Mara

Opera lui Ioan Slavici conturează o frescă socială a societății românești rurale,
tradiționale, specifică zonei Ardealului, o lume dominată de un sistem de valori pozitive în care
triumfă binele și adevărul, cinstea si dreptatea si alte norme etice pe care omul trebuie sa le
respecte.
Romanul “Mara”, de Ioan Slavici a fost publicat in anul 1894, in revista Vatra, iar mai
târziu apare publicată ca volum in 1906. Este un roman realist, deoarece se concentrează pe
aspectele veridice si verosimile ale vieții rurale omenești ale unei lumi surprinse în evoluție.
Acesta are un caracter de frescă socială deoarece conturează imaginea tradițională a satului
ardelenesc cu toate aspectele sale : de la organizare si până la obiceiuri și credințe, de la status
profesional până la mentalități și stiluri de viață.
Romanul este structurat in 21 de capitole, fiecare având un titlu sintetic acțiunii care
urmează (“Maica Aegidia”, “Sărăcuții mamei”, “Norocul casei”). Romanul însă, poate fi
concentrat asupra celor trei personaje nucleu si atunci, putem vorbi de existenta a 3 romane în
roman :

 Romanul Marei – Acesta urmărește destinul personajului central, Mara, in raport

cu cei doi copii ai săi.
 Romanul de dragoste al Persidei – prezintă povestea de dragoste dintre fata
Marei, Persida si Natl, fiul măcelarului de care aceasta se indrăgostise
 Romanul lui Trică – are un caracter de bildungsroman, deoarece prezinta
evoluția și inițierea lui Trică.
Cele trei romane se împletesc în roman, acțiunea fiind desfășurată mai multe planuri
care se întrepătrund.
Titlul romanului este unul sugestiv, deoarece denumește personajul eponim al operei,
Mara, fiind personajul central care întrunește profilul moral al eroilor lui Slavici. De asemenea,
Mara reprezintă prima femeie capitalist din literatura română.
Tema romanului face referire la realitățile capitaliste din sociale din spațiul ardelenesc,
tema înavuțirii care se împletește cu evoluția psihologica a personajelor.
Romanul debutează cu imaginea Marei Bârzoveanu, o preocupeață de la Radna, si cu
fixarea locului în care se va desfășura acțiunea, acesta fiind unul real. Mara rămăsese văduva cu
doi copii, Trică și Persida, dar era încă tânără si voinica si nu se plângea de noroc. Bărbatul ei
fusese mai mult cârpaci decât cizmar si își petrecea mai mult timpul prin baruri decât acasă.
Statutul personajului este atât social cât și profesional, căci Mara face negoț : “Vinde tot
ce poate și cumpără ce găsește”, duce la Radna tot ce nu găsește la Lipova sau la Arad si aduce
de la Arad tot ce nu găsește la Lipova ori Radna.
 Dragostea de mamă se manifestă in raport cu cei doi copii ai ei, ca sa nu ii lase singuri,
aceasta ii duce cu ea prin targuri, de aceea ei sunt nepieptanati si nespalati, “saracutii mamei”,
dar cu toate acestea, ea ii iubeste nespus de mult si isi spune mereu “tot n-are nimeni copii ca
mine”.Spiritul organizatoric al Marei este vizibil si in modul in care aceasta isi imparte castigurile
: ea strange banii in trei ciorapi, unul pentru Trica, unul pentru Persida si unul pentru zile negre
si inmormantari. Visul ei este sa isi vada copii realizati : pe Persida sa o vada maritata cu preotul
Codreanu iar Trica sa ajunga staroste in breasla cojocarilor. In acest sens, Mara o trimite pe
Persida la Manastirea din Radna, in grija maicii Aegidia pentru a primi o educatie aleasa, iar pe
Trica il angajeaza ucenic patru ani la maestrul Bocioaca.
Romanul de dragoste, cel dintre Persida si Natl, fiul lui Hubarnatl, macelar la Lipova.
Acesta fusese ucenic iar acum se pregatea sa realizeze cei doi ani de calatoria pentru a ajunge
patron, conform regulilor breslei. Persida se indragosteste de acesta si refuza mariajul cu
preotul Codreanu, calcand peste cerintele mamei sale. Aceasta sfideaza insa si prejudecatiile
vremii, deoarece Natl era de origine neamt iar pe vremea aceeas, societatea nu permite o
casatorie interetnica. La 18 ani, Persida se casatoreste in secret, iar acestia doi fug in Viena
pentru ca Natl sa isi realizeze cei 2 ani de calatorie si sa ajunga maestro macelar. Intorsi de la
Viena, tinerii se decid sa isi deschida o carciuma pe care ajunge sa o conduca mai mult Persida,
deoarece Natl ajunge sa bea, sa joace carti si sa fie agresiv cu sotia sa atunci cand aceasta ii
facea reprosuri la adresa prietenilor lui care refuzau sa plateasca consumatia. Reconcilierea
dintre cele doua familii se produce in momentul nasterii copilului lui Persida si Natl, moment in
care apare si o evolutie pozitia in mariajul acestora.
Al treilea roman, cel al lui Trica, prezinta evolutia si initierea acestuia. Trica, ca ucenic al
lui Bocioaca se dovedeste a fi chiar priceput in cee ace face, urmand sa devina calfa, insa refuza
sa devina ginerele patronului si este nevoit sa tina piept mustrarilor lui Marta, sotia lui
Bocioaca. Visul lui Trica era sa ajunga un maestro cojocar, priceput si independent.
Ca prozator realist, Ioan Slavici este un excepţional portretist, conturând prin detalii şi
sugestii puternice personaje complexe şi solid construite, insistând asupra introspecţiei
psihologice, etice, de comportament şi de gândire. Concluzionând, în spirit tradiţionalist,
naratorul omniscient şi omniprezent nu poate fi în totalitate obiectiv, părtinirea şi afectivitatea
auctoriale faţă de personaje fiind evidente prin stilul indirect liber, prin implicarea propriei
concepţii etice în evoluţia eroilor. Astfel, Slavici ocroteşte hărnicia, iubirea de mamă şi
cumpătarea Marei, dar pedepseşte drastic răutatea şi laşitatea măcelarului Hubăr.
Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifică a spaţiului
ardelenesc, în toate laturile vieţii omeneşti. Cu o impresionantă forţă a detaliului, autorul
construieşte imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, tradiţiile, mentalitatea oamenilor
de etnii diferite, care convieţuiesc în acelaşi spaţiu etic ce-i cuprinde şi-i supune pe toţi.
Romanul este, aşadar, tradiţional, realist şi social, ilustrând relaţia dintre individ şi societate, în
spiritul legilor ancestrale înrădăcinate în spaţiul spiritual ardelenesc: „Colectivitatea face legea
pe care individul e ţinut să o respecte” (Nicolae Manolescu).