Sunteți pe pagina 1din 78

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de stiinte

Specializarea Psihologie

Lucrare de liceenta
Dezvoltarea personalitatii adolescentului
delincvent
- Sibiu, 2006 -

Cuprins

Cap.1 Introducere.............................................................................................................3

Cap.2 Adolescenta...........................................................................................................5

2.1 Definire, Caracteristici,Concepte................................................................................5

2.2. Instabilitatea afectiva si comportamentala..............................................................10

Cap.3 Dimensiunea Socialǎ.............................................................................................14

3.1 Socializarea si integrarea sociala a adolescentului..................................................17

Capitolul 4 Delincventa juvenila.......................................................................................20

4.1 Forma Comportamentului deviant............................................................................20


4.2. Delincventa juvenila: definire,caracteristici si concepte..........................................24

4.3. Conceptii si teorii în evolutia cauzelor delincventei juvenile................................28

4.3.1 Factori psiho-sociali implicati în etiologia delincventei juvenile............................28

4.3.2 Teorii explicative în domeniul delincventei juvenile.............................................29

4.3.2.1 Teorii biologice...................................................................................................31

4.3.2.2 Teoriile psihologice..........................................................................................32

4.4. Trǎsǎturi caracterice ale personalitatii delincvente...........................................38

Cap. 5 Metodologia cercetarii........................................................................................46

5.1 Tema Cercetǎrii........................................................................................................46

5.2 Obiectivele cercetarii:...............................................................................................46

5.3. Elaborarea instrumentelor.......................................................................................47

5.4 Descrierea instrumentelor cercetarii........................................................................50

Cap 6. Concluzii............................................................................................................71

Cap 7. Documentatie....................................................................................................72

Cap.1 Introducere

Maturizarea înseamna structurarea identitatii, care identitate presupune interiorizarea


comportamentelor si valorilor comunitatii, ale adultilor. Conflictul dintre valorile copilariei, în mare
parte apartinând si creativitatii, si valorile maturitatii, impuse de societate, favorizeaza depasirea
barierelor conventionalismului social. Creativitatea este o constructie de noi structuri si în acelasi timp
un proces de destructurare. Ea presupune spargerea modelelor cunoscute de comportament, de
gândire, depasirea barierelor impuse de traditiile sociale, gasirea unor sisteme noi de evaluare a valorii
obiectului etc. Schimbarea caleidoscopica a lumii o resimtim uneori cu încântarea copilariei, alteori
dureros. Atunci când ne confruntam cu necunoscutul, cu situatii aparent fara iesire, traim un sentiment
de teama, care devine din ce în ce mai acut. Blocajul creat de neputinta poate fi înlaturat apelând la
creativitatea pe care, într-o masura mai mare sau mai mica, o are fiecare dintre noi.

Adolescenta suscita un viu interes datorita semnificatiei deosebite a proceselor care o


definesc, ca trecere de la copilarie, considerata o vârsta a dependentei, la vârsta adulta care este etapa
de maxima productivitate a personalitatii.

Scopul prezentei lucrari este acela de a sublinia faptul ca problematica delincventei


juvenile nu este deloc una simpla, care poate fi redusa la o singura perspectiva explicativa, fie ea
psihologica, sociologica, biologica, culturala sau de alta natura. Fenomenul delincventei juvenile
capata o complexitate deosebita prin factorul uman implicat. Ma refer aici atât la persoana care a
savârsit o infractiune cât si la victima acesteia.

Zilnic mass media prezinta cazuri de adolescenti care au comportamente infractionale.


Jurnalele de stiri, dar si articolele din presa scrisa abunda în cazuri de adolescenti care comit fapte
abominabile, socante, care ne oripileaza. Poate ca avem tendinta de a-i eticheta simplu: delicventi sau
infractori, fara sa stam prea mult pe gânduri. Nu trebuie însa sa uitam ca indiferent de fapta savârsita
vorbim tot despre oameni, care dupa ce îsi vor ispasi pedeapsa se vor întoarce în societate, alaturi de
noi. Ce se întâmpla daca îi privim doar ca pe niste criminali si nu ca pe oameni cu anumite
particularitati? Încercam sa îi ajutam sau nu? Credem ca nu putem sa mai facem nimic pentru ei?

Un individ este în realitate o unitate vie, în permanenta dinamica, suferind în fiecare moment
influentele mediului social, care îl schimba continuu. Pe de alta parte, infinita varietate a indivizilor
umani permite realizarea unor combinatii de trasaturi la fel de variate, ceea ce face practic, pe planeta
noastra, ca nici un om sa nu semene cu altul.

Datorita faptului ca personalitatea umana e foarte complexa, greu de descifrat si fiecare om e


diferit, unic am evitat generalizarea trasaturilor adolescentilor delincventi pe care i-am cunoscut si cu
care am lucrat. Bineînteles ca exista trasaturi comune unora dintre ei, dar nu trebuie sa uitam ca ceea
ce ne diferentiaza sunt micile noastre particularitati pe care nu trebuie sa le ignoram. Ele ne fac unici.
Acestor trasaturi le trebuie acordata o importanta deosebita.
Am ales aceasta tema pentru ca am vrut sa cunosc persoana, omul care a comis fapta. Cum
este el, ce particularitati are? Ce l-a determinat sa comita infractiunea? Ce a simtit în momentul
comiterii faptei? Daca ar putea da timpul înapoi ar proceda la fel? Simte ca se poate reintegra în
societate?

Obiectivele acestei cercetari sunt:

- identificarea caracteristicilor subiectilor supusi analizei;

- identificarea factorilor psihosociali care au putut determina adolescentii sa


savârseasca fapte indezirabile;

- surprinderea disfunctionalitatilor institutiilor, agentilor de socializare a


adolescentilor(familie, scoala, grup de prieteni);

Principalul instrument de cercetare utilizat în investigatia privind dimensiunile în constituirea


personalitatii adolescentului delincvent a fost studiul de caz. Acesta a cuprins un numar de 5 subiecti
cu vârste cuprinse între 16 si 18 ani.

Cap.2 Adolescenta
2.1 Definire, Caracteristici,Concepte
Adolescenta reprezinta o etapa distincta în evolutia individului care se situeaza între
copilarie si tinerete, prezentând aspecte caracteristice în plan biologic si psihosocial, fiind
dependenta în desfasurarea ei de factori biologici ereditari, sociali, culturali si educationali.
Sociologic, adolescenta este privita prin prisma integrarii culturale si sociale, prin formarea unor
grupuri de adolescenti cu preocupari comune si culturi specifice (subcultura adolescentina). Grupurile de
adolescenti sunt unite, coezive exercitând o puternica influenta asupra membrilor, promovând
tendinta acestora de a chestiona si descoperi valorile.

Ultima si cea mai complexa etapa a dezvoltarii copilului este adolescenta, etapa a conturarii
individualitatii si a începutului de stabilizare a personalitatii care marcheaza încheierea copilariei si
trecerea spre maturizare. Transformarile fizice si psihice care apar în aceasta perioada, schimbarile în
atitudi 858r1718i ni si conduita, la fel ca si problemelor ridicate parintilor si familiei, fac din
adolescenta cea mai sensibila faza de evolutie spre viata adulta.
Este o faza de restructurare afectiva si intelectuala a personalitatii, un proces de
individualizare si de metabolizare a trasformarilor fiziologice legate de integrarea corpului sexuat.
Este greu de precizat, la ora actuala, sfârsitul adolescentei câta vreme numerosi adolescenti îsi
prelungesc procesul de personalizare.

Psihologic, ea se caracterizeaza prin cresterea dezvoltarii intelectuale, hipersensibilitate,


aparitia unor conflicte motivationale si afective.

Sociologia studiaza adolescenta si din punctul de vedere al fenomenelor înscrise în


categoria delicventa juvenila, urmarind conditiile si cauzele producerii acestora, descoperirea
unor modalitati formale si informale de prevenire a manifestarilor predelicvente si delicvente
(Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, 1998, p. 8).

Ca perioada de tranzitie între copilarie si maturitate, adolescenta se caracterizeaza printr-


o serie de trasaturi generale si specifice care conditioneaza si determina procesul de cristalizare
a personalitatii tânarului.

Incluzând indivizi a caror vârsta este cuprinsa între 13-14 ani si 18-19 ani (desi exista
autori care extind aceasta vârsta pâna la 25 ani - adolescenta târzie), adolescenta cuprinde doua
subperioade principale, aflate una în succesiunea celeilalte:

a. preadolescenta — între vârsta de 13-14 - 16 ani - caracterizata prin


stabilizarea maturitatii biologice si dobândirea unei individualitati mai
nuantate;

b. adolescenta propriu-zisa sau "marea adolescenta" - cuprinzând vârsta


de 16 –18/19 ani si caracterizata prin fundamentarea principalelor
trasaturi de caracter si stratificarea intereselor profesionale.

Maurice Debesse (1970) opereaza o alta clasificare:

a. adolescenta pubertara, cuprinzând copiii pre si puberi;


b. adolescenta juvenila, care include perioada
coerspunzatoare postpubertatii;

c. tineretea propriu-zisa, ca etapa a postadolescentei si care înglobeaza


tinerii între 17-22 ni sau 17-25 ani.

Limitele cronologice si etapizarea pe cicluri de dezvoltare sunt însa discutabile si nu


exista criterii precise care sa ofere o clasificare invariabila si admisa unanim. Vârsta nu
reprezinta în sine un criteriu, deoarece dezvoltarea biologica apare dependenta de factorii
sociali, astfel, maturitatea depinde în buna masura de etaloanele societatii care o defineste.

Daca în pubertate se înregistreaza un puseu de crestere, în perioada adolescentei se


produce o dezvoltare intensa în plan psihic si se stabilizeaza structurile de personalitate.

În plan psihologic, transformarile sunt extrem de rapide, spectaculoase si de maxima


complexitate cu salturi la nivelul unor functii, cu evolutii mai lente la nivelul altora. Diversitatea
dezvoltarii psihice genereaza noi conduite si noi modalitati de relationare cu cei din jur, forme
originale de întelegere si adaptare.

Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotriva, tensionat, adeseori cu


existenta unor conflicte si trairi dramatice, cu framântari interne pentru gasirea surselor de
satisfacere a elanurilor, a aspiratiilor si cu tendinta de a evita teama fata de piedicile ce se pot ivi
în realizarea proiectelor sale de viitor. Adolescentul este un nonconformist si un luptator activ
pentru îndeplinirea dorintelor sale, un original în adoptarea solutiilor urmarite, în modul de a
privi si de a se adapta la lumea înconjuratoare.

Acestea sunt o parte din motivele pentru care adolescenta este atât de controversata de o
serie de specialisti, fiind considerata ca o perioada de "criza" (Emil Verza, Florin Emil Verza,
2000, p. 94).

Criza adolescentei se refera, pe de o parte, la negarea de catre adolescent a identitatii sale


în calitate de copil si, pe de alta parte, la revendicarea unei noi identitati, care sâ-l plaseze în
lumea adultului.
Fiind o perioada de dependenta economica si afectiva, care se opune participarii active
cu drepturi depline la exigentele normative ale vietii sociale, adolescenta reflecta atât
particularitatile climatului familial si educational, cât si transformarile complexe ale mediului
social.

O serie de cercetari au evidentiat faptul ca aceasta "criza" nu este un produs exclusiv al


adolescentei, ci al conditiilor noi de viata din societatile industrializate si al modelului cultural
în care traieste tânarul.

Jean Rousselet (1969, p. 41) surprinde 3 forme de conduita mai importante care se
produc din dorinta adolescentului de a se afirma si de a fi unic în felul sau:

- conduita revoltei - prin care adolescentul refuza ostentativ ceea ce a învatat sau i
s-a impus sa învete, adopta atitudini negativiste, contrazice pe altii fara temei, îi
ironizeaza, utilizeaza un limbaj iesit din comun cu atitudini pline de ironie;

- conduita închiderii în sine - din care transpare o autoanaliza si cenzurare severa


a sentimentelor, a atitudinilor si actiunilor, a introspectiilor pentru cunoasterea de
sine, si disecarea comportamentelor altora, lansarea într-o reverie care poate duce
la îndepartarea de realitate si închiderea în sine;

- conduita exaltarii si afirmarii - prin care se cauta confruntarea cu altii pentru a-si
verifica propriile capacitati fizice, intelectuale si afectiv-motivationale adoptând
atitudini extreme fata de tot ceea ce dispretuieste sau nu se încadreaza în vederile
sale.

Pe lânga conduitele normale, care denota dimensionarea echilibrului si adaptarii


adolescentului, pot aparea conduite amorale, ce se caracterizeaza prin exprimarea ostilitatii,
negativismului, nonconformismului bazat pe ignoranta, pe încalcarea unor reguli din
necunoasterea lor sau din nerealizarea implicatiilor cu care se pot solda asemenea atitudini, si, în
fine, conduite imorale când încalcarea normelor si regulilor sociale se face în cunostinta de
cauza sau deliberat. Ca urmare a desfasurarii unor astfel de conduite, se constituie acceptorii
morali, care pot duce la conflict si frustrare ce se evidentiaza în roluri si statute sociale. Când
conflictul si frustrarea îmbraca forme acute si când se prelungesc în timp încât adolescentul
traieste anxios si dramatic relatiile sale cu cei din jur, intervin o serie de manifestari ce cad sub
incidenta unor comportamente structurate dupa urmatoarele tipuri de personalitate:

- a imaturitatii psihice, când adaptarea este dificila, greoaie, lipsita partial de


realism si cu actiuni infantile;

- a dezvoltarii disarmonice dominate de actiuni instabile, labilitate afectiva,


impulsivitate, brutalitate, negativism, atitudini nonconformiste, egoism,
nesociabilitate, ostilitate fata de cei din jur;

- a evolutiei astenice ce poate fi de natura cerebrala, somatogena sau psihogena în


care domina forme de handicap cu caracter reactiv, prin vulnerabilitatea
persoanei la diferite situatii;

- a evolutiei psihopatice sub forma epileptoida, schizoida, isterica, ce contin o


mare doza de labilitate afectiva si tendinte spre manifestari delicventuale si
infractionale.

Adolescentul ramâne înca în buna masura, dependent de familie, dar se straduieste tot
mai mult sa iasa de sub tutela ei. Situatiile extreme cum ar fi un climat prea indulgent sau
neglijent, ca si al unuia prea rigid cu interdictii exagerate, nu faciliteaza dobândirea autonomiei
personale, deoarece se mentin situatiile tensionale si se reduc motivele pentru o implicare activa
a adolescentului în propria sa socializare. Posibilitatile reduse de adaptare si de integrare,
neputinta adolescentului de a se racorda la structurile social-profesionale si frecventele esecuri,
insuccese, dezamagiri, anxietati, pot genera comportamente nefaste, deviante, de eliberarea de
structurile socializatoare în care se simte un inadaptat (E. Verza, F.E. Verza, 2000, p. 98).

Servind multa vreme ca explicatie generala a oscilatiei personalitatii între normal si


"patologic" si a tendintelor de devianta constanta a comportamentului, notiunea de "criza" a
adolescentei se refera de fapt la trasaturile psihologice contradictorii ale etapelor de dezvoltare a
personalitatii, care la unii adolescenti se manifesta mai accentuat decât la alti. Variind în functie
de mediul social si de conditiile de viata ale adolescentului si reflectând tensiunile adaptarii sale
la un nou status social (cel de adult), criza adolescentei, pe care unii autori o apreciaza ca
manifestându-se între 14 - 16 ani la baieti si între 12-14 ani la fete, apare deseori pe fondul unei
instabilitati a personalitatii, manifestata afectiv si comportamental, si pe fondul unei identificari
negative a adolescentului cu normele si valorile etice. Revoltându-se contra "tabuurilor" si
interdictiilor care i s-au impus în perioada copilariei, viitorul adult îsi formeaza o constiinta
normativa si motivationala orientata catre negarea si respingerea modelelor adultului si, implicit,
cautarea si afirmare unor modele culturale contestatare proprii, însotita de modificarea
inteligentei, a afectivitatii si personalitatii. Criza are o veritabila perioada de "moratoriu
psihosocial" (Fred Mahler, 1983) în cursul careia se formeaza adevarata constiinta morala si
când are loc îndepartarea fata de parinti, revolta contra interdictiilor scolare, formarea unor noi
imagini despre sine, dezvoltarea unor prietenii idealizate cu parteneri de aceeasi vârsta, precum
si aparitia unor multiple conflicte interne si externe.

Stanley Hall si M. Debesse subliniaza ca adolescenta este o perioada de dezechilibrare


care este însotita de aparitia unei atitudini de opozitie fata de mediul scolar si familial si, în
general, fata de orice autoritate, atitudine, prin care tinerii cauta sa-si manifeste independenta
personalitatii lor si sa-si dobândeasca constiinta de sine.

Dupa cum remarca J. Piei criza adolescentei "variaza sensibil de la un individ la altul si
în diferite societati sau medii socioculturale: la unii adolescenti aceasta criza este putin marcata
si nu se deruleaza decât o scurta perioada, în timp ce pentru altii criza dureaza mai mult,
caracterizându-se printr-o reactie violenta si spectaculoasa (evaziune din familie si scoala,
opozitie manifesta, rebeliune). Pe de alta parte, manifestarile acestei vârste pun în evidenta o
serie de trasaturi psihologice contradictorii, timiditate sau încrederea în sine, cautarea
originalitatii sau conformism, entuziasm sau apatie, egocentrism sau altruism, obedienta si
revolta, independenta si imitatie.

În concluzie, conform opiniei autorilor E. Verza, F.E. Verza (2000, p. 104), adolescentii
traverseaza urmatoarele etape principale ale identificarii personalitatii si comportamentului:

- cristalizarea vietii interioare si a constiintei propriei identitati, prin tendinte de


interiorizare si introspectie, de analiza si autoanaliza, a starilor traite;
- instalarea constiintei maturizarii si a aspiratiilor de a fi adult, printr-o raportare
pertinenta a însusirilor proprii la conduitele celor din jur:

- mentinerea si chiar accentuarea în unele împrejurari a conduitelor de opozitie,


de teama, de conflict si frustrare, prin zbaterea spre câstigarea independentei si
autonomiei personale;

- cresterea simtului de responsabilitate, de datorie si proiectia personalitatii în


devenirea si afirmarea sociala, culturala, profesionala;

- maturizarea personalitatii si elaborarea de comportamente integrative, bazate pe


cresterea fortei intelectuale, volitive si motivationale, prin trairea experientelor
afective si cognitive care fac posibila integrarea cultural-sociala si circumscrierea
în cadrul originalitatii atât de râvnite;

- dezvoltarea capacitatii de autocontrol si stapânire de sine, prin


exercitarea unor conduite de sacrificiu si proiectarea aspiratiilor pentru servirea
cauzelor generoase.

2.2. Instabilitatea afectiva si comportamentala

Problematica adolescentei a fost si continua sa fie tema de predilectie a numerosi


cercetatori si specialisti din domeniul psihologiei, pedagogiei, eticii, sociologiei, dreptului
familiei etc, întrucât reprezinta una dintre cele mai importante faze-ale dezvoltarii umane,
marcata prin diferentiere si individualizare, prin nevoia permanenta a adolescentului de a se
adapta si integra într-o lume care sa corespunda aspiratiilor sale.

In perioada adolescentei, o data cu amplificarea si complicarea relatiilor sociale, viitorul


adult se gaseste confruntat cu multiple situatii contradictorii, generate de prelungirea
dependentei sale fata de mediul familial si de dorinta puternica de afimare a identitatii sale în
viata sociala. Nemaifiind copil, dar nedevenind înca adult, adolescentul resimte o necesitate
puternica de a savârsi gesturi si acte care sa-i confere constiinta autonomiei si sentimentul
asimilarii unor conduite noi si originale fata de cele precedente. În asemenea comportamente
contrastante, care opune activitatile copilaresti si gesturile mature, conflictele interne si cele
externe, se pot descifra cel mai bine cauzele savârsirii unor acte cu caracter deviant.

Abandonul scolar sau fuga de acasa trebuie privita si prin acesata perspectiva, a
încercarii adolescentului de a se sustrage dependentei sale fata de parinti si tendintei de a evita
rigorile vietii socializate.

Imaturitatea, refularea afectivitatii, egocentrismul, sentimentul de injustitie, indisciplina,


renuntarea la sarcinile impuse de familie si scoala, ostilitatea fata de sanctiuni sunt numai câteva
din conduitele care sunt specifice perioadei de oscilatie între statusul de adult si pozitia de copil,
antrenând tinerii în savârsirea unor acte deviante nesanctionabile penal.

Instabilitatea se manifesta în aria sensibilitatii afective ca si în cea atitudinala si


comportamentala, fiind atât produsul structurii individuale (al predispozitiilor constitutionale
tipului ale sistem nervos), cât si rezultatul unor dificultati adaptive aparute în cadrul relatiilor
interpersonale familiale sau al proceselor de integrare în scoala.

Tendintele catre instabilitate apar amplificate în cazul familiilor dezorganizate,


caracterizate prin spirit de dezordine, conduite antisociale si deficit afectiv, contribuind uneori la
agravarea comportamentului deviant si la transfomarea sa în comportament delicvent propriu-
zis. În ansamblul lor sentimentele de nesiguranta, insecuritate si labilitate a structurii
personalitatii, care caracterizeaza instabilitatea afectiva si comportamentala a tânarului nu
trebuie interpretate ca factori determinanti ai unei conduite delicvente. Pentru stabilizarea unei
asemenea conduite este necesara asocierea altor factori negativi din mediul familial si
extrafamilial si metinerea unei disarmonii puternice între diferitele laturi de dezvoltare a
personalitatii adolescentului.

La nivelul dezvoltarii psihice remarcam modificari importante: evolutia sensibilitatilor,


progrese în memorie, o mai mare operativitate a gândirii (care devine mai flexibila, logica,
utilizeaza sistematizarea, inductia, deductia, analogia, clasificarea dupa mai multe criterii;
expunerea e controlata critic, e folosita argumentatia logica, se dezvolta arta gândirii si a
discutiei - se remarca în special placerea pentru discutia în contradictoriu), creste randamentul
activitatii intelectuale, evolueaza limbajul vorbit si scris (dar, în acelasi timp, în medii informale
limbajul poate fi neglijent, impregnat de voite vulgarisme si agramatisme, ceea ce denota un
teribilism; creste interesul pentru limbi straine), imaginatia si creativitatea se dezvolta foarte
mult, având note originale (ce se pot manifesta în arta - literatura, muzica, pictura, sculptura,
etc.-, în domeniul tehnicii, dar si în reverie si vis), la fel si latura afectiva (cu trei directii mai
importante : dezvoltarea sensibilitatii si a conceptiei morale; cresterea si afirmarea constiintei de
sine, ca mobil al dorintei de a fi independent; erotizarea în continuare a vietii afective),
interesele se diversifica (pasiune pentru sport, lectura, muzica, dans, pentru diverse modalitati
de petrecere a timpului liber. E posibil ca randamentul scolar sa scada, sa se manifeste preferinte
pentru anumite materii, în special în perspectiva orientari scolare si profesionale). În ce priveste
comportamentul adolescentin si viata sociala, aici lucrurile sunt extrem de complexe. în
descrierea relatiei cu adultii - si în special cu parintii - credem ca e semnificativ urmatorul pasaj
preluat din LBauman si R.Riche (1995, p. 12): " Crezând ca nici un adult nu îi poate întelege si
temându-se sa-si dezvaluie cele mai launtrice nedumeriri unor oameni care nu-i pot si nu vor
întelege, adolescentii tind sa devina secretosi (fiindca se tem de amestecul celor care nuîi pot
întelege cu adevarat); laudarosi (deoarece, sarjând, poate vor reusi sa îi pacaleasca pe ceilalti,
facându-i sa-i creada stapâni pe viata lor sau poate autoconvingându-se chiar pe ei însisi ca sunt
stapâni); deprimati (fiindca de cele mai multe ori nimic nu pare sa iasa bine); rebeli (pentru ca
parintii par mereu sa aiba reguli care fie contravin vietii lor tumultoase, fie nu se aplica);
sfidatori (caci acesta e singurul mod pe care-l cunosc pentru a-l convinge pe parinti sa-f lase în
pace) si chiar evazivi (dat fiind ca înfruntarea directa e prea neplacuta si poate pricinui mai
multa durere de moment decât cred ei ca pot suporta).

L.Bauman si R.Riche (1995) au evidentiat o serie de comportamente si interese specifice


adolescentilor, rezultate din bogata experienta de consiliere si mediere între parinti si
adolescenti. Acestea sunt : asa -zisa iresponsabilitate adolescentina (care în majoritatea cazurilor
se datoreaza faptului ca parintii îi trateaza ca pe niste copii, nu le permit sa fie responsabili
deoarece nu sunt facuti raspunzatori de propriile comportamente, în sens real); furia si
manifestarea ostilitatii, a iritabilitatii (ce se pot naste din diferite frustrari); mintitul (din dorinta
de a evita neplacerile sau a le amâna, pentru a nu spune tot adevarul, pentru a-si crea sau sustine
o anumita reputatie, pentru a atrage atentia, etc); plictiseala (ei cred ca ar trebui sa se distreze
sau sa faca ceva deosebit tot timpul si nu stiu înca faptul ca fiecarui om i se întâmpla uneori sa
fie plictisit, retragerea temporara din anumite activitati e perceputa ca plictiseala, poate fi o
scuza a timidului pentru a nu avea anumite contacte sociale, o reactie declarata fata de o situatie
sau atitudine fata de care nu-si poate manifesta adevaratele sentimente); rezultate scolare proaste
(apar preocupari noi, vor sa atraga atentia, pot fi efectul unei situatii familiale indezirabile, pot fi
atrasi doar de anumite materii, etc); lipsa de comunicare cu parintii (din dorinta de
independenta, de intimitate, de a se descurca singuri, dintr-o lipsa de afectiune din partea
familiei - reala sau resimtita ca atare de adolescenti, etc); atractia fata de anumite medii mai
mult sau mai putin nocive (de exemplu în care se consuma alcool sau droguri); singuratatea
(deoarece nu cred ca au interese comune cu altii, nu au gasit înca grupul potrivit, au o perioada
pasagera de singuratate, calitatea de adolescent - victima, timiditatea, etc); probleme legate de
atractia sexuala si viata sexuala (datorate maturizarii treptate biologice si psiho-afective).

Adaptarea si integrarea în diferite grupuri poate fi o modalitate importanta de socializare.


Ei cauta puterea grupului, afirmarea de sine, recunoasterea din partea grupului, încearca sa-i
înteleaga pe ceilalti si vor sa fie întelesi de acestia, cauta securitate emotionala, sprijin, ajutor.

Prieteniile si grupurile formate din tineri de aceeasi vârsta ofera adolescentilor


satisfacerea unor nevoi sociale ca cea de cautare a unei noi identitati, nevoia sporita de
afectivitate, de schimbare si securitate.

Prin urmare putem concluziona ca adolescenta este o perioada în care domina conflictul
de autoafirmare, de dobândire a unui status-rol, de aspiratie vocationala, se construieste
conceptia despre lume si viata, se formeaza atitudini, are loc maturizarea biologica, afectiva,
volitiva, motivationala si morala, stabilirea de relatii sociale si integrarea sociala.

Cap.3 Dimensiunea Socialǎ

Omul, prin natura sa existentiala este o fiinta sociala. Oamenii, indiferent de treapta de
dezvoltare a istoriei, nu au trait în singuratate, separati, izolati unii de ceilalti decât în conditii cu
totul exceptionale si de scurta durata.

Coeziunea, stabilitatea si functionalitatea oricarei societati se întemeiaza pe un


ansamblu de norme, valori, reguli, obligatii, interdictii si practici sociale care alcatuiesc
împreuna ordinea sociala.
Marioara Petcu (1999, p. 43) defineste norma sociala ca fiind o “regula de conduita sau
modul standard de comportament, definit prin asteptarile sau consensul unui grup social fata de
modul si regulile socialmente admise prin care trebuie sa se manifeste acel comportament.”

Desfasurarea normala a vietii în societate (conceputa ca mod de viata “împreuna,” “în


comun”, “în tovarasie” a indivizilor), adica o desfasurare a vietii si activitatii oamenilor fara
conflicte, perturbari si dezechilibre s-a constatat (într-un mod cvasiunanim) ca nu este posibila
decât prin respectarea unui minim de norme sociale , adica un minim de prescriptii , de reguli
privind modul concret de comportare a indivizilor în grupul social sau societatea în care traiesc.

Indiferent de modul în care ordinea sociala se impune indivizilor , mecanismul prin care
se poate asigura îl reprezinta normele sociale, conceptul de norma semnificând un “model ,
regula, prescriptie care reglementeaza comportamentul indivizilor , grupurilor, organizatiilor,
colectivitatilor. ” (Catalin Zamfir, Dictionarul de sociologie, 1993, p.287 )

Pentru a asigura ordinea sociala si a reglementa comportamentul indivizilor din cadrul


grupurilor sociale, a societatii în general, fiecare societate îsi elaboreaza un “sistem valoric-
normativ” a carui respectare conduce la integarea indivizilor in societate.

Reprezentând în esenta standarde sau etaloane de comportament social , normele sociale


sunt extrem de diverse (morale, economice, juridice, religioase, estetice, stiintifice, etc.) fiind
elaborate în anumite forme si emanând de la diferite instante , agenti sau grupuri sociale.

Normele sociale contribuie la rationalizarea vietii sociale asigurând sistemul de drepturi,


obligatii si interdictii ce materializeaza diferitele scopuri , idealuri sociale si interese.Asigurând
predictibilitatea comportamentelor si actiunilor sociale , normele contribuie, în final, la evitarea
conflictelor si tensiunilor prin limitarea reciproca a drepturilor si obligatiilor indivizilor si
grupurilor sociale.

În societatea actuala , moderna , ordinea sociala este dublata de o ordine juridica (sau de
drept) , aceasta semnificând si incluzând un sistem ierarhizat de norme, reguli si prescriptii care
reglementeaza actiunile indivizilor pe baze normative , elaborate de o autoritate legala si
legitima.
Cercetarile antropologice si sociologice au demonstrat ca în societatea umana se
manifesta o mare diversitate culturala , cultura fiecarei societati fiind o îmbinare unica de
norme si valori , fapt ce este explicat sub diverse unghiuri si perspective de diferitele teorii pe
aceasta problema.Pe de alta parte, se constata ca problemele comune pe care mediul
înconjurator le ridica întregii specii umane au creat asa-zisele “ universalii culturale”( trasaturi
generale întâlnite în toate culturile , cum sunt sporturile atletice , cooperarea în munca ,
folclorul, ceremoniile funerare , muzica , medicina, etc.). Este evident ca aceste elemente
reprezinta doar trasaturi generale, continutul lor diferind de la o cultura la alta.

Consideram ca este oportun sa subliniem ca diversitatea culturilor (ca îmbinare originala


de norme si valori ) va genera reguli juridice diferite de la o societate la alta si chiar în cadrul
aceleiasi societati de la o epoca la alta, subsistemul juridic al unei societati integrându-se si
evoluând în raport de evolutia societatii globale.De ce unii indivizi respecta normele si valorile
sociale, adoptând comportamente conforme cu ele , iar altii le încalca ?

Normele si valorile pe care le împartasesc majoritatea membrilor societatii sunt


considerate ca normale , vorbind deci de o stare de “normalitate” . Prin aceasta întelegem
“starea unui sistem de conformitate cu un sistem de valori si norme pe care el însusi sau un
subiect evaluator din exterior le-a formulat. ” (Catalin Zamfir, Dictionarul de sociologie, 1993,
p. 289).

În sens general, conformitatea reprezinta o tendinta a comportamentului indivizilor de a


respecta normele unei societati, de a fi în concordanta cu regulile prescrise ale grupului si cu
asteptarile acestuia.

În opinia Marioarei Petcu (1999, p.48) conformitatea reprezinta “compatibilitatea


comportamentelor cu asteptarile unui grup social , concretizate în elaborarea unor raspunsuri
normale , prescrise de norma. ”

Reprezentând într-o anumita masura o imitatie voluntara a modurilor prevalente de


actiune sociala , conformitatea nu este numai o proprietate a comportamentului individual , ci si
a celui social deoarece reprezinta o multiplicare la nivel colectiv a conduitelor membrilor
societatii.” (S.M. Radulescu , 1991, p. 45)
Consideram ca este necesar sa atragem atentia asupra deosebirii dintre conformitate si
conformism ( care consta în acceptarea mecanica a normelor si valorilor unui grup , împotriva
convingerilor proprii ale individului).

Indivizii umani se conformeaza normelor sociale datorita unor ratiuni diverse , dintre
care enumeram:

1. respectarea normelor sociale, inclusiv a celor juridice este considerata de catre


indivizi o cale, un mijloc de a obtine “recompensele” pe care le asteapta de la
societate : respect, prestigiu social, promovare în munca, prietenie, câstig
material, etc. ;

2. prin procesul de socializare indivizii au interiorizat normele si cerintele legilor,


iar acest proces de socializare în raport cu ordinea normativa si de drept a fost
atât de eficient încât modurile de comportament cerute de norme si legi au
devenit obisnuinte ;

3. indivizii umani se conformeaza de teama sanctiunilor negative care atrag dupa


ele teama de ridicol, de pierdere a locului de munca, a respectului si chiar a
libertatii

Pe de alta parte, trebuie sa mentionam faptul ca sensibilitatea societatilor fata de


încalcarea normelor sociale este diferita. În unele cazuri, limitele de toleranta fata de încalcarea
normelor sociale sunt foarte clar delimitate, pe când în altele, dimpotriva, limitele de toleranta
pentru actiunile deviante sunt mult mai largi, manifestându-se un interes relativ mic pentru acest
tip de actiuni.

Respectarea de catre marea majoritate a indivizilor din societate a modelului etico-


normativ si cultural al societatii nu este însa posibila fara interventia unor mijloace de “control”
al comportamentului indivizilor.

În conceptia lui Ion Pitulescu (2000, p.62) controlul social reprezinta un “ansamblu de
procese prin care membrii unui grup se încurajeaza unii pe altii, pentru a tine seama de
asteptarile lor reciproce si pentru a respecta normele pe care si le fixeaza “ .
Pentru a ajunge la starea de “normalitate” de care discutam mai devreme fiecare individ
uman trece printr-un proces de socializare.

3.1 Socializarea si integrarea sociala a adolescentului

Socializarea poate fi definita ca un “proces psihosocial de transmitere –asimilare a


atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei
comunitati în vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. În acest sens,
socializarea este un proces interactiv de comunicare, presupunând dubla considerare a
dezvoltarii individuale si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si
interpretare a mesajelor sociale si dinamica variabila a intensitatii si continutului influentelor
sociale. Socializarea presupune învatarea sociala ca mecanism fundamental de realizare,
finalizându-se în asimilarea indivizilor în grupuri.”(Catalin Zamfir, Dictionarul de sociologie,
1993, p. 354).

Atât în familie, în scoala, cât si în grupul de prieteni sau în alte grupuri sociale de
referinta, copilul de la început si tânarul de mai târziu învata sa se comporte în mod social ,
acumulând gradual , o data cu înaintarea iî vârsta, cunostinte detaliate despre multitudinea de
roluri pe care ceilalti oameni le îndeplinesc în jurul sau, despre cele pe care va trebui sa le
îndeplineasca el însusi si despre modurile de actiune si comportament care îi vor permite sa
dobândeasca, ulterior, o anumita pozitie în societate. « Oferindu-i un model cultural al
comportamentului, grupul si societatea îi dezvolta, totodata, capacitatea de a discerne între
conduite permise sau prohibite, între obiective legitime si ilegitime, între norme si valori
dezirabile si cele indezirabile social.

Contribuind la formarea personalitatii umane si la integrarea individului în viata


colectiva, procesul de socializare implica atât internalizarea valorilor cât si învatarea rolurilor
sociale, împreuna cu îndeplinirea competenta a unor sarcini si actiuni cu caracter colectiv.

Suntem de accord cu autorii care precizeaza ca socializarea este o maturizare, o


dezvoltare progresiva care permite identificarea cu ceilalti, dar care ofera si capacitatea de
personalizare, de afirmare ca personalitate unica.
Personalitatea individului se formeaza deci prin supunerea indivizilor unui proces de
învatare sociala progresiva în cadrul caruia sunt asimilate cunostinte, sunt formate aptitudini si
deprinderi necesare executarii rolurilor sociale derivate din statusurile indivizilor si care ,
implicit, asigura convietuirea în societate.

Consideram ca integrarea sociala se manifesta si ca proces social fundamental,


diferentiat de la o societate la alta, de la un nivel de organizare sociala la altul.

Ordinea sociala si procesul de integrare sociala depind în mare masura de conformitatea


cu normele si valorile sociale de baza, dar în acelasi timp aceasta ordine nu este fixata definitiv,
fiind supusa unor permanente schimbari si transformari.

Notiunea de integrare sociala are o natura pluridimensionala concretizata în aspecte de


factura organizationala, educationala, comunicationala, relationala, atitudinala,
comportamentala.

Neintegrarea sociala (forma negativa a procesului de integrare sociala) se datoreaza fie


unor deficiente de adaptare, fie unor conditii sociale care favorizeaza aparitia unor
comportamente dezintegrative, distructive si disfunctionale pentru stabilitatea sistemului social.
Neintegrarea sociala se caracterizeaza în consecinta printr-un minus de « participare sociala »,
« angrenare », « angajare » si « responsabilizare » a ,reteua raporturilor sociale, în structura
colectivitatii sociale, a grupurilor, conditionata de actul personalizarii sale.

La baza conduitei morale a adolescentilor se afla multiple conditionari normative si


determinari valorice influentate de succesul sau esecul procesului de socializare.

Ca procese sociale fundamentale, socializarea si integrarea sociala asigura atât


omogenizarea comportamentului(prin capacitatea indivizilor de a face fata situatiilor sociale cu
care vor fi confruntati si a juca în mod eficient rolurile învatate) cât si omogenizarea vietii
sociale (prin desfasurarea ei dupa modele prestabilite de comportament, în functie de
complementaritatea diverselor roluri sociale).

Reprezentând, în ansamblul sau, acel proces început de la cea mai frageda vârsta, prin
care tinerii îsi însusesc normele, valorile si regulile de conduita compatibile cu modelul etic-
normativ al societatii din care fac parte, socializarea se refera la dobândirea de catre adolescenti
a unei capacitati de exercitiu prin (M. Petcu, 1999. p. 58) :

- abilitatea de a exercita, în mod adecvat, rolurile sociale, ghidându-se dupa reguli,


norme specifice ;

- participarea lor în cunostinta de cauza la scopurile si idealurile societatii ;

- dobândirea unei capacitati de discernamânt pentru a putea distinge între conduite


permise si prohibite, între mijloace legitime si ilegitime, între scopurile dezirabile si
cele indezirabile din punct de vedere social.

Un adolescent integrat pozitiv este un individ pentru care modelele normative ale
grupului se articuleaza armonios cu propriile sale motivatii si care a interiorizat în structura
personalitatii sale motivatia respectarii din convingere a normei. Astfel, la adolescent, din
presiune exterioara, controlul social devine autocontrol, constând în întelegerea si acceptarea
constienta a exigentelor normative.

În concluzie, procesul de socializare a minorilor si tinerilor are ca finalitate dobândirea


creativitatii necesara pentru structurarea unui comportament moral autonom, pe deplin
compatibil cu regulile normative de convietuire sociala.

Efectele socializarii negative

Scopul socializarii este integrarea sociala a individului, a adaptarii acestuia la conditiile


de mediu precum si a respectarii normelor, legilor si valorilor culturale.

Socializarii negative îi urmeaza un comportament care presupune abaterea de la normele


social recunoscute dar care corespunde cerintelor normelor si valorilor unui grup marginal si
deviant, iar socializarea negativa apare atunci când socializarea pozitiva esueaza.

Consideram ca socializarea negativa se realizeaza de catre grupurile marginale în


general, dar poate fi realizata si de alte grupuri delincvente, sau chiar de oricare dintre factorii
socializarii care vin în contact cu individul. Deficitul de socializare manifestat la anumiti
indivizi sau grupuri sociale sub forma necunoasterii, nereceptarii sau chiar respingerii sistemului
de norme si valori sociale, conduce si la un esec al integrarilor sociale, ducând astfel la
integrarea lor negativa care are un caracter antisocial, fiind în discordanta cu modelele, valorile
si normele societatii globale.

Putem afirma ca esecul sau deficitul de socializare determina, implicit, o integrare


sociala negativa, iar ambele genereaza acte de devianta si infractionalitate.

Nonconformismul nu reprezinta întotdeauna un rezultat al socializarii negative, deoarece


negarea unor valori traditionale sau inventarea altora noi poate fi o cale de progres sau chiar de
schimbare sociala, cu efecte benefice asupra indivizilor sau grupurilor dintr-o anumita societate.

Consideram ca efectele socializarii negative se concretizeaza în comportamentele


deviante si delincvente ale celor care au fost socializati negativ. Aceste efecte pot avea
repercursiuni asupra societatii dar si asupra indivizilor care savârsesc actele deviante si
delincvente; îsi pot face lor însile rau, dar pot face rau si altora.

Capitolul 4 Delincventa juvenila


4.1 Forma Comportamentului deviant

În urma procesului de socializare, pot rezulta doua tipuri dominante de comportament:


tipul conformist si tipul nonconformist pe care voi încerca sa le definesc si sa le descriu în
deschiderea capitolului.

Scopul procesului de socializare consta în formarea unor subiecti cu un comportament


care sa respecte normele si modelele propuse si impuse de catre comunitate, ceea ce înseamna
un comportament normal sau conformist.

Comportamentul conformist este acela care respecta sistemele normative si modelele


dominante, obiceiurile si traditiile si care raspund asteptarilor grupului, institutiei, societatii din
care face parte subiectul, ajungând astfel la obtinerea rezultatelor asteptate.

Sustinem ideea conform careia, comportamentul nonconformist se manifesta prin


abaterea de la comportamentul conformist prin nerespectarea, eludarea, încalcarea anumitor
norme, modele ale individului care se manifesta altfel decât ceilalti si în acelasi timp si
neasteptat, însa fara a provoca disfunctiunonalitati. Nonconformismul poate duce la performante
superioare mediei depasindu-le chiar pe cele proiectate si asteptate, dar, în acelasi timp poate
produce si dezorganizare sociala.

Evolutia si manifestarea comportamentului nonconformist în situatii diverse, poate


capata conotatii de deviat, dar se cunosc opinii care sustin ideea ca orice conformism poate fi
înteles ca devianta.

În limba româna, ca si în cea franceza, termenul „devianta" este preluat din limba
engleza, în care „deviance" are întelesul de abatere de la normele acceptate. Originea cuvântului
vine din limba latina, în care verbul „deviare" însemna „abatere de la drum" (via-cale, drum).
Elementul esential pentru întelegerea acceptiei exacte a termenului de „devianta" este conceptul
de „norma" la care se adauga, ca o precizare necesara, adjectivul „asteptata".

În acceptiunea autorului Ion Pitulescu conceptul de devianta este definit ca „un


comportament uman individual sau colectiv care încalca una sau mai multe norme scrise sau
nescrise impuse printr-un sistem de reactii sociale (sanctiuni) care ocrotesc valorile general
acceptate de un grup social relativ stabil si de durata”( Pitulescu I., 2000, p. 135). Devianta este
un tip de comportament care se opune celui conventional sa conformist si cuprinde nu numai
încalcarile legii, ci si orice deviere de conduita care nu are un caracter patologic constant
medical si reprezinta o abatere de la normele sociale, fiind definita sau perceputa ca atare de
membrii unui grup social.

Sustinem ideea conform careia devianta nu se poate identifica sau/si confunda cu


nonconformismul. Ceea ce într-o societate este considerat normal în alta poate sa fie considerat
ca deviat.

Devianta se raporteaza la sisteme de norme, traditii, valori, modele ce apartin întregii


societati pe care le încalca, transgreseaza, dar presupune în acelasi timp o recunoastere si
supunere fata de asteptarile unui grup sau comunitate. Ion Pitulescu da un exemplu relevant în
sustinerea acestor idei si anume ca membrul unei bande de infractori care încalca regulile de
conduita existente în acest grup cu comportamente deviante este un deviant de la normele
colectivitatii din care face parte.

Norma este regula sociala de conduita sau model standard de comportament, definit prin
asteptarile sau consensul unui grup social fata de modul si regulile socialmente admise prin care
trebuie sa se manifeste acel comportament. Normele sociale sunt reguli scrise de catre autoritati,
numite formale si stabilite în mod explicit dar pot fi si norme informale nonexplicite, precum si
norme inconstiente. Acestea doua din urma au o mai mare putere asupra indivizilor, pentru ca de
multe ori, indivizii asculta mai mult de normele de grup decât de cele ale autoritatilor.

Banciu D., Radulescu S. M. si Voicu M.(1985, p. 18) sustin ca devianta sociala include
ansamblul comportamentelor care se îndeparteaza sensibil de la normele si valorile acceptate si
recunoscute de cea mai mare parte dintre membrii societatii. Gradul si gravitatea deviantei
sociale depind, în mare masura, de reactia publica fata de aceste abateri si încalcari, de masura
în care ele sunt recunoscute de ceilalti membrii ai societatii ca socialmente periculoase pentru
structura si coeziunea sociala a colectivitatii, precum si de forta sanctiunilor ce li se aplica. Din
aceste motive, devianta nu poate fi luata în considerare decât în contextul unei definitii sociale
care tine seama de relatia stabilita între indivizii angajati în comportamente deviante si reactia
sociala a colectivitatii care califica aceste comportamente.

Conceperea deviantei ca reactie de raspuns si contra raspuns social conduce la


constatarea ca în cazul în care abaterile de la normele si valorile existente în societate, la un
moment dat, au loc în sensul progresului, devianta poate avea un caracter pozitiv, constata
aceiasi autori. De exemplu, cazul „inovatiei" care este nonconforma cu un anumit model
cultural si normativ, nu are însa un caracter distructiv, ci contribuie la dinamica si
functionalitatea vietii sociale. Spre deosebire de aceasta, devianta cu caracter negativ cuprinde
acele comportamente care violeaza normele si valorile fundamentale ale societatii si ameninta
stabilitatea si securitatea sociala a grupurilor, fiind calificate drept periculoase si sanctionate în
forme institutionalizate. Din aceasta ultima categorie face parte delincventa sau
infractionalitatea, care implica reactii puternice de control social organizat si specializat din
partea societatii.
La fel ca si Banciu D., Radulescu S. M. si Voicu M., Marioara Petcu (1999, p. 57)
sustine ideea conform careia devianta reprezinta o „problema sociala" care ameninta bazele
sistemului social si care solicita interventia unor mijloace puternice, institutionalizate, de control
social. Problemele sociale apar ca o consecinta directa a dezorganizarii sociale, care e implicata,
cu prioritate, în procesele de schimbare si dezvoltare dintr-o anumita societate.

În formele particulare ale deviantei, delincventa sau infractionalitatea are gradul cel mai
înalt de periculozitate, deoarece afecteaza cele mai importante relatii si valori sociale si încalca
regulile si normele morale sau juridice care orienteaza comportamentele indivizilor.

Din punct de vedere strict juridic, un comportament delincvent este definit ca fiind un tip
de conduita care încalca legea, privita ca ansamblu de reguli normative, edictate si aplicate de
catre autoritatea statal-politica.

Delincventa mai este înteleasa si ca o serie de fapte ilicite indiferent daca au sau nu un
caracter penal (fuga de la domiciliu, absenta repetata si îndelungata de la scoala, abandonul
scolar nemotivat de cauze obiective, precum si anumite fapte imorale care nu constituie
infractiuni), iar în conceptia lui Vasile Preda (1998, p.3), ea este o tulburare a structurii
raporturilor sociale ale individului, datorate insuficientei maturizarii sociale. Maturizarea sociala
are ca element definitoriu capacitatea individului de a mentine un echilibra dinamic între
interesele sale si interesele societatii, între nevoile si aspiratiile sale si nevoile si proiectele
societatii. De aceea, delincventul este un individ cu o insuficienta maturizare sociala si cu
dificultati de integrare sociala care intra în conflict cu cerintele unui anumit sistem valorico-
normativ, inclusiv cu normele juridice. Delincventul prezinta un deficit de socializare,
determinat de perturbarea sau insuficienta proceselor de asimilare a cerintelor si normelor
mediului socio-cultural si a proceselor de acomodare la acesta prin acte de conduita acceptabile
din punct de vedere social juridic.

Suntem de parere ca delincventa are mai multe trasaturi: violarea unei anumite legi
(penala, civila, militara) care prescrie actiuni sau sanctiuni punitive împotriva celor care o
încalca; manifestarea unui comportament contrar codurilor morale ale grupului; savârsirea unei
actiuni antisociale cu caracter nociv pentru indivizi sau grupuri sociale.
Caracterul nociv si antisocial al delincventei este specificat si în dreptul nostru penal, în
Codul Penal, unde în articolul 17 se prevede ca „infractiunea este o fapta care prezinta pericol
social, savârsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala".

Consideram ca, delincventa atrage dupa sine o serie de sanctiuni explicite si directe,
organizate sistematic într-un corp de reguli juridice si nu este doar un fenomen juridic ci si unul
social, deoarece abaterile si încalcarile legii lezeaza cele mai importante valori si relatii sociale.
Delincventa are un caracter antisocial si ilicit.

4.2. Delincventa juvenila: definire,caracteristici si concepte

Conceptul de „delincventa juvenila” cuprinde doua notiuni distincte : conceptul de


„delincventa” si cel de”juvenil”. Acest termen fiind o creatie a doctrinei penale si a teoriilor
criminologice sau sociologice în cercetarile lor de a grupa o serie de infractiuni în functie de
criterii de vârsta, considera, în mod justificat, ca faptele penale prezinta o serie de particularitati
determinate de nivelul de maturitate biologica si cu precadere mintala a subiectului activ al
infractiunii .

Din punct de vedere strict juridic, acest fenomen caracterizeaza încalcarea normelor
care reflecta cerintele oricarei forme de convietuire umana: limitarea libertatii personale,
adaptarea adecvata la mediul social, concordanta dintre atitudinile individuale si cerintele
sociale, respectarea interdictiilor si prescriptiilor normative. De foarte multe ori, notiunea de
delincventa juvenila se confunda cu cea de criminalitate (infractionalitate) aparând astfel
existenta unor ambiguitati în utilizarea unor termeni cum sunt: infractiune, delict, delincventa.

În legatura cu acest aspect, Ion Pitulescu (2000, p.135) observa ca în literatura anglo-
saxona de specialitate, mai ales în cea nord-americana, termenul de „delincventa" a pastrat
semnificatia sa originara (delinquency), care nu se confunda cu sfera si continutul notiunii de
criminalitate (criminality).

Crezând în posibilitatea introducerii si generalizarii termenului de „delincventa juvenila"


în limba româna cu intentia de a nu asocia conotatiile prea grave ale conceptului de
„criminalitate" cu faptele comise de minori, autorul întâlneste adeseori în unele lucrari
referitoare la delincventa juvenila, termenul de „predelincventa". Termenul desemneaza în mod
nediferentiat fie situatia minorului care desi a savârsit o fapta prevazuta de lege, nu raspunde
totusi penal din cauza vârstei, fie situatia minorului care are un comportament imoral, fara ca
faptele respective sa fie prevazute de legea penala. Se crede astfel ca minorul respectiv este un
delincvent potential, însa etichetarea anticipata a unei conduite ca fiind premonitorie pentru un
comportament infractional viitor este improprie. Eticheta „predelincvent" aplicata minorilor
aflati „în pericol" de a comite fapte penale datorita conditiilor necorespunzatoare de mediu
social si unei ambiante imorale care favorizeaza sau pot induce comportamente deviante,
creeaza posibilitatea ca acestia sa se identifice cu eticheta si statutul de delincvent potential si sa
se comporte în viitor ca un adevarat infractor.

Din cercetarile efectuate de Banciu D., Radulescu S. M. si Voicu M. (1987, p. 86) reiese
ideea conform careia, comportamentele predelincvente manifestate de anumiti adolescenti nu
reprezinta întotdeauna un preludiu al comportamentului delincvent, dupa cum nici acesta nu
reprezinta consecinta fireasca a savârsirii anterioare a unor acte predelincvente. Tot ei considera
ca predelincventa juvenila este constituita dintr-o totalitate de manifestari si „delicte", mergând
de la performante scolare scazute, indisciplina, absenteism, pâna la forme mai grave cum ar fi:
fuga de acasa, vagabondajul, agresiunile fizice. La baza savârsirii tuturor acestor acte si
manifestari se afla însa deficientele socializarii si deficientele proceselor de educatie din mediul
familial, scolar si social.

Consideram ca exista legaturi foarte strânse între devianta scolara si devianta juvenila,
precum si legaturi puternice între furt si agresiune, toxicomanie si violenta care duc la concluzia
ca la anumiti indivizi exista o predispozitie pentru devianta, denumita de cercetatorii care au
studiat-o „înclinatie pentru devianta".

Adeptii teoriei controlului social explica cel mai bine înclinatia pentru devianta si scot în
evidenta trei tipuri de reactii care pot declansa miscari care nu fac altceva decât sa-1 îndeparteze
pe adolescent din ce în ce mai mult de starea de normativitate, de conformism. Aceasta trateaza
rolul deosebit al relatiilor interpersonale în realizarea influentei asupra comportamentelor
deviante.
Prima categorie de reactii e specifica parintilor unor delincventi cronici si se manifesta
prin inconstanta, acestia pedepsind de regula ce au tolerat frecvent, fiind de multe ori excesivi,
explodând de furie din senin, tratându-si feroce copilul sau aplicându-i pedepse degradante. Este
un tip de reactie nedrept, imprevizibil si lipsit de masura.

O alta modalitate de a reactiona la devianta juvenila este toleranta. A se abtine, a accepta


sau a suporta cu stoicism comportamentele condamnabile înseamna a le încuraja, pentru ca
niciodata un comportament deviant tolerat nu va disparea de la sine, iar delincventa este mai
frecventa în mediile în care este acceptata sau nu este riguros blamata.

Al treilea tip de reactie la devianta este stigmatizarea, reactie care are ca rezultat exacerbarea
deviantei, pentru ca delincventului i se aplica masuri de excludere din grupul social. Daca
dispretul si ostilitatea grupului de conformisti fata de deviantul noncomformist devin
insuportabile, acesta din urma va începe sa frecventeze grupurile de indivizi noncomformisti,
formându-se adevarate subculturi, adica grupuri care-si formeaza propriul lor sistem de norme si
în care capata valoare tocmai ceea ce era dezaprobat de grupul de referinta din care au fost
exclusi. De aici, mai este foarte putin pâna la delincventa deoarece stigmatizatul va fi
supraexpus influentei subculturii deviante apoi, crezând despre sine ca este sortit a fi ceea ce se
spune despre el de catre grupul conformist, nu va mai avea puterea sa reziste tentatiilor si în
final, fiind marginalizat si stigmatizat, va scapa complet de sub influenta conformistilor si nu se
va mai teme de reprosurile lor.

Credem ca devianta si marginalizarea sunt indisolubil legate între ele, deci, comportamentul
deviant îl împinge pe posesorul sau spre marginile grupului conformist, acolo unde presiunile
pentru conformare la reguli de convietuire sunt tot mai slabe, pâna la disparitia lor.

Consideram ca delincventa juvenila, adica a minorilor între 14 si 18 ani, care au savârsit cu


discernamânt o fapta care întruneste elementele constitutive unei infractiuni, face parte din
devianta penala, iar devianta penala este una dintre manifestarile deviantei.

Minorii care comit fapte antisociale si nu au discernamânt, nu raspund penal, sunt totusi
sanctionati, dar într-o forma mai blânda pentru ca ei nu sunt nici infractori înraiti, nici elemente
marginale irecuperabile, ci pur si simplu copii în deriva, lipsiti de beneficiile educationale ale
unui mediu familial favorabil si care, datorita stilului educativ deficitar al

parintilor si esecului procesului de socializare familiala, au ajuns sa savârseasca, mai mult

sau mai putin ocazional, abateri de la normele de convietuire sociala .

Credem ca acesti minori sunt: cei care fura alimente pentru a-si potoli foamea; cei care
hoinaresc, vagabondeaza sau cersesc pentru a scapa de rigorile unui mediu familial represiv si
lipsit de cele mai elementare responsabilitati de subzistenta si protectie; acele minore care,
ademenite de promisiunile materiale ale unor adulti iresponsabili si lipsite de orice discernamânt
al faptei comise ajung sa fie sanctionate pentru prostitutie. Ei nu sunt minori vinovati în mod
constient, ci minori prejudiciati ei însisi si care fiind victime ale unui proces de educatie lipsit de
valente morale, ajung sa fie pedepsiti pentru greselile propriilor lor parinti si educatori.

Provenind dintr-un mediu familial dezorganizat, lipsit de resurse afective sau morale si
caracterizat de un stil de educatie carentat fie prin sanctionari excesive, fie prin indiferenta totala
manifestata fata de problemele de viata ale minorului, acesta se îndreapta spre anturaje nefaste
care-i ofera sentimentul eliberarii si dobândirea identitatii pierdute în familie. In acest sens,
fuga, vagabondajul nu mai trebuie considerate delicte sau conduite aberante ce trebuie
sanctionate, ci un fel de „aventura de eliberare", ca o solutie de evaziune dintr-un mediu
perceput ca ostil. Dar aceasta evadare a minorului se face într-un univers si mai lipsit de valente
morale care ofera ocazii infractionale tentante, cum ar fi, de exemplu, furtul. Aceste acte
deviante sau delincvente sunt dependente de stilurile educative defectuoase, nu de structurile
deficitare ale personalitatii.

Mai adaugam ca, delictul nu e numai cel care e incriminat strict de o lege, ci si acel
comportament care poate fi supus susceptibilitatii în legatura cu intentionalitatea, scopul propus
fata de modul de acceptare si legitimare sociala. Comportamentul delincvent nu presupune
numai sanctiuni juridice, ci si sanctiuni morale , cutumiare sau specifice unor institutii.

Marioara Petcu (1999, p. 59) considera ca trebuie sa existe trei trasaturi ale
comportamentului pentru ca acesta sa poata fi numit delict:
1. comportamentul sa aiba un caracter ilicit, adica sa fie comisa o actiune cu
caracter ilicit, imoral, ilegitim, ilegal, prin care sa fie violate si prejudiciate
anumite valori si relatii sociale;

2. comportamentul sa aiba caracter de vinovatie ceea ce înseamna ca actiunea


comisa de o anumita persoana care actioneaza deliberat, constient si
responsabil, sa aiba raspundere penala;

3. comportamentul sa fie incriminat, fapta savârsita sa fie incriminata si sanctionata


de legea penala.

Autoarea sustine ca existenta numai a unei singure trasaturi duce la inexistenta delictului.

4.3. Conceptii si teorii în evolutia cauzelor delincventei juvenile

4.3.1 Factori psiho-sociali implicati în etiologia delincventei juvenile

Delincventa juvenila reprezinta ansamblul încalcarilor si abaterilor tinerilor de la


normele de convietuire sociala si se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi generale si comune,
ceea ce implica pentru cercetatori identificarea factorilor (cauzelor) si a conditiilor care
genereaza acte antisociale în rândul tinerilor si adoptarea unor masuri adecvate de prevenire si
recuperare sociala a acestora.

Suntem de acord cu autorii Radulescu S.M. si Banciu D. (1990, p. 67) care prezinta
foarte bine factorii psihologici si sociali care sunt implicati în acest fenomen de delincventa
juvenila si sustin ideea conform careia ea se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi si note
specifice, distincte pentru o societate sau alta, care deriva atât din conditiile socioeconomice si
culturale ale societatii respective, cât si din modalitatea de concepere, sanctionare si tratare a
delictelor comise de adolescenti si tineri.

Majoritatea studiilor si cercetarilor efectuate în diverse tari au demonstrat ca aceeasi


structura sociala si culturala poate naste atât comportamente normale, cât si conduite deviante si
delincvente în rândul tinerilor (acestia nefiind identificati cu deficientii mintali tineri), acceptând
ideea ca aparitia manifestarilor antisociale juvenile nu poate fi înteleasa si explicata în functie de
un singur factor (societatea sau individul) , ci în functie de un complex de factori aflati în
interactiune reciproca. Factorii psihologici si cei sociali sunt considerati la fel de importanti, iar
reducerea fenomenului de delincventa juvenila la o singura perspectiva de abordare saraceste si
unilateralizeaza analiza etiologica. Din aceasta cauza, în evaluarea diferitelor manifestari
delictuale ale tinerilor trebuie tinut cont de factorul „agresivitate" sau de cel de „frustrare", de
instabilitate afectiva si comportamentala, precum si de egocentrismul si impulsivitatea ce
caracterizeaza vârsta adolescentei, factori care influenteaza, în mare masura socializarea si
integrarea în societatea adultilor.

Psihologii pun accentul pe particularitatile psihice care se deruleaza la vârsta


adolescentei si scot în evidenta rolul factorilor individuali, psihosomatici în adaptarea

tânarului la mediu. Sociologii acorda un rol important elementelor cu caracter


sociocultural si conditiilor vietii sociale în general. Din aceasta perspectiva, delincventa juvenila
nu mai este privita ca o tulburare a personalitatii sau o incapacitate a tânarului de a se adapta
conditiilor în care traieste, ci ca un efect nemijlocit al deficientelor si disfunctiilor structurii
sociale, al conflictelor existente în cadrul sistemului social. Astfel, accentul este pus pe
tensiunea existenta între conformitate si devianta, schimbare si stabilitate sociala, conflict si
cooperare, delincventa juvenila reprezentând o forma de protest apolitic al tinerilor contra
inegalitatilor si barierelor sociale din societatea adultilor.

Delincventa este rezultatul unui numar mare si variat de factori, iar delincventa juvenila,
comportamentul deviant sau delincvent este acela pe care indivizii si grupurile sociale îl
eticheteaza ca atare.

În acest context, al cautarii factorilor psihologici si sociali implicati în fenomenul de


delincventa juvenila, Vasile Preda sustine ideea conform careia în domeniul comportamentului
uman previziunea este strict probabilistica datorita factorilor externi: sociali, economici,
culturali, socioafectivi si a factorilor interni: neuropsihici si de personalitate, concluzionând cu
marturisirea faptului ca orice fenomen psihic este determinat de actiunea externa si orice actiune
externa determina actul psihic precum si actele delictuoase.
Previziunea mai este strict probabilistica si datorita caracterului dinamic al
interrelatiilor dintre factorii externi si cei interni.

Vasile Preda gaseste, ca si Radulescu S.M. si Banciu D., ca exista doua categorii de
factori cauzali ai delincventei juvenile:

externi - identificati cu mediul în care traieste copilul;

- interni - adica neuropsihici, studiati în interrelatiile lor multiple.

Factorii interni tin de potentialitatile si structura neuropsihica a copilului si a


tânarului, de unele particularitati ale personalitatii în formare, particularitati care s-au format sub
influenta factorilor externi, de mediu si în primul rând sub influenta familiei. Factorii externi
sunt cei socioculturali, economici, socioafectivi, educationali din cadrul micro-grupurilor si
macro-grupurilor umane în care trebuie sa se integreze copilul.

4.3.2 Teorii explicative în domeniul delincventei juvenile

Exista o multitudine de teorii care încearca sa explice fenomenul delincventei dar,


din pacate, acestea sunt cel mai adesea abordari doar din perspectiva unei singure discipline.

Radulescu S.M. si Banciu D.(1990, p. 32) considera ca delincventa juvenila a fost si


continua sa fie analizata în mod diferentiat de la o societate la alta, fiind elaborate numeroase
teze, orientari, paradigme si teorii explicative, unele excluzându-se, altele completându-se
reciproc, însa toate urmarind identificarea si evaluarea cauzelor si a mecanismelor de baza care
determina producerea unor fapte si manifestari cu caracter penal în rândul tinerilor.

Fenomenul de delincventa juvenila are o serie de conditionari si determinari cauzale


multiple si din aceasta cauza, în cadrul diferitelor abordari intervin multiple definitii si explicatii
apartinând mai multor discipline stiintifice, fiecare dintre ele valorizând o anumita perspectiva
teoretica, motiv pentru care exista foarte multe tentative si modele etiologice în acest domeniu.
În continuare le vom enumera numai pe cele mai reprezentative:

a. teorii care dau o importanta deosebita cauzelor individuale, psihologice,


considerând ca manifestarile delincvente ale tinerilor îsi au originea în
comportamentul individual. Acestea se întemeiaza pe constatarea ca unii tineri
devianti sau delincventi se caracterizeaza prin tulburari de personalitate sau prin
mentalitati specifice vârstei adolescentei concretizate în adoptarea unor atitudini
de negare a valorilor si normelor recunoscute de societatea adultilor si din acest
motiv, perspectiva deviantei comportamentale considera ca actele si delictele
sanctionate penal sunt comise, cu predilectie, de tineri deficienti care violeaza
normele sociale si juridice, neavând capacitatea de a li se supune si de a le
respecta. Dar se recunoaste totusi faptul ca „predispozitia" spre devianta a
tânarului este dependenta în mare masura de contextul socioeconomic si cultural
în care acesta traieste, de carentele morale în familie, de conditiile dificile de
munca si viata, de sentimentele de anxietate si frustrare afectiva. Din aceasta
perspectiva, delincventa juvenila e definita ca fiind rezultatul unui conflict de
abatere între tânar si anturajul sau, conflict datorat unor trasaturi psihice
caracteristice vârstei adolescentei (egocentrism, impulsivitate,
agresivitate). Solutia prevenirii acestor delicte comise de tineri trebuie cautata la
nivel individual si microsocial (familia), fie prin ameliorarea tensiunilor
interpersonale, fie prin frânarea evolutiei negative a unor factori de grup;

b. teorii care considera delincventa juvenila o consecinta directa a dezorganizarii


sociale implicate în procesele de schimbare si dezvoltare. Cauza primara a
delictelor juvenile o gasesc în consecintele negative si conflictuale generate de
perioade de criza si instabilitate economica, mobilitate teritoriala si sociala a
populatiilor. Totusi aceasta teorie ignora variabilele culturale care pot influenta
intensitatea delincventei juvenile în anumite zone si arii urbane si nu explica de ce
o serie de tineri proveniti din aceleasi locuri de rezidenta nu devin delincventi;

c. teorii conform carora delincventa juvenila constituie un efect nemijlocit al


conflictelor normative între diferite categorii de tineri si obstructiile
organizationale de a avea acces la status, putere si bogatie. Acestea antreneaza
neîntelegeri între tineri privind utilizarea optima a normelor sociale, aparând
astfel un conflict puternic între scopurile sociale dezirabile si mijloacele
legitime de a le realiza.
Vom expune pe scurt câteva din teoriile biologice, psihologice si sociologice mai
importante.

4.3.2.1 Teorii biologice

Ele stabilesc corelatii de determinare între anumite particularitati bio-fizico-


antropologice si moduri de comportament criminal. Dintre acestea amintim teoria constitutiei
predispozant delincventiale, teoria endocrinologica a criminalitatii, teoria starii de pericol, teoria
criminologiei clinice, teoria cromozomiala.

Dintre acestea vom vorbi despre teoria constitutiei predispozant delincventiale a Iui
Cesare Lombrosso. Acesta afirma ca descendentii persoanelor vicioase sau criminale ajung la
rândul lor viciati si/sau infractori prin degenerescenta (adica involutie pe scara genetica),
nascându-se cu tendinte si deprinderi criminale. Sunt prezentate o serie de "stigmate" tipice
acestor indivizi.

Teoriile biologice si cercetarile întreprinse în baza lor nu au putut demonstra în mod


convingator influenta factorilor ereditari în determinarea unor comportamente deviante sau
delincvente.

4.3.2.2 Teoriile psihologice

Perspectiva psihologica asupra delincventei apare ca o necesitate de întregire a abordarii


normativelor juridice si a dimensiunii sociale a delictului, cu implicarea profunda si complexa a
individualitatii infractorilor, a rolului personalitatii individului delincvent si nondelincvent.

Punctul de vedere psihologic vizeaza omul concret, cum exista si actioneaza în mediul
ambiant, cum se percepe si se evalueaza pe sine ca o rasfrângere a imaginii celorlalti despre sine
perceputa si reverberata la nivelul interioritatii sale. Astfel anturat, orice proces psihic se supune
determinismului probabilist aplicat în psihologie, pe baza caruia, orice fenomen psihic este
determinat, în ultima instanta, de actiunea externa mediata de conditiile interne (însusiri, stari,
activitate psihica supusa acestor actiuni). Este vorba de acea totalitate functionala dintre
personalitate si mediu, subliniata de Klinberg, care o data cu modificarea unui determinant se
soldeaza cu modificari la nivelul totalitatii functionale.
Perspectiva psihologica a delincventei încearca sa explice în ce masura individul dispune de o
capacitate intelectiva, afectiva, volitiva, capabila sa mentina un echilibru între interesele, nevoile
si aspiratiile sale si mijloacele legitime de realizare a acestora.

Definirea delincventei din punct de vedere psihologic angajeaza personalitatea individuala


implicata în acte infractionale cu accent, pentru unii autori, pe conceptul de imaturitate sociala,
sub raportul intensitatii lor, ca si caracteristici specifice delincventei.

Desi nu ignora influentele mediului social, în special a celui familial, teoriile psihologice
pun accentul pe rolul trasaturilor de personalitate în determinarea tendintelor delincvente.
Aceasta datorita faptului ca, întrucât delicventa este o forma de conduita, ea depinde existential
de personalitatea delincventului.Dintre aceste teorii amintim: teoria personalitatii criminale,
teoriile de rezistenta la frustrare (teoria frustratiei sociale, teoria rezistentei la frustrare,
disonanta cognitiva si afectiva), teoria învatarii sociale a agresiunii, teoria psihanalitica.

Teoria personalitatii criminale a lui Jean Pinatel sustine existenta unui nucleu criminal
ce cuprinde aptitudini fizice si intelectuale specifice criminalului. Acesta se plaseaza în sfera
patologicului.Tipul de interventie este cel medical.Caracteristicile personalitatii delincvente
dupa Pinatel sunt : indiferenta afectiva, agresivitatea.

1.Teoria „rezistentei la frustrare"

Aceasta teorie încearca sa concilieze punctul de vedere psihologic cu cel sociologic


si este elaborata de W. C. Reckless. Acest model de abordare a delincventei juvenile are ca
fundament conceptual „structura interioara" a individului, care poate fi caracterizat ca un
adevarat „scut de rezistenta" împotriva abaterilor de la normele sociale si a demoralizarii.

Exista o structura sociala externa si o structura psihica interioara, care actioneaza ca


mecanisme de protectie în calea frustrarii si a agresivitatii tânarului. Structura sau „rezistenta"
externa este alcatuita din grupurile sociale la care tânarul participa si este socializat (familie,
vecinatate, rude, prieteni) si care ofera posibilitatea dobândirii unui status, asigurarea unor
mijloace legitime de realizare a scopurilor, sentimentul identificarii cu grupul. În schimb,
structura sau „rezistenta" interioara asigura tânarului constiinta identitatii de sine si imaginii
despre sine în raport cu alte persoane sau grupuri, convingerea orientarii spre scopuri dezirabile
si toleranta la frustrare. Daca unul sau mai multe componente ale celor doua structuri lipsesc,
tânarul este predispus sa devieze de la normele de convietuire sociala, comitând acte cu caracter
delincvent.

Starea de frustrare poate aparea ori de câte ori tânarul se confrunta cu un obstacol sau o
bariera sociala, care îl împiedica sa-si satisfaca interesele si scopurile personale. Ea se manifesta
printr-o tensiune afectiva sporita, care îl poate conduce pe tânar la desfasurarea unor activitati
deviante, prin utilizarea unor mijloace ilicite.

Existenta familiilor caracterizate prin fenomene dizarmonice, tensionale si în care


anxietatea si lipsa de siguranta, create de perturbarea relatiilor copilului cu parintii sau de
conflictele între parinti, favorizeaza aparitia starilor de mânie si violenta, ca si manifestari de
instabilitate si impulsivitate. Aceste disfunctii se accentueaza în familiile în care exista parinti
alcoolici sau cu antecedente penale pentru comiterea unor fapte grave, între care se manifesta
conflicte puternice ce afecteaza ambianta caminului, conducând la aparitia unor stari de violenta
si agresivitate în rândul copiilor.

Inadaptarea si agresivitatea copilului reprezinta efectul mai multor factori, dar acestea nu
implica neaparat devianta, ci sunt doar surse potentiale ale ei. Ele evolueaza spre devianta
numai atunci când tânarul realizeaza ca atât atitudinea cât si comportamentul sau nu sunt
acceptate de catre societate si va începe sa respinga si sa conteste modelele conventional
traditionale prin parasirea si abandonarea mediului familial sau scolar, se va integra în grupuri
de referinta care îi vor asigura suportul emotional si securitatea afectiva, indiferent prin ce
mijloace de reusita .

O mare parte a delictelor comise de tineri se datoreaza perturbarii relatiilor


interpersonale (mai ales afective) dintre adolescent si mediul sau social, mai exact,
neconcordantei dintre particularitatile individuale si de vârsta ale acestuia si caracteristicile unui
mediu social inadecvat sau nepregatit sa le faca fata.

2. Teoria „asocierilor diferentiale"


Teoria este elaborata de sociologul si criminologul E. R. Sutherland care considera
comportamentul delincvent ca fiind alcatuit din „elementele care intra în joc în momentul
comiterii faptei", adica circumstantele si împrejurarile socioeconomice si culturale, cât si din
„elementele care au influentat anterior viata delincventului", numita si anamneza sociala.

În viata de zi cu zi indivizii se confrunta cu modele pozitive (conformiste) si negative


(nonconformiste) de comportament si conduita care nu se transmit nici pe cale ereditara, nici nu
se imita, ci se învata în cadrul proceselor de comunicare si relationare sociala dintre indivizi si
diverse grupuri .

Atasarea sau asocierea unui individ la unul sau la altul dintre cele doua grupuri
-conformiste (nondelincvente) sau nonconformiste (delincvente) reprezinta momentul cel mai
important de care depinde evolutia ulterioara a carierei individului. Astfel, acei indivizi care se
vor asocia grupurilor care respecta regulile legale, nevenind în contact cu modele criminale, se
vor adapta mai usor în societatea bazata pe consens, evitând parcurgerea unei cariere
delincvente.

Indivizii care devin delincventi sunt confruntati mai mult cu modele criminale
apartinând acelor grupuri care nu accepta, nu recunosc sau nu respecta normele legale. Deci,
evolutia spre delincventa, aparuta prin „asociatie" cu modele criminale, nu se deosebeste printr-
un simplu proces de comunicare sau imitatie, ci prin învatarea si experimentarea tehnicilor si
procedeelor de comitere a delictelor.

Comportamentul delincvent se învata ca orice tip de comportament prin intermediul


socializarii, individul preluând modele si norme care induc o serie de atitudini, deprinderi si
comportamente negative. Aceasta teorie poate fi explicata având în vedere faptul ca pe parcursul
socializarii treptate, chiar daca tinerii asimileaza si interiorizeaza exigentele si interdictiile
sociale transmise de familie si scoala, ei pot învata anumite comportamente nonconformiste si
deviante în cadrul grupurilor stradale sau de prieteni. În studierea etiologiei delincventei
juvenile trebuie sa se tina seama de caracteristicile socializatoare ale mediului familial sau
social, care, în anumite cazuri pot deveni adevarate „canale" de transmitere a unor
comportamente negative în rândul adolescentilor.
3. Teoria „dezorganizarii sociale"

Elaborate de scoala de la Chicago care se confrunta cu o criminalitate în floare aparuta în


societatea americana interbelica, ipotezele si paradigmele acestei teorii încearca sa surprinda
influenta proceselor de schimbare si dezvoltare, mai exact, a efectelor secundare negative
declansate de acestea asupra fenomenului de delincventa. Conform acestei orientari, geneza si
dinamica delincventei sunt determinate sensibil de marile depresii sau crize sociale si
economice, de fenomenele de urbanizare si exod rural. Rata delincventei era mai ridicata în
zonele caracterizate prin deteriorare fizica, declin de populatie, dezintegrare culturala, ceea ce
împiedica exercitarea adecvata a controlului social al comunitatii, generând fenomene de
„dezorganizare sociala", marginalizare, devianta.

O contributie importanta la fundamentarea acestei teorii au adus-o C. R. Shaw si H. D.


McKay care , analizând nivelul situatiei sociale a familiei, nivelul conditiilor în care se
desfasoara socializarea adolescentului si calitatea acestei socializari, au ajuns la concluzia ca
delincventa juvenila este consecinta dificultatilor materiale, a contradictiilor si conflictelor
individuale sau colective cu care se confrunta adolescentii si tinerii. Din acest motiv, tinerii
proveneau din familii caracterizate printr-un nivel socioeconomic si cultural scazut, conditii
precare de locuinta si confort având un numar mare de copii, nereusind sa asigure o socializare
si o educatie adecvata. Delincventii minori locuiesc de regula în zonele periferice si sarace ale
marilor orase si provin din familii dezorganizate sau descompletate. Majoritatea dintre ei detesta
scoala si mediul scolar si au o slaba

insertie scolara, ceea ce îi face în final sa fuga sau sa abandoneze scoala, asociindu-se în
grupuri stradale deviante.

Teoria „dezorganizarii sociale" considera ca factorul determinant al cauzelor


delincventei juvenile îl reprezinta scaderea functiilor de socializare si control exercitate de
comunitate si vecinatate, de stabilizarea ordinii sociale si a coeziunii grupurilor, datorita
eterogenitatii populatiei si varietatii normelor de conduita, ca si multiplicarii fenomenelor
aculturative în cadrul orasului. Astfel cauzele primare se gasesc în interiorul comunitatii urbane
care, datorita aglomerarii de populatie, a diversificarii spatiilor si serviciilor comerciale, devine
o sursa potentiala criminogena.
Suntem de acord cu opinia autorilor Radulescu S.M. si Banciu D. care considera ca, desi
se poate stabili o corelatie statistica semnificativa între nivelul dezvoltarii socioeconomice a
unei anumite zone si nivelul delincventei juvenile, aceasta nu înseamna implicit si o relatie
cauzala directa, deoarece pot interveni diferiti factori care actioneaza prin intermediul unei
retele de alti factori: familie, scoala, grup de prieteni, de cartier, comunitate locala.

4. Teoria „subculturilor delincvente" si teoria „grupurilor de la marginea strazii"

Reprezentantii acestei teorii sunt A.. Cohen, M. Gordon, M. Yinger. Ei considera ca


subcultura reprezinta o subdiviziune a modelelor culturale la care participa o parte din grupurile
sociale. Aceste subculturi apar ca o reactie de protest fata de normele si valorile societatii,
grupând indivizi care au sentimentul ca le sunt blocate posibilitatile si mijloacele de acces spre
valorile si bunurile sociale. Orice subcultura include un set de valori si norme diferit de cel al
societatii, uneori fiind in contradictie cu sistemul de valori dominante, cum sunt, de exemplu,
contraculturile. Când indivizii apartin subculturilor acestora, utilizând modalitati si mijloace
ilegitime si antisociale pentru a-si realiza nevoile si scopurile, le putem numi „subculturi
delincvente". Acestea se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi specifice: nonutilitarism,
malitiozitate, versalitate, negativism si impun membrilor desfasurarea unor activitati ilicite si
delincvente.

Grupurile de tineri constituite în bande organizate si structurate reprezinta un mod de


supravietuire si de adaptare a celor marginalizati si frustrati în raport cu mediul normativ si
valoric al celor privilegiati. Banda reprezinta un mod de organizare sociala negativa a tinerilor,
datorita esecului unor institutii sociale, coruptiei si indiferentei fata de situatia tineretului,
somajului, saraciei si ocaziilor prea putin numeroase de distractie si recreere.

O varianta a teoriei „subculturilor delincvente" care explica delincventa juvenila ca fiind


rezultatul unui comportament învatat, este cea a „grupurilor de la marginea strazii"

sau a „societatii de la coltul strazii" elaborata de W. F. White. Asocierea si participarea


la activitatile grupului de prieteni este considerata ca fiind o modalitate importanta de
socializare a tânarului deoarece în aceasta perioada el are o atitudine ambivalenta: obedienta si
revolta, independenta si imitatie, anticonformism si criza de originalitate. El simte nevoia sa fie
recunoscut, acceptat si stimulat de catre cei de aceeasi vârsta cu el, solutia grupului reprezentând
o posibilitate sigura de a-si manifesta si realiza dorintele si aspiratiile.

Prin adoptarea normelor de conduita ilegitime si a unor mijloace de reusita indezirabile,


grupurile de tineri se transforma în adevarate surse potentiale de devianta si delincventa prin
inducerea si învatarea de catre membrii lor a unor tehnici infractionale. Periculozitatea acestor
grupuri stradale consta în aceea ca sunt alcatuite din tineri care prezinta serioase deficite de
socializare, tineri care au abandonat scoala si au fugit de acasa, tineri fara serviciu si tineri care
au suferit deja condamnari penale.

5. Teoria „etichetarii sociale"

Reprezentantii etnometodologiei si interactionalismului simbolic concep delincventa ca


o însusire conferita acelui comportament de catre grupul sau indivizii care detin puterea si care
evalueaza conduita ca devianta. Analizând interactiunea dintre norme si comportamente sociale,
adeptii acestei orientari constata ca exista în orice societate indivizi care încalca normele
prescrise si indivizi sau grupuri care se pronunta asupra conduitelor primilor si evalueaza aceste
abateri. Normele reprezinta standarde sau etaloane în functie de care conduita individului este
valorizata pozitiv sau negativ. Ele impun sau interzic savârsirea unor actiuni, fiind elaborate
într-o forma generala si impersonala, stabilind în ce masura un individ poate sa îndeplineasca
sau nu un anumit rol în functie de pozitia sa sociala.

Nici un comportament nu este, prin el însusi, conformist sau deviant. Devianta, în


general, delincventa în special, nu exista ca atare decât în masura în care societatea sau anumite
grupuri sociale le definesc sau le eticheteaza, sanctionându-1 pe cel considerat „deviant".

Delincventa, din aceasta perspectiva, nu reprezinta o caracteristica intrinseca a actului


sau actiunii unui individ, ci mai degraba, o consecinta a aplicarii unei „etichete" de catre
societate.

Aceasta teorie considera ca persoana careia i s-a aplicat o astfel de eticheta de catre
ceilalti (societate, grupuri) devine devianta si se va comporta ca atare. De multe ori, cei care
detin puterea sau bogatia, facând parte din categoriile privilegiate social, au tendinta de a
„eticheta" ca deviante actele nonconformiste ale unor indivizi proveniti din clasele de jos sau
mijlocii ale societatii, care, la rândul lor, fie accepta eticheta comportându-se în conformitate cu
ea, fie o resping.

Trǎsǎturi caracterice ale personalitatii delincvente

Perspectiva psihologica a delincventei încearca sa explice în ce masura individul dispune


de o capacitate intelectiva, afectiva, volitiva, capabila sa mentina un echilibru între interesele,
nevoile si aspiratiile sale si mijloacele legitime de realizare a acestora.

Definirea delincventei din punct de vedere psihologic angajeaza personalitatea


individuala implicata în acte infractionale cu accent, pentru unii autori, pe conceptul de
imaturitate sociala, sub raportul intensitatii lor, ca si caracteristici specifice delincventei.

Conceptul de insuficienta maturizare sociala subliniaza dificultatile de integrare sociala,


de conflict cu cerintele unui anumit sistem valoric normativ, subliniind tulburari ale structurarii
raporturilor sociale.

De pe aceste pozitii de abordare a delincventei sunt evidentiate insuficienta proceselor


de asimilare a cerintelor si normelor socioculturale (deficit de socializare) si insuficienta
proceselor de acomodare la mediul social prin acte de conduite deviante. Astfel, caracteristica
fundamentala a acestor subiecti este caracterul disonant al maturizarii sociale si, deci, al
dezvoltarii personalitatii (V. Preda, 1998 p.3). În cadrul acestei insuficiente maturizari se
înregistreaza decalaje de dezvoltare între nivelul maturizarii intelectuale, pe de o parte, si nivelul
dezvoltarii afectiv-motivationale si caracterial-actionale, pe de alta parte; decalaje între
dezvoltarea intelectuala si dezvoltarea judecatilor si sentimentelor morale (L. Kohlberg, 1976)
sau atât o perturbare intelectuala cât si o perturbare motivationala si caracteriala.

De pe aceste pozitii, trasaturile personalitatii delincvente se identifica cu instabilitatea


emotiv-actionala, inadaptare sociala, cautarea satisfactiei materiale sau morale prin infractiune
si duplicitatea comportamentului infractor.

Instabilitatea emotiv-actionala este asociata conturarii profilului personalitatii


delincvente. Aceasta caracteristica nu este atasata exclusivist delincventilor, deoarece si în
rândul comportamentului conformist pot apare cazuri de instabilitate emotiva, dar la
comformisti comportamentul social pozitiv, reactiile emotiv-active sunt preponderente, relativ
stabile având o dubla determinare, din ambianta si din sistemul de valori etico-sociale. La
acestia, stabilitatea se manifesta la nivelul duratei reactiilor reglate la nivel constient, voluntar, .
precum si lipsa oscilatiilor excesive si în constanta reactiilor.

În opozitie cu conformistii, delincventii, având o experienta negativa a educatiei


deficiente, deprinderi si practici antisociale, sunt instabili emotiv-afectiv, cu reactii discontinue,
salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta în reactii fata de stimuli, inconstanta
preponderent endogena.

Instabilitatea emotionala s-a conturat ca o trasatura esentiala a personalitatii, insuficient


maturizate a delincventului, la acest nivel evidentiindu-se mai pregnant carentele dezvoltarii
personalitatii, traumatizarile sale, decât la nivelul dimensiunii cognitive.

Inadaptarea sociala, ca si caracteristica a delincventilor, are drept cauza a insuficientei


maturizari sociale carentele educative si socio-afective din grupurile respective. Anamneza
evidentiaza, în majoritatea cazurilor, provenienta din medii dezorganizate (orfani, serniorfani,
parinti divortati, parinti infractori, alcoolici). Educatia care are ca efect canalizarea în sensul
încadrarii în normele sociale a instinctelor omului, a proceselor de cunoastere la copii,
concomitent cu formele de conduita adecvata, presupune si formarea unor deprinderi utile si
trainice de pliere pe cerintele vietii sociale. De aici apare, ca o concluzie ce tine de firesc,
constatarea unor cercetari care considera ca punct de pornire al deviantei încalcarea voita a
regulilor igienei elementare. Reglarea urinarii si a defecarii în primii ani ai copilariei au, pe
lânga semnificatia educatiei igienice, si una psihologica, de exersare a formelor superioare de
inhibitie conditionata.

Alimentarea organizata cu o ritmicitate a programului educa, pe de o parte, stapânirea


nevoii de hrana, iar pe de alta parte realizarea normei regimului zilnic constituind astfel primele
elemente ale adaptarii sociale.

Desprinderea de timpuriu, de încadrare pe linia sociala sau de transgresare dincolo de


ea, este decisiva, deoarece în aceasta perioada se stabilesc legaturile temporale de baza. În acest
interval, daca nu sunt înlaturate atitudinile antisociale derivate din carentele influentelor
educative, prin actiuni educative nuantate, modelate pe situatie, se stabilizeaza deprinderi
negative care actualizate în conditii social-economice nefavorabile, pot genera devianta si chiar
infractiune.

Carentele educative se manifesta si prin lipsa de stabilitate si continuitate a influentelor


educative. Daca în perioadele timpurii copilul are libertatea sa vagabondeze, prin contextele de
grup în care se încadreaza, prin modelele de leader la a caror imagine adera, apare posibilitatea
parcurgerii evolutiei infractionale de la insignifiantele, micile hotii, spre marile furturi si crime.
Vagabondajul ca forma concreta a inadaptarii este si o cale de adâncire si fixare a deprinderilor
legate de inadaptare.

Vagabondajul înseamna sustragerea tânarului de la influentele educative familiale si


posibila lui încadrare în bande de infractori.

Implicarea carentelor educative pe linia insuficientei maturizari sociale a fost abordata


de R. Mucchielli în teoria disociabilitatii elaborata de el. Dupa R. Mucchielli (1981)
disociabilitatea delincventului se exprima prin urmatoarele:

• neacceptarea colectivitatii, a societatii;

• falsa perceptie sociala a celor din jur;

• lipsa anticiparii si evaluarii adecvate a consecintelor actelor comise;

• respingerea rolului social acordat înainte de a deveni delincvent si pe care i-l


pretinde colectivitatea.

Pe linia concluziilor disociabilitatii lui Mucchielli, autori ca V. Preda(1998, p. 34)


considera ca personalitatea dizarmonica la copii, în sens delincvential, apare în urmatoarele
cazuri:

• în absenta unei învatari necesare;


• în conditiile unei insuficiente interiorizari a normelor de conduita;

• în conditiile unei învatari "pernicioase";

• în cazul unei învatari ineficiente;

• în conditiile unei învatari inaccesibile.

Cautarea satisfactiei materiale sau morale prin infractiune se încadreaza într-o actiune
nociva societatii, de inadaptare sociala. Sub raport psihologic este o reactie atipica, caracteristica
delincventilor prin cautarea folosului material si moral pe care-l aduce.

Caracterul de insuficienta maturitate psihica deriva din faptul ca diferiti excitanti din
mediul ambiant exercita asupra delincventilor o stimulare cu mult mai mare decât la ceilalti
indivizi. Stimularea excesiva provine atât din sensibilitatea deosebita a infractorului cât si din
forta specifica a stimulului, în conditiile în care lipsesc inhibitiile pe linie sociala. Lipsa de frâu,
de cenzura morala, este considerata de multi cercetatori o caracteristica a infractorului. Lipsa de
inhibitie sociala trebuie înteleasa ca o rezultanta a formarii intereselor în directie antisociala.

- Duplicitatea comportamentului infractor, considerata ca trasatura a personalitatii


delincventului, apare ca o a doua natura, dând artificialitate întregului sau comportament.

Individul infractor, constient de caracterul antisocial, distructiv al actiunilor sale,


lucreaza în taina, observa, planuieste, se fereste de controlul oamenilor si în special al
autoritatilor.

Pentru infractor devine obsesiva stradania de a actiona în maniera în care sa nu fie


descoperit. Aceasta încordare, tensiune, face ca în actul infractional sa se strecoare o eroare, o
lacuna, care îl poate trada. Faptul este cunoscut de ambele parti (de anchetator si de infractor) si
aceasta cunoastere mareste pentru delincvent tensiunea dominantei defensive, determinând-o sa
devina inhibitoare în momentele cele mai decisive ale infractiunii. Frica dominanta devine
"paralizanta", inhibând instanta corticala, în functionarea careia se vor ivi hiatusuri, greseli care-
l pot trada.
Cunoscuta atitudine de reîntoarcere la locul infractiunii se pare ca se explica prin
fenomenul de amnezie postinfractionala, generata de emotia traita în momentul infractional, de
solicitare a nivelului subcortical.

Derularea în momentul postinfractional a firului actiunii savârsite constientizeaza


lacunele de memorie, fapt care, alaturi de actiunea puternica a dominantei defensive, mareste
nelinistea generala. Apare un sentiment de nesiguranta, deoarece nu-si aminteste daca totul a
fost pus la punct, daca nu a comis o greseala fatala care sa-l tradeze.lmpulsul imperativ de
reîntoarcere la locul infractiunii, careia de cele mai multe ori, când îi da curs, îi poate fi fatal.

Acuitatea dominantei defensive este atât de puternica încât uneori depaseste în forta
instinctul de conservare si infractorul se automutileaza pentru a-si asigura imunitatea. Exemplul
se refera si la cazul de mutilare la mâini, pentru a-si sterge posibila identificare dupa amprentele
digitale.

În timpul când nu comite infractiunea, poate juca rolul omului cinstit, cu preocupari
îndepartate de specificul infractiunii, pentru ca în taina sa planuiasca si sa actioneze.

Tainuirea, pentru infractor, devine o necesitate si îi formeaza deprinderi specifice care


servesc acest scop.

La nivelul descifrarii mecanismelor interne ale conturarii personalitatii delincvente sunt


implicate mobilurile, motivatiile, scopurile activitatilor delictuale.

Pe linia acestor abordari psihologice sta determinarea cauzala a delincventei, în


conditiile resimtirii decalajului între cerinte si posibilitati. Decalajul este resimtit tensional si, în
consecinta, apar blocaje, frustrari, ca implicari emotionale ale privatiunii. Unii autori emit
ipoteza ca toate frustrarile creeaza o instigare interna sau motivationala la agresiune. Pe acest
palier al abordarii psihice, tendintele infractionale, sustine Mira Y. Lopez, sunt localizate în
individ de la nastere, dat fiindca ei încearca sa-si satisfaca nevoile vitale fara sa tina cont de
prejudiciul adus mediului înconjurator (vezi figura 2). Numai actiunea în timp a educatiei este
cea care îl învata ca manifestarea sa comportamentala trebuie sa fie rezultatul unui compromis,
al unei tranzactii între satisfacerea nevoilor sale si aceea a nevoilor altuia. El învata prin
educatie, subliniaza autorul, sa se adapteze la anumite norme impuse de societate si sa-si
satisfaca trebuintele, necesitatile, de maniera în care nu intra în conflict cu societatea.

Aceasta învatatura, transmisa prin actul educational, este conditionata de mai multi
factori, cum sunt: mediul în care se realizeaza influenta educativa, modalitatea utilizata,
capacitatea de discernamânt a subiectului sau intensitatea instinctelor sale.

Mira Y Lopez afirma ca, în masura în care la un subiect energia tendintei spre actiune va
depasi limitele între care satisfacerea va fi socialmente acceptata, va avea loc intrarea
subiectului in câmpul actiunii infractionale.

Primei categorii de nevoi îi corespund tendintele posesive si defensive cu corespondent


în comportamentul delincvent de furt, crima, neglijenta, iar celei de a doua categorii îi sunt
caracteristice infractiunile sexuale.

Atunci când elementul rational intervine, interpunându-se între sentiment si actiune, are
loc un proces de sublimare, iar motivele,"în loc sa se declanseze pe linia infractiunii de furt,
crima, viol, neglijenta, declanseaza asa-numitele infractiuni derivate. De la furt, trecând prin
escrocherie, furtisag, se ajunge la infractiunea derivata de plagiat. De la crima, la agresiune,
injurie, calomnie, pâna la critica aspra.”

Daca sublimarea se accentueaza, tendintele infractionale prin tehnica derivarii, sustine


autorul, sunt înlocuite cu trasaturi caracterologice tolerate de legi.

Demn de retinut în aceasta tehnica reductionista graduala, de derivare prin procedeul


sublimarii din motive primare ale infractionismului, pâna la trasaturi caracterologice tolerate de
legi, este valoarea influentelor educative.

In functie de directia sursei motivationale a delincventei s-au conturat motive exogene-


extrinseci ale infractionalitatii si motive endogene-intrinseci.

Motivele exogene îsi au sursa în influenta sociala, ambientala exercitata asupra


individului.Unele din motivele exogene, în functie de etapa socio-politica istorica a unei
civilizatii, pot fi legale si tot ele, într-un alt context social-politic, pot fi generatoare de
comportament infractional. De exemplu, sustinerea si propagarea dupa al doilea razboi mondial
în unele tari democratice a unei ideologii comuniste a fost considerata infractiune, pe când
aceeasi ideologie a fost ridicata la rang de ordine sociala în tarile socialiste europene. În acelasi
timp, în tarile socialiste, propagarea ideilor capitaliste era considerata infractiune, încalcare a
ordinii politice de stat.

Tot aici se pot include si asa-zisele motive altruiste care duc pe individ spre infractiune,
cu scopul de a realiza un beneficiu pentru un tert (persoana sau ideal). Gasim acest tip de
infractiuni la spioni, sau în actele unor "razbunatori" care se considera drept exponenti, ai
dreptatii. În sfârsit, printre factorii infractogeni exogeni, putem insera si . unele influente ale
"opiniei publice", susceptibile de a actiona asupra individului, pâna ce acesta, în anumite
situatii, devine un delincvent. Cazul tipic este cel al adulterului în care cel înselat, sub actiunea
judecatilor, a evaluarilor emise de opinia publica, comite infractiunea de sanctionare a
adulterului din necesitatea de â fi, în atitudinea pe care o ia, în consens cu ceea ce opinia publica
asteapta de la el ("spalarea onoarei", ca si cum onoarea ar putea fi afectata de comportamentul
delincvent al altuia).

Categoria motivelor endogene-intrinseci ca generatoare de infractiuni îsi au sursa în


"interioritatea fiintei umane".

Violenta, intensitatea puternica a reactiilor emotionale primare (frica, mânia, atractia


sexuala posesiva puternica) poate face ineficienta actiunea de inhibare, de reprimare, de derivare
sau de sublimare sociala si poate sa antreneze numerosi subiecti spre cele trei domenii mari ale
infractionismului: infractiuni contra integritatii fizice individuale, infractiuni contra integritatii
psihice individuale, infractiuni împotriva obiectelor, conceptelor si valorilor sociale. Deci, în
functie de tipul de infractiune, care va fi crima, viol, furt, originea endogena a motivatiei va fi
mai mult sau mai putin clara.

La baza infractiunilor a caror motivatie este endogena, Mira Y Lopez situeaza:

- violenta excesiva a mecanismelor instructivo-emotionale primare;


- marea slabiciune a mecanismelor de inhibitie, care asigura conditionarea reflexa
negativa a infractiunilor;

- interferarea primilor doi factori.

Harold Linder, un autor care s-a ocupat de problema motivatiei implicate în delincventa,
sustine ca întelegerea si tratarea "criminozei" (crimei reale) consta într-o apreciere corecta a
"motivelor predispozante", care îl dirijeaza pe individ spre un comportament delictogen, pe de o
parte, iar pe de alta parte, spre "factorii de precipitare"(ambientali) ce instiga si declanseaza
crimele, oferind mijloacele prin care ea se perpetueaza.

De pe pozitiile personalitatii la nivelul implicarii unei anumite intensitati a trasaturilor


de personalitate ca si caracteristica specifica persoanelor delincvente se vorbeste de o
imaturitate intelectiva si afectiva.

Imaturitatea intelectuala nu trebuie înteleasa ca fiind identica cu un coeficient de


inteligenta (QI) scazut. Imaturitatea intelectuala înseamna o capacitate scazuta de a stabili un
raport rational între pierderi si câstiguri în proiectarea si efectuarea unui act infractional.
Aceasta abordare este studiata de P. Coslin (1976) care arata ca infractorul, în actul deviant pe
care-l desfasoara, trebuie sa analizeze bine câstigurile si sanctiunile scontate luând în
considerare si pragurile de toleranta sociala.

Ca regula generala, diferitele tipuri de delict se gasesc în raport cu nivelele intelectuale


diferite: astfel, escrocii sunt adesea mai inteligenti ca simpli hoti, acestia din urma mai
inteligenti decât cei acuzati pentru raniri si loviri (Murchinson). Dar mai importanta este
capacitatea de judecata abstracta a individului decât nivelul sau intelectual; de capacitatea de
abstractizare va depinde judecata morala. Asa se explica faptul ca la copii exista o predispozitie
pentru delincventa prin ignorarea sau neîntelegerea responsabilitatii morale. Persistenta acestui
factor în timpul tineretii sau vârstei adulte, explica multe delicte.

O relatie esentiala între comportamentul antisocial si unele trasaturi psihologice ale


personalitatii de anumite intensitati, a creionat G. Canepa, în urmatoarea prezentare statistica:

- impulsivitate marita prezenta la 68% dintre delincventii esantionului examinat;


- indiferenta afectiva la 27%;

- egocentrism la 41%;

- agresivitate la 72%;

- tendinte de opozitie la 46%;

- scepticism la 50%.

La toate aceste prezentari procentuale, în tabloul personalitatii delincventului, autorul


mai cuprinde:

- tendinta de a percepe realitatea într-un mod deformat, considerând pe ceilalti ca


fiind dusmani, nimeni neoferindu-i ajutor, ca în viata totul se petrece conform regulii
"baftei" sau "ghinionului";

- prezenta indeciziilor si incertitudinilor interioare;

- lipsa capacitatii de a se autoaprecia realist, precum si tendinta de a ascunde,


camufla, propria personalitate.

O mare valoare reglatoare au principiile de dreptate, reciprocitate si egalitate a


drepturilor umane, respectul pentru demnitatea fiintei umane. Caracteristicile fundamentale ale
moralei autonome si ale libertatii morale sunt: independenta morala si rationalitatea actelor
comportamentale, altruismul si responsabilitatea morala care se întrepatrund optim.

La L. Kohlbeg fiecare pas din dezvoltarea substructurilor integrative cognitiv - afectiv -


atitudinale este o organizare psihica mai complexa decât etapa anterioara, fiecare fiind o
organizare psihica care ia în considerare continutul etapei precedente, la care adauga în etapa
actuala noi distinctii si evaluari de factura cognitiv - afectiva - atitudinala într-o structura mai
comprehensiva si mai echilibrata.

Cazurile de abatere de la norma se reflecta ca o "mustrare de constiinta" fiind traita


autopunitiv. Apare în aceasta situatie nevoia echilibrului moral al personalitatii, mentinerea
echilibrului devenind conditie a optimei functionari si a realizarii sentimentului integrarii
sociale. Echilibrul moral comporta un indice de toleranta fata de oscilatiile si diferentele
individuale.

Când amplitudinea oscilatiei atinge valori foarte mari, cu o tensiune interioara ridicata,
greu de suportat, trebuinta echilibrului moral tinde sa fie satisfacuta împotriva vointei
subiectului de a o reprima. "Criza" de constiinta morala este o stare dramatica a personalitatii
care, daca nu se rezolva, poate degenera în tulburari psihopatologice.

Motivele morale coreleaza strâns cu motivele integrarii sociale. Motivatia homeostaziei


psihosociale este legata de conservarea conditiei sociale a omului.

La un tânar, controlul social devine autocontrol prin întelegerea si constientizarea


exigentelor normative.

Cap. 5 Metodologia cercetarii

Acest studiu este unul exploratoriu. Esantionul acestei cercetari a fost format din 5
subiecti de sex masculin. Datorita faptului ca principalul instrument de investigatie a fost studiul
de caz concluziile nu pot fi generalizate, ci pot servi la efecturea unor viitoare studii mai
aprofundate.

5.1 Tema Cercetǎrii

Delicventa juvenila din perspectiva factorilor psiho-sociali.

5.2 Obiectivele cercetarii:

- identificarea factorilor psihosociali care determina si intretin delincventa


juvenila

- corelarea factorilor psihosociali cu delicventa juvenila la adolescenti

- identificarea caracteristicilor subiectilor supusi analizei


- indentificarea disfunctionalitatilor formelor, institutiilor, agentiilor de
socializare (familie, scoala, grup de prieteni)

Metodologia de cercetare privind determinarea psihosociala a comportamentului


delincvent la adolescenti este compusa din:

Studiu de caz aplicat pe un lot de 5 subiecti cuprinzînd urmatoarele:

1. anamneza subiectului

2. interviul dirijat

3. metoda observatiei

4. testul de inteligenta Raven

5. chestionarul de personalitate 16 PF

5.3. Elaborarea instrumentelor

Dimensiunea familiala :

1. Structura cǎminului:

- parinti casatoriti

- parinti în concubinaj

- parinti decedati

- parinti divortati

- parinti recasatoriti (familie refacuta : tata vitreg / mama vitrega )

- familie monoparentala

- unchi / matusi
- bunici

- frati vitregi

- copii abandonati

2. Climatul familial :

- conflicte dese între parinti

- conflicte între parinti si copii

- modul în care vorbesc parintii între ei

- modul în care vorbesc parintii cu copiii

- starea de tensiune si cearta din familie

- comportamentul agresiv dintre parinti

- comportamentul agresiv al parintilor fata de copii

- conditiile de stres în familie

3. Stilul educativ al parintilor si supravegherea copiilor:

- interesul manifestat de parinti fata de comportamentul copilului la scoala

- lipsa totala de interes fata de educatia copilului

- excesul de grija, rasfat din dragoste

- interesul parintilor fata de petrecerea timpului liber al copilului

- cunoasterea anturajului copilului


- interesul parintilor fata de plecarile de acasa ale copiilor si fata de orele la care
se întorc

- supravegherea copiilor în timpul rezolvarii temelor

- educatia culturala oferita de parinti copilului

- citirea cartilor de catre parinti

- citirea cartilor de catre copii

4. Starea de sanatate a familiei :

- sanatatea parintilor

- sanatatea minorului

- dezvoltarea fizica a minorului în functie de vârsta acestuia

- preocuparea parintilor pentru sanatatea copilului

5. Relatiile afective dintre parinti si copii :

- discutii normale, încurajatoare între parinti si copii

- discutii tensionate, certuri între parinti si copii

- parintele fata de care este mai atasat copilul

- cadourile pe care le fac parintii copilului si copiii parintilor

- modul în care este apreciat si recompensat copilul

- teama copilului fata de ambii parinti, fata de unul din parinti sau fata de nici unul

- parintele care are mai multa grija de el când este bolnav


- parintele cu care discuta mai mult când are probleme

- petrecerea timpului liber împreuna cu parintii : excursii, picnicuri, plimbari

- modul în care îsi manifesta copilul iubirea fata de parinti

- modul în care îsi manifesta parintii iubirea fata de copil

6. Comportamente negative/delincvente ale parintilor

- alcoolism

- droguri

- parinti cu antecedente penale

- parinti cu comportamente inadecvate fata de ceilalti membri ai societatii

- parinti concediati de la serviciu datorita neglijentei,indiferentei,a comportamentelor


indezirabile

7. Atitudinea minorului fata de familia sa si importanta pe care o acorda acesteia


:

- importanta familiei pentru copil

- masura în care copiii asculta de parinti

- masura în care copiii urmeaza sfaturile parintilor

- multumirea copilului cu familia sa

- respectul copilului pentru parinti

- ajutorul acordat parintilor în unele situatii

- solicitarea de catre parinti a ajtorului copiilor


Dimensiunea Socialǎ

1. Atitudinea fatǎ de scoalǎ

- frecventarea scoli de catre copil

- atitudinea fatǎ de regulamentul scolar

- atitudinea fatǎ de profesori

- atitudinea fatǎ de colegi

- participarea la activitǎti in cadrul scoli

- situatia scolarǎ

2.Preocupǎrile culturale

- frecventa lecturii si tipul acesteia

- frecventa vizionǎrii filmelor si tipul acestora

- tipul de muzicǎ pe care il ascultǎ

- timpul acordat vizionarilor emisiunilor TV si tipurile de emisiuni vizionate

3.Relatia adolescentului cu prieteni

- timpul petrecut cu prieteni

- locul pe care il ocupǎ prieteni in viata copilului

- increderea acordatǎ prietenilor

- influenta prietenilor asupra acestuia si tipul acesteia


Dimensiunea Psihologicǎ

1. Degradarea functiilor psihice

- inteligenta

- capacitatea de rationament

- rezistenta la frustare

- atitudinea comportamentalǎ

2. Viata afectivǎ

- Maturitate afectivǎ

- Dragostea

- Fericirea

- Disperare

- Sensibilizare/blazare

3. Factori motivatonali

- Perceptia socialǎ

- Stima de sine

- Dorinte

- Aspiratii
5.4 Descrierea instrumentelor cercetarii

1. Studiul de caz - aspecte teoretice

Psihologia, ca stiinta nomotetica, cauta sa dezvolte largi generalizari,


„legi”universale aplicabile unor populatii extinse. În consecinta, cercetarea psihologica
include frecvent studiul unor grupuri mari si accentueaza performanta medie a grupului.
Totusi, asemenea studii nu pot surprinde sentimentele reale din viata umana: vii,
concrete si personale. Acesta lacuna i-a determinat pe unii psihologi, sa sustina ideea ca
cercetarea bazata pe grupuri mari trebuie sa fie îmbogatita de cercetarea ideografica,
cercetare constituita pe individ. O forma majora de cercetare ideografica este metoda
studiului de caz reprezentând o descriere intensiva si o analiza a individului
singular.Studiul de caz a fost utilizat pentru detalierea si adâncirea informatiilor cu
privire la comportamentul delincventilor juvenili.

Metode si instrumente utilizate în cadrul studiului de caz:

a. Anamneza

În psihologie si pedagogie, anamneza constituie o secventa a biografiei


psihologice necesara stabilirii originii si conditiilor dezvoltarii caracterului,
sentimentelor, etc.

În sociologie, anamneza permite cunoasterea prin discutie directa sau prin


ancheta a evenimentelor semnificative din viata si activitatea unui individ, a unei
familii, a unui grup pentru întelegerea starii si comportamentului actual si pentru
stabilirea unor directii de actiune în viitor.

În psihiatrie se utilizeaza pentru reconstituirea istoriei si etilogiei unei psihopatii


si pentru stabilirea unor modalitati terapeutice adecvate. Termen de origine filosofica,
apoi medicala, anamneza desemneaza ansamblul informatiilor asupra trecutului
pacientului necesare practicianului pentru a-i stabili evolutia. Prin extindere, anamneza
desemneaza si metoda de investigatie care permite sa culeaga acest gen de informatie

b. Interviul dirijat

Etimologic, termenul de interviu semnifica întâlnirea si conversatia dintre doua


sau mai multe persoane. Acestea sunt, de altfel, si notele definitorii : interviul este o
conversatie fata în fata în care o persoana obtine informatii de la o alta persoana.

Interviul este metoda cea mai frecvent utilizata în cercetarea psihosociologica


datorita faptului ca prezinta o multitudine de avantaje :

- posibilitatea de a obtine raspunsuri specifice la fiecare întrebare

- observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeste cantitatea


si calitatea informatiilor

- colectarea unor raspunsuri spontane, stiut fiind faptul ca primele


reactii sunt mai semnificative decât cele realizate sub control
normativ

- asigurarea unor raspunsuri personale fata de interventiile altora

- Interviul, realizat pe baza ghidului de interviu, a urmarit aspecte ale


cauzalitatii psihosociale a comportamentului delincventilor juvenili
prin identificarea disfunctionalitatilor survenite în mediile de
socializare a adolescentului( familie, scoala, grup de prieteni ) .

- Avantajul primordial al interviului dirijat îl constituie relatia dintre


intervievator si intervievat, relatie care se sprijina pe încredere
reciproca, aceasta oferind posibilitatea întelegerii empatice, intuitive
a problematicii cu care persoana intervievata se confrunta.

c. Metoda observatiei
Prin intermediul acestei metode se urmǎresc în special reactiile emotionale ale
subiectilor la diferitele întrebari, completând asfel caracterizarea tabloului psihologic al
acestora.

Avantajul metodei observatiei consta în primul rând în superioritatea ei fata de


celelalte metode când se studiaza comportamentul nonverbal. Superioritatea ei este
dovedita deoarece înregistreaza comportamente individule si colective chiar în
momentul desfasurarii lor si în conditiile naturale de desfasurare a acestora.

În desfasurarea optima a observatiei rolul decisiv apartine observatorului fiind


implicate memoria, atentia, imaginatia, receptivitatea emotionala a lui prin intermediul
sensibilitatii vizuale, dar si acustice, tactile, termice, olfactive.

d. Testul de inteligenta Raven

În structura inteligentei, abordata ca aptitudine generala, au fost identificati


factori generali si specifici . Aceasta proba vizeaza sa evidentieze factorii generali,
elemente structurale de utilitate maxima pe care individul le valorifica în sarcinile cu
care se confrunta. Acestei categorii de factori nu îi sunt necesare conditii favorizante de
mediu pentru ca elementele structurale sa devina evidente.

Testul de inteligenta Raven permite sondarea inteligentei generale si este


destinat sa masoare, în primul rând, claritatea capacitatii de observatie, gândire clara si
nivelul intelectual .

În investigarea psihologica factorii generali sunt determinanti în definirea


capacitatilor structurale ale individului atât datorita faptului ca el nu este influentat de
conditiile formative ale individului, cât si datorita faptului ca forma lui de manifestare
ramâne aceeasi pe tot parcursul existential. Factorul general devine nota definitorie a
individului.

e. Chestionarul de personalitate 16 PF
Personalitatea are un sens direct diagnostic si diferential, este ceea ce permite o
predictie asupra a ceea ce va face persoana într-o situatie data

Pentru a evalua trasaturile identificate prin analiza factoriala Catell construieste


si publica în 1950 chestionarul 16PF denumit „Chestionarul celor 16 factori ai
personalitatii”. Inventarul porneste de al cele 12 trasaturi sursa definite prin analiza
factoriala, iar itemii sunt selectati pe baza saturatiei factorilor respectivi fara a se
specifica felul în care au fost initial formulati sau alesi. Multe dintre denumirile
trasaturilor sunt formulari speciale ale lui Catell.

Chestionarul are doua forme paralele, a câte 187 itemi. Poate fi utilizat cu ambele
forme simultan în scopul unei mai mari fidelitati a evaluarilor, sau cu o singura forma
având în vedere ca datele privind coeficientii de fidelitate ale acestor forme pentru
scalele chestionarului(de la .50 la .88), coeficientii de omogenitate(de la .22 la .74) si de
validitate(de la .32 la .86) îndreptatesc o echivalare a scorurilor.

Numeroase studii au fost realizate pentru a reliefa validitatea empirica a


inventarului, de asemenea numeroase traduceri, experimentari si normari de populatii
nonamericane. Exista si normari realizate pe populatia româneasca. Foaia de profil a
testului indica manifestarile comportamentale pentru cele doua extreme ale dimensiunii
care trebuie întelese din perspectiva datelor de cercetare privind factorii respectivi.

Studiul de caz numarul 1

1. Datele personale

1. Numele si prenumele: M.N.

2. Data si locul nasterii: 15 august 1987, Sibiu

3. Sexul: masculin
4. Dezvoltarea fizica: normala

5. Scolarizare: 4 clase cu foaie matricola

6. Mediul de provenienta: urban

7. Nationalitatea: româna

8. Religia: ortodoxa

2. Structura familiei

1. Vârsta tatalui: 40ani

2. Vârsta mamei: 35 ani la data decesului

3. Nivelul de scolarizare al tatalui: liceu

4. Nivelul de scolarizare al mamei: liceu

5. Ocupatia tatalui: instalator

6. Ocupatia mamei:contabilǎ

7. Numarul fratilor: 0

8. Numarul surorilor: 0

M.N. este singurul copil al unei familii reconstituite. Mama acestuia a decedat în
urma cu 3 ani, iar tatal sau s-a recasatorit cu o altǎ “femeie”, cu care, spune minorul cǎ
nu s-a inteles niciodatǎ bine. Inainte de aceasta au mai fost cateva persoane cu care tǎtal
acestuia a stat in concubinaj. Minorul spune ca a plecat de acasa în urma cu 2 ani.
Motivul l-au constituit frecventele batai aplicate de catre tata si de actuala sotie a
acestuia minorului. Înainte sa fie arestat locuia cu niste prieteni.
Din spusele acestuia atât tatal sau cât si mama sa vitrega consuma alcool în mod
excesiv, fapt care ducea de multe ori la certuri si diferite pedepse aplicate la intamplare.
Problemele cu alcoolul ale tatalui sau s-au înrautatit si mai mult dupa decesul sotiei.
Subiectul spune cǎ mama sa reusea sǎ-l tempereze. Inaintea morti mamei sale tatal sau
nu manifesta comportamentele agresive, lucru care s-a schimbat dupa decesul acesteia.

Mama naturala a copilului nu era alcoolica. Subiectul afirma ca se întelegea


foarte bine cu mama sa. Crede ca daca mama sa ar fi mai trait el nu s-ar fi aflat acum în
aceasta situatie Crede ca educatia primita cât timp a trait mama sa a fost decisiva pentru
el. Mama sa nu era autoritara, chiar îl rasfata putin fiind singurul copil, dupa cum
recunoaste minorul. Pâna în clasa a VI a, când mama sa traia înca, nu a avut probleme la
scoala sau probleme de alta natura.

Tatal sau si-a pierdut serviciul în anul 2001 si a început sa cosume din ce în ce
mai mult alcool. Relatia cu tatal sau a devenit din ce în ce mai violenta, iar îndatoririle
de parinte ale acestuia nu au mai fost exercitate. Minorul sustine ca singurele momente
când tatal sau îsi aducea aminte ca are un fiu erau atunci când era foarte beat si nervos si
nu avea pe cine sa îsi descarce furia.

În august 2001 minorul fuge de acasa. De când a parasit domiciliul minorul nu s-


a mai întâlnit cu tatal sau. A aflat ca acesta a vândut apartamentul si s-a mutat cu sotia
sa la bunicii paterni ai minorului. Împreuna cu niste prieteni minorul savârseste
infractiunea de furt. Minorul nu are unde sa locuiasca din cauzǎ ca prietenii sai, majori,
au primit o pedeapsǎ mai mai mare. Astfel este nevoit sǎ apeleze la bunici materni, loc
unde gǎseste intelegere. Subiectul incepe sǎ meargǎ din nou la scoalǎ.

Când a decedat mama sa, minorul nu s-a mai dus la scoala. Tatalui nu i-a pǎsat
cǎ fiul lui nu mai urmezǎ scoala. In investigarea efectuatǎ am observat ca subiectul este
sociabil, adaptabil, cooperant, sincer, binevoitor, linistit cu un nivel intelectual mediu,
la testul Raven obtinând QI de 98, predispus spre cunoastere cand ii este oferitǎ o sansǎ.

Despre infractiune subiectul afirmǎ ca : Da’, n-aveam cum sa ma descurc.N-


aveam ce sa fac. Prietenii la care stǎteam mǎ puneau sa fur ca sǎ-mi aduc partea”. Faptul
cǎ acesta numeste pe cei care l-au pus sǎ fure, “prieteni” denotǎ o imaturitate
intelectualǎ. Intrebat de ce le spune prieteni acesta relateazǎ cǎ ei fost singuri care l-au
ajutat cand a avut nevoie.

Studiul de caz nr. 2

1. Date personale

1. Nume si prenume: M.B.B.

2. Data si locul nasterii: 14 iunie 1990, Sura Mare, judetul Sibiu

3. Sexul: masculin

4. Dezvoltarea fizica: normala

5. Antecedente: Probleme cu alcoolul.

6. Scolarizare: 4 clase cu foaie matricola

7. Mediul de provenienta: familie normal constituita din mediul


rural

8. Nationalitatea: româna

9. Religia: ortodoxa

10. Infractiunea comisa: talhǎrie

2. Date despre familie

1. Vârsta tatalui : 41 ani

2. Vârsta mamei: 37 ani

3. Nivelul de scolarizare al tatalui: 4 clase


4. Nivelul de scolarizare al mamei: 4 clase

5. Ocupatia tatalui: zilier

6. Ocupatia mamei: casnica

7. Numarul fratilor: un frate mai mare

8. Numarul surorilor: 0

M.B.B. este al doilea copil al unei familiei sǎrace in care ambii parinti ai
minorului sunt someri, situatie in mare parte datoratǎ nivelului de scolarizare scǎzut al
acestora. Tǎtal acestuia muncea in diferite gospodǎrii, neavând un servici stabil care sǎ
aducǎ un venit constant.

M.B.B sustine incǎ de mic lucra la treburile gospodariei, impreunǎ cu fratele


sǎu, neprimind nici o rǎsplata pentru aceasta. Pǎrintii acestuia erau severi si foarte putin
ingǎduitori.

Nivelul scǎzut de educatie al pǎrintiilor s-a reflectat in educatia primita de


minor, care este permisiva, fara reguli precise privitoare la ce anume pot sa faca minorii,
dar si la comportamentele interzise. Atitudinea parintilor referitore la diferite probleme
pe care copiii le-au avut fie cu scoala fie în alte privinte a fost toleranta la prima vedere,
nepasatoare la o privire mai atenta. Relatiile subiectului cu parintii erau reci, acestia
neimplicându-se în problemele copilului, fiind dezinteresati, iar acesta la rîndul sau
neapelând la ajutorul lor.

Subiectul a avut numeroase comportamente preinfractionale. Dupa terminarea


clasei a patra a abandonat scoala, a avut grave probleme cu alcoolul. Afirma ca a
renuntat la scoala numai din cauza parintilor sai, pentru ca trebuia sa lucreze. A fost la
un pas de a fi arestat pentru tulburarea linistii publice, dar si pentru ca a fost implicat
într-un scandal într-o discoteca din sat.
Minorul este incapabil sa recunoasca atunci când greseste, sa îsi asume
responsabilitatea, dând mereu vina pe factori exteriori, niciodata pe sine.

Sinceritatea subiectului în declaratii este pusa la îndoiala datorita deselor


neconcordante prezente în afirmatiile sale. Un exemplu în acest sens este si urmatorul.
Subiectul prezinta rani pe ambele brate. Prima data când l-am întrebat ce s-a întâmplat a
afirmat ca a vrut sa tatǎl sǎu il batea. Supraveghetorul acestuia spune cǎ.acesta lucra
intr-o fabrica de prelucrare a sticlei si cǎ rǎnile pe care le prezinta ar fi rezultatul unui
accident pe care l-a avut acolo.

Încearca mereu sa se disculpe, evita acceptarea propriei vinovatii, nu are


remuscari, nu îi pare rau pentru actiunile savârsite de el de pe urma carora alte persoane
au avut de suferit.

Subiectul M.B.B. se caracterizeaza prin orgoliu, opozanta, raceala si indiferenta,


suspiciune, rigiditate, tendinta de a abandona cu usurinta asa cum reiese si din testele
aplicate, dar si din interviu. Manifesta lipsa de interes pentru activitatile intelectuale,
lipsa de cultura în general, desi sustine contrariul. Notele obtinute la Chestionarul de
Personalitate 16 PF indica o slaba abilitate mentala. Aceste informatii pot fi corelate cu
datele obtinute prin aplicarea Testului de inteligenta Raven. La acest test subiectul a
avut un QI de 76.

M.B.B. este imatur afectiv este inconstant în atitudini si interese, instabil


emotional, reactioneaza la frustrare într-o maniera emotionala, este hiperreactiv,
abandoneaza usor. Subiectul are mari dificultati în pastrarea calmului, devenind agresiv
foarte usor, fiind dur si ostil.

Subiectul investigat este extrovertit, asa cum reiese din Chestionarul de


Personalitate 16 PF, precum si din propriile declaratii si din observatiile facute.

Notele obtinute la factorul G - Supraeu slab vs Forta supraeului - din


Chestionarul de Personalitate 16 PF indica un supraeu slab, caracteristic pentru
comportamentul lui M.B.B. fiind lipsa de toleranta la frustrare, inconstanta, un general
dezinteres fata de normele morale colective. M.B.B. este un element tensionant în
grupul sau, fiind mereu o sursa de conflicte, initiator de violente, batai.

Are de asemenea o slaba capacitate de empatie, nu are tendinte de introspectie,


nu are disponibilitati pentru remuscari sau culpabilizari. Minorul are o afectivitate
redusa, îi lipsesc sentimentele de blândete, tandrete, gingasie, are tulburari caracteriale.

Subiectul are tendinta sa disimuleze, sa distruga si sa încalce normele, având


uneori accese de furie nestapânite, soldate, nu de putine ori, asa cum am mai mentionat,
cu rapoarte de pedepsire. Alte caracteristici ale subiectului investigat sunt impulsivitatea
crescuta, insensibilitatea fata de ceilalti, egocentrismul, autotoleranta, imaturitatea
sociala, indiferenta fata de ceilalti oameni, rigiditatea în relatii, un slab autocontrol,
superficialitate si inautenticitate.

Minorul nu este deschis la sfera gândirii critice, nu suporta critica, reactionând


violent în cazul în care cineva îl critica. Are o slaba capacitate de autocontrol al
emotiilor si sentimentelor, precum si al comportamentului în general, este o persoana
necontrolata, dominata de sfera propriilor impulsuri, lipsita de capacitatea de control
voluntar. De asemenea, subiectul investigat nu este o persoana adaptata social. Prudenta
nu îl caracterizeaza.

La subiectul investigat se observa lipsa unor preocupari pentru un ideal sau o


profesie, dar o preocupare pentru consum de alcool. Limbajul este sarac, cu elemente de
argou si jargon, presarat pe alocuri cu înjuraturi, folosite din belsug când cel examinat
este nervos.

În prezenta examinatorului subiectul încearca sa evite acest limbaj. Limbajul


scris este, de asemenea, deficitar. Semnele de punctuatie si de ortografie nu sunt folosite
decât rareori. În putinele cazuri când sunt totusi folosite acest lucru este realizat gresit.
Dezacordurile între subiect si predicat sunt prezente atât în vorbire cât si în scris. Ideile
nu au continuitate, de multe ori subiectul nu este coerent, limbajul utilizat nu este fluid.
Subiectul nu este capabil sa exprime trairile pe care le are. Se observa însa o încercare
de a-i intimida pe ceilalti prin limbajul utilizat.
Studiul de caz numarul 3

1. Date personale

1. Nume si prenume: A.S.

2. Data si locul nasterii: 14 decembrie 1991, Sibiu

3. Sexul: masculin

4. Dezvoltarea fizica: normala

5. Antecedente: 0

6. Scolarizare:liceu

7. Mediul de provenienta: urban

8. Nationalitatea: româna

9. Religia: ortodoxa

10. Infractiunea comisa: furt

2. Date despre familie

1. Vârsta tatalui : 45 ani

2. Vârsta mamei: 44 ani

3. Nivelul de scolarizare al tatalui: facultate

4. Nivelul de scolarizare al mamei: facultate

5. Ocupatia tatalui: antreprenor

6. Ocupatia mamei: contabila


7. Numarul fratilor: 0

8. Numarul surorilor: o sorǎ mai micǎ

Din declaratiile minorului parintii sai se înteleg bine. Uneori au discutii


contradictorii. Parintii lui A.S au o micǎ afacere. Minorul si sora sa nu au lucrat
niciodata pentru întretinerea familiei. De treburile casei se ocupa mama minorului.De
administrarea banilor se ocupa mai mult mama; ea tinea contabilitatea si la magazin.
Bani de buzunar le dadeau ambii parinti, dar mama le mai dadea bani si fara stirea
sotului.

Minorii nu erau implicati în problemele parintilor. Îi mai auzeau certându-se


câteodata, dar nu interveneau. „Ei stiau de ce se cearta...din cauza magazinului, din
cauza banilor, din cauza noastra, nu stiu.Tata zicea câteodata ca mama ne rasfata prea
mult, dar asa nu se certau prea des sau poate ca nu stiam noi, ca nu îi auzeam, cine
stie...De agresivi nu sunt agresivi nici tata nici mama. Tata e mai dur, mai exigent decât
mama, e mai autoritar, dar nu e agresiv. Mama e mai indulgenta. Când eram mai mici ne
bateau câteodata daca nu eram cuminti sau daca îi minteam. Chestia asta nu le place
deloc, mai ales lu’ tata. Mama ne ierta când o minteam, ne zicea sa nu se mai întâmple,
dar tata se supara rau. O data, când eram în generala am luat o nota mai mica la o teza si
l-am mintit, i-am zis ca am luat mai mult. Când a aflat n-a mai vorbit cu mine o
saptamâna, nici la masa nu vorbeam.”

Educatia primita a fost, dupa parerea minorului, una destul de stricta. Acesta
crede ca tatal sau era chiar foarte autoritar în unele privinte: rezultatele obtinute la
învatatura, ore fixe pentru venirea acasa, interdictia de a fuma, de consuma bauturi
alcoolice sau droguri.

În copilarie minorul nu a fost bolnavicios. A facut oreion când era în clasa a II a


si rubeola acum cinci ani. Mama a avut grija de el mai mult, fiind mai protectiva decât
tatal sau. Minorul considera ca acest lucru este normal.
Minorul sustine ca parintii nu le cumparau tot ce vroiau acestia de fiecare data,
lucru pe care A.S. nu îl întelege având în vedere faptul ca situatia financiara nu era una
precara.

De tatal sau minorul nu este apropiat, considerându-l pe acesta mai distant, mai
rece. Daca avea o problema nu se ducea sa îi spuna tatalui, nu apela la ajutorul lui. Avea
impresia ca tatal sau ar vrea ca fiul sa fie perfect. Cu el discuta mai mult despre scoala,
despre note, nu despre fete sau prietenii sai. De mama sa subiectul era mai apropiat.
Spune ca mai discuta cu aceasta despre reactiile tatalui sau, despre comportamentul
acestuia fata de copii. O parte din colegii de clasa erau cunoscuti de parintii copilului, în
special de mama sa. La sedintele cu parintii se ducea mai mult tatal minorului.

Despre tatal sau A.S. spune ca acum câtiva ani îl admira. I se parea mereu ca stie
o multime de lucruri, ca e sigur pe el, inteligent, dorind sa devina la fel ca tatal sau.
Acum minorul sustine ca nu mai vede în tatal sau un model, nu îsi mai doreste sa fie ca
acesta.

Antecedente psihiatrice nu are nici unul dintre parinti. De asemenea, nu exista


antecedente penale. Tatal, asa cum reiese din declaratiile minorului, tot timpul s-a laudat
cu cât de corect si de cinstit e el si familia lui, a fost mândru de acest lucru. Minorul
crede ca tatalui sau, chiar daca nu recunoaste, îi pasa ce spune lumea, ce zic rudele,
colegii, vecinii: ”Cred ca si de asta e tata atât de suparat, ca nimeni de la noi din familie
n-a fost arestat si l-am facut de râs.”

Ambii parinti ai minorului fumeaza. Nici unul dintre ei nu are însa probleme cu
alcoolul sau cu drogurile. În aceasta privinta minorul sustine ca educatia primita a fost
foarte stricta, copiilor interzicându-li-se consumul de alcool sau droguri. Parintii
minorului s-au implicat activ în educatia copiilor.

În ceea ce priveste motivatia care a stat la baza infractiunii subiectul spune ca


dorea sa îi atraga atentia tatalui sau: „Am fost un prost, de-aia am furat. Vroiam sa vad
cum o sa reactioneze tata. Acum ceva timp eu si tata ne-am certat foarte rau. În scoala
generala aveam numai note mari. Dupa ce am luat la liceu am început sa am si note mai
mici. Tata a fost foarte suparat din cauza notelor si mi-a spus sa remediez situatia pentru
ca altfel nu mai avem ce discuta. Pe mine ma enerva accentul pe care îl punea pe note. si
cu sora-mea face la fel. Copiii sai trebuiau sa aiba întotdeauna cele mai mari note. Se
lauda mereu în fata altora cu cât de destepti suntem noi, eu si sora-mea. Se purta de
parca era meritul lui când aveam note mari. Daca luam o nota mica nu mai eram
destepti, iar el nu avea nici o vina. Noi eram singurii vinovati. Când se enerva pe noi ne
spunea ca nu suntem în stare de nimic. Cum credeti ca ne simteam noi când ne spunea
asta? Eu ma saturasem sa nu am ce sa discut cu tata, sa aud ca decât ma critica. În afara
de scoala si de note nu îl interesa altceva. Alti baieti erau apropiati de tatii lor, mai
glumeau, noi nu. Asa ca m-am gândit ca daca ar fi pus într-o situatie limita tata ar
reactiona cumva, ar dovedi ca însemn ceva pentru el, nu numai note cu care sa se laude.
Un prieten de-al meu facuse ceva asemanator si relatiile cu tatal sau erau mai bune,
chestia asta îi apropiase. Am vrut sa fie si la noi la fel. Tata nu a fost niciodata foarte
deschis, nu ne-a spus ca ne iubeste sau chestii din astea, iar eu simteam nevoia sa fim
mai apropiati.

Marturiseste ca nu s-a gândit ca acestea vor fi consecintele actiunii sale. Minorul


sustine ca regreta faptele, mai ales ca relatiile cu tatal sau s-au înrautatit foarte mult: „Ce
m-a determinat sa comit furtul? Toata lumea ma întreaba asta. Tata nu poate si nici nu
vrea sa înteleaga. Zice ca am avut tot si mi-am batut joc de asta, ca altii nu au avut
norocul meu, iar eu n-am apreciat. Ce cred eu? Poate ca în felul lui are dreptate. Da, am
gresit, dar sunt parintii mei si trebuie sa ma ajute, nu?

Mama i-a spus ca am furat intentionat, ca sa îi atrag lui atentia, dar nu a crezut.
A spus ca am intrat în cine stie ce anturaj si de asta am furat, ca fapta mea nu are nici o
legatura cu el. Eu cred, sper ca nu a vorbit serios, ca nu a crezut ce a spus, ca era doar
foarte suparat pe mine si ca pâna la urma o sa îi treaca. Puteam sa gasesc alta solutie si
sa nu se ajungǎ la asta, iar relatiile cu tata sa fie mai proaste ca înainte.”

Subiectul are disponibiltati spre culpabilizare, regrete, îsi asuma


responsabilitatea pentru fapta comisa. Spune ca daca ar putea sa dea timpul înapoi nu ar
mai proceda, în nici un caz, la fel. Minorul are o dezvoltare intelectuala armonioasa.
Nivelul sau intelectual este bun, la testul de inteligenta Raven obtinând un QI egal cu
112, ceea ce corespunde unui nivel de inteligenta bun, peste mediu. Subiectul este
capabil de gândire abstracta, are o inteligenta vie. Este perseverent, are randament
intelectual reflectate si în notele obtinute.

Subiectul foloseste în mod corect limbajul, atât pe cel vorbit cât si pe cel scris.
Are un vocabular bogat, ideile au continuitate si coerenta, fluenta. Limbajul este cursiv.
Elementele de limbaj vulgar au lipsit din vocabularul minorului, cel putin în
conversatiile pe care eu le-am purtat cu el. Este o persoana comunicativa. Subiectului îi
place sa picteze si sa citeasca.

Minorul A.S. este deschis, sincer, cooperant, adaptabil, rezistent la solicitari,


perseverent si meticulos, prietenos. Nu da dovada de o timiditate excesiva, nu este o
persoana rece, retrasa, distanta, ostila, inhibata, ascunsa.

Are o rezonanta emotionala bogata, este stabil emotional, stie sa îsi asume
responsabilitati. Are o tendinta de afirmare, nu este dependent de grup, este exigent cu
sine, are simtul responsabilitatii, este asa cum am mai spus, constiincios.

A.S nu are tulburari caracteriale, este stabil în modul de conduita, mentine cu


usurinta contactul cu mediul social. Îi plac activitatile care preupun relationare activa
interumana.Este sensibil, are preocupari artistice.

Studiul de caz numarul 4

1. Date personale

1. Nume si prenume:D.B.

2. Data si locul nasterii: 27 noiembrue 1990, Sibiu

3. Sexul: masculin
4. Dezvoltarea fizica: normala

5. Antecedente: 0

6. Scolarizare: Liceu

7. Mediul de provenienta: urban

8. Nationalitatea: româna

9. Religia: ortodoxa

10. Infractiunea comisa: talhǎrie

2. Date despre familie

1. Vârsta tatalui : 50 ani

2. Vârsta mamei: 45 ani

3. Nivelul de scolarizare al tatalui: Facultate

4. Nivelul de scolarizare al mamei: Facultate

5. Ocupatia tatalui: Sef sectie

6. Ocupatia mamei:

7. Numarul fratilor: un frate mai mare

8. Numarul surorilor: 0

Subiectul D.B. a fost arestat în august 2002 pentru infractiunea de tâlharie. D.B.
provine dintr-o familie normal constituita. Dupa cum sustine minorul parintii sai se
înteleg bine. Relatiile dintre copii si parinti erau bune potrivit declaratiilor sale.
Subiectul mai are trei frati, doi mai mari decât el si unul mai mic. În familia sa nu au
existat antecedente penale, cel putin asa sustine minorul. Din datele pe care mi le-au
oferit cei de la biroul de evidenta a reiesit ca minorul nu a fost sincer în aceasta privinta.
Fratele sau cel mare are de asemenea probleme cu legea, fiind arestat pentru furt
calificat.

În privinta eventualelor conflicte cu parintii minorul sustine ca la el în familie nu


existau astfel de situatii. Parintii nu aveau comportamente agresive nici între ei nici fata
de copii. De administrarea bugetului familiei se ocupa în special mama sa.

Minorul declara ca grupul sau de prieteni este responsabil pentru evolutia sa.
Minorul declara, spre exemplu, ca o perioada de aproximativ un an de zile el s-a drogat
cu heriona datorita grupului în care se afla. Informatiile acestea nu sunt însa confirmate
de datele existente în fisa sa medicala sau de semne fizice. Sinceritatea afirmatiilor
subiectului este pusa la îndoiala. Se pune întrebarea fireasca: Ce anume îl determina sa
minta? De ce inventeaza lucruri neadevarate? Raspunsul a venit pe masura ce
întrevederile cu subiectul în cauza s-au îmultit.

Din datele obtinute din chestionarul de personalitate 16 PF reiese ca individul


este serviabil, amabil, prietenos, cu interes pentru ceilalti, blând, încrezator si cald. Am
remarcat faptul ca subiectul da raspunsuri considerate de el ca dezirabile din punct de
vedere social. Aceste lucruri reies din interviu, dar si din observatie. Povesteste cum s-a
drogat, cum ajunsese sa nu poata trai fara droguri (heroina în mod special). Vindea
lucruri din casa pentru a-si putea procura droguri. Pe bratele sale nu este însa nici o
urma care sa indice faptul ca a existat o perioada în viata subiectului când acesta s-a
drogat sau ca si-ar fi injectat heroina dupa cum sustine.

Nota standard 2 obtinuta de subiect la factorul B al chestionarului 16 PF atrage


atentia asupra unui nivel intelectual slab, minorul fiind putin inteligent, având lentoare
în întelegere. Aceste date pot fi coroborate cu datele obtinute la testul de inteligenta
Raven la care subiectul a avut QI de 89.

D.B. prezinta o incapacitate de a fi reflexiv, dar si lipsa de constiinciozitate.


Toleranta la frustrare a minorului este scazuta, acesta prezinta instabilitate
comportamental afectiva si labilitate emotionala. Nota standard 2 obtinuta la factorul C
Stabilitate emotionala-Labilitate afectiva indica nevrotism, variabilitate de atitudini,
sugestibilitate marcata, scazuta capacitate de perseverenta în probele situationale, un eu
slab. Subiectul are tendinta de a evita solicitarile nervoase.

D.B.are caracteristicile unei persoane dominatoare, cu tendinte de afirmare, de a


fi în centrul atentiei, de a actiona dupa propria dorinta.

Subiectul este extravertit,vorbaret, deschis, îndraznet, sociabil, dar manifesta


imaturitate, dependenta, are supraeu slab, este inconstant, neperseverent, capricios,
lenes. Are un scazut simt al datoriei si o tendinta de neglijare a detaliilor. Uneori
prezinta indiferenta fata de grup atunci când nu poate fi în centrul atentiei (la factorul G
din chestionarul 16PF subiectul a obtinut nota standard 1).

Studiul de caz numarul 5

1. Date personale

1. Nume si prenume: R.G.

2. Data si locul nasterii: 5 aprilie 1989 Sibiu

3. Sexul: masculin

4. Dezvoltarea fizica: normala

5. Antecedente:0

6. Scolarizare:Liceu

7. Mediul de provenienta:urban

8. Nationalitatea: româna

9. Religia: ortodoxa
10. Infractiunea comisa: furt

2. Date despre familie

1. Vârsta tatalui : 52 ani

2. Vârsta mamei: 50 ani

3. Nivelul de scolarizare al tatalui: 12 clase

4. Nivelul de scolarizare al mamei: 12 clase

5. Ocupatia tatalui: contabil

6. Ocupatia mamei: secretarǎ

7. Numarul fratilor: 3

8. Numarul surorilor:1

Subiectul R.G. provine dintr-o familie normal constituita. Are doi frati mai mari
decât el, un frate mai mic si o sora mai mica, el fiind al treilea copil al familiei .Minorul
declara ca parintii sai se înteleg bine. Cei doi frati mai mari ai subiectului au avut, de
asemenea, probleme cu legea, fiind arestati pentru furt. Cu acestia R.G. se întelegea
bine.

Motivul pentru care a fost condamnat este infractiunea de tâlharie savârsita


asupra unui minor de 15 ani. Subiectul investigat este de parere ca nu se poate spune ca
l-a tâlharit pe adolescentul de 15 ani deoarece acesta îi dadea bani în mod regulat, în
fiecare saptamâna. În saptamâna în care a fost acuzat de tâlharie respectivul adolescent a
refuzat sa îi mai dea bani. R.G. s-a enervat si i-a dat acestuia o palma, amenintându-l si
încercând sa îl determine sa îi dea totusi banii. De aceasta data, parintii tânarului tâlharit
au aflat ce s-a întâmplat si au mers la politie.
Din declaratiile sale reiese ca se afla în clasa a VI a pentru a treia oara, fapt pe
care subiectul îl percepe ca iritant având în vedere ca pâna în clasa a V a era interesat de
scoala, având note mari. Materiile preferate sunt limba româna, limba engleza, istoria.
La acestea subiectul are note mari. Materia pe care R.G.nu o agreeaza este matematica.

Minorul spune ca se întelege bine cu parintii sai, dar nu sunt forte apropiati.
Atunci când avea probleme copilul nu se destainuia parintilor, ci fratilor mai mari sau
prietenilor sai. În situatii problematice R.G. nu apela la ajutorul parintilor. Subiectul nu
poate sa ofere o explicatie pentru acest lucru. Copiii nu erau implicati în problemele
parintilor. Acestia nu aveau comportamente agresive fata de copii. Parintii minorului nu
au avut probleme cu alcoolul sau cu drogurile.

În opinia minorului parintii sai nu au fost autoritari, fiind toleranti în foarte multe
situatii. El crede ca daca ar fi fost supravegheat mai mult de parinti, poate ca nu ar fi
ajuns în situatia în care se afla în momentul actual. El recunoaste ca acum câtiva ani se
bucura ca parintii sai nu erau genul care „sa ma streseze toata ziua cu întrebari ca: Unde
pleci? Când vii? Cine e X?” Acum subiectul marturiseste ca, daca ar putea sa dea timpul
înapoi, ar prefera ca parintii sai sa se implice mai mult în viata sa, sa fie mai stricti, sa
impuna anumite reguli pe care copiii sa le respecte.

Dupa terminarea clasei a IV a viata subiectului investigat a început sa se


schimbe. Parintii sai au vândut vechiul apartament, iar familia s-a mutat în alt cartier.
R.G. si-a facut noi prieteni, cu cei vechi nu a mai pastrat legatura. Pentru el începea o
noua etapa din viata. Noul grup de prieteni era foarte important. Parintii nu cunosteau
noul cerc de prieteni al fiului lor. Acesta sustine ca pe parintii sai nu îi interesau
prietenii fiului lor. În copilarie nu a fost un copil bolnavicios. Când avea 6 ani R.G. a
fost operat de amigdalita. În prezent, starea sa de sanatate este buna.

Venitul material al familiei era mediu, bugetul fiind administrat de catre tatal
sau. În opinia copiilor acesta era însa insuficient. Astfel îsi justifica subiectul fapta: ” Nu
prea îmi dadeau bani de buzunar. Prietenii mei descoperisera cum pot sa faca bani
simplu si repede. Mi-au spus si mie...”
Din discutiile cu subiectul rezulta ca la baza actelor sale au stat doua motive:
unul material si altul de ordin psihologic, dorinta de a avea putere, de a-i domina pe
altii, de a fi „cineva”, de a fi respectat, dar si temut.

Subiectul are o fire dominanta, aparând ca o persoana afirmativa, sigura de sine,


încapatânata, uneori comportamentul sau fiind chiar agresiv, dur, ostil. Subiectul spune
despre sine ca „Sunt o fire cam nervoasa, nu stiu care ar putea fi motivul”.

Dupa cum reiese din testele administrate subiectul are un nivel intelectual bun.
La testul Raven minorul a avut un QI de 100.

Plan de interventie

Obiectul preocuparii permanente a specialistilor si educatorilor trebuie canalizat


pe potentialul creator al fiecarui minor, potential carenecesita stimulari.Consideram ca
sunt necesare reevaluari de pe pozitia constatarilor directe care sa reflecte distributia
perceptiei si autonomiei intelectuale ale membrilor colectivitatii de minori infractori .

Satisfacerii dorintelor multiple realizatǎ prin orice stimulare în directia ale


minorilor este receptionata doar daca sustine sperante sau alimenteaza aspiratii, de
atingere a unor idealuri. Nu trebuie sa uitam ca multi copii si adolescenti se
abandoneaza întâmplarii si ajung infractori, tocmai pentru ca nu au un exercitiu al
cautarii si initiativei. Prezenta lor a fost tratata ca lipsita de importanta, aceasta anulare
fizica si psihica a fost pâna la interpretarea luarii de pozitie ca o obraznicie pedepsita cu
brutalitate prin batai sau alte torturi. A continua sa-i tratam si în procesul reeducarii ca
incapabili sa-si orienteze efortul si opiniile catre scopuri bine definite înseamna sa-i
descurajam, abandonându-i unui destin întâmplator, metoda absolut nedidactica si
asociala.

Dezvoltarii cultului pentru frumos constituie o latura extrem de sensibila a


educatiei pentru protectia valorilor. Daca se considera adevarata afirmatia ca civilizatia
se desavârseste prin arta, trebuie ca programul de remodelare a constiintei minorului
infractor sa contina si elemente de initiativa creatoare. Culoarea, forma, lumina,
armonia, dimensiunea si în general „patosul” actului de creatie este o veritabila
amprenta a personalitatii si evidentiaza obligatoriu atât valentele pozitive cât si carentele
echilibrului psihic. Ar trebui ca în limita unor posibilitati materiale si de spatiu în fiecare
scoala speciala de reeducare sa se asigure desfasurarea permanenta, în grup sau
individuala, a unor activitati si manifestari de arta sau creatie în domeniile care
corespund nivelului de informatii dobândit de minori. Valoarea acestor creatii ofera
dimensiunea si calitatea resurselor proprii si permite interventia modelatoare a
instructorilor si specialistilor. În reeducare, deosebit de importanta este tocmai aceasta
detectare a posibilitatilor, transformarea lor în trasaturi de caracter stabile si apte sa
elimine din comportament unele apucaturi sau obisnuinte infractionale.

Cap 6. Concluzii

Familiile dezoraganizate, reconstituite sau descompletate, instabile din punct


moral, afectiv si material sunt in general sursa delicventei juvenile. Mediul familial este
un factor extrem de important pentru integrarea psihicǎ, socialǎ si fizicǎ a copilului.
Instabilitatea mediului social duce la la aparitia diferitelor activitǎti antisociale. Certurile
frecvente, stǎrile de tensiune, consumul exagerat de alcool precum si lipsa de educatie a
copiilor duce la delicventa in cadrul tinerilor.

Concurenta diferitilor factori sociali, psihologici si familiali pot duce, pe


exponentul acestor la sǎvarsirea diferitelor infractionalitǎti de diferite naturi, mai mult
sau mai putin grave.

Nefrecventarea scoli care duce in general la un abondon, precum si timpul petrecut intr-
un anturaj in preponderentǎ delicvent cu valente infractionale, combinat cu o
imaturitate intelectualǎ si moralǎ, plaseazǎ adolescentul intr-un mediu propice sǎvarsirii
delecventelor.
Sentimentul inutilitǎtii recunoscut de majoritatea tinerilor delicventi, toleranta
scǎzutǎ la frustare, instabilitatea psiho-motorie manifestatǎ prin inconsecventǎ
predominǎ in profilul tanarului delicvent.

Incurajarea exprimarii în orice fel si cu mijloace diverse a vointei, conceptiilor,


starii de spirit, idealurilor, sperantelor, dorintei si sentimentelor de dragoste si ura, într-
un cadru de încredere deplina, ar putea fi o solutie de recuperare a unor cazuri, daca
specialistii si educatorii si-ar asuma roluri succesive de parinti sau prieteni statornici si
discreti. Din cele constatate însa, exista suficiente informatii care atesta superficialitate
în derularea relatiei specialist-profesor-elev, în care angajatii, din ratiuni economice sau
de subzistenta, îsi rotunjesc norma didactica în alte institutii de învatamânt, diminuându-
si disponibilitatile de timp si spatiu pentru o apropiere în profunzime a relatiilor cu
elevii sau pacientii deficienti educational si psiho-afectiv. Oricât de exclusivista ar parea
afirmatia, corectarea unor carente cu rezonanta psihica nu poate reusi acolo unde nu
exista atasament total si în general sacrificiu pentru aceasta cauza.

Cap 7. Documentatie

Radulescu, S.M.( 1998) Sociologia deviantei: teorii, paradigme, arii de


cercetare

Editura Victor, Bucuresti.

Radulescu S.M.( 1991) Anomie, devianta si patologie sociala

Editura Hyperion, Bucuresti.

Radulescu, S.M.( 1999) Devianta, criminalitate si patologie sociala

Editura Lumina Lex, Bucuresti.

Radulescu S.M. Introducere în sociologia delincventei juvenile


(adolescenta

Banciu Dan(1990) între normalitate si devianta),

Editura Medicala, Bucuresti.


Banciu Dan, Evolutii ale delincventei juvenile în
România:cercetare RadulescuS.M.(2002) si prevenire sociala,

Editura Lumina Lex, Bucuresti

Cretu, Tinca(2001) Adolescenta si contextul ei de dezvoltare

editura Credis Bucuresti.

Minulescu,Mihaela Chestionarele de personalitate în evaluarea


psihologica,

(1996) Garell Publishing House, Bucuresti.

Paunescu, Constantin Agresivitatea si conditia umana,

Editura Tehnica, Bucuresti.

Petcu, Marioara(1997) Delincventa: repere psihosociale,

Editura Dacia, Cluj-Napoca

Pitulescu, Ion(2000) Criminalitatea juvenila: fenomenul „copiii strazii”,

Editura National, Bucuresti.

Preda, Vasile(1981) Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala,

Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

Preda, Vasile(1998) Delincventa juvenila,

Editura Presa Universitara Clujeana,

Rascanu, Ruxandra Psihologia comportamentului deviant,

Editura Universitatii (1994)Bucuresti, Bucuresti.

Rascanu, Ruxandra(1999) Neuropsihofiziologia deviantei la adolescenti si


tineri,

Editura Actami, Bucuresti.