MOTIVAŢIA

Definiţie: Motivaţia este totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute, fie că
sunt dobândite, conştientizate sau neconştientizate, trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte. Motivaţia
este elementul care pune în mişcare organismul, ea fiind cauza internă a comportamentului.
I. Funcţiile motivaţiei
1. Funcţia de selectare, activare şi semnalizare a unor dezechilibre fiziologice sau psihologice.
2. Funcţia de orientare / direcţionare a acţiunii pentru îndeplinirea scopului.
3. Funcţia de susţinere / potenţare a acţiunii pe durata satisfacerii trebuinţei.
II. Niveluri ale sistemului motivaţional
a. Stări motivaţionale simple, slab organizate: pulsiuni, tendinţe, impulsuri.
b. Trebuinţele sunt complexe, organizate şi integrate şi pot fi:
i. Primare, înnăscute (foame, sete, frig, cald, trebuinţe sexuale)
ii. Secundare, dobândite (trebuinţe materiale, spirituale şi de comunicare)
Ele semnalizează o stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic. A. Maslow a realizat o clasificare
a trebuinţelor, denumită „piramida trebuinţelor”.
c. Interesele = forme structurate, dar mai puţin stabile şi consolidate ca trebuinţele. Asigură o legătură
selectivă şi activă cu un obiect sau un domeniu de activitate. O persoană care nu finalizează nici o
activitate = nu şi-a cristalizat interesele. Pot fi: personale / generale, pozitive / negative, sau după
domeniul de activitate.
d. Aspiraţiile = ansamblu de tendinţe, care îl propulsează pe om către un ideal.
e. Idealurile îşi au originea în sistemul de valori şi prefigurează scopul final al acţiunii.
f. Convingerile = idei cu caracter subiectiv, care fac parte din structura de personalitate şi impulsioneză
spre acţiune. Sunt idei-forţă, idei-valoare ce interacţionează cu tot sistemul motivaţional şi cu
întreaga personalitate. Intensitatea lor e foarte mare uneori astfel încât pot acţiona împotriva
instinctului de autoconservare (Giordano Bruno a preferat să moară decât să renunţe la convingerile
lui.)
g. Concepţia despre lume şi viaţă = ansamblul ideilor despre om, natură şi societate care se formează în
funcţie de condiţiile de viaţă, de cultură şi de educaţie. Are rol de strategie a orientării
comportamentului (uneşte cognitivul cu valoricul).
h. Motivele = ansamblu de factori dinamici care determină conduita unui individ. Motivul = mobilul
care declanşează, susţine energetic şi orienteayă acţiunea pe întreaga durată a desfăşurării ei.
Motivele pot fi: individuale şi generale.
II. Formele motivaţiei
1. Motivaţie pozitivă: produsă de stimulări premiale, este benefică. Contribuie la consolidarea
statutului social.
1
 Motivaţia negativă: produsă de stimuli aversivi (ceartă, bătaie, pedeapsă) are efecte negative
asupra individului.
2. Motivaţia intrinsecă: sursa se află în subiectul uman, în iteresele şi trebuinţele lui.
Motivaţia extrinsecă: sursa se află în afara subiectului, fiindu-i sugerată de o altă
persoană.
3. Motivaţia cognitivă: îşi are originea în activitatea exploratorie, în nevoia de a şti, de a cunoaşte.
Motivaţia afectivă: determinată de nevoia omului de a se simţi bine în compania altora.
III.Optimumul motivaţional
Eficienţa activităţii depinde de relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi gradul de dificultate al sarcinii.
Optimumul motivaţional = intensitatea optimă a motivaţiei care să permită performanţe înalte. Situaţii
specifice:
1. Când dificultatea sarcinii este corect apreciată – subiectul adoptă motivaţia corespunzătoare.
2. Când dificultatea sarcinii este incorect apreciată:
a. Subaprecierea dificultăţii sarcinii – individ submotivat  acţiune cu deficit de energie
 nerealizarea sarcinii.
b. Supraaprecierea dificultăţii sarcinii – individ supramotivat  acţiune cu surplus de
energie  dezorganizare  eşec.
Nivelul de aspiraţie = stimulul motivaţional care împinge spre realizarea unor progrese evidente.
Pentru a fi eficient, nivelul de aspiraţie trebuie să fie stabilit cu puţin peste posibilităţile de moment ale
individului. Totodată trebuie să se ţină cont şi de interesele şi aptitudinile individului, precum şi de cerinţele
societăţii.
Nivelul de expectanţă = rezultatul pe care individul estimează că îl va obţine pornind de la o apreciere
realistă.