesiunilor şi chiar a TVA. Deşi evaziunea fiscală este
reprezentată în practică de o diversitate a procedeelor, este posibilă o clasificare a fenomenelor
de evaziune fiscală ilegală – fraudă tradiţională, juridică, contabilă, prin evaluare.9
Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară largă şi se înfăptuieşte cu încălcarea
prevederilor legale, bazându-se, deci, pe fraudă şi pe rea credinţă. Drept urmare, acest fenomen
antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un volum important de
resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau
economic.10
Organizarea controlului fiscal şi îndreptarea acestuia către contribuabilii cu risc sporit
din punct de vedere al evaziunii fiscale reprezintă un fapt important în depistarea evazioniştilor,
pe de altă parte sporirea uşoară a frecvenţei cazurilor de evaziune fiscală poate fi apreciată şi ca o
îmbunătăţire a activităţii de identificare a cazurilor de evaziune fiscală. Cu o anumită marjă de
eroare se poate uşor constata că ceva mai puţin de jumătate din contribuabilii români se sustrag,
prin procedee ilicite, de la plata obligaţiilor fiscale. Reducerea numărului de verificări efectuate
şi, în acelaşi timp a probabilităţii ca un contribuabil evazionist să fie descoperit, determină o
reducere a costurilor actului de control fiscal, dar neavând în acelaşi timp un impact favorabil
asupra gradului de conformare fiscală a contribuabilului.

9
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 361

10
Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p.432
1.4. Frauda fiscală. Manifestări şi consecinţe

Infracţiunile în domeniul fiscal poartă denumirea de evaziune fiscală frauduloasă sau

fraudă fiscală. Aceasta constă în disimularea obiectului impozabil, în subevaluarea cuantumului
materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.
Pentru a exista o clasificare a fraudei fiscale trebuie admis că există diferite grade de fraudă
fiscală. Există astfel, o distincţie clasică între frauda fiscală administrativă şi frauda fiscală
penală. În timp ce prima este supusă doar penalităţilor fiscale, a doua suportă sancţiuni penale.
O altă clasificare are la bază existenţa sau inexistenţa mijloacelor frauduloase pentru
comiterea fraudei fiscale, distingându-se frauda simplă şi frauda complexă.
În activitatea fiscală există forme care se regăsesc mai frecvent şi de acelea trebuie să se
ţină seama la cercetarea contabilă:
 înregistrările cu scopul de a micşora rezultatele;
 înfiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;
 trecerea de cifre nereale în registrele contabile;
 amortismente nereale şi amortismente la supraevaluare;
 întocmirea de declaraţii false;
 întocmirea de documente de plată fictive;
 vânzarea fără factură, emiterea de facturi fără vânzare efectivă;
 crearea de rezerve latente;
 nejustificarea cu documente reale a înregistrărilor;
 trecerea în conturile personale a unor părţi din beneficii;
 compensaţii de conturi;
 reducerea cifrei de afaceri;
 nedeclararea sau diminuarea materiei impozabile rezultată din scăderea cifrei de afaceri
prin înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli personale ale patronilor ori
înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;
 declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
 contabilizări de cheltuieli şi facturi fictive;
 executarea de registre de evidenţă duble, un exemplar real şi altul fictiv;
 falsificarea bilanţului.
 Dimensiunea evaziunii şi fraudei fiscale diferă de la o ţară la alta în funcţie de legile şi
realităţile fiscale ale acestora. Spre exemplu, în Franţa, frauda fiscală e estimată la 200 milioane
franci (circa 3% din PIB) din care numai 20% e recuperat de controlul fiscal.
Evaziunea fiscală sau frauduloasă este consecinţa unor situaţii nefavorabile sau a unor fapte
ilegale, printre care amintim:
a. imperfecţiunea legii, actele normative care reglementează taxele şi impozitele nu sunt
suficient de clare şi cuprinzătoare;
b. lipsa de uniformitate a stabilirii şi perceperii taxelor şi impozitelor în activitatea organelor
fiscale;
c. conduita unor categorii de contribuabili care folosesc cele mai diverse mijloace de
disimulare a materiei impozabile;
d. lipsa de exigenţă ori corupţia funcţionarilor publici în cadrul organelor fiscale.

Capitolul al II-lea . Evaziunea fiscală în Europa

2.1. Noțiuni generale

În țările membre UE, evaziunea fiscală este observată din perspective direcțiunilor care
definesc metodele integrate în colectarea fondurilor proprii ce rezultă din TVA, respectiv
impozitele legate de producție și import. Sustragerea de la plata impozitelor sau a primelor de
asigurare socială include prezentarea către autorităţile fiscale de cifre care conţin omisiuni sau
sunt falsificate, precum şi neplata impozitelor şi cotizaţiilor. Este reglementată scutirea
obligativităţii prezentării de informaţii autorităţilor fiscale în cazul nedepăşirii unui plafon minim
pentru anumite activităţi sau tranzacţii.
Legislaţia UE în domeniu este reprezentată de mai multe Directive, Reglementate,
Decizii şi Rezoluţii:
- Directiva Consiliului 77/799/CEE din 19. Dec. 1977 privind asistenţa bilaterală,
în domeniul impozitării directe
- Directiva Consiliului 77/799/CEE
- Directiva Consiliului 89/1070/CEE privind armonizarea alcătuirii PIB, conform
preţurilor de piaţă
- Directiva Consiliului 89/1553/CEE privind normele integrate pentru colectarea
fondurilor proprii rezultate din TVA
- Directiva Consiliului 93/454/CE privind definirea impozitelor la producţie şi
import
- Reglementul Consiliului 218/92/CEE privind cooperarea administrativă în
domeniul impozitării directe (TVA)
- Decizia Comisiei nr. 98/527/CE privind tratamentul fraudei TVA în scopuri
naţionale de înregistrări contabile
- Rezoluţia Consiliului din 10 februarie 1975 asupra măsurilor ce trebuie luate de
comunitate pentru lupta împotriva evaziunii şi sustragerii fiscale
- Rezoluţia Consiliului şi a reprezentanţilor Guvernelor statelor Membre, întâlnirea
în cadrul Consiliului din 13 noiembrie 1001 pe tema protecţiei intereselor
financiare comunitare

Legislaţia U.E. consideră prevenirea evaziunii fiscale şi sustragerii fiscale drept o

secţiune distinctă a capitolului de impozitare, separate de principiile generale, impozitarea
directă, impozitare indirectă şi alte impozite. Prevenirea este unul din obiectivele principale ale
politicii fiscale a UE, pentru care s-a înfiinţat o structură specializată a comisiei Europene şi
anume Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF). Principalele eforturi în domeniul prevenirii s-au
concentrate pe integrarea sistemului TVA pentru a lupta mai eficient împotriva evaziunii şi
sustragerii fiscale.

2.2. Comisia specială privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală

și evitarea obligațiilor fiscale

La 1 martie 2018, Parlamentul a instituit Comisia specială privind infracțiunile

financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale . Continuând activitatea predecesorilor
săi, comisia va investiga aspecte-cheie, inclusiv impozitarea digitală, politicile naționale de
acordare a cetățeniei și frauda în domeniul TVA.
 Atribuțiile comisie specială pentru nereguli financiare, evaziune fiscală și evitarea
sarcinilor fiscale, învestită cu următoarele atribuții:

”(a) să valorifice și să completeze activitatea desfășurată de comisiile speciale TAXE 1 și

TAXE 2, axându-se în special pe punerea efectivă în aplicare de către statele membre,
  
Comisie și/sau Consiliu a recomandărilor formulate în rezoluțiile sus-menționate din 25
noiembrie 2015 și 6 iulie 2016, precum și a impactului acestora;
(b) să valorifice și să completeze activitatea desfășurată de comisia specială de anchetă
PANA, axându-se în special pe punerea efectivă în aplicare de către statele membre,
  
Comisie și/sau Consiliu a recomandărilor formulate în rezoluția sus-menționată din 13
decembrie 2017, precum și a impactului acestora;
(c) să monitorizeze progresul înregistrat de statele membre în combaterea acelor practici
fiscale care permit evitarea sarcinilor fiscale și/sau evaziunea fiscală și care dăunează
  
bunei funcționări a pieței unice așa cum se precizează în rezoluțiile sus-menționate din 25
noiembrie 2015 și 6 iulie 2016 și în recomandarea din 13 decembrie 2017;
(d) să evalueze modul în care normele UE în materie de TVA au fost eludate în cazul
„Paradise Papers” și să evalueze, în mod general, impactul fraudei în materie de TVA și
  
regulile de cooperare administrativă în Uniune; și să analizeze schimbul de informații și
coordonarea politicilor dintre statele membre și Eurofisc;
   (e) să contribuie la dezbaterea în curs privind impozitarea economiei digitale;
(f) să evalueze schemele naționale de privilegiile fiscale (cum ar fi programele de acordare a
  
cetățeniei);
(g) să urmărească îndeaproape lucrările în desfășurare și contribuțiile Comisiei și statelor
membre în cadrul instituțiilor internaționale, printre care Organizația pentru Cooperare și
  
Dezvoltare Economică, G20, ONU și GAFI, respectând pe deplin competențele Comisiei
pentru afaceri economice și monetare în materie de aspecte legate de fiscalitate;
(h) să acceseze documentele ce-i sunt necesare în activitatea sa, să întrețină contacte și să
organizeze audieri cu instituții internaționale, cu cele europene (printre care Grupul de
lucru pentru codul de conduită privind impozitarea întreprinderilor) și cu instituțiile și
   forumurile naționale, cu parlamentele și guvernele naționale ale statelor membre și ale
țărilor terțe, precum și cu reprezentanții comunității științifice, ai întreprinderilor și ai
societății civile, inclusiv cu partenerii sociali, în strânsă colaborare cu comisiile
permanente; în acest sens, cu utilizarea eficientă a resurselor PE;
(i) să analizeze și să evalueze practicile de evitare a obligațiilor fiscale în țările terțe, inclusiv
impactul asupra țărilor în curs de dezvoltare; să monitorizeze progrese progresele și
   lacunele existente în ceea ce privește schimbul de informații cu țările terțe în acest
domeniu, o atenție deosebită acordându-se teritoriilor dependente ale Coroanei și
teritoriilor de peste mări;
(j) să evalueze studiul Comisiei referitor la procesul de examinare și de includere a țărilor în
  
actul delegat privind țările terțe cu grad ridicat de risc la DCSB;
(k) să evalueze metodologia, procedura de monitorizare și impactul listei UE a jurisdicțiilor
necooperante în scopuri fiscale (lista neagră a UE referitoare la paradisuri fiscale),
  
precum și eliminarea țărilor de pe listă și sancțiunile adoptate față de țările enumerate în
listă;
   (l) să examineze consecințele tratatelor fiscale bilaterale încheiate de statele membre;
   (m) să formuleze recomandările pe care le consideră necesare în această privință;”11

Concluzie

Atât la nivel naţional, cât şi european, există numeroase modalităţi de evaziune fiscală.
Printre cele mai întâlnite cazuri de evaziune fiscală se numără: sustragerea de la plata
inpozitelor şi taxelor, prin înregistrarea unei baze impozabile mai mici decât cea reală, munca la
negru, realizarea tranzacţiilor pe piaţa neagră, spălarea banilor ş.a.
Ca şi modalităţi de realizare a acestor tipuri de evaziune fiscală, firmele, în funcţie de
specificul activităţii desfăşurate şi de condiţiile economice din şara respectivă, se numără:
subevaluarea sau supraevaluarea activelor.
11
http://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-8-2015-0039_RO.html, accesat la data de 25.05.2019
 Din punctul meu de vedere, soluţia diminuării acestor metode de evaziune fiscală este
implementarea unui set de legi bine pus la punct şi a unui Cod Fiscal suficient de cuprinzător,
pentru a include toate modalităţile cunoscute de evaziune fiscală.
De asemenea, realizarea unor controale mai stricte din partea organelor fiscale ar diminua
şi mai mult riscurile de evaziune fiscală.
Constituirea Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și
evitarea obligațiilor fiscale este un pas extrem de important în combaterea evazunii fiscale la
nivel european, asta însemnând o societate mai prosperă.

Bibliografie

1. Pătroi D., - Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspectul

contravenţional şi caracterul infracţional, Editura Economică, Bucureşti,
2006
2. J. C. Martinez, - La fraude fiscale , Paris, 1990
3. Legea privind combaterea evaziunii fiscale.
4. Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România:
doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005,
5. Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs,
Bucureşti, 1998, Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel,
Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2005, p. 113
6. Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală –
practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti,
2000,
7. Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2006, p.432
8. http://www.europarl.europa.eu