Caprine Examen PDF

Stelian Vasile Dărăban Creșterea ovinelor și caprinelor – Curs semestrul II
CURS 7
TEHNOLOGIA CREȘTERII ȘI EXPLOATĂRII CAPRINELOR
Prezentarea schematică a cursului și principalele noțiuni asimilabile pe parcursul

cursului
Tehnologia creşterii şi exploatării caprinelor
Sistematica și rasele de caprine
Particularităţile biologice generale ale caprinelor
Producţiile caprinelor
Tehnologii de creștere și exploatare a caprinelor
Ameliorarea caprinelor
Creşterea caprinelor este cel puțin tot atât de veche, dacă nu mai veche, ca şi cea a
ovinelor, dacă ținem cont de faptul că a fost primul rumegător domesticit cu circa 10000 de
ani î.e.n. (alte surse cu 7000 de ani), Zamfirescu S., 2009, fiind o specie destul de
controversată în credința populară unde pendulează între malefic și izbăvire, de exemplu la
sărbătorile închinate lui Dionisos, ritualic sunt prezenți la altar doi ț api, unul fiind jertfit ca
simbol al răului, celălalt fiind stropit cu sângele primului, devenind așa numitul ”țap ispășitor”
numele fiind derivat de la de la ceremoniile ebraice de ”Ziua Ispășirii sau Yom Kippur”,
existent în toate culturile universale, reprezentând comportmentul uman de a arunca asupra
aproapelui, lucrurile de care ar fi alții responsabili.
Capricultura se practică pe glob atât în condiţii variabile tehnologic, de la rudimentar
la condiţii de exploatare intensive, acest lucru datorându-se particularităților specie, de aceea
prezența caprelor sălbatice este menționată de arheologi în zonele regiunii fertile Crescent,
locul apariției primelor civilizații, chiar și cea agricolă, dar și în zonele împădurite și
sărăcăcioase (cu handicap natural), improprii altor specii de rumegătoare. Această orientare a
creşterii caprinelor se datoreşte particularităţilor speciei care contribuie la economicitatea
creşterii, ca: precocitatea şi prolificitatea ridicată, intervalul dintre generaţii scurt,
adaptabilitate la zone aride nevalorificate de alte specii, nivel ridicat al producţiilor
comparativ cu investiţia, calităţile dietetice deosebite ale cărnii de ied şi laptelui, rezistenţă
deosebită la unele boli.
Analizând evoluția1 creșterii caprinelor la nivel mondial constatăm că aceasta a avut o
evoluție ascendentă, astfel în anul 1993 efectivul era de circa 590 milioane capete, iar în 2014
1
faostat.org
113
efectivul înregistra 1,006 miliarde capete, ponderea pe continente fiind de: 60,70 % în Asia;
32,30 % în Africa; 4, 40 % în America de Nord, Centrală și Sud; 2,30 % în Europa și 0,40 %
în Oceania. Din efectivul total mondial, cinci țări, în ordinea efectivelor: China cu peste 182
milioane capete, India cu 133 milioane capete, Nigeria cu 71 milioane capete, Pakistanul cu
66,60 milioane capete și Bangladesh cu 55,90 milioane capete dețin 51,14 % din efectiv, cu o
producție de carne și lapte apreciabilă ca volum, dar neregăsită în statisticile comerciale, ceea
ce arată exploatarea pentru autoconsum. La nivel mondial producția de carne de caprine,
comparativ între anii 1990 și anul 2012 s-a dublat, înregistrându-se o cantitate de 5,30
milioane tone, obținute de la 44 milioane capete sacrificate, cu o masă medie a carcasei de 12
kg. În ceea ce privește producția de lapte, cu referință la aceeași doi ani se constată o creștere
de la 10 milioane tone la 17 milioane tone.
Referitor la Europa2 aceasta deținea la sfârșitul anului 2013 un efectiv de 16487290
capete, din care țările CE 12411308 capete, țări mari crescătoare fiind Grecia, cu 4,25
milioane capete, Spania cu 2,61 milioane capete, Franța cu 1,30 milioane capete și Romania
cu 1,27 milioane capete. Țara noastră a cunoscut o evoluție foarte fluctuantă, astfel în anul
1990 înregistra un septel caprin de 1,08 milioane capete, care scade cu aproximatix 50 %, în
2000 înregistrând 558 mii capete, iar în 2013 se recuperează cu o creștere de aproximativ
51%. La nivel european în anul 2012 s-au sacrificat peste 11 milioane capete caprine,
rezultând o producție de carcasă de 117744 tone, cu o masă a carcasei de 10,6 kg, în țările CE
sacrificându-se 9,01 milioane capete, echivalent a 87495 tone carcasă, la o masă a carcasei de
9,7 kg. În România, referitor la aceeași perioadă de timp, s-au sacrificat 794000 capete, cu o
masa totală carcasă de 7733 to și o masă a carcasei de 9,70 kg. Producția de lapte înregistrată
la momentul anului 2012 în Europa a fost de 2,54 milioane tone, din care în Comunitatea
Europeană înregistrându-se 1,93 milioane tone, dintre țările producătoare Franța înregistrând
624 mii tone, Spania 444 mii tone, Grecia 407 mii tone, despre România neexistând date
statistice pe site-ul consultat.
Sistematica și rasele de caprine
Din punct de vedere taxonomic sau al sistematicii, capra domestică Capra aegagrus
hircus face parte din regnul Animal; încrengătura Chordata; subîncrengătura Vertebrata;
clasa Mammalia, subclasa Eutheria sau placentata, ordinul Artiodactyla, familia Bovidae,
subfamilia Caprinae, genul Capra, specia C. aegagrus, (http://en.wikipedia.org
/wiki/Capra_(genus)#Taxonomy).
2
Ibidem 6
114
Capra Aegagrus Capra Falconeri

(Bezoar)
Capra Ibex
var. Alpine
Capra Ibex
var. Spanish
115
Domesticirea caprinelor a avut loc cu 10000 (7000) ani î.e.n., centrele principale de
domesticire fiind sudul Europei şi sud-vestul Asiei. Strămoşii caprelor erau masivi, cu
producţia piloasă abundentă şi aspră, pigmentată, coarne mari, producţia de lapte şi
prolificitatea scăzute. Rasele de azi sunt de dimensiuni mai reduse, învelişul pilos este rar, cu
proprietăţi tehnologice deosebite, cu producţii de lapte şi prolificitate ridicate. În urma
domesticirii având loc o serie de modificări morfologice și fiziologice 3:
 modificările morfologice apărute în urma domesticirii sunt la
nivelul:
 conformaţiei corporale (profilul corporal), formele sălbatice de caprine au
complexul cord-pulmoni dezvoltat, asta fiind corelat cu un volum toracic mare, ce
imprimă un profil corporal trapezoidal cu baza mare spre trenul anterior, dar caprele
domestice au profilul corporal modificat prin selecţie, în funcţie de tipul de producţie
urmărit. La rasele de caprine rustice și neameliorate, cum este Capatina, profilul corporal
este asemănător cu al formelor sălbatice, la rasele specializate pentru producţia de lapte
profilul corporal este trapezoidal, piriform cu baza mare spre trenul posterior, iar la cele
specializate pentru carne profilul este dreptunghiular;
 masa corporală a devenit foarte variabilă, de la 40-120 kg;
 la nivelul scheletului oasele sunt mai fine, coarnele sunt mai mici şi prezente numai
la unele rase iar lungimea membrelor s-a redus;
 masa musculară a suferit modificări esenţiale de volum, structură şi compoziţie
chimică. La formele domestice perfecţionate, fibra musculară este mai fină, cu mai puţin
ţesut conjunctiv şi perselată cu mai multă grăsime. Carnea este mai deschisă la culoare,
mai fragedă şi mai suculentă, iar volumul muscular este mult mai mare la rasele
specializate pentru carne şi la cele mixte;
 glanda mamară a crescut în volum, proportional și masa de ţesut glandular;
 pielea a devenit mai subțire, densă și elastică;
 învelişul pilos s-a modificat sub aspectul coloritului și al fineții, trecând de la structura
de păr gros şi aspru până la una de puf foarte fin.
 modificări fiziologice apărute în urma domesticirii sunt la nivelul:
 nivelul producțiilor, la formele sălbatice de caprine producția de lapte abia satisfăcea
necasarul pentru iezi, iar la rasele domestice specializate pentru producţia de lapte ajunge
la 400-600 kg/an;
3
Voia S. O., Creșterea caprelor, Timișoara, 2011, ed. Eurobit, pp. 6 – 7.
116
 la nivelul funcției de reproducție , caprele domestice sunt mai precoce

sexual, au un sezon de reproducţie mult mai lung, 90-180 zile faţă de 30-60 zile la
formele sălbatice, iar prolificitatea a crescut semnificativ, de la 150-300 % faţă de 120
%;
 precocitătii, astfel la caprele domestice este superioară celor sălbatice, 70-75
% din masa corporală de adult se poate atinge la 10-12 luni, sau chiar mai devreme,
moment în care tineretul poate fi dat la reproductive;
 capacită ții de bioconversie a hranei , duce la creșterea sustenabilității
exploatării caprelor, prin utilizarea mai eficientă a substanţelor nutritive, astfel s-a
practicat o selecţie susţinută care a favorizat animalele mai limfatice dar cu
randament digestiv mai bun, pe când la formele sălbatice, selecţia naturală
favorizează animalele mai agile şi vioaie care consumă mai multă energie;
 sistemului nervos a suferit modificări esenţiale, temperamentul foarte vioi,
agresiv şi cu puternicele reflexe de apărare, cu simţurile foarte dezvoltate s-a
atenuat, la caprele domestice temperamental este mai liniştit cu diminuarea
acuităţii mirosului, văzului şi auzului, reducerea instinctului matern şi la scăderea
agilităţii;
 longevității, astfel la caprele domestice s-a redus, la cele crescute intensiv pentru
carne sau lapte, la 5-7 ani, faţă de 10-15 ani la formele sălbatice;
 rezistenţei organice la îmbolnăviri şi la factorii nefavorabili de mediu, aceasta
s-a redus odată cu perfecţionarea raselor de capre în paralel cu creşterea costurilor
pentru medicaţie.
Rasele domestice de caprine se clasifică alfel:
 după zona geografică: asiatice, europene, africane
 după gradul de ameliorare: primitive (Carpatina); ameliorate (Alba de
Banat); perfecţionate (Saanen)
 aptitudini de producţie: lapte (Saanen, Toghenburg, Nobila germană, Alba de
Banat, Nubiana); mohair (Angora – Turcia, CSI; Kaşmir, Pridon); carne
(Bengaleză, Bură – femele 75 – 80 kg, masculii 100 kg); mixte (Carpatina)
Rasele de caprine autohtone
Genofondul caprin autohton nu prezintă o variabilitate așa accentuată, precum cel

ovin, astfel Asociația Română de Standarde a elaborat, împreună cu specialiștii în domeniu,
standardele de rasă pentru cele două rase românești, standarde înregistrate în iulie 2006, cu
117
numărul SR 13506 pentru caprinele aparținând R as ei C ar pat i n ă , respectiv cel cu numărul

SR 13505 pentru caprinele aparținând R as ei A l ba de B an at .
Rasa Carpatină
Este o rasă naturală cu origine în Capra Prisca, domesticită în zona de deal, submontană și
Monttană adiacentă Carpaților, care deține peste 75 % din efectivul de caprine din România, unde este
răspândită în toate regiunile, datorită rezistenței, robusteții și adaptabilității, dar prezintă o variabilitate
accentuată, figura 29, datorită nivelului redus al selecției practicate, Pascal C., 2003.
Fig. 29. Capre de rasă Carpatină, foto original, ferma dr. Moruțan H.
Dezvoltarea corporală, aspectul exteriorului sunt caracteristice tipului tardive, înălţimea
medie la greabăn este de 62 cm, trunchiul este în general îngust, regiunile de pe linia superioară
ascuţite, musculatura redusă, osatura foarte rezistentă, coarnele fiind prezente atât la masculi cât și la
femele. Constituţia corporală este robustă, temperamentul foarte vioi, manifestat prin mobilitate şi
agilitate, uneori devin chiar agresive, manifestând pronunţat instinctul matern şi cel de apărare.
Culoarea învelişului pilos este variabilă predominând culoarea gri cu diferite nuanţe, apoi
brună, roşcată, albă, neagră, bălţată. Producţia piloasă este alcătuită din două categorii de fibre, p ă r şi
p uf , care se deosebesc între ele prin lungime şi finite, părul neavând calităţi textile are fineţea
cuprinsă între 45-50 microni şi lungimea până la 14 cm, iar puful are lungimea până la 7 cm și fineţea
între 20-30 microni.. Voia S. preciza în 2011, că ”din punct de vedere volumetric, puful reprezintă, în
medie, 62-65%; gravimetric însă, prezintă 6-10% faţă de păr care, datorită lungimii şi grosimii
ajunge până la 85-90% din totalul învelişului pilos, iar din punct de vedere histologic, firul de păr
prezintă un canal medular care ocupă până la 2/3 din diametru”. Recoltarea producţiei piloase se face
prin pieptănare manuală, obţinându-se 150-200 g puf şi 800-1200 g păr.
Masa corporală a iezilor la fătare înregistrează valori cuprinse între 1,5-3,9 kg, cu variații
determinante de sex şi de tipul de fătare, astfel la ieduţele din fătare simplă se înregistrează o masă
corporală de 2,5-3,2 kg, iar la ieduți între 2,7 -3,3 kg, dar în cazul fătărilor gemelare, valorile sunt cu
200-300g mai reduse. O caracteristică a iezilor este ritmul de creştere mult mai mic în perioada de
alăptare comparativ cu miei, la trei luni iezii atingând o masă corporală de numai circa 28-29%, din
118
greutatea adultului, faţă de 40-45% la miei, dar intensitatea de creştere este mai accentuată după
înţărcare, la 10-12 luni atingând 70-72 % din masa corporală a adultului. Animalele adulte
înregistrează o masă corporală la țapi de 60-65 kg, iar la female de 35-45 cu recorduri de 55 kg.
Producţia de lapte este foarte variabilă în funcţie de gradul de ameliorare şi de furajare fiind
cuprinsă între 135 kg (zona Haţeg) şi 290 kg (zona Câmpina), dar prezintă combinabilitate bună, la
caprele hibride Carpatină x Saanen, producţia de lapte pe lactaţie este mai mare cu circa 100 kg, Voia
S., 2005, iar Taftă V., 2006 arată că metişii rezultați dintre Carpatină şi Saanen au demonstrat o
potenţialitate cu cca 51,32 % mai mare faţă de rasa maternal, tabelul 39.
Tabelul 39.
Producţii comparative între rasa Carpatină şi metişi Carpatină x Saanen
Categoria Cantitatea de lapte (litri) Durata lactaţiei (zile)
Metişi 342 225 (195 – 236)
Carpatină 226 230 (170 – 268)
Producţia de carne, deși nu are performanțe deosebite, fiind în general rezultatul sacrificării
iezilor de lapte, primăvara la mase corporale de 10-15 kg, sau a tineretului an curent, vara în preajma
lui 15 august la o masă corporală medie de 25 kg, este totuși foarte apreciată de cunoscători datorită
însușirilor calitative ale cărnii. Adultele și adulții castrati, după reformă, sunt valorificați ca și produs
de nișă, pastrama de capră sau cârnații de capră (virșli).
Rasa Alba de Banat
Alba de Banat este o rasă autohtonă, figura 30, ameliorată ce deține peste 20 % din
șeptelul caprin autohton, formată în arealul Banatului prin încrucișarea caprelor locale
Carpatine cu țapi de rasă Nobilă germană și Saanen, Vlad I. și col., 2003.
Fig. 30. Capra Alba de Banat, foto original Indagra 2012

119
Dezvoltarea corporală a rasei este mai accentuată decât a Carpatinei, dar prezintă un
format corporal dolicomorf, caracteristic raselor de lapte, de asemnea are o osatură dezvoltată,
membre puternice și aplomburi corecte. Talia în cazul caprelor atinge valori de 59-65 cm, iar
la țapi de 62-78 cm, masa corporală fiind de 45-50 kg și 50-70 kg la țapi, cu variabilitate
accentuată în cadrul rasei, iar masa corporală a mieilor la naștere variază între 2,50-3,00 kg.
Capul este fin, alungit, cu profilul uşor berbecat, urechile mici şi purtate ușor lăsat , coarnele
turtite lateral şi cu lungimea de 15-44 cm, prezentate la majoritatea exemplarelor; gâtul este
lung, subţire, în poziţie oblică și prezintă în partea anterioară formaţiuni cutanate numite
“cercei”.
Ugerul este bine dezvoltat, de formă globuloasă, cu mameloane suficient de dezvoltate,
pretabile la mulsul mechanic, producţia de lapte medie înregistrată fiind de 300-500 kg, cu limite între
250-1350 kg, într-o perioadă de lactaţie 7-10 luni. Precocitatea producției de lapte este mult mai
bună, ajungând în medie la cca 394 litri lapte la prima lactaţie, iar la a II-a cu cca 25 % mai
mult faţă de prima, respectiv cu 33,7 % mai mare la a III-a şi a IV-a lactaţie, cu un declin
productiv către a VI-a şi a VII-a lactaţie. Producţia de lapte este cu mult mai mare la rasele
prolifice, astfel încât la cele cu trei iezi sau chiar patru, pot creşte cu 20 % comparativ cu cele
care au un singur produs. Conţinutul în grăsime variază între 3,6-5,4 % cu limite între 2,6- 6,7
%, în funcţie nivelul furajării.
Învelişul pilos, de culoare alb uniform, este format din puf care are o fineţe de 14,2
microni, cu variabilităţi între 6 şi 24 microni şi păr cu o grosime mult mai accentuată.
Rasele de caprine din alte țări
Rasa Nobilă germană
Originară din Germania, rasa s-a format din rasele locale rustice, încrucișate cu țapi
de rasa Saanen, cu scopul îmbunătăţirii producţiei de lapte, pe baza unui program de selecţie
şi ameliorare cu rasa importată din Elveția, inițiat de către Asociația de crescători din orașul
Pfung în anul 1892, iar rasa poartă denumirrea actuală din anul 1928 (figura 31).
Fig. 31. Iezi de rasă Nobilă germană,

sursa rețeaua Internet
120
Nobila germană se caracterizează ca fiind o rasă cu dezvoltare corporală

asemănătoare cu a formei paterne, rasa Saanen, format corporal dolicomorf, tipic raselor de
lapte, cu cap fin şi trunchi în formă de piriformă, cu membre şi osatură dezvoltată, cu înveliş
pilos mai puţin abundant, talia la female este de 70-80 cm, iar la țapi de 80-90 cm, cu o masă
corporală de 55-75 kg, respective 70-110 kg. Învelișul pilos este de culoare alba, dar poate fi
și pigmentat în regiunea nasului, ugerului și a urechilor. Producţia de lapte este cuprinsă
între 500-1000 litri pe o lactaţie de cca 300 zile, în anul 2002 înregistrându-se o producție de
764 kg cu 3,13 % grăsime și 2,95 % proteină, iar fertilitatea medie înregistrată este de 1,8-2
iezi/an, Spat H și Thume O., 2008.
Rasa Saanen
Saanen, figura 32, este o rasă naturală, cu origine în Capra Ibex sau Capra Prisca,
formată în Elveţia, cantoanele Gessenay şi Haut-Simmental pe valea râului Saanen, reprezentând
peste 20 % din șeptelul caprin elvețian, de unde s-a răspândit şi în alte ţări unde se creşte în
rasă curată, sau a participat la formarea şi ameliorarea populaţiilor locale (România, Franţa,
Anglia, Germania, SUA, Olanda, Israel, Grecia, etc.), actualmente fiind considerată cea mai
bună rasă de capre pentru lapte din lume, dar Elveţia este ţară iniţiatoare a tehnologiilor
moderne de creştere a caprinelor, ea deţinând şi instituţii centrale de evidenţă a controlului
producţiilor.
Fig. 32. Capre și tineret caprin, rasă Saanen, pe pășune, foto original Danemarca, 2007
Peste 70 % din caprine se cresc în zona montană, fiecare gospodărie având în medie 8-
10 animale cu producţii foarte ridicate, iar în selecţie se urmăreşte starea de sănătate,
robusteţea, conformaţia corporală şi a glandei mamare, supleţea pielii şi abundenţa părului,
creşterea adaptabilităţii şi a precocităţii.
121
Conformaţia corporală este caracteristică animalelor specializate pentru producţia de

lapte, iar constituţia este fină, formatul corporal este trapezoidal, lungimile dezvoltate,
trunchiul relativ îngust şi înalt, talia măsurând la masculi 80-95 cm, iar la femele de 75-83
cm. Profilul capului este drept sau uşor concave, capul este fin şi îngust, urechile drepte şi
foarte mobile, gâtul lung, oblic, toracele dezvoltat în lungime, abdomenul rotunjit; regiunile
de pe linia superioară sunt drepte, suficient de largi, crupa oblică, ugerul foarte dezvoltat, cu
mameloane de mărime mijlocie (Voia S., 2015, 2011). Membrele sunt înalte şi subţiri, cu
osatura şi unghiile rezistente, iar masa corporală la capre este de 50-65 kg, iar la ţapi de 80-
100 kg.
Culoarea este variabilă de la crem până la alb, ăn selecție fiind preferată culoarea
alba, fibrele ce alcătuiesc învelişul pilos sunt scurte şi fine asociate cu fibre lungi şi aspre.
Petele de culoare pe piele nu duc la discriminare, însă părul colorat nu este de dorit, pete
negre pot apărea pe urechi, nas sau uger. Sorin V4., 2011, arăta că, ”...caprele sunt sensibile la
expunerea prelungită la soare şi rezistă mai bine la temperaturi mai scăzute, nuanţele mai
închise ale pielii fiind preferate, iar în Australia caprele din această rasă au pielea cafenie sau
măslinie. După 1980 câţiva crescători din SUA au păstrat capre Saanen de diferite culori sau
bălţate şi au încercat să le selecţioneze separat. Ele nu sunt produşi hibrizi ci în arborele
genealogic au fost păstrate gene recesive, care ocazional au fost responsabile de apariţia
animalelor pigmentate în fermele în care erau crescute ca rasă pură, aceste capre fiind numite
Sables, crescătorii spun despre ele că sunt capre Saanen parţial îmbrăcate ”.
Producția de lapte medie este de 700-800 kg, cu 3-4 % grăsime, într-o perioadă de
lactaţie de 9-10 luni, într-un studiu efectuat pe 142522 de capre din rasa Saanen s-a obţinut o
medie a producţiei de lapte de 767 kg cu 30,1 g proteină/kg lapte şi 33,2 g grăsime/kg lapte în
278 zile de lactaţie, recordul stabilit în Australia a fost 3499,01 kg/365 zile de lactaţie, Voia
S., 2011, Pascal C., 2016.
Prolificitatea este de 150-170%; frecvent se înregistrează fătări duble.
Rasa Saanen a fost importată de multe ori şi în ţara noastră dar s-a dovedit a fi
sensibilă şi foarte pretenţioasă la condiţiile de furajare şi îngrijire, rezultate bune s-au obţinut
însă la caprele hibride dintre Saanen şi Carpatină.
Rasa Alpină franceză
Alpina Franceză (figura 33) este o rasă formată, în munţii Alpi, prin încrucişarea
raselor locale de capre cu rasa Saanen, rasă care deține în Franţa, 70% din efectivul de
4
Voia S. O., Creșterea caprelor, Timișoara, 2011, ed. Eurobit, pp. 14 -15
122
caprine, exploatându-se pe valea Loarei, în număr mare, în ferme industriale specializate, de

capacitate mare (1000-1800 capre), atât pentru lapte cât și pentru carne.
Alpina Franceză este agilă, are o bună și armonioasă dezvoltare corporală, prezintă
robustețe, rezistență, adaptându-se uşor la condiţiile climatice. Talia la female este în medie
de aproximativ 75 cm, iar la masculi de85-100 cm, iar masa corporală de 50-70 kg, respective
75-100 kg la masculi.
Fig. 33. Capră cu iezi, capre în adăpost de rasă Alpină franceză, foto original, Danemarca
2007, Fermă Elcomex, 2014, Nicolae Bălcescu
Culoarea rasei nu are o tipologie standard de definire a rasei, motiv pentru care este
foarte variabilă, de la alb complet sau diferite nuanţe de gri, maro, cafeniu, negru şi în special
roşcat, dar majoritatea caprelor au o culoare brună pe corp cu o dungă brun închis, spre negru,
pe spinare.
Rasa a fost importată în SUA, încă din anul 1920, unde s-a aplicat selecţia pentru o
mai bună uniformitate, masivizare şi creștere a producţie de lapte. La caprele din SUA, foarte
des se întâlneşte culoarea bălţată formată prin combinarea culorilor amintite mai sus pe
diferite suprafeţe ale corpului, la aceste capre se pot întâlni următoarele particularităţi5:
”membrele anterioare albe iar cele posterioare negre; uneori negru sau gri pe cap; gât alb,
membrele anterioare cafenii, gălbui sau umbrite în gri iar membrele posterioare negre; gâtul
şi membrele anterioare negre iar cele posterioare albe; negru cu alb în parte inferioară a
corpului (abdomen, membre), dungi de culoare închisă pe faţă etc; pătat sau marmorat,
pestriţ; maro sau roşcate cu faţa neagră, dungi dorsale de nuanţă închisă, culorile închise se
pot întâlni şi pe piept sau greabăn; marcaj negru pe cap, dungă neagră pe linia superioară,
5
Voia S. O., Creșterea caprelor, Timișoara, 2011, ed. Eurobit, pp. 15-16
123
culoare neagră pe membrele posterioare; membre anterioare maro şi/sau cele posterioare
gri”.
Învelișul pilos la ambele sexe este scurt, însă obişnuit la ţapi părul de pe linia
superioară a corpului şi din barbă este ceva mai lung şi închis la culoare.
Producția de lapte este bună, ugerul este dezvoltat şi bine prins, iar sfârcurile bine
conformate, nivelul producției fiind de 650- 750 l în 250 zile de lactaţie cu 3,5 % grăsime, iar
recordul stabilit în SUA a fost de 2910 kg/lactaţie în anul 1997.
Într-un studiu efectuat în Franţa, pe 168872 de capre din rasa Alpină Franceză, s-a
obţinut o medie a producţiei de lapte de 747 kg cu un conţinut de 31,3 g proteină /kg lapte şi
35,6 g grăsime/kg lapte în 276 zile de lactaţie, la peste 55% dintre femele efectuîndu-se
controlul oficial al producţiei de lapte.
Rasa Toggenburg
Originară din Elveţia, cantonul Saint-Gall, rasa Toggenburg (figura 34), descendentă
a Caprei Prisca, a fost formată pe valea Toggenburg, în jurul anului 1600 și reprezintă 10 %
din şeptelul caprin. Este una din cele mai vechi rase crescute pentru producţia de lapte, fiind
importată în perioada 1947-1953 în Anglia într-un efectiv de 20 de animale, trei dintre ele
stand la baza formării varietăţii engleze a rasei.
Toggenburg original Toggenburg, var. engleză
Fig. 34. Caprine de rasă Toggenburg, sursa foto Internet
Caracteristicile principale ale rasei sunt robusteţea, mobilitatea şi rezistenţa

deosebită la condiţiile nefavorabile de mediu. Profilul capului uşor concav sau drept,
niciodată roman (convex). Urechile sunt purtate în lateral şi orientate spre înainte. Nu au
coarne. Linia superioară este dreaptă şi puternică, piept bine dezvoltat, oase puternice,
membre drepte. Dezvoltarea corporală a rasei este medi, astfel talia la femele este în jur de
80 cm, iar la masculii 90 cm, având o masă corporală mai mică decât rasa Alpină, caprele
cântărind aproximativ 50-55 kg, iar ţapii 65-75 kg.
124
Culoarea este maro deschis spre gri (şoricie) fără a avea vre-o preferinţă spre una din
nuanţe. Ca particularităţi putem menționa prezenţa culorii albe sau diferite nuanţe de crem pe
următoarele regiuni: urechi, două dungi de la urechi la bot ce trec prin partea inferioară a
feţei, membrele posterioare de la jaret la copită, membrele anterioare de la genunchi la copită
(se acceptă o bandă mai închisă sub genunchi), de fiecare parte a cozii sub formă de triunghi,
de asemenea pată de culoare deschisă poate fi prezentă în zona gâtului unde poartă de obicei
„cercei” (rezerve de piele), iar învelișul pils este scurt sau de lungime medie, moale, fin şi
neted.
Producţia de lapte se situează între 700-800 kg cu 3,5-4,5 grăsime şi 2,8-3%
proteină, în Australia, recordul a fost de 9,03 l/24 ore şi 2958 l în 365 zile pe sezonul
1999/2000, iar Statele Unite au înreistrat o producţie medie de lapte de 892 kg cu 3,2%
grăsime, recordul a fost însă de 3612 kg.
Rasa Nubiană și Anglo -Nubiană
Rasa Nubiană își are originea în Capra Prisca, fiind formată Egipt, pe valea flviului
Nil, unde se exploatează pentru producţia de lapte şi carne.
Profilul capului este foarte berbecat, capul terminându-se cu un nas foarte scurt, Buza
inferioară o depăşeşte pe cea superioară, manifestând prognatism inferior, astfel putându-se
vedea dentiţia,iar urechile sunt mari şi purtate atârnând. Caprele au barbişon şi sunt în marea
majoritate de culoare roşcată.
Glanda mamară este foarte bine dezvoltată, cu mameloane de mărime medie, cu
producţii zilnice de 10 – 12 l fără miros caracteristic, fiind denumită și capra care se mulge
singură. A participat în Anglia la formarea rasei Anglo-Nubiene.
Rasa Anglo-Nubiană (figura 35) este o rasă mixtă lapte-carne-piei, care s-a format în
Anglia prin încrucișarea raselor vechi de capre englezești, printre care și Zarybi cu țapi de
rasă Nubiană importați din Egipt, India și Rusia , (http://www.anglonubiangoatsociety.com).
Primele trei capre din rasa Anglo-Nubiană au fost importate în SUA, în anul 1909, într-o
fermă din California, unde datorită aspectului exterior, temperamentului şi abilităţilor productive a
devenit în scurt timp cea mai populară rasa de capre din această ţară, aici fiind cunoscută sub
numele de Nubiană, chiar dacă provine din Anglo-Nubiană.
Dezvoltarea corporală este foarte bună, membrele puternice şi drepte, caprele au în
medie o talie de 75-80 cm şi o masă corporală de 60-80 kg, iar ţapii 90-95 cm şi 85-100 kg.
Capul are o formă distinctă, zona dintre ochi şi vârful botului este puternic convexă (profil
berbecat), iar urechile sunt foarte lungi, largi şi pendulare şi depăşesc cu cel puţin 2,5 cm
125
vârful botului, atunci când le aşezăm de-a lungul feţei, dar nu sunt foarte groase, păstrând
aspectul constituției fine, cartilagiul fiind evident.
Fig. 35. Capră de rasă Anglo-Nubiană, sursa foto: anglonubiangoatsociety
Coloritul învelișului pilos acceptă orice culoare, însă cel mai des întâlnite sunt:
cafeniu, roşcat, alb sau negru. De asemenea se întâlnesc frecvent diferite culori bălţate cu alb.
Părul este întotdeauna scurt, fin şi lucios iar pielea de culoare închisă.
Ugerul are o capacitate bună, însă, câteodată este pendular. Produce cantităţi mari de
lapte cu un procent de grăsime ridicat, obişnuit rezultând 600-700 kg cu 4-5 % grăsime.
Recordul raportat de Departamentul Agriculturii din SUA a fost de 2694,3 kg cu 137,4 kg
grăsime, pe o perioadă de lactaţie de 305 zile. Un avantaj al acestei rase, în ceea ce priveşte
producţia de lapte, îl constituie perioada lungă de lactaţie care poate fi prelungită până la limita
maximă, în perioada de gestaţie, (Voia S., 2011).
Rasa Boer
Rasa Boer (figura 36) provine probabil din rasele vechi indigene din Africa de Sud,
crescute de triburile boșimanilor Namaqua și triburile Fooku, care au fost încrucișate cu unele
linii genealogice din India și Europa, din această populație de ”capre corcite” prin selecție
initial pentru producția de lapte, urmată de selecție pentru producția de carne începând cu anul
1900, aplicată de fermierii din estul provinciei Cape Province, iar din anul 1959 performanța
lor este înregistrată în Registrul Sud African, anul 1970 aducând includerea rasei în
Programul Național Sud-African de testare a performanțelor la ovine și caprine. Rasa mai este
cunoscută sub denumirea de Africană sau Sud Africană comună, denumirea actuală de Boer,
care în olandeză înseamnă fermier, a fost utilizată probabil, pentru a face deosebire între
caprele indigene de caprele Angora şi indiene importate în Africa de Sud.
126
Actualmente rasa Boer este considerată cea mai performantă rasă de caprine
exploatată pentru producția de carne, prezentând caracteristici şi grad de adaptabilitate
diferite în funcţie de regiunile geografice unde s-a format.
Fig. 36. Metiși F 1 Boer x Carpatină; tineret an precedent mascul de rasă Boer,
foto original ICDCOC Palas-Constanța; ferma dr. Moruțan
Din punct de vedere al exteriorului se constată că, culoarea este variată, mai des
întâlnită fiind cea roşcată şi albă. Ambele prezintă particularităţi de culoare, la varietatea albă
regiunea ochilor şi a urechilor sunt maronii, de diferite nuanţe, pigment ce acoperă uneori şi
botul sau o parte din gât, iar pete de dimensiuni diferite se întâlnesc şi pe corp indiferent de
localizare. Atât ţapii cât şi caprele prezintă coarne orientate spre înapoi, iar urechile sunt
lungi şi blegi. Dezvoltarea corporală a caprelor Boer au o ”ramă” foarte largă şi o masă
corporală cuprinsă între 90-110 kg pentru capre şi 115-170 kg pentru ţapi.
Producţia de lapte ocupă un loc secundar deoarece fermierii nu recoltează lapte prin
muls, el fiind valorificat de către produşii de concepţie prin supt, obişnuit, caprele hrănesc
iezii până la maturitate timpurie sau până aceştia se autoînţarcă. Laptele are un conţinut de
5,6% grăsime şi 6,1% lactoză, în perioada de alăptare o capră Boer producând în medie 2,5
kg/zi. Producţia zilnică de lapte, în condiţiile creşterii extensive, este de 1,5-2 kg lapte în
funcţie de numărul lactaţiei. Având în vedere că această rasă de capre nu au fost selecţionată
pentru producţia de lapte, cantitatea produsă în perioada de alăptare (aprox. 3 luni) este
suficientă pentru a creşte 2-3 iezi. Studii efectuate în Africa de Sud au arătat că atât durata
lactaţiei (120-140 zile) cât şi producţia de lapte sunt pe jumătate faţă de cele realizate de rasa
Saanen (la care lactaţia durează în medie 278 zile), dar ezonul de fătări poate fi extins pentru a
realiza 3 fătări la 2 ani, Voia S., 2011.
Referitor la producția de carne se constată că, comparativ cu oile Sud Africane,
carcasele obţinute de la caprele din rasa Boer au un conţinut tisular mai mare în regiunile
membrelor anterioare, gât, precum şi în partea ventrală a trunchiului şi mai scăzut în zona
127
membrelor posterioare. Potenţialul de creştere este remarcabil, tineretul din rasa Boer este
capabil să realizeze un spor mediu zilnic de peste 350 g/zi. Exploatat intensiv masculii pot
ajunge la o greutate de 36 kg la 3 luni, 72 kg la 8 luni, 100 kg la 12 luni, 116 kg la 18 luni şi
142 kg la 25 luni, iar femelele pot realiza greutatea de 29 kg la 3 luni, 63 kg la 12 luni şi 100
kg la 24 luni. La păşune rată zilnică de creştere este mai scăzută, 220-250 grame/zi, existând
încă posibilităţi de selecţie pentru a o îmbunătăţi. Datorită acumulării medii zilnice de masă
corporală ridicate şi a calităţii carcaselor, rasa Boer, a fost trecută pe lista animalelor cu o
contribuţie majoră în creşterea cantităţii de carne pe plan mondial.
Însușirile de reproducție definesc, indiferent de specie, calități bun e pentru un număr
mare de progeni/femela activă, dar șiun indice bun al producției de carne, astfel o capră bună
de carne ar trebui să aibă o fecunditate ridicată si să fie prolifică. La femelele din rasa Boer
rata ovulaţiei este de 1-4 ovule/femelă cu o medie de 1,7 ± 0,9. prolificitatea de 200%, o
recomandă ca o rasă prolifică. Pubertatea la tineret se instalează la circa 6 luni la ţapi şi 10-12
luni la ieduţe.
Rasa Angora
Caprele de rasă Angora (figura 37) sunt originare din zona cu acelaşi nume din Asia Mică,
fiind o rasă naturală care provine din Capra Prisca Adametz, aceste capre fiind menţionate în
biblie, unde se aminteşte de diferite utilizări ale mohairului între anii 1571 -1451 î.e.n.. Odată cu
creșterea utilizării mohairului ca fibră textilă de lux, crește valoarea acestuia, astfel că Turcia
pentru a mării cantitatea de mohair livrată în țările vest europene, practică încrucișări cu alte rase,
care la metiși crește vigoarea-rezistența și masivizează animalele.
Fig. 36. Capre Angora, sursa foto, Angora Goat Breeders Association
Rasa Angora a fost adusă în Europa de către Charles al V-lea în anul 1554, iar în anul
1765 s-a făcut un import de capre de către guvernul spaniol, apoi după 20 de ani un număr
128
considerabil de capre Angora a fost importat în Franţa. În Africa de Sud, caprele Angora au
fost importate în 1838, iar la momentul actual această ţară este al treilea producător de
mohair, din lume, după Statele Unite şi Turcia.
Sub aspectul exteriorului se constată că atât masculii cât și femelele pot prezinta
coarne, ț apii au în mod obişnuit coarnele pronunţat spiralate, orientate spre spate, cu o lungime
de până la 60-70 cm la adulți, iar coarnele femelelor sunt mai scurte, mai mici şi au o foarte
uşoară tendinţă spre spiralare, nedepăşind 25 cm. Urechile sunt mari şi purtate aplecat la toate
categoriile de animale. Linia superioară trebuie să fie dreaptă sau uşor concavă (caprele
preferă să se hrănească de sus), coastele bine arcuite, trunchiul profund, pieptul larg,
membrele drepte, trenul posterior bine dezvoltat.
Caprele Angora sunt mai mici decât oile sau caprele commune, variabilitatea mărimii
în cadrul rasei fiind foarte accentuate. Masa corporală a ţapilor este cuprinsă între 70-90 kg,
dar nu se înregistrează mai devreme de vârstă de 5 ani, iar la femelele adulte cântăresc între
30-50 kg. Având în vedere dimorfismul accentuat între masculi și femele, pentru acest
character (dublu sau triplu) se recomandă ca monta să se efectueze cu ţapi tineri care au o
greutate corporală cuprinsă între 50-70 kg.
Producţia piloasă a caprelor Angora se caracterizează prin prezenţa a două categorii de
fibre: puful (fin) şi părul (aspru) a căror diametru variază între 20-40 de microni. Fibra de
mohair este rezistentă, elastică, prezintă luciu intens şi se poate vopsi foarte uşor. Faţă de lână,
nu diferă în ceea ce priveşte compoziţia chimică dar suprafaţa fibrei este mai netedă şi mai
lucioasă, iar ș uviţele pot fi plate sau ondulate. Producţia de mohair, înregistrează la tuns 2,4 kg
mohair la femele şi respectiv de 4-6 kg la țapi, tunsul efectuăndu-se de două ori/an. Fibrele
cresc cu o viteză de aproximativ 1,9 cm pe lună. Lungimea fibrei între 2 tunsori este cuprinsă
între 10-14 cm. După recoltarea fibrelor caprele mature trebuie protejate de ploile reci.
Furtunile cauzează pierderi importante în turmele de capre în sezonul de fătări sau după tuns.
Prolificitatea caprelor Angora nu prea depășește 100 %, 2 sau 3 iezi la fătare fiind foarte
rar înregistrați.
Aptitudinile pentru producția de carne su nt foarte reduse, carcasele valorificându-se la
preț redus, similar celor al carcaselor de slabă calitate de la ovine, dar crescătorii au făcut
selecție pentru obţinerea de carcase mai de calitate, pentru a fi vândute pe piaţă la preţul celor
de „chevon”6.
Rasa Pridon
Această rasă naturală (figura 37) are ascendența în Capra Bezoar, este originară din
Rusia, crescându-se în zona Donului şi a Volgăi, unde s-a format prin selecţia raselor locale.
6
Degner R.L., Should you market chevon, cabrito or goat meat?, 1991, Gainesville, Florida, Florida Agricultural
Market Research Center.
129
Este o rasă exploatată pentru puf, acesta reprezentând peste 65 – 70 % din învelişul
pilos, lungimea pufului este de 9 – 10 cm, iar a părului de 5 – 7 cm.
Fig. 37. Țap de rasă Pridon,

sursa foto: rețeaua Internet
Puful are o fineţe de 18 – 19 microni şi culoare grii, iar părul este de culoare neagră. În
prima etapă se recoltează prin pieptănare 0,750 kg puf la femele, 1,200 kg la masculi şi 0,550
kg la tineret. După pieptănare prin tundere se mai obţin 200 g fibre semifine la femele şi 300 g
la masculi.
Producția de lapte pentr u 150 de zile de lactație este în medie de130 -140 de kg, cu un
procent de grăsime de 4,6 %, cu limite cuprinse între 3,3-8,2 %.
Masa corporală a femelelor este de 36 kg, cu limite între 35-40 kg, iar la masculi, care
ating masa de adult la 3,5-4,5 ani, este de 70 kg, cu limite între 65-85 kg. Iezii au la naștere o
masă corporală de 2,0 kg, la înțărcare atingând 14 kg, la 1,5 ani masa corporală atinsă este de
27 kg și la 2,5 ani se înregistrează 30 kg masă corporală. Prolificitatea fiind de 130 – 140 %.
Particularităţile biologice generale ale caprinelor
Cunoașterea particularităților biologice ale speciei caprine este de mare importanță

deoarece mulți crescători ai speciei ovine au impresia ca nivelul cunoștiințelor acestui aspect
la specia ovină, este suficient pentru a putea exploata în condiții de bunăstare și sustenabilitate
specia caprină, alții au impreia că specia caprină este “cenușareasa” rumegătoarelor mici
putând fi exploatată în orice condiții, fără a ține cont de aceste particularități, chiar dacă există
diferențe majore între cele două specii:
 capra are 60 cromozomi, oaia 54 cromozomi, ceea ce face ca în cazul imperecherii țap
x oaie sau berbec x capră, se pot obține produși vii la fătare, dar neviabili murind în
primele ore după fătare;
130
 încrucișarea țapilor cu capre, ce au caracteristic faptul că sunt animale ciute în

descendență rezultă iezi cu sau fără coarne, pe când în acelaeași condiții la specia
ovină rezultă numai miei fără coarne;
 la capre se întâlnește cu frecvență ridicată bărbiţă, acest caracter fiind absent la oi;
 caprele au portul cozii ridicat deasupra trenului posterior, iar oile o poartă orientată în
jos şi este de cele mai multe ori acoperită cu lână;
 curbura cornului la berbeci este lateral de o parte si de alta a frunții, pe când la țapi
coarnele sunt curbate anterior, lateral regiunii gâtului;
 la păşune ingesta oilor este formată în proporţie de 90 % din iarba, buruieni, plante
medicinale, lăstari maximum 10%, pe când caprele consumă 40 % iarba şi 60 % lăstari
şi frunze, dieta diferită făcând ca compoziția colostrului și a laptelui să fie diferită;
 refuzurile și risipa furajului la capre, mai ales la furajele de volum, este mult mai mare
comparativ cu specia ovină;
 frecvența intoxicațiilor cu plante toxice din pășune, la caprine este mult mai redusă,
comparativ cu specia ovină, iar dacă apare, mortalitatea este mult mai redusă, deoarece
capra identifică și consumă din pajiște planta sau plantele care au acțiune de anditot;
 organizarea socială și ierarhia de grup la capră este bine structurată în turmă, pe când
la oi nu se observă, chiar dacă există;
 caprele produc, raportat la kg masă vie, de 4-6 ori o cantitate de lapte mai mare
comparativ cu specia ovină, iar durata lactație este de 9 -10 luni, aceasta reluându-se
încă o perioadă dacă nu s-a instalat starea de gestație, pe când la oaie lactația este
cuprinsă între 5-6 luni;
 referitor la producția de carne, la specia ovină există o multitudine de rase smeliorate
sau specializate în această directive de producție, pe când la capre o singură rasă
specializată, exploatată pe tot globul, de asemenea caprele depun grăsime
intraabdominal și nu perifibrilar, maniamentele la capră fiind mai puțin evidente,
numai la sale și la stern;
 producţia piloasă la capre este reprezentată de păr şi puf, in timp ce la oi avem lâna;
 înainte de fătare caprele căută locuri retrase, liniștite, unde își încropesc un ”cuib de
fătare”, comportament absent la oi;
 în sezonul de montă ţapii răspândesc un miros destul de neplăcut, miros de hircin, cu
rol de feromon, care la berbecii nu are un efect atât de respingător;
 o turmă de oi este mai compactă, la apariția unei ameninţări se adună, ceea ce face
utilă folosirea câinilor, iar caprele fiind mai sperioase sperioase, la o ameninţare
direct, se rasfiră pe pășune, spargând turma, asfel ese dificil lucrul cu câinii;
131
 caprele sunt mult mai agile și mobile decât oile, placându-le să se caţere în copaci, pe
garduri, stânci, copertine;
 adăpostul pentru caprine trebuie prevăzut cu mai multe elementele de siguranţă,
închizători, protecţie la geamuri şi la cablurile electrice, comparativ cu cel de ovine;
 caprele datorită învelișului pilos sunt mult mai sensibile la cuenții de aer și bolile
afrigore;
 lupta dintre țapi se caracterizaează că aceștia se ridică pe membrele posterioare înainte
de a se lovi cap în cap, pe când berbecii se dau înapoi o anumită distanţă, lasă capul în
jos şi aleargă unul spre altul;
 datorită poziției cervixului la ovine însămânţarea este destul de greoaie, la capre se
aplica în mod obişnuit această tehnică;
 la capre prolificitatea este ridicată la aproape toate rasele, dar la oi se cunosc doar
câteva rase prolifice;
 dacă pentru oaie cuprul este un microelement toxic, la capre este necesară adăugarea
acestuia în rație, ele fiind mai tolerante pentru acest microelement;
 caprele sunt mai rezistente la parazitoze comparativ cu ovinele.
Caprele au în general conformaţia tipică tipului morfo-productiv de lapte, dolicomorf
cu trunchiul piriform, membrele înalte, ucăţive şi rezistente, ugerul dezvoltat. Producţia
piloasă este reprezentată de păr şi puf care are diferite culori: albă, neagră, grii, roşcată,
bălţată. Temperamentul caprinelor este vioi şi energic, fiind foarte mobile şi agile, putând
consuma diferite plante în diferite stadii de vegetaţie.
Particularităţile biologice ale speciei caprine , spre deosebire de celelalte
specii de animale, caprinele prezintă o rezistenţă deosebită, faţă de condiţiile de climă (secetă,
umezeală, variaţii de temperatură) şi faţă de boli. Datorită acestui fapt caprinele au o mare
adaptabilitate, ceea ce a contribuit la marea lor răspândire, dar cu toate acestea caprele sunt
foarte sensibile la frig, curenţi de aer şi condiţii necorespunzătoare de igienă. Suportă cu
uşurinţă temperaturile ridicate specifice regiunilor aride şi secetoase; transpiră puţin la
temperaturi scăzute şi mai puţin decât oile la temperaturi ridicate, ceea ce face să aibă nevoie
de o cantitate de apă mai redusă decât ovinele pentru consum în vederea supravieţuirii, dar
mai ridicată pentru asigurarea unei producţii sporite de lapte. În regiunile secetoase şi aride
unde se află răspândite numeroase efective de caprine, acestea îşi asigură apa din furajele
consumate, dar pe timp foarte canicular, la amiază când temperatura este maximă, caprele se
strâng una în alta pentru a se apăra de efectul razelor calorice. La temperaturi scăzute, pe
viscol sau ger, caprele nu mai consumă hrană în cantitate îndestulătoare, motiv pentru care ele
trebuie adăpostite pe timpul iernii, chiar în condiţiile ţării noastre.
132
Au o rezistenţă organică foarte mare, astfel ele datorită membrelor rezistente pot
parcurge distanţe cu 50 % mai mari decât ovinele, iar datorită musculaturii şi tendoanelor
membrelor posterioare se pot căţăra în copaci. O altă manifestare a rezistenţei constă în
receptivitatea foarte scăzută sau chiar deloc la unele boli cum ar fi: bruceloza şi tuberculoza,
de asemenea caprele prezintă un procent extrem de redus prin mortalităţi.
O caracteristică biologică extrem de importantă este reprezentată de mobilitatea
extrem de mare a buzelor, conformaţia botului şi dentiţiei care favorizează prinderea şi
retezarea ierbii foarte aproape de sol, culegerea frunzelor şi roaderea scoarţei copacilor.
Caprele au un accentuat simţ al gustului – amar, sărat, dulce, acru – ceea ce face să
poată selecta plantele astfel intoxicaţiile sunt foarte reduse. Caprele valorifică foarte bine
furajele bogate în celuloză, preferând consumul arborilor tineri, mugurilor şi lăstarilor, dar pot
păşuna şi iarna, singure sau în turme, curmând zăpada cu ongloanele pentru a-şi procura
hrana, cu excepţia zilelor prea geroase sau cu ninsori abundente.
Alte particularităţi biologice ale caprinelor sunt: conformaţia craniului, lipsa fosei
lacrimale, distanţa redusă între punctele de prindere a coarnelor la craniu, lipsa glandelor
interdigitale, miros specific de hircin, longevitate mare de 10-20 ani, prezenţa
hermafrodismului şi a produşilor neviabili în cazul încrucişării cu ovinele.
Dacă aminteam că în general caprele au o conformație dolicomorfă, totuși în cazul
speciei7 ”se cunosc trei tipuri morfologice (de conformaţie): brevimorf, dolicomorf, şi
mezomorf:
 tipul brevimorf (brevis-scurt) se caracterizează prin: corp cu lărgimi mari, trunchi scurt
până la potrivit de lung, talia mică, din care adâncimea toracelui este de 60%, iar vidul
substernal de aproximativ 40%, este caracteristic caprelor specializate pentru producția
de carne;
 la rasele din tipul dolicomorf predomină două dimensiuni corporale: lungimea
trunchiului şi înălţimea la grebăn.Animalele din acest tip de conformaţie au capul, gâtul
şi trunchiul potrivit de lung şi talia mare. Adâncimea toracelui este sub 50%, iar vidul
sternal peste 50%, acest tip de conformaţie este specific raselor specializate pentru
producţia de lapte şi a celor rustice;
 tipul mezomorf (dimensiuni mijlocii) defineşte animalele cu cap, gât şi trunchi potrivit
de lungi şi largi, talia mijlocie, iar din talie 50% reprezintă adâncimea toracelui şi 50%
vidul substernal, acest tip este specific raselor specializate pentru producţii mixte.
Frecvent se întâlnesc tipuri intermediare ca: dolicomorf  mezomorf, mezomorf 

dolicomorf, mezomorf  brevimorf în care două dimensiuni sunt specifice unui tip, iar cea
de-a treia celuilalt tip.
În raport cu particularităţile constituţionale şi de exterior, caprele se încadrează în
următoarele tipuri productive: carne, lapte şi tipul mixt. Caprele crescute pentru producţia de
fibre (Angora, Caşmir) se pot asimila la tipul mixt, figura 38.
7
Voia S. O., Creșterea caprelor, Timișoara, 2011, ed. Eurobit, pp. 56-68
133
Fig. 38. Tipul morfo-productiv

de lapte (stânga); carne
(dreapta)
 tipul productiv de carne, se recunoaşte după următoarele particularităţi:constituţie

robustă, osatură fină şi foarte rezistentă; format corporal brevimorf, cu lărgimi şi
adâncimi pronunţate; capul scurt şi larg, gâtul gros aproape rotund pe secţiune; trunchiul
este adânc şi larg, cu vidul subternal redus; linia superioară este largă, dreaptă; pieptul
este larg descins, proeminent; toracele şi abdomenul sunt bine dezvoltate şi cilindrice;
trenul posterior este foarte bine dezvoltat, jigourile sunt largi, convexe şi bine descinse;
pielea este subţire şi buretoasă, fără cute pe corp şi fără rezerve cutanate în regiunea
gâtului, cu ţesutul conjunctiv subcutanat abundent;sunt animale cu o mare capacitate de
asimilare a hranei şi cu sporuri ridicate în greutate, în acest tip se încadrează rasele Boer
şi Kiko;
 tipul productiv de lapte, se caracterizează prin următoarele însuşiri: constituţie fină,

osatura compactă şi rezistentă iar temperamentul vioi; formatul corporal este
dolicomorf, piriform; capul şi gâtul sunt alungite; trunchiul este lung, puţin adânc,
relativ scurt; linia superioară uşor ascendentă, mai mult îngustă decât largă; pieptul este
strâmt uneori chiar ascuţit; toracele lung, îngust, puţin adânc; abdomenul destul de
dezvoltat; trenul posterior, inclusiv glanda mamară, mai dezvoltat; crupa oblică sau uşor
teşită; jigourile plate cu musculatura insuficient dezvoltată; vidul substernal este mare
iar membrele înalte; pielea este subţire, fină, fără pliuri cutanate, cu ţesut subscutanat
redus; este reprezentat prin rasele Saanen, Alpină franceză, Toggenburg, Oberhasli. O
capră bună pentru lapte, văzută de sus, are un clasic aspect de pană sau ic (figura 39);
Fig. 39. Forma corpului la rasele

specializate pentru lapte
134
 tipul productiv mixt, lapte-carne, caracteristic acestui tip de producţie este

dezvoltarea corporală bună, animalele întrunind aptitudini foarte bune atât pentru
producţia de carne cât şi pentru cea de lapte. Reprezentativă este rasa de capre Anglo
Nubiană.
Constituţia este o noţiune mai largă, prin care se apreciază legătura dintre formă
(exterior) şi funcţie (tipul de metabolism). Tipul de constituţie ne dă informaţii, foarte
probabile, asupra longevităţii productive (tipul robust este mai longeviv) şi rezistenţei
organismului la boli şi la condiţiile nefavorabile de mediu. În general tipul constituţional se
stabileşte pe baza conformaţiei, tipului de metabolism (respirator sau digestiv) şi a
temperamentului (limfatic, vioi, agitat, agresiv):
 tipul robust se distinge prin: conformaţie armonioasă, osatură puternică; pielea ceva
mai groasă şi mai densă, o bună aderenţă a fibrelor la piele; apetit bun şi capacitate mare
de valorificare a hranei; indicii normali de reproducţie; longevitate productivă ridicată
(7-8 ani); în cadrul fiecărei rase acest tip se apreciază prin prisma tipicităţii caracterelor
respective. La rasele pentru carne se întâlneşte şi tipul constituţional afânat , cu osatura
fină dar densă şi rezistentă, pielea buretoasă, ţesut subcutanat abundent şi musculatură
foarte dezvoltată;
 tipul grosolan reprezintă exagerarea celui robust şi se caracterizează prin: temperament

limfatic; disproporţii între regiuni (cap mare-corp mic, cap mic-corp butucănos); osatură
dezvoltată, uneori cu structură spongioasă; cap grosolan, mare şi împăstat, cu urechi
păroase; piele groasă şi lipsită de supleţe; ţesut subcutanat abundent şi infiltrate;
prezintă o slabă reactivitate, mişcare greoaie şi producţii reduse, consecinţa unor
dereglări neurohormonale şi ale metabolismului, congenitale sau dobândite. (datorate, în
special, împerecherilor înrudite);
 tipul fin este specific raselor specializate pentru producţia de lapte, caracterizându-se
prin: temperament vioi; cap fin şi mai îngust, acoperit cu jar lucios, urechile fine; gâtul
mai subţire; trunchiul mai lung şi îngust; membre lungi cu perimetrul fluierului mai
mic; pielea subţire şi densă; musculatura şi ţesutul subcutanat mai puţin dezvoltate;
longevitatea productivă este mai redusă (5-6 ani);în ansamblu animalele cu această
constituţie au un aspect uscăţiv; Foarte des se întâlnesc la caprele performante tipuri
constituţionale intermediare: robustă-fină sau fină-robustă. În mod practic constituţia se
stabileşte după conformaţia şi dezvoltarea trunchiului, perimetrul fluierului, fineţea
capului, mărimea, grosimea şi prezenţa părului pe urechi, etc. Dacă din patru elemente
ale constituţiei predomină două mai importante (trunchi, cap) sau trei (trunchi, cap,
urechi) pentru un tip de constituţie (de exemplu fină) atunci aceasta va fi prioritară
(fină-robustă);
 tipul debil reprezintă exagerarea tipului fin, fiind caracterizat prin: osatură fină, fragilă,
articulaţiile slabe, unghiuloase; cap şi gât înguste, urechi subţiri, străvezii, cu
vascularizare evidentă; spinare înşeuată sau convexă; piept strâmt, jigouri slab
dezvoltate; vidul substernal mărit, defecte de aplomb; pielea este subţire şi flască, de
culoare pală spre albăstruie, uşor de prins în cută; pielea din jurul ochilor depigmentată,
subţire şi neacoperită de fibre; dimorfism sexual slab conturat;vitalitate, rezistentă şi
apetit redus. Aceste caracteristici, se datorează, în general, unor condiţii
necorespunzătoare de creştere, întreţinere şi exploatare, precum şi stării de sănătate
135
precare înregistrate în faza de tineret. Astfel de animale sunt greu de recuperat chiar în
condiţii îmbunătăţite de hrănire şi întreţinere, ele nejustificându-şi existenţa în cadrul
fermelor respective.”
Din punct de vedere e t o l o g i c , comparativ cu alte specii de animale de ferma,

caprele manifesta un comportament foarte distinct ca model condiţionat in mare parte de
condiţiile in care animalul este întreţinut.
Referitor la comportamentul social, mai exact la manifestarea instinctului gregar, o
turmă de capre este constituită dintro asociație de grupuri organizate pe baze de relații
familiale, iar atunci când dorim să identificăm câte astfel de grupuri constituie turma, trebuie
să o ținem s ub observație ţine sub observaţie în două momente ale zilei s ear a după apus ul
s oar el ui și/sau di mi neaţ a până l a r ăs ări t , când caprele sunt culcate în grupuri
constituite pe relații de înrudire sau familiale, clar delimitate spatial între ele. Organizarea
familială se bazează pe structura ierahică dobândită prin putere, astfel caprele dominante le
înlătură pe cele mai puțin puternice din apropierea lor prin lupta cu coarnele, acest
comportament ”agresiv” obligând proprietarul să organizeze turme sau cârduri de capre
separate cu coarne de cele fără coarne, astfel se acordă mediul propice de stabilire a ierarhie
sociale a animalelor. Lupta se poate face printr-o ușoară împingere; prin lovire cap în cap în
urma unui ușor avânt de la o distanță de 1-2 m; ridicare pe membrele posterioare și cadere
simultană cu lovirea cap în cap, dar când aceasta are loc de la distanțe mai mari, poate
produce răniri grave, chiar mortale, datorită forței loviturilor.
Alt aspect al comportmentului social îl reprezintă ”curiozitatea caprinelor”, de a
cerceta obiectele din arealul lor, astfel orice obiect nou introdus în spatial lor de exploatare
face ca animalele să se apropie cu precauție de el, să-l miroase, să-l prindă în gură, iar în
funcție de mărime să-l roadă, sau să-l mestece, toate acestea ducând de la simple deteriorări a
unor obiecte din saivan, până la accidente grave, finalizate cu exitus-ul animalelor, dacă înghit
obiecte tăietoare sau tăeietor-înțepătoare, știind că atunci când are un obiect în gură,pe care îl
mestecă, capra este greu de prins și foarte rar îl aruncă din gură. Comportamentul de
cercetare, face ca acestea să învețe să deschidă cu ușurință închizătorile simple de la boxe sau
chiar de la ușa adăpostului. Cunoașterea acestor particularități este importantă pentru
construirea și utilarea adăposturilor, de exemplu pereții din șipci de lemn folosiți ca delimitare
pentru spațiile din adăpost, în caz de suprapopulare vor fi deteriorate, prin roadere, în
maximum 2 luni.
Datorită conformației membrelor posterioare, a tendoanelor și a călcăturii specifice,
caprele sunt un agil cățărător, ajungând chiar în copaci, dar atunci când se produce reținerea
membrelor apare fracturarea membrelor, uneori se pot chiar ștrangula, dacă se folosec pentru
136
separare pereți de lemn cu distanțe mari între părțile constiuente, sau ochiuri mari la plasele
de separare.Tehnologiile recomandă ca pentru asigurarea unui comportament normal să se
asigure pe pășune, sau în adăpost pietre de dimensiuni mari, clădite stabil , pentru a asigura
caprelor manifestarea instinctului de cățărare, dar și posibilitatea roaderii onglonului și
asigurarea toaletării acestuia. Pe păşune, indicate sunt gardurile electrice în combinaţie cu cele
fixe, rigide (plasă de sârmă sau şipci) care sunt ocolite de caprele care le ating, conductorii
electrici, dacă sunt poziționați la o înălțime care să nu permită sărirea sau trecerea pe sub ei, o
să fie ”respectați” de către capre. astfel dispuşi faţă de sol astfel încât caprele să nu poată sari
peste sau să se târască pe sub ei.
Dacă sunt obișnuite cu oamenii, caprele pot fi abordate și contenționte ușor, dar când
apare un factor intrus, ele fug până la o distanță considerată ”de siguranță”, manifestând un
oarecare comportament de agresivitate întorcându-se cu capul către intrus, scoțând un sunet
caracteristic, ca cu un strănut, lovesc solul cu unul din membrele anterioare. Un element
foarte important este că la o ameninţare imediată se dispersează şi nu se strâng în turmă ca
oile, așa cum am amintit, acesta este motivul pentru care se lucrează foarte greu cu câinii
pentru a dirija turma de capre. Un alt element comportamental, cu origini ancestral-sălbatice,
este manifestat de ied, care în caz de pericolul unui prădător, tinde sa stea nemişcat pe loc fără
să urmeze mama, încercând să se facă cât mai puțin vizibil, prădătorul putând trece de el fără
să-l observe, el fiind atent doar la capra mamă în mișcare .
Comportamentul igienic, literatură vorbește de un asfel de comportament, face ca
umezeala și mai ales noroiul, să fie evitat de către capre, refuzând a sta în el, trec prin acesta
doar în caz de pericol iminent, altfel dacă sunt în mișcare, refuză a trece prin noroi sau
băltoace.
Comportamentul alimentar al caprinelor este foarte diferit de cel al speciei ovine,
din acest punct de vedere existând păreri controversate, astfel dieta diversificată a caprinelor a
făcut ca în regiuni cu potențial mare de creștere a acestora, caprele să fie făcute răspunzătoar e
de aridizarea reiunilor, fără a se ține seama că sunt si alte animale care au putut produce acest
efect, dar nu putem să nu afirmăm că plasticitatea adaptabilității speciei, pe glob, se datorează
și abilității acestora de ași cauta hrana. Această abilitate este explicată prin faptul că sursa de
hrană preferată este cea cu valoare nutritivă și palatabilitate ridicată, dar ele se adaptează și la
surse furajere cu valoare nutritivă redusă, astfel când la sol nu este resursă îndestulătoare
caprele se cațără în copaci, consumând apoi frunze, în cazuri extreme putând roade scoarța
copacilor, cu efectul nefast al uscării lor, dar când păș unea este abundentă, ele risipesc,
consumând doar partea suculentă a plantei și anume mugurii.
137
Datorită insinctului de curiozitate pe pășunile pe care calitate și cantitatea furajelor

este îndoielnică, caprele pot consuma plante care conțin compuși toxici, dar aceste plante pot
conține metabolite secundari, eliminați prin piele sau respirație, care protejează caprele de
unele animale sau insecte.
După cum citează literatura de specialitate (Solaiman G. S., 2010), tractusul digestiv al
caprinelor este scurt, furajul având un timp de stagnare redus, ceea ce cauzează o digestie mai
redusă a ingestei, dar acest inconvenient este oarecum atenuat de unele particularități
anatomo-morfologice ale armăturii bucale și unele caracteristici de comportament alimentar:
volumul mic al gurii, mobilitatea și flexibilitatea buzelor, ajută capra să selecteze părți foarte
palatabile, din plante, cum ar fi lăstarii, evitându-le pe cele cu un conținut de celuloză ridicat.
Consumul de masă verde din pajiște este influențat de: vârsta animalului; starea de sănătate;
tipul morfo-productiv și nivelul producției; preferința pentru anumite plante; palatabilitatea și
digestibilitatea plantelor corelată cu fenofaza vegetativă. Pășunatul nejudicos prin
suprapășunare are un efect nefast asupra pajiștei și a animalelor, astfel: scade cantitatea de
furaj accesibilă turmei; distruge covorul vegetal și compoziția ierboasă; produce expunerea
solului la eroziune; ccrește riscul infestării masive cu paraziți prin ingerarea larvelor de
paraziți; crează goluri de vegetație nobilă din pajiște facilitând apariția vetrelor de buruieni.
Efective mici de capre au un rol benefic pe pășune, în favoarea specie ovine și bovine,
acționând ca un element de cur ă ț i r e ș i amel i or ar e a pajiștei prin consumul unor plante
toxice, a lăstarilor și puietului arboricol, aceasta asigurând pătrunderea radia ției solare până la
nivelul ierbii, ceea ce contribuie la refacerea acestei. Comportamentul pe pășune este variabil
în funcție de rasă, astfel: caprele Angora valorifică 30 % din durata unei zile pentru
pășunat , din care 2/3 pentru căutarea hranei și 1/3 p entru hrănire propriu-zisă, iar 50 % din zi
se odihnesc, 10 % rumegă și 10-12 % se plimbă; caprele Sannen se hrănesc 20 % din timpul
unei zile, 25 % din timp rumegă, 20 % din timp alocat plimbării, 22-24% pentru odihnă
(culcat sau în picioare) și 11 % pentru somn.
Resursa furajeră pentru perioada de stabulație este constitută din furaje fibroase și
furaj concentrate sau combinat, acestea trebuind administrate din din hrănitori care să asigure
risipirea lor într-o cantitate cât mai mica, deoarece în cazul fibroaselor când i-au din iesle,
prind mai mult și se depărtează de iesle, o parte cazând jos, parte care este călcată, murdărită
și neconsumată, iar din furajul concentrat au tendința de a alege anumite componente,
împingând din jgheab cele pentru care nu au apetență, refuzurile, deci pierderile putând
ajunge la 30-50%, eficiență maximă având furajul granulat. Administrarea furajului în
hrănitori obligă asigurarea unui front individual de furajare optim, pentru a evita manifestarea
agresivă a dominantelor asupra celorlalte capre, frontal de furajare fiind delimitat cu bare
metalice, orientate oblic, aceasta obligând caprele să răsucescă capul pentru a putea ajunge să
138
consume furajul, după prehensiunea fibrosului ele uitând să facă mișcarea inversă, astfel își
vor freca urechile de bare, apărând durerea, apoi vor rămâne să consume furajul în iesle, astfel
se evită risipa. Când fibrosul se administrează sub formă de balot, este indicate împrezmuirea
acestuia cu panouri metalice, cu ochiuri prin care să poată să-și bage capul și să consume,
evitând împrăștierea și risipa prin adăpost. Caprele nu consumă furaje umede, mucegăite, sau
contaminate cu urină și fecale, aceleași elemente ale contaminării cu urină sau fecale
impietând consumul de apă.
Comportamentul sexual este în mare parte controlat de factorii climatici, temperatură
și durata zilei lumină, astfel în arealul geografic în care masa verde se găseşte din abundenţă
(tropical și subtropical), căldurile (estrul) se manifestă la femele pe tot parcursul anului, iar în
rregiunile cu climat temperat, unde activitatea de reproducţie se divide în două sezoane strâns
influențate de durata zilei lumină, astfel avem s e zon u l p ri n ci p al suprapus peste perioada
toamnei, caracterizat prin descreșterea zilei lumină, până la instituirea raportului de 1:1 între zi
şi noapte, s e zon u l s ecu n d ar fiind primăvara când lumina creşte ca durată pentru a ajunge
la acelaşi raport de 1:1.
Durata ciclului estral este de aproximativ 20-22 de zile la caprele din Europa şi mult
mai variabilă, 18-24 zile, la cele din Africa, (tabelul 39). Ciclul scurt de 5-7 zile poate să
apară (foarte rar) la tineret şi la caprele supuse tratamentului de superovulare în vederea
recoltării de ovule pentru producerea de embrioni.
Tabelul 39.
Principalele caracteristici reproductive ale speciei caprine (sinteză după Zamfirescu S.,
2009)
Categoria: femele
vârsta pubertăţii 7-10 luni
masa corporală la montă 65-75% din greutatea de adult
ciclul estral
durată ciclu 20-22 zile
durată călduri 18-36 ore (până la 72 de ore)
ovulaţie 24 – 36 ore de la debutul căldurilor
durata de viaţă a ovulului după ovulaţie 12-24 ore
implantarea în mucoasa uterină 15-20 zile după fecundare
durata gestaţiei 146-155 zile
sezon de montă august - ianuarie
răspunsul la efectul mascul pozitiv
Categoria: masculi
vârsta pubertăţii 4-7 luni
vârsta la montă 7-10 luni
sezon de montă tot anul
durata desupravieșuire a spermatozoizilor
12 ore (până la 48 de ore în cazuri mai rare)
în tractul genital femel
1 ţap la 20 - 30 capre la monta liberă, depinde de
încărcătura pe mascul
sistemul de montă
139
Faza estrală, căldurile propriu-zise se manifestă timp de 18-36 ore, dar se

înregistrează și 72 de ore, timpul variind în funcție de rasă, astfel la rasa Angora durează 22
ore, la Alpina franceză 31 ore, la Boer 37 ore, iar la rasa chinezească de carne Matou durează
58 ore, iar ovul aț i a se declanșează la 9-72 ore după declanșarea oestrului (Gordon J., 1997;
Stewart L. și Clifford F., 2014). Spre deosebire de oaie, capra prezintă unele semne
comportamentale ce semnalizeză instalarea fazei estrale: behait cu un aspect al tonalită ții
„plângăcios”; apetență redusă; scădere bruscă și semnificativă a producţiei de lapte; urinări
frecvente; salt pe alte capre; mișcare accentuată și stare de neliniştite în ţarc căutând o cale de
a ajunge la ţap sau rămân lângă gardul despărţitor; mişcări frecvente și puternice ale cozii
pentru a împrăştia hormonii produşi de tractusul genital, al căror principal rol este de a atrage
ţapul; din vulva tumefiată, de culoare roşiatică prezintă scurgerea unui lichid clar, la sfârşitul
estrului devinind albicios spre opac. Chiar dacă prezintă aceste semne, depistarea caprelor în
călduri este indicat a se face ţap încercător sau se pot aplica metode ca substitut al acestuia,
folosind o bucată de material absorbant cu care am şters bine gâtul unui ţap pentru a imprima
mirosul acestuia. Când presupunem că o capră ar fi în călduri îi asigurăm accesul într-un
spaţiu în care plasăm materialul pregătit anterior (îl putem înfăşura în jurul unui copac). În
cazul în care capra manifestă interes pentru mascul, ea va căuta materialul după miros şi va
pufăi pe nări.
Comportamentul sexual al ţapilor este strâns legat de ciclul sexual al caprelor, în afara
sezonului de montă, libidoul şi calitatea spermei sunt mai reduse în timp ce prezenţa caprelor
în călduri stimulează ţapul care în scurt tip va fi gata să efectueze monta, moment în care
comportamentul şi mirosul de ţap în timpul sezonului de montă este pregnant. Mirosul este
determinat în principal de urină şi glandele sebacee, astfel când țapul este deranjat (stârnit)
ţapul urinează repetat stropindu-şi botul, gâtul şi membrele anterioare după care ridică capul,
cască gura şi încreţeşte buzele şi nasul într-un „rictus-rânjet” specific; glandele sebacee
situate la baza coarnelor sau a cozii, produc în timpul sezonului de montă o substanţă
identificată ca fiind acidul 6 trans nonenal, (C2H5CH=CH(CH2)4CHO) cu miros foarte
puternic, mirosul de hircin, glandele conţinând feromoni al căror principal scop este de a-şi
marca prezenţa şi de a induce estrul la capre. Mirosul de ţap nu va fi prezent numai în adăpost
ci va “infesta” în toată ferma, impregnându-se peste tot. În sezonul de rut ţapii sunt foarte
activi, chiar retivi putând ataca persoanele cu care vin în contact, datorită faptului că adultul
poate lovi practic din orice poziţie, fără avânt, producând răni grave și că că forţa loviturii este
foarte mare dacă se ridică pe membrele posterioare, deoarece în cădere împinge cu toată
greutatea corpului (100-130 kg), trebuie luate măsuri de protecție și securitate a muncii pentru
îngrijitori și personalul fernei. Un comportament aparte, curios pentru necunoscători, apare la
140
ieduți, respectiv tineretul mascul an curent, manifestat prin faptul că acesta se plasează în
spatele femelelor care urinează, unde va pune botul şi limba sub jetul de urină sau va urina pe
propriul barbișon şi membrele sale anterioare, acest comportament fiind un comportament
natural, normal. La alegerea țapilor pepinieri dintr-o turmă după criterii consacrate, vîrstă,
dezvoltare corporală trebuie avut în vedere și criteriul prezenței coarnelor la toți sau absența
coarnelor la toți țapi, pentru a acorda egalitate de șanse tuturor țapilor în lupta pentru
egalitatea stabilirea ierarhiei. Apropiindu-se de o capră în călduri, ţapul o abordează dinspre
trenul posterior, mirosind urina, după care se poziţionează oblic cu pieptul spre trenul anterior al
caprei, ț ine capul şi gâtul drept sau îl întinde până la pământ, lovind solul cu membrele anterioare,
evidenţiindu-și limba şi emițând sunete caracteristice, foarte rar lovind capra. Accceptul din
partea caprei face ca, în scurt timp ţapul efectuează saltul şi monta propriu-zisă, copulația
durând 10-12 secunde (Zamfirescu S., 2009; Voia S., 2011).
Producţiile caprinelor
Direcțiile principale de exploatare a caprinelor sunt reprezentate de produc ția de

lapte și producția de carne (producția de iezi), la care se adaugă producția de fibre ,
piei și blănițe, iar ca producție secundară și cea de gunoi de grajd.
P r o d u c ț i a d e l a p t e la specia caprină are importanță economică, dietetico -
gastronomică, la acestea unii nominalizând și importanța medicală, (Zaharia N., 2012), toate
acesttea fiind susținute de evoluția producției la nivel mondial, unde în anul 2013 se
înregistrează o creștere cu 56 % a producției, față de anul 1990, creștere cuantificată într -un
volum al producției de 7,8 milioane tone, Asia producând 56,3 %, Africa 22,5 %,
Europa17,5%, America de Sud și Centrală 3,7 %. Europa la nivelul anului 2013 a înregistrat o
producție de lapte de 2536773 tone, din care în UE s -a produs o cantitate de 1927712 tone,
Franța înregistrân d o producție de 424016 tone, Spania 443625 tone și Grecia 407000 tone 8,
pentru Romania nefiind înregistrate date referitor la această producție.
La specia caprină, producția de lapte depășește în medie de 10 până la 20 ori valoarea
masei corporale, randamentul de bioconversie a furajului în producție de lapte fiind superior
altor specii de fermă, astfel la un nivel nutrițional echivalent cu al unei vaci, produce o
cantitate de lapte, raportată la 100 kg masă vie, de 1,5 ori mai mare.
Factorii care înfuenţează producţia de lapte sunt: rasa, individul, durata lactaţiei, nr. de
miei fătaţi, sezonul fătării, numărul şi intervalul dintre mulsori, nivelul alimentaţiei, factorii
climatici.
8
sursa faostat.org
141
La nivel mondial producția de lapte de capră în principal este obținută de la o serie de

rase specializate sau cu grad ridicat de ameliorare, dintre acestea amintind: Alpină, Saanen,
Toggemburg, Oberhasli, LaMancha, Anglo-Nubiana, Nubiana, Marciana, Granadina, Canaria,
Norwich Nordic, Damascus, Malteza, Jamnapari.
Referitor la rasă, Solaiman G.S. prezintă o sinteză a producțiilor, înregistrate la nivelul
raselor de caprine exploatate în SUA, conform American Dairy Goat Association Dairy Herd
Improvement Registry, Spindale, NC, USA, pentru anul 2008, datele fiind prezentate în
tabelul 40.
Tabelul 40.
Producția individuală (record) de lapte cantitativă și calitativă la unele rase de caprine
exploatate în SUA, după Solaiman G.S., 2010
Durata Cantitate lapte, kg Grăsime, %,
Rasa, anul
lactației, zile lactație zi *) kg
Alpină, 1982 305 2916 9,6 3266 4,8 (140)
LaMancha, 1991 253 2454 9,7 2197 3,3 (81)
Nigerian Dwarf,
305 782 2,6 943 5,4 (42)
2006
Nubian, 1996 302 2700 8,9 3150 5,1 (138)
Oberhasli, 1997 304 2120 7,0 2438 5,0 (106)
Saanen, 1997 305 2987 9,8 2335 2,6 (76)
Toggenburg,
305 3620 11,9 3578 3,9 (142)
1997
*)laptele recalculat la 4%grăsime = 0,4 x producția/lactație + 15 x producția de grăsime, kg
La rasele noastre de caprine, Carpatina și Alba de Banat, producția de lapte are o mare
variabilitate de la 200 la 850 kg lapte, redusă comparativ cu ceea ce am arătat anterior, sau
chiar cu datele citate de literatură pentru continentul european, la rasa Saanen și Alpina
franceză producția variind între 500-1500 kg, recordul fiind la Alpina franceză de 2700
kg/300 zile lactație.
Producția de lapte la specia caprină variază cu lactația, astfel la lactația I -a producţia
este mai scăzută cu 20 – 30 %, faţă de următoarele, iar apoi creşte până în lactaţia a V-a după
care se menţine în platou până în lactaţia a VI-a a VII-a, după care descreşte treptat, tabelul
41. În cazul neinstalării gestaţiei, în general datorită sterilităţii caprei sau ţapului, sau unor
resorbții embrionare,avorturi premature care au avut loc în primele 2 – 3 luni de gestaţie,
durata lactaţiei se prelungeşte şi în al doilea an, cea de a doua lactaţie având aceeaşi evoluţie
ca anterioara, (figura 40), crescătorii din Franța folosesc instalarea celei de a doua lactaţii,
organizând o fătare la doi ani, astfel producţia de lapte este pe deplin valorificată. Evoluţia
producţiei de lapte pe parcursul lactaţiei este aproape identică cu a speciei ovine, aceasta
142
crescând în primele trei luni, după care descreşte treptat până la înţărcare, care poate avea loc
în luna noiembrie sau chiar decembrie, tabelul 42, figura 41. În cazul fătărilor tradiţionale de
primăvară târzie (martie) 75 % din cantitatea de lapte se obţine în perioada aprilie –
septembrie, iar restul de 25 % în perioada octombrie – decembrie.
Tabelul 41.
Producția de lapte la rasa Carpatină, în funcție de lactație , prelucrare după Pascal C., citat
de Zaharia N., 2014
Diferența față de lactația I
Lactația Producția, l
absolută, l relativă, %
I 157,534 - -
II 183,974 26,440 14,38
III 232,098 74,564 32,12
IV 218,987 61,453 28,06
V 188,896 31,362 16,60
VI 193,988 6,54 3,93
VII 148,977 -8,573 -5,43
I-VII 181,438 23,904 13,17
Fig. 40. Curba de lactație la caprine, a) lactație normală; b) două lactații la o gestație ,
după Pascal C., 2015
Tabelul 42.
Evoluția producției de lapte la rasa Carpatină pe o lactație , prelucrare după Pascal C.,
citat de Zaharia N., 2014
Luna lactație Producția, kg % din valoarea maximă
martie 24,756 66,67
aprilie 37,128 100,00
mai 36,013 96,99
iunie 33,751 90,92
iulie 29,257 78,80
august 21,374 57,56
septembrie 16,871 45,44
octombrie 13,501 36,36
noiembrie 9,378 25,25
143
Producția de lapte, kg
Z i l e l a c t a ț i e
Fig. 41. Evoluția curbei de lactație la diferite rase, după Solaiman G.S., 2010
Producția de lapte la specia caprină, ca de altfel la majoritatea speciilor de animale

este influențată de factorii climatici, cu precădere temperatura și umiditatea, astfel expunerea
la frig reduce cantitatea de lapte, cauza fiind scăderea afluxului sangvin către uger, figura 42.
În ceea ce privește nivelul alimentație, prin expunerea la frig, producția de lapte nmperatu
scade, dacă se suplimentează rația, dar poate deveni neeconomică prin cr eșterea consumului
specific. La temperatura de -3,9 0C, absorbția glucozei mamare și secreția lactozei scade cu 30
% din valorile specifice regimului de neutralitate termică, 20 0C, Zaharia N., 2012. Cercetările
arată că la temperaturi de sub 25 0C crește conținutul în substanță uscată, iar dacă temperatura
crește semnificativ, scade apetiul pentru hrană, crescând consumul de apă , la 40 0C consumul
de furaje fiind aproape zero, la fel și producția de lapte, se inregistrează și o creștere
pronunțată a clorurilor și o reducere acccentuată a nivelului de lactoză.
Fig. 42. Influența temperaturii

asupra nivelului producției de
lapte și a consumului de furaje la
specia caprină, Zaharia N., 2012
144
Calitatea laptelui de capră este determinată de o serie de însuşiri fizice (gust, miros,
culoare, aromă, densitate), chimice (grăsime, proteină, vitamine, săruri minerale), care în final
condiţionează valoarea lui biologică, digestivă şi nutritivă. Culoarea este albă, uşor gălbuie,
miros specific, gust particular, uneori neplăcut datorită întreţinerii, mulgerii
necorespunzătoare şau hrănirii cu furaje necorespunzătoare, (tabelul 43, 44, 45).
Tabelul 43.
Principalele proprietăți fizice ale laptelui de capră, oaie și vacă,
după Park Y.W, și col, 2007
Laptele de
Parametrul
capră oaie vacă
3
Densitatea, g/cm 1,029-1,039 1,0347-1,0384 1,0231-1,0398
Vâscozitatea, cP -centipoise 2,12 2,86-3,93 2,0
Tensiunea superficială,
52,0 44,94-48,70 42,30-52,10
dyne/cm
Conductivitatea electrică,
0,0043-0,0139 0,0038 0,0040-0,0055
ohmi
Indicele de refracție, grade
1,450±0,39 1,3492-1,3497 1,451±0,35
refractometrice
Punctul de îngheț, -0C 0,540-0,573 0,570 0,530-0,570
Aciditate, % acid lactic 0,14-0,23 0,22-0,25 0,15-0,18
pH 6,50-6,80 6,51-6,85 6,65-6,71
Tabelul 44.
Valorile medii ale nutrienților, mineralelor și vitaminelor din laptele de capră, vacă și
femeie, la 100 grame, după Solaiman G.S., 2010
Lapte de
Componentul
capră vacă femeie
Nutrienți
grăsime, g 3,8 3,6 4,0
proteină, g 3,5 3,3 1,2
lactoză, g 4,1 4,6 6,9
cenușă, g 0,8 0,7 0,2
total substanță uscată, g 12,2 12,3 12,3
caloricitate, cal 70 69 68
Minerale:
Ca, mg 134 122 33
P, mg 141 119 43
Mg, mg 16 12 4
K, mg 181 152 55
Na, mg 41 58 15
Cl, mg 150 100 60
S, mg 2,89 - -
145
Continuare tabelul 44.

Lapte de
Componentul
capră vacă femeie
Minerale:
Fe, mg 0,07 0,08 0,20
Cu, mg 0,05 0,06 0,06
Mn, mg 0,032 0,02 0,07
Zn, mg 0,56 0,53 0,38
I, mg 0,022 0,021 0,007
Se, µg 1,33 0,96 1,52
Vitamine
A, u.i. 185 126 190
D, u.i. 2,3 2,0 1,4
B1, (tiamina), mg 0,068 0,045 0,017
B2, (riboflavina), mg 0,21 0,16 0,02
B3, PP, (niacina), mg 0,27 0,08 0,17
B5, (acid pantotenic), mg 0,31 0,32 0,20
B6, (piridoxyna) mg 0,046 0,042 0,011
B9, (acid folic), µg 1,0 5,0 5,5
B7, H (biotina), µg 1,5 2,0 0,4
B12, (cobalamina) µg 0,065 0,357 0,03
C, mg 1,29 0,94 5,00
Tabelul 45.
Compoziția medie în acizi grași a laptelui de capră, vacă și femeie , g/100 g grăsime, după
Solaiman G.S., 2010
Lapte de
Componentul
capră vacă femeie
Acizi saturați: 2,37 2,00 1,85
C4:0, butiric 0,13 (2,6) 0,11 (3,3) -
C6:0, capronic 0,09 (2,9) 0,06 (1,6) -
C8:0, caprilic 0,10 (2,6) 0,04 (1,3) -
C10:0, capric 0,26 (8,4) 0,08 (3,0) 0,06 (1,3)
C12:0, lauric 0,12 (3,3) 0,09 (3,1) 0,26 (3,1)
C14:0, miristic 0,32 (10,3) 0,34 (9,5) 0,32 (9,5)
Trigliceride cu lanț mediu: 1,02 0,72 0,64
C16:0, palmitic 0,91 (24,6) 0,88 (26,5) 0,92 (20,2)
C18:0, stearic 0,44 (12,5) 0,40 (14,6) 0,29 (6,0)
Acizi mononesaturați: 1,06 0,92 1,65
C16:1, palmitoleic 0,08 (2,2) 0,08 (2,3) 0,13 (5,7)
C18:1, oleic 0,98 (28,5) 0,84 (29,8) 1,48 (46,4)
C20:1, paullinic - urme 0,04
C22:1, erucic - urme urme
Acizi polinesaturați: 0,15 0,13 0,45
C18:2, linoleic 0,11 0,08 0,37
C18:3, linolenic 0,04 0,05 0,05
C18:4, stearidonic - urme -
C20:4, arahidonic - urme 0,03
146
Laptele de capră poate fi consumat proaspăt deoarece incidenţa apariţiei tuberculozei

este de 1 la mie. La temperatura de 10 0C se poate păstra 2-3 zile, iar la cea a camerei de 15-
20 0C timp de 24-48 ore, iar la cea a laptelui muls de 36-37 0C numai 3-8 ore, figura 43, Voia
S. 2005.
Fig. 43. Corelația dintre temperatura

laptelui de capră și timpul de păstrare
Din punct de vedere al valorii nutritive se aseamănă cu cel de femeie, motiv din care
poate fi administrat în hrana sugarilor combătând rahitismul, fiind și un lapte hipoalergic,
Park Y.V., 1994. Conţinutul în grăsime şi proteină creşte treptat dinspre primăvară înspre
toamnă, iar consumul specific pentru un kg de brânză scade în acelaşi sens de la 5,5 kg
primăvara la 4,0 kg toamna.
Recoltarea producției de lapte, mulsul la specia caprină în mod o b i ş n u i t m u l s u l
s e f a c e m a n u a l , (figura 44) excepţie făcând unele ţări cu zootehnie dezvoltată și efective
specializate, unde se practică m u l s u l m e c a n i c , dar indiferent de sistemul de muls
practicatt este obligatoriu a face o selecție riguroasă a corectitudinii morfologice și a
funcționalității normale a mameloanelor, figura 4 5, orientativ după schițele publicate de
Solaiman G.S., 2010, unde sunt prezenate mameloane normal funcționale și mameloane cu
defecte morfologice, ca mamelon divizat (identic cu ceea ce ciobanii spun la oi ca sunt cu
”ată-n țâță”), mameloane înmănunchiate și mameloane în coadă de pește.
Deoarece cantitatea de lapte secretată de către capră este mai mare dcât cea consumată
de ied, pe timpul alăptării se poate executa şi mulgerea în paralel cu suptul. Numărul de
mulsori este variabil, astfel imediat după înțărcare se poate executa de 3 – 4 ori/zi, în
următoarele 2 – 3 luni scade la 2 ori/zi, iar în ultima lună se mulg odată pe zi. Indiferent de
sistemul de muls este obligatorie spălarea ugerului şi masarea timp de 15-20 secunde după
care are loc mulgerea rapidă timp de 50-70 secunde. Igiena mulsului este esenţială pentru
147
calitatea laptelui şi presupune igiena animalului, igiena vaselor de muls şi a mulgătorului. Pe

timpul mulsului se interzice executarea lucrărilor de curăţenie în grajd şi cea de manipulare a
furajelor. Adăpostul trebuie să fie astfel construit încât să asigure un microclimat
corespunzător, o bună ventilaţie care să elimine degajarea de gaze şi mirosurile.
Fig. 44. Vedere de ansamblu al unei strungi, muls manual posterior, ustensile
tradiționale pentru prelucrarea laptelui la o stână din Munții Călimani, foto original
Fig. 45. Mameloane normale și anormale, specifice caprinelor, după Solaiman G.S., 2010
148
M ul s ul m ecani c este mult mai avantajos decât cel manual, această afirmație fiind
susținută de faptul că: este mai economic din punct de vedere al consumului de forță de
muncă; scade efortul fizic și crește productivitatea muncii; calitatea laptelui este ridicată, asta
sub aspectul igienei, fiind pretabil la obținerea unor produse de calitate; prin crearea reflexelor
condiționate de consumul de concentrate, producția crește cu 15-20 %, iar timpul scurt face ca
mulsul să se suprapună peste durata de acțiune a ocitocinei, circa 30 secunde. Ca și
dezavantaje putem aminti: costurile mari cu achiziționarea și mentenanța instalației; unele
rase sau indivizi rețin lapte rezidual până la 10-20 %, acesta fiind cu un conținut ridicat în
fracțiuni grase, neputând fi recoltat decât prin muls manual.
Pentru utilizarea economică a mulsului mecanic, se recomandă îndeplinirea unor
condiții minimale, ca: producția caprei pe mulsoare minmum 0,50 l, unii producători de
instalații de muls precizând chiar 2,5 l/zi; uger simteric funcțional, corect conformat cu
dimensiuni optiime la nivelul mameloanelor; personal instruit în deservirea sălii de muls,
exploatare și igienă; mulsul se declanșează numai după înțărcarea iezilor; obișnuirea caprelor
cu sunetul instalației din sala de muls cu 3-4 zile înainte de declanșarea mulsului mecanic.
Instalațiile de muls produse de diferite firme , DeLaval, Westfallia, Banat Nova
Timișoara produc instalații ce pot realiza mulsul individual, mulsul în grup, fiind diferite sub
aspectul costului de achiziție, dar și al productivității. Săliile de muls pot fi dotate cu instalații
de tip brăduleț, de tip liniar, de tip rotolactor care asigură muulsul continuu., sau pe pășune se
utilizează pe scară largă instalațiile mobile (figura 46).
Producătorul DeLaval, unul din cei mai importanți furnizori de instalații de muls
pentru specia caprină, are o serie de reguli stricte pentru un muls mecanic reusit: existența
unor criterii de referință pentru fiecare capră, care să ajute la monitorizarea dinamică a
schimbărilor ce pot interveni; respectarea ordinii la muls, capre tinere, caprele inaintate în
lactații, caprele aflate sub tratament, urrmate de igienizarea obligatorie a instalației și a sălii
de muls; obligativitatea mulgerii a 2-3 jeturi din fiecare mamelon în paharul de premuls, cu
verificarea culorii laptelui; pentru controlul mastitelor și obținerea laptelui conform se spală și
dezinfectează ugerul înainte de muls; vacuumul și pulsațiile trebuuie să se înscrie în limitele
prescrise de producătorul instalației; atașarea paharelor de muls se face în maximum 30 -40
secunde de la pregătirea ugerului; se utilizează sistemele autoomatizate pentru evitarea
supramulgerii, sau palparea, deoarece s-a demonstrat că supramulsul este principala cauză a
hipercheratozei ugerului; obligativitatea dezinfectării mameloanelor cu soluția prescrisă de
producător, după îndepărtarea paharelor de muls; igienizarea după fiecare utilizare, manuală
sau automată, a tuturor părților componente ale instalației de muls, cand este necesar se face si
sterilizare, utilizânad numai dezinfectanții aprobați; obligativitatea verificării periodice a
149
temperaturii din tancul de stocare al laptelui atât pe timpul mulsului cât și pe timpul stocării;
verificarea calității continui a calității laptelui și aprecierea nivelului lor în dinamică de la un
coontrol la altul; înlocuirea la timp și ori de câte ori este nevoie a manșoanelor de cauciuc și a
racordurilor; respectarea planului de mentenață și service a instalațiilor.
Fig. 46. Aspectul unor instalații de muls liniare și de tip rotolactor, foto original
P r o d u c ț i a d e i e z i ș i c a r n e la specia ovină cunoaște în anul 2013 o creștere cu

aproape 50% comparativ cu anul 1990, astfel în 2013 se înregistrează peste 5,3 milioane tone
carne, aproape dublu față de 2,65 milioane tone în 1990, însă creșterea maselor carcaselor nu
a fost așa semni ficativă, în 1990 înregistrându-se 11,70 kg, iar în 2013 doar 12,20 kg.
Ponderea procentuală a producției de carne este de 68,9 % în Asia, 24,6 % Africa, 3,1 Europa,
2,9 % în America de N, S și C, 0,5 % în Oceania. Valoarea nutritivă a cărnii de ovină este
comparabilă cu a oricărei alte cărni roșii, dar are însușiri dietetice superioare din cauza
conținutului redus de grăsime, ea depunându-se în cea mai mare parte în caviatatea
abdominală și foarte puțină perifibrilar, deci este o carne puțin perselată, care are gustul și
aroma între carnea de miel și tineret ovin și carnea de vită.
Producția de carne este denumită uneori și producție de iezi, o denumire corectă știut
fiind faptul că materialul destinat sacrificării este depndent de numărul de iezi obținuți, mai
150
precis de numărul de iezi înțărcați pe capra matcă, acest indice fiind condiționat de
prolificitate. Astfel caprele care la primă fătare au 2-3 iezi vor manifesta aceeaşi prolificitate
şi la următoarele fătări comparativ cu cele care au fătat un singur ied. Din acest motiv
alegerea materialului de înlocuire se face din cadrul animalelor care provin din capre care cel
puţin la primele 2-3 fătări au fătat un număr mare de iezi viabili. Rasele rustice cum este şi
Carpatina, au o prolificitate de 130-140 %, cele ameliorate cum este Saanen 150-170 %,
Pridon 160-185 %, Alba de Banat 190-210 %, Gorki 190-210%. Prolificitatea cea mai ridicată
se constată la fătarea a 3-a sau a 4-a, rămâne constantă la fătarea 5-6, după care descreşte.
Prolificitatea este influienţată de sezonul de montă (optim august-septembrie), masa corporală
a caprelor mame, repetarea montei la 8-10 ore.
În funcţie de vârsta de sacrificare se obţine carne de ied sau de animal adult, carnea de
adult sub raportul valorii nutritive este tot atât de bună ca şi cea de oaie, însă mai puţin
fragedă şi suculentă, lucru datorat lipsei totale a grăsimii din masa musculară., care la capră
nu face perselare ci se depune doar în jurul organelor şi în interiorul corpului.
C a r n e a d e i e d c r u d s a u d e l a p t e , provine de la indivizii nereţinuţi pentru
prăsilă, sau din cei ofarni, sau nealăptaţi de mamele lor. Se sacrifică sezonier la vârsta de de 3
– 4 săptămâni, când ating o masă corporală de 6-9 kg, carnea de la acesată categorie este
fragedă, foarte aromată, fiind mai gustoasă decât cea de miel, iar conţinutul în apă este la
naştere de 77 %, la o lună de 70 % și randamentul la sacrificare fiind de 62-64 %.
Aceste elemente variază în funcție de rasă, astfel la rasa Boer, masa corporală medie
la naștere este de 3-4 kg, masculii fiind mai grei cu 15-20 % decât femelele, la înțărcare,
funcție de vârsta înțărcării, masa corporală atingând 18 -27 kg. Masa la înțărcare variază în
cadrul speciei de gradul de precocitate a rasei, dar și de sexul animalului, difer ența dintre
masculi și femele menținându-se și în cazul ratei de creștere, fiind în favoarea masculilor cu
10-20 %., de asemenea în cazul caprinelor iezii din fătări triple vor avea o rată de creștere mai
redusă decât cei proveniți din fătări simple, de as emnea iezii primiparelor vor avea un ritm de
creștere mai redus decât cei proveniți de la pluripare. Pentru o creștere normală a iezilor din
rasele specializate pentru producția de carne, aceștia trebuie să consume, din ziua 4-5 de viață
o cantitate medie de lapte de 1,5 kg/zi, obligatoriu rația caprelor trebuie optimizată pentru a
asigura consumul iezilor, dar nu trebuie uitată obligativitatea furajării suplimentare a iezilor,
ceea ce asigură stimularea dezvoltării rumenului. Literatura citează faptul, Zaharia N. 2012,
că iezii ar trebui înțărcați la 10 -12 săptămâni, la o masă de minimum 14 kg, dar alte surse
(Van Niekerk și alții, 1988) arată că pot fi înțărcați și în momentul când au de 2,5 ori masa
corporală de la fătare și au ajuns la un consum mediu de 30 g dietă solidă/zi, iezii cărora se
151
asigură o alimentație optimizată înregistrează în primele trei luni de viață o acumulare totală
de 5-7 kg/lună.
C a r n e a d e t i n e r e t c a p r i n , în special de masculi castraţi, provine de la iezi
supuşi îngrăşării intensive pe bază de concentrate, sacrificaţi la vărsta de 6-7 luni şi greutăţi
vii de 30-32 kg, carnea este în cantitate mare, având calităţi deosebite. Rata de creștere a
tineretului este influențată de masa corporală a formelor parentale din care aceștia provin,
(Cameron și col., 2001), astfel se costată că în cazul metișilor SpanishxBoer aceștia au până la
vărsta de 7 luni o masă corporală cu 30 % mai mare decât cei de rasă curată Spanish, dar 23 %
mai mică decât a tineretului de rasă Boer. În tabelul 46 este prezentată o sinteză a ratei de
creștere la diferite genotipuri de tineret caprin exploatate pentru carne 9.
Tabelul. 46
Diferențe privind rata de creștere la diferite rase și metiși de
caprine exploatate pentru carne, grame
Faza inițială Faza finală

Specificare Genotipul
amz, g ef.w/f amz, g ef.w/f
Tennessee - - 132 0,13
Boer x Spanish - - 209 0,19
Tineret 4-51/2 luni, Boer x
- - 154 0,12
furajat cu concentrate, Nubian/Tennessee
16% PB, timp de 4 luni Boer x Nubian - - 145 0,11
(Pinkerton și col., 2001) Boer x
- - 159 0,13
Nubian/Alpină
Boer - - 168 0,13
Tineret 4 luni, furajat Alpină 68 0,10 59 0,08
cu 75% concentrate, Angora 72 0,15 50 0,10
timp de 4 luni (Urge și Boer 91 0,13 64 0,08
col., 2004) Spanish 62 0,11 22 0,04
Tineret furajat cu furaj
concentarat cu 18% Tennessee 83 0,17 38 0,10
PB și 65% EM, în
perioada 3-6 luni și 9-
13 luni, (Dzakuuma și Spanish 58 0,12 34 0,09
col. 2004)
amz = acumularea medie zilnică de masă corporală; ef.w/f = eficiența bioconversiei hranei în acumulare masă
Structura chimică și cea fizică ( compoziția tisulară a carcasei carne :grăsime:oase) a

cărnii, respectiv a carcaselor este strâns legată de rasă și de tehnologia de îngrășare practicată,
fiind redate o sinteză după mai mulți autori pentru aceste două aspecte ce evidențiază calitatea
cărnii și a carcaselor 10, în tabelul 47, tabelul 48.
9
Solaiman G.S., Goat since and production, 2010, ed. Wiley-Blackwell, Singapore, p. 261
10
Ibidem 14, p.264
152
Tabelul 47.
Compoziția chimică a cărnii de caprine și structura fizică a carcasei in funcție de
genotip și tehnologia de îngrășare
Compoziția chimică - %
Specificare
apă grăsime proteină cenușă
Boer x Spanish 56,1 3,9 18,6 20,3
Spanish 576 3,0 16,1 19,8
Boer x Angora,
56,4 3,7 18,0 20,6
(Cameron ș.a., 2001)
Boer, diferiți metiși
70,3 8,0 20,6 1,1
pe pășune
pășune cu arbuști 70,0 9,1 20,0 0,9
concentrate
64,5 13,4 21,3 0,9
(Solaiman, 2006)
fân 45 zile 77,1 1,3 20,8 1,3
concentrate 45 zile 74,7 2,7 21,3 1,4
fân și concentrate 45 zile
75,8 2,0 20,1 1,6
(Lee ș.a., 2008)
Compoziția fizică a carcasei, %
Specificare
carne grăsime os
tineret mascul 71,2 7,4 21,4
tineret mascul castrat 66,2 11,0 22,8
tineret femel, (Johnson ș.a., 1995) 67,9 13,0 19,2
Boer x Spanish, lot îngrășat 57,8 15,71 26,5
Boer x Spanish, normal 55,8 7,34 36,9
Spanish, lot îngrășat 57,6 13,4 27,6
Spanish, normal (Oman ș.a., 1999) 55,3 8,24 36,5
Boer x Spanish, 80 % concentrate 57,8 15,7 26,5
Spanish, 80 % concentrate 58,4 13,6 27,9
Spanish x Angora, 80 % concentrate 55,0 19,4 25,5
Angora, 80 % concentrate, (Oman, ș.a.,
51,6 22,6 25,7
2000)
Dietă concentrate
57,7 16,2 26,1
Boer x Spanish, castrați
Spanish, castrați 57,6 13,5 28,9
Boer x Angora, castrați
55,7 16,3 28,0
(Cameron, ș.a., 2001)
Deosebit de important este modul de apreciere a carcaselor de iezi și tineret caprin,

criteriile de clasificare a acestora fiind conformația carcasei în funcție de evidențierea masei
musculare în zona trenului posterior, a musculaturii paravertebrale și a celei din regiunea
spetei, depunerea găsimii pe suprafața carcasei, dar și în interiorul ei, în cavitatea pelvina, în
zona rinichilor, dar și culoarea cărnii, în Comunitatea Europeană neexistând un sistem de
clasificare unanim oficializat, fiind acceptat cel de la specia ovină, deși nu este perfect
asimilabil sisteme de apreciere existând în Statele Unite și în Australia, (figura 47).
153
Tabelul 48.
Compoziția chimică a cărnii macră de capră, sinteză după diferiți autori
Componenți Unitatea de măsură Valoare/100 g carne

apă g 75,84
energie cal 109
energie kj 456
proteină g 20,60
grăsimi (lipide totale) g 2,31
carbohidrați g 0,,00
cenușă g 1,11
fibre g 0,00
Minerale Unitatea de măsură Valoare/100 g carne
calciu, Ca mg 13
fier, Fe mg 2,83
fosfor, P mg 180
potasiu, K mg 385
sodiu, Na mg 82
zinc, Zn mg 4,00
cupru, Cu mg 0,256
mangan, Mn mg 0,038
seleniu, Se µg 8,80
Vitamine Unitatea de măsură Valoare/100 g carne
vitamina C mg 0,00
tiamină B1 mg 0,11
riboflavină B2 mg 0,49
niacină B3, PP mg 3,75
cobalamina B12 µg 1,13
Acizi grași Unitatea de măsură Valoare/100 g carne
saturați, total g 0,710
mononesaturați, total g 1,030
polinesaturați, total g 0,170
colesterol mg 57
Aminoacizi Unitatea de măsură Valoare/100 g carne
triptofan g 0,306
treonină g 0,981
izoleucină g 1,042
leucină g 1,716
lizină g 1,532
metionină g 0,552
cistină g 0,245
fenilalanină g 0,715
tirozină g 0,633
valină g 1,103
arginină g 1,512
histidină g 0,429
154
1 2
Fig. 47. Sistemul american de apreciere a carcaselor de capră, 1-conformația

carcaselor; 2-acoperirea cu grăsime a carcaselor; 3-depunerea de grăsime in interiorul
carcasei; 4- culoarea carcasei în zona internă a flancului, sursa foto: siteul USDA
C a r n e a d e c a p r ă a d u l t ă , provine de la animale sacrificate de necesitate sau
reformate, carnea fiind mai fibroasă, lipsită de suculenţă şi frăgezime, motiv pentru care
trebuie ţinută 1-2 zile înainte de consum la loc răcoros pentru îmbunătăţirea calităţilor
gustative. Se foloseşte mai ales la obţinerea pastramei, a ghiudemului şi a cârnăciorilor în
amestec egal cu carnea de porc. Seul se utilizează fie la obţinerea de săpun sau lumânări, iar
cel de calitate la obţinerea margarinei. Randamentul la sacrificare al adultelor este de 35-40 %.
Producția de carne a speciei caprine este importantă pentru consumatorii avizați,
datorită însușirilor dietetico-culinare ale acestui sortiment de carne de pe piață, afirmații
susținute și de rezultatele cercetărilor efectuate în anul 2001, de cătr e specialiști în nutriție
umană de la Universitatea Auburn din Alabama, USA, tabelul 49.
Tabelul 49.
Valoarea nutritivă a cărnii de caprine, comparativ cu cea a altor specii, /85 g carne gătită
Specificare capră pui vită porc oaie
grăsime, g 2,6 6,3 7,9 8,2 8,1
grăsimi saturate, g 0,79 1,7 3,0 2,9 2,9
proteine, g 23 25 25 25 24
colesterol, mg 63,8 76 73,1 73,1 78,2
fier, g 3,2 1,5 2,9 2,7 1,4
calorii 122 162 179 180 175
155
Deosebit de important este calitatea materialului suupus sacrificării, pentru a obține

carcase de calitate, astfel încât segmentul rafinat de consumatori de carne de capră să poată
cumpăra specialități tranșate din carcasă, acestea rezultând de la rasele de carne sau metișii
acestora cu rasele noastre locale, figura 48.
Fig. 48. Tranșarea merceologică a carcaselor de capră , Ausgoat-Australia
156
P r o d u c ţ i a p i l o a s ă , d e f i b r e a speciei caprine este reprezentată de păr şi puf,

acestea purtând denumiri diferite în funcție de rasa care le produce: m oh ai r u l , reprezintă
fibrele de la rasa Angora; ca ș m i r u l , cel original, reprezintă fibrele recoltate de la caprele
Pashmina, crescute în zona Asiei Centrale, fiind amestec păr și puf, prin tehnologie specială
cele două fibre sunt separate, admițându-se păr 0,5 % pentru tricotaje și maximum 3 % pentru
țesături; cas h gor a , este o varietate de cașmir mai aspru, dar cu luciu intens, cu o finețe de
20-23 microni, recoltat de la metișii obținuți între capre Angora cu rase locale, în Australia și
Noua Zeelandă; p y g o r a , este învelișul pilos, puful recoltat de la produșii rezultați între
încrucișarea caprelor Pygmy cu țapi Angora, prezintă colorit variat.
La rasele primitive şi cele specializate în direcţia producţiei de lapte producţia piloasă
este mai redusă, având doar rol de protecţie a animalului. Se utilizează la obţinerea de:
preşuri, funii, perii, pâslă, pensule, peruci. La rasele specializate pentru obţinerea de lână
(Angora) sau pentru puf (Pridom, Cherbourg, Caşmir) învelişul pilos are o mare valoare
economică. Se utilizează în industria fetrului, şalurilor, puloverelor, pluşului, catifelei, ţesături
rezistente tehnice, stofe de tip tergal (40-60 % Angora). Părul este lung de 9-10 cm, cu o
fineţe de 60-80 microni, iar puful are 3-4 cm şi o fineţe de 12-20 microni, în cazul rasei
Carpatine. La rasele specializate ca pridon şi Caşmir părul are o lungime de 5-6 cm, iar puful
o lungime de de 7-9 chiar 12 cm cu o fineţe de 18-19 microni. În funcţie de rasă, cantitatea de
puf variază între 80-120 g la rasa Carpatină şi 600-1000 g la rasele Pridon şi Caşmir (masculii
au o producție supeioară cu 200/300 g), randamentul la spălare este de 75-80 %.
R e c o l t a r e a p ă r u l u i ş i p u f u l u i se face prin pieptănare şi tundere (manuală sau
mecanică), dar învelişul pilos trebuie să fie curat lipsit de secreţii şi ciulini, uscat şi piele
integră. Pieptănarea se execută în mod normal de 2 ori pe an, în februarie-martie, perioadă
care coincide cu năpârlirea, iar al doilea pieptănat în luna aprilie. Iniţial pieptănarea se face cu
un pieptene cu dinţii rari, pentru a îndepărta impurităţile mari, iar apoi se continuă pieptănatul
cu un pieptene mai des dinspre linia superioară înspre abdomen, când are loc recoltarea
propriu zisă a pufului. În timpul tunsului capra nu se conteționează precum oaia, ci se pune în
decubit lateral stânga sau dreapta, cu picioarele legate; se poate tunde în picioare fiind ținută
de cap; se pune în poziție sezând, venind în sprijin pe crupă, dar este o poziție neacceptată
deoarece provoacă durere din cauza oaselor subțiri și a lipsei evidente a musculaturii și a
țesutului conjunctiv.
P r o d u c ţ i a d e p i e i ş i b l ă n i ţ e , la nivel mondial, în principal este asigurată de
doar șase rase aproape specializate, exploatate pentru producția de piei Benadir în Somalia,
Moxoto în Brazilia, Neagra Bengaleză în Bangladesh, Marada sau Sokoto roșie în Nigeria și
Sudaneza în Sudan, rol important în producția de piei revenind și rasei Boer. Pielea de la
157
caprine are o structură de reţea densă, fibrilară, de colagen, ceea ce îi conferă o rezistenţă,
durabilitate, flexibilitate şi extensibilitate mare. Pielea se poate utiliza în industria
încălţămintei, confecţiilor, obţinerea unor articole tehnice, obţinerea burdufurilor pentru
brânză. Blăniţele iezilor se utilizează pentru obţinerea de căptuşeli. Perioada cea mai bună
pentru sacrificarea animalelor este din august în noiembrie. Din pieile deteriorate şi din oase
se obţin uleiuri speciale, iar resturile cărnoase se utilizează în hrana animalelor.
G u n o i u l d e c a p r ă are o putere fertilizatoare apropiată de cea a celui de oaie, în
cinci luni de stabulaţie putându-se colecta 350-400 kg de gunoi, care are o putere de fertilizare
de cinci ori mai mare decât cel obținut de la taurine.
T e h n o l o g i i d e c r eș t e r e ș i e x p l o a t a r e a c a p r i n e l o r
S p e c i f i c u l r e p r o d u c ț i e i c a p r i n e l o r , constă în faptul că din punct de vedere

al reproducţiei sunt caracterizate de policiclitate sezonieră a acestei funcţii, fiziologia
reproducţiei fiind în general asemănătoare a ovinelor, dar nu identică.
Activitatea reproductivă a caprinelor sub aspectul apariției, manifestării și intensităţii
manifestării este influenţată de: individ, starea de întreţinere, starea de sănătate, tehnologia de
exploatare, iar maturitatea sexuală a caprinelor se instalează în jurul vârstei de 6-7 luni
(literatura citând 3-4 luni), dar nu se recomandă prima montă decât la vârsta de 16-18 luni
pentru rasele autohtone, excepţie făcând exemplarele cu stare foarte bună de întreţinere care
pot fi montate şi la vârste de 8-10 (10-12) luni, când ating o valoare a masei corporale de 65-
75 % din cea a femelelor adulte. Dacă monta se desfășoară prea devreme va afecta procesul
de creștere și dezvoltare normală a caprelor implicit producțiile acestora, iar dacă se
efectuează prea târziu, peste 2,5-3 ani, efectele negative se repercutează asupra dezvoltării
țesutului alveolar al ugerului, de regulă producțiile de nivel record se obțin la caprele care au
prima fătare la o vârstă de 12-14 luni. Caprele sunt utilizate la reproducție o perioadă de 8-10
ani, atât timp cât își manifestă un potential normal pentru producția de lapte, care să asigure
creșterea produsului, literatura citând longevitatea biologică a specie de până la 18 ani.
Înțărcarea caprelor nu trebuie făcută brusc, ci progresiv într-o perioadă de câteva zile,
de regulă eliminând tainul de concentrate sau suspendând mulsul se va sista lactația, dar dacă
nu se întâmplă, ea o sa mai fie mulsă odată la două zile, timp de câteva zile, cu atenție pentru
a nu se produce fibrozarea ugerului, ceea ce ar afecta negativ lactația viitoare. Se recomandă
ca la ultimul muls să se administreze administreze antibiotic pe canalul mamelonar, sau să se
dezinfecteze, prin scufundare, timp de 2-3 zile sfârcurile în soluție cu dezinfectant.
Ţapii ajung la pubertate la vârsta de 4-7 luni şi pot fi utilizaţi la reproducţie de la 7-10
luni, masculilor foarte tineri, sub un an, revenind 10-12 capre/sezon; tineretului de peste un an,
158
25-30 de capre/sezon; iar adulţilor, 40-50 capre/sezon, un ţap adult putând efectua maximum
10-15 monte/zi, în perioada primelor 10-12 zile de la începutul sezonului de montă.
Specialiștii francezi recomandă că tineretul femel să fie dat la montă la vârsta de 7 -8
luni și o masă corporală de 30 kg pentru rasa Alpină franceză, 32 kg pentru rasa Saanen, iar
țapii la vârsta de 8 luni, la atingerea unei mase corporale de 36-40 kg, (Vlad I., ș.a., 2003), iar
vârsta optima de utilizare a acestora la reproducție fiind de 6 -8 ani, aceasta variind cu condiția
de reproducător.
Durata medie a ciclului estral este de aprox. 21 de zile cu o variaţie largă între 17-24
de zile. Estrul, sau căldurile propriu-zise, se manifestă într-o perioadă de timp ce variază între
18-36 de ore (uneori până la 72 de ore), ovulaţia având loc la 30-33 de ore de la începutul
căldurilor (24-36 ore, Zamfirescu S., 2009). La rasele noastre manifestarea intensă a
căldurilor se înregistrează în perioada octombrie-decembrie, iar la cele ameliorate și
specializate estrul se poate manifesta intens, la 30-40 % din efectiv, în perioada de primăvară,
martie-mai, chiar iunie-iulie, astfel se pot realiza fătări extratimpurii de toamnă-iarnă (Vlad I.,
2003, Voia S., 2011). Declanșarea căldurilor poate fi influențată de: utilizarea efectului
mascul, prin introducerea în turmă a țapilor vasectomizați sau cu penis deviat, cu rol genito-
stimulator, 1/75-1/100 capre cu 2-3 săptămâni înainte de declanșarea montei; utilizarea
hormonilor stimulatoare; utilizarea pesariilor vaginale ”de tip chronogest”; utilizarea
prostaglandinelor; utilizarea implanturilor cu melatonină.
Manifestarea căldurilor la specia caprină este mai pregnantă decât la ovine, unele
semen fiind: creșterea frecvenței mișcării cozii; agitație; vulva tumefiată cu o accentuare a
culorii ei; apariția scu rgerii filante clare; saltul pe alte capre; reducerea apetitului; reducerea
semnificativă a producției de lapte, dar se recomandă pentru o depistare sigură utilizarea
țapilor încercători, obligatoriu aceștia trebuie să efectueze o montă la două zile, pentru a
preîntâmpina inflamația testicolelor.
Pregătirea reproducătorilor masculi se face cu minimum 30-40 de zile înaintea
declanșării sezonului de reproducție, concretizându-se prin asigurarea fânului la discreție, în
medie 2,5 kg și 1-2 kg furaj concentrat din care 50% ovăz, iar seara se recomandă pășunat
timp de 3 ore, sau administrarea în boxă a 3-4 kg masă verde pălită, de preferat amestec de
graminee cu leguminoase, atenție deosebită trebuind acordată și pregătirii femelelor de
reproductive, acestea trebuind să aibă starea de reproducător, nu să se îngrașe, deoarece
îngrășarea reduce performanța reproductivă . Datorită faptului că ţapii sunt foarte nervoşi şi
agitaţi în perioada de rut, ei se vor ţine separat, pe cât posibil în boxe individuale, de unde se
vor scoate la mişcare 2-3 ore/zi.
159
Sistemele de reproducție utilizate la specia caprină sunt: mon ta (monta naturală) și

î n s ămânțarea (însămânțarea artificială I.A.), în cazul montei aceasta fiind: monta liberă,
monta liberă cu grupe de rotație, monta în harem, monta dirijată, monta dirijată în harem, iar
însămânțarea se poate face cu: material seminal brut, material seminal diluat, material seminal
refrigerat și material seminal congelat.
Trebuie să amintesc aici faptul că în lumea crescătorilor există o dilemma în ceea ce
privește utilizarea la reproducție a țapilor cu coarne sau a celor fără coarne, astfel se impune o
analiză atentă a aptitudinilor de reproducție la țapii fără coarne, deoarece literatura citeaz ă că
aceștia utilizați la reproducție poate produce apariția hermafodiților, a sterilității mai frecvante
la masculi. Lipsa coarnelor este determinată de o genă dominantă H, iar prezența lor de o
genă recesivă h. În cazul împerecherii heterozigoților masculi și femeli Hh rezultă 25 %
indivizi HH, lipsiți de coarne și sterili, precum și 50% Hh și 25% hh care sunt fecunzi.
Controlând efectivele constatăm că sunt indivizi care în locul coarnelor au pe regiunea frunții,
în locul coarnelor mici excrescențe cheratinizate, de formă alungită, dispuse paralel sau sunt
formă de V întors, ei fiind heterozigoți și recomandați pentru reproducție, concluzionând
putem afirma că avem variantele H fără coarne; h cu coarne; HH fără coarne cu sterilitate;
Hh fără coarne dar fecunzi; hh cu coarne fecunzi.
M o n t a reprezintă actul fiziologic prin care are loc împerecherea între masculul care
prezintă reflexe sexuale normale și femela care prezintă călduri, rezultatul final fiind
instalarea stării de gestație, indiferent de siste mul practicat,fiecare având specificitatea sa:
o m o n t a l i b e r ă se caracterizează prinîntreţinerea ţapilor cu caprele la păşune, întreaga
perioadă de montă, încărcătura optima fiind de 1/40, dar când suprafața de pășune este
mare încărcătura scade la 1/15-20, prin acest sistem nivelul fecundității atinge pentru
primele 3-4 săptămâni o valoare de 90 %, după care scade treptat până la 40-50%, spre
finalul sezonului de montă. Nivelul mai redus al fecundității se presupune că ar fi din
cauza epuizării fiziologice și sexuale a țapilor, precum și luptei pentru ierarhie dintre
țapi, mai ales când avem cu și fără coarne, țapii în vârstă de 4-5 ani, cu coarne sunt
dominant în turme față de cei tineri și cei fără coarne. Dacă se folosește la țapi un ham
cu suport de marcare colorat, cu diferite culori, acesta colorează crupa caprei putând
avea o oarecare certitudine a originii produsului, incertitudinea fiind mai mare în cazul
în care pe o capră au sărit mai mulți masculi;
o m o n t a l i b e r ă c u g r u p e d e r o t a ţ i e se utilizează în cazul în care există
posibilitatea schimbării periodice a ţapilor, efectivul de ţapi prevăzut pentru o turmă, se
împarte în grupe: una care montează în turmă 3-7 zile şi una în refacere, formată din
160
ţapi întreţinuţi în boxe individuale hrăniţi stimulativ la discreţie, sistemul asigurând o

fecunditate potenţială de 92-95%;
o m o n t a î n h a r e m se utilizeză în crescătoriile cu efective reduse de capre, 100-150
capete, asigurând un ţap la un grup de 40-50 capre care vor păşuna separat pe parcele
delimitate, metoda având avantajul că se cunoaşte originea maternă și paternă a
produşilor, dar nu se poate aplica la efective mari datorită costului ridicat cu parcelarea
păşunii, fecunditatea înregistrată este de 90-95%;
o m o n t a d i r i j a t ă constă în efectuarea montei de două ori pe zi (dimineaţa şi seara) cu
consum mare de muncă, dar asigură indici de fecunditate 93-98 %. Se realizează prin
intervenţia crescătorului care imobilizează capra pentru montă sau o introduce într-o
boxă unde se găseşte ţapul nominalizat şi aşteaptă până se efectuează monta;
o m o n t a î n h a r e m se practică pentru caprele cu temperament vioi şi sperioase care se
lasă mai greu montate în prezenţa omului, masculii sunt cazaţi în boxe cu suprafață
mare (3x4 m) unde se introduc zilnic 1-4 capre în călduri, iar în dimineaţa următoare
caprele sunt scoase în turmă şi se aduc cele depistate în ziua şi noaptea anterioară.
Însămânțarea reprezintă o biotehnică de reproducție ce presupune plasarea
materialului seminal mascul la nivelul tractului genital femel (intravaginal, la intracervical,
transcervical, intrauterin prin metodă laparoscopică), cu scopul instalării stării de gestație,
obținerii produsului în urma fătării.
Țapii utilizați pentru recoltare de spermă, în vederea practicării însămâțărilor, sunt
supuși examinării libidoului, a manifestării reflexelor de erecție și ejaculare, în sistemul de
punctare 1-10, fiind admiși doar cei care întrunește nota minimă șapte, iar de la cei reținuți
trebuie recoltate 10-15 ejaculate, pentru eliminarea resurselor spermatice vechi, apoi se
examinează calitatea materialului spermatic pe baza mediei spermogramelor a 3-5 ejaculate,
fiind reținuți doar cei care întrunesc condițiile minime: volumul ejaculatului de ninimum 0,5
ml (limitele fiind de 0,5 – 2 ml); concentranția minimum 1miliard spermatozoizi/ml (limite 1 -
4 miliarde/ml); mobilitatea minimum 70 % sau 0,7; spermatozoizi neviabili și anormali,
maximum 15 % (Gordon J., 2004). Culoarea materialului seminal este corelată cu densitatea
acesteia, astfel Corcy J.C., citat de Vlad I. ș.a., 2003, arată că o culoare ușor gălbuie, către
transparent este asociată cu o densitate de circa 1 miliard spermatozoizi/ml, iar cea albă-
sidefie este asociată unei concentrații de 3-4 miliarde spermatozoizi/ml. Țapii pot fi recoltați
de 3-4 ori/zi la interval de 3 ore între recoltări.
Însămânțarea se poate face utilizând: material seminal (spermă) brut; material
seminal diluat; material seminal refrigerat; material seminal congelat, obișnuit un ejaculat
mediu ca volum asigurând însămânțarea a 3-6 capre, cu o concntrație pe doză de la 600
161
milioane la 1,2 miliarde spermatozoizi, în cazul utilizării materialului seminal brut, acesta
putând fi păstrat la temperatura camerei timp de maxim 3 ore. În cazul spermei diluate și
refrigerate la +2-+5 0C, păstrarea se poate face la 24-48 ore, dar trebuie să ținem seama de
faptul că fiecare zi de stocare reduce capacitatea fecundantă cu 10-35 %, dintr-un ejaculat
putând insemina 15-20 capre, iar sperma congelată diluată în raport de 19:1 se poate păstra
timp îndelungat la -196 0C, dar literatura recomandă utilizarea ei în primele 6 luni după
congelare, (Zamfirescu S., 2009). În cazul în care nu se dispune de un laborator, unde să
efectuăm determinarea densității spermei, diluția se face în cazul celei de culoare gălbui
transparentă de 5 ori, iar a celei alb-sidefii de 10 ori.
Gestaţia la capră durează în medie 150 de zile (145-158 zile; 140-160 zile), durata
mai scurtă fiind în cazul fătărilor gemelare, iar la finalul gestației apar semnele pervestitoare
ale fătării: coborârea abdomenului și scobirea flancurilor; congestia vulvei și relaxarea
ligamentelor de la baza cozii; congestia și creșterea volumului gla ndei mamare; scurgere
vaginală a unui mucus filant, chiar sangvinolent; căutarea unui loc de fătare ferit; atenție
mărită la zgomote; neliniște și lovirea pardoselei sau pământului cu picioarele; apariția
pungilor fetale la nivelul vulvei, urmată de ruperea lor și scurgerea lichidului amniotic, din
acest moment până la fătare nu trebuie să treacă mai mult de două ore. Actul fiziologic al
fătării decurge de regulă între 20-45 minute, în cazul gemenilor intervalul dintre produși fiind
de 15-120 minute, iar placenta va fi expulzată la un interval de 2-5 ore după expulzarea
fătălui.
T e h n o l o g i a c r eș t e r i i i e z i l o r ș i a t i n e r e t u l u i c a p r i n , presupune ca în
cazul iezilor imediat după fătare, atenția să se îndrepte asupra lor, dar în cazul în care fătarea a
decurs normal nu acționăm decât prin a curăța mucusul care ar putea obtura nările și gura,
apoi se lasă pentru a fi linși de către capra mama. În cazul în care constatăm dificultăți în
respirație și după curățarea căilor de admisie a aerului, se va tine cu capul în jos pentru a iriga
mai bine zona capului, iar dacă sunt fătări multiple se va avea în vedere faptul că după
expulzia primului produs, capra iși îndreapta atenția asupra lui, neglijând următorul venit, iar
pentru a preîntâmpina asfixia lui, efectuăm noi îngrijirea lui, ce mari cu mase corporale de 4-5
kg pot intra în coma necesitând reanimarea, cel mai ușor fiind prinderea de membrele
posterioare și pendularea viguroasă stânga dreapta, aceasta stimulând respirația. Ca și cazuri
particulare putem aminti faptul că dacă capra nu abordează mielul în maximum 1,5 ore de la
fătarea acesta poate fi pierdut, dacă nu reușim să asigurăm adopția de către o altă capră; dacă
în turmă au apărut exemplare caprine care manifestă artrită encefalopatică caprină (similar
EST de la oaie), acestea se izolează, fără ai permite accesul la miel; dacă unei capre cu
produși gemelari i-a murit un produs, suntem obligați să practicăm mulgerea jumătății rămase
162
nesupte. De asemenea după fătare se face toaleta ugerului caprei prin spălare şi stergere
pentru ca iedul să poată consuma colostrul, consumul fiind obligatoriu a se efectua în primele
3 ore după fătare, cunoscând proprietățile sale, acestea depreciindu-se, ca la 3 zile să aibă o
compoziție asemănătoare cu a laptelui, tabelul 50.
Tabelul 50.
Compoziția colostrului în primele 5 zile de la fătare
Ziua
Specificare
1 2 3 5 7
Apă 81,17 85,26 86,03 86,73 86,91
S.U. 18,83 14,74 13,97 13,27 13,09
Lipide 8,21 5,15 4,64 3,88 3,95
Lactoză 3,39 3,80 4,23 4,24 4,21
Proteine totale 5,69 4,21 3,60 3,53 3,52
Cazeină 3,14 3,18 2,84 2,83 2,89
Cazeină-globulină 4,90 3,58 3,193 3,11 3,12
Albumină 0,79 0,64 0,41 0,43 0,40
Globulină 1,76 0,40 0,35 0,28 0,23
Cenușă 0,88 0,90 0,86 0,85 0,86
Pentru a evita pierderile după fătare se va asigura obligatoriu un adăpost curat, cu

aşternut de paie uscate, lipsit de curenţi reci de aer, constituindu-se grupe omogene de câte
25-30 capre împreună cu iezii lor.
În tehnologia de creştere a iezilor se disting două metode: nat ur al ă şi art i f i ci al ă .
C r e ş t e r e a n a t u r a l ă a i e z i l o r , constă în consumul la discreţie a laptelui matern
până la vârsta de 2-3 luni când are loc înţărcarea, (figura 49) dar paralel se poate administra şi
furaj suplimentar, după înțărcare numai iezii mai slabi rămân cu mamele lor încă două trei
săptămâni. După două trei săptămâni li se administrează iezilor la discreţie fân de otavă cu
procent mare de leguminoase, amestec de concentrate fin măcinate (ovăz, orz, porumb, tărâţe)
şi morcovi tocaţi. La acestea se adaugă 5 g sare, 5-7 g supliment de Ca, cantitate care poate
creşte la 10 g la vârsta de 2-3 luni. În primele săptămâni iezii consumă 20-30 g/cap/zi, iar
până la 2-3 luni, 150-200 g, după circa 12-15 zile iezii născuţi primăvara pot merge în special
pentru mişcare împreună cu mamele lor la pășune , la fel şi cei născuţi iarna se scot la padoc
când temperatura o permite. Pentru a obţine rezultate bioeconomice certe este bine ca după
14-16 zile să se aplice metoda creşterii separate a iezilor de mame, în acest scop se va realiza
în adăpostul comun, un compartiment special pentru iezi, separat de restul încăperii printr-un
gard mobil care permite accesul lor la mame pentru supt. Accesul la supt este facilitat de 2-3
ori/zi, caprele fiind scoase în afara timpului de supt la padoc sau la păşune, noaptea iezii pot
rămâne alături de mamele lor. Pentru obişnuirea cu acest sistem de întreţinere este bine ca
separarea să se asocieze cu un stimul sonor (clopoţel), astfel că după trei patru zile la auzul
163
stimulului mieii se vor separa singuri de mamele lor. În acest fel caprele mame consumă
liniştite furajele, ceea ce duce la creşterea producţiei lactante, iar iezii vor suporta mai uşor
stresul de înţărcare. Se va acorda atenţie iezilor care au o masă corporală redusă la naştere,
aceştia trebuind să sugă de mai multe ori pe zi.
C r e ş t e r e a a r t i f i c i a l ă a i e z i l o r constă în separarea iezilor de mame după patru
zile de la fătare şi hrănirea lor cu înlocuitori de lapte şi furaje suplimentare, astfel se va
valorifica întreaga producţie de lapte a caprelor. Acest sistem de creştere presupune mulgerea
în perioada de maxim a curbei de lactaţie (primele 2-3 luni), fiind generalizat în ţări cu
tehnologii intensive de exploatare. Avantajele acestui sistem de creştere sunt: atenuarea
stresului de înţărcare; supravegherea bună a iezilor; sporirea prolificităţii; recuperarea iezilor
orfani; obţinerea de iezi în extrasezon; precocizarea reproducţiei; testarea timpurie a
tineretului mascul pentru reproducţie; automatizarea procesului tehnologic din ferme, (figura
49). Alăptarea artificială a iezilor se poate face la găleată sau la biberon când numărul
acestora este mai redus; la tetine fixate pe recipienţi de tip “bar”; instalaţii automate în boxe
speciale în care se introduc 10-12 iezi, unde se găseşte şi fân de lucernă, nutreț combinat şi
apă potabilă la discreţie. Alimentaţia numai pe bază de dietă lichidă favorizează dezvoltarea
stomacului glandular în detrimentul prestomacelor, predominaţa fibroaselor diminuează
dezvoltarea cheagului, iar predominaţa concentratelor duce la acidoză rumenală şi abcese ale
ficatului. Proporţia optimă de fibroase este de 15 %, peste această limită are loc scăderea
sporului mediu zilnic. Condiţiile de microclimat din adăpost trebuie să asigure: temperatura
de 18-20 0C în primele 10 zile după care scade la 12-15 0C, umiditate relativă 60-65 %, viteza
curenţilor de aer 0,2 m/s. Substituientul de lapte este alcătuit din 70 % lapte smântânit
deshidratat, 20-30 % grăsime, 1 % lecitină, 1 % nucleu vitamino mineral cu antibiotic şi
antioxidanţi; S.U. = 18-19 % asemănător cu laptele de capră. Reconstituirea laptelui se face în
raport de 1 la 6 apă. O parte din apă se adaugă la temperatura de 70 0C amestecând timp de 5
minute pentru distrugerea florei saprofite şi abacteriilor, după care se adaugă restul de apă la
40 0C. Administrarea se face în prima săptămână la temperatura de 35-37 0C, după acest
interval de timp administrarea se poate face şi la temperatura de 4 0C sau cea a apei de
robinet. Obişnuirea la tetină se face în timp de 4-5 zile cu înfometare timp de 4-6 ore după
care au acces liber la consum, (tabelul 51). După instalarea reflexului de supt, substituientul
de lapte se distribuie la ore fixe 6-10-14-18-22. În perioada 1-40 zile iezii consumă circa 12
kg substituient solid 1,40 kg SU/kg spor, 3,5/5 kg fân, 4–5 kg nutreţ concentrat, sporul mediu
zilnic fiind de 200 g/zi. Substituentul de lapte va fi supus la trei teste: biologic, testul gradului
de fluiditate şi comportarea în instalaţia de alăptare, testul de laborator al diametrului
particulelor de grăsime şi cel bacteriologic.
164
Tabelul 51.
Cantitatea de lapte pentru perioada 0-3 luni
Săptămâna
Specificare
1 2-3 4-6 7-8 9-12
Cantitatea de lapte g/tain 150 200 350 250 150
Număr de tainuri/zi 5 4 3 3 3
Fig. 49. Alăptarea naturală și artificială a iezilor , sursa foto original, internet pentru
alăptarea artificială
165
Trecerea de la regimul lactant, la cel solid se face treptat prin reducerea numărului de
mese de două pe zi, apoi una la 4 zile şi în final una la 2-3 zile timp de o săptămână, după care
se întrerupe definitiv laptele. Indiferent de sistemul de creştere se va sigura apă proaspătă, nu
foarte rece, precum şi sare sub formă de brichete sau bulgări.
Î n ţ ă r c a r e a i e z i l o r , are loc odată cu întreruperea definitivă a alăptării naturale
odată cu separarea de mame sau cu sistarea administrării înlocuitorului de lapte în cazul
alimentaţiei artificiale. Înţărcarea se efectuează difert în funcţie de obiectivul direcţiei de
exploatare, de vârsta şi masa corporală a iezilor, de destinaţia acestora, dar poate fi un factor
de stres, atât pentru ied cât şi pentru capra mamă, care poate cauza îmbolnăvirea şi câteodată
chiar moartea lor. Din acest motiv, crescătorul trebuie să conducă procesul de înţărcare cu
mare atenţie şi să ofere acele condiţii de viaţă în care stresul este minim.
Țăpișorii ar trebui să fie înţărcaţi până la vârsta de 3 luni, astfel se va evita montarea
caprelor adulte sau a ieduțelor din generația lor, ieduțele putând fi păstrate în turmă o perioada
mai mare de timp în cazul în care crescătorul nu este afectat de consumarea de către ele a unei
părți din producția de lapte a caprelor mame , dar trebuie ținut cont de teoria că ieduţele se
dezvoltă mai bine dacă sunt înţărcate nu mai târziu de vârsta de 4 luni. La efectuarea înțărcării
trebuie să ținem cont de unele recomandări ale crescătorilor americani, care spun că: trebuie
făcută dimineața, în condiții meteorologice favorabile, fără ploaie, sau temperaturi ridicate;
ducerea iezilor pe pășuni, sau în țarcuri, este recomandat a se face dacă drumurile sunt
prăfuite, după ce acestea au fost stropite, pentru a nu se ridica praful, având în vedere că
acesta provoacă pneumonii.
Înţărcarea se face la începutul dimineţii în condiţii climatice bune: fără ploaie,
temperaturi ridicate sau prea scăzute care accentuează stresul. Dacă ducem iezii în alt ţarc,
care se situează la distanţă mare, este recomandat ca drumurile prăfuite să fie stropite cu apă
pentru a evita inhalarea prafului de către iezi, ceea ce conduce la pneumonie; temperaturile
caniculare fac ca animalele să sufere, pierzand în greutate, animalele fără coarne suferind mai
mult stres termic, pe când cele cu coarne și urechi late rezistă mai bine, acestea acționând ca
un radiator care răcește sângele înante de a ajunge la creier. Se consideră că pentru a se
combate stresul de înțărcare, este mai bine ca tineretul înțărcat să rămână în țarcurile unde au
stat cu mamele lor, fiind scoase acestea din urmă, iar dacă avem înțărcați masculi în mai
multe etape, atunci cei mai mici nu se vor introduce direct între cei înțărcați anterior, care deja
au stabilită ierarhia în grup și vor avea un comportament agresiv, ci se introduc pas cu pas,
sub supravegherea unui îngrijitor, asta până la reașezarea ierarhiilor, în cazul femelelor
166
agresivitatea nu este atât de pregnantă, dar totuși există, fugărind ieduțele nou introduse în
turmă, până când acestea își acceptă poziția individuală în turmă.
Iezii înţărcaţi, întreţinuţi la păşune, trebuie furajaţi suplimentar pentru a acoperi
deficitul de hrană, neasigurat de plantele verzi. De asemenea, când se hrănesc împreună, se
stabilesc contacte cu caracter familial, care consolidează omogenitatea grupului ceea ce îi
distrage de la luptele pentru ierarhie dra există indivizi care nu reuşesc să se integreze în
grup, ei prin izolare, devenind o ţintă uşoară pentru prădători. O metodă eficientă de
combatere a luptei pentru ierahiei constă în introducerea în turmă a 2-3 capre adulte, care vor
deveni lideri de grup iar iezii tineri le vor imita în comportament.
La efectuarea înțărcării trebuie s ă ținem cont de efectul negativ al acesteia și asupra
mamelor, mai ales dacă aceasta se face brusc, la rasele exploatate pentru lapte, produce o
creștere a presiunii intramamare ce cauzează rupturi ale capilarelor urmate de mastite, care
pot compromite definitiv animalele, iar pentru preîntâmpinare fenomenului nu acționăm prin
suprimarea apei, ci prin supraveghere și mulgerea celor cu probleme.
Un alt factor cu acțiune negativă asupra tineretului ovin înțărcat, dar care are efect
nefast și asupra caprelor adulte, îl reprezintă schimarea bruscă a furajării, de exemplu după
înțărcare hrană cu masă verde exclusivă, duce la afecțiuni digestive grave, până la moartea
animalelor, dat fiind faptul că la rumegătoare, rumenul este populat cu o microfloră
simbiontă care, prin enzimele secretate, ajută la digestia furajelor, iar pentru un furaj nou sunt
necesare cel puţin 10 zile, ca populaţiile de microorganisme să se schimbe (sub aspectul
apariţiei şi raportului dintre ele) şi să digere eficient hrana ingerată, fără a perturba sănătatea
animalului.
Se recomnadă ca iezi să fie deparazitaţi de două ori, înainte de înţărcare, prima dată la
vârsta de o lună şi a doua oară la două luni, precum și vaccinați antibacterian, aceasta putând
fi efectuată la înţărcare urmând ca a doua doză să fie aplicată în decurs de 2-3 săptămâni
ulterior acestei date.
După cum se poate observa, înţărcarea iezilor este un moment important în activitatea
unei ferme de capre, iar modul cum este realizată se va reflecta în eficienţa creşterii. În
general se acţionează prin oferirea unor condiţii optime de întreţinere şi hrănire pentru a
reduce la minim factorii de stres, care sunt principala cauză a îmbolnăvirii iezilor.
În cazul caprinelor, în funcție de intensivizarea exploatării, competențele personalului
de deservire și capacitatea financiară, se pot practica următoarele sisteme de înțărcare:
 înţărcarea ultratimpurie (ultra precoce) este caracterizată separarea iezilor de caprele
mame după perioada colostrală, de 1-2 zile, perioadă în care dacă iedul suge mai des şi
se imunizează pasiv, înţărcarea se poate face mult mai repede, dar nu la mai puțin de 12
167
ore de la fătare, literatura de specialitate atribuie metodei stres de înţărcare este mare,
(Solaiman G.S, 2010). Înţărcarea ultraprecoce se foloseşte pe scară largă în fermele
industriale de caprine, exploatate pentru lapte sau carne din vestul Europei (Franţa,
Anglia, Italia, Germania, Olanda, Belgia, Spania). Prin această metodă de înţărcare se
vizează suprimarea suptului cât mai timpuriu, în cazul iezilor destinaţi pentru carne
(îngrăşare), caprele mame fiind pregătite pentru un nou ciclu de reproducere, iar în
fermele a căror obiectiv principal este producţia de lapte, prin înţărcarea ultratimpurie,
caprele pot fi mulse o perioadă de până la 10 luni, dar trebuie să li se asigure repaus
mamar timp de 2 luni, necesar refacerii organismului înainte de o nouă fătare, dar
înţărcarea ultraprecoce se practică la iezii orfani şi la unul sau mai mulţi iezi gemeni a
căror mamă are o producţie mică de lapte, ce permite creşterea doar a unui singur ied;
 înţărcarea timpurie (precoce) se face după depăşirea perioadei critice ulterioară fătării,
pe grupe de iezi cu vârste cuprinse între 15-20 zile, iezii consumă fân şi concentrate
începând cu vârsta de două săptămâni. Astfel, se poate organiza furajarea suplimentară,
în zone separate de caprele mame, la 10 zile de la începerea fătărilor pentru a favoriza
dezvoltarea prestomacelor.După înţărcare iezii vor fi hrăniţi artificial cu substituenţi de
lapte sau lapte şi cu furaje solide (fân, concentrate). Pentru a se obişnui cu noul tip de
hrănire iezii sunt dirijați individual timp de 1-2 zile la tetinele automatului cu lapte
reconstituit, această alăptare artificială fiind aplicată până la vârsta de 30-35 zile după
care iezii vor primi doar dietă solidă alcătuită numai din fân şi concentrate. Se
recomandă ca fibroasele să fie reprezentate de leguminoase sau amestec de leguminoase
şi graminee a căror recoltare s-a făcut până în faza de înflorire, iar furajele combinate
trebuie să aibă o granulaţie medie şi un conţinut de 18 % PB în prima lună după
înţărcare respectiv 16 % PB în următoarele săptămâni. Metodă se aplică la rasele de
capre de carne sau lapte având ca scop recuperarea caprelor mame pentru reproducţie
sau creşterea perioadei de lactaţie;
 înţărcarea semitimpurie se efectuează la vârsta iezilor de 40-45 zile şi o masă
corporală de 10-11 kg aceștia nefiind destinați activității de reproducție, dar pentru
reducerea stresului la înţărcare, se aplică furajarea suplimentară de la vârsta de 10-12
zile cu acelaşi tip de furaj descris la metoda anterioară, însă nu se mai aplică dieta
lichidă, alăptarea artificială. Pentru a suplini laptele matern furajul combinat trebuie să
conţină 10-20 % lapte praf şi să aibă un conţinut de 18-20 % PB;
 înţărcarea tardivă constă în separarea iezilor de caprele mame și suprimarea suptului
la vârst de 2-3 luni, când majoritatea iezilor masculi se vând, iar ieduţele se înţarcă
pentru a recolta producția de lapte a caprelor, metoda practicându-se la tineretul caprin
168
reţinut pentru prăsilă. Atenuarea stresului de înţărcare se realizează prin aplicarea unei
faze de tranziţie timp de 3-5 zile, în primele două zile iezii se separă seara de caprele
mame, care se mulg dimineaţa şi apoi se lasă iezii cu ele pe parcursul întregii zile, iar
din ziua a treia caprele se mulg dimineaţa şi seara şi se lasă cu iezii 2-3 ore la prânz în
perioada de odihnă, după ziua 5 separarea rămâne definitivă. Această metodă este mai
laborioasă, având în vedere legătura strânsă între iezi şi capre, dar este mai puţin
stresantă decât metodele anterioare, deoarece iezii sunt obişnuiţi să consume fân şi
concentrate de timpuriu şi în momentul înţărcării necesarul de substanţe nutritive este
asigurat aproape în totalitate din dietă solidă, miei slab dezvoltaţi, cu mase corporale
reduse, (frecvent proveniţi din fătările duble) se mai lasă la caprele mame până ating o
greutate minimă de 15-17 kg sau se vând pentru carne;
 înţărcarea foarte tardivă se practică numai pentru iezii selectaţi pentru prăsilă, când
aceștia au vârsta de circa 3,5-4 luni şi o greutate corporală între 22-25 kg, în cazul care
iezii neglijează suptul şi există pericolul ca caprei să se sisteze producția de lapte. Se
recomandă supravegherea atentă a tineretului deoarece dacă au o dezvoltare corporală
foarte bună pot avea loc monte fecunde, iar în acest caz înţărcarea se face până la vârsta
de 3,5 luni;
 autoînţărcarea se utilizează curent la rasele specializate pentru producţia de carne care
fată doi iezi şi se cresc în sistem extensiv, aceste capre de regulă nu se mulg şi iezii sug
până se autoînţarcă la o greutate de 30-40 kg, în funcţie de vârstă şi rasă. Este bine să se
facă castrarea iezilor masculi până la vârsta de 3,5 luni pentru a evita montarea caprelor
sau a surorilor din turmă. După autoînţărcare majoritatea ieduţilor se livrează la carne,
iar ieduţele vor forma o turmă separată până la trecerea lor la turma de bază.
T e h n o l o g i a a l i m e n t a ţ i e i c a p r i n e l o r se bazează pe faptul că acestea sunt

rumegătoare, au tractusul digestiv asemănător cu cel al altor rumegătoare, compartimentele
gastrice având următoarele caracteristici: rumenul cel mai dezvoltat compartiment are o
capacitate de 10-20 de litri în funcţie de tipul de hrănire (12-28 l), conținând o multitudine de
microorganisme (bacterii şi protozoare) care produc enzime ce digeră fibrele (în special
celuloză) din hrana caprelor şi le transformă în acizi graşi volatili (acetic, propionic şi butiric),
ei fiind absorbiţi prin peretele ruminal şi furnizează aproape 80 % din energia necesară
animalului. Microorganismele ruminale pot converti componentele hranei rezultând produşi
finali ca aminoacizi esenţiali, vitaminele complexului B şi vitamina K, iar o parte din aceste
microorganisme sunt digerate în următoarele segmente ale tractului digestiv; reţeaua este o
parte a rumenului de care este separată printr-un perete incomplet peste care trece furajul
169
supus digestiei, în sacii rumenali, ea fiind căptuşită cu o mucoasă, cu aspectul unui fagure de
miere având drept scop reţinerea furajelor suficient triturate si a lichidelor, urmând sa fie
reîntoarse în rumen doar furajele insuficient prelucrate mecanic, volumul acesteia fiind de 1-
1,8 litri (1,6-2,3 după alţi autori); foiosul are o capacitate de 0,9-1 litru. (0,75-1,2 l) este
prevăzut cu foarte multe pliuri (lamele) ce au rolul de a separa, prin stoarcere, fracţiunea
lichidă din furajele mărunţite care ajung în acest segment. Pliurile sau lamelele foiosului, la
specia ovină sunt de patru categorii: primare, secundare, terţiare şi cuaternare la capră cele
cuaternare lipsesc, numărul acestor lamele fiind de aproximativ 35, mult mai mic decât la
vacă al cărui foios conţine în jur de 169 lamele; cheagul sau stomacul “adevărat” sau
abomasumul, are un volum de 3,8 litrii, (2,1-4 l), funcționalitatea lui fiind similară cu cea a
stomacului uman, conţinând acid clorhidric şi enzime digestive care scindează particulele din
hrană înainte ca acestea să ajungă în intestinul subţire.
De asemenea, asemănător cu vacile de lapte, producția mare de lapte a caprelor
permite această comparație, prezintă două perioade distincte de producție: perioada de
lactație și perioada uscată, din punct de vedere al necesarului nutrițional există oscilații în
funcție de perioadă, de la 1 la 4 în ceea ce privește energia, respectiv 1 la 6 pentru proteină,
asta în condițiile în care capacitatea ingestei variază de la 1 la doar 1,5. Astfel se observă un
decalaj major între necesar și ingestă, ceea ce ne permite să afirmăm că există perioade cu
deficit și cu excedent, dar în cazul energiei deficitul este compensat din rezervele interne, care
în condiții de excedent se refac, probleme existând în cazul deficitului de proteină, rezervele
scăzute neavând capacitate de compensare, rezultând o scădere a producției, iar excesul de
azot în alimentație se elimină prin urină. Din cauza rolului de tampon al rezervelor corporale
în evoluția ciclului productiv, este obligatoriu să fie e s t i m a t i n d i f e r i t e s t a d i i
f i z i o l o g i c e : înainte de repaosul mamar, în ultimele 15 zile ale repaosului mamar, la 45 de
zile de lactaţie, la începutul păşunatului, în timpul perioadei de montă sau în timpul verii.
Evaluarea se face ținând cont de vârstă, nivel de producție, specificul formatului corporal,
utilizând metoda INRA-1988, privind evaluarea statusului corporal prin palpare a regiunii
șalelor (lombare) și sternului (lombar-apreciem starea mușchiului longissimus dorsi, sub
aspectul dezvoltării acestuia și existenței țesutului adipos; sternal -apreciem depunerea
țesutului adipos ca depozit), prin acordarea de note de la 0-5, având în vedere că la care
depunerea de depozite subcutane este aproape absentă, însă intraabdominal se citează
depozite de 5-8 kg. Statusul corporal pentru momentele amintite, în condiții normale,
înregistrează următoarele valori: pâna la repaosul mamar 2,25-3,50; înainte de fătare 2,75-
3,50; după 45 de zile de lactație, nota medie să nu scadă sub 2 și nu scadă mai mult de 1,25
față de cea de la fătare.
170
Necesarul de energie și proteină pentru întreținere (funcțiile vitale) și gestație , alături

de cele de macroelemente Ca și P, sunt prezentate în tabelul 52, cu mențiunea că în cazul
întreținerii pe pășuni joase necesarul de energie se majorează cu 10-20%, iar pentru pășuni
înalte (colinar, deal, munte) cu 30-80 % în funcție și de calitatea acestora. În primele 3 luni de
gestație necesarul este identic cu cel de întreținere, iar în următoarele două luni aportul de
energie se majorează cu 13, respectiv 25 %, iar pentru proteine cu 80 respectiv 120 %.
Pentru prima lună de lactație necesarul este prezentat în tabelul 53, iar pentru
următoarele luni în tabelul 54.
Tabelul 52.
Aporturile alimentare recomandate şi capacitatea de ingestie a caprinelor la nivel de
întreţinere şi în perioada de gestaţie, (după J.C Corcy, 1991)
Masa Capacitate de
Necesar
corporală, Stadiul fiziologic ingestie
kg UFL PDI, g Ca, g P, g SU, kg USL*
Întreţinere şi debutul gestaţiei 0,58 37 3,0 2,0 1,07 1,52
40 Luna a 4-a de gestaţie 0,67 57 5,0 5,5 1,07 1,52
Luna a 5-a de gestaţie 0,75 77 7,0 30, 0,97 1,43
Luna a 5-a de gestaţie 0,88 91 8,5 3,7 1,09 1,53
Tabelul. 53.
Aporturile nutriționale recomandate şi capacitatea de ingestie a caprelor în decursul
primei luni de lactaţie, (după J.C. Corcy, 1991)
Aporturi alimentare recomandate
Masa Lapte
PD (g)
corporală, kg Kg/zi UFL Ca P
s. 1 s. 2 s. 3 – 4
1 1,07 60 88 88 8,0 4,5
2 1,20 77 121 133 12,0 6,0
3 1,31 93 153 178 15,5 7,5
50
4 1,70 138 198 223 18,5 8,5
5 2,08 183 243 268 21,0 9,5
6 2,47 228 289 313 23,5 10,5
1 1,17 67 95 95 6,5 5,0
2 1,30 87 128 140 12,5 6,5
3 1,41 100 150 185 16,0 8,0
60
4 1,80 145 205 230 19,0 9,0
5 2,18 190 250 275 21,5 10,0
6 2,57 235 295 320 24,0 11,0
1 1,27 73 101 101 9,0 5,0
2 1,40 90 134 146 13,0 7,0
3 1,51 106 176 191 16,5 8,5
70
4 1,90 151 211 236 19,5 9,5
5 2,28 196 256 281 22,0 10,5
6 2,67 241 301 326 24,5 11,5
171
Continuare tabelul 53.

Masa Capacitatea de ingestie
Lapte
coprporală Săpt. 1 Săpt. 2 Săpt. 3 Săpt. 4
kg/zi
kg SU, kg USL SU, kg USL SU, kg USL SU, kg USL*
1 1,08 1,34 1,25 1,55 1.35 1,68 1,43 1,77
2 1,30 1,52 1,50 1,74 1.63 1,89 1,72 1,99
3 1,52 1,68 1,75 1,93 1.90 2,11 2,00 2,21
50
4 1,74 1,84 2,01 2,12 2.18 2,30 2,29 2,43
5 1,96 2,01 2,25 2,31 2.45 2,51 2,58 2,65
6 - - 2,51 2,51 2.73 2,72 2,88 2,86
1 1,18 1,41 1,36 1.62 1.48 1,77 1,56 1,86
2 1,40 1,57 1,61 1.81 1.75 1,98 1,85 2,08
3 1,62 1,74 1,87 2.01 2.08 2,18 2,14 2,29
60
4 1,84 1,91 2,12 2.20 2.30 2,38 2,43 2,42
5 20,6 2,07 2,37 2.39 2.58 2,59 2,72 2,74
6 - - 2,62 2.58 2.65 2,80 3,00 2,96
1 1,27 1,49 1,47 1.71 1.60 1,86 1,68 1,96
2 1,49 1,65 1,72 1.90 1.88 2,08 1,97 2,18
3 1,71 1,81 1,98 2.09 2,14 2,27 2,26 2,40
70
4 1,93 1,98 2,22 2.28 2,41 2,48 2,55 2,62
5 2,15 2,15 2,48 2.48 2,69 2,69 2,84 2,84
6 - - 2,74 2.67 2,97 2,89 3,13 3,05
Tabelul 54.
Aporturile nutriționale recomandate şi capacitatea de ingestie a caprelor în decursul
următoarelor luni de lactaţie (după J.C. Corcy, 1991)
Masa Aporturi recomandate Capacitate ingestie

Lapte,
corporală,
kg/zi UFL PDI, g Ca g P, g SU, kg USL*
kg
1 1,07 88 8,0 4,5 1,50 1,89
2 1,46 133 12,0 6,0 1,81 2,09
3 1,84 178 15,5 7,5 2,11 2,32
50
4 2,23 223 18,5 8,5 2,42 2,55
5 2,61 268 21,0 9,5 2,72 2,78
6 3,00 313 23,5 10,5 3,03 3,02
1 1,17 95 8,5 5,0 1,64 1,96
2 1,56 140 12,5 6,5 1,94 2,19
3 1,94 185 16,0 8,0 2,25 2,42
60
4 2,33 230 19,0 9,0 2,55 2,65
5 2,71 275 21,5 10,0 2,86 2,88
6 3,10 320 24,0 11,0 3,16 3,11
1 1,27 101 9,0 5,5 1,77 2,06
2 1,66 146 13,0 7,0 2,07 2,29
3 2,04 191 16,5 8,5 2,38 2,52
70
4 2,43 236 19,5 9,5 2,68 2,75
5 2,61 281 22,0 10,5 2,99 2,99
6 2,30 326 24,5 11,5 3,30 3,23
*USL = unități de sațietate rumegătoare în lactație
În cazul producției de lapte, pentru producerea unui kilogram de lapte cu 3,5 %

grăsime, și 2,9 % proteină, trebuie să se asigure un necesar de 0,385 UFL (1UFL = 1700 kcal
EN) și 45 g PDI, la stabilirea necesarului de energie s-a ținut cont de faptul că pierderea 1 kg
echivalează cu un aport de 3,7 UFL, iar acumularea unui kilogram necesită 3,9 UFL.
172
În ceea ce privește necesarul de vitamine și minerale, pentru întreținere, raportat la o

capră cu o masă corporală de 60 kg, presupune un aport de 4 g calciu și 3 g fosfor, la fel și
pentru luna 1-3 de gestație; pentru luna de gestație 4 -5, aportul de Ca se majorează cu 1,8
grame respectiv 2,5 grame, iar pentru P cu 1,25 respectiv 1,5 grame. Pentru lactație se arată că
nu se poate compensa în totalitate dislocarea de Ca și P din rezervele osoase, pentru primul
kilogram de lapte produs fiind necesare 4 g Ca și 2,5 g P, iar pentru al șaselea kilogram de
2,5 g Ca și 1,0 g P.
Pentru a avea o digestie tipică de rumegător, iezii, de la digestia monogastrică, parcurg
o serie de etape a funcțiilor digestive de la naștere pân ă în jurul vârstei de 3 luni:
 0-3săptăm âni , etapa de sugar, predomină consumul dietei lichide, digestia
monogastrică, dar după vârsta de 8-10 zile, iezii, consumă frunzulițe și floare
de fân, odată cu acestea pătrund în tubul digestiv și simbionții rumenali
(bacterii și protozoatre) , care grăbesc dezvoltarea prestomacelor, concomitent
cu scăderea funcționalității jgheabului sau gutierei esofagiene, care dispare la
6-8 săptămâni;
 3-8 săptăm âni , etapa de tranziție, asigură trecerea treptată la stadiul de
rumegător, crește eficiența degradării de către microsimbioți a hranei, au
capabilitatea de a sintetiza proteine proprii și vitamine din complexul B și K;
 8-12 s ăpt ămâni , etapa de rumegare, etapă caracterizată prin dezvoltarea
prestomacelor, ele ajungând la 80 % din volumul total al compartimentelor
gastrice.
La alcătuirea raţiei vom ţine cont de: gradul mare de selectare al furajelor; nevoia unei
structuri diversificate a furajelor; particularitatea de distingere a gustului în următoarea ordine
amar, sărat, dulce, acru; capacitatea de a-şi regla consumul în funcţie de temperatură. Este
falsă teoria conform căreia caprele pot fi întreţinute pe terenuri improprii altor specii, datorită
metabolismului intens pe care îl au, trebuie să le asigurăm raţii echilibrate cantitativ şi
calitativ pentru satisfacerea funcţiilor vitale, producţiilor de lapte, păr, puf şi iezi.
Caprele sunt puţin pretenţioase, însă lacome şi foarte capricioase faţă de starea
igienică a furajelor şi simţul preferenţial pentru anumite sortimente de nutreţuri, sau chiar
părţi din acestea, astfel ce consumă la un tain, poate refuza la altul (lucerna administrată în
aceeaşi zi ca masă verde la un tain, la altul din aceeaşi zi nu o consumă decât ofilită sau chiar
uscată; concentratele administrate ca uscate la un tain, le preferă umectate la alt tain).
Preferă păşunile montane cu diferiţi arbuşti, frunzele şi lăstărişul, mugurii de arbori,
plantele aromate, vegetaţia de pe pantele abrupte din zonele colinare, resturi de bucătărie,
resturi din grădinile de zarzavat, coji de fructe, pepeni, salată, păstăi de leguminoase, fructe
173
căzute din pomi. Consumă la nevoie dar în măsură mică şi coceni şi paie, dar evită vegetaţia
din zone joase, băltite cu mirosuri pestilenţiale, reziduriile apoase şi iarba prea suculentă.
Primăvara este necesară pregătirea caprelor pentru scoaterea la păşune, având în
vedere că ele sunt foarte lacome, ceea ce duce la apariţia tulburărilor gastro-intestinale.
Pregătirea se poate face prin administrarea de masă verde şi pălită. Consumul de masă verde
în perioada de păşunat este de 9-10 kg/cap/zi, consum ce asigură funcţiile vitale şi o producţie
de lapte de 2,5-3,0 l. Pentru producţii mai mari se poate majora cantitatea de masă verde sau
se va suplimenta raţia cu 0,3-0,4 kg concentrate (50 % purumb, 30 % tărâţe, 20 % şroturi),
care trebuie să asigure 0,385 UFL cu 45 g PDI (0,45 U.N. şi 50 g PBD)/ pentru un litru de
lapte. Tineretul de peste 6 luni consumă 5-6 kg masă verde, iar iezii după înţărcare 2-3
kg/cap/zi. Timpul de păşunat este de circa 10-12 ore în care intră şi cel rezervat mulgerii,
caprele adulte putându-se sătura în 5 ore datorită faptului că pot consuma 2 kg masă
verde/oră.
Dacă păşunea naturală este alcătuită din 80 % iarbă şi 20 % arbuşti, se poate aplica
sistemul mexican de exploatare cu capre şi bovine, astfel va fi valorificată 40 % de către
caprine şi 60 % de către bovine. În condiţii de exploatare intensivă pe pajişti cultivate, în zona
de câmpie, se vor constituii grupe de 50-80 capete din rase perfecţionate care vor paşte pe
parcele.
În perioada de stabulaţie care durează în medie 150 zile, pe timp frumos şi cu zăpezi
mai reduse caprinele pot fi scoase la păşunat, în rest vor fi întreţinute la adăpost cu furaje
grosiere şi eventual cu diferite fânuri, concentrate. Se va administra fibroase în cantitate de
cca 3 kg, nutreţ murat şi rădăcinoase 2-3 kg, 0,3-0,5 kg concentrate. Fânul se va administra în
trei tainuri de obicei după muls, iar concentratele în două tainuri în amestec cu nutreţ murat
sau rădăcinoase. La ţapii reproducători se va administra în perioada de montă 2-2,5 kg fân de
leguminoase, 1-1,5 kg morcovi şi 0,5-0,8 kg concentrate.
Adăparea se va face de 2 ori pe zi iarna şi de 3–4 ori pe zi vara, consumul de apă fiind
de 6 litri, iar în zonele mai aride se poate ajuge la un consum de 10-15 litri de apă. Pentru
producerea unui litru de lapte este necesară o cantitate de 1,4-1,5 l apă, tineretul consumă cu
30% mai multă apă/kg masă vie dat fiind metabolismul mai intens, faţă de adulte, la 1 kg S.U.
tineretul consumă 2 litri apă, adultele în repaus şi gestaţie 2,5 l, iar cele în lactaţie peste 3 l.
Tehnologia de întreţinere, adăpostire şi îngrijire a caprinelor
Studiile etologiei caprinelor arată că acestea preferă întreţinerea în libertate, care este
caracteristică sistemului de exploatare extensiv, dar se pot adapta şi unui sistem organizat pe
principii de exploatare intensive. Existența suprafețelor de teren, modul de utilizare a lor și
174
alte resurse locale, care într-un concept definesc durabilitatea zonei, răspund satisfacerii
cerințelor speciei caprine, astfel încât acestea să fie exploatate într-un sistem de producție sau
altul, sistemele fiind clasificate în: sistem agricol de subzistență ; sistem agricol extensiv;
sistem agricol intensiv cu varianta stabulație permanentă și stabulație alternantă , dar
indiferent de sistemul practicat trebuie asigurate elementele care concură la întrunirea
condițiilor de bunăstare a animalelor .
Indiferent de nivelul tehnologic al exploatației, de performanțel e animalelor, la
înființarea unei ferme de caprine, trebuie să ținem cont de regulamentele europene și legislația
națională armonizată cu regulamentele, acestea definind condițiile de amplasare a unei ferme,
astfel încât să se asigure protecția mediului, s olului și apelor, fără a neglija și aspectul social
al habitatelor umane din vecinătate, acestea fiind schematic prezentate (Zamfirescu S., 2009)
în figura 50.
Fig. 50. Elementele ce reglementează amplasarea unei ferme de caprine,

după Zamfirescu S. 2009
În funcție de gradul de intensivizare al sistemului, tindem să spunem că intensivizarea
înaltă ar fi cea mai eficientă, dar prectica ne arată că sustenabilitatea sub acest aspect este
destul de limitată, astfel Lupton C.J., ș.a., 2008, făcând un studiu comparativ asupra trei
sisteme de producție: super intensiv, intensiv și extensiv (exploatare doar prin pășunat) în
direcția producției de fibre de înală calitate și a producției de carne de la tineretul c aprin de
rasă Angora, consată că rezultatele economice sunt aproape identice în cazul sistemului
intensiv și extensiv, dar ambele au fost mai sustenabile decât sistemul superintensiv, ceea ce
ne permite să concluzionăm, că nu intotdeauna investițiile majore sunt si profitabile, decât
175
dacă fermele sunt cu profil integrat, valorificând producția cu plusvaloare adăugată mare, la
poarta fermei.
 exp l oatarea d e s u bzi s ten ță , caracteristică multor țări de pe continentul african,
asiatic, Americii latine, dar și unor țări europene, fiind caracterizat prin structură
dimensională a fermei redusă (1-15 animale) de asemenea fondul funciar al
exploatației foarte redus, sau absent. Asigurarea necesarului de furaj, în sezonul de
pășunat, se face prin practicarea unui pășunat pe suprafețe de teren marginale
(margini de drum, zone de protecție a culturilor agricole, zone din imediata apropiere a
marginii unității administrative, zone cu tufișuri, luminișuri din păduri) sau pe terenuri
improprii oricărei alte specii de animale sau activități agricole, iar resursa pentru
perioada de stabulație provine din furaj grosier (frunze, coceni de porumb), la care se
adaugă resturi alimentare din gospodărie și cantități reduse de concentrate cultivate,
administrate doar înainte cu puțin ti mp de fătare, sau imediat după. Adăpostirea este
aproape absentă în zonele calde și în șoproane improvizate în zonele temperate, iar
reproducția este de tip montă liberă, pe tot parcursul anului în zonele calde și sezonieră
în sezonul de călduri, în climatul temperat, rezultat al acestei tehnologii fiind și
producțiile, în marea majoritate destinate autoconsumului, uneori mici cantități pot fi
valorificate la poarta exploatației sau în piețe organaizate. Din punct de vedere
economic nu este sustenabil, dar sistemul asigură menținerea tradiționalului și a
durabilității;
 exp ol atarea ext en s i v ă, caracterizată prin absența unor investiții majore sau
măcar medii costisitoare, este practicat în zone cu climat tropical din Oceania
(Australia, Noua Zeelandă), Argentina, Statele Unite în cazul caprinelor exploatate
pentru producția de carne sau cea de fibre, dar este carcateristic și zonei mediteraneene
europene (Spania, Italia, Grecia) practicat cu succes în diverse ţări cu climat tropical
cum ar fi Australia, Noua Zeelandă, Argentina, SUA (în special la caprinele exploatate
pentru producţia de carne sau pentru fibre), dar şi în unele ţări din bazinul Mediteranei
(Spania, Grecia, Italia). Din punct de vedere al alimentaţiei sistemul de creştere
extensiv se bazează pe valorificarea pajiştilor (ameliorate sau neameliorate) în
anotimpul cald, pe parcursul anotimpului rece acestea valorificând furajele fibroase şi
grosiere (fânuri, coceni, paie, frunze), la care se adaugă unele nutreţuri concentrate
(tărâţe, boabe de cereale) şi subproduse in dustriale (borhoturi, şroturi gozuri). Cu
toate că această variantă presupune şi o perioadă de stabulaţie, investiţiile în
adăposturi (fixe sau mobile) sunt minime, în acest scop fiind utilizate materiale locale.
Deoarece reproducția se desfășoară tot în sistem de montă liberă, neorganizat, nu
176
avem condiții pentru practicarea unui sistem de ameliorare a animalelor într-o anumită
direcție de producție, dar nivelul redus al costurilor investiționale și nivelul
producțiilor destul de ridica t, face ca pe lângă asigurarea nevoilor de consum, o parte
din surplusul de producție să fie valorificată pe piața locală, veniturile contribuind la
creșterea bunăstării proprietarului și chiar la investiții în fermă;
 e x p l o a t a r e a i n t e n s i v ă este practicată în zonele cerealiere, cu agricultură
vegetală intensivă și tradiţie în exploatarea speciei caprine . Sistemul intensiv aplică
stabulația permanentă în cazul exploatării caprinelor pentru lapte (figura 51), și/sau
pășuni cultivate/amelioarate în cazul caprinelor exploatate în principal pentru
producţia de carne, de regulă rasele exploatate intensiv sunt specializate într-o anumită
direcție de producție, de asemenea forța de muncă este înalt calificată sau chiar
specializată. În perioada de stabulație se utilizează diferite tipuri de adăposturi cu
destinație specială pentru specia caprină, care întrunsec toate condițiile asigurării
bunăstării diferitelor categorii de animale exploatate, inclusiv protecția față de
prădători.
Fig. 51. Aspectul unui adăpost intensiv de exploatare, a caprelor pentru producția de
lapte, în stabulație permanentă, cu padoc înierbat, (vedere din adăpost, aspectul zonei de
preparare a amestecului unic, aspect amestec unic), foto original Danemarca, 2007
177
Microclimatul în adăpost este controla cu ajutorul sistemelor automatizate,

ventialtoare și surse de încălzire, astfel încât să se asigure schimburile de aer, nivelul
admis al noxelor, în concordanță cu temperatura și umiditatea optimă. Producerea
hranei, atât pentru perioada de pășunat cât și pentru cea de stabulație, depozitarea,
prelucrarea, administrarea se face în condiții de intensiv, administrându-se hrana sub
formă de amestec unic. Activitatea de reproducție se desfășoară în mod planificat,
având un caracter aproape continuu, atât în sezon, cât și extrasezon, utilizând țapi cu
valoare de ameliorare cunoscută sau material seminal de la țapi testați. Un aspect
semnificativ al acestui sistem de producție îl reprezintă recoltarea mecanică a
producției de lapte și posibilitatea valorificării integrate a producțiilor, ceea ce asigură
sustenabilitatea, chiar dacă costurile sunt semnificativ mai mari decât în alte sisteme.
Studiile efectuate în țara noastră, evidențiază faptul, că sistemele de creștere a
caprinelor se încadrează în tehnologiile de exploatare tradiționale și numai într -o mică măsură
în cele de exploatare semiintensivă și intensivă, aceasta fiind rezultatul suprafețelor mari de
pășuni și a existenței unui număr foarte mare de exploatații de dimensiuni re duse, 3-10 capete.
În România, datorită disponibilităţii unor suprafeţe mari de păşuni, cel mai utilizat sistem este
cel extensiv, puţine ferme utilizând tehnologii de creştere intensive. În anul 2014 dimensiunea
medie la nivel de țară a exploatațiilor de caprine era de 9,95 capete, 39 % din efectivul total
de caprine fiind crescut în exploatații de sub 10 capete, iar în 2015 dimensiunea medie a unei
populații era de 10,74 capete, 39,58 % fiind crescut în ferme de sub 10 capete (sursa INSSE,
raportate pentru MADR, 2016). Sistemul extensiv și cel intensiv, în condițiile din țara noastră
prezintă o serie particularități:
 Creşterea în sistem extensiv – este specifică pentru gospodăriile populaţiei, un număr
mic de capre putând fi crescute pe lângă gospodărie asigurând necesarul de lapte,
valorificând resturi vegetale din grădini, păşuni ocazionale şi resturi din gospodărie. În
zonele cu efective mai mari se poate organiza o turmă sau mai multe care se pasc pe
păşuni organizate în apropierea localităţii sau pe păşuni subalpine în tabere de vară. O
altă posibilitate este aceea de a organiza turme mixte împreună cu ovinele, întreţinerea
ambelor specii fiind identică, laptele valorificându-se prin amestec. În perioada de
păşunat este obligatoriu a se supraveghea starea individuală de întreţinere şi sănătate, a
se efectua tratamentele şi vaccinările obligatorii. De asemenea în zilele prea
călduroase se va eşalona păşunatul între orele 5-10 şi 16-20; se va organiza de
asemenea păşunatul contra vântului în zilele călduroase şi invers în zilele reci; se va
curăţa păşunea de plante toxice; se vor drena băltirile de apă; se va igieniza locul de
odihnă şi toaletarea ongloanelor dacă este cazul;
178
 Creşterea în exploataţii intensive – presupune organizarea unor programe

diferenţaite în funcţie de sezon, categoria de exploatare, sex şi vârstă. Adăposturile
pentru caprine au rolul de a asigura protecţia animalelor de factorii meteorologici şi
cel de a asigura posibilităţi de furajare şi adăpare. În crescătoriile în care se
exploatează efective perfecţionate cu producţii mari de lapte se poate aplica mulsul
mecanic şi automatizarea procesului de administrare al hranei. Adăposturile pentru
caprine trebuie să asigure o suprafaţă de 1,5-2,25 m2/cap, iar dacă se dispune și de
padoc se asigură 2,4 m2/cap, precum și boxe de fătare 1/30 capre cu o suprafață de 2-
2,25 m2. De asemenea trebuie asigurate în spații se parate boxe de izolare cu o
suprafață de 2,5 m 2, iar țapilor în zone la cel puțin 15 m de standul de muls, tancul de
răcire, o suprafață de 2,5 m 2/țap, iar ăn compartimentul de creștere a iezilor se asigură
în boxă 2 m2/10 capete iezi în prima lună de viață. Temperatura medie în adăpost
este de 25 0C pentru iezi, în primele ore de viață, 17-18 0C și 13-15 0C pentru adulte în
sezonul de iarnă. Pentru menţinerea temperaturii în adăposturi se recomandă ca
acestea să fie prevăzute cu poduri, iar pe lângă pereţi se vor amenaja jgheaburi de
scândură pentru administrarea concentratelor. Volumul de aer asigurat trebuie să fie
de minimum 6,75 m3/cap, optim 10-11 m3 pentru adulte, viteza curenților de aer să nu
depășească 0,2-0,3 m/s pentru iezi respectiv la adulte 0,5-0,6 m/s, ceea ce asigură un
schimb pe oră de 110 m3/oră/cap de animal, pentru admisie aer dimensionând 0,04
m2/cap animal, iar pentru evacuare 0,02 m2/cap animal. Coeficientul de vitrare în
adăpost este de 1:20, sau se asigură 0,1-0,2 m2/cap de animal, ferestrele se plasându-se
la înălţimi mai mari de 1,70 m, deoarece caprele fiind animale cu temperament vioi
pot să se accidenteze prin tăierea în geamuri. În adăpost caprele se pot ţine libere sau
în boxe de 5-6 capete, iar ca şi dotare specială şi obligatorie a adăpostului de caprine
amintim platformele pentru odihnă şi joacă, cu lungime de 80-90 cm, lăţime de 50-60
cm şi înălţimea de 30-40 cm. Ţapii se ţin separat de capre datorită faptului că prezenţa
lor agită femelele, iar mirosul caracteristic se poate transmite laptelui. Pe timpul iernii
se amenajeză într-o cameră specială din adăpost locul de muls, în apropierea ei fiind
amplasată şi camera de păstrare a produselor şi inventarului de muls. Pentru aşternut
se vor folosi paie de cereale sau vreji de leguminoase care trebuie în permanenţă dacă
nu schimbate măcar primenite, normativul fiind 0,4-0,5 kg paie/zi/m2, așternutul
dezinfectându-se săptămânal cu var praf 0,8-1 kg/m2 sau cu superfosfat de var
100g/m2. Cantitatea de dejecții solide eliminate de o capră pe zi este de 1,5 -2 kg, iar
partea lichidă este de 1-1,5 l, de asta ținând cont pentru a dimensiona platforma de
stocare a bălegarului, 0,5 m3/capră adultă (550-650 kg/sezon stabulație). O atenţie
179
deosebită se va acorda întreţinerii corporale prin periere şi ţesălare, toaletarea

ongloanelor precum şi igienizării periodice a adăposturilor.
Ameliorarea caprinelor
Selecţia şi ameliorarea caprinelor în ţara noastră nu a constituit un obiectiv clar definit,

motiv pentru care efectivele crescute la noi prezintă un grad mare de variabilitate sub aspectul
dezvoltării corporale, conformaţiei şi a producţiei de lapte.
Ameliorarea caprinelor se va organiza de către asociatiile crescatorilor de caprine, prin
extinderea controlului oficial al producţiei asupra tuturor efectivelor. Se vor elabora programe
de ameliorare pentru cele două rase crescute la noi Alba de Banat şi Carpatină, fără a neglija
faptul că cele două rase autohtone sunt încadrate conform legislației europene si naționale ,
HG 962/2013 în grupa ”raselor locale de animale în pericol de abandon”, pentru care trebuie
întocmite programe de conservare, care să asigure creșterea efectivelor din cele două rase.
Pentru buna desfăşurare a lucrărilor de ameliorare este obligatoriu a se efectua lucrările
tehnice preliminarii ca: individualizarea, introducerea evidenţelor zootehnice, determinarea
evoluţiei masei corporale, aprecierea exteriorului şi conformaţiei, controlul individual al
producţiei de lapte, dar și a performanțelor privind potențialul în direcția producției de carne.
Selecţia se poate desfăşura luînd în considerare următoarele criterii: producţia de lapte
asociată cu controlul calitativ, grăsime şi proteină; masa corporală la vârsta de 7-8 luni, ca şi
exprimare a precocităţii; viteza de muls, indicii conformaţiei ugerului, a ponderii ţesutului
glandular, funcţionalităţii şi elasticităţi sfincterelor; performanţele reproductive exprimate prin
precocitatea sexuală, vârsta primei monte şi prolificitate; dezvoltarea și conformaţia
corporală; evoluția masei corporale a iezilor de la naștere la înțărcare; cantitatea şi calitatea
pufului.
Metodele selecţiei aplicate în ameliorarea caprinelor sunt: selecţia după performanţe
proprii pentru producţia de lapte și carne; selecţia după ascendenţi; selecţia după descendenţi,
dar în ultimul timp și în țara noastră în cazul producției de lapte se aplică selecția pe baza
studiul polimorfismului proteic din lapte (cazeina –S1).
Pe plan mondial polimorfismului genetic al cazeinelor din laptele de capra (in special
al cazeinei -S1) a fost intens studiat la rasele Sannen si Alpina Franceza, la INRA in
colaborare cu Asociatia Crescatorilor de capre Caprigene, Franta. Desi erau recunoscute ca
rase de caprine de referinta datorita productiei mari de lapte, continutul in proteina totala era
foarte scazut mai ales vara (in medie de 25 de grame proteina totala/kg lapte din care 70 %
cazeina) si ca urmare procesatorii inregistrau, mari probleme de coagulare ale laptelui si un
randament scazut de obtinere al branzeturilor (Grosclaude si colab.,1987).
S-a constatat ca aceste diferente se datoreaza unui polimorfism genetic complex de la
locusul cazeinei alfa S1, ceea ce face sa existe diferente mari de expresie intre alelele acestui
180
locus, in diferite rase sau populatii de caprine (Grosclaude si colab.,1987). Astfel inca din
anul 1985 a fost posibila evidentierea la acest locus a 7 alele: A, B, C, D, E, F si 0, cu nivele
de expresie diferite, ele fiind clasificate in patru categorii, in functie de contributia pe care o
au la continutul de proteina din lapte:
cu expresie puternica: 3,6 grame proteina /alela/litru: alelele A, B, C;

cu expresie medie: 1,6 grame proteina /alela/litru: alela E
cu expresie slabă: 0,6 grame proteina /alela/litru: alelele F, D;
alele nule caracterizate prin absenta acestei proteine din lapte: alela 0;
Încă din 1992 in Franta acest valoros marker genetic a fost introdus ca si criteriu de
selectie a reproducatorilor caprini. Astfel favorizarea la reproductie a indivizilor cu alele de
tip A de la locusul cazeinei S1 a facut ca parametrii calitativi ai laptelui sa creasca
seminficativ. Ca urmare la rasa Alpina Franceza continutul de proteina a crescut cu 2,7 g/kg
lapte iar cel de grasime cu 2,3 g/kg lapte; la rasa Saanen continutul de proteina a crescut cu
2,1 g/kg lapte iar cel de grasime cu 2,4 g/kg lapte (Mahe et al., 1993). Aceasta crestere a
calitatii laptelui a facut ca parametrii de coagulare sa fie net imbunatatiti, ceea ce a avut ca
efect pozitiv cresterea cu pana la 20% a randamentului de obtinere al branzeturilor, cu impact
major asupra productiei de branzeturi de capra. Exemplul Frantei a fost urmat si in alte tari,
unde selectia pentru acest marker a fost introdusa in schemele clasice de ameliorare ale
caprinelor
Studiul polimorfimului locusului cazeinei la rasa de caprine Carpatina din cadrul AF
Voda, localitatea Toplita judeţul Harghita cu scopul cunoasterii frecventei alelelor cu expresie
puternica, medie si slaba la aceasta rasa autohtona. Acest lucru va permite studierea ulterioara
a influentei acestor genotipuri asupra calitatii laptelui de capra, randamentului de obtinere al
branzeturilor si utilizarea acestei informatii in schemele clasice de selectie, in scopul
accelerarii progresului genetic la aceasta specie.
Deoarece doar la locusul cazeinei alfa S1 au fost observate alele cu diferente
semnificative de expresie, doar genotipurile de la acest locus au fost centralizate si folosite
pentru calcularea frecventei genelor si genotipurilor (tabelul 55, figura 52).
În urma interpretarii datelor experimentale s-a constatat o frecventa destul e mare a
alelelor cu expresie medie (E) si slaba (F). Acest lucru confirma observatiile fenotipice facute
de fermieri privitoare la calitatea mai slaba a laptelui de capră, continutului mai sarac in
cazeină si proprietăților mai slabe de coagulare, in comparaț ie cu alte specii.
Prin caracterizarea zonala a populatiilor autohtone de caprine (incluzand cele doua
rase Carpatina si Alba de Banat), s-ar putea realiza programe de ameliorare din resurse
genetice proprii a calitatii laptelui acestei specii, bazate pe acest valoros marker genetic, cu
181
aplicabilitate la nivel national si care sa fie compatibile cu schemele clasice de selectie

practicate in Romania.
Tabelul 55.
Structura genetica la locusul alfa S1-cazeinei la rasa Carpatina, in populaţia analizată
Frecventa
Genotip Numar de genotipuri obtinute Frecventa alelelor
genotipurilor
AA 8 0,2106
AB 7 0,1843
AE 4 0,1053 pA=0,3948
AF 3 0,0789 qB=0,2237
BB 1 0,0264 rE=0,2632
BE 6 0,1579 mF=0,1185
BF 2 0,0527
EE 5 0,1316
FF 2 0,0527
Fig. 52. Aspectul gelului de migrare

Dacă selecția va fi realizată în favoarea alelelor cu expresie puternică, estimăm o
creștere rapidă a conținutului de proteină și grăsime din laptele de capră, îmbunătățirea
substanțială a proprietăților lui de prelucrare și creșterea randamentului de obținere al
brânzeturilor cu până la 20%. Acest lucru va contribui la valorificarea superioara a laptelui
prin: reducerea costurilor de producție al brânzeturilor de capră datorită obținerii la același
preț de către producatori a unui lapte cu un continut mai mare de cazeina, grasimi si
proprietăți superioare de prelucrare; creșterea producției și diversificarea sortimentelor de
brânzeturi tradiționale de capră ce vor satisface preferinț ele gustative ale consumatorilor, ce
vor putea fi ușor exportate la preț uri mult mai avantajoase.
182

Caprine Examen PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caprine Examen PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stelian Vasile Dărăban Creșterea ovinelor și caprinelor – Curs semestrul II

Prezentarea schematică a cursului și principalele noțiuni asimilabile pe parcursul

Sistematica și rasele de caprine

Capra Aegagrus Capra Falconeri

 la nivelul funcției de reproducție , caprele domestice sunt mai precoce

Rasele de caprine autohtone

Genofondul caprin autohton nu prezintă o variabilitate așa accentuată, precum cel

numărul SR 13506 pentru caprinele aparținând R as ei C ar pat i n ă , respectiv cel cu numărul

Rasa Alba de Banat

Fig. 30. Capra Alba de Banat, foto original Indagra 2012

Rasele de caprine din alte țări

Rasa Nobilă germană

Fig. 31. Iezi de rasă Nobilă germană,

Nobila germană se caracterizează ca fiind o rasă cu dezvoltare corporală

Conformaţia corporală este caracteristică animalelor specializate pentru producţia de

Rasa Alpină franceză

caprine, exploatându-se pe valea Loarei, în număr mare, în ferme industriale specializate, de

Toggenburg original Toggenburg, var. engleză

Fig. 34. Caprine de rasă Toggenburg, sursa foto Internet

Caracteristicile principale ale rasei sunt robusteţea, mobilitatea şi rezistenţa

Rasa Nubiană și Anglo -Nubiană

Fig. 35. Capră de rasă Anglo-Nubiană, sursa foto: anglonubiangoatsociety

Fig. 37. Țap de rasă Pridon,

Particularităţile biologice generale ale caprinelor

Cunoașterea particularităților biologice ale speciei caprine este de mare importanță

 încrucișarea țapilor cu capre, ce au caracteristic faptul că sunt animale ciute în

Frecvent se întâlnesc tipuri intermediare ca: dolicomorf  mezomorf, mezomorf 

Fig. 38. Tipul morfo-productiv

 tipul productiv de carne, se recunoaşte după următoarele particularităţi:constituţie

 tipul productiv de lapte, se caracterizează prin următoarele însuşiri: constituţie fină,

Fig. 39. Forma corpului la rasele

 tipul productiv mixt, lapte-carne, caracteristic acestui tip de producţie este

 tipul grosolan reprezintă exagerarea celui robust şi se caracterizează prin: temperament

Din punct de vedere e t o l o g i c , comparativ cu alte specii de animale de ferma,

Datorită insinctului de curiozitate pe pășunile pe care calitate și cantitatea furajelor

Faza estrală, căldurile propriu-zise se manifestă timp de 18-36 ore, dar se

Direcțiile principale de exploatare a caprinelor sunt reprezentate de produc ția de

La nivel mondial producția de lapte de capră în principal este obținută de la o serie de

Producția de lapte la specia caprină, ca de altfel la majoritatea speciilor de animale

Fig. 42. Influența temperaturii

Continuare tabelul 44.

Laptele de capră poate fi consumat proaspăt deoarece incidenţa apariţiei tuberculozei

Fig. 43. Corelația dintre temperatura

calitatea laptelui şi presupune igiena animalului, igiena vaselor de muls şi a mulgătorului. Pe

P r o d u c ț i a d e i e z i ș i c a r n e la specia ovină cunoaște în anul 2013 o creștere cu

Faza inițială Faza finală

Structura chimică și cea fizică ( compoziția tisulară a carcasei carne :grăsime:oase) a

Deosebit de important este modul de apreciere a carcaselor de iezi și tineret caprin,

Componenți Unitatea de măsură Valoare/100 g carne

Fig. 47. Sistemul american de apreciere a carcaselor de capră, 1-conformația

Deosebit de important este calitatea materialului suupus sacrificării, pentru a obține

Fig. 48. Tranșarea merceologică a carcaselor de capră , Ausgoat-Australia

P r o d u c ţ i a p i l o a s ă , d e f i b r e a speciei caprine este reprezentată de păr şi puf,

S p e c i f i c u l r e p r o d u c ț i e i c a p r i n e l o r , constă în faptul că din punct de vedere

Sistemele de reproducție utilizate la specia caprină sunt: mon ta (monta naturală) și

ţapi întreţinuţi în boxe individuale hrăniţi stimulativ la discreţie, sistemul asigurând o

Pentru a evita pierderile după fătare se va asigura obligatoriu un adăpost curat, cu

T e h n o l o g i a a l i m e n t a ţ i e i c a p r i n e l o r se bazează pe faptul că acestea sunt

Necesarul de energie și proteină pentru întreținere (funcțiile vitale) și gestație , alături

Continuare tabelul 53.

Masa Aporturi recomandate Capacitate ingestie

În cazul producției de lapte, pentru producerea unui kilogram de lapte cu 3,5 %