MODULUL 14: NURSING GENERAL 1

SPECIALIZAREA: AMG I
PROFESOR: URSU ROXANA

Unitatea de învățare:

1. REPERE ISTORICE, PRACTICI SI CONCEPTII

2. NURSING-UL, STIINTA SI ARTA
3. TEORII,MODELE,CONCEPTE DE INGRIJIRE
4.ASISTENTUL MEDICAL GENERALIST-
FUNCTII SI ROLURI
5.CALITATILE NECESARE EXERCITARII
PROFESIEI

CURS 1
1
 ISTORIA NURSING-ULUI

─ Profesia de asistent este cunoscută și practicată din cele mai vechi timpuri și are un caracter
universal - dar recunoașterea ca profesie s-a produs la jumătatea secolului XX.

Profesia de asistent medical - nursingul - a cunoscut 3 etape distincte:

1. Un sistem de îngrijiri bazat pe vindecătorii tradiționali și autoîngrijire :

- fenomenele legate de boală erau interpretate și tratate prin
prisma tradițiilor religioase și culturale ale fiecărei comunități în parte;
în epoca primitiva nu găsim nici medici, nici nurse.

2. A 2-a etapa de dezvoltare a îngrijirilor de sănătate apare odată cu creștinismul :

- creștinismul insuflă în persoana care îngrijește devotament, caritate și simțul datoriei .
- S-au creat primele centre de primire destinate bolnavilor și săracilor, punându-se accent pe
dispensarizarea îngrijirilor corporale și psihice.

3. A 3-a etapa
- etapa în care monopolul religios și al acțiunilor caritabile din sec al XIX- lea a fost detronat .
- În mai toate țările lumii au apărut școli pentu pregătirea asistentelor medicale și a personalului
auxiliar.

- Etimologic cuvantul „nursă” derivă din latinescul „nutrix”

care înseamnă mamă adoptivă.
- In anul 1899 a luat ființă Consiliul Internațional al Nurselor care are ca scop îmbunătățirea
îngrijirilor de sănătate și a condițiilor de
lucru

- OMS definește sănătatea ca = o stare de bine completă din punct de vedere fizic, mintal și
social și nu numai absența bolii sau infirmității.

Datorită complexității sale, nursingul s-a transformat de-a lungul anilor dintr-o meserie în
profesie, unde vocația este înlocuită de profesionalism.
Istoricul medicinei și a nursingului se contopește cu istoria dezvoltării societății umane cu
perioadele sale de progres, stagnare sau declin, care s-au influențat reciproc..

- Inițial actele terapeutice se bazau pe magie, pe ritualuri religioase, pe instincte - preocuparea

dominantă fiind dispariția durerii sau a unei suferințe. Aceste activități erau înfăptuite de tot felul
de tămăduitori, șamani, spițeri, îngrijitori voluntari și oameni ai bisericii.

- Papirus urile egiptene din 1600 î. Hr. prezintă îngrijirea plăgilor, incizia unor abcese și
îmbălsămarea cadavrelor.

- În Grecia antică medicina este influențată de medicina egipteană prin fenicieni.

Apar o serie de școli medicale în Rodos, Kos, Knods care se ocupau
- atât de prevenire - zeița Hygeia;

2
- cât și de tratarea bolilor - zeița Panakeea.

- Hippocrat - 460 - 375 î. Hr. - considerat părintele medicinii a întemeiat școala din Kos -
informații de specialitate scrise pe 60 de volume care constituie punctul de plecare a unor
descoperiri medicale științifice ulterioare.

- Epoca modernă a generat reforme în sănătate cu baze științifice de învățământ medical.

Florence Nightingale - reprezentanta de bază a acestei epoci - a revoluționat și perfecționat

modul de îngrijire a bolnavilor cu rezultate excepționale.
- A înființat Școala de Nursing Nightingale în Londra - prima formă de învățământ organizat de
îngrijire.
- Este o adevărată legendă - fiind considerată precursoarea serviciului sanitar modern.
Datorită devotamentului și a muncii de care a dat dovadă, a perspicacității și capacității de
observarea și intuiție, spitalele secolului XIX s au transformat în instituții de tratament adecvate
dotate d.p.d.v. sanitar și cu personal pregătit să intervină în orice moment.

Florence Nightigale
- s-a născut pe 12 mai 1820 într-o familie foarte înstărită, în Italia din părinți britanici. A avut
șansa de a beneficia de o educație îngrijită la vremea respectivă într- una dintre cele mai
prestigioase universități din lume - Cambridge.

- La 17 ani a declarat că simte că și-a găsit ”menirea”. Făcea vizite dese la spitale și cămine de
bătrâni unde stătea mult timp în preajma surorilor medicale.
- Părinții ei au fost împotrivă - în acea perioadă acestă profesie nu era considerată a fi
„onorabilă”. Se mergea pe ideea că această muncă era făcută de familiile sărace sau ruinate.
- Odată cu trecerea timpului Florence Nightingale era mai hotărâtă ca oricând să-și urmeze
vocația de asistent medical
- S-a înscris la un curs de 3 luni de asistente medicale ceea ce i-a permis să ocupe un post de
infirmieră pe care nu l-a mai părăsit pănă în 1854.

 În 1854, în timpul războiului din Crimeea F. N. a uimit lumea cu extraordinara ei

capacitate de muncă și de organizare a activităților din spitale.
- La acea vreme, condițiile din spitalele pentru soldații englezi răniți era jalnică, iar
serviciile de îngrijire lipseau cu desăvârșire.
- Tinerii soldați mureau chiar dacă rănile lor nu erau letale, din cauza instalării
septicemiilor. Florence a observat acest lucru, a făcut o statistică și un raport și a
comunicat acest lucru la foruri superioare. Pentru a îmbunătăți situația ,Guvernul britanic
a hotărât să trimită pe cineva capabil să gestioneze situația.
- Florence Nigthingale împreună cu 38 dintre cele mai bune infirmiere a ajuns la spitalul
de campanie pe 21 oct. 1854.
- Florence și echipa ei s-au ocupat cu maximă rigurozitate de curățenia din spital, de
sterilizarea instrumentelor, de procurarea de feșe și pansamente de tifon și sterilizarea lor,
precum și de îmbunătățirea alimentației improprii a soldaților. În urma acestor măsuri
mortalitatea în rândul răniților s-a redus simțitor.

3
- În câțiva ani s-au dezvoltat unități de îngijiri a bolilor grave - accesibile tutoror categoriilor
sociale - care a dus la dezvoltarea nursing-ului clinic, practicat și în zilele de astăzi.
- În 1899 a fost creat Consiliul Internațional al Nurselor.

Strategiile de funcțiionare a nurselor s-a îmbogățit cu direcții noi privind:

- starea mai bună pentru indivizii din comunitate;
- promovarea igienei sociale;
- promovarea sănătății publice;
- elaborarea unui limbaj comun, de specialitate, în nursing.

- F.Nightingale a fost începutul - numeroase alte asistente medicale celebre au elaborat concepte
de nursing, care de care mai utile și mai sofisticate cu rezultate extraordinare în sănătate.

Una dintre ele este Virginia Henderson.

- Născută în 1897, va publica un volum „Principiile de bază ale nursingului” - volum în care
apare definită funcția de bază a nursei, conceptul de sănătate, de boală, de dependență și
independență în satisfacerea nevoilor fundamentale a individului, stabilirea celor 14 nevoi
fundamentale ale ființei umane .

NURSING-UL ȘI NURSA

Nursing-ul este o parte integrantă a sistemului de îngrijire al sănătății, cuprinzând

promovarea sănătății, prevenirea bolii, îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mental, psihic,
handicapați) de toate vârstele, în toate unitățile sanitare, așezările comunitare și în toate formele
de asistență socială - (definiția prezentată de O.M.S. și I.C.N.).

Virginia Henderson definește nursingul astfel: "să ajuți individul fie acesta bolnav sau
sănătos, să-și afle calea spre sănătate sau recuperare, să-și folosească fiecare acțiune pentru a
promova sănătatea sau recuperarea, cu condiția ca acesta să aibă tăria, voința sau cunoașterea,
necesare pentru a o face, și să acționeze în așa fel încât acesta să își poarte de grijă singur cât mai
curând posibil".

A.N.A. (North American Asociation) dă următoarea definiție pentru nursing- ul

comunitar: nursing- ul comunitar nu este numai o sinteză a practicii de nursing și a educării în
domeniul sănătății, ci are scopul de a menține și a stimula sănătatea populației.
Îngrijirile au un caracter continuu. Îngrijirea este orientată asupra individului, a familiei
sau a grupului și contribuie astfel la sănătatea întregii populații a zonei respective.

Nursa aplică diverse metode pentru a menține și stimula sănătatea, coordonează

activitatea în acest domeniu și stimulează continuitatea. Scopul ei este și acela de a-i apropia pe
indivizi, familii sau diverse grupuri. Intervențiile nursei nu se orientează doar spre pacienții
individuali, ci cuprind și mediul social, afectiv și fizic al acestuia.

4
 "Rolul esențial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă, să își
mențină sau recâștige sănătatea (sau să îl asiste în ultimele sale clipe) prin îndeplinirea sarcinilor
pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut forța, voința sau cunoștințele necesare. Asistenta
medicală trebuie să îndeplinească aceste funcții astfel încât pacientul să își recâștige
independența cât mai repede posibil" - Virginia Hendderson
- Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului.
Și tot Virginia Henderson spune că:
„ Asistenta trebuie:
- să fie conștiința celui lipsit de conștiință,
- ochiul pentru cel care și-a pierdut verderea,
- mâna pentru cel căruia i-a fost amputată,
- dragostea de viață pentru cel care încearcă să se sinucidă.”

• Inte rvențiile asistentei medicale sunt:

- de natură independentă;
- de natură dependentă;
- de natură interdependentă.

1. Funcțiile de natură independentă

Asistenta medicală asistă pacientul din proprie inițiativă, temporar sau definitiv în:
a) îngrijiri de confort, atunci când el nu-și poate îndeplini independent anumite funcții. Ajutorul
asistentei este dat în funcție de vârstă, de natura bolii, de alte dificultăți fizice, psihice sau
sociale;
b) stabilește relații de încredere cu persoana îngrijită și cu familia și apropiații acesteia;
c) le transmite informații, învățăminte, îi ascultă și îi susține;
d) este alături de indivizi și colectivitate în vederea promovării unor condiții mai bune de viață și
sănătate.

2. Funcția de natură dependentă

La indicația medicului, asistenta medicală aplică metodele de observație, de tratament sau de

readaptare, observă la pacient modificările provocate de boală sau tratament și le transmite
medicului.

3. Funcția de natură inte rdependentă

Asistenta medicală colaborează cu alți profesioniști din domeniul sanitar, social, educativ,
administrativ (educatori, psihologi, logopezi, profesori, administratori) și participă la diferite
activități intrerdisciplinare. Pentru a răspunde persoanelor sau grupurilor cărora se adresează
îngrijirile, asistenta utilizează în practica profesională cunoștințe teoretice și practice medicale,
cunoștințe de economie, informatică, psihologie, pedagogie.

Alte funcții specifice ale asistentei medicale:

5
a) Funcția profesională - este vorba de rolul cel mai important al asistentei, acela de a se ocupa
de pacient, în scopul menținerii echilibrului sau de a face pentru el ceea ce el însuși nu poate.
Aici sunt cuprinse funcțiile:
- tehnică;
- preventivă;
- de umanizare a tehnicii;
- de psiholog.
Tot aici intră funcțiile din codul asistentei medicale:
- promovarea și menținerea sănătății;
- prevenirea îmbolnăvirilor;
- îngrijirea în situația îmbolnăvirii;
- recuperarea.

Aceasta functie cere din partea asistentei:

1. să acorde direct îngrijirea;
2. să educe pacienții;
3. să educe alți profesioniști din domeniul sănătății;
4. să participe la activitatea echipei de asistență sanitară;
5. să dezvolte practica nursing- ului, pe baza gândirii critice și a cercetării.

b) Funcția educativă - educare pentru sănătate

Această funcție presupune, alături de calități psihologice, și aptitudini pedagogice - de a ști să

comunici, de a ști să fii convingător.
Rolul educativ reiese și din relațiile pacient-asistent și din relațiile din personalul în subordine,
practicanți, studenți.
c) Funcția economică - de gestionare

Se referă la gestionarea serviciului, organizarea timpului, precizarea priorităților de

aprovizionare. Funcția economică se realizează prin corelarea ei cu comportamentul etic.

d) Funcția de cercetare

Această funcție impune dezvoltarea unor calități specifice, dar și aceasta pe fondul unei pregătiri
profesionale și morale superioare. Asistenta ca participantă în echipa de cercetare, alături de
medic, devine o componentă importantă. Prin activitatea pe care o desfășoară - multifactorială,
multidisciplinară și multisectorială - asistenta are atribuția de identificare a domeniilor de
cercetare și, mai ales, cercetare de nursing.

Ținuta și modul de viață al asistentei medicale sunt călăuzite de următoarele principii:

- respectul față de persoana îngrijită;
- secretul profesional;
- responsabilitatea morală și penală;
- acumulări progresive în competențe.

6
Activitatea asistentei medicale trebuie să se realizeze pe noilor concepții în ceea ce privește
îngrijirea, adică aceste îngrijiri să nu fie centrate pe sarcini, ci pe persoană. Astfel, asistenta:
- conștiința celui lipsit de conștiință, ochiul pentru cel care și-a pierdut vederea de curând, mâna
pentru cel căruia i-a fost amputată, dragostea de viață pentru cel ce încearcă să se sinucidă, să
posede cunoștințe necesare pentru tânăra mamă ("Principii de bază" - Virginia Henderson).

INTEGRAREA SI PREGATIREA PROFESIONALA

Pastrarea locului de munca constituie rezultatul dorit pe termen lung al actiunii de
integrare profesionala a noului angajat in firma. Deoarece este cel putin la fel de greu de pastrat
un loc de munca precum si de gasit, regulile si procedurile din cadrul firmei trebuie cunoscute
de angajat macar de la momentul propunerii ferme de angajare. Cu cat diferenta dintre nevoile si
asteptarile angajatului si posibilitatile si strategia organizationala a firmei este mai mare, cu atat
adaptarea pe post, reintegrarea profesionala si pastrarea locului de munca sunt mai dificile, daca
nu chiar imposibile. In prima saptamana de serviciu, dupa gasirea unui loc de munca, incepe si
actiunea de integrare profesionala a noului angajat in cadrul firmei. Pentru succesul acesteia,
angajatul are nevoie de unele informatii utile pe care, daca nu le primeste, trebuie sa le ceara.
Aceste informatii se pot grupa in 3 categorii:
• Informatii generale asupra activitatilor curente ale organizatiei si ale muncii pe care
angajatul urmeaza sa o desfasoare;
• Informatii privind istoricul organizatiei, obiectivele, strategia, politica firmei, produsele
fabricate sau serviciile oferite si asupra modului in care activitatea postului contribuie la succesul
organizatiei;
• Informatii de preferinta scrise, privind regulile de munca, avantajele de care se va bucura,
facilitatile sociale, etc.
Pastrarea unui loc de munca presupune 2 aspecte: angajatul sa fie multumit de conditiile oferite,
dar si angajatorul sa fie multumit de munca prestata.

Calitatile unui bun angajat sunt foarte importante pentru pastrarea locului de munca si
cele mai importante ar fi:
• Sa stie sa lucreze in colectiv, sa fie un bun coleg;
• Sa asculte instructiunile superiorilor;
• Sa ceara explicatii, atunci cand intampina greutati;
• Sa reziste la stres;
• Sa se adapteze cu usurinta la conditiile de munca;
• Sa poata duce la bun sfarsit sarcinile primite si sa fie capabil sa indeplineasca si alte sarcini
decat cele curente;
• Sa il preocupe cu adevarat ceea ce face;
• Sa respecte programul si sa nu iroseasca timpul;
• Sa nu-si paraseasca locul de munca in timpul serviciului, sa nu vina mai tarziu sau sa plece
mai devreme;
• Sa fie politicos si amabil;
• Sa accepte criticile si sa invete din experienta;
• Sa protejeze materialele si echipamentele;
• Sa fie cinstit si corect;

7
• Sa isi dovedeasca atasamentul fata de firma;
• Sa cunoasca instructiunile de protectie a muncii.

In mod normal, daca angajatul intruneste calitatile mai sus mentionate, nu ar trebui sa
existe probleme in pastrarea locului de munca, cu atat mai mult daca el va depune eforturi sa se
integreze colectivului din care face parte.

Exista insa si aspecte ce nu pot fi controlate de angajat:

• Somajul masiv in ramura de activitate a firmei;
• Falimentul intreprinderii;
• Modificarea radicala a fisei postului;
• Transferarea locului de munca in alta localitate sau modificarea obiectului de activitate al
firmei.

Aspecte care pot fi controlate de catre individ:

• Punctualitatea;
• Calitatea muncii depuse/ nivelul de performanta;
• Grija acordata echipamentelor;
• Relatiile cu colegii (certuri, agresivitate verbala, fizica);
• Prea multe greseli datorate ignorarii instructiunilor;
• Relatiile cu superiorii ierarhici (ostilitate atunci cand superiorul da un ordin sau o sugestie).

In concluzie, obtinerea unui loc de munca este un moment important pentru solicitant, care
poate aduce cu sine o serie de avantaje, mai ales daca acesta va sti sa pastreze locul de munca si
sa obtina in viitor mariri salariale, conditii mai bune de munca, etc. ca urmare a procesului de
integrare profesionala finalizat cu succes.

1. Importanta integrarii profesionale.

In cadrul resurselor umane, integrarea profesionala se ocupa cu asigurarea asimilarii unei
persoane in mediul profesional pentru adaptarea ei la cerintele grupului din care face parte.
Integrarea profesionala este o faza ulterioara angajarii. Odata incheiat procesul de
recrutare si selectie si luata decizia finala de angajare a candidatului ales, la data cuvenita, noul
venit va fi introdus in cadrul organizatiei. Din acest moment se poate vorbi despre integrarea
noului venit.
Integrarea profesionala reprezinta procesul de acomodare a noilor angajati cu conditiile
specifice ale activitatii intreprinderii, ale compartimentului si locului de munca. Ea reprezinta un
proces social deosebit de important, cu efecte majore asupra performantelor in munca a
personalului si asupra satisfactiei acestuia.

2. Scopul integrarii profesionale

Un program de integrare bine pus la punct are un impact imediat si de durata asupra
noului angajat si performanta sa la locul de munca este influentata pozitiv.

8
 Pentru a facilita procesul de integrare, este necesara o corecta cunoastere de catre firma
si noul loc de munca, a angajatului, pe de alta parte.
Integrarea profesionala are implicatii de ordin psihologic, sociologic, organizatoric si
pedagogic. De aceea, acest proces nu poate avea un caracter mecanic, datorita faptului ca
angajatii sunt diferiti din punct de vedere al personalitatii, al comportamentului si aspiratiilor.

Componentele unui sistem eficient de integrare profesionala sunt:

- pregatirea noilor angajati;
- stabilirea informatiilor de care au nevoie noii angajati;
- precizarea responsabilitatilor pentru integrare;
- cunoasterea principiilor ce vor fi avute in vedere la integrarea profesionala.
Eficienta actiunilor de integrare profesionala necesita o cunoastere de catre toti salariatii
unei organizatii, a scopurilor acesteia si cooperarea lor pentru realizarea acestui lucr u.
Integrarea profesionala presupune o serie de obiective dintre care cel mai important este
sprijinirea noilor angajati in familiarizarea lor cu noile conditii de munca. Pentru a putea incepe
in bune conditii activitatea la noul loc de munca, trebuie sa li se dea noilor angajati toate
informatiile de care au nevoie in acest scop.
Corectitudinea informatiilor furnizate, ii ajuta pe noii angajati sa-si indeplineasca
sarcinile care le revin, inlaturand astfel incordarea si neincrederea.
Facilitarea acomodarii noului angajat cu grupul de munca este un alt scop al integrarii
profesionale. Avand in vedere faptul ca nu intotdeauna cerintele grupului coincid cu ceea ce
managerul le prezinta noilor angajati, acestia pot fi orientati numai de catre grup. In acest fel
poate fi evitata aparitia unor conflicte.
Integrarea profesionala mai poate urmari si crearea unei atmosfere de siguranta, de
confidentialitate si de apartenenta.. Astfel, noul angajat va capata incredere in capacitatea sa de a
indeplini activitatile postului.

3. Reguli privind facilitarea integrarii profesionale

Daca se respecta anumite principii in raporturile noului angajat cu ceilalti, integrarea
profesionala se poate realiza mai usor. Un comportament adecvat are importanta si in cazul in
care munca depinde de alti oameni, dar si la fiecare loc de munca.
Practica managerului resurselor umane demonstreaza ca reusita integrarii in activitatea
economico-sociala a firmei, a unui salariat sau angajat, depinde in mare masura de procedurile
pe care le foloseste unitatea respectiva, pentru primirea acestuia.

Primirea consta in familiarizarea candidatului selectat cu organizatia si activitatile ce ii

vor fi incredintate, cu noii sai colegi, cu noul sef si in insusirea integrarii sale culturale.
Calitatea primirii este la fel de importanta pentru noul venit ca si pentru serviciul pe care il
primeste avand i incidenta directa asupra atitudinii cu privire la munca si colegi. In acest sens
primirea salariatului trebuie sa se faca in doua etape, corespunzator celor doua nivele, astfel: la
nivel de firma si la nivel de compartiment de munca.
Responsabilitatea integrarii noului angajat revine sefului ierarhic si departamentului de
resurse umane. Sefului ii revine sarcina informarii salariatului cu privire la conditiile de munca,
natura sarcinilor, prezentarea noilor colegi si urmarirea procesului de integrare. Departamentul
de resurse umane initiaza si coordoneaza programul de integrare si eventua l va pregati
managerii in scopul indrumarii si integrarii noilor angajati.

9
Integrarea profesionala se poate realiza in mod practic prin mai multe metode printre care:
- vizita in unitate, condusa eventual de seful ierarhic, care ii va prezenta noului angajat
activitatea acestuia, structura sa si mai ales compartimentele cu care va colabora;
- oferirea de informatii necesare, pe care le ofera unitatea, necesare bunei indepliniri a
sarcinilor. Un surplus de informatii poate fi daunator, deoarece noul angajat poate scapa detalii
importante sau poate retine gresit unele date;
- oferirea unei "mape de intampinare" care sa includa: structura organizatorica a unitatii,
diverse facilitati (economice, sociale, culturale) oferite de firma, programul zilnic de lucru, lista
de telefoane de interior sau ale partenerilor de afaceri din afara, formalitatile privind evaluarea
(date, forme, proceduri), date despre prevenirea accidentelor, regulamentele intreprinderii,
desemnarea unui mentor, coleg mai experimentat, care sa-l ajute pe noul angajat in intelegerea
activitatii firmei si a compartimentului, a sarcinilor, sa- l incurajeze in munca sa, in demonstrarea
propriilor calitati si aptitudini, pentru a putea contribui efectiv la succesul grupului din care face
parte si implicit a intregii intreprinderi.
Cunoasterea noilor angajati cere timp, iar integrarea lor va depinde de mai multi factori
care au in vedere motivatia, comportamentul, relatiile interpersonale, performanta in munca.
Integrarea managerilor se face diferit de cea a unui executant. Astfel, noilor manageri trebuie sa
li se acorde o perioada de adaptare. In aceasta perioada mai mare de timp, ei sunt indrumati de
un membru al echipei de manageri.
Contactul cu noul sef se face in functie de importanta postului, fie la locul de munca,
noul angajat fiind insotit si prezentat de reprezentantul compartimentului de resurse umane, fie
la compartimentul personal sau la conducerea intreprinderii.
Intr-o organizatie toate functiile isi au rolul si importanta lor. In cazul unor angajati cu
functii superioare, contactul cu noul sef se poate realiza inainte de incadrare.
Seful direct ca organizator al activitatii profesionale, are datoria ca imediat dupa
realizarea contactului, sa faca instruirea generala a colaboratorilor. Inainte de sosirea noului
angajat, va avea grija sa- i anunte pe ceilalti membri ai grupului ca urmeaza sa li se alature un
nou coleg si le va prezenta unele informatii despre acesta. O astfel de initiativa ii incurajeaza pe
membrii echipei sa nu- l trateze ca pe un strain pe noul venit.
Seful direct trebuie sa-si rezerve un anumit timp din activitatea sa, pentru ca in prima zi
de munca a noului angajat sa fie impreuna cu acesta. Atitudinea pe care o adopta in asemenea
situatii va cauta sa fie colegiala, relaxanta, de relatii profesionale si se va abtine sa critice sau
sa faca aprecieri defavorabile despre noii colegi ai angajatului.

4 . Continutul si necesitatea pregatirii profesionale

In toate domeniile de activitate, formarea si perfectionarea salariatilor este o necesitate a
perioadei actuale.
Componentele pregatirii profesionale sunt formarea si perfectionarea profesionala.
Pregatirea profesionala este un proces de instruire, de-a lungul caruia, angajatii dobandesc
cunostintele teoretice si practice desfasurarii activitati lor prezente. Pregatirea cuprinde
totalitatea actiunilor de formare, in vederea exercitarii profesiei, in mod cat mai eficient.
Dezvoltarea profesionala este un proces mai complex si are ca obiectiv insusirea cunostintelor
atat in prezent cat si in perspectiva.
Un program de pregatire profesionala, pentru a da rezultate bune, trebuie sa aiba la baza, o
analiza atenta a necesitatilor organizatiei.

10
Prin formare se urmareste dezvoltarea unor capacitati noi, iar prin perfectionare ce are in vedere
imbunatatirea capacitatii existente.
Perfectionarea, poate fi considerata si ca un studiu al formarii profesionale, aceasta constand in
acumularea cunostintelor referitoare la profesia de baza.
Formarea si perfectionarea profesionala se intrepatrund. Deosebirile dintre ele constand in faptul
ca prima contine: calificarea si insusirea unei noi profesii si cea de-a doua cuprinde: insusirea
de catre salariatii deja calificati intr- un anumit domeniu, a unor noi cunostiinte.
Responsabilitatile in formarea si perfectionarea profesionala a angajatilor sunt incluse la toate
nivelurile ierarhice.
Selectarea persoanelor care trebuie sa participe la programele de formare profesionala, se
face cu deosebita atentie. Criteriile de selectie, trebuie sa acorde sanse egale pentru toti angajatii,
tinandu-se cont de locul de munca, de cheltuieli pentru pregatire, de sursele de acoperire, de
varsta participantilor si de motivatia acestora.
Pregatirea profesionala este inclusa in sistemele de promovare si apreciere a
performantelor, in cadrul posturilor ocupate si / sau de a- i specializa pentru posturi de nivel
superior.
Obiectivul oricarei organizatii este realizarea de afaceri profitabile, unde un rol important,
il are pregatirea profesionala a salariatilor. In acest scop, managerii creeaza un climat care sa
stimuleze pregatirea profesionala continua, in concordanta cu obiectivele organizatiei, aloca
fonduri, si urmaresc rezultatele obtinute.
Pregatirea profesionala, este o investitie in resursele umane ale organizatiei. Efectele
acestei pregatiri sunt atat imediate, dar si in perspectiva. Ea conduce la cresterea performantelor
salariatilor si la adaptarea lor la schimbarile sociale, tehnologice si structurale.

Obiectivele pregatirii profesionale se compun din:

- perfectionarea capacitatii de rezolvare a problemelor;
- executarea unor lucrari specifice;
- rezolvarea unor sarcini noi;
- imbunatatirea capacitatii de comunicare;
- pregatirea unor schimbari.
Identificarea cerintelor de pregatire profesionala presupune o analiza care consta in definirea
corecta a obiectivelor si a programului de instruire. Pentru aceasta, trebuie sa se aiba in vedere
faptul ca cei care se pregatesc, sunt diferiti ca varsta, studii si experienta.
De obicei, la stabilirea acestor cerinte, se incepe de la nivelul existent de pregatire, evaluat
prin testarea cunostintelor, la inceperea programului de perfectionare.
Organizatorul, trebuie sa porneasca de la identificarea nivelului de cunostinte si
experienta practica, pe care le poseda fiecare participant. Astfel, poate stabili, succ esiv,
cerintele de pregatire profesionala pe intreaga organizatie, pe fiecare dintre compartimente, ca si
pentru fiecare salariat in parte.
Tematica programului trebuie sa aiba grija sa nu fie emise informatiile strict necesare si sa
nu cuprinda pe cele inutile.
Stabilirea cerintelor de pregatire profesionala, presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
- precizarea obiectivelor pe intreaga organizatie, pe compartimente structurale si pe fiecare
salariat;
- stabilirea noilor cunostinte care sunt necesare salariatilor, pentru a-si indeplini in mod
eficient sarcinile;

11
- stabilirea metodelor de pregatire a institutiilor la care va apela si inventarierea resurselor
disponibile.
In practica, identificarea nevoilor de pregatire si formare profesionala se poate suprapune
evaluarii performantei.
Diferentele dintre nivelul de performanta necesar si cel real, pot indica o nevoie de
pregatire si formare profesionala a subalternilor, trebuie sa se ia in consideratie si modificarile
din structura postului, care ar implica o pregatire suplimentara, chiar daca la momentul respectiv
ocupantul postului are un nivel de performanta corespunzator. Disponibilitatea ca si capacitatea
subalternilor de a ajuta la efectuarea schimbarilor poate fi mult influentata de masura in care
au fost pregatiti pentru a face fata schimbarii.
De multe ori, pregatirea si formarea profesionala, este considerata ca o problema ce
trebuie rezolvata de agentii externi. Insa, din exterior, numai unele chestiuni pot fi rezolvate si
uneori nici acestea in modul cel mai adecvat. Formarea unor obiective clare poate ajuta la a
verifica, daca o persoana a beneficiat de pe urma unui curs. Atunci cand pregatirea exterioara
este corespunzatoare, managerul trebuie sa- l ajute pe subaltern in aplicarea invatamintelor
relevante. Managerul mai trebuie sa aprecieze competenta propriului compartiment, care asigura
pregatirea si formarea profesionala a cadrelor.
Pregatirea poate imbunatati moralul angajatilor, poate creea relatii interpersonale bune,
poate insufla salariatilor simtul datoriei, loialitatii fata de organizatie si genereaza avantaje
diverse. Climatul organizational al unei firme care se angajeaza in pregatiri regulate difera, in
sens pozitiv, de cel dintr-o firma care nu face acest lucru. Chiar si numai acest avantaj,
justificand costurile pregatirilor.
Performantele imbunatatirii ar trebui sa rezulte din toate activitatile de pregatire.

5. Procesul de pregatire profesionala

- Pregatirea profesionala a personalului dintr-o unitate se face in scopul insusirii
cunostintelor, formarea si dezvoltarea deprinderilor si aptitudinilor necesare pentru mentinerea
competentei profesionale la nivelul cerintelor postului.

6. Organizarea procesului de pe rfectionare

- Organizarea procesului de perfectionare incepe prin determinarea nevoilor care consta in
identificarea problemelor care fac obiectul perfectionarii si a oamenilor care trebuie instruiti.

7. Motivatia si formarea profesionala

- Motivarea este una din formele de stimulare folosite de institutii pentru a stimula interesul
angajatilor pentru pregatirea profesionala. Cu cat motivatia angajatilor este mai mare cu atat
asimilarea cunostintelor creste in grad.
Motivatia este de doua feluri:
- motivatia intriseca rezulta din interesul si angajarea persoanei pentru imbunatatirea
cunostiintelor;
- motivatia extrinseca rezulta din aplicarea unor recompense si penalizari exterioare, cum
ar fi marirea sau micsorarea salariului.
- Angajatii sunt interesati sa invete atunci cand rezultatele prezinta importanta pentru ei din
punct de vedere material.
- O alta motivatie este si dorinta de a sti sau de a obtine in urma instruirii un anumit s tatut.

12
- Alta forma de stimulare a pregatirii profesionale este recompensa.
- In afara de interesul pentru a invata, angajatii trebuie sa aiba si posibilitatea de a aplica ceea ce
au invatat. Astfel, cunostiintele dobandite ii pot ajuta pe cei care au facut cursuri de pregatire,
atat pentru atingerea unui scop, dar si pentru a putea evita anumite situatii nedorite.
- Recompensarea acumularii de noi cunostiinte poate fi interioara sau exterioara. In cazul unui
angajat care in urma instruirii primeste un certificat de atestare, aceasta este o recompensa
externa, iar faptul ca in urma cursului, el devine un bun specialist, aceasta este o recompensa
interna.
Modificarea comportamentului angajatilor este un alt obiectiv al formarii profesionale si
se poate realiza prin mai multe elemente:
1. Motivarea pozitiva se produce atunci cand angajatul in cazul indeplinirii cu corectitudine
sarcinile de serviciu primeste o prima, el primeste deci recompensa dorita;
2. Motivarea negativa apare atunci cand un angajat vine la timp la serviciu si isi
indeplineste sarcinile pentru a evita observatiile. Deci comportarea lui este determinata de
evitarea unei sanctiuni;
3. Pedeapsa se aplica in scopul de a evita repetarea unor actiuni sau atitudini nedorite, de
catre o persoana;
4. Diminuarea cunostintelor de specialitate este o situatie creeata in cazul in care un salariat
nemaiputand sa-si indeplineasca sarcinile, acesta apeleaza la colegi sau la sefii ierarhici. Daca
nu primeste raspunsuri la ceea ce il intereseaza, va fi nevoit sa-si insuseasca cunostiintele strict
necesare;
5. Strategiile de practica au scopul de a consolida si dezvolta in procesul muncii,
cunostiintele, dexteritatile si deprinderile dobandite anterior. Practica se poate face in multe
feluri. Ea poate fi activa sau pasiva, efectuata in mod fragmentat sau comasat.
Salariatii care sunt recrutati pentru a se perfectiona prin aceasta forma, indiferent cum se
organizeaza practica, ei trebuie sa fie puternic motivati si sa fie constiinciosi in realizarea
pregatirii.

13
 ÎNGRIJIRILE PRIMARE DE SĂNĂTATE (Î.P.S.)

Prin Î.P.S. înțelegem - îngrijiri esențiale de sănătate, accesibile tuturor persoanelor și familiilor
din comunitate:
- prin mijloace acceptabile,
- cu participarea lor deplina și
- la un preț de cost abordabil (pacientului, comunității și țării).

Prin comunitate = înțelegem ansamblul unei populații de pe un teritoriu geografic determinat, cu

membrii legați prin interese și valori comune, membrii săi având interrelații atât între ei, cât și cu
grupuri sociale și instituții din interior și din afară.

Î.P.S. sunt denumite și îngrijiri de sănătate comunitară pentru că solicită participarea membrilor
comunității. Deci omul, cu necesitățile sale bio- fiziologice, psiho-sociale, culturale și spirituale
poate activa ca un copartener activ și nu numai ca receptor pasiv la diverse prestații.

 Î.P.S. favorizează îngrijiri complete, înglobând:

- promovarea sănătății;
- prevenirea îmbolnăvărilor;
- îngrijiri curative curente și obișnuite;
- recuperare;
- urgențe.

 ÎPS acoperă trei niveluri de intervenții și anume:

- 1. îngrijiri de prevenire primară;
- 2. îngrijiri de prevenire secundară;
- 3. îngrijiri de prevenire terțiară.
- Se poate vorbi și de îngrijirea de nivel 4 în cazul bolilor terminale.

Îngrijirile de prevenire primară

Prin prevenire primară înțelegem:
- menținerea și promovarea sănătății,
- prevenirea îmbolnăvirilor.
Intervenția asistentei urmărește:
- educația sanitară (din absolut toate punctele de vedere: regim igieno-dietetic, contracepție,
etc.);
- prevenirea specifică (vaccinări, profilaxia unor boli);

Îngrijiri de prevenire secundară

Prevenirea secundară urmărește:

- intervenții curative, pentru tratamentul bolilor și
- prevenirea agravării sau a complicațiilor. Rolul asistentei este să descopere precoce aceste
probleme și să le soluționeze cât mai grabnic.

Îngrijirile de prevenire terțiară

14
Prevenirea terțiară urmărește recuperarea.
Rolul asistentei este să susțină persoana îngrijită pentru a se adapta la diferite dificultăți cauzate
de problemele de sănătate.

Cadrul conceptual al îngrijirilor

1. Conceptul despre om
Omul este o ființă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale și culturale, o ființă în
continuă schimbare și interacțiune cu mediul său înconjurător, o ființă responsabilă, liberă și
capabilă de a se adapta.

"Individul este o entitate bio-psiho-socială formând un tot indivizibil. El are necesități

fundamentale (comune tuturor), cu manifestări specifice pe care și le satisface singur dacă se
simte bine. Omul tinde spre autonomie în satisfacerea necesităților sale" (Virginia Henderson).

2. Concepții despre sănătate

• Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția următoare: „Sănătatea este o

stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a
infirmităților”. Mai târziu a fost inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață
productivă social și economic”.

• "Sănătatea este o stare în care necesitățile sunt satisfăcute în mod autonom, nu se

limitează la absența bolii. Este o stare dinamică ce dă posibilitatea unui organism de a rămâne în
echilibru cu mediul intern și extern" (Virginia Henderson).

• Sănătatea reprezintă ansamblu forțelor bio- fizice, fizice, afective, psihice și sociale,
mobilizabile pentru a înfrunta și compensa boala, pentru a o depăși.

3. Concepții depre boală

Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, un semnal de alarmă tradus prin suferință fizică,
psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situație nouă, provizorie sau definitivă. Este un
eveniment putând merge până la respingerea omului din societate și din anturajul său.

Competența asistentei medicale

Practicarea unor îngrijiri de calitate presupune multe cunoștințe și elemente de competență:

1. cunoașterea unui model conceptual de îngrijire;
2. cunoștințele acumulate;
3. cunoașterea demersului științific;

15
1. Cunoașterea unui model conceptual de îngrijire

Un model conceptual este un ansamblu de concepte, o imagine mentală, care favorizează

reprezentarea realității. Modelul conceptual sau cadrul conceptual este stabilit pe bază de
postulate, valori și elemente:
- scopul profesiei;
- țelul activitiății sale: beneficiarul;
- rolul său;
- sursele de dificultate întâlnite la pacienții de care se ocupă asistenta;
- natura intervenției acordată pacientului, care poate fi de înlocuire, de suplinire, ajutare, întărirea
forței, sporirea forței;
- consecințele acestei acțiuni.

2. Cunoștințele acumulate

- cunoștințe științifice - acumulate pe parcursul formării asistentei, care ajută la înțelegerea ființei
umane, în dimensiunile sale fizice, intelectuale și afective. Ele furnizează de asemenea explicații
asupra mediului fizic și social.

- cunoștințe tehnice - sunt noțiuni și abilități tehnice cu privire la procedeele metodice și

științifice, care servesc la promovarea sănătății și combaterea bolilor.

- cunoștințe relaționale - se referă la capacitatea a.m. de a întreține relații, de a colabora cu

anturajul pacientului și cu echipa de îngrijire.

- cunoștințe etice - sunt legate de ansamblul de norme și principii referitoare la valorile morale
ale profesiei și persoanei,

- cunoștințe legislative - referitoare la reglemetările și directivele incluse în legi în vederea

protejării asistentei și a pacientului.

3. Cunoașterea de mersului științific

Demersul științific este un instrument de investigație, de analiză, de interpretare, de
planificare și de evaluare a îngrijirilor.
Cunoașterea demersului științific aplicat în îngrijirea individualizată a pacienților îi va permite
a.m. să ajungă la continuitate și la planificarea unor îngrijiri de calitate.

Conceptul de îngrijire este sinonom cu :

- model de nursing;
- cadru conceptual;
- model conceptual.

Independența = este atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor, relizarea unui
bun echilibru fiziologic și psihologic prin acțiuni pe care le îndeplinește pacientul însuși,
fără ajutorul unei alte persoane.

16
Dependența = reprezintă incapacitatea persoanei de a îndeplini singură acțiuni care să-i
permtă un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor sale .
Originea probabilă a acestei dependențe este:
- lipsa de forță - atunci când nu poate:
- lipsa de voință - atunci când nu vrea;
- lipsa de cunoaștere - atunci când nu știe cum să acționeze corect pentru satisfacerea nevoilor
sale

Manifestările de dependență sunt semnele observabile ale unei anumite incapacități a

persoanei de a răspunde la o nevoie.

Pacientul poate prezenta 4 forme de dependență:

- potențială;
- actuală;
- descrescândă;
- permanentă.

Sursele de dificultate sunt cauzele dependenței reprezentate de orice obstacol care

împiedică satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale.
Intervențiile a.m. poate fi aplicate asupra
- sursei - direct;
- manifestărilor de dependență.

Sursele de dificultate pot fi cauzate de:

1. Factori de ordin fizic
- obstacolele bio-fizice care influențează negativ satisfacerea uneia sau mai multor nevoi;
- provin de la individul însuși sau agenți exteriori care în contact cu organismul împiedica
funcționarea normală (sondă, pansament compresiv sau gipsat, o imobilizare);

2. Factorii de ordin psihologic

- cuprind sentimente și emoții;
- manifestările de dependență de la acest nivel pot afecta toate nevoile fundamentale.

3. Factori de ordin social

- cuprind problemele persoanei în raport cu anturajul său, cu familia, cu prietenii, si partenerul;
- pot fi surse de stres, de depresie, de malnutriție, lipsă de igienă.

4. Factori de ordin spiritual

- aceste surse de dificultate sunt legate de aspirațiile spirituale, de revolta persoanei, de religie,
întrebări filosofice, limite în practicarea religiei.

5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunoștințe

- sunt necesare informații pentru: cunoașterea bolii, a factorilor cauzatori și favorizanți, a
factorilor agravanți a unor boli, cunoașterea celorlalte persoane, cunoașterea mediului social.

17