Sunteți pe pagina 1din 11

TEMA nr.

2: ,,PRINCIPALELE ASEMĂNĂRI ȘI DIFERENȚE


DINTRE ROMÂNIA -ȚARĂ CU EVITAREA INTENSĂ A
INCERTITUDINII - ȘI THAILANDA”
2
Cuprins

I. Generalităţi ………………………......................……………....…....................…pag. 6
II. Prezentarea ţărilor.....…….......................................................................................pag. 7
III. Analiza dimensiunilor culturale ale României și Columbiei...................................pag. 9
IV. Bibliografie ..............................................................................................................pag. 11

3
I. Generalități

Studiul problemelor interculturale nu este un domeniu nou. Oamenii au interacţionat cu diferite


culturi de-a lungul istoriei pline de războaie, peregrinări şi schimburi de bunuri. Contactul intercultural a
devenit o realitate a vieţii de zi cu zi. Dezvoltarea interdependenţei oamenilor şi culturilor în societatea
globală a secolului XXI ne obligă să acordăm mai multă atenţie problemelor interculturale. Pentru a înţelege
diferenţele şi similitudinile între valorile şi comportamentul românesc şi cel al altor naţiuni şi pentru a
găsi explicaţii pentru comportamentul şi preferinţele românilor de astăzi, trebuie luat în considerare
termenul „cultură”. Culturile naţionale sunt structuri complexe. Diferenţierile dintre culturile naţionale
se pot realiza în funcţie de anumite dominante specifice. Fiind un fenomen de grup, cultura este
împărtăşită de colectivităţi umane, naţiuni, regiuni, organizaţii, şcoli, biserici şi familii.
Adaptarea României la realitatea europeană şi mondială, precum şi a altor ţări la realitatea
românească, presupune analizarea şi alegerea practicilor manageriale care se potrivesc într-un context
sau altul si există o serie de factori care trebuie luaţi în considerare atunci când este vorba despre implicarea
în afaceri la nivel internaţional: diferenţele culturale, diferenţe ideologice, mediul de negociere,
birocraţia din ţara străină, instabilitatea politică şi schimbările economice, securitatea financiară
naţională şi internaţională.
Cultura este considerată o formă de programare mentală, colectiv împărtăşită şi susţinută de
indivizi într -o organizaţie sau grup etnic.
Dimensiunea ,,evitarea incertitudinii” are legătură cu modul în care o societate se ocupă de
faptul că viitorul nu poate fi niciodată cunoscut: ar trebui să încercăm să controlăm viitorul sau să îl
lăsăm să se întâmple? Această ambiguitate aduce cu ea anxietate și diferite culturi au învățat să facă
față acestei anxietăți în moduri diferite. Măsura în care membrii unei culturi se simt amenințați de
situații ambigue sau necunoscute și au creat credințe și instituții care încearcă să le evite este reflectată
în scorul de la evitarea incertitudinii.
Această dimensiune culturală a fost descoperită ca un produs secundar al distanţei faţă de
putere, la momentul la care s-a analizat stresul la locul de muncă prin întrebarea „Cât de des vă simţiţi
nervos sau tensionat la serviciu?”. În conexiune s-a studiat şi anxietatea, ca stare difuză a unei
persoane de a fi îngrijorat / iritat datorită la ceea ce se poate întâmpla. (diferă de frică, care are un
obiect precis).
Evitarea incertitudinii nu este acelaşi lucru cu evitarea riscului, astfel că o persoană care evită
incertitudinea reduce implicit ambiguitatea, altfel spus, acea persoană este adesea pregătită să se
angajeze într-o operaţiune riscantă tocmai pentru a reduce ambiguitatea.
Culturile în care evitarea incertitudinii este slabă: oferă un palier mai larg de interpretare între
bine şi rău, murdar şi curat etc., abaterea de la norme / reguli nu înseamnă neapărat o ameninţare sau
ceva rău; elevii preferă explicaţiile simple, salariaţii sunt puţin dispuşi să lucreze din greu dacă este
necesar etc.
Culturile în care evitarea incertitudinii este puternică: evaluările se fac ferm sau 0 sau 1 (bine -
rău), spaţiul pentru relativism fiind foarte restrâns, există o nevoie emoţională pentru legi şi reguli etc.
Atunci când analizează evitarea incertitudinii faţă de stat (politica şi idei), Hofstede arată că evitarea
incertitudinii nu se referă la putere, ci la diferenţe de competenţă între stat / autorităţi şi cetăţeni:
În ţările în care evitarea incertitudinii este intensă: cetăţenii consideră că este limitată
posibilitatea ca ei să influenţeze decizia luată de autorităţi, un număr redus de cetăţeni sunt dispuşi să
protesteze faţă de o decizie a autorităţilor, funcţionarii superiori de stat au studii de drept comparat, se
înclină spre un conservatorism mai pronunţat; întâlnim ideologii intolerante; religia proclamă axioma
că există numai un singur Adevăr etc.
În ţările în care evitarea incertitudinilor este redusă: cetăţenii cred că ei trebuie să participe la
luarea deciziilor politice, sunt gata să protesteze faţă de o decizie guvernamentală, întâlnim ideologii
politice tolerante şi respect pentru drepturile omului, religia acceptă ideea că ,,adevărul” poate să aibă
faţete diferite şi că nimeni nu trebuie criticat pentru credinţa sa etc.

4
II. Prezentarea ţărilor
II.1. România

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord
de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape
toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. De-a lungul istoriei,
diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația
Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și a celui Austro-Ungar.
După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii
Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme
economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de
impozitare, în 2005) și a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului
(238 397 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori) dintre statele membre
ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al șaselea oraș din UE
după populație (1,9 milioane locuitori).
Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de poziția sa
geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter temperat
continental cu nuanțe de tranziție.
Conform recensământului din 2011, România are o populație de 20 121 641 de locuitori, iar
sporul natural este negativ. Populația scade astfel, și din cauza acestuia, dar și din cauza migrației
negative. Astfel, raportul Eurostat din 2014 arăta că România era țara din Uniunea Europeană cu cea
mai abruptă scădere demografică între 1994 și 2014, deși vârsta mediană, de 40,8 ani, era încă sub
media europeană de 42,2. Același raport arată că România se află pe ultimul loc în UE la suprafața
medie a locuințelor în mediul urban (circa 40 m²), dar și pe primul loc la procentajul locuințelor
folosite de proprietarii lor în totalul locuințelor (94,7%).
Principalul grup etnic în România îl formează românii. Ei reprezintă, conform recensământului
din 2011, 88,9% din numărul total al populației. După români, următoarea comunitate etnică
importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,1% din populație, respectiv un număr de
aproximativ 1 200 000 de cetățeni, 665 000 de romi ar și comunități importante de germani, ucraineni,
lipoveni, turci, tătarir, sârbi, slovaci, bulgari, croați, greci, ruteni, evrei, cehi, polonezi și armeni.
Numărul românilor ori al persoanelor cu strămoși născuți în România care trăiesc în afara
granițelor țării este de aproximativ 12 milioane.
Limba oficială a României este limba română ce aparține grupei limbilor romanice de est și
este înrudită cu italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana și, mai departe, cu majoritatea
limbilor europene. Româna este limba cu cel mai mare număr de vorbitori nativi ce reprezintă 91% din
totalul populației României, fiind urmată de limbile vorbite de cele două minorități etnice principale,
maghiarii și romii.
Viața religioasă în România se desfășoară conform principiului libertății credințelor religioase,
alături de libertatea gândirii și a opiniilor. Cea mai mare parte a populației României, respectiv
86,45%, s-a declarat ca fiind de confesiune creștin ortodoxă, conform recensământului din 2011.
Ponderea comunităților religioase aparținătoare altor ramuri ale creștinismului este următoarea:
romano-catolici (4,62%), reformați (3,19%), penticostali (1,92%), români uniți (0,8%) și baptiști
(0,6%).
Învățământul urmărește realizarea idealului educațional întemeiat pe valorile democrației, ale
diversității culturale, pe aspirațiile individuale, sociale și contribuie la păstrarea identității naționale în
contextul valorilor europene. Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă și
armonioasă a personalității individului în vederea unei integrări eficiente în societatea bazată pe
cunoaștere. Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de
vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70%
din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă

5
modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind
educația în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.
România are o cultură unică datorită așezării sale geografice și a evoluției istorice distincte.
Este fundamental definită ca fiind un punct de întâlnire a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est
și Europa de Sud-Est, dar nu poate fi cu adevărat inclusă în nici una dintre ele
Imperative culturale: Românii pun foarte mare accent intr-o afacere pe vârsta pe care o au
membrii şi pe experienţa acestora. Pentru a începe o negociere străinii trebuie să folosească metode
adiacente, deoarece dacă le este expusă  problema aşa cum este ea, vor considera ca eşti prost crescut.
 Românilor le place mult să fie lăudaţi, să vorbească despre politică. Exclusivităţi culturale: Când mergi în
vizită acasă la un român şi nu numai acasă, trebuie să aştepţi să fii invitat sa te aşezi,deoarece se
urmează un  protocol foarte formal şi este indicat să aduci un buchet de flori sau orice mică atenţie.

II.2. Columbia

Columbia (în spaniolă Colombia), oficial Republica Columbia este o țară din partea de nord-
vest a Americii de Sud, mărginită la nord-vest cu Panama, la est cu Venezuela și Brazilia, la sud cu
Ecuador și Peru, la vest cu Oceanul Pacific și la nord cu Marea Caraibelor. Se recunoaște că statul
Columbia are și frontierele maritime cu Jamaica, Haiti, Republica Dominicană, Nicaragua, Honduras
și Costa Rica. Capitala Columbiei este Bogotá.
Columbia este al 26-lea stat al lumii și al patrulea al Americii de Sud după suprafață (precedat
de Brazilia, Argentina și Peru), având o suprafață mai mare de două ori decât cea a Franței.
Considerând întreaga Americă Latină, doar Brazilia și Mexic au o populație mai mare decât cea a
Columbiei.
Columbia a fost descoperită de spanioli în 1499 şi s-a menţinut colonie până la 20 iulie 1810,
când s-a declanşat războiul de independenţă. După 9 ani de război, s-a declarat Republica Marea
Columbie, care includea şi actualele teritorii ale Venezuelei şi Ecuadorului (independente în 1830) şi
provincia Panama (independentă în 1903).
Așezată în nord-vestul Americii de Sud și parțial în sudul Americii Centrale. Unica țară din
America de Sud care are ieșire la ambele oceane: Atlantic cu 1.760 km și Pacific cu 1.448 km. Din
toată suprafața, pământul ocupă 1.038.700 km² iar apele au 100.210 km².
Conform Constituției din 1991, Columbia este compusă administrativ din 32 departamente, și
un district capital, în rang departamental. Fiecare departament este condus de un guvernator ales pe un
termen de 4 ani. Departamentele au propriul legislativ, și servicii publice, care emite Ordonanțe
obligatorii, în teritoriul său de jurisdicție.
Cu o populație ce depășește ușor 49 milioane locuitori, situată a patra, după Statele Unite,
Brazilia și Mexic, ca număr al populației. Mișcările migratoare din părțile rurale în cele urbane erau
foarte active la mijlocul secolului al XX-lea, dar au scăzut în intensitate. Populația urbană a crescut de
la 31% în 1938, la 57% în 1951, ajungând la 70% în 1990. Actual cifra este estimată în jurul a 77%. O
treime din orașe au o populație de mai bine de 100.000 locuitori. Nouă departamente estice, care
constituie aproximativ 54% din suprafața țării sunt extrem de nepopulată, densitatea fiind sub o
persoană/pe kilometru pătrat.
Diversitatea etnică în Columbia este rezultatul interacțiunii dintre indigeni, coloniști spanioli,
africani. În prezent distribuția grupurilor etnice are următoare formă, metiși 51%, europeni 35%,
africani 10,6%, indigeni 3,4%.
Credința religioasă: 90% dintre oameni se consideră membri ai Bisericii Romano-Catolice și
acordă o mare importanță sacramentelor catolice. Peste 85 la sută dintre catolicii din parohiile urbane
participă în mod regulat la mase. Se spune că oamenii din mediul rural sunt mai devotați decât cei din
orașe, dar catolicismul lor este diferit de cel al claselor superioare și mijlocii urbane. În mediul rural,
practicile și credințele catolice au fost combinate cu obiceiurile spaniole indigene, africane și din
secolul al XVI-lea. Oamenii se roagă unui patron, care este considerat a fi mai accesibil decât
Dumnezeu. Satele rurale au un sfânt care este onorat în fiecare an cu o sărbătoare. Urmele religiei

6
populare rurale se găsesc și în comunitățile urbane de clasă inferioară, în special în cele cu mulți
migranți din mediul rural.
Deși constituția din 1991 a stabilit libertatea religioasă și nu menționează biserica pe nume,
Biserica Catolică continuă să aibă o influență semnificativă. Protestanții sunt o minoritate pe continent,
dar o majoritate pe insulele San Andres și Providencia. Există, de asemenea, mici contingente de
musulmani și evrei.
Identitate natională. Nu există o cultură națională unică separată de influența culturală a Spaniei
coloniale. În loc să reziste influențelor culturale spaniole, majoritatea grupurilor indigene le-au
îmbrățișat. În loc să aibă o cultură comună, Columbia este o țară cu multe culturi regionale distincte.
Relații etnice trecute cu alte culturi regionale s-au bazat pe societatea ierarhică impusă de
Spania, în care eșalonul superior al spaniolilor „albi” s-a bucurat de bogăție, putere și prestigiu, în timp
ce negrii și indienii se aflau la baza ierarhiei socioeconomice. După independență, creolii i-au înlocuit
rapid pe spanioli în eșaloanele superioare ale noii societăți. Mestizoșii și mulatele calificate au urcat și
ele pe poziții înalte, dar includerea lor s-a bazat pe nivelul lor de educație, bogăție și „alb”.
Columbienii continuă să se identifice în funcție de moștenirea regională, aspectul fizic și statutul
socioeconomic.
Economia depinde de exportul de producție și agricultură, dar această producție internă se
bazează pe importuri scumpe, cum ar fi tractoare, generatoare de energie electrică și mașini industriale.
Agricultura comercială subliniază bananele, florile tăiate, zahărul și cafeaua. În cel de-al doilea
exportator mondial de cafea, economia este sensibilă la fluctuațiile prețului pieței. Exporturile de
fabricație includ textile, îmbrăcăminte, produse chimice și produse din metal. În ciuda depozitelor
bogate în minerale, Columbia derivă mai puțin de 4% din produsul intern brut (PIB) din minerit.
Progresul economic a rezultat din eforturile guvernului de a face economia mai specializată și
mai productivă prin încurajarea comerțului, a dereglarii și a investițiilor financiare. În timp ce ramurile
executive și legislative pot interveni în probleme economice, politica de transfer a guvernului a dus la
o creștere anuală a economiei de 3% de la încheierea subvențiilor guvernamentale.
Migrația urbană masivă care a început în anii '50 a văzut o clasă mijlocie să apară, rezultând un
sistem cu trei clase: superior, mijlociu și inferior. Clasa superioară, care include 20 la sută din
populație, reprezintă aproximativ 75 până la 80 la sută din produsul național brut. Acest grup tinde să
fie alcătuit din indivizi cu origini europene neamestecate. În cadrul acestei clase, există o elită
denumită „oligarhie” care se bucură de bogăție și securitate financiară, putere politică și educație.
Acest grup poate fi considerat o casă, deoarece apartenența se datorează în mare măsură dreptului la
naștere, nu capacității individuale. Un decalaj larg separă elita de masă. Spre deosebire de elită, acest
grup are puține oportunități de mobilitate socială. Inegalitatea socială este evidentă în clasa inferioară,
ai cărei membri sunt adesea subnutriți, prost adăpostiți, bolnavi de boli și analfabeți.Albii continuă să
domine clasa superioară, în timp ce mestesorii și mulatele constituie clasele de mijloc și inferioare.
Negrii și indienii constituie o porțiune semnificativă din clasa inferioară. Istoric, negrii s-au simțit
superiori social față de indieni, în ciuda faptului că indienii ocupau o poziție oficial mai înaltă în
societate.
Rolul de gen s-a schimbat odată cu migrarea din zonele rurale spre cele urbane, dar organizația
familială și gospodărească este încă marcată de segregarea sexuală și de o diferență între obiectivele și
aspirațiile bărbaților și femeilor. Ca urmare a influenței coloniale, societatea columbiană a adoptat o
cultură în care bărbații ocupă un rol dominant în gospodărie în calitate de câștigător și disciplinar și își
asumă responsabilitatea de a menține mândria și poziția familiei în cadrul comunității.
Machismul necesită roluri separate de bărbați și femei în viața economică și consumul,
dependența femeilor de bărbați și seturi distincte de obiective de viață pentru bărbați și femei. Cu mai
multe femei care ocupă locuri de muncă cu salarii mai mari și ocupă poziții proeminente în societate,
rolul machismului este acum mai puțin dominant în centrele urbane, dar este încă evident în regiunile
rurale. Machismo definește rolul unei femei ca mamă în plus față de rolul conjugal. Relația tradițională
bărbat-femeie presupune că femeia își pune dorințele soțului înaintea ei. Ea este responsabilă pentru
îngrijirea copiilor și a gospodăriei, dar soțul ia decizii cu privire la necesitățile de bază ale gospodăriei.
În timp ce rolurile familiale masculine sunt relativ consistente între grupurile economice, rolurile

7
femeilor variază ca urmare a economiei moderne. În clasele superioare și unele familii din clasa de
mijloc, femeile evită să lucreze în afara casei pentru a-și păstra statutul, onoarea și virtutea familiei.
Femeile din familii de clasă inferioară și de clasă inferioară ocupă deseori locuri de muncă în afara
casei sau lucrează în câmpuri pentru a contribui la subzistența familiei, oferindu-le un grad mai mare
de egalitate. Multe cupluri fac agricultură deținute prin familia soției, iar în acest caz este dificil pentru
un soț care locuiește cu familia soției sale să exercite controlul asupra soției.Femeile și-au asumat
roluri vizibile și importante în societate. Femeile din clasa superioară și clasa de mijloc se dedică nu
numai familiei, ci și problemelor sociale și bisericii. Femeile din aceste grupuri dețin o serie de funcții
publice proeminente și sunt considerate printre cele mai active din punct de vedere politic din America
Latină.
Imperative culturale: Interacțiunea socială în clasa superioară este în general formală și
respectuoasă. Membrii grupurilor socioeconomice inferioare din interior se mândresc cu bunele
maniere. Spre deosebire de omologii lor de coastă, indivizii din clasa inferioară din interior își exprimă
respect reciproc unul față de celălalt și de bătrânii lor; femeile sunt tratate cu respect și li se acordă o
atenție specială.Spațiul personal este foarte apreciat, astfel încât conversațiile au loc la distanță.
Încălcarea acestui spațiu chiar și în magazine și muzee aglomerate este considerată lipsită de respect și
ostil. Excepție apar în stațiile de autobuz aglomerate și în autobuze. Salutările formale între străini sunt
mandate, în timp ce salutările în rândul cunoscuților sunt informale.

III. Analiza dimensiunilor culturale ale României și Columbiei


Individualism vs. Colectivism
Problema fundamentală abordată de această dimensiune este gradul de interdependență pe care
o întreține societatea în rândul membrilor săi. Ea are legătură cu faptul că imaginea de sine a oamenilor
este definită în termeni de „eu” sau „noi”.
În societățile individualiste, oamenii trebuie să aibă grijă de ei înșiși și de familia lor directă. În
societățile colectiviste oamenii aparțin „grupurilor” care au grijă de ei în schimbul loialității. La un
scor de 13, Columbia este printre cele mai mici scoruri individualiste; cu alte cuvinte, se află printre
cele mai colective culturi din lume, bătută doar de Ecuador, Panama și Guatemala.
Întrucât columbienii sunt un popor extrem de colectiv, aparținând unui grup și care te aliniezi
opiniei grupului este foarte important. În combinație cu scorurile mari în PDI, acest lucru înseamnă că
grupurile au adesea identitățile puternice legate de distincțiile de clasă. Loialitatea pentru astfel de
grupuri este extrem de importantă și, adesea, prin grupurile „corporative” oamenii obțin privilegii și
beneficii care nu se regăsesc în alte culturi. În același timp, este evitat conflictul, pentru a menține
armonia grupului și pentru a salva fața.
Relațiile sunt mai importante decât participarea la sarcina la îndemână, iar atunci când un grup
de oameni își exprimă o opinie asupra unei probleme, li se vor alătura toți cei care se simt parte a
acelui grup. Adesea, columbienii își vor ieși în cale să vă ajute dacă simt că există suficientă atenție
acordată dezvoltării unei relații sau dacă percep o legătură „în grup”, oricât de subțire. Cu toate
acestea, cei percepuți ca „străini” pot fi ușor excluși sau considerați „dușmani”. Stilul de comunicare
preferat este bogat în context, astfel încât discursurile publice și documentele scrise sunt de obicei
ample și elaborate.
România este clasificată de Hofstede ca fiind o cultură colectivistă, locul 30. Această
clasificare este însă veche, iar de la căderea lui Ceaușescu și intrarea UE, în 2007, România cred că a
trecut de la o structura colectivistă la o structură mai individualistă.
După 2007 am pășit într-o cultură nouă doar instituțional, declarativ, superficial, printr-un
segment redus al populației, printr-o elită creativă și constructivă, prin cîteva mii de specialiști care au
înțeles contextul și se disting prin produsul minții lor. Majoritatea populației însă nu și-a asumat acest
nou mers al istoriei noastre. Cei mai mulți se simt bine în cultura colectivistă, nivelatoare, a tuturor.
Mai comodă și lipsită de riscuri și care nu presupune asumare, initiațive personale.

8
Evitarea incertitudinii

Dimensiunea incertitudinii are legătură cu modul în care o societate se ocupă de faptul că


viitorul nu poate fi niciodată cunoscut. Columbia are un scor mare 80, în ceea ce privește evitarea
incertitudinii, ceea ce înseamnă că națiunea caută mecanisme pentru a evita ambiguitatea. Emoțiile
sunt exprimate deschis, există reguli (extinse) pentru orice, iar conservatorismul social se bucură de
următoarele. Aceasta se reflectă și în religia respectată, urmată de mulți și conservatori. Cu toate
acestea, regulile nu sunt neapărat respectate: acest lucru depinde de opinia grupului, dacă grupul
consideră că regulile sunt aplicabile membrilor săi și depinde, în final, de decizia deținătorilor de
putere, care își fac propriile reguli. În termeni de lucru, aceasta duce la o planificare detaliată care nu
poate fi neapărat urmată în practică.
România cu scorul de 90 prezintă o evitare de incertitudine ridicată, menține coduri rigide de
credință și comportament și sunt intolerante la comportament și idei neortodoxe. În aceste culturi
există o nevoie emoțională de reguli (chiar dacă regulile nu par să funcționeze niciodată) timpul este
raportat la bani, oamenii au o nevoie interioară de a fi ocupați și de a munci din greu, precizia și
punctualitatea sunt normă, securitatea este un element important în motivația individuală.

Distanța față de putere


Această dimensiune tratează faptul că toți indivizii din societăți nu sunt egali - exprimă
atitudinea culturii față de aceste inegalități între noi. Distanța de putere este definită ca măsura în care
membrii mai puțin puternici ai instituțiilor și organizațiilor dintr-o țară se așteaptă și acceptă că puterea
este distribuită inegal.
Cu un scor de 67, Columbia înregistrează un nivel ridicat pe scala PDI, deci este o societate
care crede că inegalitățile dintre oameni sunt pur și simplu un fapt al vieții. Această inegalitate este
acceptată în toate nivelurile societății, deci un lider de sindicat va avea o putere concentrată în
comparație cu echipa sa de conducere a sindicatelor și, la rândul lor, va avea mai multă putere decât
ceilalți membri ai sindicatului. Un fenomen similar va fi observat în rândul liderilor de afaceri și
printre cele mai înalte poziții din guvern.
România are un punctaj ridicat pe această dimensiune (scor de 90) ceea ce înseamnă că
oamenii acceptă o ordine ierarhică în care fiecare are un loc și care nu are nevoie de nicio justificare
suplimentară. Ierarhia într-o organizație este privită ca reflectând inegalitățile inerente, centralizarea
este populară, subordonații se așteaptă să i se spună ce trebuie să facă, iar șeful ideal este un autocrat
binevoitor.

Masculinitatea vs. Feminitate


Un scor mare (masculin) pe această dimensiune indică faptul că societatea va fi condusă de
concurență, realizare și succes, succesul fiind definit de câștigător / cel mai bun din domeniu - un
sistem de valori care începe în școală și continuă de-a lungul vieții organizaționale. Un scor scăzut
(feminin) pe dimensiune înseamnă că valorile dominante din societate au grijă de ceilalți și calitatea
vieții.
Cu un scor de 64, Columbia este o societate masculină - orientată spre succes și condusă.
Columbienii sunt competitivi și orientați către statut, dar colectivist și nu individualist. Aceasta
înseamnă că competiția este îndreptată către membrii altor grupuri (sau clase sociale), nu către cei care
sunt percepuți ca membri ai propriului grup. Oamenii caută apartenența la grupuri care le conferă statut
și recompense legate de performanță, dar adesea sacrifică timpul liber împotriva muncii, atât timp cât
acest lucru este susținut de apartenența la grup și de către deținătorii de putere.
România primește un scor de 42 pe această dimensiune și este considerată astfel o societate
relativ feminină. În țările feminine, accentul este pus pe „a lucra pentru a trăi”, managerii depun
eforturi pentru consens, oamenii apreciază egalitatea, solidaritatea și calitatea în viața lor de muncă.
Conflictele sunt rezolvate prin compromis și negociere.

9
Orientare pe termen lung

Această dimensiune descrie modul în care fiecare societate trebuie să mențină anumite legături
cu propriul trecut, în timp ce se confruntă cu provocările prezentului și viitorului, iar societățile
prioritizează diferit aceste două obiective existențiale.
Cu un scor scăzut de 13, cultura columbiană este clasificată ca normativă. Oamenii din astfel
de societăți au o puternică preocupare cu instituirea adevărului absolut, ele sunt normative în gândirea
lor. Acestea manifestă un mare respect pentru tradiții, o tendință relativ mică de a economisi pentru
viitor și un accent pe obținerea de rezultate rapide.
România are un scor intermediar de 52 pe această dimensiune.

100
90
80
70
60
50
Romania
40 Columbia
30
20
10
0
PDI IDU MAS UAI LTO

Graficul nr. 1: Dimensiuni culturale România-Columbia prezentate de Geert Hofstede.

10
BIBLIOGRAFIE

1. Zait, D. ,  Management intercultural. Valorizarea diferenţelor culturale, Editura


Economică,
Bucureşti, 2002;
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Colombia;
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia;
4. https://www.everyculture.com/Sa-Th/Colombia.html;
5. https://www.pdx.edu/multicultural-topics-communication-sciences-disorders/colombia;
6. https://www.hofstede-insights.com/country-comparison/romania; 
7. https://www.hofstede-insights.com/country-comparison/colombia.

11