Tema № 10: Produsul naţional ca rezultat al activităţii

economice şi utilizarea lui

1. Avuţia naţională şi produsul naţional
2. Consumul: esenţa, formele, funcţiile, factorii, tendinţele
3. Economiile: esenţa, rata medie şi marginală, motivele
Scopul temei:

Obiectivele temei
 determinarea noţiunii de avuţie naţională şi structura ei;
 determinarea noţiunii de potenţial economic şi elementele lui;
 analiza indicatorilor macroeconomici;
 analiza metodelor de calcul al produsului intern brut;
 analiza dinamicii produsului intern brut în Republica Moldova;
 analiza consumului şi tendinţelor lui;
 analiza economiilor şi rata medie şi marginală a economiilor;
 analiza investiţiilor şi factorii care le influenţează;
 dinamica investiţiilor în Republica Moldova;
 evidenţierea rolului economic al investiţiilor;

1. Avuţia naţională şi produsul naţional

Avuţia naţională – reprezintă totalitatea bunurilor materiale şi serviciilor create
şi acumulate în societatea respectivă la momentul dat.

Structura avuţiei naţionale:

1. avuţia creată prin muncă (bunurile materiale şi nemateriale create prin muncă) –
mijloace de producţie, clădiri, utilaje şi restul rezultatelor activităţii de lucru;
2. bogăţiile subterane şi fondul forestier şi funciar (resursele naturale) – terenuri de
pământ, păduri, ape, petrol etc;
3. resursele umane – populaţia, populaţia ocupată în câmpul de muncă, populaţia aflată
în curs de şcolarizare;
4. bunurile obţinute prin activitatea creativă (patrimoniul ştiinţific de instruire şi de
cultură) – monumente istorice, arta, muzica, literatura etc.
Formele avuţiei:
1. avuţia personală – privată;
2. avuţia colectivă – avuţia întreprinderii cooperatiste, SA, întreprinderii de consum;
3. avuţia publică – care este dirijată de către organele centrale şi organele locale
ale administraţiei publice.
Avuţia naţională se află la baza formării potenţialului economic al societăţii.
Potenţialul economic al societăţii include:
1. resursele umane – analizate în aspect cantitativ, calitativ şi structural;
2. resursele naturale – analizate în aspect cantitativ şi calitativ şi atrase şi valorificate
în procesul de prodcuţie;
3. avuţia populaţiei;
4. progresul tehnico – ştiinţific;
5. stocurile de capital – capital fix şi capital circulant;
6. potenţial ştiinţific, cultural şi de instruire;
7. soldul dintre creanţele şi obligaţiunile externe.
Ansamblul activităţilor economice la nivel macroeconomic contribuie la formarea
produsului naţional.
Produsul naţional – reprezintă rezultatele activităţilor tuturor agenţilor
economici într-o anumită perioadă de timp.

Produsul naţional se manifestă în următoarele forme:

1. produsul global brut (PGB) – care reprezintă valoarea tuturor bunurilor materiale
create într-o anumită perioadă de timp (1 an). PGB include şi consumul intermediar
(consumul de materii prime, semifabricate, energie, combustibil, etc.);

2. produsul intern brut (PIB) – reprezintă valoarea adăugată, creată de agenţii

economici autohtoni (din interiorul ţării) şi agenţii economici străini într-o anumită
perioadă de timp, care activează în interiorul ţării.

PIB = PGB – Ci, unde-Ci – consumul intermediar

3. produsulinternnet(PIN) – reprezintă valoarea adăugată netă a bunurilor economice

destinate pentru consumul final.
PIN = PIB - A, unde -A – amortizarea

4. produsulnaţionalbrut(PNB) – reprezintă expresia bănească a bunurilor materiale şi

nemateriale create de agenţii economici autohtoni care activează în interiorul şi în
afara ţării.
PNB = PIB ± SVAB, unde-SVAB – soldul valorii adăugate brute

5. produsul naţional net (PNN) – reprezintă produsul exprimat în formă bănească

destinat pentru consumul final.
PNN = PNB – A

6. venitul naţional (VN) – reprezintă venitul obţinut de la utilizarea factorilor de

producţie şi se manifestă în formă de salariu, dobândă, rentă, profit.
VN = PIN – Ii
Ii – impozite indirecte).
Ii (s+r+d+p)

PIB exprimat în preţuri curente constituie PIBn (nominal).

 PIB exprimat în preţuri comparative constituie PIBr (real).

PIBn
= DPIB (deflatorul PIB-ului)
PIBr

Deflatorul PIB – reflectă schimbările care au loc în dinamica preţurilor şi dinamica

capacităţii de cumpărare a monedei.

PIB-ul nu include:
1. transferurile publice acordate populaţiei în formă de pensii, îndemnizaţii, compensaţii,
ajutoare etc;
2. transferurile particulare (private) în formă de sponsorizare sau beneficiere;
3. afacerea în urma realizării hârtiilor de valoare;
4. realizarea obiectelor parţial utilizate.

Metode de ca lcul a PIB-ului:

1. metoda de producţie care include:

 valoarea adăugată brută (VAB),
 impozitele pe produse(IP);
 taxa vamală (TVA);
 subvenţiile pe produse (SP).
2. metoda de realizare (utilizare) care include:
 consumul final al bunurilor şi serviciilor (CF);
 formarea brută a capitalului fix (FBCF);
 variaţia stocurilor de mărfuri (VSM);
 volumul exportului (VE);
 volumul importului (VI).
3. metode de venituri care include:
 remunerarea salariaţilor (RS);
 profitul brut (PB);
 impozitele pe produse (IP);
 subvenţiile pe produse şi import (SPI).
 Actualmente în majoritatea ţărilor este aplicat sistemul conturilor naţionale numit
contabilitatea naţională. Acest sistem reflectă fluxurile de mişcare a mărfurilor,
serviciilor şi a fluxurilor financiare din interiorul ţării şi din exteriorul ei. El include:
1) agenţii economici;
2) operaţiunile de transfer monetar, mărfuri şi servicii;
3) conturi

2. Consumul: esenţa, formele, funcţiile, factorii, tendinţele

Consumul – reprezintă acea parte a venitului naţional, care este destinată pentru
procurarea mărfurilor şi serviciilor necesare satisfacerii cerinţelor umane.

Cheltuielile pentru consum sunt destinate:

- pentru alimentaţie
- pentru încălţăminte, îmbrăcăminte;
- pentru locuinţă;
- pentru sănătate şi igienă;
- pentru transport şi comunicaţie;
- pentru instruire cultură, sport.
- alte cheltuieli necesare pentru satisf. nevoilor umane (restaurant, turism..).

Consumul îndeplineşte următoarele funcţii:

1) Consumul serveşte ca mijloc de satisfacere directă a necesităţilor oamenilor în
mărfuri şi servicii.
2) Consumul poate accelera sau stopa procesul de producţie a bunurilor.
3) Consumurile contribuie la utilizarea raţională a factorilor de producţie.
4) Consumul contribuie la stabilirea echilibrului economic şi la dinamismul economic.

Asupra consumurilor inluenţează 2 grupe de factori:

1. Factorii obiectivi:
a) dinamica veniturilor (a salariilor)
b) dinamica preţurilor – care influenţează invers dinamica consumurilor, creşte
preţul, scade consumurile
c) dinamica impozitelor- creşte impozitul, scade consumul şi invers.
2. Factorii subiectivi:
a) preferinţele şi dorinţele consumatorului
b) inclinaţia spre consum, care in viziunea lui Keines reprezintă o lege
psihologică fundamentală.
c) preferinţele pentru lichidităţi

Formele consumului:
1. În dependenţă de structura consumului el poate fi divizat în:
a) consum final
b) consum intermediar
2. În dependenţă de subiect , consumul poate fi:
a) consumul privat
b) consumul public (ad. publ. centr. , locală)
3. În dependenţă de obiect:
a) consum de bunuri materiale
b) consum de bunuri nemateriale (servicii)
4. În dependenţă de durata consumului:
a) consum curent
b) consum pe termen lung
5. În dependenţă de destinaţie:
a) consum productiv
b) consum neproductiv( consum din intermediul sferei sociale,spital,şcoală)

În evoluţia sa consumul este însoţit de următoarele tendinţe:

1) tendinţa de micşorare a ponderii cheltuielilor pentru consumul de bunuri alimentare
2) tendinţa de stabilizare a cheltuielilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi confort
personal
3) tendinţa de creştere a cheltuielilor de stinate pentru procurarea serviciilor.

Între consum şi venit există o interdependenţă care este reflectată în înclinaţia medie
şi marginală spre consum.
Înclinaţia medie spre consum (rata media a consumului) – reprezintă raportul dintre
volumul consumului şi nivelul veniturilor.
C' =C/V*100%

Înclinaţia marginală spre consum (rata marginală a consumurilor) – reprezintă raportul

dintre variaţia consumului şi variaţia venitului)

C'=ΔC/ΔV*100%

3. Economiile: esenţa, rata medie şi marginală, motivele

Economiile – reprezintă acea parte din venitul naţional care rămâne după cheltuielile
de consum.
Economia netă – este acea parte din venitul naţional care rămîne de la cheltuielile pentru
consum.
Dacă la economia netă se adaugă amortizarea atunci obţinem economia brută.
Între economii şi venit există o interdependenţă care este reflectată în rata medie şi rata
marginală spre economii.

Rata medie – reprezintă raportul dintre volumul economiilor şi nivelul veniturilor:

e'=E/V*100%.
Rata marginală spre economii – reprezintă raportul dintre variaţia economiilor şi
variaţia veniturilor:
e'=ΔE/ΔV*100%.

Economiile pot fi clasificate după următoarele criterii:

1) În dependenţă de sursele de formare :
a) Economii nete
b) Economii brute
2) În dependenţă de forma de proprietate:
a) Economii private
b) Economii publice
3) În dependenţă de modul de primire a deciziilor:
a) Economii libere
b) Economii forţate

Cauzele de formare a economiilor sunt:

1. Dorinţa de a reglementa cheltuielile în timp.
2. Dorinţa de îmbogăţire şi de acumulare a mijloacelor băneşti pentru moştenitori
3. Înclinaţia spre lichidităţi
4. Zgîrcenia unor persoane fizice şi juridice referitor la investirea economiilor în
afaceri.

Sursele de finanţare a economiilor:

a) mijloacele proprii(ale familiei, ale Î.) – care sunt formate de regulă din sursele obţinute
de la realizarea mărfurilor şi serviciilor .
b) plasarea economiilor în hîrtii de valoare: (acţiuni,obligaţiuni)
c) investirea directă ale economiilor (transformarea banilor în obiecte preţioase sau
acumularea în valută).

Rezumat

1. Avuţia naţională reprezintă totalitatea bunurilor economice create şi acumulate în

societate. Ea include: bunurile materiale acumulate prin muncă, resursele naturale,
resursele umane, potenţialul creativ. Avuţia naţională se manifestă în formă de avuţie
personală, colectivă şi publică.
2. Principalii indicatori macroeconomici sunt: produsul global brut, produsul intern brut,
produs intern net, produs naţional brut, produsul naţional net, venitul naţional. Principalul
indicator e considerat produsul intern brut (PIB), care poate fi calculat prin trei
modalităţi: metoda de producţie, metoda de venituri, metoda de cheltuieli.
3. Consumul reprezintă acea parte din venitul disponibil, care este cheltuită pentru
procurarea de bunuri materiale şi servicii. Raportul consumului faţă de venit şi tendinţa
acestuia se exprimă prin înclinaţia medie şi marginală spre consum.
4. Economiile reprezintă surplusul de venit peste cheltuielile de consum. Între consum şi
economii există un raport invers proporţional: cu cât creşte consumul, cu atât trebuie să
se reducă economiile, şi invers. Raportul dintre economiile nete şi venitul disponibil
reflectă înclinaţiile medie şi marginală spre economii.
5. Investiţia reprezintă totalitatea cheltuielilor destinate pentru procurarea bunurilor de
capital în vederea dezvoltării economice. La nivel macroeconomic economiile şi
investiţiile, de regulă, sunt egale. Interdependenţa dintre investiţii şi venit reflectă
multiplicatorul şi acceleratorul investiţional.

Bibliografie

 Niţă Dobrota. Economie politică. Bucureşti, 1997, p.279 – 298; 339 – 355.
 A. Cojuhari, V. Umaneţ. Bazele teoriei economice. Chişinău, 1993, p. 95 – 104.
 C. Gogoneaţă. Economie politică. Bucureşti, 1995, p. 130 – 135; 168 – 178.
 J.M. Keynes. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor.
Bucureşti, 1970, p. 87 – 106; 119 – 150.