MUTTER

Mutter: 19/09/2019 – pentru final, ca de obicei, lasa un comentariu cu adresa de email.

SCENA 1

(Alex este întins în pat și doarme liniștit. Se aude muzica de la radio și zgomot din bucătărie. Sabrina
pregătește micul-dejun)

Sabrina: (Intrând în scenă purtând un șorț)  Alex, e târziu. Trezirea! Întârziem la medic. Știi că nu e ușor
să obținem o altă programare. Micul dejun e aproape gata. Te aștept în 5 minute în bucătărie și în
maxim 35 de minute plecăm spre spital. (Se apropie de pat și trage plapuma)  Alex, e târziu! Trezirea! 5
minute, okay?! Nu vreau să vin din nou la tine să te trezesc!

Alex: (Somnoros)  Mamă, te rog, nu vreau să merg la spital. Știi că nu îmi place să merg acolo! M-am
săturat de pastile, examene, și așteptări că totul o să fie bine!

Sabrina: Dar o să fie bine data asta!

Alex: (Oftând)  Mamă, știm amândoi că nu! Și m-am săturat de …

Sabrina: Alex, te rog! Te ridici din pat, faci in duș, mâncăm, și plecăm spre spital!

Alex: (Epuizat)  Dar nu vreau să merg la spital!

Sabrina: (Ieșind din scenă)  5 minute, Alex! Te aștept în bucătărie! Omleta este aproape gata și e exact
așa cum îți place!

Alex: Îmi bag piciorul în el spital! (Iese din scenă în pijamale și 5 secunde după se aude zgomotul dușului)

Sabrina: (Doar voce) Alex, am zis 5 minute!

Alex: (Doar voce) Da, știu, acum vin! (Intrând în scenă oftând)  Acum vin …

Sabrina: (Intrând în scenă) Alex, Am zis 5 minute. Au trecut deja 10 minute și nici nu ai mâncat! O să

ajungem târziu și după nu o să îți placă să aștepți și cel mai probabil vei face din nou o criză! Și cine
trebuie să îndure toate astea?! Eu, ca de obicei! Eu! (Alex se așază din nou în pat și chiat dacă nu mai
este în pijamale și se acoperă cu plapuma – Sabrina devine nervoasă)  Alex, trebuie să mergem! Și tu ce
faci, te culci din nou?! (Alex o ignoră) Alex, cu tine vorbesc! Alex, răspunde-mi! (Alex se ascund sub
plapumă)  Alex!

Alex: Nu vreau să merg!

Sabrina: Alex, ieri am vorbit despre asta și ai spus că vei veni. De ce faci asta acum?

Alex: Nu vreau să merg!

Sabrina: Alex, trebuie să mergi!

Alex: Nu vreau să merg!

Sabrina: Alex, ce se întâmplă? Ai luat pastilele de dimineață?

Alex: Nu am luat nicio pastilă!

Sabrina: Alex, de ce?!

Alex: Pentru că nu vreau să iau nicio pastilă.

Sabrina: Alex, îți vei lua pastilele! Și nu …

Alex: De ce nu înțelegi că nu vreau să iau nicio pastilă! De ce nu înțelegi că nu vreau să merg la niciun
spital?! De ce nu înțelegi că nu vreau să văd niciun doctor?! De ce nu înțelegi că sunt obosit!

Sabrina: Alex, te rog!

Alex: M-am săturat de doctori și pastile. Vreau doar să fiu cu tata!

Sabrina: Alex, e de ajuns! Tatăl tău nu e cu noi! A plecat și nu se mai întoarce! (se așază lângă el) Alex, a
plecat…. departe.

Alex: De ce nu vrei să îmi spui unde a plecat? Aș putea merge după el și vorbi cu el și poate s-ar întoarce
la noi și totul ar fi diferent! Am fi o familie așa cum ar trebui și tu nu te-ai chinui să fie…

Sabrina: (Începând a urla) Tatăl tău a plecat! Nu știu unde e! (Începe să plângă) Nu încerca să îl găsești
pentru că nu îl vei găsi! A plecat! Și nu vreau să mai discutăm despre asta! Când ies din baie vreau să fii
pregătit!

Alex: M-ai bine nu m-aș fi născut!

Sabrina: (Accentuând fiecare cuvânt) Să nu mai spui așa ceva niciodată în fața mea! Ai înțeles!

Alex: Am obosit, mamă! Sunt oboist! De când sunt mic am avut probleme și vezi că tratamentele nu au
niciun efect!

Sabrina: Alex, trebuie să încercăm! Nu putem renunța așa ușor!

Alex: Mamă, dar nu are niciun rost!

Sabrina: Alex, hai să încercăam încă o dată, te implor!

Alex: Dar … (Se oprește brusc și privește în gol)

Sabrina: Alex, ce se întâmplă? (Alex nu vorbește și continuă să privească în gol. Sabrina încearcă să îl

zbuciume) Alex, vorbește! Spune ceva! Alex, ce să întâmplă? Alex! (Întuneric pentru 10 secunde) Super,
acum avem și probleme cu electricitatea!

(În cele 10 secunde de întuneric 3 manechine negre vor fi depuse în colțul stâng al scenei)

Sabrina: (Electricitatea revine) Okay, totul este bine acum, Alex! Nu ai de ce să te temi. Alex, vorbește-
mi!

Alex: (Tremurând) Umbrele, mamă, sunt din nou aici, în colțul camerei!

Sabrina: (Panicându-se) Alex, ce umbre!

Alex: Umbrele! Din nou au apărut!

Sabrina: Despre ce vorbești? Nu e nicio umbră aici! Doar noi doi, Alex!

Alex: Chiar în colț! Acolo! Uită-te!

Sabrina: (Privind în direcția indicată de Alex) Dar, Alex, nu văd nimic! În colț nu e nimic!

Alex: (Panicându-se și mai tare) Mamă, îmi e frică!

Sabrina: (Ridicându-se din pat) Alex, trebuie să iți iei medicamentele! Nu te mișca și închide ochii! Voi
reveni repede! (Iese din scenă)
Alex: Nu e nice umbră în colț! Nu e nice umbră în colț! Nu e nice umbră în colț!

(Sabrina intră în scenă cu pastilele lui Alex și un pahar cu apă)

Sabrina: Pastilele, Alex! După umbrele vor dispărea!

Alex: Dar …

Sabrina: Vom vorbi după! Acum ia pastilele și totul va fi bine!

Alex: (Luând pastilele) Îmi pare rău, mami!

Sabrina: E okay, Alex! Haide, vom merge la doctor și total va fi bine. (Sabrina îl îmbrățișează) E timpul să
plecăm.

(Amândoi ies din scenă).

BLACKOUT

SCENA A (JURNALUL SABRINEI)

(Este întuneric și această scenă este înregistrată. Fiecare scenă din jurnalul Sabrinei conține doar voci).

Doctorul: Bine ai venit, Sabrina. Îmi pare sincer rău că a trebuit să aștepți așa de mult pentru o
consultare! După cum vezi, prima întâlnire este doar între noi înainte să cunsosc pacientul. Este vorba
despre fiul tău. Poțti să îmi spui mai multe despre el, te rog!

Sabrina: Alex, are patru anișori. Dar ceva este bizar în legătură cu el.

Doctorul: Bizar? Despre ce e vorba?

Sabrina: Are moments în care nu vorbește. Doar privește în gol pentru câteva minute și are o expresie
bizară. Chiar malefică aș putea spune! Îmi este frică. Soțul meu. mi-a spus că ar trebui să consultăm un
medic.

Doctorul: Unde este soțul tău, Sabrina?

Sabrina: Este acasă cu Alex. Nu am pe nimeni care să stea cu el! Am încercat diferite persoane dar Alex
începe să țipe dacă nu este cu mine sau cu soțul meu! Nimeni în cartier nu vrea sa stea cu el.

Doctorul: De ce nimeni nu vrea să stea cu Alex?

Sabrina: Domnule Doctor …

Doctor: Andrei, te rog!

Sabrina: (intimidată) Andrei …

Doctor: Este okay, Sabrina, poți să îmi zici orice!

Sabrina: Știi, anul trecut a chinuit până la moarte o sărăcuță de pisică. Acum două săptămâni a prins un
porumbel, le fel, l-a omorât. Acum două zile, cu dădaca – ultima din oraș care a acceptat să vina să stea
cu el pentru 3 ore – Alex a luat cuțitul din bucătărie și l-a înfipt în piciorul ei. Am ajuns la timp cât să o
văd în fața blocului! Era plină de sânge, săraca fată! (Sabrina începe a plânge) Alex, băiatul meu, are
numai patru anișori!

(Pentru câteva momente numai plânsetele Sabrinei se aud pe fundal)

Sabrina: Trebuie să îl ajut! Este băiatul meu!     

Doctor: Sabrina, îl vom ajuta! Săptămâna care vine aă vrea ca tu să vii el, te rog! Și pâna atunci, îi voi
prescrie două medicamente. Vreau ca tu să îl observi și să notezi comportamentul lui. Primele două zile
va dormi destul de mult dar să nu te panichezi, e ceva normal!

Sabrina: Crezi că va da roade?

Doctor: Vom încerca tot ce ne stă în putință, îți promit!

Sabrina: Mulțumesc mult! O să revin cu Alex în șapte zile!

Doctor: O să ne vedem în șapte zile. Până atunci, să notezi totul în legătură cu Alex.

BLACKOUT

SCENA 2

(Alex se plimbă pe scenă. Este îmbrăcat diferit față de scena 1. Acum sunt 6 statui – 3 în fiecare colț).

Alex: Trei săptămâni deja cu noul tratament și nicio schimbare! Același lucru ca de fiecare dată – alte
pastile, mult somn, dureri de cap, și noi voci! Nimic diferit! Uite, acum am 6 umbre care mă privesc non
stop, umbre care îmi vorbesc noaptea, care îmi spun să fac diferite lucruri. Lucruri pe care nu vreau să la
fac! Totul ar fi fost diferit! Totul ar fi fost așa de diferit!

Nicio diferență! Totul este la fel ca atunci când era mic. Nu îmi aduc aminte multe din trecutul mai. Doar
ce îmi spune mama din amintiri. Dar nu vreau să aud amintirile altora! Vreau doar amintirile mele! Vreau
să îmi aduc aminte despre lucruri pe care le-am făcut. Diferit ar fi cu tata! Foarte diferit! Poate aș fi
vindecat deja, cu o viață normală.

Dar nu, nu se poate! Mama deja mi-a spud asta! Tatăl meu a plecat, cel mai probabli nu e nici măcar îm
oraș! (Începe sp râdă) Ce glumă, cel mai probabil nu e nici măcar în țară! De ce ar vrea să fie chemat
-tată- de cineva ca mine! Cineva ca mine care are nevoie de 12 pilule în fiecare zi pentru a putea face
față realității!

Tată, ce cuvânt minunat! Și totuși nu îmi aduc aminte să fi avut ocazia să fi pronunțat acest cuvânt de
prea multe ori din cauza medicamentelor. Ce îmi aduc aminte – ultima dată când am fost cu tata, exact
înainte de Crăciun. Aveam 12 ani și mama era la muncă … bradul era luminat și ne uitam amândoi la
televizor. Moment tată-fiu. Eram așa de fericit și tata îmi explica ce se întâmpla pe ecranul televizorului.
Eram fascinat! Știu că tata mă iubește și nu înțeleg de ne-a părăsit! (Începe să râdă din nou) Încă o
glumă! Sunt bolnav mental … de asta a plecat! Cel mai probabil nu a suportat faptul că nu sunt un copil
normal! Nu a suportat că nu are un copil normal! Dar am încercat să iau toate medicamentele. Mereu!

Ultimul Crăciun din viața mea a fost cu tata. Am împodobit bradul împreună și am râs. Tata mi-a povestit
cum era Crăciunul când el era mic și obiceiurile din zona lui. Am ascultat colinde și cred că acel moment
a fost cel mai frumos din viața mea până acum.

Totuși, cum ne uitam noi la televizor, a venit timpul să îmi iau pastilele de noapte. Tata mi le-a adus cu
un pahar de apă. Și după … am adormit. Nu îmi aduc aminte prea multe dar știu că m-am trezit la mine
în pat. Și în acea noaptea, am dormit liniștit. Pentru prima dată în 12 ani, am putut dormi liniștit. Fără
coșmaruri, fără trezit în mijloc de noapte. Nimic. Somnul perfect.

De dimineață am fost doar eu cu mama. Tata a trebuie să meargă la muncă – a fost chemat la secție în
plină noapte. Mama mi-a spus că tata m-a dus în pat înainte să plece la muncă. Cred că asta e cea mai
recentă amintire pe care o am cu tata.

După, tata nu s-a mai întors. Mama mi-a spus 7 ani mai târziu că tata are o altă familie acum și îl înțeleg!
Sigur nu i-a fost ușor cu mine dar ce vină am eu! Nu e vina mea că am mereu umbre care se țin după
mine! Și tu le vezi! Sunt 3 în dreapta și 3 în stânga. Cel mai bine ar fi să îmi iau medicamentele și poate
vor dispărea. (Râde din nou)  Vor dispărea pe naiba! Sunt sigur că mâine dimineață când mă voi trezi voi
avea și mai multe umbre. (Râde și mai puternic)  De ce nu! Poate până la urmă voi deveni regele ținutului
umbrelor! Nimeni nu le poate înțelege mai bine ca mine.

Singurul lucru posibil acum e tratamentul! Doctorul mi-a spus că în curând voi avea tratamentul potrivit.
Medicină germană! Abia aștept. Dacă totul merge bine, îl voi căuta pe tata și poate se va întoarce cu noi.

Îmi e dor de tata și aș vrea să îl pot vedea din nou. Măcar pentru câteva minute și aș fi fericit. Sper că
tata e fericit acum. Mai fericit decât a fost când era cu mine și cu mama.

E târziu! Cel mai bine e să mă duc la culcare.

(Alex se bagă în pat și lumina scade treptat).

BLACKOUT

SCENA B (JURNALUL SABRINEI)

Sabrina: (Nu se poate opri din plâns) Alex, doctore! Alex! Exact în seara de Crăciun. Eram la muncă și
(Începe din nou să plângă) Nu se poate!

Doctor: Sabrina, ce s-a întâmplat în noaptea de Crăciun?

Sabrina: E cumplit, doctore! Alex și-a ucis tatăl!

Doctorul: Doamne Dumnezeule! Dar … dar cum a fost posibil așa ceva! Alex, el e doar un băiat de 12 ani!
Cum a putut să își omoare tatăl!

Sabrina: (Continuând să plângă) Nu știu, nu știu, nu știu! Ttrebuiau să împodobească bradul! Nimic
făcut. Bradul este gold, numic în el. Soțul meu era pe jos în momentul în care am ajuns acasă, cu un cuțit
înfipt în piept! O baltă de sânge pe covor.

Doctor: Sabrina, Alex, unde este Alex?

Sabrina: Alex era pe canapea. Dormea liniștit. Avea mult sânge pe ambele mâini! Cumplit! Dezastru! M-
am panicat, doctore! Nu știu dacă am făcut bine!

Doctor: Sper că ai sunat la poliție!

Sabrina: Nu am putut face asta! L-ar fi luat pe Alex și închide! Este băiatul meu!

Doctor: Sabrina, acest băiat și-a ucis tatăl!

Sabrina: Doctore, acest băiat este copilul meu! I-am dat viață. Nu pot suna la poliție. Dormea așa de
liniștit. L-am băgat în pat și șters sângele de pe mâini.

Doctor: Ce ai făcut cu cadavrul?

Sabrina: M-am panicat. L-am tăiat în bucăți și ambalat în saci de gunoi. După am tăiat covorul în bucăți
cât mai mici și l-am pus în saci.

Doctor: Sabrina, ce ai făcut?

Sabrina: După am spălat sângele de pe jos și încărcat sacii în mașină! Am condus până la groapa de
gunoi și am aruncat toți sacii acolo. Am împrăștiat totul. Imposibil ca cineva să găsească ceva.

Doctor: Îmi este frică pentru tine, Sabrina! Alex poate fi periculos!

Sabrina: Este băiatul meu! Nu îl pot lăsa singur! Nu îl pot trimite la un ospiciu sau închisoare!
Doctor: Îi voi prescrie niște medicamente mai puternice, dar Sabrina, trebuie să știi și să înțelegi că în
acest moment pierdem controlul asupra lui Alex!

Sabrina: Vreau să încercăm încă o dată!

BLACKOUT

SCENA 3

(Salon – canapea, 2 fotolii, o măsuță de cafea, un televizor. Alex este pe canapea și vizionează un film. 8
manechine sombre pe scenă în loc de 6)

Sabrina: (Intrând în scenă cu un tort în mănâ) La mulți ani, scumpul meu copil! 24 de ani astăzi! Și 12 ani
de când tratamentul merge așa cum trebuie!

Alex: (Trist pe canapea) Știi că văd iar umbre de câteva zile! Au fost 3, 6, acum sunt 8. Se ridică și ia
tortul de la mama lui! Mulțumesc, mamă! Hmmm, ciocolată, exact cum îmi place mie!

Sabrina: Dar nu e nicio umbră aici, Alex! Ai luat tratamentul astăzi?

Alex: (Oftând) Da, l-am luat! Și da, sunt umbre! 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8! 8 umbre blestemate care mă

urmăresc oriunde aș merge! Peste tot ele sunt cu mine!

Sabrina: Alex, poate durează un pic până ce tratamentul se obișnuiește în corpul tău. Știi că ai făcut o
pauză de curând! Poate de asta!

Alex: Sau poate că tratamentul nu mai merge! După 12 ani corpul meu s-a obișnuit!

Sabrina: Alex, lasă prostiile! Tratamentul este bun și ai făcut un progres enorm!

Alex: Enorm? Enorm? Da, de la 0 umbre acume văd 8! Da, ai dreptate, este enorm!

Sabrina: Alex, încetezi în acest moment, te rog! Este ziua ta de naștere și aș vrea ca tu să ai o zi specială.
Vreau să sărbătorim faptul că împreună am depășit toate greutățile. Împreună ca o familie!

Alex: Familie, nu am tată!

Sabrina: Alex, nu este vina ta!

Alex: Mamă, este vina mea! Tata ne-a părăsit din cauza mea! Pentru că am probleme! Pentru că nu sunt
normal și toată viața mea este legată de tratamente și vizite la doctor! Nu suntem o familie normală,
mamă! Oricât de mult aș vrea să ignor totul, nu suntem o familie normală! Am distrus totul în viața ta și
poate ar fi fost cel mai bine să nu mă fi născut!

Sabrina: Alex, te rog să nu spui asta! Nu astăzi!

Alex: De ce să ignorăm realitatea, mamă? De ce?

Sabrina: Alex, te rog!

Alex: Mamă, deschide ochii! Nu merge! E doar o iluzie în care vrei să crezi! Nu am o viață normală, nu
am prieteni. Tot ce am ești tu! Nimic mai mult! Nu am tată!

Sabrina: Alex, tatăl tău a plecat și …

Alex: Tatăl meu s-a salvat! Ceva ce ar trebui să faci și tu!

Sabrina: Alex, îți interzic să vorbești despre tatăl tău în fața mea!

Alex: Mamă, te rog! Eliberează-te! O să ai o viață normală! Eu mă voi descurca!

Sabrina: (Începând a plânge)  Alex, viața mea ești tu! Am reununțat la totul pentru tine pentru că asta
face o mamă pentru copilul ei. Nu am niciun regret și toată viața voi sta lângă tine. Nu pot renunța la
tine! Și vreau ca tu să înțelegi asta!

Alex: Mamă!

Sabrina: Vreau să mă lași să termin! Astăzi împlinești 24 de ani și vrei ca eu să renunț la tine! Aș fi putut
face asta când erai mic! De ce crezi că nu am făcut-o? Pentru că ești copilul meu! Și așa va rămâne până
în ziua în care voi muri! Dar mai am timp până atunci și vreau ca tu să înțelegi că nu voi renunța a-ți fi
mamă! Nu astăzi, nu mâine.

Alex: (Începe a plânge) Mamă …

Sabrina: Împreună Alex, împreună vom face totul posibil și o să te simți mai bine! În cinci zile avem
ultima programare la medic și vom avea o analiză definitivă! 5 zile, Alex, doar 5! Și după totul va fi din
nou normal!

Alex: De unde știi că totul o să fie bine?

Sabrina: Pentru că simt asta în sufletul meu! O mamă mereu știe și totul o să fie bine, Alex! Doar nu
renunța acum când suntem așa de aproape! Suntem așa de aproape și o să învingi!

Alex: Mamă, deja am pierdut!

Sabrina: Alex, ai câștigat deja!

Alex: Mamă … tu …

Sabrina: Alex, ce vrei să spui?!

(Alex nu răspunde și privește în gol)

Sabrina: Alex, te rog să îmi răspunzi! Ce se întâmplă?

Alex: Mamă, umbrele!

Sabrina: Alex, nu sunt umbre!

Alex: Mamă, ele îmi șoptesc să …

Sabrina: Alex, ce îți spun umbrele?

Alex: (O apucă de gât pe Sabrina)  Chiar irei să știi, Sabrina?! Chiar vrei să știi ce îmi spun, umbrele,
mamă dragă? Chiar vrei să știi ce se întâmplă în mintea mea de câteva săptămâni încoace? Vrei să vezi
asta? Chiar și acum când sunt pe cale să te sugrum până ce ultima particulă de aer îți părăsește trupul?!
Asta vrei? Bine mamă, îți voi spune! Mamă, umbrele îmi spun să te ucid chiar acum! (O eliberează pe
Sabrina)  Nu pot face asta.

Sabrina: (Tușind) Alex …

Alex: Nu înțelegi, nu vrei să înțelegi! Nu poti avea pe mine în jurul meu pentru că nu știu cum voi
reacționa! Totul a fost mai bine în ultimii 12 ani, dar acum, acum vocile au început din nou și nu mă simt
bine deloc, mamă! Nu mă simt bine! Sunt voci, gânduri, totul se amestecă în capul meu și nu știu ce să
fac! Nu știu cum să reacționez.

Sabrina: (Revenindu-și) Alex …

Alex: Nici acum nu vrei să înțelegi!

Sabrina: Alex …
Alex: Trebuie să plec, mamă! Nu pot sta mai mult aici! Cel puțin nu acum! Dacă stau mai mult nu știu ce
o să se întâmple …

Sabrina: Alex, te rog … nu pleca!

Alex: Mamă, voi fi bine și mă voi întoarce repede. În cel mult 12 ore.

Sabrina: Alex, nu … te rog să stai!

Alex: Nu înțelegi, nu ai înțeles niciodată!

Sabina: Alex, te implor să nu faci ceva ce vei regreta în viitor!

Alex: (Ieșind din scenă) Pe curând mamă!

BLACKOUT

SCENA C (JURNALUL SABRINEI)

Sabrina: (Plângând) M-a sugrumat Alex. Am crezut că o să mă omoare! Pentru câteva secunde am văzut
un Alex în fața mea, un Alex pe care nu l-am văzut până acum. Mi-a fost frică și nu am știu cum să
reacționez. După, el a plecat din apartmament. Nu știu unde a fost sau la ce oră a venit înapoi acasă. De
dimineață l-am găsit dormind în salon. Nicio pată de sânge, nicio mizerie în jurul lui. Sper doar că nu a
făcut nimic grav.

Doctor: Sabrina, pierdem controlul și medicamentele nu își mai fac rostul. Este inutil!

Sabrina: Nuuuuu, nu, nu, nu, nu, nu, nu!

Doctor: Nu avem ce face, Sabrina. Trebuie să îl internăm ca să vedem exact cum îl putem ajuta.

Sabrina: Nu, nu, nu, nu, nu! Nu îl pot băga într-un spital, doctore. Nu pot face asta!

Doctor: Sabrina, de 20 de ani încercăm să îl ajutăm dar am ajuns la un final. Alex nu poate fi în libertate!
Este periculos, Sabrina. Îți poate face ceva grav ție, unui necunoscut, sau se poate răni singur. Trebuie să
avem grijă de el.

Sabrina: Nu pot face asta, îmi pare rău dar, nu pot face așa ceva.

Doctor: Nu avem altă alternativă, Sabrina. Dacă vrei să îl ajuți pe Alex, trebuie să îl internăm! Ieri a
încercat să te omoare!

Sabrina: Doar m-a strâns de gât, nimic mai mult!

Doctor: Sabrina, dacă nu accepți asta, nu îl pot ajuta pe Alex, nu am cum! Trebuie să îl internăm! Este
singura cale.

Sabrina: Voi rămâne singură, Doctore, singură pe lume! Alex este tot ce am!

Doctor: Sabrina, nu avem altă alternativă. Este singurul mod în care putem să îl ținem sub observație.
Este singurul mod în care te pot proteja. Sabrina, Alex poate să încerce din nou să te omoare! Nu pot
permite așa ceva!

Sabrina: Nu, nu o va face! Știu sigur! Îmi cunosc băiatul și nu e în stare să facă așa ceva!

Doctor: Sabrina, ajută-mă să te ajut!

Sabrina: (Începe din nou a plânge) Nu îl pot interna pe Alex!

Doctor: Dacă refuzi, nu te pot ajuta pe viitor. Îmi pare rău Sabrina.
(Sabrina continuă să plângă).

BREAKOUT

SCENA 4

(Sabrina este singură pe scenă și se închină. Cele 8 umbre sunt pe scenă. Sabrina are o lumânare aprinsă
în mână)

Sabrina: Doamne Dumnezeule, mă adresez ție pentru că nu știu cine mă poate ajuta în momentul de
față. Trebuia să văd doctorul împreună cu Alex, dar am primit un mesaj că programarea a fost anulată.
Am încercat să îl sun pe doctor dar nu am niciun răspuns. De fiecare dată telefonul este închis. Nu știu ce
fac, Domane, și sper că măcar tu mai ești lângă mine pentru că sunt pe cale să pierd totul.

Am făcut totul pentru Alex și nu mai am nicio posibilitate acum! Doctorul mi-a spus că trebuie internat
dar nu pot face așa ceva. Dacă ajunge într-un spital, amândoi știm că va fi sfârșitul lui. Prea multe teste și
nimeni nu îl va înțelegi cum o fac eu! Trebuie să fie altă cale și știu că tu ai puterea să ne ajuți. Tu poți să
îl ajuți! Îmi pun toată speranța în tine, Doamne, și sper că încă ești cu mine!

Știu că am fost absentă și că nu am comunicat cu tine prea des. Știu că nu am fost la biserică de la
înmormântarea soțului meu. Știu că te-am evitat dar nu am știut cum să mă întorc la tine, Doamne. Mi-
ai luat soțul la tine și el era singurul meu sprijin. Iartă-mă, Doamne, că nu am știu ce am făcut!

Dar acum știu că am greșit și vreau să mă întorc la tine, Doamne! Am nevoie de ajutorul tău pentru că
ești singurul care poate face pentru Alex! Medicina nu mai dă rezultate și nu știu unde să merg sau ce să
fac. Ești singura mea speranță, Doamne, te rog, ajută-mă!

Știi că acum 12 ani, Alex și-a ucis tatăl, și pentru asta te rog să îl ierți, Doamne, pentru că nu a știut ce
face. Totul a început cu acele umbre blestemate, și te rog, Doamne, să îil păzești de ele. Totul a fost bine
pentru 12 ani, dar recent, umbrele au început să apară din nou. Ieri, copilul meu a văazut 8 umbre în
jurul lui. Te implor să ao grijă de el și de familia mea, Doamne, pentru că fără tine simt că îmi pierd
mințtile. Pentru 12 ani, singul meu sprijin a fost acel doctor care acum a dispărut și nu știu ce se
întâmplă. El mi-a spus că singurul lucru pe care îl putem face este de a îl interna pe Alex, dar eu nu pot
permite asta!

Nu știu ce să fac, unde să mă duc, sau cu cine să vorbesc! Am sacrificat tot ce am avut pentru Alex și
acum sunt pe cale să pierd tot ce mi-a mai rămas. Mi-am pierdut soțul, nu pot permite să-mi pierd
copilul!

Ce să fac, Doamne?! Cum pot să-l ajut pe Alex în aceste momente? Cum pot să-mi salvez familia? Nu mă
lăsa singură, Doamne, te rog!

Alex a plecat iar din casă, nu știu unde este și îmi este frică, Doamne, Te rog, apără-l!

(Sabrine stinge lumânarea și începe să plângă)

Ai grijă de familia mea, Doamne!

Amin!

BLACKOUT

SCENA D

Doctor: Intrați vă rog! Oh, Alex, ce surpriză!

Alex: Bună Doctore!

Doctor: Ce pot să fac pentru tine astăzi?

Alex: Vedeți, am venit să vă informez că mă voi opri din tratament. Nu dă niciun rost și nu văd niciun
motiv să îl continui. Am peste 18 ani și cred că pot decide pentru mine ceea ce e bine și ceea ce nu e bine.

Doctor: I-am spus și mamei tale că tratamentul nu mai funcționează și că singurul lucru care te poate
ajuta este să te internezi într-un spital psihiatric. Îmi pare rău să îți spun asta, Alex, Dar din păcăte nu
știu cum te pot ajuta mai mult de atât.

Alex: De ce nu mi-ați spus asta de mai demult?

Doctor: Am încercat să fac asta, Alex, dar mama ta a vrut să încercăm toate metodele înainte de …

Alex: Înainte de … ?

Doctor: Înainte de a te închide într-un spital.

Alex: Ah, deci împreună cu mama, ați decis ceea ce este mai bine pentru mine, chair dacă sunt un adult?

Doctor: Nu este ceea ce pare! Alex, ce faci?! Pune arma jos!

Alex: Oh, nu mai decizi acum?!

Doctor: Ești nebun! Ar fi trebuit să știu că după ce ți-ai ucis tatăl vei încerca să ucizi din nou! Stai departe
de mine!

Alex: Ce ai zis? Nu! Nu mi-am ucis tatăl!

Doctor: Ești nebun de legat! Stai departe de mine!

Alex: Nu sunt nebun!

Doctor: Ești nebun și nu am cum să te ajut! Stai departe de mine și pune pistolul jos!

(5 sunete de armă)

Alex: Nu sunt nebun, doctore! La revedere!

(3 alte sunete de armă)

BLACKOUT

Publicat pe 19/09/2019 în Fără categorie • Scrie un comentariu

MUTTER