Unitatea de învăţare nr.

9
TEORII DE REZISTENȚĂ

9.1. ASPECTE GENERALE

O piesă pierde capacitatea sa portantă într-una dintre situaţiile următoare:
 la începutul solicitării în domeniul plastic;
 la rupera sa;
 la pierderea stabilităţii sale elastice.
Deci, se poate considera că o stare limită este atinsă când în materialul
piesei sunt atinse valori caracteristice naturale sau convenţionale ale tensiunilor:
limita de elasticitate, limita de proporţionalitate, limita de rupere sau rezistenţa
admisibilă.
În cazul unei solicitări simple, o stare limită poate fi caracterizată nu numai
de tensiuni, ci şi de alte mărimi, cum sunt: deformaţia (specifică) sau energia de
deformaţie specifică.
Aşa cum pentru ridicarea curbei caracteristice a fost considerată solicitarea
de întindere datorită faptului că este simplă şi relevantă, şi în acest caz starea
limită pentru solicitarea de întindere este caracterizată de una dintre mărimile:
tensiunea normală  , deformaţia (specifică)  , energia de deformaţie specifică
 2
U1 . Astfel, pentru starea liniară de tensiune avem relaţiile   , U1  ,
2 2 E
1  2
U1 f    , unde U1 f este energia de deformaţie specifică de variaţie a formei.
3 E
În consecinţă, se observă că o stare limită în domeniul elastic este
caracterizată de cinci mărimi:
1. tensiunea normală  ;
2. deformaţia liniară  ;
3. tensiunea tangenţială  ;
4. energia de deformaţie specifică U1 ;
5. energia de deformaţie specifică de variaţie a formei U1 f .
În cazul solicitării de întindere, cunoaşterea uneia dintre mărimi este suficientă
pentru determinarea celorlalte patru.
În cazul stării plane sau spaţiale de tensiuni, comportarea materialelor este
diferită faţă de comportarea din cazul stării liniare de tensiuni. În aceste situaţii,
atingerea unei stări limită se stabileşte cu ajutorul teoriilor de rezistenţă care se
mai numesc şi teorii de rupere sau teorii ale stărilor limită. Astfel, pentru o stare
spaţială de tensiuni, teoriile de rezistenţă stabilesc relaţii între tensiunile principale
 1 ,  2 ,  3 şi o tensiune echivalentă  ech care reprezintă o stare limită în cazul
stării liniare de tensiune (cazul solicitării de întindere simplă).
Relaţia de calcul specifică unei teorii de rezistenţă se obţine egalând
mărimea care caracterizează starea limită pentru starea spaţială de tensiuni
exprimată în funcţie de tensiunile principale  1 ,  2 ,  3 cu aceeaşi mărime
10 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

exprimată pentru cazul solicitării de întindere simplă produsă de o tensiune

echivalentă  ech .
Relaţiile de calcul deduse în continuare sunt valabile numai pentru
domeniul elastic, în cazul solicitărilor în domeniul plastic fiind necesare abordări
speciale.

9.2. TEORIA TENSIUNII NORMALE MAXIME

Conform acestei teorii, starea limită dintr-un corp este atinsă când
tensiunea normală  egalează tensiunea normală corespunzătoare stării
limită de la solicitarea de întindere monoaxială.
Considerând că între tensiunile principale există relaţia
1   2   3 ,
atunci tensiunea echivalentă este
 ech I   1 .
Dacă tensiunea  3 este de compresiune şi maximă în valoare absolută în
comparaţie cu celelalte două, atunci  ech I   3 .
Teoria a fost formulată de Galileu în secolul XVII.
Se aplică pentru materiale casante şi foarte fragile: beton, cărămidă, etc.
În aplicaţiile software care folosesc metoda elementului finit pentru
rezolvarea problemelor structurale,  ech I poartă denumirea de tensiune ‘Rankine’.

9.3. TEORIA DEFORMAŢIEI (SPECIFICE) MAXIME

Această teorie afirmă că starea limită dintr-un corp este atinsă când
deformaţia (specifică) maximă egalează deformaţia (specifică)
corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere monoaxială.
În cazul unei stări spaţiale de tensiune avem:
    2   3 
1  1 .
E
Pentru starea liniară de tensiune, în cazul solicitării de întindere simplă cu
tensiunea echivalentă  ech , avem
 ech
1  .
E
Din egalarea celor două deformaţii rezultă
 ech II  1    2   3  .
Teoria deformaţiei (specifice) maxime a fost propusă de Mariotte în anul
1682.
Teoria se aplică pentru materialele fragile.

9.4. TEORIA TENSIUNII TANGENŢIALE MAXIME

 TEORII DE REZISTENŢĂ 11

Conform acestei teorii, starea limită dintr-un corp este atinsă când
tensiunea tangenţială maximă egalează tensiunea tangenţială
corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere monoaxială.
Din teoria elasticităţii rezultă că tensiunea tangenţială maximă apare pe faţa
care face un unghi de 45o în raport cu feţele pe care sunt poziţionate tensiunile
normale principale  1 şi  3 , unde 1   2   3 . Tensiunea tangenţială maximă
poate fi calculată cu relaţia:
 
 max  1 3 .
2
Pentru starea liniară de tensiune, în cazul solicitării de întindere simplă cu
tensiunea echivalentă  ech , avem
 ech
 max 
.
2
Din egalarea celor două tensiuni tangenţiale maxime, rezultă
 ech III  1   3 .
Teoria a fost formulată de Coulomb în anul 1773.
Teoria se aplică pentru materiale:
 tenace cu aceeaşi comportare pentru întindere/compresiune;
 fragile pentru încercarea de compresiune pe toate direcţiile.
Tensiunea  ech III poartă denumirea de tensiune ‘Tresca’.

9.5. TEORIA ENERGIEI SPECIFICE DE DEFORMAŢIE

Teoria afirmă că starea limită dintr-un corp este atinsă când energia
specifică de deformaţie egalează energia specifică de deformaţie
corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere monoaxială.
Din teoria elasticităţii este cunoscut faptul că energia specifică de
deformaţie se determină cu relaţia

U1 
1
2 E
 E

 12   22   32   1   2   2   3   3   1  .
Pentru starea liniară de tensiune, în cazul solicitării de întindere simplă cu
tensiunea echivalentă  ech , avem
 ech
2
U1 
.
2 E
Egalând cele două expresii ale energiei specifice de deformaţie rezultă:
 ech IV   12   22   32  2    1   2   2   3   3   1  .
Această teorie de rezistenţă poate fi aplicată pentru materiale tenace pentru
care tensiunea medie este pozitivă, adică
  2 3
p 1 0.
3
Teoria energiei specifice de deformaţie a fost propusă de către Beltrami în
anul 1885.
În literatura de specialitate există referinţe care consideră teoria aceasta,
notată aici cu “IV” ca fiind teoria “IV-a”, deci
12 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

 ech IV a  12   22   32  2   1   2   2   3   3  1  .

9.6. TEORIA ENERGIEI SPECIFICE DE VARIAŢIE A

FORMEI
Conform acestei teorii, starea limită dintr-un corp este atinsă când
energia specifică de deformaţie pentru modificarea formei egalează energia
specifică de deformaţie pentru modificarea formei de la solicitarea de
întindere monoaxială.
Din teoria elasticităţii este cunoscut faptul că energia specifică de variaţie a
formei se determină cu relaţia
U1 f 
1 
6 E

  1   2    2   3    3   1  .
2 2 2

Pentru starea liniară de tensiune, în cazul solicitării de întindere simplă cu
tensiunea echivalentă  ech , avem
1 
U1 f   2   ech
2
.
6 E
Egalând cele două expresii ale energiei specifice de variaţie a formei
rezultă:

 ech V 
1
2

  1   2    2   3    3   1  .
2 2 2

Teoria poate fi aplicată cu precizie pentru materiale tenace cu
comportament identic pentru întindere / compresiune pentru care
  2  3
p 1  0.
3
În literatura de specialitate există referinţe care consideră teoria aceasta,
notată aici cu “V” ca fiind teoria “IV-b”, deci

 ech IV b 
1
2

  1   2    2   3    3   1  .
2 2 2

În acest caz, se consideră că această teorie reprezintă varianta Huber-
Hencky-Mises a ipotezei energetice.
În literatura de specialitate, tensiunea corespunzătoare acestei teorii de
rezistenţă poartă denumirea de tensiune ‘von Mises’.

9.7. TEORIA STĂRILOR LIMITĂ A LUI MOHR

Teoria stărilor limită a lui Mohr reprezintă o interpretare grafică a stărilor
limită, folosind cercurile lui Mohr. Astfel, se consideră că 1   2   3 .
Considerând că este dată o stare limită caracterizată de tensiunile
principale  1 şi  3 , este desenat cercul lui Mohr.
 TEORII DE REZISTENŢĂ 13

Figura 9.1 – Cercuri limită: la întindere (tracţiune), la compresiune

şi al unei stări limită oarecare

Astfel,  C T reprezintă limita de curgere la tracţiune, iar  C C reprezintă

limita de curgere la compresiune.
Ca ipoteză simplificatoare, se consideră că înfăşurătoarea cercurilor lui
Mohr poate fi modelată ca dreaptă, aceasta conţinând punctele A, B şi C. Trasând
paralele la această dreaptă prin centrele cercurilor O2 şi O3 , se observă că
triunghiurile O1O2 F şi O1O3 E sunt asemenea, deci poate fi scrisă relaţia:
O1 A  O3C O1O3
 .
O1 A  O2 B O1O2
adică
 C C 1   3  C C 1   3
 
2 2  2 2 .
C C C T C C C T
 
2 2 2 2
După efectuarea calculelor se obţine expresia
C T
 C T  1   .
C C 3
Tensiunea  C T este tensiunea de curgere la tracţiune, deci reprezintă o
stare limită la solicitarea de întindere simplă. Deci  C T poate fi considerată
tensiunea echivalentă corespunzătoare acestei teorii.
Rezultă relaţia
 ech VI  1  k   3 ,
C T
unde k  este raportul dintre limita de curgere la întindere şi limita de curgere
C C
la compresiune.
Pentru materiale fragile avem
RT
k
RC
unde  R T este limita de rupere la întindere şi
 R C este limita de rupere la compresiune.
În situaţia în care materialul se comportă la fel pentru întindere, respectiv
compresiune, atunci k  1 , şi se obţine  ech VI  1   3 , relaţie dedusă în cazul
teoriei a III-a.
14 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

9.8. TEORII DE REZISTENŢĂ ÎN CAZUL STĂRII

PLANE DE TENSIUNE
Starea plană de tensiune este caracterizată de  2  0 , relaţiile anterioare
devenind:
 ech I  1
 ech II  1    3
 ech III  1   3
 ech IV  12   32  2   1   3
 ech V   12   32  1   3
 ech VI  1  k   3 ,
C T 
k pentru materiale tenace, respectiv k  R T pentru materiale fragile.
C C RC
Aceste tensiuni echivalente sunt folosite pentru calcule de rezistenţă, fiind
pusă condiţia
 ech   a .
În cazul stării plane de tensiuni, expresiile tensiunilor principale sunt:
 Z 1
 1,3  X    X   Z   4  XZ
2 2
.
2 2
În cazul barelor avem  X   ,  Z  0 ,  XZ   iar expresiile tensiunilor
principale devin:
 1
 1,3     2  4  2 .
2 2
Înlocuind ultimele expresii ale tensiunilor principale în relaţiile pentru
calculul tensiunilor echivalente şi considerând că pentru oţel   0,3 , rezultă
expresiile:

1
 ech I     2  4  2   a
2

 ech II  0,35    0,65   2  4   2   a
 ech III   2  4  2   a
 ech IV   2  2,6   2   a
 ech V   2  3   2   a
1 k 1 k
 ech VI      2  4  2   a
2 2
 TEORII DE REZISTENŢĂ 15

9.9. TEORII DE REZISTENŢĂ ÎN CAZUL BARELOR

DE SECŢIUNE CIRCULARĂ
Pentru o bară de secţiune circulară solicitată la răsucire şi încovoiere (fără
M M
forţă tăietoare) avem relaţiile   Î ,   R , WP  2 WY , unde M Î reprezintă
WY WP
momentul încovoietor de modul M Î  M Y2  M Z2 , iar M R reprezintă momentul de
răsucire.
În acest caz, este calculat un moment echivalent cu ajutorul căruia se
determină tensiunea echivalentă
M
 ech  ech   a .
WY
În funcţie de teoria de rezistenţă considerată, momentul echivalent are una
dintre expresiile:

M ech I  0,5  M Î  M Î2  M R2 
M ech II  0,35  M Î  0,65  M Î2  M R2
M ech III  M Î2  M R2
M ech IV  M Î2  0,65  M R2
M ech V  M Î2  0,75  M R2
1 k 1 k
M ech VI   MÎ   M Î2  M R2
2 2
În particular, în cazul teoriei a III-a,
M ech III  M X2  M Y2  M Z2

Test de autoevaluare 9.1

1. Să se identifice cazurile în care este folosită fiecare teorie
de rezistență.

2. Să se particularizeze relațiile de calcul pentru aluminiu.

Lucrare de verificare la Unitatea de

învăţare nr. 9
Pe baza rezolvării problemelor TEN (Tensiuni Echivalente
Nave – Navigație & Electromecanică Navală) și TBM
(Tensiuni în Braț de Manivelă – Electromecanică Navală) din
volumul de probleme și subiecte pentru examen să se
rezolve problemele propuse.
16 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din

testele de autoevaluare
1. Se identifică tipurile de materiale pentru care poate fi
folosită teoria de rezistență: casante, fragile, comportament
întindere-compresiune, etc.
2. Se folosesc drept model relațiile deduse pentru oțel.

Recapitulare
Să se rețină relațiile pentru calculul tensiunii echivalente
pentru fiecare teorie de rezistență, cât și condițiile în care
acestea pot fi folosite.

Concluzii
Relațiile de calcul deduse pentru fiecare teorie de rezistență
oferă informații referitoare la starea globală de încărcare a
structurii. În acest caz pentru condiția de rezistență tensiunea
echivalentă rezultată este comparată cu tensiunea admisibilă
în cazul tuturor problemelor: verificare, sarcină capabilă,
dimensionare.

Bibliografie
Gheorghe Buzdugan – Rezistenţa materialelor, Editura
Academiei RSR, Bucureşti, 1986.

Emil Oanţă – Rezistenţa Materialelor, Curs şi Aplicaţii,

Editura fundaţiei “Andrei Şaguna”, 2004, 422 pag, ISBN 973-
8146-38-0

Oanţă Emil - “Probleme rezolvate de Rezistența Materialelor

cu aplicații în Ingineria Marină - Exemple de subiecte de
examen”, 266 pag, Editura Nautica, Constanţa, 2012, ISBN
978-606-8105-65-9, 539.4

* * * - STCW Model Course 7.03 – Officer in Charge of a

Navigational Watch