1.

Anatomia clinică, fiziologia şi metodele de examinare ale urechii

Externe şi însemnătatea lor pentru stomatologie.
Urechea este compusă din 3 compartimente: urechea externă, mijlocie şi internă.
Urechea externă este alcătuită din pavilionul urechii şi conductul auditiv extern.
Conductul auditiv extern are legături anatomice cu structurile şi organele vecine ca urmare a legăturii
anatomice a peretelui anterior al acestuia cu mandibular(ATM). Peretele inferior al conductul auditiv
extern se gaseste in raport strins cu glanda parotidă. In peretele posterior al canalul auditiv ext. Se află
canalul Falope prin care trece n.fascial. Peretele superior-fosa craniana mijlocie.
Fiziologia: capteaza, concentraza si conduc undele sonore spre timpan.
Inspectia, palparea.
Otoscopia. Prin otoscopie se explorează conductul auditiv extern şi membrana Timpanică. Explorarea
se face cu ajutorul speculului auricular prin care Se proiectează lumina de la oglinda frontală sau de la
lampa "Clar
Pentru o mai bună vizualizare se face tracţia pavilionului, redresind
Curba conductului auditiv extern. Palparea cu stiletul butonat este
Practicată pentru diferenţierea formaţiunilor polipoase,
Corpilor străini, ş.a. Membrana timpanică se inspectează apoi din punctul
De vedere al poziţiei, culorii, reperelor şi al integrităţii anatomice. Se cercetează
Mobilitatea, bombarea sau retracţia, hiperemia sau congestia membranei
Timpanice, оngroşarea sau atrofia membranei timpanice, pierderea de substanţă
Şi sediul perforaţiilor. Оn condiţii normale timpanul este de culoare gri, strălucitoare.

2. Anatomia clinică a urechii medii, particularităţile ei la copii.

Urechea medie este compartimentul cel mai des atacat de infecţia banală
Şi virotică. In structura urechii medii deosebim:
• cavitatea timpanică (ciocanasul, nicovala, scarita);
• trompa Eustache(tuba auditiva);
• antrumul;
• aditusul ad antrum şi sistemul de celule pneumatice ale procesului
Mastoidian.
Timpanul impreună cu cavitatea timpanică au rolul de a recepţiona, de a
Transforma şi de a transmite vibraţia undelor sonore spre urechea internă.
In prezent sunt bine precizate două funcţii importante ale trompei Eustache
- funcţia echipresivă, sau de egalare a presiunii (ventilaţie şi protecţie), şi funcţia
De drenaj.

3. Fiziologia aparatului de transmisie al urechii.

Din punct de vedere funcţional, regiunea periferică a analizatorului auditiv
Se оmparte оn aparatul de transmisie şi cel de percepţie a sunetului.
Aparatul de transmisie se compune din urechea externă, urechea medie şi
Spaţiul endolimfatic şi perilimfatic ale urechii interne.
Aparatul de percepţie este reprezentat de organul spiral (Corti), care seveşte
Pentru transformarea procesului mecanic de vibraţie оntr-un
Proces de excitaţie nervoasă, asigurind astfel transmiterea sunetelor către
Celulele de percepţie auditivă. Muşchii cavităţii timpanice-muşchiul tensor timpani
Şi muşchiul stapedian - оndeplinesc două funcţii: de acomodare şi de protecţie.
Prima asigură condiţii
Optime pentru sistemul de transmisie şi transformare a sunetelor оn cavitatea
Timpanică. Funcţia de protecţie se manifestă prin reglarea intensităţii sunetelor,
Selectarea frecvenţelor medii, prevenind astfel distrugerea timpanului.
Pentru transmiterea şi transformarea energiei mecanice a sunetului
Pвnă la membrana bazilară sunt necesare următoarele condiţii:

1
• funcţionarea normală a ferestrelor;
• existenţa diferenţei de presiune sonoră pe ambele ferestre;
• funcţionarea normală a trompei Eustache;
• presiunea egală pe ambele părţi ale timpanului.

4. Anatomia şi fiziologia cohleii, structura organului spiral (Cortii). Teoriile surdiţiei.

Cohleea (melcul osos) reprezintă un canal osos care formează două şi
Jumătate rotaţii оn jurul unei formaţiuni osoase conice - columelă (modiolus).
Cohleea membranoasă sau canalul cohlear (ductus cohlearis), este situat
In rampa vestibulară şi are o formă triunghiulară. Peretele inferior este reprezentat
De membrana bazilară, cel extern este partea externă a cohleei osoase, iar cel
De-al treilea este alcătuit din membrana Reisner(vestibulara). Canalul cohlear conţine
Endolimfă. Organul spiral (Corti), componentul principal al
Analizatorului auditiv, este situat pe membrana bazilară, fiind constituit din celule
Senzoriale-auditive care contactează cu dendritele celulelor nervoase.

5. Anatomia şi fiziologia canalelor semicirculare.

Canalele semicirculare au forma unor cavităţi tubulare circulare in număr
De trei : anterioar(frontal), posterioar(sagital) şi lateral(orizontal).
Fiecare canal are o extremitate mai largita(ampulara) si una neteda(neampulara)
Si ajung in vestibul prin 5 deschizaturi.
Canalele semicirculare membranoase sunt situate in interiorul celor osoase,
Imitind configuraţia lor si in ele circula endolimfa. Cilii celulelor senzoriale din cristele
Ampulare formeaza cupola terminalis, formatiune neurosensoriala specifica
Pentru excitantii miscarii unghiulare.

6. Anatomia şi fiziologia vestibului.

Vestibulul reprezintă partea centrală a urechii interne, situat оntre cutia
Timpanică şi conductul auditiv intern. El comunică anterior cu cohleea, posterior
Cu canalele semicirculare, extern cu cutia timpanică prin fereastra ovală şi intern
Cu conductul auditiv intern. Оn literatura de specialitate vestibulul este descris
Ca o cavitate osoasă de formă cubică avвnd 6 pereţi: extern, intern, anterior,
Posterior, superior şi inferior.
Vestibulul membranos cuprinde utricula şi sacula sub formă de vezicule.
In utricula şi saculă se găsesc organele de recepţie a acceleraţiei liniare, denumite
Macule, cвte 3 pentru fiecare labirint. Maculele sunt acoperite cu un epiteliu cu
Celule prizmatice de susţinere, printre care se află celule senzoriale ciliate. Cilii
Acestora pătrund оn substanţa gelatinoasă, оn care se găsesc concreţiuni calcare
Numite otolite (statoconii) - după NAP membrana statoconiorum. Prin
Greutatea şi inerţia lor, la schimbarea poziţiei corpului otolitele exercită tracţiuni
Asupra cililor. Vestibulul comunică cu cohleea prin intermediul ductusului
Reuniens. Utricula comunică cu sacula prin ductusul utricul-sacularis, care
Descindă оn ductus endolimfatic, iar acesta se termină cu sacul endolimfatic
Situat sub dura mater pe faţa posterioară a stвncii temporalului

7. Examenul auzului (formula acumetrică).

Acumetria fonica(cu vocea) presupune examinarea functiei auditive cu vocea vorbita.
Pentru examen e nevoie de o sala izolata acustic cu lung de 6-10 m.
Medicul va solosi vocea soptita(in N este perceputa la 6 m), vocea de conversatie(20 m) si
Vocea strigata(200m). Bolnavul trebuie sa stea cu urechea examinata spre medic, iar pe
Cealalta sa o astupe cu degetul.
Acumetria instrumentala-examinarea functiei auditive pe cale osoasa si aeriana

2
Cu ajutorul diapazoanelor din otel in forma de U, care dupa lovire emit un sune
T de o anumita frecventa.
Proba Rinne(compararea duratei perceptiei auditive pe cele 2 cai: aeriana si osoasa),
Proba Weber(determina lateralizarea sunetului), proba Schwabach(determina durata perceptiei
Sunetului transmisa pe cale osoasa), proba Gelle(determina mobilitatea scaritei).

8. Examenul audiometric.
Pentru efectuarea acestui examen este necsar un ap- audiometru, compus din
:generatorul de sunete de dif frecvente, modulatorul intensitatii sunetului,
2 casti-telefoane(una pentru transmisia sunetelor pe cale osoasa si cealalta pe cale aeriana).
Rezultatele obtinute in timpul examenelor pot fi inregistrate sub forma de grafic-audiograma,
Care are drept scop determinarea localizarii procesului patologic in analizatorul auditiv.

9. Examenul aparatului vestibular.

Include: anamneza, care elucideaza prezenta sau absenta vertijului, ametelii,
Deregl de echilibru,mai ales in miscarea de rotatie a capului.;
Inspectia: nistagmusul, asimetria tonusului muscular,
Probele: indexului, rotatorie, mersul in linie dreapta

10. Traumatismele urechii externe şi a timpanului.

Cel mai supus traumatismelor este pavilionul urechii.
Simptomatologia: durere, hemoragii, plagă cu implicarea pericondrului şi
A cartilajului оn оntregime. Leziunile conductului auditiv extern sunt diverse. Traumaţii acuză durere
De intensitate diferită, hemoragie. Tratamentul presupune calmarea durerii,
Oprirea hemoragiei.
• toaleta plăgii;
• aplicarea suturilor pe plaga produsă acum 6 ore;
• antibiotice, antiinflamatoare, analgezice.
In urma loviturilor pavilionului e posibilă formarea othematomului, care оn
Dimensiuni nu prea mari se poate resorbi de sine stătător după bagijonarea cu
Tinctură de iod de 5% şi aplicarea unui pansament steril compresiv. Atunci cвnd
Othematomul are dimensiuni mari, se va efectua puncţia cu evacuarea sвngelui
Şi a chiagurilor, badijonarea cu soluţie de iod de 5% şi aplicarea pansamentului
Compresiv. Оn othematomul infectat se practică incizii prin care se elimină
Conţinutul abcesului şi se prescriu antibiotice, proceduri fizioterapice.
Arsurile şi degeraturile urechii externe de asemenea necesită un ajutor de
Urgenţă. Simptomul principal este durerea. Tratamentul include măsuri terapeutice
Generale (combaterea durerii cu antinevralgice, sedative) şi locale (оnchis cu
Pansament steril; deschis sub acţiunea razelor solux). Flictenele se deschid.

11. Fracturile stâncii osului temporal.

Simptomatologia: şoc, cu păstrarea cunoştinţei, hemoragie, licvoree Auriculară,
echimoze оnregiunea auriculară, mastoidiană, perforarea membranei
Timpanice. Оn fracturile transversale şi oblice labirintul este distrus оn ambele
Segmente (cohlee şi vestibul), inducвnd o surditate de percepţie totală şi tulburări
De echilibru. Оn fracturile longitudinale labirintul poate fi cruţat.
Tratamentul: măsuri antişoc, ser antitetanic, sedative.
Vibraţia, zgomotul, schimbările bruşte de altitudine, anoxia relativă,
Acceleraţiile liniare şi unghiulare prin acţiunea lor asupra analizatorului acusticovestibular
Provoacă tulburări de auz şi de echilibru. Semnele clinice - hipoacuzie,
Dureri, vertij, vomă, greţuri.

3
12. Corpii străini auriculari. Dopul de cerumen.
Etiopatogenia. Originea lor este variată: exogenă (obiecte mici, insecte,
Seminţe de floarea soarelui, de harbuz, porumb etc);
Endogenă (dopul epidemic şi dopul de cerumen).
Simptomatologie: durere auriculară (otodinie) оn caz de corp străin ascuţit;
Hipoacuzie de tip transmisie. Otoscopia pune оn evidenţă prezenţa corpului străin
Оn conductul auditiv extern (c.a.e.).
Tratamentul expune extragerea corpului străin din c.a.e. Cea mai sigură,
Simplă este metoda lavajului (spălătura) c.a.e.
Inainte de a efectua spălătura c.a.e. Medicul precizează dacă traumatizatul
Nu suferă de otită medie cronică supurată. Оn caz de otită medie cronică supurată
Şi in lipsa dereglărilor labirintice spălătura c.a.e. Se poate face folosind dezinfectante,
Sau corpul străin se va extrage cu ajutorul unor instrumente speciale.
Tehnica spălării c.a.e.: traumatizatul se aşază pe un scaun. Pe umărul lui
Se pune un şervet, iar pe acesta o tăviţă renală. Medicul ia seringa Guyon cu Mвna
dreaptă, iar cu degetul mare şi indicele mвinii stвngi trage pavilionul urechii La
maturi inapoi şi in sus, iar la copii inapoi şi оn jos pentru a indrepta direcţia C.a.e.
Degetul mijlociu al mainii stingi se aplică la capătul distal al seringii cu Scop de a
o fixa pe peretele postero-superior al conductului auditiv extern оn Timpul
spălăturii.
Apa sau soluţia dezinfectantă trebuie să fie de 36-37°C. Apa sau lichidul
Dezinfectant (Furacilină, Rivonol, Dioxidină, Miramistină etc.) Se introduce оn
Jeturi succesive spre peretele postero-superior.

13. Erizipelul urechii externe şi pericondrita pavilionului urechii.

Este o inflamaţie acută a tegumentelor pavilionului provocata
De streptococul B hemolitic şi prezintă, de regulă, propagarea pe ureche a unui erizipel facial.
Diagnosticul se stabileşte оn baza examenului obiectiv: tegumentele
Pavilionului şi ale regiunilor оnvecinate sunt roşii, lucioase, separate de zonele
Sănătoase prin burelete erizepelos. Pe alocuri apar zone flictenulare.
Diagnosticul diferenţial se face cu pericondrita şi condrita pavilionului urechii Şi
a conductului auditiv extern, afecţiuni ce nu antrenează lobul auricular.
Tratamentul este general şi local. Cel general constă оn administrarea penicilinei,
Antihistaniinicelor, antiinfiamatoarelor şi vitaminelor. Local se aplică
Comprese cu rivanol de 1-2%.
Pericondrira pavilionului urechii afectiune inflamatorie a pericondrului cartilajului urechii externe,
Provocata de bacilul piocianic.
Simpt:dureri violente in reg pavilionului, care iradiaza in cap, febra, insomnie.
Obiectiv: pavilionul este tumefiat, foarte sensibil la palpare.
Poate progresa necrotizind cartilajul, din plaga se scurge puroi de cul verde-albastra.
Cicatrizari vicioase cu deformatii inestetice.
T: Chirurgical: incizia la locul cel mai fluctuent, chiuretajul, aplicarea meselor.

14. Furunculul conductului auditiv extern şi otita externă difuză.

Boala apare de regulă pe leziunile tegumentelor
Conductului auditiv extern produse de gratajul cu chibritul, cu acul, cu degetul,
Sau este declanşată de baia оn apă poluată, sau apare pe fondul unei otite medii
Pruriginoase.
Flora microbiană, care infectează tegumentele pavilionului şi conductului, Este
reprezentată, оn ordinea frecvenţei, de stafilococul piocianic, proteus, Streptococ,
colibacili. Excesul de sebum şi stagnarea cerumenului pot favoriza Exacerbarea
virulenţei saprofite locale. Factori favorizвnd locali sunt eczemele

4
Constituţionale, reacţiile alergice locale determinate оn special de pulverizările
Medicamentoase. Factori favorizanţi ai maceraţiilor locale sunt căldura, dopurile
De vată, bolile de piscină, supuraţia urechii mijlocii. Factorii favorizanţi
generali Diminuează rezistenţa organismului. Printre acestea se numără: diabetul
zaharat, Tuberculoza, surmenajul accentuat, convalescenţa, alergia
Simptom: Durerea apare de timpuriu, iradiază in hemicraniu şi
Se exacerbează оn timpul mişcărilor de masticaţie. Bolnavul, in funcţie de etapa
Evolutivă a furunculului, acuză o stare generală alterată şi insomnii provocate
De durere. Din punct de vedere funcţional, bolnavul poate avea şi o uşoară
Hipoacuzie, оn cazul cind furunculul produce o obstrucţie mai accentuată a
Conductului. Se mai оnregistrează febră şi frisoane.
Se recomandă băi auriculare cu soluţii antiseptice
(alcool boricat), cu antibiotice: Penicilină, Aureocicline, Cloramfenicol. La
Tratamentul local se va adăuga un tratament general susţinut de autovaccin,
Vitaminoterapie, fizioterapie.
Otita externă difuză
Inflamaţia pielii conductului este determinată de o iritaţie locală,
Care poate avea cauze multiple, cele mai frecvente fiind următoarele:
- scurgerile auriculare, оntreţinute de otite medii supurate;
- eczemele infectate ale conductului auditiv;
- furunculozele persistente ale conductului auditiv;
- iritaţiile mecanice locale ale tegumentelor conductului cu chibrituri,
Scobitori, ace de păr. Otita externă difuză poate fi uni- sau bilaterală. Din
Punct de vedere subiectiv, bolnavul acuză la оnceput o mвncărime intensă оnsoţită
De o senzaţie de tensiune şi căldură la nivelul conductului. Dacă afecţiunea
Progresează, apar dureri vii, care iradiază оn hemicraniu şi se exacerbează оn
Timpul masticaţiei. Apăsarea asupra tragusului se dovedeşte mai puţin dureroasă
Decвt оn furuncul. Temperatura corpului este subfebrilă sau normală. Antibiograma este obligatorie.
Оn lipsa acesteia se va administra o antibioterapie
Antistafilococică pe cale generală. Local se va urmări efectuarea zilnică sau cel Puţin
o dată la două zile a unei toalete riguroase, de preferat prin aspirarea secreţiilor. Se
vor instila sub formă de picături sau pe meşe soluţii de Rivanol 2%; Cloramină
1%; Dalibaur; alcool 80°; Fenosept.

15. Otita medie acută.

Este o afecţiune generată de o inflamaţie acută a mucoasei urechii medii,
Care cuprinde concomitent toate compartimentele urechii medii: cavitatea
Timpanică, tuba auditivă (Eustache), aditus ad antrum, antrul şi sistemul de celule
Pneumatice ale procesului mastoidian.
Etiopatogenie. Cauza determinantă a bolii оn majoritatea cazurilor este
Infecţia, care poate fi de origine virală, bacteriană, micotică, asociere de diverşi
Factori patogeni.
Perioada preperforativă corespunde invaziei microbilor оn căsuţa
Timpanică, producerii şi acumulării exsudatului purulent оn urechea medie.
Simptomul patognomonic: otodinie bruscă, violentă, pulsatilă, profundă, exacerbată
De deglutiţie, iradiată оn оntregul masiv cranio-facial de partea urechii bolnave.
Aceşti bolnavi acuză acufene (zgomote), ameţeli,
Cefalee, vărsături, agitaţie. Starea bolnavului este profund alterată, atacată de
Febrilitate (39-41 °C), оnsoţită de frisoane. Se constată astenie, inapetenţă,
Tahicardie, insomnie.
Perioada perforativă se caracterizează prin apariţia perforaţiei
Spontane a timpanului, asigurвndu-se drenajul căsuţei timpanice, ceea ce duce

5
La o ameliorare vădită a stării generale a bolnavului. Durerea otică şi senzaţia
De tensiune otică se atenuează, febra scade sau dispare complet.
Perioada postperforativă. Оn această perioadă toate simptomele subiective
Şi obiective cedează sau dispar treptat. Starea generală se normalizează. Otoreea
Devine mucoasă şi din ce оn ce mai puţin abundentă. Timpanul nu este hiperemiat
Şi infiltrat. Reperele timpanului revin la normal. Perforaţia оncepe să se оnchidă.
Febra şi otodinia, cefaleea, insomnia şi alte simptome dispar. De regulă OMA
Se vindecă după 2-4 săptămвni.
Tratament : Sulfamidele Amoxiclavul - intravenos sau oral.
Augumentinul. Cefalosporine orale
Tratamentul chirurgical. Odată formată, colecţia de puroi va trebui urgent
Drenată prin timpanotomie, fără a se aştepta perforarea spontană,

16. Otita medie cronică.

Cefalee, slăbiciune generală, febră, tahicardie,
Bradicardie etc, simptome caracteristice şi altor boli.
Agenţi cauzali sunt: infecţia aerobă, anaerobă, gramnegativă,
Gram-pozitivă şi mixtă, streptococii, stafilococii, pneumococii, bacilul Koch,
Micoplasmele, hlamidiile.
Otoscopic se determină o perforaţie largă antero- sau postero-inferioară
Pars tenza a timpanului; puroi filant şi păstrarea inelului timpanic
Simptomatologie: perforatie stabila a membr timpanice,
Otoree purulenta indeungata, hipoacuzie, acufene(zgomot in ureche)
Formele clinice: omcr simpla(mezotimpanita), omcr propriu-zisa(epitempanita),
Mixta (mezoepitempanita)
Tratamentul
Toaleta şi a cavităţii timpanice cu meşe sau tampoane de vată
Sterilizată. După aceea se fac instilaţii sau chiar spălaturi auriculare, efectuate
Zilnic sau chiar de cвteva ori pe zi.
Folosirea locală a diverselor medicamente cu efect dezinfectant, astringent,
Antiseptic, antibacterian, antifungic, bactericid, cicatrizant, hemostatic.
Chirurgical: in cazul coplicatiilor:colesteatom, labirintita, mastoidita, copl intracraniene.

17. Otita medie acută supurată.

Infectia urechii medii (otita medie) este oinflamatie sau infectie a urechii medii.
Infectia incepe adesea cand o raceala cauzeaza o umflare si o inchidere a tubului
De legatura dintre urechea medie si gat, tub numit Trompa lui Eustache. Lichidul,
Care in mod normal curge, in caz de raceala se acumuleaza in urechea medie.
Bacteriile sivirusurile se dezvolta in urechea medie si cauzeaza infectia urechii.
Aceasta conditie se intalneste cel mai des la copiii mici, pentru ca in cazul lor
, trompa lui Eustache este mai scurta si se poate bloca mai usor decat la copiii mari sau adulti.
Simptoame:
Febra
- secretia care se scurge din ureche este subtire si galbena. Daca secretia contine si sange
Asta denota faptul ca timpanul s-a rupt
- scaderea apetitului, varsaturi, irascibilitate
- tulburari ale somnului
- este posibila pierderea auzului.
Simptomele acumularii de secretie includ:
- pocnete, tiuituri sau senzatia de plenitudine sau presiune in ureche.
Copiii adesea au dificultati in descrierea simptomatologiei.

6
Copiii isi freaca urechile in incercarea de a-si usura suferinta
- pierderea auzului. Copiii care isi pierd auzul pot parea visatori sau neatenti,
Parand tafnosi sau irascibili
- ameteala si pierderea echilibrului

- otita medie supurata este acumularea unei secretii in urechea medie, fara infectie
. Copilul poate sa nu prezinte simptomatologie de boala, dar secretia poate determina
Pierderea auzului sau senzatia de "ureche infundata".

18. Particularităţile evoluţiei clinice ale otitei

Medii acute la noi-născuţi şi sugari.
OMA a nou-născutului Apare de regulă la a 3-a săptămвnă după
Naştere şi este generată de pătrunderea lichidului amniotic in căsuţa fimpanică
Şi de infecţiile nazofaringiene. Diagnosticul este foarte dificil, deoarece lipseşte
Anamneză, copiii nu pot prezenta localizarea durerii. Otoscopia poate prezenta
Erori, deoarece prezenţa lichidului amniotic şi a ţesutului mixoid оn cavitatea
Timpanică nu pennit examinarea completă a stării cavităţii timpanice. La aceşti
Copii timpanul este оngroşat, opac şi are o poziţie mai mult orizontală, decit
Verticală. Conductul auditiv este mult mai оngust decit la maturi şi la copiii mai mari.
OMA la sugari şi copiii mici
Etiopatogenie: streptococi, pneumococi, stafilococi, virusuri etc. Factorii
Favorizanţi sunt particularităţile anatomomorfologice şi funcţionale ale
Organismului copilului оn general, şi ale urechii оn particular; şi anume: copiii
Suportă frecvent boli infecţioase, in cutia timpanică se află ţesut mixoid, tuba
Auditivă este mai scurtă, dreaptă, permanent deschisă şi are o direcţie orizontală,
Imunitatea locală şi generală redusă, fac deseori pusee de rinite, adenoidite etc.
Simptomatologie. Simptomul principal - durerea оn ureche - este mai
Pronunţat la copiii mici şi poate lipsi la sugari. Copilul este neliniştit, refuză
Sinul, are insomnie, invirteşte capul, iar la iвrsta de 5-7 luni micuţul se apucă
Cu mina de urechea bolnavă.
La sugari şi copiii mici avem de a face cu otoantrită, otomastoidită şi cu
Meningismul, cu semne generale preponderent. De obicei boala оncepe acut,
Temperatura corpului se ridică la 39 - 41°C. Uneori se observă următoarele
Sindroame: toxic, respirator, digestiv, nervos etc. Оntrucвt la copii timpanul este
Mai gros se complică perforaţia, precum şi diagnosticul: la copii nu se poate
Observa niciodată un tablou otoscopic caracteristic celui descris la maturi.

19. Particularităţile evoluţiei clinice a otitei medii acute gripale.

Se оnregistrează оn timpul epidemiilor de gripă. Simptomatologia
Este cea a gripei şi a otitei acute.
Otalgie puternica, cefalee, insomnia, febra, starea generala alterata. Otoscopia pune in evidenţă
Prezenţa flictenelor de culoare violacee-оnchisă(hemoragice)pe suprafaţa membranei timpanice, In
fundul conductului auditiv extern. Hemoragie in cav timpanica. Secretia sanguinolenta
Se transforma in purulenta. Virusul gripal sau toxinele sale ataca n. Vestibulocohlear,
Provocind surditate de perceptie.
Pronosticul in cazurile otitei gripale usoare este favorabil, in cazuri
Grave depinde de tratament si profilaxia coplicatiilor.

20. Diagnosticul diferenţial dintre otita medie acută supurată ş

I furunculul perforativ al conductului auditiv extern.
Infectia urechii medii (otita medie) este oinflamatie sau infectie a urechii medii.
Infectia incepe adesea cand o raceala cauzeaza o umflare si o inchidere a tubului de

7
Legatura dintre urechea medie si gat, tub numit Trompa lui Eustache. Lichidul, care
In mod normal curge, in caz de raceala se acumuleaza in urechea medie. Bacteriile sivirusurile
Se dezvolta in urechea medie si cauzeaza infectia urechii.
Aceasta conditie se intalneste cel mai des la copiii mici, pentru ca in cazul lor,
Trompa lui Eustache este mai scurta si se poate bloca mai usor decat la copiii mari sau adulti.
Simptoame:
Febra
- secretia care se scurge din ureche este subtire si galbena. Daca secretia contine si
Sange asta denota faptul ca timpanul s-a rupt
- scaderea apetitului, varsaturi, irascibilitate
- tulburari ale somnului
- este posibila pierderea auzului.
Simptomele acumularii de secretie includ:
- pocnete, tiuituri sau senzatia de plenitudine sau presiune in ureche.
Copiii adesea au dificultati in descrierea simptomatologiei. Copiii isi freaca urechile in
Incercarea de a-si usura suferinta
- pierderea auzului. Copiii care isi pierd auzul pot parea visatori sau neatenti,
Parand tafnosi sau irascibili
- ameteala si pierderea echilibrului
- otita medie supurata este acumularea unei secretii in urechea medie, fara infectie.
Copilul poate sa nu prezinte simptomatologie de boala, dar secretia poate determina
Pierderea auzului sau senzatia de "ureche infundata".
Boala apare de regulă pe leziunile tegumentelor
Conductului auditiv extern produse de gratajul cu chibritul, cu acul, cu degetul,
Sau este declanşată de baia оn apă poluată, sau apare pe fondul unei otite medii
Pruriginoase.
Flora microbiană, care infectează tegumentele pavilionului şi conductului, Este
reprezentată, оn ordinea frecvenţei, de stafilococul piocianic, proteus,
Streptococ, colibacili. Excesul de sebum şi stagnarea cerumenului pot favoriza
Exacerbarea virulenţei saprofite locale. Factori favorizвnd locali sunt eczemele
Constituţionale, reacţiile alergice locale determinate оn special de pulverizările
Medicamentoase. Factori favorizanţi ai maceraţiilor locale sunt căldura, dopurile
De vată, bolile de piscină, supuraţia urechii mijlocii. Factorii favorizanţi generali
Diminuează rezistenţa organismului. Printre acestea se numără: diabetul zaharat,
Tuberculoza, surmenajul accentuat, convalescenţa, alergia
Furunculul conductului auditiv extern este situat la
Nivelul conductului cartilaginos şi respectă porţiunea sa osoasă unde nu există
Foliculi pilosebacei. Durerea apare de timpuriu, iradiază оn hemicraniu şi
Se exacerbează оn timpul mişcărilor de masticaţie. Bolnavul, оn funcţie de etapa
Evolutivă a furunculului, acuză o stare generală alterată şi insomnii provocate De
durere. Din punct de vedere funcţional, bolnavul poate avea şi o uşoară Hipoacuzie,
оn cazul cвnd furunculul produce o obstrucţie mai accentuată a Conductului. Se
mai оnregistrează febră şi frisoane. Se recomandă băi auriculare
Cu soluţii antiseptic (alcool boricat), cu antibiotice: Penicilină, Aureocicline, Cloramfenicol. La
Tratamentul local se va adăuga un tratament general susţinut de autovaccin,vitaminoterapie,
fizioterapie.

21. Mastoidita.
Mastoida face parte din osul temporal al craniului. Poate fi palpata ca o
Proeminenta osoasa posterior si usor superior lobului urechii.
Contine spatii mici pline cu aer (celule aeriene). Este conectata cu urechea medie, Si
astfel atunci cand exista o colectie lichidiana in urechea medie, este prezenta o

8
Cantitate mica de lichid si in spatiile cu aer din mastoida.
Simptomele initiale ale mastoiditei pot fi aceleasi cu simptomele din faza initiala
Infectiei urechii mijlocii.
Pielea care acopera mastoida devine eritematosa (inrosita), inflamata si sensibila,
Iar urechea externa este impinsa in lateral si inferior.
Alte simptome prezente sunt febra, durere in jurul sau in ureche, scurgeri cremoase din ureche.
Durerea tinde sa fie persistenta si pulsatila.
Afectarea auzului se poate inrautati progresiv.
L cauzator si pentru a determina care antibiotice vor fi mai eficiente in distrugerea bacteriei.
Antibioticele pot fi administrate oral odata ce bolnavul incepe sa se recupereze,
Iar administrarea lor se continua pentru cel putin 2 saptamani.
In cazurile foarte grave care afecteaza chiar osul mastoidian, cu formarea colectiilor
Purulente (abcese), este necesara drenarea abcesului si chiar indepartarea chirurgicala a mastoidei
(mastoidectomie).
Mastoidita se caracterizeaza prin erodarea septurilor osoase dintre celulele pneumatice mastoidiene.
Pacientii cu mastoidita acuta prezinta durere, sensibilitate si tumefactie la nilul mastoidei.
Unele cazuri implica microorganisme similare celor implicate in OMA (S. Pneumoniae, H.
Influenzae);
Altele pot fi atribuite S.aureus si bacililor gram-negativi, inclusiv Pseodomonas. In mod ideal,
Tratamentul trebuie ghidat dupa rezultatele culturilor din fluidul de la nilul urechii medii, obtinut prin
timpanocenteza.

22. Mastoiditele exteriorizate.

Este vorba de o inflamatie a mastoidei, care se exteriorizeaza in pielea din spatele urechii.
Cauze - O mastoidita exteriorizata constituie o complicatie a unei otite acute.

Simptome si semne - Copilul are febra, frisoane, dureri te cap,

Este obosit, are dureri de ureche si aude mai putin bine. Exista o reactie inflamatorie la
Inaltimea mastoidei, inflamata in spatele pavilionului urechii: pielea este rosie si
Sensibila uneori ea este umflata de un abces subcutanat.
Tratament - Tratamentul consta in luarea de antibioticemtate si, adesea, in mastoidectomie.

23. Diagnosticul diferenţial dintre limfadenită şi mastoidită.

Limfadenita-- Boala care consta in inflamarea ganglionilor limfatici. O adenita este cel mai
Adesea de origine infectioasa: ea poate fi virala (mononucleoza infectioasa), parazitara
(toxoplasmoza), cauzata de un germene obisnuit sau piogen (generator de puroi: adenita
Supurata cu aparitia de adenoflegmoane), sau de bacilul lui Koch (adenita tuberculoasa).
Localizarile obisnuite ale adenitei sunt pe gat, subsuoara, plica inghinala, dar unele sunt mai
Profunde, mediastinale sau abdominale, si pot comprima organele din vecinatate.

Simptome si evolutie - Cel mai adesea o adenita nu provoaca nici un simptom.

Uneori se manifesta prin dureri abdominale si febra. Boala cea mai caracteristica,
Adenita mezenterica, frecvent de origine virala, se intalneste la copil, care simuleaza o criza de
apendicita.

Tratament - Tratamentul consta in administrarea de analgezice, pentru a calma durerile,

De antipiretice, pentru a scadea febra, si de antibiotice cand infectia este de natura microbiana.

Mastoidita se caracterizeaza prin erodarea septurilor osoase dintre celulele pneumatice mastoidiene
. Pacientii cu mastoidita acuta prezinta durere, sensibilitate si tumefactie la nilul mastoidei.
In cazul existentei unui abces subperiostal sau a celulitei, pavilionul auricular este impins in exterior
si in fata

9
. Unele cazuri implica microorganisme similare celor implicate in OMA (S. Pneumoniae, H.
Influenzae);
Altele pot fi atribuite S.aureus si bacililor gram-negativi, inclusiv Pseodomonas.

24. Otita medie cronică: clasificarea, tabloul clinic,

Profilaxia şi dispensarizarea.
Se cunosc 4 forme de OMC:
- benignă: mezotimpanită, otoree benignă, otoree tubară, OMC - simplă;
- malignă: epitimpanită, otoree fetidă, OMC propriu-zisă, OMC -
Colesteatomatoasă;
- mezoepitimpanită sau epimezotimpanită;
- OMC la bolnavii care anterior au suportat o intervenţie chirurgicală Pe
ureche, iar otoreea şi hipoacuzia persistă şi оl deranjează pe bolnav.
OMC simplă se caracterizează printr-o otoree mucopurulentă, hipoacuzie
De transmisie. Starea generală nu este alterată. Otoscopic se determină o
Perforaţie largă antero- sau posteroinferioară
Mpars tenza a timpanului; puroi
Filant şi păstrarea inelului timpanic. Prin perforaţie uneori se vede
Mucoasa promontoriului, care este
Infiltrată, оngroşată.
Profilaxia acestei forme de OMCS constă оn condiţii decente de viaţă, Alimentaţie
normală; tratamentul adecvat şi la timp al otitei medii acute, profilaxia Bolilor
infecţioase, tuberculozei; asanarea focarelor cronice de infecţie şi
Asigurarea unui tratament adecvat al bolnavilor cu boli cronice: diabet zaharat,
Alergie, nefropatii, hepatite

25. Tratamentul conservator şi chirurgical al otitelor medii cronice.

Permeabilizarea tubei auditive prin administrarea оn nas a vasoconstrictoarelor:
Naftizină, Galazolină, Efedrina sau Adrenalină 0,1% de cвteva
Ori pe zi.
3. Toaleta c.a.e. Şi a cavităţii timpanice cu meşe sau tampoane de vată
Sterilizată. După aceea se fac instilaţii sau chiar spălaturi auriculare, efectuate
Zilnic sau chiar de cвteva ori pe zi.
4. Folosirea locală a diverselor medicamente cu efect dezinfectant, astringent,
Antiseptic, antibacterian, antifungic, bactericid, cicatrizant, hemostatic
Nitrofurai (Furacilină) se utilizează extern - 1 comprimat la 1 ooml de apă.
Verde de Briliant, soluţie alcoolică de 1%.
Tinctură de gălbenele. Aplicaţii locale pe locurile lezate.
Tinctură de propolis.
Tratament general: proceduri fizioterapice-unde ultrascurte, vitaminoterapie,
Calmante, antihistaminice.
Antibiotice după rezultatul antibiogramei şi aprecierea sensibilităţii
Microbiene la antibiotice

10
26. Diagnosticul diferenţial al mezotimpanitei şi epitimpanitei.

27. Labirintitele. Clasificarea. Labirintita seroasă:

Etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.
Clasificarea labirintitelor
- După etiologie: specifice şi nespecifice.
- După criteriul patogenic: timpanogene, meningogene, limfogene,
Traumatogene, mixte.
- După tabloul clinic: acută şi cronică (evidentă, latentă).
- După caracterul răspвndirii procesului patologic: labirintită circumscriptă
Şi difuză.
- După caracterul patomorfologic: labirintită seroasă şi necrozantă.
Оn funcţie de aspectul clinic deosebim:
- labirintite acute precoce care apar оn primele 2-3 zile de boală;
- piolabirintită - labirintită precoce gravă supurată;
- labirintită tardivă - apare оntre 7 şi 30 zile de la debutul otitei acute;
- labirintitele acute survenite оn cursul omes.
Simptomatologia specifică de bază a labirintitei este următoarea:
- vertij оnsoţit de greaţă, vărsături;
- nistagmus periferic;
- hipoacuzie de tip percepţie;
- acufene;
- dereglări neurovegetative (transpiraţii, paloare etc).
Starea bolnavului este alterată. Diagnosticul оn caz de tablou clinic tipic nu
Este dificil.

11
Tratamentul va fi conservator şi chirurgical, оn primele două forme - Congestivă
şi exsudativă-excepţional, conservator: antibiotice, antiinflamatoare,
Antiedemice, antihistaminice, regim la pat, оn caz de indicaţii -paracenteză.In
Formele supurativă şi necrotică - chirurgical - mastoidotomie sau evidarea
Petromastoidiană оn funcţie de forma otitei (acută sau cronică) care a cauzat
Labirintită. Se asociază şi tratamentul medicamentos.

28. Labirintita supurată: etiopatogenie, tabloul clinic şi tratamentul.

Labirintita reprezinta inflamatia labirintului urechii (sistem de cavitati si canale ce formeaza urechea
interna)
Si determina pierderea echilibrului. Situat in stanca osului temporal, labirintul se afla in legatura cu
urechea medie,
Cu sistemul nervos central si cu meningele.
Labirintita se manifesta prin aparitia vertijelor, insotite de greturi,
Varsaturi si o stare generala de rau.
Vertijul este o senzatie subiectiva de deplasare a obiectelor din jur si a propriei persoane, ce poate fi
resimtita
Ca o instabilitate usoara, mergand in cazurile grave pana la senzatia puternica de rotire.
Labirintita poate afecta una sau ambele urechi. In marea majoritate a cazurilor, episodul acut dureaza
Intre cateva zile si cateva saptamani. Recuperarea spontana este preponderenta; totusi, recurenta est
E obisnuita, in special in primii 5 ani dupa primul episod. In cazuri rare, episodul poate dura cateva
luni sau chiar ani.
Pierderea functiei vestibulare si/sau auzului ca urmare a labirintitei bacteriene este severa si
permanenta.
Labirintita poate surveni la orice varsta, desi o incidenta crescuta se inregistreaza la pacientii de 40
ani
Labirintita supurata este consecinta unei otite medii (otita seromucoasa),
Caracterizata prin prezenta unei efuziuni lichidiene in spatele timpanului,
Din cauza careia pacientul acuza o senzatie de plenitudine auriculara si o
Reverberatie anormala a propriei voci. Labirintita supurata poate antrena
Distrugerea timpanului sau o mastoidita (inflamatia mastoidei – os situat in spatele urechii).
TRATAMENT - unele medicamente sunt indicate pentru combaterea vertijelor si greturilor
: antihistaminice, anticolinergice (scopolamina) si antiemetice
- sedativele sunt prescrise pentru calmarea bolnavului (benzodiazepina, etc)

Tratamentul chirurgical
In cazuri rare, o interventie chirurgicala se impune pentru drenarea colectiei purulente
Din urechea medie sau pentru indepartarea unui colesteatom.

29. Otita medie exsudativă.

Otita medie acută este o boală produsă de bacterii sauviruşi, care apare în general ca
Urmare a unei infecţii atractului respirator superior.
Acuzele şi simptomele se schimbă în funcţie de stadiul de boală:
Stadiul întâi: inflamaţia exsudativă (1-2 zile): febră de 39-40 grade,
În cazurile grave frison, în cazul copiilor uneori apare durerea occipitală, rigiditatea cervicală.
Durerea este puternică, pulsatilă, mai accentuată noaptea, decât ziua.
Osul de după urechi, mastoidul, este dureros la presiune. În sincronitate cu pulsul
Se percep zgomote auriculare surde, acuitatea auzului scade.
Faza a doua: Faza de delimitare (3-8 zile): Secreţia purulentă deobicei pătrunde prin
Timpan spre meatul auditiv.
Ca urmare durerea cedează şi bolnavul devine afebril. Dacă la începutul bolii am întrodus un
tratament

12
Cu antibiotice, această fază se poate prescurta semnificativ, iar ruptura spontană
A timpanului poate fi chiar evitată.
Faza a treia: Vindecarea (2-4 săptămâni): Scurgerea din urechi se opreşte treptat, iar auzul se
normalizează.
La copii tineri pot să apară de multe ori vomă, diaree,datorită scurgerii secreţiilor purulente,
Care poate irita astfel sistemul digestiv.
Deshidratarea care urmează tulburărilor digestive agravează şi mai mult simptomele.
Dacă tratamentul otologic corespunzător nu este urmat din timp, timpanul perforează spontan.
În momentul acesta durerile pacientului scad, datorită dispariţiei tensiunii timpanului.
În cazul otitei medii pasul cel mai important este asigurarea aerisirii camerei timpanului şi
îndepărtarea secreţiilor.
De aceea este importantă practicareaperforării artificiale a timpanului(paracentezei).
Cu ocazia acestei proceduri se taie un mic orificiu pe timpan, cu ajutorul unui instrument
Asemănător unei lănci minuscule, prin care se extrag secreţiile. Intervenţia în general se practică sub
anestezie locală.
Uneori se poate întâmpla ca orificiul să se închidă înainte de vindecarea completă.
În asemenea cazuri s-ar putea să fie nevoie de repetarea paracentezei.
Nu este de dorit să se aştepte până la ruperea, la perforarea spontană a timpanului,
Pentru că în acest caz - datorită orificiului de perforaţie – la nivelul timpanului s
E produce o rană cu marginile neregulate, care se vindecă greu, lăsând o cicatrice relativ
Groasă, crescând astfel pericolul apariţiei hipoacuziei.
Părinţii trebuiesc avizaţi în această privinţă, pentru că o crăpare a timpanului poate avea
Consecinţe mai grave, decât o rană minusculă produsă de paracenteză.
Pe lângă tratamentul otologic, s-ar putea să fie nevoie şi de administrarea antibioticelor
. Tratamentul se continuă încă 2-3 zile după dispariţia simptomelor, pentru un minim de 5 zile.
Este bine să se înceapă cu un derivat de penicilină cu spectru larg, care se va schimba în caz de
nevoie, î
N funcţie de antibiogramă. Vindecarea poate fi accelerată de picături nazale, antipiretice a
Ntiinflamatoare, sau picături auriculare.
În cazuri recidivante, dacă inflamaţia este susţinută de hipertrofia amigdalelor adenoide
, îndepărtarea chirurgicală a acestora poate duce la soluţionarea problemei.

30. Nevrita cohleară: surditate de percepţie,

Clasificarea, diagnosticul, tratamentul.
Surditatea de perceptie este produsa de leziuni ale urechii interne (melc) sau ale cailor nervoase
auditive.
Bolnavul nu aude deloc vocea soptita dar aude slab vocea de conversatie si sunetele subtiri.
Vorbeste cu voce tare pentruca nu se aude pe sine.
Este o afecţiune care se caracterizează printr-un proces patologic care
Afectează:
- celulele senzoriale ale organului Spiral (Corti);
- căile de conducere ale analizatorului auditiv;
- centrii nervoşi.
Emoragie, tromboză, embolism, edem labirintic, spasm vascular (vasconstricţia
Arterială); vasodilataţie excesivă; hipercoagulabilitatea sanguină.
Simptomatologia este predominată de hipoacuzia de tip percepţie de divers Grad,
acufene de un timbru acut. La simptomele descrise mai sus se asociază
Simptomele bolii care a generat surditatea.
Tratamentul. Bonavii trebuie spitalizaţi. Se vor administra: vasodilatatoare,
Oxigenoterapie, anticoagulante, hormoni (Prednisolon, Dexametazonă), vitamine,
Cavinton, dezintoxicante.

13
31. Sindromul Meniere.
Sindromul Meniere se datoreaza distensiei compartimentului endolimfatic al urechii interne.
Leziunea primara este localizata in sacul endolimfatic care este responsabil pentru
Filtrarea si excretia endolimfei (lichidul care umple cavitatile labirintului membranos al urechii).
Etiopatogenia bolile generale: diabetul zaharat, hipertonia, hipotonia, alergia; endocrine-
Avitaminozele, mai ales a vitaminei C;
- tulburările metabolismului apei, sărurilor minerale;
- infecţiilor de focar;
Simptomele clinice ale bolii sunt:
• Hipoacuzia de tip percepţie; acufene. Vertijul şi hipoacuzia se dezvoltă
Concomitent. Durata crizei este de la cвteva minute pвnă la 1-2 ore,
Hipoacuzia este unilaterală. Crizele se pot repeta оn aceeaşi zi sau la un
Anumit interval de timp. La examenul bolnavului оn perioada dintre
Crize se pune оn evidenţă persistenţa hipoacuziei, hiperrefiexiei, care
Trece apoi оn hiporeflexie labirintică.
• Dereglări de echilibru.
Tratamentul este medicamentos şi chirurgical.
Tratamentul medicamentos prevede administrarea:
• Spasmoliticelor.
• Cardiotonicelor.
• Calmantelor.
• Antihistaminicelor.
Se administrează: Sol. Atropini ,Sol. Platifilini Q,2%-l-2
Bicarbonat de sodiu
Se interzic toate produsele alimentare toxice, excitante (alcoolul, tutunul,
Cafeaua), se reduce lichidul şi sarea.

32. Otoscleroza (otospongioza).

Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in
Aparitia unor modificari osoase la
nivelul capsulei otice, antrenand blocarea articulatiei dintre Scarita
si urechea interna. Se produce astfel o anchiloza a lantuluiù
De osisoare din urechea medie, care impiedica transmiterea eficienta
a sunetelor de la timpan la urechea interna.
Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului.
Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 – 10 ani) a hipoacuziei
De transmisie, insotita (uneori) de zgomote in ureche si autofonie (pacientul is
I aude propria voce mult mai intens).
Pacientii pot descrie si ameteala si pierderea echilibrului, in situatii grave
Aparand vertijul rotator sever. Cand vertijul apare doar ca expresie a otosclerozei,
Se numeste „sindrom otosclerotic de ureche medie‖.
Operatia de corectie se numeste stapedectomie si este o procedura frecventa in practica chirurgicala
ORL
, se poate realiza sub anestezie locala sau generala,

33. Surditatea neurosonsorială: etiologie, diagnosticul,

Reabilitarea, profilaxia. Simptomele pierderii auzului sunt urmatoarele:

- auzul redus (estompat);

- dificultatea de a intelege ceea ce se vorbeste in jur, in special cand in fundal s E
aud si alte sunete sau voci (persoana afectata poate auzi interlocutorul vorbind

14
Dar, nu poate distinge cuvintele rostite de acesta);
- ascultarea televizorului sau radioului la un volum mai ridicat decat in trecut;
- evitarea conversatiei si interactiunii sociale. Situatiile sociale pot deveni astfel
Obositoare si stresante in cazul pierderii auzului; persoana respectiva va evita aceste
Situatii din ce in ce mai mult pe masura pierderii auzului;
- depresia - foarte multi dintre adulti devin depresivi datorita faptului ca pierderea auzului
Le afecteaza viata sociala.

Tiuit, uruit, suierat, zumzet in urechi (tinitus);

- dureri de urechi;
- puroi sau alte secretii ce se scurg din urechi; acestea pot fi datorate ranirilor sau infectiilor
Care determina pierderea auzului;
- vertijul, care poate aparea odata cu pierderea auzului in boala Meniere, neuromul acusti
C sau inflamatiile labirintului (labirintite)
Tratamentul pentru pierderea auzului temporara sau reversibila, depinde de obicei de cauza c
Are a determinat pierderea auzului. Tratamentul pentru pierderea definitiva a auzului implica
Folosirea protezelor auditive.
- protezele auditive: acestea amplifica sunetele; desi protezele auditive imbunatatesc
Functia auditiva si in consecinta determina o comunicare mai usoara, ele nu pot restabili auzul
normal;
- dispozitive care faciliteaza auzul, dispozitive de alarma si alte dispozitive care ajuta comunicarea.

34. Complicaţiile intracraniene otogene: etiologie, căile de pătrundere a infecţiei.

Etiopatogenie. Complicaţiile otitelor medii sunt cauzate de aceiaşi agenţi Patogeni
care cauzează şi otitele medii acute: stafilococi, streptococi, pneumococi Ş.a. In
complicaţiile generate de otitele medii cronice supurate, în afară de microbii Deja
numiţi, mai pot fi depistaţi: bacilul piocianic, pneumobacilul, Klebsiella,
Pseudomonas aeruginosa, proteul, colibacilul, diferiţi anaerobi, bacilul Koch,
Ş.a. Virusurile de asemenea joacă un rol important în etiopatogenia complicaţiilor
Otogene, deoarece în unele cazuri ei provoacă otita respectivă (acută), în
Altele reîncălzesc otita medie cronică supurată.
Căile de pătrundere a infecţiei:
• percontinuetatem;
• dehiscenţele;
• labirintogena
• hematogenă;
• limfogenă;
• traumatică;
• mixtă.
Abcesul epidural, subdural; meningita otogena; abces cerebral, cerebelos;
Tromboflebita sinusului venos lateral(sigmoid)

35. Meningita otogenă.

Simptomele principale care stau la baza stabilirii diagnosticului:
• Cefalee difuză, foarte pronunţată,insuportabilă.
• Starea generală grav alterată: insomnie, anorexie, fatigabilitate.
• Poziţia "opistotonus" a bolnavului, picioarele trase spre abdomen, iar
Capul reflectat.
• Bolnavul este foarte sensibil la orice excitant (fotofobie).
• Semne de intoxicaţie: febră, frisoane.
• Leucocitoză, VSH accelerată.
• Schimbări оn starea lichidului cefalorahidian: presiunea mărită, tulbure,

15
Pleiocitoză - 1000-10000 -20000 şi mai multe cu preponderenţă
Neutrofile, zahărul şi clorurile sunt micşorate, mărită concentraţia de
Proteine.
Semne meningiene: redoarea cefei, semnele Kernig, Brudzinski ş.a.
Pozitiv
Tratamentul are ca scop:
A) Eliminarea focarului infecţios al urechii medii.
B) Combaterea stării generale grave a organismului prin administrarea
De cardio- şi vasotonice, calmante.
C) Decompresia creierului. Se administrează soluţii hipertonice оntru
Micşorarea tensiunii intracraniene; se deschide fosa craniană medie şi
Posterioară, se decolează dura mater.
D) Administrarea preparatelor antiinfecţioase şi antiinflamatorii: antibiotice,
Hormoni.
E) Efectuarea unui tratament simptomatic оn funcţie de simptome.

36. Diagnosticul diferenţial dintre meningita otogenă, meningococică

(cerebrospinală) şi tuberculoasă.
Meningita otogena- cu evolutie lenta, cefalee, greata , varsaturi, lez de focar (urechea medie)
0
Meningita meningococica-debut violent, t remitenta, herpes, eruptii petesiale cutanate,
surditate Bilaterala, prezenta menigococului in LCR
Meningita TBC- evolutie mai lenta si se asociaza cu afectiunile plaminilor, oaselor, gangk limfatici,
LCR este de cul deschisa, se depisteaza b. Koch

37. Tromboflebita sinusului sigmoidean (lateral). Septicopiemia otogenă.

Este o inflamaţie a sinusului lateral cu sau fara sepsis otogen. Are loc o
Periflebită, endoflebită, tromb sub perete, tromb obturator steril sau septic.
Simptomatologia. Febră, frisoane, pulsul este оn concordanţă cu Temperatura.
Tegumentele palide, limba uscată. Anorexie, greaţă, vărsături, Leucocitoza,
VSH accelerată, dereglarea funcţiilor ficatului, rinichilor.
Formele clinice:
• pioemică: temperatură оnaltă, frisoane, оn funcţie de pătrunderea
Embolusurilor septice оn marea sau mica circulaţie a sвngelui: oprirea
Lor оn capilarele creierului, articulaţiilor, rinichilor, ţesutului cutanat,
Plămвni;
• latentă sau fără septicemie;
• tifoidă: splenomegalie, epistaxis;
• forma meningee.
Tratamentul. Combaterea focarului infecţios, asanarea stării generale şi
Un tratament simptomatologie.

38. Abcesul lobului temporal otogen.

Abcesul cerebral este o colecţie de puroi în substanţa creierului, de cele
Mai multe ori în lobul temporal de partea urechii bolnave ca rezultat al
Răspândirii procesului inflamator-distructiv din urechea medie în cavitatea
Creierului.
1.Debutul bolii : cefalee, febră, frison, vărsături, ameţeli, bradicardie,oprirea otoreei.
2.Perioada de acalmie.
3.Perioada manifestă. Simptomele caracteristice ale acestei perioade
Au fost grupate de Bergman în trei grupe de sindroame:
A. Sindromul de supuraţie: febră, senzaţie de oboseală, slăbire, tulburări
Gastro-intestinale, VSH şi leucocitoza sunt crescute, reacţie

16
Meningială.
B. Sindromul de hipertensiune intracraniană: cefalee, vărsături,
Bradicardie, somnolenţă, tulburări psihice, tulburări respiratorii,
Convulsii, tulburări oculare, ameţeli, acufene, iritaţie meningială.
C. Sindromul de localizare. Apare de obicei mai târziu fiind condiţionat
Fie de edemul cerebral din vecinătatea abcesului, fie de o compresiune
La distanţă. Tulburările motorii se localizează de partea opusă leziunii.
Afazia este simptomul principal. Ea poate fi anamnestică, motorie,
Senzitivă, parafazică (nu numeşte corect obiectele), alexică, agrafică.
Se constată dereglări psihice - psihoza acută.
4. Perioada terminală depinde de forma clinică şi tratamentul aplicat.
Dacă clinic abcesul evoluează acut şi bolnavul nu este operat, moartea
Poate surveni fie prin encefalită difuză, fie prin deschiderea abcesului
În ventriculul lateral.
Tratamentul presupune sanarea chirurgicală a focarului osteitic cauzal,
Descoperirea cu drenarea sau enucîearea abcesului, combaterea infecţiei şi
Redresarea stării generale.

39. Abcesul cerebelos otogen.

Abcesul cerebelos este o colecţie de puroi în substanţa cerebelului. Aceste
Abcese se întâlnesc cu mult mai rar decât cele cerebrale. Pot fi localizate anterior,
Când infecţia provine din labirint; şi posterior în localizarea infecţiei în sinusul
Lateral afectat.
Sindromul de supuraţie este asemănător cu cel din abcesul cerebral, cu
Deosebire că slăbirea este încă mai accentuată. În ceea ce priveşte febra,
Leucocitoza, VSH şi modificările lichidului cefalorahidian, acestea sunt adesea
Identice.
Sindromul de hipertensiune intracraniană este precoce şi mai accentuat
Decât în abcesul cerebral. Cefaleea este mai vie, cu sediu posterior, însoţită de
Redoarea cefei, vărsături, greţuri, bradicardie mai precoce şi mai accentuată.
La simptomele enumerate se mai adaugă tulburările generate de compresiunea
Căilor motorii în protuberantă, bulb şi măduva superioară cu paraplegie, schimbări
Patologice ale reflexelor, dizartrie, paralizii ale diverşilor nervi cranieni, cel mai
Des fiind afectat nervul oculomotor extern şi comun.
Sindromul de localizare:
• tulburări de atitudine (bolnavul se clatină, cade înapoi şi de partea
Bolnavă, mers ebrios);
• tulburări ale mişcărilor active: hipermetrie;
• tulburări ale mişcărilor pasive - scade tonusul musculaturii de partea
Bolnavă - "mâini moarte" (Thomos);
• tulburări vestibulare: vărsături, greţuri, nistagmus spontan, care persistă
Şi după distrugerea labirintului, se observă pe partea bolnavă, este
Trecător, schimbător, lent, amplu.
În faza terminală a abceselor cerebeloase se înregistrează şi o serie de
Tulburări bulbare: ale pulsului, respiraţiei, disfagie, hiperestezia feţei, diminuarea
Sau abolirea reflexului cornian şi tulburări pupilare.
Tratamentul. Drenarea colecţiei, combaterea infecţiei, redarea stării
Generale, sanarea focarului otic.

40. Tratamentul şi profilaxia complicaţiilor intracraniene otogene.

Tratamentul chirurgical include: paracenteza, antrotomia, mastoidotomia
Cu sau Iară deschiderea foselor craniene (medie şi posterioară); evidarea

17
Petromastoidiană simplă şi lărgită.
Tratamentul medicamentos include:
1. Terapia antibacteriană. Se administrează un antibiotic cu spectru larg De
acţiune. S-a dovedit eficientă asocierea Benzilpenicilinei , Ampicilina
, Oxacilina, Meticilina, Cefalosporinele, Rifampicina,Lincomicina, Ristomicina.
2. Terapia dezintoxicantă, corecţia echilibrului acido-bazic şi
Lichidarea acidozei metabolice. Se administrează i/v cu picătură sol. Glucozae5%;
Sol. Clorură de sodiu de 0,9%-Poliglucină sau Reopoli-glucină 400ml.
3. Terapia combaterii edemului cerebral, neurotoxicozei şi a sindromului
Convulsiv. Deshidratarea se va efectua prin injectarea intravenoasă a
Soluţiei de Manitol
4. Terapia în combaterea şocului toxiinfecţios, sindromul CID
(coagulopatie intravasculară diseminată), insuficienţei suprarenale
acute,
Dereglărilor hemodinamice. În acest scop se administrează Prednisolon , Efedrina,
Adrenalină,Noradrenalină, Heparină
5. Terapia combaterii imunodeficienţei secundare şi fortificarea
Reactivităţii organismului. Se prescriu: Plasmă. Izogrupă antistafilococică,
Imunoglobulină antistafilococică, ATF, vitamine B,, C, PP, B,, B,„ B,.. O deosebită
Importanţă o are alimentarea raţională şi adecvată, precum şi îngrijirea igienosanitară.
6. Terapia simptomatică şi specifică în caz de afectarea concomitentă
A altor organe şi sisteme. De exemplu, în meningite otogene este generată de
O otită medie cronică supurată tuberculoasă. Se va face un tratament cu medicamente
Antituberculoase (Streptomicină ş.a.).

41. Anatomia clinică şi metodele de examinare a piramidei şi foselor nazale.

Piramida nazală este o formaţiune anatomică impară, situată оn centrul
Feţei, delimitată de regiunile din vecinătate prin şanţurile nazogeniane, nazopalpebrale
Şi nazolabiale. Oasele nazale, propriu-zise, spina nazală a osului
Frontal, apofiza frontală a maxilarului superior, precum şi cartilajele laterale şi
Cele alare ale nasului formează scheletul nasului extern. In structura nasului
Extern deosebim: rădăcina, dosul, streşina, lobul, narinele, aripile.
Cavitatea nazală este situată deasupra cavităţii bucale. Septul
Nazal o оmparte оn două fose nazale. Acestea comunică prin narine cu exteriorul,
Iar prin coane cu faringele şi implicit cu laringele, formвnd calea respiratorie
Superioară. La nivelul vestibulului nazal se găsesc foliculii piloşi şi glandele
Sebacee. Aici se pot dezvolta furunculii nasului.

42. Anatomia clinică şi metodele de examinare ale sinusurilor paranazale,

Particularităţile la copii.
Sinusul maxilar este situat оn grosimea maxilarului superior şi este cel
Mai mare dintre sinusurile feţei. Acest sinus poate fi comparat cu o piramidă a
Cărui bază o constituie peretele intersinusonazal, iar vвrful este оndreptat spre
Apofiza zigomatică a maxilarului superior.
Sinusurile frontale, două la număr, sunt situate оn grosimea osului frontal,
Despărţite printr-un sept osos subţire. Peretele anterior are o grosime de 4 mm,
Cel posterior (cranian) este mai subţire şi prezintă raporturi cu lobul frontal,
Meningele şi sinusul longitudinal.
- lama perpendiculară mediană;
- două lame ciuruite;
- masele laterale etmoidale оn grosimea cărora se află celulele etmoidale.
Arhitectonica acestor celule aminteşte un fagure de miere.
Labirintul etmoidal este situat оntre fosa nazală şi orbită. Partea nazală a

18
Etmoidului formează peretele lateral (extern) al foselor nazale, iar peretele lateral -
Peretele medial al orbitei. Etmoidul are legături cu planşeul sinusului frontal, cu
Sinusul maxilar, situat inferior, şi cu sinusul sfenoidal, situat posterior.
Sinusul sfenoid este situat deasupra rinofaringelui, оnaintea apofizei bazale a
Occipitalului şi posterior de fosele nazale. Are оn medie un volum de cea 7-8 cm3.
I'eretele anterior al sinusului vine оn raport cu cavitatea nazală şi cu etmoidul.
Orificiul de drenare a sinusului sfenoid se află pe acest perete оn porţiunea Nazală, оn
spatele cornetului superior. Peretele posterior vine оn raport cu fosa
Cerebrală posterioară. Cel superior are raporturi cu:
- glanda pituitară (hipofiza) din şeaua turcească;
- hiasma optică;
- bandeletele olfactive;
- partea antero-internă a lobului frontal.

43. Caracteristica mucoasei foselor nazale şi sinusurilor paranazale.

Mucoasa nazală (pituitară) este de tip:
A) respirator:
• epiteliu cilindric ciliat şi stratificat;
• corion din ţesut conjunctiv lax;
• glande mucoase şi seromucoase.
A) olfactiv, situat оn meatul nazal superior. Epiteliul mucoasei olfactive
Conţine celule:
• bazale, cu funcţie de substituţie sau regenerare a epiteliului şi
Ţesutului aşezat pe o membrană bazală foarte subţire, care desparte
Epiteliul olfactiv de corion;
• de susţinere;
• senzoriale.
Corionul este format din ţesut conjunctiv оn care se găsesc capilare sanguine,
Capilare limfatice şi fibre nervoase amielinice.
Vascularizarea nasului şi a sinusurilor paranazale este foarte abundentă,
Deoarece se efectuează din două surse - artera carotidă externă şi artera
Carotidă internă. Artera carotidă externă, prin ramurile sale: facială, numită şi
Maxilara externă şi artera sfenopalatină, numită şi artera maxilară internă, şi
Artera carotidă internă prin ramura sa - artera oftalmică - anastomozează,
Asigurвnd alimentaţia arterială a nasului şi a sinusurilor paranazale.
Reţeaua venoasă a nasului este bine dezvoltată. Venele nasului duc sвngele
Оn vena facială, iar ultima se varsă оn vena
Jugulară internă. Vena unghiulară se
Anastomozează cu vena oftalmică care
Străbate sinusul cavernos.

44. Vascularizarea arterială a nasului şi sinusurilor paranazale.

Importanţa în clinică.
Vascularizarea nasului şi a sinusurilor paranazale este foarte abundentă,
Deoarece se efectuează din două surse - artera carotidă externă şi artera
Carotidă internă. Artera carotidă externă, prin ramurile sale: facială, numită şi
Maxilara externă şi artera sfenopalatină, numită şi artera maxilară internă, şi
Artera carotidă internă prin ramura sa - artera oftalmică - anastomozează,
Asigurвnd alimentaţia arterială a nasului şi a sinusurilor paranazale. Astfel se
Explică epistaxisul frecvent, de divers grad, şi hemostaza dificilă, iar prin prezenţa la
Nivelul porţiunii antero-inferioare a septului nazal, a petei vasculare Kissellbach -
Hemoragiile nazale

19
45. Particularităţile anatomice a reţelei venoase a nasului Şi
sinusurilor paranazale. Importanţa în clinică.
Reţeaua venoasă a nasului este bine dezvoltată. Venele nasului duc sвngele
Оn vena facială, iar ultima se varsă оn vena
Jugulară internă. Vena unghiulară se
Anastomozează cu vena oftalmică care
Străbate sinusul cavernos. De aceea o
Infecţie nazală poate genera tromboza sinusului
Cavernos, fenomen оnregistrat оn caz de
Furuncul al nasului, traumatism nazal cu
Infectarea ţesutului feţei, nasului şi a
Sinusurilor paranazale. Venele posterioare se
Varsă оn vena sfeno-palatină. Există legături
Directe dintre venele nasului şi venele
Endocraniului, fapt ce condiţionează pericolul
Dezvoltării complicaţiilor endocraniene оn caz Fig. 11. Zona
Kissellbach. De patologie rinosinuzală.
Limfaticele. Vasele limfatice de la nas şi sinusurile paranazale se varsă оn
Ganglionii submandibulari, cervicali profunzi, retrofaringieni şi jugulo-carotidieni.
Inervaţia este asigurată de nervul oftalmic, trigemen, parasimpatic şi Simpatic.

46. Funcţiile nasului. Enumerarea lor.

Funcţia respiratorie. Sindromul de obstrucţie nazală.
Nasul este unul din cele mai importante organe din sfera O.R.L. care
Exercită următoarele funcţii:
- respiratorie;
- olfactivă;
- de apărare;
- de rezonanţă;
- estetică.
Funcţia respiratorie a nasului este cea mai importantă, cu influenţă asupra
Luturor organelor şi sistemelor organismului. O respiraţie nazală bună se poate
Compara cu o comoară de nepreţuit. Fosele nazale au pereţi neregulaţi, ceea ce
Duce la оncetinirea curentului de aer şi crearea condiţiilor pentru un debit maiconstant
De aer.
Aerul inspirat la trecerea prin nas suportă următoarele modificări: se
Оncălzeşte, se umezeşte, se purifică. Оncălzirea lui оn fosele nazale este condiţionată
De forma rulată a cornetelor nazale,
Purificarea aerului inspirat este asigurată оn primul rвnd de activitatea
Aparatului mucociliar. Particulele mai mari din aerul inspirat sunt reţinute cu
Ajutorul vibrizelor, firişoare de păr de la nivelul vestibulului nazal.

47. Funcţiile nasului. Enumerarea lor. Funcţia de apărare.

Nasul este unul din cele mai importante organe din sfera O.R.L. care
Exercită următoarele funcţii:
- respiratorie;
- olfactivă;
- de apărare;
- de rezonanţă;
- estetică.
Funcţia respiratorie a nasului este cea mai importantă, cu influenţă asupra

20
Luturor organelor şi sistemelor organismului. O respiraţie nazală bună se poate
Compara cu o comoară de nepreţuit. Fosele nazale au pereţi neregulaţi, ceea ce
Duce la оncetinirea curentului de aer şi crearea condiţiilor pentru un debit maiconstant
De aer.
Aerul inspirat la trecerea prin nas suportă următoarele modificări: se
Оncălzeşte, se umezeşte, se purifică. Оncălzirea lui оn fosele nazale este condiţionată
De forma rulată a cornetelor nazale,
Purificarea aerului inspirat este asigurată оn primul rвnd de activitatea
Aparatului mucociliar. Particulele mai mari din aerul inspirat sunt reţinute cu
Ajutorul vibrizelor, firişoare de păr de la nivelul vestibulului nazal

48. Malformaţiile congenitale ale nasului.

Malformaţii congenitale. Forma nasului poate fi moştenită. Ereditatea
Alcoolică, luetică, tuberculoasă, saturniană pot duce la malformaţii nazale.
Traumatismele abdominale, intoxicaţiile (оn special cele medicamentoase) hiposau
Avitaminozele, luesul sau diverse viroze, tratamentul cu antibiotice, razele
Roentgen оn primele luni ale sarcinii de asemenea pot genera malformaţii ale
Nasului şi sinusurilor paranazale.
Se intilnesc diverse deformaţii ale septului nazal: proeminente, depresiuni
Оn plan frontal, sagital, creste, pinteni, оngroşări ale septului nazal. Оn plan general

49. Furunculul nasului şi complicaţiile eventuale.

Etiologie şi patogenie. Apariţia unui furuncul este cauzată de o infecţie,
De factori favorizanţi şi de slăbirea imunităţii locale şi generale. Furunculul nasului
Se dezvoltă mai frecvent la suferinzii de diverse tulburări de ordin hepatic,
Gastrointestinal, metabolic, neuroendocrin şi mai ales la bolnavii cu diabet zaharat.
Agentul patogen de cele mai multe ori este stafilococul auriu.
Simptomatologie. Bolnavii acuză dureri violente la nivelul nasului, stare
Generală grea, febră, cefalee, indispoziţie. La deschiderea furunculului se elimină
Puroi.
Obiectiv. Nasul оn regiunea furunculului este roşu, tumefiat, infiltrat, dureros
Şi edemaţiat.
Complicaţii. Limfadenita obrazului; tromboflebita sinusului cavernos;
Furuncul antracoid; septicopiemie; diverse complicaţii endocraniene.
Tratamentul. Se aplică metode de tratament generale şi locale.
Metodele generale presupun tratarea afecţiunilor endocrine, gastroenterale,
Vitaminoterapie, balneoterapie.
Metode de tratament local. Se vor evita acţiunile care ar putea traumatiza
Tegumentele din regiunea furunculului şi din cele adiacente. Se recomandă
Pansamente cu alcool rectificat, iar la deschiderea furunculului - acţiuni pentru
Drenarea conţinutului acestuia (meşe, tampon cu soluţie hipertonică de soluţie
Fiziologică). Se administrează o terapie antimicrobiană (antibiotice), antihistaminice,
Sedative, antitermice, antiedemice.

50.Rinita acută (coriza sau guturaiul).

Rinita acuta banala -guturai, coriza: reprezinta una dintre cele mai frecvente boli din patologia umana, ce
apare la toate virstele, avind caracter epidemic. Boala este initial virala, ulterior flora microbiana nazala
devenind virulenta, transformind coriza in rinita mucopurulenta.Factori favorizanti ai rinitei acute: cauze
de obstructie nazala, alergia nazala, frigul, umezeala, atmosfera poluata, scimbarile bruste de
temperature, stresul, oboseala, tutunul, alcoolul,etc.Simptomatologia rinitei acute

21
banale: - la debut se manifesta prin:cefalee, frisoane stranuturi, astenie mialgii, secretii nazale apoase,
obstructie nazala, hiposmie-anosmie. - in stadiul urmator secretia devine mucopurulenta, iar
simptomatologia generala scade in intensitate.Boala evolueaza de cele mai multe ori spre vindecare
completa. Rareori se poate complica cu: sinuzite, otite, faringite, laringotraheobronsite, complicatii
oculare. Tratamentul consta in administrarea de antiinflamatoare( ibuprofen,diclofenac, etc.)
Antitermice ( paracetamol), antalgice, antialergice, dezinfectante nasofaringiene( instilatii nazale de
picaturi de vasoconstrictoare de 2-3 ori pe zi), antiseptice locale, vitaminoterapie, inhalatii, aerosoli.
In caz de suprainfectie se administreaza antibiotic, de preferinta dupa efectuarea antibiogramei din
secretiile nazale. Tratamentul igienodietetic presupune repaus la pat in camera aerisita,alimentatie
usoara,bai calde la piciare.

51.Rinita cronică: etiologie, clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.

Se disting urmatoarele grupe de rinite cornice
Clasificare: - rinita cronica banala: catarala, hipertrofica, atrophic
- rinita cronica specifica din bolile infectocontagioase
- rinita cronica micotica.
Rinoscleromul, rinitele micotice, rinitele cronice specifice, rinitele alergice,
Polipoza nazala, rinitele vasomotorii dupa evolutie pot fi considerate rinite cronice.
Tabloul clinic depinde de forma rinitei, de varsta bolnavului, de tratamentul
Aplicat si se caracterizeaza prin obstructie nazala, rinoree, hiposmie, algie de divers
Grad, uscaciune in nas (rinita atrofica banala si ozena), miros fetid din nas (ozena).
Tratamentul este profilactic, medicamentos si chirurgical.
Tratamentul conservator se va efectua in caz de rinite cronice forma
Calaraia, forma hipertrofica faza congestiva, forma hipotrofica banala, forma
Litrofica simpla si ozena.
Tratamentul conservator include:
- anticongestionante (Nafazolina, Oximetazolina, Zetrizolina);
- instilatii cu solutii dezinfectante de Colargol 2%;
- aspirarea secretiilor;
- spalaturi nazale cu solutie fiziologica de 0,9%;
- aerozol cu cortizon;
- emoliente si protectoare ale mucoasei nazale;
- Finazol circa 0,5 cm unguent de 3-4 ori pe zi in fiecare fosa nazala;
- Mentoclar, inhalatii: intr-un vas cu 0,5 litri apa fierbinte (65°C) se introduc
2,5-5 ml (0,5-1 lingurita) Mentoclar. Bolnavul acopera capul cu un
Prosop si inhaleaza vaporii adanc cu gura deschisa sau prin nas timp
De 5-10 min. Procedura se repeta de 2-3 ori pe zi.
- cure sulfuroase in statiunea Govora sau Slanic-Moldova;
- excluderea factorilor nocivi.

52.Ozena (rinita atrofică ozenoasă): etiologie,

Diagnosticul diferenţial cu rinita atrofică, tratamentul.
Rinita cronica atrofica ozenoasa (ozena) Rinita cronica atrofica ozenoas aapare mai frecvent la
femei, cu debut in perioada pubertatii. Afecteaza mai des rasa galbenain etiologia bolii au fost
elaborate mai multe teorii ( anatomice, fiziologi ce, infectioase, metabolice,
traumatice)Simptomatologie: obstructie nazala, senzatie de uscaciune, rinoree purulenta cronica
fetida, cacosmie initial subiectiva apoi obiectiva,cefalee.La examinarea ORL se observa la nivelul
foselor nazale cruste de culoare verde murder, fetide, mucoasa nazala este atrofiata, fragila; fosele
nazale sint largi.Evolutia rinitei cronice atrofice ozenoase poate fi descendenta, cuprinzind faringele,
laringele, traheea.Tratamentul medical in rinita cronica atrofica vizeaza:1.modificarea troficitatii
mucoasei nazale prin: aerosoli cu apa de mare, apa termala, apa iodata; aeroterapie aplicarea de
substante caustice chimice( glicerina iodata 1%), vitaminoterapie( vit. A, E, D2, PP) 2. Modificarea

22
florei microbiene: pensulatii cu glicerina glucozata, aerosoli cu antibiotice(streptomicina),vaccinare.
3Tonificarea starii generale: calciu, vitamine, proteinoterapie. Tratamentul chirurgical in rinita
cronica atrofica vizeaza eliminarea crustelor, combaterea formarii lor si micsorarea calibrului foselor
nazale prin interventii la nivelul septului nazal, peretelui extern al foselor nazale sau la nivelul
planseului foselor nazale.

53.Rinita vazomotorie: clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.

Rinita vasomotorie reprezinta inflamarea mucoasei foselor nazale prin tulburarea controlului fluxului
sangvin de la acest nivel, rezultand vasodilatatie si edem al mucoasei. Mai poate fi denumita si rinita
nonalergica, deoarece factorul declansator nu este alergic.
Apare la orice varsta, dar este mai frecventa la adultul tanar. S-a observat ca persoanele diagnosticate
cu rinita vasomotorie sunt predispuse spre anxietate si depresie.Cauzele pot fi de natura:
Ocupationala: la persoanele care lucreaza in mediu cu praf, vapori toxici;hormonala: la femei in
sindromul premenstrual si in stari cu dezechilibru hormonal, prin ingrosarea mucoasei nazale);
 Medicamentoasa: prin administrarea unor medicamente care scad tensiunea arteriala;
 Senila: manifestata prin hidroree (secretie nazala apoasa, abundenta) indusa de frig;
 Indusa de stres;
 De cauza rara: infectioasa, alimentara (fast-food), umiditate scazuta sau atmosfera
uscata.Tabloul clinic este dat de urmatoarele semne si simptome: rinoree, obstructie nazala cu
anosmie, stranut in salve, congestia mucoasei nazale. Exacerbarea simptomelor este produsa de aerul
rece, mirosurile tari, alte substante volatile iritante, stresul.Examenul clinic: la examinarea foselor
nazale prin rinoscopia anterioara, mucoasa este violacee, secretanda, edematiata sau in unele cazuri
doar o simpla congestie a acesteia. Se poate evidentia deviatia septului nazal, hipertrofia cornetelor
nazale inferioare si mijlocii, urmand ca acestea sa fie tratate chirurgical.Evolutia bolii este ondulanta,
in pusee, pe parcursul mai multor luni, cu remitere partiala sau totala dupa indepartarea factorului
declansator.Diagnosticul diferential se face cu: rinita alergica la care factorul declansator este
alergenic, cu participarea sistemului imun umoral, in speta ige; tabloul clinic este asemanator in cele
doua boli; infectiile de tract respirator superior: sinuzite, faringite, amigdalite, viroze;polipoza
rinosinusala.Tratamentul este de doua tipuri: medicamentos si chirurgical.1. Medicamentos:
 Vasoconstrictoarele locale:- bromura de ipratropium – Atrovent spray nazal 0,03% 2 puffuri/zi,
max 3 zile
 Corticosteroizi topici
 Antihistaminice:
 Cromoglicat disodic – Intal spray nazal 40mg/ml 1puff x3-4/zi
 Imunstimulare nespecifica intre crize – Cantastim 1ml (conform schemei), Broncho-Vaxom,
Ribomunil.2. Chirurgical:indicatii:
 - rinita vasomotorie refractara la tratamentul medicamentos – la fumatori
 -corectarea: – deviatiei de sept nazal
 - hipertrofiei cornetelor nazalemetode:
 - rezectie submucoasa a septului nazal
 - termoterapie – radiofrecventa bipolara aplicata submucos pe cornetele nazale inferioare

54.Polinozele.
Polinoza reprezinta o alergie la polenul diferitelor plante.
Polenul se transmite pe caleea aerului si provoaca, la contactul
Cu mucoasa nazala sau oculara, o reactie alergica imediata (de tip 1).
Simptomatologia se manifesta de obicei sezonier si cedeaza in perioadele cu ploaie.
Etiologie
Polinoza poate fi declansata de polenul diferitelor tipuri de plante, cum ar fi:
Graminee (secara), ierburi, pomi (mesteacan, stejar), arbusti (alunul) si
Plante medicinale (pelinul negru). In functie de perioadele de polenizarea ale acestor plante,

23
Polinoza poate sa apara de mai multe ori pe an.
De obicei polinoza se asociaza si cu o reactie incrucisata la alimente care contin proteine a
Caror structura moleculara e similara cu a alergenului polen. Se intampla adesea ca persoanele
Alergice la polenul de mesteacan, de exemplu, sa reactioneze alergic si la alune.
Simptomele tipice din polinoza sunt : lacrimarea, senzatia de arsura la nivel lacrimal, stranut
, rinoree, nas infundat, tuse, gat iritat, reactii alergice ale pielii (inflamari si roseata).
Pot sa apara de asemenea probleme de concentrare si de somn. Cazurile grave se asociaza
Cu dispnee si pot duce la astm bronsic de etiologie alergica. Riscul persoanelor alergice
La polen de a se imbolnavi de astm este 3 ori mai mare decat al celor non-alergice.
In paralel cu reactiile alergice specifice, polinoza poate determina si o hipersensibilitate
Nazala fata de factori iritanti nespecifici cum ar fi fumul de tigara, praf, substante mirositoare,
Schimbari de termperatura, care se manifesta prin stranut
Tratamentprima atitudine terapeutica in polinoza este evitarea, pe cat posibil, a contactului
Cu factorul alergen. Dat fiind faptul ca polenul se poate transmite pe distante kilometrice pe calea
aerului,
Aceasta masura profilactica poate fi greu de realizat. Una din metodele anevoioase de prevenire a
Polinozei o constituie voiajul in acele zone climatice care nu corespund cu locul de resedinta i
N privinta perioadelor de inflorire. Incidenta alergenilor este mai mica in tinuturile muntoase si la
mare
.Pentru ameliorarea simptomelor acute din polinoza se adminstreaza antihistaminice cu actiune
rapida,
Solutii de glucocorticoizi si corticoterapie inhalatorie. Singurul tratament etiologic il reprezinta
hiposensibilizarea.
Unele produse cosmetice care contin Dexpantenol, uree sau aloe vera pot ameliora
Unele reactii alergice la nivelul pielii:
Senzatiile de arsura si urticaria.

55.Corpii străini nasali. Rinolitul.

Pot fi exogeni sau endogeni, cei exogeni patrunzand accidental in fosa nazala si Sunt
intalniti aproape in exclusivitate la copii mici. Sunt foarte variati, imaginatia
Pacientului fiind hotaratoare: de la jucarii de plastic, musama, nasturi, pina
La boabe de fasole, de porumb etc. Cei endogeni sunt mai rari, se intalnesc Mai
ales la adulti si de obicei au o structura calcaroasa si se numesc rinoliti.
Simptomatologia corpilor straini intranazali se caracterizeaza prin obstructive
Respiratorie nazala cel mai frecvent unilaterala asociata cu rinoree purulenta, fetida.
Diagnosticul este sustinut de simptomatologia descrisa si de examenului rinoscopic,
Care dupa aspirarea secretilor purulente si o eventuala vasoconstrictie locala, evidentiaza corpul
strain.
Tratamentul consta in extragerea corpului strain cu ajutorul penselor sau
A unor instrumente agatatoare, tip ―croseta―. Este contraindicata manevra de impingere
A corpului strain in rinofaringe, intrucat de aici el poate fi aspirat, accident foarte grav.
In cazul corpiilor straini narinari, usor vizibili, medicul de familie poate efectua extractia
Acestora prin comprimarea narinei.
In cazul corpilor straini nazali profunzi, greu diagnosticabili, sau care au depasit narina (
Limen nasi), pacinetul se indruma la medicul specialist ORL.

56.Hematomul şi abcesul septului nazal, clinica şi tratamentul.

Hematomul septal, apare de obicei in urma unui traumatism nazal cu fractura septului,
In care se produce acumularea de sange intre septul cartilaginos fracturat si pericondrul
Supraiacent.Clinic se manifesta ca o bombare bilaterala a septului, cu obstructia foselor nazale.
Tratamentul consta in evacuarea hematomului si administrarea de antibiotice pentru prevenirea
Suprainfectiei bacteriene, complicatie ce ar duce la transformarea hematomului septal in abces septal.

24
Aceasta complicatie impune administrarea de antibiotice si evacuarea abcesului
Prin incizia mucoasei nazale de ambele fete ale septului. Aceste cai de drenaj ale
Abcesului trebuie sa fie in planuri diferite, decalate pentru a preveni aparitia perforatiei septale.
Netratat abcesul septal, se poate complica cu condrita septului, a carui vindecare duc
E la deformarea piramidei nazale, sau in cazuri de agresivitate crescuta a germenilor patogeni
La instalarea unei tromboze de sinus cavernos, datorita propagarii infectiei prin intermediul venei
oftalmice.

57.Hemoragia nazală (epistaxisul): etiologie şi tratamentul.

Epistaxisul (sangerarea nazala) este un accident obisnuit, mai ales la copii si poate fi tratat foarte
simplu.
Apare de obicei ca rezultat al unor mici traumatisme cauzate de scobirea in nas sau suflarea nasului.
Poate apare si in urma unei infectii a mucoasei care determina uscare si aparitia de cruste.
Exista doua tipuri de epistaxis, anterior si posterior, in functie de locul de origine al sangerarii
. Daca epistaxisul este anterior sangerarea provine din septul inferior (peretele ce desparte cele doua
fose nazale).
Numita si zona Little aceasta parte a nasului contine o vascularizatie bogata care poate fi usor lezata.
Principalele cauze ale epistaxisului anterior sunt:
- zgarierea mucoasei nazale datorita unei unghii ascutite
- suflarea cu putere a nasului
- o lovitura usoara in nas
- raceala sau gripa
- nas infundat sau uscat, determinate de obicei de o infectie
- altitudinea mare
- folosirea excesiva a decongestionantilor nazali
- folosirea excesiva a cocainei.
De cele mai multe ori copiii au epistaxis anterior care poate fi tratat cu usurinta la domiciliu.
Tratament chirurgical pentru epistaxisul recurent
O procedura minora de cauterizare a locului de unde se produce sangerarea poate avea succes
In oprirea epistaxisului recurent. Aceasta procedura implica atingerea zonei sangerande
Cu un tampon de vata imbibat cu o substanta chimica coroziva. Daca pacientul prezinta
Vase de sange care sangereaza se poate interveni prin chirurgie endoscopica (folosind instrumente
foarte fine)
Pentru a lega capetele vaselor si a opri sangerarea.
Daca vasul care sangereaza este posterior sau este dificil de compresat, poate fi n
Ecesara chirurgia majora. Exista cazuri rare in care este necesara ligaturarea une
I artere principale care vascularizeaza fosele nazale.
Daca pacientul prezinta deviatie de sept nazal, poate fi necesara interventia de corectare.

58.Traumatismele nasului şi a sinusurilor paranazale.

Studierea acestor afectiuni are o mare importanta deoarece in ultimul timp
Se observa o crestere a incidentei lor. In majoritatea cazurilor ele necesita
Asistenta medicala de urgenta. Cazurile netratate la timp suscita ulterior o
Rinoplastie, care este greu de realizat si nu totdeauna reuseste. Mai mult ca atat,
Traumele rinosinusogene in majoritatea cazurilor sunt insotite si de alte afectiuni.
Etiologia si patogenia. Nasul, din cauza pozitiei sale destul de proeminenta
Pe masivul craniofacial, este adesea expus diverselor traume. La copii aces
Traume sunt destul de frecvente, insa consecintele lor imediate nu sunt grave,
Deoarece nasul nu este inca osificat. In schimb urmarile tardive uneori sunt
Grave.
La adulti aceste traume de asemenea sunt frecvente si in majoritatea
Cazurilor sunt legate de accidente de munca, transport, sport (fotbal, box, rugbi

25
Schi, motociclism etc). La barbati traumele nazale se intalnesc mai des decat la
Femei.
Simptomatologia. Bolnavii prezinta diverse plangeri in functie de forma
Raumatismului si alte circumstante. Simptomele pot fi locale si generale. Cele
Generale se manifesta prin: dureri, slabiciuni, paloarea fetei, hemoragii etc. In
Raumatisme grave simptomatologia este mult mai accentuata si mai periculoasa.
Bolnavii in aceste cazuri suporta o comotie cerebrala, lipotemie.
Din simptomele locale mentionam: epistaxis, tumefactie, echimoze. Plaga Are
o forma zdrobita, taiata, piramida nazala deformata, mai ales in fractura
Oaselor nazale. La unii bolnavi se poate constata emfizem subcutanat, crepitati
Osoase etc. Prin rinoscopia anterioara se exploreaza starea foselor nazale.
Acestea pot fi permeabile ori obturate cu cheaguri de sange; septul nazal poat
Fi deplasat ca unnare a traumei sau hematomului. Lezarea sau turgescent
Cornetelor nazale poate provoca obstruarea foselor nazale. Un simptom importan
Constituie scurgerea de lichid cefalorahidian din fosele nazale.
Pentru precizarea diagnosticului este necesar sa se faca radiografia nasului
Din fata si din profil. Multitudinea de simptome pot fi incluse in trei sindroame: dureri, hemoragii,
Dereglari functionale. Acuitatea acestora determina tactica medicala.
Tratamentul are ca scop combaterea socului, hemoragiei, prelucrarea plagii.
Aceste manipulari vor fi efectuate de catre medicul O.R.L. de garda, impreuna
Cu chirurgii ori alti specialisti de garda. Insa, in majoritatea cazurilor, examenul
Primar al acestor bolnavi este efectuat de catre medicul de familie si deci el va fi
Acela care va acorda asistenta medicala de urgenta. Este important de a retine ca
Prelucrarea plagii trebuie facuta cat mai devreme posibil, cat mai econom si mai
Amplu. Folosind diverse manevre extra- si intranazale, se vor repune in pozitie
Anatomica normala capetele osoase sau cartilaginoase fracturate.

59.Osteomielita acută a maxilarului la sugar.

Osteomielita sugarilor si copiilor mici este cauzata de obicei de infectii rinogene si otice:
Rinitele supurate si sinuzitele se complica cu osteomielita, deoarece cavitatile sinusale
Nefiind dezvoltate, osul poate fi invadat mai usor
In maxilare sunt implantati dintii, care foarte frecvent au focare septice acute si cronice si pot
astfel insamanta osul; maxilarele au rapoarte stranse cu cavitatea bucala, fosele nazale,
sinusurile maxilare, de la care infectia se poate propaga la os; maxilarele sunt acoperite in mare
parte cu o mucoasa aderenta, astfel incat leziunile septice traumatice sau patologice pot
infecta direct osul; maxilarele sufera o serie de procese de transformare continua, prin formarea s
i eruptia dintilor, astfel incat terenul devine favorabil pentru apelul infectiilor generale.

60.Sinuzitele acute: etiopatogenie, clasificarea.

Sinuzita acuta dureaza de obicei sub patru saptamani. Ea se manifesta ca o infectie a
tractului respirator superior, in general de origine virala. Suprafetele tesuturilor distruse
din punct de vedere viral sunt, dupa aceea, infectate de bacterii, cel mai des acestea fiind
Haemophilus influenzae, Streptococcus pneumoniae, Moraxella catarrhalis precum si Staphylococcus
aureus.
Alti patogeni de tip bacterial includ specii de streptococi, bacterii anaerobe si, mai rar, bacterii
negative din
perspectiva retinerii unor anumite substante (ce au rol important in indicatorii ph-ului). In mod
normal
organismul este rezistent la streptococi si alte bacterii, dar in conditii de imunitate scazuta acestea
pot produce infectii in sinusuri. O alta posibila cauza a sinuzitei pot fi problemele stomatologice
care afecteaza sinusul maxilarului. Episoadele acute ale sinuzitei pot fi cauzate uneori de infectii ale
ciupercilor.

26
Pacientii ce sufera de diabet sau alte deficiente ale sistemului imunitar (cum ar fi virusul HIV)
au risc crescut de a suferi de episoade recurente de sinuzita acuta.

61.Inflamaţia acută a sinusului maxilar.

Este o boala conditionata de inflamatia mucoasei sinusului maxilar.
Simptomatologia. Bolnavii acuza o senzatie de plenitudine nazosinuzala,
De tensiune, durere localizata la nivelul fosei canine, hemifetei. Durerea are un
Caracter periodic, cu intensitate si durata diferita, provocata de nevrita infiamatorie
Trigeminala. Acumularea exsudatului in sinus de asemenea poate genera durere.
Dereglarile de olfactie (hiposmia) sunt o consecinta a afectarii terminatiilor
Nervoase ale nervului olfactiv si a insuficientei respiratiei nazale care micsoreaza
Aportul aerian al moleculelor odorivectoare. Bolnavii au o voce nazonata, ca
Urmare a edemului, infiltratiei si hipertrofiei cornetelor nazale.
Rinoscopic se stabileste ca mucoasa nazala este hiperemiata, edematiata,
In fosa nazala (proces unilateral) sau in fosele nazale (proces bilateral), in meatul
Nazal mijlociu - acumulari de puroi de culoare galben-verzuie, mai abundente
Dimineata la trecerea in pozitie ortostatica.
Obstructia nazala, consecinta a congestiei mucoasei, infiltratiei si edemului
Ei, duc la blocarea meaturilor. La inceput obstructia nazala este unilaterala, apoi
Devine bilaterala. Insuficienta respiratiei nazale este mai accentuata noaptea, Din
care cauza bolnavii au un somn nelinistit si de scurta durata. Acesti bolnavi De
multe ori trec la respiratie bucala. Hiperemia si congestia mucoasei nazale duc la
ruperea capilarelor, urmata
De epistaxis. Functional la acesti bolnavi se stabileste insuficienta respiratorie
Nazala uni- sau bilaterala, hiposmie, hipoacuzie, lacrimatie, fotofobie si hipog-
Nezie. Simptome generale: febra, cefalee, nevralgii ale fetei, inapetenta, tuse.
Deosebim cateva forme clinice de sinuzita maxilara:
• Sinuzita rinogena (rinopatica) si odontogena.
• Forma catarala, exsudativa seroasa, supurata, alergica, osteitica, ulcero-
Necrotica, proliferativa.
• Forma supraacuta, acuta si subacuta.
Diagnosticul diferential se va face cu:
- Sinuzita maxilara cronica.
- Sinuzita etmoidala acuta si cronica.
- Sinuzita frontala acuta.
- Sinuzita sfenoidala acuta.
- Nevralgia trigemino-faciala esentiala.
- Corpi straini nazali ignorati.
- Chistul paradentar.
- Gingivoperiostita maxilara.
Sinuzita maxilara acuta poate sa evolueze spre: vindecare; cronicizare;
Complicare.
Tratamentul are ca scop combaterea durerii, febrei, atenuarea congestiei
Mucoasei nazale. Se vor administra antibiotice, in functie de antibiograma,
Antihistaminice, antiinflamatoare. Sunt indicate procedurile fizioterapice: inhalatii,
Raze ultraviolete si de frecventa inalta.

62.Inflamaţia cronică a sinusului maxilar.

Sinuzita maxilara cronica
Este o inflamatie cronica a mucoasei sinusului maxilar. Se intalneste cu
Aceeasi frecventa la ambele sexe. Majoritatea datelor statistice arata ca peste
40-60% din totalul sinuzitelor cronice sunt maxiloetmoidite.

27
Etiopatogenia.De cele mai multe ori aceasta forma de sinuzita maxilara est
e generata de actiunea mai multor factori favorizanti cum ar fi: vegetatiile adenoide,
adenoidita acuta si cronica, rinitele acute si cronice, deviatia de sept nazal, avitaminoza,
tulburarile metabolice, conditiile structural-anatomice ale cavitatilor sinusurilor maxilare,
scaderea imunitatii locale si generale, noxe de productie etc. In majoritatea cazurilor sinuzita
maxilara cronica se instaleaza dupa o rinita sau sinuzita maxilara
Acuta netratata sau tratata insuficient, sub influenta altor factori nocivi.
Simptomatologia. Bolnavii acuza cefalee accentuata din partea sinusului
Afectat, obstructie nazala, rinoree purulenta cu un puroi gros, galben sau verde.
Rinoscopia anterioara stabileste o rinoree uni- sau bilaterala franc purulenta pe
Planseul fosei nazale sau in meatul mijlociu.
Diagnosticul se bazeaza pe analiza foarte minutioasa a anamnezei, tabloul
Clinic, rezultatelor rinoscopiei, metodelor auxiliare de investigatie descrise i
Sinuzitele acute. Tratamentul este dificil, deoarece fortele de rezistenta ale organismului
Sunt diminuate, modificarile mucoasei, iar uneori si cele ale peretilor ososi, devin
Ireversibile. Se cere o atentie deosebita in aprecierea justa a rolului altor factori
In evolutia bolii si anihilarea actiunii lor (cariesul dentar, alergia, devierile de sept
Nazal, patologia nazofaringelui, prezenta altor boli, dezechilibrul imunologic etc)
Tratamentul medical este acelasi ca si in sinuzitele acute. Suplimentar se
Efectueaza drenarea sinusului cu un tub de polietilena (Edinac) prin care se pot
Face spalaturi sinuzale cotidiene.
Scopul principal al tratamentului chirurgical consta in deschiderea sinusului,
Indepartarea tuturor modificarilor patologice locale si formarea unei stome largi
Cu fosele nazale pentru eliminarea libera a continutului patologic al sinusului.
Tratamentul chirurgical se poate efectua prin metode endoscopic
Microchirurgicale si prin metode chirurgicale radicale.
Prin metode endoscopice microchirurgicale se efectueaza punctionarea
Unui chist, ablatia unui granulom, deschiderea larga a sinusului maxilar la nivelul
Meatului inferior cu drenaj temporar larg. In aceste cazuri este utilizata tehnica
Medicala respectiva: sinusoscopul, microscopul etc.
Prin metode chirurgicale radicale se deschide larg sinusul maxilar afecta
Se chiureteaza si se inlatura toate procesele patologice si se efectueaza o anasto-

63.Frontita acută şi cea cronică.

Frontita acuta Constituie o afectiune inflamatorie acuta a mucoasei sinusului frontal.
Etiopatogenia este comuna cu cea a sinuziteor descrise anterior.
Tabloul clinic si evolutia bolii. Bolnavii acuza insuficienta respiratorie
Nazala uni- sau bilaterala in functie de raspandirea procesului inflamator; senzatie
De plenitudine, de tensiune intranazala si frontoorbitopalpebrala; eliminari nazale,
Uneori abundente, de diferit caracter.
Rinoscopic se constata ca mucoasa nazala este infiltrata, hiperemiata si
Edematiata. In meatul nazal mijlociu este puroi, cornetele nazale sunt marite in
Volum. Frontita acuta, ca si celelalte sinuzite, poate evolua spre vindecare,
Cronicizare sau poate genera complicatii.
Tratamentul este medicamentos. Se administreaza antibiotice, antiseptice,
Anticongestionante, antiflogistice, antialergice si analgezice. Pentru evitarea
Complicatiilor se va aplica un tratament mixt, medico-chirurgical, prin practicarea
Trepanopunctiei sinusului frontal.
Frontita cronica
Este o afectiune cronica caracterizata printr-o inflamatie cronica a mucoasei
Cavitatii sinusului frontal care dureaza mai mult de 3 luni.
Factorii predispozanti si etiopatogeni sunt comuni cu ale altor forme

28
De sinuzita.
Tabloul clinic se manifesta prin respiratie nazala insuficienta, cefalee,
Dureri in regiunea sinusului afectat, rinoree mucopurulenta, purulenta franc. La
Palparea tegumentelor peretelui anterior si anteroinferior se stabileste sindromul
Algic. Endonazal se observa reducerea impermeabilitatii fosei sau a foselor nazale
(daca procesul este bilateral), prezenta secretiilor purulente in meatul nazal
Mediu, tumefactiei si hiperemiei mucoasei nazale.
La precizarea diagnosticului, in afara de anamneza, se va lua in considerare
Tabloul clinic si rezultatele investigatiilor suplimentare (radiografia, tomografia
Computerizata etc). Punctia sinusului frontal, ca de altfel si cateterizarea lui,
Confirma sau infirma diagnosticul.

64.Etmoidita acută şi cea cronică.

Inflamatie acuta a sinusurilor etmoidului. Etmoidita atinge mai ales copiii intre 2 si 4 ani.
Ea este datorata unei infectii rinofaringiene care urca in canalele prin care sinusurile
comunica cu fosele nazale. Ea se traduce printr-o afectare grava a starii generale (febra, deprimare)
, o scurgere de puroi prin nas, un edem progresiv al pleoapelor incepand cu unghiul intern al ochiului.
Infectia risca sa evolueze rapid, intinzandu-se in jurul globilor oculari (risc de cecitate ulterioara) sau
catre meninge si creier. Copilul trebuie sa fie spitalizat de urgenta. Tratamentul se bazeaza pe
administrarea de antibiotice pe cale intravenoasa.
Etmoidita cronica
Este o boala cronica conditionata de inflamatia cronica a mucoasei celulelor
Sinusului etmoidal.
Semnele subiective:
• durere in regiunea unghiului internai orbitei;
• insuficienta respiratorie nazala de diferit grad;
• hiposmie, hipoacuzie;
• rinoree mucopurulenta sau purulenta franc;
• tensiunea intranazala si in regiunea proiectiei etmoidului;
• cefalee, incapacitate de munca, insomnie, inapetenta.
La palparea regiunii sinusului etmoidal (la compresia cu degetul pe osul
Lacrimal, pe partile moi ale unghiului intern al orbitei) se stabileste hipersensibilitate.
Rinoscopic se constata ingustarea lumenului foselor nazale din cauza
Hipertrofiei, infiltratiei si edemului cornetelor nazale. Puroiul se depisteaza ori in
Meatul nazal mijlociu, ori superior si in rinofaringe.
Diagnosticul se bazeaza pe anamneza, tabloul clinic si pe rezultatele
Examenului paraclinic.
Tratamentul poate fi medical si chirurgical, si are ca scop restabilirea Respiratiei
nazale, combaterea durerii, administrarea preparatelor antiinfectioase
(antibiotice), antihistaminice, vitamine.
Indicatii pentru interventii chirurgicale servesc complicatiile orbitale,
Endocraniene, polipoza nazala, toxiinfectiile la distanta, esecul tratamentului
Conservator.

65.Complicaţiile intraorbitale ale sinuzitelor, căile de răspîndire a infecţiei

Complicatiile orbitare ale sinusitelor progreseaza in urmatoarea ordine:
• - Celulita priorbitara (edem palpebral)
• - Celulita orbitara
• - Abces subperiostal
• Abces orbitar
• Tromboza de sinus cavernos
Infectia sinusala se poate extinde usor la nivelul ochiului, deoarece

29
Sinusurile etmoide si maxilare comunica, iar sinusurile etmoidale sunt
Separate de orbita numai printr-o lama osoasa subtire (lama papiracee).
1. Celulita periorbitara si orbitara se poate produce prin extensie
Directa vasculara a infectiei sinusale. Manifestarile initiale sunt dominate de
Edem si eritem in unghiul intern al orbitei. Extensia infectiei sinusului Maxilar
si frontal determina edemul si congestia planseului si plafonului orbitar. Celulita
orbitara se prezinta ca:
• Edem conjunctival (chemozis)
• Protuzia ochiului
• Durere si tensiune oculara
• Hipomobilitate oculara
Aceasta complicatie necesita tratament agresiv, cu doze mari de
Antibiotice, intravenos.
2. Abcesul subperiostal si orbitar prezinta urmatoarele semne
Clinice:
• Scaderea acuitatii vizuale
• Chemozis
• Protozis
• Oftalomologie
Semnele extensiei intracraniene sunt:
• Cefalee severa • Iritatie meningiala • Greata si vomismente
• Diplopie • Fotofobie • Edem papilar • Semne neurologice de focar
• Coma
Semnele oculare se pot dezvolta, de asemenea, si la ochiul contro-
Lateral. Diagnosticul poate fi confirmat prin CT-scan.
Tratamentul extensiei intraoculare a infectiei implica administrarea
Intravenoasa a unei doze mari de antibiotice cu spectru larg, eliminarea
Sechelelor osoase si drenajul sinusului, evacuarea abcesului de catre ORL-
Ist, in colaborare cu un neurochirurg.

66.Complicaţiile intracraniene ale sinuzitelor, căile de răspîndire a infecţiei

Tromboflebita
Tabloul clinic depinde foarte mult de localizarea tromboflebitei supurative la nivel intracranian.
Simptomele comune sunt cefaleea si sindromul de hipertensiune intracraniana.
Intr-adevar, tromboflebita intracraniana poate sa interfere cu scurgerea normala a
lichidului cefalorahidian rezultand o acumulare a lichidului in interiorul cutiei craniene
si implicit dezvoltarea sindromului de hipertensiune intracraniana. Totusi, cresterea presiunii
intracraniene nu este atat de importanta ca in cazul unor procese expansive intracraniene.
Probabilitatea dezvoltarii deficitelor neurologice este in relatie directa cu drenajul venos colateral.
Daca drenajul venos colateral este deficitar, apar tulburari ale starii de constienta,
crize convulsive focale sau generalizate, hipertensiune intracraniana si manifestari neurologice de
focar,
cum ar fi o hemipareza. Atunci cand este afectata emisfera dominanta apare afazia globala.
Meningita este o infecţie a ţesuturilor creierului (meningele) şi uneori şi a lichidului cefalorahidian
(LCR
) care înconjoară creierul şi măduva spinării. Meningita constă în tumefierea (umflarea)
ţesuturilor creierului şi în unele cazuri şi a ţesuturilor măduvei spinării numită meningita spinală.
Atunci când ţesuturile creierului sunt tumefiate la celulele creierului ajunge mai puţin sânge şi
prin urmare mai puţin oxigen. Dacă nu se tratează, în unele cazuri pot apărea sechele ale creierului.
Infecţia apare mai frecvent la copii, la adulţii tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani,
la adulţii în vârstă şi la persoane care au o afecţiune cronică, precum o scădere a sistemului imunita
r (sistemul de apărare al organismului). Meningita poate îmbrăca forme uşoare sau severe,

30
ce pot ameninţa viaţa. De regulă, severitatea depinde de microorganismul care a cauzat infecţia
şi de vârsta persoanei, precum şi de starea generală de sănătate a organismului în momentul infectării.

67.Cauzele obstrucţiei nazale şi influenţa ei în dezvoltarea copilului.

Sindromul de obstructie nazala se manifesta clinic prin: jena in respiratia nazala (daca
obstructia este unilaterala) sau respiratie bucala (daca obstructia este bilaterala), nas
infundat, sforait nocturn iar la copiii mai mari se poate constata hipoosmie
(perceperea redusa a mirosurilor) si rinolalie inchisa (voce nazonata).
Cauzele acestui sindrom pot fi datorate fie unor afectiuni ale foselor nazale,
fie unor afectiuni ale rinofaringelui.
La copil, cauzele obstructiei nazale ar fi urmatoarele:
malformatii congenitale nazale (atrezie narinara, coanala);
rinitele acute (gonococice, luetica)
adenoiditele acute;
vegetatiile adenoide (polipii);
traumatismele nazale;
corpii straini nazali;
rinitele cronice;
alergia nazala;
hemangioamele, limfoangioamele nazale;
fibromul nazofaringian.
Cea mai frecventa cauza de obstructie nazala cronica la copii este
prezenta vegetatiilor adenoide; intr-adevar in unele cazuri, dupa excizia
vegetatiilor adenoide (mai des daca se efectueaza la varste mici, sub 1 an) acestea se pot reface.
Dar nu sunt excluse nici celelalte cauze posibile; se poate sa fie vorba despre o rinita alergica
(inflamatia mucoasei nazale cauzata de alergia la diversi alergeni).

68.Tumorile benigne şi maligne ale nasului si sinusurilor paranazale

Tumorile nasului si sinusurilor paranazale se clasifica in tumori
Benigne, tumori intermediare si tumori maligne.
Tumorile maligne ale nasului si sinusurilor paranazale sunt rare,
Fiind estimate la mai putin de 0,5% din toate tumorile organismului si la mai
Putin de 0,5% din toate tumorile cailor aerodigestive superioare
TUMORILE BENIGNE ALE NASULUI SI SINUSURILOR
PARANAZALE
Tumori benigne ale tesuturilor moi
Papilomul este o tumora epiteliala benigna, cu potentialul cel mai Mare
de degenerare maligna. De cele mai multe ori are aspect pediculat,
Localizat pe tegumentul vestibulului nazal sau pe mucoasa nazala, de obicei
Din jurul vestibulului nazal.
Se indeparteaza chirurgical, fara probleme.
Chistul dermoid al nasului se prezinta ca o tumora fluctuenta, cu Largirea
dosului nasului. Uneori se poate decela un mic orificiu pe linia Mediana a
dosului nasului, prin care pot creste fire de par. Alteori se poate
Asocia cu o mica fistula pe linia mediana. Chistul contine elemente din par si
Piele; se poate infecta. Tratamentul este chirurgical si consta in ablatia
Completa a chistului pentru a nu recidiva.
Condromul se dezvolta din pericondrul nazal, este mai putin agresiv Decat
enchondromul dezvoltat din resturile de cartilaj din os. Condromul se
Dezvolta precoce, insa se manifesta clinic numai la adult. Se dezvolta de
Obicei din sept, dar si din celulele etmoidale.
Tratamentul de electie consta in ablatia chirurgicala pentru eliberarea cailor

31
Respiratorii; poate recidiva dupa o perioada de timp, in ablationarile
Incomplete.
TUMORILE MALIGNE ALE NASULUI SI SINUSURILOR
PARANAZALE
Carcinomul scuamocelular este cea mai frecventa tumora maligna
A nasului si sinusurilor paranazale, intalnindu-se la peste 80% dintre
Pacienti.
Carcinomul scuamocelular bine diferentiat se dezvolta cel mai Frecvent in
sinusul maxilar si portiunea anterioara a foselor nazale, fata de Carcinomul
nediferentiat (anaplazic) care se dezvolta cu predilectie in etmoidul
posterior si portiunea posterioara a foselor nazale. Metastazele Ganglionare
regionale se intalnesc rar, chiar si in stadii avansate de evolutie. Carcinomul
scuamocelular se asociaza frecvent cu papilomul
Inversat (10–15% din cazuri), acesta din urma fiind, din punct de vedere
Histologic, o tumora benigna.
Limfosarcomul se intalneste frecvent in oasele lungi. La copii se
Poate localiza in regiunea fetei, interesand oasele nazale si sinusale, sinusul
Maxilar fiind cel mai frecvent implicat. Este constituit din celule
Nediferentiate cu nuclei hipercromatici, limfocite atipice. Aceste tumori
Prezinta un mare potential infiltrativ, tratamentul obisnuit fiind radioterapia.
Nu exista un tratament curativ. Radioterapia asociata cu chimioterapia are
Un efect slab.
Plasmocitomul extramedular se intalneste rar la acest nivel,
Supravietuirea, la 5 ani dupa tratament chirurgical si iradiere, fiind de 50–
60% din cazuri.
Condrosarcomul este o tumora maligna intalnita, in special la copii.
Se dezvolta de obicei in etmoid, dar si in sept, este foarte agresiva,
Distrugand structurile din jur, frecvent, deformeaza si piramida nazala.
Sarcomul Ewing se intalneste predominant la copii si adolescenti,
Este o tumora foarte maligna, intereseaza frecvent oasele lungi, se poate
Intalni si ca tumora primara in sinusul maxilar si mandibula.
Osteosarcomul este o tumora osoasa deosebit de maligna, se
Dezvolta in etmoid, de unde se extinde in fosele nazale. Se intalneste la orice
Varsta. Se intalneste de trei ori mai frecvent la barbati decat la femei. Se
Poate detecta pentru prima data ca o tumefactie externa, histopatologic
Prezinta osteocite imature; supravietuirea este in jur de 3 ani.

69.Anatomia clinică, fiziologia şi metodele de examinare ale faringelui.

Faringele prezinta un compartiment important al organelor sferei O.R.L.
Impreuna cu nasul si laringeie formeaza calea respiratorie, iar cu cavitatea
Bucala si esofagul - calea digestiva.
Faringele, ca organ anatomic, are raporturi stranse cu:
- nasul (prin intermediul coanelor);
- urechea medie (prin intermediul trompei Eustache);
- gatul (mai ales cu pachetul vasculo-nervos - artera carotida externa si
Interna, vagusul si vena jugulara interna);
- cu laringeie si cu cavitatea bucala.
In structura anatomica a laringelui se disting trei portiuni:
A. Portiunea superioara Cu varsta aceasta formatiune limfatica se atrofiaza.
Hipertrofia ei la copii poate duce la obstructia coanelor cu dezvoltarea insufi-
Cientei respiratorii nazale de diferit grad, ori la dezvoltarea diverselor afectiuni
Ale urechii medii (otita medie acuta, otita medie recidivanta si otita medie

32
Secretorie). La adolescenti induce angiofibromul adolescentului.
Spatiul retrofaringian (prevertebral), aflat intre fascia prevertebrala si
Adventitia faringelui, contine doi ganglioni limfatici (a lui Gillette), cate unul de
Fiecare parte, umpluti cu tesut celular lax. Acest spatiu serveste ca loc pentru
Colectarea limfei de la nivelul rinofaringelui si al valului palatin
B. Portiunea mijlocie a faringelui, numita mezofaringe sau bucofaringe,
Este situata intre linia prelungita de la radacina limbii pana la partea posterioara
A faringelui si nivelul superior-prelungirea valului palatin catre peretele posterior
Al faringelui.
Prin istmul bucofaringian, constituit din marginea inferioara libera a valului
Palatin, stalpii amigdalelor palatine si baza limbii, cavitatea bucala comunica cu
Mezofaringele, iar ultimul cu esofagul alcatuind impreuna calea digestiva.
La nivelul mezofaringelui se gasesc cele mai importante formatiuni limfatice
- amigdalele palatine (prima si a doua din inelul Waldeyer). Importanta acestor
Formatiuni limfatice consta in faptul ca ele participa la mecanismul imunitar al
Organismului. In celulele lor se dezvolta atat limfocitele de tip T - timu
Dependente, cat si de tip B - producatoare de anticorpi.
C. Portiunea inferioara a faringelui, numita faringolaringe, se intinde de
La baza limbii pana la vestibulul laringelui, unde se afla, ca si la radacina limbii,
Tesut limfatic. Asadar, faringele este bogat in tesut limfatic cu o insemnatate
Fiziologica deosebita, descris de Waldeyer si numit inelul limfatic al faringelui
Waldeyer.
Hipofaringele poate fi considerat oglinda laringelui si a esofagului. Insa in Unele
cazuri el nu se examineaza la timp, ceea ce duce la erori de diagnostic. Pentru a le
evita in cazul cand bolnavul acuza dureri (odinofagie) in faringe, Dereglari de
deglutitie (disfagie), uscaciune, tuse, disconfort, medicul este obligat Sa
examineze toate segmentele anatomice ale faringelui.
Faringele primeste sange arterial din artera faringiana ascendenta, artera
Palatina descendenta si din arterele palatine ale arterei carotide externe. Uneori
In amigdalele palatine patrund pana la 140 de surse arteriale. De aceasta
Circumstanta se va tine cont la efectuarea amigdalectomiei, pentru a evita
Hemoragia de proportie.

Fiziologia faringelui
Faringele nu are o functie specifica. Intrucat este situat la raspantia cailor
Digestive si respiratorii, participa la exercitarea functiilor de respiratie si de
Digestie.
Functia de aparare imunitara este cea de a treia functie a faringelui,
Conditionata de prezenta tesutului limfatic. In afara de aceasta, faringele
Protejeaza laringele de patrundere in el a diversilor corpi straini.

70.Anatomia clinică şi fiziologia inelului limfatic faringian Waldeyer-Pirogov.

Este format din amigdala faringiana(Lushka), amigdalele tubare, amigdalele palatine si amigdala
linguala.
Importanţa acestor
Formaţiuni limfatice constă în faptul că ele participă la mecanismul imunitar al
Organismului. În celulele lor se dezvoltă atât limfocitele de tip T - timus
Dependente, cât şi de tip B - producătoare de anticorpi. Tot aici se produc toate
Imunoglobulinele (A, M, G, E şi D) studiate până în prezent şi extrem de
Importante în asigurarea imunităţii organismului; interferonul şi lizozimul (mai
Activ decât lizozimul produs în alte regiuni şi ţesuturi ale organismului), precum
Şi multe alte substanţe şi lichide biologic active, care deocamdată rămân

33
Neidentificate.
Anume amigdalele palatine prezintă prima barieră în calea pătrunderii
Agenţilor patogeni în organismul uman. Dacă numărul acestora nu este prea
Mare şi macrofagii pot să-i nimicească singuri, atunci aceşti "oaspeţi nedoriţi"
Nu pătrund mai adânc în organism. În cazul când organismul este atacat de prea
Mulţi germeni patogeni cu proprietăţi patogenice pronunţate, în procesul imunitar
Se includ T- limfocitele (helperii, chilerii şi supresorii) şi în cele din

71.Hipertrofia amigdalelor faringiene (vegetaţiile adenoide) şi celor palatine

: etiologie, clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.
Hipertrofia amigdalei faringiene prezinta marirea in volum a tesutului limfoid
Localizat in rinofaringe. Deoarece lipseste inflamatia, marirea in volum a acestei
Formatiuni limfoide poarta denumirea si de vegetatii adenoide. Trebuie de subliniat
Ca este foarte greu de stabilit in care cazuri are loc hipertrofia "pura", fara
Elemente de inflamatie, si cand are loc o inflamatie "pura", cronica (adenoidita).
Etiopatogenia. Patologia data este generata de mai multe cauze: diateza
Exsudativa; limfatism; carenta de vitamine sau avitaminoza
Anatomia patologica. Vegetatiile adenoide ating dezvoltarea maxima intre
3—7 ani. Dupa gradul de hipertrofie, vegetatiile adenoide se impart in:
- vegetatii adenoide mici de gradul 1 - ocupa o parte neinsemnata sau o
Treime din coane ori din vomer;
- vegetatii adenoide mijlocii sau de gradul II - ocupa o jumatate din
Coane sau o jumatate din vomer;
- vegetatii adenoide mari sau de gradul III - obstruiaza complet coanele
Is ocupa tot vomerul.
Simptomatologia vegetatiilor adenoide se manifesta prin sindromul de Obstructie
nazala, precum si prin multiple tulburari inflamatorii de ordin local si
General. Rinoscopia anterioara depisteaza fose nazale pline cu secretii mucopurulente.
Prin examenul bucofaringoscopic se stabileste ca valul palatin este stramt si inalt (ogival).
Rinoscopia posterioara sau tuseul cavumului prezinta diagnosticul. Otoscopia indica fie congestie
, fie opacifierea si retractia timpanului.
Complicatii: otita medie, otita recidivanta, rinosinuzita, laringita, amigdalita
Cronica, abces retrofaringian, laringotraheobronsite, dacriocistite, conjunctivite,
Patologii ale aparatului gastrointestinal etc.
Tratamentul este profilactic si chirurgical. Cel profilactic se realizeaza
Prin asistenta medicala buna, ridicarea nivelului de trai etc. Tratamentul chirurgical
consta in efectuarea adenotomiei. In unele situatii
Se recomanda amanarea operatiei: puseul inflamator adenoidian acut sau
Subacut; adenoidita complicata de o otita in cursul unor vaccinari; epidemiile de
Boli infectocontagioase Tratamentul profilactic cuprinde: masuri igienice, imbracaminte
cores-punzatoare anotimpului, cultura fizica, alimentatie rationala, precum si tratamentul
altor focare infectioase (carii dentare, sinuzite, faringite, amigdalite s.a.).
Hipertrofia amigdalelor palatine
Hipertrofia amigdalelor palatine prezinta marirea in volum a tesutului limfoid
Din lojile amigdaliene. Se deosebesc trei grade de hipertrofie: gradul I -
Amigdalele palatine ocupa o treime din istmul bucofaringian; gradul II -
Amigdalele palatine ocupa o jumatate din acest spatiu; gradul III - amigdalele
Palatine ocupa tot istmul bucofaringian (fig.24).
Simptomatologia, Bolnavul acuza tulburari de respiratie, oboseala, indis-
Pozitie, inapetenta, sforait, rinolalie inchisa s.a.
Tratamentul este medical, profilactic si chirurgical in functie de gradul de hipertrofie,
simptomatologia care persista, precum si de complicatii. Reducerea in volum a lor- amigdalotomie

34
72.Faringita acută şi cea cronică.
Faringitele prezinta o inflamatie a mucoasei faringelui. Dupa caracterul
Inflamatiei deosebim faringite acute si cronice, iar dupa sediul inflamatiei -
Rinofaringite, mezofaringite si hipofaringite. Faringitele pot fi: banale, cauzate
De streptococi, stafilococi si alti factori microbieni, si faringite din cursul bolilor
Infectioase. De cele mai multe ori faringitele se instaleaza in urma actiunii
Factorilor nocivi din mediul ambiant asupra mucoasei faringelui.
Faringita acuta este o inflamatie difuza a tunicii mucoase a faringelui
Conditionata de actiunea asocierii microbiene existente in faringe si cavitatea
Bucala sub actiunea factorilor nocivi de mediu. Factorii microbieni cauzali ai
Faringitei acute sunt: streptococii, stafilococii, virusurile. Faringita acuta poate fi
Is un simptom al multor boli infectocontagioase: gripa, tularemie, tifos abdominal,
Agranulocitoza, limfogranulomatoza, leucemie, glomerulonefrita etc.
Aceasta afectiune se intalneste cu aceeasi frecventa la toate varstele, dar
Mai frecvent la barbatii in varsta, ca urmare a expunerii acestora actiunii
Nefavorabile a intoxicatiilor cronice cu alcool, tutun etc.
Faringitele cronice se impart in catarale, hipertrofice si atrofice.
Etiopatogenia. Cauzele, precum si mecanismele de dezvoltare ale farin-
Gitelor cronice, sunt multiple si foarte diverse. Printre ele putem aminti: faringitele
Acute, tabagismul, alcoolismul, praful, amigdalectomia, bolile cronice, diabetul
Zaharat, pielonefritele, dispepsiile, hepatitele, gastritele, dereglarile respiratiei Nazale
si pulmonare. Un rol deosebit il joaca avitaminoza si dereglarile imunitatii
Locale si generale. Simptomele bolii sunt: odinofagia, disfagia, uscaciunea, zgarieturile si
Senzatie de corp strain in faringe s.a.
Tratamentul faringitelor cronice este foarte dificil ca urmare a multitudini
Cauzelor si factorilor favorizanti. Eficacitatea lui depinde de corectitudinea
Diagnosticului stabilit.
Distingem tratament cauzal, local, general si profilactic. Tratamentul local
Consta din aplicari, pensulari si inhalatii cu substante anticongestionante,
Antialergice si dezinfectante. Solutiile pentru inhalatii trebuie sa fie calde. Se
Vor utiliza inhalatii cu bicarbonat de sodiu de 0,5-1%. Aceste inhalatii se pot
Efectua de 2 ori pe zi, timp de 10-15 zile. La bolnavii ce sufera de faringita
Cronica forma catarala se va efectua badijonarea mucoasei faringiene cu sol.Lugol.
Alimentatia in faringitele cronice trebuie sa fie bogata in vitamine,
Predominant semilichida, calda, fara condimente. Alcoolul si fumatul sunt interzise.

73.Tonzilitele acute (anginele): clasificarea. Anginele primare (banale): etiopatogenie, tabloul

clinic.
Notiunea de angina deriva de la cuvantul latin "angere" - a strange, a
Ingusta, a gatui, a sufoca, a inadusi s.a._Angina este o boala infectioasa, nespeci-
Fica, acuta a intregului organism conditionata de schimbari histologice (alterare,
Exsudatie si proliferare) in tesutul limfatic a unuia din grupurile limfatice din
Inelul Waldeyer.
Se cunosc mai multe clasificari ale tonzilitelor acute precum este clasificare lui Soklatov si
Portmman insa Noi ne conducem dupa urmatoarea clasificare:
Urmatoarele clasificare a anginelor:
1. Dupa agentul etiologic:
- angina streptococica, stafilococica, pneumococica etc.
- angine virale;
- angine micotice.
2. Dupa criteriul etiopatogenic si clinic:

35
- angine primare(catarale, foliculare, lacunare);
- angine secundare(din b infectioase:difteria, gripa,scarlatina; din b hematologice:leucemie,
agranulocitoza).
3. Angine specifice.
4. Angine nespecifice.
5. Dupa aspectul faringoscopic:
- angine rosii (oreion, rugeola, scarlatina, gripa, poliomielita);
- angine cu false membrane (difteria);
- angine ulceroase (angina herpetica, zosteriana, aftoasa, penfigoida);
- angine ulcero-necrotice (angina ulceroasa tip Maure, angina ulcero-
Membranoasa Simanovski-Plaut-Vincet, angina scorbutica, angina
Gangrenoasa, angina necrotica leucemica, angina agranulocitara, angina
Monocitara).

Tabloul clinic al anginei banale

Simptomele tipice anginei banale nespecifice:
- Dureri vii (odinofagie), acute, uneori greu de suportat, in faringe, care
Iradiaza in urechi, mandibula si in alte regiuni.
- Debut acut, brusc.
- Starea generala grav alterata.
- Cefalee.
- Febra, uneori insotita de frisoane.
- Sialoree.
- Incapacitatea de munca.
- Intoxicatia organismului (febra cu frisoane, tahicardie, insomnie,
Inapetenta etc). Obiectiv. Bolnavul este nevoit sa stea la pat (intoxicatie, inapetenta, febra,
Frisoane, slabiciune etc). Cavitatea bucala este semiinchisa. La unii bolnavi se
Inregistreaza sialoreea. Mucoasa suprafetei mediane a amigdalelor palatine si a
Stalpilor este hiperemiata, edematiata. Lueta, valul palatin si suprafata amigdalei
Palatine sunt rosii. Uneori amigdalele sunt marite in volum, acoperite cu exsudat
pultaceu albicios, cremos, punctiform, care se extinde apoi pe toatan suprafata amigda-lei
(angina foliculara eritemopultacee). Ganglionii submaxilari sunt mariti in volum si durerosi.
Leicocitoza 3 ajunge pana la 12000 elem/mm . Evolutia bolii are o durata de cel putin 5-10 zile.

74.Tratamentul şi profilaxia anginelor primare (banale).

In cazul cand boala evolueaza fara complicatii sau cand starea generala Este
putin alterata sau satisfacatoare, bolnavii se vor trata ambulator. La un
Tablou clinic violent, cu alterarea starii generale, simptome ale unor complicatii
Bolnavii trebuie tratati in stationar. Anginele cu un tablou clinic grav se trateaza
In spitalul de boli infectioase, iar flegmonul periamigdalian in sectia O.R.L. in
Conditii de casa bolnavul cu angina trebuie izolat. Vesela si lenjeria bolnavului se
Va spala separat, cu folosirea dezinfectantilor. In angina sunt indicate examenele urinei,
sangelui, iar in suspectia la difterie,
Is examenul bacteriologic corespunzator.
Tratamentul. Se indica dieta lactovegetariana, vitamine, mai ales C si B.
Cu scop dezintoxicant se recomanda din abundenta ceaiuri cu zmeura, lamaie,
Apa calduta cu diferite siropuri si sucuri de fructe
In caz de contraindicatii la antibiotice se recomanda aerosoli - Dioxizol de
4 ori pe zi. Se administreaza Faringosept, preparate disensibilizante (Dimedrol,
Suprastin etc), compresa calda la gat, in regiunea ganglionilor limfatici
Submaxilari. Nu se recomanda badijonarea amigdalelor cu diverse medicamente.
Preparatele de alternativa in caz de angina sunt: Eritromicina; Macrolidele

36
Noi (Clarotromicina, Azitromicina, Diritromicina etc); Cefalosporine oral
(Cefalexina, Cefaclor, Cefuroxim axetil, Ceftibuten etc).
Antinevralgicele, somniferele au o mare valoare in asemenea cazur
(Amidopirina, Analgina, Baralgina etc).

75.Abcesul periamigdalian.
Flegmonul periamigdalian este o inflamatie supurativa a tesutului celular
Lax care separa capsula amigdaliana de peretele musculoaponevrotic faringian.
Etiopatogenia. Apare la ambele sexe cu aceeasi frecventa. Cel mai des
Sunt afectati adolescentii si adultii (15-50 ani). Aceste flegmoane apar ca regula In
a 4—8-a zi de la debutul anginei, ultima prezentand de cele mai multe ori o
Reincalzire a amigdalitei cronice. Infectia patrunde prin mecanismul "perconti-
Nuetatum" in tesutul celular lax periamigdalian din amigdale in cursul unei angine.
Cele mai frecvente sunt flegmoanele anterosuperioare. Infectia determinatoare Este
sreptococul P-hemolitic din grupa A, iar factori favorizand: raceala, diferenta De
temperatura, alimentatia irationala si necalitativa, avitaminozele sau carentele De
vitamine, sinuzitele, faringitele, rinitele, dereglarile de respiratie nazala, bolile
Cronice (diabetul zaharat, ateroscleroza, pielonefrita etc.)
Anatomia patologica. Procesul inflamator prezinta in aceste cazuri 3
Faze de dezvoltare. In prima faza are loc edemul tesutului afectat, de aceea unii
Autori numesc aceasta forma de flegmon angina edematiala. In a doua faza
Tesutul celular lax sufera o infiltratie, care se extinde in spatiul periamigdalian,
Afectand si tesutul amigdalei (mai ales stalpii palatini si palatul moale). Aceasta
Infiltratie uneori se raspandeste si pe mucoasa mezo- si hipofaringelui si chiar a
Laringelui. Urmatoarea este faza de abces.
Reiesind din cele trei faze de dezvoltare ale flegmonului periamigdalian -
Edem, infiltratie, abces, ar fi mai corect sa spunem flegmon periamigdalian (faza
1-2 -3), decat abces periamigdalian. Diagnosticul se va nota astfel: flegmon
Periamigdalian anterosuperior- faza de infiltratie.
In continuare descriem tabloul clinic si evolutia fiecarui flegmon in parte,
Deoarece atat semnele subiective, si mai ales cele obiective, sunt diferite in
Functie de localizarea procesului patologic.

76.Abcesul laterofaringian.
Adenoflegmonul laterofaringian este inflamatia supurativa a lantului
Ganglionar carotidojugular.
Simptomatologia: odinofagie, disfagie si tumefactia regiunii subangu-
Lomandibulare, care poate sa se raspandeasca apoi sub muschiul sternocleido-
Mastoidian. Apare torticolisul si redoarea cefei.
Flegmonul visceral laterofaringian se dezvolta intre peretele faringian
Is lama conjunctiva a vaselor mari. Aici predomina disfagia, spre deosebire de
Adenoflegmon, la care torticolisul apare pe prim-plan.
Abcesul laterofaringian se poate drena pe cale endobucala,la nivelul pilierului amigdalian
posterior sau prin
cervicotomie,in functie de zona de maxima tumefactie a colectiei si evolutia sa.Incizia se face
pe marginea anterioara.
In caz de dispnee intensa se poate efectua traheotomia temporara,pana la vindecarea
fenomenelor supurative si disparitia edemului laringian de insotire

37
77.Abcesul retrofaringian.
Abcesul retrofaringian se asociaza frecvent cu adenoidita acuta. In
Prezent se intalneste rar, datorita utilizarii pe scara larga a antibioticelor. La
Adult se intalneste, de asemenea, foarte rar, datorita involutiei ganglionilor si
Glandelor retrofaringiene. Ganglionii retrofaringieni (Gillette) involueaza
Dupa varsta de 2 ani, de aceea, adenoflegmonul retrofaringian il intalnim, cu
Frecventa ridicata, la sugar si copilul mic.
Infectia spatiului retrofaringian este cauzata de o infectie acuta
Rinofaringiana, germenii microbieni intalniti fiind: Streptococul,
Stafilococul si Pneumococul.
Abcesul retrofaringian se poate extinde inferior, producand
Fenomene de insuficienta respiratorie, sau la mediastin, producand medias
Tinita grava.
Simptomatologie
Copilul cu abces retrofaringian prezinta obstructie nazala, dispnee si
Stridor, capul este in extensie.
Bucofaringoscopia deceleaza bombarea peretelui posterior al Orofaringelui,
mucoasa de acoperire este rosie, intinsa, fluctuenta la palpare,
Iar bombarea poate fi extinsa in sus, spre rinofaringe, sau in jos, spre hipofaringe.
Radiografia cervicala de profil releva o bombare a mucoasei faringiene. Tratamentul
chirurgical consta in incizia si drenajul abcesului pe
Cale endofaringiana. In timpul inciziei trebuie o aspiratie eficienta, pentru a
Evita aspiratia continutului purulent. Este contraindicata asteptarea unei
Abcedari spontane, deoarece exista pericolul aspiratiei puroiului, cu asfixie.
Pe langa tratamentul chirurgical este indicata antibioterapia masiva.

78.Anginele în hematopatii (mononucleoza infecţioasă, agranulocitoza, leucemia).

In cursul unor sindroame hematologice, din seria alba, pe langa o reactie
Leucocitara, apar si tulburari din partea faringelui. Leziunile bucofaringiene ale
Anginelor din cursul bolilor hematologice difera intre ele, de aceea le vom descrie
Pe fiecare aparte.
Leucemia acuta este o afectiune generalizata, caracterizata printr-o Hiperplazie
excesiva a aparatului leucopoietic, insotita de o inmultire exagerata
A leucocitelor in sangele periferic. Se intalneste atat la copii, cat si la adolescenti.
Boala are un debut brusc cu febra insotita de frisoane, tahicardie. Bolnavul
Devine adinamic, uneori acuza greata, varsaturi si somnolenta. Printre simptomele
Precoce figureaza purpura si hemoragiile mucoaselor (epistaxis, gingivoragie,
Hematemeza, melena). La nivelul amigdalelor palatine, a valului palatin apar
Infiltrate leucemice. La examenul obiectiv impresioneaza paloarea fetei si a
Tegumentelor. Ganglionii limfatici submaxilari si stemocleidomastoidieni precum
Is splina sunt marite.
Tratamentul. Se combate hemoragia. Se administreaza vitamine, alimen-
Tatie echilibrata, se folosesc citostatice, antibiotice, antiseptice. Se efectueaza
Gargarisme, dezinfectarea orofaringelui.
Agranulocitoza este o afectiune cu evolutie supraacuta, caracterizata prin Alterarea
foarte grava a starii generale a bolnavului, leucopenie pana la 50 el/mm Cu o
disparitie aproape totala a granulocitelor (polinucleare neutrofile), acestea fiind
Inlocuite cu elemente mononucleare (70% limfocite si 20-30% monocite). Pe
Amigdalele palatine se observa leziuni ulcero-necrotice.
Tratamentul: combaterea sindromului hematologic, prevenirea infectiei
Secundare prin administrarea de penicilina. Sunt indicate de asemenea acid
Nucleic, folie, ACTH, Calciu, vitaminele C si B|2, miere etc.

38
Angina monocitara sau febra ganglionara a fost semnalata si descrisa
Mai intai de Filatov (1885) si Pfeuffer (1889) care au numit-o febra ganglionara.
Cauza bolii nu este cunoscuta. Caracteristic pentru aceasta boala este debutul
Vertiginos cu febra (39°-40°) si semne caracteristice in sange (numarul de
Mononucleare ajunge pana la 50%, iar uneori si pana la 70%), marirea ganglionilor
Limfatici submaxilari si a celor ai gatului, axilari, inghinali. De asemenea are loc
Spleno- si hepatomegalia. Amigdalele palatine in aceste cazuri prezinta o forma de angina catarala
Sau foliculara. In cazurile de boala cu o evolutie mai avansata amigdalele devin
Edematiate, ulcerate, acoperite cu niste membrane cu cruste surii-murdare.
Tratamentul. Se recomanda repaos la pat, gargarisme si spalaturi
Faringiene cu solutii alcaline; pensulatii cu solutie de Penicilina 30000 UI/cm sau
Pastile de
Tratamentul anginelor secundare se rezuma la combaterea bolii de baza
(gripa, scarlatina ori a bolii hematologice) si a anginei.

79.Angina difterică: etiopatogenie, tabloul clinic, tratamentul.

Difteria este o boala infectioasa acuta, transmisibila provocata de
Corynebacterium diphteriae, descoperit si descris de Klebs, Loefler.
Etiologia. Difteria este raspandita pe intreg globul pamantesc. In
Regiunile tropicale domina infectiile inaparente, cutanate, iar in regiunile temperate
- angina si crupul difteric sever. Purtatorii difteriei constituie 1-5%. Sursa de
Infectare o prezinta bolnavul de difterie, purtatorul de bacili. Transmiterea infectiei
Are loc pe urmatoarele cai:
- aeriana;
- cu produse alimentare (lapte);
- cu diverse obiecte (jucarii, lenjerie etc).
Patogenia si anatomia patologica. Bacilii difterici neavand putere
Invaziva se multiplica la poarta de intrare. In organism patrunde doar exotoxina
Produsa de acestea. Local exotoxina induce un proces de inflamatie a mucoasei
Cu necroza epiteliului si alterarea peretilor vasculari. Rezulta un edem intens si
Un exsudat fibrinos sub forma unor false membrane consistente si aderente.
Tabloul clinic. In trecut difteria era spaima mamelor si a pediatrilor. A
Urmat o perioada de acalmie, iar in zilele noastre se inregistreaza o noua crestere
A incidentei acesteia. Perioada de incubatie a difteriei este de 2-7 zile.
Faringele este sediul preferential. Debutul bolii este lent, febra este moderata,
oboseala insa intensa. Bolnavii acuza greturi, varsaturi, anorexie, dureri moderate in gat.
Uneori acestea pot lipsi.
Obiectiv Faringoscopic se determina la inceput o roseata de
Nuanta inchisa, cu formarea unui exsudat, care se transforma rapid in false
Membrane foarte consistente. In perioada de stare, falsele membrane se extind
Extrem de rapid, sunt greu de detasat, iar dupa detasare se produc sangerari
Locale. Este un edem faringian intens, care se poate extinde si in regiunile
Submaxilara si cervicala. Ganglionii limfatici regionali sunt puternic mariti.
Simptomele generale de toxemie sunt: febra, greata, varsaturi, astenie intensa, f
acies pal, tahicardie, puls slab si superficial, hipotensiune arteriala. In sange se constata leucocitoza.
In stadiile tardive ale bolii se dezvolta paralizia valului palatin cu consecinte grave - lichidele si ali-
Mentele la inghitire nimeresc in nas, glasul devine nazonat - rinolalie des-
Chisa, rinofonie. Analiza bacteriologica (absolut indicata in astfel de cazuri)
Pune in evidenta bacteria Clebsiela-Loeffler.
Evolutia. Angina difterica netratata sau tratata tardiv cu ser antidifteric
Este grava, cu sfarsit letal (40-60%).
Formele clinice:

39
- usoare;
- grave;
- localizate;
- raspandite;
- toxice de gradele i, ii, iii;
- hemoragice.
Tratamentul. Se administreaza:
1. Ser antitoxic antidifteric:
2. Antibioterapie - Eritromicina, Benzilpenicilina, Tetraciclina, Cloram- 3. Cardiovasotonice.
4. Dezintoxicante. 5. Corticoterapie- Hydrocortizon.
6. Regim la pat - spitalizare in spitalul de boli infectioase. 7. Vitaminoterapie.

80.Diagnosticul difrenţial dintre angina lacunară şi difteria faringelui.

Difteria faringelui constituie 40-70% din toate cazurile de difterie, cea a
Laringelui 20-30%; a nasului 4-12%.
Difteria faringelui:
A. Forma localizata - membranele sunt localizate numai pe amigdalele
Palatine.
B. Forma raspandita (difuza) - membranele se raspandesc la alte regiuni
Ale faringelui.
C. Forma toxica:
- schimbari grave si multiple;
- adenopatie;
- edem al tesutului gatului;
- intoxicatia organismului.
Forma toxica poate fi: hipertoxica, hemoragica, gangrenoasa.
Complicatiile anginei difterice sunt:
- insuficienta suprarenala;
- miocardita precoce si tardiva;
- nervoase: paralizii sau nevrite periferice - paralizia valului palatin, care
Aparte intre a 11 si a 21-a zi de la debutul bolii; paraliziile oculare;
Paraliziile nervilor cranieni - III, IV, IX, X.
(Angina lacunara) depunerile pseudo-membranoase sunt usor de inlaturat
fara a cauza puncte hemoragice.
Se intalneste la persoane tinere. Are un debut insidios cu odinofagie, adinamie, oboseala generala.
La examenul Obiectiv se stabileste prezenta unei ulceratii necrotice pe polul superior al amigdalei
palatine.
Un simptom important il constituie adenopatia
Subanguloman-dibulara. Boala are o evolutie de 10-14 zile si se poate vindeca
Spontan.
Tratamentul este medical si profilactic. Cel medical consta in aplicarea
Dezinfectantelor faringiene, efectuarea badijonarilor mucoasei faringiene
(ulceratiile) cu clorura de zinc 1/30; cu solutie de albastru de metilen 33%;
Antibioterapia. Cu scop profilactic se recomanda de a efectua amigdalectomia
Dupa 4 saptamani de la vindecarea anginei.

81. .Amigdalita cronică: etiologie, clasificarea, tabloul clinic, dispensarizarea.

Afectiunea este conditionata de un proces inflamator cronic al amigdalelor
Palatine.
Etiopatogenia. Cauzele tonsilitei cronice sunt multiple si diverse. Printre
Ele putem numi:
1. Predispozitie ereditara.

40
2. Factori anatomici si anatomotopografici: localizarea tesutului limfoid
Amigdalian la raspantia cailor respiratorii cu cele digestive
3. Anginele si peritonsilitele repetate.
4. Sinuzitele si rinosinuzitele acute, cronice si cele recidivante.
5. Faringitele acute si cronice.
6. Afectiunile sistemului gastrointestinal.
Clasificarea tonsilitelor cronice. Se deosebesc doua forme de
Tonsilita cronica: simpla si toxi-alergica. Au fost propuse si alte clasificari ale
Tonsilitelor cronice. Aceasta clasificare
Include tonsilitele cronice specifice (tuberculoasa, sifilitica si scleromatoasa) si
Tonsilitele cronice nespecifice cu cele doua forme: compensata si
Decompensata.
Dupa volumul amigdalelor palatine:
A) atrofiate;
B) normotrofice;
C) hipertrofice.
Dupa continutul lacunelor:
A) purulent;
B) cazeos.
Obiectiv la bolnavii cu tonsilita cronica se atesta mai mult de losimptome:
1. Simptomul Gize
2. Simptomul Zac .
3. Simptomul Preobrajenski (fig, 27).
4. Puroi in lacune (fig. 28).
5. Mase cazeoase in lacune (fig. 29).
6. Cicatrice (fig. 30).
7. Suprafata brazdata a amigdalelor palatine (fig. 31).
8. Abcese (fig.32).
9. Chisturi (fig.33).
10. Micropolipi (fig.34).
11. Adenopatie regionala (fig. 35).
12. Edem, infiltratie si ingrosarea tesutului din jurul criptelor. Acest simptom
Obiectiv in literatura de specialitate nu este descris, insa anume el are
O valoare deosebita mai ales la selectarea metodelor de tratament a
Amigdalitei cronice (fig. 36).
13. Compartimentarea amigdalelor palatine de catre cicatrice si aderentele
Amigdaliene (fig. 37).
Asadar, semnele obiective ale amigdalitei cronice sunt multiple si diverse,
Seea ce necesita de la medicul curant o deosebita atentie in analiza fiecaruia in
Vederea stabilirii corecte a diagnosticului.

82.Tratamentul amigdalitei cornice.

Indicatii pentru tratamentul chirurgical:
- amigdalita cronica, forma decompensata;
- amigdalita cronica, forma tranzitorie, daca indicii imuni nu se norma-
Lizeaza dupa 1-3 cure de tratament conservator;
- amigdalita cronica, forma compensata, in absenta conditiilor anatomice
Pentru efectuarea tratamentului conservator (lipsesc lacunele, arcurile
Tonsilare acopera amigdalele palatine etc), iar lacunele amigdaliene contin
Puroi, dopuri de cazeum ori lacunele sunt inchise, cicatrizate etc.
Tratamentul medicamentos trebuie sa fie complex si sa se aplice sistematic
(1-3 cure pe an) dupa urmatoarea schema: spalarea criptelor cu un lichid antiseptic

41
(1 % - sol.Dioxidina, Furacilina 1:5000, Miramistina 0,01 %- ml si 500 ml, Clorhexidina
si alte dezinfectante orofaringiene. Dupa lavajul lacunelor se efectueaza badijonarea
mucoasei amigdalelor palatine cu solutie Lugol. Bolnavilor li se administreaza acid ascorbic
de trei ori pe zi timp de o luna, Dimidrol 0,05g o pastila de 1-2 ori pe zi. De asemenea se recomanda
Tratamentul cu unde ultrascurte pe proiectia amigdalelor palatine (10-15 sedinte),
Sunt recomandate antinevralgicele.
O mare importanta in tratamentul amigdalitelor cronice il are
tratamentul Profilactic si masurile sanitaro-igienice. Dintre ele putem
numi:
- Restabilirea respiratiei nazale daca ea este compromisa prin deviatie
De sept nazal, polipi nazali, rinita cronica hipertrofica etc;
- Asanarea sinuzitelor, rinosinuzitelor, faringitelor, cariesului dentar si altor
Patologii ale cailor respiratorii;
- Supravegherea prin dispensarizare a bolnavilor cu faringite acute si angine;
- Asigurarea alimentatiei normale;
- Ridicarea nivelului de cultura medicala a populatiei.

83.Tumorile benigne şi maligne ale faringelui.

Tumori benigne
– Epiteliale – Papilomul
– Tumori de glande salivare mici
– Chiste de retentie
– Mezenchimale – Fibromul
– Lipomul
– Hemangiomul
– Limfangiomul
– Neurinomul
Tumori maligne
– Carcinom squamocelular
– Tumori ale glandelor salivare mici
– Limfoame
– Sarcoame
– Melanomul
TUMORILE BENIGNE
Sunt mult mai putin raspandite comparativ cu tumorile maligne.
Cele mai frecvente sunt descrise in continuare:
Papilomul
Este de obicei pediculat cu punct de plecare din amigdala, palatul
Moale sau pilieri. De cele mai multe ori asimptomatic poate fi descoperit
Accidental de catre pacient sau de catre medic. Cand creste determina iritatii
Locala la nivelul gatului. Tratamentul consta in excizie chirurgicala.
Hemangiomul
Se poate localiza pe palat, amigdala, peretele posterior si lateral al
Faringelui. Poate fi de tip capilar sau cavernos. Hemangiomul capilar sau
Asimptomatic nu necesita intotdeuna tratament. Se trataeza doar daca creste
In dimensiuni sau determina simptome ca sangerarea sau disfagia.
Tratamentul consta in coagulare diatermica sau injectarea de agenti
Sclerozanti. Crioterapia sau coagularea cu laser sunt foarte eficace.
Adenomul pleiomorf
In cele mai multe cazuri este observat la nivelul submucoasei,
Palatului moale sau dur. Are potential malign si trebuie excizat in totalitate.
Chistul mucos
Este localizat de obicei la nivelul valeculei. Are culoare galbena si

42
Poate fi sesil sau pediculat. Cand creste in dimensiuni determina senzatie de
Corp strain la nivelul gatului. Tratamentul consta in excizie chirurgicala daca
Este pediculat sau in incizie si drenaj cu inlaturarea peretilor chistului.
Angiofibromul nazofaringian juvenil
Este cea mai importanta tumora benigna cu localizare faringiana. Tumora se
Intalneste sporadic si la femei, chiar la adolescente.
Etiologia afectiunii nu se cunoaste, dar sunt incriminati o serie de
Factori genetici, endocrini (insuficienta androgenica) etc.
Aceasta tumora se dezvolta din tesutul fibrocartilaginos ce acopera vertebra
Cervicala superioara, de unde protubereaza in rinofaringe si uneori in nas. In general,
Tumora se extinde de-a lungul planurilor tisulare naturale si, obisnuit, nu invadeaza
Tesuturile.
Tumori maligne
Cancerul nazofaringian isi are originea in celulele epiteliale ale
Rinofaringelui. Se exclud alte tumori maligne ale cavumului, cum sunt
Carcinoamele glandelor salivare, limfoamele si sarcoamele.
Carcinomul nazofaringian se intalneste la orice varsta si poate crea
Dificultati de diagnostic datorita simptomatologiei subtile de aparitie, cat si
Varietatii foarte mari de simptome.
CARCINOMUL BAZEI LIMBII
Leziunea ramane asmptomatica pentru o lunga perioada de timp iar
Pacientul se prezinta la medic cand si-au facut aparitia metastazele in
Nodulii cervicali. Simptome precoce ca: dureri in gat, senzatie de nod in gat
Si usoara disfagie sunt adeseori ignorate sau atribuite patologiei amigdalelor
Linguale. Simptomele tardive sunt: otalgia, disfagia, hemoragia din cavitatea
Bucala si modificari ale vorbirii.

84.Anatomia clinică, fiziologia şi metodele de examinare ale laringelui.

Laringele este o parte componentă a aparatului respirator. Prezintă un organ impar,
situat în regiunea anteromediană a gâtului, proiectat pe coloana
Vertebrală cervicală la nivelul vertebrelor 5-6-7 (la nou-născuţi mai sus). Are
Forma unui trunchi de piramidă triunghiulară, cu baza mare spre hipofaringe şi
Cu cea mică în jos. Este situat sub osul hioid, deasupra traheei, în faţa
Hipofaringelui. Marginile postero-laterale ale laringelui vin în raport cu pachetul
Vasculo-nervos al gâtului şi cu spaţiul perifaringian.
Scheletul cartilaginos al laringelui este format din 9 cartilaje (3 perechi:
Aritenoizii, corniculate si cuneiforme; 3 neperechi - tiroid, cricoid, epiglota).
Muşchii laringelui formează două grupe, extrinsecă şi intrinsecă, care,
din punct de vedere funcţional, reprezintă o entitate.
Muşchii extrinseci sunt:
- sternotiroidian;
- tirohioidian;
- sternohioidian;
- stilofaringian - constrictorul inferior al faringelui;
- digastric.
Muşchii intrinseci: dilatatori si constrictori ai orificiului glotic, mm deplasatori ai
epiglotei si mm tensori ai plicilor vocale.
Vascularizarea laringelui este asigurată de:
- arterele laringiene superioară, inferioară şi posterioară, ramurele arterei tiroidiene, venele urmează
traiectul arterelor, vărsându-se prin intermediul venelor,
Faringelui, limbii şi ale gâtului în vena jugulară internă.
Functiile: de respiratie, de aparare (prin tuse si expectoratii), fonatorie, imunologica(iga, M,G,E)

43
Metode de examinare: inspectie, palpare,, laringoscopia indirecta si directa, microlaringoscopie

85.Anatomia clinică, fiziologia şi metodele de examinare ale traheei şi bronhiilor.

Traheea reprezinta un organ tubular care continua laringele si se continua la randul sau cu bron-hiile
primitive.
Directia traheei este de sus in jos si dinainte inapoi, astfel, daca la origine ea este situa-ta la 15-20 mm de
tegument, ajunge la nivelul incizurii sternale la 45 de mm, iar la terminatie la 75 mm de tegument.
Structura traheei cuprinde un schelet fibrocartilaginos invelit de adventitie si captusit de mucoa-sa.
Scheletul fibrocartilaginos este alcatuit din 15-20 de inele cartilaginoase unite intre ele prin liga-
mentele inelare.
Cartilajele sunt incomplete in portiunea lor posterioara; la acest nivel traheea prezin-ta un perete
membranos.
Acest perete permite destinderea esofagului la trecerea bolului alimentar prin esofag.
De asemenea, peretele membranos este tapetat pe fata interioara de muschiul traheal,
care intervine in reflexele de aparare, apropiind extremitatile cartilajelor, reducand lumenul traheei.
Importanta anatomica a raporturilor traheei este data de apropierea acesteia in lateral cu lobii
tiroidieni, nervii recurenti,
manunchiul vasculo-nervos al gatului, anterior cu glanda tiroida si trun-chiul venos brahiocefalic
stang, posterior cu esofagul cervical.
Bronhiile principale sunt doua conducte fibrocartilaginoase, rezultate din bifurcarea traheei
la locul de bifurcare,in interiorul traheei se afla pintenele traheeal.Bron-hiile principale ajung la
lobul pulmonar prin care patrund in plaman ,ramnificandu-se si formand astfel arborele bronsic.

86.Laringita acută şi cea cronică.

Laringitele acute sunt de obicei de etiologie virala sau microbiana. In
Unele cazuri, si afectiunile autoimune se pot manifesta la nivelul laringelui,
Simuland o reactie inflamatorie acuta. Din punct de vedere histologic, in
Toate cazurile exista o reactie edematoasa a mucoasei si submucoasei
Laringiene. Laringitele acute pot fi diferentiate in mai multe entitati clinice,
Care vor fi prezentate in continuare.
Laringita acuta simpla
Etiologie
Laringita acuta simpla sau catarala este cea mai frecventa forma clinica
Intalnita. Este asociata sau secundara infectiilor acute de cai respiratorii. Initial
Este de etiologie virala (adenovirusuri si virusul influenzae). Modificarile de la
Nivelul mucoasei favorizeaza suprainfectia microbiana. Cele mai frecvente
Bacterii sunt: Moraxella catarrhalis, Streptoccocus pneumoniae si Hemophilus
Influenzae. Factori favorizanti sunt clima rece si umeda, precum si rezistenta
Scazuta a organismului. Semnele principale in laringita acuta sunt raguseala, tusea iritativa,
disconfortul local si general si, uneori, durerea locala. Uneori, vocea poate fi complet compromisa
(afonie). Semnele generale sunt in functie de afectarea
Concomitenta a altor segmente ale tractului respirator.
Tratamentul laringitei acute depinde de prezenta infectiei
Concomitente la nivelul tractului respirator si de gradul modificarilor locale
De la nivelul laringelui.
In majoritatea cazurilor se recomanda repausul vocal, inhalatii, Evitarea
frigului, umezelii, fumatului si alcoolului. Se mai pot administra
Mucolitice pentru a favoriza expectoratia mucusului. Dupa acest tratament,
Majoritatea laringitelor acute virale se vindeca in cateva zile. In caz de
Laringita acuta se recomanda antibiotice cu spectru larg (doxiciclina,
Eritromicina, amoxiciclina, cedax etc.).
Laringita cronica se diagnosticheaza prin anamneza si laringoscopie

44
Indirecta si directa. Uneori este indispensabil examenul histopatologic din
Mucoasa laringiana. Fara aceste investigatii, diagnosticul nu poate fi facut.
Laringitele cronice se clasifica in mai multe entitati clinice:
Laringita cronica difuza simpla
Din punct de vedere clinic, afectiunea se manifesta prin raguseala si tuse
Iritativa o lunga perioada de timp. Simptomatologia are un debut lent, insidios,
Uneori dupa o infectie de cai respiratorii superioare.
Examenul laringoscopic evidentiaza o mucoasa laringiana congestionata.
Corzile vocale isi pierd culoarea alba caracteristica, sunt rosietice si uneori
Edematiate. Mobilitatea corzilor vocale este normala. Diagnosticul se stabileste pe
Aspectul obtinut la laringoscopia indirecta.
Pacientii sunt in general fumatori, lucreaza in conditii de macro- si
microclimat nefavorabil (praf, caldura, umezeala, frig etc.). Daca mucoasa
Laringiana este neteda si regulata, biopsia trebuie evitata.
Tratamentul este: repaus vocal, inhalatii, aerosoli, antiinflamatorii,
Vitamina A. Antibioticele sunt recomandate numai in caz de reacutizari. Se
Recomanda, pe cat posibil, inlaturarea noxelor profesionale, fumatului si Alcoolului.

87.Laringotraheita stenozantă acută: etiologie, patogenie, clasificarea,

tabloul clinic şi tratamentul.
Afectiunea se intalneste la copii, cel mai frecvent afectati fiind cei
Sub 7 ani. Afectiunea poate fi cauzata de orice germen patogen intalnit la nivelul cailor respiratorii,
insa cel mai frecvent incriminat este Streptococul
Hemolitic. In general, suprainfectia microbiana se produce secundar unei
Infectii virale de cai respiratorii.
Tablou clinic
Temperatura este la toate cazurile foarte crescuta, pana la 41 °C si toxemia
Se instaleaza rapid. La febra se asociaza tuse uscata si stridenta, disfonie si
Stridor. Secretiile traheobronsice sunt greu de expectorat, iar la acestea se
Adauga edemul intens al mucoasei, care accentueaza fenomenele de
Insuficienta respiratorie. Concomitent creste consumul energetic muscular.
Copiii cu laringotraheita acuta si cu temperatura peste 38,5 °C
Trebuie internati, investigati si monitorizati in spital.
Tratament
Tratamentul laringotraheobronsitei acute este energic si trebuie facut in spital.
De la inceput trebuie administrate antibiotice cu spectru larg, eventual in perfuzie.
Si aici, ca si la laringita subglotica, tratamentul cu corticoizi, pentru reducerea
edemului mucoasei, este discu tabil. Cand tulburarile de respiratie devin grave, se
pare ca au un efect benefic, dar nu
Trebuie utilizate mai mult decat necesar, in general cateva zile. Mucoliticele
Pe cale orala sau in aerosoli favorizeaza expectoratia si fluidificarea
Secretiilor traheobronsice.
Copilul trebuie monitorizat cardiac si respirator, alimentatie si Hidratare
cand este cazul, prin tub nazogastric sau parenteral. Intubatie Nazotraheala
sau traheostomie, cand este nevoie de respiratie asistata.

88.Stenozele laringiene acute: clasificarea, etiologie.

Stenoza laringelui este o îngustare, strâmtorare anatomică a cavităţii (rimei)laringiene-rimei glotice,
care duce la insuficienţă respiratorie.
Clasificarea stenozelor
Stenozele pot fi: congenitale şi dobândite.
I. După durata manifestării: vremelnică; periodică, permanentă.

45
II. După rapiditatea manifestării:
- Stenoze fulgerătoare. Se dezvoltă timp de câteva secunde, minute. Asemenea stenoze se observă în
caz de corpi străini ai laringelui, edemul laringelui, traume, edemul Quincke, gripă, combustii.
- Stenoze acute cu o durată de dezvoltare de la câteva ore până la 24 de ore. Pot fi provocate de
angina laringiană, edemul laringelui, combustie, laringotraheobronşita striduloasă.
- Stenozele subacute. Evoluează pe o durată de la câteva zile până la o săptămână. Factorii
declanşatori: difteria, paralizia laringelui, pericondrite.
- Stenoze cronice. Se dezvoltă timp de săptămâni, luni şi chiar ani. Pot fi cauzate de tumori, chisturi,
consecinţe posttraumatice, anomalii, granuloame, infecţii.
Această clasificare a stenozelor este convenţională, deoarece ele se pot dezvolta diferit în una şi
aceeaşi boală şi au un grad diferit de manifestare în funcţie de timp şi alte circumstanţe. De exemplu,
stenoza cronică poate trece într-o stenoză acută, sau chiar fulgerătoare, dacă asupra factorului
anatomic iniţial acţionează la moment alţi factori: infecţie, traumă, alergie etc. Stenoza acută la rândul
său poate ceda în caz de tratament oportun şi calitativ.
Etiologic în 98% de cazuri afecţiunea este provocată de o infecţie virală, urmează în ordinea
descreşterii importanţei raumatismul, corpii străini, combustiile. - laringotraheobronsita striduloasa la
copii; - difteria laringelui; - corpii straini ai laringelui; - edemul circumscript acut, edemul
angioneurotic Quincke; - epiglotita, angina laringiana, combustie
După gradui de insuficienţă respiratorie deosebim:1. Stenoză compensată. Copilul devine agitat cu
faţa îngrijorată. Se Înregistrează tahipnee, comaj substernal şi subclavicular nepronunţat,
tahicardie,Hipertensiune arterială.2. Stenoza compensată incompletă. Respiraţia devine zgomotoasă.
În Timpul plânsului, efortului fizic se accentuează insuficienţa respiratorie. Copilul Este agitat,
somnul superficial, tegumentele feţei hiperemiate, apare cianoza Triunghiului nazo-labial. Se observă
cornaj al foselor supra- şi subclaviculare,Venei jugulare, aprofundarea tahicardiei.3. Stenoza
decompensată. Respiraţie zgomotoasă, accelerată. AparIntoxicaţia, dereglări în diferite organe,
cianoza tegumentelor.4. Asfixia. Copilul este apatic, dormitează, respiraţia este dereglată, uneoriSe
poate stopa.Simptomele subiective şi obiective:- dispnee;- tuse grosolană şi lătrătoare;- disfonie.T
conservator: corticosteroizi, oxigenoterapie, AB
Comun pentru stenozele acute sunt:
- incidenta inalta, mai ales printre copii;
- dispneea este simptomul comun tuturor formelor de stenoze;
- tabloul clinic zgomotos cu debut acut;
- periclitarea vietii bolnavului in caz de nediagnosticare la timp si
Incorecta;
- asistarea medicala de urgenta a bolnavului;
- varietatea complicatiilor generate: invaliditate, afectiuni ale plamanilor
Is altor organe etc.

89.Difteria laringelui (crupul difteric): etiologie, tabloul clinic, tratamentul.

Diagnosticul diferenţial cu laringotraheita stenozantă.
Difteria este o boala infectioasa acuta transmisibila, provocata de bacilul Klebs-
Loeffeur, care ramane cantonat la poarta de intrare unde se multiplica si
Provoaca fenomene locale sub forma de edem si false membrane. Prin difuzarea
In organism a unei exotoxine foarte puternice bacilul induce fenomene toxice l
Distanta in diferite organe.
Tabloul clinic si evolutia bolii.
Tabloului clinic; perioadei de incubatie; prezentei pe mucoasa laringelui a falselor
Toate cazurile de difterie a organelor din sfera O.R.L. Perioada de incubatie
Membrane aderente de culoare gri-murdara; edemului mucoasei laringelui si
Constituie in medie 2-7 zile. Simptomatologia bolii si evolutia ei depinde in mare
Edemului tesutului celular lax al regiunii cervicale; rinitei sau faringitei
Masura de urmatorii factori:

46
Concomitente si halenei specifice; examenului bacteriologic.
- forma difteriei: localizata, difuza sau generalizata, toxica, hemoragica s.a. In
forma localizata procesul morfopatologic afecteaza in exclusivitate Crupul
fals, sau laringotraheobronsita striduloasa, se deosebeste de crupul Laringele.
In cea difuza se afecteaza nu numai laringele, dar si alte regiuni ale Difterie
prin debutul acut, simptomatologia zgomotoasa, etiologia virala. Difteria
laringelui trebuie diferentiata si de corpii straini laringieni,
Tratamentul.
Seroterapia. Serul antidifteric (antitoxina difterica).
Corticoterapia. - Hidrocortizon, Prednisolon;
- Glucoza; - Hemodeza; - Albumina; - Cocarboxilaza;
- Regim la pat;
- Antibiotice: Eritromicina, Clindamicina, Tetraciclina, Cloramfenicol.
Crupul fals, sau laringotraheobronşita striduloasă, se deosebeşte de crupul
Difterie prin debutul acut, simptomatologia zgomotoasă, etiologia virală. Laringitele
Striduloase se întâlnesc mai frecvent toamna-iarna-primăvara şi afectează
Preponderent copiii până la vârsta de 5 ani. Laringoscopic se depistează infiltraţie Şi
edem în spaţiul subglotic sub formă de două plici roşii, pe când în crupul Difterie, pe
mucoasa endolaringelui se depistează false membrane surii-cenuşii, Strâns aderente
de ţesutul subiacent. Diagnosticul se confirmă prin examenul
Bacteriologic.

90.Stenozele laringiene acute: etapele clinice, tratamentul conservator.

Tabloul clinic şi evoluţia bolii. Boala are un debut acut, fără perioadă
Prodromală, cu agravare în timpul nopţii. De cele mai multe ori se dezvoltă după
O boală respiratorie virală. Simptomul principal este dispneea.
După gradui de insuficienţă respiratorie deosebim:
/. Stenoză compensată. Copilul devine agitat cu faţa îngrijorată. Se
Înregistrează tahipnee, comaj substernal şi subclavicular nepronunţat, tahicardie,
Hipertensiune arterială.
2. Stenoza compensată incompletă. Respiraţia devine zgomotoasă. În
Timpul plânsului, efortului fizic se accentuează insuficienţa respiratorie. Copilul
Este agitat, somnul superficial, tegumentele feţei hiperemiate, apare cianoza
Triunghiului nazo-labial. Se observă cornaj al foselor supra- şi subclaviculare,
Venei jugulare, aprofundarea tahicardiei.
3. Stenoza decompensată. Respiraţie zgomotoasă, accelerată. Apar
Intoxicaţia, dereglări în diferite organe, cianoza tegumentelor.
4. Asfixia. Copilul este apatic, dormitează, respiraţia este dereglată, uneori
Se poate stopa.
Simptomele subiective şi obiective:
- dispnee;
- tuse grosolană şi lătrătoare;
- disfonie.
T conservator: corticosteroizi, oxigenoterapie, AB

91.Traumatismele laringelui şi traheii: tabloul clinic,

primul ajutor şi tratamentul.
Etiopatogenie:
- accidente (rutiere, sport, profesionale etc);
- corpi straini cu o suprafata ascutita, neregulata;
- investigatii (laringoscopia directa, intubatia, investigatiile chirurgicale
Pe glanda tiroida etc);

47
- proiectile, gloante, cartuse etc. Pe timp de razboi.
Anatomie patologica. Pot fi prezente urmatoarele modificari patomor-
Fologice: - contuzia laringelui;
- plagi deschise si inchise;
- echimoze;
- emfizem cutanat;
- hemoragie etc.
Simptomatologie. Bolnavii
Vor adresa la medic prezentand umatorul cortegiu de simptome:
- durere, care poate fi foarte, acuta, generand starea de soc
- dispnee de divers grad, care necesita uneori efectuarea conicotomiei
Sautraheotomiei;
- disfonie sau chiar afonie;
- disfagie.
Obiectiv starea bolnavului poate fi satisfacatoare, grava sau foarte grava.
Traumele laringelui de cele mai multe ori sunt asociate cu lezarea faringelui,
Esofagului, traheei, tesuturilor moi ale gatului etc. De aceea simptomatologia,
Precum si semnele obiective ale traumatismelor laringotraheobronsice vor Fi
Multiple si diverse. Astfel, atunci cand va fi traumat si gatul, vom stabili rani in
Regiunea cervicala, iar daca va fi traumata si traheea, si esofagul se va constata
Ca bolnavul nu se poate alimenta sau ca este abolita respiratia. In toate aceste
Cazuri medicul de familie trebuie sa examineze foarte minutios bolnavul si sa
Solicite consultatia specialistilor respectivi.
Tratamentul prevede masuri de combatere a durerii, hemoragiilor si de
Restabilire a respiratiei si alimentatiei bolnavului. Plaga va fi prelucrata dupa
Toate cerintele chirurgiei moderne - indepartarea tesuturilor necrotizate cu
Crutarea la maxim a celor viabile, prevenirea infectarii plagii. Se vor administra
Antibiotice, calmante, antihistaminice si alte preparate in functie de necesitate.
Traumatismele traheei si ale bronhiilor
Cauzele, precum si mecanismele de producere a acestora, difera de la
Caz la caz. Simptomele subiective sunt asemanatoare cu ale traumatismului
Laringian - durere, insuficienta respiratorie, hemoragie, emfizem etc. Diagnosticul
Se stabileste in baza datelor anamnezei, examenelor clinice si paraclinice.
Tratamentul poate fi de urgenta si planic. Tratamentul de urgenta presu-
Pune masuri de restabilire a respiratiei bolnavului - traheotomie. In tratamentul
Planic se vor aplica diverse variante de plastie a traheei.

92.Corpii străini şi laringelui şi traheii : tabloul clinic şi tratamentul.

Insemnatatea cunostintelor despre corpii straini ai laringelui, traheei si
Bronhiilor pentru medicii este motivata prin urmatoarele circumstante:
- Corpii straini necesita un diagnostic cat mai timpuriu si corect.
- Letalitatea prin corpi straini la maturi constituie 2-3%, iar la copii circa
30%.
- Profilaxia traumatismelor prin corpi straini presupune ridicarea nivelului
De cunostinte sanitaro-igienice ale populatiei.
- Patologia data se intalneste mai frecvent la copii.
La nivelul laringelui corpii straini se intalnesc mai rar decat in trahee sau
Bronhii. Aici se opresc de obicei corpuri ascutite sau voluminoase care nu pot
Depasi orificiul glotic (bucati de carne).
Etiopatogenie..
Corpii straini pot ajunge in laringe din cavitatea bucala, rinofaringe, esofag
Sau din bronhii. Din orofaringe provin corpii straini de natura alimentara; protezele

48
Dentare sau obiectele tinute intre dinti (ace, cuie etc). Din rinofaringe pot cadea
Fragmente de instrumente care se rup cu ocazia unei interventii chirurgicale,
Portiuni din amigdala faringiana sau chiar vegetatiile adenoide in intregime in
Caz de adenotomie.
Simptomele
. Schematic in simptomatologia corpilor straini laringotraheobronsici pot fi
Evidentiate patru stadii succesive:
Stadiul I de debut. Tabloul clinic are o alura dramatica: dispnee intensa,
Tuse, cianoza, apnee, urmata uneori de sincopa sau moarte subita.
Stadiul II se caracterizeaza prin toleranta corpului strain de catre organul
Afectat.
Stadiul ///-terminal, cand reapar simptomele primului stadiu, la care se
Suprapun tahicardia sau din contra, bradicardia, agravarea starii generale,
Respiratia superficiala si neregulata, dereglarea sistemului cardiovascular etc
Stadiul IV se caracterizeaza prin dezvoltarea complicatiilor. Starea
Bolnavului ajuns la acest stadiu depinde atat de prezenta corpului strain, cat si
De complicatiile induse de acesta.
Complicatiile pot fi usoare, incepand de la o usoara hipoventilatie a apa-
Ratului respirator, pana la emfizem, atelectazie pulmonara, abces pulmonar,
Mediastinita, tromboza, sepsis s.a.
Diagnosticul. Corpul strain laringian se diagnosticheaza usor in cazurile
Cand datele anamnestice sunt certe si este posibila laringoscopia. Bolnavul sau
Membrii familiei precizeaza imprejurarile in care s-a produs accesul brusc de
Tuse spasmodica, insotit de dispnee, vome
Tratamentul. Bolnavul, la care se presupune prezenta unui corp strain
Laringotraheobronsic si care nu este in stare de asfixie, va fi trimis de urgenta la
Specialist. Corpul strain trebuie extras imediat, pentru a evita edemul laringelui.
Extractia se va executa sub controlul vederii.
In caz de asfixie se efectueaza traheotomia de urgenta sau laringotomia
Intercricotiroidiana, iar corpul strain situat subglotic sau in trahee poate fi expulzat
Sau extras cu o pensa prin trahee sau laringostoma.
Corpii straini trahealila nivelul traheei corpii straini sunt mobili, flotanti.
Din acest motiv simptomatologia este intermitenta:
dispneea si tusea initiala evolueaza ulterior sub forma unor crize paroxistice,
care se produc în momentul deplasarii corpului strain în sus, catre spatiul subglotic sau în jos,
catre pintenul traheal, la cea mai mica schimbare de pozitie a copilului;
tiraj toracic, care apare la schimbarea pozitiei copilului si alterneaza cu perioade de calm absolut;
cianoza;
accese de sufocare;
raguseala:
wheezing si zgomotul audibil („fâlfâit de drapel‖ sau de „du-te vino‖)
sau palpabil la nivel laringian, în momentul impactului corpului strain la nivel
subglotic, în timpul expirului (atesta mobilitatea corpului strain);
dispneea capata uneori caracter mixt (inspiratorie si expiratorie);
în intervalele dintre crizele paroxistice, corpul strain poate fi bine tolerat,
copilul prezentând doar o usoara durere retrosternala;
fixarea corpului strain la bifurcarea traheei (cu efect reflex inhibitor vagal)
poate antrena decesul brusc.

49
93Corpii străini bronşici: inclavaţi (obstructivi şi ventili, tabloul clinic, tratamentul.
Corpii straini inclavati se localizeaza de cele mai multe ori in bronhii.
Sindromul de penetratie in acest caz este suportat de bolnav destul de bin
Pana la aparitia fenomenelor de infectie, tulburarile respiratorii sunt putin
Exprimate. Diagnosticul se precizeaza prin radioscopia toracica.
Faza tardiva a corpilor straini traheobronsici se inregistreaza in cazurile Cand
acestea n-au fost diagnosticati la timp sau sunt de natura necunoscuta.
Simptomatologia in aceasta faza se manifesta printr-o tuse cu expectoratie
Abundenta, febra si dispnee, simptome caracteristice unei traheobronsite acute
Sezoniere sau unui astm bronsic. Stabilirea diagnosticului in aceasta faza trebuie Sa
se bazeze pe anamneza caracteristica a unui corp strain, unilateralitatea Leziunilor,
tratamentul ineficient al traheobronsitelor. In caz de atelectazie, pri Obstructia unui
bronh, se pune in evidenta retractia peretelui toracic, imobilizarea Toracelui la
respiratie, abolirea vibratiilor, submatitate si liniste respiratorie de Partea afectata,
deplasarea plamanilor afectati si a mediastinului spre partea Unde s-a localizat
corpul strain (simptomul Goldhsnet-lacobson). In prezent Emfizemului pulmonar
produs de un corp strain cu rol de supapa, ce nu permite
Expirarea completa a aerului patruns in plamani, organele mediastinului si plamanul
Afectat se vor deplasa spre partea sanatoasa.
Diagnosticul diferential se cere facut cu o bronsita acuta sezoniera sau
Cu astmul bronsic in baza unui examen toracic complet: anamneza
Unilateralitatea leziunilor, tratamentul ineficient al traheobronsitei.
Complicatiile: bronsita, abces pulmonar, pneumonie etc. Tratamentul:
extragerea corpului strain.

94.Intubaţia şi traheotomia: indicaţii, tehnică, complicaţii, îngrijirea postoperatorie.

Interventia chirugicala ce are drept scop deschiderea traheei cervicale se numeste traheotomie.
Orificiul traheal mentinut deschis prin introducerea unei canule traheale mai mult de 7 zile se
numeste traheostomie.
De cele mai multe ori, din cauza unei insuficiente respiratorii superioare acute obstructive, a
ceasta interventie se practica de urgenta. In functie de locul de deschidere a traheei, deosebim:
- traheotomia inalta, cand deschiderea traheei se face supraistmic (situatie de maxima urgenta);
- traheotomia medie, interventie situata la nivelul istmului tiroidian (dupa sectionarea si ligaturarea
acestuia);
- traheotomia subistmica, efectuata sub istmul tiroidian, interventie practicata adeseori la copiii mici.
In conditii normale se recomanda insa practicarea traheotomiei medii, deoarece rata
complicatiilor postoperatorii este redusa.
Indicatiile traheotomiei sunt variate, de la afectiuni care necesita interventie de maxima urgenta
Pana la afectiuni in care traheotomia reprezinta o metoda preliminara altor interventii. Dispneea
laringiana acuta si cronica reprezinta principala indicatie a traheotomiei.
Obstructia mecanica a cailor respiratorii:
Insuficienta respiratorie datorata secretiilor persistente sau unei respiratii inadecvate
Tehnica chirurgicala
1. Pozitia bolnavului este culcat pe spate, acolo unde insuficienta respiratorie o permite.
Daca insuficienta respiratorie se agraveaza in pozitia decliva posterioara, jumatatea
superioara a corpului, se poate ridica pana la vertical, bolnavului administrandu-i-se oxigen pernazal
sau oral.
2. Timpii operatori:
- incizie medio-cervicala, de la incizura cartilajului tiroid si pana la furculita sternala. In
cazurile premergatoare unei interventii laringiene (ex. Laringectomie totala), i
ncizia tegumentului si a muschiului pielos al gatului poate sa fie si orizontala la aproximativ 1,5cm de
furculita sternala;

50
- decolarea planului grasos, cu ligatura sau cauterizarea vaselor sanguine sectionate;
- decolarea musculaturii pretraheale;
- sectionarea si decolarea fasciei cervicale mijlocii pana la evidentierea capsulei tiroidiene;
- disecarea istmului tiroidian, decolarea acestuia de pe peretele anterior al traheei,
clamparea la capetele lui cu doua pense Pean lungi, urmat de sectionarea lui intre cele doua pense
si ligatura celor doua bonturi istmice. De cele mai multe ori, istmul tiroidian este situat in dreptul
inelelor traheale 2-3-4.
- eliberate de istmul tiroidian, inelele traheale 2-3-4 sunt sectionate median, dupa o prealabila
anestezie endotraheala efectuata prin membrana interinelara 2-3 sau 3-4;
- confectionarea unei clapete traheale care sa se deschida spre exterior si suturarea acesteia la
marginea inferioara a incizurii cutanate( suprasternala);
- contolul hemostazei ( pericol de aspiratie a sangelui);
- toaleta plagii, sutura marginilor plagii, mai ales a celei superioare, cea inferioara fiind lasata
nesuturata,
pentru a preveni evetualul emfizem subcutanat si
- introducerea canulei traheale.
Complicatiile acestei interventii chirurgicale pot sa fie: a. Intraoperatorii:
- hemoragia din glanda tiroida, din vase sanguine sau din tumora ce depaseste peretii traheali;
- lezarea cartilajului cricoid, ceea ce poate sa duca la stenoze subglotice;
- lezarea domului pleural sus situat poate sa duca la pneumotorax;
- paralizia recurentiala prin lezarea intraoperatorie a recurentiilor;
- stopul cardiac
B. Postoperatorii:
- hemoragie secundara cu aspirarea sangelui( din plaga operatorie);
- hemoragie datorita eroziunii vaselor prin canula traheala prost pozitionata;
- emfizemul subcutanat cervical, traheita, celulita cervicala, mediastinita,
Ingrijirea postoperatorie
- supravegherea postoperatorie a respiratiei, hemostazei, eventual a posibilului emfizem subcutanat
cervical;
- administrarea de antibiotice, antitusive, mucolitice;
- aspirarea regulata a secretiilor traheale ( de mai multe ori pe zi), asigurarea unui aer respirator
umidificat;
- toaleta stomei trebuie efectuata zilnic;
- curatarea canulei trebuie efectuata zilnic, a mandrenului, canula putandu-se schimba din a 3-a zi;

95.Stenozele laringiene cronice: cauzele, diagnosticul şi tratamentul.

Stenoze laringiene cronice:
– stenozele congenitale
– laringitele cronice specifice
– stenozele cicatriciale posttraumatice, postinflamatorii, postoperatorii
– stenozele tumorale (edemul post radioterapie)
Tabloul clinic al stenozelor cronice depinde de sediu, modul de aparitie,
Forma si dimensiunile stenozei. Simptomele principale sunt:
• dispneea de divers grad;
• disfonia, odinofagia;
• disfagia, mai ales in localizarea procesului patologic ce a conditionat
Stenoza in regiunea epiglotei, spatiului intern aritenoidian, plicele arite-
Noepiglotice si in vestibulul laringelui.
Prezinta interes deosebit faptul ca la unii bolnavi cu stenoza cronica, larin-
Goscopic se stabileste lipsa rimei glotice. Bolnavul insa suporta relativ usor aceasta
Lipsa. Deci, putem conchide, ca organismul se adapteaza la aceasta insuficienta
Respiratorie cronica insotita de hipoxie, hipoxemie.

51
Prognosticul in majoritatea cazurilor este rezervat atat din punct de vedere
Anatomic, cat si functional.
Tratamentul stenozelor cronice ale laringelui urmareste:
• recuperarea respiratiei prin repermeabilizarea conductului aerian;
• reabilitarea functiei vocale.
Metodele de tratament se selecteaza in functie de factorul cauzal. Bolnavii
Cu stenoze cronice necesita un tratament specializat in sectiile si serviciile O.R.L.,
Unde se utilizeaza cele mai mederne metode de tratament: dilatare, inlaturarea
Membranelor cu ajutorul procedeelor chirurgicale, laserului chirurgical, plastiile
Laringelui si trahieei, utilizarea pe larg a metodelor paraterapeutice - fizioterapie,
Acupunctura, imunocorectia etc.
Profilaxia stenozelor cronice ale laringelui presupune:
• Diagnosticarea corecta si la timp a afectiunilor laringelui si traheei:
Laringotraheobronsita striduloasa, difteria, trauma, paralizia etc.
• Tratamentul adecvat, corect si la timp.
• Crearea conditiilor bune de trai si de activitate profesionala.
• Supravegherea bolnavilor cu factori de risc - procese proliferative si
Tumorile la adulti, papilomatoza la copii.

96.Scleromul căilor respiratorii superioare: etiologie, clasificarea, diagnosticul şi tratamentul.

Este o boala infectioasa cu caracter cronic, putin contagioasa, caracterizata
Prin catar cronic cu infiltratie stenozanta si invadanta a nasului, faringelui,
Laringelui, traheei si chiar a bronhiilor. Varsta cea mai afectata este de 15-30
Ani.Boala este determinata de diplobacilul descoperit de Frisch si cultivat de
Volcovici, numit Clebsiella rhinoscleromatis.
Tabloul clinic. Debutul clinic se caracterizeaza printr-un catar nazal cronic
Cu semne de rinita cronica si atrofie a pituitarei, din care cauza afectiunea poate fi
confundata cu ozena, rinita atrofica banala. In aceasta perioada se pot
Determina ingrosari neinsemnate ale mucoasei planseului foselor nazale si
Vestibulului nazal. Bolnavul acuza tuse uscata, insuficienta respiratorie periodi-
Ca, uscaciune, vocea este schimbata. Boala are o evolutie foarte lenta.
Sunt descrise cazuri cand boala a evoluat timp de 20 de ani.

97. Tuberculoza laringelui: clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.

Tuberculoza laringelui imbraca de cele mai multe ori un aspect tumoral sau
De laringita hipertrofica trenanta, sifilis sau sclerom al laringelui.
Dintre toate organele din sfera O.R.L., laringele este localizarea preferabila
A tuberculozei.
Localizarea tuberculozei in laringe are loc pe:
• plicele vocale, cu predilectie in comisura posterioara;
• in spatiul interariienoidian - cea mai frecventa localizare;
• benzile ventriculare;
• spatiul subglotic;
• epiglota;
• cartilajele aritenoide.
Tabloul clinic si evolutia bolii. Simptomatologia tuberculozei laringelui
Epinde de reactivitatea organismului, de forma tuberculozei plamanilor si prezinta
Nele particularitati: circa 10% din tuberculoza laringelui decurge fara simptome
Inice. Aceste forme asimptomatice pot fi generate de infiltrate locale, izolate
Ulceratii, ce nu deregleaza functiile de respiratie, deglutitie si de formare a
Ocii. In stadiile incipiente ale tuberculozei laringelui, simptomele bolii coincid
U simptomele faringitelor, laringitelor s.a.

52
Bolnavii de tuberculoza laringiana acuza:
• diverse grade de disfonie - de la oboseala temporara a vocii, pana la
Epuizarea completa - afonie. Disfonia are un caracter lent progresiv
Insotit de disfagie dureroasa;
• durere, care poate fi de sine statatoare sau legata de deglutitia bolului
Alimentar si a salivei;
• dispnee de divers grad; • tuse; • voma; • varsaturi; • slabiciunea bolnavului;
• pierderea capacitatii de munca, transpiratii.
Tratamentul. Se utilizeaza cu succes Streptomicina, Rifampicina, Isoniazi-
Da, Piramizamida, Etambutolul s.a.

98.Sifilisul faringelui şi laringelui.

Sifilisul poate fi innascut si dobandit. Sifilisul dobandit la nivelul laringelui
Este comparativ mai rar intalnit, decat cel nazofaringian. Sancrul, ca semn al
Sifilisului primar, se localizeaza cel mai des pe suprafata externa a epiglotei, pe
Pliurile ariteno-epiglotice si mai rar pe plicile vocale. Infectia poate ajunge in
Laringe cu diverse instrumente utilizate cu scop de diagnostic sau tratamen
(sonde, catetere, oglinzi, laringoscoape etc). Contaminarea poate avea loc folosind
Tacamurile si vesela infectata.
Simptomatologia sifilisului laringelui este polimorfa. Uneori otorino-
Laringologul primul poate stabili corect diagnosticul. La nivelul laringelui sifilisul
Primar apare ca un infiltrat limitat usor, confundabil cu o tumoare, cu un sclerom
Sau cu tuberculoza laringelui. Acest infiltrat repede se ulcereaza,, iar leziunea
Produsa este dureroasa, indurata, acoperita de o falsa membrana cu aspect Murdar
sau difteroid. Afectul primar se cicatrizeaza spontan in 4-6 saptamani. Forma
secundara se caracterizeaza prin placi mucoase albe cenusii sau
Papuloase pe fondul caracteristic al mucoasei laringelui. De asemenea pot fi
Prezente eritemul, infiltratia, eroziunile sau ulcerele. Tabloul clinic poate imbraca
Simptomatologia unei laringite cronice catarale, tradusa printr-o disfonie trenanta,
Rezistenta la tratamentele obisnuite.
Stadiul tertiar apare la 3-6 luni dupa stadiul primar, rareori dupa 10-20 Ani.
Uneori insa poate fi foarte precoce, urmand imediat leziunilor fazei
Secundare. Leziunea patomorfologica caracteristica pentru acest stadiu este
Goma, cu evolutia sa particulara de infiltratie, ramolire, evacuare si cicatrizare.
Tabloul clinic este dominat de cele mai multe ori de tulburari respiratorii.
Tratamentul'se cere efectuat sub controlul specialistului dcrmatovenerolog.
Otorinoiaringologul supravegheaza acesti bolnavi si efectueaza controlul evolutiei
Locale a procesului inflamator in urma tratamentului aplicat. In caz de stenoza
Se folosesc mijloace chirurgicale pentru recalibrarea laringelui.

99.Tumorile benigne ale laringelui.

Tumorile benigne -; includ urmatoarele leziuni:
1.Polipul laringelui este o tumora benigna aparuta pe un fond inflamator cronic,
favorizat de efortul vocal prelungit intr-un mediu de munca poluat zgomotos.
Polipul este de marime variabila, de la marimea unui bob de piper la marimea unei cirese,
el este aparut unilateral, este pediculat mai frecvent si mai rar sesil.Polipul prezinta o culoare fie alb-
cenusiu
, fie rosie, este fixat la nivelul corzii vocale in zona 1/3 anterioara si mai rar la nivelul comisurii
anterioare.
Tratamentul este chirurgical si vizeaza ablatia polipului prin laringoscopie directa suspendata sau
mai rar prin indirectoscopie. Examenul histopatologic este important pentru a evita

53
 posibilitatea unui debut de tumora maligna.
2.Papilomatoza laringiana a copilului este o proliferare epitelio -; conjunctiva a mucoasei
laringiene determinata virotic (virus Epstein Barr). Incidenta maxima de aparitie este
la varsta primei copilarii (2-6 ani);prin aparitia disfoniei cu caracter permanent si evolutie progresiva,
insuficienta respiratorie laringiana, tuse iritativa, la un copil afebril.
Tratamentul vizeaza ablatia papiloamelor pe cale endoscopica cu ajutorul pensei sau,
mai modern, distrugerea cu laser cu bioxid de carbon. La cazurile cu dispnee accentuata se
impune efectuarea traheostomiei, care poate fi pastrata pana la varsta pubertatii, cand se produce o
ameliorare a situatiei prin cresterea in volum a laringelui.
3.Papilomul laringian al adultului este o tumora benigna cu o structura epitelio-conjunctiva
cu tendinta spre hiperkeratoza, este adesea unic si mai rar doua-trei.
Laringoscopic se evidentiaza prezenta unui papilom muriform de culoare deschisa,
de consistenta ferma, fixat la nivelul corzii vocale in zona 1/3 anterior.
4. Angioamele laringelui sunt considerate displazii vasculare de origine embrionara,
prezentand un aspect rosu - violaceu, cu un volum variabil. Ele afecteaza mai frecvent epiglota,
plicile ariteno-epiglotice si coarda vocala, dar poate exista concomitent in hipofaringe si la baza
limbii.
Tratamentul se face prin injectii sclerozante, crioterapie sau mai rar extirpare chirurgicala.

100.Cancerul laringelui: clasificarea, tabloul clinic, simptomatologie

Precoce, factorii de risc, tratamentul.
Cancerul laringian reprezinta macroscopic forma infiltro-vegetanta sau infiltro-ulcerata.
Simptomatologia de debut este diferita de la un caz la altul, in functie de etajul laringian afectat de
tumora.
Din punct de vedere anatomo-clinic se poate vorbi de urmatoarele tipuri de tumori laringiene: 1.
Cancerul supraglotic -; afecteaza epiglota si vestibulul laringian (situat deasupra
unui plan orizontal care trece prin benzile ventriculare).Debutul este relativ lent, prin senzatia de corp
strain
hipofaringian, durere usoara, odinofagie si apoi disfonie. Are tendinta la extindere spre zona glotica,
baza limbii si sinusurile piriforme.
2. Cancerul glotic -; afecteaza coarda vocala, determina disfonie permanenta cu evolutie progresiva,
tuse iritativa
Laringoscopic se evidentiaza tumora infiltro vegetanta care afecteaza coarda vocala in 1/3 anterior, cu
tendinta la extinderea spre comisura anterioara. Mobilitatea corzii vocale se reduce treptat, devenind
apoi imobila, dar tumora determina tarziu matastaze ganglionare datorita unei vascularizatii limfatice
mai sarace.
3. Cancerul subglotic -; este de tip infiltrativ, stenozant reducand progresiv lumenul acestui etaj si
apoi invadeaza corzile vocale si traheea.Dispneea este simptomul dominant, insotit apoi de disfonie si
adenopatie metastatica
4. Cancerul faringo laringian -;debuteaza la nivelul plicii ariteno -;
epiglotice, cu invadarea peretelui faringo-laringian si aparitia unei simptomatologii dominata de
disfagie, odinofagie, apoi dispnee si adenopatie metastatica precoce, hipersalivatie cu miros fetid.
Diagnosticul tumorilor maligne laringiene se stabileste pe baza
anamneziei, examenului obiectiv, examenului radiologic si tomografic, examenului endoscopic, a
biopsiei si examenului histopatologic.
Tramentul se face in functie de marimea tumorii, de gradul de extindere, de incadrarea TNM, de
varsta bolnavului, de prezenta unor leziuni cronice decompensate cardio-hepatorenale, precum si de
dorinta bolnavului. In prezent majoritatea cazurilor sunt tratate printr-o metoda chirurgicala +
radioterapie..Tratamentul chirurgical este adaptat la fiecare caz in parte, in functie de gradul leziunilor
si se pot practica urmatoarele tipuri de interventie partiala:
-Cordectomia -; reprezentata de ablatia unei corzi vocale prin laringo fisura, dupa o prealabila
traheostomie. Mai rar se efectueaza cordectomie pe cale endoscopica prin laringoscopie suspendata.

54
- Laringectomia partiala fronto-laterala -;care vizeaza extirparea corzii vocale si partial a corzii
vocale de partea opusa si comisura anterioara.
- Hemilaringectomia verticala, care are ca scop asigurarea respiratiei si fonatiei laringine.
- Laringectomia partiala orizontala supraglotica si epiglotectomia, are ca scop indepartarea
formatiunii tumorale si conservarea fonatiei si respiratiei laringiene, cu o afectare temporara a
deglutitiei (faza de readaptare).

101.Anatomia clinică, fiziologia şi examenul esofagului.

Esofagul este organul musculofibros al tubului digestiv care uneste cavitatea
Bucala si faringele cu stomacul. La adulti el are o lungime de 25 cm. Pe traiectul
Lui, el strabate urmatoarele regiuni profunde: cervicala, toracica si abdominala
Partea superioara a esofagului, numita si "gura esofagului", se afla la nivelul
Cartilajului cricoid si se proiecteaza in dreptul vertebrei C6, iar partea inferioara
(cardia) la nivelul vertebrelor D,0 ,,. In structura esofagului se disting trei istmuri
Situate la diferite distante de arca dentara: superior (crico-faringian),
Mijlociu (aorto-bronhic); inferior (diafragmal),
Regiunea superioara a esofagului vine in raport cu:
- coloana vertebrala cervicala; - trahee; - glanda tiroida;
- pachetul vasculo-nervos al gatului.
In partea posterioara a esofagului se afla spatiul mediastinal bogat in tesut
Celular lax. Prin inflamatia acestuia se produc mediastinite.
Regiunea toracica contacteaza cu:
- coloana vertebrala toracica; - canalul toracic; - vena azigos;
- trahee; - pericard; - inima;
- pleura mediastinala; arcul aortic stang; nervul vag.
Regiunea abdominala prezinta relatii cu lobul stang al ficatului si nervul vag.
Peretele esofagului este format din
Urmatoarele tunici: mucoasa, submucoasa, musculara, adventitie.
Vascularizatia arteriala a esofagului este asigurata de.
- aa. Tiroidiene inferioare; - aa. Esofagiene; - aa. Bronsice;
- aa. Frenice; - aa. Gastrice.
Ssangele venos se varsa in venele tiroidiene inferioare, venele azigos si venele stomacale.
In portiunile inferioare ale esofagului venele esofagului anastomozeaza cu sistemul port si cav
superior.
Functia esofagului este cea de deglutitie.

102.Arsurile chimice ale esofagului (esofagita corozivă).

Primul ajutor în ingestia de substanţe corozive.
Prezinta o afectiune a esofagului cauzata de ingestia accidentala sau
Voluntara a unor substante caustice: soda caustica, acizi (sulfuric, azotic, clor-
Hidric, acetic sau oxalic), sublimat, amoniac, cloroform, petrol etc.
Ingestia substantelor corozive este favorizata de: nesupravegherea copiilor,
Neglijenta in manipularea si pastrarea substantelor corozive.
Ingerarea substantei otravitoare este urmata de contractie spastica reflexa
A esofagului, cu oprirea deplasarii spre stomac a substantei ingerate si cu staza
Ei la nivelul stramtorilor anatomice ale esofagului. Contactul prelungit al substan-
Tei corozive cu esofagul genereaza o serie de leziuni.
Deosebim 4 faze evolutive ale esofagitei corozive:
1. Prezenta hiperemiei si edemului mucoasei.
2. Aparitia ulceratiilor si necrozelor.
3. Dezvoltarea granulatiilor.
4. Dezvoltarea cicatricelor stenozante.

55
Deosebim doua forme clinice ale esofagitei corozive: grava si clinica moderata.
In forma grava, bolnavul se afla in soc traumatic, prezinta intoxicatie, ta-
Hicardie, hipotonie, respiratia este superficiala, este palid, anxios, buzele sunt
Cianotice. Se atesta febra 39-41°C, voma sanguinolenta, scaun hemoragie si
Oligurie cu albuminurie sau chiar anurie. In debut tabloul clinic este mai putin
Pronuntat, predomina odinofagia si disfagia.
Tratamentul variaza in functie de faza evolutiva a bolii si include trei
Etape:
1. Asistenta medicala de urgenta.
2. Spitalizarea bolnavului in sectia de toxicologie sau de reanimare.
3. Spitalizarea bolnavului in sectia sau clinica O.R.L.
Obiectivele principale ale tratamentului sunt combaterea socului si, pe cat
E posibil, anihilarea efectului nociv al substantei corozive si neutralizarea ei.
. Bolnavul se va alimenta parenteral. Promedol,atropina, dimidrol, glucoza
Daca starea generala a bolnavului permite, peste 5-7 zile acesta se
Transfera in sectia O.R.L. pentru tratament. Dilatarea esofagului se efectueaza
Cu sonde din material plastic si cu tuburi-sonde din peritoneu de bovine,

103.Tratamentul esofagitei în perioada acută şi profilaxia stenezei

Esofagiene.
Esofagitele sunt procese inflamatorii cu localizare in esofag. Pot fi acute, cronice, specifice si
nespecifice.
Esofagitele acute nespecifice de cele mai multe ori sunt secundare unui proces de vecinatate ori
de la distanta. Astfel deosebim esofagite acute nespecifice: - descendente, cauzate de
secretiile din rino-, mezo- si hipofaringe; - ascendente, produse de hiperaciditatea sucului gastric;
- prin infectii din vecinatate: flegmoane, dilatari, corpi straini, pleurezii, adenite, esofagite
postcaustice etc.
Tratament
In faza acuta a) masuri generale, indiferent de etiologie
- indepartarea cauzei
- alimentatie parenterala, reluarea alim per os - treptat
- Medicamente - antialgice, protectoare ale mucoase - geluri b) masuri specifice, dependent de
etiologie
- esofagita post-caustica - inactivarea agentului coroziv, antibiotice, cortizon
- esofagita micotica -;antimicotice

104.Corpii străini esofagieni: clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.

Corpi straini ai esofagului se intalnesc mai frecvent la copii, decat la
Adulti. Orice obiect, substanta ori fragment al unui obiect ce trece prin cavitatea
Bucala si parcurge in mod normal sau accidental lumenul esofagului, dar se
Opreste la un anumit nivel al acestuia, constituie un corp strain al esofagului.
Corpii straini pot fi:
- organici (alimente, oase, piese de material);
- anorganici (cuie, suruburi, ace, lame de barbierit, proteze dentare,
Monede, nasturi etc);
- toleranti (de obicei de consistenta moale - alimentele);
- intoleranti (corpi straini ascutiti, rugosi, metalici).
Majoritatea corpilor straini voluminosi se opresc la prima ingustare a
Esofagului, iar cei ascutiti - la orice nivel al acestuia. Cauzele ce duc la oprirea
Corpilor straini in esofag sunt:
- neatentia in timpul mesei;
- dereglari ale sensibilitatii bucofaringiene;

56
- tahifagie (gurmani); nesupravegherea copiilor;
- obiceiul urat de a tine in gura sau intre buze diferite obiecte;
- inghitirea voluntara in scop suicid;
- neatentia la prepararea bucatelor, masticatia incorecta, stenozele si
Spasmele esofagiene. Anatomia patologica. Prezenta corpului strain in esofag genereaza
Infiltratie inflamatorie, edem, ulceratii, supuratii, flegmoane, granulatii, perforatii
Ale peretelui esofagului, periesofagite si mediastenite. Tabloul
clinic si evolutia bolii depinde de perioada acesteia.
1. Perioada sau faza de debut - bolnavul acuza dureri violente care se
Intensifica la miscari si la tentative de deglutitie.
2. Perioada sau faza de toleranta - durerea diminueaza, iar bolnavul se
Obisnuieste cu prezenta corpului strain in esofag.
3. Perioada sau faza complicatiilor- la semnele clinice descrise mai sus
Se asociaza infectia (esofagita acuta), hemoragia esofagiana, tulburari
Mecanice, perforatii esofago-traheale, mediastinite etc.
Diagnosticul de corp strain esofagian se pune in baza anamnezei,
Examenului obiectiv, esofagoscopiei si a radiografiei esofagului.
Tratamentul este instrumental si medicamentos. Cel medicamentos
Prevede ameliorarea starii generale a bolnavului cu care scop se administreaza
Calmante, cardio- si vasotonice. Se va efectua si tratamentul antiinfectios
(antibiotice) si anti inflamator.
Tratamentul instrumental presupune efectuarea esofagoscopiei cu
Extragerea corpului strain. Pentru aceasta operatie accidentatii vor fi trimisi la
Clinicile de specialitate.
.105.Traumatismele esofagului: clasificarea, tratamentul în etapele de evacuare.
Aceste patologii necesita un ajutor medical specializat cu caracter de
Urgenta.
Traumatismele esofagului pot fi izolate, asociate, externe si interne. Atat
Traumatismele externe, cat si cele interne pot fi asociate cu traumatismele gatului,
Nasului, sinusurilor paranazale, faringelui, laringelui si traheei.
Cauzele traumatismelor esofagiene sunt diverse si multiple:
- cauze accidentale (prin agenti chimici, mecanici, micsti);
- cauze iatrogene (in timpul unei esofagoscopii sau a unei dilatari a
Esofagului);
- corpi straini esofagieni (cu margini ascutite).
Anatomia patologica a traumatismelor esofagului prezinta plagi, rupturi,
Perforatia si inclavarea corpilor straini in tesuturile peretilor esofagului. La aceste
Schimbari patomorfologice se pot asocia hiperemia, edemul, infiltratia, tumefactia,
Semne caracteristice unei inflamatii secundare.
Tratamentul prevede masuri medico-chirurgicale de urgenta:
- combaterea durerii, in caz de necesitate, si a socului;
- stoparea hemoragiei;
- toaleta chirurgicala primara a plagilor posttraumatice;
- suturarea leziunilor;
- administrarea cardio- si vasotonicelor, antibioticelor;
- repaosul esofagului (aproximativ o saptamana);
- alimentarea bolnavului parenteral si prin sonda.
Prognosticul de cele mai multe ori este imprevizibil, de aceea in toate Cazurile
de traumatism esofagian medicul de familie trebuie sa urgenteze Acordarea
primului ajutor in combaterea durerii, stoparea hemoragiei, aplicarea
Pansamentului steril, administrarea vasotonicelor si sa trimita accidentatul in
Centrele specializate O.R.L. sau toracoabdomina

57
106.Dezvoltarea otorinolaringologiei în Moldova şi în Europa.
Oto-rino-laringologia* este specialitatea care se ocupa de patologia malformativa,traumatica,
inflamatorie si tumorala ce intereseaza urechea, osul temporal, nasul si sinusurile paranazale,
cavitatea bucala, faringele, laringele, traheea, esofagul, precum si structurile adiacente. Ea cuprinde
deasemeni investigarea si tratamentul medical, recuperator si chirurgical al afectiunilor aparatului
acustico-vestibular, simturilor gustului si mirosului, tulburarile si afectarile nervilor cranieni precum
si deficientele de auz si de emisie sonora, functii de o mare importanta in comunicarea interumana.

In rezumat, Oto-rino-laringologia* cuprinde studiul functiilor si patologia urechii, nasului

si sinusurilor paranazale, cavitatii bucale, faringelui, laringelui, traheei si esofagului, precum si a
regiunilor adiacente

108.Puncţia rahidiană (lombară) şi importanţa ei în diagnosticul

Complicaţiilor intracraniene rinosinusogene şi otogene.
Tehnica - Medicul trebuie sa se asigure ca nu exista contraindicatii pentru o punctie lombara (P.L.
) si indeosebi ca bolnavul nu este afectat de o hipertensiune intracraniana, depistata printr-un examen
al fundului de ochi. In absenta contraindicatiilor, punctia lombara nu prezinta pericol.
Introducerea unui singur ac fin combinat cu un sistem de schimbare a seringilor permite,
la nevoie, diferite operatii succesive: prelevarea de lichid cefalorahidian (L.C.R.) apoi introducerea
unui produs de contrast inainte de efectuarea unei saccoradiculografii. In majoritatea cazurilor,
o punctie lombara nu este deosebit de dureroasa. Ea este efectuata de cele mai multe ori sub
anestezie in cadrul unei spitalizari pentru un sindrom meningean sau pentru o afectiune degenerativa
a sistemului nervos central, de exemplu.
Pacientul va trebui sa ramana alungit timp de 24 ore dupa interventie pentru a evita aparitia durerilor
de cap.

109.Antibiotice cu acţiune ototoxică.

Ototoxicitatea („otrăvirea urechii‖) se datorează medicamentelor sau substanţelor chimice ce lezează
urechea internă sau nervul vestibulo-cohlear, ce transmite informaţii legate de auz sau echilibru de la
urechea internă spre creier. Ototoxicitatea poate produce deficite temporare sau permanente de auz,
echilibru sau ambele.
Substanţele ce pot produce ototoxicitate cuprind:Antibioticele aminoglicozidice, cum ar fi
gentamicina, streptomicina, kanamicina, tobramicina, neomicina, amikacina, netilmicina,
dihidrostreptomicina, sau ribostamicina, eritromicina , polimexina. Toate antibioticele din această
familie sunt bine cunoscute pentru
capacitatea lor cauza ototoxicitate permanentă. Ele pot ajunge la nivelul urecii interne pe cale
sangvină, prin inhalare sau prin difuziune în urechea internă de la nivelul urechii medii. Cea mai mare
concentraţie în sânge o ating atunci când sunt administrate intravenos. Aspirina şi derivaţii de chinonă
pot cauza ototoxicitate temporară, în special tinitus, dar pot să reducă şi acuitatea auditivă.
Simptomatologie. Hipoacuzia de percepţie este însoţită de acufene acute, Care de obicei preced
instalarea cofozei (pierderea totală a auzului). AfecţiuneaAre debut insidios şi apare la 3-4 luni după
începutul tratamentului, dar poate Surveni şi după prima doză.
Tratamentul este în primul rând profilactic şi prevede utilizarea raţională A antibioticelor, strict după
indicaţii. Totodată, doza lor nu trebuie să depăşească
Nivelul seric necesar pentru acţiunea bactericidă, deoarece acest nivel este de
Două ori mai mic decât cel ototoxic. Funcţia rinichilor trebuie să fie normală. Se
Pot folosi şi medicamente antitoxice, vitamine etc.
Gravidelor nu li se administrează medicamentele ototoxice sau oricare alt
Medicament mai ales în primele 3-4 luni de sarcină.

110.Folosirea hormonilor glucocorticoizi şi fermenţilor proteolitici în

58
Afecţiunile otorinolaringologice.
Se folosesk la tratamentul conservator sau preoperator a unor afectiuni ca mezotimpanite cronice
supurante

112. Afecţiunile micotice ale organelor (otomicoza, faringomicoza,

Sinuzitele micotice).
Faringomicoza prezintă o boală cronică a faringelui cu localizarea procesului patologic Preponderent
pe peretele posterior al faringelui, amigdalele palatine şi amigdala Linguală. Pe suprafaţa faringelui
apar puncte albicioase cu un diametru de circa 2-5 mm, proeminente pe suprafaţa mucoasei aderente.
Se îmbolnăvesc preponderent Femeile între 10-25 de ani (fig. 39).
Etiopatogenia. Agentul patogen nu este cunoscut. Majoritatea specialiştilor Consideră că această
boală este cauzată de Leptotrix buccalis. Unii savanţi Consideră cauza bolii ciuperca Candida
albicans. Dezvoltarea afecţiunii este Favorizată de faringită, amigdalită, cariesul dentar, angină,
intervenţiile chirurgicale, Unii factori nocivi de mediu (praful, răceala ş.a.).

114. Folosirea LASER-ului în patologia organelor ORL.

Tehnologia laser în ultimii ani, mai mult de plecare pentru a fi utilizate în medicină , inclusiv
eliminarea operativă de boli ale tractului respirator superior . Avantajele lor incontestabile este aceea
care acestea contribuie la reducerea severitățiirăspunsului inflamator au un efect analgezic bun , oferă
o mai mare recuperare a țesuturilor afectate și că este foarte important de a avea un impact negativ
asupra pacientului ca un întreg . În plus , datorită efectului de coagulare și formarea trombilor de
laser, astfel de operațiuni sunt aproape fără vărsare de sânge .În stări patologice în lista de indicații
pentru această procedură , trebuie să se constate diverse tumori benigne și maligne ale laringelui ,
faringelui , urechi și nas , și granuloase partea faringite hipertrofică cronic , prezența de reziduuri ale
amigdalelor după amigdalectomie efectuate anterior , ronchopathy ( sforait ) mass-media cronica otita
supurativă , urechi deformări posttraumatice , paralizie laringian și pareză,laser este eficient în rinita
hipertrofica cronice ( în special în cazul creșterii in partea din spate și cornetelor mijloc ) , cu procese
de cicatrizare ale cavității nazale și laringelui după traumatisme și proceduri chirurgicale , cu polip
etmoidal , sangerari nazale repetate , polipoza nazală recurentă . Îndepărteaza ușor hemangiom cu
laser și papiloame ce sunt localizate în canalul auditiv extern , dispuse la defecte mari de polipi de
timpan și de granulare din cavitatea urechii medii , cauzate de otita medie cronica supurativa .
Proceduri endoscopice foarte valoroase , folosind un laser în timpul operațiunilor de microchirurgie
efectuate în cavitatea timpanică , atunci când medicii trebuie să scoateți destul de précis regiunea
microscopice de țesut patologic modificate , fără a încălca integritatea structurilor fine ale urechii
interne și mijlocii . Sub controlul endoscopului reușește să trage o evaporare cu laser complet de
granulare si tesut cicatrice alaringelui .În plus , datorită introducerii în practică de chirurgie cu laser a
devenit un tratament mai eficient de cicatrici cheloide a urechi , pentru care abordările tradiționale
dovedit au fosti ineficiente . Cu laser si microscop chirurgical special , de obicei, se dovedește foarte
bun in cicatrice cheloide , oferind un efect cosmetic bun și un risc scăzut de recidivă în viitor
.otorinolaringologie, laserul permite tratarea unor leziuni ale corzilor vocale si ale laringelui

115. Utilizarea ultrasunetului în otorinolaringologie.

In tratamentul chirurgical: distructia electiva a labirintului posterior, terapie cu
fgfgfdgfggultrasunet
Se pare promițător și avansat de aplicat ultrasunete de joasa frecventa in salubritate leziuni
inflamatorii adecvate de in diferite localizari ORL .:Mucoasei nazale, urechi și gât se face cu ajutorul
" Tonzillor 2 " cu diferite ghiduri de undă - instrumente care să corespundă caracteristicilor anatomice
și funcționale ale cavității nazale , urechii și a gâtului . MSH ( ultrasunete de frecvență joasă ) este un
factor de adaptare biologică, stimuleaza circulatia sangelui - si circulatia limfei , oxidare și a
proceselor de regenerare . Vibrațiile produse de ultrasunete , promoveaza stimularea microcirculației
și creșterea permeabilității membranelor la nivel celular , precum și de reabilitare a funcției de drenaj
la nivel macro , au effect analgezic , efect hipotensiv .O distincție importantă între frecvențele

59
ultrasonice joase și înalte este gradul de absorbție a țesuturilor biologice . Dacă ultrasunete de înaltă
frecvență produce efecte în principal locale și distribuție in adâncime nesemnificativ cele de
ultrasunete de frecvență joasă pot difuza efectul in total corpul , un transfer semnificativ de energie a
sunetului care este absorbită de țesutul și transformat într- o serie de factori biologic activi , generarea
de căldură și microcurenți care microvibration accelera semnificativ procesele de difuzie , dizolvarea
și dispersia substanțelor în țesuturi , de exemplu fonoforeza .Tratamentul cu ultrasunete poate
accelera timpul de recuperare , pentru a evita complicații și , în cele mai multe cazuri intervenție
chirurgicală . Astfel , metoda utilizată pe scară largă a MSH ( ultrasunete de frecvență joasă ), terapia
a redus semnificativ amigdalita cronica practic fără complicații și recidive la pacientii după
tratamentul cu ultrasunete a mucoasei nazale și despre sinusurilor nazale . Procese inflamatorii la
nivelul urechii ( otită medie și externă ) pentru prezenta zgomotului in ureche , elimina accentul
patologic , opri supurație , durere , menține și îmbunătăți auzul . Această metodă de tratament este
indicat la copii și femeile gravide .Pentru pacientii folosim și alte metode convenționale de tratament :
pentru boli ale nasului , folosind o metodă de " mișcare " cu oktenisept plus , endonozalnye blocadă .
În boli alegâtului - spălare lacune amigdalelor , cu un amestec de uleiuri în tratamentul corzilor
vocale laringiene .Tratamentul de " sforăit ", prin scleroterapie ( în menținerea de droguri în mucoasa
nazală și palatului moale ) .. Tratamentul bolilor organelor ORL se realizează cu ajutorul unui aparat
cu ultrasunete de frecvență joasă pentru tratamentul chirurgical și conservator otorinolaringologie de
boli ale organelor ORL " tonsillor - MM " (în continuare -dispozitiv " tonsillor - MM " ) sau un tip
echivalent Ultrasunetele " tonsillor " constând din : bloc de control ( de joasă frecvență generator de
vibrații ultrasonice ) , boxe , set de ghiduri de undă , aplicatoare , dispozitive pentru tratarea cariilor
dispozitiv pt ureche pentru tratamentul cornetelor nazale ,expandor - limitatorul de exprimare a a
sinusurilor paranazale ,dispozitivul pentru alimentareasoluției de droguri , pedale , pâlnii , chei , etc
( fig. 1 ) . Unitate de control ( generator de joasă frecvență de vibratii ultrasonice ) - proiectat pentru a
transforma rețeaua industrial de energie electrică ( 220 V și 50 Hz ), în puterea de ultrasunete de
frecvență ( 26,5 kHz ), puterea necesară . Unitatea de control este în rezonanță cu sistemul de sunet
( montaj ghid de undă acustică și instrument ) asigură amplitudinea vibrațiilor ultrasonice radiante
sfârșit de ghiduri de undă în rezonanță , 4-80 microni , în timp ce frecvența vibrațiilor ultrasonice este
- 26,5 ± 7 kHz . Generator de ultrasunete cuprinde un dispozitiv de comutare , care asigură
funcționarea coordonată a tuturor componenteloraparatului , precum și expoziții temporare de
tratament cu ultrasunete în prelucrareasursă de infecție în țesuturi în timpul violare
lecheniya.vyrazhennoe unei funcții de protecție a nasului .Astfel, problemele de tratament si de
prevenire a bolilor cronice ale nasului , gatului si urechii medii sunt importante și relevante , soluție
de succes este posibil doar atunci când dezvoltarea de tratamente noi și inovatoare , folosind diferite
tipuri de energie , în combinație cu medicamente specifice .
Indicatii de utilizare a dispozitivului sunt : rinita , foliculita , faringita , sinuzita , amigdalita cronica ,
otita ( acute , purulente , cronice ) , chirurgie sept nazal , chirurgie ORL osteoplastice urechea medie
si a sinusurilor paranazale , chirurgie plastica , crearea de depozitul de droguri în focar leziuni ,
management post-operatorie a plăgilor .

116. Glandele salivare: gl. Parotidă, gl. Submandibulară, gl. Sublinguală.

Anatomia.
Exista doua categorii de glande salivare:
• glande salivare mari - sunt situate in afara cavitatii orale, sunt glande perechi: parotide, sublinguale,
submandibulare
• glande salivare mici - nu au canal excretor, se gasesc in cavitatea orala: glande labiale, glande
bucale, glande palatine, glande linguale
Aceste glande au rolul de a secreta saliva, care are roluri importante in digestie si in apararea
antiinfectioasa.
Glanda parotid: este cea mai voluminoasa glanda salivara, cantareste aproximativ 20 - 30 grame.
Este situata in lojaa parotidiana, aflata in spatele ramului mandibular ascendent si sub conductul
auditiv extern.Prin glanda parotida trec ramurile nervului facial, artera carotida externa si vena

60
jugulara externa.Saliva secretata de catre glanda parotida se varsa prin canalul Stenon, care are o
lungime de aproximativ 5 centimetri la nivelul vestibulului superior bucal, in dreptul molarului 2.
Glanda parotida este o glanda tubuloacinoasa de tip seros, formata din acin secretori si un sistem de
canale excretoare.Saliva secretata de glanda parotida este de tip seros.
Vascularizatia arteriala a glandei parotide provine carotida externa si artera temporala superficiala iar
sangele venos este colectat de catre vena jugulara externa.
Limfa este drenata de catre ganglionii parotidieni, de unde ajung la nivelul ganglionilor cervicali.
Glanda parotida prezinta inervatie parasimpatica si simpatica. Stimulii parasimpatici stimuleaza
secretia salivara a glandei. Fibrele parasimpatice pleaca din nucleul salivator inferior.
Glanda submandibulara:are o greutate de 7 - 8 grame.Se gaseste in lojaa submandibulara, aflata sub
planseul bucal, pe fata interna a corpului mandibular.Saliva excretata de glanda submandibulara este
colectata de canalul Wharton, care are o lungime de 5 centimetri si se deschide in cavitatea orala in
caruncula sublinguala.Saliva secretata de glanda submandibulara este seromucoasa.Vascularizatia
arteriala este asigurata de artera faciala, iar sangele venos este colectat de vena faciala. Limfa este
drenata de catre ganglionii submandibulari, care dreneaza la randul lor in ganglioni cervicali.Inervatia
parasimpatica stimuleaza secretia glandei si este reprezentata de fibre care provin din nucleul
salivator superior.
Glanda sublinguala: este cea mai mica glanda salivara, avand o greutate de 3 - 5 grame.
Este situata in lojaa glandei sublinguale, deasupra diafragmei bucale.
Canalul principal excretor se numeste canalul Bartholin, pe langa care mai prezinta alte canale
accesorii numite canalele Rivinius.Saliva secretata de glanda sublinguala este bogata in mucus,
opalescenta.Vascularizatia arteriala este asigurata de artera linguala. Sangele venos este drenat de
vena linguala. Limfaticele dreneaza in ganglionii submandibulari si ulterior in ganglionii cervicali.
Stimulii parasimpatici stimuleaza excretia si provin din nucleul salivator superior.

117. Glandele salivare: gl. Parotidă, gl. Submandibulară, gl. Sublinguală.Fiziologia.

Saliva este produsul de secreţie a trei perechi de glande mari, situate în grosimea pereţilor cavităţii bucale
(glande parotide, submaxilare, sublinguale)şi a numeroase glande mici, diseminate în mucoasa care
tapetează cavitatea bucală. Prin canalele de excreţie saliva se varsă în cavitatea bucală: −
Canalul STENON al glandei parotide (glandă seroasă) se deschide în Vestibulul bucal în dreptul celui
de al doilea molar superior;
Canalul WARTHON al glandei submandibulare (glandă mixtă) se Deschide în cavitatea bucală lângă
frâul limbii;
Canalul BARTHOLIN din sublinguală (glandă mixtă) se deschide aproape
De canalul WARTHON, lângă frâul limbii; Canalele accesorii RIVINIUS din sublinguală se deschid
în cavitatea Bucală sub limbă în partea anterioară.

61