MOARA CU NOROC

Ioan Slavici, un clasic al literaturii romane, clasic in sensul de reprezentativ,

“un autor pe deplin sanatos in conceptie”, este considerat creatorul nuvelei
psiholigice de la noi, desi, in mod paradoxal, a debutat cu o piesa de teatru, “Fata
din birau”. Scriitor realist, balzacian din instinct, Slavici manifesta inclinatie spre
zugravirea veridica a vietii satului si targului transilvanean, spre tendinta de a-i
clasifica pe oameni dupa principiile etice ale colectivitatii (tentinta moralizatoare).
“Moara cu noroc” a fost publicata in 1881, in volumul “Novele din popor” si
este, dupa cum sustine critica literara, “o nuvela solida cu subiect de roman” –
actiunea complexa urmareste un singur plan narativ (consecintele nefaste ale
dorintei de inavutire), iar conflictul concentat implica un numar redus de
personaje. Caracterul realist este sustinut de prezentarea verosimila a realitatii,
de constructia personajelor-tip, reprezentative pentru categoria sociala din care
fac parte, de prezenta unui narator Demiurg – obiectiv, omniscient, omniprezent.
Prin tema si motivele specifice (banul, obsesia), prin prezenta conflictului interior
si a modalitatilor de investigatii (introspectia, stilul indirect liber, monologul
adresat), “Moara cu noroc” este o nuvela psihologica.
Din punct de vedere compozitional, “Moara cu noroc” este alcatuita din 17
capitole, care infatiseaza procesul de dezumanizare a cizmarului Ghita, devenit
carciumar, analiza trairilor sufletesti si zbuciumul cauzat de patima banului. Fiind
o scriere realista, incipitul plaseaza veridic actiunea in timp si spatiu –
evenimentele se desfasoara pe parcursul unui an de zile, intre doua repere cu
conotatie religioasa (Sf. Gheorghe, Sf Pasti), in Ardeal, mai precis in zona Aradului,
la o intretaiere de drumuri ce duce spre Ineu, la carciuma Moara cu noroc. De
asemenea, prezinta scena colectiva, prilej pentru autor de aprezenta in bloc
personajele: Ghita adduce la cunostiinta sotiei Ana si soacrei, intentia de a lua in
arenda carciuma, pentru a oferi un trai mai bun familiei. Replica batranei
(personaj construit pentru a enunta teza moralizatoare a nuvelei), “Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit” are rolul de a anticipa sfarsitul tragic al protagonistilor si constituie un
element ce asigura simetria structurala a textului. In final, acelasi personaj cu o
resemnare aproape biblica, va constata: “Asa le-a fost data!”. Tototdata,
circularitatea scrierii este data si de imaginea drumului, in incipit putand fi
interpretata ca un metafora a vietii lui Ghita, ca mai apoi, in ultimul enunt, “Apoi
ea lua copiii si pleca mai departe” sa se sugereze ideea ca, in ciuda evenimentelor
dramatice, viata isi continua cursul firesc.
 Axa morala a protagonistului urmeaza liniile unei psiholgii abisale,
amanuntit descrise. Apritia la han a lui Lica Samadaul, seful porcarilor din zona,
“un om rau si primejdios” – dupa cum observa Ana, un personaj malefic, chiar
mefistofelic, care isi exercita influenta nefasta asupra celorlati, va marca existenta
carciumarului. Intial, acesta cauta sa nu fie omul Samadaului, in acest sens, luand
o serie de masuri: isi cumpara pistoale, asmute cainii impotriva turmelor, isi mai ia
o sluga, pe ungurul Marti. Dar cade in patima banului castigat usor, si treptat
ajunge partas la nelegiuirile lui Lica (jefuirea arendasului, moartea femeii si a
copilului), un delator, arestat si eliberat pe “chezasie”. Altadata sot si tata iubitor,
cizmar sarac, dar cinstit, protagonistul se va indeparta de familie, se va manifesta
violent verbal si fizic cu nevasta, va fi atent la ceea ce crede lumea despre el,
constientizand ca si-a pierdut onestitatea. Interesant este modul in care defineste
acum, carciumarul, cinstea: “Cinstit nu e decat omul care a astupat gurile rele…”.
Degradarea morala cunoaste cea mai joasa treapta in preajma sarbatorilor
pascale, atunci cand Ghita isi arunca nevasta in bratele Samadaului, pentru a
pleca s ail instiinteze pe Pintea – jandarmul cu care facuse alianta, un fost om al
porcarului care isi doreste cu ardoare s ail vada prins – ca Lica are asupra lui banii
insemnati. Dezgustata de atitudinea sotului, Ana comite adulterul, fiind de parere
ca Lica e “om”, in timp ce Ghita “nu e decat o muiere imbracata in haine
barbatesti”. Cel mai grav dintre pacate ramane crima, protagonistul injunghiindu-
si nevasta “Stii doar ca mi s-a pus ceva de-a curmezisa in cap, iara pe tine nu te
pot lasa viua”. Este ucis de Raut la ordinal Samadaului (care se va sinucide), iar
moara incendiata – focul si apa purifica acest loc in care salasluiesc duhurile
necurate.
Fiind o nuvela, personajele sunt caractere deja formate ce isi dezvaluie
personalitatea in situatii conflictuale. Personajul central, un personaj-tip,
reprezentativ pentru categoria sociala din care face parte. De altfel, Slavici
ilustreaza prin intermediul acestuia, consecintele nefaste ale dorintei de inavutire,
efectele lipsei de cumpatare, ale patimei pentru bani. Deoarece accentual se pune
pe reliefarea trasaturilor morale, analizandu-se in detaliu transformarile
sufletesti, portretul fizic este redus la essential, naratorul precizand ca Ghita e un
barbat “inalt si spatos”. Caracterizarea directa (de catre narator si de catre
celelalte personaje), alaturi de modalitatile de investigatie, contribuie la
zugravirea caracterului eroului principal.
Asadar, “Moara cu noroc”, o capodopera a lui Ioan Slavici, poate fi
considerate o lectie morala, o pilda de o profunzime artistica – omul lacom cade
in capcana propriei neinfricari. Aceasta conceptie este zugravita magistral de
autor, in traseul protagonistului de la cizmarul cinstit, multumit in conditia sa, la
carciumarul hapsan, terorizat de bani.