Disciplina: MANAGEMENT GENERAL

Lector dr. Oriana Negulescu

Tema 4
ETICĂ ȘI RESPONABILITATE SOCIALĂ

1. Etica în management

Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile omului,

comportamentul lui în interacţiunile cu cei din jur.
În societatea modernă, etica şi-a extins „tentaculele” în aproape toate domeniile
„acaparând” şi business-ul.
Problemele eticii în afaceri au o istorie tot atât de veche ca şi antreprenoriatul. Istoricul
eticii afacerilor se pierde în negura timpului. Codul lui Hamurabi, cioplit în piatră în 1970
î.e.n. conţine norme şi reguli cu privire la calitate, măsurători, preţuri, conduite, care
trebuiau respectate de comercianţi şi producători. În secolul XV, în Austria a fost
introdusă pedeapsa laptelui alterat: vânzătorul era obligat să bea laptele scos la
vânzare, iar în secolul XVI în Franţa, negustorii de ouă stricate deveneau ţinta acestora.
Dar aceste problemele au devenit mai actuale în prezent, când piaţa s-a transformat, iar
concurenţa s-a înăsprit considerabil. Deciziile şi acţiunile „neetice”, „iresponsabile” ale
managerilor legate de calitatea produselor şi serviciilor, publicitate, personal,
aprovizionare, mită, protecţia mediului etc. sunt mai ample şi numeroase și pot avea
consecinţe nedorite asupra unor oameni sau grupuri.
Accentul pus pe etica în afaceri se datorează schimbărilor rapide în domeniul forţei de
muncă, ca rezultat al apariţiei noilor tehnologii, internaţionalizarea afacerilor, impactul
diferiţilor factori economico-sociali şi politici atât asupra sectorului privat, cât şi asupra
celui public.
Etica în afaceri a devenit o temă despre care ţin să se informeze multe companii pentru
a obţine încrederea opiniei publice. Drepturile salariaţilor, practicile de corupţie, protecţia
mediului sunt doar câteva aspecte care preocupă managerii ce urmăresc să ocupe o
bună poziţie pe piaţă şi să obţină profituri pe termen lung, respectând în acelaşi timp,
regulile comunităţii în care îşi desfăşoară afacerile.
Etica afacerilor studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze procesele
manageriale şi conduita corectă în afaceri.
A stabili însă ce este şi ce nu este etic în afaceri este adesea foarte dificil. Aceasta
deoarece standardele morale diferă de la un individ la altul, de la o comunitate la alta, în
funcţie de sistemele etice de viaţă, de valorile sau de priorităţile pe care se
fundamentează

1.1. Ce este etica în management

Conceptul de etică reprezintă comportamentul cinstit, corect, responsabil al membrilor
organizației și al echipei manageriale, garantează multiplicarea relațiilor organizației cu
un număr din ce în ce mai mare de parteneri și sporește șansele de dezvoltare pe
termen lung, cu efecte pozitive asupra sporirii satisfacțiilor sociale și stabilității factorilor
mediului național.
Filosofia alocă spații importante conceptelor generale asupra fundamentelor moralei
într-una dintre cele mai interesante părți – etica. Etica este acea parte a filosofiei care
studiază fundamentele moralei, respectiv, ansamblul de reguli, de credințe și valori care
funcționează ca norme în societatea umană.

1
Etica profesională este ansamblul principiilor morale privind credințele,
valorile, normele și concepțiile însușite de oameni cu privire la dezvoltarea
istorică a organizației în care lucrează.

Definiții:
ETICA (ethos – morav, obicei, caracter) = Ansamblul de principii, reguli, valori și norme
morale care reglementează comportamentul persoanelor în societate și determină
obligațiile acestora; Știința binelui și a răului.
Etica în management = Ansamblul coerent de norme și principii etice cărora trebuie să li
se subordoneze acțiunile și deciziile cadrelor de conducere din organizațiile private sau
publice - Vizează relațiile și problemele de ordin moral care apar în cadrul organizațiilor
de afaceri între managerii de la diferite nivele și toate categoriile de stakeholderi.
Literatura de specialitate explicitează ansamblul de credințe, valori, norme și concepții
promovate în cadrul instituțiilor și firmelor folosind termenul consacrat prin locuțiunile
“sistem de valori” sau “valoare etică”.
Valoarea etică în organizații se explicitează prin răspunsurile directe la următorul set de
întrebări: Ce este cinstit, corect, adevărat și responsabil în domeniul activităților
organizației?

Valoarea etică este relevată de următoarele aspecte:

• serviciile și produsele organizației - ca expresie a onestității în relațiile
profesionale și a valabilității standardelor de valori etice
• managementul de vârf sau fondatorii – percepuți prin corectitudinea arătată în
stabilirea și împărțirea valorii economice adăugate și în folosirea resurselor organizației,
probitatea și comportamentul moral în cazul eșecului, prin asumarea de la sine a
riscurilor
• angajații organizației - ca susținători ai climatului de muncă, de acceptare a celor
mai exigente proceduri de selecție și încadrare, de asumare a responsabilităților, de
promovare a corectitudinii și profesionalismului în relațiile cu publicul etc.
• partenerii – percepuți prin satisfacțiile pe care le împărtășesc ca urmare a
beneficiilor pe care le asigură calitatea, tarifele/prețurile și termenul de asigurare a
serviciilor și produselor oferite de organizație.
• contribuția organizației la viața comunității locale - reflectată de aprecierea sau
desconsiderarea arătată de opinia publică în legătură cu aportul la îmbunătățirea
standardelor de viață a populației, prin contribuțiile materiale și financiare în domeniul
sănătății, educației și culturii la nivelul comunității locale.

Cea mai simplă și în același timp completă definiție a eticii în management este în limba
engleză “doing the right thing” (“a acționa corect”, în traducere aproximativă).
Ce înseamnă însa a acționa corect? Sintagma trebuie interpretată prin prisma
responsabilităților care îi revin persoanei din poziția de management pe care o ocupă.
Responsabilitatea managerului este față de rezultatele organizației așa cum au fost ele
negociate și aliniate să facă față cerințelor tuturor categoriilor interesate: acționari,
angajați, furnizori, clienți, societatea în ansamblu. Cum managerul se află la confluența
dintre diferite tipuri de categorii și grupuri interesate de activitatea organizației, care
uneori au interese și abordări diferite, a acționa corect înseamnă a încerca să găsești
echilibrul între interesele divergente ale diferitelor categorii interesate pentru
maximizarea rezultatatelor organizației.
Orice încercare de părtinire a uneia dintre categorii poate fi interpretată ca lipsă de etică.
Reprezentarea în exces a intereselor angajaților poate fi neetică dacă afectează
profitabilitatea companiei sau acționarii. La fel cum reprezentarea în exces a intereselor
acționarilor poate duce la măsuri neetice față de angajați. Nu mai vorbim despre
2
reprezentarea în exces a intereselor furnizorilor, mai ales dacă are la bază un oarecare
sistem de cointeresare.

Când vorbim de etică în decizia de management există patru perspective care trebuie
luate în considerare:

legalitate – dacă decizia luată respectă legislația în vigoare;

fair-play-ul – cum afectează decizia luată persoanele sau categoriile de persoane
implicate;

respectul de sine – dacă decizia luată și consecințele sale îl fac pe cel care le-a
luat să aibă sentimentul că a facut un lucru de valoare

efectele pe termen lung – ce efecte vor avea pe termen lung deciziile luate prin
prisma indicatorilor de mai sus.
Dacă luăm în calcul aceste aspecte, tipul de management care are ca fundament
afirmații de genul “scopul scuză mijloacele” sau “singurul lucru care contează este
maximizarea profitului” nu are nimic de a face cu etica.
Responsabilitatea principală a managerului este pentru rezultatele organizației însă
interpretate nu exclusiv prin prisma profitului pe termen scurt. Rezultatele unei
organizații de orice tip ar trebui interpretate prin prisma valorii adăugate pe termen lung
adusă pentru fiecare dintre stakeholderi: acționari, angajați, clienți, furnizori și, nu în
ultimul rând, pentru societate în ansamblul ei, mai ales prin prisma schimbărilor benefice
aduse acesteia, schimbări de care vor beneficia generațiile viitoare.
Succesul în fundamentarea și asimilarea valorilor etice este posibil atunci când
managerii organizației inițiază și susțin o serie de acțiuni specifice:
• adoptarea codurilor de conduită etică profesională, oficializate și stimulative, pentru
încurajarea comportamentului moral al angajaților
• organizarea și desfășurarea unor programe speciale de pregătire în spiritul valorilor
etice în profesie
• definirea clară a obiectivelor individuale, astfel încât să nu se ceară angajaților lucruri
imposibile sau ambigue, ferindu-i astfel de comportamente imorale
• comportament etic exemplar al managerilor
• evaluarea anuală a personalului trebuie să aibă în vedere comportamentul etic al
angajaților
• promovarea unor metode de motivare și comunicare prin care să se încurajeze
comportamentul corect al angajaților.

1.2. Factori de influență asupra conduitei profesionale

Sunt factorii care generează un comportament etic:

Factorii juridici și instituționali se manifestă prin numărul și calitatea

reglementărilor legale, a gradului de concordanță cu specificul mediului național, precum
și prin modalitățile de aplicare a acestor legi. Acești factori pot favoriza sau obstrucționa
comportamentele morale sau imorale din organizații.
Reglementările guvernamentale interzic anumite procese de producţie, fabricarea unor
produse, producerea anumitor materiale sau efectuarea unor practici comerciale.
Firmele trebuie să cunoască ce este interzis în afaceri şi să respecte anumite prevederi
legale. Datorită caracterului lor imperativ, reglementările guvernamentale fac ca afacerile
unei firme să fie legale sau ilegale. (Ex. Interzicerea reclamei la țigări).
Codurile etice ale organizațiilor constituie adevărate cărți de vizită ale imaginii
pozitive pentru firmele de renume din întreaga lume, prin care se creează imaginea
asupra modului în care acestea înţeleg să facă afaceri şi să-şi trateze partenerii.

3
Aceste coduri conțin elementele definitorii ale succesului în mediul concurențial prin
încurajarea principiilor morale și a sistemului valorilor etice. Codurile de etică se
adresează atât angajaților cât și partenerilor organizației.
Caracteristicile individuale ale membrilor grupului organizațional reprezintă
un set propriu de valori pe care îl dezvoltă fiecare persoană încă din copilărie. Acest set
de valori este influențat de familie, școală, prieteni, societate etc. Fiecare persoană
învață să distingă între “bine” și “rău”, între “corect” și “incorect”, structura psihică
individuală și sistemul de educație având cel mai puternic impact asupra stabilității
acestui set de valori.
Reglementările interne ale organizației reprezintă regulamentele de
organizare și funcționare, regulamentele de ordine interioară, diverse norme interne
specifice unor activități, precum și fișele posturilor pe care le elaborează și le adoptă
echipele manageriale în scopul ordonării conduitei și activității salariaților. Aceste
reglementări au caracter imperativ asupra salariaților.
Membrii unei organizaţii tind să respecte conduita prescrisă de regulamentele de
organizare şi funcţionare, regulamentele de ordine interioară, diverse norme interne
pentru unele activităţi specifice sau fişele posturilor.
Presiunea socială reprezintă grupul de factori care au o influență esențială
asupra eticii profesionale și a responsabilității sociale asumate de organizații.
În situaţii dificile sau de criză, firmele sunt tentate să reducă responsabilităţile sociale şi
standardele etice.

Stadii etice în organizații:

Organizații imorale - sunt tributare sistemului de valori. Unicul raționament este
câștigul adoptând, de regulă, practici manageriale ilegale și fără nici un respect față de
principiile eticii. Valoarea dominantă este câștigul stakeholderilor, iar preocuparea pentru
etică apare numai după ce organizația a fost surprinsă că realizează activități incorecte.
Rațiunile invocate de manageri în acest caz sunt: “nu am știut până acum”; “toată lumea
face așa”; “angajații trebuie să muncească din greu și cât mai repede”. Aceste organizații
nu au un cod etic.
Organizații orientate spre respectarea prevederilor legale - se disting prin
următoarele raționamente: “tot ceea ce nu este interzis prin lege este permis”, “dacă este
legal, este foarte bine; dacă nu suntem siguri punem juriștii să verifice” Aceste organizații
aderă mai mult la legalitate și mai puțin la etică. Principala preocupare este
profitabilitatea stakeholderilor, iar codul etic, daca există, are caracter intern.
Organizații responsabile - dispun de o cultură managerială al cărei sistem de
valori se bazează pe eficiență, productivitate și legalitate. Aceste organizații încep să
adopte mai mult atitudinea “cetățeanului responsabil” iar managerii sunt mai sensibili la
responsabilitățile sociale. Aceste organizații sunt preocupate de problemele eticii în
scopul schimbării imaginii nefavorabile ca urmare a unor acțiuni din trecut. Cresc
preocupările și pentru satisfacerea tuturor persoanelor implicate iar codurile de conduită
etică sunt orientate spre partenerii sociali și economici. Trecerea la o asemenea
conduită este determinată de evenimente externe organizațiilor și care le obligă să
acționeze cu metode opuse celor anterioare.
Organizații orientate spre respectarea principiilor eticii – acționează pentru o
schimbare esențială în cultura managerială; se adoptă valorile eticii, realizându-se un
mai mare echilibru între eficiență, eficacitate și etică. Efortul pentru crearea climatului
etic este evident prin aceea că, în soluționarea oricărei probleme, se ține seama atât de
eficiență cât și de implicațiile etice. Managerii încearcă să adopte un comportament etic,
dar le lipsește experiența. Codurile de etică devin documente active, reflectând esența
valorilor organizațiilor.

4
 Organizații etice - se caracterizează printr-un sistem de valori proprii care
promovează echilibrul între etică, eficiență și eficacitate. Prin sistemul de sancțiuni se
urmărește penalizarea și corectarea acelora care au un comportament greșit. Deciziile
sunt juste, cinstite și profitabile, iar la fundamentarea lor se are în vedere un set de valori
etice, care se definesc astfel: “tratează pe ceilalți, în mod curent, cu respect, preocupare
și cinste, așa cum însuți ai dori să fii tratat; realizează servicii/ produse, astfel încât sa fii
satisfăcut atunci când tu și familia ta le-ați folosi; tratează mediul natural ca și cum ar fi
proprietatea ta”.
Principiile după care se judecă un comportament etic:
1. Interesul societății are prioritate înaintea interesului organizației
2. Interesul organizației are prioritate înaintea intereselor personale

În funcţie de modul în care managerii îşi definesc poziţia lor faţă de normele etice, legi,
faţă de comunitate, precum şi în raport cu motivaţia şi strategia lor, pot fi identificate
două categorii de manageri:
Managerul imoral („rechin”) – este un tip vechi de comerciant şi cel mai răspândit în
sfera actuală a afacerilor; managerul imoral consideră că legile sunt făcute pentru a fi
ocolite, mai ales atunci când riscul este minim, iar morala, etica nu au nimic comun cu
afacerile; lumea este considerată ca fiind duşmănoasă, periculoasă, iar natura – un
depozit din care trebuie să se ia cât mai mult înaintea altora. Managerul imoral consideră
că nu are nici o obligaţie faţă de comunitate, doar câştigurile imediate şi evidente justifică
eventualele cheltuieli pentru aceasta.
Managerul moral („delfin”) – aparţine unei categorii relativ recent apărute, dar care se
afirmă tot mai mult în mediul afacerilor. În concepţia delfinilor, majoritatea oamenilor sunt
demni de respect şi încredere; managerul moral consideră că cea mai bună bază a
colaborării sunt sinceritatea şi încrederea în afaceri; profitul trebuie obţinut în condiţiile
respectării legislaţiei şi moralităţii; lumea este minunată şi oferă omului posibilităţi pentru
descoperirea propriilor aptitudini; delfinii consideră că datorează viaţa lor naturii, pe care
trebuie s-o conserve şi s-o facă mai frumoasă; managerul moral se consideră
responsabil faţă de comunitate şi se implică prin cheltuieli în beneficiul acesteia.
Managerul unei întreprinderi poate fi, la rândul său, „delfin” dintr-un anumit punct de
vedere (de ex.: al relaţiilor cu oamenii) şi „rechin” din alt punct de vedere (de ex.: în
relaţiile cu partenerii comerciali).

Principalele cauze generatoare de practici imorale în rândul managerilor sunt:

- Urmărirea intereselor personale și dorința de câștiguri imediate
- Conflictul de roluri
- Conflictul de interese
- Concurența pentru resursele deficitare sau pentru câștigarea de noi piețe
- Contradicțiile interculturale
- Personalitatea indivizilor
5
- Cultura organizației și a ramurii industriale din care face parte aceasta.

Cele mai frecvente probleme morale în management sunt:

- Mita și corupția
- Constrângerea
- Înșelăciunea
- Influențarea
- Furtul
- Discriminările
- Poluarea mediului înconjurator
- Practicile neloiale de marketing.

Instrumente aflate la dispoziţia managerilor de etică sunt, de regulă:

• un colectiv de conducere exemplar sub aspect moral;
• implmentarea trainigurilor de etică şi conformitate în organizaţii;
• codurile etice;
• jurămintele profesionale;
• auditul etic;
• managementul resurselor umane respectând criteriile etice şi
• consilierii morali.

1.3. Responsabilitatea managerului privat în organizații publice

Viabilitatea acestei soluții, respectiv a managerului privat îin organizatii publice depinde
de particularitățile stilurilor de management în sectorul de stat și cel privat.
În principiu, un management de calitate își poate produce efectele la fel de bine în
sectorul de stat ca și în cel privat. Mecanismele aplicabile însă pentru obținerea
rezultatelor așteptate sunt diferite. Totul pleacă de la responsabilitatea diferită de
management și de la obiectivele sensibil diferite ale actului de management.
Într-o companie privată responsabilitatea principală este față de plusvaloarea pe termen
lung creată de organizație, plusvaloare care se distribuie după un algoritm tuturor
categoriilor interesate de activitatea organizației, inclusiv statului prin impozitele și taxele
plătite. Obiectivele sunt legate în special de satisfacerea în mod echitabil a tuturor
actorilor economici și rezultatele se măsoară de regulă în profit, cota de piață, dividende,
productivitate etc.
În companiile de stat lucrurile stau un pic diferit deoarece responsabilitatea principală
este legată de un actor principal, statul. Plecând de aici decurge o gama întreagă de
diferențe: un mecanism de luare a deciziilor mult mai birocratic și rigid, responsabilitate
mai scăzută față de celelalte categorii interesate, incertitudinea resurselor financiare
aflate la dispoziție pe termen lung etc. Și obiectivele în companiile de stat pot fi diferite
incluzând, pe lângă obiectivele specifice oricărei companii, și unele cu caracter social
sau de aliniere cu politica promovată de stat la un moment dat. Rezultatele pot fi și ele
cuantificate diferit, unul din indicatorii cei mai utilizați fiind raportul cost / beneficiu în care
beneficiul nu este de fiecare dată exprimat în indicatori financiari.
Ca strategie de management, companiile private pleacă de regulă de la piață, încercând
o poziționare cât mai bună pe termen lung, pe când companiile de stat pleacă de la
fondurile alocate, încercând să maximizeze raportul cost / beneficiu de cele mai multe ori
pe termen scurt.
Stilul de management în companiile private este, din motivele de mai sus, orientat către
componentele de strategie și de excelență operațională, pe când în companiile de stat
componentele de power and politics (analiza factorilor de putere și politica

6
organizațională) devin primordiale în actul de management și necesită abilități diferite din
partea celui care își asumă acest rol.
În companiile publice, problemele de etică sunt mai des întâlnite: înființarea firmelor
“căpușe” în care membri ai conducerii (manageri, directori), sau afini ai lor, sunt acționari
la firme private cu același obiect de activitate făcând concurență neloială; furnizori sau
beneficiari ai firmelor private cu rude ale conducerii firmelor de stat; utilizarea fondurilor
firmelor de stat în interesul personal al managerilor din aceste organizații etc. Din acest
punct de vedere un management privat va acționa ca într-o firmă privată, ținând cont de
criteriile de etică și responsabilitate față de resursele organizației.
Se ştie deja faptul că activitatea de afaceri şi proiecte din actualul climat profesional
implică o serie de relaţii cu persoanele interesate, angajaţi, membri ai echipei de proiect,
clienţi, furnizori, utilizatori şi oameni obişnuiţi, afectaţi mai mult sau mai puţin, direct sau
indirect de procesele de schimbare pe care le presupun proiectele, într-un cuvânt cu
stakeholderii. Majoritatea proiectelor se desfăşoară sub presiunea termenelor de
execuţie şi a limitelor de buget, oamenii implicaţi în realizarea lor aflându-se în
permanenţă în relaţii de interdependenţă. Tocmai de aceea problematica acestor relaţii
trebuie gestionată activ. Comportamente lipsite de etică în urma cărora se obţin câştiguri
pe termen scurt au şanse să apară frecvent. Ceea ce contează cel mai mult este însă
capacitatea de a le recunoaşte şi de a rezista tentaţiei. Deşi poate părea dificil pentru
unii să îşi menţină verticalitatea, mai ales că pentru aceste tipuri de comportamente rar
există pedepse, au fost iniţiate metode prin care să se reducă riscurile de comportament
imoral. În acest sens, se pot angaja persoane cu standarde etice ridicate, se pot stabili
coduri de etică, se poate implementa o conducere prin care să se dea un exemplu
pozitiv subordonaţilor, se pot organiza training-uri pentru îmbunătăţirea
comportamentului etic, se poate coordona un audit social şi se pot sprijini persoanele
care au probleme etice. Luate individual, nu există garanţii că aceste proceduri vor da un
randament foarte mare. Dar atunci când majoritatea vor fi implementate ca parte a unui
program etic corespunzător, se va putea îmbunătăţi din punct de vedere etic climatul de
lucru al proiectului. Putem astfel vorbi de managementul eticii, singurul capabil să
construiască adevărate organizaţii ale integrităţii. Acesta se ocupă de elaborarea acelor
instrumente de conducere care contribuie la dezvoltarea etică a unei organizaţii, precum
şi a acelor metode care pot fi utilizate spre a determina în ce direcţie ar trebui să se
dezvolte organizaţiile1.

2. Responsabilitatea socială
Etica şi responsabilitatea socială sunt apropriate și întrepătrunse. Responsabilitatea
socială a firmelor reprezintă preocuparea managerilor de a întreprinde acţiuni care
protejează şi îmbunătăţesc atât bunăstarea societăţii, cât şi interesele
organizaţiei . Această preocupare este demonstrată de către managerii care consideră
atât interesul pe termen lung al firmei lor cât şi relaţiile firmei cu mediul (societatea) în
care operează.
Cu alte cuvinte, pe lângă responsabilitatea managerilor de a conduce firma în aşa fel
încât sa creeze profit, ei au o responsabilitate socială față de mediul în care
operează, faţă de angajaţii lor, față de consumatori etc., adică faţă de tot ceea ce se
constituie ca stakeholderi (mediu, clienţi și consumatori, acţionari, angajaţi, creditori,
organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, furnizori, publicul larg) ai firmei.
Astăzi o firmă nu mai este suficient să-și îndeplinească obiectivele legate de profit, ea
trebuie să dezvolte programe de protecţia mediului, să ofere şanse egale de angajare,
sa creeze locuri de muncă sigure, să producă produse sigure şi multe altele.

1
Braileanu, B. (2010) https://www.ccea.ro/managementul-etic-in-proiecte/
7
Literatura de specialitate ne oferă un şir de exemple elocvente din practica mondială,
care demonstrează atitudinea unor firme faţă de responsabilitatea socială.
Activități specifice ale responsabilității sociale:
• realizarea unor bunuri de înaltă calitate
• educarea și pregătirea angajaților
• controlul mediului
• dezvoltarea profesională a femeilor și a minorităților
• asigurarea siguranței și sănătății angajaților
Teoriile cu privire la motivaţia ce stă în spatele programelor de RSC se împart în general
în două categorii: cele care propun o abordare instrumentală a motivaţiei pentru RSC
(cum raţiunea de a fi a unei companii este de a produce profit, este normal ca şi
motivaţia programelor de RSC să fie obţinerea profitului economic prin acţiuni sociale,
direct sau indirect) şi cele care propun o abordare din perspectivă etică a motivaţiei
pentru RSC (dincolo de urmărirea profitului economic, companiile urmăresc să facă un
bine societăţii, să dea ceva înapoi comunităţii în care îşi derulează activitatea). Cred însă
că această abordare este mult prea restrictivă şi impune o delimitare care, deşi pare să
funcţioneze foarte bine la nivel teoretic, nu reuşeşte în schimb să dea seamă de starea
de fapt, de practica domeniului.

Exemple:
• La începutul sec. XX Andrew Carnegie, care se ocupa de producerea oţelului a
investit 350 milioane de dolari în programele sociale şi a construit aproape 2000 de
biblioteci;
• John D. Rockefeller a folosit 550 de milioane de dolari pentru a crea „Fundaţia
Rockefeller”;
• Procter&Gamble a retras în mod voluntar de pe piaţă tampoanele marca Rely, la
numai câteva săptămâni după lansare, când s-a auzit de o posibilă infecţie;
• M&M’s / Mars Co a suspendat folosirea unui colorant roşu artificial, folosit pentru
bomboane, atunci când cercetările au arătat că unele forme clare de cancer sunt
legate de asemenea coloranţi sintetici;
• Firma „Levi Strauss”, care constă din 140 de întreprinderi amplasate pe întregul
mapamond şi unde lucrează aproape 44 mii de angajați, anual consumă aproximativ
3% din profitul brut al său pentru activităţile de responsabilitate socială.

Campaniile RSC
Responsabilitatea Socială Corporatistă (RSC) reprezintă mai exact implicarea
companiilor în îmbunătăţirea comunităţii în care activează. O RSC nu înseamnă că o
companie va face o simplă donaţie, ci mai mult de atât; înseamnă o schimbare la nivel
de mentalitate, la nivel de cultură organizaţională, înseamnă iniţiativă, implicare şi acţiuni
care au un impact pozitiv asupra societăţii.
Campaniile de implicare socială nu trebuie făcute pentru glorie, ci trebuie să reprezinte
un comportament firesc al companiilor de astăzi. Trebuie să existe etică şi
responsabilitate, implicare în mediul înconjurător şi să ofere ceva comunităţii în care face
profit.
Orice organizaţie trebuie să contribuie într-un mod sau altul la evoluţia societăţii,
deoarece de ea depinde. Este foarte clar că orice companie îşi câştigă profitul într-o şi
datorită unei comunităţi deja existente pe care o deservește cu anumite produse sau
servicii.
Când vine vorba despre avantaje, majoritatea organizaţiilor se gândesc la ceea ce au ele
de câştigat. Este o atitudine des întâlnită, însă esenţa constă în mai mult. Mai exact, se
referă la contribuţia unei companii în a face bine, de a se implica şi de a avea hotărârea
să îşi lase amprenta asupra societăţii într-un mod pozitiv.
8
Printre avantaje se numără şi impactul pe care îl au campaniile ce vizează
informarea, educarea şi implicarea în problemele comunităţii. De exemplu: campanii de
susţinere şi ajutor a spitalelor de copii, susţinerea dreptului la cultură a celor care nu au
acces, implementarea proiectelor de educaţie, campanii de voluntariat etc.
Implicarea socială prin anumite campanii CSR trebuie concepută şi văzută ca un
generator de schimbare şi de valoare. Practic viziunea şi misiunea unei companii va fi de
a aduce valoare în societate. Cum va face acest lucru?
Acest plus de valoare va fi posibil în momentul în care performanţa din bussines va fi
replicată şi aplicată ca performanţă în comunitate. Această trecere aduce avantaje atât
comunităţii cât şi organizaţiilor.
Un alt avantaj care trebuie menționat este cel legat de câştigarea încrederii şi susţinerea
din partea comunităţii. O companie care se bucură de reputaţia de a fi implicată activ în
dezvoltarea comunităţii va beneficia cu mai multă uşurinţă de suportul acesteia.
În concluzie, preocuparea tuturor organizaţiilor ar trebui să fie armonizarea intereselor şi
obiectivelor business-ului raportându-se la nevoile comunității şi societăţii, armonizare în
care profitul să nu fie obiectivul final.
Campaniile de responsabilizare reprezintă o strategie de succes atât pentru companie,
cât şi pentru comunitate. La nivelul comunităţii apar beneficiile care vizează binele şi
interesul public, iar în ceea ce priveşte compania, o campanie CSR ajută atât la
diferenţierea faţă de concurenţă, dar şi la creşterea loialităţii consumatorilor faţă de
brand. Tocmai de aceea trebuie încurajate și desfăsurate astfel de campanii.

3. Managementul eticii (ME) și responsabilitatea socială (RSC)

Discutarea relaţiilor care se stabilesc între practicile de responsabilitate socială (RSC) şi
managementul eticii (ME) în organizaţii cuprinde, atât la nivel normativ, cât şi în practică,
două componente principale:
• una legată de motivaţia companiilor pentru astfel de programe,
• cealaltă legată de relaţia de subordonare sau complementaritate dintre
programele de ME şi RSC2.
În ceea ce priveşte acomodarea RSC-ului cu etica sau interesul economic, se poate
depăşi abordarea sau-sau printr-o abordare de tip şi-şi, în care companiile pun pe
acelaşi plan valori etice şi economice şi îşi delimitează modalităţile de a obţine profit prin
impunerea unor limitări de tipul „vom urmări profitul financiar numai în măsura în care
acesta nu contravine respectării principiilor etice asumate de organizaţie”.
Desigur, urmează aici o discuţie legată de lista principiilor etice care ar trebui respectate,
iar aici intră în joc programele de management etic – adoptarea unui cod de etică al
organizaţiei va ghida atitudinea de afaceri şi va stabili acele principii etice considerate de
organizaţia respectivă drept importante şi demne de respectat în activitatea de zi cu zi.
O problemă care trebuie discutată cu privire la conflictul dintre diferite tipuri de interese
ori diferite tipuri de valori ale unei companii este cea a „mâinilor murdare” (dirty hands
dilemma), care trimite la relaţia unei organizaţii cu diferitele categorii de stakeholderi.
Astfel, interesele şi aşteptările unei categorii de stakeholderi ai organizaţiei pot intra la un
moment dat în conflict cu interesele şi aşteptările altei categorii sau chiar cu intersele
economice şi mecanismele de supravieţuire ale organizaţiei. Altfel spus, ce va face o
companie atunci când are de ales între interesele economice şi cele sociale sau de
mediu? O variantă de a rezolva conflictul este de a delimita clar principiile de lucru ale
organizaţiei, iar aici poate interveni, din nou, managementul eticii. Dacă principiile pe
baza cărora funcţionează organizaţia pun pe acelaşi plan valorile economice, financiare
şi cele non-financiare, atunci compania se va angaja într-o anumită activitate numai dacă

2
Constantinescu, M. (2010) https://www.ccea.ro/responsabilitate-sociala-vs-managementul-eticii-in-
organizatii/
9
sunt satisfăcute simultan condiţii legate de mediul social, politic, moral, legal etc., aceste
aspecte fiind reflectate în ceea ce numim integritatea organizaţiei.
Ajungem astfel la cea de-a doua dimensiune a raportului RSC – ME, care vizează relaţia
funcţională, structurală dintre programele de RSC şi cele de ME. Cred că şi în acest caz
abordarea integativă este cea mai indicată, în sensul în care renunţăm la o înţelegere
disjunctivă a celor două tipuri de practici şi le privim drept procese complementare,
fragmente din aceeaşi piesă. În acest sens, ar fi mai indicat poate să vorbim de
responsabilitatea socială a unei organizaţii ca parte din responsabilitatea sa morală,
drept modalitate de a integrara considerente etice în însăşi strategia de afaceri a
companiilor. Iată de ce opţiunea pentru abordarea integrativă a responsabilităţii sociale
şi managementul eticii este astăzi mult mai potrivită decât dihotomia RSC / ME, iar
organizaţiile ar trebui să îşi asume în primul rând o responsabilitate morală, care să
ghideze întregul proces de afaceri şi implicit modul de raportare la stakeholderi, oricare
ar fi categoria avută în vedere.
O analiză cu privire la relaţia dintre practicile de responsabilitate socială (RSC) şi
managementul eticii (ME) în organizaţii ridică de la bun început mai multe probleme de
abordare şi interpretare3. Pentru a stabili sub ce raporturi se află (sau ar trebui să se
afle) cele două procese în cadrul unei organizaţii trebuie să ştim, mai întâi, care este aria
de acoperire a noţiunilor cu care lucrăm, luând în calcul că diferenţele de sens cu care
operează definiţiile din lucrările teoretice generează mai departe diferenţe specifice în
abordarea practică a organizaţiilor. Însă dincolo de problema definirii termenilor, un
aspect important de care trebuie să se ţină cont în analiza raportului dintre RSC şi ME
este acela de a delimita relaţiile structurale care se stabilesc între cele două practici în
cadrul unei organizaţii.
Un studiu realizat pentru a urmări raporturile dintre RSC şi ME la nivelul practicii
companiilor din România, luând în calcul un eşantion restrâns format din operatori activi
pe piaţa locală de telefonie relevă următoarele:
• Majoritatea companiilor au departamente / responsabili de RSC, însă foarte
puţine au şi un responsabil / consilier pe probleme etice, această funcţie (acolo
unde există) fiind înfiinţată ulterior celei de responsabil de RSC. O consecinţă
este aceea că, acolo unde există un responsabil / consilier pe probleme etice,
programele de responsabilitate socială sunt asociate celor de managementul
eticii, în timp ce în celelalte cazuri ele sunt asociate activităţilor de relaţii publice.
• Majoritatea companiilor (chiar şi cele care nu au un responsabil / consilier pe
probleme etice) declară că folosesc instrumente de ME precum training etic şi cod
de etică, iar acolo unde există în plus un consilier de etică este utilizat şi
autotrainingul online. Toate companiile respondente includ rezultatele activităţilor
de RSC în raportări anuale, iar cele care au şi un cosilier pe probleme de etică
includ în egală măsură şi rezultatele programelor etice în raportări anuale. Având
însă în vedere că niciuna dintre companiile respondente nu organizează anual
traininguri etice şi nu implementează alte tipuri de instrumente de ME, nu se
poate afirma că există o infrastructură etică funcţională propriu-zisă.
• Programele de RSC sunt favorizate în raport cu cele de ME în practica
organizaţională, chiar dacă majoritatea respondenţilor consideră totuşi că ar trebui
să fie complementare. În practica companiilor, programele de RSC par să includă
componente de management etic, altfel spus practicile de ME apar ca
susbsumate celor de RSC. La nivel normativ însă, lucrurile ar trebui să stea de
fapt invers, şi anume RSC-ul să fie inclus în infrastructura etică a unei organizaţii,
altfel spus departamentului de management al eticii să i se subordoneze cel de

3
Constantinescu, M. (2010) https://www.ccea.ro/managementul-eticii-si-responsabilitatea-sociala-practici-
organizationale-complementare-sau-disjunctive/
10
 RSC. O astfel de ierarhizare ar reflecta mult mai bine intenţia unei organizaţii
(acolo unde există această intenţie) de a acomoda valorile economice cu cele
morale şi ar reduce suspiciunea de „greenwashing” sau „window dressing” ce
planează asupra multor companii care derulează programe de RSC.

Tema de seminar

Considerați activitatea firmei Holzindustrie Schweighofer și evidentiați principalele

aspecte privind problemele de etică managerială și responsabilitate socială,
precum și acțiunile pe care firma sau stakeholderii acesteia ar trebui să le ia
pentru a răspunde la conceptele de etică managerială și responsabilitate socială!

Holzindustrie Schweighofer este o companie din Austria ce are ca obiect principal de

activitate prelucrarea materialelor lemnoase, fiind de asemenea prezentă
în silvicultură, bioenergie și afaceri imobiliare.
Compania este activă în România din anul 2002 cu o primă fabrică deschisă în
anul 2003. În prezent compania este lider în afacerile europene de prelucrare a lemnului,
având peste 3100 de angajați în cele cinci unități de producție din România și este de
asemenea activă în Austria, Germania, Cehia, Bulgaria și Ucraina. Deține patru fabrici
de cherestea în România, la Reci, Rădăuți, Sebeș și Comănești și o fabrică de panouri
din lemn masiv la Siret.
În anul 2015, în contextul modificării Codului Silvic, compania a amenințat că ar putea
închide fabricile din țară și concedia personalul aferent. Concomitent s-a iscat un
scandal public, când un angajat cu poziție înaltă în companie s-a arătat dispus în fața
unui activist sub acoperire să accepte lemn tăiat în mod ilegal, dezvăluindu-se practica
companiei de a acorda bonificații pentru lemnul tăiat ilegal din
pădurile României. Ulterior, compania a anunțat implementarea unui plan de măsuri
pentru o industrie sustenabilă a lemnului.

11