Drepturile omului în Uniunea Europeană.

UE o ordine juridică de drepturile omului

§.1. VIZIUNEA UNIUNII EUROPENE

ASUPRA DREPTURILOR OMULUI

Ideea protecției unor drepturi fundamentale ale persoanei nu aparține doar timpurilor
noastre. Ideologii revoluțiilor luminate au folosit ca port-drapel ideea drepturilor naturale,
inerente persoanei.
În statele Europei, state de drept, democratice și sociale, demnitatea omului, drepturile
și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă alături de dreptate
și de pluralismul politic, valori supreme și sunt garantate. În România aceleași valori sunt
ridicate la rang de principiu așa cum rezultă din chiar primul articol al Constituției, alin. (3).
Mecanismul constituțional referitor la drepturile și libertățile fundamentale este astfel
conceput încât protecția cetățeanului să fie asigurată față de orice gen de abuz1.
Schimbarea concepției despre om, care nu mai este privit doar ca o abstracție juridică
– titularul de drepturi și obligații -, ci și ca o realitate complexă, biologică și psihică, a generat
un efort doctrinar de creare a unor instrumente juridice specifice, menite să-i asigure protecția
juridică.. Astfel, istoria Uniunii Europene poate fi reperată prin prisma evoluţiei protecţiei
drepturilor omului, ce a influenţat decisiv forma, precum şi funcţiile actuale ale organizaţiei.
Prin fiecare pas prin care au fost stabilite noi reglementări, ce au condus la dezvoltarea
Uniunii, au fost acordate noi garanţii în privinţa drepturilor omului2.
„Drepturile omului reprezintă fundamentul existenței și coexistenței umane.
Universale, indivizibile și interdependente, ele definesc umanitatea. Ele întruchipează
principiile ce formează piatra de căpătâi a demnității umane”, aprecia Secretarul General al
Națiunilor Unite în mesajul inaugural rostit cu ocazia aniversării a 50 de ani de la adoptarea
Declarației Universale a Drepturilor Omului. Aprecierile sale reflectă starea de fapt a
ultimelor decenii: confruntată cu noi provocări – conflicte internaționale, lupta împotriva
sărăciei, protecția mediului – societatea internațională a încercat, prin adoptarea la nivel
internațional și regional a unor documente consacrând principii ale protecției drepturilor
omului, să-și îndeplinească angajamentul asumat după cel de-al doilea război mondial și să
impună o viziune coerentă, solidară și universală a acestora, corespunzătoare unui standard
internațional general de protecție a lor.

1
I. Muraru, E. S. Tănăsescu – coordonatori, Constituția României: comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck,
București, 2008, p. 17;
2
Moroianu Zlătescu Irina, Drepturile omului- un sistem în evoluţie, Editura I.R.D.O, Bucureşti, 2008, pp. 119 –
120;

1
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

Ilustrarea procesului evolutiv complex al integrării în sfera de interes a Uniunii

Europene a acestei problematici reprezintă, așadar, demersul urmărit prin prezenta lucrare, în
contextul în care acest domeniu reprezintă o concretizare a tendinței de consolidare a
cooperării între statele membre și dezvoltare a acesteia spre o formă de organizație
interguvernamentală aparte. Față de poziția inițială a statelor membre de a menține această
problematică la nivelul declarațiilor de principiu, ultimele inițiative adoptate de organele
decizionale ale U.E. dovedesc interesul manifestat de a complini lacunele sistemului
comunitar in acest domeniu.
Caracterul universal al drepturilor omului și inalienabilitatea acestora sunt doar câteva
trăsături ce impun aceste drepturi ca și valori comune ale statelor membre. De altfel,
constituțiile tuturor statelor membre consacră asemenea drepturi, respectarea lor reprezentând
unul dintre principiile unui stat de drept și democratic3.
Urmărind această argumentație justificativă pentru a include și a plasa drepturile
omului în sfera domeniului de cooperare europeană, am prezentat demersul întreprins la
nivelul Uniunii Europene evolutiv, identificându-se două direcții: consacrarea pretoriană a
drepturilor fundamentale în dreptul comunitar, revenindu-i Curții de Justiție a Comunităților
Europene un rol deosebit de important în impunerea acestei problematici în cadrul politicilor
comunitare și consacrarea explicită în normele comunitare primare și derivate a unor categorii
de drepturi.
Pentru a înțelege însă evoluția atitudinii statelor membre și ale organismelor
decizionale ale Uniunii Europene în abordarea acestui domeniu de la consacrarea sa prin
simple declarații de principiu la crearea de mecanisme efective pentru complinirea lacunelor
sistemului comunitar, această prezentare a fost precedată de o ilustrare a stadiului actual de
dezvoltare a acestei organizații interguvernamentale cu un vădit caracter supranațional, din
punct de vedere al tratatelor ce fundamentează existența sa și a instituțiilor ce le aduc la
îndeplinire.
Astfel, recunoscând drepturile fundamentale ca şi principii ale dreptului comunitar,
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene și Curtea Europeană a Drepturile Omului a
conferit, prin mecanismele sale jurisdicţionale, substanţă protecţiei propriu-zise a acestor
drepturi. Sub presiunea jurisdicţiilor constituţionale şi în condiţiile în care nu exista în nici
unul din tratatele privind Comunităţile europene o dispoziţie similară celei cuprinse în
3
Plasarea printre valorile comune ale statelor membre a drepturilor omului a avut drept consecință instituirea
imperativului protecției lor printre criteriile impuse statelor ce doresc să adere la Uniunea Europeană, iar
importanta acordată protecției lor denotă nevoia de a consolida sentimentul de apartenență al cetățenilor europeni
la aceasta uniune;

2
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

articolul 38 al.1 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie, C.J.C.E. a dezvoltat un corpus

de decizii care au dat Comunităţii Economice Europene de la acea dată o bază în protecţia
drepturilor fundamentale, conservând în acelaşi timp coerenţa ordinii legale comunitare şi
demonstrând capacitatea sa de a absorbi valorile de bază ale sistemelor juridice naţionale ale
statelor membre4.

Păstrând iniţial o atitudine prudentă, aceasta a abordat ulterior o poziţie fermă, prin
dezvoltarea unei cazuistici bine fundamentate şi organizate, bazată pe tehnici de interpretare
clare şi pe o extindere a surselor de inspiraţie, pentru a obţine efectul unei „protecţii eficiente”
la nivel comunitar a drepturilor omului şi a asigura respectarea regulii potrivit căreia protecţia
drepturilor omului în ordinea comunitară se supune „preeminenţei logicii comunitare” 5. Au
fost cenzurate, drept consecinţă şi prin raportare la drepturile fundamentale, pe care Curtea le-
a identificat apelând la documentele internaţionale în domeniu la care statele membre erau
parte şi la valorile constituţionale comune ale acestora, acţiuni ale instituţiilor comunitare şi
ale statelor membre, ceea ce a oferit aparenţa existenţei unui demers eficace în domeniul
protecţiei drepturilor omului. Controlul său s-a limitat însă la acele măsuri interne care „se
încadrează scopului şi obiectivelor dreptului comunitar”, dispoziţiile legislative interne
adoptate de către statele membre acţionând în baza atribuţiilor conferite de U.E. În principiu
există două tipuri de acţiuni naţionale pe care Curtea la analizează: cele vizând transpunerea
în dreptul intern a unei dispoziţii comunitare şi cele întemeiate pe derogările şi excepţiile de la
principiile şi politicile comunitare îngăduite statelor membre6.

4
Anthony Arnull, The European Union and its Court of Justice, ediția a 2-a, Oxford European Union Law
Library, 2006, p. 203;
5
Fabrice Picod, „Le juge communitaire et l’interprétation européenne”, în F. Sudre (coord.), „L’ interprétation
de la CEDO, Editura Bruylant, col. „Droit et justice”, nr.21,1998, p.289;
6
A. Arnull, op.cit., p.206:

3
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

§.2. PRINCIPALELE INSTRUMENTE DE PROTECȚIE

A DREPTURILOR OMULUI LA NIVEL EUROPEAN

Absenţa unor instrumente cu forță juridică în materia drepturilor omului a constituit,

multă vreme, o problemă de ordin atât teoretic, cât şi practic, în Comunităţile Europene şi mai
apoi în Uniunea Europeană. O intervenţie decisivă în acest sens a avut-o Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene, care, încă din 1969, a elaborat o jurisprudenţă ce tindea să protejeze
eficient unele drepturi şi libertăţi fundamentale. Curtea Europeană de Justiţie şi-a asumat
misiunea de a rezolva pe cale pretoriană problema lacunelor sistemului comunitar în materia
protecţiei drepturilor fundamentale. Astfel de instrumente au fost: Pactul internaţional privind
drepturile civile şi politice, Carta Socială Europeană şi Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, de asemenea în 1989 a fost adoptată Carta comunitară a drepturilor sociale
fundamentale7.
Eforturile jurisprudenţiale ale Curţii de Justiţie au primit consacrarea convenţională în
Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992) care afirmă
că “Uniunea respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt garantate de Convenţia Europeană
a Drepturilor Omului şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale commune ale statelor
member.
Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997, intrat în vigoare în 1 mai 1999,
precum şi Tratatul de la Nisa din 26 februarie 2001 conţin importante dispoziţii relative la
respectul drepturilor omului. El consacră garanţia jurisdicţională a respectului drepturilor
omului prin recunoaşterea competenţei Curţii de Justiţie în domeniul controlului respectului
drepturilor fundamentale de către organele comunitare.

2.1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului

La 4 noiembrie 1950, la Roma, reprezentanţii a 13 guverne semnează Convenţia
Europeana pentru „Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale
(„Convenţia”), care urma să intre în vigoare la 3 septembrie 1953.
Protejarea drepturilor omului, reprezintă scopul convenţiei, nu din punct de vedere
teoretic sau iluzoriu, ci concret şi efectiv.
În majoritatea marilor religiilor şi filozofiilor lumii întâlnim respectarea dreptului la
viaţă al fiecărei persoane şi a demnităţii umane. Dreptul la viaţă este aceleaşi pentru fiecare
7
Bianca Guțan, Protecția europeană a drepturilor omului, Ediția a 3-a, Editura C.H.Beck, București, 2008, p.
231;

4
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

persoană, indiferent de rasă, culoarea, sexul, limba, religia, opiniile politice sau altele,
originea naţionala sau socială, averea, naşterea sa, etc
Prima condiţie pentru a deţine drepturi este de a fi recunoscut ca om, ca persoană. În
mod deosebit, problema începutului protecţiei dreptului la viaţă este dificilă şi delicată,
deoarece nu există nicio definiţie ştiinţific incontestabilă cu privire la începutul vieţii8.
Conform art. 2 parag. 1 al Convenției, dreptul la viață este protejat prin lege.
Jurisprudența Curții în această privință a evidenția că statele au atât obligații negative cât și
obligații pozitive: nu trebuie doar să se abțină de a provoca moartea „în mod intenționat”, dar
trebuie să ia și măsurile necesare protecției vieții9.
Statele au obligaţia pozitivă de ordin procedural de a organiza anchete efective
împotriva celor care au adus atingere drepturilor persoanei. Pe lângă obligaţia de a face
investigaţiile necesare, ei îi mai corespunde şi dreptul publicului de a lua cunoştinţă de modul
cum s-a desfăşurat o astfel de anchetă, ca şi de concluziile acesteia.

2.2. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

În iunie 1999 Consiliul European de la Köln a ajuns la concluzia că drepturile
fundamentale aplicabile la nivelul UE ar trebui să fie consolidate într-o cartă pentru a le oferi
o mai mare vizibilitate10.
Carta socială europeană, prin enunţarea drepturilor economice şi sociale ale cetăţenilor
europeni, a avut un rol important alături de Carta comunitară a drepturilor sociale
fundamentale ale lucrătorilor. Totodată, documentul reflectă şi principiile derivate din
jurisprudenţa Curţii de Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Proiectul Cartei a fost elaborat de către un organism special înfiinţat, denumit
Convenţie, ale cărei componenţă şi mod de lucru au fost stabilite de Consiliul European de la
Tampere, din decembrie 1999. Succesul acestei Convenţii a fost determinat de faptul că are o
formulă „dublă mixată”: amestec naţional-european şi amestec de puteri executive – puteri
8
Din acest punct de vedere, este de reţinut că art. 4 din Convenţia americană a drepturilor omului este mult mai
clară, statuând că „dreptul la viaţă este protejat în general începând cu concepţia”. Spre exemplu, în afara
spațiului Uniunii, instanţa supremă canadiană a stabilit că norma legală care permitea doar avortul terapeutic
violează drepturile şi libertăţile femeii, constituind o ingerinţă profundă relativ la corpul său şi, prin urmare, o
atingere adusă securităţii persoanei şi libertăţii vieţii private, care garantează fiecăruia o largă autonomie
personală asupra deciziilor importante privind intimitatea vieţii sale. În plus, cerinţele procedurale necesar a fi
îndeplinite pentru obţinerea certificatului de avort întârziau semnificativ accesul femeii la tratamentul medical,
punându-i în pericol sănătatea, ceea ce constituia o altă încălcare a dreptului la securitatea persoanei. Ca urmare,
instanţa supremă canadiană a refuzat recunoaşterea unui drept la viaţă al copilului nenăscut;
9
Bianca Guțan, op.cit., p. 81;
10
Şefii de stat sau de guvern au considerat că statutul ar trebui să conţină principiile generale stabilite şi
formulate în cadrul Convenţiei Europene sau rezultate din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre;

5
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

legislative, iar originalitatea ei rezidă din compoziţia sa, organizarea sa şi modul său de
lucru11.
Carta a fost adoptată de către Consiliul European la Summit-ul de la Nisa, din 7
decembrie 2000, ca accord inter instituţional.Ea nu va avea forţa juridică obligatorie decât
dacă va fi introdusă intr-un tratat sau i se va recunoaşte valoarea juridica.
Actualmente, Carta este în curs de a deveni parte a “dreptului Uniunii Europene” astfel
cum este definit de Tratatul de la Lisabona. Intrarea în vigoare a prevederilor acestuia va avea
ca efect asigurarea unui nivel dublu de protecţie a individului. Astfel dacă cetăţenii UE nu vor
obţine câştig de cauză în privinţa încălcărilor drepturilor lor fundamentale în faţa Curţii de
Justiţie, ei se vor putea adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocând încălcarea
Convenţiei Europene.

2.3. Protecţia drepturilor omului în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi

Cooperare în Europa (OSCE)
Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa este o organizaţie politică ce are
ca principal scop asigurarea păcii şi securităţii la nivel regional European. Unul din
principalele domenii de acţiune este dimensiunea umană, adică protecţia drepturilor
fundamentale, precum şi “stabilirea contactelor umane şi alte probleme cu caracter
umanitar.”(originea -Actul Final de la Helsinki). Mecanismele de supraveghere a respectării
drepturilor omului, posibilitatea trimiterii de experţi şi raporturi în ţările unde se presupune că
ar exista violări grave ale acestor drepturi.
Carta de la Paris pentru o Nouă Europă a acordat un loc deosebit dimensiunii umane în
general şi protecţiei drepturilor omului in special. După reuniunea de la Helsinki din 1992
preocuparea organizaţiei în acest domeniu s-a transpus din planul stabilirii de standarde în cel
al monitorizării implementării angajamentelor existente. S-a ajuns astfel ca OSCE să asigure
unul din cele mai extinse şi profunde sisteme de standarde internaţionale în domeniul
protecţiei drepturilor omului.

2.4. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

11
Convenţia, prezidată de către Roman Herzog, fost preşedinte al RFG, avea în componenţa sa 62 de membri,
printre care reprezentanţi ai şefilor de stat sau de guvern, ai Comisiei Europene, membri ai Parlamentului
European, membrii ai parlamentelor naţionale. De asemenea, Convenţia a fost asistată de către un Birou compus
din preşedintele Convenţiei şi vice-preşedinţii desemnaţi de către membrii Parlamentului European,
parlamentarii naţionali şi de preşedintele Consiliului Uniunii. A se vedea Bianca Guțan, op.cit., p. 237;

6
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

Jurisprudenţa europeană a Comisiei şi a Curţii Drepturilor Omului a asigurat şi asigură

interpretarea şi efectul deplin al Convenţiei Europene. Convenţia este un instrument viu care
trebuie interpretat în lumina condiţiilor actuale. Curtea realizează astfel, pe cale pretoriană,
jurisprudenţială, adaptarea Convenţiei la schimbările sociale (ex: în privinţa drepturilor
copiilor naturali, ale homosexualilor şi transsexualilor, a pedepselor corporale etc).
Deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) fac parte din asa-numitul
“bloc de constitutionalitate”, ele fiind obligatorii ca si textele Conventiei, texte care, asa cum
rezultaă spre exemplu din art. 11 si respectiv, art. 20 din Constituția României, fac parte din
dreptul intern, iar in cazul in care legile interne ale Romaniei sau chiar Constitutia Romaniei
ar fi contrare Conventiei sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare.
Noua Curte Europeană, creată prin Protocolul nr. 11, este un organ jurisdicţional creat
prin intermediul unui tratat internaţional, menit a asigura respectarea angajamentelor care
decurg, în sarcina statelor-părţi, din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului12.
Ratione materiae, Curtea este competentă a soluţiona litigiile care îi sunt supuse
privind fapte concrete prin care se pretinde violarea unuia dintre drepturile prevăzute în
Convenţie. Tot sub aspect material, Curtea are şi o competenţă consultativă.
Competenţa ratione personae vizează, pentru cauzele interstatale, litigiile în care
ambele părţi sunt state contractante, iar pentru cauzele individuale, acele litigii în care ca
reclamant figurează „o persoană aflată sub jurisdicţia unui stat parte“, iar ca pârât, statul parte
respectiv.
Ratione temporis, Curtea judecă doar acele litigii împotriva unor state care au ratificat
Convenţia până la data introducerii cererii, pentru fapte ce au avut loc după data acestei
ratificări de către statul pârât.
Ratione loci, Curtea este competentă a controla sub aspectul conformităţii cu
Convenţia doar acele fapte petrecute pe teritoriile statelor părţi, adică sub jurisdicţia acestora.

12
Bianca Guțan, op,cit., p.47;

7
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

§.3. CONSIDERAȚII FINALE

Jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului, creativă şi, de altfel, îndrăzneaţă,

a avut un ecou evident asupra activităţii celorlalte instituţii comunitare care, ulterior afirmării
declaratorii a necesităţii asigurării unei protecţii efective acestor drepturi, au consacrat prin
tratatele pe care le-au adoptat, întreaga construcţie întreprinsă de CEDO.
De altfel, ulterior dezvoltării jurisprudenţei CEDO în materie şi paralel cu evoluţia
procesului de integrare comunitară, s-a simţit nevoia diversificării şi consolidării surselor de
inspiraţie puse la dispoziţia instituţiilor comunitare în demersul lor de a asigura o protecţie
reală a drepturilor fundamentale deja afirmate. De vreme ce Curtea nu exercită decât un
control a posteriori asupra dreptului comunitar derivat, a apărut indispensabil ca instituţiile
comunitare să se supună imperativului respectării drepturilor fundamentale chiar în momentul
elaborării acestor norme.
Consecinţa iniţiativelor conjugate ale organismelor comunitare a reprezentat-o mai
întâi Actul Unic European (1986), în preambulul căruia se fac referiri la drepturile
fundamentale recunoscute în constituţiile şi legile statelor membre, în Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului şi Carta Socială Europeană şi care devine astfel primul tratat comunitar
menţionând principiul respectării drepturilor omului.
Aceeaşi tonalitate este menţiuntă şi accentuată chiar şi în curpinsul tratatului instituind
Uniunea Europeană, reafirmându-se în preambulul său importanţa respectării drepturilor
omului în ordinea juridică comunitară. Astfel, acest tratat, adoptat ulterior reunificării
Germaniei, explicitează în articolul F angajamentul Uniunii în această materie şi procedează,
într-o manieră directă, la inserarea acestei problematici în tratate: „Uniunea respectă
drepturile omului astfel cum acestea sunt garantate de Convenţia europeană a drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, şi astfel cum
rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, ca şi principii generale ale
dreptului comunitar”. În acest fel, construcţia pretoriană a C.J.C.E. este „constituţionalizată”
şi este subliniată poziţia privilegiată a C.E.D.O. în domeniu, prin eliminarea oricărei referinţe
textuale la celelalte instrumente internaţionale invocate de Curte în jurisprudenţa sa.
Acelaşi tratat include respectarea drepturilor omului printre obiectivele politicii
externe şi de securitate comună (articolul J1 par.2) şi indică faptul că maniera de cooperare în
domeniile justiţiei şi afacerilor interne trebuie să se facă „cu respectarea Convenţiei europene

8
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950 şi a Convenţiei relative

la statutul refugiaţilor din 28 iulie 1951”(articolul K2 par.1).
În egală măsură, Tratatul de la Amsterdam, revizuind Tratatul instituind Uniunea
Europeană şi pe cel privind Comunitatea Europeană, cuprinde dispoziţii importante privind
protecţia drepturilor omului şi consolidează baza acţiunii comunitare în acest domeniu. Se
precizează, în acest sens, prin chiar trasarea obiectivelor comunităţii, în articolul 2 al T.U.E.,
că unul din obiectivele Uniunii este acela de a „ întări protecţia drepturilor şi intereselor
cetăţenilor statelor membre prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii” şi de a „menţine şi
dezvolta Uniunea ca un spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei”.

9
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

BIBLIOGRAFIE

1. ARNULL, Anthony, The European Union and its Court of Justice, ediția a 2-
a, Oxford European Union Law Library, 2006;
2. BÎRSAN, Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului.Comentariu pe
articole. Vol I. Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck, Bucureşti. 2005;
3. GUȚAN SELEJAN, Bianca, Protecția europeană a drepturilor omului, Ediția
a 3-a, Editura C.H.Beck, București, 2008;
4. MOROIANU ZLĂTESCU, Irina, Drepturile omului- un sistem în evoluţie,
Editura I.R.D.O, Bucureşti, 2008;
5. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. – coordonatori, Constituția României:
comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2008;
6. PICOD, Fabrice, „Le juge communitaire et l’interprétation européenne”, în F.
Sudre (coord.), „L’ interprétation de la CEDO, Editura Bruylant, col. „Droit et
justice”, nr.21,1998;
7. SUDRE, Frederic, Drept european şi internaţional al drepturilor omului,
Editura Polirom, Iaşi, 2006.
;

10
 Drepturile omului în Uniunea Europeană. UE o ordine juridică de drepturile omului

CUPRINS

§.1. Viziunea Uniunii Europene asupra drepturilor omului .......................................................

1
§.2. Principalele instrumente de protecție a drepturilor omului la nivel european ....................
4
2.1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului ..........................................................
4
2.2. Carta drepturilor fundamentale a uniunii europene .................................................
5
2.3. Protecţia drepturilor omului în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare
în Europa (OSCE) ......................................................................................................................
6
2.4. Jurisprudența curții europene a drepturilor omului .................................................
7
§.3. Considerații finale ...............................................................................................................
8
Bibliografie ..............................................................................................................................
10

11