Angiocolita şi colecistita

Angiocolita reprezintă inflamaţia căilor biliare intrahepatice şi extrahepatice, iar

colecistita inflamaţia vezicii biliare. Boala apare mai frecvent la rumegătoare dar şi la câini.
Etiopatogeneza
Factorii cauzali pot interveni ascendent pe cale canaliculară la nivelul colecistului, fiind
reprezentaţi de paraziţi (Fasciolla spp., Dicrocelium spp.) de calculi biliari sau datorită
duodenitei şi descendent, pe cale hematogenă prin vehiculare metastatică. Frecvent, în apariţia
bolii, un rol important îl poate avea şi E. Coli precum şi unii germeni piogeni.
La câini colecistita poate fi produsă adesea de Giardia spp., parazit întâlnit şi la om.
Angiocolita la carnivore poate fi urmată de starea de hepatită coexistând sub denumirea de
colangiohepatită.
CODREANU şi col. 2001, urmărind aspectele chimice, hematologice, biochimice şi
ecografice la câinii cu afecţiuni hepatobiliare constată că pe primul loc s-au situat colecistitele
(61,7 %), caracterizate printr-un tablou hematologic evident (leucocitoză neutrofilică), iar
ecografic prin îngroşarea parietală cu sediment abundent. Pe locul secund s-au situat
angiocolitele şi pe ultimul loc afectiunile de natură neoplazică.
Tabloul clinic
Clinic, forma acută se manifestă prin colici severe, tahicardie, respiraţie superficială, stări
dispeptice, tendinţa la constipaţie cu fecale decolorate şi urât mirositoare, ulterior diaree galben
verzui, iar la rumegătoare atonia prestomacelor.
După 1-2 zile de la debut apare starea de icter, culoarea galben portocalie a mucoaselor
aparente, febră şi reacţie leucocitară de supuraţie.
La jumătate din cazuri cu forma acută a bolii apare depresie nervoasă, decubit,
deshidratare, icter (Ghergariu,1994). În cazul ruperii vezicii biliare apare şocul posthemoragic şi
frecvent exitus.
Destul de des însă boala evoluează asimptomatic, cu semne digestive şi generale
necaracteristice, scăderea randamentului productiv, anemie, subicter şi pozitivarea testelor
hepatice.
La carnivore mai frecventă este forma cronică manifestată prin vomă biloasă, stare de
subicter uneori colici uşoare, frecvent tendinţa de constipaţie.
 Diagnosticul clinic este dificil, bazându-se pe frecvenţa colicilor şi al vomitărilor biloase,
al stării de icter şi pozitivarea testelor hepatice, confirmarea diagnosticului se face prin examen
ecografic în deosebi la carnivore.
Angiocolita se confirmă prin evidenţierea în masa ficatului a vaselor biliare îngroşate.
La examenul ecografic în caz de colecistită acută se observă îngroşarea difuză şi
hipoecogenitate biliară respectiv, hiperecogenitate în cazul formei cronice.
Frecvent în vezică se poate evidenţia prezenţa calculilor biliari şi al nisipului şi noroiului
biliar sub forma unor depozite de săruri şi celule.
Paraclinic serologic,dozarea transaminazelor serice,urobilinuria crescută,leucocitoză
prelungită.
Modificărilor morfopatologice
Leziunile pot fi de tip cataral pânăla purulent, sclerotic, uneori chiar necrotic. Căile
biliare sunt îngroşate, putându-se evidenţia calculi şi germeni parazitari.
Evoluţia de la acută la cronică.
Prognosticul este rezervat spre grav.
Tatamentul
La rumegătoare este necesară efectuarea periodică a tratamenului aniparazitar.
Tratamentul antiinfecţios trebuie adaptat în funcţie de tabloul clinic folosindu-se în general
antiinfecţioase cu spectru larg.
La animalele de valoare şi la cele de companie se poate interveni şi chirurgical evacuând
conţinutul colecistului prin puncţie sau prin laparatomie după care inoculare a 2-4 milioane U.I.
de antibiotic în vezică.
La animalele de companie se recomandă folosirea de coleretice şi colagoge de uz uman,
Anghirol şi chiar purgative.