UNIVERSITATEA TOMIS CONSTANTA

FACULTATEA DE STUDII ECONOMICE SI ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA FINANTE SI BANCI

REFERAT
GESTIUNEA FINANCIARA A INSTITUTIILOR
PUBLICE

Cadrul didactic:

Studenta:

Anul 2020

1
1.1. Introducere
În interiorul unei economii naţionale există numeroşi participanţi între care se
stabilesc relaţii multiple şi foarte complexe.
În scopul analizării modului de funcţionare a economiei, participanţii sunt grupaţi
după diferite criterii de clasificare, cel mai frecvent în: familii, întreprinderi private şi de stat,
bănci, instituţii de asigurări, instituţii publice şi altele.
Viaţa cotidiană a oamenilor presupune, pe lângă consumul de alimente, îmbrăcăminte,
adăpost, etc. necesare traiului fiecărui individ, şi a consumului unor bunuri cu caracter
colectiv, numite publice, care nu se vând şi nu se cumpără de pe piaţă şi care satisfac nevoile
colective ale societăţii.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

– definirea conceptului de finanţe publice;
– înţelegerea caracterului istoric al finanţelor publice şi comparareaconcepţiilor
clasice sau liberale cu cele intervenţioniste;
– explicarea conţinutului economic al finanţelor publice ca relaţii sociale de natură
economică, apărute în procesul repartiţiei produsului intern brut;
– definirea funcţiilor finanţelor publice prin care se îndeplineşte misiunea socială a
finanţelor publice;
– înţelegerea rolului financiar, economic şi social al finanţelor publice. 1.3.1.
Conceptul de finanţe publice
Existenţa şi dezvoltarea finanţelor publice este indisolubil legată de apariţia şi
dezvoltarea statului şi de utilizarea banilor şi a formelor valorice în repartizarea produsului
intern brut (sau venitului naţional).
În toate orânduirile social-economice (orânduirile de stat), finanţele s-au manifestat ca
relaţii sociale, de natură economică, apărute în procesul repartiţiei produsului social, în
strânsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor asumate de stat în evoluţia sa istorică.
Această formă de manifestare ca relaţii sociale, are un caracter obiectiv care decurge
din faptul că la nivelul unei societăţi se disting, în linii generale, două mari categorii de nevoi
ale membrilor societăţii, respectiv:
a) nevoi individuale, care sunt satisfăcute, prin aşa numitele bunuri private
b) nevoi colective, care sunt satisfăcute prin aşa numitele bunuri publice.
Se poate distinge şi o combinaţie a primelor două categorii, care se constituie într-o
categorie specială de nevoi, care sunt satisfăcute în mod selectiv, pe baza unor criterii de
eligibilitate ale beneficiarilor, prin bunuri numite cvasipublice/sau cvasiprivate.
Astfel, satisfacerea nevoilor membrilor societăţii se realizează prin intermediul
bunurilor publice, bunurilor private sau al bunurilor cvasipublice, în diferite proporţii.
Între cele două mari categorii de bunuri, există deosebiri importante, după cum
urmează:
–bunurile private presupun un consum individual al persoanelor din societate, în timp
ce bunurile publice presupun un consum indivizibil (colectiv), acestea aducând foloase
tuturor membrilor societăţii;

2
 –consumul de bunuri private este de tip concurenţial, în timp ce consumul de bunuri
publice este de tip neconcurenţial;
–accesul la bunurile private este condiţionat de plata unei contribuţii, în timp ce
accesul la bunurile publice este gratuit, respectiv nu este condiţionat de o astfel de plată;
–bunurile private sunt procurate prin mecanismul pieţei, iar bunurile publice sunt
asigurate de autorităţile publice;
–oferta bunurilor private antrenează costuri individuale de producţie, în timp ce oferta
bunurilor publice antrenează cheltuieli publice.
Într-o economie de piaţă, cum este şi cea a României, regula generală o constituie
existenţa bunurilor private care se asigură contra-cost prin mecanismul pieţei concurenţiale.
Bunurile publice se asigură de autorităţile publice acolo unde sectorul privat nu este interesat
să asigure acele bunuri, datorită aşa-numitului eşec al pieţei imperfecte (de exemplu,
producerea acestora nu aduce profit; nu se pot stabili exact beneficiarii pentru a le solicita
preţul datorat; existenţa monopolurilor naturale; etc.)
Asigurarea bunurilor publice, prin antrenarea de cheltuieli publice, presupune
finanţarea acestora din resurse financiare pe care autorităţile publice le procură, sub formă de
impozite, taxe sau contribuţii, cu titlu obligatoriu, de la persoanele fizice şi juridice din
societate.
Colectarea de resurse financiare şi efectuarea de cheltuieli publice se constituie în
fonduri financiare publice.
În procesul procurării şi repartizării acestor resurse financiare pe destinaţii, potrivit
obiectivelor şi sarcinilor asumate de stat (prin partidul sau coaliţia de partide aflate la
conducerea ţării a căror Program de guvernare a fost legiferat în mod democratic) la un
moment dat, apar anumite relaţii sau raporturi sociale.
Aceste relaţii sunt de natură economică şi exprimă repartizarea unei părţi din venitul
naţional (sau avuţiei naţionale) prin intermediul statului, în formă bănească, între diferite
grupuri sociale. Aceste relaţii reprezintă relaţii financiare sau finanţe.
Dacă existenţa finanţelor publice are caracter obiectiv care derivă din existenţa
nevoilor colective, modul concret de punere în aplicare a măsurilor/politicilor pe care le ia
statul la un moment dat, are un caracter subiectiv

1.3.. Conţinutul finanţelor publice

Resursele financiare sub formă bănească, care se constituie la dispoziţia statului şi
sunt destinate achiziţionării de bunuri publice sau în scopul redistribuirii între indivizi a
veniturilor din economie (din raţiuni de echitate), se constituie pe seama transferului de
putere de cumpărare de la persoanele fizice (gospodăriile populaţiei) şi juridice
(întreprinderile sau agenţii economici) către autorităţile statului.
Acest transfer al puterii de cumpărare se realizează sub formă de fluxuri de resurse
băneşti în dublu sens, prin constituirea fondurilor publice de la persoane fizice şi juridice şi
prin repartizarea fondurilor publice către persoane fizice şi juridice.
Principalele trăsături caracteristice ale transferului de valoare, în cazul finanţelor
publice sunt:

3
 –transferul de valoare, exprimat valoric, se face în dublu sens, de la persoanele fizice
(gospodăriile populaţiei) şi juridice (întreprinderile sau agenţii economici) către autorităţile
statului, şi invers, de la autorităţile statului către persoanele fizice (gospodăriile populaţiei) şi
juridice (întreprinderile sau
agenţii economici)
–reprezintă un transfer de putere de cumpărare exprimat exclusiv în bani.
–se efectuează, de obicei, fără contraprestaţie directă. (de exemplu pentru impozitele
achitate contribuabilii nu primesc nimic; ajutoarele sociale nu presupun o contraprestaţie)
–se realizează, în principal, cu titlu nerambursabil şi definitiv.
Trebuie să se reţină faptul că sfera finanţelor este mai restrânsă decât cea a relaţiilor
băneşti, limitându-se doar la relaţiile băneşti care exprimă un transfer de valoare.
Relaţiile financiare sau finanţele - reprezintă o categorie economică obiectiv necesară,
determinată de existenţa statului şi de folosirea banilor şi a formelor valorice în repartizarea
produsului social, făcând parte din baza economică a societăţii.

1.4. Funcţiile şi rolul finanţelor publice

Apariţia şi existenţa finanţelor publice au un caracter obiectiv deoarece servesc la
realizarea unor obiective precis determinate necesare desfăşurării activităţii societăţii şi care
nu s-ar putea înfăptui altfel.
Misiunea socială a finanţelor publice se înfăptuieşte prin funcţiile de bază pe care le
exercită, respectiv: funcţia de repartiţie şi funcţia de control.
Funcţia de repartiţie a finanţelor publice cuprinde două faze strâns legate între ele, şi
anume: constituirea fondurilor(veniturilor) publice şi repartizarea (distribuirea) fondurilor
publice.
Constituirea fondurilor publice constă în formarea de resurse financiare publice care
se poate realiza pe mai multe căi: impozite, taxe, contribuţii pentru asigurări sociale, amenzi,
penalităţi, vărsăminte din profitul regiilor autonome, vărsăminte din veniturile instituţiilor
publice, redevenţe, chirii din concesiuni şi închirieri ale unor bunuri aparţinând statului,
venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat.La constituirea acestora participă cu
resurse toate sectoarele sociale: sectorul cu capital privat, de stat sau mixt,, instituţiile
publice, populaţia, etc., în proporţii diferite, în funcţie de capacitatea lor financiară.
Repartizarea (distribuirea) fondurilor publice pe beneficiari (persoane fizice sau
juridice) este precedată de inventarierea şi evaluarea nevoilor sociale.
Datorită faptului că cererea de resurse financiare este mai mare decât oferta lor, este
necesar ca autorităţile publice să trieze şi să ierarhizeze cererile organelor centrale sau locale
cu privire la realizarea anumitor obiective şi să stabilească unele priorităţi, în funcţie de
condiţiile concrete ale fiecărei etape.
Distribuirea resurselor financiare implică stabilirea destinaţiilor pentru cheltuielile
publice, cum sunt: învăţământ, sănătate, asigurări sociale şi protecţie socială, gospodărie
comunală şi locuinţe, apărare naţională, ordine publică, acţiuni economice, datorie publică,
Ambele faze ale funcţiei de repartiţie (constituirea şi repartizarea fondurilor publice)
se realizează în procesul de distribuire şi redistribuire a bogăţiei naţionale, care are loc între
diverse persoane fizice sau juridice, prin intermediul statului.

4
 Constituirea şi dirijarea fondurilor publice reprezintă un proces unitar şi neîntrerupt,
având un rol important în înfăptuirea reproducţiei sociale lărgite.
Necesitatea constituirii unor fonduri financiare la dispoziţia statului, în vederea
înfăptuirii funcţiilor şi sarcinilor asumate, se resimte în toate ţările, indiferent de gradul de
dezvoltare, ceea ce conferă funcţiei de repartiţie un caracter obiectiv.
În schimb, modul de constituire a fondurilor şi de distribuire a acestora are un caracter
subiectiv, deoarece depinde de capacitatea factorilor de răspundere de a percepe şi răspunde
nevoilor sociale la un moment dat, de gradul de dezvoltare economico-socială a ţării, de
concepţiile (orientările doctrinare) forţelor politice aflate la putere.
Funcţia de control a finanţelor publice este strâns legată de funcţia de repartiţie, dar
are o sferă de manifestare mai largă, deoarece vizează atât constituirea şi repartizarea
fondurilor publice, cât şi modul de utilizare a acestora.
Necesitatea funcţiei de control decurge din faptul că resursele financiare puse la
dispoziţia statului, aparţin întregii societăţi, iar acestea reprezintă o parte însemnată din
produsul intern brut.
Organele de control financiar ale statului urmăresc încasarea ritmică şi în cuantumul
prevăzut a veniturilor statului, instaurarea şi menţinerea disciplinei financiare, limitarea
evaziuni fiscale, consumarea acestora pentru obiectivele cărora le-au fost destinate, utilizarea
resurselor financiare în condiţii de maximă eficienţă, etc.
Având în vedere cele prezentate, rezultă că prin intermediul finanţelor publice se
realizează o largă redistribuire a veniturilor şi averii între membrii societăţii, în scopul
reducerii sărăciei şi asigurării, pe cât posibil, a mijloacelor de existenţă necesare unui trai
decent pentru întreaga populaţie.
Rolul finanţelor publice, se manifestă în plan financiar, economic şi social.
Cu ocazia colectării resurselor financiare prin intermediul impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor percepute şi, a finanţării cheltuielilor publice pe diferitele destinaţii, are loc un
amplu proces de redistribuire a veniturilor şi averilor persoanelor fizice şi juridice.
Concret, această redistribuire îmbracă diverse forme, cum sunt:
–acordarea de ajutoare, indemnizaţii, pensii, burse pentru persoanele aparţinând unor
anumite categorii sociale;
–subvenţionarea de la buget a producţiei sau comercializării
anumitor bunuri şi servicii (ex.: încălzirea);
–oferta gratuită a unor bunuri publice (ordine publică, protecţie socială, apărare
naţională, învăţământ până la anumite grade, ocrotirea sănătăţii etc.)
Prin transferul de putere de cumpărare realizat de finanţele publice are loc o
modificare a raporturilor sociale, care influenţează: procesul reproducţiei sociale, potenţialul
economic al întreprinderilor, veniturile şi averea cetăţenilor, nivelul de trai al populaţiei şi, în
general, calitatea vieţii.
Finanţele publice sunt utilizate, de asemenea, şi în scopul asigurării dezvoltării
economice şi sociale a ţării într-un cadru echilibrat. Prin instrumentele fiscale şi bugetare
autorităţile publice influenţează procesele economice şi înlătură dezechilibrele economice
care apar, astfel:

5
 –reducerea impozitelor pentru stoparea fenomenelor inflaţioniste sau stimularea
activităţii economice; sporirea impozitelor pentru reducerea anumitor consumuri sau
activităţi;
–finanţarea unor anumite activităţi pentru crearea de noi locuri de muncă, recalificarea
şi reorientarea şomerilor;
– contractarea de împrumuturi externe de către stat pentru completarea resurselor
interne sau garantarea de către stat a împrumuturilor contractate de întreprinderile particulare
pentru realizarea unor obiective de interes naţional.
Implicarea statului în economie se materializează şi prin adoptarea de către
autorităţile publice a unor reglementări absolut necesare pentru buna funcţionare a economiei
naţionale: legi, ordonanţe guvernamentale, hotărâri de guvern, norme metodologice, etc. pe
diferite domenii de activitate cum sunt, asigurările sociale, protecţia mediului, sancţionarea
concurenţei neloaiale ş.a.