Sursele Derivate ale Dreptului Uniunii Europene

În cadrul Uniunii Europene, singurele instituții care pot adopta acte normative cu caracter
derivat sunt Consiliul European și Comisia Europeană. Actele normative derivate au ca scop
îndeplinirea sarcinilor inițiale ce le-au fost atribuite.

Actele juridice derivate sunt împărțite în două categorii: cele obligatorii și cele opționale.
Cele obligatorii sunt: Directiva, Decizia, Regulamentul; cele opționale sunt: Recomandările,
Avizele.

Directiva are puterea de a limita competențele altor instituții comunitare și de a

extinde puterile instituțiilor naționale. “Rezultatul ce trebuie obținut” este defint drept o situație
legală care este direct proporțională cu interesul comunitar, iar guvernele naționale sunt obligate
să țină cont de acest interes comunitar când acesta adoptă acte normative.

Adesea, “rezultatul ce trebuie obținut” poate produce modificări importante chiar în

cadrul legislațiilor naționale. Instrucțiunile privind conținutul acestora fiind extrem de importante
și nu pot lipsi

Țările membre au libertatea de a alege mijloacele și formele conforme pentru ajutarea

implementării prevederilor directivelor. Directivele sunt sau devin funcționale atâta timp cât
formele și mijloacele sunt propice și sunt stabilite pentru eficientiza directiva. Prevederile sunt
implementate cu ajutorul unui instrument legal care este proiectat să aibă o putere juridică
asemănătoare actelor normative anterioare.

Directiva nu este direct aplicabilă (spre deosebire de regulament), dar are un efect direct
prin faptul că aceasta creează drepturi și obligații în mod direct, de care persoanele particuloare
se pot folosi iar pe care instanțele sunt obligate să le apere.

Efectul direct poate fi redus drastic dacă persoanele private nu se pot baza pe el în
instanța națională.
 Regulamentul reprezintă singurul act comunitar ce dispune de o aplicabilitate
generală, însemnând că el se adresează unei categorii abstracte de persoane. Este aplicabil doar
în situațiile determinate ca fiind obiective, ce implică consecințe juridice la general, ci nu pentru
un număr de persoane.

Diferit de directivă, regulamentul nu poate fi aplicat dacă acesta este selectiv sau
incomplet, acesta aplicându-se cu o forța judiciară egală în toate țările membre. De asemenea,
țările nu pot adopta măsuri pentru a modifica prevederile regulamentului. Singurul mod în care
statele pot face amendamente este în cazul în care acestea au în vedere în primul rănd dreptul
comun, înaintea celui național. Este de reținut faptul că aplicabilitatea directă este diferită de
efectul direct, cel din urmă fiind cel care crează drepturile și obligațiile directe persoanelor
particulare.

Decizia constituie o măsură ce provine de la o autoritate competentă în domeniu ce are

ca scop producerea unui efect juridic de a încheia o procedură, având forma unei hotărâri finale.
Decizia este o măsură obligatorie atât pentru țările membre cât și pentru persoanele fizice și
juridice. Reprezintă acțiunea juridică prin care sunt adoptate acte individuale sau administrative
la nivel comunitar, aceasta fiind exprimată de către Consiliul European sau Comisia Europeană.

Deciziile pot fi numeroase, precum: cele care impun obligații statelor membre, cele care
autorizează membrii sa demareze o acțiune, cele explicative pentru o decizie deja existentă.

Decizia are doua mari caracteristici:

Faptul că se adresează unui număr definit de destinatari: În cazul în care decizia se

adresează unor țări membre, aceasta exprimă interzicerea extinderii sau reducerea aplicării
deciziei anterioare.

Decizia creează drepturi și obligații directe persoanelor cărora li se adresează și pot fi

invocate direct în jurisdicția națională.

Recomandările și Avizele reprezintă acte juridice derivate facultative. Din

această cauză, nu pot fi supuse controlului de legalitate al Curții de Justiție Europene și nu pot
face obiectul deciziilor preliminare privind interpretarea și validitatea lor. Recomandarea este în
funcțiunea pentru a obține o anumită acțiune din partea destinatarilor.
 Publicarea și intrarea în vigoare reprezintă ultimii doi pași din cadrul inițierii
unui pachet sau a unui singur act legislativ.

Regulamentul se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, acesta intrând în

vigoare în data menționată în cadrul conținutului, în timp ce directivele și deciziile trebuie
adresate în mod direct destinatarilor, acestea producând efecete juridice doar după notificare.

Intrarea în vigoare reprezintă procesul de autentificare a actului comunitar ce trebuie

aplicat de către autoritățile naționale. Instituțiile comunitare ce sunt emitente trebuie să
înștiințeze autoritățile naționale, initial.

Concluzie

Chiar dacă toate sursele derivate de drept sunt diferite în cee ace privește forma și
mijloacele prin care sunt impuse, acestea au un scop unic, de a usura procesul de luare a
deciziilor atât la nivel comunitar cât și la nivel national iar aplicabilitatea general a
regulamentului oferă obligativitatea de a îl impune.