UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

ANUL I

REFERAT LA DISCIPLINA:
INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL

TEMA: COMPETENȚA ORGANELOR DE

URMĂRIRE PENALĂ

MASTERAND : VLĂDUȚĂ LIGIA

COMPETENȚA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

1. Noţiunea de competenţă
Noţiunea de competenţă poate fi definită ca fiind capacitatea pe care o are un organ judiciar
penal de a se ocupa de o anumită cauză penală. În sens pozitiv, competenţa apare ca o împuternicire
ce priveşte cadrul de acte procesuale şi procedurale pe care un organ judiciar este abilitat şi obligat
să le îndeplinească, iar în sens negativ apare ca o limitare de atribuţii.
Soluţionarea unei cauze penale nu poate fi lăsată la latitudinea oricărui organ judiciar şi
legea este aceea care stabileşte competenţa organelor judiciare, prin delimitarea drepturilor şi
atribuţiilor acestor organe.

Pagina 1 din 8
 Cauzele penale care fac obiectul proceselor penale sunt extrem de variate prin natura şi
gravitatea faptelor săvârşite, prin locul în care au fost comise sau soluţionate, prin calitatea pe care,
eventual, o are făptuitorul, astfel încât în reglementarea competenţei diferitelor organe judiciare este
firesc să se ţină seama de toţi aceşti factori.
De asemenea, organele judiciare implicate în procesul penal se diferenţiază din punct de
vedere funcţional prin atribuţiile specifice pe care le îndeplinesc şi ca atare regulile de stabilire a
competenţei trebuie să ţină seama şi de acest aspect.

2. Formele competenţei
După factorii menţionaţi mai sus, se disting următoarele forme de competenţă:
 Competenţa funcţională (după atribuţiile organului judiciar) determină categoriile
de activităţi pe care le poate desfăşura fiecare organ judiciar.
Astfel, competenţa funcţională a unei instanţe de judecată este diferită de competenţa
funcţională a unui organ de urmărire penală (procurori sau organe de cercetare penală), după cum
diferă competenţa funcţională a instanţelor între ele, ori a organelor de urmărire penală între ele.
 Competenţa materială (după natura infracţiunii) stabileşte care organ judiciar
dintre cele de acelaşi tip, se va ocupa de soluţionarea cauzei, ţinând seama de
infracţiunea comisă.
Competenţa materială se poate determina în mod abstract, pe categorii şi grupe mari de
infracţiuni, fără a se face o enumerare a acestora sau în mod concret, prin indicarea explicită a
tuturor infracţiunilor ce intră în competenţa materială a unui anumit organ judiciar. Competenţa
materială se stabileşte pe linie verticală în cadrul organelor judiciare de acelaşi fel.
 Competenţa personală este determinată de calitatea pe care o are făptuitorul.
Spre exemplu, calitatea de militar, de parlamentar, notar sau magistrat va atrage competenţa
anumitor organe judiciare.Pentru stabilirea organului competent se are în vedere, de regulă,
calitatea avută de făptuitor în momentul comiterii infracţiunii, dar este posibil ca această calitate să
se piardă până în momentul soluţionării cauzei.
Articolul 48 din Codul de procedură penală prevede că instanţa rămâne competentă să
judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, dar fapta are
legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului ori s-a dat citire actului de sesizare a instanţei.
Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu
excepţia persoanelor indicate în articolul 40 alin. 1 din Codul de procedură penală, cum ar fi:
senatori, deputaţi, europarlamentari, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Guvernului, mebrii
CSM, chestori, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii de la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 Competenţa teritorială este dată de locul unde a fost săvârşită fapta prevăzută de
legea penală şi se determină având în vedere organele judiciare penale de acelaşi
fel şi de acelaşi grad, deci pe linie orizontală.
Pentru a stabili competenţa unui organ judiciar în art. 41 din Codul de procedură penală,
se arată că sunt determinante:
a) locul săvârşirii infracţiunii,
b) locul unde a fost prins suspectul sau inculpatul,
c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică, ori după caz sediul inculpatului
persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta
d) locuinţa sau sediul persoanei vătămate. În accepţiunea legii, prin locul săvârşirii
infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte ori
locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
Pagina 2 din 8
 Pentru infracţiunile săvârşite în străinătate, legea precizează în art. 42 alin. 1din C. proc. pen.
care sunt organele judiciare competente şi menţionează că aceste fapte se judecă de către instanţele
în a căror circumscripţie se află locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică, ori după caz
sediul inculpatului persoană juridică.
În caz că acesta nu locuieşte sau nu are domiciliul în ţară, faptele de competenţa judecătoriei
se vor judeca de către Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri de către instanţa competentă
după materie ori după calitatea persoanei din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se
dispune altfel.
Infracţiunea săvârşită pe o navă va fi judecată de instanţa în a cărei circumscripţie se află
primul port român în care ancorează nava, dacă legea nu dispune altfel.
Când infracţiunea este săvârşită pe o aeronavă, ea va fi judecată de instanţa în a cărei
circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român. Atunci când nava nu ancorează
într-un port român sau când aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa revine
instanţelor arătate în art. 42 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală.
Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate să ceară Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie să desemneze o altă curte de apel decât cea căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în primă instanţă şi care va fi sesizată după ce se emite rechizitoriul.
De asemenea, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate să ceară
curţii de apel competente să desemneze un alt tribunal sau o altă judecătorie decât cea căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă şi care va fi sesizată după ce se emite
rechizitoriul.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la competenţa funcţională, după materie şi cea
personală a instanţelor judecătoreşti atrage sancţiunea nulităţii absolute , atunci când judecata a fost
efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. Această nulitate poate fi invocată de
oricare dintre părţi, de procuror sau din oficiu, pe tot parcursul procesului penal, până la pronunţarea
hotărârii definitive.
Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa teritorială se sancţionează cu
nulitate relativă care poate invocată de procuror, suspect sau inculpat, de celelalte părţi sau de
persoana vătămată în următoarele condiţii:
- până la închiderea procedurii în camera preliminară dacă încălcarea a intervenit în
cursul urmăriri penale sau în această procedură;
- până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită dacă încălcarea a
intervenit în cursul urmăririi penale şi instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a
vinovăţiei;
- până la următorul termen de judecată cu procedura completă dacă încălcarea a intervenit
în cursul judecăţii.
Nulitatea relativă se acoperă dacă persoana interesată nu a invocat-o în termenul legal sau
dacă persoana interesată a renunţat în mod expres la invocarea nulităţii.
3. Competenţa organelor de urmărire penală
Organele de urmărire penală sunt: procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei
judiciare şi organele de cercetare penală speciale.
Ele sunt competente să efectueze acte de urmărire penală în cauzele în care sunt competente,
după materie sau după calitatea persoanei, acele instanţe de judecată în a căror rază teritorială îşi
exercită atribuţiile aceste organe.
Urmărirea penală presupune activitatea de efectuare a cercetărilor asupra unui caz în urma
căruia se administrează probe. Organul de urmărire penală trebuie să efectueze toate acţiunile în
limitele legii pentru a putea descoperi fapta, cît şi persoana care a săvârșit această faptă.
Pagina 3 din 8
 La fel, organul de urmărire penală realizează acţiuni în vederea realizării acţiunii civile sau
a unei eventuale confiscări a bunurilor dobândite ilicit. Organul de urmărire penală anunţă imediat
procurorul despre infracţiunea săvârșită şi despre începerea acţiunii de urmărire penală.
Din punct de vedere al competenţei teritoriale, sunt competente să efectueze urmărirea
penală, acele organe în a căror rază teritorială se situează vreunul din locurile menţionate în art.
41 alin. 1 din Codul de procedură penală:
a) locul săvârşirii infracţiunii,
b) locul unde a fost prins suspectul sau inculpatul,
c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică, ori după caz sediul inculpatului
persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta
d) locuinţa sau sediul persoanei vătămate.
Când nici unul din aceste locuri nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau
mai multe organe de urmărire penală dintre cele menţionate la art. 41 alin. 1, competenţa revine
acelui organ de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat.
În caz de sesizări simultane, este competent organul de urmărire penală care are prioritate în
ordinea de enumerare a locurilor prevăzute în articolul 41 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Organul de urmărire penală dispune declinarea de competenţă prin ordonanţă.
Potrivit legii (art. 325), procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în
vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic
inferioare, prin dispoziţia motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior.
În principal procurorul este organ de supraveghere a urmăririi penale si numai in anumite
condiții, strict delimitate de lege, are calitatea de organ de urmărire penala.
Procurorul competent sa exercite supravegherea asupra activităților de cercetare penala
este procurorul de la parchetul corespunzător instantei care, potrivit legii, judeca in prima instanța.
Ca organe de cercetare ale politiei judiciare funcționează lucrători specializați din
Ministerul Administratiei si Internelor desemnati nominal de ministrul administratiei si internelor,
cu avizul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si
lucratori specializati din Ministerul Administratiei si Internelor desemnati potrivit unor legi
speciale.
Organele de cercetare ale politiei judiciare isi desfasoara activitatea sub autoritatea
procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
 Competenta organelor de cercetare penala a politiei
Între organele de cercetare penala, organele de cercetare ale politiei judiciare ocupa un loc
deosebit, deoarece ele au o competenta foarte larga, putând sa efectueze cercetarea pentru orice
infracțiune care nu este data in mod obligatoriu in competenta altor organe de cercetare.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 lit. b din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/2003,
Ministerul Administratiei si Internelor organizează si desfasoara, prin structuri specializate, potrivit
competentei, activitati pentru prevenirea si combaterea terorismului, a criminalitatii organizate, a
traficului si consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, a migratiei ilegale, a criminalitatii
informatice, precum si a altor fenomene infractionale si fapte antisociale.
De asemenea, conform art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea
Politiei Romane, aceasta institutie desfășoară activități pentru constatarea faptelor penale si
cercetarea acestora.
În cadrul competentei generale a organelor de cercetare ale politiei judiciare intra si
infracțiunile care vor fi prevăzute de legi viitoare, pentru care nu se face vreo precizare cu privire la
competenta obligatorie a procurorului sau a altor organe de cercetare penala.
Când anumite acte de cercetare penala trebuie sa fie efectuate in afara razei teritoriale in
care se face cercetarea, organele de cercetare penala ale politiei judiciare pot sa le efectueze după

Pagina 4 din 8
ce, in prealabil, au instiintat despre aceasta organul corespunzător din raza teritoriala in care se vor
efectua aceste acte.
În cazul in care organul de cercetare penala nu efectuează personal – in afara razei
teritoriale in care se face cercetarea – anumite acte necesare rezolvării cauzei, poate sa dispună
efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare.
În cuprinsul aceleiasi localități, organul de cercetare al politiei judiciare efectuează toate
actele de cercetare, chiar daca unele dintre acestea trebuie îndeplinite in afara razei sale teritoriale,
cu obligația de a înștiința în prealabil organul corespunzător din raza teritoriala in care va efectua
aceste acte.
În cazuri urgente, organul de cercetare penala al politiei judiciare este obligat sa efectueze
actele de cercetare ce nu suferă amanare, chiar daca acestea privesc o cauza care nu este de
competenta sa. Lucrarile efectuate in astfel de cazuri se trimit, de îndată, prin procurorul care
exercita supravegherea activității organului ce le-a efectuat, procurorului competent.
Competenta acestor organe nu este conditionata de competenta unei anumite instante de a
judeca o cauza penala, motiv pentru care organele de cercetare penala ale politiei au in competenta
atât fapte ce revin spre soluționare judecatoriei, cat si fapte care intra in competenta Tribunalului
sau a Curtii de Apel.
În privința competentei teritoriale, organele de cercetare ale politiei judiciare
instrumentează cauzele penale care le revin potrivit regulilor stabilite de lege.

 Competenta organelor de cercetare penala speciala

În anumite cazuri, data fiind natura infracțiunii săvârșite sau având în vedere calitatea
făptuitorului, legiuitorul a prevăzut expres ca urmărirea penala sa se efectueze de către organul
de cercetare speciala, după următoarele distincții:
a) Comandanții unităților militare corp aparte si similare, precum si ofiterii desemnați
de aceștia, pentru infracțiunile săvârșite de militarii in subordine în legătura cu
îndatoririle de serviciu. Competenta operează si in cazul unitatilor militarizate din
unele ministere sau servicii.
b) Șefii comenduirilor de garnizoana, precum si ofiterii anume desemnati de către
acestia, pentru infractiunile săvârșite de militari in afara unitatilor militare, daca sunt
in legătura cu îndatoririle de serviciu.
c)  Comandanții centrelor militare si ofiterii anume desemnati de către acestia pentru
infractiunile de competenta instantelor militare săvârșite de persoanele civile în
legătura cu obligațiile lor militare. La cererea comandantilor centrelor militare,
organul de politie efectuează unele acte de cercetare penala după care înaintează
lucrarile comandantului centrului militar. In cazurile prevăzute la lit. a)-c),
cercetarea penala se efectueaza in mod obligatoriu de organele acolo prevazute, ceea
ce înseamnă excluderea organelor de cercetare ale politiei judiciare.
d) Ofițerii politiei de frontiera anume desemnați, pentru infractiunile de frontiera.
e) Căpitanii porturilor, pentru infracțiunile contra sigurantei navigatiei pe apa si contra
disciplinei la bord, precum si pentru infractiunile de serviciu sau in legătura cu
serviciul prevăzute in Codul penal, savarsite de personalul navigant al marinei civile,
daca fapta a pus sau ar fi putut pune in pericol siguranța navei sau navigatiei.
Pentru cazurile prevăzute la lit. d)-e), cercetarea penala se poate efectua cercetarea si de
către organul de cercetare al politiei judiciare, care are competenta generala.
Supravegherea cercetarii penale efectuate de capitanii porturilor este de competenta
procurorilor din sectiile maritime si fluviale ale parchetelor corespunzatoare instantelor competente
sa judece cauza in prima instanta.
 Competenta procurorului

Pagina 5 din 8
 Urmărirea penala efectuata de procuror se realizează in principiu în aceleași forme
procesuale ca si urmărirea realizata de organele de cercetare.
Dreptul pe care il are procurorul de a efectua urmărirea penala ii conferă poziția
procesuala de principal organ de urmărire penala. Ca orice drept, exercitarea lui este lăsată la
aprecierea lui astfel încat competenta procurorului de a efectua urmărirea penala in orice cauza este
facultativa si in practica se aplica cu titlu de excepție.
Legea stabilește însa cauzele in care efectuarea urmăririi penale de către procuror este
obligatorie, in aceste cauze urmărirea penala putând fi efectuata în locul procurorului de către
organul de cercetare penala; de asemenea legea fiind imperativa si referindu-se la efectuarea
urmăririi penale, procurorul trebuie sa efectueze personal întreaga urmărire penala si nu numai cele
mai importante acte de urmărire penala.
Cauzele date in mod obligatoriu in competenta de urmărire penala si a procurorului sunt
stabilite, atât după criteriul naturii si a gravitații infracțiunii ( competenta materiala ), cat si al
calității persoanei ( competenta personala ).
Astfel, potrivit art.56, alin.3, din Codul de procedură penală, urmarirea penala se
efectueaza obligatoriu de catre procuror in cazul:
a) în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține
Inaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;
b) în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 188-191, art. 257,art. 276,art. 277,art.
279,art. 280-283 şi art. 289-294 din Codul penal;
c) în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită, care au avut ca urmare moartea
unei persoane;
d) în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de a efectua urmărirea penală
aparţine Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism sau Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
Urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de militari se efectuează, în mod
obligatoriu, de procurorul militar.
Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secţiilor militare ale parchetelor
efectuează urmărirea penală potrivit competenţei parchetului din care fac parte, faţă de toţi
participanţii la săvârşirea infracţiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanţa competentă
potrivit art. 44.
Este competent să efectueze ori, după caz, să conducă şi să supravegheze urmărirea penală
procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza
cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
 Unele dispoziții privind competenta in efectuarea urmăririi penale
In vederea respectarii prevederilor legale referitoare la competenta, organul de urmarire
penala, sesizat, este dator sa-si verifice competenta.
Daca organul de cercetare penala constata ca nu este competent a efectua cercetarea,
trimite de îndată cauza procurorului care exercita supravegherea, în vederea sesizării organului
competent.
In Codul de procedura penala se prevăd dispoziții care produc o extindere limitata a
competentei organelor de cercetare penala.
Astfel, în ce privește competenta după materie si calitatea persoanei, precum si după
teritoriu, se prevede ca organul de cercetare penala este obligat sa efectueze actele de cercetare ce
nu suferă amânare, chiar daca acestea privesc o cauza care nu este de competenta sa; se face
aplicarea dispozițiilor potrivit cărora polițistul trebuie sa intervină oricând s-a săvârșit o infracțiune,
pentru a lua masurile necesare de prindere a făptuitorului, de păstrare a urmelor infracțiunii, de
descoperire a persoanelor care au perceput ceea ce s-a întâmplat.

Pagina 6 din 8
 Lucrările efectuate in astfel de cazuri se trimit, de îndată, prin procurorul care exercita
supravegherea organului competent sa urmărească acea cauza.
În ce privește extinderea competentei teritoriale, se prevede ca, atunci când anumite acte
de cercetare trebuie efectuate in afara razei teritoriale in care se face cercetarea, organul de
cercetare poate sa le efectueze el însuși sau sa dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie sau
delegare.
Daca înțelege sa efectueze personal acte de cercetare, înștiințează in prealabil despre
aceasta organul corespunzător din raza teritoriala in care va efectua aceste acte. In cuprinsul
aceleiasi localități, pentru a spori operativitatea urmăririi penale, organul de cercetare efectuează
toate actele de cercetare, chiar daca unele dintre acestea trebuie îndeplinite in afara razei sale
teritoriale, cu înștiințarea organului de cercetare corespunzător.

CUPRINS

1.Noțiunea de competență............................................................................pag.2
2.Formele competenței.................................................................................pag.2
3.Competența organelorde urmărire penală..............................................pag.5
 Competenta organelor de cercetare penala a politiei.............................pag.6
 Competenta organelor de cercetare penala speciala..............................pag.8
 Competenta procurorului.........................................................................pag.8
 Unele dispoziții privind competenta in efectuarea urmăririi penale....pag.9

Pagina 7 din 8
 BIBLIOGRAFIE

1.ART. 4 DIN DECRETUL NR. 203/1974

2. CODUL DE PROCEDURA PENALA

Pagina 8 din 8