Facultatea de Științe Politice a

Universității București

Promovarea cetățeniei europene

Într-un stat membru UE

Student : Dinu Andreea

Grupa : SSL II

1
 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………..Pg.3
CAPITOLUL I
Istoria
cetățeniei..............................................................................Pg.10
Cetățenia
contemporană......................................................................Pg.12
CAPITOLUL II
Dezvoltarea Uniunii
Europene............................................Pg.15
Măssuri pentru dezvoltarea cetățeniei
europene................Pg.15

Bibliografie..........................................................................Pg.18

2
 INTRODUCERE

Cetățenia UE și drepturile acesteia au o valoare nespus de mare din parte cetățenilor europeni.
Această valorificare vinde datorită dreptului de a lucra sau de a studia într-o altă țară europeană,
de a participa la alegerile pentru Parlamentul European, dar și de ajutorul unei asistențe
consulare în momentul în care apar probleme pe parcusul vacanțelor înafara UE.

Într-un procentaj regăsim faptul că 87% din europeni știu că sunt cetățeni UE. Definirea este
una exactă ce aduce lumină pentru fiecare cetățean ce dorește sa fie informat atât cu drepturile
dar și cu obligațiile cu care este însărcinat, acesta fiind cetățean al unui stat membru al Uniunii
Europene.

“Acestea sunt două noțiuni care sunt deopotrivă asociate în mod inextricabil și autonome.
Cetățenia Uniunii presupune cetățenia unui stat membru, dar este, de asemenea, un concept
juridic și politic autonom față de cel al cetățeniei naționale. Cetățenia unui stat membru nu numai
că dă acces la beneficiul drepturilor conferite de dreptul comunitar, ci face din noi cetățeni ai
Uniunii. Cetățenia europeană constituie mai mult decât un ansamblu de drepturi care, în sine, ar
putea fi acordate chiar și celor care nu o dețin. Ea presupune existența unei legături de natură
politică între cetățenii europeni, deși nu este vorba de o legătură de apartenență la un popor. […]
Aceasta se întemeiază pe angajamentul lor reciproc de a deschide comunitatea politică respectivă
altor cetățeni europeni și de a construi o nouă formă de loialitate civică și politică la scară
europeană.

3
 Aceasta nu implică existența unui popor, ci este fondată pe existența unui spațiu politic
european, din care decurg drepturi și îndatoriri. În măsura în care nu implică existența unui popor
european, cetățenia este, la nivel conceptual, rezultatul unei decuplări de naționalitate. Astfel
cum a observat un autor, caracterul în mod radical inovator al conceptului de cetățenie europeană
rezidă în faptul că „Uniunea aparține și este compusă din cetățeni care, prin definiție, nu au în
comun aceeași cetățenie. Dimpotrivă, făcând din cetățenia unui stat membru o condiție pentru a
fi cetățean european, statele membre au vrut să marcheze faptul că această nouă formă de
cetățenie nu pune în discuție apartenența noastră fundamentală la comunitățile noastre politice
naționale. În acest mod, această legătură cu cetățenia diferitelor state membre constituie o
recunoaștere a faptului că poate exista (de fapt, că există) o cetățenie care nu este determinată de
naționalitate.

Acesta este miracolul cetățeniei Uniunii: ea întărește legăturile dintre noi și statele noastre (în
sensul că suntem cetățeni europeni tocmai pentru că suntem cetățeni ai statelor noastre) și, în
același timp, ne eliberează de acestea (în măsura în care suntem în prezent cetățeni dincolo de
statele noastre membre). Accesul la cetățenia europeană trece prin cetățenia unui stat membru,
care este reglementată de dreptul național, dar, ca orice formă de cetățenie, constituie baza unui
nou spațiu politic, din care decurg drepturi și obligații care sunt stabilite de dreptul comunitar și
care nu depind de stat.

Acesta este motivul pentru care, deși este adevărat că cetățenia unui stat membru este o
condiție prealabilă pentru accesul la cetățenia Uniunii, este tot atât de adevărat că ansamblul
drepturilor și obligațiilor asociate acesteia din urmă nu poate fi limitat în mod nejustificat de
prima.”

Înseamnătatea cetățeniei pentru fiecare cetățean:

4
 “Dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre (articolul 21 din
TFUE)”

 “Dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European, precum și la alegerile

locale în statul membru unde își au reședința [articolul 22 alineatul (1) din TFUE], în
aceleași condiții ca și resortisanții acelui stat (pentru normele privind participarea la
alegerile locale, a se vedea Directiva 94/80/CE din 19 decembrie 1994, iar pentru
normele privind alegerile în Parlamentul European a se vedea Directiva 93/109/CE din
6 decembrie 1993)”

 “Dreptul de a primi, pe teritoriul unei țări terțe (care nu aparține Uniunii Europene),
protecție diplomatică sau consulară din partea autorităților unui alt stat membru, dacă
țara acestuia nu este reprezentată acolo, în aceeași măsură ca și resortisanții statului
membru în cauză;”

 “Dreptul de a adresa petiții Parlamentului European și de a se adresa Ombudsmanului

European (ambele articolul 24 din TFUE) desemnat de Parlamentul European cu privire
la cazuri de administrare defectuoasă în cazul activităților instituțiilor sau organelor
UE. Aceste proceduri sunt reglementate de articolele 227, respectiv 228 din TFUE.”

 “Dreptul de a se adresa în scris oricărei instituții sau oricărui organ al UE într-una din
limbile statelor membre și de a primi un răspuns redactat în aceeași limbă (articolul 24
al patrulea paragraf din TFUE);”

 “Dreptul de a avea acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și

ale Comisiei, în anumite condiții [articolul 15 alineatul (3) din TFUE.”

5
Etape pentru obținerea cetățeniei

ARTICOLUL 81

“1. Depunerea cererii

Cererea de acordare a cetăţeniei române se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate,
în baza unei aprobări prealabile scrise, prin mandatar cu procură specială şi autentică la sediul
Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Bucureşti.

După depunerea cererii, preşedintele Comisiei pentru cetăţenie, prin rezoluție, stabilește
termenul la care Comisia pentru cetăţenie va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării
cetăţeniei române, dispunând totodată solicitarea de relaţii pentru verificarea îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea cetăţeniei române. În cazul în care se
constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin
rezoluţie, completarea dosarului.

2. Soluţionarea cererii de către Comisia pentru cetăţenie

La termenul stabilit pentru dezbaterea cererii, Comisia pentru cetăţenie verifică îndeplinirea
condiţiilor necesare acordării cetăţeniei române, cu excepţia condiţiilor prevăzute la  art. 8 alin.
(1) lit. f) şi g) din Legea cetăţeniei române. În cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru
acordarea cetăţeniei române, Comisia stabileşte, într-un termen ce nu va depăşi 6 luni,
programarea persoanei la interviul organizat pentru verificarea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin.
(1) lit. f) şi g) din Legea cetăţeniei române.

1
http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/etape-cetatenie

6
 Potrivit art.161 din Legea cetățeniei române, în situaţia în care persoana care a solicitat
acordarea cetăţeniei române este cercetată într-o cauză penală, Comisia pentru cetățenie poate
dispune suspendarea procedurii de acordare a cetăţeniei române până la finalizarea acelei cauze,
dacă nu există alte motive pentru respingerea cererii.

3. Interviul

Comisia pentru cetăţenie verifică îndeplinirea condiţiilor de acordare a cetăţeniei române,

respectiv cunoaşterea de către solicitant a limbii române (scris şi citit), de noţiuni elementare de
cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială, precum
şi cunoaşterea prevederilor Constituţiei României şi a imnului naţional.

4. Raportul Comisiei

Daca solicitantul este declarat admis la interviu, Comisia va întocmi un raport în care va
menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea cetăţeniei române.

În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea cetăţeniei, precum
şi în cazul nepromovării interviului ori al neprezentării, în mod nejustificat, la susţinerea
acestuia, Comisia, printr-un raport motivat, propune Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Cetăţenie respingerea cererii.

5. Emiterea ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, constatând îndeplinite condiţiile

prevăzute de dispoziţiile Legii cetăţeniei române, emite ordinul de acordare a cetăţeniei române,
ordin care se comunică solicitantului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în
termen de 3 zile de la data emiterii ordinului.

În cazul în care preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie constată neîndeplinirea

condiţiilor prevăzute de Legea cetăţeniei române, acesta va proceda la respingerea prin ordin a
cererii de acordare a cetăţeniei române, ordin care se comunică, de îndată, solicitantului, prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

7
 Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţeniede respingere a cererii de
acordare a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia
de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București. Hotărârea tribunalului poate fi
atacată cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

6. Depunerea jurământului

Cetăţenia română se acordă la data depunerii jurământului de credinţă față de România.

În termen de 6 luni de la data comunicării ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru

Cetăţeniede acordare a cetăţeniei române, persoanele cărora li s-a acordat cetăţenia română vor
depune jurământul de credinţă faţă de România. În cazuri temeinic justificate, acest termen poate
fi prelungit o singură dată, dacă cererea de prelungire este formulată înainte de împlinirea
acestuia și este însoţită de documente doveditoare.

Jurământul de credinţă se depune în şedinţă solemnă în faţa ministrului justiţiei sau a

preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie ori a unuia dintre cei 2 vicepreşedinţi ai
autorităţii delegaţi în acest sens şi are următorul conţinut: "Jur să fiu devotat patriei şi poporului
român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României."

După depunerea jurământului, Comisia pentru cetățenie eliberează titularului certificatul de

cetăţenie română, semnat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Certificatul
conţine elemente de siguranţă şi are aplicată fotografia titularului.

În situaţia în care copiii minori dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre
ei, aceştia vor fi înscrişi în certificatul de cetăţenie al părinţilor şi nu depun jurământul. În cazul
în care copilul devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii şi până la data

8
dobândirii de către părinţi a cetăţeniei române, acesta va depune jurământul şi i se va elibera
certificat de cetăţenie distinct.

Nedepunerea jurământului de credinţă, din motive imputabile persoanei care a obţinut cetăţenia
română, în termenul legal de 6 luni, atrage încetarea efectelor ordinului de acordare a cetăţeniei
române faţă de persoana în cauză.

Persoana care decedează înaintea depunerii jurământului de credinţă faţă de România este
recunoscută ca fiind cetăţean român, la cererea succesorilor săi legali, de la data emiterii
ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare a cetăţeniei române,
urmând a fi eliberat certificatul de cetăţenie de către Comisia pentru cetățenie. Cererea poate fi
depusă în termen de un an de la data decesului titularului cererii de acordare a cetăţeniei române.

Persoana care nu poate depune jurământul de credinţă faţă de România din cauza unui handicap
permanent sau a unei boli cronice obţine cetăţenia română de la data emiterii ordinului
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare a cetăţeniei române, pe baza
cererii şi a înscrisurilor medicale, transmise în acest sens, personal sau prin reprezentantul legal
ori convenţional cu mandat special, până la data finalizării procedurii de acordare a cetăţeniei
române.

Cererea adresată Comisiei pentru cetățenie privind eliberarea certificatului de cetăţenie poate fi
formulată în termen de un an de la data luării la cunoştinţă a termenului de depunere a
jurământului de credinţă. Nedepunerea cererii în termenul de un an atrage încetarea efectelor
ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare a cetăţeniei române.”

9
 CAPITOLUL I

Istoria cetățeniei
Ideea cetățeniei a luat naștere în vremea clasică a grecilor și a romanilor. Rădăcinile cetățeniei
moderne au implicat cel puțin câțiva locuitori pentru elaborarea legilor și implicarea acestora în
guvern.

În orașele-state ale Greciei Antice doar bărbaților ce s-au născut și au crescut în respectivul
oraș li se permitea să ia parte la viața civică, deci în politică, iar celelalte categorii precum
copiii, femeile, sclavii sau străinii nu aveau reprezentanți în viața politică a polis-urilor și astfel
erau trecuți cu vederea. În Roma statutul de cetățean reprezenta mai degrabă un privilegiu, decât
un drept înnăscut, iar posibilitatea de a pierde acest privilegiu putea adduce reperscursiuni
importante din perspectivă socială a celui care îl pierdea.

Încă din acele timpuri, existau filosofii care, prin convingerile lor ne îndrumă chiar și astăzi
modul de conviețuire, mai precis modul de a gândi.

Unul dintre filosofi a fost Plato, el fiind convins că democrația nu reprezintă nimic mai mult
decât cea mai atractivă formă a soccietății civile. Acesta consideră că “Republica” sa ar putea lua
naștere în urma unei revoluții, istoria demonstrându-ne că a avut dreptate.

10
 Un alt mare filosof ce ne îndrumă gândirea chiar și în aceste timpuri este Aristotel. Acesta ne
definește scopul prin convingerea asupra impulsurilor uman de a conviețui și exista împreună cu
ceilalți acesta fiind rădăcina existenței communităților. El consideră că o educație bine
organizată atât în școli, dar și în alte instituții formale duc la naștere unei societăți în care
cetățenii tind mai încolo de supraviețuire, tind să trăiască împreună asumându-și simțul
răspunderii.

Noțiunea de cetățenie și ideile de bază ale acesteia au dispărut de pe continent în timpul

feudalismului medieval, în momentul în care puțini oameni erau însărcinați cu conducerea marii
majorități, acest fenomen având loc în secolul al XVI-lea, atunci când cetățenii și-au refăcut
apariția treptat în Europa, mai ales în orașele-state italiene, cetățenia fiind dobândită în urma

respectării anumitor condiții. Cele mai multe orașe vând cetățenia limitată la copiii cetățenilor, în
Veneția fiind nevoie să trăiești 15 ani caa un necetățean și plătind taxele pentru a deveni un
cetățean venețian.

Iluminismul având la bază filosofia, arta, literatura, muzica, teorii sociale, culturale, lingvistice
li politice ce aparțin secolelor XVII și XVIII oferă o viziune asupra cetățeniei cu totul diferită,
aceea că nimic nu este dat sau pre-determinat, universul fiind fundamentul rațional, acest lucru
însemnând că poate fi înțeleasă dar și controlată cu ajutorul rațiunii.

Inspirat de orașele-stat din Grecia, Jean Jacques Rousseau a introdus ideea că toți cetățenii ar
trebui să aibe o contribuitate în ceea ce privește deciziile politice fără a avea vreun avantaj
personal.

În viziunea liberală a cetățeniei, loialitatea față de stat este factorul cel mai important (mai
presus de loialitatea față de regim) iar această dovadă de loialitate le conferă oamenilor statutul
de cetățean și toate drepturile ce-l urmează.

Filosoful John Locke afirmă că statul reprezintă sprijinul cetățenilor și protejarea atât a
drepturilor cât și a libertăților lor.

11
 Contractul social ce se formează între oameni și guvern reprezintă baza cu ajutorul căreia
cetățenii simt siguranța de a-și exprima gândirea în mod liber, dar și de a se organiza, de a lucra,
de a cumpăra, de a vinde și chiar de a schimba guvernul printr-o revoluție.

John Stuart Mill susține faptul că în ceea ce privește maturitatea morală, având un rol esențial
nu poate fi posibilă fără ca cetățeanul să fie implicat în activități de grup, aceste activități
reprezentând sensul libertății. Hobhouse susține faptul că “Libertatea fără egalitate este ca
nuanțele unui sunet nobil cu un înțeles murdar”.

Cetățenia contemporană
La mijlocul secolului al XX-lea, înțelegerea termienului de cetățean a început să sufere
modificări acesta ramificându-se către diferite direcții. Acestă dezvoltare este cel mai bine
ilustrată de următoarele două citate:

“Cetățenia înseamnă punerea în practică a unui cod moral – un cod care se preocupă de
interesul pentru ceilalți – bazat pe dezvoltarea personală și cooperarea voluntară mai mult decât
pe puterea de represie a statului” (Hayek, 1967).

“Cetățenia este un statut acordat tuturor celor care sunt membrii cu drepturi depline a unei
amenințări. Toți cei care au acest statut sunt egali în respectarea drepturilor și îndatoririlor cu
care statul lor i-a înzestrat. Nu există principii universale care sã determine cã ar fi acele drepturi
şi îndatoriri, dar societãţile în care cetãţenia este o institurie în dezvoltare creeazã o imagine a
cetãţeniei ideale...Cetãţenia presupune în mod direct un simţ al membrului comunitãţii bazat pe
loialitatea faţã de o civilizatie care este de posesie comunã. Este o loialitate a oamenilor liberi
înzestraţi cu drepturi şi protejaţi de o lege comunã”. (Marshall, 1973).

12
 În anul 1990 a fost introdusă noțiunea de “cetățenie multidimensională” ce a creat o legătură
bine definită între cetățeni și identitate, acest fapt fiind pus în aplicarea pentru a trezi reacții la
noile progrese precum integrarea europeană, globalizarea, migrația și repercursiunile lor
politice, sociale, economice, culturale și ecologice. Următoarele citate vor ilustra imaginea de
ansamblu a acestor progrese:

„Cetãţenia este o luptă liniştită într-o sferă publică care este dialogică”. (Habermas, 1994)

„Cetãţenia nu este doar un anumit statut, definit de stabilirea drepturilor şi a reponsabilitãţilor.

Este, de asemenea, o identitate, o expresie a calitaţii de membru într-o comunitate politică”.
(Kymlicka & Norman, 1995).

„Cetăenia este un concept complex şi multidimensional. Ea conţine elemente legale, culturale,

sociale şi politice şi impune cetăţenilor cu drepturi şi obligaţii depline, un simţ al identităţii şi
legături sociale.” (Ichilov, 1998).

„Cetăţenia înseamnă să fii membru activ şi participarea indivizilor in societate, unde sunt
înzestraţi cu drepturi şi responsabilităţi şi unde au capacitatea să influenţeze politic. Aşadar,
cetăţenia trebuie să însemne mai mult decât un statut juridic şi politic; înseamnă de asemenea şi
un rol social”. (Cesar Birzea în iunie 2002 la al doilea curs-pilot asupra cetăţeniei europene,
organizat de Parteneriatul dintre Comisia Europeană si Consiliul Europei).

Oamenilor li se conferă dreptul de a beneficia de protecție socială din partea statului pe baza
conceptului fundamental de T.H. Marshall în lucrarea Citizenship and Social Class.

Tratatul de la Maastricht s-a asigurat să facă deosebirea dintre termenul de naționalitate și

termenul de cetățenie, acestea fiind folosite drept sinonime în mod eronat.

Cetățenia europeană a avut la bază trei concepte: o legătură între un individ șiun stat, o legătură
politică, o calitate a persoanei sau “poate fi definită ca fiind legătura juridică dintre cei care fac
parte dintr-un stat și acel stat”.

Profesorul de sociologie de la Cambridge și Președinte al Asociației Internaționale de

Sociologie în perioada 1959-1962 susține că cetățenia este formată din trei părți: o parte civilă,
una politică și una socială.

13
 Totodată, același profesor afirmă că cetățenia este un set de drepturi și obligații egale ale unei
populații bine determinate, excluzându-i pe cei din afară pe baza criteriului naționalității”.

Înainte de Tratatul de la Maastricht, conceptul de cetățenie este sinonim cu naționalitatea,

acesta referindu-se la condiția sau la statutul atât fizice cât și juridice în raport cu statul.

În urma tratatului putem vizualiza deosebirile dintre cele două. Scopul acestuia a fost acela de
a întări termenul de cetățenie europeană în cadrul Uniunii Europene și cetățenilor statelor
membre fără vreo definire. Tratatul precizează că “ este cetățeanul Uniunii orice persoană care
are cetățenia unui stat membru”, dar și faptul că “cetățenii Uniunii se bucură de drepturi și sunt
supuși obligațiilor prevăzute de prezentul tratat”.

În urma Tratatului de la Amsterdam putem face distinția între cetățenia europeană și cetățenia
națională, adică la cetățenia statului membru al Uniunii Europene se mai adaugă și cetățenia
europeană. 2

Cetățenia europeană este legiferată de dreptul Uniunii Europene de unde își trage rădăcinile,
cetățenia națională aparținând doar dreptului national.

Cetățenia europeană poate fi numită hybrid, ea comportându-se în același timp ca un element

supranational, din pricina drepturilor politice pentru cetățenii europeni, ca un element național
dar și un element local datorită permiterii cetățenilor europeni ce pot fi înscriși într-o cetățenie de
rezidență.

Această abordare cunoaște ca și problemă identificabilitatea titularilor cetățeni europeni,

aceștia având riscul de a fi discriminați.

Olover Luansi oferă o soluție, aceea de oferire a unui statut de rezidență al Uniunii Europene
ce ar înlocui naționalitatea ca și criteriu de definire al cetățeanului european.

2
Mariana, Rudăreanu, Drept Comunitar, Note de Curs, Editura Fundației Romania de Mâine, București,2007

14
 O a doua soluție vine din parte lui Philippe Herzog, acesta având două direcții: una la nivel
național pentru lărgirea într-o anumită cantitate a concepțiilor naționale și una la nivel european
ce viează crearea unei societăți autentice.

Cetățenia europeană are ca și construcție de bază drepturile supranaționale înaintea

Constituției, pe când americanii au peus pe primul loc patriotismul și Constituția.

Cetățenia supranațională are ca și dificultate rezolvarea atât cetățeniei legale cât și cetățeniei
identitare. Proiectele de integrare europeană ce au avut loc până în momentul actual nu au avut
mari repercursiuni asupra ocupării, mobilității, rezidenței sau a securității sociale. Repercursiuni
au fost în momentul în care statutul juridic și politic al cetățeniei europene se voia atribut al
statului supranațional, drepturile supranaționale din Tratatul Maastricht negarantând decât o
cetățenie limitată.

CAPITOLUL II

Dezvoltarea Uniunii Europene

Pe temeiul directivei articolului 24 din Tratatul CE, confirmă principiul tratamentului egal
pentru toți cetățenii Uniunii. Aceasta nu conține dispoziții ce obligă statele membre să
promoveze educația pentru toleranța față de cetățenii comunitari migranți și nici să adopte
măsuri pentru integrareaacestora, ambele domenii aparținând respectivului stat membru. Acestea
fiind răspunzătoare de cele menționate, ele sunt cele care decid asupra conținutului și furnizarea
acestora.

15
 Cetățenia este strâns legată de educația multiculturală deoarece are o importanță majoră în
dezvoltarea identității, a unei atitudini deschise față de restul, a combaterii rasismului și
promovarea toleranței.

Măsuri pentru dezvoltarea cetățeniei europene

În anul 2013, Comisia anunța cele 12 noi inițiative împărțitte în șase domenii cu scopul de a
elimina obstacolele.

Statele membre comunică prin SOLVIT ce avea în anul 2017 în plan consolidarea capacității, a
vizibilității și a autorității acesteia pentru o mai bună rezolvare a problemelor. Statele membre
sunt responsabile de faptul că în momentul în care acordă sau retrag cetățenia Uniunii Europene
să resprecte principiul cooperării loiale și limitate ce au fost stabilite la Curtea de Justiție.

În anul 2015, Comisia a organizat atât o consultare amănunțită, cât și sondaje ce privesc
cetățenia Uniunii Europene, bazându-se pe tema drepturilor electorale.

Uniunea Europeană s-a confruntat de-a lungul timpului cu provocări ca migrația, securitatea,
politica de apărare, Brexit, dar și cu intensificarea populismului și naționalismului învechit.
Pentru dezvoltarea acesteia se folosesc două tipuri de acțiuni: acțiuni de sus în jos, presupunând
inițiativă de la instituții către cetățeni și de jos în sus, de la cetățeni către instituții. 3

Victor Negrescu, alături de PES Activists România a demarat o campanie pentru crearea unei
cetățenii europene reale, ce are ca scop protejarea intereselor tutoro cetățenilor europeni,
oferirea oportunităților egale atât pentru dezvoltare persoanlă, cât și pentru dezvoltare
profesională, stimularea la viața politică a Uniunii Europene și dezvoltarea identității europene.

3
https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/stiinte-politice/identificarea-unei-campanii-publice-de-promovare-a-
cetateniei-europene-intr-un-stat-membru-ue-379307.html

16
 Potrivit articolului 20 din Tratatul prinvind funcționarea Uniunii Europene cetățenia europeană
există, acest tratat oferă persoanelor dintr-un stat membru o serie de drepturi. În urma unor studii,
cetățenia europeană își pierde din credibilitate, exemplu îl dau nu puțini români ce sunt
discriminați în cadrul Uniunii Europene.

La data de 9 mai, de ziua Europei s-a lansat campania “Fii cetățean european la tine acasă”
pentru a informa cetățenii români în legătură cu drepturile dobândite atât în țară, cât și înafara
acesteia.

Misiunea campaniei este aceea de a forma o legătura puternică ce va ajuta Uniunea să treacă
peste încercări ce i-ar pune la îndoială puterea credinței în ceea ce privește identitatea europeană,
făra de care nu se pot menține valorile de bază ale Uniunii Europene. Mai exact, aceasta dorește
să atingă următoarele puncte pentru a dezvolta și fortifica concepții ce au fost făurite cu greu :

• participarea la construirea unei Europe cât mai apropiate, democratice şi deschise spre lume,
unită în diversitatea ei culturală şi îmbogăţită de aceasta;

• dezvoltarea în rândul cetăţenilor europeni a unui sentiment al identităţii europene, bazat pe

valorile, istoria şi cultura comune recunoscute;

• promovarea, în rândul cetăţenilor, a unui sentiment de apartenenţă la Uniunea Europeană;

• creşterea toleranţei şi înţelegerii reciproce între cetăţenii europeni, respectând şi promovând

diversitatea culturală şi lingvistică şi contribuind în acelaşi timp la dialogul intercultural.

• promovarea valorilor şi obiectivelor Uniunii Europene;

• realizarea unei legături mai strânse între cetăţeni, Uniunea Europeană şi instituţiile acesteia şi
încurajarea cetăţenilor de a se implica în activităţile acestor instituţii;

• încurajarea interacţiunii echilibrate între cetăţeni şi organizaţiile societăţii civile din toate ţările
participante, contribuind la dialogul intercultural şi aducând în prim-plan atât diversitatea, cât şi
unitatea Europei, o atenţie partici fiind acordată activităţilor împreună cu statele partic care au
aderat de curând la Uniunea Europeană.

17
• apropierea membrilor comunităţilor locale de pe întregul teritoriu al Europei pentru a împărtăşi
şi a face schimb de experienţă, opinii şi valori, pentru a trage învăţăminte din istorie şi a
contribui la construirea viitorului;

• promovarea acţiunilor, a dezbaterilor şi a reflecţiei în legătură cu cetăţenia europeană şi

democraţia, valorile commune, istoria şi cultura comună, prin cooperare în cadrul organizaţiilor
societăţii civile la nivel european;

• acordarea posibilităţii cetăţenilor să interacţioneze şi să participe la construirea unei Europe şi

mai apropiate, care este democratică şi îndreptată către lume, unită şi îmbogăţită prin diversitatea
sa culturală, formându-se astfel cetăţenia Uniunii Europene.

Bibliografie

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=OJ:C:2012:326:FULL&from=EN

https://europa.eu/european-union/about-eu/eu-citizenship_ro

https://www.scribd.com/doc/84353153/Cetatenia-europeana

http://hiphi.ubbcluj.ro/eu4me/Img/Ghid_UE_Elevi-si-profesori.pdf

https://www.descopera.ro/istorie/15043625-tratatul-de-la-maastricht-documentul-care-sta-la-
baza-uniunii-europene-de-astazi

18
19