CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum.

◊ Carte
albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative
privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om
învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca
serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește,
studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții
mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II.
1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă
unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel)
care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care
servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată
de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru
corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de
intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele
52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și
întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile,
a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui
scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o
confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de
joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document;
dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut
din cărți (pl. lui *cartă < lat.charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

 1.1. Limba boului e lungă, dar nu poate să vorbească, se spune despre cineva care știe
multe, dar e silit să tacă.
 1.2. A-și înghiți limba = a mânca cu poftă.
 1.3. A-și înghiți limba = a se abține (în ultimul moment) de a spune ceva nepotrivit.
 1.4. A-și înghiți limba = a fi foarte tăcut.
 1.5. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice
preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie.
 1.6 A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plâng că au muncit din greu, fără să fi
făcut în realitate (mai) nimic.
 1.7. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a-și pierde respirația.
 1.8. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a munci mult, a fi foarte ostenit.
 1.9. A avea limba încărcată = a avea limba albă, ca urmare a unei indigestii.
 1.10. Gură am, limbă n-am = multe aș putea spune, dar sunt silit să tac.
 1.11. A fi (sau a avea) limbă lată = a vorbi urât.
 1.12. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent.
 1.13. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil; a fi dulce la vorbă.
 1.14. A vorbi în vârful limbii = a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect.
 1.15. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a avea
înclinație spre pălăvrăgeală, a fi indiscret, flecar.
 1.16. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, indiscret, a nu păstra o taină.
 1.17. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență,
a spune și ce nu trebuie.
 1.18. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin.
 1.19. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească.
 1.20. A i se lega (cuiva) limba.
 1.21. A i se dezlega (cuiva) limba= a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească,
să se destăinuiască.
 .

 1.22. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească.

 1.23. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă
(de grăit) = a nu avea curajul să vorbească, a nu (mai) avea siguranța vorbirii (din cauza unei
emoții).
 1.24. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține limba după dinți sau a-și ține (sau băga) limba (în
gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea, a păstra o taină.
 1.25. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune.
 1.26. A înțepa cu limba = a fi ironic.
 1.27. Limba oase n-are se zice despre cineva, care vorbește ceea ce nu trebuie.
 1.28. A trage pe cineva de limbă = a descoase, a ispiti pe cineva, a căuta să afle tainele
cuiva.
 1.29. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut.
 1.30. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia.
 1.31. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de
ceva cunoscut, a-și aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima, a fi aproape gata să ți-l poți aminti
și să-l poți rosti.
 1.32. I se bate limba-n gură = vorbește repede și rău.
 1.33. Nu i-a tors (mamă-sa) pe limbă = vorbește cu ușurință și fără menajamente, spune
ceea ce gândește.
 1.34. Pasărea pe (sau pre) limba ei piere = de multe ori omul dă de necaz, pentru că nu știe
să tacă când trebuie.
 1.35. Același organ al unor animale, servind ca aliment.

bou  sm [At: CORESI, PS. 168 / Pl: boi / E: lat pop *bovus, -um] 1 Mascul adult, castrat, din familia
bovinelor, folosit la tracțiune și pentru carne (Bos taurus).2 (Pfm; îe) A nu-i fî cuiva (toți) boii acasă A nu
se simți bine. 3 (Pfm; îe) A-și băga (sau pune) boii în jug cu cineva A se asocia, a se uni cu
cineva. 4(Pfm; îe) A lăsa pe cineva în boii lui A-i da cuiva pace. 5 (Pop; îe) A merge (sau a se duce
ca) (sau cu) boi (sau carul cu boi) A merge foarte încet. 6(Pop; îe) A-i lua cuiva boii (de) dinainte A sărăci
pe cineva. 7 (Pop; îe) A scoate pe cineva la drum de boi A sărăci pe cineva din pricina sau în favoarea
altcuiva. 8 (Pfm; îe) S-a dus ~ și a venit vacă A se întoarce nelămurit, fară să fi învățat sau înțeles
ceva. 9 (Îs) ~ sur Bour. 10 (Pop; îs) ~ bălțat Mămăligă cu brânză, strânsă între degete Cf bulz, cocoloș,
boț, gâscă, urs. 11 (Ent; îc) ~de-baltă Buhai-de-baltă. 12 (Orn; îc) – de baltă Bâtlan (de stuh). 13 (Îc) ~-
de-Buhă. 14 (Ent; îc) ~ -de-apă (sau -de-baltă sau -l bălții) Gândac mare de apă cu capul lat și lung,
negru-strălucitor, cu fața anterioară acoperită de păr și cu picioare păroase care ajută la
înotat (Hidrophilus piceus). 15 (Îc) ~l-babei Insectă nedefinită mai îndeaproape. 16 (Îc) -l lui
Dumnezeu Rădașcă (Lucanus cervus). 17 (Îc) ~l lui Dumnezeu sau ~ l popii Buburuză (Coccinella
septempunctata). 18 (îc) ~l Domnului Vaca Domnului (Pyrrhocoris apterus). 19(Bot; îc) Boii-
pruncilor Ciumăfaie (Datura stramonium). 20 (Fig; termen injurios pentru bărbați) Persoană mărginită la
minte Si: prost Cf dobitoc, vită. 21(Îs) ~l lui Dumnezeu Om prost de bun, răbdător și muncitor. 22 (Îe) A
scoate (pe cineva) din boii lui A enerva pe cineva. 23 (Îe) A lăsa (pe cineva) în ~ ii lui A lăsa în
pace. 24 (Îc) -de-mare Pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușiu închis, cu capul gros și lătăreț și
cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus seaber). 25 (Îc) -de-noapte Bufniță.