Sunteți pe pagina 1din 4

Alchimie superioară

Curs 09 – Gândul

Toată lumea este în căutarea fericirii. Cu toate acestea, cei mai mulţi sunt departe
de a găsi cheia care să le descuie poarta bunăstării şi să-i conducă la acea stare de bine
total, numită fericire. Iar ea este aproape, la îndemâna tuturor, prin deplina conştientizare
a adevăratului sine, Prezenţa „Eu Sunt” care controlează şi determină toate lucrurile.

În jurul vostru este o lume creată de gândurile voastre. Etichetele pe care le puneţi
pe tot ceea ce vă înconjoară sunt cele care vă creează mediul înconjurător. Stările pe care
le creaţi prin gândurile voastre, sunt cele pe care le trăiţi ceas de ceas. Dorinţele voastre
cele mai puternice sunt cele care se materializează. Concluzia: gândurile sunt cele care
creează realitatea. Iar creierul este legătura omului cu Divinitatea, prin undele mentale pe
care le produce odată cu gândurile şi emoţiile sale. Esenţialul este că originea tuturor
trăirilor sunt gândurile. Ele conţin atât energia care transformă substanţa universală, cât şi
informaţia care îi dă forma pe care o poartă gândurile. Atât de simplu este: stăpâneşte-ţi
gândurile şi vei stăpâni Universul!

Întrebarea pe care şi-o pune fiecare, vine firesc: Cum? Făcând primul pas:
conştientizarea acestei imense puteri a gândurilor, precum şi a puternicii inteligenţe care
este Prezenţa „Eu Sunt”. Aduceţi-vă aminte de momentele în care aţi fost animaţi de o
putere care părea mai presus de voi, şi aţi reuşit ceva extraordinar. Părea că Dumnezeu a
fost cel care a acţionat, şi chiar aşa era de fapt: cel care a pus lucrurile în mişcare era
Dumnezeu din voi, Prezenţa „Eu Sunt”. Acea situaţie, sau acele situaţii au fost realizări
punctuale, însă închipuiţi-vă cum ar fi ca Dumnezeu să fie în permanenţă în acţiune în
voi! Să obţineţi tot ceea ce vă doriţi! Să aveţi în permanenţă o stare de bine, de linişte şi
pace! De fapt, în acest moment, ce vă împiedică să aveţi acea stare de bine, de linişte şi
pace? Nu cumva gândurile? Şi gândurile, cine le produce? Nu cumva noi înşine? Iar dacă
captăm cumva gândurile altora, cine hotărăşte dacă le acceptăm sau nu? Tot noi înşine...
Se întâmplă câteodată să le acceptăm inconştient? Bineînţeles! Ce avem de făcut? Să ne
creştem discernământul care, odată „implementat”, acţionează automat ca o pavăză.

O cale sigură pentru a înţelege cu adevărat această imensă putere, este utilizarea ei.
În fiecare moment. Iar instrumentele necesare sunt autocorecţia şi autocontrolul.
Alchimie superioară

Gândurile se materializează atunci când atenţia este menţinută suficient de mult asupra
lor, şi intensitatea energiei ajunge la cota potrivită. Cu cât atenţia este menţinută mai
mult, iar intensitatea este mai mare ( control asupra energiei ), cu atât şansele de
materializare sunt mai mari. Dat fiind că nu există reţete, „dozele” din respectivele
ingrediente se stabilesc prin experimentare ( corectare permanentă ). Prin exerciţiu
constant, se ajunge la abilitatea de a determina automat, exact cât este necesar pentru a
obţine diversele lucruri pe care le dorim. Putem avea absolut tot ceea ce ne dorim!
Universul nu pune niciun fel de limită. Doar noi putem face asta. Nu este nimic rău în a
ne materializa dorinţele, atunci când pentru îndeplinirea lor „lucrează” Dumnezeu în
acţiune din noi, Prezenţa „Eu Sunt”. Atunci când lumea noastră este animată de Prezenţa
„Eu Sunt”, totul de obţine în armonie: nimeni şi nimic nu este prejudiciat. Iar cum
substanţa universală este infinită, nu există limită pentru dorinţele noastre. Condiţia este
să punem atenţia ( energie ) şi intenţia ( informatie ) potrivite.

Iubiţi discipoli, când veţi ajunge să vă controlaţi gândurile, încât să menţineţi


atenţia fixă numai pe dorinţele voastre, şi veţi fi pe deplin conştienţi de imensa putere a
Prezenţei „Eu Sunt”, atunci nimic nu vă mai poate sta în cale. Orice dorinţă aveţi, se
materializează. Asta nu înseamnă că nu vă veţi putea gândi la altceva. Altfel cum aţi
putea duce la îndeplinire tot ceea ce este de făcut zi de zi? Esenţial este să vă amintiţi
mereu de puterea gândurilor şi de cea Prezenţei „Eu Sunt”, Dumnezeu în acţiune în voi.
Iar când vă doriţi ceva, să vă menţineţi atenţia asupra gândului respectiv până când simţiţi
că este de ajuns. În timp, veţi stăpâni pe deplin abilitatea de a doza energia şi de a furniza
informaţia potrivită. Şi fiţi atenţi: s-a demonstrat de mii de ori că numai dorinţele
îndeplinite nu aduc fericirea. Sunt atâţia oameni bogaţi care au tot ce vor, şi cu toate
acestea nu sunt fericiţi. Fericirea vine din înţelegerea şi asimilarea puterii care
materializează dorinţele voastre. Numai aşa deveniţi conştienţi de imensul izvor de putere
din voi înşivă, şi vă identificaţi cu Prezenţa „Eu Sunt”, Dumnezeul din voi care aduce la
îndeplinire voinţa voastră, în deplină armonie universală.

Este important ca autocontrolul să se manifeste şi în calitatea gândurilor,


permanent, pentru a vă menţine vibraţia la cotele la care Prezenţa „Eu Sunt” este activată
la parametrii optimi. Pentru aceasta, de fiecare dată când se întâmplă să gândiţi sau să
spuneţi ceva dizarmonic, spuneţi mantra: Nu, Doamne! Acesta nu este adevărul, căci al
meu „Eu Sunt” este perfect. Eu şterg tot ce a fost prost construit de conştiinţa mea
externă, şi nu accept decât manifestarea perfecţiunii.

Totodată, este bine de spus constant: Eu Sunt puterea deplinului meu


autocontrol, menţinut pentru totdeauna.
Alchimie superioară

Iubiţi discipoli, atunci când veţi înţelege şi veţi asimila complet splendoarea care
se manifestă în voi prin Prezenţa „Eu Sunt”, conştiinţa voastră se va înălţa şi
autocontrolul va fi parte integrantă din fiinţa voastră. Totul se va corecta automat, fără să
vă daţi seama, exact aşa cum respiraţi. Însă pentru a ajunge acolo, este nevoie de
determinare şi disciplină pentru a aplica „instrucţiunile de utilizare”. Nivelul de conştiinţă
atins astfel, va transforma realitatea voastră externă, aducând-o aproape de înaltele sfere
ale planurilor superioare. Este de reţinut că acolo unde este conştiinţa voastră, acolo
sunteţi şi voi, căci „Eu Sunt” este peste tot.

Conştiinţa eliberatoare transcende timpul şi spaţiul. Aceste noţiuni, de timp şi


spaţiu sunt doar creaţii ale lumii exterioare. Eliberarea vine când ele nu mai sunt
constrângeri pentru voi, căci planurile superioare sunt libere de timp şi spaţiu. Iar cei care
ating Lumina, trăiesc constant în aceste înalte sfere. Nu înseamnă însă că ne vom
desprinde de Pământ, sau că vom fi rupţi de realităţile de zi cu zi. În niciun caz. Vom fi
doar conştienţi de imensa putere pe care o avem la dispoziţie, o folosim, obţinem tot ceea
ce ne dorim şi astfel tot Universul devine una cu noi, aducându-ne acea stare de plinătate
numită „fericire”.

Faceţi următoarea afirmaţie pentru a vă cultiva măiestria şi pentru a vă înălţa


conştiinţa: Prin puterea cercului electronic pe care eu l-am creat în jurul meu, eu nu
mai pot fi afectat/ă de îndoieli şi temeri. Eu menţin cu veselie al meu sceptru, eu
pătrund în oricare din înaltele sfere pe care le vreau, păstrând nivelul vibraţional
atins acolo. Prin această afirmaţie spusă conştient, păstrând atenţia trează la fiecare
cuvânt rostit din această adevărată formulă magică, veţi atinge libertatea nelimitată de a
acţiona în oricare din planurile pe care le veţi alege.

Atenţie foarte mare la ceea ce gândiţi! Dizarmonia nu are ce căuta printre


preocupările voastre! Evitaţi să îi judecaţi pe alţii, să fiţi răutăcioşi, să comentaţi defectele
cunoscuţilor voştri, căci aceasta înseamnă dizarmonie, şi calificare distrugătoare a
substanţei universale. Fiecare gând, fiecare vorbă, îşi aduce aportul energetic în Univers.
Creaţia dizarmonică poluează. Atât interiorul cât şi exteriorul. Orice amintire neplăcută,
readusă în conştient, dacă nu este transmutată, poluează. Fiţi mereu atenţi la ceea ce
gândiţi, până în momentul în care autocontrolul şi autocorecţia devin automatism.
Fixaţi-vă atenţia numai pe ceea ce este pozitiv. Uitaţi-vă numai la Lumină, căutaţi
Adevărul sinelui vostru real, şi fiţi convinşi de puterea din interiorul vostru. Cu alte
cuvinte, fiţi conştienţi de puterea şi inteligenţa Prezenţei „Eu Sunt”.

Păstraţi această cale, şi ea vă va aduce eliberarea de constrângerile lumii externe,


în care depindeţi de unii şi alţii, şi sunteţi la cheremul celor care par a vă oferi ceea ce vă
Alchimie superioară

doriţi. Totul este în gândurile voastre! Aduceţi-le la esenţa divinităţii, şi divinitatea va fi


la dispoziţia voastră, cu tot ce vă doriţi!

S-ar putea să vă placă și