Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

ARHEOLOGIE SI MEDIU IN CONTEXTUL DEZVOLTARII DURABILE

ANUL I MASTERAT

REFERAT
Arheologie militară

COORDONATOR:

Dr. Vasile Ferencz

MASTERAND:

Beserman Cornel Claudiu

Timisoara

2020
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

ARHEOLOGIE SI MEDIU IN CONTEXTUL DEZVOLTARII DURABILE

ANUL I MASTERAT

Carul de luptă
că mașinărie de război

COORDONATOR:

Dr. Vasile Ferencz

MASTERAND:

Beserman Cornel Claudiu

Timisoara

2020

2
Carele de luptă in Antichitate
Primele imagini ale unor maşini de luptă le găsim încă din zorii istoriei, în timpul
civilizaţiei sumeriene. Stindardul din Ur– găsit pe un artefact datat în perioada 2600-2400 î.
Hr– reprezintă un prim „prototip” al unei maşinării de război folosită pe un câmp de luptă.
Alcătuit din trei registre succesive, cu posibilele scene ale unei bătălii, stindardul redă
imaginea clasică a formei carului de luptă.

Carul aparent își are originea în Mesopotamia în aproximativ 3000 î.Hr.; Monumentele
din Ur și Tutub ( Khafaji ) la est de Bagdad, Irak. Tutub a avut cea mai mare însemnătate în
perioada dinastică timpurie (c. 2900-2334 î.e.n.) și s-au găsit resturi importante care datează
din acea perioadă - în special ovalul templului. Tutub a fost săpat între 1930 și 1938 de
investigatori de la Institutul Oriental al Universității din Chicago. înfățișează parade de luptă
care includ vehicule grele cu roți solide, caroseria lor încadrată cu lemn și acoperită cu piei.
Pe primele căruțe roțile se roteau pe un ax fix care era legat de un stâlp de tragere la jugul
unei perechi de boi. Pe osie era atașată o suprastructură formată dintr-o platformă protejată de
ecrane laterale și un tablou de bord înalt. Aceste căruțe mesopotamiene au fost montate atât de
sulițar, cât și de carigă, deși este îndoielnic că lupta s-a desfășurat din vehiculul însuși.

Carul de luptă este cel mai timpuriu și mai simplu tip de trăsură, utilizat de popoarele
antice, atât în scopuri militare, cât și civile. Carul de lupta era folosit si in scop civil pentru a
fi transportati regi dar si aristocrati, chiar si in evenimente de glorie, cum ar fi ceremonia
triumfala din Roma antica prin care isi faceau intrarea generalii romani dupa cureririle unor
teritorii, dar le gasim pentru prima data in sportul grec antic. Acesta era folosit pentru cursele
de cai unde se raspandise pana in antichitatea tarzie, adica imperiul Bizantin.1

Fig 1 wikipedia enciclopedia


liberă
Muzeul Kerameikos
Archaeological Atena, 700-675
î.e.n
Jocurile Olimpice din Grecia
antica

1
Cotterell, Arthur. Chariot: From chariot to tank, the astounding rise and fall of the world's
first war machine. Woodstock & New York, 2005 , pag.101-102.

3
Primele care de luptă au fost construite în Mesopotamia începând cu 3000 î.Hr. și în
China în timpul mileniului al doilea î.Hr..

Fig 2 Wikipedia enciclopedia liberă


Monumentele de la Ur si Tutub, Irak

Un rol deosebit de important în evoluţia carelor de luptă l-au avut egiptenii. Aşa cum
s-a relatat într-un articol precedent al revistei Historia, carul de luptă egiptean a fost preluat în
urma contactelor, adeseori violente, cu poporul hiksosi. Egiptenii au îmbunătăţit
manevrabilitatea carelor de luptă şi le-au transformat într-o adevărată armă ,,de elită” a
faraonilor. Carul de luptă devenea astfel, dintr-un element greoi, folosit după anumite surse
mai mult pentru transportul infanteriei, o maşinărie de luptă foarte uşoară, pentru care
elementul de bază îl reprezenta forţa de şoc pe câmpul de luptă asupra infanteriei inamice.
Printre inovaţiile aduse, atât de egipteni cât şi de alte popoare antice, carelor de luptă putem
enumera: folosirea a două roţi spiţate în locul celor patru din lemn (inovaţie care a contribuit
la mărirea vitezei de deplasare), apariţia secerilor dispuse pe osie (pentru dispersarea
rândurilor infanteriei inamice), dispunerea osiei carului pe partea din spate (favorizând
manevrabilitatea) şi folosirea cu succes în luptă, de pe platformă, a arcului compozit.
Echipajul carului de luptă egiptean era format cel mai adesea din două sau trei persoane –
rolurile lor pe câmpul de luptă fiind acelea de vizitiu, trăgător şi apărător. Tracţiunea era
asigurată de doi sau, în anumite situaţii, de mai mulţi cai.2

2
Crouwel, Joost H. Chariots and other means of land transport in Bronze Age Greece (Allard
Pierson Series, 3). Amsterdam:  1981, pag.205.

4
Batalia de la Kadesh

Un moment important în istoria carelor de luptă a fost reprezentat de Bătălia de la


Kadesh. Aceasta a avut loc în anul 1274 î.Hr. pe actualul teritoriu al Siriei, între Egiptul lui
Ramses al II-lea şi Imperiul Hitit condus de Muwattali al II-lea. 

Fig 3 Wikipedia enciclopedia liberă

În Bătălia de la Kadesh, armata lui Ramses al II-lea număra peste 2.000 de care de
luptă, în timp ce hitiţii îi opuneau un număr de 2.500. Ambele armate erau însoţite şi de un
număr semnificativ de trupe de infanterie.3

Fig 4 Wikipedia enciclopedia liberă : Car de lupta Hitit

Anul trecut in luna martie, am fost in Egipt, si am putut vedea la Luxor inscriptiile,
comparand forţa de luptă a carelor egiptene cu aceea a carelor hitiţilor, aşa cum sugerează
inscripţiile din Luxor pe care le amintisem mai sus ca le-am vazut, balanţa ar înclina în

3
Crouwel, Joost H. Chariots and other wheeled vehicles in Iron Age Greece (Allard Pierson
Series, 9). Amsterdam: Allard Pierson Museum:, 1993, pag.50-52.

5
favoarea primilor: carele de luptă egiptene erau manevrabile mai uşor, constituind un tip de
cavalerie uşoară, manevrabilitatea fiind mai lesnicioasă prin folosirea unui echipaj de două
persoane: un vizitiu şi un arcaş.  În prima fază a bătăliei, Ramses al II-lea îşi aşează tabăra şi
doar ¼ din armată în apropierea oraşului omonim, neştiind că era victima unei dezinformări
pusă la cale de inamic, astfel crezând că oraşul fusese părăsit de hitiţii în retragere. Urmează
un atac din flanc dat de carele grele hitite, fapt care aduce tabăra faronului într-o situaţie
disperată, însuşi conducătorul fiind pus în pericol.

Fig 5 Wikipedia enciclopedia liberă

Aşa cum am evidenţiat şi mai sus, după momentul de şoc cauzat de atacul hitit, rolul
carelor de luptă, aflate la o distanţă prea mare de propria infanterie, este diminuat. Carele de
luptă hitite sunt surprinse într-o busculadă de arcaşii egipteni, supuse unui tir de săgeţi iar în
cele din urmă contraatacate de carele lui Ramses. Bătălia cu un final indecis este urmată de un
tratat între cele două state. Acesta fiind cunoscut drept una din primele acţiuni diplomatice
consemnate in istorie.

Punctele slabe si manevrarea ineficienta a carelor de lupta: manevrarea eficientă se


putea face doar pe teren plan (câmpie sau zonă deşertică fără dune); scoaterea foarte uşor din
luptă printr-un baraj de săgeţi îndreptat atât împotriva cailor cât şi a echipajului; necesitatea
unui echipaj antrenat atât pentru viteză cât şi pentru stabilitate în tragerea cu arcul de pe o
platformă mobilă; ineficienţa după impactul iniţial – carul putând fi uşor scos din luptă în
urma unui contraatac al cavaleriei sau infanteriei inamice.

In Iliada se descrie un episod , a unui luptator trac cu car : terenul stâncos al Greciei
Antice nu permitea desfăşurarea unei lupte decisive de care de luptă pe un teren plan, chiar
daca acestea sunt atestate aici încă din timpul epocii homerice. Un episod binecunoscut din
Iliada îl reprezintă uciderea viteazului Hector de către Ahile şi târârea trupului celui învins,
legat de carul de luptă al învingătorului, în jurul zidurilor cetăţii Troia.4

Un moment decisiv al decăderii carelor de luptă îl reprezintă Bătălia de la Gaugamela,


între macedonenii conduşi de Alexandru cel Mare şi perşii conduşi de Darius al III-lea.

4
Greenhalg, P A L. Early Greek warfare; horsemen and chariots in the Homeric and Archaic
Ages.  1973, pag.70.

6
Iată cum ne descrie istoricul roman Lucius Flavius Arrianus momentul unui atac al
carelor persane:  „În momentul acesta barbarii lansară carele cosaşe drept înaintea lui
Alexandru, ca să-i spulbere frontul. Numai că speranţele lor nu s-au împlinit, din două motive:
în primul rând, pentru că agrianii şi suliţaşii lui Balacros, care fuseseră aşezaţi înaintea
cavaleriei de elită, începură să tragă în ele de îndată ce le văzură urnindu-se din loc, în al
doilea rând, deoarece conducătorii lor au fost traşi de hăţurile carelor şi aruncaţi jos, ca apoi
carele să se mişte în voie în preajma cailor şi să-i taie. Câteva vehicule trecură totuşi printre
rândurile (macedonene) însă, la apropierea lor, se distanţaseră între ele, conform ordinului
primit, în felul acesta, carele au putut trece neavariate, iar cei împotriva cărora fuseseră
trimise au rămas, la rândul lor teferi, de altfel, şi ele au încăput, în cele din urmă, pe mâna
grăjdarilor armatei lui Alexandru şi a gărzilor regale.”5

Carul de lupta a lui Tutankamon

Fig 6 Wikipedia, enciclopedia liberă

Celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datorează mormântului său din Valea


Regilor de lângă Teba, făcând parte din Noul Regat, dinastia a 18-a, numită și (Epoca de aur a
faraonilor), descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon
5
Lee-Stecum, Parshia (October 2006). "Dangerous Reputations: Charioteers and
Magic in Fourth-Century Rome". Greece & Rome. 53 (2): 224–234. 

7
care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat și nejefuit. Mormȃntul poartă numele KV62,
KV fiind acronimul de la King’s Valley, iar 62 numărul de ordine al mormȃntului descoperit
în Valea Regilor.

Carul egiptean a fost construit cu o combinație de ulm, cenușă și salcie, avand


inaltimea 118 cm si lungimea 250 cm

Fig 7 Wikipedia enciclopedia liberă : Faraonul Thutankamon pe carul de luptă

Carul, corpul nobilimii constituia cea mai puternică parte a armatei egiptene,
conducatorii de cară proveneau din rândurile cele mai înalte, acești ofițeri au dobândit cultura
cărturarilor, precum și pregătirea militară, cei mai dotați au reușit să îndeplinească îndatoririle
cele mai înalte, șefi militari, guvernanți și ambasadori. Proprii fii ai faraonului și-au asumat
îndatoririle (primul conducator al carului faraonilor) și (directorul cailor).

Carul egiptean era alcătuit dintr-o cutie deschisă ușoară, numită corp în care stătea
faraonul: se sprijinea pe două roți, spatele era decorat cu formă de frunze de palmier, spirale și
animale de origine asiatică și ceea ce este remarcabil este că aurul predomina în carele dintre
regii și nobilii egipteni. Această cutie era echipată cu o ruda la care erau înhamati doi cai:
harnașii cailor erau alcătuiți dintr-o bucățică de melc cu o bandă de nas, o cocoșă pe cap cu
pene, un guler format dintr-o curea largă pentru greabăn(coamă), alta curea strânsă pe pieptul
calului și, în sfârșit, cu frâiele.6

6
Littauer, Mary A.; Crouwel, Joost H. Chariots and related equipment from the tomb of
Tutankhamun (Tutankhamun's Tomb Series, 8).

8
Bibliografie

Cotterell, Arthur. Chariot: From chariot to tank, the astounding rise and fall of the
world's first war machine. Woodstock & New York: , 2005

Crouwel, Joost H. Chariots and other means of land transport in Bronze Age
Greece (Allard Pierson Series, 3). Amsterdam:  1981

Crouwel, Joost H. Chariots and other wheeled vehicles in Iron Age Greece (Allard
Pierson Series, 9). Amsterdam: Allard Pierson Museum:, 1993

Greenhalg, P A L. Early Greek warfare; horsemen and chariots in the Homeric and
Archaic Ages.  1973

Kulkarni, Raghunatha Purushottama. Visvakarmiya Rathalaksanam: Study of Ancient


Indian Chariots: with a historical note, references, Sanskrit text, and translation in English.
Delhi: Kanishka Publishing House, 1994

Lee-Stecum, Parshia (October 2006). "Dangerous Reputations: Charioteers and Magic


in Fourth-Century Rome". Greece & Rome. 53 (2): 224–234. 

Littauer, Mary A.; Crouwel, Joost H. Chariots and related equipment from the tomb of
Tutankhamun (Tutankhamun's Tomb Series, 8).

Moorey, P.R.S. "The Emergence of the Light, Horse-Drawn Chariot in the Near-East
c. 2000–1500 B.C.", World Archaeology, Vol. 18, No. 2. (1986), pp. 196–215.
Piggot, Stuart. Wagon, chariot and carriage: Symbol and status in the history of
transport. London

Sandor, Bela I. The rise and decline of the Tutankhamun-class chariot in Oxford


Journal of Archaeology, Volume 23, Number 2, May 2004, pp. 153–175.

Sandor, Bela I. Tutankhamun's chariots: Secret treasures of engineering


mechanics in Fatigue & Fracture of Engineering Materials & Structures, Volume 27,
Number 7, July 2004, pp. 637–646.