Sunteți pe pagina 1din 146

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GODIS” din ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE ŞI MEDICINĂ DENTARĂ

Prof.Dr.MIOARA BANCIU

CURS

DE

BALNEOFIZIOTERAPIE
ŞI
RECUPERARE MEDICALĂ

1
2
CUPRINS

I. INTRODUCERE 5
II. PELOIDOTERAPIA 7
III. CLIMATOTERAPIA 13
IV. BALNEOLOGIA GENERALĂ 21
V. DIFERITE CATEGORII DE APE MINERALE 30
VI. INDICAŢIILE ŞI CONTRAINDICAŢIILE GENERALE DE
TRIMITERE LA CURĂ BALNEARĂ 41
VII. INDICAŢIILE ŞI CONTRAINDICAŢIILE SPECIALE, PE
AFECŢIUNI, PENTRU CURA BALNEARĂ 44
VIII. HIDROTERMOTERAPIA 51
- Clasificare
IX. ELECTROTERAPIA 59
1. CURENŢI DE JOASĂ FRECVENŢĂ 59
1.1. Curentul galvanic 59
- Proprietăţi şi efecte 59
- Ionizări 63
- Băi galvanice 64
- Baie Stanger 65
- Masaj galvanic 66
- Indicaţii şi contraindicaţii 66
1.2. Curenţi de joasă frecvenţă cu impulsuri 66
- Curenţi diadinamici 66
- Curenţi Träbert rectangulari 71
- Curenţi Leduc 72
- Terapia TENS 81
1.3. Câmpuri magnetice de joasă frecvenţă 84
2. CURENŢI DE MEDIE FRECVENŢĂ 87
- Efecte fiziolologice 88
3. CURENŢI DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ 98
- Caracteristici şi acţiuni 98
- Contraindicaţii 100
3.1. Tratamentul cu unde scurte 100
- bazele biofizice, metode 100
- Tehnica de tratament 103
3.2. Terapia de înaltă frecvenţă pulsatilă 104
3.3. Tratamentul cu unde decimetrice şi centimetrice 105

4. TERAPIA CU ULTRASUNETE 109


- Baze şi proprietăţi fizice 109

3
- Efectele ultrasunetului 112
- Tehnica de aplicarea a tratamentului 114
- Principii de dozaj şi reguli generale 115
- Indicaţii şi contraindicaţii 116
5. FOTOTERAPIA ŞI ACTINOTERAPIA 118
1. FOTOTERAPIA 118
- Acţinea radiaţiilor luminoase 119
- Aparatura 120
- Indicaţii şi contraindicaţii 120
2. ACTINOTERAPIA 120
- Acţiunile radiaţiilor ultraviolete 121
- Factorii care influenţează particularităţile reacţiilor cutanate 123
- Efecte fiziologice 125
- Aparatura pentru RUV 126
- Tehnica aplicării RUV, biodozimetria cutanată 126
- Indicaţii şi contraindicaţii 127
X. MASAJUL 128
- Mecanism de acţiune 128
- Tehnica generală 128
- Indicaţii şi contraindicaţii 129
XI. KINETOTERAPIA 130
Clasificarea kinetoterapiei 130
- Tehnici generale 130
- Bilanţ articular 131
- Bilanţ muscular 133
- Terapia neurofiziologică 134
- Recuperarea respiratorie 137
- Responsabilitatea personală 137
- Kineziterapia funcţională 137
- Indicaţii şi contraindicaţii 139
- Metode speciale 140
- Mecanoterapia 140
- Manipulări 141
- Tracţiuni 145

4
I. INTRODUCERE

Fizioterapia este o ramură a medicinei generale care utilizează în terapeutică agenţi


fizici, izolaţi sau asociaţi, naturali sau artificiali.
În cadrul disciplinei s-au diferenţiat o serie de ramuri speciale ca electroterapia,
foto-actionoterapia, hidroterapia, termoterapia, kinetoterapia.
Balneofizioterapia are contingenţe strânse cu medicina internă, fizica, chimia,
meteorologia, geologia, reumatologia, comparativ cu aspectele tratamentului
medicamentos conservator, acţionează nespecific asupra organismului, crescând puterea
de apărare, având caracter patogenetic şi fiind deci considerată o excitoterapie
nespecifică.
Posedă un câmp larg de activitate, aplicându-se în diverse stadii de boală şi
contribuind la dezvoltarea unor funcţii noi de compensare.
Sub aspect istoric prezintă un caracter constant ca utilizare şi este considerată cea
mai veche.S-a dezvoltat în etape, având la început un aspect empiric şi mistic, dar
Herodot în urmă cu 2500 de ani a pus primul bazele tratamentului balnear.
Grecii, influenţându-i şi pe romani, au apreciat apele termale la justa lor valoare cu
vestigii prezente şi azi atât în Italia, Franţa, Germania, Austria cât şi în ţara noastră la
Băile Herculane, Geoagiu, Victoria.
Legiunile romane descoperă pe valea Cernei, izvoarele termale sulfuroase,
construind cetatea Ad Mediam (Diernae Tibiscum - Orşova) şi dau denumirea staţiunii
Ad aqua Herculi Sacras ad Mediam (apele sacre ale lui Hercule de lîngă Mehadia)
Evul Mediu constituie o piedică în calea dezvoltării staţiunilor balneare din cauza
prohibiţiei impuse de religie pe de o parte şi epidemiei bolilor contagioase (ciuma) pe de
altă parte.
Începând din sec.16 balneofizioterapia intră într-o etapă de înflorire, fiind trecută în
rândul specialităţilor medicale în a doua jumătate a sec.18. Bazele hidroterapiei sunt puse
de un observator, un laic, ţăranul silezian Vincenz Priessnitz (1799-1859) care deschide la
Grafenberg, primul stabiliment de hidroterapie ce se afirmă şi se impune în toată Europa,
în prima jumătate a sec.19 devenind şcoală de educaţie şi instruire.


Hipocrat (460-377 îen) promotorul şcolii din Kos scrie lucrarea Corpul Hippocratium
cuprinzând indicaţii de climatologie, hidrobalneoterapie, termoterapie, cu influenţă până în
sec.13. Galen 131-201, foloseşte terapia cu ape sulfuroase, feruginoase, peloidoterapie,
fiind primul care recomandă clima de munte în bolile pulmonare.
*Apele carbogazoase de la Buziaş au fost folosite încă in aceiaşi perioadă, de asemenea
staţiunea Geoagiu Thermae Dodonae de pe malul Mureşului.
Mangalia construită pe vechea cetate Callatis, a fost apreciată de romani pentru apele
mezotermale sulfuroase şi talosoterapie.
Plinius declară că timp de 600 de ani romanii n-au cunoscut alt tratament decât băile lor,
conform perceptului lui Hippocrat că natura este medicul bolilor.
5
Hidroterapia ştiinţifică e fondată de Winternitz, profesor la Faculatatea din Viena,
care în 1877 publică tratatul Die Hydrotherapie auf physiologischer und Klinischer
Grundlage (Hidroterapie pe baze fiziologice şi clinice). Tot în acest domeniu s-au afirmat
Matheas, Sebastian Kneipp, Wertheim, în Franţa Louis Fleury (Memoires sur
l’hydrotherapie, Traite practique de hydrotherapie), în Italia - Maggiora, Burgonzia,
Rovighi, în America Simion Baruch, Kellog, etc.
Folosirea energiei electrice în terapeutică a fost posibilă după descoperirile lui
Galvani şi Volta, urmate de Du Bois Reymond, Humbold.
Dezvoltarea electromagnetismului (Duschenne, Erb), descoperirea aparatului de
inducţie (Faraday 1832), deschide perspective noi în terapia bolilor nervoase, musculare.
Electroterapia şi electrodiagnosticul se dezvoltă odată cu descoperirea şi aplicarea
cureţilor de înaltă frecvenţă în sec.20, röntgenterapia 1896, actinoterapia (Finsen,
Kronmayer), fototerapia (lampa sollux Jesionk).
Kinetoterapia se conturează din sec.19 prin lucrările lui Hoffman, aparatele Zander
şi institute specializate(Zabludovski).
În România primele contribuţii la dezvoltarea belneofizioterapiei încep la sfârşitul
sec.18-lea prin lucrarea lui Lukas Wagner 1773 în Transilvania, Richard Haquet privind
apa minerală de la Şarul Dornei. Prima lucrare de balneologie datează din 1821, intitulată
Despre apale minerale de la Arpatac, Bodoc şi Covasna a lui Ladislau Pop.
În 1857 apare volumul Apele metalice ale României de dr,Ştefan Vasile
Episcopescu.
Părintele balneologiei româneşti este considerat Alexandru Saabner Tuduri, care
la începutul sec.20-lea publică monografia Apele minerale şi staţiunile climaterice din
România, în 2 ediţii 1900-1906. Prima carte de hidroterapie medicală aparţine lui
Gheorghe Baiulescu în 1904.
Dr.Ion Hozan, medic român, a lucrat mai multe decenii ca director
al Institutului din Grafenberg în Silezia fiind elevul lui Priessnitz, ridicând instituţia la un
înalt nivel şi considerat un distins clinician şi hidroterapeut, stabilit ulterior la Braşov.
În 1931 s-a înfiinţat în ţara noastră prima catedră de balneofizioterapie la Cluj sub
conducerea prof.Marius Sturza, elev al lui Hozan, care a răspândit această ştiinţă în ţară,
a creat primii specialişti români, a înfiinţat alte secţii atât în patrie cât şi în străinătate (în
1902, lângă Viena).
A publicat numeroase lucrări de specialitate (climatologie, reumatologie,
ginecologie, balneologie, cercetând factorii naturali de la Sovata şi Techirghiol. Cea mai
importantă lucrare este Die Kochsalz-wasser Rumäniens publicată în 1930 la Viena, o
monografie completă asupra apelor sărate româneşti. A fost membru de onoare al
Academiei Române (1938), membru corespondent al Academiei de medicină (1937),
membru al Societăţii Internaţionale de hidroterapie, etc, a figurat ca deschizător de
drumuri în terapeutică şi în balneofizioterapie (Valeriu Bologa).
Profesorul Anibal Teohari introduce cercetările experimentale la Institutul de
Balneologie, creat pe lângă clinica de terapeutică de la spitalul Brâncovenesc (1923).

6
În 1935 se înfiinţează la Bucureşti - catedra de balneologie şi dietetică, sub
conducerea lui Gheorghe Băltăceanu. Prima publicaţie de specialitate e fondată de
Societatea de hidrologie şi climatologie în 1922 sub denumirea de Revista de hidrologie
şi climatologie. Din 1949 există catedre de balneofizioterapie la toate institutele din ţară.
II. PELOIDOTERAPIA (NĂMOLOTERAPIA)

I. Clasificarea nămolurilor
II. Proprietăţi fizice
III. Compoziţia chimică
IV. Modul de acţiune
V. Aplicarea terapeutică (indicaţii, contraindicaţii)
Peloidul (de la grecescul pélos) este substanţa care se formează în condiţii
naturale, sub influenţa proceselor geologice şi care în stare fin divizată şi în amestec cu
apa se foloseşte în practica medicală sub forma de băi sau procedeuri locale (împachetări,
cataplasme, tampoane vaginale).
Nămolurile sunt deci, mase plastice naturale, care au luat naştere prin procese
geologice şi biologice din amestecul de particule fine insolubile, anorganice şi organice cu
apă.
Prima lucrarea de specialitate despre nămol aparţine lui Cortillieri în 1817, despre
staţiunea Marienbad (Marianske Lanznie).
Studiul sistematic începe în 1931 de către Dr. Judd Lewis din Londra în cadrul
Societăţii Internaţionale de Hidrologie Medicală care a numărat ca membrii oameni de
ştiinţă renumiţi (Prof. Alexandrov - Moscova, Hynie - Praga, Pisani - Italia, Capeman -
Londra, Dalmas - Franţa, Stoianoff - Sofia, Serherbakov - Belgrad).
Termenul de peloid este consacrat din 1933.
Din punct de vedere al originii şi modului de formare se împart în 3 mari categorii:
sapropelice, de turbă şi minerale.
Nămoluri sapropelice sunt depozite negre, bogate în hidrosulfură de fier coloidală,
de pe fundul lacurilor, sărate şi mărilor, formate sub acţiunea microorganismelor, din
substanţa anorganică a solului, flora şi fauna bazinului acvatic, în urma unor transformări
biologice, chimice, de-a lungul epocilor geologice.
Se găseşte la Techirghiol, Agigea, Ocna Sibiului.
Nămoluri de turbă sunt roci organogene, iau naştere prin descompunere, sub
acţiunea microorganismelor, a resturilor vegetale acumulate, de-a lungul timpului, pe
fundul unor mlaştini şi se folosesc într-un anumit stadiu biochimic. În ţara noastră se
găsesc la Vatra Dornei, Borsec. Depozitele de turbă sunt de fapt pădurile înămolite care
suferă un proces de humificare şi turbificare în decursul timpului (zeci de mii de ani).
Nămolurile minerale se formează din sedimentarea sărurilor anumitor izvoare
carbogazoase, calcice, feruginoase sau sulfuroase.
I. Clasificarea nămolurilor terapeutice din ţara noastră.
1. Nămoluri sapropelice (sulfuroase, culoare neagră):

7
- nămol de liman şi lacuri litorale (Techirghiol, Agigea);
- nămoluri de lacuri continentale (Amara, Lacul Sărat, Brăila,
Cîineni, Fundata);
- nămoluri de fosile (Ocna Sibiului, Ocnele Mari, Sovata);
- nămoluri depozitate de izvoare sulfuroase (Săcele, Oltenia);
- nămolul Mării Negre.
2. Nămoluri de turbă (organice, culoare brună)
- Poiana Stampei (Vatra Dornei), Borsec, Bilbor, Covasna,
Mangalia de Nord, Stobor - turbă vitriolică.
3. Nămoluri minerale - vegeto-minerale (Someşeni - Cluj)
- minerale ( depozite de izvoare nesulfuroase -
Sângeorz).
II. Proprietăţile fizice ale nămolurilor au importanţă deosebită în stabilirea
indicaţiilor terapeutice şi modul de utilizare.
1. Greutatea specifică (densitatea) este legată de natura componentelor nămolului, cu
valori mici la nămolul de turbă şi mari la cele puternic mineralizate.
2. Hidropexia (capacitatea de absorbţie şi reţinere a apei) prezintă valori maxime la
nămolurile de turbă.
3. Termopexia (capacitatea de absorbţie şi reţinere de căldură) înregistrează valori
crescânde de la nămolurile minerale la cele de turbă.
4. Plasticitatea: reprezintă calitatea nămolurilor de a se întinde şi mula pe suprafaţa
corpurilor, prezentând valori mari pentru nămolurile sapropelice şi mici pentru cele de
turbă şi minerale.
5. Granulometria ilustrează mărimea şi gradul de dispersie a particulelor solide din
nămoluri, fiind legată de elementele componente ale nămolului.

În concepţia modernă peloidele reprezintă un sistem fizico-chimic heterogen format


dintr-o fază lichidă şi una solidă cu două structuri distincte:
a) structura cristalină
b) complexul coloidal.
a) Faza lichidă (soluţia care îmbibă nămolurile) provine din:
- bazinul acvatic
- izvoare minerale (la unele turbe, nămol de izvor)
- precipitaţii.
Poate avea caracterul ionilor predominenţi, clorurată, sulfatată, carbonatată sau
mixtă.
Faza lichidă a nămolului de turbă diferă putând fi:
- slab mineralizată (turba de apă dulce)
- puternic mineralizată.
b) Faza solidă
- la nămolurile sapropelice conţine roca de bază a bazinului acvatic şi planctonul
organic depozitat,
8
- la nămolurile de turbă este formată din resturile de plante descompuse şi din
complexe coloidale alcătuite din substanţe chimice, proteice, celuloză, etc.
III. Compoziţia chimică a nămolurilor
Faza solidă a nămolurilor cuprinde:
- substanţe anorganice (minerale)
- substanţe organice.
A. Substanţa minerală se grupează în 3 structuri.
1. Structura cristalină, formată din săruri insolubile în apă, sulfaţi, carbonaţi de calciu,
silicaţi.
2. Structura argiloasă, formată din bioxid de siliciu şi cantităţi mici de oxizi.
3. Structura coloidală cuprinde hidrosulfura de fier, silicaţi de fier, aluminiu şi complecşi
organo-minerali.
B. Substanţe organice - sub formă coloidală.
- hidraţi de carbon (celuloza) - lignina (hemiceluloză)
- componente humice (acizi humici, humaţi)
- componente bituminoase (ceruri, răşini)
- componente lipidice
- componente proteice (aminoacizi - demonstraţi prin cromatografie).
Turba vitriolică este formată din pătrunderea în zăcăminte a unor produse de
descompunere ce conţin pirite. Oxidarea lor a dus la formarea de acid sulfuric liber (reacţie
intens acidă, pH 1-2). Se găseşte la Stobor.
Între cele două faze (lichidă şi solidă) este un permanent echilibru dinamic, iar
forma de legatură poate fi apa de ocluzie, osmotică, cristalizare, capilară, coloidală.
1. Nămolul sapropelic prezintă un sistem fazic eterogen cu :
1. fază lichidă (apă+substanţe minerale) predominant clorurată, sulfatată, carbonatată sau
mixtă
2. fază solidă (din roca de bază + fitozooplanctonul bazinului) cu :
2.a. structură cristalină
- calcică, magneziană
- săruri puţin solubile în apă
- structură argiloasă
2.b. structură coloidală (complexe organo-minerale, hidrosulfura de Fe, silicaţi de
Fe şi Al)
Hidrogenul sulfurat ia naştere prin procese de putrefacţie organice vegetale şi
animale sau reducerea chimică a sulfaţilor. Conţinutul de sulfură de Fe < 0,1%
caracterizează nămolul mineral.
Compuşi organici : substanţe bituminoase, răşini, hidraţi de carbon, proteine,
grăsimi, produşi de descompunere proteică, lignină (aminoacizi, acizi humici)
2. Nămolul de turbă este un sistem eterogen format din
1. faza lichidă - apă dulce sau minerală
2. faza solidă - substanţe organogene, resturi de plante descompuse (substanţe humice)

9
Substanţe organice (acizi humici, proteine, bitumele, celuloză, hidraţi de carbon,
lignină, substanţe pectice).
IV. Modul de acţiune: al nămolurilor este complex.
Prin proprietăţile lor fizice prezintă un efect mecanic termic şi capacitatea de
sorbţiune. Depăşesc bariera cutanată modificând circulaţia locală, tensiunea superficială,
difuziunea, schimbul ionic. După Korsulaff prin creşterea temperaturii se modifică starea
coloidelor proteice protoplasmatice, creşte viteza schimburilor.
Cercetările recente demonstrează că nămolurile lucrează ca schimbători de ioni
prin substanţele humice, zeoliţii favorizează absorbţia. Substanţele humice au înalt grad
de gonflare, acţiune de inhibare, enzimatică. Prof. I. Snreich a dovedit că nămolul de
turbă, împiedică activitatea excesivă a hialuronidazei, restabilind echilibrul deranjat între
cantitatea de acid hialuronic şi sulfatul de condroitin la reumatici.
Carbonatul de calciu este un emolient al pielii. Dovedirea acţiunii bacteriostatice (de
Zyiai) şi bactericide a nămolurilor sapropelice şi mai ales a celui de turbă, permite
folosirea lor în tratamentul leziunilor inflamatoare ale pielii şi mucoaselor.
Todorov consideră că efectele peloidoterapiei se datoresc stimulării celulare prin
conţinutul de microelemente Mg, Mn, K, Na, Fe, Hg, P, S, cu compuşi organici, acizi
humici, acizi graşi, bitumeni, punţi de S, carotinoizi.
Preluînd stimularea celulară, cercetătorii polonezi au găsit creşterea
mucopolizaharidelor acide în piele, modificarea concentraţiei de glicogen hepatic, a
fosfatazelor alcaline din piele, ficat, rinichi. Ei conchid că băile cu nămol duc la accelerarea
vitezei metabolice modificând respiraţia tisulară.
Bacteriofagia găsită în stratul pelogen al nămolului sapropelic explică
autopurificarea nămolului şi contribuie la echilibrul lui biologic.
S-au evidenţiat cantităţi apreciabile de vitamina C, B1, B2, B12, auxine, biotine,
produse de bacteriile endogene, precum şi biostimuline, acid nicotinic şi substanţe
carotenoide.
Fracţiunea bituminoasă prezintă interes pentru substanţele estrogene active pe
care le conţine.
Cercetări experimentale au dovedit că estrogenii din turbă se deosebesc chimic de
grupa estrolilor hormonali (steroizi C-18) şi fac parte din grupa fenolilor.
Prin cercetări experimentale Gymothy a demonstrat efectul estrogen al nămolului.
Investigaţiile imunologice au evidenţiat efecte antialergice, antigenice a unor substanţe din
nămoluri, fenomene de desensibilizare, producere de anticorpi, ş.a. Schelhoff şi Rajka
demonstrează efecte imunologice şi enzimatice. După prof. Bazala (Jugoslavia) nămolul
ar avea rol reglator pe sistemul neuro-vegetativ şi endocrin, obţinând o stabilizare
vagotropă. Hormonii sexuali feminini (foliculina şi estrogenii) sunt vagotonizanţi, băile cu
nămol remediind stigmatele vegetative.
Şcoala italiană (Pisani) clasifică compoziţia nămolurilor după efectele lor: stimulant,
sedativ, relaxant, roborant.
 stimulante : prin radium, sulf;
 roborante : cu conţinut în arsen, fier, clor, sulf;
10
 relaxante: iod, radium (în concentraţie mică);
 sedative: sodiu, calciu, brom.
Indicaţiile care decurg din această clasificare sunt următoarele:
 în procese exudative, aderenţiale;
 în procese reumatice: cele cu sulf şi radioactive;
 în ginecologie: cele cu conţinut organic.
V. Aplicaţia terapeutică
În funcţie de afecţiune, stadiul, forma bolii, localizare, maladii asociate,
peloidoterapia se indică în:
 boli reumatice (degenerative, cronice inflamatorii: PR, SA, reumatism abarticular,
reumatism infecţios secundar);
 ionoforeza cu nămol (preconizată de Riesz şi Stracker);
 ginecopatii cronice;
 afecţiuni ortopedice înainte şi după intervenţii operatorii;
 sechele de poliomielită, rotuliene, calusuri vicioase;
 afecţiuni neurologice periferice (pareze, paralizii, atrofii musculare),
 periviscerite nebacilare;
 tulburări funcţionale endocrine;
 tuberculoză ganglionară, tuberculoză osteoarticulară;
 paradontopatii (pasta cu nămoluri) în inflamaţii gingivale corectând flora bucală (Toth -
prof. Ceria, V. M. Cattanec din Torino).
Contraindicaţiile sunt cele generale (boli acute febrile, boli cardio-vasculare,
respiratorii, renale, hepatitele cronice evolutive, graviditate etc).
În ţara noastră după îndelungate cercetări experimentale şi chimice s-au extras şi
brevetat din nămolul de Techirghiol două preparate:
1. pelox de chimist Dimitrie V. Narti (Instititul de Balneofizioterapie Bucureşti)
2. peloid de dr. T. Agârbiceanu.
3. pellamar extract de nămol de Balta Albă (Dr. Ionescu Călinăşti) sub formă cristalină,
unguent, emolient.
Peloxul este un extract lichid, steril, izotonizat preparat prin procedeu original cu
conţinutul de substanţe anorganice (clor, sodiu, potasiu, calciu, magneziu, brom) şi
organice apropriat de cel al nămolului natural. Are un efect antiinflamator, antalgic,
decontracturant, decongestiv, biotrofic, stimulator.
Prezentare: cutii 10 f. a 2 ml.
Indicaţii:
- reumatismul degenerativ;
- reumatismul abarticular;
- sindrome algodistrofice.
Contraindicaţii:
- spondilita anchilopoetică în perioada de acutizare;
- reumatismul poliarticular acut.

11
Reacţii secundare:
- cefalee;
- hipertermie;
- ameţeli;
- exacerbarea durerilor.
Mod de administrare: i.m., locodolenţi, infiltraţii periarteriale, ionizări,
ultrasonoforeză 1-2 ml, 15-30 zile.

Clasificarea nămolurilor (după Benade)


I. Sedimente curative (nămoluri prin procese de sedimentare)
suborganice - substanţe anorganice.
1. Organice (biolite)
A. Predominant organice
a. nămoluri de turbă
b. nămoluri organice - sapropel (putrefacţie)
- gytya (semiputrefacţie)
B. Predominant minerale
- şlicuri (de deltă, mare, rîuri)
- nămoluri de izvoare (termale, reci, vulcanice)
- cretă, calcar
- minereuri (ocnă, pirită)
- silicoliţi (Kiesselgur) formate cu concursul diatomelor, radiolarilor, spongierilor.

2. Abiolite (au luat naştere din depozitarea exclusivă de material


anorganic - minerogene)
- pământ de sedimentare - argilă
- sedimentare de nisipuri.
II. Pământuri curative (produse de dezagregare ale rocilor): argile, marne, loess.

12
III. CLIMATOTERAPIA

Viaţa omului, ca a tuturor organismelor se găseşte în permanenţă sub influenţa


directă a climei, factor activ al mediului extern, care se face resimţit atât în stare
fiziologică, cât şi patologică.
Sub aspect medical, clima reprezintă totalitatea factorilor fizici (cosmici,
atmosferici, tereştri, telurici) şi biologici tipici pentru o anumită regiune, care acţionează în
ansamblu asupra omului.
Ştiinţa care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre climat şi organism a primit
denumirea de bioclimatism (bioclimatologie).
Elementele climaterice se împart în :
1.Elemente cosmice
- radiaţia solară - radiaţia cosmică
2.Elemente meteorologice
- temperatura atmosferică - presiunea atmosferică
- umiditatea atmosferică - vântul - mişcare orizontală aer
- electricitatea atmosferică
3.Elemente telurice
- factori geofizici
a. radioactivitatea solului şi atmosferei
b. magnetismul şi electricitatea pământului
- factori geologici
- factori geografici (latitudine, altitudine, apropiere de mări, oceane, continent).
În climatologie se disting trei tipuri de climă:
1.tropicală: temperaturi ridicate, radiaţie solară intensă, umiditate mare, variaţii mici între zi şi
noapte,
2.temperată: variaţii mari atmosferice, între anotimpuri, fenomene ciclonice,
3.arctică (polară) cu temperaturi reci, radiaţie solară redusă, periodicitate anuală accentuată.
În raport cu aşezarea ţării noastre, clima cuprinde o climă continentală (variaţii mari de
temperatură între zi şi noapte, vară şi iarnă) şi o climă maritimă cu variaţii termice interdiurne
şi sezoniere în limite restrânse.

Aclimatizarea constituie un complex de modificări funcţionale, prin care organismul,


transpus într-un climat nou, răspunde la solicitarea noilor factori, printr-o restructurare
metabolică, umorală şi a reactivităţii.

13
Ritmul şi intensitatea modificărilor sunt în funcţie de specificitatea factorilor climaterici
noi şi capacitatea de adaptare a organismului.
Aclimatizarea se produce în două faze:
1. ergotropă şi
2. trofotropă.
1.Ergotropă (nespecifică), cu menţinerea homeostazei, se realizează prin reacţii complexe de
compensare din partea sistemelor funcţionale declanşate prin dispozitive vegetative
superioare.
2.Trofotropă - adevărata aclimatizare cu restructurarea metabolico -umorală a organismului,
imprimată de factori specifici dominaţi ai climatului nou.
Din punct de vedere terapeutic se distinge:
1.Climat de cruţare (variaţii mici de temperatură, vânturi puţine, precipitaţii abundente
primăvara, vara).
Aclimatizarea se desfăşoară pe nesimţite, cu variaţii funcţionale minime în limite
fiziologice normale, tendinţa la normalizarea homeostazei, efecte tonice asupra organismului.
Se divide în:
a. climat de şes şi coline
b. climat subalpin
c. climat de pădure
2.Climat excitant: (radiaţie solară puternică, ultraviolete abundente, variaţie redusă de
umiditate şi temperatură).
Aclimatizarea se realizează cu manifestări clinice şi funcţionale care depăşesc
variaţiile fiziologice normale.
Se disting:
a. climat alpin şi de mare înălţime, 1000-2000 m
b. climat de deşert
c. climat de stepă.
3.Climat stimulant - tonifiant cuprinde:
a. clima maritimă
b. climatul zonelor de trecere dintre climatul subalpin şi alpin
I.Climatul de cruţare (sedativ - indiferent) presupune solicitarea redusă a organismului.
Cuprinde:
a. Climat de şes şi coline:
-altitudine sub 400-500 m
-valoare terapeutică mare, când variaţiile atmosferice nu sunt mari sau bruşte
-efecte calmante, de cruţare: expunere locală favorabilă, presiune atmosferică uniformă,
contraste reduse de temperaturi, radiaţia ultravioletă redusă.
Staţiuni: Buziaş 128 m Călimaneşti 280 m
Felix 140 m Oc. Sibiului 408 m
Calacea 117 m Pucioasa 350m
Lipova 138 m Gioagiu 352 m
Bălţăţeşti 475 m Govora 360 m
14
Oc. Mureş 252 m Olăneşti 450 m
Sângeorz 450 m
Indicaţiile climatului de şes şi coline sunt:
-convalescenţă pentru boli infecţioase acute, cronice, postoperatorii
-cataruri căi respiratorii
-neuroastenii
-tuberculoză - forma progresivă
b.Climatul subalpin (500 - 1000 m)
-presiunea atmosferică şi umiditatea scade cu înălţimea
-radiaţia luminoasă şi ultravioletă se intensifică cu înălţimea
-tensiunea arterială creşte cu altitudinea.
Presiunea atmosferică scăzută duce la scăderea presiunii parţiale a O2 cu diminuarea
proceselor oxidative declanşând excitarea organelor hematopoetice cu creşterea numărului
de eritrocite, a hemoglobinei.
Umiditatea mijlocie, în cazul circulaţiei alveolare reduse, determină hiperemie activă a
pereţilor alveolari, cu accentuarea expirării la nivelul căilor respiratorii şi pielii.
Staţiuni: Sovata 530 m Slănic Moldova 535 m
Covasna 656 m Borsec 880 m
Malnaş 656 m Vatra Dornei 802 m
Tuşnad 650 m Zizin 609 m
Indicaţiile climatului subalpin:
-forme fibrocazeoase de tbc pulmonar în stadiu de remisiune
-forme fibroase de tbc pulmonar
-pleurezii uscate adezive
-toate formele de tuberculoză pulmonară evolutivă lentă
-sechele pleurale
-cataruri bronhopulmonare cronice
-emfizem pulmonar incipient
-neuroastenii
-afecţiuni cardiace compensate, care reacţionează bine la cura de teren.
c.Climatul de pădure (de la şes, coline, subalpin).
Pădurea reprezintă elementul protector, de modelare a climatului, cu următoarele
efecte:
-atenuează viteza vântului până la distanţa de 2-3 km
-filtrează aerul de fum, praf, microbi
-reduce intensitatea luminii solare, permite dozarea excitaţiilor climaterice
-excitarea centrului respirator prin prezenţa uleiurilor eterice (brad, fag, stejar) şi unei cantităţi
mai mari de CO2.
Indicaţii:
- Cataruri respiratorii cronice, tbc pulmonar, neuroastenii, surmenaj, cardiopatii compensate,
sindroame dispeptice cu malabsorbţie şi debilitate fizică.
II. Climatul excitant (specific):
15
Aclimatizarea este dificilă, trofotropă cu prezenţa factorilor excitanţi şi durata mare ca:
- radiaţii solare intense
- vânt puternic, presiune atmosferică scăzută
- umezeală crescută sau foarte redusă a aerului
- variaţii termice ample, bruşte.
a. Climat alpin, de mare înălţime 1000 - 2000 m.
Se caracterizează prin:
- presiune atmosferică scăzută
- presiunea parţială a oxigenului redusă
- temperatură scăzută, umiditate redusă
- radiaţie solară, ultraviolete intense
- ionizarea aerului crescută
- puritatea mare a atmosferei
- lipsa de microbi şi alergeni.
Efecte fiziologice:
-intensificarea metabolismului colesterolului
-excitarea centrului respirator, creşterea volumului respirator, ventilaţiei pulmonare
-normalizarea funcţiei tiroide
-creşterea calcemiei, scăderea kalemiei
-producerea vit. D.2 sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete
-excitarea hematopoezei (creşterea numărului de eritrocite cu poikilocitoză)
-evacuarea depozitelor sanguine din ficat, splină, creşterea masei sanguine
-virarea spre alcaloză, ceea ce uşurează fixarea O2 pe Hb
-creşterea catalozei sanguine, glutationului
-suprasolicitarea cardiacă, creşterea volumului respirator
Staţiuni:
Predeal 1100 m Păltiniş 1442 m
Poiana Stânei 1270 m Bâlea Casc. 1230 m
Poiana Braşov 1020 m Boişoara 1385 m
Sinaia 970 m Stâna de Vale 1102 m
Indicaţii:
-boala Basedow (incipiente, funcţionale)
-astm bronşic pulmonar alergic
-alergoze
-cataruri subacute şi cronice ale căilor respiratorii
-sechele după pleurezii, pneumonii, tbc pulmonar, extrapulmonar
-diateze exudative, rahitism, tulburări de creştere
-anemii (administrare Fe şi arsen se absoarbe mai bine)
-nevroze funcţionale, tulburări vasomotorii (adolescenţă, menopauză)
-convalescenţă întârziată.
Contraindicaţii:
- reumatism degenerativ
16
- afecţiuni cardiace decompensate
- ateroscleroza coronariană
- nefrită cronică, tbc intestinal, pulmonar
- tulburări psihice
- emfizem pulmonar (suprafaţa redusă pentru respiraţie alveolară)
b. Climatul de stepă: contraste între temperatură şi umiditate mică şi radiaţie
ultravioletă mai redusă.
- acţiune rezorbtivă în procese inflamatorii, stimulantă a aparatului circulator, respirator,
digestiv, sistem nervos, endocrin (hipofiza, corticosuprarenale, gonade).
Staţiuni: Amara 30 m Balta Albă 130 m
Fundata 25 m Câineni 50 m
Lac. Sărat 25 m Movila Miresii 50 m
Indicaţii: nevralgii, nevrite, afecţiuni ale aparatului locomotor, pleurezii exudative,
osteoporoză, rahitism, tbc pulmonar, cataruri cronice cu expectoraţie abundentă, inflamaţii
cronice genitale, reumatism articular (faza neevolutivă).
III. Climatul stimulant - tonifiant:
Acţiune intermediară între cel de cruţare şi excitant cuprinde clima maritimă şi zona de
trecere de la subalpin la alpin.
a. Clima maritimă: - climatul din largul mării
- climatul insulelor
- climatul litoralului
1.Climatul din largul mării (umiditate mare, radiaţii ultraviolete multe, vânturi puternice).
2.Climatul litoralului (veri calde, ierni reci, diferenţe de presiune 7,1 mm Hg, extreme de
temperatură mai mari de 60).
-numărul zilelor de îngheţ 78-92, frecvenţa vânturilor mare
-dezavantaje: contraste între anotimpuri, vânturi dinspre uscat, iarna
-avantaje: vânt dinspre mare vara,
Litoralul românesc se întinde pe:
a) 245 km
Marea Neagră este rest al Mării Sarmatică şi Pontică.
b) Apa mării este o soluţie clorată, sulfatată, sodică, magneziană, hipertonă.
c) Tratamentul cu nisip este foarte util datorită compoziţiei nisipului: - carbonaţi de
calciu; - bioxid de siliciu
Această compoziţie provine din fragmente de sediment marin, resturi de cochilie,
fragmente din roci.
La suprafaţă, umiditatea nisipului este de 2-3 g H2O ‰, în adâncime de 20-30 g H2O
‰, în timp ce temperatura nisipului, la ora prânzului este de +44C.
Acţiunea prin favorizarea fenomenelor de rezorbţie, activează metabolismul mineral şi
general, asigură acţiunea radiaţiilor solare (ultraviolete), solicitarea sistemului nervos central,
vegetativ, endocrin, procese imunologice nespecifice, depunerea calciului în oase.
Indicaţii:
- cataruri subacute, cronice a căilor respiratorii
17
- diateze exudative, adenopatii traheobronşice,
- scrofuloza
- predispoziţie tbc, anemie, scleroză, convalescenţă neurastenie, tbc osos, osteomalacie,
inflamaţii cronice, genitale, disfuncţii ovariene, hipofizare, dermatoze, anemii, hipotiroidism.
Contraindicaţii: forme progresive tbc, distonii neurovegetative, boli organice ale
sistemului nervos central (paralizie generală, tabes, scleroză în plăci):
- neuroastenii, psihastenii - afecţiuni cardiovasculare cronice
- HTA
- nefrită cronică
- hipertiroidism.
Bioclimatul ţării noastre datorită reliefului şi factorilor fitogeografici este foarte variat
şi se împarte în 4 zone:
1. o zonă cu acţiune specific excitantă vagotropă (climat alpin aclimatizare 10-15 zile)
2. zonă cu acţiune specific excitantă simpaticotropă (climat de litoral, aclimatizare 1-3 zile)
3. zonă cu acţiune specific rezorbtivă (climat de stepă, lacuri sărate)
4. zonă cu acţiune nespecifică tonică sedativă (depresiuni, coline din Carpaţii sudici, orientali,
podişul Transilvaniei, câmpia Dunării).
Aeroionizarea (ionii atmosferici = particule de masă atomică sau moleculară încărcaţi
electric, de provenienţă complexă) acţionează asupra organismului influenţând desfăşurarea
proceselor (alături de câmpul electric terestru şi de conductivitatea electrică a aerului).
În natură există o ionizare medie de 500-600 ioni mici şi medii pe cm3 pentru polaritate
+ sau - cu un coeficient de unipolaritate medie de 1,2, predominând ionii pozitivi.
Ionii negativi în cantitate mică îmbunătăţesc tonusul muscular, stimulează
metabolismul şi influenţează favorabil afecţiuni ca hipertensiunea arterială, astmul bronşic,
nevrozele, bolile reumatice etc.
În ţara noastră cercetările au demonstrat că diferenţele de ionizare cresc cu
altitudinea şi sunt diferite de specificul geologic. Astfel în staţiunile cu elemente radioactive
ionizarea este crecută (ex.Băile Herculane cu 2000 ioni/cm3), predominând ionii negativi -
coeficient de 0,92-0,95). La clima maritimă, pe litoral, concentraţiile de ioni sunt de 600-1300
ioni/cm3 cu predominanţa ionilor pozitivi (coeficient de 1,02-1,70).
Pe litoral, valorile ionizării sunt modificate de briza marină, creşterea temperaturii,
vitezei vântului sau scad în condiţii de umezeală.
Ionizarea naturală a aerului generată de radiaţia cosmică, radioactivitatea din sol,
descărcări electrice, erupţii vulcanice, cascade naturale, furtuni etc., stabileşte un raport cu
organismele vii, indispensabil vieţii, dar şi favorabil uneori declanşării proceselor patologice.
La trimiterea pentru cură a bolnavilor cu afecţiune cronică trebuie să se ţină cont de
meteorosensibilitate în funcţie de vechimea bolii şi capacitatea de adaptare a bolnavilor.
Manifestările meteorosensibile sunt legate de schimbările vremii, variaţiile bruşte de
amplitudine, combinarea neobişnuită a factorilor meteorologici (se evită lunile februarie,
martie, aprilie, când reactivitatea organismului este mai ridicată).
Cele mai multe clasificări s-au bazat în biometeorologia umană pe sistemul nervos
vegetativ, predominant orto sau parasimpatic.
18
Philipsborn împarte oamenii în ergotropi şi trofotopi (ultimii mai sensibili). Lampert
dezvoltă această concepţie arătând că tipul 1. trofotrop (A) este vagotonic şi reacţionează
lent la factorii externi naturali sau artificiali (cald, rece, emoţii, toxine bacteriene, muncă etc.),
dar modificarea realizată persistă vreme îndelungată; 2. tipul ergotrop (B) este simpaticotonic
şi reacţionează rapid la factorii externi dar modificarea pe care o suferă este trecătoare,
epuizându-se repede.
F. Sargent priveşte meteorosensibilitatea din punct de vedere ecologic, sub forma
unei adaptări genetice şi fenotipice de grade variate, de la individ la individ; în raport cu
gradul acestei adaptări, el consideră alături de alţii, că meteorosensibilitatea poate fi
interpretată ca o lipsă de adaptare la factorii naturali, pe care viaţa în condiţii artificiale, o
accentuează.
Teoria lui Curry, cu privire la rolul oxigenului activ (substanţe oxidante, ozon) e
completată de conceptul tipurilor reacţionale diferenţiate în trei categorii şi anume:
1. tipul W : oameni sensibili la mase de aer şi fronturi calde cu pH sanguin, cu tendinţă
spre aciditate, hipotensivi, cu caracterele vagotonicilor.
2. tipul K : oameni sensibili la mase şi fronturi reci cu pH sanguin cu tendinţă spre
alcalinitate, hipertensivi, cu caracterele simpaticotonicilor.
3. tipul G (mixt) cu caractere nediferenţiate sau combinate.
Astăzi se consideră că comportarea biometeorologică reprezintă o infinitate de
tipuri reacţionale generate de condiţii genotipice, fenotipice, factori fiziologici şi
patologici.
În ţara noastră există unele regiuni climaterice, care în anumite perioade ale anului
sunt invadate de mase de aer cu acţiune patogenă asupra organismului uman, chiar şi
cel sănătos.
Trebuie menţionate cele cu caracter de "föhn", în Europa föhnul fiind un vânt
specific munţilor Alpi. Se caracterizează prin temperatură ridicată, umezeală scăzută,
însoţită de presiune atmosferică scăzută, proprietăţi pe care le obţine masa de aer
datorită trecerii peste masive muntoase, unde pierde umezeală şi se încălzeşte prin
cădere diabatică (invazie de la NV, Carpaţii meridionali).
 Föhnul din Banat (staţiunea Buziaş), vânt dinspre sud-est, se declanşează când
un ciclon, format în bazinul central al Mării Mediterane se deplasează deasupra
Mării Adriatice; este frecvent în timpul rece al anului (15 sept - 15 mai ) şi se
numeşte Coşava.
 Föhnul din defileul Oltului (Călimăneşti, Govora), vânt dinspre Sud-Vest are
frecvenţă redusă şi se formează în tot cursul anului după trecerea talvegulilor
(mase depresionare) peste nordul ţării.
 Föhnul depresiunii Cibin - Făgăraş - Tara Bârsei, vântul mare, dinspre sud,
primăvara (în Transilvania - Zona ciclonică, Câmpia Dunării) (regim anticiclonic
de mare presiune).
 Föhnul din depresiunea Tg. Ocna (Slănic Moldova) dinspre vest, slab vara,
puternic iarna.
 Föhnul depresiunii dornelor (Vatra Dornei) dinspre sud - vest, frecvent primăvara.
19
 Föhnul Sovatei, vânt dinspre Sud - Est (zonele ciclonice din Ungaria, deasupra
ţării noastre (iarna, primăvara) - vânt cald uscat.
Meteosensibilitatea trebuie considerată un barometru al reactivităţii organismului, de
care trebuie să se ţină cont mai ales în afecţiunile reumatice şi cardiace.
Föhnul declanşează următoarele reacţii din partea organismului (Volker Faust -
neurolog din Freiburg, în cartea sa despre Biometeorologie, arată influenţa vremii şi a
climatului):
 sindrom astenic care s-ar produce prin reducerea concentraţiei de catecolamie
 stare de excitabilitate care se produce prin concentraţie crescută de serotonină
 sindromul mixt, în care se întâlnesc simptome din ambele categorii.
Deci aceste vânturi locale produc tulburări în sistemul neurovegetativ şi circulatoriu prin
creşterea numărului de ioni pozitivi, determinând senzaţie de oboseală, respiraţie
defectuoasă, reacţii nevrotice depresive sau anxioase.

20
IV. BALNEOLOGIA GENERALĂ

Apele minerale sunt ape naturale plus soluţii complexe de substanţe disociate,
nedisociate, gaze în anumite combinaţii chimice şi stări fizico-chimice, care administrate
pe cale internă (crenoterapie) sau externă (băi, inhalaţii, irigaţii) au acţiune terapeutică
asupra organismului.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o apă ca să fie considerată minerală
sunt următoarele:
1. să conţină cel puţin 1 g săruri obişnuite la 1 litru apă (cloruri, sulfaţi, bicarbonaţi);
2. să conţină elemente chimice cu acţiune farmacologică pronunţată (Fe, As, I) într-o
proporţie admisă ca minim necesar;
3. să conţină unele gaze (CO2, SH2, radon) într-o anumită concentraţie;
4. să aibă la izvor o temperatură mai mare de 20 (ape termale);
5. să aibă o acţiune curativă ştiinţifică recunoscută.
Cuvântul "mineral" provine de la minari = a săpa. Starea de echilibru a sărurilor din
apele minerale a luat naştere în condiţii deosebite, create de factorii din profunzimea
solului (compoziţia rocilor, presiunea, temperatura, magnetismul, radioactivitatea) şi starea
de ionizare care e legată de sarcina electrică a diferitelor elemente, pe care la menţine
apa în stare activă.
Clasificarea apelor minerale după originea lor:
1. izvoare juvenile denumite şi de profunzime (iau naştere din apa de condensare a
magmelor vulcanice);
2. izvoare vadoase (apele din precipitaţiile atmosferice pătrund prin structura poroasă a
solului sau folii, fisuri) - zise şi "de suprafaţă";
3. izvoare mixte;
4. izvoare veterice ("fosile", de zăcământ) iau naştere în pânze subterane închistate în
structuri geologice vechi, impermeabile, fără circulaţie subterană - rămăşiţe de mări,
alături de depozite subterane de petrol, gaz metan.
I. Originea apelor minerale:
Marea majoritate provin din apa precipitaţiilor atmosferice care pătrunzând în
profunzimea solului, fie prin roci permeabile sau folii, fisuri ale scoarţei pământului şi
circulând subteran, dizolvă diverse elemente chimice ale rocilor precum şi CO2 din
atmosferă şi din straturile superficiale ale solului.
1. Mineralizarea totală a apelor depinde de activitatea lor dinamică specifică, adică:
 activitatea dinamică mare, apa circulă repede, mineralizarea totală redusă;
 activitatea dinamică mijlocie (roci de sare - Slănic Moldova, Malnaş, Sângeorz);
 activitatea dinamică redusă, circulaţie mică prin depozit, sediment bogat în sare, iod,

21
bicabornat (Govora, Bazna).
2. Termalitatea apelor minerale e direct proporţională cu adâncimea de la care
provin astfel:
 de la 15 - 20 m sunt temperaturi variabile cu anotimpul;
 peste 30 m temperatura solului creşte cu 1 pentru fiecare 33 m adâncime (Victoria T =
47 - adâncime 11000 m);
 Băile Herculane T = 50-54 adâncimea 1400 - 1500 m.
Apele de suprafaţă, lacuri sărate, helioterme, se încălzesc la soare, datorită
concentraţiei lor neomogene, crescânde de la suprafaţă spre adâncime (condiţie specială
o are Lacul Ursu de la Sovata: este un lac sărat la adâncime, la suprafaţă apă dulce
provenită din pârâuri, stratificarea care se produce, împiedică formarea de curenţi, ce ar
omogeniza căldura acumulată în zilele călduroase). Primăvara temperatura apei este de
45-50 la o adâncime de 1,5-2 m.
Izvoarele apelor minerale pot fi descendente (când scurgerea apei se efectuează în
pantă înclinată cu baza impermeabilă) sau ascendente (pe principiul vaselor comunicante,
puterea ascensională a apei - datorită nivelului său hidrostatic este condiţionată de nivelul
zonei de alimentare şi favorizată de prezenţa gazelor (gaz metan, CO 2) care le împing la
suprafaţă.
Substanţele chimice provin din scoarţa pământului, antrenate mecanic sau sub
acţiunea transformărilor chimice de către apa care circulă subteran.
Cationii:
 Na, K, roci sedimentare de suprafaţă, roci vulcanice (Na);
 Ca, Mg, roci de sedimentare, gips depozite calcar, roci dolomit;
 Fe, minereuri de origine vulcanică;
 Mn (mangan).
Anionii:
 Cl, roci de sedimentare, dezagregarea diverselor roci produse ale activităţii biologice;
 Br1I - roci de sedimentare, de origine marină;
 ion bicarbonic - roci de sedimentare din transformarea carbonaţilor sub acţiunea
H2CO3;
 sulfaţii - roci sedimentare bogate în gips, sulfat de Mg;
 As - roci cristaline de origine eruptivă.
Gazele dizolvate:
 CO2 - roci profunde de calcar, care se dezagregă sub acţiunea temperaturii, presiunii
înalte, emanaţii naturale (mofete) sau prin exhalaţii vulcanice;
 H2S - roci de sedimentare, gipsoase sub acţiunea unor bacterii sulfuroase reductoare
sau emanaţii libere din roci vulcanice (sulfatare);
 descompunerea substanţelor organice din lacuri, apa mării;
 gaze radioactive nobile - roci vulcanice (dezagregarea unor substanţe radioactive).
Buletinul de analiză a unei ape minerale se apreciază după formula lui Kurlov:

22
DT = substanţe
nedisociate anioni în ordine descrescândă mech % 80-90
(Fe, As, Br) MT =  TD
- gaze (CO2, cationi în ordine descrescândă mech % 80-90
H2S) în mg sau
g%

M = mineralizare totală (g/l, mg/l);


D = debitul apei;
T = temperatura.
Se stabilesc astfel următorii parametrii:
1. este sau nu apă minerală;
2. se utilizează în cură externă sau internă;
3. permite posibilitatea dezvoltării unei staţiuni balneare;
4. debitul pe 24h, trebuie să asigure în cură externă în medie 200 tratamente/zi (300 l x
200 = 60.000 l/24 h minimum), 300 l fiind conţinutul unei vane individuale
Principii generale de acţiune a apelor minerale.
Apele minerale prin compoziţia lor fiziochimică proprie au o anumită specificitate
clinică, farmacodinamică, cât şi terapeutică, neputând fi reproduse în laborator (de aici şi
efectul redus al apelor îmbuteliate, transportate sau consumate după câteva ore de
stagnare).
A. Acţiunea apelor minerale în cură externă (băi, inhalaţii, aerosoli, irigaţii
vaginale) se realizează prin factorul termic, mecanic şi chimic.
1. Factorul termic: acţionează în primul rând asupra unei mari suprafeţe din
tegument, care înzestrat cu numeroase terminaţii nervoase şi o bogată reţea vasculară,
declanşează reflexe cu modificarea funcţiei mai multor sisteme din organism; astfel se
influenţează temperatura tegumentelor, volumul vaselor, viteza de circulaţie, presiunea
capilară prin excitarea termoreceptorilor şi elementelor contractile vasculare.
Se produce creşterea temperaturii cutanate (menţinerea temperaturii mai crescute
în muşchi decât în stratul subcutanat).
Sub influenţa excitantului termic se eliberează substanţele cu rol de mediatori
chimici: la excitantul cald se eliberează acetilcolina sub acţiunea tonusului vagal crescut,
iar la excitantul rece, histamina, cu tonus simpatic mărit. Ca reacţie de răspuns din partea
sistemului circulator apare aşa numita reacţie dermovasculară succesivă în 3 faze (Brown
Séquard)
1. I. La excitantul rece - faza I vasoconstricţie 1-2 minute cu paloare, anemie, faza II
- vasodilataţie capilară a venelor cu hiperemie. III. stază - vasodilataţie capilară,
vasoconstricţia arteriolelor, venulelor cu piele rece - culoare violacee.

23
2. La acţiunea excitantului cald avem 3 faze şi anume:
-I - vasoconstricţie durata 10-20 sec.
- II - hiperemie activă
- III - hiperemie pasivă (culoarea roşie a tegum.).
2. Factorul mecanic: principiul lui Arhimede - conform căruia un corp cufundat într-
un lichid duce la diminuarea greutăţii sale. Principiul lui Arhimede are drept consecinţe:
 pierderea aparentă a greutăţii: densitatea masei imersionate se ridică la 1025 şi
variază cu mişcările respiratorii forţate, diminuă cu dezvoltarea rezervelor adipoase;
 consecinţe fizice asupra înălţimii: un om de 70 kg cântăreşte 7,9 kg în apă dulce şi 2,8
kg în apă sărată drept urmare producându-se creşterea frecvenţei cardiace, debitului
pe minut şi mărirea amplitudinii respiratorii;
 pierderea stimului, care reprezintă greutatea corporală.
Contracţia tonică este reflex întreţinută prin întinderea fuselor neuromusculare
inserate în paralel cu formaţiile motorii ale musculaturii extensorilor şi prin împovărarea
musculaturii interosoşilor plantari.
Imersia reducând greutatea corpului, diminuă forţa segmentelor, care solicită fusele
neuromusculare, suprimând toată aferenţa tonogenă şi determinând dispariţia contracţiilor
corespondente.
La nivelul muşchilor spinali tensiunea la adult este de 1,8 kg/cm 2 (0,79 kg/cm2).
Diminuarea acestei tensiuni echivalează cu reducerea muncii musculare şi în
consecinţă, a nevoilor energetice locale.
3. Presiunea hidrostatică se exercită asupra părţilor compresibile ale organelor,
cavităţilor, circulaţiei venoase. Ca efecte se obţine:
 scăderea circonferinţei toracice cu 1 - 3,6 cm;
 creşterea presiunii intrapleurale cu 2,2 - 10 cm H2O;
 scăderea circonferinţei abdominale cu 2,7 - 6,5 cm;
 creşterea presiunii intraabdominale cu 18 mmHg sau 33 mmHg, la înălţimea
omoplatului.
În cazul băilor cu ape minerale, presiunea hidrostatică creşte datorită densităţii lor
crescute, acţiunea asupra circulaţiei tegumentare şi celei generale e mai mare, ceea ce
este important de cunoscut la bolnavii cu afecţiuni cardio-vasculare (hipertensivi,
aterosclerotici, coronarieni) care suportă greu asemenea presiuni (contraindicate băile
sărate concentrate).
La băile carbogazoase intervine masajul fin prin factorul mecanic suplimentar
(bulele de gaz) care acţionează asupra tegumentului.
Datorită presiunii hidrostatice mari şi componentei termice, mişcările în apă sunt
favorizate la bolnavii cu afecţiuni reumatismale şi articulare (neuromotorii, posttraumatice).
4. Factorul chimic depinde de conţinutul apei minerale folosită. El acţionează pe
cale generală nespecifică şi specifică.
a) acţiunea nespecifică - prin excitarea terminaţiilor nervoase din tegument (factor
mecanic + termic) modifică echilibrul mineral al acestuia - excită exteroceptorii şi prin
intermediul SNC se declanşează reacţii generale ale organismului, reacţii
24
neurovegetative, reacţii neuroendocrine.
b) acţiunea specifică (acţiunea calitativă a apei) care prin rezorbţie tegumentară, prin
proprietăţile substanţelor liposolubile acţionează specific (CO2, H2S, iodul).
În cazul apelor cloruro-sodice, după terapia balneară, cristalurile şi sărurile rămase
pe tegument constituie "mantaua de sare" care are acţiune excitantă asupra terminaţiilor
nervoase, de lungă durată, întreţinută şi de proprietăţile higroscopice ale clorurei de sodiu,
absorbindu-se apa din atmosferă şi menţinându-se astfel un schimb osmotic la nivelul
tegumentului. Se ştie că reacţia stratului superficial al corpului uman este acidă (pH 3,7
după Rein) fiind permeabil numai pentru cationi. În cazul curei externe balneare,
modificarea pH-ului cu accentuarea reacţiei alcaline (pH 7) ar avea drept consecinţe
creşterea permeabilităţii tegumentare şi pentru anioni.
Aceasta s-ar realiza datorită prezenţei unor ioni cu încărcătură electrică diferită,
dovedindu-se că ionii bivalenţi (ex. Ca++) s-ar comporta faţă de tegument ca acizi, pe când
cei monovalenţi ca baze (ex. K+).
Schimbul ionic între tegument şi mediul din baie, depinde de cantitatea, natura
ionilor cedaţi de piele şi de concentraţia celor din compoziţia apei minerale.
Diferenţa între o baie simplă şi cea minerală constă în următoarele:
1. băile simple reduc sensibilitatea pielii, cele minerale o măresc;
2. băile cu ape minerale scad temperatura de indiferenţă a tegumentelor;
3. băile minerale determină schimburi importante între ionii din apă şi cei din tegument, cu
consecinţe asupra metabolismului general;
4. din apa minerală se rezorb prin piele pătrunzând în mediul intern numeroase
substanţe, care-şi exercită acţiunea pe această cale.
Nivelele de acţiune a elementelor naturale ale apelor minerale asupra organismului
se pot schematiza astfel (K.L.Schmidt):
1. sistemul vascular: dilatare, contracţie, microcirculaţie, permeabilitate, exudaţie;
2. celule şi funcţiile celulare: leucocite, plachete, mononite, leucocite, celulele Langerhans
etc, proliferare, adeziune, chemotactism, fagocitoză, expresia antigenică şi molecule
HLA etc;
3. eliberare de lizozomi şi enzime lizozomale;
4. formare şi eliberare de mediatori ai inflamaţiei;
5. formare şi eliberare de modulatori ai inflamaţiei;
6. eficacitatea enzimelor, modulatorilor şi mediatorilor;
7. reacţii imunitare;
8. în inflamaţii cronice, procese de regenerare;
9. formare şi eliberare de citokine (interleukine, TNF, IFN etc.).
Acţiunea apelor minerale în inhalaţii, aerosoli
Constă în inspirarea unor ape minerale fin pulverizate în scop terapeutic - sărate,
alcaline, sulfuroase, radioactive.
Factorii fizici:
 temperatura apei (intervine numai în inhalaţii);
 calde au efect excitant, cresc metabolismul local, produc hiperemie şi creşterea
25
secreţiei;
 aerosolii la temperatura de indiferenţă au acţiune calmantă;
 cantitatea de apă minerală (6-9 l/minut);
 desimea ceţii - este în funcţie de cantitatea de apă pulverizată pe minut raportată la
unitatea de volum de aer - concentraţia optimă este de 30 ml/mm3.
Conţinutul ceţii: conţinutul substanţei minerale cuprinsă în ceaţa pulverizată în mg/l.
Gradul de pulverizare (dispersie) depinde de mărimea particulelor, fiind cu atât mai
mare cu cât particolele sunt mai mici. De exemplu: la un diametru al particulelor de 0,1 - 1
mm se ajunge în cavitatea bucală, la 10 - 100  trahee, la 2 - 10  bronhiole, alveole.
Intervine şi presiunea osmotică a soluţiei dispersate cât şi componenta mecanică
(forţa de izbire) asupra mucoasei respiratorii.

II. Factorii chimici


1. apele cloruro-sodice - au efect excitant al mucoaselor, produc hiperemia locală
accentuată, cresc fluidificarea secreţiei bronşice, au acţiune antiinflamatorie. Indicaţie -
procese catarale CRS cronice cu hiposecreţie.
2. apele sulfuroase - au efect excitant, antispastic, trofic, antiinflamator, antialergic,
desensibilizant.
3. apele alcaline - fluidică secreţia bronşică, aderentă, vâscoasă, neutralizează acidoza
ţesuturilor inflamate.
Acţiunea apelor minerale în irigaţii: depinde de temperatură, concentraţia osmotică,
acţiunea medicament cu efecte de îndepărtare a secreţiilor patologice şi rezorbţia
proceselor patologice locale.
Se indică în procese inflamatorii metroanexiale cronice, tulburări funcţionale. Se
folosesc ape sărate, iodurate, alcaline, sulfuroase, oligominerale termale.
Acţiunea apelor minerale în injecţii: se utilizează apele sulfuroase, izotonice cu
efect antialergic desensibilizant (Călimăneşti - izvorul 8, Pucioasa, Mangalia, Băile
Herculane).
Principii de acţiune a apelor minerale în cura internă
Apele minerale se întrebuinţează în cură internă pentru introducerea de săruri,
gaze, elemente minerale în scop terapeutic; se deosebesc de tratamentul medical
deoarece totalizează diferite substanţe dizolvate în anumite condiţii, cu acţiune complexă,
iar dozajul apelor minerale constituie o problemă dificilă.
Modul de acţiune este:
1. general nespecific asupra organismului în sensul modificării reactivităţii, paralel cu
ameliorarea simptomatologiei bolnavului, depinzând de starea sistemului nervos, de
modul de conducere a curei, compoziţia, cantitatea apei şi de ritmul de ingerare.
2. local asupra diverselor organe digestive (stomac, intestin, căi biliare) sau asupra
organelor de excreţie (rinichi, căi urinare).
3. acţiune metabolică, influenţată de metabolismul apei din organism, de cantitatea de
apă minerală administrată în sensul retenţiei hidrosaline.

26
Crenoterapia depinde de:
 factori fizici, temperatură, cantitate, concentraţie osmotică;
 factori chimici (compoziţia apei);
Factori fizici:
1. temperatura acţionează asupra motilităţii digestive, secreţiei, sensibilităţii
mucoasei gastrice.
a1) apa rece - excită motilitatea gastrică în cantitate mică, produce
închiderea pilorului cu întârzierea evacuării în cantitate mare, accelerează
motilitatea intestinală prin reflexe gastro şi duodeno-colice.
Indicaţii: atonii intestinale, constipaţie.
a2) apa caldă (35-40) se elimină repede din stomac, inhibă mişcările
peristaltice, combate colicele, spasmele intestinale, 45 inhibă motilitatea
gastrică, intestinală;
b) asupra secreţiei digestive: apa rece - excită secreţia gastrică în cantităţi
mici, inhibă secreţia gastrică în cantităţi mari; apa caldă - reduce secreţia
gastrică cantitativă. Se indică în gastrite hipersecretorii, boală ulceroasă.
c) sensibilitatea mucoasei gastrice: apa rece - măreşte sensibilitatea, apa
caldă - are acţiune calmantă.
2. cantitatea apei ingerate influenţează direct proporţional acţiunea secretoare a
stomacului.
După 15' de la ingerarea apei minerale 1/2 din cantitate rămâne în stomac, ca după
30' să aibe loc evacuarea totală
Cantităţile mari de apă încetinesc evacuarea (max. 250 ml pe priză - apele
diuretice). Ritmul de administrare: între mese, după masă la 3-4h (arsenicale,
feruginoase), înainte de masă (alcaline ex.).
3. Concentraţia osmotică influenţează funcţiile digestive, mobilitatea, rezorbţia apei
în intestin: apele hipotone, izotone se elimină repede din stomac şi se rezorb rapid;
apele hipotone sunt reţinute în stomac, evacuându-se după diluare, rezorbţia fiind
dificilă.
Factorii chimici:
 influenţează metabolismul hidromineral;
 unele elemente se acumulează în organism ca şi K, Br, Mg;
 există interrelaţii între diverse elemente Cl-Br, K-Na, Ca/Mg = 1,8;
 clorurile, bicarbonaţii Na, K, favorizează retenţia de Ca, P. Acţiunea factorilor chimici se
efectuează prin procesul de transmineralizare - schimburi calitative în compoziţia
minerală a organismului, cu înlocuirea unor elemente cu altele, eliminarea unora în
exces şi acumularea altora.
Circulaţia substanţelor minerale, după ingestie: procesul de rezorbţie are loc în
intestinul subţire prin celulele intestinale cu permeabilitate selectivă pentru anumiţi ioni
(substanţe liposolubile) şi prin spaţiile intercelulare, fiind determinată prin procese de

27
osmoză şi filtrare. Rezorbţia este accelerată de prezenţa de CO2, bilă, vit. D (în special
pentru Ca, P, Mg); este încetinită de modificările de pH ale conţinutului intestinal.
Eliminarea substanţelor minerale: se efectuează prin următoarele căi: urinară (ionii
Na, K, Cl), intestinală (metalele grele), transpiraţii.
După rezorbţie, substanţele minerale trec în umorile organismului (sânge, limfă,
lichide interstiţiale) şi prin stabilirea în anumite limite a presiunii osmotice se menţine
starea coloidală a diverselor substanţe biologice crescându-se rezistenţa nespecifică a
organismului.
Modificările cantitative ale ionilor de Na şi K sau Ca şi Mg, au consecinţe importante
în modificările fizico-chimice ale coloizilor (de ex. apele alcaline cresc proprietatea
coloizilor de a fixa H2O, pe când Ca determină deshidratarea lor).
Clasificarea apelor minerale în funcţie de compoziţia lor chimică
Felul izvoarelor Conţinut minimal de
minerale substanţă la 1l apă Staţiuni balneare
minerală de
1. ape oligominerale 1 g subst. solide/l - Acrotopege (T <20)
(acratice-oligome- Olăneşti - izv. 24, Căli-
talice) măneşti iz. 7, Slănic M. 300
scări
- Acrototerme (T >20) Felix,
Victoria, 1 Mai, Moneasa,
Geoagiu

2. ape carbogazoa- 1 g CO2 liber/l Borsec, Buziaş, Covasna,


se Lipova, Sângeorz, Vatra
Dornei, Zizin
3. ape alcaline 1 g subst/l predom. bicarb. Bodoc izv. Matild, Malnaş-
Na sau K Gerota, Repat, Tinca
4. ape alcalino-te- 1 g subst/l predom. Ca, Mg Borsec, Buziaş, Lipova,
roase şi teroase şi bicarb. Na, K Vâlcele, Caşin, Iacobeni
5. ape feruginoase 10 mg ioni Fe V. Dornei, Tuşnad, Buziaş,
Covasna, Harghita, Vâlcele
6. ape arsenicale 1 mg HAsO2 (acid Şarul Dornei, Covasna
metaarsenicos)
1,3 mg HAsO4
(hidroarseniat)
0,7 mg As

7. ape cloruro-so- >1 g subst. Minerală/l - Cură internă (<15 g NaCl/l)


dice predomin. Na, Cl Slănic Moldova, Sângeorz,
Băile Herculane, Bălţăţeşti

28
Felul izvoarelor Conţinut minimal de
minerale substanţă la 1l apă Staţiuni balneare
minerală de
- Cură externă (>15 g
NaCl/l) Mangalia, Eforie,
Techirghiol, Amara, L.Sărat,
Oc. Sibiului, Oc.Mureş,
Sovata
8. ape iodurate 1 mg I (5 mg) Govora, Bazna, Olăneşti,
Sărata-Monteoru, Vulcana

9. ape sulfuroase 1 mg sulf titrabil (H2S, HS, B. Herculane, Pucioasa,


S, tiosulfaţi, complexe Govora, Călimăneşti, Olă-
coloidale sulfuroase) neşti, Mangalia, Săcelu
10. ape sulfatate 1 g subst. Solide predom. Ivanda, Iaşi (izvoare Mircea,
SO4 + Na, Mg (ape Breazu)
purgative) Ca (gipsoase) Fe
(vitriolice)
11. ape radonice 80 U Mache (UM) - 10 B. Herculane (20 mcurie/l),
1 UM = 3,64-10curie/l Sângeorz (13,5 mili-
microcurie/l) Victoria (0,37
milimicrocurie/l)

Clasificarea apelor minerale în funcţie de temperatură

Ape minerale Temperatura


reci T < 20
termale T > 20
izoterme 34 - 37
hiperterme > 37
mezotermale 37 - 40

Clasificarea apelor minerale în funcţie de concentraţia osmotică

acratice mineralizare < 1 g/l


hipotone min. totală 1-8 g/l - conc. Osm. < 325 milimoli
izotone min. totală 8-10 g/l - conc. Osm. = 325 milimoli
hipertone min. totală > 10 g/l - conc. Osm. > 325 milimoli

29
V. DIFERITE CATEGORII DE APE MINERALE

- caracteristicile respective
- mod de acţiune
- indicaţii
- staţiuni.
1. Apele oligominerale
- conţin 1 g substanţe dizolvate la litru, iar prin sărurile minerale au o mare disociere ionică.
Prin cantităţi reduse de Ca, sulf, radon, au proprietăţi deosebite, efect desensibilizant.
Conţin arsenic, taliu, thoriu, titan, seleniu, magneziu, mangan, cupru, zinc, cobalt, acid
silicic, în cantităţi mici.
S-au constatat urmăoarele acţiuni (după A.Richer) ale apelor oligominerale în cură
externă :
- Creşterea formării complementului, depolimerizarea substanţei fundamentale a ţesutului
conjunctiv.
- Acţiunea sedativă, antalgică.
- Scad excitabilitatea sistemului nervos
- acţiune trofotropă asupra funcţiei nervoase vegetative.
a. apele oligominerale acratopege (temperatura sub 20C)
Se folosesc în crenoterapie (cură internă). Administrate înainte de masă activează
secreţia, motilitatea gastrică, se resorb rapid intestinal prin mineralizare redusă, concentraţie
osmolară mică şi se elimină crescând diureza, de aceea sunt considerate ape diuretice.
Au efect de :
- spălare a căilor urinare, - opresc creşterea calculilor formaţi,
- eliminarea produselor patologice, prin diluarea conţinutului urinar de săruri (oxalaţi, uraţi,
fosfaţi) - elimină calculii mici.
Indicaţii :
- cistite, pielite, pielocistitele, nisip urinar, tendinţă la calculoză, diateze urice.
Staţiuni :
- Olăneşti, Izvorul 24 - Călimăneşti, Izvorul 7
- Slănic Moldova, 300 scări - Sinaia.

b. Apele acratoterme (temperatura mai mare de 20C)


- prin factorul termic au acţiune antalgică, decontracturantă de ameliorare a circulaţiei
periferice, efect rezorbtiv, prin conţinutul în acid silicic au efect de regenerare celulară
(indicaţii în urticarie, lichen plan, eczemă, prurigo).
Indicaţii în cura externă

30
- reumatism inflamator - poliartrită reumatoidă, stadiul II
- spondilită anchilozantă - reumatism subacut Ravault Vignon
- nevralgii - nevrite - polinevrite
- sechele de poliomelită - flebite
- ginecopatii cronice.
Staţiuni :
- Băile Victoria - temperatura 48C - 1 Mai - temperatura 42C
- Moneasa - temperatura 32C - Vaţa de Jos - temperatura 35-37C
- Geoagiu - temperatura 31-36C - Calacea
Crenoterapie (cura internă cu ape acratoterme)
- acţiune antispastică prin factorul termic; - acţiune desensibilizantă
Indicaţii :
- stază duodenală; - diateză urică; - enterocolită cronică
2. Apele carbogazoase
- conţin cel puţin un gram CO2 / litru care se poate găsi liber sub formă de acid carbonic sau
săruri + cationi (bicarbonat de Na, potasiu, Ca, Mg) sunt bogat mineralizate şi de obicei mixte
(alcaline, alcalinoteroase, feruginoase, sulfuroase, sărate). Emanaţiile naturale de CO2 se
numesc mofete.
a. În cura internă, apele carbogazoase au un efect excitant asupra mucoasei
digestive, producând hiperemia mucoasei bucofaringiene, gastrice, intestinale cu creşterea
motilităţii şi favorizarea resorbţiei hidrosaline şi a diurezei.
Indicaţii:
- gastrite cronice cu hipoaciditate sau anaciditate,
- enterocolită cronică nespecifică,
- procese inflamatorii cronice a căilor urinare + litiaze.
Contraindicaţii
- litiază fosfatică.
b. În cura externă - apele carbogazoase au un efect termoionizant prin aşa numita
acţiune chimică reflexă a bioxidului de carbon, care prin bulele de gaz excită terminaţiile
nervoase (exteroceptorii) producând vasodilataţie cu eliberarea de substanţe de tip
histaminic, acetilcolinic, scăderea tensiunii arteriale, ameliorarea circulaţiei cardiace şi o
acţiune sedativă a sistemului nervos cu echilibrarea sistemului neurovegetativ.
După Weigmann, CO2 resorbit scade excitabilitatea receptorilor, la rece şi creşte
excitabilitatea termoreceptorilor pentru senzaţia de cald, dând naştere la reflexe de căldură
compensatorie, temperatura de indiferenţă a apei carbogazoase este de 30C (spre
deosebire de cea a apei simple T= 33-34C), datorită efectului vasodilatator al CO2 ,
pierderea de temperatură creşte iar temperatura corpului scade fără a provoca senzaţia de
frig (această metodă de hibernare este un mod de sedare a SN vegetativ).
S-a constatat că circulaţia sanguină tegumentară în apa carbogazoasă la temperatura
de indiferenţă este mai mare de 50 de ori ,
decât în apa simplă; se produce eliberarea din ţesuturi a unei cantităţi mari de lichid
extracelular în circulaţie, cu evacuarea depozitelor de sânge.
31
S-a determinat mărirea amplitudinii respiratorii cu creşterea minutvolumului cu 30%
(Gallwitzer - Mayer), cu scăderea rezistenţei periferice şi vasodilataţie consecutivă.
Coeficientul de absorbţie al apei pentru CO2 este de 2,6 g/litru apă, creindu-se o
peliculă tegumentară de 0,5 mm (strat izolator) cu un gradient termic de 1,3, un efect direct
tegumentar cu eriterm prin excitarea pereţilor vasculari, cu reducerea temperaturii centrale
(cu 0,4 - 0,7 în 20’-30’, care se echilibrează după 30’-60’).
- creşte fluxul circulant cutanat, scade rezistenţa periferică cu diminuarea tensiunii arteriale
- modificări biochiminice tisulare cu deplasarea pH-ului spre aciditate
- creşte debitul bătaie, scurtează perioada de preejecţie, scade consumul de O2 şi frecvenţa
cardiacă prin vasodilataţia anastomozelor arterio-venoase, procesul începând de la periferie
prin acumularea sîngelui în sistemul venos cutanat, creşte întoarcerea venoasă, fluxul venos
la cordul drept, producându-se un antrenament economicos, moderat al inimii, fără solicitări
energetice, cu prelungirea perioadei de umplere.
La mofete resorbţia de CO2 este de 30-35 ml gaz/minut/m2 suprafaţă tegumentară.
În concluzie, efectele băilor carbogazoase se pot rezuma astfel :
1. vasodilatatoare 2. diminuă presiunea arterială
3. influenţează receptorii la rece cu hipotermie consecutivă
4. reduc matabolismul bazal 5. modulează inflamaţia.
Indicaţii :
- HTA, stadiul I,II - arteriopatii cronice - nevroze - neurastenii
- tulburări circulatorii periferice - acrocianoză
- sechele post tromboflebită la 6 luni după accident
- valvulopatii compensate (insuficienţă mitrală, aortică)
- afecţiuni ale sistemului venos periferic (paralizii)
Contraindicaţii :
- insuficienţă cardiacă - arterioscleroză
- anevrisme - pericardite
- endocardite - TBC pulmonar
- neoplasme - insuficienţă renală.
Staţiuni :
- Borsec - Buziaş - Vatra Dornei
- Tuşnad - Covasna - Lipova - Harghita (mofete)
3. Apele alcaline
- Conţin 1 g de săruri la litru de apă, în care predomină anionul bicarbonat (CO3H-)
cationul Na, potasiu sau mixte (NaCl, CO2, sulfaţii, H2S, săruri alcalino-teroase).
a. În cura internă au acţiune diferită asupra secreţiei gastrice în funcţie de ritmul de
administrare şi anume :
- 1 h sau 1h şi 1/2 h înainte de masă inhibă secreţia gastrică prin mecanism reflex cu punct
de plecare de la mucoasa duodenală
- imediat înainte de masă, sau în timpul mesei stimulează secreţia (prin combinaţia
bicarbonatului cu acidul clorhidric)

32
- după masă administrate neutralizează aciditatea gastrică dar o stimulează în faza a doua a
secreţiei gastrice
b. Asupra secreţiei biliare au efect coleretic, scad bilirubinemia , stimulează procesele
oxibiotice
- efect trofotrop hepatoprotector, creşte glicogenul hepatic
- reduce acizii graşi, liberi din sînge
- efecte protectoare faţă de conflictul antigen-anticorp (experimentate pe cobai)
c. scad glicemia prin creşterea glicogenogenazei hepatice şi potenţarea acţiunii
insulinei, scade secreţia urinară de amoniac, colesteremia, creşte rezerva alcalină.
d. prin alcalinizarea pH-ului urinar se favorizează eliminarea uraţilor, scăderea
uricemiei.
În inhalaţii
- favorizează fluidificarea, - eliminarea secreţiilor mucoase
- stimularea regenerării epiteliale
Indicaţii :
- faringite; - laringite cronice; - traheite; - bronşite
Irigaţii - eliminarea secreţiilor leucoreice abundente
Indicaţii :
- metrite cronice; - vaginite cronice
Indicaţiile crenoterapice
- gastrite cronice hiperacide - boala ulceroasă
- ficat operat - hepatite cronice stabilizate
- diateză urică - litiază biliară, renală, urică
- diabet zaharat cu tendinţă de acidoză
Contraindicaţii: - în afecţiunile inflamatorii cauzate de bacilul coli favorizează
înmulţirea lui.
Staţiuni :
- Bodoc; - izvorul Matild; - Malnaş - izvorul Maria
- Slănic Moldova - izvorul 1, 1 bis, 3, Valea Ciungetului
- ape alcaline, sărate, carbogazoase
- Sîngeorz - izvorul Hebe - Zizin - Covasna
- Slănic Moldova - izvorul 6, 10, 13 cu pH 6, 5, 7.
4. Apele alcalino-teroase
- conţin 1 g săruri minerale/litru în care predomină Na. K, Ca, Mg, au caracter teros
prin ionii de Ca şi Mg. Pot fi mixte prin conţinutul asociat de Fe, CO2, sare sulf, sulfaţi.
Cel mai important element al acestor ape este Ca++, care resorbit duce la echilibrarea
metabolismului osos fosfocalcic, metabolismului hidric, influenţează procesele de coagulare,
scade excitabilitatea neuromusculară, permeabilitatea membranară şi are efect diuretic,
simpaticotonic - K, P cresc excitabilitatea neuromusculară.
Magneziul este component al ţesutului osos, muscular, acţionează antagonist cu Ca,
K, e un activator al sistemelor enzimatice (fosfatazelor), metabolismului glucidic şi
influenţează permeabilitatea celulară.
33
Raportul Ca/P (fosfor) > 0,5 (N=1,3 - 1,5).
Eliminarea calciului se face intestinal 80% (prin bilă) şi 15% rinichi, iar absorbţia sa e
infuenţată de vitamina D, acidul citric, săruri biliare, lipaze şi prezenţa inhibitorilor (K, Al, Str,
Mg).
Asupra mucoasei bucale şi gastrice au efect excitant, fiind socotite ape de masă.
Indicaţii :
- gastrite hipersecretorii - boala ulceroasă
- enterocolite cronice - tulburări ale metabolismului calcic
- osteomalacie - osteoporoză
- stări alergice - gută.
Staţiuni :
- ape alcalino-teroase
- Borsec - Covasna (Buziaş, Lipova)
- ape alacalino-teroase clorurosodice
- Sîngeorz - Tinca - Slănic Moldova
5. Ape feruginoase
- conţin 10 mg ioni Fe/l.
Fierul este resorbit în duoden jejun sub formă bivalentă în prezenţa acidului clorhidric
din stomac, a vitaminei C + bilei; se consumă numai la izvor, deoarece Fe în contact cu aerul
trece în hidroxid de Fe (trivalent) care precipită, devenind inactiv.
Apele feruginoase sunt de obicei mixte : carbogazoase, alcalinoteroase, sulfatate,
clorurosodice.
Lipsa HCl ca şi acizii organici (lactic, citric, acetic, oxalic) împiedică resorbţia Fe, dând
complexe organice insolubile.
Excită hematopoeza, au rol catalizator în diferite procese fermentative, participă la
procese de oxidare tisulară.

Indicaţii :
- anemii feripritive, hipocrome, - debilitate fizică
- convalescenţă.
Se administrează 30ml din 30 în 30’ după masă până la doza totală de 600-1000
ml/24h.
Staţiuni :
- Vatra Dornei - Tuşnad - Buziaş
- Covasna - Harghita
Contraindicaţii : - afecţiuni gastrice (acid lactic) consum de lapte acru, fructe, acid
citric.
6. Apele arsenicale
- conţin 0,7 mg ion As/litru = 1 mg acid metaarsenios = 1,3 mg hidroarseniat
- rar se găsesc pure, de obicei feruginoase, se oxidează în aer, de aceea se consumă
numai la izvor
34
Acţiunea se manifestă prin diminuarea proceselor de oxidare, stimularea organelor
hematopoetice, acţiune anabolizantă asupra proceselor de nutriţie tisulară.
Indicaţii :
- anemii secundare - convalescenţă după boli infecţioase
- nevroză astenică - eczeme psoriazis (As se elimină prin piele)
Mod de administrare
- 30 ml x 2/zi, după masă se creşte cu 25 ml până la doza totală de 300 ml/zi.
Staţiuni :
- Şarul Dornei - Covasna
7. Apele cloruro-sodice
- trebuie să conţină mai mult de 1 g NaCl/l.
Sunt mixte carbogazoase, alcaline, teroase, feruginoase, iodurate, sulfuroase şi după
mineralizarea totală hipotone, izotone, hipertone.
a. Cura internă (crenoterapie) până la o concentraţie de 15 g NaCl/l, are acţiune
excitantă asupra mucoasei gastrice, motilităţii, secreţiei gastrointestinale, stimulează
metabolismul general (resorbţia apei, Na).
- cresc toleranţa la glucoză, reduc glicemia (izvoarele Hebe-Sîngeorz)
- reduc colesterolemia - scad colereza
- stimulează activitatea enzimatică (amilaza, tripsină, Ca, Cl)
Indicaţii ;
- gastrite - enterocolite cronice
- gastroduodenite cronice cu hipo sau anaciditate
Contraindicaţii :
- boala ulceroasă - tulburări ale metabolismului hidric - HTA.
Staţiuni :
- Slănic Moldova - Sîngeorz - Covasna
- Zizin - Bălţăţeşti - Herculane (Hygia).
Inhalaţii : - acţiune hiperemiantă a mucoaselor, de fluidificare a secreţiilor
Indicaţii : - cataruri cronice cu secreţii vîscoase
Irigaţii : - afecţiuni : metroanexite cronice
b. Cura externă - efect asupra motilităţii vaselor tegumentare, influenţează
termoreglarea locală (temperetura tegumentului creşte şi se menţine 70’-75’ în apa simplă,
scade după 25-35), efecte colinergice mai evidente.
Băile clorurosodice determină următorele acţiuni :
- stimulează microcirculaţia - produc relaxare musculară
- sensibilizează la radiaţiile ultraviolete - modulează inflamaţia.
- influenţează metabolismul cutanat şi termoreglarea
- modificări în comportamentul osmotic al pielii
- inhibă mitoza la nivelul pielii (experiment pe animale)
- absorţia sării la nivelul tegumentului creşte turgescenţa favorizând schimburile ionice, cu
răsunet nutritiv şi metabolic.
- modificarea reactivităţii organismului - cresc capacităţile imunitare
35
- stimulează funcţia urinară, substanţele estrogene şi favorizează creşterea uterului
hipoplazic.
Staţiuni :
- Techirghiol - Amara - Lacul sărat (conc.70-80 g/l, 260 g/l NaCl)
- sărate, concentrate, saline
- Ocna Sibiului - Ocnele Mari - Ocnele Mureş şi Sovata
- lacuri helioterme
- Lacul Ursu - Sovata - Lacul Sărat
- ape sărate, iodurate
- Govora - Bazna
- ape sărate sulfuroase
- Călimăneşti - Olăneşti
8. Ape iodurate
- conţin 1 mg I/litru.Iodul resorbit accentuează vasodilataţia periferică a factorului
termic; are acţiune excitantă locală, activează mecanismele de apărare ale organismului, are
acţiune selectivă locală manifestată la nivelul sistemului limfatic şi articular.
Creşte permeabilitatea, resorbţia exudatelor, excită funcţia hormonilor tiroidieni cu
eficienţă în boala artrozică; influenţează creşterea secreţiei hormonilor gonadotropici
hipofizari; Iodul pătrunde şi în scleră, cristalin, corpul vitros.
Permeabilitatea iodului elementar e de 2 ori mai mare ca a iodului ionic.
a. Cura internă
Indicaţii :
- hipotiroidism - guşă chistică - boli cronice ale aparatului respirator
- intoxicaţii cronice (Hg, Pb)
Inhalaţii - Indicaţii : - rinite hipotrofice, atrofice
b. Cura externă
- reumatism degenerativ, HTA arterosclerotică, tulburări de circulaţie periferică,
limfatism, scrofuloză, afecţiuni parazitare, afecţiuni oftalmologice (irite, stări alergice,
cataracte)
Staţiuni :
- Govora - Bazna.
9. Apele sulfuroase
- conţin 1mg sulf titrabil (H2S, HS, S, tiosulfaţi, complexe coloidale sulfuroase). Pot fi
simple sulfuroase sau mixte (sulfuroase, clorurosodice, carbogazoase, alcalinoteroase).
Hidrogenul sulfurat este toxic la o concentraţie de 150mg/l iar în încăperea băilor se
admite 10-20 mg/l. Exeprienţele cu izotopi radioactivi au demonstrat că resorbţia sulfului
sulfit este de 180 de ori mai mare decât al sulfului sulfat.
S-a dovedit că sulful din apa minerală se resoarbe prin tegument în organism şi se
găseşte după săptămâni de tratament. Apa sulfuroasă are următoarele acţiuni :
- vasodilatatoare - produc creşterea permeabilităţii capilare
- stimulează sistemul reticulo-endotelial şi histiocitar
- produce bradicardie şi scade conducerea atrioventriculară
36
- reduce metabolismul bazal.
Cercetările recente au demonstrat că apa minerală care conţine hidrogen sulfurat intră
în metabolismul intermediar pe linia funcţiilor fermentative, inhibând fermentul respirator în
parte la o concentraţie mare (15 mg/l sub sulfit) cu scăderea frecvenţei respiratorii, volumul
respirator, solicitarea cordului (după Wille). Doza de 20mg/l H2S este citotoxică.
Sulful are un rol deosebit asupra ţesutului conjunctiv şi cartilaginos şi se acumulează
în articulaţii şi mucoase, creşte eliminarea în urină a mucoproteinelor şi creşte nivelul de
mucopolizaharide în sînge, are efect antiinflamator desensibilizant, acţiune antitoxică,
hepatotropică (prin grupările SHşi stimularea circulaţiei hepatice) acţiune antiparazitară,
acţiune asupra sistemului neurovegetativ indusă prin stimulare vagală (vagotrop); asupra
metabolismului glucidic are acţiune hipoglicemiantă, în cură internă care se datoreşte
creşterii secreţiei de insulină, prin intermediul sistemului nervos şi nu atât legăturilor SH din
cisteina insulinei (s-a dovedit că după secţionarea vagului sau administrarea atropinei sulful
nu influenţează glicemia şi glicozuria), acţiunea diuretică (apele sulfuroase mixte
carbogazoase teroase).
Pe lângă resorbţia cutanată, hidrogenul sulfuros se resoarbe digestiv şi respirator.
Asupra stomacului creşte secreţia gastrică, stimulează peristaltismul, asupra vezicii
biliare are efect colagog, coleretic.
a. Cura internă - Influenţează distribuţia mare de albumină şi eliminarea crescută de
substanţe azotate.
Creşte ureea şi acidul uric în urină şi-l scade în sînge. Favorizează eliminarea Ca, K
prin urină, fecale, scade eliminarea Na.
Indicaţii :
- afecţiuni hepatobiliare - hepatită cronică stabilizată
- colecistite cronice - enterocolite cronice
- constipaţii atone - diabet zaharat
- diateza urică - intoxicaţii cu Pb, Zn, Hg, brom
b. Cura externă - acţiunea bolilor sulfuroase se manifestă prin :
- influenţarea metabolismului enzimatic al pielii
- încorporarea de sulf în ţesutul conjunctiv
- stimularea hialuronidazei
- inhibarea celulelor Langerhans cutanate (imuno supresie locală)
- modularea inflamaţiei
- vasodilataţie cutanată capilară prin creşterea AMP-ului ciclic, captare crescută de
calciu (creşterea consumului de oxigen sub acţiunea prostaglandinei E2, acetilcholinei,
histaminei (prin degradarea mastocitară) eliberarea mediatorului fiind consecinţa reflexă
locală)
- pH-ul acid al pielii (3-4) se comportă ca o membrană electronegativă, absoarbe
selectiv catonii. Cu băile concentrate, prin pierderea proprietăţii electronegative, se absorb
selectiv şi anioni.
Indicaţii :
- reumatismul poliarticular acut, forma articulară
37
- reumatism degenerativ - nevralgii, nevrite, polinevrite
- ginecopatii cronice - HTA, stadiul I,II
- psoriazis - eczeme
Inhalaţii - aerolsoli :
- apele sulfuroase produc :
- hiperemie, - efect antispastic,
- desensibilizare, - excită mucoasa respiratorie.
Indicaţii :
- bronşite cronice, astm cronic, - rinite cronice atrofice
- sinuzite hipersecretorii, ozenă - bronşiectazii.
Injecţii intramusculare
- cu izvoare sulfuroase izotonice, asociate cu cura externă pentru
efectul desensibilizant, antialergic în psoriazis, stări alergice, eczeme, lichen plan.
Staţiuni cu ape sulfuroase
- Băle Herculane - Govora - Călimăneşti
- Căciulata - Cozia - Olăneşti
- Pucioasa - Mangalia.
10. Ape sulfatate
- conţin mai mult de 1g sulfat de sodiu până la 10-15 g/l (glauberiene) sau sulfat de
magneziu (amare) 50-60 g/l, sulfat de Ca (se numesc gipsoase) sau sulfat de Fe, Al,
(vitriolice).
Apele sulfatate calcice şi alcalinosulfatate hepatotrope cresc succindehidroageneza
şi transaminazele din hepatocite.
Se folosesc în
a. Cură internă, diminuează secreţia şi motilitatea gastrică, activează peristaltismul
efect dezintoxicant colagog, coleretic, diminueză glicozuria la diabetici, acţionează asupra
metabolismului glicogenului, influenţând mecanismul de transmineralizare la nivelul ficatului.
Se administrează dimineaţa i.d.m.100-300ml.
Indicaţii :
- colecistite cronice - enterocolite cronice
- constipaţii atone - staze abdominale
- hepatite cronice stabilizate persistente
Staţiuni :
- Ivanda - Izvorul Breaza şi Mircea de la Iaşi
11. Apele radioactive
- conţin elemente radioactive din seria Uraniului, actiniu, thoriu, care se dezagregă
spontan şi emit radiaţii , , . Radiumul se descompune în radon care emană radiaţii ,
foarte puţin ,  şi se descompune în helium şi radium A cu timp de înjumătăţire de 3,825.
Se absoarbe foarte bine în apă, lipoizi, ţesuturi, substanţe păroase se localizează electiv în
organism în anumite organe cu conţinut mare de lipoizi (glande cu secreţie internă, sistem
nervos, ţesut adipos, celular, subcutanat)

38
Radioactivitatea se calculează în raport cu cantitatea de radon pe care o emană o
unitate Mache = 29 nanocurie admiţându-se 80 UM/l.
Unitatea internaţională a radonului este curie (C) adică cantitatea care în spaţiu închis
este în echilibru cu 1 g radiu.
Una unitate milicurie = 1 mC = 10-3 C.
O unitate C = 10-6 C.
O unitate milimicrocurie (nanocurie) = 1 mC = 10-9 C.
Efectele terapeutice le prezintă apa sau aerul la o concentraţie de 10-9 C.
a. În cura internă, radonul este resorbit în stomac, stimulează secreţia gastrică şi
motilitatea.
Inhalaţii - e prezent în aerul expirat la 10’ şi dispare după 5 ore.
b. În cura externă cantitatea radonului creşte la maximum după 40’, iar la sfârşitul
imersiei scade rapid. Radonul are efect datorită radioactivităţii sale la locul de pătrundere, cît
şi la eliminare (prin transpiraţie, excreţii glandulare, urină, bilă, fecale, salivă, placentă, lapte).
Acţionează asupra proceselor fermentative, cresc procesele oxidative, acţiune
vasoditatatoare periferică, activează funcţia gonadelor, lobul anterior al hipofizei, inhibă
funcţia tiroidei, stimulează corticosuprarenala, are acţiune antalgică (prin afinitatea lipoidică a
radonului), acţiune favorabilă asupra metabolismului acidului uric.
Acţiunea băilor radioactive se poate rezuma astfel :
Produc :
- analgezie - activarea circulaţiei capilare
- creşterea eliminării de acid uric - inactivarea adrenalinei
- formarea de biomembrane care sintetizează corticoizi
- diminuarea sintezei de ADN şi creşterea reparaţiei de ADN
- stimularea activităţii gonadice.
Indicaţii :
- poliartrite reumatoide, stadiul I,II stabilizat - nevralgii, nevrite
- ginecopatii cronice - HTA
- boli alergice - eczeme
- afecţiuni endocrine ovariene - dermatite
- tulburări metabolice. - hipertiroidism
Staţiuni la noi în ţară slab radioactive
- Băile Herculane (izvorul Hercule, Hygea, cele 7 izvoare)
- Felix - Sîngeorz - Borsec (izvorul Curie).
Reacţia balneară (filiere termale, thermal crisus, badenreaction) se manifestă prin
tulburări care apar în cursul tratamentului cu ape minerale, în majoritatea cazurilor în ziua a
4-a şi a 8-a de cură balneară.
Ca simptome generale se descriu astenie, cefalee, insomnii, agitaţie, anexietate,
inapetenţă, tahicardie, oscilaţii hipertensive, creşterea sensibilităţii dureroase cu durata de 1-
2 zile.

39
Uneori pot apare simptome subiective însoţite de creşterea VSH-ului, ceea ce se numeşte
reacţie serologică (Pop L) sau modificarea enzimelor serice după a 6-8-a zi de tratament
balnear, reacţie balneară biochimică (Keller).

40
VI. INDICAŢIILE ŞI CONTRAINDICAŢIILE GENERALE
DE TRIMITERE LA CURA BALNEARĂ

În privinţa trimiterii corecte a bolnavului într-o staţiune balneară se impune din


partea medicului de medicină generală şi a medicilor specialişti, în primul rând o
selecţionare riguroasă în funcţie de următorii parametrii:
1. diagnosticul anatomic şi de localizare al maladiei;
2. diagnostic funcţional ţinând cont de:
a) starea de boală, natura bolii, forma, stadiul şi gradul leziunilor;
b) starea funcţională a organismului (particularităţilor individuale): - troficitate,
funcţiile metabolice, endocrine, tonusul general, tipul de sistem nervos, echilibrul
sistemului neuro-vegetativ, vârstă, sex, toate determinând reactivitatea generală a
organismului.
3. starea locală a organului afectat:
De exemplu rinichiul - pentru glomerulonefrită cronică compensată se recomandă
cură de diureză (Călimăneşti, Olăneşti)
- scleroza renală este contraindicată pentru crenoterapie.
4. starea de boală a altor organe, sisteme (maladii asociate).
Diagnostic etiologic:
Ex. în afecţiunile reumatice:
a) reumatismul Sokoski Bouillaud beneficiază de cura externă cu ape
cloruro-sodice slab concentrate sau ape sulfuroase sau acratice.
b) reumatismul degenerativ are drept indicaţie terapia balneară cu ape
iodurate, sulfuroase, cloruro-sodice concentrate termale.
1) Forma bolii influenţând în mod deosebit indicaţiile balneare. Astfel în:
1. reumatismul inflamator acut (Bouillaud-Sokolski) forma cardio-articulară
beneficiază după un an de la puseul acut de ape carbogazoase sau sulfuroase;
- forma articulară - de ape cloruro-sodice sau sulfuroase;
- forma nervoasă - de ape acratoterme sau cloruro-sodice slab concentrate.
2) Stadiul bolii:
a) cronic la bolnavii reumatici, se indică clima excitantă de stepă în staţiuni ca
Amara sau pe litoral (Techirghiol, Eforie Nord, Mangalia) sau băi sulfuroase termale (Băile
Herculane).
b) stadiul subacut de reumatism: climat de cruţare (coline şi subalpine) cu ape
cloruro-sodice iodurate sau sulfuroase sau acratoterme.
3) După gravitatea bolii:
1. convalescenţi; debili: clima de coline, pădure, ape carbogazoase sau slab
mineralizate.
2. stadiu tardiv - factori excitanţi: climat subalpin sau maritim; ape cloruro-sodice
(Sovata, litoral).

41
4) Asociaţii morbide: trombangeita obliterantă (ape carbogazoase - Buzial,
Lipova);
- ulcer varicos (helioterapie, peloidoterapie);
- reumatism + colecistite (Olăneşti, Călimăneşti) degenerativ, inflamator;
- reumatism degenerativ + ginecopatie (Ocna Sibiului, Sovata, Amara, Govora);
- reumatism degenerativ sau inflamator + afecţiuni renale (Olăneşti, Căciulata).
5) Particularităţile individuale: reflectă în general starea funcţională a
organismului. Ele includ:
1. starea de troficitate:
a) pentru persoane slabe, debile se indică climat de cruţare cu ape cloruro sodice
slab concentrate ;
b) pentru persoane obeze: climat maritim sau de stepă cu ape concentrate.
2. tulburări metabolice:
- diateze urice, se recomandă ape alcaline, sulfuroase;
- diabet - ape sulfuroase (Călimăneşti, Olăneşti, Băile Herculane).
3. Tonusul general:
- bun, păstrat, băi sulfuroase, sărate concentrate
- scăzut (stare de astenie) băi acratoterme, slab concentrate cloruro-sodice.
4. Vârsta - (extremele de vârstă copii de la 7 ani şi bătrânii) cu tulburări de
termoreglare, vasculari se indică băi acratoterme, slab concentrate clorurosodice
5. Sexul - la sexul feminin, cu insuficienţă ovariană, se recomandă climat excitant,
de stepă, litoral.
Indicaţiile trimiterii la cură balneară trebuie să ţină cont de scopul aplicării curei:
profilactic, terapeutic sau recuperator.
a) Curele în scop profilactic, în staţiuni, se efectuează pentru creşterea puterii de
apărare a organismului, tratarea infecţiilor de focar a căilor aeriene superioare,
reechilibrarea terenului neuro-vegetativ. Se poate aplica profilaxie intensivă în stadiile
premorbide (exemplu: deformări discovertebrale fără tablou clinic acut).
b) Cura terapeutică în staţiuni balneare este considerată ca o perioadă de tratament
complex balneoclimatic, kinetoterapie şi medicamentos, folosind factori terapeutici naturali
în cadrul unei metodologii moderne.
c) Cura de recuperare are drept obiective principale:
1. recuperarea mobilităţii
2. refacerea forţei musculare
3. creşterea capacităţii respiratorii
4. prevenirea recidivelor
5. combaterea osteoporozei.
Se realizează prin îmbinarea metodologiei de recuperare clinice (chimioterapie,
kinetoterapie, fizioterapie) cu cea de balneoclimatoterapie adecvată.
Contraindicaţiile trimiterii la cură balneară sunt generale şi speciale afectând
afecţiunile fiecărui aparat în parte.

42
I. Contraindicaţiile generale sunt următoarele:
1. boli acute şi cronice în perioada de exacerbare acută.
2. boli infecţioase, în perioada de contagiozitate.
3. purtători de germeni patogeni.
4. maladii venerice în stadiul acut şi de contagiozitate.
5. tumori maligne. 6. hemoragii repetate
7. stări caşectice, indiferent de cauză 8. epilepsie
9. boli de sânge şi organe hematopoetice cu alterarea stării generale (leucemii,
poliglobulii, anemie pernicioasă)
10. boli parazitare (helmintizie, lambliaze, anchilostomiaze)
11. narcomanii (morfinomania, cocainomania), alcoolism, toxicomanii
12. tulburări psihice
13. sarcină patologică în orice lună şi sarcină normală începând cu luna III (nu
peloidoterapie, altitudine mare)

Fişa medicală pentru tratament balneo-climateric:


Această fişă se completează de medicul generalist de circumscripţie, inteprindere,
se contrasemnează de medicul specialist, şi necesită o scurtă anmneză, un examen
obiectiv şi un barem de analize curente (VSH, hemoleucograma, Ex. de urină, Rx.scopie
pulmonară), plus investigaţii paraclinice privind aparatul afectat. Propunerea de cură
balneară se efectuează pe profilul maladiei, staţiunii şi alte recomandări necesare

43
VII. INDICAŢIILE ŞI CONTRAINDICAŢIILE SPECIALE PE
AFECŢIUNI, DE TRIMITERE LA CURĂ BALNEARĂ

Indicaţii Contraindicaţii
Afecţiuni ale aparatului locomotor
- PR - stadii incipiente - contraindicaţii speciale - forme
- SA avansate, visceralizate, maligne
- artrita psoriazică
- reumatism poliarticular acut (6 luni) -
forma articulară după 1 an - forma
cardioarticulară
Reumatismul degenerativ
- spondiloza - cervicală - faza acută - subacută,
- dorsală -hernii de disc ireductibile
- lombară - osteoporomalacii,
- coxartroza - decompensare cardio- vasculară
- gonartroza hepatică, renală, ateroscleroză
- artroza - mâini, picioare avansată

Reumatism abarticular
- periartrite scapulo-humerale - fază acută
- periartrite coxo-femurale
- epicondilită
- tendinoze - tendoperiostoze
- miozite
- miogeloze
- tensinovite, bursite
- fibrozite
profilactic - tulburări statice, deformaţii
vertebrale, stări postoperatorii
Afecţiuni posttraumatice
- genunchi, gleznă, picior, pumn - pseudo-artroze, calus vicios
consolidat
- osteonecroză aseptică
- osteomielită posttraumatică
- artrita septică posttraumatică
- bolnavi psihici
- tromboflebita reziduală după 3 luni
Sechele posttraumatice vertebrale fără
leziuni medulare
- fracturi, laxaţii, entorse, după 3 luni de
la accident
Afecţiuni ale sistemului nervos
1. Afecţiuni neurologice periferice
- paralizii - stadiul acut
- pareze radiculare, plexale tronculare - neuropatii paraneoplazice din bolile
- sechele de poliomelită acută (tardive) de colagen
modificări secundare - bolnavi cu paralizii nedeplasabili
- reantrenarea musculaturii hipotrofiate - bolnavi psihici
- pregătire preoperatorie, reeducare

44
Indicaţii Contraindicaţii
musculo-articulară
- polineuropatii (polinevrite)
- poliradiculoneuropatii
- sindrom de coadă de cal
2. Afecţiuni ale sistemului nervos
central
a. sindrom hemiplegic (6 luni - 2 ani)
- sechele după accidente vasculare - sindrom hemiplegic postinfecţios,
cerebrale tumoral, degenerativ
- sechele posttraumatice cerebrale - hemipareze postembolice cu
- sechele postoperatorii (tumori semne de evolutivitate
benigne) permit mobilizarea bolnavului - hemipareze posttraumatice
cerebrale (tumori benigne operate cu
pierderea de substanţă cerebrală sau
tumori maligne operate cu tulburări
afazice, agnozice, ataxice, tulburări
psihice, crize epileptice)
Hemipareze
- sechele tardive (după 2 ani)
(accidente vasculare, traumatisme
crenio-cerebrale, postoperat)
Paraplegii
- parapareze sechelare 6 luni-2 ani - paraplegii degenerative
(mielite acute sau cronice) - paraplegii carenţiale
- înlăturarea unui factor compresiv, - paraplegii tumorale maligne, mielite
formele: spastice şi sindrom coadă de cronice specifice (TBC, sifilis,
cal bruceloză)
- posttraumatice 3 luni-2 ani
- după arahnoidite speciale cronice
postinfecţioase sau posttraumatice
Nevroza astenică (neurastenia)
- forme astenice, anxioase, depresive, - psihastenia
obsesiv-fobice, cenestopatii - nevroza psihiatrică
- psihoze
- epilepsia
- nevroze motorii (tineri, torticolis,
crampa scriitorului)
Sindrome nevrotice cu componentă - psihopatii, stări psihopatoide,
somatică funcţională oligofrenii
Afecţiuni ginecologice
1. Tulburări funcţionale - sarcină
a. hiporeactive - procese acute (infecţioase,
- insuficienţă ovariană micotice, tumorale)
- procese metroanexiale vindecate - fibromioane medii, mari cu
- tulburări de secreţie, diskinezice, menometroragii
distrofie, insuficienţă enzimatică - procese inflamatorii specifice (lues,
metabolică TBC, boli venerice)
b. hiperreactive
- sindroame nevrotice - stări precanceroase
- dischinezii hipertone - tumori benigne, maligne
- dismenoreea - prolaps gr.III-II
45
Indicaţii Contraindicaţii
- cervicite
2. Metroanexite cronice subacute
colpite după 2-3 luni de la puseul acut
3. TBC genital sterilizat după 2-3 ani
4. Sterilitatea secundară
5. Nevralgii pelvine
6. Tulburări de climax
7. Sindrome aderenţiale postoperator
Afecţiuni dermatologice
1. Dermatoze scuamoase 1. Afecţiuni dermatologice acute
- psoriazis 2. micoze cutanate (tricofiţie, faves,
- ihtioze actinomicoza, microsporia)
- keratodermii 3. scabia
- parapsoriazis în plăci
2. Alergodermii 4. piodermite acute
- urticarie cronică recidivantă, eczeme - tuberculoza cutanată (ulcero-
cronice, profesionale hipertrofică)
3. Prurit, prurigo - tumori maligne cutanate
4. Sindrom seboreic - lupus eritematos acut, subacut,
- dermitele seboreice diseminat, forma discoidă
- acneea rozacee - maladii buloase (pemfigus)
- acneea polimorfă - hematodermii (leucemii, micoza
5. neurodermite difuze fungoidă)
6. Eczeme constituţionale - eritodermii
7. Piodermite cronice - sensibili la lumină (mai-august)
- sicozis general, axilar
- furunculoză
8. Sclerodermii
Boli profesionale
1. Pneunomicoze (silicoza, asbestoza, - insuficienţa pulmonară avansată cu
antracoza) capacitatea vitală sub 50%
2. Antracoza complicată cu : - silicotuberculoza
- bronşită cronică -contraindicaţiile aparatului respirator
-emfizem - contraindicaţiile aparatului loco-
- astm motor (suprainfecţiile acute)
- cord pulmonar compensat - cardiaci decompensaţi
- intoxicaţii profesionale Pb, Hg şi - insuficienţă respiratorie acută
sechele
- disfuncţii restrictive (cifoscolioze,
fibroze, pahipleurite)
3. Boli profesionale cauzate de agenţi
fizici, radiaţii ionizate, câmpuri
electromagnetice de foarte înaltă
frecvenţă, trepidaţii, presiune
atmosferică
4. Afecţiuni alergice profesionale ale
aparatului respirator (rinite alergice,
astm bronşic, pneumopatie alergică,
extrinsecă)
5. Afecţiuni cutanate profesionale
(dermite alergice, dermite prin iradiaţie)
46
Indicaţii Contraindicaţii
Boli endocrine
1. Hipertiroidia - Boala Basedow, stadii de
2. Boala Basedow stadiul I-II visceralizare (III-IV) caşetic
3. Hipotiroidia benignă - adenom toxic
4. Mix edem+tulburări medicamentoase - guşă hipertiroidiană
- hipoparatiroidia - primară - tetania acută
- secundară
5. Hipoovaria puberală
6. Hiperestrogenism genital
7. Sterilitate ovariană prin anovulaţie
8. Sindrom ovarian de menopauză
9. Sindrom anorhitic, hipoorhitic,
criptorhidism operat
10. Sindrom hiperorhitic funcţional
11. Nanism hipofizar
Afecţiuni otorinolaringologice
1. Rinosinuzite cronice catarale şi - stadii acute
supurate
2. Rinofaringite cronice hipertrofice
3. Laringite cronice catarale şi
hipertrofice
4. Catar tubo-timpanic
5. Laringite cronice hipotrofice
6. Alergia nazo-sinuzală
Boli de sînge
1. hemocitopeniile de origine periferică - generale
(anemie, trombocitopenie sau granu-
lopenie), anemii posthemoragice
2. anemii hemolitice autoimune (peri-
oada de acalmie)
3. anemii macro - megaloblastice
secundare, afecţiuni hepatice sau
digestive
4. anemii hipocrome, hiposideremie
Afecţiuni respiratorii
Profilactice - TBC pulmonar
- lucrătorii din medii cu noxe respiratorii - micoze pulmonare
- afecţiuni toraco-musculo-scheletale - bronşiectazii cu forme hemoptoice
(disf.restrict.), fibroze, simfize, - insuficienţă respiratorie manifestă
deformări coloana vertebrală, - cord pulmonar cronic decompensat
traumatism torace operat - astm bronşic cu crize subintrante
- pneumonii bacteriene virotice în - infecţie bronşică cu expectoraţie în
antecedente puseu (50 ml/zi-VSH 40 mm/h)
- astm bronşic juvenil - stări după pneumopatii acute sau
Terapeutice pleurezii cu modificări radiologice
- astm alergic, traheobronşite
- bronşiectazie
- nevroze respiratorii
- convalescenţi după pneumopatii acute
bacteriene, virotice

47
Indicaţii Contraindicaţii
Recuperare
- disfuncţii restrictive (fibroze
pulmonare, pneumoconioze,
toracoplastii, spondilite, neuropatii)
Afecţiuni cardio-vasculare
Profilactic - infarct miocardic cu complicaţii,
- dislipidemia evoluţie severă, în faza acută
- HTA esenşială, stadiul I - cardiopatia ischemică dureroasă
- varice stadiul I. I-II sau crize frecvente
- boala Raynaud - cardiopatia ischemică nedureroasă
- tulburări cardio-circulatorii, funcţionale cu tulburări grave de ritm sau
(nevroză cardio-circulatorie) conducere, semne de insuficienţă
Terapeutic cardiacă
- infarct miocardic după 3 luni de la - valvulopatii cu fenomene de
externare, fără complicaţii evolutivitate sau insuficienţă car-
- infarct miocardic postconvalescenţă diacă sau accidente tromboembolice
- cardiopatie ischemică nedureroasă şi recente
dureroasă - stenoza mitrală, leziuni pluri-
- insuficienţă mitrală şi aortică com- valvulare
pensată - HTA stadiul III sau cu complicaţii
- HTA esenţială stadiul II - insuficienţă cardiacă
- HTA secundară aterosclerotică - arteriopatiile avansate cu tulburări
- valvulopatii operate după 3 luni de la trofice manifeste stadiul III-IV
intervenţie - ateroscleroza cerebrală cu tulburări
- sechele după flebita venelor su- psihice
perficiale 3-4 săptămâni după puseu + - - accidente trombotice cerebrale cu
tromboflebita venelor profunde la 6 luni tulburări oculare, neurologice
după puseul acut - insuficienţă venoasă stadiul II-III
- ulcer varicos
Recuperare
- arteriopatii cu tulburări trofice discrete
(Bürger sau mixte)
- arteriopatii periferice din ateroscleroză
- varice stadiul I / II + insuficienţă
circulatorie arterială fără tulburări trofice
Afecţiuni digestive
Profilactice - ulcer în puseu dureros
- suferinţe digestive la bolnavi cu - hemoragii în ultimele 3 luni
alimentaţia neraţională, suprasolicitări - ulcer cu tulburări de evacuare
sau abuzuri digestive - ulcer peptic rapid recidivant
- gastrite cronice cu hiperclorhidrie - fistule gastro-intestinale
- ulcer gastric, duodenal - sindrom de malabsorbţie
- tulburări funcţionale ale colonului - rectocolite ulcero-hemoragice
- diskinezia tractului biliar - enterocolite acute
Terapeutic - enterocolite cronice cu sindrom de
- colecistita cronică necalculoasă malabsorbţie
- gastrite cronice cu hipodistrofie cu
sindrom dispeptic, alterarea nutriţiei,
tulburări de tranzit
- gastrita cronică cu clorhidrie crescută
- ulcer gastric, duodenal cronic
48
Indicaţii Contraindicaţii
necomplicat, complicat, hemoragie la 3
luni de la debut
- sechele stomac rezecat (ulcer peptic)
- tulburări funcţionale colonului (colon
instabil, const.cronică)
- afecţiuni inflamatorii cronice
nespecifice ale intestinului
- tulburări după colecistectomie (ficat - colecistita cronică cu pusee
operat) colangita cronică, hepatita frecvente de inflamaţie acută
cronică, pancreatita cronică, dischinezii - litiaza veziculară cu colecistită
biliare prin obstrucţie sau parţial acută, litiaza de coledoc, pusee de
terminale ale colonului (cancer cap de acutizare frecvente în antecedente,
pancreas) hepatira cronică agresivă, ciroză
- dischinezii biliare (obstrucţia gâtului splenomegalică
vezicii biliare) - diabet cu tendinţă la acidoză cu
- hepatita cronică persistentă doze mari de insulină cu complicaţii
- steatoza heaptică diabetică aterosclerotice avansate sau
- pancreatita cronică chirurgicale
- diabet potenial, latent, asimptomatic
- diabet clinic compensat
- forme uşoare, medii
- diabet cu complicaţii gastrointestinale,
cu colecistopatii, obezitate, vasculare,
nefropatie
- sindrom hiperuricemic
- artropatii gutoase în afara puseelor
clinice
- hemocromatoza
Afecţiuni renale
Profilactic - litiaza căilor excretorii cu staza
- colici renale în antecedente fără septică
modificări, malformaţii ale căilor urinare - litiaza cu comunicare redusă cu
- pusee de infecţii urinare fără leziuni căile excretorii
morfofuncţionale de nefrită interstiţială - calculi diverticulari
- bacteriurii asimptomatice fără - hidronefroza caliceală, bazinetală
modificări bazineto-ureterale - litiaze ureterale bilateral
Curativ - obstacol în scurgerea urinei
- litiaza renală operată sau - litiaze cu pusee de insuficienţă
op.recidivată renală acută în antecedente sau
- litiaza caliceală sau bazinetală cu căi hematurie masivă repetată
urinare permeabile - pielonefrite cronice cu insuficienţă
- litiaza cu calculi ureterali sau renală compensată (retenţie azotată
bazinetali compatibilă cu eliminarea lor 0,80 g uree/litru)
- PNC fără hipertensiune arterială - PNC hipertensive 180/110
- PNC cu insuficienţă renală - glomerulonefrita cronică sindrom
compensată (retenţie azotată 0,60 - nefrotic
0,80 g uree/litru) - glomerulonefrita cronică hiper-
- infecţii urinare fără semne de alterare tensivă
tubulară renală
- glomerulonefrita în focar
- glomerulonefrita cronică latentă
49
Indicaţii Contraindicaţii
stabilizată (nehipertensivă, fără
sindrom nefrotic, (retenţie azotată 0,80
g uree/litru)
- glomerulonefrita vindecată ca sechelă
(proteinurie, hematurie moderată,
hipertensiune arterială cu max.180 şi
min. 110 mmHg)
- glomerulonefrita cronică asociată cu
PNC

50
VIII. HIDROTERMOTERAPIA

Definiţie:
Prin hidroterapie se înţelege aplicarea apei printr-un număr variat de
proceduri în scop profilactic, curativ, sau recuperator, apa folosită la temperaturi
diferite şi stări de agregare diverse (lichidă, solidă, gazoasă).
Se includ şi procedurile care utilizează ingrediente chimice, plante me-
dicinale, cât şi unele termice (aer cald, nămol, parafină) purtând denumirea de
hidrotermoterapie.
Clasificarea procedurilor de hidrotermoterapie
I. Împachetări: 1. umede:a. complete
b. 3/4 sau 1/2
c. la trunchi
d.la membrele superioare sau inferioare
2. uscate a. cu parafină
b. cu nămol
c. cu nisip (paamoterapie)
II. Fricţiuni: 1. parţiale
2. parţiale complete
3. complete
III. Comprese: 1. după temperatură
2. după regiune
IV. Afuziuni: 1. parţiale
2. generale
3. alternante
V. Hidrofoare: 1. după răcire
2. speciale
VI. Duşurile: 1. după forma jetului:a. rozetă
b. sul
c.evantai
2. speciale: a. duş-masaj
b. duş subacval
3. după temperatură:a. cu abur
b. cu aer cald

51
4. după direcţie: a. vertical
b. orizontal
VII. Băile: 1.simple
2.generale
3.după temperatura de indiferenţă a apei (34-35C)
- a. mai mică decât temperatura de indiferenţă a
apei
- b. egală cu temperatura de indiferenţă a apei
- c. mai mare decât temperatura de indiferenţă a
apei
4. Kinetice
5. Medicinale
6. cu ingrediente chimice (CO2, H2S, radon)
7. cu bule
VIII.Termoterapia: 1. băi de lumină a) parţiale
b) generale
2. băi cu abur a) parţiale
b) complete
3. băi de aer cald
4. băi de soare (helioterapia)
5. băi de nisip
6. sauna

52
Clasificarea modernă a hidroterapiei şi termoterapiei.
Mecanism de acţiune. Efecte fiziologice.
Indicaţii şi contraindicaţii

I.Caldă
A.Generală
-Clasificare:
1.umedă: băi calde de 36°-37°-38°-39°C, băi fierbinţi de 40°-45°C, băi hi-
perterme de nămol.
2.uscată: băi de aer cald, băi generale de lumină, împachetare cu nămol
cald, împachetare generală uscată, împachetare cu nisip, saună.
-Modificările organismului la expunerea generală caldă
a.generale vasculare:
1.cardio-vasculare: creşterea debitului cardiac, frecvenţei (debit-bătaie),
TA sistolice, volumului sanguin.
2.circulaţiei periferice: vasodilataţie cutanată prin
efect direct asupra vasului
efect indirect prin relaxarea tonusului vaso-constrictor (mecanism
nervos simpatic) şi formarea de bradichinină (vasodilatator local ce
stimulează şi glandele sudoripare).
b.mecanismele compensatorii ale organismului:
1.modificări vasculare cutanate: vasodilataţie cutanată şi evaporare când
T mediului e mai mare de 31°C, vasoconstricţie cutanată când T me-
diului = 36°-40°C prin mecanism simpatic, vasodilataţie cutanată şi
musculară când T mediului e mai mare de 40°C.
2.modificări vasculare viscerale: lege Dastre-Morath (vasodilataţia
circulaţiei periferice la cald produce vasoconstricţie în viscere), legea
Müller (încălzirea corpului duce la scăderea circulaţiei intraabdominale),
circulaţia coronariană şi cerebrală sunt independente.
-efecte fiziologice şi indicaţii
1.imunobiologice.
2.spasmolitice, relaxante la T=37°-38°C: redori articulare, nevralgii, nevrite,
afecţiuni degenerative, contracturi musculare, pregătire pentru ki-
netoterapie.

53
3.vasodilatator în tulburări de irigaţie (creşte debitul sanguin şi scade re-
zistenţa periferică): angiopatii obliterante, anginoneuroze, algodistrofii,
spasme coronariene, degerături.
-contraindicaţii: TBC, tumori maligne, insuficienţă cardiacă.
B.Locale
-clasificare: băi Hauffe, cataplasme, împachetări parţiale cu nămol, împa-
chetări cu parafină, compresă umedă fierbinte, duş cu aer cald, băi parţiale
de lumină, perna electrică.
-modificările organismului:
1.vasodilataţie locală (arteriorală, venulară, capilară) independentă de
inervaţia simpatică, prin mecanism direct pe vas şi reflex (de axon şi
segmentar metameric).
2.creşterea debitului circulator.
3.nu sunt răspunsuri sistemice dacă suprafaţa este mică.
4.căldura pătrunde 4-5 cm subcutan cu modificări pe circulaţia cutanată şi
nu creşte T centrală.
-efecte:
1.spasmolitice în contracturi musculare.
2.rezorbitive în afecţiuni reumatismale şi posttraumatice cu edeme.
3.relaxante în pregătirea pentru kinetoterapie, pentru asuplizări, în reu-
matisme abarticulare şi degenerative.
4.analgezice prin scăderea excitabilităţii receptorilor pentru durere.
5.imunobiologice secundare creşterii irigaţiei tegumentare.
-indicaţii:
1.afecţiuni reumatismale inflamatorii (PR, SA), degenerative (spondiloze,
gonartroze), abarticulare (PSH, fibrozite, bursite, miogeloze, tendinite,
tensinovite).
2.sechele post fractură - contuzii - intervenţii chirurgicale.
3.afecţiuni ale aparatului circulator: angiopatii obliterante, angioneuroze,
boală varicoasă.
4.afecţiuni respiratorii: traheobronşită cronică.
5.afecţiuni digestive: gastroduodenită cronică, conditipaţie spastică şi a-
tonă, colecistite cronice.
6.afecţiuni metabolice: diabet zaharat, obezitate, gută.
7.afecţiuni urinare: cistite cronice.
8.afecţiuni neurologice: lombosciatică, nevralgii, nevrite, pareze, paralizii.
54
9.afecţiuni ginecologice: parametrite, salpingite.
II.Rece
-clasificare:
A.Generale: băi generale reci şi răcoroase (T=18°-22°-25°-35°C), băi reci
descendente (T=35°-30°-25°C), Halbbad (T=28°-32°C), duş scoţian, duş
alternant, băi alternante, împachetare umedă completă.
B.Locală, parţială (terapia contrastantă): spălare rece pe regiuni, comprese
reci, priessnitz, fricţiuni parţiale reci, împachetare umedă, 3/4-1/2 pe torace,
comprese reci locale, afuziuni locale, duşuri reci locale, mers în bazin
Kneipp (înălţimea apei = 15-20 cm, 2 culoare dintre care unul cu apă caldă
T=38°-40°C şi altul cu apă rece T=18°-20°C).
-mecanism de acţiune şi mecanisme fiziologice ale adaptării organismului:
A.Proceduri reci generale
a.la T mai mică de 34°C trebuie să se ţină cont de:
1.starea echilibrului termic al organismului.
2.excitabilitatea zonei cutanate bogate în receptori, cu flux intens de
semnale aferente.
3.tipul de sistem nervos cu răspunsuri reflexe multiple.
4.modificările adaptative prin crearea unui metabolism scăzut şi
reajustarea circulaţiei, cu menţinerea unor valori crescute şi temperaturi
periferice crescute (în special T halucelui) dar cu menţinerea unei
temperaturi centrale mai scăzute.
b.expunerea organismului la rece produce:
1.creşterea metabolismului bazal.
2.scăderea consumului de oxigen.
3.modificarea funcţiei tiroidei şi suprarenalei (care întâi creşte şi apoi
scade).
4.vasoconstricţie urmată de vasodilataţie.
5.creşterea toleranţei extremităţilor la rece.
c.la T=18°C:
1.debitul sanguin este egal cu 0.5-1 ml%.
2.avem circulaţie minimă (vasoconstricţie arteriolară şi venulară) cu
şuntare arterio-venoasă şi scăderea schimburilor gazoase.
d.la proceduri reci generale se produce:
1.vasoconstricţie periferică.

55
2.creşterea producţiei de căldură = termogeneză netremurândă în
muşchi (maximă la T=14°-15°C) şi tremurândă prin mijloace chimice
(producerea căldurii viscerale prin mecanism enzimatic şi biochimic)
astfel încât temperatura centrală să fie menţinută în limite constante.
3.vasoconstricţie arteriolară cutanată (=scăderea circulaţiei periferice)
prin mecanism direct pe vas şi indirect prin vasoconstricţie consensuală
(prin reflexe la distanţă ce influenţează centrii vasomotori şi calea
umorală).
B.Locală, parţială, hidroterapia mică rece:
a.acţiune generală
1.procedură cu efecte vasculare, vegetative, endocrine, psihice la care
nu este importantă preîncălzirea, dar se aplică rece pe tegumente
încălzite (fricţionare prealabilă), se aplică de obicei dimineaţa şi asociată
cu mişcare astfel ca T haluce = 32°C.
2.receptorii pentru rece sunt de 8 ori mai frecvenţi decât cei pentru cald
şi percepţia este mai rapidă şi creşte cu suprafaţa.
3.avem senzaţia de "cald la rece", ce depinde de: intensitatea excitan-
tului, contrastul dintre aplicarea la rece şi cald, factorii mecanici, starea
tegumentului (ce are rol de intermediar între funcţiile organismului şi
mediu) şi deficitul caloric.
b.prin aferentaţia cutanată la rece se acţionează direct şi reflex asupra unor
coduri memorate (în funcţie de tipologia individuală Lambert) pentru
anumite reacţii vegetative sau endocrine.
c.la aplicaţia locală de rece pe suprafeţe mici avem:
1.mecanismul circulaţiei periferice (vasoconstricţie urmată rapid de
vasodilataţie):
 la T=18°C fluxul sanguin =0,5 ml%, T cutanată scade, T subcutanată
scade cu 3-4°C, T musculară scade cu 5-6 °C, şi efectul direct al
aplicării la rece produce vasoconstricţie urmată de vasodilataţie de
protecţie (mai ales arteriolară şi care se reflectă în special la degete,
mână, nas, ureche) şi scăderea metabolismului.
 mecanismul vasodilataţiei se realizează prin eliberarea de histamină
sau mediatori chimici de tipul histaminei (ca răspuns la agresiunea
tisulară) prin răspuns neural reflex local de axon şi modificarea reacţiei
vasoconstrictoare normale (inhibiţia eliberării de substanţe

56
vasopresoare hormonale) şi mediere centrală ce nu depinde de
integritatea simpatică .
2.mecanismul durerii la rece:
 se realizează prin excitarea directă a fibrelor pentru durere de către
metaboliţii elaboraţi în ţesuturile agresionate la rece cu blocarea
consecutivă a transmiterii nervoase (avem senzaţiile de rece - durere -
amorţeală, anestezie, analgezie).
 vasoconstricţia duce la scăderea temperaturii, anoxie, scăderea
debitului circulator local, scăderea consumului de oxigen şi favorizarea
excitaţiei fibrelor pentru durere
-indicaţii: reumatisme abarticulare (fibrozite, mialgii, nevralgii, tendinite,
tulburări trofice musculare), reumatisme degenerative (spondiloze, artroze
periferice), infecţii cronice ale căilor respiratorii superioare, tulburări
funcţionale vasculare (sindrom Raynaud), angionevroze profesionale, ne-
vroze şi psihoze depresiv anxioase, tulburări cronice digestive şi metabolice,
tulburări de motilitate digestivă dischinetică, rol primordial în profilaxie.

CRIOTERAPIA (TRATAMENTUL CU RECE - GHIAŢĂ)

Înseamnă expuneri scurte ale tegumenului la temperaturi de îngheţ,


cuprinzănd aplicaţii locale reci, în scop analgezic.
Poate fi aplicată sub formă lichidă, solidă sau gazoasă. În general
refrigerarea se face pe cale conductivă, rar prin evaporare şi depinde de
diferenţele termice ale mediului, ţesutului pe care se aplică, de
conductibilitatea termică respectivă, suprafaţa şi durata aplicării.
Ca metode se pot folosi :
1. Comprese reci - acţionează prin conducţie - Temperatura apei 1, Durata
1’-2’ 20’
2. imersia mâinilor în apă -Temperatura apei 2, Durata 20”- 30”
3. baia de membre - Temperatura apei 2, Durata 4’
4. învelişuri cu ghiaţă (pungă)- Temperatura apei 1, Durata 1’-2’ 20’
5. masaje cu gheaţă - mişcări circulare, translaţie
6. săculeţe cu gheaţă Durata 20’
7. săculeţe îngheţate (amestec a două substanţe chimice)

57
8. flux de aer rece pe tegument (aer prin convenţie) - spray rece (clorură de
etil, Kelen), aer prin evaporare Durata 20’’
Efecte fiziologice
1. analgetic - scade conductibilitatea nervilor aferenţi, scade conductibilitatea
directă a fibrelor musculare
2. produce vasoconstricţie (influx scurt de axon) dacă se aplică la o durată
mai lungă e urmată de vasodilataţie - hiperemie reactivă  paralizia
nervilor vasomotori.
3. pe nervii motori musculari scade viteza de transmitere a influxului nervos,
inhibiţia nervoasă periferică e diferită la rece, fibrele mielinizate fiind blocate
selectiv (fibrele scurte şi cele gamma ) conductibilitatea fibrelor  fiind
nemodificată.
Scade transmiterea pe fibrele aferente musculare (de la fus, corpusculi
Golgi, capsulă) e analgetic pe membrana celulelor - depolarizare celulară cu
prelungirea perioadei de latenţă.
4. scade metabolismul celular şi tisular
5. creşte vîscozitatea pe structurile conjunctive, de colagen, capsulare, ceea
ce contribuie la relaxare.
6. afectează dexterităţile (mişcările de fineţe).
Temperatura optimă musculară este de 27C pentru mediul extern şi
T=18C în apă; temperaturi mai crescute măresc datoria de O2, iar mai mici
scad transmisia sinaptică.
Indicaţii
a. pentru efectul antispastic
- spasme musculare: - leziuni craniene - leziuni cervicale
- traumatisme ale umărului, în special ale musculaturii, m.supraspinos,
m.romboizi, m. sternocleidomastoidian
b. efect antalgic - reumatism abarticular, dureri fasciale
- dureri musculare - torticolis, - bursite, tendinite, PSH acută
- masaj cu gheaţă granulată, perlată
c. efect antiinflamator - infecţii locale sau traumatisme acute în perioade de
24-48 h reduce durerea, edemul
Contraindicaţii
- afecţiuni cardiovasculare - persoane vîrstnice , tarate
- sindrom de neuron motor periferic
- dezvoltarea dexterităţilor prin kinetoterapie
58
IX. ELECTROTERAPIA

1. CURENŢI DE JOASĂ FRECVENŢĂ


1.1. CURENTUL GALVANIC
Electroterapia constă în utilizarea diverselor forme de energie electrică asupra
organismului, cu scop profilactic şi curativ.
Curentul galvanic este un curent de joasă frecvenţă, flux de sarcini electrice în
regim continuu, cu deplasarea de la polul + la polul -, de la placă la filament.
Proprietăţi fizice
1.- rezistivitatea şi efectul caloric - organismul uman este considerat un conducător de
gr.II; Ex. :
- pielea, ţesut nervos şi ţesut gras - prezintă rezistivitate mare 3200 ohmi;
- muşchii, vasele, plasma şi lichidele celulare - prezintă rezistivitate mică, sunt bune
conducătoare de curent
Q - cantitatea energiei calorice
Q = I2 x RT Joule - conform legii lui Lenz-Joule
- rezistivitatea variază cu
- timpul de aplicare - rezistenţa tegumentelor
- creşterea cantităţii energiei (modificări de permeabilitate)
2. - deplasări de sarcini electrice (polarizări tisulare)
- iau naştere ioni : dacă ionii sunt (+) sunt atraşi de polul negativ şi se numesc cationi
(catod -) şi dacă ionii sunt (-)sunt atraşi de polul pozitiv şi se numesc anioni (anod +)
catod - anod +
+ -
NaCl Na Cl
+ NaCl + HO = NaOH + HCl
+
H2O OH H = polarizare tisulară durează 30’-40’
+
- curent de depolarizare când rezistivitatea ţesutului scade, după întreruperea curentului
- curent de repolarizare este egal cu forţa de rezistenţă tisulară electrică (creşte
rezistivitatea) şi apare polarizarea tisulară care se opune curentului între cei 2 poli sau
între ţesuturi
Rezistenţa la curent elecric depinde de :
- segmentul de străbătut - lungimea segmentului
- diametrul segmentului - mic = rezistivitate mare -120 mV ex.antebraţ
- mare = rezistivitatea mică - 20 mV ex.trunchi
La segmentele lungi diametrul este mic, rezistivitatea mare, polarizarea tisulară
mare, de aceea pentru tratament eficace trebuie electrozi transversali lungi sau tensiune
de curent foarte mare (impropriu)
Efecte chimice
1. Disociaţia electrolitică

59
- soluţiile se disociază în ioni pozitivi sau negativi, care se atrag spre poli de sens contrar,
creează o frecare între ioni cu producerea de efect caloric, după procedură, remanent 2/3
- la polul negativ (catod -) se formează baza NaOH0, 2mEq
- la polul pozitiv (anod +) se formează HCl 0,09 mEq
Ca să nu se formeze efecte polare - arsuri, trebuie să folosim soluţii de protecţie :
- la polul negativ unde migrează NaOH 0,2 mEq - soluţie de protecţie formată din NaCl
5g, HCl diluat 6,5 g apă distilată 1000 ml; se pune 20 ml din soluţie /100 cm2
- la polul pozitiv unde migrează HCl 0,09 mEq - NaCl 5g, NaOH 1g, apă distilată 1000 ml;
se pune 20 ml din soluţie /100 cm2 suprafaţă
2. Electroforeza - NaCl + H2O - galvanizare
polul negativ (catod -) Na+ Cl- polul pozitiv (anod +)
+ +
-
OH H acid
 
NaOH - 0,02 mg HCl - 0,09
conductibilitatea creşte conductibilitatea creşte
2 X> cationi 5 X > anioni

3. Coeficientul ionic - coeficient de excitabilitate tisulară = 1


- monovalenţi : K+ , Na+
- bivalenţi : Ca++ , Mg++

K+ , Na+
R= =1
++ ++
Ca , Mg
- este R=1 - raport ionic normal
- hiperexcitabilitate tisulară când raportul >1
- hipoexcitabilitate tisulară când raportul <1
- trecerea curentului electric produce deplasări ionice cu viteze deosebite, cu modificarea
coeficientului ionic şi modificarea excitabilităţii
Efectele fiziologice ale aplicaţiilor de galvanizări cu ajutorul electrozilor plăci
- creşterea permeabilităţii cutanate (100%) la polul +
- hiperemie prin vasodilataţie cu activarea circulaţiei, 500% pentru piele, 300% muşchi
- secundar, hiperoxigenarea ţesuturilor, creşterea metabolismului local
- acţiune biotrofică prin creşterea difuziunii intratisulare
- efect antialgic prin scăderea excitabilităţii tisulare la polul pozitiv şi efect de stimulare prin
creşterea excitabilităţii la polul negativ
- scăderea reflectivităţii nervoase în aplicaţiile longitudinale descendente
- reglare nespecifică în distoniile neurovegetative
Electrotonusul

60
- la polul (+) - anod, avem anelectronus - scade excitabilitatea, membrana hiperpolarizată -
efect analgetic
- efect de încălzire redus în profunzime (nu se creşte intensitatea)
- acţiune sedativă centrală
- la polul (-) - catod, avem catebetrotonus - depolarizarea membranei, creşte excitabilitatea
- stimulare
Electrotonusul variază cu intensitatea curentului
I - mici - creşte excitabilitatea - catelectrotonus
I - medii - echilibru
I - mari - scade excitabilitatea - anelectrotonus
Principii şi reguli
- nu sunt recomandate aplicaţiile longitudinale ce necesită de curent foarte mare
- sunt necesare utilizările soluţiilor de protecţie care uniformizează curentul galvanic,
favorizează transportul de substanţe din soluţii la ionizări şi îmbunătăţesc conductibilitatea
- stratul hidrofil să fie mai gras de 1 cm şi se recomandă pînza cu ţesătură cu ochiuri
- intensitatea să fie dozată în funcţie de parametrii stabilizaţi de Gillert - testarea
individuală după senzaţii de :
- furnicături - înţepături - arsură - durere
Efecte urmărite
-Analgetic - intensitatea la prag 0,1 mA/cm2 se obţine o senzaţie plăcută de furnicătură
- Vasoditatator - intensitatea la prag peste 0,1 mA/ cm2
Efecte biologice
- galvanotaxia - animalele mici (protozoare şi peştii) se orientează spre polul + cu capul
- galvanotropism - plantele se orientează spre polul +
- hematiile spre polul +
- leucocitele spre polul -
Principalele reguli de aplicare
1. Soluţii de protecţie - rol de uniformizare a curentului galvanic favorizează tranportul de
substanţă
2. Stratul hidrofil - pentru contracararea efectelor polare, gros 1-1,5, pânză din ţesătură cu
ochiuri fără cute, burete special
3. Intensitatea - dozată individual
Prag - >I = 0,1 mA/ cm2 - senzaţie de căldură plăcută, furnicături (senzaţia de furnicătură
descrisă de Gillert)
- analgetic
- antihiperestezic (s.vegetativ sub prag) electrozi de 10/10=100cm 2=10mA
- vasodilatator > prag
4. Mărimea polilor - calculul intensităţii după mărimea celui mai mic (activ)
- pentru vasodilataţie se folosesc poli lungi, pentru efect analgetic se folosesc poli mici şi
nedistanţaţi
5. Durata - o galvanizarea trebuie să aibe o D=30 ‘ după formula

61
- se modifică în funcţie de toleranţa pielii; toleranţa pielii fiind mică, se compensează cu
creşterea duratei galvanizării

3 3
D= = = 30 minute
intensitatea electrică 0,1 mA/cm2
D = durată
mA
densitatea de curent electric = 3
cm2

- curentul galvanic străbate ţesutul sub forma unei curbe largi care realizează un volum
conductor datorită structurii lichidiene a ţesuturilor, efectul curentului producându-se în
jurul traseului cel mai direct dintre electrozi
Compresele trebuie clătite cu apă distilată (depistarea ionilor paraziţi)
- electrozii se fixează cu benzi de cauciuc, saci de nisip, să nu aibe fisuri, cute
Electrozi - plăci Pb-Zn, grosime 0,3-1 mm
- material textil, postav 8 straturi grosime 1-2 cm
- burete din vîscoză, hârtie de filtru simplă sau dublă
- mărimea suportului cu 1-2 cm mai lung şi mai lat decât electrodul
Criteri de dozare a intensităţii
d = 0,1 mA/cm2
intensitatea totală
d = densitate de curent =
suprafaţa electrodului

1. obiective - piele atrofică, boli acute, dozare scăzută


2. subiective (grad de suportabilitate a pacientului)
- căldură redusă
- intensitate pînă la percepţie apoi se scoate
- intensitatea ridicată - arsuri grad I, durere grad II
- hiperemia = doză medie
3.Suprafaţa de aplicare - cît mai mare pentru a învinge rezistenţa pielii (curentul trece prin
canalele sudoripare)
Aplicarea electrozilor - mărimea zonei, profunzimea procesului patologic
1. bipolar - longitudinal - nervi, vase
- transversal - distanţă mică aprox. 3 cm
2. monopolar - electrodul activ mai mic, el.indif.mai mare.
Exemple de aplicare
1. regiunea cervico-branhială (guler Scerbak) : în migrena cervicală, tulburări reflexe,
distrofice, parestezii
2. ganglion stelat (activează regiunea anterioară, cervicală)
3. regiunea sacrată - electrod activ lombar, indiferent faţa anterioară a coapsei : în
tulburări circulatorii ale membrelor inferioare

62
Măsurile de siguranţă privesc :
- contraindicaţiile
- bolnavii cu afecţiuni dermatologice, TBC cutanată, alergie, modificări trofice
- verificarea sensibilităţii tegumentare - pornirea sau oprirea procedurii nu se face brusc
- contacte fixe, evitarea cudurilor
- nu conducte de apă, încălzire
- suport electrolitic, distanţa
- nu se schimbă polaritatea în timpul procedurii
Ionizări
Ionizările (ionoforeza, galvanoforeza) constau în introducerea în organism a unor
substanţe medicamentoase, cu acţiune farmacologică, cu ajutorul curentului electric
continuu. Se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe şi transportarea
anionilor şi cationilor spre electroliză de semn contrar încărcării lor electrice.
La anod se aplică - metalele (Li, Fe, Cu, Hg, Zn, Ca), ioni metale (NH4 ), alcaloizii
(histamina, chinina, butazolidin, novocaine).
La catod se aplică - halogenii (Cl, Br, I) radicalii acizi (SO4 , NO2 )
Pătrunderea ionilor în tegument este în funcţie de greutatea atomică, concentraţia,
mărimea electrozilor, durata procedurii, constatându-se că diluţia de 1-3% cu cantitate
mică de medicament are efecte farcacologice puternice, aplicarea efectuându-se fie direct
pe zona dureroasă su zona reflexogenă viscero-cutanată. Pe lângă efectele în funcţie de
concentraţia antiparabiotică (schimbarea concentraţiei cu ridicarea capacităţii ţesuturilor)
galvanizarea modifică vasomotricitatea producînd o hiperemie activă locală.

Principii şi reguli
- concentrarea soluţiei şi cantitatea = 20 ml N/10 pentru un pol de 100 cm 2 la care se
adaugă - 0,4 m Eq de bază la anod, 0,4 mEq de acid la catod
- straturile hidrofile să nu fie prea groase
- cantitatea de ioni pătrunsă este dependentă de intensitatea curentului pînă la o anumită
perioadă - cationii trec greu, anionii trec uşor
- intensitatea = 0,1 mA/10 cm2
- durata ionizării = 30 minute
densitatea de curent = 0,1 mA
intensitatea (mA)
D min = D x =3
suprafaţa (cm2)
3
D= = 30’
0,1
Soluţii folosite pentru ionizări din care se iau 20 ml pentru electrozi 10/10 cm2
a.- CaCl2 - clorură calcinată 5,5 g,
- apă distilată 1000 ml
b.- Novocaină clorhidrică 33 g + apă distilată 1000 ml
c.- Histamină 1 f + apă distilată 20 ml + NaOH
d.- Sulfat de magneziu 18 g + hidroxid de sodiu 0,5 g + apă distilată 1000 ml
63
e.- iodură de potasiu 14 g + acid clorhidric diluat 5,6 g + apă distilată 1000 ml
f.- salicilat de sodiu 32 g + acid clorhidric diluat 1,2 g + apă distilată 1000 ml
g. hialuronidaza 1 fiolă + acetat de sodiu 11,5 g, acid acetic glacial 0,95g, apă distilată
1000 ml
Efecte, indicaţii
- efect antalgic pe nervii motori, terapie reflexă
- efect sedativ asupra SNC
- efect de stimulare pe nervii vegetativi
Indicaţii
- reumatism inflamator - efect antalgic obţinut prin ionizări cu salicilat de sodiu
- reumatism abarticular (epicondilită , fibromialgie, PSH)
- artroze (ionizări cu iodură de potasiu), spondiloză
- osteoporoză
- sechele posttraumatice
- intoleranţă la substanţa medicamentoasă
Contraindicaţii
- eczeme - TBC activ
- supuraţii - neoplasme cutanate
- sindroame alergice
- sensibilitate cutanată majoră cu intoleranţă
Avantaje
- efect de depozit sub electrod
- de pătrundere în profunzime prin foliculii piloşi, în circulaţia limfatică
- dozara precisă a substanţei
- apar modificări sub formă de ioni
Băile galvanice
Baia galvanică este
1. parţială - la extremităţi
2. totală (Stanger) electrozi sub formă de placă
Metode de aplicare :
- sunt formate din 4 văniţe de faianţă cu electrozi din cărbune de retortă
- 4 celulare descendente
+ membrele superioare, - membrele inferioare
- se activează aportul saguin din circulaţia mare
- se accelerează fluxul venos pulmonar spre extremităţi
- creşte aportul sanguin arterial
- Curent ascendent
- membrele superioare, + membrele inferioare
- se activează circulaţia venoasă de întoarcere
- creşte aportul arterial pulmonar
- se intensifică fluxul venos
- bicelulare
64
- tricelulare - un electrod pe umăr şi un electrod la mînă în baie
- un electrod lombar şi un electrod la picior în baie
Avantaje
- liniile de curent sunt egal repartizate
- lipsa efectelor electrolitice secundare
- curenţi de intensitate mare (200mA)
Reguli de funcţionare
- T(temperatura) apei să fie corespunzătoare (nu prea mare deoarece scade rezistenţa
electrică a pielii)
- se porneşte şi opreşte gradat
- nu se schimbă polaritatea
Efectele
- intensifică circulaţia, metabolismul
- creşte excitabilitatea
- ridică pragul excitabilităţii dureroase, analgezice
- normalizează tulburările neurovegetative
- vasodilatatoare, trofice
- sedative sau excitante după sensulo curentului
Baia Stanger (hidroelectrică)
- căzi din material plastic de 650l
- în interior se găsesc 8 electrozi : cap câte
- 20 cm - membre superioare picioare 3
- 40 cm - membre inferioare lateral plăci

Sensul curentului diferit


- descendent - efecte - activează aportul sanguin transversal
- creşte aportul sanguin arterial diagonal
- acţiune sedativă
- ascendent - acţiune excitantă
Senzaţia - uşoare furnicături
- Temperatura apei T = 36-37C
- Intensitatea de funcţionare a băii = 90-300 mA
- Durata D = 15-30 minute
- 2 - 3 şedinţe /săptămână, 6-12 zile pauză, repaus după şedinţă 30’-45’
Intensitatea - în funcţie de sensibilitatea pacientului
Indicaţii
- sindrom mialgic
- tulburări vasculare periferice
- tulburări SNC - pareze, nevralgii, nevrite, radiculopatii
- afecţiuni reumatismale inflamatorii
Contraindicaţii
- purtarea obiectelor metalice în timpul tratamentului
65
- stări febrile - embolii
- boli inflamatorii ale pielii - afecţiuni cardiace
Masajul galvanic foloseşte ca electrod activ polul negativ sub formă de rulou,
îmbibat cu apă, iar electrodul indiferent se localizează de obicei în regiunea dorsală sau
lombară paravertebral. La stabilirea şi întreruperea bruscă a curentului continuu se
produc contracţii musculare datorită modificărilor de concentraţie bruscă din jurul
amabranelor celulare. Indicaţii - hipotrofii, atrofii musculare
Indicaţiile procedurilor cu curent galvanic
1.- afecţiuni ale aparatului locomotor
- reumatice - inflamatorii : poliartrite reumatoide, spondilitoartropatii seronegative
- abarticulare - PSH, fibromialgie, sindrom miofascial, tendinite,
tenosinovite, bursite, epicondilite
- degenerativ : artroze, spondiloze
- sechele posttraumatice
2. afecţiuni ale sistemului nervos
- paraze, paralizii, nevralgii, nevrite, nevroze astenice, distonii neurovegetative
3. afecţiuni cardiovasculare - hipertensiune arterială stdiul I,II, tulburări de circulaţie
periferică, sechele postflebită, tromboflebită
4. afecţiuni dermatologice - sclerodermie, dermatomioză
5. pentru efectele sedative în : unele cefalei vasomotorii, hipertensiuni în stadiul neurogen,
sindroame asteno-neurotice de suprasolicitare, mai ales sub forma ionogalvanizărilor
transcerebromedulare, transorbitare
Contraindicaţii
- supuraţii - manifestări alergice
- eczeme - tuberculoză cutanată
- neoplasme cutanate

1.2. CURENŢI DE JOASĂ FRECVENŢĂ CU IMPULSURI


TRATAMENTUL CU CURENŢI DIADINAMICI
Curenţii diadinamici - după Bernard - prezentând formele monofazat fix (MF),
difazat fix (DF), perioadă scurtă (PS) şi perioadă lungă (PL) au acţiune în general
excitomotorie prin dinamogenie (în unele condiţii inhibitorii) şi cu efecte decontracturante,
analgice şi hiperemizante în funcţie de forma, intensitatea şi durata de aplicaţie.
Sunt curenţi excitatori cu efecte analgetice şi hiperamiante :
- inhibiţie - efect de adaptare, de reglare. Este de scurtă durată, creşte pragul la curent
pînă de 3 ori într-un minut. Se realizează cu intensităţi slabe, cu frecvenţe în jur de 100
Hz, efectul inhibitor ar acţiona succesiv, în trepte
- excitaţie - facilitare prin dinamogenie, este de durată. Se obţine cu intensităţi mari, cu
frecvenţe joase de 50 Hz

66
- sunt rezultatul a 2 forme de curent - forma de curent galvanic de bază, cu intensitatea de
2 mA şi o componenţă de curenţi cu impuls, reprezentat de 1 / 2 de undă sinusoidală, cu
durata de 10 ms şi frecvenţa de 50 Hz (MF) sau 100 Hz (DF) - curent sinusoidal redresat.
- aplicându-se cu modulaţii de frecvenţă alternarea frecvenţei de 50 cu 100 se obţin alte 3
forme de diadinamici - PS, PL şi RS
- se aplică adesea în terapie - inversarea de poli.
La tratamentul cu diadinamici se vor lua în considerare :
- alegerea formei de curent DD
- forma de aplicare a DD
- dozarea.
Elementele necesare unei prescripţii corecte, de care depind efectele :
- intensitatea - durata de aplicare a diferitelor forme
- forma de curent - polaritatea
- frecvenţa - 50 Hz - excitant ; 100 Hz - inhibator
- mărimea polilor - intervalul dintre aplicaţii
- numărul de şedinţe pe zi - intervalul dintre şedinţe
- proprietăţile organelor străbătute

Principii de dozaj
- intensitatea componentei de curent galvanic (curent de bază) să fie sub pragul de curent
continuu - să nu producă senzaţie de curent; aproximativ = 1-3 mA
- intensitatea curentului diadinamic trebuie reglată la senzaţii de vibraţie, crescându-se
intensitatea cât mai aproape de gradul toleranţei sensibile, dar fără senzaţii neplăcute (de
arsură sau înţepături) pentru a preîntîmpina instalarea acomodării (în tot timpul procedurii),
deoarece creşte conductibilitatea. Intensităţi slabe - predomină inhibiţia. Intensităţi mari -
predomină excitaţia.
Când se urmăresc obiective de contracţii musculare se măreşte, evitându-se
instalarea crampei musculare.
Durata şedinţeie : - Forma scurtă - pentru a evita acomodarea 3-6 minute, sau mai
scurte. O durată mai lungă a şedinţei nici nu dă rezultate, dă şi acomodare. Durata unei
şedinţe în scop antialgic nu are voie să depăşească 10-12 minute.
Numărul de şedinţe : - una pe zi sau 2/zi în faze acute (are efect numai pentru
câteva ore)
Efectul antialgic poate deveni permanent după 3-4 şedinţe, după 6 şedinţe nu mai
apare nici o ameliorare a durerii (aplicaţiile antialgice). Bernard recomendă ca dup 4
şedinţe să se facă 7 zile pauză.
Indicaţii - derivă din efecte - antialgic, hiperemizant, miorelaxant.
Formele de curent diadinamic
Difazat fix DF - este dublu direcţionat prin dublă diodă. În 1 secundă sunt 50 semiunde
pozitive, plus alte 50 semiunde pozitive. Deci frecvenţa este de 100/sec, fără pauze între
semiunde.

67
- rezistivitatea cutanată scade repede, intensitatea creţte, dar acest fenomen nu se simte,
datorită fenomenului de inhibiţie
- pentru a realiza senzaţii (vibraţii şi furnicături) trebuie să creştem
intensitatea curentului. Dacă se creşte mult, se produce efect tetanizant nedureros.
- dozarea intensităţii
- la intensităţi mici - acţiunea este pe fibre vegetative şi musculatura netedă

100 Hz

- la intensitate medie - analgetic, manifestat mai ales în dureri spastice


(spasmolitic). Creşte conductibilitatea curentului în piele şi ţesutul subdiacent
- la intensitate mare - excitomotor pînă la contracţii tetanice
Monofazat fix MF - frecvenţa de 50 Hz - are 50 semiunde pozitive distanţate cu pauze
egale
- au efect diamogen - senzaţii de vibraţie puternice - senzaţii de presiune a electrodului pe
piele

50 Hz - pauză 20 ms

- conductibilitatea electrică cutanată creşte foarte puţin, de aceea la MF intensitatea scade


pe instrumentul de măsură faţă de intensitatea la DF. Schimbând forma DF cu MF,
intensitatea dela MF trebuie cel puţin să se dubleze. Aceasta este de fapt şi o testare a
funcţionării lămpii care modulează în PL, deci care precizează că DF este corect la aparat.
Contracţia la MF este mult mai puternică
- efect excitomotor, tetatizant intens - dacă creştem intensitatea. Dacă nu creştem brusc
intensitatea, contracţiile sunt nedureroase. Spre deosebire de DF, la care contracţia este
extinsă pe o distanţă mai mare de segment faţă de electrod, contracţia la MF este mai
parcelară şi bruscă.
- efectul analgetic este slab, dar persistent. Se indică în dureri de tip spastic.
68
Ritmul sincopat RS - este derivat din MF, întrerupere a MF pentru 1 secundă (cu pauze
egale)

MF 1 secunda pauză MF

- este excitomotor foarte puternic, având efect pe muşchii în inactivitate, în hipotonie


- cu intensitate peste pragul motor realizează electrogimnastica
Perioada scurtă PS - este curent DF modulat în perioade scurte - alternare regulată de
cîte 1 secundă de DF cu MF

MF 1 secundă DF

Trebuie reglată intensitatea potrivit atât pentru MF cât şi pentru DF - la MF apare


contracţia, la DF aceasta nu se produce.
- contracţia la PS este mai difuză ca la MF, ritmică şi fără crampă dureroasă
- are efecte dinamogenetice (de la MF) şi analgetice (de la DF)
- util în adinamii musculare, redori, edeme posttraumatice, contuzii, tulburări trofice după
leziuni inflamatorii de ţesut conjunctiv cu caracter cronic
- contraindicat în durerile abdominale spastice
Perioda lungă PL - este o variantă a PS, trecerea de la MF la DF şi invers se face lent, cu
întrepătrunderea parţială a celor 2 ritmuri, durând 12-16 secunde
- intervalul de la PL se controlează cu ceasul, variază de la aparat la aparat. DF trebuie să
relaxeze complet iar revenirea spre relaxare (de la MF la DF) este lentă - 1,5 sec nivel
optim. Dacă este prea mică nu dă contracţie, dacă este prea mare reintră în tetanie.

69
MF - 5 sec. 1,5 sec. DF - 5 sec

- la PL predomină efectul inhibitor


- este excitant la musculatura netedă (la intensităţi mari)
- indicaţii - diverse tipuri de mialgii, lombalgii, torticolis, nevralgii, dureri viscerale
abdominale, fără adinamie
- la intensităţi mari poate avea efecte în hipotonii viscerale digestive
Monofazat modulat MFM - acţiune 6-8 secunde - durata mare a contracţiei, pauză 6-8
secunde - durata mare a pauzei
- intrarea în contracţie se face lent
- este util în gimnastica musculară în coxartroze
Tehnica de aplicaţie
Electrozii - unipolari - electrod activ mic
- electod indiferent mare
- bipolar - electrozi egali cu shimbare de poli
Intensitatea - se începe cu 0,5-1 mA şi apoi se creşte. Efectele excitomotorii se obţin cu o
intensitate mai mare (la DF şi PL intensitatea creşte în final la dublu faţă de intensitatea cu
care am tratat la MF respectiv la PS)
Indicaţii de aplicaţie tehnică a unei proceduri
- DF = 15-20 s - curentul inhibitor reduce conductibilitatea cutanată. Se reduce intensitatea
la 1/3 şi putem introduce MF = 15-20 s şi mărim intensitatea după acest interval până la
pragul dureros, după care putem trece la PL după alte 15-20 s
- PS = 30 s şi apoi PL
Durata unei aplicaţii nu trebuie să treacă de 4-5 minute. De aceea, dacă într-o şedinţă
dorim să tratăm mai multe puncte, durata unei aplicaţii va scădea succesiv 3’2’1’
Ritmul aplicaţiilor - la început 2-3/zi, apoi 1/zi, în total 6 şedinţe
Indicaţii
- stări posttraumatice - pe puncte dureroase PL
- pe articulaţii şi muşchii lezaţi PS
- mialgii DFPSPL
- artroze PSPL
- epicondilite DFPSPL
- sciatalgii DFPSPL
- nevralgii DFPL
- ulcer varicos, sechele cicatricale după arsuri, degerături PS 4’

70
- cicatrici cheloide PL 6-10 minute
- atonii viscerale DF pe coloana dorsală cu intensităţi crescînde şi apoi pe plexul solarPL
2’ pe colonul ascendentpl 2’ pe colonul descendent
- spasme intestinale DF 2’ cu creşterea foarte mică a intensităţii apoi se reduce
intensitatea cu 1 / 4  MF 2’ cu creştere lentă şi foarte mică a intensităţii
- afecţiuni vasculare tip Raynaud - cu membrul superior între 2 electrozi lungi  PSDF
pe ganglionul stelat cu intensitate mică
- algoneurodistrofii posttraumatice PS transarticular şi periarticular DF pe puntele
dureroase şi pe ţesut conjunctiv şi pe lanţul simpatic lombar
- migrenă  DF pe punctele cervicale superioare cu electrozi punctiformi şi de asemeni pe
arcada zigomatică (artera temporală superficială)
- analgezic DFPLPS
- entrofic PLPLRS
- vascular PSPL
- antispastic DF
- dinamogen RSPSPL

CURENŢII TRÄBERT RECTANGULARI


Curenţi rectangulari cu efect analgezic, hiperemizant, cu durata impulsului de 2 ms,
durata pauzei5 ms şi Frecvenţa 140 Hz

140 Hz
5 ms 2 ms

- se aseamănă cu curenţii LEDUC. Se obţin prin aparatul TUR RS 10


- Tehnica - electrozi aplicaţi bipolar
- electrozi de aceeaşi mărime - 3 / 4, 6/8, 8/12 cm
- electrozi cu strat hidrofil foarte gros
- distanţa între electrozi să fie de 3-5 cm
- catodul (-) pe locul cel mai dureros
- anodul (+) de obicei proximal de catod, pe acelaşi segment
- Intensităţi - membre - 5-10 mA
- coloana cervicală - 10-15 mA

71
- coloana dorso lombară - 15-20 mA
- Intensitatea se creşte până la senzaţia suportabilă de vibraţie caracteristică; dacă se
depăşeşte se instalează o contractură tetanică dureroasă. Rămânem la intensitatea de
sub pragul excitărilor. Deoarece intervine fenomenul acomodării (scăderea senzaţiei de
vibraţie) trebuie să creştem continuu intensitatea, printr-o dozare succesivă în trepte, până
când ajungem la o senzaţie de maximă vibraţie de mai lungă durată (în 10’) mai constantă,
pe care o menţinem 15’
- la sfârşitul tratamentului intensitatea se va scădea lent, durerile trebuie să dispară
imediat
- aplicaţii zilnice - dacă nu obţinem efecte după 3 şedinţe, nu se mai continuă
- număr de şedinţe total - 6 - 8
- Indicaţii : - radiculopatii prin procese vertebrale degenerative, artroze, mialgii,
miogeloze, PSH, spondilită, stări posttraumatice (contuzii, entorse, luxaţii, întinderi
ligamentare)

CURENŢII LEDUC
Se bazează pe principiul electului de acoperire. Durerea percepută de la nivelul
receptorilor pentru durere de la suprafaţa corpului (transmisă rapid prin fibrele din grupa A
de tip delta cu multă mielină spre mediile de integrare talamică şi corticală) sau de la
organele interbe (transmisă lent prin fibrele din grupa C cu puţină mielină) are deci 2 mari
verigi : de percepţie şi de transmisie.
1. Anihilarea senzaţiei dureroase la locul de transmisie a căilor dureroase.Prin diverse
mijloace putem acţiona pe alte fibre aferente, direct sau prin intermediul receptorilor care
nu sunt dureroşi. În zonele de integrare nervoasă superioară au loc conexiunile acestor
fibre cu cele care aduc transmisia senzaţiei dureroase. Cu ajutorul stimulilor electrici
putem anihila parţial sau total transmiterea acestui stimul dureros. Acest mod de anihilare
sau de inhibiţie prin excitaţie a unei căi aferente se numeşte efect de acoperire. Acest
fenomen explică raţional acţiunea analgezică a stimulilor electrici.
Impulsurile aferente ce vin de la alţi nervi şi ajung la aceste zone de integrare
superioară pot fi însă nu numei liminari cât şi subliminari. Prin fenomenul sumaţiei spaţiale
şi temporale, apare depolarizarea celulei şi căii de transmisie şi astfel, membrana celulei
nervoase depolarizată, nu mai permite transmiterea aferentaţiei algogene.
- Curenţii cu impuls analgetic au
- Intensitatea - sub prag - frecvenţa - peste 100 Hz
- durata impulsului mică
- Curenţii LEDUC au :
- DI = 1 ms - pauza= 9 ms - frecvenţa = 100 Hz

72
100 Hz
5 ms 1ms

Se pare că cei mai adecvaţi curenţi sunt cei cu frecvenţă mare, tip Träbert, având o
frecvenţă de 140 pulsaţii/minut sau cei diadinamici cu o frecvenţă de 100 pulsaţii/minut
Aceste frecvenţe acţionează indirect asupra durerii şi nu direct pe fibrele lent
conducătoare. Nici acţiunea asupra fibrelor rapide, dureroase, nu este posibilă deoarece
acestea ar necesira intensităţi mari care ar declanşa senzaţii dureroase.
Raţiunea tratamentului este :
1.- excitarea sistemului vagal pentru contracararea hipertoniei simpatice
Parametri - DI 10 ms-30 ms, pauză 160-170 ms sau mai mari,
- frecvenţa = 6/s (foarte mică) 50-300/min
- intensităţi mici = 0,1-0,5 mA
În cauzalgii - disociaţia pragului pentru durere la înţepătură (fibre A) de pragul
pentru durere profundă - fibre C- acestea din urmă având pragul de excitabilitate coborât -
mai crescută excitabilitatea. Sunt urmate de fenomene vegetative.
- În stări vagotonice locale, creştem tonusul simpatic
- Di = 100-200ms - durată mare
- Frecvenţa = 10-30/minut - frecvenţă foarte mică 1 la 6 s
- intensităţi = 0,1 - 0,5 mA - mici
2.Acţiunea reflexă a efectului analgetic
E vorba de acţiunea hiperemizantă a curenţilor excitanţi care dau naştere şi la
substanţe vaso-active(histamină, aceticolină) asemănătoare cu masajul reflex antialgic. Ar
participa : arc reflex scurt dar şi ganglionii periferici de la acelaşi segment, paravertebrali,
hipotalamusul, scoarţa cerebrală precum şi componenta psihică.

ELECTROSTIMULAREA MUSCULATURII SPASTICE


Utilizarea combinată a aparatelor TUR RS10 + TUR RS 12
Hufschmid în 1968, a imaginat model de excitaţie electrică tetanizant - succesiuni
de impulsuri cu joasă frecvenţă, tetanizarea cu :
- 2 circuite de excitaţie separate sincronizate, fiecare din 2 electrozi, cuplate cu cablu
special
- impusl dreptunghiular D=0,2-0,5 ms, frecvenţa 0,7-1 Hz
- între circuite decalaj de timp de 100-300 ms
- stimulare pe grupe musculare antagoniste cu intensitatea crescândă pînă la apariţia de
securse musculare puternice - rezultă o excitaţie alternă ritmică (agonişti-antagonişti) cu

73
întârzierea celor 2 circuite - inhibarea motoneuronului muşchiului spastic se induce
realxarea musculaturii spastice truatate
- excitoterapia vizează receptorii contractali ai aparatului Golgi - dau impulsuri aferente la
măduva spinării, efecte de inhibiţie la muşchii spastici, de stimulare la antagoniştii
corespunzători. Antagoniştii hipotonici ai musculaturii spastice devin tonici (inervaţie
reciprocă Scherrington)
- coordonarea mişcării tonice - informaţie motorii centrului supraspinal - programare
optimă-. Efect relaxant 24-48 h apoi 3-4 săptămâni se repetă plus kinetoterapie
Tehnica de lucru
- grupuri de muşchi antagonişti
Circuitul 1 - TUR RS 12
- frecvenţa 0,7-1 Hz, perioada 1,3-1 s
- se declanşează impulsuri din circuitul 2 (TUR 10) care sunt întârziate faţă de primele cu
80-800ms. Perioada impulsurilor reglată la TUR RS12 trebuie să fie mai mare decât timpul
de întârziere
TUR RS10 - curent galvanic, curent de impuls, curent galvanic+curent impuls
- 10 forme de curent cu impulsuri
1. curent neofaradic modulat în amplitudine D grup modulat 1s
2. succesiune impulsuri exponenţiale D impuls - 60-600 ms, Dimpuls+pauza - raport 1/5
(pauza între 300-3000 ms)
poz. galvanic - curent intens 60 Hz - 60% valoare intensitate 0,6 mA, 6 mA, 60 mA
poz.impuls - curent intensitate 90 mA 90%
poz.galvanic+impuls - bază de curent 20 mA
intensitate curent diadinamic <25% din valoare max. (0,9; 4; 90 mA)
TUR RS12 are 3 forme de curenţi
1. - impulsuri
- grupuri de impulsuri modulate în amplitudine exponenţial
- grupuri de impulsuri modulate în amplitudine dreptungiular
Pot fi generate ca impuls izolat sau succesiune de impulsuri sau grupuri modulate sau
succesiune de grupuri modulate.
Impuls dreptunghiular
variabil - obţinere de impuls trapezoidal sau exponenţial
Curent neofaradic - perioada - durata impulsului = durata pauzei
Impuls variabil are durata perioadei de creştere
durata perioadei de descreştere
Grupuri exponenţiale : - durata impuls 2-10 s
- forma înfăşurării grupului - 6-30/min
- impulsuri componente
buton 13 spre stg. - dreptunghi
spre dreapta - trapeziodal
dreapta final - exponenţial

74
Grupuri dreptunghiulare - modulate în amplitudine - durata 0,1-1s, perioada 2s-10s(6-30
grup/min)
Tehnica de tratament a terapiei cu curenţi excitatori în paralizii spastice
(TUR RS 12 cuplat cu TUR RS 10)
1.extremităţi superioare Hufschmid
spasticitatea braţelor Parametri de excitaţie
impuls rectangular cu frecvenţa grupei duble de
impuls 1Hz (1 impuls/secundă) cu durata de 0,3 ms.
Decalajul 100 ms.
Tehnica succesivă de aplicare cu cîte 10’ fiecare
I. primul circuit de stimulare
1. trapez sau deltiod
2. romboid
II.1. primul circuit pe biceps
2. circuit pe triceps
III.1. flexorii degetelor
2. musculatura nervului radial
Durata excitaţiei - 10’ la toate
Extremitatea inferioară Parametrii excitaţiei
2.Hemispasticitatea impuls rectangular cu frecv.de 0,66Hz (40 impulsuri
membrelor inferioare /minut) cu durata de 0,3 ms. Decalajul 100 ms
Poziţia electrozilor
I.1. primul circuit pe partea sănătoasă, muşchii
flexori ai coapsei şi muşchii extensori ai spatelui
2. extensorii coapsei pe partea spastică
II.1. felxorii şi extensorii piciorului spastic
Durata excitaţiei 10’’ la toate
3. Paraspasticitatea Parametrii excitaţiei
impuls rectangular cu frecv. de 0,66Hz (40 impulsuri
/minut) cu durata de 0,3 ms. Decalajul 100 ms.
Poziţia electrozilor
I.1. un circuit pe musculatura flexorilor coapsei şi
extensorii profunzi ai spatelui sau marele fesier
2. vastul median sau dreptul anterior şi fesierul
mijlociu al membrului inferior opus. În caz de spasm
pronunţat al abductorilor se aplică pe adductori
II. schimbarea poziţiei electrozilor
Durata 10’ la toate
tetra spastic la trunchi. Braţe şi membre superioare succesiv 40-50 minute
4.Spasticitatea muscula- Parametrii excitaţiei
turii toracelui+ trunchiului impuls rectangular cu frecv. de 0,66Hz (40 impulsuri
/minut) cu durata de 0,3 ms. Decalajul 500 ms.
Poziţia electrozilor
I.1. extensorii spatelui partea stângă
2. extensorii spatelui partea dreaptă
electroziise pot deplasa spre regiunea cervicală sau
spre cea lombară
5. Tratamentul tulburărilor Parametrii excitaţiei
disfazice (de vorbire) impuls rectangular cu frecvenţa de 1 Hz cu durata
de 0,3 ms. Decalajul 500 ms.
Poziţia electrozilor1. pe musculatura planşeului
75
inferior al cavităţii bucale
2. pe musculatura externă laringelui

Indicaţii
- spasticitate paralizii centrale
- leziuni traumatice cerebrale medulare
- pareze spastice în scleroza în plăci
- după accidente vasculare , redori acute
- boala Parkinson
Contraindicaţii
- scleroza laterală amiotrofică
- scleroza difuză

ELECTROSTIMULAREA MUSCULATURII NETEDE


- cronaxia muşchilor netezi e lungă - pînă la sute de ms
- capacitatea de acomodare este neglijabilă - reacţionează la curenţii lent progresivi
- caracteristicile de excitabilitate sunt foarte diferite de la organ la organ
- au capacitate foarte mare de sumaţire. De aceea :
Parametri - Frecvenţa mare (peste 30 /s)
Ex. Di=10 ms, DP=10-20, frecvenţa impulsurilor 20-30 osc/sec
Gama e largă la aceşti parametri - DI = 10-80 ms (pauza = 2xDI)
- DP= 20-170 ms
- FR.=30ms - 4s
Intensităţi relativ mici.
- Contracţia musculaturii netede la frecvenţe mai mari 50-100/s sunt realizate nu din
răspunsul la aplicaţia de excitaţie directă ci prin acţiune reflexă.
- Indicaţii
- constipaţia atonă - boală esenţială fără fenomene inflamatorii - impulsuri
progresive cu DI=150-300 ms. Ex. DP = 1000-2000 ms, Intensitate = 20 mA, electrozi mari
= 200 cm2, durata şedinţei 20-30 min minim, frecvenţa 20-40-60 osc/min.
- la atonii intestinale postoperatorii se aplică electrostimularea cu DI=5-10 ms,
DP=10-50 ms, i=10 mA
- atonii uterine la naşteri

ELECTROSTIMULAREA MUSCULATURII SCHELETICE


- curenţi de joasă frecvenţă, cei furnizaţi de aparatura modernă permit alegerea
parametrilor copespunzători situaţiei funcţionale existente ale impulsului pe care-l excităm
electric - frecvenţa, durata impulsului, panta de creştere, forma şi intensitatea curentului.
Proceduri terapeutice
- pentru musculaturascheletică nedenervată - electrogimnastica Schwellstrom - aparatul
TUR RS12
Parametri pentru acţiune asupra muşchiului normal inervat :

76
- frecvenţa 40-80 Hz - curenţi tetanizanţi
- DI mică 0,1-1 ms - de obicei ajunge la 5 ms
- Se poate realiza excitaţia de contracţie adesea cu curent de 50 Hz cu Di=1 ms.
- se recomană ca impulsurile să nu fie continue, ci periodice, să aibă intensitate modulată
- curentul de joasă frecvenţă modulată = Schwellstrom. Această formă de tratament
electric stimulator a fost denumită electrogimnastică.
Acţiunea fiziologică - imită foarte bine contracţiile fiziologice volunatre ale
musculaturii striate inervate. Avantaj - nu oboseşte muşchiul.
Tehnica tratamentului
- se aplică bipolar
- mărimea electrodului se alege corespunzător cu mărimea muşchiului
- locul de aplicare - în zona de trecere a muşchiului spre tendon
- se testează direcţia curentului care dă contracţiile cele mai eficace
- intensitateta curentului se alege astfel ca să dea secuse musculare puternice. Nu e
permisă suprasolicitarea muşchiului
Indicaţii
- grupele musculare care prezintă o atrofie de inactivitate (pe quadriceps în procese
patologice ale genunchiului)
- efectuează un bun antrenament al musculaturii slăbite a spatelui, în scolioze şi cifoze
incipiente, pentru musculatura piciorului plat cu prăbuşirea bolţii plantare
- previne instalarea aderenţelor intermusculare, intramusculare şi peritendinoase
- relaxează contracţiile musculare striate reflexe la articulaţiile bolnave
- facilitează şi pregăteşte kineziterapia activă
- se poate aplica concomitent cu aplicarea unei rezistenţe mecanice

ELECTROSTIMULAREA MUSCULATURII RESPIRATORII


- în paralizii respiratorii sau insuficienţă respiratorie de scurtă durată se poate face o
stimulare indirectă prin intermediul nervului frenic care inervează diafragmul, principalul
muşchi respirator (aplicând impulsuri triunghiulare şi rectangulare de 0,1-1 ms pe faţa
cervicală latero-internÎ cu intensitatea adecvată de o parte sau ambele părţi) succesiv în
caz de oboseală la aplicaţia unilaterală.
- stimulare directă cu curent modulat pe musculatura inspiratorie şi expiratorie, cu
impulsuri tetanizante moderate, prin intermediul a 2 circuite de stimulare sincronizate cu
ritmul respirator spontan - excitând separat musculatura inspiratorie(intercostali interiori) şi
expiratorie (muşchi abdominali)
Indicaţii
- tulburări de ventilaţie obstructive şi restrictive în cadrul bronhopneumopaţiilor cronice
nespecifice = bronşita cronică, astmul bronşic, bronşiectazii, emfizem pulmonar cronic

CURENTUL NEOFARADIC
- impulsuri de curent continuu de formă triunghiulară, cu o frecvenţă de 50 Hz, durata
impulsului 1 ms, pauza 19 ms, durata şedinţei 20-30’
77
caracteristic pentru curentul neofaradic este de a nu fi aplicat continuu, ci periodic,
intensitatea să nu fie constantă ci modulată.
Se recomandă în atrofii de inactivitate - la muşchii quadricep, fesier, braţ, umăr- cît
şi pentru muşchii spatelui - în scleroze, cifoze-, musculatura pociorului - picio plat, sau
pentru prevenirea aderenţelor - peri, intramusculare şi peritendinoese.
Indicaţii - analgezii, hipoestezii, parestezii postoperatorii sau postlezionale
Senzaţia care apare e furnicătura
Contraindicaţii
- nu se fac faradizări de muşchi denervaţi, paralizii după leziuni de neuron periferic
- să nu se mai aplice faradizări mobile cu rulou, perie sau pensulă

1 ms 19 ms

Alegerea duratei impulsurilor


- după curba I-T în funcţie de aspectul dinstânga curbei - dacă pragul de excitaţie creşte
sau e crescut - curenţi progresivi
- ne orientăm în funcţie de capacitatea de acomodare (dreapta curbei)
- Indice de acomodare mediu = 2-3
- impulsuri medii de 10-50-100ms
- indicele de acomodare mic - spre 1 - are durată mare cu număr de impulsuri 100-500ms
Mod de aplicare
- electrod negativ pe locul indicat, cel pozitiv proximal, frecvenţa mică la un muşchi cu
tonus scăzut sau se poate aplica curent neofaradic modulat - nr.şedinţe 8-10, durata 20’-
30’, frecvenţa grupului de 6/minut

ELECTROSTIMULAREA MUSCULATURII TOTAL DENERVATE


- necesită în sindroamele de denervare electrodiagnosticul prin 3 metode : curent galvanic,
curent faradic şi determinarea curbei intensitate/durată
În sindroamele de denervare se constată :
- pierderea excitabilităţii directe şi indirecte la curent faradic
- pierderea excitabilităţii indirecte (prin nerv) iar la cea directă apare contracţia vermiculară
lentă la curent galvanic
- intensitate mai mare la curent de închidere şi scade la cel de deschidere (la curent
galvanic)

78
- inversarea formulei Brenner, cu egalizarea răspunsului în electrodiagnosticul
galvanic(formula Brenner = CIC>CIA>CDA>CIA
CIC - curent închidere catodCIA-curent închidere anodcurent deschidere anodcurent
închidere anod)
- deplasarea excitabilităţii spre periferia muşchiului

Se face pentru :
- întreţinerea ţesuturilor
- rol în regenerarea fibrei nervoase
- musculatura denervată se folosesc curenţi - progresivi : triunghiulari, trapezoidali, stimuli
cu pantă exponenţiali
după Gillert
Starea muşchiului Durata impulsului Durata pauzei ms
denervare redusă 10-50 ms 20 ms
denervare medie 50-150 ms 50-150 ms
denervare gravă 150-400 ms 1000-3000 ms
denervare totală 400-600 ms 2000-5000 ms

Semne de leziune
- stimularea apărută la pol pozitiv - rheobaza mare
- coeficientul de acomodare scade spre 1 - cronaxie crescută
- curba intensitate/durată se deplasează spre dreapta şi în sus
- pot apărea curbe în trepte - unităţi cu fibre motorii legate neuniform
- stabilirea rheobazei - este intensitatea minimă a impulsului de stimulare care provoacă
prima contracţie musculară adecvată (globală a muşchiului respectiv) şi stabilirea timpului
util. Cronaxia muşchiului lezat nervos este mai fidelă şi selectivă.
Modul de stabilire al parametrilor şi modul de aplicare al electrostimulării
terapeutice a unui muşchi denervat :
1.- se stabileşte panta impulsului, DI cu ajutorul curbei I/T. La un muşchi lezat ea va fi
lungă - peste 80 ms. Pe curba I.T începem să stimulăm de la o durată de 1000 ms şi să
coborâm progresiv în trepte 500 ms, 300 ms, 200 ms, 100 ms până la durata la care
obţinem prima contravţie musculară evidentă şi globală a muşchiului testat : acesta este
timpul minim de la care începe să ascensioneze intensitatea curentului cu impulsuri pe
graficul cu curba I/T.

79
Cu aceată durată corespunzătoare I
intensităţii care începe să crească în mA
pantă spre stânga, începem
stimularea. Când facem şi curba de
stimulare cu curent triunghiular,
aceasta se va întâlni într-un punct cu durata impulsurilor
curba I/T pentru curent rectangular.
Locul de întâlnire al celor 2 curbe
indică durata impulsurilor pentru curent
rectangular.
Majoritatea paraliziilor care vin 1000 500 300 200 T ms
în serviciile de recuperare se tratează
cu o durată de impuls cam de 150-200-
300 ms. Se va face o tatonare pentru stabilirea duratei de impuls optim.
2. stabilirea frecvenţei - e foarte rară, cam la 5 s, timpul până la 8-10s
3. stabilirea duratei de tratament - maxim 5’, pentru a nu se instala oboseala muşchiului.
Se opreşte stimularea în momentul în care apar contracţii de amplitudine mai slabă
4. modalităţi de fixare a electronzilor aplicaţi
- bipolare - la denervări mari - se stimulează cu electrodul negativ plasat distal pe muşchi
- monopolare - electrodul stimulator se plasează pe punct motor. Electrodul indiferent se
plasează la distanţă, în aceiaşi jumătate a corpului
Pe fişa de tratament se va menţiona obligatoriu mişcarea pe care dorim să o
provocăm
- dacă poziţionarea clasică este stabilită corect şi nu răspunde la stimulare,
inversăm polaritatea
- dacă nu răspunde nici astfel muşchiul, vom stimula cu electrod negativ punctul
motor al nervului respectiv
- dacă nici astfel nu obţinem răspuns contractil, inversăm polaritatea şi la nerv.
Electrodul trebui să cerceteze pe muşchi multe puncte pentru a obţine mişcarea sau
contracţia cea mai adecvată
- dacă nu răspunde muşchiul nici cu poziţionări corecte ale electrozilor, după toate
variantele încercate, atunci încercăm să modificăm panta de stimulare - în nici un caz nu
mărim intensitatea curentului
5. intensitatea curentului de stimulare se apreciază la momentul obţinerii de contracţie cu
intensitate mică
6. durata tratamentului - pînă se obţine cel puţin valoarea 2 a forţei musculare - luni de zile
7. ritmul şedinţelor - de obicei se face zilnic. Dacă muşchiul oboseşte, se răreşte
8. în timpul electrostimulării, bolnavul trebuie să :
- se concentreze asupra tratamentului
- privească mişcarea

80
- numere (în gând, cu glas tare) în timpul pauzei, ca să-şi dea singur comada mişcării
voluntare deoarece şi-a pierdut imaginea mişcării şi cooperarea lui va ajuta la reluarea
mişcărilor afectate
9. repetarera la 7-10-14 zile a curbelor I/T pentru a se modifica durata impulsului, în
funcţie de progresele făcute
10. tratamentul trebuie să înceapă precoce - la 7-10 zile de la sutura nervului
11. unii autori recomandă ca atunci când s-a ajuns la recâştigarea forţei musculare de
valoare 1, se poate trece la trenuri de undă care creează posibilitatea modulării pentru
prevenirea acomodării.
12. se recomană a se face înainte de electrostimulare o procedură de încălzire cu efecte
trofice tisulare care prin nutriţie tisulară aduce oxigen la muşchi şi facilitează procedura :
- băi ascendente scurte 5-10’ - microunde
- ultrasunete - parafină
13. masajul e util înainte de stimulare, activând circulaţia locală. Trebuie făcut imediat
înainte de stimulare.
14. înainte şi după stimulare este indicată o galvanizare de 10 ‘ care are efecte trofice -
atenţie la intensitatea galvanizării pentru a nu provoca arsuri la bolnavii care au tulburări
de sensibilitate la curent electric
15. poziţionarea segmentului tratat - trebuie poziţionat în postura cea mai adecvată, într-un
plan lipsit de influenţa forţei de gravitaţie
16. segmentul tratat trebuie să aibă articulaţia vecină indemnă pentru ca aceasta să
acţioneze mecanic segmentul muscular, altfel tratamentul e inutil
17. dacă toate elemetele de aplicaţie au fost corecte, verificate şi respectate, şi dacă totuşi
pe parcursul tratamentului se obţin efecte paradoxale (mişcarea inversă), se va întrerupe
tratamentul pentru 10-14 zile, după care se va relua cu aceeaşi parametri, sau după o
nouă testare
18. pe măsura reinstalării, reducem durata impulsului şi ne gândim la începutul
kinetoterapiei, dar stimulăm în cntinuare selectiv.

TERAPIA TENS (neuro-stimulare-electrică-transcuatnată)


Conceptul modern privind modularea sistemului biologic al durerii în condiţii
normale şi patologice, a permis introducerea terapiei TENS care cuprinde stări dureroase
de diferite etiologii, cronice sau acute, cu determinările emoţionale, raţionale şi sociale ale
durerii.
Modul de acţiune al terapiei TENS se explică prin :
1.Teoria de control a durerii la nivelul porţii
Sistem de control spinal care modulează presinaptic excitaţia senzorială a diferitelor
sisteme nervoase aferente. Stimularea electrică selectivă a fibrelor care pleacă de la
neuroreceptori, duc la închiderea porţii pentru fibrele subţiri, cu conductibilitate lentă.
Există şi alte mecanisme inhibitorii supraspinale de la trunchiul cerebral, intermediar,
cortex asupra excitaţiei fibrelor dureroase de la nivel medular
81
2.Procese axonale directe, periferice şi de inhibiţie - procese de oboseală şi inhibare a
nervilor periferici care vor suprima durerea şi apar la stimuli cu frecvenţă de 100 Hz
3.Analgezia prin hiperstimulare - inducerea analgeziei prin hiperstimulare prin stimuli
intenşi de scurtă durată, stimuli reci (crioterapia), mecanici (masaj)

triunghiul durerii

emoţional raţional

fizic

social

4. Procese de inhibiţie supraspinale, mecanisme endogene de suprimare a durerii -


mecanisme fiziologice centrale de inhibare a durerii - eliminarea de substanţe naturale de
tip morfinic care blochează transmiterea informaţiilor nociceptive prin măduva spinării.
Efect analgezic prin mecanisme centripete şi centrifuge
Calmostim NST-O2 - aparatul romănesc cu ajutorul căruia se execută
neurostimulare transcutanată cu impulsuri electrice. Senzaţia durerii se transmite de la
piele prin nervii somatici şi de la organele interne prin nervii vegetetivi , se propagă în
cornul posterior al măduvei unde se formează şi mediatorul durerii - substanţa P. Se
stimulează secreţia în organism a unor opiacee endogene (endorfine) care reduc parţial
sau total formarea substanţei P, reducând parţial sau total percepţia durerii.
Descrierea aparatului
- baterie 9V tip 6F 22QV sau alimentat stabilizat AS9V
- funcţionează în 2 regimuri
- continuu - impuls dreptunghiular, frecvenţa, amplitudinea variabile
- pulsatoriu - trenuri de impulsuri dreptunghiulare, frecvenţa repetitivă fixă, amplitudinea
variabilă
- 3 electrozi cauciuc electroconductor
- 2 canale tratarea simultană a 2 regiuni dureroase
- Elemente - buton A1 - pornire canal 1, reglaj amplitudine - borna A1
- buton A2 - pornire canal 2, reglaj amplitudine - borna A2
- Frecvenţa - comutator translaţie zona lucru
C- regim continuu, P- regim pulsatoriu
test BAT - indicator luminos
Borna neagră - negativ Borna roşie - pozitiv
- Aplicare electrozi - poziţionare corectă a electrozilor
- electrod - pe loc dureros
82
- electrod + pe direcţia durerii
- pielea trebuie spălată cu apă şi săpun şi bine uscată
- umezirea cu apă de la robinet sau pastă se aplică cu ajutorul benzilor electrice sau
adezive. Se fixează electrozii, conectăm cablu zona A1 sau A2
Reglarea aparatului
- control funcţional - test BAT se porneşte aparatul din A! sau A2 - indicatorul se aprinde
intermitent
- alimentatorul stabilizat AS qV se introduce în priza de reţea, iar mufa cablului în borna
alimentare ext. qV
- electrozii să facă contact ferm cu pielea
- se opreşte aparatul, se aşează comutatorul în poziţia C
- aparatul porneşte, prin rotirea butonului A1 până la obţinerea unei senzaţii de furnicătură,
intensitatea curentului se măreşte pe parcurs
- reglarea frecvenţei - se roteşte cu unghia sau şurubelniţa până la scăderea durerii sau
senzaţiei de confort maxim
- regimul pulsator P - timp de instalare a efectului în regim P mai mare ca la C. E indicată
cuplarea celor 2 regimuri. Se pot folosi concomitent - dar P - ultimul. După aceea se
opreşte aparatul şi se aşează comutatorul în poziţia test BAT, se desprind electrozii care
vor fi spălaţi cu alcool sau apă+săpun
- durata 10’-30’, şedinţele se repetă de 2,4 ori/zi, durata efectului 2-10 ore - 6-10 şedinţe
Caracteristici
- frecvenţa - 15-200 Hz - durata 200 ms
- frecvenţa trenului de impulsuri 2 Hz
- durata trenului 180 ms
- cabluri 2 buc, electrozi 8 buc, benzi elastice 4 buc
Aplicare
- frontal - supraorbital - occipital - occipito-cervical
- cervical - cervico-scapular
Indicaţii- durere acută, cronică
- afecţiuni reumatismale - neurologice
- vasculare - posttraumatice
- postoperatorii- frontal - dureri dentare
- osteoporoză
Contraindicaţii
- graviditate - zonă ochi, gât, gură
- zone cutanate lezate - tromboflebite
- cei cu pace-maker
Precauţii
- nu la copii - îndepărtarea electrozilor după oprirea aparatului
Reacţii secundare
- iritaţia pielii în jurul electrozilor

83
1.3. CÂMPURI ELECTROMAGNETICE DE JOASĂ
FRECVENŢĂ

Se foloseşte aparatul Magnetodiaflux (MDF 4,5) care produce curenţi


electromagnetici de JF, obţinuţi prin parcurgerea unor bobine de curent redresat cu
frecvenţă de 50 Hz sau 100 Hz.
Se compune din :
- aparat redresor - comutator
- bobine generatoare de câmpuri magnetice
- cervicală 4 mt (militesla)
- lombară de formă toroidală de 2 mt
- localizatoare - formă paralelipipedică de 20 mt
1 militesla = 10 Gss (gauss)
1 Gss = 0,1 mt = unitatea de măsurare a inducţiei electromagnetice
- posedă 3 regimuri de impulsuri - 50 Hz 100 Hz 50 cu 100 Hz
- are 3 posibilităţi de aplicare, regim :
- continuu - întrerupt ritmic - întrerupt aritmic
Mod de funcţionare
- face parte din clasa II de protecţie necesitînd izolaţie dublă a reţelei faţă de circuitul de
utilizare,
- necesită priză monofazată de 220 V
- instrument de măsurat pînă la 1,5 A, pentru bobina cervicală 0,2 A, pentru cea lombară
0,5 A
- bobinele se orientează spre NORD, capul spre Nord şi se scot prin partea superioară a
corpului (N este proximal, Sudul distal), liniile de forţă deplasîndu-se cranio-caudal (NS)
- bolnavul este aşezat în decubit dorsal, îmbrăcat, fără obiecte metalice, pe o canapea de
lemn
Avantaje
1.- nu contează conductibilitatea ţesutului şi rezistivitatea cutanată
2.- influenţează direct metabolismul celular şi energetica celulară
Are 3 forme principale
- continuă
- 50 Hz, - 100 Hz - 50-100 Hz (6 s 50 Hz + 6s 100 Hz)

- întreruptă ritmic
- 50 Hz - 3 s, 3 s pauză
- 100 Hz - 3 s, 100 Hz - 3 s pauză
- 50-100 Hz - 3 s 50 Hz + 3s pauză + 3s 100 Hz + 3 s pauză
întreruptă aritmic
- 50 Hz cu pauze variabile
- 100 Hz pusee variabile cu pauze variabile se succed aleator

84
- 50-100 Hz - 6s 50 Hz, 6s 100 Hz cu pauze variabile
3. 9 formule de aplicare (dependente de frecvenţă şi alternanţa frecvenţei)
4. alternarea a 2 frecvenţe, succesiunea continuă ritmic sau aritmic trenuri de impulse cu
pauze egale sau inegale - variaţia în timp nu determină acomodarea.
Mod de acţiune
1.- curent continuu nemodulat - efecte sedative, simpaticolice, trofotrope
2.- forme întrerupte
- stări de excitaţie - ergotrope - creşte tonusul simpatic
Bobina cervicală - se aplică general
- baroreceptori, chemoreceptori, zonele cu influenţe pe reflexogene, sinocarotidiană,
aortice, ganglion jugular al vagului, glomus carotidian (reglează aparatul cardiovascular şi
vascurativ)
Bobine localizatoare - segmentul aplicat
Intensităţi fixe - bobina cervicală 4 mT, cea lombară 2 mT, localizatoare 20-23 mT
Timp de acţiune al câmpului magnetic asupra organismului se indică după
- boală
- tip constituţional trofotrop tip A - microkinetic - seara
ergotrop - tip B - macrokinetic - dimineaţa
- starea de reactivitate
- bioritm.
Pot apare reacţii - cefalee, hiperemotivitate, insomnii, cenestopatii, tahicardii sau
somnolenţă, hipotensiune ortostatică, criestezii

Efecte fiziologice
- influenţează echilibrul ionic celular, modificând permeabilitatea membranelor celulare
- reacţii ergotrope - catobolice - eliberarea energiei celulare
- reacţii trofotrope - anabolice - de refacere a energiilor
cercetările histochimice şi experimentate pe animal au demonstrat acţiunea curentului
magnetic întrerupt sau continuu asupra metabolismului celular, aparatului cardiovascular,
excitabilităţii neuromusculare, sistemului nervos
1. forma de curent acţionează
întrerupt continuu cu
a.asupra metabolismului celular - efect anabolic, invers
- determină ieşirea K din celule
- creşterea glicozei, catobolismului proteic
- cresc grupările SH
- epuizarea vitaminei C
b. asupra glandelor endocrine
- creşte activitatea hipofizei tiroidei
- medulosuprarenalee
- creşte excreţia urinară de glucocorticoizi
85
- actovotatea catecolaminelor
- modificarea electroliţilor sanguini
c. excitabilitatea neuromusculară
- stimulează activitatea ATP-azei, aldobazei
musculare
- creşte contracţia muşchilor fazici xu 14ă
- influenţează amplitudinea traseului EMG
- reduce excitabilitatea patologică neuromusculară
d. asupra sistemului nervos central
- echilibrează procesele de excitaţie şi inhibiţie
corticală

Indicaţii
1. afecţiuni reumatismale - scade contracţia musculară, creşte pragul cortical la durere,
reduce inflamaţia
- reumatism degenerativ - b.cervicală + b.lombară
- 50 Hz continuu 4-8 ‘
- 50-100 Hz ritmic întrerupt 2-4’
- 100 Hz continuu 8-12’
- spondiloze - b.cervicală + b. localizatoare
- 50-100 Hz ritmic 4-8’
- 50 Hz continuu 8-10’
- poliartroze - 50 Hz continuu 4-6’
- 100 Hz continuu 8-12’
- gonartroză (artroza mîinilor)- b.lombară + 2 b. localizatoare
- 50 Hz aritmic 4’
- 100 Hz continuu 8’
- reumatism abarticular, PSH - b. cervicală + localizatoare
- 50 Hz continuu 2 ‘
- 50-100 Hz continuu 4-6’
- 100 Hz continuu 6-10’
- reumatism inflamator
- 50 Hz continuu 4‘
- 100 Hz continuu 8’
- reumatism cronic degenerativ
- 50 Hz continuu 4‘
- 50-100 Hz ritmic întrerupt 2-4’
- 100 Hz continuu 6-8’
2. sechele posttraumatice
- fracturi, plăgi, contuzii, entorse, rupturi musculoteninoase, algoneurodistrofie
- 50 Hz continuu 6-9 ‘ - 50 Hz continuu 6-9’
- 50-100 Hz continuu 12-24’ - 100 Hz continuu 3-6’
86
- 100 Hz continuu 8-12’ - 100 Hz continuu 12-18’
- 50 Hz ritmic întrerupt 6’
3.- boli neuropsihice, astenie anxioasă, distonii neurovegetative
- afecţiuni organice
- SN - sindromul spastic
- 50 Hz continuu 4-6 ‘
- 50-100 Hz continu 9’ 16-20 şedin7e
- 100 Hz continuu 4’-8’
- influenţarea formaţiei reticulare
- reechilibrează şi facilitează funcţia inhibitoare neuromotorie
- diminuează activitatea spastică şi stimulii anarhici
- restabilirea funcţiei de reciprocitate agonist - antagonist, de coor-donare a SN
- boli cardiovasculare - influenţează sistemul neurovegatativ
- boli vasculare periferice funcţionale
- afecţiuni respiratorii - astm bronşic, bronşită cronică
- afecţiuni digestive - boli ulceroase, gastrite, dismenoree, enterocolite, tulburări
funcţionale ale colonului
- afecţiiuni metabolice - gută, diabet
- afecţiuni genitale - tulburări funcţionale metroanexite, climax, preclimax
Contraindicaţii
- stări hemoragice - TBC pulmonar - boli infecţioase
- sarcină - pace-maker - neoplasme
- sindroame endocrine majore - boli de sânge, de sistem
- insuficienţă hepatică, renală - psihoze

2. CURENŢI DE MEDIE FRECVENŢĂ


TRATAMENTUL CU CURENŢI EXCITANŢI DIN DOMENIUL
MEDIEI FRECVENŢE
Noţiunea de curenţi de medie frecvenţă a fost introdusă în domeniul medicinii de
Gildemeister pentru curenţi alternativi de frecvenţe între cîteva mii de Hz pînă la 100000
Hz.
Wyss a delimitat aceste frecvenţe de la 1000 Hz la 100000 Hz. Se utilizează 5000-
10000 Hz = 5Kc - 10 Kc. La 5000 Hz durate perioadei =0,2 ms, la 10000 Hz durata
perioadei=0,1 ms.
Spre deosebire de domeniul joasei frecvenţe în care fiecare perioadă de curent cu
impulsuri este urmată de o excitaţie, la MF - peste 1000 Hz - este nevoie de efectul
sumatie, adică trebuie să treacă o serie de perioade de curenţi alternativi pînă se
declanşează o excitaţie.

87
Efecte fiziologice. Efecte Gildemeister
Deşi perioadele curentului sunt mai scurte decât perioada refractară absolută a
substratului de excitat şi nu ar trebui să mai aşteptăm răspuns, totuşi se mai exercită
acţiune de stimulare. Aceasta se poate produce după trecerea mai multor perioade, printr-
un proces de sumaţie temporară. Pentru aceasta este necesar ca curentul de MF să
depăşească un anumit prag de intensitate şi un anumit timp util (dependent de substratul
excitat). Timpul util este cu atât mai mic, cu cât intensitatea de excitaţie este mai mare.
Cu cât creşte frecvenţa curentului de MF, cu atât creşte şi numărul perioadelor
necesare pentru declanşarea unui potenţial de acţiune (acest efect nu creşte liniar,
continuu, ci cunoaşte 2 maxime ).
Stimularea prin curenţi de MF nu se mai poate realiza cu o singură perioadă, ci cu o
succesiune de perioade. Wyss a arătat că este indiferentă pentru realizarea stimulării
polaritatea primei jumătăţi de undă (relaţia dintre timpul de excitaţie şi intensitate, curba
I/T)
Există şi în domeniul MF, cu deosebirea că, curba de prag de excitabilitate
corespunzătoare unei intensităţi duble reobazei este mai mică decît la curenţii
rectangulari.
Negativarea primară locală
- la stimuli de MF cu intensitate subliminală, după trecerea unui anumit număr de
perioade, apare local o negativare primară exprimată de descreşterea potenţialului de
repaus a membranei excitabile. Negativarea dispare încet, lent, abia după întreruperea
curentului. Înălţimea platoului de negativare = 0,5 din înălţimea vîrfului potenţialului de
acţiune.

Acţiunea de excitaţie apolară (ambipolară) a curentului de MF


- în timpul excitaţiei cu MF când polii sunt aplicaţi simetric , ambii poli au acţiune egală şi
concomitentă, spre deosebire de curentul continuu şi alternativ de JF.

Pentru îndeplinirea acestui efect trebuiesc satisfăcute următoarele condiţii :


1.- formă exact simetrică a impulselor faţă de linia izoelectrică.

88
Nu are voie să apară componenţă de curent continuu.
2.- trebuie să fie modulat în amplitudine, să apară (în cadrul aceluiaşi tren de unde) lent şi
să dispară lent, după cîteva perioade de curent alternativ (bruscarea deschiderii şi
închiderii are acţiune paralizantă)

3.- curentul de MF trebuie să aibe o acţiune de anumită durată (D Fr) şi un anumit număr
de frecvenţe purtătoare a perioadelor de curent alternativ (minime) - dacă sunt prea scurte
dau efecte de excitaţie cu polaritate.
4.- frecvenţa curenţilor trebuie să fie peste 1000 Hz - 1,2,3,4 sunt condiţii necesare şi
obligatorii
5.- trenuri de impulse intercalate cu pauze
Avantajele fiziologice ale curenţilor de MF
- sunt mai adecvaţi experimentelor de excitaţie pe SNC, permit excitarea concomitentă a
mai multor zone de pe creer (independent) şi înregistrarea concomitentă a răspunsului la
excitaţie
- permit obţinerea unei excitaţii adecvate, transversale prin nerv - muşchi
- blochează reversibil conductibilitatea nervoasă
- rezistivitatea cutanată la medie frecvenţă este mult mai mică decît la joasă frecvenţă,
aceasta permite aplicaţii cu :
- intensităţi mari, nedureroase
- penetraţie mare în ţesuturi, diminuă riscurile efectelor electrolitice şi pericolul de
arsură
Acţiunea stimulatoare a MF asupra musculaturii scheletice
- contracţia musculară puternică şi reversibilă - e mai suportabilă decât contracţia produsă
de joasa frecvenţă - 2500-500 Hz, ar fi deosebit de avantajoasă pentru producerea de
contracţii musculare.

89
Djourno a arătat că la frecvenţa de 6000 - 8000 Hz, există o disociere între pragul
contracţiei musculare tetanice şi pragul dureros, pragul de contracţie rămânând evident
sub cel dureros şi contracţia tetanică fiind declanşată fără dureri.
Acţiune analgetică - efectul de acoperire Lulies
Acţiune hiperemiantă - prin eliberare de substanţe vaso-active
Acţiuni resorbtive şi decontracturante - miorelaxant
Efecte tofice
Efecte pe structuri - vegetative
Trenuri de impulsuri
- pot fi intercalate cu pauze de joasă frecvenţă
- se pot supramodula în amplitudine - creşterea şi descreşterea intensităţii trenurilor de
unde succesive

trenurile de unde supramodulate pot fi modulate sau nu


- există raporturi bine stabilite între pauze şi durata trenurilor de unde
1 / 1, 1 / 2
- curenţii de MF pot fi redresaţi, păstrând numai semiundele pozitive, astfel având
polaritate şi permiţând ionizări
Acţiunea asupra nervilor senzitivi
MF poate fi aplicată la intensităţi mari în profunzimea ţesuturilor, fără a fi excitaţi
nervii cutanaţi sau receptori.
La densităţi mari de curent apare numai o senzaţie de furnicătură.
Uşoare senzaţii se percep numai la închiderea circuitului :
- la intensităţi de prag - numai o senzaţie de furnicătură
- la intensităţi mai mari - senzaţie de pişcături. Ele dispar după câtva timp, cu toate că
curentul continuă să treacă
- la intensităţi mari - senzaţie relativ neplăcută de crampă
Moduri şi posibilităţi de aplicare
Modularea de amplitudine cu un singur curent
- modularea în amplitudine internă - spectrală de aparat AMPLIPULS
- modularea în amplitudine externă - prin cuplarea cu un aparat de joasă frecvenţă
Curent interferenţial (Nemec)
Curent interferenţial - rezultă din 2 circuite de MF cu un decalaj de frecvenţă între
ele (de 100 Hz). Efectul terapeutic optim se realizează la locul de intersectare în ţesuturi.

90
În general, după trecerea curentului de MF prin ţesuturi, scade efectul de stimulare
asupra nervilor, muşchilor, receptorilor, apărând acomodarea. Pentru a menţine acţiunea
de stimulare este necesar să închidem şi să deschidem continuu circuitul curenţilor.
Aceasta se poate realiza folosind 2 curenţi de MF cu frecvenţă decalată şi cu impedanţa
comună. Cele 2 circuite se aşează în aşa fel încât suprapunerea cîmpurilor electrice să fie
la nivelul locului bolnav (aşezarea tetrapolară a electrozilor).În general la aceste aparate
un curent funcţionează cu o frecvenţă de 4000 Hz, celălalt cu 3900 Hz.
La locul de încrucişare a celor 2 curenţi se realizează o stimulare cu impulse
modulate în amplitudine. Frecvenţa rezultată prin interferenţă corespunde diferenţei
asimetriei de frecvenţă dintre cei 2 curenţi de MF, deci, un curent de joasă frecvenţă cu
aspect vectorial (N=0,1-100) cu caracter explorator endrogen.
Prin această interferenţă
- se evită stimularea polară
- se evită apariţia acomodării.Această modulare are importanţă deosebită numai pentru
realizarea undei de acoperire a MF, astfel înpiedicându-se fenomenul de acomodare
- se câştigă o acţiune de profunzime prin caracter de penetraţie mare la o impedanţă
scăzută - la curenţii de frecvenţă mai mari cum sunt cei de MF faţă de cei de JF
- joasa frecvenţă obţinută permite modulări de intensitate cu acţiune stimulatorie sau
analgetică
Efectele curentului interferenţial (numai pentru muşchi sănătoşi)
1. la frecvenţe mici - sub 10 ritm de frecvenţă - efect excitomotor - la muşchii striaţi normali
2. la frecvenţe medii - 12-35 Hz şi intensitate subliminară
- efect decontracturant
- efect vasomotor (vasculotrofic)
- stimulare a vagului
3. la frecvenţe rapide - 80-100 Hz - analgetic.
Pentru a putea acţiona pe muşchi (cu nervul lezat) există dispozitive în aparate care
modulează intensităţile trenurilor realizând caractere exponenţiale ale trenurilor de oscilaţii
:
1. MUTTOR
- curent de MF redresat sub forma unui impuls cu frecvenţă de 4000 Hz cu polaritate
mutată periodic - cu ritm de frecvenţă de 1-100 Hz
- la frecvenţe mai înalte, spre 100 Hz - este analgetic
- la frecvenţe mai lente (în jur de 50 Hz) - efect excitomotor pe fibrele musculare
sănătoase
- la frecvenţe şi mai lente (spre 1 Hz) - efect excitomotor pe muşchii striaţi cu cronaxie
uşor crescută, adică cronaxie de 0,14-0,32
2.ROTOR
- suprapunere de 2 curenţi de JF izolaţi asemănători, cu decalaj de fază de 90 dau
impulsuri triunghiulare sau transversale
cu frecvenţă reglabilă între 1-100 Hz. Frecvenţele apropiate de 1 au efecte excitomotorii
- curenţii exponenţiali cu pantă lentă excită şi sistemul simpatic
91
Spectrul
- aparatul este prevăzut cu un sistem care modifică automat frecvenţele din gama 1-100
Hz pentru a preveni şi împiedica acomodarea. În 15 secunde este parcursă distanţa între
1-100 Hz
Gama : - 0-10 excitomotor - 0 - 100 analgetic
- sunt alte aparate care permit şi spectre în alte game diferite (30-40 Hz)
Salve
- 2 curenţi de MF redresaţi şi modulaţi. Poate fi folosit şi spectru şi manual
EFECTE
1. Excitomotor pe musculatura striată (cu 3 grupe de cronaxie)
- şi în acelaşi muşchi sunt fibre musculare în excitabilitate şi conaxie diferită, frecvenţele
largi excită toate fivrele, cu particularităţile lor electroexcitabile diferite.
- curentul interferenţial acţionează numai pe muşchii sănătoşi, musculatura afectată
neurogen poate fi abordată cu MUTTOR şi ROTOR.
2. Vasculotrofic
- acţiune - directă pe vase - direct pe musculatura netedă a vaselor
- indirect pe structura neurogenă a vaselor
- indirectă - prin gimnastică musculară, realizată de efectul excitomotor
muscular. Sunt contracţii line, fiziologice, este indicat în atrofii musculare funcţionale
3. Analgetic - modifică percepţia dureroasă prin modificarea excitabilităţii
dureroase dar şi prin combatearea hipoxiilor generatoare de durere
Notă - În aceeaşi şedinţă se pot aplica formule - antialgice, excitomotorii şi
decontractante cu frecvenţă mijlocie de 12-35 Hz.
4. Excitomotor pe musculatura netedă
- direct cu MUTTOR
- indirect - cu orice formulă de interferenţial, pe dermatoame, miotoame, ganglioni
vegetativi, paravertebrali, lanţ simpatic, ganglion stelat
Aparatură
- NEMEC a realizat primele aparate ‘ENDOGENES’. Acesta avea inconveniente - s-a
eliminat suprapunerea interferenţei dereglate, a dus la trecerea curentului MF fără dureri
prin piele şi ajungerea mai în profunzime a curentului.
- Impedanţa pielii - la 4000 Hz - 41,6, la 650 Hz - 3,200
- alte aparate - Nemectrody Interferator, în România interdin, interfrem.
1. Curenţii de medie frecvenţă aplicaţi simetric ambii poli de stimulare au acţiune egală
deoarece trebuie respectate următoarele condiţii :
- forma simetrică
- variaţia de amplitudine lentă
- durata de acţiune suficientă
Toleranţa e scăzută asupra nervilor senzitivi a excitaiei datorită impedanţei pielii care la
medie frecvenţă (5000 Hz) este 32 ohmi, spre deosebire de joasa frecvenţă (50 Hz) unde
au valoare de 3200 ohmi ceea ce permite o aplicare nedureroasă, la intensităţi mari,
penetraţie mare în ţesuturile profunde.
92
Tehnica de aplicare
1. stabilă (statică) - electrozi placă de 50 cm2 - 200 cm2, învelişuri umede , textură
sintetică, cabluri, curenţii să se încrucişeze în mijlocul zonei . Electrozii pot fi sub formă de
perniţe cu 2-4 electrozi sau ventuze cu vacum cu subpresiune realizată la 0,4 kg/m2 la
manometru prin mecanism vid - aspiraţie. Tehnica stabilă are 2 aplicaţii
1.- plană cu 2 circuite
2.- spaţială (interferenţă stereo) intervenind al 3-lea circuit prin 3 electrozi pe un suport de
material plastic - electrod stelat. Există 2 sisteme electronice
a. vector interferenţial, roteşte cu 45 în sensul acelor de ceasornic şi invers în 2-3 s -
excitare siccesivă cu amplitudine maximă
b. interferenţă dinamică - roteşte la fiecare perioadă de interferenţă cu 360 sectorul de
interferenţă
3.- cinetică - electrozi mănuşă (palmari) asistentul fiind conectat la un circuit - procedură
de electrokineziterapie. Are un efect dinamic, nu există direcţii preferenţiale de excitaţie
maximă,
Frecvenţele de aplicare pot fi
a. constante - 100 Hz - efect analgetic de scurtă durată - inhibă hipertonia simpatică,
înlătură disfuncţiile vegetative. Se recomandă în angine, tahicardii paroxistice, constipaţii,
dismenareea
- 1-10 Hz - efect excitomotor pentru obţinerea contracturii pe
musculatura hipotonă
b. frecvenţe variabile (modulaţii)
- 90-100 Hz analgezic
- 0-10 Hz - acţiune excitantă asupra nervilor motori, gimnastica musculară - hipotonii de
inactivitate, redori, constipaţii acute, imobilizări prelungite
- 0-100 Hz - interval de 15 s alternanţă ritmică a efectelor inhibitorii şi excitatorii (relaxare
cu stimulare tisulară) în : algoneurodistrofie, tulburări trofice tisulare.
Efectele fiziologice ale curenţilor de medie frecvenţă se pot rezuma astfel :
- excitomotor pe musculatura striată pe muşchii neuroinervaşi
- efect decontracturant
- efect vasculotrofic, hiperemiant, rezorbtiv prin 2 feluri
a. direct pe vase, musculatura netedă
b. indirect pe structuri neurovegetative vasculare
- efect electromagnetic (modifică percepţia dureroasă prin devierea excitabilităţii, combate
hipoxia)
- efect excitomotor pe musculatura netedă 12-35 Hz (indirect dermatomial, pe ganglionii
vegetativi paravertebrali, ganglionul stelat, lanţ simpatic)
Frecvenţa - sub 10 Hz - excitomotor muşchi striaţi
- 12-35 Hz - miorelaxant, vasculotrofic
- 80-100 Hz - analgetic
Durata şedinţelor - 6-8 - 5’-20’ (electrozi cu placă)
- 12 şedinţe 10’ (electrozi cu ventuze)
93
În Germania, EDEL a creat un aparat de cercetare care pe lângă curenţii
interferenţiali realizează şi 2 feluri de curenţi de MF, modulaţi în amplitudine, unul cu
modulaţie internă, altul cu modulaţie externă şi care poate lucra pe 3 frecvenţe diferite.
Frecvenţele de aplicare a curenţilor interferenţiali pot fi :
- frecvenţe constante în tot timpul tratamentului
- frecvenţe variabile ritmic, cu spectru de frecvenţe variabile cuprinse în zona 1-100 Hz, în
funcţie de diferenţa celor 2 forme ce curenţi de MF de bază.
La aparatul cu un singur curent de MF se variază amplitudinea curentului în ritm de
JF.
Curentul cu impulse de MF modulat în intensitate şi durată în funcţie de curentul de
JF a cărui parametri îi putem varia în funcţie de necesităţile terapeutice.
Se evită astfel procesul de acomodare.
Modularea curentului de MF se poate realiza prin 2 posibilităţi :
- Intern - automat parametrii impulsurilor stabiliţi în prelabil prin intermediul unui oscilator
- Extern - printr-un aparat de JF cuplat cu aparatul de MF - generator.
Au fost imaginate diferite aparate de stimulare cu curenţi de MF care generează
curenţi cu diferite game de frecvenţă în funcţie de aparat (20000 Hz, 4000 Hz, 5000 Hz) cu
o intensitate pînă la 50 mA, durata stimulului de 0,5-0,1 ms.
Succesiunile de stimuli de MF şi JF pot fi variate în forma lor prin modificarea
profunzimii modulaţiei, cu cât profunzimea modulării este mai mare, cu atât stimularea

este mai puternică (modulare MF şi JF se numeşte  ) curent monodinamic cu diferite


frecvenţe şi modulare de amplitudine.

În afară de aceasta, aparatul mai realizează 3 forme de curenţi diadinamici - ,


,  H, în care alternează diferitele game de frecvenţe modulate şi fixe cu durata
impulsurilor variind între 1 şi 5 secunde.
Analgezie - 10 Kc, merge la musculatura netedă, profundă
1. MFPură - analgezică - este constantă frecvenţa şi intensitatea

2.MFR

94
3. PS

4. PSR
- la 5000 frecvenţă - trenuri ca să fie 2500 trenuri la 1 sec., are de la 500-0,1.Numărul de
trenuri de PS în 1 sec.îÎn aceste condiţii trenurile de PS durează mai mult şi nu mai este
aşa analgetic

Forma cea mai analgezică - 100-500 Hz cu media de 200.


Şi MPF şi PS se pot redresa.
Excitomotor - 5 Kc - rămâne mai la suprafaţă - acţiune predilectă asupra
musculaturii striate
1. PL - trenurile scurte 1-4 sec. - puţin excitomotorii. Trenurile lungi 4-10
1-10 sec

95
sec. mult excitomotorii. PL mai lungă acţionează foarte bine ca pompă musculară
vasculară - încărcare.
În timpul trenului este suspendată circulaţia şi metabolismul. Variind pauzele
influenţează caracterul excitomotor. Raportul 1 / 1 e mai excitomotor, raportul 1 / 2
încărcare mai mică, refacere mai lungă

2. Supramodulară PS în PL
- mai excitomotor - rărim trenurile de PS în trenul de PL (10 PS în PL - 6-8 sau 10 sec.)
- mai excitomotor - lungim trenul de PL de la 4’’-6’’ la 10’’ sau dăm 5 Kc
Modularea şi supramodularea
1. În PS - succedarea ţesuturilor şi a pauzelor, cu viteze mari - 20-50-100-200 Hz
frecvenţă, etc. Forma trenurilor este exponenţială.
2. în PL - durata modulării este de 1-5 s (un tren) pînă la 10 s
- raportul dintre trenuri şi pauze este 1 / 1, 1 / 2
- durata de creştere a pantei de modulare
Ex. Nu este obligatoriu să fie cu modulări în amplitudine. Se poate lucra supramodulat cu
oscilaţii în cadrul aceluiaş tren, de aceeaşi amplitudine.
Modulare triunghiulară cu durata trenului + pauza = 2s şi a creşterii pantei de 0,5s

0,5

P=1s

T=1s
Durata totală = 2 s cu RAP 1 / 1

Modulare trapezoidală cu durata trenului + pauza = 4 s şi a creşterii pantei de 0,5s

1s

0,5 0,5
pauza

2s

T=2s
Durata totală = 4 s cu RAP 1 / 1

96
Curenţii dublu modulaţi (supramodulaţi) în PS şi PL
- modulaţi în PS de 50 Hz şi supramodulat în PL
- modularea de PS se grevează pe modularea de PL (mai lungă)
- efectele analgetice date de PS sunt acoperite de PL

pauză

50 succesiuni

50 succesiuni de trenuri în PS într-un tren de PL; PL de lungime variabilă, cît vrem să


dăm :
- 1-4 - mai puţin excitant
- 4-10 mai excitant
Redresarea - se poate da şi formula redresată, care anulează undele negative ale
curentului sinusoidal, efect mai analgetic şi vasodilatator
Efecte fiziologice şi terapeutice
1. Excitomotor
- MF modulat în PL la frecvenţe potrivite - trenuri de unde la intervale mari, de 1 sec.
- Supramodulaţi 50 PS de 50 în PL
- Interferenţiali cu frecvenţa de 1-10 Hz
Tehnica de lucru cu MF modulat în PL - durata de modulaţie se creşte progresiv
pînă la 3 s la musculatura striată, la început cu raport 1/2 / pauză apoi 1/1/pauză . Pentru
musculatura netedă modularea va fi crescută mai lent 3-5 s şi mai lungă cu raport 1/1
2. Analgetic - se produce prin modificarea pragului de excitabilitate (scade excitabilitatea)
Forme amalgetice - MFP(ură)
- MFR(edresată) la care se pot adăuga şi ionizări
- MFM(odulată în PS - frecvenţa 50-500 Hz
- Interferenţiali cu frecvenţa apropiată de 100 Hz
Efecte derivate
3. Trofice - MFR de 10 kilociclii (Kc)
- MFR trofice prin acţiune pe circulaţia musculară
În tratament se începe cu MFPR 5’ pentru a se asigura o bună troficitate musculară
4. Vasodilatator - MFP
5. Spasmolitic - miorelaxant
6. Pe structuri vegetative
Indicaţii
1. afecţiunile aparatului locomotor - stări posttraumatice, entorse, nevralgii, nevrite
2. afecţiuni vasculare - periferice, celulite, edeme
3. afecţiuni ginecologice - antalgice, resorbţie, spasmolitice
4. organe interne - hepatite, pancreatite, gastrite, distonii funcţionale, atonii intestinale

97
5. afecţiuni reno-urinare - tulburări ale secreţiei urinare, retenţii, hipertrofii de prostată,
stări disfunc7ionale postoperatorii
Contraindicaţii
- afecţiuni febrile, TBC activ, neoplazii, stări inflamatorii purulente

3. CURENŢI DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ TERAPIA DE


ÎNALTĂ FRECVENŢĂ
Cuprinde aplicarea predominentă a undelor scurte, decametrice cu frecvenţă 27,12
MHz şi  - 11,06 mm
Caracteristici dinstinctive ale CIFr (curenţilor de înaltă frecvenţă)
a. nu au acţiune electrolitică şi electrochimică
b. nu provoacă excitaţie neuromusculară, La frecvenţa înaltă durata stimulului este sub
0,01 ms şi nu poate provoca excitaţie nervoasă
c. au efecte calorice de profunzime (fără a produce leziuni cutanate). Permit intensităţi
mari (Amperi)
d. pot trece mai uşor prin corpuri izolante (dielectrice) şi prin intermediul straturilor de aer
izolaţi (metoda câmpului condensator) sau de câmp solenoid (inductor) sau prin emiţători
la distanţă (unde decimetrice şi microunde). Penetraţia creşte odată cu creşterea
frecvenţei.
e. acţiunea de bază este asigurată de efecte termoterapice. Sunt proceduri de profunzime.
În 1925 - primul care a folosit în terapie undele scurte a fost Schliephake, la 1946-1947
Krusensti şi colab. a introdus în terapie microundele (în SUA). În 1959 au fost acceptate
pentru terapie undele decimetrice 69 cm (434 MHz).
f. tegumentul se comportă ca o capacitate - curentul trece prin piele fără să o încălzească
şi ca o rezistenţă încălzeşte pielea la o frecvenţă mai mică.
Cercetările biofizice de bază ale procesului fizic al transformării şi transferului de
energie între câmpul electric şi magnetic - pe de o parte - şi comportamentul ţesuturilor -
pe de altă parte au dus la următoarele concluzii :
- dependenţa de frecvenţă a transferului de energie, de la domeniul de frecvenţă al
sunetului la undele decimetrice
- dependenţa transferului de căldură de constantele electrice şi mecanice ale
substanţelor tisulare, de ex. : consistenţa dielectrică şi conductibilitatea
Procesele ce se petrec în dielectric sunt tributare teoriei dielectricului neomogen
(Maxwell - Wagner) şi teoriei dipolului (Debye)
I. Ţesuturile umane sunt circuite bioelectrice neomogene stratificate complex,
atât macro cât şi microscopic.
Ţesuturile se compun din lichide bune conductoare electric delimitate de membrane
şi alte elemente structurale rău conductoare.
Proteinele, substanţe fundamentale biologic, posedă molecule polare. Acestea,
plasate în câmpul electric au mişcări oscilatorii, ritmice, în funcţie de frecvenţă (teoria

98
dipolului). Prin aceste mişcări se absoarbe din câmpul electric energie, care prin frecare se
transformă în căldură.
Teoria lui Maxwell susţine că în medii stratificate apar curenţi de conducţie şi de
deplasare concomitenţi, la suprafaţa de delimitare (dintre straturi) se realizează potenţiale
energetice.
Curentul de înaltă frecvenţă străbate mediul sanguin - elementele figurate
(hematiile) ce comportă ca legături în serie de cîte 2 condensatori în care : mediul
intracelular este bun conductor (RI) iar membrana celulară caracter izolant de rezistenţă
chimică (Cm) astfel: Cm-Ri-Cm.
Curentul de înaltă frecvenţă trece prin ser ca şi curent de conducţie, iar prin
membrană ca un curent de deplasare (nu consumă multă energie).
În zona undelor metrice (11 m - unde scurte) predomină Dispersia de tip Maxwell-
Wagner la nivelul elementelor structurale din ţesuturi.
În zona undelor decimetrice şi centimetrice însă predomină dispersia polară
conform teoriei dipolului lui Debye.
În zonele undelor lungi de 300 m ca la diatermie, nu mai este posibilă trecerea
capacitivă, din această cauză electrozii trebuie aplicaţi direct pe piele, elementul trecând
numai prin ţesuturile bune conductoare.
II. Teoria dipolului a lui Debye explică procesul primar fizic al curenţilor de înaltă
frecvenţă din zona undelor decimetrice şi centimetrice.
Moleculele polare din mediul biologic reprezintă mici dipoli electrici ce efectuează
mişcări oscilatorii în cîmpul electric de înaltă frecvenţă; datorită frecării energia de oscilaţie
a acestora se transformă în căldură. Această încălzire a ţesuturilor este folosită în scop
terapeutic.
Acţiunea fiziologică a căldurii
1. Creşte metabolismul - creşte necesarul de oxigen şi de substrat nutritiv, creşte
catabolismul.
2. Activarea circulaţiei (hiperemie activă) - acţiune :
- directă (vasodilataţie capilară arterială)
- reflexă (eliberare de substanţe vasoactive)
- generală cu scăderea TA
3. Acţiune asupra sistemului nervos
- central - sedativ, analgetic - periferic - creşte viteza de conducere
4. Asupra muşchilor - miorelaxantă
5. Creşte acţiunea imunologică - îmbunătăţeşte circulaţia, creşte fagocitoza
6. Acţiune asupra glandelor endocrine -
Efectul caloric se produce
1. Local 2. prin transmitere
3. General (când se aplică cantităţi mari de energie).
Efectul terapeutic al căldurii
1. Hiperemizant 2. Analgetic
3. Miorelaxant 4. Activarea metabolismului
99
Acţiunea complexă ce rezultă din aceste efecte subliniază indicaţiile terapeutice :
pentru procesele inflamatorii subacute şi cronice, posttraumatice, etc. Rolul hotărâtor îl
joacă Doza aplicată, care condiţionează efecte favorabile sau nefavorabile în funcţie de
corectitudinea parametrilor aleşi.
Contraindicaţii
- căldura activează procesul patologic
- hemoragii, tromboflebite acute, tromboze
- TBC
- tumori maligne, metastaze
- graviditatea, menstruaţia
- corp străin metalic, pace-makers
- arteriopatii grave, avansate
- dacă individul nu are sensibilitate la căldură

3.1. TRATAMENTUL CU UNDE SCURTE


Cea mai veche procedură în terapia cu înaltă frecvenţă. Este foarte răspândită.
Parametrii pe care trebuie să-i cuprindă orice prescripţie cu unde scurte :
a. Metoda de aplicare (în câmp condensator, solenoid, monodă, minodă, diplodă)
b. Electrozii
- felul -distanţa 3-4 cm
- mărimea dă cantităţi de energie. Trebuie să depăşească zona de tratat
- poziţia - evitarea concentrării de câmp
c. Intensitatea - în trepte de dozaj - după Schlierhake - sau în Watti (dozajul se face
progresiv de la o zi la alta şi se apreciază şi subiectiv)
d. Durata şedinţei - mai scurte în procese acute
- mai lungi în procese cronice
e. Numărul total al şedinţelor - la început zilnic, apoi la 2 zile
f. Intervalul dintre tratamente
Bazele biofizice ale tratamentului cu unde scurte
denumirea este inadecvată (este potrivită pentru microunde). Corect ar fi diatermie
cu unde scurte.
Energia curentului de înaltă frecvenţă este de 11,06 cm, este transmisă corpului
prin 2 moduri

I. metoda în câmp condensator


Circuit generator - aparatul
Circuit rezonator - realizat de electrozi în care se află introdus pacientul.
Segmentul de tratat este în interiorul câmpului condensator şi formează împreună
cu materialul izolant ce-l separă de electrod (aer) - un dielectric care are pierdere
energetică de tip ohmic.

100
În acest dielectric, curentul electric trece parţial ca şi curent de conducţie şi parţial
ca şi curent de deplasare. În interiorul dielectricului, curentul se transformă în căldură.
Echilibrarea rezonanţei între curentul generator cu tuburi electrodice - lămpi) şi cel
rezonator (dielectricul) le facem cu ajutorul unui condensator variabil, care la aparatele
moderne funcţionează automat.
Tranformarea energiei de înaltă frecvenţă în căldură (în ţesuturi) e determinată de :
- constanta dielectrică (, conductibilitatea electrică - K-,ro rezistenţa specifică.) e = ro
- aşezarea geometrică a diferitelor straturi de ţesuturi.
Acestea pot fi aşezate în serie, în paralel sau în stratificaţii complexe.
Transformarea energiei electrice în căldură se face pe baza legii lui Joule :
U2
Q=UxIxt=I xRxt= 2
 t în care :
R
Q - cantitatea de căldură produsă
I - intensitatea ce se scurge prin R
U - căderea tensiunii pr rezistenţa R - conductibilitate
t - timpul scurgerii curentului
Dintre constante, hotărâtoare este rezistenţa electrică sau respectiv valoarea
concentraţiei electrice care determină transformarea energiei electrice în căldură. Este
valabilă legea lui Ohm,
U
I= = constant.
R
Rezistenţa totală electrică a segmentului de tratat este alcătuită din suma
rezistenţelor diferitelor straturi. Constanţa dielectrică participă indirect la aceasta, ceea ce
ne arată în ce măsură trece curentul prin ţesuturi sub formă de curent de deplasare, ce nu
produce căldură.
a.La anumite game de frecvenţă şi în raport cu de constanţa dielectrică , a
diferitelor ţesuturi, valorile rezistenţei specifice e ale ţesuturilor variază : cele bogate în apă
şi proteine 20 g % ca muşchii şi organele interne, au rezistenţa mai mică decât grăsimea
şi măduva osoasă.
- grăsimea având o rezistenţă de 10 ori mai mare, se încălzeşte mult mai puternic. Ea are
o conductibilitate electrică rea invers ca la ţesutul muscular
- prin muşchi şi organele interne - care au o constanţă dielectrică mare, energia de înaltă
frecvenţă trece ca un curent de deplasare, fără a produce căldură
- pe măsură ce frecvenţa curentului aplicat creşte, se remarcă o tendinţă de scădere a
rezistenţei electrice şi a constantei dielectrice (valabil pentru ambele grupe de ţesuturi, şi
cele bune conductoare şi cele rău conductoare)
- din punct de vedere microscopic, interiorul şi exteriorul celulelor se încălzesc aproximativ
în aceeaşi măsură, deoarece au constante electrice apropriate.
- coeficientul de încălzire pe unitatea de volum ţesut gras raportată la acelaş coeficient pe
ţesut muscular la metoda de aplicare în câmp condensator - este întotdeauna 10/1
(distanţa foarte importantă).

101
Dacă dorim încălzirea profundă a ţesuturilor şi evitarea încălzirii straturilor cu ţesut
gras la aplicaţiile cu unde scurte trebuie să mărim distanţa dintre electrozi şi suprafaţa
corporală.
Distanţa mică dintre electrozi şi piele duce la dispersie mică a liniilor câmpului
magnetic şi încălzire în suprafaţă.
Prin creşterea distanţei (la 3-4 cm) dintre electrozi şi piele avem posibilitatea de a
omogeniza parţial câmpul electric şi a-l concentra cu o încălzire mai omogenă a
ţesuturilor, inclusiv a celor din profunzime, deoarece energia pierdută în ţesutul gras
subcutanat este mai mică.
În această terapie nu există posibilitatea concentrării câmpului. Excepţie - efectele
de vârf, la care concentraţia câmpului încălzesc proeminenţele care devin rezistente.
Concluzii
Aplicaţiile de unde scurte în condensator reprezintă metoda cea mai bună pentru
onţinerea unei încălziri relative de profunzime dacă se respectă regula distanţei, fără să fie
mai mare de 3-4 cm. În profunzime, prin curent de conducţie, energia de înaltă frecvenţă
se transformă în căldură.
Pielea şi ţesutul gras subcutanat se încălzesc întotdeauna mai puternic decât
musculatura subiacentă.
Pentru încălzirea preferenţială a musculaturii, câmpul condensator nu este potrivit
şi se recurge la metoda câmpului Solenoid, a undelor decimetrice de 69 cm a
microundelor (de 12,25 cm).
II. metoda în câmp solenoid
A fost studiată din 1934 de Herrimann, Holmquert, Kowarschik.
Energia este transmisă printr-o bobină spirală. Câmpul acesteia provoacă o inducţie
electromagnetică, transmisă segmentului de tratat. În câmpul de tratat ce apare în jurul
salenoidului predomină câmpul magnetic faţă de cel electric. Câmpul magnetic rezultat,
induce în segmentul tratat o forţă electromagnetică care dă naştere la curenţi turbionari cu
deplasare circulară. Aceştia se transformă în căldură prin efectul Joule (curenţi Foucault -
curenţii de conducţie care iau naştere prin inducţie în conductori situaţi în câmp magnetic
variabil). Încălzesc mai adecvat în profunzime decât câmpul condensator. Importanţa în
penetraţia undelor este conductibilitatea : muşchii şi organele au conductibilitate bună, se
încălzesc mai mult ca pielea şi ţesutul gras.
Energia calorică se realizează mai ales în straturile superficiale ale musculaturii. La
straturile de grăsime mai mari încălzirea este mai mică. Încălzirea este maximă în
straturile a căror grosime adipoasă nu depăşeşte 3-4 cm (dar ajunge până la 8 cm unde
cantitatea de căldură e mai mică).
Tehnică
- un cablu salenoid
- cu dipol - 2 bobine aranjate în 2 planuri ce formează un diedru
- cu manodă - cu diametru de 14 cm
- cu minodă - cu diametru de 5,5 cm.

102
Încălzirea în câmp inductor este mai avantajoasă, curentul trecând uşor prin
grăsime şi încălzindu-se bine masa musculară, pînă la un raport 1/1.
Aparatura pentru tratament cu unde scurte
În circuitul generator sau primar se realizează oscilaţiile electromagnetice de înaltă
frecvenţă, neamortizate, ce sunt aplicate pentru tratament cu ajutorul circuitelor de oscilaţii
ce se compun dintr-o bobină şi un condensator. Oscilaţiile neamortizate se realizează cu
ajutorul tuburilor electronice sau cu tranzistori.
Înalta frecvenţă în circuitul de oscilaţie este transmisă printr-o altă bobină ce se află
în rezonanţă cu bobina circuitului generator. La aparatele moderne, rezonanţa se face
automat, dozajul se fave în waţi, care arată voltajul din circuitul bobinorulu. Puterea
aparatului de măsoară în Waţi.
Aparatura - TUR kW4, ELMED, “RECOTHERM” superautomatic
- ULTRATHERM - 608
Electrozii pentru tratament în câmp condensator sunt electrozi rigizi de sticlă
(Schliphake). Se mai numesc electrozi cu strat intermediar (de aer) sau de la distanţă.
Sunt fixaţi la braţele aparatului, au posibilităţi de reglare a distanţei prin diviziuni ce
corespund la o diatanţă de aproximativ 3 cm (adică câte 0,5 cm pentru fiecare diviziune).
Dimensiunile electrozilor (RDG): 40, 85, 130, 170 mm.
Electrozi speciali : intravaginal, intrarectal pentru furunculi, hidrosadenită, masca
Bergonier.
Electrozi flexibili : dite metalice în teci de cauciuc cu dimensiuni de 10/16, 14/20,
20/30 cm. Aceştia se îmbracă în electrozi de pâslă, mai mari decât dimensiunile
electrozilor flexibili propriu zişi.
Tehnica de tratament
Alegerea electrodului adecvat
1. Mărimea electrodului adecvat - va fi aleasă în funcăie de zona de tratat pe care
trebuie să o depăşească uşor. Sunt preferabili electrozii mai mari decât cei mai mici.
Pentru tratament la trunchi se aleg electrozi de 17 cm. La extremităţi trebuie să fie
ceva mai mari decât diametrul segmentului. De obicei electrozii sunt de aceiaşi mărime.
Pentru scopuri speciale cel mic devine activ, când are aceeaşi distanţă faţă de segment.
2. Distanţa electrod-piele : 2 cm, realizează o încălzire superficială iar la distanţa de
2-4 cm o încălzire profundă. Aşezarea oblică a electrozilor duce la o concentrare a
câmpului în zone apropiate (aspect de oblicitate). Zonele ascuţite determină efectul de vârf
cu încălzire mai importantă la acest nivel. Pentru a evita acest efect, se îndepărtează
electrozii.
3. Poziţia electrozilor este condiţionată de zona de aplicare :
- flux traunsversal - pe articulaţie
- flux longitudinal - la membre, spate, trunchi
- flux în unghi drept
Pentru evitarea concentrării cîmpului, între genunchi se pune pâslă. Trebuie
îndepărtaţi corpii metalici din zona tratată. Tehnica electrozilor în câmp solenoid este o
metodă de tratat unipolară. La aplicaţia cu monodă distanţa de tegument la câţiva mm.
103
Reguli de tratament cu unde scurte
- pregătirea pacientului - să nu prezinte metale, materiale plastice şi tulburări de
sensibilitate în zona de tratat
- să i se explice pacientului ce trebuie să simtă
- se îndepărtează metalele, îmbrăcămintea unsă, alifiile
- atenţie la pace-macke
- să nu atingă cablurile, să nu se culce pe cabluri
- poziţie relaxantă pentru pacient
- înainte şi după tratament se controlează pielea
- dozarea intensităţii tratamentului în funcţie de boală, stadiul bolii, reactivitatea pacientului
se face progresiv, de la zi la zi şi în funcţie de sensibilitatea subiectivă
- Stadiul acut - doze mici 1-2, 1-5 minute, în serii scurte, zilnic sau la 2 zile
- Stadiul cronic - doze mari, 3-4 timp prelungit, 20 minute sau mai mult, 2-3 săptămâni, 12
şedinţe. La început se creşte progresiv timpul.
Fiecare dozare a şedinţelor următoare este condiţionată de favorabilă după
şedinţele premergătoare.
- dozele (după Schliphake)
Doza I - sub pragul excitabilităţii termice
Doza II - căldură abia perceptibilă
Doza III - senzaţie de căldură evidentă, plăcută
Doza IV - senzaţie de căldură puternică
Dozele variază în funcţie de regiune, de mărimea electrozilor, de distanţa
electrozilor.
Au fost schematizate diferite prescripţii terapeutice cu undele scurte în doze şi
durată, în funcţie de mărimea regiunii electrozilor şi distanţa faţă de tegument.

3.2. TERAPIA DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ PULSATILĂ


Aparatul Diapulse are frecvenţa de 27,12 Magacicli,  = 11 m. Frecvenţa e dată de
6 trepte între 80 şi 600 impulsuri/sec. cu penetraţie variabilă în funcţie de constituţie,
grosimea tratului adipos, intensitate, maximum fiind de 20 cm. Se ţine cont ca frecvenţa să
fie între 400-600/sec în puseele acute, subacute 4-8 şedinţe, în cele cronice 10-14 cu
duarta de 10’-15’ zilnic. Localizatorul emiţător se poate aplica pe : hipochondrul drept,
epigastru sau lombar.
Are multiple efecte şi anume :
- biotrofice, apărare şi regenerare tisulară,
- resorbtive, antispastice pe musculatura netedă,
- stimulează hemetapoeza, activitatea sistemului reticulohistiorutar, procesele anabolice
celulare
- creşte afluxul sanguin periferic prin hipervascularizaţia locală
Indicaţii
- afecţiuni posttraumatice - favorizare culusul, ameliorarea osteoporozei
104
- sindroame algoneurodistrofice
- reumatism inflamatoriu
- artroze, hidartroze
- bursite, PSH, tenosinovite
-afecţiuni ORL - faringite, sinuzite
- afecţiuni respiratoeii - bronşite
- afecţiuni digestive - ulcer peptic, boală ulceroasă, enterocolite, rectocolite
- afecţiuni urogenitale - PNC, cistite, anexite, metrite, sindroame aderenţiale
- afecţiuni vasculare - arteriopatii periferice atroclerotice sau Bürger
- afecţiuni cutanate - arsuri, cicatrici cheloide, herpes Zoster
- afecţiuni stomatologice - sechele post intervenţii chirurgicale maxilo-faciale sau dentare,
gingiviale, stomatite, alveolite
Contraindicaţii
- pace - maker cardiac

3.3. TRATAMENTUL CU UNDE DECIMETRICE ŞI


CENTIMETRICE
METODA CÎMPULUI CU IRADIAŢIE
Zona undelor decimetrice de 0,1-1 m corespunde frecvenţei foarte înalte, peste 300
MHz.
Este domeniul de tranziţie între repartizarea cîmpului cvasistaţionar şi
cvasinestaţionar din ţesuturi.
Cîmpul electromagnetic EMG apare sub formă de unde
Lungimea, în domeniul undelor de 69 cm, este în musculatură de 8,5 cm.
Tratamentul se aplică în această gamă de frecvenţă prin METODA CÎMPULUI
RADIANT răspândit în spaţiul liber.
Generatoare
- generator de autoexcitaţie cavitar de unde decimetrice de 69 cm
- magnetron - microunde -  =12,25 cm
- aparat generator
- cablu coaxial
- antenă emiţătoare spre un dipol cu reflector de unde EMG şi suprafaţa corpului de
tratat în apropierea cîmpului emiţător
- Aplicaţiile sunt monopolare
Proprietăţile fizice ale undelor EMG sunt determinate pe de o parte de legile
electrodinamicii ale lui Maxwell şi pe de altă parte de legile undelor şi cuantelor din
domeniul luminii, cu cît creşte frecvenţa. Prezenţa fenomenelor de : interferenţă, formare
de unde staţionare, focalizare, reflecţie, polarizare şi absorbţie se constată în întreg
spectrul undelor EMG, cu manifestări particulare la frecvenţe ridicate.

105
Sub influenţa câmpului iradiant, substraturile biologice reacţionează determinat de 3
procese :
a. de dispersie - căldura este produsă prin frecarea moleculelor polare
b. de absorbţie - coeficientul de absorbţie este invers proporţional cu puterea de
pătrundere mai mare la undele decimetrice decât la cele centimetrice (1 cm).
c. reflexie - se produce la limita dintre diferitele medii. La undele decimetrice este
reflectată 30% din intensitatea lor, la cele centimetrice reflexia este mai mare, cu efecte de
supraîncălzire la limita dintre ţesutul gras şi cel muscular şi producere de unde staţionare.
Efecte princiale şi caracteristici al undelor decimetrice (69 cm)
a. acţiuni mai favorabile de profunzime
b. evitarea încălzirii grăsimii şi pielii
c. o repartizare termică mai bună în diferitele compartimente tisulare faţă de undele
metrice (11 m) şi uniformă.
APARATE
- Germane - ERBOTHERM, SIR THERM, DECIMED 69 S-200.
- Emiţător în câmp rotund, longitudinal, scobit (circular)
- Frecvenţă = 433.92 MHz
-  = 69 cm
- Capacitate maximă = 200 W
- Intensitate reglată în trepte : 6-9 trepte
- Tubul este răcit cu aer comprimat - care provoacă zgomotul de fond al aparatului în
activitate
- Distanţa emiţător-zonă de tratat = 5-10 cm
- Emiţătorul scobit are formă dreptunghiulară, este unul din cele mai eficace (KRAUSE),
indicat în aplicaţii pe segmente mari şi pe extremităţi, emite unde electromegnetice de tipul
H1-1 care au valorile maxime ale puterii câmpului magnetic la extremităţi, unde produc
curenţi turbionari ce se transformă în căldură, în special în ţesuturile bune conductoare de
căldură (muşchi şi organe interne; diferenţa de încălzire grăsime muşchi este de 1:1 la
mijloc şi 1:2 lateral.
- La emiţătorul de câmp longitudinal şi rotund, raportul de încălzire grăsime muşchi este de
1:4 la o grosime a stratului adipos de 2 cm.Deci musculatura se încălzeşte mai bine decât
stratul adipos de deasupra.
- Constanta de înjumătăţire a încălzirii este de 25-30 mm. Nu există posibilitatea de
încălzire în profunzime. Se utilizează pentru procese patologice localizate mai superficial.

Dozajul
- doze mici, mijlocii şi calde - duarta şedinţei 3-5 minute
- seria totală = 7 şedinţe - ritmul - zilnic sau la 2 zile.

106
TERAPIA CU MICROUNDE
Foloseşte curenţi de înaltă frecvenţă (cu oscilaţie electromagnetică) cu o lungime
de undă foarte mică măsurabilă în centimetri , deci cu o lungime de undă mai mică şi o
frecvenţă mai mare decît undele scurte.
Microundele denumite şi unde centimetrice sau unde radar cu o frecvenţă cuprinsă
îuntre 1000-30 mii MHz şi o lungime de undă = 30-1 cm.
În spectrul undelor eletromagnetice, microundele sunt situate între undele scurte şi
razele infraroşii care au lungimea de undă de ordinul mm.
În terapie se folosesc microundele cu o lungime de undă = 12,5 cm , având
frecvenţa 2450 MHz.
Transformarea energiei electromagnetice în căldură se realizează prin oscilaţii
electromagnetice emise de DIPOL.
- repartizarea căldurii în ţesuturi reanimă în cea de la terapia cu unde metrice în cîmp
solenoid
- structurile superficiale sunt încălzite mai puţin decât stratul muscular subadiacent
- raportul caloric grăsime/muşchi = 1:1
- distanţa de înjumătăţire a energiei este de 7 cm în ţesut gras şi 1 cm în muşchi.
- este util şi indicat în tratarea musculaturii superficiale.
APARATE
- ERBORTHERM 12-200, RADARMED 125 230, RADIOTHERM 305
- Generator - MAGNETRON - cîmp magnetic circular magnetronul devine generator
autoexcitant
- Emiţător - DIPOL - fasciculează radiaţiile prin reflector
- Rezonatori - circuite oscilante (de înaltă frecvenţă)
- Putere maximă = 200 W

Aparatul se compune din :


1. postul de alimentare compus dintr-un sistem de transformare racordat la reţea şi
furnizând un curent de 1100 - 1500 V.
2. magnetronul care este un tub electronic special cu catodul cilindric situat central
înconjurat de anod. Fluxul de electroni dintre catod şi anod este comandat de un cîmp
magnetic.
3. piesele intermediare :
a. cablu flexibil ecranat care face legătura dintre postul de alimentare şi magnetron
b. un braţ cu o articulaţie mobilă care susţine emiţătorul
c. emiţătorul de diferite forme şi mărimi
Tipurile de emiţători radianţi
a. liniar - are liniile de cîmp paralele cu undele emise de dipoli, se aşează paralel cu zona
b. polarizat, circular rotund, nu are corespondenţă între direcţia undelor (dipolului) şi
direcţia radiatorului (cîmpului). Se realizează câmpuri rotatorii şi nu are importanţă poziţia

107
sa de aşezare faţă de zona de tratat. Această formă este indicată la zone mai mici de
tratat, pe când radiatorul LINIAR, la zone mai mari de tratat.
Tehnica de aplicare
- aşezarea bolnavului - alegerea şi fixarea regiunii de tratat
- aşezarea localizatorului în dreptul regiunii de tratat şi perpendicular pe ea la o diferenţă
de 2-5-10 cm.
- introducerea cordonului în priză
- fixarea ceasului semnalizator la durata din prescripţie (5-15 minute)
- manevrarea comutatorului de tensiune din stînga şi fixarea lui la cifrele 1 sau 2 (după
cum dorim un efect termic, mai mult sau mai puţin accentuat) nu se va mai manipula acest
buton în timpul tratamentului deoarece la acest tip de aparat întrerupe funcţionarea.
- fixarea intensităţii prescrise la doza recomandată în prescripţia medicală .
Dozarea intensităţii este ţn funcţie de tensiunea curentului electric furnizat
magnetronului, de suprafaţa secţiunii şi dimensiunii localizatorului, de distanţa faţă de
tegument, de grosimea stratului celulo-adipos şi durata iradierii.
Modul de acţiune
Propagarea microundelor se face prin iradiere asemănătoare cu propagarea razelor
luminoase.
Ele au proprietăţi fizice, termice şi optice.
Acţiunile biologice se bazeză pe efectele termice, încălzirea corpului se face în
profunzime, în mod selectiv pentru diferitele ţesuturi.
În acest sens un rol important îl joacă factorii de penetraţie, absorbţie şi localizare a
undelor.
Microundele pătrund la o adîncime de cîţiva centimetri (au o capacitate de
penetrare de 100 ori mai mare ca a razelor infraroşii dar mai mică ca a undelor scurte).
Cu căt pătrund mai adânc pierd din energia iniţială.
Adâncimea la care s-a pierdut 50% din energia iniţială de la suprafaţă se numeşte
profunzime de înjumătăţire.(1 cm - la o adâncime de 3 cm).
Microundele străbat cu uşurinţă straturile de grăsime fără să le încălzească spre
deosebire de ţesuturile musculare care absorb intens această radiaţie încălzindu-se
selectiv (absoarbe de 7 ori mai mult decât ţesutul celulo-adipos)
Ţesutul osos are o absorbţie slabă. În ţesuturile vascularizate care vor fi cel mai
încălzite se produce o vaso-dilataţie cu accelerarea fluxului sanguin.
Prescripţia intensităţii
- Anexite = 80-120 W/cm2 10 minute,
- parametrite = 40-60 W/cm 25-10 minute,
- PSH spondiloză cervicală = 40-60 W/cm2 5-10 minute
- artroze de genunchi = 40-60 W 10 minute
- artroze se şold = 60-100 W 10 minute
- spondiloză dorsolombară = 60-120 W 10 minute
Alegerea localizatorului se va face în funcţie de regiunea afectată :

108
- electrozi rotunzi în anexite unilaterale, parametrite unilaterale, PSH, spondiloză cervicală,
lobago, artroze de genunchi şi şold, lumbago
- electrozi liniari - inflamaţii pelviene bilaterale, spondiloză dorsolombară.
Poziţia bolnavului se indică în funcţie de zona de tratament.
Indicaţii
În general sunt aceleaşi ca la aplicaţiile unei polare de unde scurte cu monode şi
minode.
1. afecţiuni ale aparatului locomotor
a.- procese reumatice ca artroze, artrite, spondiloză, mialgii, epicondilite, tenosinovite,
celulite PSH, etc.
b.- stări post traumatice - inflamaţii dureroase post operatorii, post luxaţie, post entorse
2. afecţiuni SN periferic - nevralgii, nevrite superficiale, contracturi musculare.
3. afecţiuni ale aparatului urogenital - anexite, salpingite, parametrite, spasme
pelviene, cistite, pielite
4. afecţiuni ale aparatului circulator- sindrom RAYNAUD cu tulburări vasomotorii
funcţionale, ulcer varicos, sechele trofice după degerături
5. afecţiuni ORL - otite medii, sinuzite, etc.
Contraindicaţii
- nu se tratează afecţiuni care au contraindicată termoterapia
- se evită regiunile slab sau defectuos irigate
-epifizele osoase la copii
- se evită globii oculari (dau cataracte)
- procese neoplaznice
- regiunile cu corp străin sau fire metalice în ţesuturi
- se evită expunerea sistemului nervos central şi sistemului nervos periferic la temperaturi
peste 40 grade
Se ţine cont că se pot prescrie un număr de 7-15 şedinţe (în medie 8-10) zilnic sau
la 2 zile cu o pauză de cel puţin 21 zile durata este de 5-15 minute.

4. TERAPIA CU ULTRASUNETE
Aplicarea oscilaţiilor mecanice din domeniul ultrasunetului este o aplicare indirectă
a curenţilor electrici în scop terapeutic.
Este o formă specială a mecanoterapiei (masaj vibrator de înaltă frecvenţă - 800
KHz).

Bazele fizice ale tratamentului cu US


1. Efectul piezoelectric şi reciproc piezoelectric. În 1880 Pierre şi J.Curie au descoperit
efectul piezoelectric la cristalul de cuarţ. Aceasta înseamnă proprietatea unei plăci de
cuarţ tăiat perpendicular pe axul electric, de a produce - în caz de solicitare prin presiune
sau tracţiune - sarcini electrice cantitativ egal, dar de sens opus, pe capetele
perpendiculare zonei de depresurizare.
109
Fizicianul Langevin a întrebuinţat fenomenul invers al acestui efect, adică efectul
piezoelectric reciproc prin aplicarea unei tensiuni electrice alternative pe un cristal
piezoelectric, pentru realizarea US; a obţinut primele oscilatoare de US după ritmul
tensiunii alternative, într-o jumătate de fază apare dilataţia, în cealaltă jumătate apare
contracţia;
- cristalele piezoelectrice reprezintă aşadar un schimbător de energie electromecanică.
Pentru a obţine amplitudinea oscilaţiilor maxime frecvenţa curentului alternativ, se alege în
aşa fel încît să se situeze în rezonanţă cu oscilaţiile proprii ale materialului piezoelectric.
Pentru aparatele actuale se pretează mai ales titanatul de barium, care are un modul de
elasticitate de 38 ori mai mare decît cristalul de cuarţ, astfel încât necesită tensiuni mai
mici decît pentru cuarţ pentru a produce oscilaţiile.
Posibilităţile terapeutice ale US la om au fost demonstrate de Pohlman, Richter şi Parow
care au realizat aparatul adecvat.
Proprietăţile fizice ale US
- US prezintă proprietăţi fizice ale undelor sonore auditive, dar şi altele particulare ,
conferite de frecvenţa foarte mare şi  mică = 2 mm.
- sunt unde longitudinale - direcţia de propagare a particulelor se face în direcţia propagării
lor - linie dreaptă
- se transmit ritmic, condensări şi dilatări ale materiei
- zonele de condensare şi dilatare se propagă cu viteza sunetului, dar diferit în funcţie de
mediul străbătut.
- Viteza sunetului - în aer - 331 m/s, în apă - 1497m/s
- în ţesut gras - 1450 m/s
- în organe - 1530 - 1600 m/s
- în sticlă şi oţel - 5000 m/s

Prin acţiunea US particulele de materie ale mediului sunt antrenate în mişcare şi


oscilează în jurul poziţiei lor de repaus. În cazul aplicării unui câmp electric, magnetic sau
electromagnetic, particolele nu se mişcă. Acest efect mecanic de vibraţie este particular
US. Ca efect comun cu celelalte forme terapeutice de IF este acţiunea termică.
- prin absorbţia energiei US în ţesuturi aceasta se transformă în căldură.
Absorbţia US
- coeficientul de absorbţie al US :
- ţesut adipos - 0,10 - ficat - 0,12
- muşchi - 0,19 - cord - 0,28 - rinichi - 0,18
- pierderile de energie transformate în căldură iau naştere în special la nivelul limitelor de
separare ale mediilor. Încălzirile cele mai puternice au loc în zonele de graniţă dintre
ţesuturile moi şi ţesutul osos. Planurile dure nu se pot comprima, decomprima. La doze
mari şi cu proiectorul nemişcat poate apare senzaţia dureroasă de periost.
Energia creşte odată cu scăderea lungimii de undă : la frecvenţa de 800 KHz şi  = 1,87
mm energia este foarte puternică. Amplitudinea oscilaţiilor este în funcţie de energia
ultrasunetelor
110
Constanta de înjumătăţire a ultrasunetelor în ţesuturile vii la N=800 KHz este de 3 cm
pentru ţesutul gras = 3,3 cm, iar pentru muşchi = 2,1 cm. Profunzimea de pătrundere =
pînă la 7 cm.
- la aplicaţiile pe straturi grase, şi la articulaţii mai profunde, trebuiesc aplicate intensităţi
mai mari
- intensitatea medie a US emisă de corpul emiţător se măsoară în W/cm2 , puterea totală
este dată de puterea unitară x suprafaţa
Legile reflexiei
Fascicolele US, la limita de separaţie între două medii diferite (ex. ţesuturi), suferă
fenomene de reflexie şi de transmisie. La fel ca şi lumina, fascicolele US pot fi reflectate şi
focalizate cu oglinzi şi lentile. Din această cauză aici apare o încălzire importantă. Reflexia
la nivelul osului este de cca. 35%, astfel numei o parte a energiei US poate pătrunde în
os.
- procentajul energiei de US ce pătrund în profunzime este cu atât mai mare cu cât mediile
sunt mai omogene din punct de vedere al densităţii.
- diferenţa între densitatea lichidelor şi cea a solidelor este foarte mică. Diferenţa dintre
densitatea acetora şi aer este foarte mare :
rezistenţa la US cuarţ/ulei=1/10 ; cuarţ/aer = 1/3000
- rezistenţa la US a aerului fiind foarte mare şi reflexia la nivelul stratului de aer este foarte
mare : 99,9%, aceasta explică pierderea de energie în aer de aproape 100%.
Consecinţe practice importante
- consecinţa practică imediată este transmiterea US de la focalizator la obiectul de tratat.
- între focalizator şi zona de tratat să nu fie nici cea mai mică fantă de aer. Pentru evitarea
pierderilor de US în aer se aplică substanţe de aderare cu pielea - ulei, gel, unguent
- la o oarecare distanţă de obstacol, undele directe se întâlnesc cu undele reflectate şi dau
naştere la unda staţionară. Aceasta îşi dublează energia şi devine nocivă prin efecte de
cavitaţie. Se poate produce undă staţionară şi prin variaţie de frecvenţă. Variaţia frecvenţei
- frecvenţa de rezonanţă.
Proprietăţile fizice ale câmpului de US
- câmpul are o formă aproximativ cilindrică, dar neomogenă - are zone de maximă
intensitate şi de mică intensitate. Cauza neomogenităţii este determinată de interferenţa
undelor, care pot fi fie potenţializate, fie scăzute prin reflexie.
- câmpul de US neomogen şi aplicarea în ţesuturile neomogene se combate prin mişcările
capului de tratament, care uniformizează zonele de maximă cu cele de minimă intensitate.
Sunt evitate astfel pericolele posibile care apar în câmp fix datorită concentrării
intensităţilor prea mari în anumite zone.
- în aplicarea mobilă practic nu se obţin niciodată valorile maxime de 3W/cm2 date de
aparat.
Bazele biofizice ale tratamentului cu US
- ultrasunetele au acţiuni şi efecte complexe asupra ţesuturilor : termice, mecanice,
acţiunea pulsatorie (de cavitaţie), fizico-chimice(electrice , de difuziune, chimice şi

111
biochimice), biologice şi fiziologice. Aceste efecte sunt dependente de frecvenţă (N),
lungime de undă () şi intensitate (I).

Efectele termice
Sunt susţinute de majoritatea autorilor. Ele au la bază procesul de absorbţie şi de
reflexie a energiei la nivelul ţesuturilor şi transformarea energiei mecanice în căldură. Un
procent de 30% din energia ultrasonică este absorbit. Absorbţia se realizează prin :
- absorbţie la nivelul mediilor omogene
- mişcarea veziculelor (particolelor goale) în medii - cavităţi
- la nivelul vaselor şi nervilor
- prin frecare la nivelul de separare a 2 medii diferite
- la nivelul de graniţă dintre ţesuturi cu densitate diferită apar creşteri de
temperatură. Aceasta explică şi efectul termic crescut la nivelul periostului (durerea
periostică în caz de supradozaj)
Efecte mecanice
- acţiunea pulsatorie - acţiunea mecanică directă este o componentă fundamentală a
acţiunii US. Când se aplică doze terapeutice apar fenomenele de comprimare şi dilatare la
nivelul de iradiat ca un vibromasaj, respectiv micromasaj de înaltă frecvenţă (acţiune
pulsatorie tisulară - Pohlman). Pe planuri dure, mişcările moleculare induse cu US, dau
naştere la deformări aparent mici, dar care în realitate produc supra sau subpresiuni
considerabile la valori de ± 2,6 atm. Aceste accelerări variază de 800000 de ori/ secundă
şi ajung la valori de acceleraţie imense. = 0,8 x 10 8 cm/s.
- aceste fenomene şi efecte explică creşterea permeabilităţii membranelor celulare şi
creşterea schimbului de substanţe la aplicarea dozelor terapeutice. La supradozaj însă,
pot apare leziuni până la ruperea membranelor celulare.
Efectul de cavitaţie
- acţiunea mecanică în caz de supradiozaj dă naştere la procesul de cavitaţie. Prin
aceasta se înţelege formarea de cavităţi în teritoriul iradiat, care iau naştere din cauza
forţelor de tracţiune (dilataţie). Sub presiunea ce apare prin formarea acestor cavităţi,
poate deveni atât de puternică încât pot să se rupă particulele de lichid. Odată cu
dispariţia forţelor de acţiune, cavităţile astfel formate se prăbuşesc, dînd naştere la
presiuni osoase, de peste 10000 atm.
- pseudocavităţile reprezintă un proces care apare dacă există gaze dizolvate în lichide şi
se aplică pe acest mediu, US. Particulele dizolvate (de gaz) se eliberează şi se urcă sub
formă de de bule la suprafaţă (acţiunea degazantă a US)
Acţiunile fizico-chimice
Efecte electrice - în apă, US produce soluţii ionizate de H + şi Cl-, cu formare de

H2O2, asemănător cu acţiunile razelor X, , , .


Efecte de difuziune - ajung la modificări de permeabilităţi de membrană tot prin
mecanismele mecanice - efect pulsatoriu de dilatări şi comprimări prin supra şi subpresiuni
Efecte chimice şi biochimice - PH mediului virează spre alcalin:

112
- efecte oxidative - formare de apă oxigenată
- efecte reductoare - se formează în apă amoniac prin reacţia cu azotul atmosferic şi
hidrogen sulfurat H2S, din sulfură de carbon şi apă. CS + H2O
- pe substanţe organice şi macromoleculare : desfac macromoleculele glucidice,
coagulează ovalbumina, nu şi serumalbunina, cresc globulinele, scad albuminele
Efecte biologice
- asupra pielii : - eliberare de mastocite, cresc permeabilitatea de membrană (dozele mici
pînă la 0,5 W/cm2 ); hiperemie (la dozele medii 0,5 - 1,5 W/cm2 ); vasoconstricţie cu
eriterm profund şi flictene (doze mari de 2-3 W/cm2 la 175 Kc)
- pe vase - dozele mici dau vasodilataţie, dozele mari dau vasoconstricţie
- mucoasa gastrică - în doze mari produce ulceraţii
- sânge - scad proteinele totale, globulinele, albuminele, biturinele se grupează ,
coagularea e întârziată, la doze mari se distrug leucocitele, hematiile
- la nivelul osului - dozele mici au efect constructiv, la doze mari se produce necroză,
edeme, hemoragii - osul se încălzeşte de 5 ori mai mult decît la muşchiul (spre deosebire
de terapia cu unde scurte unde muşchiul se încălzeşte de 16 ori mai mult decît osul)
Efecte fiziologice
- hiperemiante - dozele medii, influenţarea sistemului neurovegetativ
- resorbtive - trofice
- miorelaxante
- efect fibrolitic - influenţează reactivitatea celulară prin ruperea fragmentelor tisulare,
creşterea permeabilităţii, metabolismului local, proceselor de oxidoreducere şi
vasodilataţiei.
- analgetice - se realizează prin dozele moderate, blochează căile aferente. Dozele mari
pot provoca stări de agitaţie (prin acţiune pe SNC). Aplicaţiile în câmp de US cu impuls
potenţează efectul analgetic.
Aceste efecte fiziologice se realizează prin intermediul acţiunilor pe SNV şi SNC
astfel :
Ipoteze
- acţiune de blocare a aferentaţiilor care transmit influxurile patologice de la proprioceptorii
regiunilor bolnave spre măduvă. Se emite ipoteza că efectele vibratorii acţionează asupra
proprioceptorilor musculari şi tendinoşi care se ştie că răspund bine la o frecvenţă de 150
Hz ceea ce duce la o relaxare musculară
- acţiunea anlgetică s-ar explica prin efect de acoperire asupra proprioceptorilor mecanici,
ca la acţiunea curenţilor de joasă frecvenţă
- hiperemia s-ar produce prin influenţarea nervilor vegetativi.
Stuhlfaut, arătând acţiunea simpaticolitică a US a introdus calea tratamentului
neuro-reflex.
- aplicaţii reflexe pe zonele lui Head, corespunzătoare organelor interne
- aplicaţii segmentare indirecte pe zone paravertebrale radiculare pentru procese
patologice ale membrelor (tratament la distanţă)

113
- iradieri segmentare directe de-a lungul unor nervi periferici - cale neurală sau de-a lungul
vaselor cu efecte pe nervii simpatici de întovărăşire
- aplicaţii reflexe la distanţă pe ganglionii simpatici (stelat)
- efecte fibrinolitice tisulare realizând un micromasaj vibrator cu câmp cu impulse rare
Tehnica de aplicare a tratamentului
Reguli ce trebuiesc respectate
1.- forme de cuplare - substanţă de cuplare
- direct, cu ulei de parafină, glicerină, unguent medicamentos
- indirect, prin apă
- se face în vase cu băi parţiale sau generale
- vasul să nu fie prea mic pentru a evita reflexia de pe pereţi care poata da
naştere la unde staţionare nocive (vase de faianţă, oglinzi concave alăturate
proiectorului înclinaţie 45 faţă de reflectare în unghi drept
- capul de iradiat se ţine la 2-3 cm distanţă, impunându-i-se mişcări line
Avantaje -la suprafeţe cu neregularităţi - pumn, cot, picior
- zone sensibile, cu hiperestezii
- zone cu leziuni, plăci ulceroase şi procese infecţioase locale
2.- regiunea de iradiat
- local, direct pe zona indicată - câmpul de tratat să nu fie limitat numai la nivelul
focarului. Ţesutul bolnav să fie bine plasat în câmpul de acţiune al energiei ultrasonore
- la distanţă - calea de tratament mixtă, local şi segmentar s-a dovedit a fi mult mai
eficientă decât calea tratamentului local. Pentru afecţiunile membrelor se aplică de obicei
tehnica de tratament indirect, segmentar (neural) pe zonele radiculare paravertebrale.
Pentru afectarea organelor interne este de preferat tehnica aplicării reflexe pe zone
dermatomiale, conjunctivo-musculare, conjunctivale, etc. Corespunzătoare acestora,
cunoscându-se bine topografia căilor de iradirre nervoasă.
3.- metoda iradierii
- forma statică - cu capul radiant nemişcat, se aplică foarte rar (în aplicaţii
ganglionare şi radiculare paravertebrale)
- forma de iradiere semistatică (semimobilă) - mişcări foarte line pe zone mici. Se
recomandă în tratamentul zonelor punctiforme în miogeloze dureroase, regiuni
ganglionare şi acolo unde dorim o resorbţie a calcificărilor tendinoase
- forma dinamică (mobilă) - are avantajul de uniformizare a maximelor şi minimelor
de intensitate, omogenizând efectele US în structuri tisulare deosebite (difuze)
4.- felul iradierii
- iradierea cu impulsuri discontinue, în salve - diminuă efectul termic, rămîn aceleaşi
efecte mecanice; - efectele analgetice sau hipotenţate prin mecanisme asemănătoare cu
terapia de curenţi de joasă tensiune;
- efectul analgetic - diminuarea procesului de qcomodare; ar produce efecte
miorelaxante, mai bune decât în câmp cotinuu (confirmate EMG).
- se pot aplica impulsuri rectangulare sau exponenţiale, la frecvenţe de 50-100 Hz.
Raportul între durata impulsului de acţiune şi durata perioadei impulsului este 1/5.
114
Probleme de dozaj (pescripţia)
- hotărâtoare pentru tratament este frecvenţa - de regulă 800 KHz
- intensitatea se măsoară în W/cm2. Uneori sunt date valorile de watt-aj total pe cap
radiant
- durata de tratament este dependentă şi de mărimea câmpului de tratat
- locul iradiat, felul iradierii, viteza de deplasare a localizatorului - sunt absolut importante
- numărul şedinţelor pe serie este foarte variabil în funcţie de afecţiunea tratată
- intervalele dintre şedinţe - zilnic, la 2 zile; după ameliorare se pot face la 3 zile
- sensibilitatea individuală locală este diferită şi influenţată de starea vegetativă iniţială.
Unii oameni sunt sensibili la US, iar alţii insensibili
Principii generale de dozaj
- forme acute - doze mici, durate mai scurte ale aplicaţiilor şi intervale mai mici şi serii mai
scurte
- forme cronice - invers
- dozele moderate - analgetice, hiperemizante
- dozele mari (3W) pot da vasoconstricţie, edem profund, stări de agitaţie. Spondilitele
suportă de la început doze mai mari.
Se consideră
Frecvenţă Penetraţie
2
- doze mici - 0,05 - 0,5 W/cm 500-800kHz 6 cm
2
- doze medii - 0,5 - 1,5 W/cm 1000 kHz 3-6 cm
2
- doze mari - 2 - 3 W/cm >1000 kHz sub 3 cm
În general, experienţa ultimilor 20 ani a arătat că dozele mai mici au efecte mai
favorabile terapeutice.
Apariţia durerilor reclamă scăderea imediată a dozei; dacă durerile apar după
tratament, se reduce doza următoare.
Legea Intensitate x Durată = Constantă (ca la curentul galvanic) nu este valabilă în
sonoterapie.
Alegerea intensităţii este în funcţie de profunzimea locului de tratat. Pentru
tratamentul regiunii şoldului se prescrie o intensitate mai mare şi în condiţii de aplicaţie în
cadă cu apă caldă (apicaţie indirectă)
Reguli generale
1.a. Organe profunde sau procese patologice la 3-10 cm în profunzime = cap de iradiere
cu 2 W/cm2 sau cu cap fix = 0,2 - 0,3 W/cm2 intensitate
1.b. Organe superficiale până la 3 cm - cap mobil 0,5 - 2 W/cm2 sau cap fix 0,05 - 0,2
W/cm2
2.a. Durata mai lungă - cicatrici, calcifieri tendinoase, sclerodermie, procese cronice,
afecţiuni mai profunde, maladia Supuytren
2.b. Durata mai scurtă - stadii acute, procese superficiale (nu se tratează în aceeaşi
şedinţă, dintr-odată, zone întinse)
3. Căutarea punctelor dureroase, miogelozelor, contracturilor musculare, zonelor
hiperemice, senzaţii locale de căldură
115
4. Se încălzesc în prealabil extremităţile reci
5. Nu se tratează segmentele cu afecţiuni vasculare
6. Se respectă un repaus de 30’-45’ după aplicaţie
7. Aplicaţia de ultrasunet să nu fie imediat urmată de altă procedură
8. Nu se recomandă succesiune masaj - US sau US - masaj în aceeaşi jumătate de zi
(mai ales masajul reflex) deoarece sunt 2 proceduri cu acţiune de terapie reflexă
9. Poate fi conbinat US cu kinetoterapia, precedând US, mobilizare pasive şi active pentru
acţiunea pregătitoare, relaxantă şi analgetică
10. Este avantajoasă terapeutic combinaţia de sonoterapie cu curenţi de joasă frecvenţă
cu scop analgetic şi miorelaxant local (SONODYNATOR = diadinamic + ultrasunet)

INDICAŢII
2
Indicaţii Intensitatea în W/cm Observaţii
local segmental
I. Îmbolnăviri ale aparatului - se va ţine sub obs. Stadiul
locomotor bolii, subsituaţii acute sunt
1. reumatism inflamator contraind.
1.1. poliartrită reumatoidă cronică 0,1-0,3-0,5 0,1-0,3 - se dozează uşor crescând
0,1-0,3 eventual segmental 5-15’
0,2-0,5 de la 10-15 ori
1.2. Spondilartrită ankilo-poetică - paravertebral WS total 10-
15’ de 20-30 ori
2. Îmbolnăviri reumatice degene-
rative
2.1. Artroze 5-10’ de 10 ori , eventual
- articulaţii 0,2-0,3 mai des se ţin sub
- mîini şi degete 0,2-0,3 0,2-0,3 observaţie stări acute
- cot 0,3-0,6 0,2-0,3 - se poate folosi capul mic
- umăr 0,4-0,6 0,2-0,3 al aparatului eventual
- glezne şi degetele de la picioare 0,3-0,6 0,3-0,6 subacval
- genunchi - în faţă 0,3-0,8(1,0) 0,3-0,6
- în lateral 0,2-0,3
- şold 0,6-1,5 0,3-0,6
2.2. Spondiloză, osteocondroză, 5-10’ de 10 ori ,eventual
sindroame vertebrale algice mai des stări acute,
- sindrom cervical 0,1-0,3 0,1-0,3 eventual numai segmental
- sindrom umăr-mână 0,1-0,6 0,1-0,3 - după stadiu, la depuneri
de Ca 0,1-0,2 1 ‘ local
- periartrită scapulo-umerală 0,1-1,0 0,1-0,3
- dorsalgii 0,5-0,8 0,1-0,3
0,1-0,3
- sindrom lombar 0,2-0,5 (1,0) 0,2-0,5
3. Îmbolnăviri reumtice extraarti- 5-10’ de 5-10 ori, eventual
culare mai des, miogeloze
- sindromul mialgic 0,2-0,5 0,1-0,3 eventual semistatic 0,2-0,3
0,1-0,3 1’ subacval
0,3-0,6

116
2
Indicaţii Intensitatea în W/cm Observaţii
local segmental
- tenosinovite 0,2-0,5 0,1-0,3
0,1-0,3
0,3-0,6
- epicondilită 0,2-0,6 0,1-0,3 - subacval
0,1-0,3
- nevrită 0,05-0,1 0,05-0,1 -crescînd, eventual impul-
suri sau segmental

- nevralgii 0,2-0,5 0,1-0,2


4. Stări posttraumatice la - 5-10’ de 5-10 ori, eventual
articulaţii, tendoane şi muşchi mai des -traume proaspete
- contuzii dozaj minim, eventual de la
- distorsiuni început numai segmental
- întinderi musculare
- stări după fractură şi luxaţii 0,1-0,3
0,2-0,8 0,1-0,3
0,3-0,6
- sindromul Südeck 0,1-0,3 - numai segmental
stadiul II 0, 0,1-0,3
0,3-0,6
stadiul III 0,1-0,3 0,1-0,3 - local sau segmental
0,1-0,3
0,3-0,6
- formarea de calus întîrziată şi 0,2-0,3 0,1-0,3 - local 2’ segmentul 3-5’ de
pentru o mai bună vindecare a 0,1-0,3 4 ori la 2 zile
fracturii 0,3-0,6
II. Boli interne - 5-10’ de 5-10 ori, eventual
Astm bronşic 0,1-0,3 mai des paravertebral
întinderi musculare
- ulcer gastric duodenal 0,1-0,3 - se ţin sub observaţie
- constipaţie maximalele (suplimentar cu
0,1 local)
- tulburări funcţionale ale intes- 0,3-0,5 - reflex paravertebral T1-
tinului gros (obstipation) T12 6’-10’
- tulburări circulatorii arteriale
periferice
- extremitatea superioară 0,1-0,3
- extremitatea inferioară 0,3-0,5 - eventual ganglion stelat
0,1 semi static, 1’
III.Dermatologic
- cintractura Dupuytren 0,2-0,8 0,1-0,3 - 10’ de 10-15 ori subacval
- keloide a cicatricilor 0,2-0,8 - 5-8’ de 10 ori
- sclerodermie, dermatomiozită 0,2-0,5 0,1-0,3
- ulcer crural 0,1-0,3 0,3-0,6 - 10’ de 12-20 subacval
IV. Genitale 0,4-1 - paravertebral lombar

117
Contraindicaţii
Generale
- modificări tegumentare - infecţioase, inflamatorii, nevi pigmentari, tulburări de
sensibilitate
- modificări de coagulare şi fragiitate capuilară
- tumori - TBC activat - stări febrile
- inflamaţii acute - insuficienţă cardiacă - tulburări de ritm
- suferinţe venoase (tromboflebită)
- calcificări progresive arteriale
- caşexii
Speciale - nu se aplică US pe :
- creer, măduva spinării
- cord, plămâni, marile vase, ficat, splină, uter
- glande sexuale
- în zonele de creştere osoasă la copii, adolescenţi

5. FOTOTERAPIA ŞI ACTINOTERAPIA
Clasificare spectre
- Spectrul infraroşu - de la 50  la 760 m
- 50  - 5  - spectrul independent apropiat de undele Herpiene
- 5  - 760 m - spectrul apropiat de razele vizibile
- Spectrul luminii vizibile - de la 760 m la 400 m
- Spectrul ultraviolet - de la 400 m la 10 m
- A - 400 m - 315 m
- B - 315 m - 280 m - raze Dorno
- C - sub 280 m
FOTOTERAPIA
Foloseşte acţiunea energiei luminoase asupra organismului, radiaţiile calorice
având lungimea de undă  între 760 m - 50 .
Se diferenţiază în terapeutică 3 facicole :
IA - infraroşii A - 0,78 m - 1,5 m (scurte)
IB - infraroşii B - 1,5 m - 3 m (medii)
IC - infraroşii C - 3 m - 5 m (lungi).
Efectele radiaţiilor infraroşii sunt următoarele :
- produc hiperemie locală, cu eriterm caloric care dispare după 30’-40’
- cresc circulaţia locală cu aport sanguin (O2 metaboliţi activi)
- au acţiune reflexă în profunzime
- combat staza, stările spastice, congestive şi contractura musculară
- cresc activitatea fagocitară
- măresc metabolismul local şi procesele de reparare tisulară
- acţiunea antalgică prin efect direct de iradiere asupra terminaţiilor nervoase
118
- efecte neurovegetative şi viscerale din iradierea dermatoamelor reflexe.
Acţiunea fiziochimică a luminii
- efect termic - energie radiantă - incandescenţă, luminiscenţă
- absoarbe - corp negru , corp alb - reflectă
- reflexia - refracţia
- efecte fotoelectrice - fotoconductor, fotoemisie, fotovoltaic
- dezactivare - degajare de energie, transfer de activare, fluorescenţa
Fenomen fotochimic - sec. fizic (termică)
Acţiunea biologică
- asupra celulelor - modificări coloidale ale protoplasmei celulare
 = 280 m - protoplasmă
 = 254 m - mol. celulă
- asupra organismelor monocelulare, bacterii, bacteriologie, viruşi
 = 240 m - 280 m - bactericidă
- distrug bacteriofogii, virusurile sau le atenuează,stabilizează
- eriterm caloric (vasculară : vasodilataţie arterială, capilară)
- edem strat mucos
- asupra pielii, rad.  mari, T=43,8
- profunzime, rad.  mică 0,76 m - 1,5 m T=45,5
- în derm produce
- vasodilataţie subpapilară
- intensificarea scl.celule, creşterea fenomeneloe osmotice
- creşte deb.sanguin
- stimularea activităţii nervoase cutanate, analgetice
- stimulează activitatea glandelor sudoripare
- accelerarea formării pigmentului melanic
- regenerarea celuleor epidermice
Infraroşiile intervin în pigmentare prin excitarea tirozinazei sau excitarea calalazei
cuprice (sau blocând acţiunea antagonistă a gr.SH şi cuprul catalizator)
Acţiunea fiziologică a luminii
1. procese de metabolism - cresc procesele de oxidare, metabolism scăzut la
simptocotonici, metabolism crescut la vagotonici
2. sânge, circulaţie
- circulaţia superficială, profundă, hipotensiune - reflex simpaticului, scade cantitatea de
adrenalină, folosirea substanţelor de tip hista mienic
- aceelerarea pulsului
- creşte debitul de întoarcere venoasă (10% în perioada de eriterm)
- stimularea circulaţiei direct prin căldură - reflexe neurovegetative la distanţă
- VSH accelerat
- excitarea funcţiei hematopoetice (scade la iradiaţii intenseŞ
- numărul leucocitelor creşte

119
3. acţiunea asupra respiraţiei - modificarea schimburilor gazoase (cantitate mare de
oxigen absorbită)
Acţiunea luminii asupra sistemului nervos şi a glandelor de secreţie internă
- excitaţia SN  sedare
- scade cronaxia nervilor
- creşte contactibilitatea musculară la T normale, scade contactibilitatea la T ridicate
- SN vegetativ, iradierea cu :
- filtru roşu intens - are acţiune excitantă
- filtru albastru - sedativ, analgezic
- stimulează glandele endocrine
Aparatura
- lămpi cu incandescenţă electrică - lămpi cu filament de cărbune
- lămpi cu filament metalic (tungsten, wolfram)
- radiator cu rezistenţă
- băile de lumină - generală
- parţiale, cu număr variabil de becuri de 40 W-60W
- lampa Solux - compusă dintr-un reflector sferoid care concentrează radiaţiile şi le
reflectă, un localizator cu dispozitiv pentru filtre, cu rol sedativ (cel albastru) sau excitant
(radiaţii luminoase roşii) şi un bec cu filament de tungsten sau wolfram de 300-500 W;
1000-2000 W. Se aplică de la distanţa de 40-60 cm cu durată cuprinsă între 10-15’.
Indicaţii
- afecţiuni reumatismale abarticulare şi degenerative
- sechele algice posttraumetice - celulite, periviscerite
- procedură de pregătire pentru masaj, gimnastică medicală
- tulburări de circulaţie periferică - boli metabolice
- intoxicaţii cu metale grele
- afecţiuni genitale (metroanexite) - TBC pulmonar
- cancer - tromboflebită
Contraindicaţii
- traumatisme recente - hemoragii gastrice, intestinale
- inflamaţii acute
Incidente - fotooftalmie, cataractă
ACTINOTERAPIA
Radiaţiile ultraviolete (UV) sunt radiaţii electromagnetice corespunzând razelor
luminoase cu lungime de undă cuprinse între 400 m - 1 m . În terapeutică se folosesc
cele cu lungimea de undă  între 400 - 180 m.
Există 3 tipuri de radiaţii ultraviolete :
- A - lungimea de undă  între 400 - 315 m- corespund radiaţiilor solare
- B - lungimea de undă  între 315 - 280 m - produse de lămpi ci mercur sau arc voltaic
- C - lungimea de undă  între 280 - 180 m - se produc prin descărcări electrice în vapori
cu mercur, sub presiune joasă)

120
Acţiunea biologică a razelor UV se manifestă prin :
- producerea eritemului actinic la 6-8 ore cu durata de 24 ore dispariţie lentă
- determină apariţia pigmentaţiei prin mobilizarea melaninei din celulele epidermului
- produc vasodilataţie prin apariţia histaminei
- influenţează metabolismul fosfocalcic şi formarea vitaminei D2 din ergosterolul din
epiderm
- scade glicemia
- creşte metabolismul general cu excreţie de azot
- are efecte bactericide
- scade tonusul simpatic şi sensibilitatea dureroasă a nervilor periferici
- efect analgezic important în doze eriterm
- influenţează glandele endocrine prin intermediul mediatorilor
- influenţează permeabilitatea tisulară, procesele de reducere (grupările SH din piele)
- inhibă sinteza de ADN şi favorizează denaturarea lui
Acţiunea fotochimică
Legi fundamentale care stau la baza acţiunii fotochimice :
1. Legea lui Grotthus - Drager - numai radiaţiile absorbite pot avea acţiune. Absorbţia
depinde de :
- proprietăţile energiei şi modul de aplicare (continuu sau impulse)
- lungimea de undă 
- forma energiei radiante
- toate energiile naturale acţionează nespecific
- reacţia e determinată de intensitate şi de modul de administrare în spaţiu şi timp
2. Legea reciprocităţii lui Bunsen şi Roscce - dublarea intensităţii îmbunătăţeşte timpul
K=IT (relaţie de proporţie constantă între intensitate şi timp
3. Legea echivalenţelor lui Einstein - numărul moleculelor descompuse dintr-un
corp, corespunde numărului fotonilor absorbiţi
Procesele fotochimice pot da naştere la 2 feluri de reacţii :
- ireversibile - au loc sub acţiunea directă a luminii prezente în timpul cât acţionează
lumina sau lumina grăbeşte un proces chimic care are loc la întuneric.
- reversibile - unele corpuri îşi modifică starea sub influenţa luminii şi revin la starea iniţială
după trecerea acţiunii ei
- fotosinteza
- fotoliza
- fotocataliza - descompunerea ozonului - la rece - şi în prezenţa clorului;
descompunerea H2O2 şi în prezenţa ferocianatului de potasiu
- coagulări citoplasmatice
- modificări osmotice
- oxidoreduceri
- polimerizări care apar
Fotosensibilizarea - este o reacţie fotochimică pe tegument, în prezenţa unor
substanţe catalizatoare :
121
- exogenă sau endogenă
Mecanismul fotosensibilizării
- au loc modificări biochimice în stratul mucos, produse prin absorbţia completă a RUV în
piele - este un efect direct. Substanţa fotosensibilizatoare este agentul care asigură
absorbţia completă a RUV în piele. Mecanismul variază în funcţie de modul de introducere
al agentului fotosensibilizator în organism - injecţie, injecţii subcutanate  sensibilizare în
stratul mucos; percutan  impregnează stratul cornos care formează un strat protector
(gudronul). Acesta poate deveni sensibilizator numai după un contact prelungit  intră în
stratul mucos.
În bolile hepatice intervine deficitul capacităţii antitoxice a ficatului care nu mai
poate neutraliza substanţele străine ce devin fotosensibilizatoare  se depun în piele.
În acest mecanism complex trebuie să participe obligatoriu cei 2 factori : a. -
lumina - poate să devină nocivă în prezenţa substanţelor sensibilizatoare
b. - substanţele fluorescente care devin nocive în prezenţa luminii
Acţiunea bactericidă
- cele mai bactericide sunt RUV cu  sub 280 m (265-254 m), adică cele din grupa C
- acţiunea bactericidă se explică prin procesele de coagulare produse în celula bacteriană,
distrug fermenţii oxidanţi şi depinde de :
- doza iradiantă
- starea vegetativă a bacteriei (sporii sunt de 3-4 ori mai rezistenţi)
- tipul şi natura agenţilor patogeni - BK este atenuat sau distrus în culturi dar nu şi
în ţesuturi, virusul gripal este distrus
- acţiunea dezinfectantă (bactericidă) se combină cu acţiunea trofică (reparatorie),
stimulează ţesutul mezenchimal şi imunitatea (cresc aglutininele).
- aplicaţii - în colectivităţi de copii - lămpi speciale cu sticlă de cuarţ,  sub 280 m
denumite fotarii
Acţiunea asupra tegumentului
Eritemul actinic
- RUV sunt reţinute în piele, se opresc în stratul cornos. Eritemul variază cu T().
- există 2 zone ale spectrului RUV care produc 2 tipuri de eritem :

a. eritemul dat de RUV scurte, cu  = 240 - 270 m de lămpile cu mercur, care


- are debut precoce - 3-6 ore
- maxim în cîteva ore
- se şterge după cîteva zile
- slabă descuamare periferică
- pigmentaţie precoce, puţin intensă, cu tentă cenuşie, puţin durabilă (2-4
săptămâni)
b. eritemul dat de RUV medii cu  = 290 - 310 m dat ede radiaţiile solare care :
- începe după 6-8 ore - maxim 3-4 zile

122
- după10 zile începe descuamarea
- urmează pigmentaţie lungă - instabilă - arămie
Modificări histologice
- edem intracelular şi extracelular în epiderm până la stratul mucos
- alteraţii vasculare cu reacţii secundare în derm - rupturi ale pereţilor vasculari cu
sufuziuni sanguine în globulele roşii şi albe intra şi în derm
- pigmentul melanic depus de leucocite la baza epidemului
- vasodilataţia locală
- labilitate capilară cu răspunsuri prompte la agenţi termici mici produse în eritemul
prelungit dat de RUV cu  mai mare - 290 m
- debit sanguin mărit şi labil
- reducerea reacţiei vasocontrictoare la rece
- ameliorarea circulaţiei tegumentare
- îngroşarea stratului cornos al epidermului
Mecanismul eritemului actinic
- prin apariţia unor substanţe vasodilatatoare în piele, rezultate din distrugerea celulelor
epidermale - prin dezintegrarea albuminelor, prin constribuţie - substanţe de tipul H
vasodilatatorii. Histamina, acetilcolina  ele cresc puterea de absorbţie a RUV în straturile
superficiale ale tegumentului, participând activ la producerea eritemului
- prin angrenarea unor reflexe neurovegetative complexe cu stimularea centrilor
hipotalamici cu efect coordonator al reflexelor periferice
- ar interveni şi o hipotonie simpatică

- se produc şi alţi compuşi biologici - peroxizi lipidici, nucleoproteine, steroli  eritem


Reacţiile pielii la RUV
Eritemul şi pigmentaţia cutanată sunt reacţii care apar legate de o serie de factori
care le dau acestora particularităţi de la individ la individ şi sensibilităţi individuale diferite,
variate în funcţie de aceşti factori.
După modul de reacţie la UV, Rost împarte indivizii în 3 categorii :
1. indivizi la care eritemul şi pigmentaţia apar la o doză obişnuită
2. indivizi la care se produce eritem puternic la doze mici dar fără pigmentaţie
3. indivizi la care eritemul se produce după doze forte de RUV iar pigmentaţia e foarte
slabă sau lipseşte
Factorii care influenţează particularităţile reacţiilor cutanate
- starea nervoasă, vegetativă şi endocrină individuală
- vârsta - copii şi bătrânii sunt mai puţin sensibili ca adulţi
- sexul - femeile sunt mai sensibile - premenstrual
- grosimea stratului cornos
- starea tegumentului - uscat - mai rezistent, umed - mai sensibil
- iradierile anterioare efectuate dau obişnuinţă şi scad sensibilitatea
- regiunea cutanată expusă - există o clasificare topografică selectivă a sensibilităţii (după
gradaţia lui Keller)
123
I - spate, lombar, piept, abdomen - 100%
II - coate, braţe - 75-50%
III - gît, frunte, genunchi, coapse - 50-25%
IV - mîini, labe, gambe - 25-10%
- mediul de viaţă şi lucru - în mediu închis sunt mai sensibili
- sezonul - primăvara - cel mai sensibili, toamna - cel mai puţin sensibili
- climatul
- cel însoţit de vînt - creşte obişnuinţa pielii la UV, dă uşoară pigmentaţie
- litoralul - radiaţie abundentă - efecte puternice
- zăpada - RUV reflectate - efecte puternice
- existenţa unor stări patologice
- HTA, Basedow, endarterită Bürger, ciroze, sarcina - cresc sensibilitatea şi
epuizarea SN
- mixedermul, leziunile de grataj, lichen plan, caşexiile, cancere, TBC în
antecedente - scad sensibilitatea
- intervenţia unor factori fizici anteriori - radiaţiile infraroşii, imersiunea în mare intensifică
acţiunea RUV
- radiaţiile calorice aplicate după RUV - scad efectul RUV prin vasodilataţie
răspândeşte histamina din piele în tot corpul  reduce eritemul actinic
- răcirea pielii intensifică ionizările cu histamină, acetilcolină, iod, potasiu
intensifică ionizările cu sulf, calciu reduc eritemul
- aparatele de UV folosite
- dozele de RUV aplicate
Pigmentaţia melanică
- este produsă de RUV cu acţiunea cea mai eritematoasă -  este între 297 - 280 m
- aceasta se produce în mod obişnuit dar sunt indivizi care sunt sensibili la anumite lumini
monocromatice în mod excepţional (la galben, verde)
- sunt situaţii la care apare pigmentaţia fără eritem - acţiunea RUV x raze luminoase + vânt
- nuanţa pigmentaţiei melanice - arămie la radiaţii solare şi cenuşie la RUV artificiale
- pigmentul melanic se găseşte în celulele bazale ale epidermului. El se formează de fapt
în celulele cornoase sub efectul tironazei care acţionează asupra tirozinei care intervenind
asupra DOPA (catalizator melatic, ferment cupric) eliberează substanţe intermediare
(dopachinonele), inhibă reacţia grupărilor SH din pele şi produce melanina.
- paralel, se produce o îngroşare a tegumentului, prin îngroşarea stratului cornos, este o
keratoză cu rol protector în faţa supraîncălzirii, diminuând-o, dar nu eliminând-o
- stimularea creşterii părului
- pigmentul are rol biologic de mobilizare a unor mijloace împotriva căldurii
- pielea pigmentată ar fi mai rezistentă la infecţii

Efecte fiziologice
124
1. Procese de metabolism
- cresc oxidările
- metabolismul bazal creşte la început apoi scade echilibrîndu-se
- reacţia tisulară - întîi acidoză, apoi alcaloză
- metabolismul osos
- creşte calcemia şi fosfatemia la razele cu  = 280 m
- creşte absorbţia calciului la hipocalcemici
- creşte absorbţia calciului în ţesuturi
- iradierea unor alimente cu UV emise de o lampă de cuarţ creşte proprietăţile
antirahitice ale acestora
- metabolismul glucidic - scade glicemia, scade glicozuria, scade corpii cetonici
- metabolismul protidic - cresc arderile substanţelor - stimulează catabolismul proteic -
cresc eliminările urinare de fosfor, azot, sulf
2. Funcţia organelor hematopoetice şi sîngele
- hematiile - cînd hemograma e normalănu suferă modificări importante. Ipoteze de
acţiune - stimularea organelor hematopoetice de unele produse care iau naştere sub
acţiune RUV şi trec în sînge, ar activa principiul antianemic
- rezistenţa globulară în vitro - scade la  =310 m
- cresc trombocitele
- VSH creşte
- leucocitele cresc în sîngele venos şi capilar după 30’ şi scad la noemal după 5-6 ore
3. Circulaţia
- tensiunea arterială scade, paralel cu glicemia;
- scade secreţia adrenalinei
- debitul cardiac creşte în inima dreaptă cu 10%
- activează circulaţia tegumentară şi profundă
4. Respiraţia - devine mai rară, mai amplă
5. Aparatul digestiv - favorizează apetitul, secreţia digestivă, gastrică, motilitatea
tubului digestiv
6. Sistemul nervos
- SN vegetativ - scade tonusul simpatic,
- SN periferic - scade excitabilitatea şi sensibilitatea locală
7. Glande endocrine - stimulează hipofiza şi hipotalamusul, suprarenalele, tiroida,
paratiroida
Efecte nocive
- fotodermatoze - sensibilizare la gudron, chinină, hematoporfirină
- fototraumatizări - după expuneri prelungite la soare
- fotodermite cronice - radiolucite, eriteme pelagroide, lupoide
- fotodermatite cronice - eriteme cu vezicule
- urticaria solară

Aparate pentru RUV


125
Lămpi cu arc electronic - Voltaic
- Lampa Finsen - 2 poli de cărbune sau metalici, polul + este bombardat de electroni şi
devine incandescent şi emite radiaţii luminoase - origine pur termică. Proporţia de RUV
este mică
- lămpi cu curent continuu - energia radiantă provine 85% de la anod, 5% de la catod, 5%
de la flacără, T flacără - 3600-4000
Lămpile cu mercur - cele mai utilizate în terapeutică
- cu presiune medie - 1atm, emit radiaţiile mercurului
1. tub de cuarţ cu vid cu  de 1,5-2 cm care la cele 2 capete are 2 tuburi mici
perpendiculare pe primul, umplute cu Hg lichid. Tubul e situat într-un circuit electric. Pentru
ca circuitul să se închidă, tubul e montat într-un reflector sferoid cu capac şi aşezat pe o
tijă cu picior. Lampa se basculează pentru ca Hg să se scurgă între catod şi anod.
Curentul electric trece prin Hg, acesta se încălzeşte şi se vaporizează în parte. Prin
basculare se creează un aer de vapori de Hg ionizaţi între cei 2 electrozi de Hg lichid. Nu
se mai folosesc. Funcţionează şi la curent alternativ, în orice poziţie, se aprinde automat.
2. lămpi cu descărcare electronică - tub în potcoavă, cu cîteva centigrame de Hg,
cu electrozi metalici, activaţi de un depozit de Bariu care uşurează aprinderea lămpii. În
tub e argon sub presiune joasă (4 mm Hg).
- cu presiune mare şi foarte mare 30-100 atm, emit radiaţiile Hg şi alte radiaţii, au tuburi de
sticlă de cuarţ foarte mici, cu Hg la presiune foarte mare, cu energie radiantă foarte mare
şi dispozitive de răcire cu curent de apă
- cu presiune foarte joasă - cîţiva mm de Hg, au energie foarte slabă, dau RUV cu  = 235
m
Tehnica aplicării RUV
- activitatea unei radiaţii se apreciază prin Doza pe Unitatea de timp. Deci este activitatea
dozei X în timpul de iradiere
Metode de măsurare a RUV
- metode fizio-chimice
- cu receptori termici - cu termocupluri
- cu receptori fotoelectrici - cu celule foto emiţătoare sau cu celule fotoelectrice
- cu receptori fotochimici - cu substanţe chimice care se înnegresc la raze UV
- Biologice - prin efecte bactericide
- prin măsurarea eritemului actinic - cea mai folosită metodă
Biodozimetria cutanată
Biodoza - doza biologică - timpul minim necesar pentru apariţia celui mai slab
eritem ultraviolet la un anumit individ, la o distanţă de 50 cm. De obicei se efectuează cu
metoda biodozimetrului Gorbacev.
- se face pe aceleaşi regiuni pe care se va aplica tratamentul pe regiunea lombară dacă
sunt bine reprezentate , de obicei
Metoda Gorbacev constă într-un carton decupat în 6 pătrăţele acoperite, care se expun pe
rînd la RUV la interval de câte 1 minut, astfel că primul pătrat este de 6’ expunere iar

126
ultimul de 1’. Biodoza pacientului după 12h va fi la cel mai slab eritem care apare în unul
din cele 6 pătrate.
Se aplică de la distanţa de 25 cm , 1 biodoză sau 1/ 2 biodoză, 1/ 4 biodoză pe punctele
dureroase enunţate.
- se face cu acelaşi aparat cu care se va aplica tratamentul
- se va citi la 12-24 ore.
- se va aplica şi pentru tratamentul cu doze eritem ca şi pentru iradierile generale pentru
testarea sensibilităţii şi a răspunsului la iradierea cu Funcţionează şi la curent alternativ, în
orice poziţie, se aprinde automat.
Indicaţii
- tulburări neurovegetative cu simpaticotomie
- dereglări endocrine, metabolice, obezitate
- boli infecţioase cronice- sifilis, furunculoze
- dermatoze - eczeme cronice uscate, cicatrici, psoriazis, piodermite, foliculite
- pediatrie - rahitism, spasmofilie, tetanie latentă, rinofaringite, adenopatii, hipotrofii,
enterocolite spastice, anemii
- afecţiuni reumatismale inflamatorii - PR, SA, reumatism abarticular şi reumatisme
degenerative
- afecţiuni ortopedice, sechele posttraumatice
- lombosciatică
- boli alergice - astm bronşic
- TBC osteoarticular
- sindroame algoneurodistrofice
- osteoporoză, osteomalacie
Contraindicaţii
- TBC pulmonar, insuficienţă hepatică renală, nevroză astenică anxioasă, llups,
arterioscleroză avansată
- proces polimitotic
- tendinţe la hemoragii, tromboflebită
- hipersensibilitate individuală
- sarcină, tulburări de pigmentaţie
Accidente
- eritem actinic acut - urticarie actinică
- fotodermatoze - tulburări de pigmentaţie

127
X. MASAJUL

Definiţie: constă în diferite manipulaţii manuale variate, aplicate sistematic pe


suprafaţa corpului, în scop terapeutic sau igienic (derivă de la cuvîntul arab mass = a
frământa).

Mecanismele de acţiune ale masajului:


I. Generale:
A. Nervos:
- se realizează prin terminaţiile nervoase cutanate (exteroceptorii, cu punct de plecare
reflex) şi din muşchi - ligamente - tendoane (proprioceptorii); de unde pleacă reflexe pe
căi rahidiene spre SNC.
- organelor interne le corespund zone cutanate la nivelul peretelui abdominal şi toracic
= zone cutanate Head (prin acţiune asupra lor se influenţează reflex starea funcţională
a organelor interne).
B. Vasculare: prin reflexe neuro - vegetative cu influenţarea directă a circulaţiei
superficiale şi indirectă a celei profunde (vasele cutanate conţin mai mult de 1/3 din
cantitatea totală de sânge din organism) şi eliberarea în metabolismul pielii de produşi
metabolici de tip histaminic cu acţiune vasodilatatoare capilară ; are acţiune şi de
stimularea peristaltismului.
C. Mecanic: rezorbţia lichidelor interstiţiale, îmbunătăţirea condiţiilor circulatorii şi a
muncii inimii (indicaţie în scop igienic şi sportiv).
II. Manevrele cuprind :
1. Efleurajul: acţiune mecanică cu creşterea temperaturii cutanate ce modifică nutriţia
tisulară, modificarea circulaţiei venoase şi limfatice, aport de substanţe nutritive şi
favorizarea eliminării deşeurilor (lactaţii de la nivelul musculaturii epuizate), sedare
nervoasă şi tendinţă la somn (rol preponderent în tehnica masajului: la început,
intercalat şi la sfârşitul masajului).
2. Frământatul: eliminarea de metaboliţi, rezorbţia edemelor şi infiltratelor, disociere şi
asuplizare tisulară (nu se practică în mod brutal şi se ţine cont de fragilitatea ţesutului).
3. Fricţiunea: scade aderenţele la nivelul articulaţiior, creşte eliminarea exudatelor,
asuplizează ţesuturile cicatriciale, disociază nodozităţiile (celulite).
4. Percuţia: produce hiperemie rapidă (se exclude în fragilităţiile vasculare).
5. Vibraţia: acţiune pur sedativă.
Tehnica generală a masajului:
1. durata unei şedinţe variază în funcţie de regiune, boală şi scopul urmărit şi este în
general de 20-30 minute.
2. se efectuează o dată pe zi sau la două zile, de obicei dimineaţa.
3. durata tratamentului este de 2-4-6 săptămâni.
4. se începe de la părţile periferice şi se îndreaptă spre trunchi.

128
5. mobilizarea articulară este obligatorie la sfârşitul masajului (cu mişcări simetrice, de
facilitare a unor mişcări, sacadate cu întreruperi scurte, libere):
a. pasivă: asupra fiecărei articulaţii în parte, lent - progresiv.
b. activă: execută de bolnav prin mişcări în decubit, aşezat şi în ortostatism.
c. activă cu opoziţie: mişcări cu greutate, haltere, opoziţie (rezistenţă).
Indicaţiile generale ale masajului:
1. aderenţe şi sechele postraumatice (fricţiuni).
2. sechele de tromboflebită profundă (efleuraj, petrisaj la 6 luni de la puseul acut).
3. limfedem (drenaj limfatic).
4. afecţiuni tendinoase şi ligamentare (masaj Cyriax).
5. celulite şi miogeloză (petrisaj, fricţiuni).
6. neuromialgii (efleuraj).
7. contractură musculară (efloraj, masajul ţesutului conjunctiv).
8. nevralgii (vibraţii).
9. tulburări trofice şi leziuni cutanate hipertrofice cu cheloide (petrisaj).
10. escare şi ulceraţii (fricţiuni, drenajul limfatic).
Contraindicaţiile masajului:
1. boli infecţioase acute.
2. inflamaţii şi infecţii ale pielii, oaselor, articulaţiilor.
3. infecţii specifice (TBC, lues).
4. ateroscleroză.
5. sechele vasculare (flebite, tromboflebite).
6. toate bolile viscerale acute (ulcer, angiocolite, colecistite, exudate pleurale şi
pulmonare, abcese, chisturi).
7. neoplasmele.
8. boli de sistem (hemofilie, leucoze).
9. complicaţii hemoragice (hematemeză, metroragie).

129
XI. KINETOTERAPIA

CLASIFICAREA KINETOTERAPIEI
Termen introdus de Dally în 1857.
Kinetoterapia medicală studiază mecanismele neuromusculare şi articulare, care
asigură activitatea motorie normală, combătând pe cele patologice deficiente.
Activitatea motorie normală poate fi perturbată prin scăderea forţei musculare,
hipotonie, spasticitate (contractură musculară) prin reducerea articulară sau îngreunarea
mişcărilor.
1. Kinetoterapia PROFILACTICĂ are drept obiectiv menţinerea, întărirea stării de
sănătate şi prevenirea celei de boală = corespunde profilaxiei primare de gradul I şi
profilaxia secundară de gradul II constă în combaterea agravării sau apariţiei complicaţiilor
valorilor funcţionale ale unor boli clinice.
2. Kinetoterapia de RECUPERARE - în bolile clinice cronice pentru recuperarea
funcţională a deficitului motor (boli neuromotorii, reumatismale, bronho-respiratorii).
3. Kinetoterapia TERAPEUTICĂ
Obiective de bază în kinetoterapie
1) Relaxarea 2) Corectarea posturii
3) Creşterea mobilităţii articulare 4) Creşterea forţei musculare
5) Creşterea rezistenţei musculare 6) Antrenarea la efort
7) Coordonarea, controlul şi echilibrul 8) Reeducarea respiratorie
9) Reeducarea sensibilităţii
Kinetoprofilaxia primară
Obiective generale:
1) menţinerea supleţei articulare
2) menţinerea forţei şi rezistenţei musculare
3) coordonarea şi activitatea mişcărilor
4) menţinerea posturii şi alinierea corpului
5) menţinerea capacităţii de efort
6) dezvoltarea armonioasă fizică la copii

TEHNICI GENERALE ALE KINETOTERAPIEI


I. TEHNICI AKINETICE (suprimarea mişcării şi contracţiei musculare)
- imobilizarea - posturile
II. TEHNICI KINETICE
- dinamice - active - reflexă
- voluntară - liberă, activă, pasivă, activă cu rezistenţă
- pasive - tracţiuni asistate, autopasivă, mecanică, pasiv activă, manipulări
sub anestezie
- statice - contracţie izometrică
- relaxare musculară
130
TEHNICI AKINETICE
a) Imobilizările - de punere în repaus
- de contenţie (aparat gipsat)
- de corecţie (corectarea posturii vicioase)
Indicaţii:
- hipotrofii musculare, - redori articulare, - disconfort fizico-psihic.
- tulburări circulatorii (edeme, tromboze), - tulburări trofice.
b) Posturile - atitudini impuse corpului sau unui segment de corp în scop terapeutic sau
preventiv pentru corectarea, evitarea unei poziţii vicioase sau ameliorării unui proces
fiziopatologic.
Posturi - corective - liberă, liber ajutată, fixată, seriate
- de facilitare - drenaj bronşic, antidecliv, facilitare respiratorie şi cardiovasculară,
drenaj biliar.
TEHNICI KINETICE DINAMICE
Exerciţiul fizic terapeutic - vizează tonifierea musculară, mărirea amplitudinii
mişcărilor, abilitatea sau coordonarea. Cuprinde trei elemente procedurale :
A = activitatea - poziţia de start şi mişcarea respectivă în cadrul posturii . Sunt 5
poziţii fundamentale
- ortostatism - şezândă - din genunchi
- decubit - atârnat
T= tehnica - prin contracţie musculară
- izometrică - izotonică - concentrice
- excentrice
E= elemente de declanşare - elemente care provoacă un stimul senzorial cu scop facilitar
sau inhibitor al răspunsului
- rezistenţa gravitaţională - presiunea mâinii kinetoterapeutului
Ca Principii de bază ale exerciţiului se notează :
- executarea lentă, să fie progresivă, pe etape, de la forţe musculare slabe la creşteri, în
amplitudine, coordonare pe toată lungimea muşchiului cu limite maxime ale unghiului de
mişcare, cu perioade de relaxare alternative.

BILANŢUL ARTICULAR
Testing articular reprezentând gradul de mobilitate articulară, iar analiza forţei
musculare = bilanţ muscular (testing muscular).
Bilanţul articular se poate evalua direct, subiectiv, ochiometric sau determinarea
unghiului de mişcare cu goniometru de diferite tipuri; sau deplasarea segmentelor de la
verticalitate se poate măsura cu ajutorul firului de plumb (pendul).
Poziţia 0 - a corpului corespunde în ortostatism cu braţele lângă corp, palmele
înainte, piciorul cu gamba fiind în unghi de 90.
Poziţia de repaus formează unghi aproape de aceeaşi poziţie = sector util de
mobilitate. Valoarea funcţională a amplitudinilor maxime este redusă. Coeficientul
funcţional de mobilitate (Rocher) evidenţiază importanţa pentru funcţia articulară a
131
diverselor segmente de mobilitate: fiecare tip de măsuri are coeficient funcţional
elementar, care prin însumare dau un coeficient global funcţional. Flexia şoldului este de
50, coeficient funcţional = 50x0,6=30, adică se înmulţeşte cifra dată de goniometru cu
coeficientul respectiv al sectorului de măsură voluntar.
Condiţiile unui bilanţ articular
1. Subiectul relaxat, cooperant.
2. Testarea se face din poziţia 0.
3. Goniometrul se aplică pe partea laterală a articulaţiei cu braţele sale paralele cu
axele longitudinale ale segmentelor articulare corespunzătoare axelor de măsură
articulară.
4. Amplitudinea mişcării în axe opuse se măsoară separat, dar se şi însumează
reprezentând gradul mişcării într-un plan.
5. La genunchi şi cot, poziţia de extensie maximă este considerată poziţia 0. Se
măsoară deficitul de extensie care scăzut din unghiul de flexie maximă dă unghiul de
mobilitate.
6. Mobilitatea coloanei se măsoară cu goniometre speciale, iar la degete
goniometre mici.
Articulaţia Mişcarea Sectorul de Coeficientul
mişcare
UMĂR 0-90 0,4
Flexie 90-130 0,2
130-170 0,1
0-45 0,3
Abducţie 45-90 0,2
90-180 0,1
Rotaţie internă Indiferent
Rotaţie externă de 0,1
Retropulsie sector
0-20 0,4
COT ŞI 20-80 0,6
ANTEBRAŢ Flexie 80-100 0,9
>100 0,4
Supinaţie 0-30 0,4
30-90 0,2
0-30 0,4
Pronaţie 30-60 0,2
60-90 0,1
PUMN 0-30 0,7
Flexie 30-75 0,4
>75 0,2

132
Articulaţia Mişcarea Sectorul de Coeficientul
mişcare
0-30 0,9
Extensie 30-80 0,5
>80 0,1
Abducţie Indiferent de 0,2
Adducţie sector
0-45 0,6
ŞOLD Flexie 45-90 0,4
90-150 0,1
0-15 0,6
Abducţie 15-30 0,4
30-60 0,1
Rotaţie externă 0-30 0,3
30-80 0,1

Adducţie Indiferent
Extensie de 0,2
Rotaţie internă sector

GENUNCHI 0-45 0,9


Flexie 45-90 0,7
90-160 0,4
GLEZNA Flexie dorsală 0-20 2
20-40 0,5
Flexie plantară 0-20 2
20-70 0,2

BILANŢUL MUSCULAR
Are ca scop evaluarea forţei musculare sau izolate, sau a unor grupuri musculare
prin tehnici de examen manual, ajutând la elaborarea diagnosticului funcţional şi lezional
(măduvă, plex, trunchi nervos) al maladiei neurologice şi reumatice, stând la baza
programului de recuperare şi evidenţiază rezultatele obţinute. Sunt necesare următoarele
condiţii pentru efectuarea sa corectă:
1. Cunoaşterea anatomiei funcţionale a aparatului muscular şi antrenarea la test.
2. Colaborarea perfectă cu pacientul în condiţii de confort, poziţionări corecte,
libere, fără oboseală; corectarea rezultatelor să se facă, de obicei, de aceeaşi persoană.
Se cotează de la 5-0 sau cu 6 trepte, şi anume:

133
FORŢA 5 (normală) - executarea mişcării în amplitudine contra unei forţe exterioare
(rezistenţă opusă de cel care testează) comparativ cu membrul sănătos, pacientul
contractând la maxim musculatura.
FORŢA 4 (bună) - capacitatea muşchiului de a deplasa antigravitaţional complet
segmentul contra unei rezistenţe medii, aplicarea unei rezistenţe mai mici din partea celui
care testează.
FORŢA 3 (acceptabilă) - forţa unui muşchi de a mobiliza complet segmentul
contragravitaţiei (fără altă contrarezistenţă) se bazează pe forţa de presiune a gravitaţiei şi
greutatea segmentului respectiv. Această valoare reprezintă capacitatea minimă
funcţională pentru o muncă minimă, necesară mobilizării segmentelor în toate direcţiile;
pentru membrele inferioare ea este insuficientă, suportând toată greutatea corpului mai
ales pentru mers (fiind vizaţi abductorii coapsei, flexorii genunchiului, muşchii plantari şi
dorsali ai piciorului).
FORŢA 2 (mediocră) - deplasarea segmentului cu eliminarea gravitaţiei: bolnavii
trebuie poziţionaţi utilizându-se planul de alunecare (plăci din diverse materiale plastice,
lemn).
FORŢA 1 (schiţată) - reprezintă sesizarea contracţiei muşchiului prin palparea lui, a
tendonului sau observarea unei fibrilaţii.
FORŢA 0 - muşchii nu realizează nici un fel de contracţii.
Testingul se face pentru muşchii trunchiului şi principalii muşchi ai membrelor.
Este necesar să se cunoască:
1. principalii muşchi care execută mişcarea din articulaţie
2. poziţiile fără gravitaţie şi antigravitaţie
3. stabilizarea mişcării
4. palparea muşchilor
5. aplicarea rezistenţei.
Forţele 5, 4, 3 sunt antigravitaţionale, forţele 2, 1, 0 fără gravitaţie.
Poziţionarea antigravitaţională şi fără gravitaţie (2, 1, 0). Stabilizarea zonei proximale şi
mobilizarea corectă şi completă a segmentelor distale. Rezistenţa se aplică pe zona cea
mai distală a segmentului şi unde se inseră mulşchiul. Rezistenţa sub presiune se
direcţionează invers direcţiei de mişcare a segmentului şi se aplică după realizarea
amplitudinii mişcării = test de rupere sau "break test".

TERAPIA NEUROFIZIOLOGICĂ
sau metode de facilitare neuromusculară proprioceptive
Se bazează pe automatisme şi reflexe care provin din tendoane, muşchi, articulaţii şi
de la labirint, înfluenţând pe cale reflexă, tonusul muscular şi mişcarea, utilizate mai ales în
afecţiuni neurologice. Ca principii fundamentale se ţine cont de : priza mâinilor, relaţia
senzorială de comandă, comunicare între executant şi bolnav prin control vizual, întinderea
maximă a muşchiului cu rotaţie (stretch reflex), tracţiuni şi compresiuni, rezistenţa maximă la
mişcare; secvenţialitatea mişcărilor se face de la distal pre proximal, se începe cu rotaţia
134
segmentului, creşterea forţei musculare prin iradiere de la membrul sănătos spre cel bolnav,
se înfluenţează reflexele tonice ale gâtului, labirintice, reflexele de flexie, extensie, de
postură, echilibru, între două scheme existând reciprocitate (de facilitare, de exemplu
schemele pentru gât întăresc trunchiul sau membrele superioare şi invers).
7.1. Recuperarea sensibilităţii - în afecţiunile sistemului nervos central sau periferic.
începe cu antrenarea sensibilităţii la presiune-durere a percepţiei şi Kinesteziei, sensibilitatea
termică la rece, apoi la cald, ulterior se introduc exerciţiile stereognozice. Se face sub privirea
pacientului, durata de 5-10 minute, pornind de la un stimul intens spre unul mai fin şi de la
articulaţiile mari spre cele mici, şi, de obicei, stimularea simetrică bilaterală, cu ochii închişi
sau acoperiţi este mult mai eficientă.
7.2. Metode de facilitare neuromusculară proprioceptive
Conceptul Herman Kabat
Este aplicat în tratamentul deficienţelor funcţionale ale mobilităţii, în afecţiunile care se
însoţesc de hipotrofie musculară sau scăderea tonusului muscular.
Utilizează procedee de reglare reflexă de origine spinală, care sunt declanşate de la
periferie prin stimularea proprioceptivului, stimulări senzoriale precise şi controlate permit
învăţarea modelelor de mişcări, în plan frontal şi sagital cu o componentă de rotaţie
concomitentă.
Mişcarea care rezultă se produce în diagonală şi spirală contra unei rezitenţe dozate.
Există două diagonale de mişcare cu două scheme antagoniste pe flexie şi extensie, fiecare
schemă prezentând o mişcare cu trei componente : flexie-extensie, abducţie-adducţie, rotaţie
internă - rotaţie externă.
Shemele de facilitare Kabat pot fi efectuate pasiv, activ, activo-pasiv şi active cu
rezitenţă şi pot fi executate bilateral simetrice, asimetrice, reciproce.
Indicaţii :
- afecţiuni neurologice fără spasticitate - leziuni periferice
- leziuni ale aparatului locomotor, de hipomobilitate articulară, durere, hipotrofie musculară.
Conceptul Bobath
Berta şi Karl Bobath (fizioterapeut şi neurolog) au descoperit această metodă de
tratament la pacienţii cu sindroame spastice, constatând că posturile de inhibiţie reflexă şi
mişcările determinate permit influenţarea reflexelor patologice. Este posibil astfel să se
normalizeze tonusul muscular, prin comanda reacţiilor posturale şi motorii normale. Pentru
ameliorarea funcţiei extremităţilor este necesar ca întreg corpul să fie inclus în tratament
pentru a utiliza reacţiile de echilibru în regiunea capului şi trunchiului. Acest concept nu
comportă doar o reabilitare pur senzitivo-motorie ci pe lângă stimularea percepţiei şi a altor
funcţii cognitive (concentrarea, memoria) prin aceasta integrarea diverselor tehnice şi
metode, necesitând colaborări interdisciplinare (medici-kinetoterapeut, logoped ergoterapeut,
etc.)
În cadrul sindromului de neuron motor central se remarcă :
1. tulburări senzitive - cu blocarea aferenţelor sensibilităţii profunde şi superficiale cu
afectarea controlului posturii corpului, echilibrului, tonusului mişcării voluntare.
2. spasticitate - scăparea reflexelor medulare de sub controlul inhibitor al centrului superior.
135
3. perturbarea mecanismului postural reflex care determină poziţia corectă a corpului,
reacţiile de echilibru, schimbarea tonusului muscular.
4. pierderea mişcărilor dicriminative(abilităţii).
Ca şi principiu se urmăreşte schimbarea schemelor de mişcare, se inhibă
hiperactivitatea tonică reflexă generatoare de spasm prin evitarea posturilor statice inhibitorii
prin mişcări reflex inhibitoare. Există puncte cheie de control proximale (gât, coloană, umăr,
şold) sau distale (pumn, glezne, degete, mâini, picioare) asupra cărora se acţionează
realizăndu-se reducerea spasticităţii cu facilitarea mişcărilor active, ca de altfel şi reflexele
asimetrice tonice ale gâtului şi rotaţia sau rostogolirea trunchiului din decubit ventral în dorsal
sau invers.
Indicaţii :
- leziuni neurologice centrale cu spasticitate, accidente vasculare cerebrale, traumatisme
cronice cerebrale
- leziuni medulare incomplete (mai ales că sunt însoţite de spasticitate) şi scleroză în plăci
- întărirea musculaturii, reînvăţarea funcţiilor specifice, ameliorarea coordonării
neuromusculare.
În recuperarea neuromotorie şi a sensibilităţii se mai folosesc tehnici bazate pe
acţiune asupra
7.3. Elementelor proprioceptive
- întinderea
- rapidă (influenţează reflexele miotatice şi osteotendinoase)
- prelungită (inhibiţie pe agonişti)
- rezistenţa (contra grevitaţiei, manuală, mecanică, greutatea corpului)
- vibraţia (facilitează agonistul, inhibă antagonistul)
- compresiunea (posturare asociată cu presiunea kinetoterapeutului de-a lungul muşchiului)
- tracţiunea (creşte amplitudinea mişcării)
- acceleraţia liniară, angulară (se realizează prin stimulare vestibulară pentru creşterea
tonusului muscular şi abilităţii)
- rostogolirea tirmică, repetată şi balansarea ritmică, lentă, orizontal sau vertical (acţionează
prin intermediul sistemului vestibular)
7.4. Elementelor extraceptive - receptorii pielii sunt facilitatori pentru muşchii
subiacenţi, fie prin reflex segmentar sau stimularea formaţiunilor supramedulare. Se poate
realiza prin manevre multiple :
- atingeri uşoare (manuale sau cu ghiaţă) mai ales pentru musulatura facială şi distală
- periajul (M.Rood) cu perie din păr sau electrică, din partea proximală spre distal, pe
dermatoamele şi miotoamele corespunzătoare. Se indică pentru diminuarea durerii (D = 3’ -
5’), creşterea sensibilităţii reflexului miotatic - mai ales muşchii posturali (D = 30’ şi >),
reducerea sudoreţiei pe extremităţile distale ale membrului (D = 5’ de 3x/zi)
- excitantul termic (cald, rece, neutru)
- tapotare paravertebrală (D = 3’ - 4’)
Elemente telereceptive ca : văzul, auzul, mirosul contribuie la învăţarea actului
motor. Sinapsa nervilor cranieni se face cu substanţa reticulată; prin căile reticulospinale
136
semnalele ajung la motoneuronii spinali ca impulsuri de facilitare sau inhibare, în funcţie de
prelucrarea corticosubcorticală.

RECUPERAREA RESPIRATORIE
Se execută prin :
8.1. posturare - în scop relaxant şi de uşurare a respiraţiei sau a posturii de drenaj bronşic
8.2. reeducarea respiraţiei - a.costale care urmăreşte creşterea forţei musculaturii
inspiratorii regionale, a ventilaţiei pulmonare şi conştientizarea mişcărilor; - b. a
respiraţiei diafragmatice cu antrena-rea respiraţiei abdominale prim mobilizarea peretelui
abdominal cu timpii respiratori şi respiraţie toracică inferioară
8.3. controlul, coordonarea respiraţiei - în funcţie de ritm, timpii respiratori, volumul curent
şi viteza fluxului de aer, în repaus, mişcare şi efort.
8.4. gimnastica corectoare - pentru deviaţiile şi curburile patologice ale coloanei vertebrale,
poziţia corpului, mobilitatea bazinului, care produc disarmonie în kinetica respiratorie normală
sau anormală prin perturbări de cauză variată.

RESPONSABILITATEA PERSONALĂ
Este unul din scopurile reabilitării în sensul asumării responsabilităţii pacientului de a
cunoaşte, învăţa şi utiliza propriile resurse la exigenţele vieţii cotidiene, prin aflarea limitelor
propriilor capacităţi şi ameliorarea lor.
Se realizează prin următoarele metode :
- kinetoterapie activă - şcoala spatelui
- mijloace de protecţie articulară - sport
- complianţă cât mai perfectă între bolnav, medic, fizio şi kinoterapeut
- transpunerea în situaţia pacientului cu ridicarea moralului, încrederii în disponibilitatea
resurselor proprii, ceea ce ţine şi de personalitatea, prestigiul echipei de recuperare.

KINEZITERAPIA FUNCŢIONALĂ
Se tinde a se folosi termenul în loc de gimnastica medicală prin exerciţii de mobilitate
liberă în vederea creşterii forţei musculare.
Principiu - ameliorarea : - coordonării
- calităţii mişcării - învăţarea posturii
- învăţarea mişcării - învăţarea mersului
Concepte de Kinetoterapie funcţională
1. FBL - Funcktionell bewegungslehre
a. Klein Vogelbach - În funcţie de stabilirea statusului funcţional comparativ cu norma
ideală privind constituţia, mobilitatea, statica la condiţiile psihice şi psiho-sociale ale
pacientului se întocmeşte un program terapeutic la care se folosesc ca metode :
1. mobilizarea liberă, activă 2. mişcări prin contra sprijin
3. învăţarea posturii, mersului şi mişcări cât mai economice care sunt automatizate

137
4. exerciţii fizice cu sau fără mingi, balon în scopul modificării deficitului funcţional şi
stimularea funcţiei uzate
5. masaje musculare pe muşchi, atât în tensiune, cât şi cu relaxarea lor.

Conceptul McKenzie
Se utilizează în special pentru tulburările funcţionale ale coloanei
vertebrale care se clasifică în 3 grupe :
1. Sindrom postural - supraîncărcarea prin poziţii defectuoase ale coloanei
2. Sindrom de disfuncţie - modificări structurale ale coloanei prin adaptare la o poziţie
defectuoasă de durată
3. Sindromul de deranjament - de dereglare, care are un aspect acut prin supraîncărcare
anormală cu deplasarea masei în interiorul segmentului mobil şi care vizează : a.
corectarea posturii
b. exerciţii de automobilizare c. tehnici manuale pasive
Indicaţii : - sindroamele acute şi cronice algice ale coloanei vertebrale
Contraindicaţii : - afecţiunile inflamatorii şi neurologie ale rahisului
Conceptul Brügger
Are la bază teoria efectului de blocaj somato-motor nociceptiv conform căreia o
leziune sau supraîncărcare locală duce la un răspuns reflex muscular hiper- sau hipoton,
provocând o tendomioză cu alterări posibile şi la nivel articular, ţesutul conjunctiv piele, etc.
Se poate crea un sistem complex de focare iritative tendinoase cu scurtarea
musculară. Se aplică posturare în lordoza dorso lombară, metode de fizioterapie şi exerciţii
fizice.
Indicaţii - tulburările funcţionale ale coloanei vertebrale.
Kinetoterapie funcţională în apă - Hidrokinetoterapie
- Are avantajul îndepărtării greutăţii, forţei ascensionale şi tulburărilor de mişcare, conform
principiului lui Arhimede.
- Tonusul muscular se reduce în funcţie şi de temperatura apei
- Se folosesc exerciţiile de echilibru şi de rezistenţa apei prin mişcări asistate şi contra
rezistenţă pentru învăţarea, ameliorarea mişcării, cât şi antrenamentul anduranţei
- Temperatura apei e de 34° pentru reducerea tensiunii musculare şi ameliorarea mobilităţii,
36°- 37° pentru reumatici, posttraumatici
- Înot terapeutic T = 30°- 32° - efecte favorabile de coordonare, recreative
Efectele hidrokinetoterapiei
- reduce durerea,produce relaxarea locală şi generală,
- creşte amplitudinea mobilităţii articulare, coordonarea mişcărilor
- creşte tonusul, forţa şi rezistenţa musculară şi coordonarea lor, rol trofic-tisular prin
activarea circulaţiei,
- permite reeducarea ortostatismului şi mersului, ameliorarea psihică a pacienţilor.
Kinetoterapia în bazine cu apă simplă sau minerală acţionează prin:

138
1. descărcarea de greutate a corpului, care se reduce cu 1/10 conform principiului lui
Arhimede, producând relaxare, creşterea amplitudinii mişcărilor, combaterea durerii.
2. căldura apei are efecte antalgice, relaxante, reducerea vîscozităţii ţesuturilor
3. creşterea circulaţiei intermusculare prin efect vascodilatator direct sau general
4. forţele hidrostatice de împingere în sus a corpului şi tulburenţa apei favorizează mişcările
active ajutate şi cu rezistenţă, poziţia de suspendare, plutire a corpului, cu posibilitatea de
gradare şi dozare a exerciţiilor.
5. presiunea hidrostatică, forţele de coeziune şi vîscozitatea apei acţionează asupra corpului,
facilitând reducerea ortostatismului, mersului şi echilibrului.

1. Metoda Hallwick cu exerciţii specifice în apă


Se realizează conform unui program cu zece puncte ierarhizate, cu rol esenţial al
reacţiilor de echilibru. Are drept scop :
- modularea durerii, - ameliorarea mobilităţii,
- creşterea forţei, - învăţarea şi coordonarea mişcărilor.
Se indică şi în ataxie şi tulburări spastice.
2. Se folosesc exerciţii cu inele prin mai multe metode :
2.1. tum Suden, Schöning :
- servesc la mobilizare şi modularea durerii, pacienţii se deplasează spre fizioterapeutul care
se îndepărtează.
2.2.. Metoda inelelor a lui B.Egger de la Bad Ragaz
Mişcări tridimensionale ca şi cele de facilitare neuroproprioceptive, transpuse în
bazinul cu apă. Are drept scop :
- modulare algică, - tonifiere, - mobilizare,
- se lucrează izometric şi izotonic,
- se conştientizeză rezistenţele la mişcare sau se utilizează apa ca rezistenţă.
3.Tratamentul prin înot - antrenament în apă cu diverse mijloace, accesorii la mâini,
picioare, pentru mărirea rezistenţei apei
- se obţine creşterea forţei, anduranţei, coordonării.
Indicaţii
- afecţiuni reumatismale inflamatorii, degenerative, abarticulare în afara puseului acut
- afecţiuni ortopedicotraumatice sechelare
- afecţiuni neurologice periferice sau centrale după 1 lună de la accident
Contraindicaţii
- afecţiuni inflamatorii acute - afecţiuni cutanare
- aghină pectorală - insuficienţă cardiovasculară
- insuficienţă respiratorie - maladii tromboembolice
- teamă de apă - epilepsie
- caşectici - incontinenţă
- sechele grave după accidente cerebrovasculare

139
METODE SPECIALE
1. Mecanoterapia introdusă de Zander (Ionás Wilchelm în 1857) prin aparate simple,
ulterior mai complexe, pentru mişcările active, pasive, masaj mecanic, vibraţii.
a. Scripetoterapia cu greutăţi aplicate segmentelor corpului, cap, trunchi menţine aceeaşi
forţă pentru o greutate (rezistenţă) pe tot parcursul mişcării. Se obţine cu ajutorul scripetelui -
greutate, creşterea forţei musculare, amplitudinii mişcării, realizarea tracţiunii continue sau
discontinue a membrelor sau rahisului. Ca şi principii se prevede montarea corzii cât mai
distal de articulaţie pentru creşterea forţei şi cuşca Rocher permite legătura în trei planuri cu
suspendarea membrului care execută mişcarea.
b. Sistemul de scripete - reciproc - este utilizat în mobilizările autopasive ale membrelor
superioare, simetric când mişcarea se realizează simetric şi la membrul sănătos şi cel bolnav
sau asimetric când sensul este invers de mişcare.
2. Suspensoterapia - poate fi a întregului corp sau a membrelor, pendulară, axială,
excentrică. La ora actuală se foloseşte
Cuşca sau masa se suspendare a lui Shupp cu laţuri - alegând 2 puncte de suspendare
vizând creşterea forţei musculare, transferul rezistenţei prin intermediul sistemului de
scripete modificând intensitatea rezistenţei putându-se lucra cu fiecare segment articular şi
muscular corespunzător..
Indicaţii de tratament la PKR (Poli Kineto Recuperator)
În sopul prevenirii şi corijării, recuperării redorilor articulare, tendinţa de anchiloze şi
poziţii vicioase, atrofii musculare, retracţiilor tendinoase şi capsulo-ligamentare, deviaţiilor şi
deformaţiilor articulare, tulburărilor statice, etc.
Dintre principalele indicaţii :
Reumatologice : PR- poliartrită reumatiodă, spondilita anchilozantă, artroze diverse,
spondiloze cervicale, spondiloză dorsală, spondiloză lombară, PSH, cifozele Scheuerman,
scoliozele esenţiale evolutive, lombalgiile rebele, hiperlordozelor.
Ortopedice: Sechele de fracturi, diverse afecţiuni osteoarticulare post traumatice, sechele
Tbc osteoarticular - stabilizat.
Neurologice : Polinevrite, polisinovite, hemiplegii-spastice - Maladia Little
Contraindicaţii :
- hipertensivii - arteroscleroza avansată
- arterita obliterantă - tromboflebitele
- insuficienţa cardiacă - herniile
- cardiovascularii în special coronarienii
- bolnavii respiratori - emfizem pulmonar, Tbc pulmonar.
În special se încălzeşte organismul cu o procedură variată de :
- băi de lumină - sollux - împachetări cu parafină
- unde scurte - Duş cald 10 minute
Exerciţiile care se pot practica la PKR sunt :
1. Cu contragreutate 2. Ajutate de greutate 3. Ajutate de gravitaţie

140
Metode speciale Gathri - Smith : (spring - therapy), se folosesc arcuri pentru
întinderi (sub forţe de 25, 20, 10 kg), resorturi, benzi şi cordoane elastice. Au drept scop :
a. creşterea forţei musculare
b. suspendarea unui membru, “pendulară” (în sistem elastic) pe verticală cu mobilizări pasive
sau active, amplificate de resorturi
c. creşterea amplitudinii de mişcare, direcţia ei  tracţiune finala

MANIPULĂRI
1. CONCEPTE MODERNE
SAMT ( Schweizerische Arbeitsgemeinschaft für Manualle Therapie) - apare
după 1981 o formă de fizioterapie în tehnica manuală care are drept scop conservarea şi
ameliorarea mobilităţii, diminuarea durerii, îmbunăţirea forţei, anduranţei de forţă. Se
realizează printr-un examen neuromuscular al coloanei vertebrale, articulaţiilor periferice şi
musculaturii.
1. Teste de mobilitate :
- activă - pasivă - extensibilitatea musculaturii
- măsurarea forţei şi anduranţei de forţă
Palpare - cercetarea punctului dureros
Teste de provocare a simptomelor prin presiune, mobilizare + presiune. Se trece ulterior
la un program personal la domiciliu.
2. Conceptul Mainland este fondat pe examenul clinic, durerea detailată cu iradiere,
originea ei, caracterul în funcţire de mobilizarea pasivă şi mişcări accesorii de amplitudine
variabilă putându-se stabili o diagramă caracteristică. Astfel se aplică tratamentul
controlând tulburările funcţionale, vizând mai ales structura capsulei articulare lezată
distrofic sau iritativ.
3. Conceptul Kaltenborn-Evjenth
După anamneză se precizează tulburările conform testelor de provocare specifică pentru
stabilirea hipo sau hipermobilităţii, cauzate de structuri contractile sau nu, ţinând cont de
principiile biomecanicii articulare şi comanda neuromusculară. Pentru hipomobilitate se
utilizează mişcări de glisare, întindere musculară, antrenament; pentru hipermobilitate se
folosesc metode de stabilizare.
4. Conceptul Sohier
Se pleacă de la analiza biomecanică. Examenul forţelor şi componentele sale aplicate pe
articulaţii, factorii responsabili de descentrări în funcţionare sau malformaţii; ceea ce duce
la alterări ale sensibilităţii proprioceptive cu răspunsuri deficitare musculare dinamice cu
oboseală sau iritarea sistemului neurovegetativ. Examenul clinic include şi analiza
mersului şi staticii, tratamentul structurilor lezate şi reabilitare funcţională. Se aplică în
reumatologie, ortopedie, traumatologie, medicina sportivă, mai puţin în neurologie.
Manipulările coloanei şi membrelor, cu scop terapeutic în diverse suferinţe ale
aparatului musculoarticular, au fost utilizate din cele mai vechi timpuri. Organizarea lor sub
forma unei metode cu tehnică şi indicaţii precise o face pentru prima oară, în 1874, A. T.

141
Still, în S. U. A. denumind metoda osteopatică. După 10 ani, tot în S.U.A., Palmer, de
meserie băcan, o simplifică şi o introduce în chiropraxie.
În Anglia, profesorul de medicină fizică J. B. Mennell, preluând din metoda
"osteopatică" unele manipulări, le fundamentează teoretic şi le recomandă practicii
medicale .
Meritul de a le aborada în practica kinetologică îl are Robert Maigne, din Franţa,
care descrie în amănunt tehnicile de lucru atât în manipularea vertebrală, cât şi în cea a
articulaţiilor periferice. R. Maigne utilizează manipularea nu numai ca procedeu terapeutic,
ci şi diagnostic, în acele, deranjamente intervertebrale minore (DIM) responsabile de
numeroase algii cutanate şi musculotendinoase ale trunchiului şi membrelor.
Manipularea este "o mobilizare forţată care poartă elementele unei articulaţii peste
jocul voluntar şi obişnuit al lor, până la limita jocului anatomic posibil, fără a o depăşi.
"Această definiţie nu trebuie să lase impresia că noţiunile "manipulare" şi "mobilizare" sunt
sinonime.
Terapia manuală constă în manevre de mobilizare asupra structurilor tisulare şi
articulare , cu masaje mobilizante şi întinderi musculare ; se acordă importanţă mişcărilor
fiziologice angulare, cât şi celor accesorii care pot fi obţinute cu impuls sau nu.
Se disting 2 tipuri de întindere musculară :
a. cu elan, elongaţie dinamică, cu apariţia contracţiei musculare, care se opune întinderii
b. stretching-ul - întinderea statică : după atingerea extensiei se fac modificări de poziţie
pentru a opri creşterea progresivă a rezistenţei fără declanşarea reflexului de întindere.
Tehnica unei manipulări are câteva momente precise: segmentul de manipulat
trebuie la început poziţionat ("punerea în poziţie") în aşa fel, încât din acea poziţie să
permită mişcarea pasivă utilizată. De aici, în mod pasiv, cu musculatura perfect relaxată,
segmentul este mişcat de către kinetoterapeut, până la limita maximă permisă de
respectiva direcţie de mişcare - aceasta este o "mobilizare" şi nu o manipulare.
Mobilizarea a adus ţesuturile articulare şi periarticulare la nivelul de tensiune ("punerea în
tensiune"); de la acest nivel începe manipularea. De obicei în acest moment, de solicitare
suplimentară a direcţiei de mişcare se simte ca o rezistenţă, care cedează cu câteva
grade. Se poate auzi şi un cracment caracteristic, dat de fenomenul de cavitaţie, când se
separă capetele articulare.
Manipularea are deci trei momente precise:
1 - punerea în poziţie; 2 - punerea în tensiune 3 - impulsul manipulativ.
Are şi două reguli de bază:
1 - regula "non-dolarităţii";
2 - regula "mişcării contrare", adică utilizarea direcţiei de mobilizare în sens opus direcţiei
blocate şi dureroase.
Ea este considerată ca un "gest ortopedic" foarte precis, care nu poate fi executat
decât după un examen local la fel de precis.
Manipulările rahisului sunt din punct de vedere tehnic de trei feluri:
a. directe, în care pacientului, aflat în decubit ventral, i se aplică, de către kinetoterapeut,
cu mâna, presiuni directe pe apofizele spinoase sau pe apofizele transverse, presiuni
142
urmate de o relaxare rapidă - metoda în general puţin utilizată fiind dezagreabilă şi având
efecte limitate;
b. indirecte, în care se recurge la mişcări şi presiuni pe segmentele vecine coloanei,
pentru ca prin intermediul lor să se creeze manipularea vertebrală (de exemplu,
mobilizarea bazinului, umerilor);
c. semiindirecte, la baza cărora stă principiul manipulărilor indirecte (adică mişcarea
globală este realizată de la distanţă), dar manipulatorul prin presiuni sau contrapresiuni la
nivelul sau sub nivelul segmentului de tratat, localizează precis efectul manipulării.
Există manipulări semiindirecte "asistate" - în care presiunea locală urmează
acelaşi sens, ca şi mişcarea globală aplicată chiar pe segmentul de manipulat - şi
manipulări semiindirecte "contrate" - în care presiunea locală este direcţionată în sens
contrar mişcării globale şi se aplică sub segmentul ce trebuie mobilizat.
Tehnica recomandată de R. Maigne este cea semiindirectă , mai ales pentru
manipulările în flexie sau extensie. Pentru manipulările în rotaţie, pentru a localiza
segmentul se recurge la un artificiu: se face o latero-flexie, cu incurbura maximă la
segmentul de manipulat; menţinându-se această lateroflexie, se realizează rotaţia - pe
partea lateroflexiei-ştiindu-se din mecanica coloanei vertebrale ca în această situaţie în
respectiva zonă rotaţia va fi minimă.
Manipularea trebuie precedată de testarea tuturor direcţiilor de mişcare a
segmentului vertebral interesat. Respectând regulile manipulării "non-doloritatea" şi
"mişcarea contrară" - nu se va manipula un segment care are toate direcţiile de mişcare
blocate şi dureroase. R. Maigne şi Lesage au imaginat o schemă, ca o stea cu 6 braţe,
reprezentând direcţiile de mişcare a coloanei. Bararea cu 1-2 sau 3 liniuţe a unei direcţii
de mişcare arată gradul de limitare a mişcării respective sau al intensităţii durerii.
Manipularea se va face pe direcţiile nebarate; cele barate arată contraindicaţiile tehnice
ale metodei. În general, trebuie să existe cel puţin 3 direcţii de mişcare libere, pentru ca
manipularea să aibă toate şansele de reuşită.

143
Flexie

Lateroflexie stângă Lateroflexie dreapta

Rotaţie stângă Rotaţie dreapta

Extensie
Schema lui Maigne
Stea cu 6 braţe - direcţiile de mişcare ale coloanei

Pentru coloana cervicală aceasta este cea mai bună metodă. Pentru segmentele
dorsolombare şi lombare, la care apar frecvent "deranjamente intervertebrale minore"
(denumire dată de R. Maigne distorsiunilor articulaţiilor posterioare vertebrale) şi care au
în manipulare indicaţia de elecţie, testarea se face prin:
- presiune directă pe apofiza spinoasă;
- presiune laterală pe apofiza spinoasă;
- presiune pe ligamentul interspinos;
- presiune pe articulaţia interapofizară.

Indicaţiile manipulărilor :
- lombalgiile acute sau cronice - lombosciaticele,
- nevralgiile sau nevritele de crural -dorsalgiile cronice sau acute,
- cervicalgiile acute şi cronice, - nevralgia cervicobrahială etc.
- patologia articulară periferică, funcţională, musculară
Contraindicaţiile absolute :
-suferinţele rahisului de origine inflamatorie, infecţioasă sau tumorală
- osteoporoza avansată existând pericolul unor fracturi vertebrale
- artroza avansată hiperostozantă, care blochează segmentele.
- dureri traumatice, leziuni tisulare
- sindroame de compresiune neurologică
- afecţiuni neoplazice

144
TRACŢIUNI
Scopul este reducerea mai rapidă mecanică a leziunii de disc, protruzii nucleare,
acţionând prin mecanism de aspiraţie, printr-o forţă centripetă asupra protruziei.
Efectele tracţiunii :
1. aspiraţie - prin presiune negativă se realizează îndepărtarea suprafeţei osoase cu efect
centripet asupra conţinutului discovertebral
2. tracţiunea propriu-zisă - creşterea distanţei între suprafeţele articulare degajează o
protuzie mică
3. tensiunea ligamentară -prin mişcarea de îndepărtare a corpilor vertebrali se întinde
ligamentul vertebral posterior, exercitându-se o forţă centripetă asupra protruziei.
Materiale necesare
- masă de elongaţie, 2 m lungime, 60 cm înălţime, 50 cm lărgime
- chingi pentru tracţiune - 1 toracică, - 1 pelvină
- balanţ cu resort pentru :
- măsurarea forţei de tracţiune pânâ la 100 kg şi tratament uniform - forţă egală de
tracţiune.
Poziţia bolnavului :
- decubit ventral - când flexia e dureroasă
- decubit dorsal - cănd extensia e dureroasă
- poziţia convenabilă pentru bolnav.
Tehnică :
- să fie prelungită pe toată durata şedinţei, ea devenind eficace după o tensiune continuă
de 2 minute (timp în care muşchiul oboseşte şi forţa de tracţiune acţionează numai asupra
ligamentelor (disc)
- tracţiunea intermitentă nu poate realiza acest obiectiv. Tracţiunea trebuie să fie total
nedureroasă (dacă doare nu e indicată), deoarece relaxarea musculară prealabilă e foarte
importantă pentru a fi eficace şi ca forţa de tracţiune să acţioneze asupra leziunii discale. De
aici utilitatea asocierii cu terapia relaxantă (parafină, apă caldă).
- Forţa 40-90 kg pe o durată atât de lungă cât bolnavul suportă (de obicei 30’)
- Prima şedinţă necesită precauţie, tatonare

Criteriul de eficacitate constă în :


- reducerea durerii, ameliorarea manevrelor terapeutice, maximul de forţă de tracţiune pe
care bolnavul o poate suporta - durata va creşte progresiv (cu 2-3’) dacă nu dă rezultate
după câteva şedinţe
- se va modifica poziţia bolnavului pe masă, aşezarea chingilor, modificarea forţei de
tracţiune; dacă nu dă rezultate după 15 zile se va abandona, dar nu descuraja; există cazuri
ameliorate dar fără vindecare după 15 zile. Un tratament zilnic încă 1-2 săptămâni e indicat
(deci total 3-4 săptămâni). Bolnavul va fi reexaminat înaintea oricărei şedinţe.
Ritmul şedinţelor
- zilnic o jumătate de oră, uneori tracţiune continuă pe pat special

145
- alteori chiar şedinţe de 2 ori pe zi
Rezultate
- în 1-2 săptămâni multe protruzii regresează prin tracţiune ambulatorie,
- durerea se reduce, mişcările devin nedureroase, manevra Laségue se negativează, nu e
eficace însä în protruziile nucleare - cu leziuni radiculare importante
Urmări
- pentru a preveni recidivele, bolnavul va păstra poziţia de lordoză, mai ales în poziţia
şezândă (utilă eventual centura de melană - lombostatul).
Indicaţii
1. protruzii nucleare mici - clinic lumbago, sciatică radiculară fără modificări neurologice
2. eşecul manipulării vertebrale - în realitate tracţiunea şi manipularea sunt înrudite, ultima
se adresează în principal protuziilor nucleare şi mai ales blocadelor intraapofizare
3. radiculolopie iniţială fără lombalgie prealabilă
4. recidive post laminectomie - tracţiunea e eficace când laminectomia nu a dat rezultat
sau după o recidivă
5. leziuni de discuri lombare superioare (rare)
6. semn Laségue bilateral şi tineri cu lumbago trenant. E necesar 1 lună pentru ameliorare
evidentă.
7. leziuni ale ultimelor discuri dorsale
8. Contact între 2 oase - cifoze importante posturale sau legate de o epifizită vertebrală
veche sau o fractură de corp vertebral
- se vor obţine rezultate şi ameliorări după mai multe luni prin tracţiuni prelungite
Contraindicaţii :
1. lombosciatică secundară - metastaze
2. lumbago acut hiperalergic
3. suferinţe radiculare cu deficit neurologic
4. suferinţe radiculare vechi > 5,6 luni
5. discopatii vertebrale cu deformări ale coloanei - cifoză, scolioză
6. vârsta după 50-60 ani
7. leziuni viscerale, cardiorespiratorii, digestive, reno-urinare
Concluzii :
- rămâne utilă şi valoroasă
- poate grăbi vindecarea şi deci reducerea polipragmaziei
- dovezi că lucrări recente - dublu, triplu orb sunt făcute în ţările nordice cu rezultate
favorabile;
- sciatica s-a redus în ţările nordice la tratamente precoce, prin reducere în fază de lumbago

146