Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă"

Facultatea Istorie şi Etnopedagogie

Catedra Istorie a Românilor

Conducător ştiinţific
Boris Vizer,
doct. hab. în ist., prof. univ

Chişinău, 2010

Planul:

INTRODUCERE
CAPITOLUL I
Anexarea Basarabiei din 1940. Stabilirea în partea dreaptă a Nistrului a
regimului totalitar comunist de tip sovietic rus.

I.1 Cotropirea Basarabiei de URSS. Stabilirea aici a regimului totalitar comunist.

I.2 Esenţa reacţionară a regimului totalitar. Folosirea forţei în transformările
politice şi sociale.
I.3 Represiile şi deportările politice ca mod de viaţă socialist sovietic

ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE
Anexarea Basarabiei de către U.R.S.S. a produs profunde schimbări de ordin
politic, economic, social, instituţional, naţional şi cultural. Odată cu forţele Armatei
Roşii şi sub protecţia acestora, în Basarabia s-au instalat structurile Partidului Comunist

2
(bolşevic) şi ale statului sovietic, a fost declanşată confiscarea şi naţionalizarea
proprietăţii private, crearea unităţilor de producţie de tip sovietic, lichidarea „forţelor
exploatatoare”, a intelectualităţii naţionale, ofensiva asupra conştiinţei naţionale.
Armata Roşie, prin urmare, a adus în Basarabia regimul sovietic totalitar de tip
bolşevic, care fusese instaurat în Rusia în 1917 şi fortificat în Uniunea Sovietică
până în 1940.
În istoria noastră comunismul, în ipostaza sa stalinistă, a însemnat un moment
grav de ruptură, o încercare de scoatere definitivă a moldovenilor din făgaşul
european, includerea lor forţată într-un imperiu semiasiatic, într-un sistem politic,
economic şi social inuman. Deşi acest experiment în cele din urmă a eşuat, el a avut şi
continue să aibă un puternic şi nefast impact asupra destinului românilor moldoveni.
Orice sistem totalitar are ca resort o ideologie de stat a represiunii, care mai
devreme sau mai târziu se converteşte în teroare şi crimă. în imperiul sovietic
monopolul informaţiei a fost uzurpat de propagandă, adevărul deturnat, istoria
falsificată, individul urmărit şi încorsetat în reţeaua colectivistă. Astfel s-a născut o
nouă religie, cu o biserică universală pe dos, fără Dumnezeu, dar cu o credinţă
inflexibilă şi neiertătoare, cu un regim politie atotputernic, afirmat axiomatic şi crezut
teoretic, pe cuvânt, de către membrii unei societăţi în care indivizii erau doar o sumă
iar statul un produs.
Cercetarea fenomenului totalitarism bolşevic în R.S.S. Moldovenească, în
evoluţia sa, din momentul anexării Basarabiei, în 1940, până la finele primei etape a
consolidării sale în republică, este necesară, cel puţin, din trei motive principale. în
primul rând, refacerea societăţii actuale, problemă atât de dificilă la noi, nu se poate
realiza pe aceleaşi temelii, chiar dacă de-a lungul celor cincizeci de ani de ocupaţie
sovietică s-au format şi deformat două generaţii, iar cronica lor este istoria noastră, una
şi indivizibilă, indiferent dacă este mai luminoasă sau, dimpotrivă, scufundată în
beznă şi fărădelege. Pentru a exclude reîntoarcerea la "valorile" trecutului recent se
impune, cu obligativitate, cunoaşterea lui. în acest sens "uitarea" poate reactiva
maladia dictaturii comuniste.
Actualitatea problemei

3
 Astăzi, în tot spaţiul post-sovietic şi nu numai, se constată un profund interes
pentru cercetarea esenţei regimului totalitar comunist. Nu ar fi justificată, în nici un
fel, pasivitatea noastră în vederea studierii regimului care ne-a dominat şi care cedează
atât de greu la noi. De aceea refacerea trecutului, deşi deformat, pe care îl mai
păstrează memoria noastră este un imperativ al vremii pe care o trăim. Cu atât mai
mult că perioada în care se află societatea noastră în prezent cere, cu necesitate,
cercetarea în profunzime a ceea ce a fost evoluat drept totalitarism. După
proclamarea independenţei Republicii Moldova, noi, ca şi alte state din spaţiul fostei
Uniuni Sovietice, eram siguri că intrăm într-o societate democratică, pe care urma
doar s-o consolidăm. în ultima vreme însă se constată că în mai multe ţări din
Europa de Est şi Sud-Est, dar mai ales din spaţiul ex- : sovietic, nu s-a instalat o
adevărată democraţie, ci altceva. S-a considerat că suntem într-o perioadă de tranziţie,
post-comunistă sau post-totalitară. Astăzi sociologia, politologia şi ştiinţa istorică
cunosc, mai mult sau mai puţin, ce a fost societatea comunistă sau ce este democraţia,
însă nici pe departe nu este clar ce este societatea post-totalitară. Dilema acestei
societăţi constă în faptul că aceasta poate să conducă atât la democraţie cât şi la
instaurarea, cel puţin, a unui regim autoritar. Prin urmare, problema cercetării
regimului totalitar este actuală şi din optica posibilităţii degenerării societăţii spre
totalitarism.
Istoriografia română
Gh. Brătianu1, consemnează că marile imperii îşi împărţeau orientul şi
occidentul. Germania trebuia să-i facă URSS-ului concesiile cerute, şi să nu se mai
intereseze de anumite teritorii limitrofe care intrau „în sfera ei de influenţă”, în
acest caz este vorba de O pondere importantă în ceea ce priveşte analiza relaţiilor
României cu Uniunea Sovietică în perioada 1939-1941, precum şi ocuparea
Basarabiei de către Armata Roşie (1940), o găsim în lucrarea „Istoria Basarabiei de
la începuturi până în 1998”2. În această lucrare este specificat că marile puteri în
perioada anilor 1939-1941 se înţeleseseră asupra sfărâmării integrităţii teritoriale a
României, guvernul de la Moscova primind „undă verde” de la Berlin şi Roma
1
Gheorghe I. Brătianu, Basarabia, drepturi naţionale şi istorice, Bucureşti, 1995.
2
Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998, Bucureşti, 1998.

4
pentru anexarea Basarabiei.
Gh. Tătărescu3, precizează că Germania deşi a abandonat Basarabia „sferei
de influenţă” sovietice, a căutat să evite ca agresiunea acesteia să aibă ca ţintă
România.
Istoriografia sovietică
Scrierile istorice sovietice – dintre care multe apărute la Chişinău – vor
susţine că URSS a fost silită să grăbească rezolvarea chestiunii despre Basarabia
din cauza supunerii depline a României, Germaniei fasciste şi stabilirii regimului
fascist în această ţară care ar fi fost o mare primejdie pentru URSS 4. Asemenea
aberaţii vor primi replica necruţătoare a unor intelectuali români din exil, care şi-au
asumat complexa sarcină a afirmării adevărului istoric privind teritoriile estice
anexate de Uniunea Sovietică, în condiţiile în care din motive politice, acest lucru
n-a fost posibil în ţară o lungă perioadă de timp. În cadrul unor lucrări de valoare 5,
ei au înfăţişat urmările nefaste pentru români ale pactului Molotov-Ribbentrop,
prin ocuparea de către URSS a Basarabiei şi Nordului Bucovinei, însă n-au avut
acces la documentele din arhivele româneşti şi sovietice.
Presa sovietică oferă informaţii precum că Molotov a expediat României o
notă în care se sublinia că URSS a luat sub apărarea sa viaţa şi bogăţiile populaţiei
din Ucraina de Vest şi Belorusia de Vest6, iar în septembrie conform tratatului
germano-rus de prietenie şi neagresiune, era anexată o hartă unde erau indicate
frontierele URSS care includeau şi Basarabia7.
Istoriografia rusă ne oferă un şir de documente şi materiale referitoare la
relaţiile sovieto-germane, în care se stipulează că sovietele au subliniat
cointeresarea lor în Basarabia şi delimitarea sferelor de interese în, statele baltice8.

3
Gh. Tătărescu, Mărturii pentru istorie, Bucureşti, 1996.
4
Gheorghe Brătianu, Marea Neagră, vol. I, Bucureşti, 1988.
5
Aurel Kareţki, Adrian Pricop, Lacrima Basarabiei, Chişinău, 1993.
6
Pravda, 1939, 17 septembrie.
7
SSSR-Ghermania 1939. Documenti i materiali, V. 1, Vilinius, 1989. (URSS – Germania 1939,Documente şi
materiale)
8
SSSR-Ghermania. Documenti i materiali o sovetschih-ghermanschih otnoşeniah s aprelia po octiabri 1939. Ciasti I,
Moscova, 1989. (URSS -Germania. Documente si materiale despre relaţiile sovieto-germane din aprilie până în
octombrie 1939).

5
 I. Fleischhauer9 face deosebire între aceste formulări exprimând nedumerire
de faptul că partea sovietică nu a insistat ca Basarabia, asemenea statelor baltice şi
părţii de Est a Poloniei, să fie declarată sfera intereselor URSS, dar s-a limitat la
„insistenţa asupra interesului ei în Basarabia…”
Culegeri de documente
Culegerile de documente publicate de Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică de
la Bucureşti ne informează că a doua zi după căderea Franţei, la 23 iunie 1940,
Molotov îl informa pe ambasadorul german de la Moscova, Schulenburg, că
„Soluţionarea chestiunii Basarabiei nu mai suferă nici o amânare. Guvernul
sovietic caută deocamdată, să soluţioneze chestiunea pe cale paşnică, dar el
intenţionează să utilizeze forţa în caz că guvernul român va respinge acordul
paşnic…”10
Problema Basarabiei în protocolul secret Ribbentrop-Molotov, este tratată
foarte detailat în Culegerea de documente, Pactul Molotov-Ribbentrop şi
consecinţele lui pentru Basarabia11. Potrivit actului adiţional secret se va contribui
la modificarea configuraţiei teritoriilor unor ţări din Zona Europei de Est,
predeterminând schimbarea pentru mai multe decenii a regimurilor social-politice
şi economice din statele respective.

Reviste, presa periodică

În timpul războiului al doilea mondial organele de presă oficiale erau ziarele
“Pravda” pentru U.R.S.S., “Times” pentru Anglia şi “Washington post” pentru
S.U.A. Referitor la rapoartele periodice, acestea conţin hotărârile şi demersurile
primite în cadrul întâlnirilor oficiale şi interpretate în favoarea lor, cu
preponderenţă în U.R.S.S. Atât presa periodică, cât şi rapoartele au o coloratură
politică diferită.

9
Ingeborg Fleischauer, Pact, Ghitler-Stalin i iniţiativi ghermanscoi diplomatii 1938-1939, Moscova, 1991. (Pactul
Hitler-Stalin şi iniţiativele diplomaţiei germane 1938-1939).
10
23 august 1944. Documente (1939-1943), vol. I, Bucureşti, 1984.
11
Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia. Culegere de documente, Chişinău, 1991.

6
 Diverse articole, documente şi materiale despre politica marilor puteri faţă
de România, publică „Revista de istorie militară”12, „Cugetul”13, „Patrimoniu”14,
„Basarabia”15, care şi-au câştigat popularitatea în rândurile cititorilor şi
cercetătorilor.
Revista de istorie publică şir de articole referitoare sferele de influenţă ale
marilor puteri în România, printre care poate fi menţionat articolul lui Florin
Constantiniu16, consemnează că liderul de la Kremlin Molotov, a urmărit să
răspundă dorinţei de a păstra bunele raporturi cu Reichul, cât şi de a arăta
Berlinului că Moscova nu este un partener obedient, ci o mare putere, sigură de
forţa ei, adică se are în vedere menţinerea revendicărilor în privinţa Bucovinei.
România primise garanţii de la puterile occidentale, dar nici una din partea
Germaniei. Iar Rusia nu a declarat niciodată că avea în România alte interese cu
excepţia Basarabiei.
Importanţa problemei
Generaţia tânără din Republica Moldova, şi nu numai ea, doreşte să afle
adevărul despre vicisitudinile în care au vieţuit părinţii şi bunicii ei, nu numai în baza
"istoriei orale", expuse de martorii oculari, dar, mai ales, în baza reconstituirii
ştiinţifice a tabloului istoric, din diferite surse, în special din arhivele zăvorâte până
nu demult. Din această perspectivă analiza fenomenului totalitarism în R.S.S.
Moldovenească este pe cât de actuală sub aspect ştiinţific, pe atât de necesară din
motivul educaţiei istorice a cetăţenilor.

CAPITOLUL I
Anexarea Basarabiei din 1940. Stabilirea în partea dreaptă a Nistrului a
regimului totalitar comunist de tip sovietic rus.
12
Revista de istorie militară, 1991, nr-1-2, 1992, nr.1-4
13
Cugetul, 1991, nr.1-3
14
Patrimoniu, 1991, nr. 1
15
Basarabia, 1991, nr.4
16
Florin Constantiniu, Dictatul de la Moscova (26-28 iunie 1940) şi relaţiile sovieto-germane, în Revista istorica,
Bucureşti, 1992, tom. III, nr. 1-2, p. 15.

7
 I.1 Cotropirea Basarabiei de URSS.
Stabilirea aici a regimului totalitar comunist.
Pactul de neagresiune şi protocolul secret17 au fost semnate de Molotov şi
Ribbentrop, în prezenţa lui I. V. Stalin, în noaptea de 23 august 1939.
Pactul de neagresiune prevedea că cele două părţi „se obligă să se abţină de la
orice fel de act de violenţă şi de la orice fel de atac una împotriva celeilalte, atât
singură cât şi împreună cu alte state"; guvernele ambelor ţări semnatare vor păstra
contactul unul cu celălalt pentru consultări şi în vederea informării în probleme
referitoare la interesele lor comune. Tratatul era încheiat pe o perioadă de zece ani,
cu menţiunea că: „Dacă una dintre părţi nu-1 va denunţa cu un an înainte de
expirarea termenului, perioada în care tratatul va fi în vigoare se prelungeşte
automat cu încă cinci ani".
Protocolul adiţional secret se referea la delimitarea sferelor de influenţă în
Europa Răsăriteană. Articolul 3 al protocolului menţiona: „în privinţa Europei
Sud-Estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-1 manifestă pentru
Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste
teritorii".
În conformitate cu Pactul Molotov-Ribbentrop, la 17 septembrie, Uniunea
Sovietică a trecut la ocuparea unei mari părţi din Polonia. Se cuvine subliniat
faptul că Marea Britanie şi Franţa au declarat război Germaniei, dar nu au procedat
la fel faţă de Uniunea Sovietică, fiind preocupate să menţină relaţii amicale cu
guvernul de la Moscova.
De altfel, politica marilor puteri a fost întotdeauna dominată de propriile lor
interese. Principii, norme morale, convenţii, acorduri, tratate, sunt, cel mai adesea,
formule atrăgătoare, de inducere în eroare a opiniei publice şi de iluzionare a
statelor mici, care trebuie să se creadă apărate de normele de drept internaţional. în
fapt, atunci când echilibrul dintre marile puteri se rupe. actele diplomatice devin
simple petice de hârtie, iar interesul lor generează noi reglementări, de fiecare dată

17
Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia . Culegere de documente, Chişinău, 1991, p. 5-7.

8
pe seama statelor mici.
În ziua de 28 septembrie 1939 a fost încheiat Pactul sovieto-german de prie-
tenie şi frontieră, ca urmare a lichidării statului polonez 5. La 30 noiembrie 1939,
guvernul sovietic a atacat Finlanda şi, după un război greu, a obţinut, prin pacea
semnată la 12 martie 1940, Istmul Kareliei şi Karelia Orientală18.
Câteva zile mai târziu, la 29 martie 1940, în raportul lui V. M. Molotov,
preşedintele Consiliului comisarilor poporului şi comisar al afacerilor externe,
prezentat în faţa Sovietului Suprem al U.R.S.S., se arăta: „Printre ţările
meridionale vecine, pe care eu le-am citat, este una cu care noi nu aveam un pact
de neagresiune, România. Aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni
litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a
fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta n-a pus
niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară"7.
Acest discurs al lui Molotov, apreciat în cercurile diplomatice ca un avertis-
ment serios la adresa României, a trezit nedumerirea şi neliniştea oamenilor
politici. Era pentru prima dată când sovieticii refuzau, printr-un act solemn, să
recunoască unirea Basarabiei cu România. În discuţia avută cu ministrul român la
Moscova, Molotov a precizat că „nu se putea vorbi altfel de problema Basarabiei"
lăsând să se înţeleagă că ea nu se va rezolva pe cale paşnică. în timp ce făcea
asemenea declaraţii, guvernul sovietic accelera concentrarea trupelor sale în zona
Nistrului şi recurgea tot mai des la incidente de graniţă.
Directivele cu privire la concetrare a trupelor sovietice pe linia de frontieră
sovieto-română au fost date în perioada 15 aprilie -10 iunie 1940.
Pentru acţiunea trupelor erau pregătite două variante. Varianta de bază
prevedea un plan de acţiuni pentru cazul că guvernul României nu va accepta
evacuarea Basarabiei şi Bucovinei. în această situaţie urma să se execute o lovitură
concentrică prin intermediul armatei a 12-a de-a lungul Prutului în direcţia oraşului
Iaşi, iar armata a 9-a trebuia să declanşeze ofensiva la sud de Chişinău, spre Huşi.
Planul militar prevedea încercuirea trupelor române în regiunea Bălţi - Iaşi.

18
C. Buşe, Al. Vianu, Istoria universală-epoca contemporană (1939-1945), Vol. II, Bucureşti, 1979, p. 111.

9
Varianta a doua prevedea acţiuni în cazul când trupele române urmau să se retragă
de bună voie la vest de Prut. Misiunea trupelor sovietice, conform acestui plan,
consta în ieşirea foarte rapidă la Prut, pentru a lua sub control retragerea trupelor
române. Drept bază a acţiunilor a fost adoptată varianta întâia. Pe direcţiile
principale ale ofensivei a fost asigurată o superioritate, mai mult decât triplă, de
forţe şi mijloace.
Paralel cu aceste acţiuni, Uniunea Sovietică a mobilizat partidele comuniste să
susţină politica guvernului de la Moscova. In acest spirit, la 8 mai 1940, Comitetul
executiv al Internaţionalei Comuniste a adoptat Directivele pentru Partidul
Comunist din România, în care se aprecia: „Regimul reacţionar al unei dictaturi
făţişe din România, care până la înfrângerea aliaţilor în Norvegia a desfăşurat o
politică de orientare spre Anglia şi Franţa, sprijinite de S.U.A., clar o desfăşura cu
precauţie, sub lozincile «neutralităţii» şi a «apărării graniţelor», în prezent vede
izolarea şi neputinţa sa". Documentul preciza: „în faţa Partidului Comunist, a
clasei muncitoare şi a popoarelor din România stă sarcina de a nu admite atragerea
României în război. Să nu admită transformarea României în cap de pod al
imperialiştilor englezi şi francezi împotriva U.R.S.S..". Se cerea ca P.C.R. să
sprijine rezolvarea pe cale paşnică a chestiunii Basarabiei şi a problemelor
litigioase cu ţările balcanice vecine19.
In acest context se înscrie şi acţiunea vizând ocuparea Basarabiei, a nordului
Bucovinei şi a ţinutului Herţa. La 22 iunie 1940, Franţa a capitulat. A doua zi, 23
iunie 1940, Molotov îl informa pe Schulenburg, ambasadorul german la Moscova:
„Soluţionarea chestiunii Basarabiei nu mai suferă nici o amânare. Guvernul
sovietic caută, deocamdată, să soluţioneze chestiunea pe cale paşnică, dar el
intenţionează să utilizeze forţa în caz că guvernul român va respinge acordul
paşnic. Revendicările sovietice se extind şi asupra Bucovinei, în care locuieşte
populaţia ucraineană"20.
Răspunsul lui Ribbentrop, transmis în dimineaţa zilei de 25 iunie lui
Schulenburg, conţinea următoarele puncte:
19
Ibidem, p. 113
20
23 august 1944. Documente 1939-1943, Vol. I, Bucureşti, 1984, p. 77.

10
 1. Germania rămâne fidelă acordurilor de la Moscova. De aceea, ea este
dezinteresată de problema Basarabiei. în această regiune trăiesc aproximativ
100.000 de germani etnici. Germania este, bineînţeles, interesată de soarta acestor
germani şi aşteaptă ca viitorul acestor germani să fie asigurat. Conducerea
Reichului ţine ca, la timpul potrivit, să facă anumite propuneri conducerii sovietice
pentru repatrierea acestor germani, analog cu germanii etnici de Volhmia.
2.Pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei este o noutate. Bucovina a
fost înainte provincie a Coroanei austriece. De aceea, Germania este, în special,
interesată de soarta acestor germani etnici.
3.în restul teritoriului român, Germania are puternice interese economice.
Acestea cuprind atât zonele petrolifere, cât şi pământul agrar. Germania este
interesată, aşa cum am explicat în repetate rânduri guvernului sovietic, ca aceste
regiuni să nu devină teatru de război.
4.Pentru / o soluţionare / a problemei Basarabiei, conducerea Reichului este
de părere că, pe tărâmul înţelegerii din partea Uniunii Sovietice, să se facă totul
pentru o rezolvare paşnică cu conducerea română în problema Basarabiei.
Conducerea Reichului ar fi pregătită, în spiritul înţelegerii de la Moscova, să
sfătuiască conducerea română pentru o clarificare paşnică a problemei Basarabiei
în sensul rusesc.
Rezumând, vă rog a se indica clardomnului Molotov ce interes avem ca
România să nu devină teatru de război. în această situaţie suntem de părere ca
tratarea problemei să aibă, în limita posibilului, o clarificare în accepţia rusească.
Am mulţumi conducerii sovietice pentru o comunicare a concepţiei sale despre
tratarea în continuare a chestiunii"21.
După discuţia avută cu Molotov, în seara aceleiaşi zile, Schulenburg telegrafia
la Berlin că ministrul de externe sovietic „şi-a exprimat recunoştinţa pentru înţele-
gerea şi hotărârea de a susţine cerinţele Uniunii Sovietice, manifestate de guvernul
german". La sugestia lui Schulenburg că renunţarea sovieticilor la Bucovina, care
nu a aparţinut niciodată Rusiei, ar favoriza reglementarea paşnică a problemei,

21
Ibidem, p. 80-81

11
Molotov a replicat: „Bucovina constituie ultima parte ee-i lipseşte Ucrainei unite
şi, din această cauză, guvernul sovietic acordă importanţă soluţionării acestei
chestiuni concomitent cu cea a Basarabiei"22.
După Consiliul de Coroană, regele Carol al II-lea a semnat decretul de mobi-
lizare a întregii armate - de uscat, aer si marină - cu începere de la ora 24, în
noaptea de 28-29 iunie 19403".
De asemenea, a avut loc o remaniere guvernamentală, în urma căreia Ion
Gigurtu a fost înlocuit cu C. Argetoianu în fruntea Ministerului de Externe, iar ca
miniştri secretari de stat au fost numiţi doi reprezentanţi de marcă ai Basarabiei şi
Bucovinei: Ion Inculeţ şi Ion Nistor, care avuseseră o contribuţie majoră la Unirea
acestor provincii istorice cu Patria-Mamă. C.u acelaşi prilej, în guvern a fost
inclus Horia Sima, şeful Mişcării Legionare, în speranţa că astfel va fi câştigată
bunăvoinţa Germaniei.
În după amiaza zilei de 27 iunie au fost făcute noi demersuri diplomatice, în
speranţa obţinerii unui sprijin pentru negocierile cu Uniunea Sovietică, dar răspun-
surile au fost descurajatoare. Mai mult, aflând de nota ultimativă sovietică,
guvernele de la Budapesta şi Sofia s-au grăbit să intervină la Berlin pentru a obţine
şi ele satisfacţii teritoriale pe seama României31. Ultimatumul sovietic le aţâţase
pofta de a se înfrupta din trupul României!
Pe acest fond sumbru a început, la ora 21, cel de-al doilea Consiliu de
Coroană. Gh. Tătărescu a informat asupra demersurilor făcute şi a conchis că
România nu se poate baza pe nici un sprijin, iar ameninţările la graniţele de vest şi
de sud sunt evidente. Generalul Florea Ţenescu a declarat că armata română nu
poate rezista într-un război de durată - idee susţinută şi de alţi vorbitori. Şi de
această dată, cel mai vehement a fost N. Iorga, care a conchis că dacă nu suntem în
stare să apărăm statul român, atunci să lăsăm guvernului răspunderea, fără a mai
apela la oficiile Germaniei care nu ne pot fi favorabile. La constatarea regelui că
majoritatea participanţilor înclină spre cedare, Iorga a ţinut să precizeze că el nu
face parte din majoritate. Consiliul de Coroană a decis - cu 19 voturi pentru şi 6

22
Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia . Culegere de documente, Chişinău, 1991, p. 12

12
contra - acceptarea notei sovietice în forma în care a fost transmisă.
Regele Carol al II-lea nota: „Am încheiat Consiliul cu o scurtă cuvântare, în
care am spus că este ziua cea mai dureroasă a vieţii mele, această zi în care trebuia
să mă bucur că fiul meu şi-a trecut bacalaureatul. Că, consider că se face o mare
greşeală de a ceda fără nici un fel de rezistenţă aproape un sfert de ţară, dar mă
văd copleşit de avizul marii majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul. Am
plecat fără a mai da mâna cu nimeni, adânc amărât şi convins că urmările celor
hotărâte vor fi foarte rele pentru ţară, chiar dacă, cum crede Argetoianu, poate în
curând vom recăpăta ce am pierdut"23.
Consiliul de Coroană s-a încheiat la ora 24, iar la ora 2 3(), în noaptea de 27/28
iunie, a sosit cea de-a doua notă ultimativă sovietică, prin care se cerea ca în decurs
de 4 zile, începând cu ora 14, ora Moscovei, la 28 iunie, guvernul român să
evacueze teritoriile Basarabiei şi nordului Bucovinei, în acelaşi interval de timp
armatele sovietice urmând a ocupa aceste teritorii. Răspunsul era aşteptat „nu mai
târziu de 28 iunie, ora 12 ziua (Moscovei)" 24. Cu alte cuvinte, guvernul român avea
la dispoziţie, pentru răspuns doar 11 ore şi jumătate.
Trei ore mai târziu, la ora 13, Armata Roşie a traversat Nistrul trecând la
ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. La aceeaşi oră, postul de radio
Moscova anunţa schimbul de note între guvernul sovietic şi cel român, precum şi
faptul că cele două provincii, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost încorporate la
statul sovietic.
Luat prin surprindere de rapiditatea acestui act. Consiliul de Miniştri al
României s-a întrunit în ziua de 28 iunie 1940, la ora 16, stabilind în grabă măsuri
administrative vizând evacuarea celor două provincii; totodată, s-a cerut armatei
române să se retragă în ordine şi să nu răspundă cu foc, chiar dacă ar fi provocată.
Fără a ţine seama de termenele fixate, de normele unei comportări civilizate,
până la 3 iulie, ora 13, Armata Roşie a ocupat întregul teritoriu al Basarabiei, al
nordului Bucovinei, precum şi ţinutul Herţa, contrar voinţei populaţiei acestor
ţinuturi. Prin acest act România pierdea 50.509 km.p. (dintre care 44.500 km.p.
23
Carol al II-lea , Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. II (1939-1940), Bucureşti, 1996, p. 198.
24
Universul din 4 iulie 1940

13
reprezentând Basarabia şi 6.000 km.p. din Bucovina) şi 3,7 milioane locuitori25.
Unindu-şi glasul cu cel al basarabenilor şi bucovinenilor, N. Iorga a depus pe
biroul comisiilor un memoriu semnat de el precum şi de Iuliu Maniu, C.I.C.
Brătianu, А.С Cuza, dr. С Angelescu, Gh. Gli. Mironescu, I. Mihalache, Stelian
Popescu, dr. N. Lupu, Ghiţă Popp, M. Popovici, Al. Lapedatu, V. P. Sassu, Pan.
Halippa, dr. I, Costinescu, Gh. Brătianu, C. D. Dimitriu, Daniel Ciugureanu, Octav
Tăslăuanu, A. Dobrescu, M. Oromolu, Gh. Cipăianu, V. Madgearu, I. Lugojanu,
N. D. Chirculescu, M. Berceanu, I. Polizu-Micşuneşti, R. G. Emandi.
Atitudinile faţă de actul evacuării Basarabiei şi nordului Bucovinei au fost
generate de anumite interese politice, dar, în mod evident, toate au subliniat carac-
terul ultimativ al notelor sovietice, presiunea factorilor externi, actul de forţă impus
poporului român26.
Sfărâmarea integrităţii teritoriale a României în iunie 1940 a avut consecinţe
nefaste nu numai pentru românii din Basarabia şi nordul Bucovinei, ci pentru
întreaga naţiune, care s-a văzut din nou - la numai 22 de ani de la Marea Unire din
1918 - silită să reia lupta pentru refacerea unităţii şi scuturarea dominaţiei străine.
Actul sfărâmării graniţelor naţionale a fost exclusiv roiul politicii de forţă şi dictat al
marilor puteri.
Devastarea coloanelor de retragere ale armatei şi administraţiei româneşti au
avut ca scop împiedicarea evacuării depozitelor militare şi a averii statului român54
Aproape că nu a existat unitate a armatei române care să nu fi fost atacată şi să i se
încetinească ritmul de marş. Detaşamentele blindate sovietice depăşeau coloanele
române, apoi barau drumul cu tancuri sau alte vehicule grele, astfel că acestea
trebuiau să găseasă alte căi, ocolitoare, pe drumuri impracticabile. La 29 iunie
trupele sovietice au ocupat ţinutul Herţa, aparţinând judeţului Dorohoi, care nu
făcuse parte din Bucovina anexată de Imperiul Habsburgic. Apoi ele şi-au
continuat înaintarea până la 11 km de oraşul Herţa, unde au fost întâmpinate cu foc
de artilerie de regimentul român comandant de colonelul Bota. Surprinşi, ruşii au
ridicat steagul alb, cerându-şi scuze că „au greşit", înaintând prea mult, după care
25
Anurul statistic al României, 1940, p. 30-32
26
Istoria Basarabiei de la începuturi până la 1998, Bucureşti, 1998, p. 214

14
au bătut ţăruşii de frontieră pe locul respectiv şi au plecat27.
Informaţiile ce soseau în ţară din Basarabia în privinţa tratamentului la care
erau supuşi cei arestaţi şi închişi de către sovietici erau din ce în ce mai alarmante.
Cererea guvernului de la Bucureşti privind trimiterea unei comisii de specialişti ai
armatei pentru identificarea, strângerea şi expedierea în ţară a materialului militar
rămas în Basarabia şi Bucovina a fost respinsă, răspunzându-i-se că „armata sovietică
ia asupra sa această operaţie, urmând ca totul să fie predat la frontieră prin înche-
ierea de acte". Într-adevăr, această inventariere s-a făcut, însă la unele materiale
cantităţile înscrise au fost simbolice, în raport cu realul existent pe teren.
Speculând problema umanitară, guvernul de la Moscova a căutat să tragă
maximum de folos ameninţând că nu va mai accepta refugierea în România. încă
din primele zile de ocupaţie, sovieticii au început să deporteze din Basarabia şi
Bucovina de nord „un număr mare de proprietari şi de foşti oameni politici - după
cum avea să noteze mai târziu Grigore Gafencu - a căror soartă era necunoscută. Ea
[U.R.S.S. -n.n.] întârzia chiar să elibereze persoanele cele mai neînsemnate din punct
de vedere politic, a căror origine română era de necontestat"28.
România a fost constrânsă să accepte acest jaf în schimbul promisiunii (care s-
a dovedit mincinoasă) că, îndată ce se vor termina de predat locomotivele şi
vagoanele, se va înapoia materialul militar şi se vor accelera repatrierile celor
reţinuţi în mod abuziv de autorităţile sovietice în teritoriile cedate. Şi de această
dată s-a răspuns cu aceeaşi rea credinţă şi lipsă de loialitate faţă de România,
forţată prin natura împrejurărilor să accepte jocul politic al compromisurilor.
Procesul dramatic de dezmembrare a teritoriului Basarabiei a continuat până la
4 noiembrie 1940, când a fost adoptat Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al
U.R.S.S. cu privire la stabilirea hotarelor între R.S.S. Moldovenească şi R.S.S.
Ucraineană.
Autorităţile centrale, obsedate de ideea declanşării revoluţiei mondiale, mai
exact de exportul de revoluţie, vedeau în R.A.S.S.M. un fel de cap de pod în
înaintarea sistemului sovietic dincolo de Nistru. Ele erau conştiente că
27
Ibidem, p. 215
28
Eliza Campus, Din politica externă a României (1913-1947), Bucureşti, 1980, p. 527

15
susceptibilităţile ucrainienilor puteau fi rănite pe moment, dar scontau într-o
compensaţie de perspectivă. De aceea, încă de la declanşarea invaziei din iunie
1940. la Kremlin s-a observat un fel de frenezie ucraineană. Ambasadorul german
la Moscova, contele von Schulenburg, telegrafia, după întrevederea pe care o
avusese cu Molotov, că fusese surprins de insistenţa pe care o pusese acesta în
satisfacerea intereselor Ucrainei. El considera că în centrul conducător de la
Kremlin se formase şi acţiona sub diferite forme un foarte influent grup ucrainean
şi-şi propunea să afle din cine ar fi format acesta29.
În realitate, nu se punea problema existenţei unui grup. Stalin nu l-ar fi tolerat.
El vorbea de rolul rezervat Ucrainei de către U.R.S.S., în efortul de a-şi impune
hegemonia, pentru început, în răsăritul Europei, în Bucovina şi Basarabia.
Acordând ucrainienilor mari compensaţii teritoriale pe seama României, Kremlinul
spera să-i aservească definitiv politicii promovate de Moscova de care ei nu se
simţeau întotdeauna intim legaţi. Venise, aşadar, momentul să se joace intens
cartea ucraineană. Autorităţile instalate de ruşi la Chişinău şi cele din Kiev au
purtat o corespondenţă intensă, fiecare încercând să-şi treacă în contul său o
porţiune cât mai mare din teritoriul ocupat. Este interesant de subliniat că în acest
duel cancelaristic se făcea recurs la argumente de ordin economic, demografic şi
chiar istoric. în cele din urmă, Moscova a înclinat spre Kiev. A făcut-o, evident,
din raţiuni bine întemeiate, din punctul său de vedere. Trecând partea de nord a
Bucovinei, la care se adăuga şi Hotinul, în componenţa Ucrainei, se răpeau
Moldovei ocupate munţii, una dintre sursele sale economice fundamentale şi se
tăia o punte către leagănul formării poporului român30.
Moscova i-a determinat pe moldoveni să cedeze. Evident, aceştia au înţeles că
nu puteau spera într-o audienţă. Acceptarea „raţiunilor superioare de stat" a
constituit soluţia finală pentru ei.
Incorporarea în cadrul Ucrainei a părţii de nord a Bucovinei şi a zonei
riverane a Dunării şi Mării Negre era menită să menţină între cele două republici
„surori" o sursă de nesfârşite resentimente. Căci, chiar după război, când la
29
G. A. Deborin, Al doilea război mondial, Bucureşti, 1960, p. 125
30
Ibidem

16
Chişinău au fost reinstalate autorităţi obediente faţă de Moscova, dosarul teritorial
a fost redeschis, fără nici o consecinţă pozitivă pentru moldoveni, se înţelege. Ar fi
o gravă eroare să se creadă însă că după o ciopârţire şi o transformare într-o
caricatură a ceea ce fusese în 1812, Moscova nu se gândea cum să oblojească
rănile Moldovei ocupate. Ca întotdeauna însă, compensaţiile pe care le avea în
vedere se refereau la teritorii străine, bineînţeles româneşti. Atunci s-a ivit în
mintea guvernanţilor de la Kremlin ideea că, devenind sovietic, poporul
moldovenesc avea dreptul la întregirea sa şi aceasta nu se putea face decât prin
alipirea la Moldova de peste Prut a întregului ţinut istoric până la Carpaţi şi la
Milcov. Cu alte cuvinte, rolul pe care-1 jucase R.A.S.S.M., de cap de pod în
procesul de subjugare a Basarabiei, era transferat R.S.S.M. care trebuie să devină o
pârghie eficientă în efortul de dezmembrare a întregii Românii31.
Guvernanţii de la Kremlin, care, în genere, se sinchiseau prea puţin de opinia
publică europeană, doreau pentru orice eventualitate, să lase impresia că urmăreau,
totuşi, legitimarea puterii lor. Au început, în consecinţă, să preconizeze
organizarea unor alegerii în teritoriile ocupate cu forţa. Aşa ceva numai în logica
rusească putea constitui un test cu oarecare semnificaţie. Căci rezultatul unei astfel
de consultări a electoratului era cunoscut încă din clipa în care prima ambarcaţiune
cu trupe sovietice a acostat la malul drept al Nistrului.
România „cedase" Basarabia, partea de nord a Bucovinei şi ţinutul Herţei
numai sub presiunea forţei. Ea nu avea de gând să îi lase pe ocupanţi să-şi ducă
până la capăt opera de sovietizare a ţinuturilor ocupate, mai ales că, încurajaţi de
ceea ce obţinuseră, aceştia îşi sporeau pretenţiile cu fiecare zi ce trecea.
Lavrentiev, reprezentantul sovietic la Bucureşti, nu s-a sfiit să pretindă condo-
minium pe Dunărea maritimă şi dreptul pentru vasele de război ruse de a pătrunde
până la Brăila. Tot el a stăruit în a cere vase, material rulant şi locomotive ca un fel
de cotă-parte corespunzătoare teritoriului acaparat de la România. Cu alte cuvinte,
nu le era de ajuns pământul luat, nu le erau suficienţi oamenii ce îi locuiau. Cereau
şi uzufructul. Şi astfel s-a ajuns ca în decembrie 1940, să fie ocupate cu forţa

31
Eliza Campus, Din politica externă a României (1913-1947), Bucureşti, 1980, p. 231

17
insuliţele de pe braţul Chilia. La 2 ianuarie 1941 s-a încercat o pătrundere în forţă
pe braţul Sulina. La toate acestea trebuie adăugate incursiunile avioanelor sovietice
în spaţiul românesc până la Carpaţi, precum şi provocările militare ce se ţineau
lanţ în tot lunguHiniei comune de demarcaţie.
Între timp, în teritoriile răpite a fost dezlănţuit calvarul. Intelectualitatea a fost
cea dintâi care a avut de suferit de pe urma noului regim totalitar: învăţătorii,
preoţii, foştii funcţionari. In lipsa unor statistici oficiale referitoare la numărul
victimelor, vom face apel la unele date întâlnite sporadic în scrierile din ultimii ani,
precum şi în evaluările făcute de cercetători. Astfel, Alexandru Moşanu în raportul
susţinut în vara anului 1991 arăta: „în perioada 28 iunie - 4 iulie 1940, de exemplu,
numai în judeţele Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă şi Bălţi au fost arestate 1.122
de persoane: foşti funcţionari ai statului român sau cei suspectaţi de colaborare cu
acesta32.
Pe acest fond, la 12 ianuarie 1941 au fost organizate alegeri pentru Sovietul
Suprem al Moldovei, care s-au încheiat cu victoria candidaţilor oficiali, cu un
procent nemaiîntâlnit în istoria Basarabiei: 99,5% din totalul voturilor. In februarie
1941 s-a desfăşurat primul Congres al Partidului Comunist Moldovenesc, care
număra 6.266 membri, şi s-a adoptat prima Constituţie a R.S.S. Moldoveneşti %
Procesul de rusificare şi de stalinizare s-a desfăşurat într-un ritm alert.
Cu toate măsurile luate de autorităţile sovietice, românii din Basarabia nu şi-
au pierdut speranţa că va veni o zi a eliberării de sub ocupaţia străină. Ei au
continuat să creadă că „Soarele de la Bucureşti răsare”.

I.2 Esenţa reacţionară a regimului totalitar. Folosirea forţei în

transformările politice şi sociale.

Partidul comunist (bolşevic) era organizaţia care trebuia instalată imediat şi

32
Ibidem

18
care urma să supravegheze formarea celorlalte instituţii ale regimului sovietic. În
legătură cu chestiunea instalării în Basarabia a monopolului politic bolşevic,
considerăm necesar să clarificăm care a fost locul şi rolul comuniştilor basarabeni în
procesul de bolşevizare a teritoriului dintre Prut şi Nistru.
Istoricii sovietici din R.S.S.Moldovenească susţineau că, atunci când s-a aflat
despre ultimatumul din 26 iunie 1940 şi când România s-a văzut silită să accepte
condiţiile impuse de sovietici, comuniştii basarabeni au ieşit din ilegalitate şi au
„format comitetul provizoriu revoluţionar din Basarabia în frunte cu secretarul
comitetului regional al partidului comunist S.D. Burlacenco”33. A. Lazarev scrie că
comitetele provizorii organizate atunci în mai multe localităţi "în fond au preluat
puterea în mâinile lor"34.
Merită să fie menţionat, cu acest prilej, că în zilele de 28 iunie - 3 iulie 1940
comuniştii din Basarabia, aflaţi în afara legii, într-adevăr au desfăşurat o largă
activitate în scopul "întâmpinării cu flori a trupelor sovietice"35. Fiind în majoritatea
absolută evrei, ruşi, ucraineni şi bulgari36, comuniştii basarabeni, mizând pe susţinere
din partea P.C.(b) din Uniunea Sovietică, sperau că anume ei vor veni Ia putere în
Basarabia Sovietică.
Toate acestea au fost însă nu mai mult decât o autoînşelare. Au fost suficiente
doar câteva zile pentru ca iluziile comuniştilor basarabeni să se spulbere. CC. al
P.C. (b) din U.R.S.S., de această dată nu mai avea nevoie de servilismul tovarăşilor
de idei, de aceea nici nu a recunoscut organizaţia lor, lăsându-i în afara partidului
bolşevic. Mai mult, aşa cum vom vedea mai jos, nici unul din comuniştii basarabeni
nu va fi inclus nici în comitetele de partid de voloste.
Comunizarea este efectuată de Kiev sub conducerea Moscovei. La 2 iulie 1940
Biroul Politic al P.C. (b) din toată Uniunea "permite" CC. al P.C. (b) din Ucraina "să
formeze în Basarabia şi nordul Bucovinei comitete regionale de partid şi executive în
judeţele Hotin, Cernăuţi, Soroca, Bălţi, Orhei, Chişinău, Bender, Cahul, Ismail,
Akkerman". Conducerea de la Kiev a fost obligată să aprobe statele celor două
33
E. Şişcanu, Regimul totalitar bolşevic în RSS Moldovenească (1940-1952), Chişinău, 1997, p. 14
34
Ibidem, p. 15
35
I. Scurtu, C. Hlihor, Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, 1992, p. 44-74, 85
36
Ţara, 1991, nr. 33, august.

19
categorii de comitete. La 3 iulie CC. al P.C. (b) din Ucraina decide confirmarea
componenţei comitetelor de partid şi executive din cele 10 judeţe37.
În 9 comitete judeţene de partid din Basarabia sunt numite 47 de persoane, iar
în calitate de membri ai celor 9 comitete executive de judeţ - 65 de persoane. Nu
rezultă însă că 112 posturi de conducere din 9 judeţe basarabene fuseseră suplinite de
112 persoane. în acel limp puterea în Uniunea Sovietică era deja concentrată
integral în mâinile Partidului Comunist (bolşevic), astfel încât, nu exista o delimitare
reală între gradul de competenţă a partidului şi al structurilor puterii de stat. Acest
criteriu, propriu sistemului totalitar bolşevic, se manifesta prin urmare, în
plenitudinea sa şi în Basarabia. Din cele 47 de persoane-membri ai comitetelor
judeţene de partid 37 erau şi membri ai comitetelor executive38. Toţi cei 3 secretari
(primul secretar, secretarul al doilea şi secretarul pentru cadre) ai comitetului de
partid erau, în mod obligatoriu, şi membri ai executivului; preşedintele comitetului
executiv judeţean fiind, în acelaşi timp, şi membru al comitetului de partid.
Prin urmare, conducerea partidului bolşevic, la nivel de judeţ, adopta decizii
"politice", ca apoi, aceleaşi persoane, la nivelul comitetului judeţean, să elaboreze
mecanismul de realizare a deciziilor partidului. Observăm că numărul membrilor
comitetului de partid în comitetul executiv totdeauna era mai mare decât cel al
membrilor executivului ce nu erau membri în comitetul de partid. în Comitetul
Executiv al judeţului Chişinău, spre exemplu, din 9 membri 5 erau şi membri ai
comitetului judeţean de partid. în celelalte 8 comitete executive judeţene, compuse
fiecare din câte 7 persoane, 4 membri ai executivului erau, în mod obligatoriu, şi
membri ai comitetului de partid39. S-ar părea că nu era nimic deosebit deoarece toţi
membri executivului erau, obligatoriu, membri ai partidului bolşevic şi, prin urmare,
erau datori să realizeze politica lui. Aşa este. Dar, pentru orice eventualitate, aşa cum
am arătat mai sus, în structurile aparatului de stat predominau, numeric, reprezentanţii
organelor de conducere ale partidului. în acest mod era asigurată executarea
nelimitată a puterii bolşevicilor.

37
E. Şişcanu, Regimul totalitar bolşevic în RSS Moldovenească (1940-1952), Chişinău, 1997, p. 15
38
Ibidem
39
Ibidem

20
 Este iminentă întrebarea: cine şi cum a reuşit să selecteze toate cadrele
respective în termen doar de 4 zile de Ia declanşarea operaţiunii de invadare a
Basarabiei? Răspunsul nu este prea complicat, înainte însă de a contura imaginea
selectării şi plasării cadrelor în vederea sovietizarii Basarabiei vom apela la
conceptele pe care se baza regimul totalitar bolşevic în această problemă.
Marele Stat Major al Frontului de Sud pregătea în mare taină operaţii de
ocupare a Basarabiei şi Bucovinei, dar nu a uitat să dea indicaţiile de rigoare
comisarilor şi "organelor corespunzătoare" să fie pregătite pentru sovietizare. Ion
Bodrug constată că în multe localităţi comitetele executive erau formate cu concursul
nemijlocit al militarilor40. Anton Moraru susţine că structurile puterii sovietice în
Basarabia erau organizate chiar "şi din comandanţi şi lucrători politici ai Armatei
Roşii, ai N.K.V.D.-ului, organelor de spionaj şi contraspionaj ale U.R.S.S. în acest
scop pe teritoriul Basarabiei, în 1940, au fost trimişi peste 5000 de împuterniciţi
comunişti, lucrători sovietici, dependenţi de N.K.V.D. şi organele de spionaj ale
U.R.S.S.41.
La 14 august 1940, se menţionează în Studiile de istorie a Partidului
Comunist al Moldovei, CC. al RC. (b) din toată Uniunea a transformat organizaţia
regională din Moldova a P.C.(b) din Ucraina în Partidul Comunist (al bolşevicilor)
din Moldova. Mihail Bruhis42 a observat că respectiva hotărâre nu corespunde
adevărului. Problema este că prin crearea republicii unionale, organizaţia regională de
partid I fost împărţită în două părţi inegale. Partea mai mică, formată numai din 6
organizaţii raionale de partid din fosta republică autonomă care avea 14, s-a inclus
în republica unională nou creată şi asta, chipurile, în virtutea „criteriului teritorial - de
producţie" în baza căruia se construia Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Rezultă
de aici că la 14 august 1940, când s-a luat hotărârea de către CC. al PC (b) din
Uniunea Sovietică, organizaţia regională de partid a Moldovei nu exista nici "de
facto", nici formal, pentru a putea fi transformată în organizaţie a partidului
comunist al Moldovei.
40
I. G. Bodrug, Sovetî i obscestvenno – politicescaia activnosti trudiascihsia MSSR (1940-1960), Chişinău, 1988, p.
70
41
Anton Moraru, Istoria Românilor, Chişinău, 1995, p. 70.
42
M. Bruhis, Rusia, Românbia şi Basarabia 1812, 1918, 1924, 1940, Chiţinău, 1992, p. 307.

21
 Un aspect specific teritoriilor Incorporate de U.R.S.S. în 1940 îl constituie
componenţa naţională a administraţiei instalate aici, Conform doctrinei amintite
mai sus, "toţi lucră lorii responsabili şi personalul tehnic trebuiau aduşi" în
Basarabia din U.R.S.S. Analiza componenţei structurilor de partid şi administrative
din judeţele şl raioanele Moldovei dintre Prut şi Nistru demonstrează că această
indicaţie era realizată integral. în componenţa comitetului de partid judeţean Orhei,
spre exemplu, la 4 iulie 1940 au fost numite următoarele persoane: I.Pojidaev,
primul secretar; A.NicoIaev, secretar al doilea; Gh.Bibic, secretar pentru cadre;
N.Sologorşi A.Litvinov, membri ai comitetului51. Membri ai executivului din acelaşi
judeţ erau; N.Sologor, preşedinte; I.Pojidaev. A.NicoIaev, Gh.Bibic, A.Bobcun,
I.Sidorenco-în calitate de membri43. Toţi aceştia veniseră împreună cu Armata Roşie.
Aceeaşi stare de lucruri domină toate sferele vieţii şi tot teritoriul Basarabiei. Din
nouă membri ai Biroului CC al P.C (b) al Moldovei, doi S. Zelenciuc şi T.
Constantinov erau moldoveni din RAS.S.Moldovenească, restul fiind de alte
naţionalităţi.
Mihail Bruhis este de părerea că, deşi autorii studiilor de istorie a Partidului
Comunist al Moldovei scriu că noile comitete de partid "în teritoriu! eliberat" iau
fiinţă "în conformitate cu statutul partidului", în realitate aceste comitete se formau
printr-o încălcare a acestui statut.

I.3 Represiile şi deportările politice ca mod de viaţă socialist sovietic

Imediat după ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, regimul sovietic, a

dezlănţuit teroarea, deportările,' represiunile şi maltratările ca mijloc de intimidare,
înfricoşare a populaţiei şi de zdrobire a oricăror încercări de a opune rezistenţă.
43
Ibidem

22
Aceste acţiuni teroriste reieşeau din concepţia bolşevică a dictaturii proletariatului,
reprimării "claselor dominante", construirea socialismului. Teroarea, deportările au
constituit pilonul politicii de sta-t sovietice. Partidul comunist a instaurat în
Basarabia şi Bucovina de Nord deschis, în faţa lumii întregi, un regim bazat pe
principiile "luptei de clasă", "dictaturii proletariatului", lichidării oricărei opoziţii.
Se sublinia în mod oficial că este deportată' "chiaburimea şi "alte elemente
antisovietice" că se face aceasta pentru "a curaţi" spatele frontului' construcţiei
socialiste de "elementele duşmănoase". Toată lumea a suferit, toata populaţia, a
trecut prin această moară diabolică. Dar au fost câteva categorii de populaţie şi
pături sociale care au fost distruse complet44.
Acţiunile de teroare din Basarabia şi Bucovina de Nord efectuate în anii 1940-
1941 i-au vizat, în primul rând, pe toţi acei care erau." consideraţi, drept obstacol
în calea expansiunii sovietice în aceste ţinuturi: reprezentanţii clerului,
intelectualii, ţăranii înstăriţi, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti,
proprietarii, comercianţii, foştii ofiţeri ai. armatei române şi. ţariste,, semnatarii
actului Unirii din. 1918, ziariştii, mulţi cetăţeni din rîndurile oamenilor muncii.
În 1940-1941 a fost deportat un-număr foarte, mare de populaţie din. aceste
ţinuturi. Conform acordului dintre guvernul URSS şi guvernul Germaniei (iulie
1940), din Basarabia şi Bucovina de Nord au fost evacuaţi, (între 15 septembrie şi
15; noiembrie 1940) aproape 100 mii de nemţi, inclusiv din Chişinău. Din
Bucovina de. Nord .au fost evacuaţi 44.577 nemţi, inclusiv 2.0 .mii din oraşul
Cernăuţi45. Această operaţie a fost efectuată de organele centrale de. conducere ale
URSS, fără participarea CC al PC (b) M şi CCN din Moldova.
Din 55.068 hectare de pământ, rămase de la coloniştii germani, 20.892 ha- au
fost repartizate coloniştilor aduşi din' Rusia şi Ucraina,/ 19.832 ha -pentru'
organizarea sovhozurilor populate, în cele din urmă, tot -cu colonişti ruşi şi
ucraineni. Toate aceste sovhozuri se supuneau direct Comisariatului sovhozurilor
din URSS46.

44
Anton Moraru, Istoria Românilor, Chişinău, 1995, p. 345
45
Nezavisimaia Moldova, 1992, 25 ianuarie
46
Nezavisimaia Moldova, 1992, 25 ianuarie

23
 Evacuarea nemţilor a fost o acţiune comparativ simplă pentru colonizarea
Basarabiei .şi Bucovinei de Nord.
Faţă de populaţia băştinaşă regimul sovietic a întreprins măsuri de reprimare
-diabolice. Orice, expresie a sentimentului naţional român era pedepsită. Chiar şi
simpla pronunţare a cuvintelor "român" şi "românesc" 'însemna pentru fiecare
moldovean un delict grav, soldat, în cel mai fericit caz, cu marginalizare. Aparatul
represiv, a început, a activa deja în zilele, de 28 iunie - 8 iulie 1940. La Chişinău,
Bender, Orhei, Soroca, Bălţi ostaşii sovietici, împreună cu comuniştii ilegalişti,
jefuiau populaţia care se retrăgea în România, îi arestau pe foştii funcţionari de
stat, învăţători, medici, jurişti, ingineri, tehnicieni, proprietari, comercianţi şi-i
predau NKVD-iştilor.
Teroarea, închisorile, deportarea şi asasinarea au constituit instrumentele de
bază de administrare în Basarabia, Transnistria si Bucovina de Nord în 1940-1941.
La 9 iulie 1940, V. Molotov a semnat hotărîrea. hr. 1201-471 a CCN ai URSS
"Cu privire la activitatea tribunalelor militare pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei
de Nord" • Aceste organe represive erau investite cu dreptul să "ia spre cercetare
dosarele vizînd infracţiunile contrarevoluţionare şi banditismul locuitorilor din
Basarabia şi Bucovina de Nord, infracţiunile urmau să fie calificate conform
articolelor corespunzătoare ale codului penal al RSS Ucrainene"47.
Lupta populaţiei pentru independenţa naţională, integritatea ţării, apărarea
averii, pământului natal, drepturilor omului era calificată , de puterea sovietică
drept acte "contrarevoluţionare" şi "banditism".
La 10 iulie 1940, L. Beria scria iui V. Molotov o scrisoare specială ("strict
secretă") cu nr. 2781/b, în care propunea să fie majorat numărul unităţilor militare
de escortă cu 1.910 oameni şi să fie mobilizaţi suplimentar şi înainte de termen
1.654 oameni pentru susţinerea armatei de escortă a NKVD-ului 48. Conform
deciziilor CC al PC (b) din toată Uniunea şi a CCN al URSS toţi acei çare au
"colaborat" cu administraţia română pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord
urmau să fie arestaţi imediat.
47
Sfatul Ţării, 1992, 22 aprilie
48
Nezavisimaia Moldova, 1992, 25 ianuarie

24
 În acest număr au fost primarii comunelor, şefii de post, jandarmii, poliţiştii,
învăţătorii, medicii, aproape toată intelectualitatea. Mulţi au fost judecaţi. Una
dintre multiplele forme de teroare dezlănţuite împotriva populaţiei paşnice a fost
asasinarea. Se aplica fără vreo învinuire întemeiată, fără judecată. Sentinţa era
aprobată din timp de organele NKVD-iste. Oamenii erau arestaţi, superficial
anchetaţi, apoi coborâţi în beciuri şi împuşcaţi în ceafă. întreaga "operaţie" uneori
dura doar câteva ore49.
Foarte mulţi deportaţi au fost asasinaţi în drum sau după ce ajungeau în
locurile de deportare. în fiecare' oraş al Basarabiei erau agenţi de informaţii şi
spionaj, sovietic (ruşi, ucraineni, băştinaşi mancurtizaţi). S-au găsit cadavre
cu urme de tortură: arsuri, fracturi şi alte. Semne de violenţă. S-au găsit oameni
îngropaţi cu capul în jos şi legaţi de mîini şi de picioare, uneori chiar cu sîrmă
ghimpată. La tribunalul militar rus din Chişinău lucra în 1940-1941 procurorul
Chitiş. Avea un frate „cîrciumar în Chişinău. Cîrciumarul îi denunţa pe
clienţii săi - români de bună credinţă. Apoi intra în contact cu fiecare dintre
jertfele sale şi încasa bani casă nu fie arestaţi de fratele său50.
La 16 iulie 1941, cînd armata română a intrat în Chişinău, la sediul principal al
NKVD-ului din oraş a fost găsită sentinţa a 7 oameni judecaţi de sesiunea flotantă
a Tribunalului Militar al circumscripţiei militare Odesa la 3 iunie 1941. Acest
document confirmă că cetăţenii Ion Tislaru, Ilie Banu, Ene Truşcă,. Nicolae
Schiba şi Teodor Guţu au fost împuşcaţi numai pe motivul că fusese membri ai
Frontului Renaşterii Naţionale şi au ocupat posturi de conducere la calea ferată
română. Condamnarea s-a făcut în baza art. 54 - 6, partea I a, din CP al RSS şi în
baza art. 27 - 1, CP al ÜRSS. Ceilalţi - Dionişie Doroftei şi Dimitrie Vieru au fost
condamnaţi la 25 ani închisoare, cu ridicarea drepturilor pentru 5 ani fiecare51.
"Întreg pămîntul Basarabiei a fost semănat cu mii de cadavre ale românilor care
îşi ţineau legea şi sufletul nevîndute. O bănuială, o pîră mincinoasă a agenţilor era
de ajuns ca oameni nevinovaţi să fie, ucişi cu sălbăticie, pe locul unde socotea

49
Anton Moraru, Istoria Românilor, Chişinău, 1995, p. 346
50
Basarabia dezrobită, Chişinău, 1942
51
Basarabia si basarabenii, pp. 321-322

25
călăul: în curtea casei, în beci, în pat sau la muncă în cîmp..."52.
Astfel, au fost supuşi torturilor NKVD-iste elevii Şcolii pedagogice din Orhei în
1941. Profesoara de filosofie Maria Manjaru şi elevul Dumitru Avramoglu (născut
în satul Puţintei, Orhei), au scris şi redactat un manifest pe care l-au afişat pe uşa
şcolii. Ei spuneau: "Ne-am săturat de regimul şi piinea sovietică. -Vrem pîine
românească. Jos Stalin, jos bolşevicii, jos NKVD-ul" 53. Aceşti tineri de 17-18 ani
au fost arestaţi şi judecaţi. închisoarea din Orhei era plină cu elevii Şcolii
pedagogice. Numărul celor arestaţi era de circa 40. Se ştie că la 19 iunie 1941 un
grup din 13 elevi şi profesoara lor au fost transferaţi la închisoarea din Chişinău şi
judecaţi la 24 iunie 1941 de tribunalul militar regional Odesa, special convocat în
deplasare.
Toţi cei judecaţi au fost calificaţi, conform art. 54-4, 54-6, 54-11 al CP al
RSSU, "spioni şi trădători de ţară", "duşmani ai poporului". Acei care împliniseră
18 ani (Anatolie Guma, Grigore Mihu, Vichentie Eprov, Victor Bradeţchi,
Anatolie Cotun, Onisie Cozma) au: fost condamnaţi la moarte. Ceilalţi (minori) au
fost condamnaţi la 25 ani de închisoare. Aceştia au fost Victor Guma, Gheorghe
Martînov, Constantin Sârbii, Paul Bogus, Arcadie Ţelea, Eugen Braşoveanii,
Simion Bobeică54. Ei n-au fost "duşmani ai poporului". Ei au fost primii care,
după cum subliniază A. Usatiuc, s-au decis să înceapă lupta coiţtra
cotropitorilor"55.
La 24-27 iunie 1941 a fost arestat Vasile Petru Usatiuc din satul Ivancea, Orhei,
numai pentru motivul că era om cinstit, muncitor, gospodar, cărturar, iubitor de
patrie, se bucura de respectul consătenilor. V. Usatiuc a fost primul om din Ivancea
cu studii secundare, primul ofiţer din sat, având gradul de căpitan al armatei Rusiei
ţariste, patru ani de zile luptase pe fronturile primului război mondial 56. Asemenea
oameni erau împuşcaţi în primul rînd, deoarece comuniştii se temeau-de ei. Aceştia
nu puteau fi minţiţi, nu puteau fi induşi în eroare convertiţi, intimidaţi şi

52
Ibidem
53
Ibidem, p. 320
54
Literatura şi arta,.1990, 29 noiembrie, 1991, 10 ianuarie, 21 februarie, 11 iulie
55
Literatura şi arta, 1991, 11 iulie
56
Făclia:, 1990, 15 iunie

26
transformaţi în robi: ei opuneau rezistenţă, plăteau cu sîngele lor libertatea
poporului.
Sentinţele care prevedeau pedeapsa capitală în 1940-1941 erau executate în
oraşele Tiraspol, Odesa, Baltă, Chişinău, Bălţi, Soroea. Insă până în prezent nu s-
au stabilit cu exactitate toate locurile înhumărilor. Cu ajutorul locuitorilor în vârstă
s-au stabilit numai două asemenea locuri:
1) teritoriul aşa-zisei "Cetăţi a lui Suvorov" din Tiraspol:
2) teritoriul de pe strada Grenoble din Chişinău57.
Asemenea locuri au existat şi la Bălţi, Soroea, Floreşti, Orhei, Gahul, Bender,
Cernăuţi, Hotin, Ismail, Cetatea
De exemplu, la Baimaclia (actualul raion Cantemir) au fost descoperite gropi în
care se aflau şi cadavrele lui: Pavel Obreja, Dumitru Olaru, Grigore Mitrofan,
Chirică Baraghin, Mihail Păruta, Vlad Blănaru, Dumitru Pulucciu si ale altor
martiri58.
Orchestra simfonică din Basarabia care s-a întors în 1940 (după 28 iunie) din
turneu de la Bucureşti a fost arestată. Toţi muzicienii au fost împuşcaţi pe teritoriul
morii din Orhei. Dar până în prezent nu se ştie exact de ce s-a procedat atît de
barbar cu membrii acestei orchestre naţionale. La 1 septembrie 1940 ruşii au creat
un nou colectiv de muzicieni (70 oameni) pentru a muşamaliza cumva scandalul cu
muzicienii basarabeni59. În 1941 s-a găsit într-o.! staţie de cale ferată de lîngă
Marea Azov un eşalon întreg, unde în fiecare vagon fuseseră împuşcaţi cîte 30-
40 de moldoveni deportaţi din Basarabia. Fiecare vagon devenise mormînt pentru
bâsarabenii nevinovaţi.
Preotul Munteanu din Ismail în iulie 1940 a fost arestat, dus la bărbier, tuns şi
ras, apoi trântit în faţa catedralei si ucis ca un cîine60.
Cetăţeanul Petre Petcu (satul Flămînda, Cantemir) îşi aminteşte: „Cînd ruşii au
intrat pentru prima oară în sat, erau vreo cinci-şase, într-o căruţă. La marginea
satului nostru era o fântână, iar lângă ea - chipul Mântuitorului Isus Christos,
57
Făclia,1990, 27 iulie
58
Basarabia dezrobită, Chişinău, 1942, p. 109
59
Moldova Socialista, 1940, 21 septembrie
60
Basarabia dezrobită, pp. 116-117

27
răstignit pe cruce. Barbarii, rând pe rând, au început să tragă cu revolverele în'
Mântuitor.
Acest chip al Mântuitorului se păstrează şi astăzi la, cimitirul din satul Flămînda
şi se mai văd încă pe el urmele împuşcăturilor. Atunci mi-am dat seama că cei care
au venit pe capul nostru sînt adevăraţi criminali şi că aveam multe, foarte multe de
suferit de pe urma lor"61.
Cei care puneau în aplicare hotărîrile de execuţie se aflau: Serov, comisarul
NKVD-ului din Ucraina; Dmitrenco, comisarul, NKVD-ului din Moldova; S. A.
Goglidze, reprezentantul CC al PC (b) din toată Uniunea şi al CCN al URSS în
RSS Moldovenească (în martie 1953 a fost împuşcat in legătură cu cazul L. Beria);
Nasedkin; şeful GULÂG-ului din URSS; P. G. Borodin primul secretar al CC al
PC (b) M;.- T. A. Constantinov, preşedintele CCN al RSSM; F. Brovko,
preşedintele' Prezidiului. Sovietului Suprem al' RSSM; lucrători-ai organelor
represive judeţene şi locale, secretari ai comitetelor de . partid judeţene, raionale şi
săteşti; informatori, denunţători şi alte elemente trădătoare şi
mancurtizate. De oameni, ca aceştia depindea destinul a milioane de români
basarabeni.
Sînt cunoscute - hotărîrea CCN al URSS nr. 1201-471 cu privire la activitatea
tribunalelor militare pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord (9 iulie 1940),
Hotărîrea CCN .al URSS- cu privire .la evacuarea nemţilor din Basarabia; şi
Bucovina de Nord (16 iulie 1940), hotărârea "Despre folosirea, pământului şi
proprietăţii, lăsate, - de populaţia germană evacuată din RSSM" (15 ianuarie
1941).
Conform acestor hotărîri s-a intensificat procesul: de colonizare a teritoriului
Basarabiei şi Bucovinei de Nord cu populaţie rusofonă. Au fost, de asemenea,
adoptate hotărâri despre împuterniciţii. CC al PC (b) - din .toată
Uniunea şi ai CCN; al URSS în RSS Moldovenească (25
aprilie 1941) şi altele.
Tot din numele Moscovei, .'al organelor, de conducere. centrale, activau

61
Ieri. şi azi, 1991, nr. 6, p. 4

28
 -persoanele, cu misiuni speciale trimise în RSSM. La 7 mâi 1941 biroul politic - al
CC al PC (b) din toată Uniunea 1-a numit pe S. A. Goglidze împuternicit al
partidului şi.guvernului sovietic în Moldova. Această persoană s-a ocupat în
special cu deportările :masive -de populaţie. Sosit în Chişinău, S. A. Goglidze a
organizat mai multe . provocări împotriva populaţiei .băştinaşe. El avea. nevoie de
un motiv, de un prilej - pentru a demara represiunile masive. Şi acest pretext a
fost organizat, .La 8 mai'(a doua zi după confirmarea lui S. A. Goglidze ca
'împuternicit al CC al PC .(b) din toată Uniunea în RSSM) în. „satul Racovăţ,
.raionul- Soroea. a fost.' inspirată de organele NKVD-iste manifestarea a 400 de
ţărani contra inventarierii şi sechestrării bunurilor din - biserică satului62.
Preşedintele sovietului sătesc, de naţionalitate evreu, trebuia să inventarieze
bunurile bisericii. Oamenii adunaţi, erau foarte - iritaţi. Ei strigau: „Puterea
sovietică ne; ia impozite mari pentru casă., cal, dăm dăjdii pentru tot.. Dar-de
biserică să nu vă atingeţi!"...Şi în continuare: "De ce intră jupânul în biserică?
Unui evreu nu-i este .îngăduit să intre într-o biserică creştină"63.
Confiscarea averii, jefuirea lăcaşelor sfinte şi de cultura cu participarea evreilor
a constituit o serie de provocaţii j organizate de CC al PC (b) M şi CCN al
RSSM, de organele NKVD-iste şi NKGB-iste. Astfel de operaţii au fost puse la
cale şi realizate la Chişinău, în mai multe I localităţi din judeţele Bălţi, Orhei,
Soroca, Cahul, Bender, în baza acestor provocaţii inspirate de organele respective
după 14 mai 1941 S. A. Goglidze a trimis lui I. Stalin o informaţie secretă, în
care sublinia că, chipurile, în Moldova fostele partide naţional-ţărănist şi naţional
-liberal manifestă un evident activism politic şi încearcă, să organizeze activitate
ilegală. în aceste partide, după S. A- Goglidze, erau la evidenţă circa 1000
oameni.
În legătură cu aceasta NKGB-ul Moldovei a arestat I în primul rând, persoanele
care, chipurile, realizau „lucru activ contrarevoluţionar”, iar „elementele
contrarevoluţionare”, care rămăseseră, au fost luate sub supravegherea serviciului
NKGB-ist. Pentru a aproba represiunile a fost folosit al doilea moment -
62
Anton Moraru, Istoria Românilor, Chişinău, 1995, p. 350
63
Sfatul Ţârii, 1992, 22 aprilie

29
activitatea organelor româneşti de informaţie şi contrainformaţia în Basarabia.
Goglidze scria lui Stalin că, chipurile, „organele române de spionaj au
desfăşurat, o activitate largă contrarevoluţionară şi în lucrul lor se bazează în
principal pe elementele contrarevoluţionare". De aceea ruga CC al PC (b) din
toată Uniunea să permită NKGB-ului din Moldova expulzarea în alte regiuni ale
URSS a 500 de oameni împreuna cu familiile lor64 .
Stalin a luat foarte repede decizia. La 7 mai S. Aii Goglidze sosise în Moldova.
La 8 mai s-au organizat provocările cu bisericile. La 14 mai 1941 Cpinisarul
NKVD- I ului din RSSM Dmitrenco trimite o informaţie lui S. A. Goglidze
despre activitatea elementelor "antisovietice" în Moldova. Imediat S. A. Goglidze
„scrie "strict secret" lui Stalin. între 16-20 mai Stalin, Molotov şi alţi lideri de
partid şi de stat ai URSS au adoptat decizia necesară de a deporta din Moldova
"membrii organizaţiilor contrarevoluţionare"65.
La 21 mai a fost inclusă maşina de teroare a NKVD-ului din Moldova şi
NKVD-ului din URSS. Conform „ hotărîrii guvernului Uniunii Sovietice L. Beria
a trimis Л la 21 mai 1941 tuturor conducătorilor direcţiilor NKVD-ului clin Siberia
şi Kazahstan telegrame prin care-i prevenea să se pregătească de primirea
deportaţilor din legiunile de vest ale URSS. Tot atunci s-a inclus în "munca"
aceasta şi conducerea GULAG-ului reprezentată de Nasedkin.
În câteva zile Nasedkin şi organele sale au pregătit "planul de măsuri pentru
repartizarea şi aranjarea la muncă a contingentelor speciale deportate din RSS
Letonă, KSS Lituaniană, RSS Estonă şi RSS Moldovenească". Acest plan a fost
acceptat de L. Beria la 14 iunie 1941, OÎnd se efectuau deja arestări în masă. Nu se
ştie exact cită, populaţie a fost nimicită în 1940-1941 în Basarabia ci Bucovina de
Nord. Pînă în prezent au fost date publicităţii diferite cifre, statistici care pot turna
doar aproximativ lumină asupra conţinutului activităţii sîngerosului regim sovietic
instaurat în aceste ţinuturi româneşti.
Conform unor date oficiale ruse, în 1940-1941 numai în „gulagurile sovietice”
au fost aduşi din Moldova 11.679 oameni, inclusiv 3.297 bărbaţi şi 3.769 femei,
64
Nezavisiniaia Moldova, 1992, 25 ianuarie
65
Anton Moraru, Istoria Românilor, Chişinău, 1995, p. 351

30
4.619 copii66. Conform altor cifre au fost deportaţi zeci de mii. Cei deportaţi in
1940-1941 se mai aflau în aceste închisori şi lagăre de muncă chiar şi după
moartea lui Stalin. La 11 ianuarie 1958 în gulagurile staliniste se mai aflau încă
7.074 oameni, de asemenea 6.171 membri ai sectei religioase a iehoviştilor67.
Profesorul A. Moşanu scrie: "în perioada 28 iunie - 4 iulie 1940, de exemplu,
numai în judeţele Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă şi Bălţi au fost arestate 1.122
persoane: foşti funcţionari ai statului român sau acei suspectaţi de colaborare cu
acesta"68.
În lucrarea Basarabia dezrobită. Drepturi istorice, nelegiuiri bolşevice,
înfăptuiri româneşti (Chişinău, 1942, p. 99)69 se subliniază că la 12-13 iunie 1941
au fost deportate din judeţul Orhei 1.500 familii creştine. Din Chişinău - peste
25.000 oameni. Din Bender - 5000. Dar nici aceste date nu sînt complete. E vorba
doar de deportările din 12-13 iunie 1941. încă nu sînt date publicităţii datele
statistice despre deportările din Ismail, Cetatea Albă, Bălţi, Soroca, din alte
localităţi.
Basarabia şi Bucovină de Nord erau tratate drept surse de, forţă de muncă ieftină
pentru întreprinderile industriale, şantierele de construcţie şi minele de cărbune şi
de uraniu din diferite regiuni ale URSS. Deja în august 1940 au fost mobilizaţi
forţat şi trimişi la muncă silnică 53.356 tineri' români din Basarabia. Această
politică urmărea, totodată, scopul schimbării treptate a structurii etnice a teritoriilor
trecute sub jurisdicţia Uniunii Sovietice (Făclia, 1991, 28 iunie). In baza analizei
represiunilor staliniste în Basarabia şi Bucovina de Nord putem sublinia că în
aceste ţinuturi numai în 1940-1941 au fost asasinaţi, arestaţi, deportaţi în lagărele
NKVD-iste peste 300.000 de români, sau 12,23 procente din toată populaţia
Moldovei. Această cifră este acceptată şi de istoricul român G. Cioranescu70.
În anii 1940-1941 în Basarabia şi Bucovina de Nord s-a promovat o politică
colonială, antiumană motivată de necesitatea instaurării puterii sovietice,

66
Moldova Suverană. Digest, 1991, aprilie
67
Ibidem
68
Făclia, 1991, 28 iunie
69
Basarabia dezrobită. Drepturi istorice, nelegiuiri bolşevice, înfăptuiri româneşti (Chişinău, 1942, p. 99)
70
Basarabia şi basarabenii, p. 331

31
construirii socialismului. Instaurarea sistemul de ocupaţie sovietic, jefuirea
populaţiei, naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, lichidarea
proprietăţii private, a relaţiilor economiei de piaţă, distrugerea culturii, a tradiţiilor
naţionale româneşti, instaurarea dominaţiei ideologiei marxist-leniniste drept
concepţie de bază a vieţii societăţii - toate acestea au fertilizat terenul pentru
colonizarea totală a Moldovei dintre Prut şi Nistru, pentru distrugerea
populaţiei băştinaşe sub lozinca creării „ naţiei socialiste moldoveneşti”, a
„prieteniei popoarelor” şi „internaţionalismului proletar”.

ÎNCHEIERE
Cercetarea noastră permite câteva consideraţii privind esenţa regimului totalitar
bolşevic, modalităţile în care noul regim a fost instaurat în R.S.S. Moldovenească
precum şi efectele lui asupra populaţiei în 1940.

32
 Dintre concluziile principale, trase în urma investigaţiilor, considerăm că
trebuie să fie relatată, în primul rând, aceea că sistemul totalitar a fost transplantat pe
teritoriul dintre Prut şi Nistru din Uniunea Sovietică, în rezultatul ocupării, în 1940, a
Basarabiei de către Armata Roşie. Practica bolşevică aplicată în Uniunea Sovietică
până în 1940 avea să fie folosită şi în R.S.S. Moldovenească în 1940.
Extinderea sistemului totalitar bolşevic între Prut şi Nistru, afirmarea lui în
R.S.S. Moldovenească, a demarat prin instaurarea puterii Partidului comunist
(bolşevic). Imediat după ocuparea Basarabiei, Comitetul Central al RC. (b) al
Ucrainei a format, între Prut şi Nistru, comitetele judeţene de partid care reprezentau
noua putere. Membrii comitetelor de partid formau majoritatea în comitetele executive
judeţene şi în cele raionale. în felul acesta era garantată exercitarea puterii
complete a partidului.
Apogeul stilului totalitar de administrare a teritoriului anexat la Uniunea
Sovietică l-a constituit formarea la 2 august 1940 a R.S.S. Moldoveneşti. Prin
dictatul de la Moscova Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost creată
din numai şase judeţe ale Basarabiei şi numai şase raioane, cele de pe malul
Nistrului, ale R.A.S.S. Moldoveneşti, act ilegal, efectuat doar în baza pretenţiilor
teritoriale ale conducerii din Kiev.
După război, partidul bolşevic şi-a consolidat puterea, extinzând-o asupra tuturor
sferelor vieţii din R.S.S. Moldovenească, atât pe orizontală cât şi pe verticală. Prin
intermediul nomenclatorului de funcţii, utilizat în tot spaţiul Uniunii Sovietice şi
adaptat la condiţiile locale, partidul a pus stăpânire pe întreaga societate. Cadrele
partidului au fost plasate peste tot, de la Consiliul de Miniştri al republicii până la
cele mai mici subunităţi de producţie, asigurând exercitarea puterii oligarhiei
bolşevice
Partidul foloseşte mijloacele administrative de comandă în vederea confiscări şi
naţionalizării băncilor, întreprinderilor industriale şi comerciale, transportului feroviar,
fluvial şi mijloacelor de comunicaţie din Basarabia. Astfel, în acest sector a fost
lichidată proprietatea privată şi instituit "sectorul socialist de producţie", toate
mijloacele de producţie fiind concentrate în mâinile statului sovietic, de ele

33
dispunând, de fapt, oligarhia partidului bolşevic.
Regimul totalitar bolşevic a înfăptuit schimbări radicale şi în agricultură.
Ţăranii, conform doctrinei bolşevice şi practicii sovietice, trebuiau încadraţi în
gospodării agricole colective - colhozuri, considerate unica cale dreaptă pentru
ţărani în condiţiile socialismului. Deja în prima jumătate a anului 1941 în raioanele
dintre Prut şi Nistru ale R.S.S. Moldoveneşti au fost create 120 de colhozuri.
începutul războiului germano-sovietic a stopat colectivizarea.

BIBLIOGRAFIE:

1. Adauge Mihai, Alexandra Furtună, Basarabia şi basarabenii, Chişinău, 1991.

2. Alexandrescu Ioan, Ion Ardeleanu, România în anii celui de al doilea război
Mondial, vol. I, Bucureşti, 1989.
3. Bărbulescu M. ş.a., Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti,1998 ;

34
4. Bruhis Mihai, Rusia, România şi Basarabia, 1812, 1918, 1924, 1940,
Chişinău, 1982.
5. Bulat L., Basarabia 1940, Chişinău, 1991.
6. Buzatu Gh., Dosare ale războiului mondial (1939-1945), Iaşi, 1978.
7. Buzatu Gh., I. Florinescu, La doilea război mondial şi România. O
bibliografie, Iaşi, 1981.
8. Buzatu Gh., România şi războiul mondial din 1939-1945, Iaşi, 1995.
9. Buzatu Gheorghe, Românii în arhivele Kremlinului, Bucureşti, 1996.
10.Campus E., Din politica externă a României în perioada interbelică (1919-
1939), Bucureşti, 1980.
11.Chirnoagă Platon, Istoria politică şi militară a războiului României contra
Rusiei sovietice, 22 iunie 1941-23 august 1944, Iaşi, 1998.
12.Churchill W., Al doilea război mondial, Bucureşti, 1998.
13.Churchill Winston, Al doilea război mondial, vol. 1, 2, Bucureşti, 1996.
14.Ciachir N., Istoria relaţiilor internaţionale de la Pacea Westfalică până în
contemporaneitate, Bucureşti, 1998.
15.Ciachir N., Marile puteri şi România (1856-1947), Bucureşti, 1996.
16.Ciachir N., România şi Marile Puteri, 1856-1947, Ed.Albatros, Bucureşti,
1998.
17.Cloşcă Constantin, În infernul marii conflagraţii, Iaşi, 1997.
18.Constantin Ion, Basarabia sub ocupaţie sovietică de la Stalin la Gorbaciov,
Bucureşti, 1994.
19.Constantin Ion, România, Marile puteri şi problema Basarabiei, Bucureşti,
1995.
20.Constantiniu Florin, Ilie Schipor, Trecerea Nistrului 1941, Bucureşti, 1995.
21.Crampton P. J., Europa Răsăriteană în secolul al XX-lea … şi după,
Bucureşti, 2002.
22.Dima Nicholas, Basarabia şi Bucovina în jocul geopolitic al Rusiei,
Chişinău, 1998.
23.Dobrinescu V., Pătroiu I., Ultimele luni de pace (martie-august 1939), Iaşi,
1992.
24.Dobrinescu Valeriu Florin, Bătălia diplomatică pentru Basarabia 1918-1940,
Iaşi, 1991.
25.Dobrinescu Valeriu Florin, Ion Constantin, Basarabia în anii celui de al
doilea război mondial, Iaşi, 1995.
26.Droz Jacques, Istoria Germaniei, Bucureşti, 2000.
27.Dufour Jean-Louis, Crizele internaţionale. De la Beijing (1900) - la Kosovo
(1999), Bucureşti, 2002.
28.Ekrem Mehmed Ali, Relaţiile româno-turce între cele două războaie
mondiale, Bucureşti, 1993.
29.Funderburk David Britton, Politica Marii Britanii faţă de România (1938-
1940), Bucureşti, 1983.
30.Georgescu Titu, Nicolae Iorga împotriva hitlerismului, Bucureşti, 1966.
31.Georgescu Vlad, Istoria Românilor. De la origini până în zilele noastre,
Bucureşti, 1992.
35
32.Giurcă Ion, Anul 1940. Drama României Mari, Editura Pro-Transilvania,
Bucureşti, 2000.
33.Gromâco A. A. şi colab., SSSR v boribe za mir nacanune vtoroi mirovoi
voini (sentiabri 1938-august 1939), Documenti i materiali, Moscova 1971.
34.Guvernământul Basarabiei. Basarabia desrobită. Drepturi istorice. Nelegiuiri
bolşevice. Înfăptuiri româneşti, Bucureşti, 1942.
35.Hart Lidell, Istoria celui de-al război mondial, Bucureşti, 1998.
36.Ilicev L. F. şi alţii, God crizisa, 1938-1939, I-II, Documenti i materiali,
Moscova 1990.
37.Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998, Bucureşti, 1998.
38.Istoria militară a poporului român, vol. VI, Bucureşti , 1989.
39.Kareţki Aurel, Pricop Adrian, Lacrima Basarabiei, Chişinău, 1993.
40.Kiriţescu Constantin I., România în al doilea război mondial, vol. I,
Bucureşti, 1996.
41.Lazarev A. M., Moldavscaia sovietscaia gosudarstvennost i bessarabskii
vopros, Chişinău, 1974.
42.Lebedev N. I., România v godî vtoroi mirovoi voinî , Moscova, 1961.
43.Levit I. E. Uciastie faşiskoi Rumînii v agresii protiv SSSR, I, 1939-1942,
Chişinău, 1981.
44.Levit I. E., Vneşniaia politica Rumânii i rumânsco-sovietschie otnoşenia
(sentiabri 1939-iuni 1941), Moscova, 1971.
45.Loghin Leonida, Mari conferinţe internaţionale, 1939-1945, Bucureşti, 1989.
46.Lucinescu Dan, Spre război. 1939-1941, Iaşi, 1998.
47. Lupan Nicolae Pactul germano-sovietic din 1939, Bruxell, 1989.
48.Maniu Iuliu, Testament moral – politic, Editura Gândirea Românească,
Bucureşti, 1991.
49.Manoilescu Mihail, Dictatul de la Viena. Memorii, (iulie-august 1940),
Bucureşti, 1991
50.Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial, Bucureşti,
1971.
51.Markham Reuben H., România sub jugul sovietic, Bucureşti, 1996.
52.Matichescu Olimpiu, Opinia publică internaţională despre Dictatul de la
Viena, Cluj-Napoca, 1975.
53.Milza Pierre, Serge Berstein, Istoria secolului XX, V. I, Bucureşti, 2000.
54.Moisiuc Viorica, Premisele izolării politice a României 1919-1940,
Bucureşti, 1991..
55.Muşat Mircea, 1940. Drama României Mari, Bucureşti, 1992.
56.Muşat Mircea, Ion Ardeleanu, România după marea unire, II/2, 1933-1940,
Bucureşti, 1988.
57.Nicolenco Viorica, Extrema Dreaptă în Basarabia, 1923-1940, Chişinău,
1999.
58.Păşcălău Gh., Relaţii politice Româno-engleze, Bucureşti, 1995.
59.Perloff James, În umbra puterii, Bucureşti, 1987.
60.Petrencu A., Istoria universală. Epoca contemporană, Chişinău, 1996.

36
61.Pop Adrian. Sub povara graniţei imperiale. Românii de dincolo de Prut de la
ultimatumul anexării până la proclamarea independenţei de stat, Bucureşti,
1993.
62.România în relaţiile internaţionale, 1699-1939, 1980.
63.România şi tratatele internaţionale, Bucureşti, 1972.
64.Scurtu I., Complot împotriva României (1939-1947), Bucureşti, 1994.
65.Scurtu I., Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Ed.Paideia,Bucureşti,
2000
66.Scurtu I., România şi Marile Puteri 1933-1940 ,Ed. Universităţii „Spiru
Haret”, Bucureşti,1999;
67.Scurtu Ioan, Hlihor C., Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru,
Bucureşti, 1992.
68.Scurtu şi alţii, Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1944, Bucureşti,
1994.
69. Scurtu, I., România şi Marile Puteri 1918-1933, Ed. Universităţii „Spiru
Haret” Bucureşti,1999;
70.Stokesbery James L., Scurtă istorie a celui de-al II-lea război mondial,
Bucureşti, 1993.
71.Suţa Ion, România la cumpăna istoriei. August 44, Bucureşti, 1991.
72.Suvorov V., Spărgătorul de gheaţă, Iaşi, 1997.
73.Suvorov V., Ultima republică, Iaşi, 1997.
74.Şişcanu Ion, Raptul Basarabiei, 1940, Chişinău, 1993.
75.Şişcanu Ion, Vitalie Văratic, Pactul Ribbentrop – Molotov şi consecinţele lui
pentru Basarabia. Culegere de documente, Chişinău, 1991.
76.Trapeznikov S. P., Istoria Moldavscoi SSR, II, Chişinău, 1968.
77.Wilfried Loth, Împărţirea lumii. Istoria războiului rece 1941-1945,
Bucureşti, 1997.
78.Dobrinescu V. Fl., Ion Pătroiu , Ultimele luni de pace. Martie-August 1939,
Iaşi, 1992

37