Clasificarea probelor

- probele se clasifică în principal după următoarele criterii:

i) în funcţie de izvorul lor:

- proba imediată (nemijlocită, primară), este proba care ajunge la cunoştinţa organelor judiciare dintr-un

izvor direct (de exemplu, declaraţia părţii vătămate care a fost prezentă la momentul săvârşirii
infracţiunii ori a

unui martor ocular);

- proba mediată (mijlocită, derivată), este proba care ajunge la cunoştinţa organelor judiciare dintr-un
izvor

derivat (de exemplu, declaraţia unui martor indirect, care a auzit despre săvârşirea infracţiunii din
declaraţiile unui

martor ocular);

- proba directă, este proba care se află în legătură directă cu existenţa infracţiunii, vinovăţia sau
nevinovăţia

învinuitului sau inculpatului (de exemplu, luarea unui bun pe nedrept din posesia sau detenţia altuia în
scopul

însuşirii pe nedrept, în cazul infracţiunii de furt); proba directă este un fapt principal;

- proba indirectă (indicii), este proba care se află în legătură indirectă cu existenţa infracţiunii, vinovăţia

sau nevinovăţia învinuitului sau inculpatului, putând servi la stabilirea adevărului numai prin coroborare
cu

una sau mai multe probe directe; proba indirectă este un fapt probatoriu-, 1

“Este nefondată susţinerea inculpatei şi în ce priveşte faptul că depoziţiile persoanelor audiate în

calitate de martori nu pot fi de natură a duce la convingerea săvârşirii faptei, aceştia neavând

cunoştinţă directă despre cele relatate. Este adevărat că luate individual aceste declaraţii nu pot fi

considerate ca dovezi certe de vinovăţie, dar acestea trebuie coroborate şi cu restul dovezilor de la

dosar, care se completează una pe cealaltă şi duc la concluzia săvârşirii faptei (I.C.C.J., secţia penală,

decizia nr. 5169/2004, www.legalis.ro)”

1
Procedura Penala.Partea Generala, Mihail Udroiu, editia 4,pag.271
Aprecierea probelor

- reprezintă ansamblul proceselor intelective de evaluare a tuturor probelor administrate de organele

judiciare în vederea aflării adevărului într-o cauză penală; organul de urmărire penală şi instanţa de
judecată

sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza penală, pe bază de probe, în vederea aflării
adevărului (art.

62 C.proc.pen.).

este guvernată de principiul liberei aprecieri a probelor potrivit căruia organele judiciare au

dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate (în raport cu celelalte)

indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, cât şi credibilitatea lor; probele nu au o

valoare a priori stabilită de legiuitor.Potrivit art. 62 C.proc.pen., mijloacele de probă pot fi

administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o deosebire în ceea ce priveşte forţa

lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al

cercetării judecătoreşti. 2

2
Pag.300