TUDOR ROBERT ALEXANDRU

CLASA A X A G
COLEGIUL NATIONAL AUREL VLAICU

ALEXANDRU IOAN CUZA

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I) s-a născut

la 20 martie 1820 in Bârlad, Moldova și decedat la 15
mai 1873, Heidelberg, Germania.
Alexandru Ioan Cuza fost primul domnitor al
Principatelor Unite și al statului național România.
A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848
din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor.
In data de 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al
Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 domn al Țării
Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două
principate.
Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate
politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii
Moldovei și Țării Românești de către Puterea
suzerană și Puterile Garante și apoi pentru
desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea
înfăptuirii unității constituționale și administrative.

In ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar si au adoptat oficial numele de
România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Primii ani de viață

Născut în Bârlad, Cuza a aparținut clasei tradiționale de boieri din Moldova, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza
(care a fost de asemenea un proprietar de pământ în județul Fălciu) și al Sultanei (sau Soltana), membră a
familiei Cozadini de origini fanariote.
Alexandru primește o educație europeană, devenind ofițer în armata moldovenească și ajungând la rangul de
colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.
În anul 1848, Moldova și Țara Românească au fost cuprinse și ele de febra revoluțiilor europene.
Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Țara Românească revoluționarii au preluat puterea și au
guvernat în timpul verii. Tânărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenția înclinațiile
liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost
eliberat cu ajutor britanic.
Revenind în Moldova în timpul domniei Prințului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al
Moldovei, în 1858, și a reprezentat Galațiul în divanul ad-hoc de la Iași.
Cuza a fost un proeminent politician și a susținut cu tărie uniunea Moldovei și Țării Românești.
A fost nominalizat în ambele țări de către Partida Națională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinț
străin. Profitând de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei in 5 ianuarie 1859
și în Țara Românească pe 24 ianuarie 1859

1
Înfăptuirea unirii
România în timpul domniei lui Cuza
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state
Moldova și Țara Românească.
Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor
principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două
țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul
domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. La începutul anului următor, liderul unionist
moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o
uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul,
realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe
tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat
România.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

S-a creat armata nationala prin contopirea fortelor militare ale celor doua principate si Statul Major General al
acesteia este infiintat in 1859. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, numita in cinstea domnitorului, a
fost terminata in 1860 si este prima institutie de invatamant superior din tara. In ciuda acestor reusite, Cuza a
intampinat o rezistenta acerba din partea boierilor, burgheziei, dar si din partea Bisericii in aplicarea altor
masuri mult mai vitale. In afara acestui lucru, trebuia sa jongleze intre cele doua capitale, Iasi si Bucuresti, si,
desigur, intre cele doua parlamente si guverne. In cele din urma, reuseste sa fixeze capitala la Bucuresti in
1862, dar si sa creeze un singur parlament si un singur guvern.
Alexandru Ioan Cuza l-a avut alaturi pe Mihail Kogalniceanu, care, in functia de prim-ministru intre 1863 si
1865, i-a permis domnitorului sa puna in aplicare reformele foarte necesare. In 1863, are loc secularizarea
averilor manastiresti. Aproximativ un sfert din intreaga suprafata a tarii apartinea Bisericii si a fost confiscata
de domnitor, pentru a servi reformei agrare din 1864. Prin aceasta din urma au fost improprietarite 400.000
de familii si s-au desfiintat cu totul oranduirile feudale. Tot in 1864 a fost terminata Universitatea din
Bucuresti, a doua din tara. Se pun bazele unui Cod civil si a Codului Penal, se instituie invatamantul obligatoriu
de patru clase si incep sa se aplice impozite pentru infrastructura.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au schimbat din temelii societatea romaneasca, domnitorul dorind o
apropiere cat mai rapida de nivelul de dezvoltare al tarilor occidentale, insa, impotriva domniei lui Cuza incep
sa se coalizeze liberalii radicali si conservatorii, ce erau nemultumiti de actiunile domnului roman.
In 1866, "monstruoasa coalitie", cum a fost denumita, formata in special din marii latifundiari si oameni de
afaceri, avand si sprijinul unei parti a armatei, il obliga pe Cuza sa abdice pe 23 februarie. Acesta paraseste
Bucurestiul doua zile mai tarziu, in locul sau venind o locotenenta domneasca formata din Lascar Catargiu,
Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie.

Ultimii ani ai lui Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza si-a trait restul vietii in exil in diverse orase europene. Permanent i s-a aratat ca este
sprijinit din tara, existand petitii care cereau revenirea lui si el insusi primeste audiente ale studentilor romani.
Printre acestia s-a aflat, la un moment dat, si Mihai Eminescu. Mai mult, Cuza este ales deputat, in lipsa, in
Mehedinti si Turnu Severin, dar el nu a putut accepta aceasta functie. Inca din 1867 ii scrisese lui Carol I pentru
a reveni in tara, dar acesta il refuzase categoric.
Alexandru Ioan Cuza a murit pe 3 mai in 1873 din cauza unui anevrism in hotelul Europa din orasul german
Heidelberg, cu doar cativa ani inainte ca Romania sa isi castige independenta. Cand trupul sau a fost adus in
tara cu trenul, mii de oameni au asteptat in dreptul liniei ferate pentru a-si prezenta pentru ultima oara
recunostinta pentru faptele sale.
A fost inmormantat la Ruginoasa, unde Mihail Kogalniceanu l-a elogiat pe Cuza, in lacrimile multimii. In prezent,
ramasitele domnitorului se afla la Biserica Trei Ierarhi din Iasi, fiind mutate aici dupa al Doilea Razboi Mondial.