minescu

proletar

e lemn, în scunda tavernă mohorâtă,

nde ziua printre fereşti murdare,
ese lunge, stătea posomorâtă,
necoase, o ceată pribegită,
i şi sceptici ai plebei proletare.

nul - spuneţi că-i omul o lumină

sta plină de-amaruri şi de chin?
teie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
te raza-i ca globul cel de tină,
ui dânsul domneşte pe deplin.

ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră

şi mărirea în cercul lor de legi;
ce furară, în veci vezi cum conspiră
or ce dânşii la lucru-i osândiră
gă munca vieţii lor întregi.

e plăcere petrec a lor viaţă,

voioase şi orele surâd.
de ambră - iarna grădini, verdeaţă,
ceri, Alpii cu frunţile de gheaţă -
oapte ziuă ş-a zilei ochi închid.

ntru dânşii ea nu există. Însă

ă, căci trebui să fie braţe tari,
reoaie care trebuie-mpinse
c luptate războaiele aprinse,
urind în sânge, ei pot să fie mari.

uternice ş-armatele făloase,

ce regii le pun pe fruntea lor,
ioane, ce în grămezi luxoase
e la bogatul, pe cel sărac apasă,
din sudoarea prostitului popor.

rază de dânşii inventată

putere să vă aplece-n jug,
lipsi din inimi speranţa de răsplată,
mar muncirăţi mizeri viaţa toată,
a osânda ca vita de la plug?
 care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
a cu viaţa a stins toată plăcerea -
stă lume a dus numai durerea
e dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

fraze-i totul ce statele susţine,

a firească ce ei a fi susţin;
e aperi, mărirea ş-a lor bine,
u înarmă ca să loveşti în tine,
ontra voastră la luptă ei vă mân'.

i voi sclavii milioanelor nefaste,

munca voastră abia puteţi trăi?
a şi moartea să fie partea voastră,
bogăţia cea splendidă şi vastă
i în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

că-n voi e şi număr şi putere?

puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
aceţi ziduri unde să-nchid-avere,
e să-nchidă, când împinşi de durere
c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.

de lege, plăcerilor se lasă,

mai dulce pământului i-l sug;
n voluptatea orgiei zgomotoase
ente oarbe a voastre fiici frumoase:
ne tineri bătrânii lor distrug.

aţi atuncea, vouă ce vă rămâne?

care dânşii se-mbată în plăceri,
toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
ătate mizeria-n ruşine...
nimica; ei cerul, voi dureri!

au nevoie - virtutea e uşoară

-ţi trebuieşte... Iar legi sunt pentru voi,
ne lege, pedepse vă măsoară
a v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
rtat nici braţul teribilei nevoi.

nduiala cea crudă şi nedreaptă,

o împarte în mizeri şi bogaţi!
d după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
astă lume să aibă parte dreaptă,
 re, şi să trăim ca fraţi!

atuia goală a Venerei antice,

e pânze cu corpuri de ninsori;
c în suflet ideea neferice
umane şi ele fac să pice
uzurei copile din popor!

t ce aţâţă inima lor bolnavă,

alate, temple, ce crimele ascund,
ui de tirani în foc, să curgă lavă,
e pe pietre până şi urma sclavă
urmează pân' la al lumii fund!

t ce arată mândrie şi avere,

aţi viaţa de haina-i de granit,
, de aur, de lacrimi, de urât -
s numai, să fie o părere,
patimi trece în timpul nesfârşit.

ărmăture gigantici piramide

mento mori pe al istoriei plan;
te arta ce sufletu-ţi deschide
ciniciei, nu corpul gol ce râde
e vândută, cu ochi vil şi viclean.

potopul, destul voi aşteptarăţi

ţi ce bine prin bine o să ias';
cul hienei îl luă cel vorbareţ,
mii vechie, cel lins şi pizmătareţ,
schimbară, dar răul a rămas.

eţi întoarce la vremile-aurite,

lbastre ni le şoptesc ades,
gale egal vor fi-mpărţite,
tea când va stinge lampa vieţii finite
a un înger cu părul blond şi des.

muri lesne fără de-amar şi grijă,

răi-n lume cum voi aţi vieţuit,
tul n-a plânge cu limba lui de spijă
de care norocul avu grijă;
a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.

mizeria ş-averea nefirească

oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
ot ce-n lume este menit să crească,
n-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească,
ri când nu va avea la ce trăi.

..........

Senei, în faeton de gală,

ce palid, în gânduri adâncit;
greu vuiet, vuirea în granit
hipajuri, gândirea-i n-o înşală;
îi face tăcut şi umilit.

ui deşteaptă, adâncă şi tăcută,

e citeşte în suflete-omeneşti,
are poartă destinele lumeşti,
zdrenţuită în cale-i o salută.
în taină legată de aceşti.

voi el este-n nălţimea-i solitară

ubire, cum că principiul rău,
şi minciuna al lumii duce frâu;
nă în veci se desfăşoară,
a ciocanului ce cade pe ilău.

rful mândru al celor ce apasă -

ui cale pe-apărătorul mut.
din lume, voi cauza-ntunecoasă
ări măreţe, mărirea-i radioasă,
iar Cezarul de mult ar fi căzut.

stre umbre nimica crezătoare,

u-vă rece, de milă părăsit,
de dreptate şi bine râzătoare,
voastră numai, puteri îngrozitoare,
sileşte pe cei ce l-au urât.

............

e-n valuri, furtuna-n el se scaldă,

acle negre trăsnesc arzând în vânt -
de flăcări, ce-n valuri se frământ,
uiet de-arme pătrund marea cea caldă,
adavru, Paris - al lui mormânt.

-ncruşite de flăcări orbitoare,

icade de bulgări de granit,
 talioane a plebei proletare,
rigiene şi arme lucitoare,
de-alarmă răsună răguşit.

a de albe, ca ea nepăsătoare,
el roşu, femei trec cu-arme-n braţ,
at şi negru ce pe-umeri se coboară
acopăr - e ură şi turbare
cei negri, adânci şi desperaţi.

nvălită în pletele-ţi bogate,

astăzi copilul cel pierdut!
a cea roşă cu umbra-i de dreptate
ta viaţă de tină şi păcate;
tu de vină, ci cei ce te-au vândut!

..........

area lină, şi placele ei sure

a pe alta ca pături de cristal
prăvălite; din tainica pădure
mare câmpiilor azure,
e cu ochiul ei mândru, triumfal.

ncete îşi mişcă legănate

echite scheletele de lemn;
cet ca umbre - ţin pânzele umflate
i, care prin ele-atunci străbate,
de foc galben stă faţa-i ca un semn.

drumicate de aiurirea mării

ă veghează la trunchiul cel plecat
etoase - şi-ntinse-a apei arii
ulgerânde se pleacă lin suflării
nopţii şi sună cadenţat.

rin aer în noaptea înstelată,

vârf de codri, pe-a apelor măriri,
barba albă - pe fruntea-ntunecată
a de paie îi atârna uscată -
rege Lear.

a Cezarul la umbra cea din nouri,

cărei stele lin tremurând transpar,
de-n minte tot sensul din tablouri
pitoare... A popoarelor ecouri
 ce îmbracă o lume de amar:

m o lume îşi face încercarea,

emiurgos se opinteşte-n van;
nte lumea îşi pune întrebarea
e unde vine şi unde merge floarea
obscure sădite în noian?

egul sâmbur, dorinţa-i şi mărirea,

cărui i-ascuns şi trăitor,
zardată, cum pomu-n înflorire
are-ncearcă întreagă a sa fire,
de-a da roade cele mai multe mor.

na roadă în calea ei îngheaţă,

ă unul în sclav, altu-mpărat,
cu noime sărmana lui viaţă
a soare-a mizeriei lui faţă -
înţelesul i-acelaşi la toţi dat.

eaşi doruri mascate cu-altă haină,

omenirea în veci acelaşi om -
me-apare a vieţii crudă taină,
înşală, la nime se distaină,
mărginite plantând într-un atom.

ă visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,

ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
ege-n lume - atunci te oboseşte
gare... ş-un gând te-ademeneşte:
orţii-eterne e viaţa lumii-ntregi."