GHERILA URBANĂ - FORMA DE REZISTENŢĂ ARMATĂ A

MILENIULUI III

Cpt. instr. Daniel Solescu

Abstract
La guérilla urbaine est une forme violente du mouvement de résistance contre Ies forces
d'occupation et comprend la totalité des procèdes et des modalités d'opposition armée de
la population urbaine occupe temporellement par l'ennemi (suite a une guerre
d'agression).

În contextul schimbărilor petrecute în domeniul politic şi militar pe plan mondial, din

punct de vedere structural şi concepţional, precum şi ca urmare a concluziilor reieşite din
analiza desfăşurării n conflictelor militare din ultimii ani (Cecenia, Palestina şi mai nou
Irakul), apreciem că se impune o nouă abordare în pregătirea şi desfăşurarea luptei de
rezistenţă – parte integrantă a mişcării de rezistenţă şi procedeu strategic al războiului de
apărare a ţării.Ca fenomen, mişcarea de rezistenţă reprezintă „totalitatea acţiunilor
maselor populare şi a formaţiunilor înarmate duse împotriva forţelor de ocupaţie, printr-o
arie foarte diversificată de forme, metode şi procedee de acţiune" [1].
Mişcarea de rezistenţă vizează importante scopuri politice, economice şi militare care-
i orientează şi direcţionează activitatea şi formele de manifestare pe mai multe planuri.
Pe plan politic, mişcarea de rezistenţă îşi propune să demaşte agresorul în faţa opiniei
publice mondiale, să dezvăluie scopurile politice reale urmărite de acesta şi caracterul ilicit
al războiului pe care 1-a declanşat.
Pe plan economic, mişcarea de rezistenţă are ca obiectiv principal apărarea şi
conservarea avuţiei naţionale, împiedicarea forţelor de ocupaţie de a folosi în interesul lor
materiile prime, instalaţiile de energie, producţia întreprinderilor etc., organizând şi
desfăşurând acţiuni de sabotaje, distrugeri, capturări etc.
Pe plan militar, mişcarea de rezistenţă şi forma ei de manifestare violentă – gherila –
asigură condiţiile necesare ducerii luptei în spatele dispozitivului inamicului, pe tot
teritoriul ocupat de acesta, având ca misiune angajarea forţelor agresoare în nenumărate
ciocniri locale, pe spaţii cât mai întinse, pentru a le produce pierderi în personal, armament
şi alte materiale, obligându-le să treacă la un război de durată şi de uzură, care creează
condiţii pentru schimbarea treptată a raportului de forţe în favoarea apărătorului.
„Războiul de gherilă este războiul celui slab împotriva celui puternic - o campanie
de hărţuire şi istovire dusă de nişte forţe inferioare, slab înzestrate, împotriva unor trupe
convenţionale. ABC -ui «războiului purecelui» constă în a nu te lăsa niciodată prins în
apărarea unor poziţii fixe şi a nu ataca niciodată fără să ai asigurată o poziţie
superioară în zona locală" [2].
în literatura de specialitate consacrată mişcării de rezistenţă s-au exprimat opinii în
legătură cu locurile favorabile sau nefavorabile luptei de gherilă, în mare parte dând
exemple din cel de-al doilea război mondial.
Ernesto Che Guevara considera că terenul cel mai favorabil pentru acţiunile de gherilă
ar fi „ ... în zone greu accesibile, în care se află munţi abrupţi, deserturi de nestrăbătut sau
mlaştini\ ... \. In zonele muntoase, acţiunile de luptă pot avea o mai mare continuitate în
timp, folosind forţe proprii reduse şi împiedicând pătrunderea rezervelor duşmanului spre
locul acţiunii.“ [3]
 El aprecia ca fiind nefavorabile terenurile deschise, fără păduri, cu numeroase
drumuri, zonele de şes. în trecut, luptătorul de gherilă îşi stabilea bazele, de regulă în
munţi, în teren accidentat, în păduri şi în alte locuri greu accesibile, care îi ofereau
protecţie, posibilităţi de acţiune prin surprindere şi de retragere în faţa unor forţe inamice
superioare.
La începutul mileniului III, în întreaga lume, procesul de urbanizare cunoaşte o
continuă dezvoltare şi se desfăşoară rapid, fapt ce nu poate să nu aibă influenţă şi în cazul
eventualelor lupte de rezistenţă duse pe timp de război. Predicţiile demografice estimează
un grad de urbanizare de 70-80% pentru populaţia mondială. Dacă aceste estimări se vor
adeveri sau cel puţin se vor apropia sensibil de cifra vehiculată, înseamnă că mai mult de 5
bilioane de locuitori ai planetei vor trăi în oraşele mileniului III. [4]
Prin urmare, ţinând cont şi de recentele conflicte din Cecenia şi Irak este necesar să se
studieze şi să se aibă în vedere posibilitatea organizării unei puternice mişcări de rezistenţă
în mediul urban, dacă situaţia o va impune.
Din experienţa istorică rezultă că acest mediu oferă numeroase avantaje care duc la
concluzia că mişcarea de rezistenţă se mută în zona urbană. Aceste avantaje sunt:
¾ oraşele având o populaţie numeroasă, asigură o sursă importantă pentru recrutarea
luptătorilor, oferind posibilităţi pentru antrenarea în luptă a unor oameni
specializaţi în domenii variate, necesari diversificării formelor de rezistenţă şi
asigurării ei materiale, tehnice şi sanitare;
¾ în oraş, cu ajutorul procedeelor specifice se pot culege informaţii detaliate despre
inamic;
¾ spaţiul locuibil compact al oraşului, distanţele relativ mici între diferite puncte şi
posibilitatea parcurgerii lor într-un timp scurt, chiar şi pe jos permit să se
desfăşoare acţiuni fulger, care durează de la câteva minute la 2 - 3 ore;
¾ în oraş sunt mai uşor de pregătit şi pus în aplicare forme şi procedee de luptă ca:
atacul prin surprindere, ambuscada, hărţuirea, deschiderea focului de pe
acoperişuri, din clădiri nelocuite sau avariate etc.;
¾ clădirile amenajate ca punct de rezistenţă pot fi menţinute şi apărate cu forţe
puţine;
¾ existenţa posibilităţii variate de aprovizionare tehnico - materială şi cu materii
prime necesare fabricării şi reparării armamentului şi echipamentului;
¾ realizarea cu uşurinţă a legăturilor şi transmisiunilor datorită reţelei telefonice,
telegrafice şi a altor mijloace existente din timp de pace;
¾ acţiunile de influenţare psihologică se pot desfăşura într-o gamă largă de forme,
procedee şi metode începând cu cele moderne şi terminând cu cele improvizate
(inscripţii pe ziduri, trotuare, etc.);
O problemă deosebit de importantă pentru asigurarea procesului luptei de gherilă este
aceea a adoptării celor mai adecvate structuri organizatorice. Considerăm că pentru
realizarea scopurilor propuse mişcarea de rezistenţă s-ar putea organiza în formaţiuni de
luptă înarmate şi formaţiuni de sprijin. Aceste formaţiuni se sprijină pe populaţia civilă din
zonă care acordă sprijinul uman, logistic şi informativ necesar ducerii luptei de gherilă şi în
special, sprijinul moral care alimentează lupta pentru o cauză. Obligatorie pentru gherila
urbană este respectarea regulilor conspirativităţii dar aceasta nu trebuie să ducă la
„ruperea“ de populaţia civilă din zonă, nici la izolarea formaţiunilor una de alta, căci, în
acest fel, s-ar slăbi considerabil forţa mişcării.
Siguranţa mişcării de rezistenţă şi a membrilor săi depinde, aşa cum am mai subliniat,
de caracterul ei ermetic. E vital ca absolut toţi membrii mişcării să nu ştie decât cea ce este
indispensabil pentru îndeplinirea misiunilor. Forţele de contragherilă infiltrate, un luptător
mai puţin fiabil nu trebuie să poată face rău mişcării în ansamblu.
 O mişcare de rezistenţă care ia amploare trebuie să fie o structură verticală de lanţuri,
de celule, care permit o transmitere pe verticală a informaţilor primite. În caz de alertă,
pentru a rupe lanţul e suficient ca unul sau mai mulţi luptători cu rol de întrerupători să
dispară.
Structura organizatorică a formaţiunii de luptă poate fi următoarea:
¾ echipa de gherilă independentă alcătuită de regulă din 3-5 oameni şi un responsabil;
¾ grupa de gherilă alcătuită din două echipe care de cele mai multe ori acţionează
distinct, fără ca luptătorii să se cunoască între ei. Coordonarea e asigurată de un şef de
reţea care supervizează cele două echipe, prin intermediul celor doi responsabili din
fruntea acestora. Aceste grupe acţionează în mod independent şi în cartiere diferite;
¾ detaşamentul de gherilă care acţionează în mod excepţional şi care este format din 3-
5 grupe. Acesta este condus direct de comandamentul formaţiunii de luptă şi de regulă
îndeplineşte o acţiune de mare anvergură.
Misiunile formaţiunilor de luptă ar putea fi:
¾ organizarea unei reţele de informaţii şi contrainformaţii;
¾ neutralizarea forţelor poliţiei militare, formaţiunilor contragherilă şi organelor de
administraţie instituite de ocupant, precum şi a colaboraţioniştilor şi a trădătorilor
locali;
¾ dezorganizarea conducerii inamicului;
¾ nimicirea coloanelor inamicului şi a eşaloanelor lui de transport pe şosele, căi ferate
etc.;
¾ blocarea unor căi de comunicaţii, în scopul împiedicării manevrei de forţe şi mijloace şi
a transporturilor de aprovizionare şi evacuare;
¾ nimicirea sau scoaterea din funcţiune, în mod temporar sau definitiv, a unor obiective
importante inamice (instalaţiile de aerodromuri şi portuare, parcurile de maşini şi
tancuri, avioanele aflate la sol, navele aflate în radă, punctele de comandă, centrele de
transmisiuni, depozitele etc.);
¾ capturarea unor persoane cu funcţii importante în conducerea militară şi politico –
administrativă a inamicului;
¾ eliberarea prizonierilor de război aflaţi în detenţie inamică, a deţinuţilor politici şi a
ostaticilor din locurile de detenţie sau din convoaie.
Forţele de sprijin ale gherilei urbane pot îndeplini următoarele misiuni:
¾ observarea permanentă a inamicului şi culegerea de informaţii despre acesta;
¾ asigurarea legăturilor în calitate de agent şi curier, transportul armamentului, muniţiilor
şi a altor materiale necesare formaţiunii luptătoare;
¾ acţiuni de propagandă în rândul populaţiei proprii;
¾ participarea la acţiuni de rezistenţă nearmate;
¾ colectarea de fonduri şi mijloace materiale de la populaţie pentru formaţiunea de luptă;
¾ producerea de armament, muniţie şi alte materiale necesare formaţiunii înarmate;
¾ repararea tehnicii de luptă, echipamentului, etc.
Lupta de gherilă urbană are un pronunţat caracter ofensiv, bazându-se pe efectul
surprinderii, pe impetuozitatea şi oportunitatea declanşării acţiunilor, precum şi pe o
desăvârşită conspirativitate. Din procedeele de acţiune ce pot fi utilizate de gherila urbană
cele mai tipice sunt: observarea, pânda şi supravegherea; capcana; ambuscada; barajele şi
distrugerile; ducerea luptei în subteran; atacul cu obiectiv limitat; raidul; hărţuirea;
Formaţiunile de gherilă urbană trebuie să evite confruntările de amploare cu inamicul
,să se sustragă permanent loviturilor forţelor superioare ale acestora, dar să-l hărţuiască
necontenit, prin acţiuni cu un pronunţat caracter ofensiv, de mică amploare, dar care
însumate să ducă la efecte strategice.
 Recentele evenimente din Irak, unde soldaţii americani sunt hărţuiţi zilnic de forţele de
gherilă locale, subliniază încă o dată necesitatea pregătirii trupelor în problema organizării,
pregătirii şi desfăşurării gherilei urbane.

Note bibliografice

[1] Revista Trupelor de Uscat nr. 5-6/1997 , p. 32

[2] Buletin de informare şi documentare nr. 4/1991, p. 32
[3] Che Ghevara, E., Războiul de guerilă, în Guerilă, rezistenţă, război popular, Editura
Militară, Bucureşti, 1972 p.56
[4] Gândirea Militară Românească nr. 6/2000.