Sunteți pe pagina 1din 39

Conspect Bazele teoretice ale evaluarii psihologice

Sursa: Universitatea Spiru Haret din Bucuresti - www.spiruharet.ro


Coordonator de disciplina: Conf. univ. dr. Cîrneci Dragos

Subiecte bazele teoretice ale evaluarii psihologice

1. De la studiul sufletului la evaluarea comportamentului. Stiintele ezoterice si filosofia mintii


2. De la filosofie la psihologie
3. Limitele explicative ale psihologiei
4. Cum trebuie sa fie o evaluare pentru a fi stiintifica. Cum functioneaza stiinta (William James, Karl Popper)
5. Caracteristicile explicatiei stiintifice
6. Explicatii stiintifice versus convingeri personale
7. Pseudoexplicatiile sau explicatiile circulare (tautologia)
8. Relatiile cauzale si relatiile corelationale in cercetare
9. Observatia comportamentala. Observatia nesistematica versus observatia sistematica
10. Modalitati de observare (observator ascuns, observator participant)
11. Alegerea situatiilor si a comportamentelor in care facem observatia
12. Grila de observatie
13. Chestionarul. Criterii de clasificare a chestionarelor (dupa continut, dupa forma, dupa modul de aplicare)
14. Clasificarea chestionarelor dupa continutul informatiei (de date factuale, de opinie)
15. Clasificarea chestionarelor dupa cantitatea informatiei (speciale, omnibus)
16. Clasificarea chestionarelor dupa forma intrebarilor (intrebari inchise, deschise, mixte)
17. Clasificarea chestionarelor dupa modul de aplicare (autoadministrate, administrate de catre operatori)
18. Dezavantajele chestionarelor
19. Testul psihologic. Scurt istoric al testarii psihologice
20. Tipuri de teste (testele de clasificare si evaluare generala, bateriile de aptitudini diferentiale, testele de aptitudini
speciale si testele de cunostinte, testele de personalitate etc.)
21. Diagnosticul formativ (psihometria traditionala si evaluarea formativa)
22. Calitatile psihometrice ale testelor. Standardizarea, etalonarea si valoarea diagnostica a testelor
23. Fidelitatea testelor. Principalele aspecte ale fidelitatii
24. Validitatea testelor. Tipuri de validitate
25. Experimentul. Caracteristicile experimentelor. Variabilele interne si externe
26. Caracteristicile cercetarii experimentale (manipularea variabilei independente, controlul variabilelor ascunse)
27. Stabilirea ipotezelor (metoda obiectiva, intrebari adecvate, tipuri de rationament, formularea ipotezei)
28. Alcatuirea grupurilor experimentale (selectia subiectilor)(grupul experimental si de control / randomizarea
simpla, stratificata, multistadiala, multifazica)
29. Tipuri de design experimental (design intersubiecti, intrasubiecti, cu un singur subiect)
30. Planuri experimentale (de baza si factoriale)
31. Folosirea sarcinilor de timp de reactie in scop diagnostic. Functionarea executiva (procesele psihologice ale
functiei cognitive “executive”)
32. Sarcini executive ce evidentiaza dezvoltarea cognitiva in copilaria mica (A-not-B,WCST, Go/No-Go, Stroop)

Bibliografie: Cîrneci, D., Bazele teoretice ale evaluarii psihologice, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2014

1 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


1. De la studiul sufletului la evaluarea comportamentului. Stiintele ezoterice si filosofia mintii

Psihologia a aparut ca stiinta oficial in sec.20 desprinzandu-se din filosofie, la fel cum au facut-o si alte stiinte.
Ca stiinta, ea este continuatoarea unui curent din filosofie intitulat filosofia mintii. Aceasta isi are originile in
negura timpului si are prea putin de-a face cu stiinta si mai mult cu speculatia filosofica sau chiar elemente de
religie si discipline oculte. Psihologiei i-a trebuit mai mult de un secol pentru a-si gasi locul printre stiinte, trecand
de la idei filosofice netestabile la abordarea mai pragmatica si stiintifica de azi.

La aparitia sa ca stiinta autonoma in sec. 19, psihologia si-a propus ca scop studiul sufletului (sau spiritului, de
la grecescul “psyche”). Era o stiinta cu scopul declarat de a se ocupa cu aspectele sufletului si formele prin care
el se manifesta in conduita omului – sau, cum spunea Socrate, “mastile” pe care le purtam cu totii (“persona” –
masca in greceste). Data fiind aceasta mostenire, una dintre primele dezbateri fundamentale din psihologie,
care a dominat aproape intreg sec.20, a fost cea a relatiai psihic-creier.

Problematica sufletului si a relatiei sale cu corpul a fost abordata in diverse moduri.

 Egipt (Heliopolis) - Faraonul Akahenaton (1353-1336), cu 1300 de ani inainte de Hristos, a infiintat prima
“Scoala a misterelor” – aici erau initiati preoti egipteni in religie, magie, astronomie, astrologie, alchimie,
numerologie, geometrie sacra, medicina si alte stiinte “clasice” sau oculte. Cunostintele predate aici erau
mai vechi decat istoria Egiptului si proveneau de la o civilizatie disparuta odata cu sfarsitul ultimei
glaciatiuni (aproxim. 12.500 de ani in urma).

 Grecia - cu cateva sute de ani mai tarziu, filosofii, matematicienii, istoricii si geografii greci au inceput sa
se initieze, in Egipt, dupa invataturile preotilor de la Heliopolis. Primii au fost Tales din Millet (624-548)
si Solon (640-558). Solon a adus in Grecia legenda Atlantidei, pe care Platon a prezentat-o in “Timeea”
si “Critica”. Pitagora a studiat in templele egiptene 12 ani, apoi a fondat in italia de azi o “scoala a
misterelor” dupa modelul egiptean. Istoricul Diodor din Sicilia s-a initiat in Egipt, Strabon a frecventat
templele egiptene timp de 13 ani, iar in sec. 5 i.H., Herodot a vizitat si el egiptul, scriind apoi despre
ritualurile preotilor egipteni.

 Cetatea Alexandriei – anul 331 i.H., dupa cucerirea Egiptului de catre Alexandru Macedon – cu o
biblioteca de aproximativ 50.000 de volume, cetatea Alexandria devine centrul cultural cel mai important
din regiune, fiind o confluenta a culturii egiptene cu cele greaca si crestina, ebraica si persana. Aici au
luat nastere curentele gnostice, printre care si neoplatonismul (gnosticismul – sisteme de credinte care
sustin ca oamenii sunt suflete divine inchise intr-o lume materiala).

 Pitagora – a trait cu 700 de ani inaintea filosofilor gnostici – a descris Universul ca pe un organism animat
de un suflet patruns de o inteligenta suprema ale carei evolutii, materiala si spirituala, sunt in miscare
paralela si concordanta. Dupa lui Pitagora, sufletul omenesc provine dintr-o ordine spirituala superioara
si neschimbatoare, ca si dintr-o evolutie materiala anterioara, dintr-un sistem solar stins si care a salasluit
in multe asemenea sisteme solare. Doctrinele pitagoreice privind Universul si calatoria neintrerupta a
omenirii prin acest Univers, de la o stea la alta si in valuri succesive de rase, au fost transmise “Scolilor
2 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Misterelor”, ivite mai tarziu si se reflecta in multe scrieri ezoterice din Orient si Occident, pana in zilele
noastre.

 Platon – s-a inspirat din doctrinele oitagoreice si l-a avuit ca mentor pe Socrate – spunea ca sufletul este
nemuritor, are un inceput aritmetic si strabate intregul corp de jur imprejur, pornind din centru, ca si
cum ar parcurge doua cercuri diferite:
- cercul “ciclul vietii” – reprezinta miscarea sufletului;
- cercul “cercul solar” – reprezinta miscarea Universului.

Platon spunea ca, in acest mod, sufletul este pus in legatura cu exteriorul.

 Aristotel – vorbea despre “pneuma” ca despre un aparat ce serveste drept intermediar intre trup si
suflet. El spunea ca acest “aparat” este alcatuit din “spirit” (pneuma), din care sunt facute stelele.

 Curentele gnostice – gnoza vulgara din sec 2 d.H. – vorbea despre doctrina astrologica a “sortilor”
(karma hindusa), transformand-o intr-o adevarata trecere a sufletului printre planete, sufletul asimiland
astfel aspecte din ce in ce mai concrete si mai materiale, care il leaga de trup si de lumea noastra.

 Curentele neoplatonice – sec. 15, ele au pregatit Renasterea – au continuat cu aceste dezbateri.

- Marsilio Ficino (1433-1499) spune ca sufletul este extrem de pur si se acupleaza cu acest trup dens
si pamantesc care-i este atat de indepartat prin natura lui, prin intermediul unui corpuscul foarte
subtil si luminos, numit spirit, generat de caldura inimii din partea cea mai subtiata a sangelui, de
unde patrunde intregul corp. Sufletul, insinuandu-se in acest spirit, se propaga peste tot intr-insul si
apoi prin intermediul lui in intregul corp, conferindu-i viata si miscare.

- Medicul Teophrastus von Hohenheim (1493-1541), cunoscut sub numele de Paracelsius, preia
principiul ermetic al corpului eteric, postuland ca toate bolile apar in dublura eterica invizibila.

- Naturalistul englez John Dee (1527-1608), a incercat sa prezinte stiinta ermetica dupa principiile
matematice, astronomice si numerologice, intr-o singura formula, asemanatoare unei formule a
lumii. Dee a crezut ca a descoperit, prin hieroglifele Monas, secretul magiei creatoare a ingerilor si
a redactat Dictionarul limbii ingeresti.

- Gottfried Wilhelm von Leibnitz (1646-1716) si Giordano Bruno au folosit cuvantul “monas”
(“unitate” din greaca). Leibnitz a conceput grandiosul sau concept metafizic al monadelor. Prin
acestea, el intelegea parti constiente si purtatoare de energie ale sufletului, care reprezinta fiecare
pentru sine un intreg inchis, un microcosmos, fiecare dintre aceste centre fiind la randul sau o
oglinda vie a Universului. Monadele din oameni au diferite nivele de dezvoltare, de la cele inferioare,
cu cunostinte foarte reduse, pana la cele superioare, desavarsite din punct de vedere spiritual, care
sunt asa-numitele purtatoare ale scanteii divine.

3 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


 Carl Gustav Jung s-a inspirat din modelul lui Leibnitz atunci cand vorbea despre “forte sufletesti
dinamice”. Jung a fost fascinat de gnoticism si alchimie. In cartea sa Septem Sermones as Mortuas (Sapte
predici catre cei morti), el vorbeste despre Supraeu – concept cunoscut in toate scolile misterelor – el
fiind zeul calauzitor al omului catre care se face lunga calatorie a sufletului dupa moarte.

 Psihanalistii – modelul piramidal al psihicului propus de psihanalisti, avand Id-ul la baza, Ego-ul la mijloc
iar deasupra, SupraEgo-ul, este de inspiratie ezoterica. El are ca model triunghiurile oculte in care omul
este reprezentat, ca si carne si ratiune, fiind in relatie de subordonare cu Supraeul – eul sau astral –
singurul care are acces la amintirile din vietile anterioare si pregateste momentele din viata actuala in
asa fel, incat sa se desavarseasca implinirea spirituala a persoanei – concepte preluate de hinduism
(Karma). Iar conceptul de “inconstient colectiv” propus de Jung are ca inspiratie conceptul Cronicii
Akasha, pomenit in sanscrite si relansat in sec.20 de Elena Blavatskaya, intemeietoarea unei “scoli a
misterelor”.

2. De la filosofie la psihologie

Wilhelm Wundt (1832-1920) este considerat intemeietorul psihologiei, primul care a formulat termenul de
psihologie experimentala si care a infiintat cel dintai laborator de spihologie experimentala la Leipzig. Wundt si-
a ales ca subiect de studiu constiinta. El numeste capacitatea de autoorganizare a mintii sau a constiintei
voluntarism, care deriva din cuvantul volitie, definit ca act sau putere a dorintei. Voluntarismul s-ar referi la
puterea vointei de a organiza continutul mintii in procese superioare. Deoarece psihologia lui Wundt este o
stiinta a experientei constiente, metoda ei trebuia sa implice observarea acelei experiente – introspectia fiind
considerata de el adecvata examinarii starii mentale a unei persoane. Introspectia nu este noua, ea fiind folosita
inca de Socrate, inovatia lui Wundt constand in aplicarea unui control experimental asupra conditiilor in care se
desfasoara introspectia.

Acelasi interes pentru studiul mintii si al constiintei folosind introspectia se regaseste in structuralismul lui
Titchener (1867-1927).

Un protest la adresa introspectiei a fost formulat de functionalism, care a pus accentul pe functia adaptativa a
proceselor mentale, suma lor realizand ceea ce W. James (1842-1910) numea fluxul constiintei. Metoda
propusa era observatia in mediul natural, unde procesele mentale se realizeaza instinctual.

Este larg acceptata, in acea perioada, ideea potrivit careia continutul psihicului poate fi verificat prin
introspectie, adica examinandu-se gandurile, sentimentele si motivele. Totusi, incercarile sistematice realizate
intre 1880 si 1910 au ajuns la conlcluzia ca introspectia nu este o metoda valida de studiu, iar taxonomia
conventionala a proceselor mentale nu poate fi verificata prin introspectie.

Venind, la randul sau, ca o contra adusa astructuralismului si functionalismului, behaviorismul si-a fixat ca tinta
predictia si controlul comportamentului. John Watson (1878-1958) spunea ca totul poate fi formulat in termeni
de stimul si raspuns, in termeni de formare a unei deprinderi si integrare a unor deprinderi. Psihologul trebuie
sa inceapa prin a accepta ca omul si animalul se aseamana, se adapteaza la fel la mediu prin echipamentul lor
4 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
ereditar si prin deprinderi, arata Watson. Behavioristii nu au sustinut niciodata ca operatiile mentale nu
conteaza, ci doar ca ele nu pot fi obiectivate.

In mod conventional oamenii explica comportamentul uman in termeni de “activitate psihica” – spunem ca
actionam intr-un anume mod datorita dorintelor, nevoilor, opiniilor, convingerilor, motivelor etc. Aceasta
abordare in termenii mintii si comportamentului a fost foarte larg raspandita si in cercetarile din neurostiinte.
Conform descoperirilor din neurostiinte ce au avut loc in ultimii 15 ani, se pare ca niciuna dintre facultatile
mentale din manualele de psihologie nu exista ca entitate separata, distincta. Practic, nu exista nicio legatura
intre modul in care este construit si functioneaza creierul si modul in care sunt concepute capitolele din
manualele de psihologie respective. Procesele psihologice pe care le studiaza spihologia sunt stipulatii si
reificari, si nu obiecte reale de studiu.

Patricia Churchland – profesor de filosofie la University of California – recunoaste felul in care neurostiintele au
schimbat modul cum filosofii isi reprezinta acum mintea. Ea sustine ca creierul nu ne poate spune prin
introspectie nimic despre felul in care el functioneaza – de exemplu, de ce suntem deprimati sau de ce suntem
indragostiti.

3. Limitele explicative ale psihologiei

Au fost aduse doua tipuri de critici produselor psihologiei stiintifice. Ambele pun in evidenta ca anumite relatii
pe care psihologia stiintifica le considera ca fiind date reale privind comportamentul isi au originea in termenii
simtului comun. Aceste critici afirma ca:

 patternurile de similaritate semantica au fost considerate ca reprezentand patternuri de comportamente


reale.

- patternurile de similaritate semantica au fost puse in evidenta de Shweder – un antropolog, care


in 1975 a efectuat un studiu in care au fost rugati oameni de diferite profesii sa gaseasca
similaritatile semantice dintre perechi de itemi ai unei scale de personalitate. Shweder a concis ca
datele obtinute prin chestionare reflecta, deseori, mai degraba similaritati semantice decat
covariatii comportamentale. Putini se uita la itemii scalelor, pentru a observa ca, din punct de
vedere semantic, ei sunt inruditi. Adica, in mintea oamenilor, cuvintele respective sunt parte din
aceeasi categorie semantica.

 simtul comun - relatiile cauzale implicate in conceptele simtului comun au format bazele unor “legi ale
comportamentului” care, de fapt, sunt fie descriptive, fie tautologice si, oricum, nefalsificabile (ele sunt
bazate pe informatiile limitate disponibile despre evenimentul observat si pe experienta noastra
anterioara).

- simtul comun - conform unui studiu facut de John Houston in anii ’80, care investiga diverse aspect
relationale ale memoriei si invatarii (cu itemi formulate in limbaj cotidian), Houston a ajuns la
5 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
concluzia ca “multe dintre principiile psihologiei sunt evidente; am sentimental incomod ca noi ne-
am ocupat pana acum cu lucruri evidente si nu ne-am dat seama de asta”. Aceasta problema a
“evidentei” apare si atunci cand operationalizam cu un concept. In cercetarile care se bazeaza pe
rapoarte verbale (chestionare), faptul ca un concept stiintific a fost “imprumutat” din limbajul
cotidian ne face sa-l folosim in intrebarile din chestionar. De exemplu, cum am putea evalua
“implicarea” fiecarui partener intr-o relatie? Folosind termenul “implicare” (din limbajul cotidian) in
chestionar, rareori cei chestionati vor intreba ce inseamna “implicare”, probabil deoarece ei vor
presupune ca noi ne asteptam ca ei sa cunoasca respectivul cuvant. La fel stau lucrurile cu multe
concepte din psihologie. Cineva care eticheteaza o afirmatie ca fiind “evidenta”, probabil, avea deja
explicatia privind subiectul acelei afirmatii. Dar, acea persoana ar putea sa observe ca si reversul
afirmatiei respective este la fel de evident. Faptul ca simtul comun este plin de idei contradictorii
ar trebui sa fie examinat in lumina comentariilor din psihologia stiintifica privind principiul “toate
ipotezele rezonabile e probabil sa fie valide”, sau, intr-o alta formulare, “opusul unui mare adevar
este, de asemenea, adevar”.

In sec.20, mai multe curente au incercat sa-i confere psihologiei aura de “stiinta serioasa” sau exacta. Unul a
fost cognitivismul, aparut la mijlocul anilor ’50. Spre sfarsitul anilor ’90 cognitivismul era deja considerat o
“fundatura” stiintifica, o tentativa nereusita de explicare a comportamentului uman. “Stiintele cognitive au
tendinta de a confunda metafora sau conceptul cu lucrul in sine” (Bruner). Cognitivistii au tendinta de a
confunda metafora sau conceptul cu lucrul in sine. Ei au propus concepte si modele, iar apoi au “uitat” ca ele
sunt doar propuneri si le-au luat ca ceva dovedit a exista.

Odata cu inceputul anilor 2000, psihologia poate investiga natura umana prin inventarierea manifestarilor ei –
comportamente si performante – conform instrumentelor si metodelor pe care le are in portofoliu. Cand insa
este vorba despre explicarea cauzelor manifestarilor respective, toate aceste date trebuie preluate de
neurostiinte, care le pot investiga mai in profunzime datorita intrumentelor pe care le detine. Astfel, in ultimii
15 ani, in revistele de stiinta “Scienc”, “Nature”, articolele continand strict investigatie psihologica apar doar cu
referinta la descrierea unor comportamente umane (din psihologia sociala sau a organizatiei), insa atunci cand
este vorba despre investigarea cauzelor acestor comportamente, intotdeauna intrumentelor psihologiei le sunt
alaturate cele ale neurostiintelor. In asa fel, psihologia este tot mai mult vazuta ca o stiinta descriptiva (care
descrie) si tot mai rar ca una explicativa.

4. Cum trebuie sa fie o evaluare pentru a fi stiintifica. Cum functioneaza stiinta (William James, Karl Popper)

Desi oamenii au pareri si convingeri privind lumea din jur, inclusiv privind oamenii care o populeaza, putine
dintre ele s-au format pe baza unei evaluari stiintifice. Cele mai multe dintre explicatiile pe care le oferim sunt
la baza convingeri personale, pseudoexplicatii bazate pe tautologii (repetarea inutila a aceleiasi idei) si corelatii
servite ca si cauze.

Una dintre cartile care au stat la baza psihologiei experimentale a fost Principiile Psihologiei (1890) scrisa de
William James, unde autorul se opreste in mod deosebit asupra problematicii instinctelor. Acest termen a fost
6 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
folosit de James pentru a se referi la circuitele neuronale specifice, comune fiecarui membru al unei specii si
care sunt produsul evolutiei speciei respective. Luate impreuna, aceste circuite constituie (la specia noastra)
ceea ce numim “natura umana”. A fost (si este) obisnuit sa gandim ca animalele sunt ghidate de “instincte”, in
timp ce oamenii si-au pirdut instinctele si se ghideaza dupa “ratiune”; de aceea noi suntem mai flexibili si mai
inteligenti decat animalele. W. James spune, insa, ca noi suntem mai inteligenti si mai flexibili pentru ca avem
mai multe instincte decat animalele. Adica avem un creier mai complex, ca si circuite. Noi avem tendinta de a
nu le observa, tocmai pentru ca ele lucreaza atat de bine, pentru ca ele proceseaza informatia atat de automat
si fara efort. Ca rezultat, unele comportamente “normale” ni se par “firesti”, nu intelegem ca ele ar trebui cumva
explicate. Aceasta “orbire fata de instincte” – cum o numeste James – face psihologia atat de greu de studiat.
Pentru a depasi aceasta dificultate, James sugereaza ca noi ar trebui sa facem “normalul sa para straniu”.

Sir Karl Popper (1902-1994) – filosof englez de origine austriaca – si-a dedicat cea mai mare parte a carierei sale
gasirii raspunsului la intrebari precum: “Ce este stiinta?” sau “Cum se desfasoara ea?”. Falsificabilitatea este
numele dat modalitatii in care Popper considera ca trebuie sa se desfasoare o stiinta. Principiul falsificabilitatii
afirma ca stiinta trebuie sa se preocupe de respingerea sau falsificarea teoriilor.

 Mai intai, un om de stiinta trebuie sa enunte o ipoteza falsificabila – sa poata fi demonstrat ca este falsa.
 Apoi, sarcina este de a elabora o metoda de a testa ipoteza falsificabila – daca in urma testarii ipoteza
se dovedeste a fi falsa, este enuntata o noua ipoteza.

Folosind acest model, Popper vede stiinta ca pe un proces de eliminare a teoriilor false. Daca acceptam sugestia
ca toate cercetarile psihologice sunt de natura inductiva, ar trebui sa conchidem ca rolul ei major este falsificarea
teoriilor incorecte.

5. Caracteristicile explicatiei stiintifice

Diferenta dintre o stiinta de o nonstiinta (si de o pseudostiinta) consta in calitatea explicatiilor si in metodele
aplicate pentru a produce aceste explicatii. Explicatiile stiintifice difera in cateva aspecte fundamentale de alte
tipuri de explicatii, cum ar fi cele bazate pe simtul comun sau pe credinte.

Caracteristicile explicatiilor stiintifice in contrast cu cele propuse de simtul comun sau de credinte sunt
urmatoarele:

 Sunt empirice:
- se bazeaza pe observatii sistematice si obiective;
- sunt desfasurate in conditii atent controlate;
- evenimentele observate si conditiile in care s-a desfasurat observatia trebuie sa poata fi verificata
de catre altii;
- experimentul trebuie sa poata fi repetat;
- intrebarile sa fie formulate clar pentru a fi studiate adecvat (sa nu fie vagi) – sa precizam ce inseamna
termenii din intrebare;

7 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


- sa se formuleze definitii operationale ale variabilelor – operationalizarea variabilelor - (a defini
variabilele in termenii operatiilor necesare pentru masurarea lor) – daca nu folosim
operationalizarea, nu vom putea raspunde la intrebarea pusa.

 Sunt rationale:
- o explicatie este rationala daca ea se supune regulilor logicii si este congruenta cu alte fapte
cunoscute.

 Sunt testabile:
- o explicatie este testabila daca increderea in ea poate fi pusa la indoiala prin esecul in a observa
rezultatul preconizat.

 Sunt parcimonioase:
- deseori, sunt oferite mai multe observatii pentru un anume comportament observat; cand se
intampla acest lucru, oamenii de stiinta o prefera pe cea mai putin complexa sau pe cea care
necesita cele mai putine sumptii – acest tip de explicatie este numit explicatie parcimonioasa.

 Sunt generalizabile:
- oamenii de stiinta prefera explicatii ce au o larga putere explicativa, celor care se aplica doar unui
set limitat de circumstante.

 Sunt chestionabile:
- cercetatorii pot avea incredere in explicatiile lor, dar ei trebuie sa fie deschisi la posibilitatea ca
acestea sa fie gresite.

 Sunt evaluate riguros:


- se fac tentative pentru a extinde scopul explicatiilor, pentru a acoperi o arie mai larga si a include
mai multi factori; pe masura ce apar alternative, acestea sunt “puse in contrapozitie” cu vechile
explicatii, intr-o permanenta “lupta”, in care supravietuieste cea mai buna.

6. Explicatii stiintifice versus convingeri personale

In timpul experintelor de zi cu zi, noi dezvoltam explicatii ale venimentelor care se desfasoara in jurul nostru. In
mare masura, aceste explicatii sunt bazate pe informatiile limitate disponibile despre evenimentul observat si
pe experienta noastra anterioara. Aceste explicatii sunt numite explicatii ale simtului nostru comun, deoarece
ele sunt bazate pe ceea ce credem noi ca este adevarat despre lumea in care traim.

8 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


Explicatiille stiintifice si explicatiile simtului comun au ceva in comun: ambele incep prin observarea unui
eveniment. Exista tendinta de a accepta, la prima vedere, explicatiile simtului comun, in timp ce observatiile
stiintifice sunt subiectul unor cercetari riguroase.

Explicatiile unui comportament provin din:

 observatia stiintifica;
 observatia comuna;
 credinte personale.

Explicatiile comportamentului provin, deseori, nu din observatia comuna sau din cea stiintifica, ci se datoreaza
faptului ca unul sau mai multi indivizi sunt convinsi de adevarul unor credinte personale. Putem sa fim sau nu
de acord cu aceste credinte, dar trebuie sa fim constienti ca explicatiile oferite de stiinta si cele bazate pe
credinte sunt fundamental diferite:

Explicatiile bazate pe credinte Explicatiile oferite de stiinta

 sunt acceptate, deoarece ele provin dintr-o sursa  sunt acceptate, deoarece ele sunt congruente cu
de incredere sau par sa fie congruente cu o dovezi obiective si au rezistat altor explicatii
schema mai larga; alternative prin testari riguroase;
 ele nu necesita dovezi, iar daca exista dovezi care  cercetatorii accepta posibilitatea ca sa apara o
sugereaza ca explicatia este incorecta, atunci noua explicatie, mai buna, care sa arate ca
dovada este respinsa sau reinterpretata pentru a explicatia actuala este inacceptata;
o face sa para congruenta cu credinta;  explicatiile stiintifice se adreseaza doar
 astfel, in loc sa fie pusa in discutie credinta, se faci domeniilor care pot fi investigate perin metode
interpretari care sa fie congruente cu ea; stiintifice.
 ele se considera din start a fi adevarate.

Totusi, cand se pot formula intrebari pe baza unor observatii obiective, explicatiile stiintifice furnizeaza lamuriri
mai satisfacatoare si mai folositoare privind comportamentul decat cele furnizate de o credinta a priori.

7. Pseudoexplicatiile sau explicatiile circulare (tautologia)

In formularea unor explicatii stiintifice valide este important sa evitam capcana pseudoexplicatiilor. In tentativa
de a cauta explicatii pentru unele comportamente, uneori, psihologii ofera afirmatii, teorii si explicatii care nu
fac altceva decat sa furnizeze o eticheta alternativa pentru evenimentul respectiv. Un exemplu de notorietate
este demersul de a explica agresivitatea prin conceptul de instinct. Astfel, oamenii (si animalele) s-ar purta

9 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


agresiv din cauza unui instinct agresiv. Desi aceasta explicatie, la prima vedere, pare in regula, ea nu serveste ca
explicatie stiintifica. Aceasta forma de explicatie se numeste circulara, sau tautologie.

Explicatia circulara (tautologia) nu furnizeaza o adevarata explicatie, ci, mai degraba, furnizeaza o alta eticheta
(“instinct”) pentru o clasa de comportamente observate (pe care le denumeste prin termenul “agresivitate”).
Animalele sunt agresive deoarece ele poseda instincte agresive. De unde stim ca poseda instincte agresive?
Deoarece ele se comporta agresiv. Aceasta nu este o explicatie.

Pseudoexplicatiile sunt folosite atat de novicii in psihologie, cat si de profesionisti. Martin Seligman a propus in
1970 conceptul de “predispozitie biologica”, care ar explica de ce un animal poate invata unele asociatii mai
usor (gustul neplacut al unui aliment nou), iar alte asociatii cu o mai mare dificultate. Conform lui Seligman,
animalele pot fi:

 predispuse biologic sa invete unele asociatii (acelea pe care le invata rapid);


 nepredispuse sa le invete pe altele (cele pe care le invata mai greu).

Ca si folosirea “instinctului” pentru explicarea “agresivitatii”, continuumul de predispozitii naturale” pare intuitiv
corect si poate servi ca o explicatie potential valida pentru diferentele observate in procesul de invatare. Dar, el
nu este o explicatie adevarata. Explicatia “predispozitie naturala” este circulara. Animalele invata o anume
asociatie cu dificultate, deoarece nu sunt predispuse natural sa o invete. De unde stim ca nu sunt predispuse?
Pentru ca au dificultati in a invata.

Cum putem evita sa propunem si sa acceptam pseudoexplicatii? Atunci cand evaluam o explicatie propusa, sa
ne intrebam daca cercetatorul a furnizat sau nu:

 masuri independente ale comportamentului vizat (cum ar fi “dificultatea de a invata o asociatie”);


 masuri independente ale conceptului explicativ propus (cum ar fi “predispozitia bilologica”).

De exemplu, daca putem determina “predispozitia” animalului doar observand “abilitatea” sa de a realiza o
anumita asociatie (adica, din cate incercari invata), explicatia propusa este circulara. In loc sa explice diferitele
rate ale invatarii, afirmatia serveste doar la a defini tipurile de predispozitii. In loc sa surprindem cauzalitate,
surprindem o relatie de semnificanta: X nu este Y, ci X este un concept care pentru noi semnifica Y.

8. Relatiile cauzale si relatiile corelationale in cercetare

Relatiile pe care le putem identifica intr-o cercetare pot fi de doua categorii:

 relatii cauzale;
 relatii corelationale.

 Relatiile cauzale

Modificarile aduse unei variabile produc modificari ale altei variabile. Un lant direct de evenimente conduce de
la o cauza la un efect (faptul ca scapam o caramida peste picior cauzeaza sctigatul).
10 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Relatiile cauzale sunt evidentiate doar de catre studiile experimentale.

 Relatii corelationale

In investigatiile ce folosesc metoda corelationala, cercetatorii incearca sa determine daca doua sau mai multe
variabile sunt relationale (daca exista vreo relatie intre ele). Intr-o relatie corelationala, valorile variabilelor sunt,
de semenea, legate intr-un anumit mod. De exemplu, scorurile IQ si mediile scolare tind sa creasca si sa
descreasca impreuna. Cand variabilele se modifica impreuna in acest fel, spunem ca ele covariaza. Asemenea
relatii pot lua forme diferite:

 corelatie pozitiva – cresterile intr-una dintre variabile se poate demonstra ca sunt asociate cu cresteri
ale altei variabile (de exmplu, gradul de satisfactie maritala exprimatade unele cupluri tinde sa creasca
odata cu cresterea numarului de opinii comune impartasite);
 corelatie negativa – cresterea unei variabile poate fi relationata cu descresterea altei variabile (de
exemplu, cu cat este mai scazut nivelul economic al unei localitati, cu atat mai mult creste nivelul
criminalitatii)

Este esential sa spunem ca atunci cand apelam la un studiu corelational, nu incercam sa manipulam nicio
variabila, doar observam si inregistram existenta unor relatii intre variabile.

Avantajele metodei studiului corelational

 obtinerea unor date foarte simplu si eficient;


 ea este foarte adecvata studiului unui comportament in mediul sau natural.

Dezavantajele metodei studiului corelational:

 datele pe care le obtinem sunt ambigue in privinta relatiei cauza-efect;


 exista posibilitatea ca o relatie observata intr-un studiu corelational sa fie produsa de un alt factor
necunoscut (de exemplu, s-a raportat frecvent ca exista o corelatie pozitiva intre temperaturile ridicate
si incidenta unor violente colective, insa cercetari mai recente sugereaza ca relatia dintre temperatura
si violenta s-ar putea baza, de fapt, pe un al treilea factor – sunt mai multi oameni pe strada in serile
calduroase decat in cele friguroase, deci sansa ca sa apara incidente intre ei este mai mare).

9. Observatia comportamentala. Observatia nesistematica versus observatia sistematica

Observatia comportamentala este un instrument frecvent folosit in spihologia dezvoltarii si in psihologia


sociala. Prin acest instrument se colecteaza date privind dezvoltarea temperamentului si a tipului de atasament
la copii, dar el este folosit si in diagnosticarea tulburarilor psihice copilariei mici, precum autismul sau ADHD-ul.
In psihologia sociala, observatia comportamentala este folosita in mod extensiv pentru studiul diverselor
comportamente ce apar in context social, precum conformismul. Observatia comportamentala este folosita
pentru a identifica un fenomen, insa nu au capacitatea de a explica fenomenul identificat.
11 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Una dintre cele mai potente surse de idei de cercetare este observatia intamplatoare a:

 cauzelor sau determinarii comportamentului cotidian;


 cauzelor sau determinarii comportamentului animal.

Astfel de observatii pot furniza bazele unui proiect.

Observatia nesistematica, este, uneori o buna modalitate de a descoperi o idee generala de cercetare. Totusi,
sa nu itam ca asemenea observatii reprezinta doar un punct de pornire. Trebuie sa transformam observatia
aceasta intamplatoare intr-o forma ce poate fi testata empiric, care necesita un studiu atent si sitematic al
comportamentului respectiv.

Idei privind o cercetare pot proveni, de asemenea, dintr-o observatie sistematica, care poate lua o varietate de
forme. De exemplu, putem decide sa studiem un anumit comportament – sa zicem comportamentul altruist –
si alegem si observam comportamentul in conditiile sale naturale de aparitie. In asemenea cazuri, abordam
situatia avand in minte anumite idei si, folosind apoi observatia, incepem sa formulam o ipoteza testabila.

Diferentele dintre observatia sistematica si cea nesistematica sunt urmatoarele:

Observatia stiintifica (sistematica) Observatia spontana (nesistematica)

 este organizata in mod deliberat de catre  este realizata la nivel cotidian, ca rezultat al
specialisti; simplului contact al subiectului cunoscator cu
realitatea;
 este planificata;  este intamplatoare,
 este sistematica si integrala, vizand totalitatea  este neselectiva, nesistematica si insuficient
aspectelor fenomenului sau procesului studiat; controlata dpdv critic;
 este fundamentata teoretic, are la baza o  este fragmentara, nu retine decat cazuri izolate,
conceptie stiintifica despre lumea rupte de intregul fenomenelor si proceselor
inconjuratoare; sociale;
 este metodica, condusa dupa anumite reguli;  este vaga si imprecisa, deoarece se realizeaza
indeosebi sub influenta sentimentelor si
impresiilor;
 este repetata si verificata, asigurand un grad  este subiectiva, dominata de opiniile si interesele
mare de obiectivitate in aprecierea fenomenelor observatorului;
 este analitica, procedeaza la descompunerea  este necritica si nu poate fi repetata in aceleasi
obiectului observat in elementele lui conditii;
componente si apoi trece la evidentierea
intregului;
 este intotdeauna polemica, pentru ca confirma
sau infirma o teza anterioara;
12 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 datele si informatiile sunt inregistrate intr-o fisa  nu este inregistrata in momentul realizarii,
de observatie, in vederea prelungirii lor existand astfel pericolul de a pierde o mare parte
ulterioare; de informatii;
 se bazeaza pe scopul de cunoastere;  se bazeaza pe proprietatile observatorului.
 colecteaza date si despre comportamentul
nonverbal.

10. Modalitati de observare

Exista doua modalitati prin care un cercetator poate alege sa culeaga date folosind observatia:

 ca observator ascuns – incearca sa evite contactul cu subiectul observatiei;


 ca observator participant – devine parte a mediului pe care il observa, contribuie la ea.

Avantajele observatiei participative:

 intervenind in situatia-test, putem sa testam unele ipoteze creand situatii care este imposibil sa apara in
mod natural; metoda studiului de caz implica deseori o observatie participativa (de exemplu, Piaget nu
si-a observat in mod pasiv copiii, el a pus intrebari, a creat situatii-test, a interactionat cu ei si le-a
observat raspunsurile);
 observatia participativa il face pe observator mai putin intruziv, reducand astfel posibilitatea ca
observatorul sa influenteze subiectul observatiei, determinandu-l sa se poarte intr-un anumit mod.

Termenul de reactivitate la masurare se refera la posibilitatea ca subiectii sa se comporte diferit ca urmare a


faprului ca se stiu observati. Reactivitatea la masurare este o imagine a ceea ce subiectul crede ca este
comportamental adecvat intr-o anume situatie.

Atunci cand observam ceva, este foarte important cum operationalizam (cum definim) comportamentul-tinta.
De exemplu, daca dorim sa masuram nivelul de interes fata de o anumita expozitie, mai intai trebuie sa
operationalizam (adica “sa definim”) ce intelegem prin “nivel de interes”. O asemenea definitie poate fi “media
evaluarilor facute de mai multi oameni”.

11. Alegerea situatiilor si a comportamentelor in care facem observatia

Alegerea situatiilor in care facem observatia poate afecta generalitatea rezultatelor. Atunci cand observam o
problema, e bine sa cautam o metoda care va genera mai putina reactivitate la masurare: de exemplu, daca
montam o camera de supraveghere, subiectii se vor comporta diferit. Dar, putem examina o problema si din alt

13 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


punct de vedere, acela al esantionarii comportamentelor. Esantionul nostru de comportamente (adica,
comportamentele-tinta ce formeaza obiectul observatiei), provine dintr-o situatie care este diferita de situatiile
la care vrem sa generalizam rezultatele.

Esantionul de situatii poate fi distorsionat in multe feluri. Unele variabile sunt dincolo de controlul nostru, iar
altele pot fi controlate doar cu costuri foarte mari. De aceea, regula este sa alegem un esantion de situatii care
sa fie cat mai aproape de situatiile de care subiectii au parte in viata cotidiana. Cu cat sunt mai ample esantionul
de situiatii si cel de subiecti, cu atat vom putea avea mai mare incredere in a generaliza rezultatele obtinute.

Un aspect similar este legat de esantionarea adecvata a comportamentelor care apar intr-o situatie. In acelasi
tip de situatie, un individ se poate comporta diferit, cu ocazii diferite. De aceea, o singura observatie a unui
comportament intr-o situatie particulara poate duce la concluzii incorecte despre cum se comporta acel individ
in acea situatie. Facand observatii repetate in aceeasi situatie, este posibil sa identificam variabilitatea
comportamentelor ce pot sa apara.

12. Grila de observatie

Grila de observatie este instrumentul folosit in procesul de observatie. Pentru a identifica un tip temperamental
sau altul caruia ii apartine o persoana, trebuie sa gasim in activitatea si in viata cotidiana situatii relevante (de
exemplu, o situatie competitionala, o situatie tipica de asteptare, o activitate cu un element imprevizibil si de
dificultate). Toate acestea reprezinta situatii-test, pentru ca pun in evidenta particularitati sau diferente
interindividuale usor de clasificat.

Un exemplu de folosire in scop clinic a observatiei comportamentale este Scala de evaluare a autismului
infantil Schopler. Scala a fost conceputa pentru prima data in 1971 de catre E. Schopler, R. Reichler si B. Renner,
avand ca obiective identificarea copiilor autisti si distingerea cazurilor de autism usor si moderat de cazurile
severe. In ceea ce priveste modul de administrare a observatiei comportamentale, un observator examineaza
copilul, in timp ce acesta este implicat intr-o sarcina care necesita comportamente foarte variate si unele
interactiuni cu o alta persoana. La sfarsitul perioadei de observatie, se evalueaza modul in care copilul a parcurs
totalitatea itemilor scalei.

Scala Schopler (de evaluare a autismului infantil) este compusa din 15 itemi:

 reactia cu oamenii;
 imitatia (verbala si motrica);
 reactia afectiva adecvata sau inadecvata;
 utilizarea corpului;
 utilizarea obiectelor;
 adaptarea la schimbare;
 raspunsurile vizuale;
 reactia la sunete;
14 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 reactii la miros, gust, durere;
 teama, nervozitatea;
 comunicarea verbala;
 comunicarea nonverbala;
 nivelul activitatii;
 nivelul si consistenta functiilor intelectuale;
 impresia generala.

Fiecare item poate fi cotat de la 1 la 4, cu posibilitatea acordarii unor jumatati de punct. Scorul poate indica:

a. comportamentul copilului se situeaza in limite normale pentru nivelul de varsta;


b. comportamentul copilului este usor anormal;
c. comportamentul copilului este la media normalitatii;
d. comportamentul copilului este profund anormal.

13. Chestionarul. Criterii de clasificare a chestionarelor

Observatia comportamentala este unul dintre instrumentele folosite in studiul comportamentului uman. Insa,
in ce priveste colectarea altor date, observatia nu ne poate ajuta. Chestionarele sunt folosite pentru a afla date
sociodemografice despre subiectii studiului, despre obiceiurile lor, despre opiniile si atitudinile lor.
Chestionarele nu ne ofera explicatia unor fenomene, ci ele sunt folosite, de regula, intr-o prima faza a cercetarii
sau reprezinta o sursa alternativa de informatii care vor fi consolidate cu cele obtinute prin alte instrumente.

Deseori, intr-o faza timpurie de colectare a informatiilor se recurge la folosirea unor chestionare. Chestionarul
utilizat in investigarea fenomenelor sociale reprezinta o succesiune logica de intrebari scrise sau de imagini
grafice cu functie de stimuli (in raport cu ipotezele cercetarii), care prin administrarea de catre operatorii de
ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea celui anchetat un comportament verbal si nonverbal,
ce urmeaza a fi inregistrat in scris.

Conform lui Septimiu Chelcea (1975) – unul dintre cei mai importanti specialisti romani in psihosociologie –
chestionarele pot fi clasificate dupa trei criterii:

 dupa continut;
 dupa forma;
 dupa modul de aplicare.

Incercarea de clasificare a chestionarelor dupa continut, forma si mod de aplicare nu trebuie inteleasa ca o
diviziune si comportamentare rigida. Una si aceeasi intrebare poate fi de opinie sau factuala, unul si acelasi
chestionar poate fi interpretat ca fiind special sau omnibus, poate fi autoadministrat sau administrat de catre
operatorii de ancheta. Clasificare prezentata este facuta in scopul de a facilita intelegerea problematicii
chestionarului ca instrument de investigare a fenomenelor sociale si trebuie privita ca o incercare de constructie
15 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
a unor tipuri-limita. In practica, intalnim ponderi mai mult sau mai putin accentuate ale diferitelor caracteristici
enumerate.

Clasificarea chestionarelor

Dupa continut Dupa forma Dupa modul de aplicare

Dupa continutul informatiei Dupa forma intrebarilor Dupa modul de aplicare

 Ch. de date factuale (ce stie  Intr. inchise (precodificate).  Ch. autoadministrate.
subiectul).  Intr. deschise (postcodificate).  Ch. administrate de catre
 Ch. de opinie (ce crede  Intr. mixte (semiinchise sau operatorii de ancheta.
subiectul). semideschise).

Dupa cantitatea informatiei

 Ch. speciale (o singura tema).


 Ch. omnibus (mai multe teme).

14. Clasificarea chestionarelor dupa continutul informatiei

Chestionarele dupa continut vizeaza calitatea informatiei. Din acest punct de vedere, se disting doua tipuri de
chestionare:

 chestionare de date factuale;


 chestionare de opinie.

 Chestionarele de date factuale

Se refera la la fapte si situatii obiective, care pot fi observate uneori direct si pot fi verificate prin alte mijloace
sau de catre alte persoane; se refera la anumite elemente si situatii ce caracterizeaza viata celor anchetati,
aspecte ale comportamentelor lor etc. Astfel de chesitionare, lansate in scopuri administrative, nu sunt
intotdeauna foarte laborios concepute. Prin chestionarele factuale, inregistram ceea ce presupune ca subiectul
stie: cum il cheama, ce varsta are, cand a mers ultima data la cinematograf etc.

Intrebarile de date factuale pot fi clasificate, la randul lor, in:

16 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


 intrebari de cunostinte (vizeaza nivelul de cunoastere – natura, societate);
 intrebari de clasificare sau identificare (varsta, sexul, starea civila, situatia scolara etc.)

Problema este aceea a locului amplasarii acestor intrebari in economia chestionarului:

a. intrebarile de cunostinte vor fi amestecate printre intrebarile de opinie, pentru a nu crea celui care
raspunde impresia ca este supus unui test de inteligenta, fapt care ar putea declansa teama, reactia de
aparare a subiectului;
b. intrebarile de identificare trebuie introduse la sfarsitul chestionarului, raspunsurile nemaiputand fi
astfel modificate de reactia de aparare a celui anchetat.

 Chestionarele de opinie

Se refera la date de ordin subiectiv, care nu pot fi observate in mod direct. In fond, acest tip de chestionare nu
sunt numai de opinie. Ele incearca sa surpinda nu numai opiniile oamenilor, dar si motivatiile, atitudinile,
inclinatiile, asteptarile lor si vizeaza aspecte care tin de universal lor interior. Prin chestionarele de opinie,
inregistram ceea ce crede individul.

George Gallup (dupa chelcea, 1975) a stabilit in acest scop o schema de construire a chestionarelor de opinie.
Astfel, ele trebuie sa contina:

a. intrebari-filtru – pentru stabilirea gradului de cunoastere de catre cel anchetat a problemei puse
indiscutie:
- cu raspunsuri inchise – da/nu;
- cu raspunsuri multiple precodificate – niciodata/intotdeauna/cateodata;
- cu raspunsuri deschise – in care subiectul raspunde cum vrea el.
b. una sau mai multe intrebari privind atitudinea populatiei fata de respectiva problema;
- deschise.
c. un sistem de intrebari referitoare la aceeasi problema:
- inchise;
- cu raspunsuri precodificate.
d. intrebari deschise vizand motivatia opiniilor exprimate;
e. intrebari pentru masurarea intentiilor opiniilor:
- inchise;
- cu raspunsuri multiple precodificate.

15. Clasificarea chestionarelor dupa cantitatea informatiei

Chestionarele dupa cantitatea informatiei se refera la cantitatea informatiei. In acest sens, se poate vorbi de
urmatoarele tipuri de chestionare:

 chestionare speciale;
17 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 chestionare omnibus.

 Chestionarele speciale

Se refera la chestionarele cu o singura tema. In practica, este foarte greu sa se distinga chestionarele speciale
de celelalte feluri de chestionare. De exemplu, un chestionar privind integrarea profesionala are o singura tema:
integrarea. Totusi, sunt abordate si alte teme, cum ar fi timpul liber. Complexitatea fenomenelor sociale impune
cercetarea concomitenta a unei multitudini de factori, fapt pentru care chestionarele speciale sunt foarte rare.
Ele sunt utilizate mai mult in studierea pietei sau a comportamentului electoral. Astfel de chestionare sunt
destinate pentru a pune in evidenta anumite fenomene, mai putin pentru a le masura, inca si mai putin pentru
a le explica.

 Chestionarele “omnibus”

Se refera la chestionarele cu mai multe teme, sunt cel mai des intalnite. Superioritatea acestor chestionare este
data, in primul rand, nu de cantitatea mai mare de informatii cu privire la fiecare fapt sau fenomen social in
parte, ci de posibilitatea de a surprinde intercatiunea acestora. Avantajul lor consta in faptul ca permit aplicarea
analizei secundare si, din punctul de vedere a costului, sunt mai ieftine. Odata stabilit un esantion, este mai usor
sa se urmareasca mai multe teme cu ocazia aplicarii unui singur chestionar, decat sa se recalculeze noi
esantioane si sa se aplice, dupa necesitati, mai multe chestionare speciale.

16. Clasificarea chestionarelor dupa forma intrebarilor

Dupa forma intrebarilor se pot distinge urmatoarele categorii de chestionare:

 chestionare cu intrebari inchise (sau precodificate);


 chestionare cu intrebari deschise (sau postcodificate);
 chestionare cu intrebari mixte (semiinchise sau semideschise).

 Chestionarele cu intrebari inchise (sau precodificate)

Aceste chestionare contin intrebari la care variantele posibile de raspuns sunt dinainte fixate, persoana
intervievata urmand doar sa aleaga pe cea care corespunde opiniei sale. de regula au varianta de raspuns
dihitomic (doua variante de raspuns (Da/Nu). Acest lucru presupune, din partea subiectului, existenta unor
opinii si cunostinte bine cristalizate, iar din partea cercetatorului, o bune cunoastere a realitatii studiate.

Avantajele intrebarilor inchise

 usurinta, rapiditate, diminuarea si evitarea erorilor;


 faciliteaza analiza statistica a raspunsurilor;

18 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


 sprijina memoria celui anchetat;
 permit aplicarea unor chestionare cu multi itemi;
 servesc ca “filtru” pentru intrebarile urmatoare;
 sporesc anonimatul si securitatea celui anchetat;
 inlesnesc “angajarea” in sarcina a subiectilor.

Dezavantajele intrebarilor inchise

 grad mare de sugestibilitate pe care o implica prezentarea precodificata a raspunsurilor;


 grad redus de libertate in redarea raspunsului;
 saracia informatiilor;
 o necunoastere a realitatii socioumane din partea cercetatorului;
 ele par a fi mai putin indicate in studierea fenomenelor psihosociale complexe.

 Chestionarele cu intrebari deschise (libere sau postcodificate)

Aceste chestionare contin intrebari deschise, raspunsurile nu sunt dinainte stabilite, ci lasa subiectior libertatea
de exprimare a opiniilor. Intrebarile de acest tip aduc un plus in cunoasterea particularitatilor unei populatii
privind: coerenta logica, corectitudinea gramaticala, volumul lexical, formularea, viteza, viteza de exprimare si
capacitatea de explicitate.

Avantajele intrebarilor deschise

 permit obtinerea unor informatii bogate asupra temelor abordate de chestionar;


 nu prezinta riscul sugestibilitatii din partea cercetatorului, prin oferirea de raspunsuri.

Dezavantajele intrebarilor deschise

 dificultati de consemnare fidela a raspunsurilor;


 dificultati de analiza si prelucrare a datelor;
 riscul aparitiei erorilor.

 Chestionarele cu intrebari mixte (semiinchise sau semideschise)

Aceste chestionare ofera variante de raspuns, dar nu epuizeaza intreaga gama de posibilitati, ci lasa si libertatea
subiectului de a raspunde la intrebare.

17. Clasificarea chestionarelor dupa modul de aplicare

19 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


Dupa modul de aplicare se pot distinge urmatoarele categorii de chestionare:

 chestionare autoadministrate;
 chestionare administrate de catre operatorii de ancheta.

 Chestionarele autoadministrate

Aceste chestionare presupun inregistrarea raspunsurilor de catre insisi subiectii investigatiei. Ei formuleaza si
consemneaza in acelasi timp raspunsurile, eliminand filtrarea informatiei de catre o alta persoana – operatorul
de ancheta. Prin autoadministrare, subiectii se pot exprima mai complet: prin ceea ce raspund la intrebare, dar
si prin felul cum fac aceasta.

Avantajele chestionarelor autoadministrate

 numarul mare al celor care pot raspunde concomitent;


 diminuarea efectului de interviu;
 disparitia influentei anchetatorului asupra rezultatelor;
 nivelul superior de concentrare asupra raspunsurilor.

 Chestionarele administrate de catre operatorii de ancheta

Aceste chestionare presupun inregistrarea raspunsurilor de catre operatorii de ancheta. Chiar daca ridica costul
investigatiei, folosirea operatorilor asigura reprezentativitatea esantionului.

Avantajele chestionarelor administrate de catre operatori

 operatorul poate lamuri intelesul intrebarilor;


 operatorul insoteste intotdeauna aplicarea chestionarului cu inregistrarea unor date de observatie
privind conditiile ambiantei in care s-a raspuns la intrebari;
 se inregistreaza reactiile spontane ale subiectului;
 obtinerea unei rate mari a raspunsurilor;
 se pot obtine informatii suplimentare de catre subiectii participanti la interviu;
 posibilitatea de a inlocui o persoana care refuza participarea la interviu cu o alta persoana cu
caracteristici asemanatoare;
 pot fi chestionati oameni cu orice nivel de scolarizare;
 se obtin raspunsuri spontane;
 se asigura caracterul personal si individual al raspunsurilor;
 se obtine o paleta bogata de informatii.

Dezavantajele chestionarelor administrate de catre operatori

 utilizarea operatorilor mareste costul anchetei;


20 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 exista riscul aparitiei erorilor si distorsionariii raspunsurilor.

18. Dezavantajele chestionarelor

Ancheta pe baza de chestionar se realizeaza, de cele mai multe ori, pe un numar mare de persoane, deci pe
esantioane mari (de ordinul sutelor sau chiar miilor). Putem afirma ca ancheta be baza de chestionar face parte
din categoria metodelor cantitative, si nu calitative.

Spre deosebire de tehnicile calitative, chestionarele ofera o imagine de ansamblu asupra unei problematici,
motiv pentru care sunt utilizate in special atunci, cand este vizat un esantion larg al populatiei. Cercetatorii
utilizeaza chestionare pentru a intreba oamenii cu privire la comportamentele, atitudinile, credintele, opiniile
sau intentiile lor. Psihologii utilizeaza chestionarele (aplicate personal, prin e-mail sau on-line) pentru a colecta
date cu privire la comportamentul sau procesele mentale.

Este de retinut ca validitatea tehnicii de ancheta prin chestionar depinde in mare masura de anumiti factori
precum claritatea formularii intrebarilor sau frazarea lor; de asemenea sunt importante esantionul propus
pentru cercetare si reprezentativitatea acestuia. Daca aceste aspecte pot fi gestionate astfel incat ereorile pe
care le-ar putea genera sa fie cat mai mici, alte limitari pe care le impune tehnica anchetei pe baza de chestionar
sunt mai dificil de depasit. Cu toate acestea, chestionarele se dovedesc o metoda eficienta de a colecta o
cantitate mare de informatie despre atitudinile, credintele si comportamentele oamenilor, putand fi insotite de
utilizarea altor tehnici de cercetare.

Dezavantaje - grad redus de libertate in redarea raspunsului; saracia informatiilor; o necunoastere a realitatii
socioumane din partea cercetatorului; dificultati de consemnare fidela a raspunsurilor; dificultati de analiza si
prelucrare a datelor; riscul aparitiei erorilor si distorsionariii raspunsurilor; se pune accent pe inregistrarea
continutului verbal, mai putin pe continutul nonverbal.

19. Testul psihologic. Scurt istoric al testarii psihologice

Desi observatia comportamentala si chestionarele sunt folosite in anumite situatii de evaluare, cel mai folosit
intrument in testarea psihologica este testul. Problema fundamentala a testelor psihologice este insa ca ele nu
ne ofera cauza unui fenomen, ci doar statusul lui la momentul testarii (nivelul de cunostinte, daca vorbim despre
teste de cunostinte, sau patternul de comportament, daca vorbim despre testele de personalitate). Cu alte
cuvinte, testele psihologice sunt folosite pentru a identifica un fenomen, insa ele nu au capacitatea de a explica
fenomenul identificat.

Istoria testarii abilitatilor umane este una foarte lunga si, la ora actuala, exista un numar impresionant de mare
de teste. De la testarea scolara si cea pentru angajare la un loc de munca si pana la testarea ce are loc in scop
clinic sau militar, testul psihologic este “regele” instrumentelor de evaluare.
21 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Se pare ca primele testari ale abilitatilor mentale au avut loc in anii 2200 i.H., cand chinezii le-au folosit pentru
a selecta indivizi talentati ca servitori la curtea imparatului. Dar, testarea abilitatilor nu a devenit obiect de studiu
stiintific decat in esc. 20, cand un savant englez – Sir Francisc Galton (1822-1911) – a instalat un laborator
antropometric la Expozitia Internationala a Sanatatii de la Londra, din 1884 (“antromometrie” – masurarea
omului). Mai mult de 9000 de vizitatori au platit pentru a le fi masurate deverse caracteristici, cum ar fi
dimensiunile capului, forta musculara, acuitatea vizuala si viteza de reactie la sunete.

Cercetarile lui Galton vizand diferentele interindividuale au pus bazele psihologiei diferentiale, al carei obiect
de studiu il reprezinta diferentele cognitive si comportamentale dintre indivizi. Metoda antropometrica a lui
Galton a fost indusa in SUA de James Cattel (1860-1944), care a administrat testele lui Galton – pe care le-a
numit teste mentale – studentilor americani.

Dar, antropometria s-a dovedit a fi nepotrivita pentru masurarea inteligentei generale, deoarece multe
masuratori antropometrice – cum a fi forta musculara – nu au legatura cu inteligenta, ca abilitate de a rationa.

Primul test formal de inteligenta – Scala Binet-Simon – a aparut in 1905. El s-a datorat unei legi franceze din
1881, ce impunea ca toti copiii sa mearga la scoala. Invatatorii au observat curand ca unii dintre copii nu se pot
adapta adecvat in clase normale. De aceea, in 1904, ministrul francez al invatamantului a apelat la psihologul
Alfred Binet (1857-1911) pentru a crea un test capabil a identifica copiii ce necesita clase speciale, cu un ritm
de predare mai lent. In vederea realizarii acestui test, Binet a colaborat cu spihiatrul Theodore Simon (1973-
1961). Conform acestui test, fiecarui copil care trebuia sa inceapa scoala i se atribuia o varsta mentala. Binet a
insistat ca testul sau este indicat a fi folosit doar in plasarea elevilor (in scoli normale sau speciale), si in niciun
caz nu reflecta inteligenta innascuta a copilului, sau faptul ca nivelul de inteligenta nu ar putea fi imbunatatit.

Scala Binet-Simon a fost tradusa in engleza si folosita in SUA de Henry Goddard. O versiune revizuita a testului
a fost publicata in 1916 de Lewis Terman – un psiholog de la Universitatea Stanford – astfel, versiunea americana
a devenit cunoscuta sub numele de Scala de Inteligenta Stanford-Binet, folosita si astazi (Stanford-Binet 4).

In 1917 apar testele Alpha si Army Beta (test de inteligenta nonverbal), cu ocazia intrarii SUA in primul Razboi
Mondial.

Aplicarea masurarii in sfera fenomenelor psihice s-a limitat catva timp la inteligenta, in scopul depistarii
persoanelor cu intelect subnormal. Treptat, masurarea s-a extins si la alte aspecte si in alte domenii de activitate.

Complexitatea factorilor componenti ai personalitatii a constituit, initial, o piedica in calea explorarii ei prin
metode standartizate. Practica psihiatrica a stimulat insa preocuparea pentru gasirea unor metode se stabilire
a tabloului normal al personalitatii si al deviatiilor sale, in ultimele decenii, numarul testelor de personalitate
crescand deosebit de mult.

20. Tipuri de teste (testele de clasificare si evaluare generala a indicizilor, bateriile de aptitudini diferentiale,
testele de aptitudini speciale si testele de cunostinte, testele de personalitate etc.)

22 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


Testul este o proba standardizata, vizand determinarea cat mai exacta a gradului de dezvoltare a unei insusiri
psihice sau fizice.

Metoda testelor a cunoscut o continua extindere si diversificare, fiind astazi folosita in toate ramurile psihologiei
aplicate – de la psihologia muncii la cosmopsihologie. Perfectionarea ei a mers in doua directii intercorelate:

 elaborarea unor probe noi, mai eficiente si mai adecvate scopului urmarit, asigurandu-se in prezent la
peste 10.000 de teste;
 perfectionarea procedeelor statistico-matematice de etalonare si validare.

Unul dintre primele scopuri ale testarii psihologice a fost dezvoltarea testelor de inteligenta, pentru estimarea
nivelului intelectual general al unui individ. De aceea, primele teste (testul Binet-Simon si chiar cercetarile lui
Galton, Cattel), au fost orientate spre masurarea inteligentei generale. Datorita tot mai frecventei recunoasteri
a limitelor testelor de inteligenta si introducerii unor metode tot mai obiective de testare, asemenea “teste de
inteligenta” sunt descrise in literatura ca fiind teste de clasificare si evaluare generala a indivizilor.

 Teste de clasificare si evaluare generala a indivizilor

Acest grup de teste constituie unul dintre cele mai raspandite grupe de teste, cum ar fi:

 Matricile Progresive Raven (Color, Standard si Avansate).

 Bateriile de aptitudini diferentiale

Inlocuiesc testele de clasificare generala, in special, in domeniul consilierii profesionale a adolescentilor si


adultilor. Acoperind o gama larga de functii psihologice, aceste baterii nu furnizeaza un scor general, un
“coeficient de inteligenta”, ci ele permit diferentierea intre abilitatile indivizilor, cuprinzand scale verbale si de
performanta. Aceste teste ne ofera scoruri pentru fiecare scala, recum si un scor global:

 Scala de inteligenta pentru copii Wechsler (WISC).


 Scala de inteligenta pentru adulti (Wechsler).

 Testele de cunostinte

Sunt create pentru a masura rezultatele unui anumit curs de instruire. Cele mai uzuale sunt cele din domeniul
educational. De fapt, orice examinare standardizata in urma unui curs reprezinta un test de cunostinte. Acest
gen de teste este extrem de larg raspandit, din scoala elementara si pana la facultate sau scoala profesionala,
ele coperind practic toate domeniile de instruire.

 Testele de aptitudini speciale

Snt folosite pentru a ocupa locurile lasate descoperite de testele de inteligenta generala. In prezent, testele de
aptitudini specifice sunt folosite pentru o gama variata de scopuri, de la simpla masurare a acuitatii senzoriale
23 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
sau a vitezei de miscare a degetelor, la teste complexe de apreciere a aptitudinilor muzicale, pentru avocatura
sau stomatologie.

 Testele de personaliate

Testele care sunt in mod conventional puse la aceasta rubrica includ masurarea adaptabilitatii emotionale, fiind
cunoscute si sub numele de teste de neuroticism sau instabilitate emotionala, sau mai simplu “inventare de
personalitate”: CPI, MMPI, EPQ, Fig Five etc.

Aceasta categorie acopera, de asemenea, trasaturile sociale, adica modul de relationare cu alte persoane, cum
ar fi dominanta/submisivitate, introversiune/extraversiune etc.

Testele de personalitate masoara “inteligenta sociala”, trasaturile de caracter, motivatia, interesele si


atitudinile.

Testele de personalitate pot fi de doua feluri:

 chestionarele - sunt construite dintr-o serie de intrebari sau afirmatii facute la persoana intai, la care
subiectul trebuie sa raspunda (cu “da” sau “nu”) sau sa bifeze pe o scala in ce masura i se portiveste
afirmatia.

 testele proiective – sunt de o mare varietate, atat ca material utilizat, cat si ca mod de interpretare a
raspunsurilor. Trasatura comuna a tehnicilor proiective consta in prezentarea unor stimuli grafici cat
mai nestructurati, mai abigui, sau a unor stimuli incompleti (pete de cerneala fara niciun sens, fotografii
sau picturi reprezentand diferite scene etc.). Sarcina trasata perin instructia prealabila, avand un caracter
foarte general, da o mare libertate subiectului in raspunsurile sale, favorizeaza activitatea imaginatiei
acestuia. Ele au la baza in special fenomenul de proiectie. Subiectul, in incercarea sa de a structura
imaginea, de a-i da un sens, de a elabora o povestire, isi proiecteaza, isi exteriorizeaza propriile sale
trasaturi de personalitate, modul sau de a fi si de a gandi. Teoria care sta in spatele acestor teste este
una psihanalitica.

Desi testele proiective sunt cele mai dificile teste, mai ales in partea lor de interpretare, ele raman cele
mai eficiente instrumente de sondare a personalitatii, chiar daca, asa cum constata Anzieu, adeseori s-a
facut abuz de ele, mai ales in psihologie. De o mare importanta devine asa-numitul interviu post test,
care permite o interpretare mai concreta si individualizata a datelor finale, ceea ce sporeste semnificativ
veridicitatea judecatilor diagnostico-prognostice.

Teste proiective:

- Testul Rorschach (sau testul petelor de cerneala).


- Testul apreciativ tematic (TAT).
- Testul Arborelui, testul Persoanei si testul Familiei.

24 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


 Testele creion-hartie si testele de performanta

Aceasta distinctie s-a aplicat initial testelor de inteligenta, dar, mai recent, ea s-a dovedit folositoare si la alte
categorii, in special, testelor de personalitate. Testul creion-hartie ii ofera subiectului un fromular, raspunsurile
fiind scrise fie pe acel formular, fie pe alta foaie de hartie. In testele de performanta subiectul trebuie sa
manipuleze obiecte, desene, cuburi sau aparate mecanice, sau trebuie sa execute activitati din viata de zi cu zi.

 Teste individuale

Testele individuale sunt aplicate doar unui singur subiect o data. Ele permit examinatorului sa faca observatii
auxiliare valoroase privind metoda de lucru sau alte aspecte ale performantei subiectului, ale reactiilor
emotionale sau comportamentale.

 Teste de grup

Testele colective sunt aplicate simultan mai multor indivizi. Ele permit nu doar “testarea in masa”, care se aplica
foarte des in lumea de azi, dar ele asigura o uniformitate a procedurii de aplicare, pentru ca, in cadrul lor, rolul
examinatorului este redus si simplificat, iar cotarea testului poate fi facuta automat.

 Teste nonverbale

Intr-un test nonverbal nu este solicitat limbajul, fie el scris sau vorbit, in intructiunile testului sau in itemii
acestuia. Aceste teste sunt destinate celor analfabeti, care nu cunosc limba, persoanelor cu deficiente de auz
sau altor persoane care, dintr-un motiv sau altul, nu pot completa un test verbal. Testul nonverbal poate fi:

 un test de performanta sau creion-hartie,


 un test ce contine desene, diagrame si simboluri nonverbale, la care subiectul raspunde prin bifarea
raspunsurilor – intructiunile sunt date prin gesturi, pantomima si demonstratii cu imagini si diagrame;
 testul Army Beta a fort primul test de inteligenta nonverbal, cu aplicare colectiva.

 Teste verbale

In testele verbale este solicitat limbajul, scris sau vorbit.

Testele se clasifica dupa urmatoarele criterii:

Obiectul testarii Modul de aplicare Modul de codificare a Modul de dozare a


sarcinilor (itemilor) timpului de aplicare

25 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


Teste de performanta Teste individuale Teste verbale Teste cu timp impus
 de aptitudini Teste colective Teste nonverbale Teste cu timp liber
 de cunostinte
 de inteligenta
 de nivel de dezvolt.

Teste nonparametrice
 de comportament
 de personalitate

21. Diagnosticul formativ (psihometria traditionala si evaluarea formativa)

Deosebirea fundamentala dintre psihometria traditionala si evaluarea formativa a inteligentei, este


urmatoarea:

Psihometria clasica Evaluarea formativa

 este centrata pe produsul intelectual;  este centrata pe proces;


 este statica si constatativa;  este dinamica;
 ofera o evaluare reprospectiva a nivelului  ofera o evaluare a potentialului de dezvoltare
intelectual; cognitiva;
 minimizeaza relatia dintre inteligenta si invatare;  reconsidera relatia inteligenta-invatare;
 masurile clasice sunt finalizate printr-un I.Q.  metodele formative (dinamice) releva o evaluare
global, ele releva rezultatul procesarii informatiei, a capacitatii subiectului de a profita diferential de
nu si variatiile perocesului intelectual individual. ajutoarele oferite de examinator.

22. Calitatile psihometrice ale testelor. Standardizarea, etalonarea si valoarea diagnostica a testelor

Testele sunt cele mai folosite instrumente de valuare psihologica. Insa, nu orice grupare de itemi se poate numi
test. Pentru a deveni test, un intrument trebuie sa aiba anumite calitati si sa indeplineasca anumite cerinte pe
care trebuie sa le indeplineasca un instrument de valuare, pentru a fi folosit ca test psihologic.

Testul psihologic consta intr-o proba, mai frecvent, intr-o serie de probe, construite cu scopul stabilirii prezentei
(sau a absentei) unui aspect psihic, a particularitatilor de manifestare sau a gradului de dezvoltare psihica. In

26 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


esenta, un test psihologic este o situatie standardizata, care permite o masurare obiectiva a unui esantion din
manifestarile psihice.

Principalele caracteristici ale unui test sunt:

 standardizarea;
 etalonarea;
 valoarea diagnostica
- fidelitatea;
- validitatea.

Standardizarea Etalonarea Valoarea diagnostica

 Fidelitatea.
 Validitatea.

 Standartizarea

Standardizarea este o caracteristica ce tine de modelul de aplicare a testului si nu de structura interna a lui –
orice test trebuie sa se aplice strict asa cum prevad instructiunile ce-l insotesc, pe cat posibil, in aceleasi conditii
pentru toti subiectii.

Standardizarea unui test se realizeaza sub urmatoarele aspecte:

 al stimulilor prezentati pentru a provoca reactiile;


 al instructiunii date subiectului in legatura cu sarcina ce trebuie executata (la unele teste, la cere timpul
de executie are o valoare simptomatica, acesta este indicat, uneori, cu o precizie de ordinul secundelor);
 al modului de cotare a reactiilor (cotare care sa permita o cat mai mica interventie a subictivitatii
examinatorului si, in consecinta, un cat mai mare acord intre examinatori).

 Etalonarea

Etalonarea consta in faptul ca rezultatele individuale sunt apreciate prin raportarea lor la cele obtinute de o
populatie cat mai reprezentativa, din punct de vedere atat numeric, cat si al compozitiei sale. De calitatea
etalonarii testelor depinde in mare masura valoarea lor psihometrica.

Testul trebuie sa dispuna de un sistem de criterii de norme unitare si neechivoce de interpretare-evaluare a


rezultatelor, care sa se aplice si sa se respecte in toate cazurile. Etalonul trebuie sa fie obtinut pe un esantion
reprezentativ in raport cu populatia de baza si omogen din punct de vedere statistic. Pentru majoritatea testelor
de personalitate interpretarea de baza ramane, insa, cea calitativa.

 Valoarea diagnostica

27 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


In afara de standardizare si etalonare, care stau chiar la baza construirii testelor, este nevoie de examinarea
valorii de diagnostic a testelor. Se poate spune ca este nevoie de o “testare a testelor”.

Valoarea testului ca instrument diagnostic si prognostic, depinde de doua calitati:

 fidelitatea;
 validitatea.

23. Fidelitatea testelor. Principalele aspecte ale fidelitatii

Fidelitetea unui test ne indica daca diferentele individuale obtinute cu ajutorul lui sunt determinate de
diferentele reale dintre subiecti, sub aspectul trasaturii masurate, sau sunt efectul unor factori exteriori
respectivei trasaturi, efectul unor factori variabili. Fidelitatea depinde de calitatile de construire a unui test, dar
si de natura trasaturilor masurate. Fidelitatea testelor se exprima prin coeficientul de fidelitate (IR).

Principalele aspecte sub care un test trebuie sa fie fidel sunt:

 stabilitatea in timp a rezultatelor;


 stabilitatea rezultatelor in cazul cand aceiasi subiecti sunt examinati de persoane diferite;
 caracterul adecvat al tuturor probelor care constituie testul in ansamblu;
 omogenitatea probelor.

Pentru a se constata stabilitatea in timp a rezultatelor, testul este aplicat acelorasi persoane, la un interval de
timp nu prea lung si se calculeaza corelatia dintre cele doua serii de rezultate. O absoluta identitate a rezultatelor
nu se intalneste in mod practic, deoarece in afara factorilor a caror masurare se urmareste prin testul respectiv,
intervin si componente laturalnice, variabile, cum ar fi: gradul de motivatie al subiectilor, oboseala, conditiile de
mediu perturbante etc. O prima cerinta pentru a asigura gradul de fidelitate a intrumentului, consta in
eliminarea factorilor secundari, ce ar putea denaturiza rezultatele. Acest procedeu se numeste testare-
retestare. Aceasta calitate se exprima prin coeficientul de fidelitate (IR). Valoarea coeficientului de fidelitate
obtinut prin procedeul testare-retestare va fi apreciata in functie de lungimea intervalului dintre cele doua
examinari.

Pentru a se evita neajunsurile controlului fidelitatii prin testare-retestare, se recurge la administrarea, la aceeasi
subiecti, a doua forme echivalente ale testului. Fidelitatea formelor echivalente se calculeaza atunci cand exista
doua teste paralele. Testele paralele trebuie sa contina un numar egal de probe, care sa abordeze aceleasi
functii, sa aiba aceeasi dificultate iar conditiile si timpul necesar excutarii sa fie similare.

Uneori, examinarile sunt efectuate de doua persoane. In acest caz, se stabileste masura in care rezultatele sunt
influentate de particularitatile psihice ale examinatorului. De asemenea, nu poate fi neglijata gradul de
experienta a examinatorului in utilizarea unui test. Cu cat conditiile de aplicare si de cotare a rezultatelor sunt
mai standardizate, cu atat variatiile rezultatelor obtinute de mai multi examinatori vor fi mai mici.

28 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


Omogenitatea instrumentului de masurare se pune in evidenta prin procedeul de divizare: testul este aplicat
in intregime, dar in locul unui rezultat global se stabilesc rezultatele pentru fiecare jumatate din totalul probelor
ce-l compun si se calculeaza corelatia dintre ele. Dificultatea consta in a gasi modalitatea optima de distribuire
a probelor, pentru a obtine jumatati cu valoare aproximativ egala sub aspect psihometric. Cu alte cuvinte, doua
teste paralele sau doua jumatati ale aceluiasi test aplicate pe acelasi lot de subiecti trebuie sa dea aproximativ
aceleasi rezultate. Un alt procedeu consta in gruparea probelor impare si a celor pare. Cu cat testul este compus
din mai multe probe, cu atat fidelitatea stabilita prin procedeul injumatatirii creste, in anumite limite.

24. Validitatea testelor. Tipuri de validitate

Validitatea este calitatea testelor de a masura exact ceea ce trebuie sa masoare. Validitatea testului se exprima
in coeficientul de validitate (IE).

Intrucat testele sunt construite fie pentru masurare, fie pentru predictie, estimarea validitatii se face
determinand:

 masurare - daca testul masoara ceea ce se doreste sa se masoare;


 predictie - daca testul poate fi utilizat pentru a lua decizii ori a face prognoze asupra persoanelor
examinate.

Standardele recunosc patru tipuri diferite de validitate. Ele sunt denumite “cele patru fete ale validitatii”.

 validitatea de continut – se refera la functia de masurare a testelor – verifica daca testul este un
reprezentativ al comportamentului vizat;
 validitatea de constructie – se refera la functia de masurare a testelor – masoara atribute abstracte,
denumite “constructe”, cum ar fi sinceritatea, agresivitatea etc;
 validitatea predictiva – se refera la functia de predictie a testelor – arata gradul de eficienta al unui test
in prognoza comportamentului unei persoane intr-o situatie data;
 validitatea concurenta – se refera la functia de predictie a testelor – aici este necesara obtinerea
scorurilor la criteriu aproximativ in acelasi timp cu cele ale testului de la un esantion de populatie
selectionat.

25. Experimentul. Caracteristicile experimentelor. Variabilele interne si externe

Observatia, chestionarul si testul sunt instrumente care se aplica in fazele timpurii ale unei investigatii
psihologice pentru a identifica un fenomen. Ele nu au capacitatea de a explica fenomenul identificat. Pentru a
avea acces la cauza unui fenomen, trebuie sa recurgem la un experiment. In experiment obtinem cele mai clare
date pentru ca aici avem cel mai mare grad de control.

29 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


Conceptul cheie in experimentul psihologic este controlul, experimentul fiind metoda cu cel mai mare grad de
control. Experimentul are ca scop masurarea legaturii de tip cauza-efect.

Relatiile pe care le putem identifica intr-o cercetare pot fi de doua categorii:

 relatii cauzale - modificarile aduse unei variabile produc modificari ale altei variabile (o caramida care
cade peste picior cauzeaza un strigat);
 relatii corelationale – doua sau mai multe variabile sunt corelationale, valorile lor sunt legate intre ele.

Relatiile cauzale sunt evidentiate doar de catre studiile experimentale.

In stiintele socio-umane experimentul psiho-sociologic consta in analiza efectelor unor variabile independente
asupra variabilelor dependente intr-o situatie controlata, cu scopul verificarii ipotezelor cauzale (S. Chelcea,
1998).

O variabila este orice fenomen care poate varia (inteligenta, nutritia, gradul de satisfactie etc).

Leslie Kish considera ca variabilele intalnite intr-un experiment pot fi clasificate in patru categorii:

Variabile interne (explicative, experimentale) Variabile externe (ascunse, camuflate)

 independente  controlate - sunt factori exteriori care sunt


mentinuti constanti si controlati;
- este variabila stimul sau conditia de stimulare
(factorii manipulati de experimentator pentru  necontrolate – sunt factorii exteriori pe care
determinarea unui comportament); cercetatorul ii lasa cu buna stiinta necontrolati:
- este variabila pe care experimentatorul o
manipuleaza; - factori necontrolati care pot introduce erori
- sunt introduse deliberat in experiment pentru sistematice;
a produce variatia celor dependente; - factori necontrolati care genereaza erori
- nu depind de comportamentul si reactiile intamplatoare.
subiectilor.

 dependente

- este variabila raspuns (factorii determinati de


conditia de stimulare si vizati de experiment);
- este variabila pe care experimentatorul o
observa si o inregistreaza;

30 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


- iau valori diferite in urma influentei asupra lor
a variabilelor independente;
- depind de comportamentul si reactiile
subiectilor;
- valoarea variabilei dependente reprezinta
tinta experimentului.

Intr-o relatie cauzala modificarile aduse unei variabile produc modificari ale altei variabile. Un lant direct de
evenimente conduce de la o cauza la un efect (faptul ca scapam o caramida peste picior cauzeaza strigatul).

26. Caracteristicile cercetarii experimentale (manipularea variabilei independente, controlul variabilelor


ascunse)

Cercetarea experimentala are doua caracteristici:

 manipularea unei variabile independente;


 controlul variabilelor ascunse sau externe.

 Manipularea variabilelor independente

Variabila independenta este o variabila ale carei valori sunt alese si stabilite de experimentator. Ea este
independenta de comportamentul subiectului. Valoarea variabilei independente reprezinta tinta
experimentului.

Pentru a manipula variabila independenta trebuie sa expundem subiectii la cel putin doua niveluri ale
variabilei independente (de exemplu, pe unii ii punem sa invete intr-un mediu linistit, pe altii intr-un mediu
zgomotos). Conditiile de mediu asociate cu aceste niveluri ale variabilei independente se numeste conditii
experimentale (liniste/zgomot). In timpul unui experiment, expunem subiectii la conditiile experimentale si
inregistram comportamentul lor. Manipuland astfel variabila independenta, speram sa aratam ca schimbarile
aduse acestei variabile cauzeaza schimbari in comportamentul vizat.

O categorie aparte de variabile independente o constituie variabilele eticheta (varsta, sexul, rasa, nivelul de
scolarizare si pregatire profesionala). Aceste variabile nu sunt manipulate, dar ele pot influenta rezultatele in
anumite experimente.

Manipularea variabilei independente = expunerea subiectilor la cel putin doua conditii experimentale (de
mediu – liniste/zgomot)

Variabilele dependente sunt variabile care iau valori diferite in urma influentei asupra lor a variabilelor
independente si ale caror modificari sunt observate si inregistrate de cercetator. Daca exista o relatie cauzala,
31 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
atunci valoarea variabilei dependente depinde de nivelul variabilei independente. Cu alte cuvinte, valoarea
variabilei dependente este data de comportamentul sau reactia subiectului si nu este stabilita de
experimentator, asa cum este valoarea variabilei independente.

Manipularea variabilei independente se face prin expunerea a doua grupuri de subiecti la conditii diferite
experimentale. Un experiment presupune cel putin doua grupuri:

 grupul experimental – constituit din ansamblul persoanelor asupra carora vor actiona variabilele
independente – este expus unor conditii experimentale;
 grupul de control (sau grupul “martor”) – asupra caruia nu actioneaza variabila independenta, el
asigurand comparabilitatea rezultatelor – nu este expus unor conditii experimentale.

Manipularea variabilei dependente = expunerea a doua grupuri de subiecti la conditii diferite experimentale
(grupul experimental si grupul de control)

 Controlul variabilelor ascunse sau externe

A doua caracteristica a cercetarii experimentale este controlul variabilelor ascunse.

Variabilele ascunse (externe sau camuflate) sunt acele variabile care pot afecta comportamentul vizat (adica
variabila dependenta), dar care nu sunt avute in vedere in designul experimental aflat in derulare. Aceste
variabile fac dificila sau imposibila determinarea efectului variabilei independente si, de asemenea, pot produce
impresia ca variabila independenta a avut un anume efect, cand, de fapt, ea nu a avut. De aceea, pentru a stabili
o relatie cauzala clara intre variabila independenta si cea dependenta, trebuie sa eliminam variabilele ascunse.
Cu alte cuvinte, controlul variabilelor exterioare se face fie prin mentinerea lor constanta, fie prin eliminareea
lor.

27. Stabilirea ipotezelor (metoda obiectiva, intrebari adecvate, tipuri de rationament, formularea ipotezei)

Ipoteza – “ceea ce este dedesubt, temelie, baza” (“hypo” – dedesubt si “thesis” – actiunea de a pune).

Ipoteza este “enuntul unei relatii cauzale intr-o forma care permite verificarea empirica”. Echivalentul ipotezei
stiintifice in planul cunoasterii comune (spontane) il constituie banuiala.

O buna ipoteza trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

 sa fie verificabila;
 sa fie economica;
 sa fie verosimila;
 sa fie cuantificabila.
32 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Conditia esentiala in elaborarea ipotezelor este aceea de a avea semnificatie pentru tema. In finalul
experimentului, ipoteza (sau ipotezele) de la care am pornit va fi confirmata (sau infirmata).

Elaborarea ipotezei consta in a pune tipul de intrebare la care se poate raspunde printr-o metoda stiintifica.
Raspunsurile trebuie obtinute prin metode obiective.

 Caracteristicile unei metode obiective

 sa se desfasoare in conditii definite precis;


 sa fie reproductibila atunci cand se repeta aceste conditii;
 sa poata fi confirmata de catre altii.

 Cum sa formulam intrebari adecvate si importante?

Unele intrebari par a fi empirice, dar sunt formulate prea vag pentru a fi studiate adecvat.

De exemplu: “Copiii crescuti intr-un mediu permisiv sunt mai putin disciplinati?”. Inainte de a raspunde la
aceasta intrebare, trebuie puse cateva intrebari preliminare:

 “Ce este un mediu permisiv?”


 “Cum poate fi el masurat?”
 “Ce inseamna “lipsa de disciplina?”
 “Cum putem evidentia cand este prezenta disciplina si cand nu?”

Pana nu vom specifica ce inseamna acesti termeni si cum masuram variabilele pe care ei le reprezinta, nu putem
raspunde la intrebarea initiala.

A defini variabilele in termenii operatiilor necesare pentru masurarea lor inseamna a formula definitii
operationale ale acestor variabile – operationalizarea variabilelor. Folosirea definitiilor operationalizate ne
permite sa masuram starea celor doua variabile in discutie si sa determinam daca exista intre ele relatia pe care
o presupunem.

Insa, nu este suficient doar sa punem intrebari la care sa se poata raspunde. Ele trebuie, de asemenea, sa fie
importante.

O intrebare este, probabil, importanta:

 daca raspunzand la ea, ne clarificam relatiile dintre variabilele ce afecteaza comportamentul pe care il
studiem;
 daca raspunsul poate “suporta” doar una dintre ipotezele sau teoriile existente;
 daca raspunsul la ea conduce la aplicatii practice evidente.

Prin contrast, o intrebare nu este, probabil, importanta:


33 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 daca raspunsul la ea a fost deja stabilit in mod clar;
 daca variabilele pe care le studiezi se stie ca au efecte mici asupra comportamentului-tinta si nu prezinta
niciun interes stiintific;
 daca nu exista niciun motiv a priori sa credem ca variabilele in cauza sunt relationate in mod cauzal

 Tipuri de rationament

Atunci cand incepem un experiment, putem fi intr-una dintre urmatoarele posturi:

 ori stim destul de multe despre domeniul  ori stim relativ putin despre fenomenul respectiv;
respectiv;
 putem utiliza deci o metoda experimentala  folosim metoda experimentala ca instrument
pentru a testa o predictie specifica; explorator;
 ipoteza in acest caz luand forma “Ma astept sa se  ipoteza in acest caz luand forma “Ma intreb ce s-
intample...”; ar intampla daca...”;
 folosim rationamentul deductiv;  folosim rationamentul inductiv;
 deducem o ipoteza specifica pentru a prezice cum  folosim observatia, studiul cprelational si/sau
opereaza un fenomen inca neexaminat, dar experimentul pentru a genera noi date, din care
similar cu cele cunoscute. sa ne putem formula o idee preliminara asupra
fenomenului.

 Formularea ipotezei

Modalitatea cea mai frecvent utilizata de elaborare a ipotezelor de lucru o reprezinta deducerea acestora din
teorie. Ipotezele pot fi formulate in doua moduri:

 “Daca A, atunci B”
 “Cu cat A, cu atat B”

O ipoteza trebuie sa contina 3 elemente:

 o unitate (ex.: grup, societate, institutie, persoana etc.);


 doua variabile (ex.: coeziune, empatie, stres, memorie etc.);
 un set de valori ale variabilelor (ex.: mai puternica, autentica, inalta, scazuta, mare, mica, exceptionala
etc.)

Formularea ipotezei = 1 unitate + 2 variabile + un set de valori

34 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


De exemplu: Cu cat iubirea intr-un cuplu este mai mare, cu atat calitatea vietii lor este mai buna.

Unitatea = “cuplu” / Variabile = “iubire” si “calitatea vietii” / Setul de valori = “mai buna” si “mai mare”

Cand avem concepte complexe cum ar fi: iubirea, fericirea, calitatea vietii etc., avem nevoie sa decompunem
conceptul in parti componente. Ipotezele trebuie sa deserveasca indeplinirea obiectivului, ele trebuie sa aiba
legatura directa cu obiectivul si nu cu altceva. Un obiectiv mai larg poate fi verificat prin doua sau mai multe
ipoteze dar in nici un caz nu se poate sa avem 3-4 obiective si doar o ipoteza.

28. Alcatuirea grupurilor experimentale (selectia subiectilor)

Orice experiment presupune selectarea unei multimi de subiecti. Din pacate, selectia subiectilor nu este la
discretia cercetatorului. De multe ori, ea se face pe baza de voluntariat din subiectii pe care cercetatorul ii are
la indemana.

Subiectii sunt impartiti in doua grupuri:

 grupul experimental;
 grupul de control.

Subiectii alesi pentru experiment trebuie sa fie foarte asemanatori cu subiectii din grupul de control. Este vorba
despre o relativa omogenizare intre unitatile sociale alese pentru experiment. Alegerea unitatilor experimentale
si de control se poate face prin intermediul esantionarii sau prin asa-numita selectie constienta.

Existenta a cel putin unui grup de control este reclamata de cerinta validitatii datelor obtinute. Toate celelalte
cerinte fiind satisfacute, datele unui experiment pot fi interpretate eronat in lipsa unui grup de control.

Repartizarea subiectilor in grupul de control si in grupul sau grupurile experimentale se face aleatoriu (sau
randomizat). Randomizarea se poate face prin mai multe tehnici, cele mai importante fiind:

 randomizarea simpla (“prin tragerea la sorti”);


 randomizarea stratificata (in care populatia este impartita in straturi, dupa unul sau mai multe criterii);
 randomizarea multistadiala (de exemplu, luam doar studentii cu restante la doua materii);
 randomizarea multifazica.

Randomizarea este indispensabila pentru a controla variabilele ascunse sau confundate, care pot influenta
decisiv rezultatele experimentului.

In cazul in care presupunem existenta unor variabile confundate intr-un experiment, pentru elucidarea lor
recurgem la planuri factoriale, la planuri mixte sau la experimente-replica. Trebuie subliniat ca separarea
completa a variabilelor manipulate este un ideal extrem de greu de realizat.

29. Tipuri de design experimental (design intersubiecti, intrasubiecti, cu un singur subiect)


35 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Dupa cum am aratat, orice experiment contine doua elemente fundamentale:

 variabila independenta – pe care experimentatorul o manipuleaza;


 variabila independenta – pe care experimentatorul o observa si o inregistreaza.

Pentru a manipula variabila independenta, trebuie sa-i stabilim valoarea la cel putin doua niveluri diferite (prin
grupul experimental si cel de control) si sa observam performanta subiectilor la fiecare nivel.

Aceasta logica reprezinta “inima” oricarui design experimental. Totusi, pentru a face fata comlexitatii cercetarii
problemelor din viata cotidiana, s-a elaborat o larga varietate de designuri.

Designurile experimentale pot fi categorizate in trei tipuri de baza:

Designul intersubiecti Designul intrasubiecti Designul cu un singur subiect

 grupuri diferite de subiecti sunt  se foloseste doar un grup de  ne axam pe modificarile in


atribuite aleatoriu unor valori subiecti care primeste toate comportamentul unui subiect
ale variabilei independente; valorile variabilei expus la conditii experimentale
 indiferent de numarul de independente; diferite.
grupuri, factori sau variabile  se aplica valori diferite ale
dependente, atribuim subiecti variabilei independente
diferiti la conditii acelorasi subiecti in momente
experimentale diferite. diferite.

30. Planuri experimentale (de baza si factoriale)

 Planuri experimentale de baza

 vizeaza situatiile in care manipulam experimental un singur factor;


 rezultatele obtinute de grupul experimental devin semnificative prin compararea lor cu scorurile obtinute la
posttest de catre grupul de control;
 daca modalitatile factorului sunt fixate, avem de-a face cu un plan experimental de baza (grupuri
sistematice); compozitia este aleatorie la nivelul fiecarui grup in parte, dar alegerea grupului ca atare este
sistematica;

36 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


 daca modalitatile variabilei independente manipulate nu sunt fixate, ci sunt extrase aleatoriu dintr-o
populatie de modalitati, planul experimental se contruiseste dupa alt model; in acest caz nu numai
compozitia fiecarui grup in parte este aleatorie, dar alegerea insasi a grupului dintr-o colectivitate mai larga
este aleatorie.

 Planuri factoriale

 sunt experimentele in care intervin doua sau mai multe variabile controlate sau “factori de variatie”;
 in acest caz, sunt vizate nu numai influenta fiecaruia dintre acesti factori asupra variabilei dependente, ci si
influenta interactiunii lor asupra variabilei dependente;
 in planul factorial apare intotdeauna o “celula” cu un grup ce nu este supus nicunei manipulari
experimentale – grupul de cobntrol – deci care reuneste conditiile zero;
 planurile factoriale pun in evidenta relatii mult mai complexe decat planurile de baza, ca urmare, rezultatele
au o mai mare validitate ecologica – adica reflecta exact realitatea din afara laboratorului, cea in care traieste
de fapt subiectul.

31. Folosirea sarcinilor de timp de reactie in scop diagnostic. Functionarea executiva (procesele psihologice
ale functiei cognitive “executive”)

Incepand din anii ’90 ai secolului 20, odata cu dezvoltarea neurostiintelor cognitive, s-au dezvoltat teste
diagnostice pe baza sarcinilor experimentale folosite in psihologia experimentala cognitivista si in proiectele de
cartografiere a functiilor creierului. In felul acesta, testele psihologice au evoluat de la modelul chestionarului si
al probelor de abilitati relationate cu curricula scolara spre probele de performanta folosite pentru a evalua
componente ale temperamentului sau alte functii cognitive legate de circuitele neuronale specifice.

Cortexul frontal mediaza functiile cognitive numite “executive”, necesare pentru optimizarea performantei in
sarcini complexe si includ un numar de procese psihologice:

 selectia informatiei pertinente;


 reactualizarea, mentinerea si manipularea informatiei “on-line” in memoria de lucru;
 planificarea si organizarea in functie de contingente specifice;
 controlul comportamentului si adaptarea la schimbarile din mediu;
 luarea deciziei pe baza consecintelor pozitive sau negative.

Atat reglarea comportamentului, cat si reglarea emotiilor pot fi descompuse in componente. Acesemenea
procese cognitive sunt parte din marele grup al functiilor cognitive numite “executive”, subliniind rolul lor in
controlul sau reglarea tendintelor reactive bazale.

37 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved


Functiile executive se refera la acele abilitati ce ne permit sa desfasuram cu succes activitati sociale si
instrumentale, cum ar fi: relationarea interpersonala adecvata, planificarea, rezolvarea de probleme si
interactiunea cu mediul pentru a obtine cele necesare.

Pentru a evalua functiile executive, s-au dezvoltat teste de baza de timp de reactie, numar de erori si numar
de incercari necesare rezolvarii, preluate din psihologia experimentala: testul psihologic si metoda
experimentala.

32. Sarcini executive ce evidentiaza dezvoltarea cognitiva in copilaria mica (A-not-B,WCST, Go/No-Go, Stroop)

Sarcinile executive reprezinta o masura a dezvoltarii, in principal, a cortexului prefrontal si a functionalitatii


neurotransmitatorului numit dopamina. Ele reprezinta atat un instrument de evaluare a dezvoltarii intelectuale
a copilului (“nivel de inteligenta”), cat si un instrument de depistare a unor tulburari precum: sindrom Down,
ADHD, autism, schzofrenie, fenilcetonurie, tulburari de comportament (conduct disorders), tendinta spre abuz
de substante etc.

Probele A-not-B si Proba Wisconsin Card Proba Go/No-Go Probele Stroop


Recuperarea obiectului Sorting Test (WCST)

introdusa de Piaget in este o proba folosita evidentiaza dezvoltarea evidentiaza dezvoltarea


1936, pentru a evidentia pentru a masura toate atentiei executive prin atentiei executive prin
permanenta obiectului aspectele ce tin de setul abilitatea subiectului de a abilitatea subiectului de a
(la 8-10 luni).; de raspuns si rezolva un conflict rezolva un conflict
alta sarcina este cea de comportamentul cognitiv. cognitiv.
recuperarea obiectului. perseverative.

 Proba Wisconsin Card Sorting Test (WCST)

Subiectul primeste un set de cartonase si este instruit sa le sorteze asezandu-le sub un cartonas mai mare –
cartonasul-cheie, care are desenat pe el fie un triunghi rosu, fie doua stele verzi, fie trei cruci galbene, fie patri
cercuri albastre. Cartonasele pe care le primeste subiectul au desenate pe ele diferite combinatii ale aceluiasi
numar de obiecte, culori si forme geometrice, care se gasesc pe cartobasul-cheie. Sarcina subiectului consta in
a sorta cartonasele pe baza unui criteriu stabilit de examinator. Criteriul nu este comunicat subiectului, dar este
continut de cartonasul-cheie. Subiectul trebuie sa gaseasca criteriul in functie de feedback-ul pe care i-l da
examinatorul.

Problemele pot sa apara in oricare dintre cele trei faze ale sarcinii:
38 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 probleme in a ghici primul criteriu de sortare – apar la pacientii cu leziuni ale lobului frontal sau subiectii
cu handicap mental;
 probleme in a mentine regula odata stabilita – apar la subiectii schizofrenici;
 probleme de a nu sesiza schimbarea criteriului („comportament perseverativ”) – este o caracteristica a
copiilor cu ADHD, dar si un indicator al dezvoltarii functiilor executive la varste mai mici.

In cazul probei WCST, studiile de imagistica cerebrala folosind RMN-ul functional au evidentiat ca, dupa primirea
unui feedback negativ – „gresit!”, ceea ce semnalizeaza o schimbare in strategie, creste activitatea in:

 zona ventrolaterala dreapta a cortexului prefrontal (ariile 44 si 45), in DL-PFC (ariile 9 si 46);
 in cortexul cingulat anterior (aria 32);
 cortexul parietal posterior (aria 7);
 nucleul caudat (parte din ganglionii bazali);
 partea dorsala a talamusului.

 Proba Stroop

Probele Stroope sunt o alta categorie de probe executive folosite pentru evidentierea dezvoltarii atentiei
executive prin abilitatea subiectului de a rezolva un conflict cognitiv. Variantele pentru copiii de varsta mica sunt
variante nonverbale, care implica rezolvarea unui conflict spatial sau categorial.

Pentru testarea copiilor de 2-3 ani, se prezinta un obiect familiar intr-o latura a unui monitor (marginea stanga
sau dreapta), copilul trebuind sa raspunda la stimulul prezentat prin apsarea unui buton. Butonul poate fi de
aceeasi parte cu stimulul (varianta „congruenta”) sau de partea opusa (varianta „incongruenta”). Raspunsul
prepotent al copilului este sa apese pe butonul de pe partea cu stimulul, indiferent ce fel de stimul este. Dar,
proba ii cere sa-si inhibe acest raspuns prepotent si sa apese pe buton in functie de identitatea stimulului.

Performanta copiilor de 2 ani se caracterizeaza prin tendinta de a repeta raspunsul anterior.

Bibliografie:

 Cîrneci, D., Bazele teoretice ale evaluarii psihologice, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti,
2014
 Manu Beatrice, Kessler Ioana, Metodologia Cercetarii in sociologie si psihologie, Editura Fundatiei
Romania de Maine, Bucuresti, 2014
 Golu, M. Bazele psihologiei generale, Editura Universitara, Bucuresti, 2002

39 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved