Academia de Studii Economice

Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori

ASIGURAREA ANIMALELOR

Cuprins

1
1.Asigurarea obligatorie a animalelor……………………………………………..2
2.Asigurarea facultativa…………………………………………………………….5
-Asigurarea facultativa obisnuita a animalelor……………………………………....5
-Asigurarea facultativa globala a animalelor…………………………………………9
-Asigurarea facultativa globala a bovinelor apartinand persoanelor fizice................11
3. Constatarea,evaluarea pagubelor si stabilirea despagubirilor ……………...12

ASIGURAREA ANIMALELOR

Asigurarea prin efectul legii, a animalelor – o necesitate

2
 Această asigurare considerată de unii perimată, a constituit una din formele de asigurări
obligatorii menţinută după anul 1990, în favoarea populaţiei deţinătoare de animale
domestice. S-a realizat prin unica societate abilitată a promova asigurări prin efectul legii -
Asigurarea Românească s.a.
Subiecte ale asigurării au fost, pe de o parte, persoanele fizice, populaţia, deţinătoare
de animale domestice, din categoria celor asigurabile, (deci care sunt înregistrate în evidenţe
la organele administraţiei locale şi se încadrează în anumite categorii de vârstă), iar pe de altă
parte, unităţile teritoriale ale societăţii Asigurarea Românească s.a.
Obiectul asigurării îl constituiau animalele domestice: bovinele şi porcinele în vârstă
de peste 6 luni; cabaline, catâri, ovine şi caprine în vârstă de peste 1 an, deţinute de persoane
fizice în gospodărie.
Riscurile asigurate, în cadrul asigurării prin efectul legii, a animalelor aparţinând
populaţiei erau: - pieirea animalelor, ca urmare bolilor sau accidentelor;
-sacrificarea animalelor dispusă de organele în drept ( în legătură cu aplicarea
măsurilor de prevenire şi combatere a epizootiilor, ca urmare unor boli incurabile altor boli
sau accidente, care duc în mod cert la moartea animalului);
-scoaterea animalelor din gospodărie în vederea combaterii anemiei infecţioase.
Suma asigurată era stabilită, prin lege, diferenţiat pe specii de animale şi pe categorii
de vârstă sub forma unor limite valorice, pe cap de animal, denumite norme de asigurare,
unice pe ţară. Normele de asigurare ofereau o acoperire minimală, fapt care răspundea
capacităţii de plată, a primelor de asigurare, pentru gospodăriile cu posibilităţi financiare
reduse. Totodată era creat cadrul de promovare a unor asigurări facultative.
Primele de asigurare, în asigurarea prin efectul legii, a animalelor erau anuale şi
stabilite prin lege, pe durata anului calendaristic ( 1 ianuarie - 31 decembrie), baza de calcul
fiind suma asigurată (norma de asigurare).
Cotele tarifare de primă de asigurare erau stabilite procentual la 100 lei sumă
asigurată, fiind unice pe ţară, dar diferenţiate pe specii de animale,
Primele de asigurare stabilite pe gospodării, funcţie de efectivul şi structura animalelor
recenzate la începutul fiecărui an, se înscriau în evidenţa organelor financiare (ca debit prime
de asigurare). Prin intermediul acestor organe avea loc încasarea lor, odată cu celelalte
obligaţii fiscale, sumele respective virându-se apoi în contul societăţii Asigurarea
Românească s.a., reţinându-se comisionul cuvenit. Plata primelor de asigurare putea avea loc
în două rate subanuale, iar pentru nerespectarea scadenţelor stabilite se percepeau penalizări.
Răspunderea societăţii de asigurare deriva din faptul că asigurarea animalelor

3
aparţinând populaţiei era impusă în temeiul legii, deci este o asigurare automată şi continuă,
condiţionată fiind de existenţa acestora în gospodărie. Ca urmare răspunderea societăţii opera
din momentul intrării în gospodărie a animalelor asigurabile, indiferent dacă acestea fuseseră
sau nu, înregistrate la organele administraţiei locale. Răspunderea societăţii de asigurare
se menţinea pe toată durata existenţei animalelor respective în gospodărie, nefiind limitată la
durata anului calendaristic, pentru care era stabilită prima de asigurare. Se ajunge uneori la
situaţia în care societatea de asigurări să plătescă despăgubiri pentru un număr mai mare de
animale decât cele existente cu ocazia înregistrării lor pentru stabilirea primelor de asigurare,
datorită intrărilor de animale în gospodărie pe parcursul anului. Dar pe de altă parte societatea
de asigurări este abilitată să încaseze integral primele de asigurare pentru animalele
înregistrate cu ocazia recensământului anual într-o gospodărie, chiar dacă pe parcursul anului
avea loc diminuarea efectivului.
Se realiza deci un mecanism de compensare ca rezultat al mutaţiilor ce aveau loc, în
efecristctivul animalelor, de la o gospodărie la alta.
Răspunderea societăţii de asigurare acţiona chiar şi atunci când asiguratul nu achitase
primele de asigurare la scadenţa stabilită, întrucât cu ocazia plăţii despăgubirii cuvenite se
reţine prioritar debitul aferent primelor de asigurare neachitate.
În mod evident, în cazul omisiunilor la recenzare, a declaraţiilor nesincere, urmate de
evidenţierea corectă a efectivelor de animale asigurabile prin efectul legii, exista soluţia
recalculării primelor de asigurare datorate de asiguraţi, în exerciţiul financiar respectiv şi chiar
retroactiv (pe 2 ani), şi punerea lor în urmărire pentru încasarea debitelor din prime de
asigurare restante.
Un aspect specific asigurării prin efectul legii, a animalelor, îl constituia posibilitatea
acordării unor înlesniri la plata primelor de asigurare, pentru asiguraţii care se aflau în
dificultate de plată. Aceste înlesniri puteau lua forme diverse: amânarea plăţii primelor de
asigurare, eşalonări la plată, reduceri sau scutiri de prime de asigurare.
Mecanismul asigurării, prin efectul legii, a animalelor, aparţinând populaţiei, evidenţia
interesul statului cu privire la evoluţia şi starea de sănătate a efectivelor de animale din
gospodăriile populaţiei, precum şi stimularea promovării, în mod complementar, a asigurării
141
facultative a animalelor. În cadrul Legii asigurărilor renunţarea la asigurarea prin efectul
legii a animalelor, începând cu anul 1996, a devenit un fapt împlinit, efectele neputând fi
comensurate decât după scurgerea unei perioade de timp semnificative.
Apreciem, totuşi, că interesul societăţii în general, cu privire la stimularea creşterii
şeptelului prevalează în raport cu forţarea adaptării rapide a crescătorului de animale la

4
mecanismele pieţei. Prin urmare, asigurarea prin efectul legii a animalelor ar trebui menţinută
o perioadă de timp, folosindu-se totodată pârghii de completare a ei cu asigurarea facultativă.
Creşterea, întreţinerea şi valorificarea animalelor constituie pentru ţara noastră un
obiectiv de prim ordin, fapt pentru care asigurarea animalelor prin efectul legii nu ar trebui să
constituie o formă de asigurare perimată.

Asigurarea facultativă a animalelor

Asigurarea facultativă obişnuită a animalelor

Sfera asigurării. Asigurarea facultativă obişnuită a animalelor a fost, şi este, una din
formele de asigurare agreate de asiguraţi, din toate sectoarele economice, datorită riscurilor
care planează asupra animalelor pe care aceştia le deţin în gospodărie sau în orice
coletivitate. Cu atât mai mult azi, când asigurărea prin efectul legii a animalelor a fost
eliminată din sistemul asigurărilor. Se asigură facultativ animale domestice aparţinând
persoanelor fizice şi juridice, cu domiciliul, sediul sau reşedinţa în România, implicit cele
primite în folosinţă ori pentru creştere şi îngrăşare de la persoane fizice şi juridice, pe bază de
contracte.
Categoriile de animale asigurate. Se cuprind în asigurarea facultativă obişnuită
următoarele categorii de animale: bovine, cabaline, catârii, ovine şi caprine, porcine.
Cuprinderea în asigurare a animalelor este condiţionată, în general, de atingerea unei
anumite vârste: 6 luni, pentru bovine şi porcine; un an, pentru cabaline, catâri, ovine şi
caprine. Pentru porcine din îngrăşătorii, condiţia cuprinderii în asigurare este plafonul minim
de greutate vie (30 - 40 kg.) pe cap de animal.
Animalele pentru care se solicită asigurarea trebuie să fie sănătoase şi să nu fie în
carantină.
Prin urmare, nu sunt primite în asigurare:
a) animalele deţinute de persoane fizice sau juridice pentru care nu se respectă
condiţiile de furajare şi întreţinere, de hrănire şi îngrijire prevăzute de normele zoo-igienice şi
sanitar-veterinare, fapt pentru care animalele se află în pericol de îmbolnăvire şi pieire;
b) animalele bolnave, schiloade, oarbe, istovite, cele care au suferit anterior accidente
şi care vor conduce la pieirea lor, cele aflate în carantină, precum şi cele care au înregistrat
reacţia pozitivă la examinarea pentru tuberculoză, bruceloză ori leucoză bovină;
c) animalele aparţinând persoanelor fizice din localităţile situate în Delta Dunării.

5
 Riscurile asigurate în asigurarea facultativă a animalelor sunt:
-pieirea animalelor, cauzată de boli sau accidente;
-pagube produse ca urmare sacrificării animalelor, dispusă de organele sanitar-
veterinare (în vederea aplicării unor măsuri de prevenire sau combatere a epizootiilor; unor
boli incurabile care exclud posibilitatea folosirii în continuare a animalului: unor accidente
sau boli care, în mod cert, conduc la moartea animalului etc.);
-pagube datorate scoaterii animalelor din gospodărie pentru combaterea anemiei
infecţioase.
Se consideră accidente, care pot genera pieirea ori sacrificarea animalelor:
- incendiul, explozia, trăznetul, acţiunea curentului electric, cutremurul de pământ,
prăbuşirea, alunecarea sau surparea de teren, inundaţia furtuna, grindina, uraganul, viscolul,
avalanşele de zăpadă, îngheţul etc.;
- înecul, insolaţia, asfixierea, căderea animalelor inclusiv căderea pe animale a unor
corpuri, loviri şi răniri subite, leziuni interne datorate înghiţirii unor obiecte, castrarea
efectuată de organele veterinare etc.;
-atacul din partea altor animale sau al animalelor sălbatice, muşcătura şerpilor,
înţepături din partea insectelor veninoase, intoxicaţia cu ierburi, cu substanţe toxice ori
medicamentoase etc.
Se asimilează accidentelor şi cazurile de îmbolnăvire a animalelor, care au dus la
pieirea lor, dacă îmbolnăvirea s-a datorat accidentelor suferite în cadrul perioadei de
asigurare.
În asigurarea animalelor aprecierea caracterului riscului (asigurabil, neasigurabil) este
dificilă. Aşa de pildă, în cazurile de pieire ori de sacrificare a animalelor ca urmare
bătrâneţei, asociată diferitelor boli, caracterul asigurabil al riscului este agreat de asigurător
numai dacă boala, şi nu bătrâneţea, a constituit cauza esenţială a pieirii , respectiv a
sacrificării, animalului. În consecinţă nu sunt considerate asigurabile,( sau nu se
despăgubesc), riscuri precum cele precizate în continuare:
a) pieirea animalelor din cauza bătrâneţei ori sacrificarea animalelor din motive de
ordin gospodăresc, din cauza productivităţii scăzute, a scăderii capacităţii de muncă sau de
reproducţie;
b) sacrificarea animalelor din iniţiativa asiguratului, nemotivată de accident sau
semne de boală şi fără să fi existat o dispoziţie de sacrificare dată de organele sanitar-
veterinare;
c) sacrificarea animalelor în baza dispoziţiei sanitar veterinare, dată în urma unor

6
constatări superificiale ocazionale, neurmate de analiza semnelor clinice evolutive care ar
pune în pericol iminent viaţa animalelor;
d) pieirea animalelor din lipsă totală de furaje, furajare insuficientă sau incorectă,
indiferent de cauzele reale;
e) pieirea animalelor datorată operaţiilor militare în timp de război;
f) pieirea animalelor neurmată de probe ( cadavrele animalelor sau resturile acestora
au fost distruse ori îngropate înainte de examinarea lor de către comisia de constatare a
cazului asigurat).
Suma asigurată. În mod normal, asigurarea fiind facultativă, are la bază valoarea
declarată de asigurat. În raport cu aceasta, suma asigurată reprezintă un cuantum variabil ce
nu depăşeşte valoarea animalului şi desigur nici plafoanele maxime de sume asigurate, pe
specii de animale şi pe categorii de vârstă, stabilite de societăţile de asigurare profilate pe
asigurări de animale. Se urmăreşte astfel cointeresarea asiguratului în ceea ce priveşte grija
pentru animalele asigurate, spre a se evita producerea unor pagube.
În evaluare se ţine seama de preţul animalului, pe piaţa locală, zonală, la data
asigurării.
Prin urmare, dacă asiguraţii au ca bază de promovare a asigurării valoarea animalelor,
societăţile de asigurare operează în limita anumitor plafoane de sume asigurate, fundamentate,
desigur, prin informaţii şi elemente cu caracter dinamic. Unele societăţi de asigurare care
practică un sistem de sume maxime de asigurare şi tarife de asigurare a
animalelor,diferenţiate pe categorii de asiguraţi.
Pentru asigurarea animalelor aparţinând persoanelor fizice nivelul sumelor asigurate şi
a cotelor tarifare este mai redus. Aspectul justificat de faptul că, asigurarea facultativă era
complementară asigurării prin efectul legii, pentru acelaşi obiect asigurat - animalele
domestice din gospodărie, devine discutabil.
Pentru asigurarea animalelor aparţinând persoanelor juridice, sumele asigurate şi
cotele tarifare de prime sunt mai ridicate. Acestor asiguraţi li se facilitează posibilitatea de a
încheia asigurarea obişnuită a animalelor, cu prime de asigurare fixe sau cu prime de
asigurare reduse, în acest din urmă caz despăgubirea fiind limitată.
Aspectele menţionate anterior nu exclud posibilitatea folosirii altor procedee în
vederea stabilirii sumei asigurate. În principiu însă, dacă în asigurare au fost cuprinse mai
multe animale, din aceeaşi specie şi categorie de vîrstă, atunci suma asigurată se consideră
egală pe cap de animal, întrucât evaluarea individuală nu s-ar justifica din punct de vedere
practic.

7
 Primele de asigurare sunt anuale şi se stabilesc de către fiecare societate de asigurări
în parte, pe baza cotelor tarifare exprimate în procente faţă de suma asigurată, diferenţiat pe
specii, rase şi grupe de vârstă. Diferenţierea cotelor tarifare de prime de asigurare nu operează
şi pe plan teritorial,chiar dacă evoluţia mortalităţii pe judeţe este variată, în timp, acest fapt
datorându-se comunităţii de risc.
Primele de asigurare sunt stabilite şi se înscriu în contractul de asigurare. Se achită, de
către asiguraţi, anticipat şi integral, în numerar sau prin virament, la societatea de asigurare cu
care s-a perfectat relaţia de asigurare.
La cererea asiguraţilor, există posibilitatea plăţii primelor de asigurare în rate
subanuale, (semestriale pentru persoanele fizice şi trimestriale pentru persoanele juridice)
plătibile anticipat în cuantumul stabilit, la scadenţele prevăzute.
Perioada de asigurare. Asigurarea facultativă obişnuită a animalelor se încheie, de
regulă, pe o perioadă de un an. Asigurarea se poate încheia şi pentru perioade mai mici de un
an, la cererea asiguraţilor, dar aplicându-se calculul corespunzător al primelor de asigurare
( de regulă, 1/10 din prima de asigurare anuală pentru o lună sau fracţiune de lună).
Răspunderea societăţii de asigurare începe diferenţiat după cum urmează:
a. în caz de accident, după 5 zile de la expirarea zilei în care s-a întocmit contractul şi
s-au achitat primele de asigurare;
b. în caz de boală, dacă pieirea, sacrificarea sau scoaterea animalelor din gospodărie
(colectivitate), pentru a stopa extinderea anumitor boli, a avut loc, după 60 de zile de la
expirarea zilei în care s-a perfectat contractul şi au fost achitate primele de asigurare stabilite.
În cazurile în care evenimentul asigurat s-a produs după perfectarea contractului de
asigurare, dar în cadrul perioadei în care răspunderea asigurătorului este decalată, contractul
se reziliază, iar primele de asigurare achitate se restituie integral.
La reînnoirea asigurării, pentru o nouă perioadă, cu respectarea termenelor prevăzute,
dacă primele de asigurare au fost achitate înainte de expirarea asigurării în curs, răspunderea
societăţii de asigurare continuă fără întrerupere, pentru animalele care au fost asigurate în
perioada anterioară şi care rămân cuprinse în asigurare în perioada următoare, evident la
sumele asigurate anterior.
Răspunderea societăţii de asigurare încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada
pentru care s-a încheiat asigurarea. Această perioadă se socoteşte de la expirarea perioadei de
siguranţă, aşa cum s-a precizat anterior.
Obligaţiile asiguraţilor. Constituie condiţii pentru primirea în asigurare a bunurilor,
respectiv animalelor, ca şi pentru despăgubire la producerea cazului asigurat.

8
 Asiguraţii au obligaţia de a întreţine animalele în bune condiţii, cu respectarea
regulilor zoo-igienice şi sanitar veterinare de îngrijire, hrănire, întreţinere şi folosire a
animalelor. Aceştia trebuie să anunţe circumscripţia veterinară cu privire la declanşarea bolii
sau accidentarea animalului şi să respecte prescripţiile impuse de organele sanitar-veterinare.
Asiguraţii au apoi obligaţia să înştiinţeze în scris pieirea sau accidentarea animalelor,
la primării, în mediul rural, respectiv , la societatea de asigurare, în mediul urban, în termenul
limită prevăzut prin contractul de asigurare. Totodată sunt obligaţi să păstreze cadavrele
animalelor pierite, în vederea examinării acestora şi întocmirii, de către organele în drept, a
procesului verbal. În cazul în care cadavrele acestora nu pot fi păstrate, fiind îngropate,
incinerate sau predate unităţilor de ecarisaj, se vor produce dovezi, în acest sens. Este
posibilă, după caz, proba cu martori ( la pieirea animalelor prin incendiu, înec, răpire, cădere
în prăpastie etc.).
Asiguraţii sunt obligaţi să pună la dispoziţia societăţii de asigurare toate actele
doveditoare privind existenţa animalelor asigurate, pentru constatarea producerii
evenimentului asigurat, evaluarea pagubei şi pentru stabilirea dreptului la despăgubire.

Asigurarea facultativă globală a animalelor

Constituie o formă de asigurare instituită în anul 1992 de către societatea de asigurări

pentru a veni în sprijinul societăţilor comerciale profilate pe creşterea şi îngrăşarea
animalelor, industrializarea şi comercializarea produselor agrozootehnice.
Sfera asigurării include societăţile comerciale sau regiile autonome profilate pe
industrializarea şi comercializarea produselor agrozootehnice, societăţile agricole şi regiile
autonome cu sectoare de creştere a animalelor, în calitate de asiguraţi.
Asigurarea este facultativă şi globală, întrucât priveşte toate animalele din aceeaşi
specie, care au vârsta necesară pentru a fi cuprinse în asigurare, şi care aparţin agentului
economic respectiv. Asigurarea se încheie fără termen.
Obiectul asigurării îl constituie toate animalele din specia respectivă (bovine,
porcine, ovine şi caprine, cabaline) aparţinând unor unităţi de natura celor menţionate
anterior, cu încadrarea în cerinţele de vârstă sau greutate.
Riscurile pentru care se încheie asigurarea sunt cele specifice obiectului asigurat,
respectiv pieirea din cauză de boală sau accident; sacrificarea dispusă de organele în drept şi
scoaterea animalelor din colectivitate pentru combaterea anemiei infecţioase. Detaliile cu
privire la identificarea şi abordarea riscurilor sunt similare asigurării facultative obişnuite a

9
animalelor şi nu le vom relua.
Suma asigurată este în esenţă stabilită de societatea de asigurare, diferenţiat, în
funcţie de specia, rasa, sexul şi categoria de vârstă, pe cap de animal. Sumele asigurate pe cap
de animal sunt unice pe ţară, având funcţia normelor de asigurare, dar la un nivel mai ridicat.
Primele de asigurare sunt fixe pe specii de animale şi grupe de vârstă, fiind stabilite
pe cap de animal. Se achită trimestrial în funcţie de numărul animalelor din specia asigurată,
existente în unitate la finele trimestrului precedent celui în care are loc plata ratei la primele
de asigurare. Regularizarea plăţii primelor de asigurare are loc în trimestrul următor celui de
referinţă şi cu deosebire în ultimul trimestru al anului, pentru primele trei trimestre.
Mecanismul asigurării impune ca societăţile comerciale deţinătoare de sectoare de
creştere şi îngrăşare a animalelor ori de industrializare şi comercializare a produselor
agrozootehnice să întocmească şi să depună, la societatea de asigurare, declaraţia de asigurare.
Ca urmare, se perfectează contractul de asigurare, iar asigurătorul este autorizat să procedeze
la încasarea trimestrială a primelor de asigurare, pe baza actelor de încasare.
Contractul de asigurare poate fi reziliat, fără restituirea primelor de asigurare, dacă
asiguratul a înregistrat întârzieri la plata primelor de asigurare, scadente de peste 4 luni.
Repunerea în vigoare a contractului de asigurare, este posibilă, dacă asiguratul a reluat, şi a
realizat plata primelor de asigurare, la zi, cu aprobările corespunzătoare.
De remarcat este faptul că, pentru aceiaşi specie de animale, nu pot fi valabile, în
acelaşi timp,atât asigurarea globală cât şi asigurarea obişnuită a animalelor. Înlocuirea uneia
dintre cele două forme de asigurare, prin cealaltă, este posibilă doar la începutul fiecărei luni,
întrucât se impun cu această ocazie recalculări de prime datorate şi plătite.
Constatarea şi evaluarea pagubelor se realizează în cadrul general stabilit pentru aceste
operaţiuni, în asigurarea animalelor.

Asigurarea facultativă globală a bovinelor aparţinând persoanelor fizice

A fost instituită de către societatea de asigurări Asirom s.a., principalele caracteristici

ale acestei forme de asigurare fiind expuse în continuare.
1.Asigurarea are caracter facultativ, se încheie pentru bovine în vârstă de cel puţin 6
luni care aparţin persoanelor fizice, la alegere, în una din variantele 2 la 10 bovine deţinute în
gospodărie.
2.Asigurarea se încheie, la cererea solicitantului, pe o perioadă de 1 an sau de 6 luni,
cu sume asigurate stabilite global, în variantele 2, 3, până la limita numerică de 10 capete de

10
bovine. Primele de asigurare sunt stabilite în sumă absolută, diferenţiat pe variantele
asigurării, achitându-se în numerar la încheierea contractului de asigurare sau în două rate
(70% la încheierea contractului de asigurare, iar 30% după patru luni de la data plăţii primei
rate).
3.În cazul producerii evenimentului asigurat, despăgubirea se stabileşte în limita
sumelor asigurate, la varianta de asigurare respectivă, ţinând seama de rasa, sexul şi vârsta
bovinei, la data producerii pagubei. Cu această ocazie nu se aplică regula proporţiei dintre
numărul de bovine asigurat şi cel existent în gospodărie la data producerii evenimentului
asigurat, cu condiţia ca numărul acestora din urmă să nu depăşească numărul de bovine
prevăzut în varianta respectivă de asigurare.
După stabilirea fiecărui caz de pagubă şi plata despăgubirii, suma totală asigurată se
reduce cu suma acordată ca despăgubire, în varianta respectivă de asigurare. Ca urmare,
bovinele rămase în asigurare şi cele intrate ulterior în gospodărie, sunt asigurate în continuare,
până la expirarea contractului la suma de asigurare redusă. Dar suma asigurată poate fi
completată printr-o asigurare obişnuită.
4.Asiguraţii, care au contractat o asigurare globală a bovinelor, pot încheia şi asigurări
obişnuite pentru bovinele existente în gospodărie ce depăşesc numărul de capete prevăzut în
varianta de asigurare globală contractată.
În ipoteza în care s-a încheiat atât asigurarea globală a bovinelor cât şi asigurarea
obişnuită, în caz de ivire a unor pagube, despăgubirea se stabileşte în funcţie de suma
asigurată totală (globală şi obişnuită), dar fără a depăşi, pe cap de bovină, suma asigurată în
cadrul asigurării facultative obişnuite.
Un asigurat poate încheia, în perioada de referinţă, o singură asigurare facultativă
globală a bovinelor. Nu pot fi încheiate asigurări globale a bovinelor aparţinând persoanelor
fizice din localităţi situate în Delta Dunării.
5.Reînnoirea asigurării globale a bovinelor se poate face şi printr-o asigurare obişnuită,
iar aceasta din urmă, printr-o asigurare globală.

Constatarea, evaluarea pagubelor şi stabilirea despăgubirilor în asigurarea

animalelor
Înştiinţarea. În cazul asigurării animalelor, frecvenţa producerii riscurilor asigurate şi
deci a pagubelor este relativ mare. Ca atare înştiinţarea se face, de către asiguraţi, în scris, la
primării sau la subunităţi ale societăţilor de asigurare, cu care au fost perfectate contractele de

11
asigurare. Înştiinţarea trebuie să fie făcută în termenul limită prevăzut prin contract, (24 de
ore).
Constatarea pagubei şi întocmirea procesului verbal, respectiv a dosarului de daună,
are loc în termen de 48 de ore de la înştiinţarea cu privire la producerea pagubei. Din
comisia de constatare fac parte, în principiu, delegatul (inspectorul) societăţii de asigurare,
reprezentantul (împuternicitul) primăriei, medicul sau tehnicianul veterinar, asiguratul
(dăunat) sau reprezentantul său şi, după caz, doi martori care nu sunt rude cu asiguratul.
Din actul de constatare trebuie să rezulte date privind: realitatea pagubei, cauzele şi
împrejurările în care s-a produs cazul asigurat, culpa, valoarea reală a animalului pierit,
accidentat ori sacrificat, valoarea recuperărilor din sacrificarea animalului, alte informaţii
referitoare la producerea evenimentului şi efectele sale.
Stabilirea pagubei. Dosarul de daună constituie, prin piesele componente, ansamblul
informaţional aferent stabilirii pagubei şi despăgubirii. În acest scop, este supus prelucrării,
verificării şi, după caz, completării cu cercetări şi investigaţii pe teren.
Paguba, în asigurarea animalelor, reflectă valoarea animalului pierit ori sacrificat,
datorită riscului asigurat, din care se scade valoarea recuperărilor.
Prin valoarea animalului ce se despăgubeşte se înţelege:
a) valoarea , la data producerii evenimentului asigurat, pe piaţa locală sau zonală, a
unui animal sănătos, de aceiaşi specie, rasă sex, vârstă, stare de întreţinere şi productivitate,
pentru toate animalele pierite ori sacrificate (cu excepţia animalelor clasate);
b) valoarea cu care animalele, care au pierit ori au fost sacrificate, datorită unor riscuri
asigurate, sunt sau pot fi preluate de unităţile de industrializare a cărnii, ţinând seama de
greutatea brută a animalului şi de preţurile de preluare (negociate, de contractare etc.);
c) valoarea stabilită în funcţie de greutatea brută a animalului (în viu) şi de preţul de
achiziţie, în cazul cabalinelor de măcelărie clasate (reformate) pentru sacrificarea dintr-o
cauză necuprinsă în asigurare.
Paguba (dauna), în asigurarea animalelor, poate fi stabilită: a) fără recuperări şi b) cu
recuperări.
Paguba fără recuperări este egală cu valoarea reală a animalului pierit, adică valoarea
în ziua producerii evenimentului, pe piaţa locală, a unui animal sănătos de aceiaşi specie,
rasă, vârstă, sex, stare de întreţinere şi productivitate.
Paguba cu recuperări este egală cu valoarea reală a animalului (Vr), aşa cum s-a
precizat anterior, din care s-a scăzut valoarea recuperărilor din: carne, piele, organe, coarne,
copite, păr, lână etc.

12
 Valoarea recuperărilor (V.rec.) se stabileşte în mod specific. Pentru carne se ţine
seama de greutatea brută a animalului (Gb); randamentul la tăiere precizat prin normele
tehnice de sacrificare a animalelor (Rt) şi de preţul mediu de vânzare cu amănuntul ( p),
astfel:

V.rec. = Gb  Rt  p

Pentru lână, piei şi alte subproduse se ţine seama de cantitatea recuperată şi de preţul
de valorificare, de vânzare. de achiziţie pentru preindustrializare etc. astfel:
V.a.rec. = Q x p.
Ca urmare paguba (Pg) se va stabili astfel:

Pg = Vr - ( V.rec. + V.a.rec.)

Valoarea recuperărilor operează în calculul valorii pagubei şi atunci când aceste

recuperări nu sunt efective, din vina asiguraţilor ( animalul a fost lăsat să moară, nefiind
sacrificat, deşi a fost dată dispoziţia de sacrificare; carnea a fost alterată, murdărită din
neglijenţă etc.).
Cu privire la modul de sacrificare, la recuperări, la modul de valorificare a animalului
se impune prezentarea actelor prin care se reflectă greutatea animalului, cantitatea de carne şi
subproduse rezultate, destinaţia, preţuri de valorificare sau de calcul etc.
Calculul şi plata despăgubirii se realizează distinct pentru asigurarea animalelor prin
efectul legii, respectiv pentru asigurarea facultativă, în ideea reflectării reale a rentabilităţii
fiecărei forme de asigurare, precum şi pentru regularizarea ratelor scadente la primele de
asigurare.
În calculul despăgubirii se operează cu suma asigurată, valoarea reală a animalului,
valoarea pagubei, valoarea recuperărilor.
În ceea ce priveşte suma asigurată, pentru calculul despăgubirii, se ia în considerare
suma asigurată, înscrisă în contractul de asigurare, pentru animalele din categoria celor care
fac obiectul despăgubirii.
Când asiguratul, la data producerii pagubei, deţine un număr mai mare de capete de animale
decât cele asigurate iniţial, se consideră asigurate toate animalele de acelaşi fel cu animalul
pierit. Faptul se justifică întrucât nu se poate stabili cu certitudine dacă animalul respectiv a
fost, sau nu, asigurat. În acest caz suma asigurată totală, de care se ţine seama cu ocazia
13
despăgubirii, rămâne la nivelul celei precizate în contractul de asigurare. Dar, în funcţie de
regula proporţiei de număr, fiecare animal din efectivul existent, la data producerii cazului
asigurat, se consideră asigurat la o sumă redusă astfel:

No
Sar = Sa. N 1 ,
unde,
Sar reprezintă suma asigurată redusă (micşorată);
Sa - suma asigurată conform contractului de asigurare;
No - efectivul de animale la data producerii pagubei;
N1 - efectivul de animale la data perfectării asigurării.

Valoarea reală a animalului pierit ori sacrificat se evaluează, aşa cum s-a menţionat
anterior, în funcţie de situaţia concretă, în timp şi spaţiu.
Valoarea pagubei se stabileşte în funcţie de natura prejudiciului ( pieirea animalului,
sacrificarea fortuită etc.), de volumul, amploarea prejudiciului, de preţurile de evaluare,
precum şi de valoarea recuperărilor.
Calculul despăgubirilor Dp se realizează distinct:
a) În cazul pagubei fără recuperări se aplică sistemul despăgubirii primului risc,
societatea de asigurări, acordând drept despăgubire o sumă egală cu valoarea pagubei, fără a
depăşi suma asigurată, deci:

Dp = Pg<Sa

b) În cazul pagubei cu recuperări se procedează diferenţiat:

- dacă suma asigurată este egală sau mai mare decât valoarea reală a animalului, deci
acoperă întreaga valoare a acestuia, despăgubirea va fi egală cu paguba, aplicându-se
principiul primului risc:

Dp= Pg<Sa

- dacă suma asigurată este mai mică decât valoarea animalului, acoperind deci parţial
valoarea acestuia, se despăgubeşte numai o parte din valoarea pagubei, anume cea

14
corespunzătoare raportului dintre suma asigurată şi valoarea reală a animalului, aplicându-se
deci principiul proporţionalităţii, astfel:
Sa
Dp=Pg. Vr

Societăţile de asigurare, în principiu, nu acordă despăgubiri în cazurile în care paguba

s-a produs ori s-a mărit:
- din culpa unui membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în
această calitate sau a oricărui alt prepus al asiguratului ( în cazul asigurărilor încheiate cu
persoane juridice ori cu întreprinzători privaţi);
- din culpa asiguratului sau a oricărei persoane fizice majore care, locuieşte şi
gospodăreşte împreună cu asiguratul (în cazul asigurărilor încheiate cu persoane fizice).
Culpa în producerea pagubei este marcată de următoarele fapte:
a) uciderea sau maltratarea intenţionată a animalelor;
b) păşunatul animalelor pe locuri interzise din punct de vedere sanitar-veterinar;
furajarea animalelor rumegătoare cu trifoi, lucernă măzăriche, în stare verde sau insuficient
uscate; furajarea animalelor cu vreji de cartofi, cu furaje, cu reziduuri mucegăite sau alterate;
furajarea cabalinelor exclusiv cu paie, pleavă, coceni;
c) neprezentarea animalelor la vaccinări şi tratamente dispuse de organele veterinare,
în vederea prevenirii sau combaterii bolilor infecţioase, contagioase ori parazitare;
d) nerespectarea restrictiilor de carantină, stabilite pentru o anumită localitate sau
zonă, dispuse de organele în drept, pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecţioase,
contagioase ori parazitare;
e) neefectuarea la timp a înştiinţării organelor veterinare cu privire la accidentarea sau
îmbolnăvirea unor animale din gospodărie sau din unitate;
f) efectuarea unor tratamente cu caracter empiric la animale accidentate sau bolnave;
g) neefectuarea tratamentelor recomandate de organele veterinare pentru animalele
accidentate sau bolnave;
De asemenea se reţine caracterul de culpă în mărirea pagubei, cu privire la pieirea ori
sacrificarea animalelor asigurate, faptul că o parte sau întreaga cantitate de carne şi
subproduse a devenit necomestibilă, în situaţii precum cele menţionaţe în continuare:
neanunţarea la timp, a organelor veterinare, cu privire la îmbolnăvirea animalelor;
neexecutarea la timp a dispoziţiei de sacrificare din necesitate; neeviscerarea la timp şi în mod
corespunzător a animalelor sacrificate; neluarea condiţiilor ce se impun pentru păstrarea

15
corespunzătoare a produselor rezultate din sacrificare; dezinteresul cu privire la găsirea
modalităţilor de valorificare a produselor rezultate din sacrificarea animalului.
Plata despăgubirilor are loc în mod direct, prin casieria societăţii de asigurare, prin
remiteri poştale sau prin virament, după caz.
De regulă, cu ocazia plăţii despăgubirilor, societatea de asigurări reţine din sumele
cuvenite asiguratului, primele datorate de acelaşi asigurat, la alte contracte de asigurări de
bunuri sau de răspundere civilă; primele de asigurare restante la alte contracte de asigurare;
primele de asigurare scadente la termene imediat următoare momentului plăţii despăgubirilor,
dar aferente aceluiaşi an calendaristic.
Dacă în urma efectuării plăţii despăgubirilor cuvenite asiguratului este demonstrată
culpa unor terţi în legătură cu producerea pagubei, societatea de asigurări poate iniţia acţiune
în regres împotriva vinovaţilor.

Bibliografie

 Iulian Vacarel, Bercea Florian—Asigurari si reasigurari

 Bistriceanu Gheorghe- Asigurari si reasigurari in Romania
16
  http://www.allianztiriac.ro/fizice/alte/animale/
 http://www.finantebanciasigurari.ro

17