Tema № 9: Piaţa resurselor financiare

1. Piaţa monetară
2. Sistemul de credit: esenţa, formele, funcţiile.
3. Sistemul bancar şi funcţiile lui.
4. Piaţa hârtiilor de valoare.
5. Piaţa valutară.
Scopul temei:

Obiectivele temei
 înţelegerea esenţei, structurii şi a instrumentelor pieţei financiare;
 cunoaşterea mecanismului de funcţionare a pieţei financiare;
 înţelegerea funcţionării pieţei monetare;
 cunoaşterea cu sistemul bancar al Republicii Moldova: nivelurile de
bănci, funcţiile băncilor;
 cunoaşterea cu sistemul de credit şi rolul lui în transformarea banilor în capital;
 înţelegerea esenţei politicii monetar-creditare promovată de Banca Naţională a
Moldovei;
 înţelegerea funcţionării pieţei valutare: cunoaşterea cu noţiunile de
convertibilitate şi curs valutar.

1. Piaţa monetară

Piaţa monetară – reprezintă locul unde are loc confruntarea dintre cererea şi oferta
agregată de monedă.
Piaţa monetară se deosebeşte de restul pieţelor prin aceea că obiectul îl constituie:
moneda în numerar şi de cont (scripturală).
Piaţa monetară este considerată echilibrată dacă cererea şi oferta de monedă coincid.

Cererea agregată de monedă – reprezintă cantitatea de monedă care este solicitată

de agenţii economici de stat şi de către populaţie într-o anumită perioadă de timp la un
anumit nivel al ratei dobînzii.
Oferta agregată de monedă – reprezintă cantitatea de monedă care poate fi oferită
de către sistemul bancar într-o anumită perioadă de timp la nivelul ratei dobînzei zilei.

Asupra ofertei agregate de monedă influenţează următoarele instituţii:

1) banca naţională (centrală), care oferă monedă în urma emisiunii de monedă în
conformitate cu cerinţele pieţei.
2) băncile comerciale care oferă monedă scriptuală (monedă în cont).
3) Trezoreria
4) Multiplicatorul monetar, care contribuie la multiplicarea monedei scriptuale.
Formula multiplicatorului monetar: Mm= D/R= 1/r ,
Unde: R – rezerve
D – depozitul
r – rata rezervei

2.Sistemul de credit: esenţa, formele, funcţiile

Creditul – reprezintă un împrumut acordat în formă bănească sau în formă de mărfuri şi

servicii pe bază de restituire şi de plată a unei dobînzi.

Subiecţii creditului sunt:

1. Creditorul – persoana fizică sau juridică care acordă împrumut agenţilor
economici şi populaţiei.
2. Debitorul – reprezintă o persoană fizică sau juridică care primeşte credit şi pentru
utilizarea căruia plăteşte o anumită dobîndă.
Creditul are următoarele surse de formare:
1) mijloacele băneşti disponibile ale agenţilor economici
2) mijloacele băneşti disponibile din bugetul de stat şi din bugetele locale.
3) milloacele băneşti disponibile ale populaţiei care se află în conturile bancare
4) mijloacele băneşti disponibile care se află pe conturile organizaţiilor obşteşti.
Funcţiile creditului:
1) Funcţia de distribuire şi redistribuire a mijloacelor băneşti ale agenţilor
economici
2) Funcţia de transformare a mijloacelor băneşti acumulate în investiţii de capital
3) Funcţia de stimulare a micului business
4) Funcţia de reducere a masei monetare aflate în circulaţie
5) Funcţia de stimulare a realizării mărfurilor şi a serviciilor
6) Funcţia de îmbunătăţire a consumului personal
7) Funcţia de acoperire a deficitului bugetar.
Formele creditului:
1) Credit bancar – creditul acordat în formă bănească de către bănci.
2) Creditul comercial – creditul acordat în formă de mărfuri sau servicii.
Tipurile de credit:
1) După forma de proprietate:
a) credit public
b) credit privat
2) După durata creditului:
a) credit pe termen scurt (pînă la 1 an
b) credit pe termen mijlociu (pînă la 5 ani
c) credit pe termen lung (mai mult de 5 ani)
d) credit fără termen (credit de încredere).
 3) În dependenţă de forma de garanţie:
a) credit personal (întoarcerea la timp a creditului)
b) credit real (e garantat prin bunurile materiale)
4) În dependenţă de destinaţia creditului:
a) credit productiv (e destinat în sfera producţiei materiale)
b) credit neproductiv (e utilizat în sfera socială; nemateriale)
5) În dependenţă de utilizarea teritorială:
a) credit intern
b) credit extern
c) credit regional
d) credit internaţional

3. Sistemul bancar şi funcţiile lui.

Banca – reprezintă o instituţie care acumulează şi plasează profitabil mijloace băneşti

disponibile ale agenţilor economici şi ale populaţiei

Sistemul bancar include 3 componente:

a) Banca Naţională (centrală)
b) Băncile comerciale (15 în RM)
c) Instituţiile financiar – bancare.

Banca Naţională are următoarele funcţii:

1) Exercită emisia monedei naţionale
2) Elaborează acte normative referitoar la funcţionarea instituţiilor bancare.
3) Determină şi reglează rata rezervelor obligatoare ale băncilor comerciale
4) Funcţia de stabilire a cursului de schimb valutar
5) Funcţia de prevenire a riscului şi a falimentului băncilor comerciale
6) Funcţia de stabilire (reglare) a ratei dobînzii pentru refinanţare
7) Funcţia de acordare a creditului guvernului
BN din RM este o instituţie care se supune numai parlamentului.

Băncile Comerciale îndeplinesc următoarele funcţii:

1) Acordarea de credite agenţilor economici şi populaţiei
2) Primirea depozitelor, depunerilor băneşti de la populaţie
3) Deservirea de casă a clienţilor
4) Exercitarea operaţiunilor de emisie şi plasare a hîrtiilor de valoare.
5) Exercitarea operaţiunilor de deservire a populaţiei
6) Acordarea de carduri.
Instituţiile financiar – bancare:
1) Societăţile de asigurare
2) Instituţiile financiar – creditare
4. Piaţa hârtiilor de valoare ( piaţa titlurilor mobiliare)

Piaţa titlurilor mobiliare – reprezintă piaţa în cadrul căreia au loc tranzacţii cu

titluri de proprietate şi de credit.
Pe piaţa titlurilor mobiliare are loc: vînzarea, cumpărarea acţiunilor, obligaţiunilor şi a
altor hîrtii de valoare emise de către stat, de către SA şi Băncile Comerciale.
Piaţa titlurilor mobiliare contribuie la acumularea mijloacelor băneşti de la
persoanele fizice şi juridice şi utilizarea lor ca investiţii productive şi neproductive.

Piaţa titlurilor mobiliare se divizează:

1) piaţa primară – în cadrul căreia are loc plasarea hîrtiilor de valoare (acţiuni,
obligaţiuni)
2) piaţa secundară – în cadrul căreia are loc cumpărarea, vînzarea hîrtiilor de valoare
emise anterior.

Clasificarea hîrtiilor de valoare:

1. hîrtii de valoare pe termen scurt, au o scadenţă pînă la un an (cambiile comerciale, bon
de tezaur, certificat bancar).
2. hîrtii de valoare cu venituri fixe (obligaţiunile aduc un % fix posesorului şi acţiunile
nominale sau privilegiate).

Obiectivele tranzacţiilor pe piaţa titlurilor mobiliare:

1) acţiunea
2) obligaţiunea – hîrtie de valoare care aduce posesorului o dobîndă fixă în
perioada de funcţionare a obligaţiunii.
3) bonul de tezaur – hîrtie de valoare care atestă că posesorul a depus o anumită
sumă de bani în contul bugetului pe un anumit termen după care primeşte un
anumit procent (dobândă) nominal.
4) certificatul bancar – reprezintă un document bancar care atestă că persoana
respectivă fizică şi juridică a deschis un cont bancar pe o anumită perioadă de
timp şi are dreptul să primească dîbânda respectivă.

Structura pieţii titlurilor mobiliare:

1) Comisia naţională a valorilor mobiliare, are următoarele scopuri:
a) reglarea activităţii tuturor instituţiilor care fac parte din piaţa titlurilor
mobiliare
b) înregistrează hîrtiile de valoare pentru piaţa primară
c) atestează brocherii, dilerii şi casele de brocheraj
d) reglarea activităţii bursei de valori
2) Casele de brocheraj (brocheri, dileri) îndeplinesc funcţiile:
a) Cumpărarea şi vinderea intermediară a acţiunilor şi altor hîrtii de valoare
 b) Exercitarea operaţiunilor de cumpărare – vînzare a acţiunilor din contul
propriu (dilerii)
c) Acordarea consultaţiei referitor la plasarea profitabilă a investiţiilor de
capital.
3) Bursa de valori are următoarele funcţii:
a) Acumularea informaţiei referitor la cererea şi oferta hîrtiilor de
valoare b) Exercitarea operaţiunilor de cumpărare – vînzare a hîrtiilor de
valoare c) Determinarea cursului acţiunilor şi obligaţiunilor.

Piaţa extrabursieră, reprezintă piaţa în cadrul căreia are loc cumpărarea – vînzarea
hîrtiilor de valoare care nu sunt solicitate la bursa de valori.

5. Piaţa valutară

Piaţa valutară – reprezintă piaţa în cadrul căreia au loc tranzacţii valutare, adică
tranzacţiile de cumpărare – vânzare a valutei.

Piaţa valutară se divizează

1) Piaţă valutară internă – în cadrul căreia au loc operaţii valutare în interiorul
ţării.
2) Piaţa valutară internaţională, tranzacţii valutare între ţării.

Piaţa valutară include:

1) Subiecţii care generează cererea şi oferta de valută
Subiecţii care concentrează şi plasează mijloacele valutare
Ca obiecte de tranzacţie pe piaţa valutară sunt:
1. Valutele convertibile (cumpărarea, vânzarea valutelor respective)
2. Valutale de cont (Internaţionale) (schimbarea monedei naţionale în valută de cont )

Principalele mecanisme ale pieţei valutare:

Cererea de valută – reprezintă cantitatea de valută care este solicitată de agenţii
economici de populaţie şi de către stat într-o anumită perioadă de timp la un anumit curs de
schimb valutar.

Cerea de valută este determinadă de următorii factori:

1) De necesitatea extinderiii exportului şi inportului de mărfuri şi servicii.
2) De necesitatea dezvoltării turismului şi transportului internaţional.
3) De necesitatea atragerii investiţiilor străine în economia naţională.
4) De necesitatea protejării cursului valutar intern.

Oferta de valută – reprezintă cantitatea de valută care poate fi oferită agenţilor economici
şi populaţiei într-o anumită perioadă de timp la un anumit nivel al cursului valutar.
În calitate de ofertanţi a valutei servesc:
1) Băncile comerciale (credit)
2) Veniturile valutare transferate din străinătate de la lucrătorii băştinaşi.
3) Creditele străine directe şi de portofoliu.
4) Granturile şi ajutoarele de binefacere de la organizaţiile şi instituţiile internaţionale.

Cursul valutar de schimb – reprezintă preţul monedei naţionale exprimate în alte valute
cu care se compară.

Există două metode de stabilire a cursului de schimb valutar :

1) Metoda directă
2) Metoda indirectă.
Asupra cursului de schimb valutar influienţează două grupe de factori:
1) Factori interni:
a) ritmul de creştere PIB
b) dinamica masei monetare
c) dinamica ratei dobînzii
d) dinamica preţurilor
e) situaţia social-politică din ţară
2) Factorii externi:
a) cerea oferta de valută pe piaţa mondială.
b) starea balanţei de plăţi externe a ţării
c) conjunctura economică pe piaţa mondială

Cursul de schimb valutar a trecut prin trei etape:

I. etapă - sec XIX, la această etapă cursul de schimb valutar era bazat pe etalonul aur-
monete.
II. etapă sec XX, bazată pe etalonul aur-devize, în calitate de devize servea dolarul
american, care avea convertibilitatea în aur.
III. etapă 1976, aici ca etalon servesc devizele:euro, dolarul american, lira sterlină, ena
japoneză.