Sunteți pe pagina 1din 5

Istoric[modificare | modificare sursă]

Termenul își are originea în operele lui Aristotel.

Energia - concept filozofic[modificare | modificare sursă]


La nivelul actual de cunoștințe și dezvoltare tehnologică, se consideră că universul care ne
înconjoară există sub două forme: de substanță (materie) și câmp de forțe. Materia este
caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa și energia. Masa este măsura inerției și a
gravitației, iar energia este măsura scalară a mișcării materiei. Cuvântul energie are o
răspândire foarte largă, dar, cu toate acestea, conținutul concret al noțiunii nu este la fel de
răspândit sau riguros analizat, datorită îndeosebi unor particularități mai subtile, caracteristice
anumitor forme de transfer energetic. Cea mai generală definiție, prezintă energia ca măsură
a mișcării materiei. Această formulare, deși corectă, prezintă inconvenientul unei exprimări
mai puțin explicite, având în vedere diversitatea mare a formelor de mișcare a materiei.

Energia clasică definește calitatea schimbărilor și proceselor care au loc în univers, începând
cu deplasarea în spațiu și terminând cu gândirea. Unitatea și legătura formelor de mișcare a
materiei, capacitatea lor de transformare reciprocă a permis măsurarea diferitelor forme ale
materiei printr-o măsură comună: energia.

Energia este unul dintre cele mai importante concepte fizice descoperite de om. Înțelegerea
corectă a noțiunii de energie constituie o condiție necesară pentru analiza sistemelor
energetice și a proceselor energetice.

Definiții[modificare | modificare sursă]


Fizica modernă

Ecuația lui Schrödinger și Ecuația Klein–Gordon

Fondatori[arată]

Concepte[arată]

Ramuri[arată]

Oameni de știință[arată]

Categorii[arată]

 v
 d
 m

Din punct de vedere științific, energia este o mărime care indică capacitatea unui sistem fizic
de a efectua lucru mecanic când trece printr-o transformare din starea sa într-o altă stare
aleasă ca stare de referință.[1] Energia este o funcție de stare.

Când un sistem fizic trece printr-o transformare, din starea sa în starea de referință, rămân în
natură schimbări cu privire la poziția sa relativă și la proprietățile sistemelor fizice din
exteriorul lui, adică:

 schimbarea poziției, vitezei,


 schimbarea stării termice,
 schimbarea stării electrice, magnetice,

atât ale lui cât și ale sistemelor din exteriorul său. Efectele asupra sistemelor externe se
numesc acțiunile externe ale sistemului în cursul transformării.

Dacă acțiunile sunt exclusiv sub forma efectuării de lucru mecanic, acesta este echivalentul în
lucru mecanic al acțiunilor externe. Suma echivalenților în lucru mecanic al tuturor acțiunilor
externe care se produc când un sistem fizic trece, prin transformare, dintr-o stare dată într-o
stare de referință este energia totală a sistemului fizic în starea dată față de cea de referință și
reflectă capacitatea sistemului de a produce lucru mecanic.

Conform legii conservării energiei, diferența de energie a unui sistem fizic la o transformare
între două stări este independentă de calea de transformare dintre cele două stări, ea depinzând
numai de cele două stări. Alegând arbitrar valoarea energiei de referință, energia din orice altă
stare are o valoare bine determinată. Ca urmare, energia este o funcție de starea sistemului
fizic pe care o caracterizează, adică este o funcție de potențial. În funcție de starea de
referință, energia poate fi pozitivă, negativă sau nulă.

Se numește formă de energie fiecare termen aditiv din cea mai generală expresie a energiei
totale a sistemelor fizice, care depinde exclusiv de o anumită clasă de mărimi de stare (de
exemplu: mărimi mecanice, electrice, magnetice etc.).

Lucrul mecanic nu este o formă de energie, deoarece nu caracterizează sistemele fizice, ci


transformările lor, respectiv interacțiunea dintre sistemele fizice în cursul transformării lor.

Căldura schimbată de un corp cu exteriorul de asemenea. nu este o formă de energie. Căldura


nefiind o energie, nu se poate defini o căldură conținută de un corp, ci doar una schimbată cu
exteriorul.

Conform relației dintre masă și energie, oricărei forme de energie a unui sistem fizic îi
corespunde o masă inertă a sistemului, conform relației lui Einstein:

unde m este masa sistemului, iar c este viteza luminii în vid. De subliniat că masa nu este o
energie, ci o mărime asociată acesteia.
Partea din energia totală a unui sistem fizic în a cărei expresie intervin dintre mărimile din
cinematică doar cele care caracterizează configurația geometrică a corpurilor din sistem se
numește energie potențială. Energia potențială depinde numai de poziția relativă a corpurilor
din sistem și față de sistemele din exterior. Energia potențială poate fi sub diferite forme: de
deformare, elastică, gravitațională, electrică etc.

Partea din energia totală a unui sistem fizic care depinde exclusiv de mărimile de stare interne
se numește energie internă. În fizica clasică se presupune că energia internă a sistemelor
fizice este susceptibilă de variație continuă.

Definiția formală din mecanică și termodinamică[modificare | modificare


sursă]

Formal, energia definită în fizica clasică, în mecanică, respectiv în termodinamică, este starea
unui sistem fizic oarecare de a efectua lucru mecanic între două poziții diferite ale
respectivului sistem fizic în spațiu. Folosind notațiile comune în fizică, se poate scrie:

Adică lucrul mecanic (L) efectuat de un sistem oarecare este dat de integrala produsului dintre
forța (F) cu care sistemul fizic acționează pe elementul de distanță, care aici este reprezentat
infinitezimal ca o diferențială (ds).

La nivel integral, deoarece forța și deplasarea sunt mărimi vectoriale, expresia energiei ca
lucrul mecanic efectuat de un sistem fizic ce acționează cu o anumită forță, pe o anumită
distanță, este un produs scalar a doi vectori, vectorul forță și vectorul deplasare.

unde prin notațiile: |F| și |s| se înțeleg scalarii respectivi, adică valorile numerice ale
respectivelor mărimi fizice.

Unități de măsură[modificare | modificare sursă]


Energia se măsoară în SI în Jouli J. Se poate scrie:

< E > = < L > = < F > x < s > = 1 N x 1 m = 1 kg x 1m x s−2 x 1 m = 1 kg x 1m2 x 1s−2 = 1 J

Deci, 1 J este în termeni de mărimi fizice fundamentale: 1 kg x 1 m2 x 1 s−2.

Dimensional, relația de mai sus devine:

[ E ] = M x L +2 x T −2

Conversii în alte sisteme de unități:

 MKfS: 1 J = 1 / 9,80665 kgfm


 CGS: 1 J = 107 erg

Conservarea energiei[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Legea conservării energiei.
Una dintre proprietățile energiei este conservarea sa, ca parte a materiei, cu cele două forme
de existență ale sale, substanța și câmpul. Prima dată o lege de conservare a fost formulată în
1778 de către Antoine Lavoisier în lucrarea Considérations Générales sur la Nature des
Acides (română Considerații generale asupra naturii acizilor) sub forma: „În natură, nimic nu
se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.”

Exemple de conservare: conservarea energiei unui pendul, conservarea energiei în cazul unei
mașini termice, conservarea energiei în cazul unei explozii chimice sau nucleare etc.

Această constatare, a conservării totale a materiei, a avut nevoie de un timp îndelungat și de


mulți gânditori, filozofi și oameni de știință pentru a ajunge în forma sintetică cunoscută azi
ca Legea conservării materiei.

Diferite folosiri ale termenului „energie”[modificare |


modificare sursă]
Aspecte lingvistice[modificare | modificare sursă]

În sensul comun de folosire, cuvântul „energie” este un substantiv feminin, având singular și
plural (o energie, două energii). Semnificația cuvântului poate fi:

 forță, vigoare, putere, tărie, capacitate de a acționa; sau


 fermitate, decizie, hotărâre în acțiunile întreprinse.

În sensul folosit în fizică (știință, tehnică și tehnologie), termenul este un substantiv feminin,
defectiv de plural, la singular fără articolul nehotărât o. Pentru plural, se recomandă expresia
forme de transfer energetic și nu forme de energie, folosită des, dar incorect.

Forme[modificare | modificare sursă]

În funcție de diferite criterii, se vorbește despre diverse forme de transfer energetic.

Din punct de vedere al sistemului fizic căruia îi aparține, există (exemple):

 energie hidraulică, care, la rândul ei, poate proveni din energia potențială a căderilor
de apă și mareelor, sau din energia cinetică a valurilor;
 energie nucleară, care provine din energia nucleelor și din care o parte poate fi
eliberată prin fisiunea sau fuziunea lor;
 energie de zăcământ, care este energia internă a gazelor sub presiune acumulate
deasupra zăcămintelor de țiței;
 energie chimică, care este dat de potențialul electric al legăturii dintre atomii
moleculelor,
 energie de deformație elastică, care este energia potențială datorită atracției dintre
atomi;
 energie gravitațională, energia potențială în câmp gravitațional.

După sursa de proveniență, poate fi: energie stelară, solară, a combustibililor, hidraulică,
eoliană, geotermală, nucleară.
După faptul că urmează sau nu un ciclu se clasifică în:

 energie neregenerabilă,adică energia obținută din resurse epuizabile, cum sunt


considerati combustibilii fosili și cei nucleari;
 energie regenerabilă, prin care se înțelege energia obținută de la Soare, energie
considerată inepuizabilă, sub formă de energie electrică (conversie directă), termică
(încălzire directă), hidraulică, eoliană, sau cea provenită din biomasă.

După modul de manifestare al energiei se vorbește despre energie mecanică, energie electrică,
energie luminoasă.

După purtătorul de energie se vorbește de energie termică.