Sunteți pe pagina 1din 77

MASTER „SOCIETATE ŞI FAMILIE”

CLAUDIA BURUIANĂ

ANTROPOLOGIA FAMILIEI

SUPORT DE CURS
OBIECTIVE, TEMATICĂ, BIBLIOGRAFIE

Obiective:

- să prezinte diversitatea modelelor familiale şi unitatea lor;

- transformările suferite de tipurile familiale în diverse arii culturale în


contextul globalizării;

- regândirea definiţiilor şi funcţiilor familiei în lumea contemporană.

Tematica de curs:

Perspectiva cursului: Abordarea antropologică a familiei. Domeniul


antropologiei familiei şi sistemelor de rudenie. Abordarea calitativă a familiei.
Obiectul cercetării
Acţiuni, interacţiuni, roluri şi relaţii în familie Acţiuni, interacţiuni, roluri şi
relaţii în familie. Iubirea, complementaritatea, dependenţa reciprocă şi
îngăduinţa reciprocă
Modele
Accentul pe relaţii şi interacţiuni. Ernst. W. Burgess, 1926, La famille comme une
unite d’interactions personelles (dezvoltă o idee a lui Durkheim)
Specificul acţiunilor şi interacţiunilor persoanelor înrudite (C.C. Harris,
Relaţiile de rudenie)

Accentul pe experienţă şi trăire a vieţii de familie. F. Dubet, Sociologie de


l’experience, Paris, Seuil, 1994.

E. Todd, La troisieme planete. Structures familiales et systemes ideologiques, Seuil,


Paris, 1983.
Metode: Istorii ale vieţii de familie. (Oscar Lewis, Copiii lui Sanchez)
3
3

1. Familia şi rudenia ca obiecte de studiu privilegiate ale antropologiei. De la


evoluţionism la abordarea noologică a familiei în antropologie

2. Problematica antropologică a familiei. Omul ca fiinţă “conjugală” –


“universalitatea” instituţiei familiale.

3. Constituirea familiei. Învăţarea noilor roluri şi dobândirea unei noi


identităţi. Puterea legăturii ritualice. Obiceiuri, ceremonii şi ritualuri în viaţa
de familie

4. Constituirea şi «funcţionarea» familiei. Iubirea ca o competenţă esenţială în


viaţa de familie. Studii de caz. Viaţa cotidiană a familiei «X».

5. Universalitatea parentalităţii. Schimbări în rolurile şi comportamentele


ataşate instituţiei parentale. Studii de caz.

6. Interacţiuni, relaţii şi roluri conjugale. Studii de caz.

7. Interacţiunile sociale intra şi interfamiliale. Regândirea definiţiilor şi


funcţiilor familiei în contextul globalizării. Schimbări la nivelul interacţiunilor
intrafamiliale. Studii de caz.

8. Identitate socială şi memorie familială. Studiu de caz : “Familia în


comunism”. Istorii ale vieţii de familie (etnobiografii)

9. Familia şi transmiterea culturii. Studiu de caz: “Gospodăria şi familia rurală


în România postdecembristă”

10. Familia în faţa ideologiilor sexiste contemporane. Studiu de caz: Efectele


“ambiguizării” morale în societatea modernă

Bibliografie:
4
4

Ilie Bădescu, Noologia. Sistem de sociologie spiritualistă, Bucureşti, 2002.

Pascal Lardellier, Teoria legăturii ritualice, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003.

Marc Auge (dir.) - 1975. - Les domaines de la parenté: filiation, alliance, résidence. -
Paris: Maspéro. - 139 p. - (Dossiers africains)

Robert Deliege - 1996. - Anthropologie de la parenté. - Paris : A. Colin. - 175 p. -


(Cursus. Sociologie)

Louis Dumont, 1997. Eseu despre individualism. O perspectivă antropologică


asupra ideologiei moderne, trad. L. şi L. Ştefan-Scalat, Anstasia & CEUPress.

Louis Dumont - 1971. - Introduction à deux théories d'anthropologie sociale:


groupes de filiation et alliance de mariage. - Paris; La Haye: Mouton. - 139 p. - (Les
textes sociologiques; 6)

Christian Ghasarian - 1996. - Introduction à l'étude de la parenté. - Paris: Seuil. -


276 p. - (Points ; 318. Essais)

Rodney Needham (dir.) - 1977. - La parenté en question: onze contributions à la


théorie anthropologique. - Paris: Seuil. - 348 p. - (Recherches anthropologiques)
[Trad. de: Rethinking kinship and marriage, 1971]

Alfred Reginald Radcliffe-Brown - 1969. - Structure et fonction dans la société


primitive. - Paris: Ed. de Minuit. - 363 p. - (Le sens commun) [Traduit de:
Structure and function in primitive society, 1952; rééd. Paris: Seuil, 1972. - (Points
; 37. Sciences humaines)]

Arjun Appadurai - 1996. - Modernity at large: cultural dimensions of globalization.


- Minneapolis ; London: University of Minnesota Press. - XI, 229 p. - (Public
worlds; vol. 1)
5
5

Jonathan Friedman - 1992. - Cultural identity and global process. - London [etc.]:
Sage. - VIII, 270 p. - (Theory, culture and society)

Ulf Hannerz - 1996. - Transnational connections: culture, people, places. - London ;


New York: Routledge. - IX, 201 p. - (Comedia)

J. Barrau , “A propos du concept d’ethnoscience”, Paris, 1985.


1. Abordarea antropologică a familiei. Domeniul antropologiei
familiei şi sistemelor de rudenie
Familia, căsătoria şi rudenia au constituit un câmp de investigaţie
privilegiat pentru antropologia culturală şi socială, cercetarea în acest domeniu
aducând o contribuţie importantă la dezvoltarea teoriei şi aparatului conceptual
al acestei mai “tinere” discipline din câmpul ştiinţelor socio-umane. Spre
deosebire de sociologie, care se focalizează mai mult asupra familiei şi mai puţin
asupra rudeniei, în antropologia culturală şi socială familia, constituirea şi
consacrarea acesteia prin rituri special instituite - căsătoria şi sistemele de
rudenie sunt aproape de nedisociat. Asupra acestei distincţii dintre sociologie şi
antropologie în abordarea familiei şi rudeniei, să reţinem deocamdată explicaţia
pe care o aduce C.C. Harris în prefaţa lucrării sale despre relaţiile de rudenie:
“Când am fost invitat să contribui cu un volum despre relaţiile de înrudire (…),
prima mea reacţie ca sociolog al familei, a fost să sugerez că un antropolog ar fi
cel mai potrivit pentru redactarea unui asemenea volum. Acest răspuns este
relevant pentru relaţia istorică dintre disciplinele sociologiei şi antropologiei.
Studiul înrudirii este o activitate nobilă, aflată în centrul disciplinei
antropologice, unde ocupă o poziţie corespunzătoare studiului stratificării din
sociologie. Sociologia nu studiază relaţiile de rudenie, ci “familia”. În timp ce
studiile asupra familiei au dobândit, recent, o nouă dimensiune datorită gândirii
feministe şi interesului arătat de “noua dreaptă” problemelor familiei, ele rămân
o activitate relativ modestă în cadrul sociologiei iar efectul afirmării lor actuale a
fost diminuarea interesului privitor la familie ca grup înrudit şi deplasarea
atenţiei asupra relaţiilor de gen, adică asupra relaţiilor conjugale, în cadrul
căminului. Motivele separării istorice a activităţii de cercetare dintre cele două
discipline se găsesc în teoriile fundamental evoluţioniste asupra naturii societăţii
noastre. Societăţile “simple/primitive/antice” erau văzute ca tipuri de
formaţiuni sociale ale căror structuri erau bazate pe sisteme de rudenie, prin
contrast cu societăţile “moderne”, “complexe” (de exemplu cele
capitaliste/industriale), a căror viaţă este bazată pe structura relaţiilor
economice. Studiul relaţiilor de rudenie era esenţial pentru înţelegerea primului
tip de societăţi, iar cel al vieţii ecoomice, pentru înţelegerea celui de-al doilea.” 1
Harris constată că această viziune fundamental evoluţionistă, conform căreia
anumite instituţii sunt asociate cu anumite stadii din evoluţia societăţii, “ne
determină să privim “relaţiile de rudenie în societăţile moderne” ca pe o specie
în curs de dispariţie, pe de altă parte, familia poate fi văzută (cel puţin în forma
sa nucleară) ca fiind universală şi deci demnă de a fi studiată.” Acesta ar fi, după
Harris, “fondul diviziunii activităţii dintre disciplinele surori ale sociologiei şi
antropologiei sociale”, şi acesta a condus la un mod de a practica disciplinele
noastre într-un mod “dăunător atât înţelegerii relaţiilor de rudenie cât şi naturii
societăţii contemporane”.
Într-adevăr, unele cercetări au arătat, contrar curentului (sau clişeului)
evoluţionist, că şi în societatea industrială, şi chiar în mediul urban, familia
extinsă şi rudenia nu numai că nu au dispărut, dar pot să asume funcţii sau să
îmbrace forme pe care le-au avut în societatea arhaică/tradiţională. Dacă ţinem
seama doar de mărimea gospodăriei sau numai de locuirea în comun, ne putem
înşela în a aprecia dispariţia familiei extinse. După cum arată istoricul britanic
P.Burke (făcând referire la o cercetare despre muncitorii dintr-un cartier al
Londrei din anii ’50), “rude care stau în case separate pot locui în apropiere,
având posibilitatea să se viziteze în fiecare zi. În acest caz, spune el, o locuinţă
“conjugală”coexistă cu o mentalitate “extinsă”. Exemple istorice ale acestei
coexistenţe sunt uşor de găsit. În Florenţa renascentistă, de exemplu, rudele
nobile locuiau adesea în palate apropiate, se întâlneau regulat în loggia familiei şi
colaborau îndeaproape în chestiuni economice şi politice.” 2 Cercetarea istorică a
familiei a contribuit foarte mult la nuanţarea schemelor generalizante şi de tipar
evoluţionist propuse de sociologia clasică. De exemplu, observă el, viziunea

1
C.C. Harris, Relaţiile de rudenie,, trad. A. Opriţă, pref. M. Voinea, Ed. CEU Du Style, Bucureşti, 1998, p.
16-17.
2
P. Burke, Istorie şi teorie socială, Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 69.
conform căreia în istorie asistăm la o progresivă restrângere şi nuclearizare a
familiei (“teoria nuclearizării”), a fost corectată şi prezentată într-o formă
revizuită de istoricul Lawrence Stone în studiul său despre clasele nobile din
Anglia între 1500 şi 1800: “Stone a susţinut că “familia de spiţă deschisă”, după
cum o numeşte el, predominantă la începutul acestei perioade, a fost mai întâi
înlocuită de “familia nucleară patriarhală restrânsă”, iar apoi, în secolul al XVIII-
lea, de “familia nucleară casnică închisă”. Oricum – ne spune Burke –, chiar şi
această variantă revizuită a fost pusă sub semnul întrebării de Alan MacFarlane,
care sugerează că familia nucleară exista deja în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea.”3

Antropologia relaţiilor parentale


Motto:
“It is usualy assumed in our society that people have to be trained for
difficult roles: most business firms would not consider turning a sales clerk loose
on the customers without some formal training; the armed forces would scarcely
send a raw recruit into combat without extensive and intensive training; most
states now require a course in driver’s education before high school students can
acquire a driver’s license. Even dog owners often go to school to learn how to
treat their pets properly. This is not true of American parents.”
(E. E. LeMasters, 1974)

Sociologia şi antropologia rolurilor parentale


Această lucrare are drept ax principal ideea că educarea
comportamentului parental este un lucru posibil, dar şi foarte necesar, ce poate
avea urmări benefice atât pentru o serie de probleme grave ale copilului şi
familiei în ţara noastră, dar şi pentru întreaga societate românească, deoarece
familia este un factor de stabilitate şi armonie socială, garanţia ordinii morale (A.
Comte: 1825-26; I. Bădescu: mss; M. Larionescu: 1994) dar şi pentru că
parentalitalitatea - adică faptul de a fi părinte şi de a îndeplini rolurile şi

3
P. Burke, Istorie şi teorie socială, Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 69.
comportamentele ataşate acestei calităţi - este o importantă instituţie socială (La
Rosa: 1986; Bigner: 1995 ).
Vom analiza “premisele” posibilităţii de a interveni cu succes în relaţia
părinţi-copii, prin “educarea comportamentului parental”. Comportamentul
parental este un produs al socializării şi internalizării; învăţăm, asimilăm
“rolurile parentale” începând din primii ani de viaţă, dar nevoia de a învăţa
permanent acest rol, care are un caracter dinamic, - părinţii trebuie “să facă faţă”
unor probleme mereu noi - asociată cu capacitatea persoanei umane de a învăţa
permanent care stă la baza “educaţiei permanente“ a născut ideea “şcolilor de
părinţi”, ca modalitate nonformală de a îmbunătăţi relaţia părinte-copil.
Semnificaţiile culturale ale parentalităţii.
“Cum trebuie să fie un părinte”, noţiunea ideală de părinte îmbracă forme
culturale. Fiecare cultură are moduri specifice de motiva oamenii să-şi dorească
să devină părinţi. În societatea românească tradiţională abia omul căsătorit şi cu
copii este considerat “aşezat”, împlinit, realizat, iar această atitudine este
consemnată în tezaurul paremiologic al românilor: Omul fără copii e ca pomul fără
roade, etc. Înţelepciunea românilor reţine ca excepţionale situaţiile în care o
familie nu rodeşte copii, iar unele basme sunt tocmai expresia nevoii de a corecta,
în planul conştiinţei colective, această situaţie “nenaturală”
Sociologul american Bigner a sintetizat astfel semnificaţiile culturale ale
parentalităţii:
Tabloul semnificaţiilor culturale ale parentalităţii:
Categorii Tipul ideal al parentalităţii Tipul ideal al non-
parentalităţii
Moralitate A fi părinte este considerat o A nu fi părinte înseamnă
obligaţie morală. Să fii părinte să respingi autoritatea
demonstrează moralitate divină. A nu avea copii
este imoral.
Responsabilitate A fi părinte înseamnă a A nu fi părinte semnifică
îndeplini o obligaţie civică, este eludarea
o direcţie a responsabilităţii responsabilităţii, lipsa
civice. copiilor arată
iresponsabilitate.
Identitate sexuală A fi părinte demonstrează A nu fi părinte
şi competenţă acceptarea genului sexual şi demonstrează o
demonstrează competenţa respingere a genului
sexuală. sexual şi implică
incompetenţă sexuală.
Naturalitate Parentalitatea este instinctivă, a A nu fi părinte este
fi părinte este natural. nenatural.
Căsătoria Parentalitatea dă sens A nu fi părinte scade din
căsătoriei, mariajului, implică valoare mariajului, creşte
satisfacţie maritală şi previne şansele de divorţ şi lasă
divorţul. loc insatisfacţiei maritale.
Normaliatte şi Parentalitatea indică sănătate A nu fi părinte indică
sănătate mentală mentală, maturitate socială şi subnormalitatea sănătăţii
stabilitate personală. mentale; lipsa copiilor
indică imaturitate socială
şi un slab echilibru
emoţional.
Sursa: Adaptare după Veevers, J. E. 1973, The social meanings of parenthood,
“Psychiatry”, 36, 291-310, apud Binger, An introduction to parenting, 1995 (după
care se fac toate citările din Binger în lucrare), p. 9.

Atributele sociale ale parentalităţii


Trei axiome de bază au fost identificate de sociologul Ralph LaRosa
pentru a caracteriza calitatea de a fi părinte şi rolurile ataşate acesteia. 4

4
apud Bigner, An introduction to parenting, 1995, p. 11.
I. În măsura în care a fi părinte presupune un ansamblu complex de
“reguli, norme, valori şi credinţe”, parentalitatea este o instituţie socială. LaRosa
specifică de asemenea patru caracteristici ale parentalităţii ca instituţie socială:
a) Externalitatea - parentalitatea poate fi observată “din afară”, evaluată,
atât de indivizii care o experiază, cât şi de cei care nu sunt părinţi.
b) Opacitatea - se referă la necesitatea de a depune un efort special pentru
a înţelege cum funcţionează instituţia.
c) caracterul constrângător - forţează conformitatea indivizilor cu anumite
comportamente. Deşi decizia de a fi sau a nu fi părinte pare să aparţină
indivizilor înşişi care adoptă această decizia, în realitate mediul social face
presiuni pentru a forţa decizia indivizilor ajunşi la vârsta procreării în legătură
cu a avea sau nu copii.
d) legitimitatea - regulile impuse de instituţii sunt acceptate de indivizi ca
fiind adecvate realităţii, rezonabile, “bune”, legitime, iar deviaţiile sunt
considerate de neacceptat.
II. A doua axiomă a lui LaRosa statuează că parentalitatea
comportamentul parental este un produs al socializării şi internalizării. Copilul
îşi priveşte de timpuriu părinţii exercitând aceste roluri, apoi se joacă “de-a
mama şi de-a tata” etc., uneori îşi îngrijeşte fraţii mai mici etc. O serie de mesaje
despre rolurile parentale sunt primite prin media etc.
Se pune problema dacă atunci când copiilor le lipseşte modelul părinţilor
proprii - cazul copiilor instituţionalizaţi de pildă - ai vor întâmpina dificultăţi în a
exercita rolul de părinte atunci când vor fi adulţi şi vor avea proprii lor copii.
Vom arăta în capitolele următoare care sunt noile tendinţe apărute în
modalităţile de a-i trata pe copiii instituţionalizaţi pentru a evita exercitarea
deficitară a rolului de părinte atunci când vor avea proprii lor copii.

2.“Educabilitatea” comportamentului parental


Educaţie, educaţie permanentă, învăţarea rolurilor parentale, socializarea şi
resocializarea părinţilor tineri. “Educaţia” este definită în ştiinţele educaţiei ca
“ansamblu de acţinuni sociale de transmitere a culturii, de generare, organizare şi
conducere a învăţării individuale şi colective.” 5 ”Educaţia permanentă” este un
concept care a făcut deja carieră în cercetarea teoretică şi în acţiunea culturală, în
întreaga lume, precum şi în ţara noastră. Ideea că şi adulţii pot învăţa este de
multă vreme nu doar o cucerire teoretică, ci şi una “întrupată” în instituţii.
Noi vom acorda atenţie aici ideii că şi rolurile de părinte se pot (re)învăţa
şi aprofunda prin intermediul unei reţele speciale de şcoli pentru părinţi, având
ca destinatari îndeosebi părinţii de vârstă tânără. Vom argumenta în capitolul
următor necesitatea acestui sistem de educaţie nonformală urmărind o serie de
fenomene care nu sunt altceva decât consecinţe directe ale îndeplinirii deficitare
a rolului de părinte: copiii abandonaţi, copiii străzii, abuzul asupra copilului s.a.
precum şi ipoteza că recuperarea funcţiei socializatoare a familiilor de
provenienţă a copiilor abandonaţi este posibilă. Această ipoteză este dealtfel
“validată” experimental prin sistemul de asistenţă socială a familiei, prin practica
terapiei familiei (a grupului familial) care dă roade deja de multă vreme în ţările
din Vest, dar are şi în România precursori străluciţi în direcţia iniţiată de Veturia
Manui9lă în perioada interbelică, în tradiţia şcolii monografice de la Bucureşti,
tradiţii reiterate după decembrie ‘89 prin crearea Departamentului de Asistenţă
Socială în cadrul Facultăţii de Sociologie, Psihologie, Pedagogie din Universitatea
din Bucureşti.
Sistemul şcolilor de părinţi având ca destinatari părinţii tineri este
conceput ca o reţea nonformală care să completeze modul informal de asimilare a
rolurilor parentale prin relaţiile şi interacţiunile din mediul personal de viaţă, în
mediul comunităţii familiale sau de vecinătate, joc, muncă, 6 etc.
Premisele care conduc la ideea posibilităţii educării comportamentelor parentale.

5
DICÞIONAR DE SOCIOLOGIE, Zamfir & Vlãsceanu, coord., Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 202.
6
v. ibidem.
3. Copiii abandonaţi şi instituţionalizarea lor în România. Rezultate ale
cercetărilor privind situaţia la nivelul anului 1997 în ţara noastră

Cadrul legislativ al ocrotirii copiilor abandonaţi şi instituţionalizării acestora.


Acest cadru este descris în prezent în ţara noastră de următoarele acte normative
adoptate după 1990:
 legea 11/ 1990 privind încuviinţarea adopţiei, modificată prin
legea 48 / 1991;
 Decret lege 138 / 1990 privind ameliorarea condiţiilor de protecţie,
educaţie şi şcolarizare a unor categorii de minori;
 Hotărârea de Guvern 63 / 1991 pentru crearea Comitetului Român
de Adopţii;
 Hotărârea de Guvern 103 / 1993 privind crearea Comitetului
Naţional pentru Protecţia Copilului
 Legea 47 / 1993 privind declararea judecătorească a abandonului7.
De asemenea, după 1990, România a ratificat o serie de Convenţii
internaţionale în domeniul ocrotirii copilului:
 Convenţia ONU privind drepturile copilului (Legea 18 / 1991);
 Convenţia europeană privind adopţia de copii (Legea 15 / 1993);
 Decretul 90 / 1992 cu privire la aderarea României la Convenţia
europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei. 8
Specialiştii apreciau în anul 1995 că acest cadru juridic în domeniul
ocrotirii copiilor abandonaţi este marcat de “existenţa a numeroase acte normative
vechi, care frânează nepermis de mult rezolvarea problemelor copilului, ambiguitatea
unor texte insuficient elaborate, inconsistenţa unor acte normative, caracterul
contradictoriu al unora dintre ele”.9

7
ZAMFIR E., GEORGESCU, A.., STÃNESCU , A., Protecþia copilului în situaþii deosebite, în
POLITICI SOCIALE. România în context european, ZAMFIR & ZAMFIR coord., Editura Alternative,
Bucureşti, 1995, în cap. 10: “Politica de protecþie a copilului în România”, p. 225-226.
8
ibidem, p. 226.
9
ibidem.
Situaţiile de abandon al copilului descriu un continuum având ca poli
copilul care trăieşte în familia sa şi abandonul consemnat legal:
 părăsirea copilului în maternităţi, leagăne, spitale, case de copii, în
gări sau pe stradă;
 încredinţarea copilului pe o perioadă nedeterminată unor instituţii,
“fără a exista o decizie clară la caracterul provizoriu sau definitiv al separării”;
 neglijarea “cronică” a copilului “lăsându-l să stea în stradă, să fugă
din familie, să-şi obţină singur cele necesare”.10

Cauzele abandonului copiilor înainte de 1990 şi în perioada actuală în România.


Un indicator important al calităţii vieţii copilului este riscul de a fi abandonat. 11
Între factorii de risc ai abandonului copiilor, în perioada dinainte de 1990,
Raportul ICCV citat, Pentru o societate centrată pe copil, evidenţiază:
 politica pronatalistă - care a generat cohorte întregi de copii
nedoriţi;
 sărăcirea cuplată cu tendinţe de dezorganizare a familiei
marginalizate;
 rata ridicată a mortalităţii materne datorată în mare măsură
avorturilor empirice.
 un sistem de ocrotire care “alimenta” fenomenul copiilor
abandonaţi de către familia biologică: prelungirea internării pentru îngrijiri
medicale, prelungire datorată incapacităţii sistemului de a sprijini familiile în
dificultate conducea la separarea progresivă a copilului de familie şi se
transforma ireversibil în abandon.
 degradarea cantitativă şi calitativă a serviciilor pentru mamele cu
copii, a sistemului de ocrotire medicală în familiile cu copii.12

10
PENTRU O SOCIETATE CENTRATÃ PE COPIL. Raport realizat de Institutul de Cercetare a Calitãþii
Vieþii. ZAMFIR, C. coord., contribuþie specialã ZAMFIR E.,Bucureşti, 1997, p. 86.
11
ibidem.
12
ibidem, pp. 86-87.
Aceşi factori au produs o adevărată “explozie a abandonului în ultima
perioadă a regimului socialist”.13
Deşi ar fi fost de aşteptat ca noul cadrul legislativ de după 1990, prin
liberalizarea avortului, să înlăture fenomenul copiilor nedoriţi, una din
principalele cauze a abandonului copilului, în perioada de tranziţie abandonul
copilului a cunoscut o tendinţă de creştere. 14
Specialiştii apreciază această creştere ca având o “semnificaţie dramatică”
în condiţiile prăbuşirii natalităţii. Această creştere a numărului de copii
abandonaţi relativ la numărul de nou născuţi pare însă să fie un efect mai general
al tranziţiei, fiind prezent în aproape toate ţările din Estul şi Centru Europei, mai
puţin în Ungaria.15

Tabel: Creşterea proporţiei copiilor abandonaţi faţă de scăderea


numărului de nou născuţi în Europa Centrală şi de Est
(1994 faţă de 1989)

Ţara Copii abandonaţi Nou născuţi


Bulgaria* 110, 3 74, 0
România 108,9 67,7
Polonia 102, 5 84, 5
Rusia 100.4 64,4
Slovacia 95, 9 81,0
Republica Cehă 91,1 83,9
Ucraina 90,2 74,1
Ungaria 78,4 96,6
* Numai copii instituţionalizaţi.
Sursa: TRANSMONEE, pentru România CNS, cf. Raportul “Pentru o societate
centrată pe copil”16

13
ibidem.
14
ibidem, p. 87.
15
ibidem.
16
ibidem, p. 88.
În România, relativ la numărul copiilor mici (0-3 ani), proporţia copiilor
abandonaţi a cunoscut o creştere de aproape 100 % în perioada postdecembristă
(1989-1996):

Tabel:
Numărul copiilor instituţionalizaţi, plasaţi familial sau încredinţaţi,
numărul total al celor separaţi de familia biologică şi proporţia acestora în
populaţia copiilor mici (0-3 ani)

A Co Copii în Total copii % % din


nul pii în plasament separaţi de familia total copii 0-3
leagăne familial sau biologică ani
încredinţare
1 10 5730 16 684 1 1,1
989 954 00,0
1 8.2 - - - -
990 86
1 796 9141 17109 1 1,4
991 8 02, 5
1 997 7549 17 528 1 1,5
992 9 05,0
1 844 8253 16 695 1 1,6
993 2 04,5
1 855 8342 16 897 1 1,7
994 5 06,9
1 862 10 516 19 138 1 2,0
995 2 18,3
1 986 11 000 20 863 1 2,2
996 3 25,0

Sursa: Departamentul pentru Protecţia Copilului, 1997, cf. Raportul . Raportul


“Pentru o societate centrată pe copil”17
17
ibidem, p. 88.
Aceeaşi sursă menţionează ca principale cauze ale creşterii abandonului
copilului în România în perioada de tranziţie:
 explozia sărăciei între 1991-1994, fiind vorba de fapt de o
combinaţie de factori:
“Spre deosebire de ţările occidentale, în România, sărăcia
reprezintă o cauză esenţială a abndonului. Ceea ce este grav, este
că segmentul de populaţie caracterizat printr-o combinaţie unică
de sărăcie, marginalizare socială şi natalitate ridicată este înalt
rezistent la creşterea economică, fiind ultimul segnet care
beneficiază de aceasta, fiind de fapt exclus de la participarea la
aceste beneficii(...) Sporirea ajutorului social ar putea să ofere,
paradoxal, o întărire a natalităţii acestui segment.”18
 mijloacele de planificare familială sunt inaccesibile pentru
segmente întregi ale populaţiei fie datorită preţului care de curând a fost din nou
crescut, (“printr-o decizie ale cărei consecinţe nu au fost considerate”cum
apreciază autorii raportului citat), fie datorită neinformării asupra modalităţilor de
contracepţie, consecinţelor acestora pentru organism etc. România deţine în prezent
unul dintre primele locuri în Europa în privinţa numărului de avorturi.
 insuficienta atenţie acordată fenomenului natalităţii practic
necontrolate din segmentele marginale ale colectivităţii.
“Sistemul de planificare familială, experimentat până
acum, pare a se adresa în cea mai mare măsură clasei mijlocii şi
extrem de puţin segmentelor care în mod efectiv ar avea nevoie de
aceasta.(...) Studiile arată că nu atât tradiţia, cât lipsa controlului
asupra propriei vieţi, cristalizat în anumite segmente marginale
ale colectivităţii în ultimele decenii ale regimului socialist, este
explicaţia menţinerii unei natalităţi practic necontrolate în aceste
zone ale populaţiei.”19

18
ibidem, p. 89.
19
ibidem, p. 89.
 creşterea ponderii mamelor foarte tinere. Acesta unul dintre
segmentele de populaţie cu cel mai mare risc al abandonului copilului, alături de
populaţia de rromi.
Principalele direcţii de acţiune în vederea prevenirii şi reducerii abandonului
propuse de autorii Raportului “Pentru o societate centrată pe copil”

4. Efectele socializării instituţionalizate a copiilor


5. Alternative la instituţionalizarea copiilor
Principalele soluţii alternative la instituţionalizarea copiilor sunt:
integrarea în familiile de provenienţă, adopţia, încredinţarea.
Aceste forme alternative de îngrijire a copiilor aflaţi în situaţia de
separare de familia biologică au cunoscut, cdupă cum arată şi Raportul Pentru
o societate centrată pe copil, “o subdezvoltare cronică”. Deşi acestea erau de
asemenea prevăzute în legislaţie, instituţionalizarea le era preferată.
După decembrie ‘89 raportul dintre numărul de copii instituţionalizaţi
şi cel al copiilor aflaţi în plasament familial sau încredinţare a evoluat astfel:
Tabel: Copii în leagăne, plasament familial sau încredinţare
Anul Copii în leagăne Copii în plasament %
familial sau încredinţare
1989 10 954 5730 1
00,0
1990 8.286 - -
1991 7968 9141 1
02, 5
1992 9979 7549 1
05,0
1993 8442 8253 1
04,5
1994 8555 8342 1
06,9
1995 8622 10 516 1
18,3
1996 9863 11 000 1
25,0
Sursa: Raportul “Pentru o societate centrată pe copil”, p. 88.
Numărul copiilor instituţionalizaţi este deci dublu faţă de cel al
copiilor abandonaţi pentru care s-au găsit soluţii alternative.
În anii din urmă au fost fost gândite şi experimentate o serie de
programe de îngrijire a copiilor (abandonaţi aflaţi în instituţii de îngrijire) în
condiţii tot mai apropiate de cele ale mediului familial.
Programul Pro-Familia, lansat de organizaţia “Pentru Copiii Noştri”
promovează un asemenea model care încearcă să recupereze pentru copii
climatul familial de care s-au desprins în mod dramatic şi definitiv
traumatizant pentru personalitatea lor: în cadrul unităţilor de tip Pro - familia,
copiilor le este respectat dreptul la familie, ei pot “...merge la cumpărături, în
vizită la prieteni, la grădiniţa sau şcoala din cartier, la dispensarul teritorial”,
copii sunt implicaţi “în luarea deciziilor, în activităţile gospodăreşti”. 20
Mai mult, este încurajată legătura copiilor cu familia lor biologică,
(aceştia primesc chiar bani pentru a se deplasa să-şi viziteze copii în unităţile
Pro-familia) şi sunt căutate soluţii definitive pentru copiii aflaţi sub îngrijire în
aceste unităţi, care au fost concepute ca tranzitorii.
Raportul Pentru o societate centrată pe copil propune reformarea instituţiilor
pentru copii într-o asemenea direcţie, adică o mai mare apropiere de climatul
familial, prin: “reducerea dimensiunilor instituţiei pentru copii; micşorarea
numărului de copii la o grupă; introducerea unor planuri individuale de
îngrijire şi dezvoltare a copilulului; implicarea copiilor în procesul de luare a
deciziilor, în funcţie de vârstă şi de stadiul de dezvoltare; încurajarea
menţinerii legăturilor copilului cu familia şi prietenii prin vizite reciproce;
asigurarea continuităţii şi stabilităţii îngrijirii (menţinerea fraţilor şi surorilor
în aceeaşi grupă, fluctuaţiacât mai redusă a personalulului etc.); dezvoltarea
identităţii de sine a copilului (lucruri personale pentru fiecare copil,
aniversarea zilelor de naştere, albume de fotografii etc.); dezvoltarea
conceptului de lucrător cheie / pesoana de referinţă, care trebuie să fie
elementul de reper al copilului”; dezvoltarea simţului responsabilităţii şi al
proprietăţii copilului; învăţarea unor deprinderi de viaţă şi implicarea copiilor

20
Pentru Copiii Noştri, Bucureşti, apud Raportul Pentru o societate centratã pe copil, ed. cit. p. 103.
în activităţi de tip familial (pregătirea hranei, curăţenia), în funcţie de vârstă şi
de stadiul de dezvoltare. “21

DE LA ANALIZE CANTITATIVE LA FOLOSIREA METODELOR


CALITATIVE IN CERCETAREA FAMILIEI

CUPRINS

1. STATUSUL ŞI ROLUL FEMEII ÎN CADRUL TINERELOR


CUPLURI - EVOLUŢII POSTDECEMBRISTE, ÎNTREBĂRI ŞI IPOTEZE
- Evoluţii demografice
- Evoluţii economice
- Evoluţii /geo/politice şi juridice
- Evoluţii cultural-spirituale şi religioase
2. TEORII ASUPRA DISTRIBUŢIEI DE SET-STATUSURI ŞI SET-
ROLURI CONJUGALE ŞI FAMILIALE
- Teoria perechii romantice
- Teoria puterii maritale
- Teoria stilurilor conjugale
- Teoria modelelor familiale tradiţionale şi moderne

3. FORMULAREA ŞI TESTAREA IPOTEZELOR


- Formularea ipotezelor.
- Verificarea ipotezelor - necesitatea corelării metodelor calitative şi
cantitative în cadrul unei metodologii complexe pentru abordarea
problematicii tinerelor cupluri.
- Alegerea metodelor. Ancheta pe bază de chestionar cu întrebări
închise şi deschise. Ancheta etnobiografică pe bază de biografie socială
provocată dirijată, autoadministrată, scrisă.

21
p. 12-13.
4. CONSTRUCŢIA ŞI PRETESTAREA INSTRUMENTELOR
CERCETĂRII
- Chestionarul pentru ancheta pe bază de chestionar cu întrebări
închise şi deschise.
- Ghidul pentru ancheta etnobiografică pe bază de biografie socială
provocată, dirijată, autoadministrată, scrisă.
- Descrierea modalităţilor de interpretare a datelor.
- Concluziile pretestării instrumentelor.
5. ANEXE
1.Statusul şi rolul femeii tinere în cadrul tinerelor cupluri -
probleme actuale, teorii şi perspective

Evoluţii demografice
Între 1990-1996 populaţia feminină a cunoscut o creştere naturală (+
33.000, în timp ce populaţia masculină a cunoscut o scădere naturală: - 68.000,
Sursa: Populaţie şi societate, Periodic al Centrului de Demografie al Academiei
Române, nr. 2 / martie-aprilie 1997), dar caracteristicile demografice cele mai
importante ale populaţiei feminine din România pentru perioada de după
decembrie '89 în ţara noastră sunt scăderea fertilităţii şi a natalităţii. Acestea,
arată demografii, nu se pot pune numai pe seama contextului economic
(scăderea nivelului de trai în perioada de tranziţie), ci un ansamblu complex
de factori influenţează decizia cuplului asupra numărului de copii.
Unul dintre indicatorii cei mai expresivi ai scăderii numărului de
născuţi în perioada postdecembristă este indicatorul conjunctural al fertilităţii
(ICF - număr de născuţi la o femeie) care a scăzut în mod constant, ajungând
sub nivelul necesar pentru înlocuirea generaţională (2,1 copii născuţi la o
femeie).
Rata totală de fertilitate (Număr de copii la o femeie, în perioada 15-49
de ani) şi rata natalităţii (născuţi vii la 1000 de locuitori) între 1990-1995 au
cunoscut următoarea evoluţie:
Indici 1990 1991 1992 1993 1994 1995
Rata natalităţii 13,6 11,9 11,4 11,0 10,9 10,6
Rata totală de fertilitate 1,83 1,56 1,50 1,45 1,42 1,40

După toate estimările, tendinţa de scădere a fertilităţii şi natalităţii se


va menţine, atingerea nivelului de înlocuire generaţională fiind posibilă spre
anul 2010.
Ceea ce este interesant pentru cercetarea asupra tinerelor cupluri este
dacă aceste evoluţii demografice se asociază cu schimbări în distribuţia set-
statusurilor şi set-rolurilor familiale. Înseamnă scăderea fertilităţii şi a
natalităţii abdicarea de la rolurile parentale şi asumarea altor roluri
(extrafamiliale) de către populaţia feminină în special, aspiraţii spre un nivel
de instrucţie sau status profesional mai înalt?
Nupţialitatea se menţine la niveluri înalte, deşi în continuă scădere
începând cu 1991:

Indici 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996


Număr căsătorii 177,9 192,7 183,4 174,6 161,6 154,2 153,9
150,4
Rata nupţialităţii 7,7 8,3 7,9 7,7 7,1 6,8 6,8 6,7
(număr căsătorii la 1000 loc.)

Cele mai multe căsătorii au loc în luna octombrie (13,6 %), ceea ce
indică ataşamentul pentru modelul tradiţional de căsătorie, care la noi în ţară
are loc toamna.
În proporţie de 43,6 % femeile tinere se căsătoresc la vârste tinere, la
nivelul anului 1996 între 20-24 de ani. Vârsta medie la prima căsătorie a
femeilor era în 1996 de 22,8 ani . În mediul rural tinerele se căsătoresc în
proporţie de peste 36 % la vârste sub 20 de ani, în timp ce în urban, tinerele se
căsătoresc mai puţin la această vârstă(doar 17 %).
Divorţialitatea este în scădere, după pragul relativ înalt de 1,74 la mie
din 1994 (determinat şi de noua procedură de divorţ, mult mai simplă). Pe
primul semestru al anului curent rata divorţialităţii este de 1,56 la mie, faţă de
1,77 pe primul semestru al anului 1996. (Sursa: Comisia Naţională pentru
Statistică, Buletin Statistic lunar, An VIII, nr.7 / iulie '97, p. 34).
Femeile tinere par să răspundă astfel la problema maritală şi familială
în faţa contextului socioeconomic actual: căsătorie legal constituită, copii
puţini - pe seama unor mijloace contraceptive rudimentare (avort în primul
rând), cum vom arăta mai jos.

Evoluţii economice
Deşi la noi în ţară nu se poate vorbi de existenţa unui cadru legal
discriminatoriu, se înregistrează o rată a şomajului mult mai ridicată la femei
decât la bărbaţi (13, 5 % în raport cu 9,1 % pentru bărbaţi, la începutul
anului1994, februarie - Sursa: SCFR - Situaţia copilului şi a familiei în România,
Comitetul Naţional Pentru Protecţia Copilului, UNICEF, Cons. şt. Prof. Dr.
Elena Zamfir, Editura Alternative, Bucureşti, 1995, p. 42).Găsirea unui loc de
muncă este o problemă serioasă pentru următoarele categorii de femei: femei
sub 40 de ani în general, femei tinere cu studii medii (cea mai înaltă rată a
şomajului), femeile de vârstă cuprinsă între 25-29 ani. "La această vârstă, de
două ori mai multe femei nu-şi pot găsi loc de muncă comparativ cu bărbaţii",
se arată în raportul citat. (SCFR, p. 42). Explicaţia ar fi faptul că: "Multe
instituţii nu doresc să angajeze femei, ele anticipând posibilitatea absenţelor
datorate maternităţii, îngrijirii copiilor etc." (ibidem).
Ocuparea forţei de muncă feminine în diferite domenii în raport cu
cea masculină la nivelul anului 1994 se prezintă astfel:

Ocrotirea sănătăţii şi asistenţă socială................................75 %


Educaţie, cultură şi artă...................................................66,6 %
Circulaţia mărfurilor..........................................................63,3%
Administraţie....................................................................46, 0%
Industrie...........................................................................43,5%
Ştiinţă...............................................................................42,5%
Agricultură.......................................................................25 %
Transporturi......................................................................16%
Construcţii........................................................................15%
(Ocuparea forţei de muncă feminină în România, 1994. Sursa: SCFR, p. 43)

Evoluţii /geo/politice şi juridice


Valorile ridicate în general în ultimele decenii ale nupţialităţii (uşoară
scădere din '91 încoace), precum şi staţionarea divorţialităţii - deşi legislaţia
restrictivă a fost înlocuită cu o procedură simplă a divorţului - i-a determinat
pe demografi să se întrebe "dacă nu cumva familia constituie astăzi, mai mult
ca altădată, un loc de refugiu în faţa unui mediu agresiv şi violent cum este
cel care ne înconjoară." (GHEŢĂU, V. Populaţie şi societate, Periodic al
Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, 2 / martie-aprilie
1997). Geopoliticienii au ajuns la aceeeaşi concluzie. Analizând teoria lui
Turner a "individualismului frontierei", autorii lucrării Sociologia şi geopolitica
frontierei conchid că "În ciuda profeţilor neo-comunismului (care susţin
existenţa în societatea românească postdecembristă a unor tendinţe spre
organizări supraordonate de tip neo-comunist sau neo-totalitarist, - n.n., C.B.),
teoria lui Turner ne arată că orice "frontieră necontrolată" (deci "sălbatică")
antrenează o retragere în familie, într-o organizare care întăreşte (nu slăbeşte)
comunitatea familială, şi deci o reacţie contra oricărei forme de control direct,
supraordonat." (BĂDESCU & DUNGACIU, Sociologia şi geopolitica frontierei,
Editura Floarea albastră, Bucureşti, 1995, vol. 1, p. 41).
Abrogarea legii privind interzicerea avorturilor a avut însă efecte
neprevăzute. România deţine în prezent unul dintre primele locuri pe plan
european la numărul de avorturi, înregistrându-se 2,4 avorturi la un născut
(la nivelul anului 1994, sursa: SCFR, p. 48). Toate studiile de până acum au
ajuns la concluzia îngrijorătoare că "Femeile se bazează pe avort, ca principal
mijloc de control al fertilităţii." (SCFR, p. 48). Într-o cercetare asupra
maternităţii lipsite de risc, dintr-un lot de 1.409 de femei în post-partum, doar
9 % au declarat că "au primit sfaturi privind planificarea familială de la un
medic, asistentă sau moaşă". (SCFR, p. 50). Cu toate că planning-ul familial a
devenit unul dintre câmpurile de acţiune spre care se orientează foarte multe
organizaţii non-guvernamentale în perioada postdecembristă, neinformarea
privind contracepţia este o constantă a populaţiei feminine. În anchete sunt
înregistrate răspunsuri stereotipe dintre care cel mai frecvent este:
anticoncepţionalele sunt periculoase pentru sănătate şi nesigure în prevenirea
sarcinii. Ancheta IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, 1993)
privind sănătatea reproducerii evidenţiază că cea mai mare parte a femeilor (45
%) nu ştiu cât de sigură este pilula în prevenirea sarcinii, 21 % cred că nu este
sigură, 39 % nu cunosc efectele pilulei asupra sănătăţii femeii, iar 43 % nu
cunosc efectele negative ale acestui mijloc de contracepţie. S-a ajuns evident la
concluzia necesităţii intensificării eforturilor de convingere a populaţiei tinere
să utilizeze mijloacele moderne de contracepţie. În realitate, credem noi,
populaţia feminină nu este îndeajuns informtaă asupra riscurilor pe care le
prezintă avortul în genere şi avorturile repetate pentru sănătatea femeii.
Responsabilitatea pentru situaţia numărului de avorturi revine în
primul rând factorilor politici: nicăieri în lume nu se adoptă sau abrogă legi
fără a se studia consecinţele acestor decizii. Pe fondul lipsei de informare a
populaţiei privind mijloacele de contracepţie - şi acestea prohibite înainte de
'89 - era de aşteptat creşterea spectaculoasă a numărului de avorturi după
abrogarea legii care le interzicea. Este o situaţie de confirmare dramatică a
faptului că drepturile omului sunt drepturi abstracte. În acest caz, acordarea
unei libertăţi politice, dreptul de a decide asupra numărului de copii, a avut
efecte dintre cele mai negative. Abrogarea legii care interzicea avorturile s-a
făcut în graba de a câştiga legitimitate a politicienilor de atunci. Desigur, a
introduce din nou legea este o altă greşeală, soluţia ar fi mai degrabă
adoptarea unei legi privind utilizarea mijloacelor contraceptive în cazul în care
cuplul decide să amâne momentul procreării sau să nu mai aibă alţi copii.
Departe de a fi o încălcare a drepturilor omului, legea ar proteja în realitate
sănătatea femeii şi a cuplului şi ar duce la evitarea naşterii de copii nedoriţi.
Este nevoie aşadar de o cultură a sănătăţii cuplului.
În fine, un alt caz prin care se poate urmări modul cum criteriul
politic este aşezat în faţa celui social (a exigenţelor sănătăţii sociale) a fost
multdiscutata modificare a articolului din Constituţie ce prevedea pedepsirea
prin lege a homosexualităţii.
Admisă din punct de vedere legal în restul Europei, homosexualitatea
are în realitate o slabă admisibilitate în societatea românească şi probabil şi o
slabă reprezentare, în orice caz nu de asemenea proporţii care să-i confere
caracterul de fenomen social. Faptul că societatea românească nu are
admisibilitate faţă de fenomen este vizibil în indiferenţa cu care societatea
"propriu-zisă" a tratat dezbaterea asupra modificării articolului de Cod penal:
dezbaterea s-a purtat mai degrabă la nivelul unor organizaţii de orientare pro
sau contra. Adevărata problemă nu este însă la acest nivel (al opiniei faţă de
adoptarea sau nu a articolului de cod penal în forma sa nouă), ci faptul că, din
nou, nu au fost evidenţiate consecinţele pe termen lung ale modificării
juridice în sensul tolerării fenomenului. Era evident că după legalizarea
homosexualităţii, categoria respectivă, declarată minoritate socială (sexuală)
va cere în avalanşă, toate celelalte drepturi de care se bucură minoritarii gays
şi lesbienele în restul Europei, în virtutea stringenţei alinierii noastre la
legislaţiile ţărilor democratice: dreptul de a întrunire, dreptul de a întemeia
familii prin căsătorie, dreptul de a creşte copii în aceste familii şi multe altele.
Dar ce înseamnă drept de întrunire? Înseamnă libertatea propagandei
homosexuale. Ce înseamnă dreptul de a întemeia căsătorii legalizate şi de a
creşte copii? Înseamnă reproducerea la scară societală a acestor grupuri
minoritare sexuale. Ei pretind să se constituie în grupuri primare, în cadrul
cărora se acumulează experienţe decisive pentru viitorul adult. Acestea sunt
deja adevăruri elementare în ştiinţele socioumane, şi cercetări recente în ţările
nordice au pus în evidenţă, dacă mai era nevoie, efectele traumatizante ale
formelor aberante de socializare a copiilor prin "familiile" homosexuale.
Aşadar însăşi "sănătatea" societăţii este ameninţată, nu numai aceea a
indivizilor. În legătură cu aceasta din urmă, este semnificativ faptul că, în
momentul în care a fost publicat în România un raport al unor medici
americani care făceau demonstraţia pe baza datelor oferite de statisticile
medicale a creşterii riscului infectării cu HIV şi a îmbolnăvirilor SIDA prin
practicile homosexuale, s-a ridicat o voce dintre intelectuali de frunte ai GDS
care, prin intermediul gazetei "22", susţinea că acest raport ar fi inventat de
traducători! Or, raportul există, noi înşine l-am citit în original şi credem că
ceea ce este scris acolo ar trebui făcut cunoscut tuturor tinerilor în campaniile
pentru protecţia anti-HIV.
Şi în domeniul politicii familiale în România alinierea la standardele
legislative occidentale reprezintă una dintre exigenţele primordiale. Altfel nu
se poate explica ordinea în care actuala guvernare şi-a propus să soluţioneze
problemele copilului şi ale familiei. Adoptarea, recent, a unei legi cu privire la
posibilitatea acordării concediului de creştere a copiilor tatălui poate apărea
drept o prioritate, ca şi cum în ultima perioadă fenomenul ar fi cunoscut o
amploare socială şi o presiune dinspre societatea familială (totalitatea
grupurilor familiale) ar fi împins puterea legislativă spre adoptarea unei legi
în acest sens. Rapoartele asupra familiei şi copilului indică o altă ierarhie de
priorităţi. Ca să fim bine înţeleşi: adoptarea acestei legi poate să fie un fapt
pozitiv (s-a argumentat îndeosebi posibilitatea mamei de a lucra atunci când
salariul ei este mai mare decât cel al tatălui, ceea ce este corect), dar
introducerea unor forme goale (sau necorespunzătoare societăţii româneşti)
instituţionale sau legislative poate fi apreciată drept un mod de lucru la toate
guvernările din '90 încoace.
Noi nu cunoaştem aşadar dacă fenomenul pe care-l vizează legea
există în realitate: s-a produs o asemenea reinterpretare a statusurilor şi
rolurilor familiale în cadrul grupului familial în societatea românească
actuală? Revine tatălui rolul creşterii copilului în locul mamei? Preferă
cuplurile o asemenea nouă distribuţie a rolurilor în cadrul grupului familial?
Care este modelul familial predominant în societatea românească actuală?
Diferite cercetări au dat răspunsuri diferite acestor întrebări.

Evoluţii cultural-spirituale şi religioase


Revenim la chestiunile abordate mai înainte de data aceasta dintr-un
alt punct de vedere. Este vorba despre o dimensiune care cel mai adesea
lipseşte din analizele sociologice de la noi: dimensiunea spirituală a
fenomenelor sociale. Cu câteva notabile excepţii - mă refer la lucrarea cea mai
recentă a profesorului Ilie Bădescu, Teoria latenţelor difuze şi la volumul al
doilea din Istoria sociologiei, Teorii contemporane (volum colecziv: Ilie Bădescu,
Dan Dungaciu, Radu Baltasiu) - fenomenele spiritual religioase nu sunt
abordate ca o dimensiune a fenomenelor sociale, ci separat sau alături de acestea.
Din acest punct de vedere fenomenele discutate mai înainte sub
raportul consecinţelor lor asupra sănătăţii fizice şi psiho-sociale îşi au
corelativul lor în sfera sănătăţii spiritual-mentale a indivizilor şi a societăţii.
De pildă, homosexualitatea "societală" (adică aceea care vrea să iasă în
societate, să iasă din back-stage - unde a existat până acum în toată istoria
omenirii -, în front-stage şi să se impună acceptării acesteia cu caracter de
normalitate, ca o formă de convieţuire "bărbat" -"femeie" alături de "altele")
este expresia unor grave distorsiuni la nivelul percepţiei reciproce a bărbatului şi
femeii ca persoane unice în datele ce le conferă integritate, adică identitate - inclusiv
cea sexuală. În acest caz nu mai putem vorbi de o criză a familiei sau de o
criză conjugală, ci de o gravă criză spirituală a unor societăţi întregi. Societăţi
întregi îşi pierd axul spiritual, iar confuzia sexelor este un semn de haos la acest
nivel profund. A spune că decizia asupra sexului meu îmi aparţine, că eu
decid dacă sunt bărbat sau femeie şi că aceasta este o problemă a mea
personală, individuală, care nu-i afectează pe ceilalţi şi nici societatea în
ansamblu este fals cel puţin sub un aspect vizibil: din uniunile homosexuale
nu rezultă copii. Societatea este deci direct afectată, iar "soluţiile" care s-au
găsit la această "problemă" sunt dintre cele mai aberante.
Între domeniile "vieţii comunitare", aşa cum le-a definit Dimitrie
Gusti, cultura minţii, cultura sufletului, cultura muncii, cultura sănătăţii există
deci o strânsă legătură.
De aceea, una din întrebările pe care ni le-am pus a fost aceasta: dacă
populaţia tânără este în proporţie covârşitoare religioasă - 80 % religioasă + 5
% foarte religioasă = 85 %, iar dintre aceştia, 89 % se declară creştini -ortodocşi
- după ultimul Barometru de opinie realizat de CSCPT şi CURS - ce pondere are
modelul familiei creştine ortodoxe în rândul tinerelor cupluri?

2. Teorii asupra distribuţiei de set-statusuri şi set-roluri conjugale şi


familiale

Teoria romantică a familiei


Teoria romantică a familiei asimilează relaţia conjugală la modelul
relaţiilor de camaraderie şi amiciţie spirituală, în care cei doi îşi împărtăşesc
experienţele şi depăşesc împreună conflictele etc.Teoria "perechii romantice" a
fost însă treptat părăsită din momentul în care criza grupului conjugal a atins
parametri foarte înalţi şi a crescut semnificativ numărul familiilor fără grup
conjugal. Acest fenomen a provocat o transformare a teoriei familiei. Au
apărut astfel preocupările pentru acele laturi ale relaţiei maritale care se
aseamănă mai mult cu fenomenele de violenţă şi putere decât cu cele de
armonie romantică şi consens spiritual. "Din acel moment importanţa
conflictelor maritale a depăşit în semnificaţie valoarea proceselor consensuale
ale familiei”. (cf. Raportul asupra divorţialităţii, alcătuit de grupul coordonat de
profesor I. Bădescu, nepublicat).
Teoria "puterii maritale"
Teoria puterii maritale s-a dezvoltat ca urmare a transformării sociale
a cadrului economic industrial care a schimbat structura socială maritală în
sensul că a provocat o redistribuţie a puterii maritale şi a rolurilor conjugale
în cadrul grupului conjugal. Acest proces s-a desfăşurat în trei faze. În prima
fază, schimbările în producţia economică s-au însoţit cu o masivă scădere a
ratei fertilităţii. Amândouă schimbările au mărit şansele sociale ale femeii în
sensul că au creat condiţii ale intrării lor în "economie" (societate) şi deci ale
"ieşirii" ("eliberării" de) cadrul conjugal; acest proces s-a desfăşurat în a doua
fază. Participarea masivă la forţa de muncă naţională a femeii a făcut vizibile
disparităţile pe sexe ale şanselor ocupaţionale, ale puterii şi ale prestigiului.
Apare un fenomen nou, şi anume competiţia dintre bărbat şi femeie şi
totodată lupta pentru putere maritală. Pentru prima dată în istoria familiei
europene s-a putut face o distincţie categorică între ceea ce s-a numit rolul
"tradiţional" al femeii şi rolul "modern" al acesteia. Ne aflăm în plină fază a
treia, când se produce reacţia la disparităţi şi această reacţie îmbracă forma
mişcărilor feministe. Apare o nouă ideologie centrată pe "mistica feminină".
Apare cartea lui Betty Friedan - The Feminine Mystique - în care se propune
un răspuns la schimbarea concepţiei tradiţionale despre rolurile de femeie şi
de bărbat.
În România în 1938 modelul rolurilor conjugale era încă cel
tradiţional. Cu excepţia agriculturii, în toate celelalte ocupaţii femeia era
subreprezentată. Iată structura ocupaţională pe ansamblu, în 1938:
Total: Bărbaţi (B) - 54,5 %, Femei (F) - 45,5 %
În industrie: B: 81 %, F: 18 % (Subreprezentare)
În sănătate: B: 60, 4%, F: 39, 4% (Subreprezentare)
În instituţii publice: B: 79,6 %, F: 20,4 % (Subreprezentare)
Pe măsură ce s-a intensificat industrializarea această structură s-a
modificat şi ea în mod radical.
Cercetările interesate de distribuţia puterii maritale au constatat însă
că asimetria sexelor se reproduce în forme ascunse. Un economist neoliberal
american , J. Galbraith, a examinat fenomenul dezavantajării femeii prin ceea
ce el numeşte categoria "criptoservitorilor", ca mecanism de "externalizare a
costurilor". Astfel „femeia preia o parte din costurile forţei de muncă prin
muncile neplătite pe care le prestează în gospodărie. Aceste prestări gratuite
sunt: achiziţionarea cumpănită a bunurilor, întreţinerea locuinţei, prepararea
mâncării, etc. ” (ibidem)Acestea sunt socialmente fixate în reprezentarea
colectivă a "bunei gospodine" la care subscrie majoritatea femeilor. Astfel
"doamna casei – cum se exprimă sociologul englez Veblen – este servitoarea
şefă a gospodăriei." În SUA s-a calculat costul echivalent al acestei munci
prestate gratuit de către femei ca fiind de 257 dolari săptămânal şi deci 13.
364 dolari SUA anual. Acestea sunt câştigurile suplimentare (costuri neplătite
susţinute de femeie) ale unei femei - gospodine. Amploarea mişcărilor
feministe măsoară gradul de implicare a femeii în procesul de redistribuţie a
"puterii maritale" şi deci măsoară extensia disputelor conjugale cu privire la
definirea rolului de soţ şi de soţie, respectiv de bărbat şi femeie în societate.
Puterea maritală este definită de către sociologi prin autoritate, participarea la
decizia conjugală şi influenţă (capacitatea soţilor de a-şi impune punctul de
vedere). "Pentru ca o soţie să câştige chiar şi o cantitate redusă de putere în
relaţia maritală, trebuie s-o câştige din resurse externe" – apreciază D.
Gillespie (v. "Who has the power? The marital struggle." în Journal of
Marriage and the Family, 33, 1971, p. 457, apud Ilie Bădescu, Raportul asupra
divorţialităţii...). Aşadar participarea la activitatea productivă este nu numai o
sursă de venituri suplimentare ci şi o pârghie de redistribuţie a puterii
maritale.

Teoria stilurilor conjugale. Modelele de rol


În realitate, însă, puterea maritală este influenţată şi de factori
culturali, de personalitatea soţiei, soţului, de modelele de rol acceptate în cadrul
cultural al grupului respectiv etc.Totalitatea aspectelor prezentate până aici
poate fi sintetizată prin ceea ce s-ar numi stilurile conjugale (modele de
comportament conjugal) în raport cu familia modernă şi cu cea tradiţională.
Înainte de a prezenta stilurile conjugale, vom stărui încă asupra conceptelor
de roluri sexuale şi conjugale. Teoria rolurilor conjugale se interesează mai
puţin de ierarhie şi putere în familie şi mai mult de diferenţierea funcţională a
rolurilor. Bărbatul se deosebeşte de femeie în cadrul grupului conjugal nu în
primul rând prin diferenţa de putere maritală, ci prin diferenţierea rolurilor
conjugale. Astfel bărbatul îndeplineşte un rol instrumental iar femeia un rol
expresiv. Dacă într-o familie se produce substituirea rolurilor conjugale, dacă
de exemplu, femeia exercită rolul instrumental, ea va intra în concurenţă de
rol cu soţul şi, în ultimă instanţă, va pune sub primejdie echilibrul cuplului.
(cf. şi concluziile Raportului asupra divorţialităţii). Activitatea domestică, legată
de menaj şi gospodărie, care în teoria lui Parsons revine cuplului conjugal,
începe a se redistribui, astfel încât soţul preia o parte a acestor sarcini. Aşa
cum se poate deduce, rolurile sunt dinamice, conţinutul şi funcţiile lor se
modifică în timp astfel încât trebuie să căutăm un alt cadru teoretic pentru
analiza mutaţiilor ce au avut loc în cuplurile tinere în societatea românească
în perioada postdecembristă.

Teoria modelelelor familiale tradiţionale şi moderne


Distincţia între modele familiale tradiţionale şi moderne, pe care o
propune profesorul Bădescu (v. Raportul...) are la bază un sistem de valori
care se fixează în întregimea lui în stilurile conjugale, adică în modelele de soţ
şi soţie la care bărbaţii şi femeile aderă ori ba, rapid sau încet, mai mult sau
mai puţin conflictual, etc. Cercetări recente arată că femeia căsătorită are acces
nu la un singur tip de rol, ci la o varietate de roluri, ceea ce induce un climat
psihologic premarital angoasat şi confuz. Astfel soţia are de îndeplinit rolurile
de soţie, mamă,companion şi partener. Fiecare rol are propriile sale atribute şi
caracteristici.În concluzie, dinamica rolurilor conjugale expune cuplul
conjugal unor frământări speciale şi deci unor primejdii suplimentare (cf. Cl.
Kirkpatrick, "Cultures roles for married women" in "Family roles and
Interaction: An Anthology", 1968, p. 233, apud ibidem). Familia cunoaşte
transformări care influenţează echilibrul, funcţiile sale, etc. Vom examina
câteva dintre schimbările care au influenţat familia începând cu schimbarea
modelelor de bărbat şi femeie. Aceste transformări fac parte din tabloul urban
al afirmării sociale a femeii, aspect ce constituie obiectul atenţiei noastre în
faza aceasta a cercetării asupra constituirii şi funcţionării cuplurilor tinere în
societatea românească.
Transformarea modelelor familiale trebuie privită în strânsă legătură
cu transformarea modelelor de femeie şi bărbat inclusiv sub aspectul
comportamentului sexual. Sub acest aspect putem distinge două sisteme de
reprezentări. Unul care consideră că femeia trebuie să nu aibă relaţii sexuale
înainte de căsătorie şi să fie fidelă după căsătorie. Modelul opus îngăduie
relaţii sexuale premaritale şi extraconjugale. Un indicator al schimbării
comportamentului sexual este vârsta medie a primei experienţe sexuale.
Aceasta are următoarea distribuţie în câteva ţări europene: Vârsta medie a
primei experienţe sexuale:Franţa:B - 17, 9 ani, F - 20, 2 ani Norvegia: F: 18, 3
Finlanda: B: 17,8 ani, F: 18, 6 aniCehoslovacia: F: 18, 5 ani URSS: B: 17, 9 ani, F:
20, 4 ani. Ponderea tinerilor care condamnă activitatea sexuală premaritală
este foarte mică în societăţile europene:
Ponderea tinerilor care condamnă activitatea sexuală premaritală în:
ex-RDG:--------------------------------------------------- 2%
ex-RFG:-----------------------------------------------------1%
Austria: -----------------------------------------------------2%
Irlanda (studenţi):----------------------------------------20 %
Belgia (elevi şi studenţi): -------------------------------21 %
Polonia: --------------------------------------------------25,5% dintre bărbaţi şi
44, 3 % dintre femei.
Una dintre acestea este problema sexuală, cum am arătat. Aceasta a
devenit o problemă a cuplului în special odată cu afirmarea femeii pe plan
economic, social, cultural. Autonomia economică a femeii a transformat
termenii tradiţionali ai raporturilor sexuale ale cuplului. Dacă în familia
tradiţională chestiunea era rezolvată după metoda cuplului închis, în familia
modernă această metodă a intrat în zona disputei conjugale. „Metoda
cuplului închis se bazează pe două postulate fundamentale, care nu erau
niciodată discutate de către membrii cuplului şi nici de către membrii
societăţii în general. Aceste două potulate întruneau consensul general al
membrilor societăţii, indiferent de vârstă, de sex, de ocupaţie, de instrucţie, de
clasă etc. Astfel s-a constituit o concepţie conjugală sau o filosofie a familiei
pe care nimeni n-ar fi îndrăznit s-o pună în discuţie. Premisele ei erau tacit
acceptate. O atare concepţie postula virginitatea înainte de căsătorie şi
fidelitatea după căsătorie. Acestea au reprezentat cele două postulate ale
cuplului conjugal în privinţa raporturilor sexuale.Iată însă că odată cu intrarea
în modernitate, cu afirmarea industrialismului şi a democraţiei, cele două
postulate au început a se clătina. Statisticile europene arată astăzi situaţia
disputelor conjugale asupra „chestiunii sexuale”(cf. Raportul citat, coordonat
de profesor dr. I. Bădescu). Atitudinile societăţilor europene nu sunt omogene
faţă de chestiunea în discuţie, dar oricum, cert este că peste tot în Europa
problema este una a disputei conjugale sau în jurul „cuplului închis”. În
general, în Europa şi Asia, bărbaţii doresc în perspectivă mai multă libertate
sexuală (în special în Olanda, Jugoslavia şi Finlanda).Divergenţe se manifestă
în Olanda, Finlanda şi Norvegia, unde bărbaţii doresc o creştere a libertăţilor
sexuale, iar femeile o reducere.
3. Formularea ipotezelor

Ipotezele cercetării
a) Ipoteza predominanţei orientărilor "mixte" (coexistenţa unor
atitudini şi valori opuse la acelaşi individ sau grup familial) în cuplurile tinere
din România în această perioadă.
b) Ipoteza raportării asimptotice a tinerilor la modelul familiei
creştine

Prima ipoteză şi premisele acesteia


Analiza evoluţiilor demografice, economice, geo/politice, juridice,
cultural-spirituale şi religioase ale perioadei postdecembriste evidenţiază
aspecte contradictorii ale vieţii tinerelor cupluri în această perioadă în
societatea românească. Modelul căsătoriei legalizate este cvaasiuniversal, dar
fertilitatea şi natalitatea sunt în scădere. Indicele participării femeilor (IPF)
este în creştere ( în 1994 a fost de 0,365 iar în 1995 de 0, 382), dar indicele
disparităţilor dintre sexe este de asemenea în creştere (de la 0, 733 în 1994 la 0,
747 în 1995). Populaţia este majoritar religioasă, religiile şi cultele din românia
manifestă toate intoleranţă faţă de avort, dar numărul avorturilor ne situează
pe unul dintre primele locuri în Europa. Această înşiruire de aspecte
contradictorii ar putea continua.
În afara celor discutate în primul capitol, din datele ultimului
Barometru de opinie în rândul tinerilor (CSCPT, august, 1997) rezultă de
asemenea o serie de aspecte contradictorii în modelele de convieţuire în
cuplu. Astfel, tinerii declară în proporţie de 79 % că au aceleaşi păreri ca şi
părinţii lor în materie de religie (v. în ANEXĂ, Grafic 1)ceea ce ar putea
conduce la concluzia ataşamentului tinerilor faţă de modelele familiale
tradiţionale. Din celaşi sondaj, însă, aflăm că tinerii nu au aceleaşi păreri ca şi
părinţii lor despre problemele sexuale (49 %, restul au aceeaşi părere - 23 %
sau nu ştiu - 29 %, v. Anexă, Grafic 3), ceea ce ar putea să însemne orientare
spre modelele familiale moderne. Mai departe, însă constatăm că 68 % dintre
tineri au aceeaşi părere despre familie ca şi părinţii lor, ceea ce iarăşi ne
conduce la ideea că tinerii adoptă un model de cuplu tradiţional. (v. Anexă,
Grafic 4).
De asemenea, răspunsul la întrebarea "Dvs. şi părinţii dvs aveţi
aceleaşi părere despre principiile (standardele) morale?" înregistrează
răspunsuri echilibrate: 45 % da, 41 % nu (restul non-răspuns, v. Anexă, Grafic
2).
Aceste aspecte ne-au condus să emitem ipoteza că tinerii adoptă un
model familial mixt, în care coexistă caracteristici ale familiei moderne şi
tradiţionale, adesea în mod contradictoriu, aspect ce poate fi pus pe seama
caracteristicilor socioculturale ale postmodernităţii.

A doua ipoteză şi premisele acesteia


Având în vedere că modelul creştin de familie din ortodoxie
presupune următoarele dimensiuni: virginitate la căsătorie, intoleranţă faţă de
uniunile consensuale (Canonul Sf. Vasile cel Mare interzice împărtăşirea cu
Sfintele Taine, Euharistia, cel mai important moment din trăirea şi practica
religioasă ortodoxă, pentru că semnifică unirea cu divinitatea, această taină
deci este refuzată celor care au o legătură, uniune consensuală sau de alt tip,
în afara căsătoriei), intoleranţă faţă de divorţ, intoleranţă faţă de avort, şi chiar
faţă de practicile contraceptive etc. cerinţe despre care putem presupune că
sunt greu de respectat. De aceea am formulat ipoteza noastră într-o manieră
operaţionalizabilă: tinerii se raportează la modelul de convieţuire în doi pe
care-l postulează creştinismul ortodox, ca la un ideal de urmat, exigenţele pe
care le presupune nu pot fi îndeplinite cu o frecvenţă înaltă, dar această
raportare influenţează comportamentele tinerelor cupluri, modelându-le în
direcţia acestui ideal.
Verificarea ipotezelor - necesitatea corelării metodelor calitative şi
cantitative în cadrul unei metodologii complexe pentru abordarea
problematicii tinerelor cupluri

Invitat să susţină un curs despre căsătorie în 1938 la Universitatea


Indiana, Alfred C. Kinsey(1894-1956) s-a gândit să aplice câteva chestionare
pe studenţii săi privind îndeosebi aspecte ale vieţii sexuale. El a realizat însă
că aceste probleme sunt greu de abordat cu metodele cantitative şi a recurs la
tehnica interviului. Rezultatele au fost incomparabil mai bune, eforturile sale
fiind finalizate în celebrele rapoarte Kinsey.
Kinsey a fost urmat de elevii săi care au intervievat mii de persoane,
publicând o lucrare de referinţă în materie de probleme sexuale la bărbaţi şi
femei.
Iniţial echipa noastră de cercetare avea în proiect utilizarea unei
metode uzuale în abordarea problemelor cuplului tânăr, eventual ancheta
prin chestionar, dar, ulterior, am realizat necesitatea elaborării unei
metodologii mai complexe, în care rezultate ale aplicării unor metode
cantitative, documentare statistică, analize secundare ale altor anchete etc. să
fie verificate puse faţă în faţă cu rezultate ale unor metode calitative.
Ne-am oprit asupra anchetei etnobiografice pe baza biografiei sociale
provocată, dirijată prin ghin de biografie socială cuprinzând şapte teme
principale.
Această metodologie poate fi desigur îmbogăţită, noi dorim doar să
atragem cercetarea cuplurilor tinere într-o direcţie mai puţin fructificată, cea
a cercetării calitative, cu atât mai mult cu cât, la un moment dat am ajuns la
concluzia că anchetele care s-au făcut până acum pe problemele cuplului şi
celui tânăr ajung la o serie de rezultate contradictorii. La noi, R. A. Staiculescu
(v. articolul de metodologie publicat în Sociologie Românească, Serie nouă,
1 / 95) atrăgea atenţia asupra posibilităţilor de a proba ipoteze prin utilizarea
combinată a metodelor cantitative şi calitative. Astfel, un singur caz studiat
prin metode calitative poate infirma o ipoteză susţinută printr-o serie întreagă
de date cantitative.

Construcţia modelelor familiale( tradiţionale, moderne şi mixte (în


tranziţie)):
Model cuplu
tradiţional
Model cuplu
în tranziţie
Model cuplu
modern
- bărbatul este capul familiei
- femeia este doar suportivă ca soţie şi mamă
- soţul este autoritar
- soţia supusă
- soţul hotărăşte ce fac copiii, când îşi încep viaţa socială, când se căsătoresc
- nu se pune problema sexualităţii
- virginitate înainte
- fidelitate după căsătorie
se caracterizează prin coexistenţa unor valori şi atitudini din fiecare din cele
două modele, tradiţional şi modern, uneori în mod contradictoriu.
- egalitatea bărbatului şi femeii în căsătorie
- ca parteneri conjugali
- soţul şi soţia sunt doi indivizi diferiţi nu doar o unitate
- nu se pune accent pe virginitate
- fidelitate condiţională
- egalitarism
- soţul şi soţia fac amândoi gospodărie
- soţia are autonomie economică (banii ei, părerile ei despre utilizarea banilor,
despre creşterea copiilor etc.)
- consilierate sexuale (consulting)

Dimensiuni:

Model tradiţional
Familie
extinsă
Model mixt
Tânărul cuplu locuieşte cu părinţii dar are menaj separat etc.
Model modern
Familie nucleară

Valori
- virginitate
- fidelitate

Vârsta căsătoriei:
- scăzută

Starea economică:
- economie patrilaterală
- autonomie economică doar a soţului

Distribuţie de roluri precisă:


- soţ instrumental, soţie expresivă
Valori
- confuzie
- incongruenţă
- discuţii pe tema nonvirginităţii

Vârsta căsătoriei
- medie

Starea economică
- diverse situaţii combinate (soţia are autonomie economică, dar nu are acces
la deciziile importante etc.)

Distribuţie de roluri
- diverse situaţii combinate
Valori
-congruenţă
-nonvirginitate
-fidelitate condiţionată

Vârsta căsătoriei
- mai târziu

Starea economică
- autonomie economică a soţiei

Distribuţie de roluri
- soţii îmbină rolurile instrumentale şi expresive

Construcţia indicatorilor:

1. Este mai important pentru o femeie decât pentru un bărbat să ştie


cum să atragă o persoană de sex opus.
2. Este mai natural pentru o femeie decât pentru un bărbat să nu aibă
relaţii sexuale până la căsătorie.
3. Femeile sunt mai bune decât bărbaţii în funcţii de conducere.
4. Dacă o femeie căsătorită este obligată să lipsească mult timp de
acasă pentru cariera ei profesională, mai bine să renunţe la serviciu
5. În familia tradiţională, femeia este totdeauna sacrificată.
6. Dacă un bărbat căsătorit este obligat să lipsească mult timp de acasă
pentru cariera sa profesională, mai bine să renunţe la carieră.
7. Băieţii şi fetele au îndatoriri diferite în viaţă şi prin urmare trebuie
să fie crescuţi în mod diferit.
8. Femeia, prin natura ei, tinde mai repede să se supună decât
bărbatul.
9. Politica este o treabă pentru bărbaţi mai degrabă decât pentru
femei.
10 Este de datoria soţului să facă de obicei curăţenie în casă.
11. Alături de alte atribuţii gospodăreşti, soţul ar trebui să facă şi
cumpărăturile zilnice.
12. Soţul şi soţia, în mod egal, ar trebui să pregătească mâncarea.
13. Spălatul vaselor reprezintă o activitate rezervată femeii.

14. În familia de azi, spălatul vaselor reprezintă o activitate a soţului.


Chestionarul va cere subiecţilor să specifice unde situează fiecare din
cele 14 enunţuri pe o scală cu cinci itemi (scală Lickert): dezacord total, mai
degrabă dezacord, nici acord, nici dezacord, mai degrabă acord acord total. (a
se vedea chestionarul în anexă).

Construcţia ghidului pentru ancheta etnobiografică pe bază de


biografie socială provocată, dirijată, autoadministrată, scrisă
Teme propuse subiecţilor:
1. Cum v-aţi cunoscut
2. Istoricul vieţii premaritale (anterioară actualei relaţii) dacă este
cazul, virginitatea la căsătorie, dacă doriţi să abordaţi această chestiune etc.
3. Relaţiile cu părinţii
4. Aspiraţiile iniţiale raportate la experienţa actuală a vieţii în doi
5. Neînţelegerile
6. Modul de soluţionare a neînţelegerilor
7. date personale ale partenerilor (vîrsta, profesia)
8. Alte probleme ale vieţii cuplului

Descrierea modalităţilor de interpretare a datelor

Valori familiale tradiţionale si valori familiale ale modernităţii


Pentru a determina modelul de cuplu predominant la tineri pe axa
"tradiţionalist-modernist", s-a aplicat o scala cu 14 itemi (D8. 1-14, v.
Chestionarul) in cinci trepte (tip Likert), iar pentru prelucrarea rezultatelor s-a
utilizat procedeul propus de prof.I.Badescu - I.Ungureanu pentru acest gen de
scala.
Acest procedeu se bazeaza pe teoria "valorilor polare" a lui
Lucian Blaga si pe metoda "anchor-point". In perspectiva unei asemenea
metodologii, se considera ca un individ sau un grup poate fi "localizat"
("proportionat") in raport cu acea combinare de valori latitudinare care-i este
proprie cu o scara data, cum este si aceea folosita de noi:

1 2 3 4 5
valori ale familiei +-------+-------+-------+-------+ valoriale familiei
tradiţionale 5 4 3 2 1 moderne

Pozitia pe aceasta scala reprezinta o anumita combinare de "valori


latitudinare" si aceasta combinare defineste "valoarea polară" proprie
cuplului. Astfel, un individ sau un grup se pot situa intr-un punct de pe axa
valorilor polare, in care valorile familiale tradiţionale au o pondere foarte
mare, iar cele ale familiei moderne una foarte scazuta sau invers, dupa cum
se pot situa pe o pozitie de mijloc sau mediana, in care cele doua valori polare
se echilibreaza intre ele, au adica o pondere relativ egala.
Axa orientarilor de valoare se intersecteaza, cu axa intensitatii
"angajamentelor axiologice" (care intalneste, ca un plan ascuns, orice valori
polare).
Modelul de analiza este, deci, acesta:

C
Angajamente axiologice puternice
A Valori
familiale tradiţionale

II

B Valori
familiale moderne

III

IV

D Angajamente axiologice slabite


I. Cadranul I este al celor orientati spre valori familiale tradiţionale cu
angajamente puternice fata de aceste valori.
II. Cadranul II este al celor orientati spre valori familiale ale
modernităţii si cu angajamente puternice fata de aceste valori.
III. Cadranul III este al celor orientati spre valori familiale ale
modernităţii si cu angajamente stabile fata de aceste valori.
IV. Cadranul IV este al celor orientati spre valori familiale tradiţionale
si cu angajamente diminuate fata de aceste valori.
Populatia din lotul investigat de noi în vederea pretestării
instrumentului (N=50) prezinta urmatoarele caracteristici:
- 90 % dintre tinerii investigati au angajamente axiologice puternice
in raport cu cele doua structuri de valori.
- ponderea celor puternic angajati fata de valorile familiale tradiţionale
este de 66,4 %.
- ponderea celor puternic angajati fata de valorile valori familiale ale
modernităţii este de 23,6%.
- 10% dintre tinerii investigati denota angajamente axiologice slabite
faţă de cele doua seturi de valori.
Analiza biografiilor de cuplu
Analiza biografiilor de cuplu se va face prin analiza de conţinut.
Pentru cuplurile cărora li s-a cerut să completeze ghidul pentru
biografia de cuplu în cadrul operaţiunii de pretestare a instrumentelor,
analiza tematică indică cea mai mare frecvenţă pentru problemele materiale
ale cuplului: locuinţei, bani pentru hrană, etc., apoi neînţelegerile legate de
bani şi de relaţiile cu părinţii. Subiecţii rememorează cu plăcere momentele
cheie din viaţa cuplului: prima întâlnire, apropierea, relaţia intimă, căsătoria.
Starea lor de spirit este, în genere aceasta: ei sunt mulţumiţi şi chiar fericiţi în
cuplul pe care-l formează, dar fericirea lor este umbrită de problemele, grijile
zilnice, de lipsurile materiale, care induc un climat angoasant în cuplu.
Deciziile sunt luate împreună, la cuplurile abordate de noi pentru pretestarea
ghidului de biografie.
Concluzii ale operaţiunii de pretestare a instrumentelor

Pretestarea primului instrument, chestionarul pentru ancheta asupra


tinerelor cupluri s-a desfăşurat pe 50 de subiecţi după cum urmează: 10 elevi
de liceu (15-18 ani), 10 studenţi la facultăţi umaniste, 10 studenţi la facultăţi
tehnice, 10 absolvenţi de liceu şi 10 absolvenţi de facultate.
Aplicarea chestionarului durează în medie 20 de minute.
Pretestarea celui de-al doilea instrument, ghidul pentru biografia
socială provocată a întâmpinat dificultăţi, oferind argumente pentru
completarea acestuia în absenţa operatorului; eventual ghidul de biografii de
cupluri poate fi expediat poştal. Subiecţii nu oferă în prezenţa operatorului
date despre virginitatea soţiei la căsătorie, despre adulter, violenţă domestică
ş.a. În plus, alcătuirea biografiei cuplului durează foarte mult (între 45-60
minute), ceea ce face procedeul de aplicare costisitor.
ANEXA 1: Chestionarul pentru ancheta pe bază de chestionar cu
întrebări închise şi deschise
Centrul de Studii şi Cercetări pentru Probleme de Tineret

CHESTIONAR

În cadrul Centrului de Studii şi Cercetări pentru Probleme de Tineret se


derulează în prezent o cercetare privind stilurile de viaţă conjugală. Opiniile
dvs. asupra acestui subiect ne sunt de folos pentru cercetarea noastră. De
aceea, va rugam sa ne raspundeti la cateva intrebari.

Vă mulţumim!
Setul A. Stereotipuri legate de virginitatea la căsătorie
A.1. Credeţi că fetele se mai căsătoresc astăzi virgine?
1. Da, în cea mai mare parte
2. da, dar mai puţin ca altădată
3. unele da, altele nu
4. nu, cea mai mare parte
5. deloc
6.nu ştiu

A2. Dvs. personal, dacă aţi avea sau aveţi o fiică aţi decide ca ea să se
căsătorească virgină şi aţi educa-o în acest sens?
1. Da
2. Nu
3. Nu ştiu

A3. Motivaţi răspunsul:


....................................................................................................................................
..................................................................................................
A4. Este importantă virginitatea la căsătorie pentru stabilitatea cuplului?
1. Da
2. Nu
3. Nu ştiu
Setul B. Percepţii reciproce ale partenerilor cuplului tânăr

B.5. Enumeraţi 7 calităţi de dorit ale partenerilor unui cuplu:


Soţia / partenera trebuie să fie
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
Un soţ / partener trebuie să fie
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................

Setul C. Stabilitatea cuplurilor tinere


C6. Consideraţi că un cuplu este stabil
1. numai dacă partenerii sunt căsătoriţi legitim
2. dacă durează peste 1 an
3. dacă durează peste 5 ani

C7. Pentru cei căsătoriţi


Sunteţi căsătorit
1. de câteva luni
2. de mai bine de un an
3. de 2-4 ani
4. de peste 5 ani
5. nu ştiu
C8. Pentru cei necăsătoriţi.
Dumneavoastră şi partenerul / partenera dvs. sunteţi împreună...
1. de câteva luni
2. de mai bine de un an
3. de 2-4 ani
4. de peste 5 ani
5. nu ştiu

Setul D. Indicatori pentru descrierea profilelor de cuplu: modern,


tradiţional, mixt
D. 8. Redăm mai jos o listă de enunţuri în legătură cu viaţa conjugală,
asupra cărora vă rugăm să vă exprimaţi opinia, marcând prin x în dreptul fiecărui
enunţ o singură căsuţă corespunzător cu gradul dumneavoastră de acord sau de
dezacord.

Enunţuri
Total
dezacord
Mai degrabă dezacord
Nici acord, nici dezacord
Mai degrabă acord
Mai degrabă acord
1. Este mai important pentru o femeie decât pentru un bărbat să ştie
cum să atragă o persoană de sex opus.
2. Este mai natural pentru o femeie decât pentru un bărbat să nu aibă
relaţii sexuale până la căsătorie.

3. Femeile sunt mai bune decât bărbaţii în funcţii de conducere.

4. Dacă o femeie căsătorită este obligată să lipsească mult timp de


acasă pentru cariera ei profesională, mai bine să renunţe la serviciu.

5. În familia tradiţională, femeia este totdeauna sacrificată.

6. Dacă un bărbat căsătorit este obligat să lipsească mult timp de acasă


pentru cariera sa profesională, mai bine să renunţe la carieră.
7. Băieţii şi fetele au îndatoriri diferite în viaţă şi prin urmare trebuie
să fie crescuţi în mod diferit.

8. Femeia, prin natura ei, tinde mai repede să se supună decât


bărbatul.

9. Politica este o treabă pentru bărbaţi mai degrabă decât pentru


femei.

10 Este de datoria soţului să facă de obicei curăţenie în casă.


11. Alături de alte atribuţii gospodăreşti, soţul ar trebui să facă şi
cumpărăturile zilnice.

12. Soţul şi soţia, în mod egal, ar trebui să pregătească mâncarea.

13. Spălatul vaselor reprezintă o activitate rezervată femeii.

14. În familia de azi, spălatul vaselor reprezintă o activitate a soţului.


Setul E. Valorile spiritual-religioase ale cuplului tânăr
E.9. Vă consideraţi o persoană religioasă?
1. foarte religioasă
2. religioasă
3. indiferentă faţă de religie
4. nereligioasă
5. atee
6. nu ştiu

E10. Mergeţi la biserică?


1. întotdeauna
2. adesea
3. uneori
4. rar
5. deloc
6. nu ştiu

E11. În alegerea partenerului aţi considerat important ca el / ea să aibă aceleaşi


opţiuni ca şi dvs. în chestiuni legate de viaţa religioasă?
1. am considerat foarte important
2. nu am ţinut cont de acest aspect
3. nu ştiu
E12. Partenerul / partenera dvs este o persoană religioasă?
1. da
2. nu
3. ns

E13. Partenerul dvs. crede în viaţa de dincolo?


1. da
2. nu
3. ns

Setul F. Raportarea la modelul creştin ortodox


al familiei
Numai pentru cei declaraţi de religie ortodoxă:
F14. Ce credeţi că presupune modelul creştin ortodox de familie

..................................................................................................
...................................................................................................
...................................................................................................
.....................................................................................................
...................................................................................................

F. 15. Dvs. personal consideraţi acest model


1. uşor de pus în practică, fără probleme
2.destul de uşor de pus în practică, depinde de o
voinţă puternică
3. depinde de ambii parteneri
4. greu de pus în practică, dar de dorit
5. este nerealist

F16 Dvs. personal realizaţi acest model:


1. în foarte mare măsură
2. în mare măsură
3. sub unele aspecte da, sub altele nu
4. în mică măsură
5. deloc
F. 17 Aţi discutat cu partenera / partenerul dvs despre acest model de
familie şi despre posibilitatea să-l realizaţi în cadrul cuplului dvs?

1. discutăm mereu
2. ne-am înţeles dinainte asupra acestor lucruri
3. nici nu se pune problema, din cauza celuilat partener
4. nici eu, nici celălalt nu am adus în discuţie această problemă
5. amândoi am decis că este imposibil de realizat.
6. Alte situaţii (care)
7. Nu răspund

Setul G. În încheiere, o serie de intrebari despre dvs.:

G1. Sexul:
1. masculin
2. feminin
G 2. Varsta.............................. (ani impliniti)
G 3. Ocupatia:
1. elev
2. student
3. agricultor
4. muncitor
5. functionar
6. ocupatie cu studii superioare
7. alta..................................
8. somer
G4. Lucrati
1. la stat
2. in sectorul privat
3. pe cont propriu
4. in gospodaria parintilor
5. patron
6. ocazional
7. alta situatie

G5. Domiciliul actual


1. rural
2. urban

G6. Starea civila


1. necasatorit
2. casatorit
3.divortat
4. vaduv
5. dvs si partenerul dvs nu sunteti
casatorit
6. alta situatie
G7. Copii
1. da..................(cati)
2. fara
G8. Nationalitatea
1.roman
2. maghiar
3. german
4. rom
5. alta (care anume)
G9. Studii (absolvite sau in curs de absolvire)
1. scoala primara
2. scoala generala
3. scoala profesionala
4. liceu
5. scoala postliceala
6. studii superioare
7.altele (care anume)............................

G10. Locuiti cu parintii


1. da
2. nu

G11. Religie
1. ortodox
2. romano-catolic
3. greco-catolic
4. reformat
5. neoprotestant
6. alta

Nr.chestionar..............................
Localitatea..................................
Data completarii........................
Operator teren...........................
Operator introdus date...............
ANEXA 2: Ghidul pentru ancheta etnobiografică
Centrul de Cercetari si Studii pentru Probleme de Tineret

Ancheta asupra cuplurilor tinere


- pe bază de biografii de cupluri -

Vă rugăm să alcătuiţi istoria vieţii dvs. de cuplu, încercând să


atingeţi cele şapte teme principale propuse de noi, sau să propuneţi şi să
abordaţi dvs. altele.
Aceasta ar putea fi de un real folos pentru dvs. în a vă înţelege mai
bine relaţia cu partenerul dvs. şi pe dvs înşivă.
Această istorie a vieţii cuplului dvs. este confidenţială. Nu trebuie să
semnaţi, pe noi ne interesează în general problemele cuplului tânăr, temerile,
grijile, aspiraţiile, problemele acestuia, în vederea propunerii unui proiect
viabil de terapie a cuplului tânăr.
Teme propuse:

1. Cum v-aţi cunoscut


2. Istoricul vieţii premaritale (anterioară actualei relaţii) dacă este
cazul, virginitatea la căsătorie, adcă doriţi să abordaţi această chestiune etc.
3. Relaţiile cu părinţii
4. Aspiraţiile iniţiale raportate la experienţa actuală a vieţii în doi
5. Neînţelegerile
6. Modul de soluţionare a neînţelegerilor
7. date personale ale partenerilor (vîrsta, profesia)
8. Alte probleme ale vieţii cuplului
Capitolul 9
Familia şi transmiterea culturii. Studiu de caz:
“Gospodăria şi familia rurală în România
postdecembristă”

Spaţiul rural al lumii - arie de subdezvoltare?

Populaţia lumii este constituită la ora actuală din peste trei miliarde de rurali,
jumătate din totalul populaţiei globului. În pofida aparentei proporţionalităţi
între populaţia urbană şi cea rurală (48%, respectiv 52%), lumea
contemporană prezintă disparităţi enorme în privinţa gradului de dezvoltare
al regiunilor în care aceştia trăiesc. Spaţiul rural reprezintă însă cea mai mare
parte din suprafaţa ţărilor, astfel încât apar mari contraste în ce priveşte
densitatea locuirii, în special între aglomerările urbane dezvoltate şi zonele
rurale nedezvoltate (ca infrastructură, servicii, etc.). Cea mai mare parte a
ruralilor - 90% dintre aceştia trăiesc în ţări în curs de dezvoltare (Asia (12,5%),
şi o pondere mai redusă în Europa, America si Australia). Totodată ruralii
alcătuiesc jumătate din populaţia săracă şi extrem săracă a globului.

Gospodării familiale/nefamiliale, rurale si urbane. Discrepanţe


interregionale şi interjudeţene

Gospodăriile rurale sunt sisteme de viaţă complexe (sociale, economice,


spirituale) integrate unui mediu specific, mediul rural. Deşi spaţiul rural
reprezintă aproximativ 90% din suprafaţa României, din totalul gospodăriilor
înregistrate în cadrul ultimului recensământ al populaţiei şi locuinţelor (2002),
adică 7.320.202 gospodării22, numai jumătate din acestea sunt gospodării
rurale (3.361.860).
22
În cadrul Recensământului general al populaţiei şi gospodăriilor, acestea din urmă au fost clasificate
în gospodării ale populaţiei şi gospodării instituţionale; gospodăriile populaţiei au fost clasificate în
gospodării familiale - „acele gospodării formate din nuclee familiale(1,2,3 nuclee şi peste)” şi respectiv
gospodării nefamiliale - „cele în cadrul cărora nu exista nici un nucleu familial; aceste gospodării pot fi
de o singură persoană sau de 2 persoane şi peste”.
Cea mai mare concentrare de gospodării rurale se află în regiunea de
dezvoltare cea mai săracă, Regiunea Nord-Est, cu cel mai scăzut PIB/ locuitor,
707.854 de gospodării, cuprinzând 2.173.745 de persoane, în timp ce regiunea
cea mai dezvoltată (Bucureşti-Ilfov) este regiunea în care se află cel mai mic
număr de gospodării rurale (80.350).

Fluxul de retromigraţie dinspre urban spre rural în perioada postdecembristă


se reflectă în creşterea totală a numărului de gospodării din rural în 2002 faţă
de 1992 cu aproape 80.000 de gospodării (78.651). În urban creşterea nu a fost
la fel de mare (gospodăriile urbane sunt în 2002 cu 24.804 mai multe faţă de
1992).

Tabel 1: Gospodăriile populaţiei, în 2002, comparativ cu 1992, conform RPG 2002:

Gospodăriil Numărul Numărul 2002 în % Mărimea Mărimea


e populaţiei gospodăriil gospodăriil faţă de 1992 medie a medie a
or or gospodăriei gospodăriei
2002 1992 2002 1992
Total 7.392.131 7.288.676 101,4 2,89 3,07
Urban 3.995.239 3.970.435 100,6 2,79 3,03
Rural 3.396.892 3.318.241 102,3 3,01 3,12

Sursa: Recensămânrul general al populaţiei şi gospodăriilor, INS, 2002.


Nr. total al gospodariilor populaţiei este, conform datelor ultimului Recensământ
al populatiei si gospodariilor, de 7.320.202, dintre care 3.361.860 în rural
(2.662.115 gospodării familiale şi 699.745 nefamiliale23) si 3.958.342 in urban.
Numărul mediu de persoane pe o gospodărie este de 3,03 în rural şi 2, 82 în
urban. Cel mai scăzut număr mediu de persoane pe o gospodărie se
înregistrează pentru Bucureşti (2,60 de persoane). Numărul mediu de
23
Recensământul general al populaţiei şi gospodăriilor, INS, p. 683.
persoane pe o gospodărie la nivelul anului 2002(2,89) este în scădere faţă de
recensământul anterior (din 1992), când o gospodărie era alcătuită în medie
din 3,07 persoane (cea ce corespunde scăderii absolute a populaţiei României).

Tabel: Populaţia stabilă, densitatea populaţiei, numărul gospodăriilor şi numărul


mediu de persoane pe o gospodărie în 2002 faţă de 1992, conform datelor celor două
recensăminte

Comparaţie 2002 1992 2002 % faţă de 1992


Numărul 21.698.181 22.810.035 95,8
populaţiei
stabile
Densitatea 91,0 95,7 95,8
locuitorilor pe
kmp
Nr. 7.392.131 7.288.676 101,4
gospodăriilor
populaţie
Nr. mediu 2,89 3,07 94,1
pers.pe o
gospodărie
Populaţia 11.436.736 12.391,819 92,3%
urbană (52,7%) (54,3%)
Populaţia 10.261.445 10.418.216 98,5%
rurală (47,3%) (45,7%)

Familii şi gospodării rurale fără viitor

Surprinde numărul mare de gospodării nefamiliale alcătuite dintr-o singură


persoană, a căror pondere este ridicată în totalul gospodăriilor nefamiliale atât
în rural (93,36%), cât şi în urban (89,87%) – cu implicaţii diferite în rural şi
urban.
În total în România există în acest moment 1.513.167 de gospodării nefamiliale
dintre care, în cea mai mare parte, adică în 1.384.422 de gospodării se află
persoane care trăiesc şi se administrează singure. În rural, din totalul
gospodăriilor nefamiliale cu 1 singură persoană, ponderea cea mai mare o au
gospodăriile constituite din pensionari singuri.
În România, la ora actuală aproximativ 500.000 de gospodării rurale
administrate de un pensionar singur.

Dintre ruralii care alcătuiesc singuri o gospodărie numai 153.925 sunt


persoane ocupate, restul sunt inactivi de diverse categorii (12.457 sunt şomeri,
17.295 casnice, 19.811 alte categorii).

Tabel: Gospodării nefamiliale total şi ponderea gospodăriilor nefamiliale cu 1 singură persoană în total
gospodării nefamiliale, pe medii rural/urban
Medii Gospodării Gospodării % din total Gospodării Gospodării
nefamiliale nefamiliale gospodării nefamiliale nefamiliale
de 1 singură nefamiliale de 1 singură de 1 singură
persoană persoană persoană
ocupate pensionar
Rural 699.745 653.328 93,36 % 153.925 468.971
Urban 813.422 731.094 89,87 % 209.618 437.247
Sursa: După Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, INS, 2002.

În total în România, pe regiuni şi judeţe, numărul cel mai mare de gospodării


cu o singură persoană (între 40.000 şi 50.000 în judeţele indicate) sunt
concentrate în Nord-Est (judeţele Bacău şi Iaşi), Sud (Judeţele Argeş,
Parhova), Nord-Vest (Cluj şi Bihor), Sud-Vest (Jud. Dolj), Vest (judeţul Timiş
cu peste 50.000 de gospodării cu 1 singură persoană). În Municipiul Bucureşti
se află 192.486 de gospodării nefamiliale, dintre care 172.865 sunt gospodării
de o singură persoană.
Disparităţi privind puterea economică a gospodăriilor rurale. Gospodăriile
rurale după situaţia economică şi statutul profesional al capilor de
gospodării
Şansele de dezvoltare ale gospodăriei rurale depind la ora actuală în mare
măsură de veniturile realizate din activităţi neagricole. Cele aproape 500.000
de gospodării administrate în acest moment de un pensionar singur pot fi
considerate gospodării fără viitor. Puterea lor economică este practic nulă,
venitul din pensia unui agricultor nu permite plata lucrărilor agricole,
investiţii, dotări etc.
Luând în calcul proporţia gospodăriilor fără persoane active (în care nici
capul de gospodărie, nici restul persoanelor din gospodărie nu sunt ocupate),
rezultă că 1.162.841 de gospodării rurale din totalul de 3.361.860 nu cuprind
nici o persoană activă.
În 34,6% din gospodăriile rurale, bugetul gospodăriei este realizat numai pe
seama pensiilor, ajutoarelor de şomaj, alocaţiilor pentru copii.

Ponderea acestor gospodării fără persoane active este mai mare în rural faţă
de urban - unde din totalul gospodăriilor de 3958342 gospodăriile fără
persoane active totalizează 1134208.

Prin urmare, celor aproximativ 500.000 de gospodării fără viitor administrate


de un pensionar singur, se adaugă alte 600.000 de gospodării rurale lipsite de
asemenea de resurse de dezvoltare fiind constituite din diverse categorii de
inactivi (şomeri, casnice, alţi inactivi), din persoane care nu realizează
venituri.

În România, dintr-un total de 3.361.860 gospodării rurale, capul de


gospodărie este
- ocupat în 1.366.266 de gospodării, ponderea cea mai mare în această
categorie o au gospodăriile constituite dintr-un nucleu familial
(1.106.155) – cuplu cu copii (690.783)
- şomer în 128.971 de gospodării rurale, din care 108.297 sunt gospodării
constituite dintr-un nucleu familial – cuplu cu copii (79.782).
- pensionar, în 1.699.729 de gospodării, cea mai mare pondere din
această categorie o au gospodăriile constituite dintr-un nucleu familial
(1.012.156) – fără alte persoane (809.317)
- casnică, în 75.224 de gospodării rurale, din acestea 57.929 sunt
gospodării familiale.
- altă persoană inactivă, în 91.670 de gospodării rurale, 71.859 fiind
gospodării rurale familiale.
Tabel. Gospodăriile populaţiei în rural şi urban, dupa situatia economica a capului gospodariei
Capul Ocupat Şomer Pensiona Casnic Alta pers Total
de r ă inactiva gospodării
gospod ale
arie populaţiei
RURA 1.366.266 128.971 1.699.729 75.224 91.670 3.396.892
L 40,2% 3,8% 50 % 2,2% 2,8% %
URBA 1.944.082 218.765 1.544.172 91.591 159.732 3.958.342
N 40,4% 5,5% 39% 2,3% 4%
Sursa: După Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, INS, 2002.

60.00%
50.00%
40.00%
RURAL
30.00%
20.00% URBAN
10.00%
0.00%
O cu p at

So m er

P e n sio n a r

C a sn ic a

A lta p e r s
in a c tiv a
Grafic : Gospodăriile populaţiei în rural şi urban, dupa situatia economica a
capului gospodariei, ponderi calculate după Recensământul populaţiei şi al
locuinţelor, INS, 2002.

Observăm că pentru 40% dintre gospodăriile rurale (pentru 1.366.266 de


gospodării rurale) capul de gospodărie este ocupat, însă numai în 581.690 de
gospodării rurale acesta este salariat şi patron numai pentru 17.080.
Dintre gospodăriile rurale în care capul de gospodărie este ocupat, adică din
1.366.266, în funcţie de statutul profesional al acestuia au fost înregistrate :
- 581.690 de gospodării în care acesta este salariat,
- 576.477 de gospodării în care capul de gospodărie este lucrător pe cont
propriu,
- 17.080 de gospodării în care capul de gospodărie este patron,
- 191.019 fiind gospodării în care capul de gospodărie are un statut
profesional neprecizat («alt statut profesional »)
Faţă de gospodăriile din urban, numărul gospodăriilor rurale în care capul de
gospodărie este patron este de 4,59 ori mai mic, iar al gospodăriilor în care
capul de gospodărie este salariat de 3,05 ori mai mic.

În schimb în rural, raportat la totalul gospodăriilor în care capul de


gospodărie este ocupat, ponderea cea mai mare (56%) o au gospodăriile în
care capul de gospodărie este lucrător pe cont propriu sau are alt statut
profesional (767496 de gospodării rurale).

Tabel : Gospodării al cărui cap de gospodărie este ocupat, în rural şi urban, după
statutul profesional al acestuia

Salariat Patron Lucrător pe Alt statut profesional


Statutul profesional cont
al capului de propriu
gospodărie
RURAL 581.690 17.080 576.477 191.019
URBAN 1.779.900 78.381 74.531 11.270
Sursa : Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, INS, 2002.

2000000
1500000 rural
1000000
500000 urban
0
În concluzie, spaţiul rural reprezintă aproximativ 90% din suprafaţa
României. Din totalul gospodăriilor înregistrate în cadrul ultimului
recensământ al populaţiei şi locuinţelor (2002), adică 7.320.202 gospodării,
jumătate sunt gospodării rurale (3.361.860).
Cea mai mare concentrare de gospodării rurale se află în regiunea de
dezvoltare cea mai săracă, Regiunea Nord-Est, cu cel mai scăzut PIB/ locuitor,
707.854 de gospodării, cuprinzând 2.173.745 de persoane, în timp ce regiunea
cea mai dezvoltată (Bucureşti-Ilfov) este regiunea în care se află cel mai mic
număr de gospodării rurale (80.350).
In 30% dintre gospodariile rurale nu exista nici o persoana activa.
In România, la ora actuală, aproximativ 500.000 de gospodării rurale
administrate de un pensionar singur.
Dintre gospodăriile rurale în care capul de gospodărie este ocupat, adică din
1.366.266, în funcţie de statutul profesional al acestuia au fost înregistrate :
- 581.690 de gospodării în care acesta este salariat,
- 576.477 de gospodării în care capul de gospodărie este lucrător pe cont
propriu,
- 17.080 de gospodării în care capul de gospodărie este patron,
- 191.019 fiind gospodării în care capul de gospodărie are un statut
profesional neprecizat («alt statut profesional »)
Raportat la totalul gospodăriilor în care capul de gospodărie este ocupat,
ponderea cea mai mare (56%) o au gospodăriile în care capul de gospodărie
este lucrător pe cont propriu sau are alt statut profesional (767496 de
gospodării rurale). Faţă de gospodăriile din urban, numărul gospodăriilor
rurale în care capul de gospodărie este patron este de 4,59 ori mai mic, iar al
gospodăriilor în care capul de gospodărie este salariat de 3,05 ori mai mic.
Şansele de dezvoltare ale gospodăriei rurale depind la ora actuală în mare
măsură de veniturile realizate din activităţi neagricole. Cele aproape 500.000
de gospodării administrate în acest moment de un pensionar singur pot fi
considerate gospodării fără viitor. Puterea lor economică este practic nulă,
venitul din pensia unui agricultor nu permite plata lucrărilor agricole,
investiţii, dotări etc.
Luând în calcul proporţia gospodăriilor fără persoane active (în care nici
capul de gospodărie, nici restul persoanelor din gospodărie nu sunt ocupate),
rezultă că 1.162.841 de gospodării rurale din totalul de 3.361.860 nu cuprind
nici o persoană activă. Celor aproximativ 500.000 de gospodării «fără viitor»
administrate de un pensionar singur, se adaugă alte 600.000 de gospodării
rurale constituite din diverse categorii de inactivi (şomeri, casnice, alţi inactivi,
34,6% din totalul gospodăriilor rurale), din persoane care nu realizează
venituri, crescand proportia gospodariilor rurale lipsite de resurse de dezvoltare.