Cea mai mare bucurie a parintilor este aceea de a-si vedea copiii sanatosi, cu “vorbirea si scrierea

frumos curgatoare si limpede ca cristalul” asa cum a gandit si marele Ion Creanga, cel care s-a daruit
copiilor ca nimeni altul.

            Dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne nu trebuie privita ca o sarcina ce revine numai
limbii romane si activitatilor incluse in acest obiect de studiu. Atat latura lexicala, semantica, cat si cea
gramaticala se realizeaza prin intermediul tutuor activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-
educativ.

            Pornind de la acest considerent, trebuie subliniat faptul ca limba vorbita in situatii obisnuite de
viata trebuie sa fie conform regulilor limbii culte.

            In cadrul acestei preocupari, autoarea isi propune sa vina in sprijinul muncii educatoarelor cu
modele didactice si indrumari metodice axate pe unele aspecte esentiale ale acestui vast si complex
domeniu de activitate.

In realizarea lucrarii de fata autoarea a avut in vedere necesitatea apofundarii elementelor teoretice
metodologice ce formeaza si orienteaza munca instructiv educativa.

Autoarea realizeaza in aceasta lucrare imbinarea aspectului de cunoastere – validata stiintific cu cel de
actiune practica directa.

O serie de idei, teze si principii psihopedagogice avansate in studiile cu caracter teoretic, sunt
materializate in instrumente de lucru pentru dezvoltarea vorbirii copiilor, pentru integrarea lor in
activitati cu caracter complex, pentru a le crea nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de
expresie, limbajul verbal.

Autoarea a considerat ca prin mijloacele de realizare a activitatilor de educatie a limbajului (povestiri,

memorizari, jocuri didactice) se poate ajunge la dezvoltarea, precizarea si activizarea vocabularului, la
dezvoltarea si educarea spiritului de observatie, a fanteziei si imaginatiei creatoare, atat de necesare in
activitatea scolara, in viata.

           

Rolul si importanta limbajului

in formarea personalitatii umane

            'Limbajul, o forma specifica de activitate umana, realizat prin intermediul limbii si al tuturor
resurselor ei, asigura comunicarea intre oameni si intre copii de gradinita. Forma de baza, naturala si
concreta a limbajului este vorbirea, adica realizarea verbala a procesului de comunicare. Vorbirea este
unul din aspectele limbajului, cel mai important, este forma concreta in care se manifesta limba.
Vorbirea este deci actul de folosire individuala si concreta a limbii, in cadrul procesului complex al
limbajului.' (Lingvistica generala si comparata, pag.56)
            Atat limba, cat si vorbirea au caracter social, cu  deosebire ca, in procesul comunicarii, vorbirea
capata o forma individuala. Limba presupune vorbirea si invers.

            Procesul vorbirii are o baza sociala, pentru ca vizeaza, in primul rand, intelegerea interumana.
Problema functiilor este de prima importanta la definirea esentei limbii.

            Functiunea principala si specifica limbii, destinatia ei in societate este aceea de a servi ca mijloc
de comunicare.

            Legata de comunicare este si functia dominatica; limba  serveste ca instrument al gandirii, al

exprimarii, obiectivizarii, exteriorizarii ideilor.

            O alta functie a limbii este cea expresiva. Vorbitul comunica nu numai o idee, un gand, ci si
anumite informatii cu privire la propria persoana; recurgand pentru aceasta indeosebi la intonatie, apoi
la procedeele morfologice, sintaxei si lexicului.

            'Limba este mijlocul universal de exprimare si transmitere a ideilor si sentimentelor, la indemana

tuturor vorbitorilor'  (Lingvistica generala si comparata, pag.59).

            In anii petrecuti de copil la gradinita, sub influenta procesului de invatamant la care participa
copilul, are loc o asimilare rapida a diferitelor aspecte ale limbii; dezvoltandu-se astfel noi functii si
forme a limbajului. Aici copilul vorbeste mai mult cu alti copii despre ceea ce a vazut, a auzit, a facut, a
gandit. In acest fel trece treptat de la limbajul situativ la limbajul contextual (de comunicare, care are un
rol preponderent fata de primul), iar pe masura ce copilul exploreaza lumea inconjuratoare, el
depaseste tot mai mult limitele experientei desprinzandu-se de influenta momentului prezent.

            Dezvoltarea vorbirii si invatarea corecta a limbajului constituie o preocupare permanenta din

partea educatoarelor.

            In gradinita, parcurgand cele patru grupe, copiii dobandesc un bagaj de cunostinte, iar vorbirea
devine mai bogata, mai clara, mai corecta, asigurand dezvoltarea intensa a gandirii.

            Astfel, intreaga exprienta instructiv-educativa din gradinita atesta posibilitatea si utilitatea

cultivarii limbajului oral, in stransa legatura cu dezvoltarea vorbirii, efectuandu-se exercitii de pronuntie
si de exprimare.

            Accentul principal in aceasta privinta este pus pe activitatile de comunicare, pe dialogul liber, pe
formarea deprinderilor de exprimare ordonata a gandurilor, de insusirea treptata a structurii
gramaticale a limbii.

            Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a prescolarilor este necesar ca activitatea educativa
sa fie facuta in asa fel incat acestia sa fie stimulati sa participe in mod activ la activitati, atat verbal cat si
mental. Luand in consideratie complexitatea actului pedagogic de cultivare a limbii si limbajului prin
procesul de invatamant, este necesar sa exemplificam, cu obiectivele la care ne-am orientat, activitatea
de imbogatire a vocabularului si de formare a unei conduite verbale a copiilor prescolari.
Aceste obiective sunt:

 perceperea si pronuntarea clara a tuturor sunetelor si a grupurilor de sunete ale limbii romane,
integrate in cuvinte;

 sporirea zestrei lexicale si activizarea noilor achizitii;

 plasticizarea exprimarii prin selectii sinonimice, grupari antonimice si diferentieri omonimice;

 folosirea cuvintelor si expresiilor invatate, in mod creator, in imbinari si combinatii personale;

 cultivarea deprinderii de folosire corecta a limbii romane.

Consideram ca este necesar sa facem precizarea ca dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne
nu trebuie privita ca o sarcina ce revine numai limbii romane, ci si activitatilor incluse in acest obiect de
studiu.

Atat latura lexicala, cat si latura semantica si cea gramaticala se realizeaza prin intermediul tuturor
activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-educativ.

Pornind de la acest considerent, trebuie sa subliniem ca limba vorbita in situatii obisnuite de viata
trebuie sa fie conform regulilor limbii culte. In afara acestei cerinte fundamentale, exista, in planul de
invatamant, activitati care sprijina in mod direct dezvoltarea limbajului si imbogatirea vocabularului.

Obiectivele stabilite pentru fiecare activitate indica metoda de baza, caile si modalitatile care pot fi
folosite.

Evident aceste delimitari, nu trebuie luate la modul absolut. De regula, in cadrul aceleiasi activitati,
unele metode alterneaza din considerente bine cunoscute. Astfel, se stie, ca observarea unor obiecte
sau lectura dupa imagini sunt corelate cu convorbirea. Una din activitatile prin care se imbogateste si se
activizeaza vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei prescolarul isi formeaza unele reprezentari
despre obiectele si fenomenele lumii obiective, cu insusirea lor cu relatiile in care se afla; verbalizeaza
rezultatele observarii, se exprima in termeni adecvati continutului cognitiv, isi fixeaza in vocabular o
terminologie specifica.

Activitatile de memorizare au ca obiective dominante atat dezvoltarea capacitatii de memorare a unor

continuturi informationale cat si a unor structuri lexicale si gramaticale specifice.

Convorbirile sunt activitati care vizeaza formarea capacitatii de participare la dialogul limitat de doua
persoane, apoi multiplicat, iar jocurile didactice au ca obiectiv evaluarea progresului copiilor in achizitiile
lexicale.

Activitatile care urmaresc, cu precadere, formarea capacitatilor de audiere, reproducerea unui continut
de idei, dupa o expunere libera sau dupa o lectura, sunt povestirile.
Educatoarei ii  revine rolul de a sugera copiilor, in raport cu varsta lor, acele activitati care sa capteze
interesul acestora, sa le trezeasca nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de expresie, limbajul
verbal. Copiii sunt avizi de cuvinte, sonoritatile ii amuza, insa ei cantaresc rolul acestora.

Problema limbajului la varsta prescolara a facut obiectul a numeroase studii si cercetari care au reliefat
importanta lui in procesul comunicarii copilului cu persoanele din jur, in activitatea de cunoastere, in
dezvoltarea proceselor psihice, precum si in dezvoltarea vorbirii reproductive in procesul comunicarii cu
cei din jur, in asa fel incat copilul sa-si exprime cu usurinta dorintele, impresiile, gandurile, sa redea in
mod inteligibil, cursiv si logic o poveste, un basm cunoscut, o intamplare sau un fapt trait, auzit la altii
sau imaginat de el.

In cadrul activitatilor de educatie a limbajului, in cei 3-4 ani de gradinita, are loc o dezvoltare si
perfectionare a limbajului sub aspect fonetic, lexical si gramatical.

Perfectionarea limbajului copiilor de varsta prescolara reprezinta o importanta deosebita, atat pentru
integraea copiilor in scoala, cat si pentru dezvoltarea intregii personalitati.

Folosind limba ca mijloc de educatie: intelectuala, morala, estetica, educatoarea le dezvolta vorbirea
necesara in procesul de comunicare si de cunoastere a vietii inconjuratoare si in acelasi timp le
perfectioneaza exprimarea, corecteaza pronuntia, imbogateste vocabularul si ajuta pe copii sa-
si  insuseasca in mod practic structura gramaticala a limbii romane. Limba este mijloc de pastrare si
transmitere a tezaurului stiintei si culturii, este 'intaiul mare poem al unui popor' cum spunea Lucian
Blaga.

'Ca fenomen social, limba nu este statica, imobila, ea se dezvolta, se imbogateste si se complica    nu
numai din punct de vedere al structurii lexicale si gramaticale dar si al sensului si semnificatiei sale,
manifestandu-se ca un sistem deschis multiplelor influente ce actioneaza in dezvoltarea sa.'

Limba este 'tezaurul cel mai de pret pe care il mostenesc copiii de la parinti, depozitul cel mai sacru lasat
de generatiile trecute si care trebuie sa fie pastrat cu sfintenie de generatiile care-l primesc. Ea este
cartea de noblete, testimoniu de nationalitate al unui neam.'

Cercetarea pedagogica

Cercetarea pedagogica reprezinta o strategie proiectata si realizata in scopul de a surprinde relatii si

fapte intre componentele actiunii educationale si de elaborare pe aceasta baza a solutiilor optime
pentru procesul educational. Acest timp de cercetare poate imbraca forme variate de la simpla
observare dirijata la experientul de tip formativ, de la administrarea unui chestionar la organizarea unor
investigatii cu instrumente standardizate.

Dictionarul de pedagogie defineste cercetarea pedagogica astfel: 'Cercetarea care    ca scop cunoasterea
fenomenelor educative realizata de catre teoreticieni si practicieni in domeniul pedagogiei si de echipe
de cercetare interdisciplinara'. Cercetarea este o actiune complexa, de durata, efectuata in cadrul
procesului de invatamant avand ca scop lamurirea, rezolvarea unor aspecte metodice pentru cresterea
calitatii invatamantului, este o actiune conceputa stiintific in vederea cunoasterii problemelor concrete
ale procesului de invatamant, a relatiei intre elementele componente ale cauzelor ce determina evolutia
procesului, constatare dupa care se concept modalitati mai bune, eficiente de cercetare, imbunatatire,
de introducere a unor noi modalitati in asa fel incat obiectivul educational sa fie cat mai adecvat,
realizat  in raport cu nivelul copiilor, al calitatilor concrete.

Cercetarea pedagogia este necesara in perfectionarea procesului de invatamant pentru ca teoria

psihologica, metodica trebuie si este aplicata variat de la scoala la scoala, de la grupa la grupa, de la copil
la copil si atunci sunt necesare procedee specifice de rezolvare.

Aceste procedee nefiind generalizate in teorii ele trebuie gasite de educatoare rezultand astfel o
confruntare intre teoria astfel cunoscuta si analiza situatiei concrete.

'In cercetare si prin cercetare –  scrie marele psiholog elvetian J.Piaget  – profesia de dascal inceteaza de
a fi o simpla meserie si depaseste chiar nivelul unei vocatii afective pentru a dobandi denumirea oricarei
profesiuni, demnitatea ei ce tine in acelasi timp de arta si de stiinta deoarece stiinta despre copil si
educatie se constituie mai mult ca oricand un domeniu inepuizabil.  '

Cercetarea pedagogica este chemata sa rspunda unor intrebari pe care practica educativa le ridica
neincetat. Raspunsurile obtinute in urma cercetarii sunt concomitent explicatii ale acestor intrebari si
sugestii pentru imbunatatirea si ameliorarea procesului educativ-instructiv. Specificul unei cercetari
pedagogice rezulta din particularitatile actiunii educationale.

Detasarea problemei sau faptei pedagogice nu inseamna izolarea ei. Demersul investigativ ce urmeaza
sa-l intreprindem impune ca problema respectiva sa fie analizata prin raportare la celelalte variabile ale
actiunii educationale.

Cercetarea pedagogica este astfel o strategie care urmareste surprinderea relatiilor dintre cat mai multe
variabile pe care le incuba procesul real al educatiei. Dintre acestea cele ce tin de personalitatea
agentului actiunii si ale personalitatii elevului sunt indispensabile in orice cercetare pedagogica. Nu
poate fi conceputa o asemenea cercetare pedagogica care sa excluda din perimetrul sau cei doi poli sau
sa faca abstractie de ei. Din perspectiva finalitatii sale, educatia urmareste formarea omului in vederea
integrarii sale in societate. Aceasta formare presupune modificari continue in continutul si structura
personalitatii copilului.

Domeniile cercetarii pedagogice pot fi delimitate in functie de mai multe criterii. Daca luam in
considerare continutul educatiei putem delimita cercetari privitoare la educatia intelectuala, morala,
estetica, profesionala si fizica. Diversele componente structurale ale actiunii educationale pot deveni
obiect de investigatie pedagogica.

Metoda observatiei

Metoda observatiei este metoda cu cea mai larga aplicare deoarece furnizeaza date importante in
vederea cunoasterii individualitatii copiilor, stadiului lor de dezvoltare in plan intelectual, socio-afectiv,
asigurand in acelasi timp o buna orientare in alegerea celor mai eficiente cai de formare si dezvoltare a
unei vorbiri corecte si coerente. Metoda observatiei consta in urmarirea sistematica a faptelor
educationale asa cum se desfasoara ele in conditii obisnuite, in inregistrarea datelor si constatarilor, asa
cum se prezinta cercetatorul asteptand ca ele sa se produca pentru a le putea surprinde.

Observatia se foloseste in toate etapele cercetarii si insoteste toate celelalte metode, oferind datele
suplimentare in legatura cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.

Folosirea metodei observatiei impune respectarea urmatoarelor cerinte:

 elaborarea prealabila a unui plan de observatii cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmarite, a

cadrului in care se desfasoara, a instrumentelor necesare pentru inregistrarea datelor;

 datele observatiei sa fie consemnate imediat, fara ca subiectul sa stie;

 observatia trebuie efectuata in conditii si imprejurari diferite pentru a furniza date cat mai
concrete asupra subiectului.

In acest sens se folosesc diferite instrumente cum ar fi:

-        fisa de observatie, pe baza careia se intocmeste protocolul observatiei;

-        aparatele tehnice pentru inregistrarea unor date si inregistrari;

-        crearea conditiilor pentru a nu altera desfasurarea naturala a fenomenelor observate;

-        efectuarea acelorasi observatii in conditii si imprejurari variate de catre un singur observator sau
de mai multi observatori ofera posibilitatea confurntarii datelor obtinute.

Metoda observatiei datorita prticularitatilor ei mi-a permis urmarirea sistematica si inregistrarea cat mai
fidela a diferitelor aspecte ale dezvoltarii limbajului copiilor.

Observatia mi-a asigurat asumarea unui bogat material faptic cu privire la:

 depistarea defectelor de vorbire, in special la grupa mica;

 stadiu de dezvoltare al limbajului copiilor;

 raportul didactic dintre gandire si limbaj.

Datele culese cu ajutorul observatiei le-am notat in caietul de cunoastere al copilului pentru a nu se uita
sau  a fi alterate de impresiile ulterioare. Alaturi de rubrica de observatii am introdus rubrica Masuri
psihopedsgogice in care am specificat sarcinile suplimentare pe care le va primi copilul si recomandarile
necesare.

In observatia desfasurata am urmarit un scop precis si clar de fiecare data. Pentru ca observatia sa fie
fidela si completa am folosit aparatura audio si sistemul transcrierii fonetice imediate. Desfasurarea in
mod sistematic (dupa un plan in care am precizat obiectivele urmarite), observatia a fost indelunga si
repetata. Generalizarile si concluziile au avut la baza prelucrarea unui insemnat numar de fapte.
Metoda experimentului (experimentul pedagogic)

            Experimentul se deosebeste de observatie in primul rand prin faptul ca participa direct si activ la
producerea fenomenelor studiate: el nu mai asteapta pana cand fenomenele se manifetsa de la sine ci le
provoaca creand conditii corespunzatoare. Totodata metoda experimentala ofera posibilitatea repetarii
fenomenelor precum si a varierii conditiilor de experimentare cu scopul de a mari exactitatea datelor
stabilite si de a gasi cauzele determinante ale fenomenelor respective.

Sunt cunoscute doua tipuri de experiment: de laborator si natural.

            In procesul instructiv-educativ din gradinita am folosit experimentul natural pentru ca fenomenul
l-am studiat in ambianta sa naturala, obisnuita, fara ca subiectii sa stie ca sunt studiati.

            Si in experimentul natural sunt posibile :

 producerea fenomenelor;

  respectarea lor;

  varierea conditiilor in care se desfasoara.

Exista si in cadrul acestei forme de experiment posibilitati de inregistrare cu ajutorul casetofonului sau
casetelor video.

Avantajul experimentului fata de celelalte metode este ca se poate lucra si pe grupe distincte; o grupa
experimentala si o grupa martor (de control). Se stabilesc diferentele dintre cele doua grupe esantioane,
dupa ce in prealabil s-au stabilit diferentele in cadrul fiecarui esantion intre cele inregistrate in faza
initiala si cele inregistrate dupa interventia factorului experimental.

Experimentul nu se rezuma numai la argumentarea teoretica a unor inovatii ce se aduc ci ofera si

modalitati practice de organizare si desfasurare a activitatii educationale de cercetare si generalizare a
rezultatelor obtinute.

Metoda convorbirii

'Sta in firea omului (cu atat mai mult a generatiilor de astazi) trebuinta interioara de a intretine un
schimb larg de informatii si idei, de impresii si opinii, de a se exterioriza in comunicarea cu altii, ceea ce
constituie un bun prilej de statornicie a unor relatii afectiv sociale, de intelegere reciproca si de
cooperare. Spre deosebire de aceasta inclinatie fireasca a omului de a conversa, de a purta discutii cu
altii, dialogul in cadrul activitatii dirijate are alte semnificatii , indeplineste alte functii, reprezinta altceva
decat un simplu schimb de experienta consacrat diverselor scopuri si interese.'

Dialogul trebuie sa fie cat mai natural, educatoarea sa manifeste multa elasticitate apeland la intrebari
menite sa stimuleze copiii in a-si exprima liber gandurile, parerile, dorintele, necazurile. Dat fiind
specificul varstei, convorbirile presupun mult tact psihologic si pedagogic, atat gasirea tonului adecvat
cat mai ales in formularea intrebarilor. Metoda convorbirii este folosita adesea pentru a completa datele
obtinute prin observatie si experiment. Ea se desfasoara pe baza unui plan si a unor dialoguri care
trebuie sa fie cat mai naturale, colaterale, menite sa nu intimideze pe interlocutor pentru a-si spune
gandurile si opiniile.

Avantajul acestei metode este ca intr-un timp relativ scurt se obtin numeroase date. In timpul
convorbirilor am evitat (convorbirile), intrebarile directe care ar fi putut da discutiei un caracter de
ancheta ducand la raspunsuri formale sau eronate, am urmarit ca intrebarile sa fie clare, sa se refere la
aspecte concrete. Rezultate pretioase, relatari sincere se obtin atunci cand convorbirea se infiripeaza in
mod natural, firesc, cand interlocutorul are incredere in cercetator. Pentru ca datele obtinute sa  nu se
piarda le-am notat imediat dupa convorbire sau chiart in timpul acesteia.  Magnetofonul sau casetofonul
pot fi folosite cu succes in acest scop. Pentru reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se
gandeasca anticipat la ea (sa-si structureze intrebarile), sa-si culeaga informatiile despre subiect, sa-i
anticipeze raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte in eventualitatea unor situatii neprevazute.
Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca permite racolarea unor informatii numeroase, variate,
pretioase intr-un timp  relativ scurt. Dezavantajul convorbirii provine din eventuala lipsa de receptivitate
a subiectului si de aceea se impune cu necesitate ca datele ei sa fie completate si verificate prin alte
metoce.

Metoda testului

Testul psihologic este o proba relativ scurta care permite cercetatorului strangerea unei informatii
obiective despre subiect pe baza carora sa se poata diagnostica nivelul capacitatilor masurate si formula
un pronostic asupra evolutiei lor ulterioare.

            Pentru a-si satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

 valabilitatea (sa masoare exact ceea ce isi propune);

 fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare);

 standardizare (sa creeze aceleasi conditii pentru toti);

 etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de masuraa rezultatelor obtinute pentru a
cunoaste valoarea lor).

Testele  psihologic se clasifica dupa mai multe criterii:

-        dupa modelul de aplicare sunt teste individuale sau colective;

-        dupa materialul folosit sunt teste verbale sau neverbale;

-        dupa durata desfasurarii sunt teste cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului;

-        dupa scopul lor sunt teste de performnata, de personalitate, de comportament.

In activitatea noastra am folosit numeroase teste pentru a cunoaste nivelul limbajului copiilor pe
parcursul perioadei prescolare urmarind obiectivele propuse.
Studiul de caz este o metoda deosebit de importanta deoarece are in vedere cunoasterea fiecarui
individ, in timp si actiuni variate, cu sesizarea cauzelor, prevenirea si combaterea lor.

Metoda studiului de caz consta in urmarirea si observarea unui singur subiect, intr-o perioada mai
indelungata de timp. Investigarea se face din mai multe puncte de vedere. Se aplica  mai ales in
studierea copiilor care constituie exceptii: cu tulburari de comportament, intarziati in dezvoltarea fizica,
superior dezvoltati sau cei care prezinta tulburari si defecte de vorbire.

 Alegerea cazului trebuie sa indeplineasca cateva conditii:

 sa corespunza realitatii si conditiilor existente in domeniul dat;

 sa ofere posibilitatea unei priviri de ansamblu asupra continutului problematic al cazului;

 sa sugereze cit mai multe variate de solutionare al cazului;

 sa stimuleze dorinta de reflectie, de investigare.

Aceasta metoda cuprinde doua etape :

1. sesizarea situatiei care prefigureaza cazul.

2. sustinerea argumentata a hotararii luate.

Metoda studiului de caz de poate utiliza prin predare cazului intregii grupe, unei subgrupe care discuta
cazul si adopta hotararea corespunzatoare sau prin incredintarea fiecarui copil a sarcinii de a studia
cazul si de a prezenta decizia pe care a luat-o. Toate aceste metode de cercetare imbinate si corelate m-
au ajutat la realizarea lucrarii de fata.

Particularitatile psiho-fizice ale limbajului la varsta prescolara

            Limbajul reprezinta principalul instrument de formare si informare a omului. Fara comunicarea

verbala nu s-ar fi putut acumula si generaliza experienta scolara; nu s-ar fi putut dezvolta diferite forme
ale constiintei sociale (arta, stiinta).

            'Limbajul comunica experienta social-umana, astfel ca, odata cu insusirea vorbirii se asimileaza si
esenta celor concentrate si conservate prin notiunile ajunse la un anumit nivel de uzanta sociala,
devenind astfel componente ale procesului individual de gandire.'

            Varsta prescolara are o deosebita importanta in dezvoltarea limbajului si ridicarea gandirii pe

trepte mai inalte de generalizare si abstractizare. Se stie ca in evolutia psihica a copiilor prescolari, o
pondere deosebita o are gandirea care este determinata de constituirea si utilizarea reprezentarilor dar
in buna masura de dezvoltarea limbajului.

In literatura psihologica, limbajul este definit 'drept o forma specific umana, care consta in esenta in
folosirea limbajului in procesul de comunicare si gandire.'
            Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea in forme
superioare cu cei din jur si poate sa cunoasca pe deplin realitatea obiectiva. Lipsa de comunicare prin
limbaj determina stagnarea in dezvoltarea personalitatii, modifica natura relatiilor cu realitatea
inconjuratoare, determina singularitatea copilului. Cu ajutorul limbajului sunt formate si organizate
sisteme in care sunt integrate cunostintele, ceea ce determina o complicare a conditiilor interioare si de
formare a personalitatii copilului.

            Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa intre limbaj, invatare si evolutia personalitatii
copilului, in sensul ca, in copilarie comunicarea verbala pune amprenta asupra dezvoltarii psihice a
omului, asupra capacitatii sale interioare,    intelectuale,    si personalitatii sale fiind la randul sau,
influentat de acesta.'

Particularitatile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali si extraintelectuali.

Activitatea de comunicare prin intermediul diferitelor tipuri de activitati didactice duce la dezvoltarea
vorbirii care la randul sau, faciliteaza insusirea cunostintelor. Dezvoltarea vorbirii copiilor  se realizeaza
in conditiile intensificarii activitatii de intercomunicare ale unui proces de formare, a unui proces de
formare a limbajului interior, de memorare verbala si activizare a vocabularului.

Limbajul copiilor se dezvolta substantial sub influenta adultilor cu care stabileste relatii de comunicare
din ce in ce mai complexe. Apariti limbajului interior face ca raspunsurile pe care le formuleaza copilul sa
fie rezultatul unei formulari anterioare ale gandirii anticipate.

In dezvoltarea limbajului, insusirea structurii gramaticale a limbii reprezinta o conditie esentiala realizata
prin activitatile din gradinita. Caracteristicile varstei prescolare sublinieaza faptul ca, desi anumite
particularitati de varsta egate de pronuntarea sunetelor dispar, apar alte dificultati odata cu dezvoltarea
posibilitatilor de formare a propozitiilor.

Copiii trebuie sa dobandeasca inca de la varsta prescolara capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-
si exprima in mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce va constitui o baza in activitatea scolara si apoi in
viata sociala de mai tarziu. Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza
comunicarea cu cei din jur in forme superioare, poate ajunge la cunoasterea tot mai deplina a realitatii
obiective. Pe masura ce isi insuseste vorbirea copilul poate fi educat mai usor prin intermediul
cuvantului ce contribuie la educrea lui intelectuala.

Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea vorbirii copilul i-a contact cu mediul inconjurator mai ales
prin actiunea directa a mediului inconjurator exterior asupra organelor de simt, la varta prescolara, cand
copilul incepe sa manuiasca limbajul, cunoasterea directa se realizeaza la un nivel mai inalt fiind insotita
de explicatiile, sublinierile si concluziile adultului. Prin cuvant il invatam pe copil sa se straduiasca mintal,
sa gaseasca un raspuns la intrebarile adresate. In acest mod se contribuie la dezvoltarea concomitenta a
gandirii si limbajului, la cresterea capacitatilor de cunoastere, la largirea sferei de cunoastere, la
dezvoltarea vocabularului, la marirea posibilitatilor de exprimare.

Limbajul se dezvolta treptat, prezentand diferite particularitati ce trebuie sa constituie un ghid in

dezvoltarea gandirii copiilor. Semnificativ este faptul ca in procesul cunoasterii, limbajul devine pentru
copil un instrument de comunicare si exprimare a impresiilor traite, a gandurilor si emotiilor, a
dorintelor si intereselor, ca si un mijloc de dobandire a cunostintelor.

'Intrebarile numeroase pe care copilul de adreseaza adultului sublinieaza prezenta intereselor cognitive
primare, a elementelor gandirii cauzale, a dorintei de a cunoaste si intelege fenomenele lumii
inconjuratoare.'

La varsta prescolara limbajul capata noi valente si ii promite copilului sa realizeze relatii cu adultii si cu
ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si exprime ideile si starile interioare dar si sa
inteleaga si sa acumulze informatii. Prin intermediul limbajului copilul isi dezvlta propria experienta si
mai cu seama invata din experienta altora. Din punct de vedere psihologic, momentul important pentru
dezvoltarea ulterioara a sistemului verbal il constituie recunoasterea, intelegerea si pronuntarea
primelor cuvinte de catre copil.

Capacitatea de a utiliza simbolurile verbale constituie momentul crucial in dezvoltarea gandirii si

psihicului in general. Cercetarea atenta si profunda a limbajului copilului prescolar este necesara si
pentru intelegerea modului cum se  organizeaza si se dezvolta intreaga activitate psihica.

Comportamentul verbal implica intotdeauna constiinta al carui control se desfasoara dar la randul sau,
el exercita influenta asupra constiintei. Relatia este specifica si dependenta de gradul de normalitate
psihica si al limbajului, de varsta. La copiii cu intelect normal se manifesta cu multa finete, in timp ce la
copiii cu intelect normal, dar cu tulburari de vorbire sunt deficitare nu numai modul de transmitere a
ideilor, a gandurilor, dar si modalitatea de receptionare a ideilor altora, fapt ce se datoreaza tocmai
handicapurilor de vorbire. Datorita acestui aspect adaptarea copilului cu tulburari de limbaj la conditiile
comunicarii, receptionarii si fixarii ideilor se face intr-un mod deficitar.

Asupra copiilor cu intelect normal si asupra acelora cu intelect normal dar cu tulburari de limbaj pot fi
exercitate influente instructiv-educative nelimitate. Influentele educative exercitate, trebuie sa tina
seama de plasticitatea intelectuala a copiilor de a diversifica si receptiona in mod personal. Gradul de
dezvoltare intelectuala joaca un rol hotarator in definirea nivelului pe care il atinge limbajul. Cu cat
copilul dovedeste o mai mare capacitate mentala, cu atat comportamentul verbal se caracterizeaza prin
finete, suplete, complexitate si superioritate.

Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin limbaj aduce la o stagnare in dezvoltrea personalitatii
copilului, ar modifica relatiile lui cu oamenii , cu realitatea inconjuratoare, l-ar izola si daca ar fi lipsit de
influenta instructiv-educativa speciala, l-ar impiedica sa se pregateasca pentru participarea la viata
sociala.

Folosind limba ca un mijloc puternic de educatie intelectuala, morala si estetica, eductaoarea realizeaza
instruirea si educarea copiilor, le dezvola vorbirea necesara in procesul de comunicare, si de cunoastere
a vietii inconjuratoare si in acelasi timp le perfectioenaza exprimarea corectandu-le pronuntia, le
imbogateste vocabularul si ii ajuta sa-si insuseasca in mod practic structura gramaticala a limbii.
Prescolaritatea este perioada unei proeminente si intensive receptivitati, mobilitati si flexibilitati psihice,
facand posibila dezvoltarea si perfectionarea limbajului ca o necesitate a pregatirii copilului pentru
scoala, pentru viata.

Directiile dezvoltarii limbajului la varsta prescolara

            Educatia limbajului, a vorbirii corecte in limba romana, avand in vedere importanta deosebita
care i se acorda in invatamantul prescolar cat si in intregul sistem de invatamant, ocupa un loc prioritar
in programa.

            Educatia copiilor prescolari are un rol marcant pentru intreaga lor viata. 'Aceasta nu pentru ca
programa educatiei copiilor din gradinita este dedicata copiilor si generatiilor ce vor gestiona o noua
etapa de dezvoltare a progresului general, social ( intr-o lume ce va avea alte dimensiuni decat cele de
azi, dimensiuni in care vor fi alte- rosturi si rostiri -, pentru ca in copilarie se pun bazele personalitatii si o
fiinta vie devine persoana, om), si pentru ca in conditiile eterne ale educatiei, copilul prescolar are de
parcurs toate drumurile vietii de fiecare zi, drumuri ce duc de azi pe maine, de a le pava cu o noua forma
de intelegere a dragostei de viata, a respectarii drepturilor omului.'

            Programa pentru invatamantul  prescolar asigura latura instrumentala a activitatii noastre si ne da

posibilitatea sa luram creativ, sa asiguram designul fiecarei activitati, tinand seama de specificul grupei.

Invatamantul romanesc cunoaste o continua transformare si renovare, in mod deosebit, sub aspectul
continutului, metodologiei si al strategiei de lucru.

Intedisciplinaritatea se impune ca una dintre directiile principale ale renovarii activitatii din invatamant,
in ansamblul sau, si, in mod deosebit, in continutul acestuia si a strategiilor aplicative de lucru.

Aceasta se impune ca o necesitate si in invatamantul prescolar, pentru realizarea sarcinilor majore ce-i
stau in fata in pregatirea copilului pentru integrarea cu succes in activitatea scolara.

In viziunea unui invatamant interdisciplinar, copiii ar putea sa dobandeasca o privire de ansamblu asupra
vietii si universului, sa asimileze mai temeinic valorile fundamentale si sa distinga mai usor scopurile de
mijloace. Continutul programei instructiv-educative din invatamantul prescolar  este prezentat intr-o
conceptie unitara, cuprinzand: obiective, continuturi, mijloace de realizare pentru toate categoriile de
activitate. Corelarea dintre activitati este posibila deoarece, obeictivele stabilite pentru fiecare tip de
activitate in parte nu constituie un impediment intrucat exista obiective comune mai multor categorii de
activitati.

Punerea in evidenta, in cadrul procesului instructiv-educativ a elementelor pregatitoare, a premizelor

comune mai multor activitati si a conexiunilor dintre aceste activitati, va  conduce la o sporire a
eficientei invatarii, la o crestere a capacitatii de aplicare a cunostintelor si la o amplificare a transferului
de idei si de metode de invatare, de la o activitate la alta, in perspectiva invatamantului primar si a altor
trepte de invatamant.
In cadrul enumerarii continuturilor   cu privire la activitatile de educatie a limbajului, in ultima parte se
impune sa se stipuleze urmatoarele: sa se puna accent pe problemele de topica, pe formarea limbajului
conceptual si pe imbogatirea vocabularului cu neologisme, la grupa pregatitoare. Acest obiectiv rezolva
privind formarea fluiditatii vorbirii cu consecinta directa asupra flexibilitatii gandirii.                

            Fiecare educatoare are raspunderea de a destina intr-adevar toate actiunile copiilor prin
organizarea si pregatirea temeinica a acestora, pe baza cunoasterii profunde a psihologiei copilului. Cu
toate ca trasaturile psihice sunt caracteristice elevului, totusi unele premize ale acestei trasaturi pot fi
asigurate inca din gradinita, ele reprezentand o conditie necesara a trecerii de la un joc la invatatura
sistematica ca activitate de baza.

Una dintre aceste premise o reprezinta educatia limbajului la toti prescolarii dar mai ales la cie din grupa
mare. La invatarea de tip scolar, la toate obiectele de invatamant, nu pot fi concepute rezultate reale
fara ca elevii sa nu dispuna de capacitatea de a se exprima.

In actualele conditii, la aceste activitati trebuie avute in vedere obiective precum: exersarea organului
fonator al vorbirii pentru asigurarea unei pronuntii clare; a unei pronuntii corecte a sunetelor si
grupurilor de sunete; dezvoltarea capacitatilor de diferentiere perceptiva, fonetica; imbogatirea
vocabularului; formarea priceperilor si deprinderilor de exprimare orala corecta; simularea capacitatii
copiilor in exprimare.

Desigur aceste obeictive se vor realiza in primul rand in activitati comune dar trebuie acordata si o
atentie sporita si activitatilor cu grupuri mici de copii si individuale acestea permitand tratarea
diferentiata cu  rezultate mult mai bune.

Specificul educarii vorbirii corecte la varsta prescolara

Intelegerea treptata a educatiei prescolare in concordantele educatiei permanente sau prelungite s-a
impus gandirii si practicii pedagogice contemporane, datorita mutatiilor profunde si accelerate ce au loc
in structurile sociale in intreaga viata.

'Desi e veche de cand lumea, educatia are de solutionat tot timpul probleme noi pe care societatea
omeneasca in ansamblu si anumite grupuri sociale, le pun in anumite stadii de dezvoltare.'  Conceptia
moderna asupra educatiei prescolare presupune folosirea din timp a invatarii dirijate si spontane
considerand invatarea drept scopul principal al dezvoltarii inteligentei copilului si baza procesului de
socializare.

In practica invatamantului romanesc s-a abordat problematica potentialului creativ specific varstei
prescolare in cadrul unui sistem  instructiv-educativ bine structurat, unde copilul sa aiba dreptul sa-si
formeze personalitatea si din proprie experienta.

            'La varsta prescolara, copilul dobandeste cele mai profunde, durabile si productive insusiri psihice
ale individualitatii proprii, o intensa receptivitate, sensibilitate si flexibilitate psihica.'
            Este cunoscuta importanta deosebita pe care o are vorbirea in dezvoltarea multilaterala dar mai
ales in dezvoltarea intelectuala a copiilor prescolari. O contributie remarcabila in domeniuo cercetarilor
orientate spre dezvoltarea comunicarii orale la copii a avut-o Tatiana Cazacu, in special in lucrarea
– Dialogul la copii, ale carei rezultate in cercetarea acestui domeniu le gasim implementate in
proiectarea si desfasurarea activitatilor instructiv-educative in gradinita, in special, a  activitatilor care
contribuie la dezvoltarea componentelor fonetice, lexicale, si morfosintactice ale limbajului, precum si
rolul elementelor neverbale in realizarea omunicarii eficiente. Psihologii au demonstrat ca viata afectiva
complexa a copilului de varsta prescolara are o larga determinare asupra dezvoltarii limbajului si a
vorbirii si ca facandu-se apel la valoarea afectiva a mesajului, comunicarea este mai deplina.

            Chiar pentru un copil cu o vorbire anormala ete necesara o influenta sistematica in dezvoltarea
auzului fonematic, in imbunatatirea perceptiei auditive, in formarea abilitatii de a distinge cuvintele din
propozitii, de a imparti cuvintele in silabe si de a pronunta corect sunetele in insusirea practica a
raporturilor gramaticale, sub aspect morfologic si sintactic, in formarea unei exprimari clare, corecte, a
ideilor, in dezvoltarea capacitatilor  de a sesiza semnificatia cognitiva a cuvintelor si propozitiilor incat sa
poata folosi un vocabular din ce in ce mai bogat, in formarea ritmului de vorbire corespunzator
continutului si deprinderii de a respecta pauzele, intonatia si accentul.

            In conditiile unei educatii corecte, catre varsta de 3 ani copilul isi insuseste in linii mari pronunctia
fonemelor din limba materna. Totusi, nu sunt rare cazurile in care si copiii de virsta mai mare manifesta
unele dificultati articulatorii. In perioada prescolara se  continua perfectionarea laturii fonetice a
limbajului. 

            Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor adica notiunile
care se schimba, se imbogatesc, se precizeaza treptat pe masura acumularii experientei si a
perfectionarii operatiilor gandirii.

            Un alt aspect important in evolutia limbajului la aceasta varsta il constituie desavarsirea structurii
gramaticale. La sfarsitul perioadei prescolare, copilul stapaneste practic pricipalele forme si categorii
gramaticale ale limbii materne.

           

Formarea deprinderilor de exprimare corecta la varsta prescolara

            Perioada prescolara se caracterizeaza prin cele mai profunde, durabile si profunde transformari
ale psihicului, ale individualitatii, perioada de intensa dezvoltare psihica. Aceasta este perioada unei
intense receptivitati, sensibilitati si flexibilitati psihice divergente: cea mai importanta etapa
psihogenetica, datorita progreselor remarcabile in toate planurile, in special in sfera datelor
informationale, a proceselor cognitive, afective, volitive, a trasaturilor de personalitate ale copilului.

            Procesele cognitive facilizeaza cunoasterea, inregistrarea care incorporeaza si forme mai evoluate
de  simbolizare in care actioneaza integratorii verbali ( alimente, pasari, flori, fructe).
            Copilul prescolar trebuie sa fie nu numai un simplu ascultator al celor transmise de educatoare in
cadrul diferitelor activitati din gradinita, ci un factor activ invatand prin actiune. Astfel copilul isi va
imbogati vocabularul activ, se va familiariza cu structurile gramaticale, cu vorbirea monologata si
dialogata. Toate acestea raspund procesului de invatare din scoala.

 Cuvintele nu sunt altceva decat simboluri a caror percepere permite copilului sa-si aduca aminte de
actiunile prelungite cu ocazia observarilor. Copilul prescolar nu invata reguli gramaticale, nu cunoaste
definitii, nu stie ce este substantivul, verbul, declinarea dar respecta in vorbire aceste reguli gramaticale
avand in jur modele de vorbire, este antrenat sa le cunoasca prin jocuri si exercitii, este corectat cand
greseste.

            Activitatile de povestire au stat in centrul atentiei mele datorata valorii lor etice si estetice si
influentelor exercitte asupra personalitatii scolarului in devenire. La inceput am urmarit sa folosesc acele
procedee care sa asigure insusirea constienta si activa a povestilor, sa inlesneasca capacitatea de a
respecta episoadele cu succesiunea lor logica, sa-i familiarizeze cu o exprimare corecta, coerenta,
expresiva, cu folosirea expresiilor literare, specific povestilor.

           Prin crearea de povestiri dupa imagini: cu inceput dat, sau dupa modelul educatoarei, pe langa
dezvoltarea imaginatiei creatoare, am cautat sa actionez asupra exprimarii corecte tocmai prin aceste
exercitii de creatie (compozitie). In prezentarea povestilor am folosit procedeul ilustrarii continutului cu
ajutorul siluietelor. Repovestirile le-am organizat pe tema de sinteza ca harnicia, bunatatea, dreptatea
etc., prin care copiii s-au desprins din text, reusind sa gaseasca note comune unei categorii de personaje
cuprinse in multe povesti, sa le caracterizeze folosind mijloace proprii de exprimare.

            O alta modalitate pe care am utilizat-o in scopul formarii si dezvoltarii deprinderilor de exprimare
corecta in vederea citit-scrisului in clasa I, a fost si convornirea ca forma de activitate, prin intermediul
careia se trece progresiv de la exercitiile simple si de la vorbirea in propozitii scurte, la exprimarea
independenta, in texte din ce in ce mai complicate.

Aspect fonetic

            In ultimul timp invatamantul romanesc a cunoscut  importante mutatii in plan calitativ, gradinitei
revenindu-i sarcina de a pregati cat mai bine copilul prescolar pentru scoala. Formarea deprinderilor
necesare citit-scrisului in clasa I este un proces complex si de durata, care nu poate fi conceput fara o
munca pregatitoare sustinuta in directia dezvoltarii limbajului, a comunicarii in general.

            In realizarea aspectului fonetic al limbajului, al vorbirii copiilor s-a avut in vedere doua
coordonate: dezvoltarea auzului fonematic si corectarea pronuntiei copiilor.

            Este bine cunoscut faptul ca la varsta prescolara sistemul fonetic este inca in formare, in special la
copiii de la grupa mica. Articularea corecta a sunetelor limbii materne are o influenta directa asupra
insusirii corecte a deprinderii de citit-scris.
            Citirea si scrierea se intemeieaza pe asocierea sunetelor verbale rostite (foneme) cu literele scrise
sau citite (grafeme) si este posibila numai prin asocierea semnelor grafice cu corespondentele lor
fonetice si invers.

            In vederea gasirii celor mai potrivite metode si procedee de prevenire si corectare a defectelor de
vorbire, am cautat sa descopar cauzele cre le-au generat. Am analizat cauzele ce determina tulburarile
de vorbire ce au la baza afectiuni organice si am constatat ca acestea pot fi inlaturate prin eliminarea
acestora insotita de aplicarea unor mpsuri corective speciale. Educatoarei ii revine importanta sarcina nu
doar de a corecta ceea ce s-a format gresit si de a preveni, pe cat posibil producerea acestor greseli si a
defectelor de articulare a sunetelor, la copiii prescolari.

           In acest sens, am folosit un program de exercitii si jocuri esalonat pe grupe de varsta. O articulare
clara si inteligibila necesita organe puternice de pronuntare, suficient de elastice, care sa permita
efectuarea unor miscari coordonate rapid si extrem de diferentiate, fara a fi insotite de un efort
fonator : deschiderea si inchiderea gurii, umflarea si sugerea simultana a ambilor obraji, imitarea
surasului, miscari ritmice de proiectare a limbii in afara cavitatii bucale.

            Dupa ce copiii si-au insusit miscarile de articulatie verbale, se pot asocia si exercitii de limitare a
unor sunete utilizand din plin anomatopeele (zborul albinitei, chemarea pisicii, sunetul telefonului,
scartaitul usii, sunetul soneriei). Majorittea exercitiilor au fost preluate din programa, manuale,
literatura de specialitate, pe care le-am adaptat nevoilor aparute in munca de prevenire si corectarea
vorbirii ; altele au fost create. Acestea au fost incluse in jocurile si activitatile la alegerea copiilor, in
activitatile comune si in programul distractiv. Tot in scopul emiterii corecte a unor sunete se pot folosi
jocurile muzicale asociate cu framantari de limba.

            Paralel cu dezvoltarea aparatului fonator, am acordat o atentie deosebita cresterii fondului

principal de cuvinte, ce denumesc obiecte utilizate de copil in activitatea cotidiana, fenomene, actiuni,
claitati ale obiectelor. Copiii sunt pusi sa verbalizeze actiunile intreprinse, sa faca motivatii.

            La aceatsa varsta se urmareste exersarea auzului fonematic in scopul perfectionarii perceperii
auditive si distingerii sunetelor, a pronuntiei corecte a fiecarui sunet si a cuvintelor, perfectionarea
laturii fonetice a limbajului in sensul pronuntarii cu claritate, exactitate si siguranta a sunetelor si
grupurilor de sunete.

            In cadrul activitatilor de memorizare, de povestire, de lectura dupa imagini, chiar daca nu sunt
activitati speciale de dezvoltarea auzului fonematic, educatoarea urmareste acest lucru folosind
urmatoarele procedee :

 repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copii, fara sa li se atraga
atentia in mod special asupra acestui lucru, dar scotand in evidenta forma lui corecta si sunetele
cre au suferit modificari ;

 repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copil, atragandu-le
atentia asupra modului corect de pronuntare ;
  repetarea de catre copil intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit. Acest procedeu se
foloseste in cazul in care copiii au retinut bine structura sonora a unor cuvinte invatate si totusi
au posibilitatea de a le pronunta corect.

Tonul cu care se atrage atentia asupra pronuntiei nu trebuie sa fie niciodata ridicat, ci un ton cald,
apropit de copil. Folosindu-se in mod sistematic si adecvat procedeele de mai sus, copiii incep sa devina
constienti ca fac diverse greseli atunci can vorbesc, ca urmare a acetei constientizari asculta mai atenti
felul cum pronunta educatoarea, marindu-si pe zi ce trece posibilitatile de diferentiere a sunetelor
limbii, de  Autocontrol al limitei verbale si de producere verbala corecta.

In ceea ce priveste aspectul fonetic ne-am orientat spre:

 pronuntarea corecta a tuturor sunetelor limbii romane potrivit modului de articulare; intonatia
acestora in functie de asezarea in cuvant sau in silaba;

 perfectionarea discernamantului auditiv in sesizarea sunetelor in ansamblul cuvantului sau in

grupuri silabice;

 deprinderea de formare a cuvintelor din sunete initiale date;

 ameliorarea si inlaturarea unor deficiente de pronuntie a sunetelor (omisiuni, inversiuni,

inlocuiri, prelungiri).

            Activitatile de dezvoltare a vorbirii desfasurate cu grupa de prescolari sunt destinate sa-l

pregateasca pe copil pentru trecerea la perioada preabecedara, pentru ca in corectitudinea cititului si
scrisului  un rol deosebit il are calitatea auzului fonematic.

Aspect gramatical

            Din punct de vedere gramatical, varsta prescolara se caracterizezaa prin folosirea nedecvata a
formelor gramaticale. La aceasta varsta, copilul incepe sa depaseasca faza limbajului situativ,
desprinzandu-se de influientele momentuuli prezent, si-si dezvolta din ce in ce mai mult capacittea de a
folosi limbajul contextual, intensificandu-se functia intelectuala, care consta in planificarea mintala si
reglarea activitatilor practice.

            Copilul prescolar nu invata structurile gramaticale, nu stie si nu cunoaste definitii, nu stie ce este
substantivul, verbul,  declinarea, dar, in vorbire respecta aceste reguli, pentru ca are in jur modelul de
vorbire, este antrenat sa-l cunoasca prin diferite activitati din gradinita, este corectat atunci cand
greseste.

            Datorita acestui fapt modelul de vorbire din jurul sau trebuie sa fie corect, adultul trebuie sa aiba
o exprimare ingrijita, sa respecte regulile gramaticale dupa care este structurata vorbirea. Urmarind, la
copii, educarea unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical, in toate relatiile de comunicare,
exprimam clar, precis, in termeni simpli, fara sa ne coboram la un nivel infantil. De
asemeni,  educatoarea trebuie sa vorbeasca rar, sa pronunte clar cuvintele pentru ca prescolarii sa poata
sesiza structura sonora a lor.

            Copiii trebuie sa ajunga sa foloseasca constructii corecte din punct de vedere gramatical. Astfel
vor fi obisnuiti:

 sa foloseasca corect terminatiile cazurilor substantivelor, mai ales genitivul si dativul, formele
articulate si nearticulate ale substantivelor la singur si plural;

 sa schimbe formele verbale dupa persoana, timp, numar si mai ales sa foloseasca  corect
trecutul si viitorul verbelor cunoscute;

 sa acorde substantivele cu cuvintele care le insotesc, asa redea in vorbire anumite grade de
comparatie;

 sa foloseasca corect forme variate de pronume personale si de politete, sa realizeze acordul

acestora cu unele parti de propozitie;

 sa foloseasca corect cuvintele de legatura uzuale (conjunctii si prepozitii);

 sa construiasca propozitii simple si dezvoltate, chiar unele fraze.

Pentru realizarea acestor obiective, am folosit ca mijloace de realizare: lecturi dupa imagine, jocuri
didactice, povestiri, memorizari, convorbiri.

Exprimarea copilului prescolar abunda in dezacorduri    intre subiect si predicat. Una din cauzele acestor
dezacorduri trebuie cautata in insuficienta analiza a raporturilor de corespondenta intre actiune si
subiectul actiunii. O alta cauza a dezacordurilor consta in preluarea formei pe care a intrebuintat-o
antevorbitorul, fara a o mai adapta in vederea unei replici corecte. De asemeni, daca limbajul care se
vorbeste in jurul copilului este defectuos, in lipsa unui model corect, copilul continua sa faca
dezacorduri.

Un mijloc eficient de realizare a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical este convorbirea. In
activitatea de convorbire, intrebarile puse de educatoare, solicita pe copil sa-si reaminteasa si sa
selecteze cunostintele, sa foloseasca cele mai adecvate operatii ale gandirii si sa le aplice in functie de
contextul discutiei. In unele activitati de convorbire, materialul intuitiv poate crea o atmosfera favorabila
discutarii unor aspecte cunoscute de copii.

     Imbogatirea cunostintelor ar avea un caracter pasiv, daca educatoarea nu l-ar invata pe copil sa le
soloseasca, sa patrunda in esenta fenomenelor si proceselor in vederea descoperirii legaturilor dintre
ele si totodata sa le comunice intr-o ordine logica. In cadrul acestora, m folosit pocedee cre sa asigure
insusirea constienta si activa a povestilor, care sa-l ajute pe copil sa desprinda principalele momente ale
ei, sa-l familiarizeze cu o vorbire corecta din punct de vedere gramatical.
Exista o multitudine de metode si procedee care duc la sporirea contributiei activitatilor de dezvoltare a
vorbirii in vederea realizarii aspectului structurii gramaticale, la insusirea corecta a limbii romane de
catre arescolari, fiecare educatoare avand posibilitatea sa aleaga, sa creeze.

Aspect lexical

            Copilul isi insuseste de la ce ami frageda varsta limba materna, limba in care vorbesc adultii din
jurul sau. Pe baza ei se asigura comunicarea copilului cu adultii, prin intermediul ei dobandesc
cunostinte si isi impartasesc experienta, gandurile si dorintele lor. Totodata, insusirea limbii materne
permite largirea orizontului de cunostinte ale copiilor, atat  pe baza experientei personale cat si pe baza
asimilarii experientei sociale.

            Procesul de influientare  a vorbirii copiilor si imbogatirii vocabularului incepe inca de la grupa

mica, tinandu-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultatilor de pronuntie, vocabular redus,
gandire concreta, atentie instabila, memorie involuntara.

            Imbogatirea vocabularului copiilor cu cuvinte noi (substantive, verbe, adjective, pronume,

numerale, conjunctii etc.) se realizeaza concomitent cu predarea de cunostinte despre obiectele si
fenomenele din mediul inconjurator. Noile cuvinte  se transmit copiilor pe baza materialului intuitiv,
prezentandu-li-se obiectele pe care le desemneaza cuvintele respective sau explicand continutul lor pe
baza reprezentarilor pe care ei le poseda.

            Cuvantul insusit in stransa legatura cu obiectul sau fenomenul pe care-l desemneaza nu va

ramane  pentru copil so simpla expresie sonora, ci va contribui la formarea unor reprezentari precise si
clare despre obiectele si fenomenele respective. Imbogatirea vocabularului prescolarilor merge in pas cu
cunoasterea realitatii.

            Imbogatirea vocabularului cu verbe care denumesc actiuni pe care le indeplinesc copiii am

realizat-o prin  jocul didactic: 'Ce face Andrei? ' Pa parcursul desfasurarii jocului am urmarit ca prescolarii
sa construiasca propozitii, utilizand corect verbele la prezent, sa-si imbogateasca vocabularul cu cuvinte
care exprima actiuni, sa poata sa perceapa diferentiat miscarile si sa faca legatura intre actiiuni si
obiectul cu care se poate efectua aceasta.

            Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor prescolari este determinat nu numi de posibilitatile
mentale, dar si de nivelul socio-cultural in care traiesc. Imbogatirea experientei copilului se poate realiza
cu ajutorul lecturilor dupa imagini, ce cuprind imagini  clare ale obiectelor si fenomenelor, imagini cu
actiuni umane, imagini ale pasarilor si animalelor, imagini sugestive.

            Deci, in atentia noastra, ca educatoare, trebuie sa stea aspectul semantic al dezvoltarii vorbirii-
explicand mereu intelesul cuvintelor folosite.

            Fiecare activitate din gradinita isi are  partea ei de contributie la imbogatire vocabularului si

dezvoltarea vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului simultan cu contemplarea vie formeaza precizia in
exprimare si da imaginilor coloritul lor concret, corespunzator realitatii. Prin activitatea cu obiectele,
copilul descopera relatiile dintre ele, asemanari si deosebiri, face comparatii si trage concluzii.
Vocabularul copilului la sfarsitul perioadei prescolare este de aproximativ 4000 de cuvinte, carora copiii
le cunosc sensul, ceea ce inseamna ca ei stapanesc lexicul de baza al limbii romane. Odata cu asimilarea
fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor, adica notiunile care se schimba, se
imbogatesc si se precizeaza treptat pe masura acumularii experientei si perfectionarii operatiilor
gandirii.

Metode si procedee folosite pentru

reglarea ritmului vorbirii

            Colaborrea dintre gradinita si scoala a dus la o mai buna cunoastere de catre educatoare a
cerintelor necesare integrarii in clasa I, a greselilor tipice pe care le fac prescolarii in perioada
preabecedara, precum  si la initierea si intensificarea unor actiuni menite sa previna formarea unor
deprinderi gresite de pronuntie, de citire, de scriere.

            Studiindu-se greselile tipice de citire si scriere s-a constatat ca majoritatea dintre ele se datoresc:
unei ponuntii incorecte, insuficientei dezvoltari a sensibilitatii analizatorilor, spiritului de observatie slab
dezvoltat, neexiersarii operatiilor gandirii, lateralitatii nedefinitesi nedezvoltate suficiente a mainilor.

            Pronuntia incorecta poate fi determinata, la randul ei, de nedezvoltrea auzului fonematic, astfel
copilul confunda auditiv-fonetic: s cu z,  s cu j,  p cu b,  d  cu  t. Ea poate fi determinata si de insuficienta
maturizarii aparatului vorbirii, deoarece nu s-au efectuat la timp exercitii corespunzatoare.

            Corectarea la timp a deficientelor functionale de pronuntie contribuie la micsorarea volumului de

greseli de citire si scriere.

            Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului vorbirii si a respiratiei este recitarea unor versuri
din ce in ce mai lungi, determinandu-i pe copii sa respecte pauzele indicate de punctuatie. Pentru
eliminarea dificultatilor intampinate in general, la prescolari, in folosirea unor cuvinte mai lungi sau cu
structuri fonetice mai grele si a unor poezii care cuprind asemenea cuvinte, am initiat jocuri de silabe,
ghicitori, numaratori.

            Prima conditie a exprimarii consta in respectarea pauzelor dintre sintagme si propozitii. Astfel,
copiii sunt incatati sa-si coordoneze miscarile respiratorii in raport cu necesitatea acestor pauze,
efectuand inspiratiile la inceputul pronuntarii propozitiilor sau in pauzele dintre sintagme. In decursul
expiratiei, cuvintele au fost rostite de necesitatile de pronuntare a vocalelor.

            Procedand cu tot tactul pedagogic necesar, educatoarea va stimula, intr-un fel sau altul,
activitatea verbala a copilului, deoarece numai in acest fel se pot preveni si corecta unele defecte de
vorbire.

            O educare corecta a vocii si vorbirii copilului necesita o aplicare a unui sistem bine chibzuit, cu
exercitii motrico-muzicale, care urmaresc formarea simtului ritmului, dezvoltarea supletei aparatului
fonator si a intregului corp.
            Vorbirea corecta, expresiva a educatoarei si a celorlalte persoane cu care vine in contact
prescolarul, constituie unul din mijloacele principale de educare a limbajului si de corectare a
defectelor  de pronuntie. Dezvoltarea pronuntiei corecte, a vorbirii corecte trebuie sa fie o preocupare
permanenta a educatoarelor.

           

           

CONCLUZII  SI  PROPUNERI

            Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in care se tes multe dintre structurile de profunzime ale
personalitatii. Referindu-se la intreaga copilarie, H.Wallon sublinia 'in    viata individului, copilaria
prezinta o valoare functionala, fiind o perioada in care se termina realizarea tipului speciei.'

            Cunoasterea  propriu-zisa, indiferent de domeniul avut in vedere, se realizeaza prin  utilizarea

unui limbaj adecvat, limbaj 'specializat  ', bine stapanit, in care termenii specifici au calitatea continutului
semantic clar, corespunzator informatiei pe care dorim sa o transmitem. Stapanirea limbajului se
impune de la prima treapta a modelarii, ea fiind cea mai dificila. Vorbirea se naste spontan in sanul
grupurilor, in cursul jocurilor, insa lipsita de ajutorul nostru ea ramane frusta si adesea incorecta, mai
ales daca mediul familial are un aport scazut in domeniul acesta, unde totul se invata prin imitatie.

            La aceasta ampla constructie contribuie ansamblul influentelor  exercitate atat de familie cat si de
institutia prescolara. Insa, nici unul dintre mediile amintite nu asigura actionand singur, deplina
dezvoltare psihica a copilului, ci numai complementandu-si contributiile.

            Pornind de la afirmatia ca 'sa stii sa vorbesti inseamna sa te porti cuviincios cu vorbele, care sunt o
alta forma a lucrurilor, alt timp al adevarului  ' (Jean Guihema), permanent ne-am condus activitatea
didactica pe aceasta actiune de a vorbi, de a-i face pe copii sa inteleaga sensul cuvintelor.

            Comunicarea eficienta presupune o anumita organizare a expresiei de catre cel ce vorbeste si o

adaptare a acesteia la partener, in asa fel incat mesajul sa poata fi usor si complet descifrat  de catre
receptor, auditor. In afara rolului pe care il joaca limbajul in maturizarea  psihologica in vederea
scolarizarii, comunicarea verbala, deprinderile de exprimare consecventa si riguroasa joaca un rol
important in insusirea cu usurinta a activitatilor de tip scolar, si anume scrisul si cititul.

            A forma deprinderi necesare insusirii citit-scrisului nu inseamna a-l invata pe copil sa scrie si sa
citeasca inainte de intrarea in scoala ci inseamna a-i forma acele capacitati care sunt implicate i procesul
scrierii si citirii. Intre premisel care asigura insusirea scrierii corecte si care se pot forma inca din
gradinita trebuie mentionate :

- capacitatea perceperii corecte a materialului verbal ;

- capacitatea sesizarii diferentelor fonetice mai putin pregnante;

- capacitatea analizei si sintezei rapide a materialului verbal cu care se opereaza;

- capacitatea integrarii faptelor de limba in scheme verbala bine diferentiate.

            Aceste capacitati se pot forma prin toate activitatile instructiv-educativbe din gradinita si in
primul rand prin cele de dezvoltare a vorbirii, care vizeaza probleme ale insusirii aspectului fonetic al
limbii, ale insusirii lexicului si structurii gramaticale.

            Pronuntarea clara a fiecarui sunet al limbii romane, desprinderea si depistarea lui in configuratia
cuvantului sta la baza insusirii constiente a alfabetului roman, litera fiind reprezntrea grafica a sunetului
auzit.

            Prescolarii sunt pregatiti, nu numai pentru insusirea si adaptarea la activitatile de tip scolar, ci si
pentru repectarea fenomenului gramatical din scoala. Prin exercitiile, jocurile, activitatile organizate in
mod placut si atractiv in gradinita, copiii sunt stimulati sa inteleaga esenta unor categorii fonetice,
lexicale si gramaticale (sunet, silaba, adverbe, numerale etc.) pe care chiar daca nu le denumesc
stiintific, le clasifica, le exemplifica, iar contextele compuse de ei  sau folosite in vorbirea lor zilnica,
confirma acest lucru.

            Aceste cunostinte constituie un suport pregatitor important, premise ale receptarii fenomenului
gramatical din ciclul primar.

            Program invatamantului prescolar, prin continutul cunostintelor si prin formele de activitte

prevazute la 'Educatia limbajului  ', orienteaza intregul proces de stimulare si educare a limbajului si
comunicarii orale a copiilor spre cultivarea expresivitatii verbale, spre o flexibilitate, o intonatie si o
nuantare a vorbirii prescolarului, o accentuare si o articulare corecta in pronuntia curenta, astfel incat ea
sa denote inteligenta, creativitate, putere de adaptare la noile situatii ivite, deoarece, dupa cum stim cu
totii, vorba dulce mult aduce.