6.

Solicitarea la torsiune 1

Capitolul 6
SOLICITAREA LA TORSIUNE (RĂSUCIRE)
CURS 12 18.05.2020 + 13 25.05.2020

1. Definiţii
O bară, este solicitată la torsiune (răsucire) atunci când în secţiunea normală apare un singur
efort – momentul de torsiune: Mt, celelalte eforturi fiind nule, conform condiţiei matematice: Mt  0,

N = 0, T = 0, Mî = 0.
Cea mai explicită ilustrare a solicitării la torsiune este cazul unei bare încastrate la un capăt
şi solicitată la capătul liber de un cuplu de forţe, care determină un moment de torsiune, conform
fig. 1. Efectul mecanic al momentului de torsiune constă în rotirea secţiunii normale în jurul axei
longitudinale a barei.

Fig. 6 Solicitarea la torsiune – efectul mecanic al momentului de torsiune

2 Rezistenţa materialelor I – Note de curs

În general, torsiunea pură apare doar în cazul în care momentul de torsiune are valori mari,
în raport cu greutatea proprie a arborelui – greutatea este neglijabilă. În realitate, atât datorită
greutăţii proprii, cât şi a cuplului de forţe care transmit torsiunea, pot apărea forţe tăietoare, care
determină momente încovoietoare, uneori şi eforturi axiale.
Frecvent, în cazul arborilor sunt cunoscute: puterea – P [kW] şi turaţia – n [rot/min], care
permit calculul momentului de torsiune:
P P
Mt = 9,55  10 3  [N∙m] ; Mt = 9,55  10 5  [daN∙mm] . (1)
n n
Sensul atribuit momentului de torsiune nu prezintă importanţă din punct de vedere al
calculului de rezistenţă, întrucât este indiferent dacă sensul este orar sau antiorar. În general,
momentul de torsiune într-o secţiune este considerat pozitiv dacă este orientat în sensul normalei
exterioare la secţiune.
Dacă asupra unui arbore acţionează mai multe momente de torsiune este necesară trasarea
diagramei momentelor de torsiune, pentru determinarea secţiunilor în care acţionează momentul
maxim, deci secţiunile cele mai solicitate. În fig. 2, se consideră un arbore asupra căruia acţionează
mai multe momente de torsiune: motoare şi rezistente, precum şi un moment uniform distribuit –
mt.

Fig. 2 Solicitarea la torsiune – diagrama momentului de torsiune

 6. Solicitarea la torsiune 3

La trasarea diagramei momentelor de torsiune se ţine cont de următoarele indicaţii:

- se adoptă sensul pozitiv al momentului de torsiune (în general, după normala
exterioară la secţiune – sens antiorar);
- se începe de la un capăt pentru care momentul de torsiune este cunoscut, ţinând
cont de semnul algebric al acestuia;
- într-o secţiune normală oarecare, momentul de torsiune este egal cu suma
algebrică a momentelor de torsiune care acţionează asupra tronsonului înlăturat;
- momentul de torsiune este constant între două secţiuni normale succesive de
aplicare a momentelor de torsiune;
- în secţiunile de aplicare ale momentelor de torsiune, diagrama are o discontinuitate
(salt) egală cu valoarea momentului de torsiune, ţinându-se cont de semnul algebric al
acestuia.

Organele de maşini şi elementele de structură se comportă diferit la torsiune în funcţie de

forma secţiunii – secţiuni circulare, comparativ cu cele dreptunghiulare sau profile, bare cu pereţi
subţiri, profile închise sau deschise, etc.
Întrucât, în domeniul ingineriei instalaţiilor majoritatea semifabricatelor au secţiune circulară
sau inelară, se va trata cazul acestor secţiuni.

2. Tensiunea tangenţială, deformaţii

Se consideră o bară de secţiune circulară, încastrată la un capăt şi la capătul liber
acţionează un moment de torsiune: Mt, conform fig. 3. Pe suprafaţa exterioară a barei se trasează:
- generatoare – paralele cu axa longitudinală a barei;
- cercuri – reprezintă secţiunea normală.
Solicitând bara la torsiune, se observă:
- axa barei rămâne dreaptă;
- generatoarele devin spire elicoidale;
- dreptunghiurile se deformează astfel încât devin paralelograme;
- distanţele dintre două cercuri după deformare rămân egale cu distanţele inţiale.
4 Rezistenţa materialelor I – Note de curs

Fig. 3 Deformarea barei solicitată la torsiune

În consecinţă, este valabilă ipoteza lui Bernoulli: secţiunile plane şi normale la axa barei
nedeformate rămân plane şi normale la axa barei deformate.
Deoarece distanţa dintre două secţiuni normale rămâne constantă, deci deformaţia
specifică:  = 0, conform legii lui Hooke:  = E∙  = 0, rezultă că la solicitarea la torsiune nu apar
tensiuni normale.
Datorită modificării unghiului drept – dreptunghiurile devin paralelograme, apare o lunecare
(rotire) a secţiunilor normale, deci la solicitarea la torsiune apar numai tensiuni tangenţiale.

● Deformaţii, Tensiunea tangenţială

Fie o bară de secţiune circulară din fig. 4, încastrată la un capăt şi solicitată la torsiune. La
distanţa: x, faţă de încastrare se consideră un element infint mic: dx.
 6. Solicitarea la torsiune 5

a – deformaţia barei solicitată la torsiune

b – deformaţia suprafeţei exterioare a elementului de bară: dx solicitat la torsiune

Fig. 4 Deformarea barei solicitată la torsiune

În absenţa solicitării – corespunzător elementului dx, avem generatoarea: AB. După

deformare generatoarea: AB = A 1B’ = dx, devine o spiră elicoidală: A1B1, deci secţiunea normală:

B se roteşte faţă de secţiunea: A, unghiul drept se modifică cu lunecarea specifică, unghiul: 0:
6 Rezistenţa materialelor I – Note de curs

B1B'
tg 0 =  0 . (2)
A 1B'

În planul secţiunii normale: A, punctul: A se roteşte în punctul: A1, cu unghiul:  - unghi de

răsucire relativ sau unghi de rotire [rad]. Similar, în planul secţiunii normale: B (la distanţa: dx faţă
de: A), punctul: B se roteşte în punctul: B 1, cu unghiul: +d, deci în planul secţiunii: B, arcul: B 1B’
este:
B1B' = R  d ;
înlocuind în rel. (2), se obţine:
R  d d
0 = = R = R; (3)
dx dx
d
în care:  = - este unghiul de răsucire specific, [rad/m; rad/mm].
dx
Ca sens fizic,  unghiul de răsucire specific este egal cu unghiul de rotire (unghiul de răsucire
relativ) a două secţiuni normale situate la o distanţă egală cu unitatea (dx=1 →  = d).
Având în vedere că suntem în domeniul deformaţiilor elastice, este valabilă legea lui Hooke:
 = G   0 = G  R   =  max ;
evident, tensiunea tangenţială are valoarea maximă pentru că pe suprafaţa exterioară, raza: R este
maximă.
Se presupune că şi fibrele din interiorul barei suferă aceleaşi deformaţii, la raza oarecare: r,
fibra nedeformară CD = C1D’ = dx, devine spira elicoidală: C1D1, similar se obţine lunecarea
specifică:
D1D' r  d d
tg   = = =r = r  ;
C1D' dx dx
scriind legea lui Hooke, se obţine:
 = G  = Gr  . (4)
Se observă că, tensiunea tangenţială variază liniar cu raza curentă:
- în axa barei: r = 0 →  = 0
- pe suprafaţa exterioară: R – raza exterioară este maximă →  max .
 6. Solicitarea la torsiune 7

Fig. 5 Deformarea barei solicitată la torsiune – lunecarea fibrelor interioare

Conform fig. 5, se presupune că şi fibrele din interiorul barei suferă aceleaşi deformaţii, la
raza oarecare: r, fibra nedeformară CD = C1D’ = dx, devine spira elicoidală: C1D1, similar se obţine
lunecarea specifică:
D1D' r  d d
tg   = = =r = r  ;
C1D' dx dx
scriind legea lui Hooke, se obţine:
 = G  = Gr  . (4)
Se observă că, tensiunea tangenţială variază liniar cu raza curentă:
- în axa barei: r = 0 →  = 0
- pe suprafaţa exterioară: R – raza exterioară este maximă →  max .
8 Rezistenţa materialelor I – Note de curs

În fig. 6.a, este prezentată variaţia liniară a tensiunii tangenţiale în secţiunea circulară a
barei. Se consideră la raza curentă: r, un element de arie: dA, pe care acţionează tensiunea
tangenţială: . Acţiunea tensiunii tangenţiale determină o forţă elementară: dF, care acţionând la
raza curentă determină un moment de torsiune elementar:
dM t = dF  r =   dA  r ;
integrând pe întreaga suprafaţă şi ţinând cont de rel. (6.4), rezultă momentul de torsiune:

Mt =  dM t =    r  dA =  G  r    r  dA = G    r 2  dA = G    Ip ; (5)
A A A A

la integrare s-a ţinut cont de faptul că pentru o anumită solicitare:  - unghiul de răsucire specific
este constant pe întreaga suprafaţă a secţiunii.

a – bara cu secţiune circulară b – bara cu secţiune inelară

Fig. 6 Solicitarea la torsiune – variaţia tensiunii tangenţiale

Acţiunea tensiunii tangenţiale determină o forţă elementară: dF, care acţionând la raza
curentă determină un moment de torsiune elementar:
 6. Solicitarea la torsiune 9

dM t = dF  r =   dA  r ;
integrând pe întreaga suprafaţă şi ţinând cont de rel. (4), rezultă momentul de torsiune:

Mt =  dM t =    r  dA =  G  r    r  dA = G    r 2  dA = G    Ip ; (5)
A A A A

la integrare s-a ţinut cont de faptul că pentru o anumită solicitare:  - unghiul de răsucire specific
este constant pe întreaga suprafaţă a secţiunii.
Determinarea tensiunii tangenţiale se face pe baza rel. (5) şi (4):
Mt
Mt = G    Ip → G   = ;
Ip
care se introduce în (4):
Mt
 = Gr  = r . (6)
Ip
Din punct de vedere al calculelor de rezistenţă, prezintă importanţă valoarea maximă a
D
tensiunii care corespunde razei exterioare (raza maximă): r = R = , rezultă relaţia fundamentală
2
a solicitării la torsiune:
Mt D Mt
max =  = ;
Ip 2 Wp

în care: Wp – este modulul de rezistenţă polar, fiind egal cu raportul dintre momentul de inerţie polar
şi raza maximă a secţiunii:

  D4
Ip   D3
Wp = = 32 = . [m3; mm3] (7)
D D 16
2 2
Similar, în cazul secţiunii inelare, prezentată în fig. 6.b: D – diametru exterior, d – diametru
d
interior, k = , se obţine modulul de rezistenţă polar:
D
10 Rezistenţa materialelor I – Note de curs


 D 4 − d4 ( )
Wp =
Ip
D
= 32
D
=
  D3
16
(
 1− k4 . )
2 2

● Deformaţii
În cazul barei solicitate la torsiune, apar următoarele deformaţii:
● unghiul de răsucire specific se obţine din rel. (5):
Mt
= . [rad/m; rad/mm] (8)
G  Ip

Produsul: G∙Ip – este rigiditatea barei la solicitarea la torsiune, principial similară rigidităţii
barei la solicitarea axială.
● unghiul de răsucire relativ (rotire) se obţine prin integrarea unghiului de răsucire specific
pe lungimea barei, considerând că momentul de torsiune şi momentul de inerţie polar sunt
constante:
l l
d Mt Mt
= → d =   dx =  dx →  d =   dx →
dx G  Ip 0 0
G  Ip

Mt
= l . [rad] (9)
G  Ip
Dacă, bara de secţiune circulară este neomogenă longitudinal, adică corespunzător
diferitelor tronsoane de lungime: li, bara are secţiuni diferite – momente de inerţie polare diferite: Ipi,

respectiv acţionează momente de torsiune diferite: M ti, bara se împarte în tronsoane omogene
pentru care se determină unghiul de răsucire relativ (rotire):
Mti
i =  li .
G  Ipi
Determinarea unghiului de răsucire relativ (rotire) a întregii bare neomogene se obţine prin
însumarea algebrică - ţinând cont de sensul unghiului:
 6. Solicitarea la torsiune 11

Mti 1 M
=  li =  ti  li .
G  Ipi G Ipi

3. Calculul barelor solicitate la torsiune

Calculul barelor solicitate la torsiune constă în rezolvarea celor trei probleme fundamentale:
dimensionarea, verificarea şi determinarea capacităţii portante.

a. Dimensionarea barelor – specifică proiectării, constă în determinarea formei

geometrice şi a dimensiunilor astfel încât piesa să poată prelua în condiţii de rezistenţă şi siguranţă
solicitarea la torsiune, la care este supusă.

Sunt cunoscute: momentele de torsiune care acţionează asupra barei;

Se adoptă: materialul şi implicit caracteristicile mecanice ale acestuia;
Se cere: determinarea modulului de rezistenţă polar necesar şi implicit dimensiunile secţiunii
normale;

a.1. Dimensionarea barelor pe baza condiţiei de rezistenţă

Constă în calculul modulului de rezistenţă polar necesar pe baza relaţiei fundamentale a
solicitării la torsiune:
Mt
Wpnec = ;
 aT
ceea ce permite determinarea dimensiunilor geometrice ale secţiunii:
● secţiune circulară:

Mt   Dnec
3
16  Mt
Wpnec = = → Dnec = 3 ;
 aT 16    aT

d
● secţiune inelară – se adoptă raportul diametrelor: k = :
D
  D nec
( ) 16  M t
3
Mt
Wpnec = =  1 − k 4 → D nec = 3 .
 aT 16    aT  (1 − k 4 )
12 Rezistenţa materialelor I – Note de curs

a.2. Dimensionarea barelor pe baza condiţiei de rigiditate

Constă în calculul momentului de inerţie polar necesar pe baza unghiului de răsucire specific
admisibil: a utilizând rel. (8):

Mt
Ipnec = .
G  a
Dimensiunile secţiunii: circulare sau inelare, se calculează pe baza relaţiilor momentului de inerţie
polar.
Notă: După dimensionare este necesară efectuarea calculului de verificare corespunzător
secţiunii celei mai solicitate.

b. Verificarea barelor – constă în a determina dacă piesa poate prelua în condiţii de

rezistenţă şi siguranţă solicitarea la torsiune, la care este supusă.

Sunt cunoscute: forma geometrică şi dimensiunile efective ale secţiunii normale;

- materialul şi implicit caracteristicile mecanice ale acestuia;
- momentul de torsiune;
Se cere: verificarea secţiunii normale la solicitarea la torsiune la care este supusă piesa:

b.1. Verificarea barelor pe baza condiţiei de rezistenţă

Constă în calculul tensiunii tangenţiale efective pe baza relaţiei fundamentale ale solicitării
la torsiune care se compară cu rezistenţa admisibilă la torsiune:
Mt
 efT =   aT .
Wpef

b.2. Verificarea barelor pe baza condiţiei de rigiditate

Constă în calculul unghiului de răsucire specific care se compară cu unghiul de răsucire
specific admisibil: a:

Mt
 efT =  a .
G  Ipef
 6. Solicitarea la torsiune 13

Notă: Verificarea se efectuează în secţiunea normală cea mai solicitată, în situaţia în care
piesa nu rezistă se majorează secţiunea normală sau se adoptă un material cu caracteristici
mecanice superioare.

c. Capacitatea portantă – constă în determinarea momentului de torsiune maxim pe

care îl poate prelua piesa în condiţii de rezistenţă şi siguranţă.

Sunt cunoscute: forma geometrică şi dimensiunile efective ale secţiunii normale;

- materialul şi implicit caracteristicile mecanice ale acestuia;
Se cere: momentul de torsiune maxim pe care îl poate prelua piesa:

c.1. Capacitatea portantă pe baza condiţiei de rezistenţă

Constă în calculul momentului de torsiune capabil pe baza relaţiei fundamentale ale
solicitării la torsiune:
M tcap = Wef   aT ;

c.2. Verificarea barelor pe baza condiţiei de rigiditate

Constă în calculul momentului de torsiune capabil pe baza deformaţiei specifice admisibile:
Mtcap = G  Ipef   a .
Notă: Capacitatea portantă se calculează în secţiunea normală având modulul de rezistenţă
polar minim.