Sunteți pe pagina 1din 66

Capitolul 2

Analiza activităţii de producţie


şi comercializare

Cuprinsul capitolului

2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza


indicatorilor valorici
2.2. Analiza cifrei de afaceri
2.3. Analiza valorii adăugate
2.4. Analiza producţiei fizice
2.5. Analiza ritmicităţii producţiei şi a vânzărilor
2.6. Analiza calităţii produselor

Obiectivele capitolului
 cunoaşterea şi modelarea principalilor indicatori de caracterizare a activităţii de
producţie şi comercializare;
 măsurarea şi interpretarea acţiunii factorilor în funcţie de specificul domeniului de
activitate;
 prezentarea şi cuantificarea consecinţelor modificării principalilor indicatori ai
producţiei şi comercializării la nivel de întreprindere.
46 Analiză economico-financiară

2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii


de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici
2.1.1. Sistemul indicatorilor valorici utilizaţi
pentru caracterizarea activităţii de producţie
şi comercializare

T eoria şi practica economică recomandă utilizarea unui sistem de indicatori


valorici a căror putere cognitivă permite sesizarea şi comensurarea unor
aspecte definitorii privind aprecierea dimensiunilor activităţii întreprinderii,
evaluarea rezultatelor şi performanţelor sale comerciale.
Pentru a înţelege utilitatea folosirii sistemului de indicatori valorici
meniţi a dimensiona activitatea de producţie şi comercializare, trebuie
cunoscut conţinutul fiecărui indicator în parte, astfel:

a) Cifra de afaceri (CA)


Cifra de afaceri este indicatorul fundamental pe baza căruia se apreciază
capacitatea unei întreprinderi de a obţine venituri din operaţiunile comerciale
curente. În termeni concreţi, ea face parte din categoria indicatorilor de
rezultate economico-financiare, contribuind la diagnosticarea şi evaluarea
economică a întreprinderii, la estimarea eficienţei managementului practicat.

b) Producţia obţinută destinată livrării (Qf)


Indicatorul producţia obţinută destinată livrării mai este cunoscut şi sub
denumirea de producţia marfă fabricată. El reprezintă rezultatul direct şi util al
activităţii industriale productive, exprimând valoarea produselor fabricate, a
lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cursul unei perioade de timp şi care
urmează a fi vândute.
Pentru stabilirea producţiei marfă fabricate se utilizează informaţiile din
contabilitatea de gestiune a întreprinderii, respectiv rulajele debitoare ale
conturilor 345 „Produse finite“ şi 341 „Semifabricate“ şi rulajele creditoare ale
conturilor 704 „Venituri din lucrări executate şi servicii prestate“, 705
„Venituri din studii şi cercetări“ şi 708 „Venituri din activităţi diverse“.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 47

Producţia obţinută destinată livrării (marfă sau vandabilă) se poate


determina pe baza următoarei relaţii1):
Qf = Vpf + Vle + Vsp
Vpf = Qv + (Sf – Si)
în care:
Qf – producţia obţinută destinată livrării;
Vpf – valoarea produselor fabricate (produse finite, semifabricate desti-
nate livrării şi produse reziduale);
Vle – valoarea lucrărilor executate;
Vsp – valoarea serviciilor prestate;
(Sf – Si) sau Qs – stocurile de produse la sfârşitul şi respectiv la
începutul perioadei sau variaţia producţiei stocate.
Deşi nu se regăseşte printre indicatorii din contul de profit şi pierdere şi nici
printre cei ai tabloului soldurilor intermediare de gestiune, producţia obţinută
destinată livrării este totuşi un indicator util pentru estimarea rezultatului potenţial
al exploatării (profit sau pierdere), deoarece oferă o mai bună corelare cu
indicatorii de efort în vederea calculării eficienţei activităţii întreprinderii.

c) Producţia exerciţiului sau producţia globală (Qe)


Producţia exerciţiului, denumită şi producţia brută (globală), reflectă în
expresie valorică volumul total al activităţii de producţie desfăşurate de către
firmă pe perioada unui exerciţiu financiar.
Acest indicator îşi dovedeşte necesitatea şi utilitatea, în principal, în
analiza activităţii întreprinderilor cu ciclu lung de fabricaţie unde producţia
neterminată are un volum însemnat, iar finalizarea produselor se realizează
după o lungă perioadă de timp.
Producţia exerciţiului este formată din producţia vândută (sau cifra de
afaceri exprimată în preţuri de vânzare, exclusiv TVA), variaţia producţiei
stocate (creşterea/descreşterea producţiei stocate, în care se includ stocurile de
produse finite, semifabricate, producţie neterminată etc.) şi producţia imobi-
lizată (respectiv, costul imobilizărilor corporale şi necorporale realizate în
regie proprie), astfel:
Qe = Qv + Qs + Qi
în care:
Qv – producţia vândută;
1)
Vasile Robu, Analiza eficienţei utilizării capitalului societăţilor comerciale industriale,
Tipografia & Editura Secorex, Bucureşti, 1998, pag. 67.
48 Analiză economico-financiară

Qs – variaţia producţiei stocate;


Qi – producţia imobilizată.

Ultimele două elemente componente ale producţiei exerciţiului sunt


evaluate în costuri de producţie, potrivit cerinţelor principiului prudenţei, ceea
ce creează un important neajuns care afectează comparabilitatea datelor, dat
fiind faptul că producţia vândută, respectiv cifra de afaceri este exprimată în
preţuri de vânzare, exclusiv TVA. Înlăturarea acestui inconvenient s-ar putea
realiza prin evaluarea tuturor elementelor în costuri standard sau prestabilite.
Sintetizând cele mai sus prezentate, concluzionăm că producţia
exerciţiului serveşte la:
 determinarea capacităţilor de producţie, a numărului de utilaje, a
volumului resurselor de muncă şi a normelor de muncă, a
dimensiunii activelor circulante;
 determinarea şi analiza dinamicii volumului de activitate, precum şi
a mutaţiilor structurale care au loc în activitatea de exploatare
industrială a firmei;
 evidenţierea corelaţiilor cu alţi indicatori valorici ai activităţii de
producţie şi comercializare a firmei;
 calculul productivităţii muncii.
d) Valoarea adăugată (VA) reprezintă surplusul de venituri peste
valoarea consumurilor provenind de la terţi, respectiv bogăţia creată prin
valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii.
În analiza-diagnostic, valoarea adăugată prezintă importanţă, pe de o
parte, ca indicator de performanţă economico-financiară a întreprinderii, iar pe
de altă parte, ca indicator în sistemul fiscalităţii.
Sintetic, în cazul firmelor cu activitate de producţie, valoarea adăugată
se determină prin deducerea din producţia obţinută (globală sau a exerciţiului,
exclusiv subvenţii de exploatare) a consumurilor intermediare (totalul consu-
murilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi).
e) Valoarea adăugată netă (Van) exprimă valoarea nou-creată într-o
perioadă de timp şi se determină deducând din valoarea adăugată cheltuielile
cu amortizarea.

2.1.2. Analiza dinamicii activităţii pe baza indicatorilor


valorici

Analiza dinamicii indicatorilor valorici permite sesizarea modului de


fundamentare a programelor de producţie şi comercializare, precum şi
stabilirea gradului de realizare a acestora, comparativ cu nivelurile programate
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 49

sau cu realizările perioadelor anterioare. Pe această bază, se stabilesc abaterile


(în mărime absolută şi în mărime relativă), cauzele acestora, precum şi
măsurile care se impun pentru corectarea unor situaţii nefavorabile.
Sub aspect teoretic, poate fi admisă egalitatea dintre toţi indicatorii
valorici prezentaţi mai sus, ceea ce semnifică faptul că faţă de o bază de
comparaţie se menţin aceleaşi proporţionalităţi între elementele care
diferenţiază respectivii indicatori. Însă o astfel de situaţie nu poate fi întâlnită
şi nici nu este de dorit, deoarece, de la o perioadă la alta, între elementele care
diferenţiază indicatorii valorici intervin atât schimbări cantitative, cât şi
calitative.
Sub aspectul normalităţii, pot fi întâlnite următoarele situaţii:
a) I Qv  I Qf
Egalitatea dintre indicele producţiei vândute ( I Qv ) şi indicele producţiei
obţinute destinate livrării ( I Qf ) semnifică menţinerea ponderii imobilizărilor
în stocuri de produse finite. Inegalitatea este consecinţa tendinţei care se
manifestă pregnant în sensul reducerii ponderii acestor imobilizări, fiind
sinonimă cu creşterea gradului de valorificare a producţiei obţinute.
b) I Qf  I Qe
Creşterea mai rapidă a producţiei obţinute destinate livrării faţă de
creşterea producţiei exerciţiului reflectă o situaţie pozitivă, respectiv reducerea
stocurilor de producţie neterminată şi a consumului intern, dar până la un
anumit nivel care să nu afecteze desfăşurarea normală a activităţii de
producţie.
c) I VA  I Qe
Inegalitatea dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei
exerciţiului reflectă reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi în
volumul total al activităţii realizate de întreprindere, ceea ce este rezultatul
creşterii gradului de valorificare a resurselor materiale.
d) I VAn  I VA , ceea ce reflectă variaţia cheltuielilor cu amortizarea.
În dinamică, situaţia indicatorilor valorici este prezentată în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
- mil. lei -
An curent Indici (%)
Nr. Realizări
Indicatori (3/2) (4/2) (4/3)
crt. an bază Programat Realizat
100 100 100
0 1 2 3 4 5 6 7
1. Producţia vândută 13.060 16.978 19.590 130 150 115,4
50 Analiză economico-financiară

2. Producţia obţinută
14.200 17.750 22.720 125 160 128
destinată livrării
3. Producţia exerciţiului 15.800 18.170 25.596 115 162 140,9
4. Valoarea adăugată 10.500 13.860 14.700 132 140 106,1
5. Valoarea adăugată 9.250 12.025 12.785,5 130 135 103,8
netă
Luând în considerare necesitatea utilizării complete şi eficiente a
potenţialului tehnic, uman şi material de care dispune, firma şi-a stabilit, prin
programul de activitate, creşteri însemnate ale tuturor indicatorilor valorici,
ceea ce în condiţii normale de evoluţie a preţurilor presupune o dinamizare a
activităţii de producţie şi comercializare. Aceasta semnifică reducerea ponderii
producţiei stocate, diminuarea imobilizărilor în stocuri de producţie neter-
minată, scăderea ponderii cheltuielilor materiale, precum şi a cheltuielilor cu
materialele, cu repercusiuni directe asupra costurilor şi rezultatelor financiare.
Nivelurile realizate ale indicatorilor valorici reflectă depăşirea obiec-
tivelor programate, ceea ce denotă că în activitatea pe care a desfăşurat-o
întreprinderea a mobilizat rezerve peste cele prevăzute.
Totuşi, s-au înregistrat unele aspecte care atestă neîncadrarea în nivelul
proporţiilor stabilite prin program. Astfel, deşi s-a prevăzut o reducere a
ponderii imobilizărilor în stocuri de produse finite, în fapt, acestea au crescut,
ceea ce semnifică o scădere a gradului de valorificare a producţiei fabricate.
Analiza poate fi aprofundată, în funcţie de cauzele care au condus la
înregistrarea acestei situaţii (producţia fabricată suplimentar nu a avut
desfacerea asigurată, crearea unor stocuri de produse finite şi valorificarea
ulterioară a acestora în condiţii de preţ favorabile etc.). Situaţii similare celei
prezentate s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte ceilalţi indicatori valorici.
Activitatea desfăşurată de întreprindere reflectă o nerespectare a
obiectivelor propuse. Din punct de vedere economic, această situaţie poate fi
caracterizată ca fiind nefavorabilă, deoarece s-a acordat prioritate indicatorilor
care nu sesizează aspectele calitative ale activităţii.
Reducerea stocurilor de producţie neterminată până la limitele desfă-
şurării normale ale activităţii de producţie, a cheltuielilor cu materii prime şi
materiale etc., în condiţiile respectării calităţii produselor finite, creează
premisele ca producţia obţinută să aibă desfacerea asigurată şi pe această bază
rezultatele financiare să fie favorabile.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 51

2.1.3. Analiza raportului static şi a raportului dinamic


dintre indicatorii valorici

Diagnosticarea activităţii economico-financiare a întreprinderii presu-


pune utilizarea unor metode şi procedee de bază ale analizei, precum şi a
unora complementare acesteia. Coroborat necesităţilor concrete ale analizei,
în general, şi ale diagnosticării, în special, se utilizează raportul static şi
raportul dinamic cu scopul de a servi în vederea construirii modelelor
multiplicative de analiză.
Modelele multiplicative1) de analiză se caracterizează printr-o capacitate
informaţională şi de diagnosticare a proceselor şi fenomenelor economico-
financiare deosebită. Însă construirea acestor modele trebuie să ia în
considerare următoarele cerinţe:
 stabilirea şi selecţia trăsăturilor fenomenului să se realizeze pe baza
analizei calitative;
 ordonarea trăsăturilor, respectiv a variabilelor să ţină seama de
acţiunea acestora asupra fenomenului.
a) Analiza raportului static
Raportul static se determină pe baza mărimilor absolute ale indi-
catorilor valorici şi permite caracterizarea evoluţiei elementelor care
diferenţiază un indicator valoric de altul.
Principalele rapoarte statice care pot fi construite pe baza indicatorilor
valorici anterior menţionaţi şi valorile posibile ale acestora sunt:
 Raportul static dintre producţia vândută (Qv) şi producţia obţinută
destinată livrării (Qf) reflectă modificarea stocurilor de produse
finite.
Qv
1
Qf 

 Raportul static dintre producţia obţinută destinată livrării (Qf) şi


producţia exerciţiului (Qe), în cazul în care se face abstracţie de
producţia imobilizată, reflectă modificarea stocurilor de producţie
neterminată.
Qf
1
Qe 

1)
Dumitru Mărgulescu (coordonator), Modele de calcul şi analiză economico-financiară –
unele inadvertenţe logico-economice, Revista „Finanţe, Bănci, Asigurări“ nr. 2-3/1998.
52 Analiză economico-financiară

 Raportul static dintre valoarea adăugată (VA) şi producţia


exerciţiului (Qe) evidenţiază modificarea ponderii consumurilor de
la terţi în volumul total de activitate de producţie.
VA
1
Qe 

Utilizând datele din tabelul 2.1., evoluţia rapoartelor statice mai sus
menţionate este prezentată în tabelul 2.2.
Tabelul 2.2
Nr. Realizări An curent
Indicatori
crt. an bază Programat Realizat
1. Producţia vândută/Producţia marfă 0,920 0,957 0,862
2. Producţia marfă/Producţia exerciţiului 0,899 0,977 0,888
3. Valoarea adăugată/Producţia exerciţiului 0,665 0,763 0,574
4. Valoarea adăugată netă/Producţia exerciţiului 0,585 0,662 0,488

Deşi prin programul de activitate, comparativ cu perioada precedentă,


s-a estimat o creştere a valorii rapoartelor statice dintre indicatorii valorici, ca
urmare a modificărilor pozitive ale elementelor care-i diferenţiază, valorile
realizate s-au situat însă sub nivelul programat, ceea ce reflectă faptul că
elementele respective au înregistrat o altă evoluţie.
Ceea ce este îngrijorător este faptul că nivelurile realizate ale
indicatorilor valorici aferente perioadei curente se situează cu mult sub nivelul
celor ale perioadei de referinţă, semnificând o deteriorare a activităţii de
producţie şi comercializare. Rolul analizei este unul de esenţă şi constă în
diagnosticarea activităţii, identificând cauzele înregistrării acestei situaţii şi
respectiv sesizarea măsurilor care trebuie luate în vederea îmbunătăţirii sale.
b) Analiza raportului dinamic
Raportul dinamic se stabileşte pe baza indicilor indicatorilor valorici
(cu bază fixă) şi caracterizează evoluţia acestora faţă de o anumită bază de
comparaţie (de regulă, perioada precedentă).
Principalele rapoarte dinamice sunt:
 Raportul dinamic dintre indicele producţiei vândute  I Qv  şi indicele
producţiei obţinute destinate livrării  I Qf  reflectă relaţia dintre
ritmul vânzărilor şi ritmul fabricaţiei.
I Qv
1
I Qf 
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 53

 Raportul dinamic dintre indicele producţiei obţinute destinate livrării


 I Qf  şi indicele producţiei exerciţiului  I Qe  reflectă legătura dintre
ritmul finalizării producţiei şi ritmul volumului total de activitate de
producţie.
I Qf
1
I Qe 

 Raportul dinamic dintre indicele valorii adăugate  I VA  şi indicele


producţiei exerciţiului  I Qe  reflectă creşterea sau scăderea gradului
de valorificare a resurselor materiale, respectiv a consumurilor
provenite de la terţi.
IVA
1
I Qe 

Utilizând aceeaşi bază de date, raportul dinamic dintre indicatorii


valorici este prezentat în tabelul 2.3:

Tabelul 2.3
Nr. Realizări An curent
Indicatori
crt. an bază Programat Realizat
1. Producţia vândută (IQv) 100 130 150
2. Producţia marfă fabricată (IQf) 100 125 160
3. Producţia exerciţiului (IQe) 100 115 162
4. Valoarea adăugată (IVA) 100 132 140
5. Valoarea adăugată netă (IVAn) 100 130 135
6. IQr/IQf 1,00 1,040 0,9375
7. IQf/IQe 1,00 1,087 0,988
8. IVA/IQe 1,00 1,148 0,864
9. IVAn/IQe 1,00 1,130 0,833

Concluziile desprinse pe baza raportului dinamic dintre indicatorii valorici


sunt similare celor mai sus prezentate. Faţă de perioada precedentă s-au estimat
modificări favorabile ale ritmurilor elementelor care diferenţiază respectivii
indicatori, dar în realitate, în funcţie de ritmurile realizate, situaţia este nefavo-
rabilă, ceea ce impune măsuri de redresare a activităţii în perioada următoare.
54 Analiză economico-financiară

2.2. Analiza cifrei de afaceri


Cifra de afaceri exprimă totalitatea veniturilor obţinute din activităţi
comerciale curente, fiind unul dintre cei mai importanţi indicatori de măsurare
a performanţelor economice ale unei întreprinderi. Practic, cifra de afaceri
permite determinarea poziţiei pe piaţă a unei societăţi, oferă informaţii despre
dinamica activităţii, şansele de extindere a afacerii sau importanţa
întreprinderii în cadrul sectorului.

2.2.1. Indicatori operaţionali

În analiza economico-financiară sunt operaţionali următorii indicatori1:


a) Cifra de afaceri netă (CA) reprezintă, conform Ordinului
Ministerului Finanţelor Publice nr. 94/2001, un indicator al contului
de profit şi pierdere, format din totalitatea veniturilor obţinute din
vânzarea de bunuri, lucrări şi servicii aflate în categoria activităţilor
curente ale unei întreprinderi, inclusiv subvenţiile pentru exploatare,
după scăderea reducerilor comerciale. Este indicatorul cel mai
utilizat în diagnosticarea activităţii pe baza cifrei de afaceri.
b) Cifra de afaceri medie, denumită şi preţ mediu de vânzare, constituie
venitul obţinut pe o unitate de produs sau serviciu şi se determină pe
CA
baza relaţiei: CA  Q , în care Q reprezintă volumul fizic al vânzărilor.
c) Cifra de afaceri marginală (CAm) reflectă variaţia veniturilor din
vânzări generată de creşterea cu o unitate a volumului fizic al
CA CA1  CA0
vânzărilor: CAm  
Q Q1  Q0
d) Cifra de afaceri critică (CAcr) evidenţiază pragul de rentabilitate a
întreprinderii şi constituie acel nivel al veniturilor din vânzări
necesar acoperirii integrale a cheltuielilor de exploatare. Relaţia de
calcul a fost stabilită pornind de la ipoteza de bază, conform căreia
profitul este nul în momentul atingerii pragului de rentabilitate, iar
cheltuielile totale în raport cu volumul de activitate se grupează în
cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile:
Chf
CAcr 
1  Rv
în care:
Chf – suma cheltuielilor fixe;
1
Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 229.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 55

Rv –rata cheltuielilor variabile, respectiv cheltuielile variabile medii la


Chv
un leu cifră de afaceri, respectiv: Rv  .
CA
Cifra de afaceri are o abordare complexă, putând fi analizată din punctul
de vedere al dinamicii (evoluţiei în timp), al structurii, al factorilor de
influenţă şi al consecinţelor economice pe care le generează modificarea sa
asupra principalilor indicatori ai întreprinderii.

2.2.2. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

2.2.2.1. Analiza dinamicii cifrei de afaceri


Pentru a aprecia activitatea întreprinderii în timp, orice analiză a unui
indicator trebuie să includă şi o descriere în dinamică a acestuia.
Caracterizarea evoluţiei cifrei de afaceri în timp se realizează pe baza
metodelor statistice cunoscute. Studiul în timp al indicatorilor trebuie să
cuprindă informaţii aferente unei perioade de trei-cinci ani, iar pe baza
concluziilor desprinse, pot fi stabilite strategiile de dezvoltare pentru anii
următori, ţinându-se cont de condiţiile interne şi de factorii conjuncturali care
pot influenţa activitatea economică a întreprinderii. Analiza evoluţiei în timp a
cifrei de afaceri este mult mai sugestivă dacă se realizează pe bază de
comparaţii cu indicatorii de efort ai întreprinderii (număr mediu scriptic de
personal, active fixe, stocuri, timp de muncă, cheltuieli etc.).
Analiza în dinamică a cifrei de afaceri, pentru o anumită perioadă de
timp (0; n), se realizează pe baza:
a) modificărilor (abaterilor) absolute cu bază fixă (BF) sau în lanţ (BL):
CABF  CAn  CA0 sau CABL  CAn  CAn 1

b) indicilor cu bază fixă sau în lanţ:


CAn CAn
I CA BF   100 sau I CA BL   100
CA0 CAn 1

c) ratelor de creştere cu bază fixă sau în lanţ:


RBF  I CA BF  100 sau RBL  I CA BL  100
d) ritmului mediu anual de creştere:
 CAn 
R   n 1  1  100
 CA0 
56 Analiză economico-financiară

Studiul cifrei de afaceri (vânzărilor) pe o perioadă mai mare de timp


oferă informaţii despre activitatea întreprinderii şi tendinţa ei, prin încadrarea
acesteia sau a obiectului de activitate (produs/serviciu) în una dintre fazele
ciclului de viaţă: lansare, creştere, maturitate, declin.
Pentru a avea relevanţă în stabilirea strategiei de dezvoltare a
întreprinderii, dinamica societăţii analizate trebuie comparată cu dinamica
pieţei, respectiv a sectorului de activitate. Dacă sectorul este mai dinamic
decât societatea, se va observa că întreprinderea studiată va pierde din cota de
piaţă fie datorită creşterii într-un ritm superior a volumului vânzărilor
concurenţei deja existente, fie datorită apariţiei unor noi concurenţi, fie urmare
a interacţiunii celor două cauze.
Într-o economie de piaţă cu inflaţie galopantă (cu două sau trei cifre),
analiza cifrei de afaceri, în dinamică, numai în unităţi monetare curente este
irelevantă, iar concluziile şi setul de măsuri adoptat sunt fără o valoare
economică deosebită. Inflaţia afectează toate laturile activităţii economice:
exploatare, investiţii, finanţare.
Pentru o apreciere pertinentă a realităţii este necesară corectarea indica-
torilor nominali (valorilor statistice, curente) cu rata inflaţiei corespunzătoare
sectorului de activitate în care operează societatea, astfel încât, ulterior, să se
poată evidenţia efortul propriu al întreprinderii în timp. Comparabilitatea datelor
în timp se poate asigura prin deflatarea sau inflatarea indicatorilor.
Deflatarea presupune exprimarea datelor aferente perioadei de analiză în
unităţi monetare constante, aferente primului an, considerat bază (actualizarea
se realizează în raport cu anul iniţial). Corecţia se va efectua pe baza relaţiei:

CACRT n  m
CAR n  m 
Ipn m
0
unde:
CAR este cifra de afaceri reală sau comparabilă;
CACRT este cifra de afaceri curentă;
Ipn-m/o reprezintă indicele preţurilor, raportat la primul an al analizei.

Inflatarea presupune actualizarea indicatorilor valorici la ultimul an al


perioadei implicate în analiză, conform relaţiei:

CAR n m  CACRT n  m  Ipn


nm
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 57

unde:
Ipn/n-m reprezintă indicele preţului, raportat la ultimul an al analizei.

Exemplu: Se presupune o bază de date referitoare la cifra de afaceri a


unei întreprinderi, aferentă unei perioade de trei ani. Analiza în dinamică prin
deflatare şi inflatare este următoarea:

Tabelul 2.4
- mil. lei -
Nr.
crt.
Indicatori t-2 t-1 t R (%)
1 Cifra de afaceri curentă 12.300 19.500 28.600 +52,48
2 Indicele preţurilor (%) - 164 169 -
3 Cifra de afaceri corectată prin deflatare 12.300 11.890,25 10.318,95 -8,4
4 Cifra de afaceri corectată prin inflatare 34.090,68 31.980 28.600 -8,4

Din datele prezentate în tabelul precedent se constată că, în valori


curente, cifra de afaceri a înregistrat sporuri anuale semnificative şi un ritm
mediu anual de creştere de 52,48%. Creşterea preţurilor datorată inflaţiei a fost
foarte importantă în cei trei ani de analiză. Efectuând corectarea cifrei de
afaceri cu scopul de a elimina efectul inflaţiei – prin deflatare sau inflatare – se
observă că ritmul real de creştere a cifrei de afaceri a fost negativ (-8,4%), fapt
ce a afectat toţi indicatorii economico-financiari ai întreprinderii. Printre
cauzele reducerii cifrei de afaceri pot fi enumerate: amplificarea concurenţei,
diminuarea puterii de cumpărare a consumatorilor, reducerea cererii ş.a.

2.2.2.2. Analiza structurii cifrei de afaceri


În analiza economico-financiară, o importanţă deosebită în determinarea
cauzelor şi a rezervelor de creştere a cifrei de afaceri o are studierea structurii
vânzărilor.
Structura cifrei de afaceri evidenţiază ponderea deţinută de anumite
elemente componente în totalul încasărilor unei întreprinderi. Analiza
structurală se poate realiza pe diverse trepte:
 pe tipuri de activităţi; în acest caz, se determină contribuţia
activităţilor întreprinderii la realizarea cifrei de afaceri (de exemplu,
producţie, prestări servicii, turism, comerţ ş.a.);
 pe grupe de produse/mărfuri; analiza efectuată în această situaţie se
realizează ţinându-se cont de nomenclatorul întreprinderii. Se ştie că
atunci când obiectul de activitate este diversificat, importanţa
produselor şi chiar a activităţilor în realizarea cifrei de afaceri nu este
58 Analiză economico-financiară

identică. Unele elemente îşi aduc o contribuţie deosebită la realizarea


indicatorilor de performanţă şi de rentabilitate, altele au o pondere
nesemnificativă, dar este posibil ca tocmai existenţa lor să
condiţioneze activitatea şi rezultatele economico-financiare ale
întreprinderii. De exemplu, o societate care are ca obiect de activitate
producţia de automobile va realiza şi anumite subansambluri şi piese
de schimb, deşi cea mai mare parte din cifra de afaceri se obţine din
vânzarea de automobile. În mod analog, la nivelul unui magazin
(supermarket, hipermarket, de exemplu), cea mai mare parte a
vânzărilor se realizează prin comercializarea unui număr redus de
produse/mărfuri; totuşi, mărimea cifrei de afaceri este condiţionată
de existenţa unui nomenclator mai diversificat, astfel încât cererea
clienţilor să fie satisfăcută într-un grad cât mai mare şi să se realizeze
fidelizarea acestora. Asigurarea unei oferte diversificate constituie
unul dintre criteriile principale ale obţinerii avantajului concurenţial.
 pe tipuri de clienţi; aceşti parteneri condiţionează dimensiunea şi
performanţele activităţii oricărei întreprinderi.
Analiza structurală a cifrei de afaceri trebuie realizată pe trepte: secţii,
categorii de clienţi, tipuri de produse şi servicii etc., astfel încât să se identifice
cele mai bune soluţii pentru creşterea performanţelor întreprinderii.
Metodologia de diagnosticare a activităţii întreprinderii în funcţie de
structura cifrei de afaceri este complexă şi constă în:
a) determinarea ponderii deţinute de diferite elemente (produse, mărfuri,
servicii, activităţi, secţii etc) în totalul cifrei de afaceri, utilizându-se mărimile
relative de structură:

cai
gi   100
CA
în care:
gi – ponderea deţinută de categoria „i“ în totalul cifrei de afaceri;
cai – cifra de afaceri realizată de categoria „i“;
CA – cifra de afaceri totală.

b) efectuarea de comparaţii ale structurii activităţii economice aferente


mai multor exerciţii financiare, caz în care se utilizează coeficientul de
structură Gini-Struck:

2
ng i  1
G
n 1
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 59

în care:
n – numărul de termeni ai seriei;
gi – structura vânzărilor pe categorii de activităţi, grupe de produse,
unităţi operative ş.a.

Coeficientul de concentrare Gini-Struck poate lua valorile care aparţin


intervalului [0;1), semnificaţia acestora fiind:
 dacă G→1, atunci în structura activităţii întreprinderii un număr redus
de elemente componente deţine o pondere foarte importantă în cifra de
afaceri, altfel spus, gradul de concentrare a activităţii este ridicat;
 dacă G→0, vânzările sunt repartizate relativ uniform între categoriile
de structurare a activităţii.
În scopul adâncirii analizei se utilizează şi indicele de concentrare
Herfindhal:
2
H  g i
În cazul indicelui Herfindhal, limitele de variaţie sunt incluse în
1
intervalul [ ;1], astfel:
n
 dacă H→1/n vânzările sunt repartizate în proporţii aproape egale
între activităţile, produsele sau unităţile participante la structurarea
cifrei de afaceri;
 dacă H→1 în structura activităţii întreprinderii, un număr redus de
elemente componente participă cu o pondere importantă la cifra de
afaceri, gradul de concentrare a activităţii fiind foarte mare.
Importanţa economică şi interpretările date rezultatelor celor doi
coeficienţi sunt diferite în funcţie de contextul şi conjunctura socio-
economică. Astfel, dacă întreprinderea analizată deţine poziţie de monopol,
atunci preferabilă este situaţia în care gradul de concentrare a activităţii este
mare, deoarece nomenclatorul de produse/activităţi şi efortul investiţional pot
fi mai reduse întrucât societatea poate realiza performanţe deosebite fără o
diversificare importantă a activităţii.
Dacă întreprinderea funcţionează într-un mediu concurenţial extrem de
agresiv, nu se recomandă un grad mare de concentrare, deoarece reducerea
cererii pentru oferta asigurată semnifică pierderi foarte mari prin diminuarea
vânzărilor. În acest caz, se sugerează desfăşurarea activităţii cu o repartiţie
egalitară, deoarece diminuarea performanţelor la anumite categorii şi nu la
întreg obiectul de activitate înseamnă pierderi mai mici pentru unitatea
economică. Mai mult, se ştie că orice produs are o durată de viaţă. Deci
structurarea activităţii trebuie să se realizeze cu prudenţă şi în corelaţie cu
60 Analiză economico-financiară

fazele ciclului de viaţă: lansare, creştere, maturitate, declin. În caz contrar pot
apărea dezechilibre care vor afecta cifra de afaceri şi toţi indicatorii de
performanţă şi rentabilitate. De menţionat că analiza structurii trebuie să se
realizeze împreună cu studierea evoluţiei în timp a cifrei de afaceri; astfel se
poate deduce dacă modificarea structurii vânzărilor a avantajat sau nu
întreprinderea din punct de vedere economic.
Modificarea structurii în raport cu baza de comparaţie se înregistrează
atunci când ritmurile de creştere ale categoriilor de elemente implicate în această
analiză sunt diferite. O astfel de situaţie poate fi generată de factori obiectivi şi/sau
subiectivi. De exemplu, modificarea cererii, factor obiectiv, implică şi schimbări
structurale, renunţarea la anumite elemente şi sporirea importanţei altora, însă
reducerea ponderii unui anumit produs, sortiment, serviciu etc. ca efect al
neglijenţei sau al unor disfuncţionalităţi interne constituie un factor subiectiv.
Ca exemplu, se propune analiza structurii cifrei de afaceri pe tipuri de
produse. Nomenclatorul întreprinderii analizate este format din patru sorti-
mente în primul an al analizei şi din cinci în anul următor. Cifra de afaceri a
înregistrat o dinamică de 150%. Situaţia este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 2.5
Produse
A B C D E
Ani
t–1 gi 0,85 0,07 0,05 0,03 -
g i2 0,7225 0,0049 0,0025 0,0009 -
t gi 0,34 0,26 0,20 0,11 0,09
g i2 0,1156 0,0676 0,04 0,0121 0,0081

Gt-1 = 0,8 Ht-1 = 0,7308


Gt = 0,109 Ht = 0,0081

Din datele prezentate, se constată că societatea a adoptat o politică de


extindere a domeniului de activitate şi, totodată, de schimbare a raportului
dintre sortimente. Societatea şi-a modificat structura de la cea de tip concentrat
la repartiţia egalitară, iar această decizie s-a reflectat favorabil asupra cifrei de
afaceri care a crescut cu 50% în anul t comparativ cu anul t-1. În lucrarea sa
„Diagnostic global strategic“, autoarea Maria Niculescu, citând o serie de
autori, a evidenţiat rolul diversificării activităţii în creşterea performanţelor în-
treprinderii. Se consideră ca unanim acceptată ideea conform căreia, printr-un
înalt grad de diversificare, se asigură creşterea cifrei de afaceri, a rentabilităţii
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 61

şi reducerea riscului. Mai mult, dacă diversificarea este „legată“ (diversificarea


activităţii în cadrul aceluiaşi sector), performanţele sunt mult mai mari.
c) Metoda ABC (Pareto sau 20/80). Aceasta este folosită atunci când
seriile sunt mari şi este destinată în principal pentru cercetarea volumului
vânzărilor pe produse/sortimente, pentru studierea stocurilor pe sortimente, a
atitudinii întreprinderii în raport cu clienţii şi cu furnizorii.
Metoda se va explica pentru cazul studierii puterii de negociere a
întreprinderii în raport cu clienţii, menţionând că metodologia este similară şi
în celelalte cazuri. Orice societate, pentru a-şi desfăşura activitatea în bune
condiţii, întreţine relaţii economice cu partenerii sociali din amonte şi din
avalul procesului productiv, respectiv clienţii şi furnizorii.
Clienţii întreprinderii, în general, sunt numeroşi şi de mărimi economice
diferite. În acest context, se recomandă ca analiza clienţilor să nu se realizeze
individual, deoarece acest studiu ar necesita foarte mult timp şi ar fi irelevant
pentru definirea politicilor de cooperare ale întreprinderii cu aceştia. Metoda
ABC este rezultatul studiului comportamentului întreprinderii în raport cu
clienţii efectuat pe un număr important de societăţi. Empiric s-a constatat că,
în funcţie de importanţa lor, clienţii pot fi împărţiţi în trei grupe de
semnificaţie (A, B, C):
 Grupa A: 10% din clienţi realizează 60% din cifra de afaceri –
clienţi importanţi;
 Grupa B: 30% din clienţi realizează 30% din cifra de afaceri –
clienţi medii;
 Grupa C: 60% din clienţi realizează 10% din cifra de afaceri –
clienţi mici.
Această repartiţie a clienţilor este relevantă numai atunci când numărul lor
este relativ important şi clientela nu este omogenă (de exemplu, în cazul
magazinelor tip supermarket, unde clientela este relativ omogenă, utilizarea
metodei nu se justifică). Pe baza grupării precedente se pot face caracterizări şi se
pot desprinde concluzii despre securitatea, strategia şi rentabilitatea întreprinderii.
Zona A aparţine clienţilor foarte importanţi care participă preponderent
la realizarea cifrei de afaceri:
 în general, aceştia sunt clienţi fideli şi derulează contracte de valori
mari cu societatea analizată;
 deşi rentabilitatea unitară (pe produs) în această zonă de multe ori
este redusă datorită condiţiilor stricte impuse de către clienţi, grupa
A realizează cea mai mare rentabilitate (pe total) prin volumul mare
de activitate derulat;
62 Analiză economico-financiară

 din punctul de vedere al securităţii, această zonă este foarte riscantă,


deoarece impunerea anumitor condiţii financiare de către între-
prindere ar putea conduce la pierderea unor clienţi importanţi şi, în
consecinţă, la reducerea semnificativă a cifrei de afaceri;
 puterea de negociere a întreprinderii în raport cu clienţii este redusă.
Zona B, din punctul de vedere al puterii de negociere, al cifrei de afaceri
şi al rentabilităţii, reprezintă o zonă de echilibru pentru societate.
Zona C se caracterizează prin:
 existenţa unui număr foarte mare de clienţi;
 valoarea redusă a comenzilor, fie datorită faptului că puterea economică
a clienţilor este redusă, fie pentru că nu sunt în marea lor majoritate
clienţi fideli şi întreţin relaţii de afaceri cu mai mulţi parteneri;
 cheltuieli de exploatare aferente facturării şi livrării comenzilor mai
mari decât în zona A datorită numărului mare de operaţiuni;
 rentabilitate minimă a întreprinderii datorită raportului dintre venituri
şi cheltuieli, care nu avantajează societatea în această zonă;
 putere de negociere foarte mare, risc minim, însă pe ansamblu
activitatea întreprinderii nu este satisfăcătoare.
Curba teoretică aferentă celor trei zone se prezintă astfel:

Curba teoretică
(%)CA
100

90
C

B Curba reală
60

O
10 40 100 (%)clienţi

Figura 2.1

În activitatea practică, graficul curbei reale nu se suprapune perfect celei


teoretice; curba reală poate fi plasată deasupra sau sub curba teoretică. De
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 63

exemplu, atunci când curba reală este situată deasupra celei teoretice (vezi
figura 2.1.), cifra de afaceri este realizată preponderent de clienţii din zona A.
Ceilalţi clienţi, din zonele B şi C, nu au o semnificaţie economică deosebită în
activitatea întreprinderii, contribuţia lor la realizarea cifrei de afaceri fiind
minimă. În această situaţie, societatea prezintă un grad mare de vulnerabilitate.
Astfel, pierderea unui client important din zona A, diminuează semnificativ
cifra de afaceri a întreprinderii şi poate chiar ameninţa existenţa ei. Capacitatea
de negocieri a societăţii cu clienţii zonei A este extrem de redusă. Pe termen
lung, o asemenea situaţie nu este recomandată.
Pentru reducerea vulnerabilităţii întreprinderii este necesară orientarea
negocierilor şi spre clienţii din zonele B şi C în scopul majorării comenzilor
acestora şi respectiv creşterii cifrei de afaceri a societăţii analizate. Pentru
fidelizarea clienţilor, întreprinderea poate lua decizia aplicării unor discount-
uri financiare, prin care condiţiile de plată să devină mai accesibile odată cu
creşterea volumului comenzilor. De asemenea, societatea poate acorda
discount-uri importante pentru o anumită mărime a comenzilor.
Mai mult, prelungirea perioadei de garanţie, asigurarea de servicii post-
garanţie acolo unde activitatea o permite, asigurarea transportului până la
destinaţie etc., sunt măsuri care pot atrage şi fideliza noi clienţi, prin
renunţarea acestora la oferte concurenţiale.
Practica economică demonstrează că interpretarea datelor în cazul
acestei metode este diferită de la un caz la altul. În unele situaţii,
întreprinderea este avantajată de existenţa unei clientele slab diferenţiate, în
alte cazuri, tocmai operarea cu o clientelă foarte importantă poate genera
efecte economice maxime.
Pentru exemplificare, metoda ABC se va studia pe grupe de clienţi.
Tabelul 2.6
Vânzări Vânzări ABC Vânzări cumulate Zone ABC
Clienţi
(mii lei) (mii lei) (mii lei) Clienţi % Vânzări %
1 800 40.000 40.000
10 41,77 A
2 5.200 15.000 75.000
3 40.000 9.000 82.000
30 49,28 B
4 1.200 5.200 87.200
5 990 2.100 91.300
6 35.000 1.400 92.500
7 1.080 1.200 93.580 60
8,95 C
8 400 1.080 94.570
9 7.000 990 95.370
10 4.100 800 95.770
TOTAL 95.770 400 100 100
Notă: Exemplul are scop didactic; în practică, numărul clienţilor este mai mare.
64 Analiză economico-financiară

Coloanele prezentate italic sunt etape ale metodei ABC, determinate de către analist.

Reprezentarea grafică realizată în figura 2.2. evidenţiază faptul că şi


grupa B este foarte importantă pentru societate, iar curba teoretică este situată
deasupra celei reale, deci clienţii din zona A au o pondere mai redusă în cifra
de afaceri comparativ cu valoarea teoretică.

%
CA Curba reală ABC

100
91,05
90
Curba teoretică
ABC
60

41,77

O 10 40 100 %clienţi

Figura 2.2. Reprezentarea grafică a curbelor ABC

În orice domeniu de activitate, analiza structurii cifrei de afaceri are o


importanţă deosebită deoarece aceasta se reflectă în numeroşi indicatori
economici şi financiari.

2.2.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri

Scopul analizei factoriale îl constituie determinarea aportului diferiţilor


factori de influenţă asupra modificării cifrei de afaceri, precum şi identificarea
soluţiilor pentru redresarea activităţii sau îmbunătăţirea performanţelor
viitoare.
Utilizatorii acestor informaţii sunt în principal agenţii economici înşişi,
instituţiile finanţatoare, acţionarii, statul, salariaţii etc.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 65

Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează diferenţiat, în funcţie


de obiectul de activitate al întreprinderii, deoarece factorii de influenţă şi
relaţiile de cauzalitate sunt specifice. Există însă şi modele general aplicabile.

2.2.3.1. Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul întreprinderilor

cu activitate de producţie
Pentru întreprinderile de producţie cu profil industrial, se utilizează mai
multe categorii de modele, şi anume:
I. Modele care exprimă corelaţia dintre resursele umane şi cifra de
afaceri:
Of CA
a) CA  Ns   ,
Ns Of
în care:
CA –cifra de afaceri;
Ns – numărul mediu al personalului;
Qf – producţia obţinută destinată livrării;
Qf
– productivitatea medie anuală a muncii (calculată pe baza
Ns
producţiei obţinute destinate livrării);
CA
Qf
– gradul de valorificare a producţiei obţinute destinate livrării.

Se observă că orice modificare a unuia dintre cei trei factori exercită o


influenţă în acelaşi sens şi asupra cifrei de afaceri. Analiza factorială se
realizează pe baza metodei substituţiilor în lanţ pentru compararea rezultatelor
efective cu cele din baza de raportare, dar se poate efectua şi utilizând
metodele statistice, respectiv comparând dinamica indicatorilor.
De exemplu, dacă indicele producţiei obţinute destinate livrării devan-
sează indicele de creştere a numărului de personal  IQf  I Ns 
IQf 
  0 , productivitatea muncii va înregistra o creştere care se va reflecta
I Ns 
favorabil şi asupra cifrei de afaceri. Dacă ritmul de creştere a cifrei de afaceri
este superior ritmului de creştere a producţiei obţinute destinate livrării
 ICA 
 ICA  IQf   0  , gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate
 IQf 
creşte, determinând şi creşterea cifrei de afaceri. Pentru a avea o activitate
performantă, se recomandă ca raportul dintre producţia vândută şi cea stocată
să se menţină în limite rezonabile (gradul de valorificare să fie cât mai mare).
66 Analiză economico-financiară

În anumite perioade este posibil ca gradul de valorificare a producţiei marfă


fabricate să înregistreze şi valori supraunitare, atunci când societatea vinde şi
din producţia stocată a exerciţiilor precedente.

N op Qf CA
b) CA  Ns   
Ns N op Qf
în care:
N op – numărul mediu al personalului operativ;
N op
– ponderea personalului operativ în totalul personalului salariat;
Ns
Qf
N op
– productivitatea medie a personalului operativ.

Analiza cifrei de afaceri luând în calcul şi influenţa numărului mediu de


personal operativ este importantă; se ştie că personalul operativ constituie
categoria de angajaţi direct productivi, deci eficienţa resurselor umane este
determinată în mare măsură de ponderea deţinută de personalul operativ în
totalul personalului salariat. Asigurarea unui raport optim între personalul
administrativ, de întreţinere şi cel direct productiv este o condiţie esenţială a
creşterii performanţelor întreprinderii.

c) CA  N s  N z  N h  W h ,
în care:
Nz – numărul mediu de zile lucrate de un angajat în perioada analizată;
Nh – numărul mediu de ore lucrate de un angajat într-o zi;
W h – productivitatea medie orară a unui salariat.

Acest model evidenţiază modul de utilizare a timpului de muncă atât din


punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ.
Indicatorul T  Ns  Nz  Nh exprimă fondul total de timp de muncă al
întreprinderii (om-ore); indicatorul t  Nz  Nh exprimă timpul mediu de
muncă al unui salariat (ore); indicatorul W z  N h  W h reprezintă producti-
vitatea medie zilnică; indicatorul W a  N z  Wz reprezintă productivitatea
medie anuală.

II. Modele de analiză care exprimă corelaţia dintre potenţialul


tehnic al întreprinderii şi cifra de afaceri:
Mf Qf CA
a) CA  Ns   
Ns Mf Qf
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 67

Mf Mf ' Qf CA
b) CA  Ns    
Ns Mf Mf ' Qf

în care
Mf – valoarea medie a mijloacelor fixe;
M f ' – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive;
Mf
– gradul de înzestrare tehnică a muncii;
Ns
M f'
– ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul
M f
mijloacelor fixe (compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe);
Of
M f'
– randamentul mijloacelor fixe direct productive (producţia
obţinută destinată livrării la un leu mijloace fixe).

După cum se observă, cel de-al doilea model este forma dezvoltată a
primului. Se ştie că, în anumite perioade de timp, nu toate mijloacele fixe
participă activ la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii. De exemplu,
dacă cererea scade, gradul de utilizare a capacităţii de producţie se poate şi
chiar se impune să se reducă, deoarece, în caz contrar, societatea ar fi obligată
să producă pe stoc, ceea ce ar însemna imobilizare de resurse materiale şi
financiare într-o producţie care va putea sau nu să fie valorificată în perioadele
următoare. În acest caz, cheltuielile ar creşte semnificativ, diminuând
performanţele economice şi afectând poziţia întreprinderii pe piaţă, prin
creşterea costurilor de producţie şi a preţurilor de vânzare. De asemenea, este
posibil ca la nivelul societăţii să existe şi o serie de mijloace fixe aflate în stare
de conservare. Întrucât acestea nu participă efectiv la procesul de producţie,
este firesc ca valoarea mijloacelor fixe totale să fie diminuată cu cea aferentă
celor neproductive atunci când se realizează analiza cifrei de afaceri.
Gradul de înzestrare tehnică a muncii este pentru întreprindere un
indicator relevant, care reflectă materializarea efortului investiţional al
acesteia. Este de la sine înţeles că, în condiţiile unei economii de piaţă
dinamică, caracterizată, printre altele, şi printr-o concurenţă tot mai acerbă, va
câştiga întotdeauna cel care va avea o putere investiţională mai mare şi va
asigura o înzestrare tehnică superioară a muncii. Aceasta se va reflecta în mod
direct asupra productivităţii muncii şi implicit asupra rezultatelor între-
prinderii. Gradul de înzestrare tehnică va spori atunci când ritmul de creştere a
valorii medii a mijloacelor fixe va devansa ritmul de creştere a personalului.
Interpretarea economică trebuie făcută însă cu prudenţă. Este posibil ca gradul
de înzestrare să crească în condiţiile în care societatea nu mai investeşte în
68 Analiză economico-financiară

echipamente, însă ia o decizie de reducere a personalului, datorită ineficienţei


activităţii şi reducerii cererii de pe piaţă. În aceste condiţii, politica de
restructurare adoptată de întreprindere are mai curând ca scop restrângerea
capacităţii de producţie decât creşterea gradului de înzestrare tehnică. Pentru a
avea relevanţă, această creştere a gradului de înzestrare tehnică trebuie să se
analizeze şi sub aspectele calitativ şi structural, respectiv să se studieze politica
investiţională, precum şi performanţa echipamentelor prin comparaţie cu cea
existentă la nivel concurenţial şi mondial.
Compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe reflectă ponderea mijloacelor
fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe, respectiv contribuţia
echipamentelor, instalaţiilor şi a altor mijloace fixe care participă activ la
procesul productiv. Se recomandă ca acest raport să aibă valori cât mai
apropiate de 1.
Randamentul (eficienţa) utilizării mijloacelor fixe (totale sau direct
productive) constituie un corolar al modului de asigurare şi folosire a
resurselor materiale, umane şi financiare ale întreprinderii.

III. Modele care exprimă corelaţia dintre cifra de afaceri şi gradul


de asigurare a forţei de muncă cu active circulante (stocuri de materii
prime, materiale etc.)
St CA
CA  N s  
N s St

St
Raportul evidenţiază valoarea medie a stocurilor aferentă unui
Ns
salariat sau gradul de asigurare cu stocuri a angajaţilor. Este importantă nu
numai valoarea stocurilor, ci şi structura lor, pentru că realizarea unui produs
impune cu necesitate asigurarea tuturor resurselor materiale implicate în
crearea acelui produs. Asigurarea cu stocuri de materii prime, materiale,
mărfuri etc. a personalului este corelată cu productivitatea angajaţilor.
Imobilizarea resurselor financiare în stocuri este apreciată diferit de la caz la
caz. De exemplu, dacă se anticipează o majorare a preţurilor de achiziţie la
materii prime şi materiale, este firesc ca societatea să îşi asigure stocuri
suplimentare pentru o perioadă mai mare de activitate. Însă această decizie
echivalează cu o imobilizare a resurselor financiare care ar putea fi utilizate în
alte scopuri. Actul decizional poate fi apreciat ca fiind unul just sau nu, numai
în condiţiile în care se fac calcule de eficienţă asupra rezultatelor aşteptate.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 69

CA
Indicatorul exprimă viteza de rotaţie a activelor circulante
St
St
exprimată ca număr de rotaţii şi se corelează perfect cu indicatorul ,
Ns
oferind o imagine asupra eficienţei muncii, a calităţii şi structurii stocurilor.
Corelaţiile realizate prin analiza factorială între cifra de afaceri – număr
mediu de salariaţi – valoarea medie a mijloacelor fixe – stocurile medii
evidenţiază în fapt contribuţia potenţialului intern al întreprinderii la realizarea
obiectului de activitate.

IV. Modele care exprimă corelaţia dintre volumul producţiei vândute


şi cifra de afaceri
Modelele de analiză factorială a cifrei de afaceri sunt construite în
funcţie de caracterul producţiei, astfel:
a) În cazul în care producţia vândută este omogenă, fiind diferenţiată
doar pe modele, sortimente, calităţi etc. se foloseşte modelul:
CA  Q  p

unde:
gi  pi
p
100
în care:
Q – volumul fizic al producţiei vândute;
p – preţul mediu de vânzare unitar;
gi – structura producţiei vândute pe produse;
pi – preţul de vânzare aferent producţiei de tip „i“.
b) Când producţia vândută nu are caracter omogen, modelul de analiză
devine:
CA  qvi  pi ,

în care:
qvi – volumul producţiei vândute pentru produsele de tip „i“.

Acesta este un model universal care poate fi utilizat pentru analiza cifrei
de afaceri atât în industrie, cât şi în comerţ.
Toate modelele de analiză factorială a cifrei de afaceri prezentate mai
sus sunt aplicabile şi în comerţ, cu precizarea că din ecuaţie se va elimina
indicatorul producţia obţinută destinată livrării (marfă), astfel:
70 Analiză economico-financiară

N op CA
CA  N s   ,
Ns N op

în care
CA
N op
– productivitatea medie a personalului operativ, determinată pe
baza desfacerilor (vânzărilor).

2.2.3.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul firmelor


din comerţ şi turism
Specific firmelor care comercializează mărfurile, analiza cifrei de afaceri
se poate efectua cu ajutorul următoarelor categorii de modele:

I. Modele care exprimă corelaţia dintre cifra de afaceri şi suprafaţa


reţelei comerciale (suprafaţă comercială sau suprafaţă de vânzare).
CA CA
CA  Sc  , respectiv CA  Sc  Ca; Ca  sau
Sc Sc
gi  Cai
Ca 
100
în care:
Sc – suprafaţa medie de vânzare (comercială);
2
Ca –desfacerea medie pe m şi exprimă eficienţa comercială;
gi – structura suprafeţei comerciale pe grupe de mărfuri, raioane, tipuri
de activităţi etc.;
Cai – vânzările pe m2 suprafaţă comercială, aferente structurii implicate
în analiză.

II. Modele utilizate pentru analiza factorială a cifrei de afaceri în


cazul în care societatea desfăşoară activitatea de comerţ la domiciliul
(sediul) clienţilor. În acest caz, se impune aprofundarea analizei pentru a
constata oportunitatea desfăşurării unei astfel de forme de vânzare:
CA CA
CA  Nc  , în care exprimă valoarea medie a unei comenzi (
Nc Nc
c ).
În turism, cifra de afaceri se obţine din diverse activităţi: cazare,
alimentaţie publică, transport, servicii suplimentare etc.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 71

Din activitatea de cazare, unitatea de turism obţine o mare parte din


volumul încasărilor (cifra de afaceri). Dimensiunea sa depinde de numărul de
turişti.
Luând în considerare caracterul specific al activităţii desfăşurate în
turism, şi modelele de analiză a cifrei de afaceri sunt construite astfel încât să
reflecte aspectele definitorii ale domeniului (sectorului) analizat, astfel:
a) Cel mai general model de analiză este:
CAts
CAts  Nt 
Nt
în care:
Nt – numărul mediu de turişti;
CAts
– încasarea medie pe un turist.
Nt

b) Dacă o unitate turistică prestează mai multe tipuri de servicii,


veniturile totale se obţin prin însumarea veniturilor aferente fiecărui serviciu:
CAts  caits

în care:
caits – cifra de afaceri din turism aferentă serviciului „i“;

Analiza factorială presupune investigaţii suplimentare pentru fiecare


element component.
În activitatea de cazare, cea mai importantă componentă a veniturilor din
activitatea de turism, cifra de afaceri este dependentă de dimensiunea
capacităţii disponibile şi a celei ocupate:
Lo CAts
CAts  Ld  
Ld Lo
în care:
Ld – capacitatea de cazare disponibilă (numărul locurilor de cazare
disponibile);
Lo – capacitatea de cazare ocupată (numărul locurilor ocupate în
perioada analizată);
Lo
– gradul de ocupare a capacităţii disponibile (coeficientul de utilizare
Ld
a capacităţii disponibile);
72 Analiză economico-financiară

CAts
– randamentul unui loc ocupat.
Lo

În modelul multiplicativ prezentat, între cei trei factori de influenţă


există o directă proporţionalitate. Este subînţeles faptul că, atunci când gradul
de ocupare a capacităţii disponibile se apropie de mărimea unitară, cifra de
afaceri creşte, acesta fiind scopul oricărui agent economic. Gradul de ocupare
depinde de diverşi factori: concurenţă, sezonalitate, care în activitatea de
turism are un rol esenţial, tarifele practicate, calitatea ofertei, imagine etc.
Randamentul unui loc ocupat creşte de obicei atunci când tarifele de cazare
cresc. Pentru a nu afecta gradul de ocupare a capacităţii disponibile, este
necesar ca majorarea tarifelor să fie realizată pe baze justificate: îmbunătăţirea
calităţii serviciilor oferite, suplimentarea serviciilor, modificarea categoriei de
cazare (a numărului de stele), creşterea costurilor etc.
a) Un alt model de analiză factorială a cifrei de afaceri în turism este
următorul:
Ntz CAts
CAts  Nt  
Nt Ntz
unde:
Nt – numărul de turişti din perioada analizată;
Ntz – numărul de turist-zile, indicator care evidenţiază totalitatea
nopţilor de cazare înregistrate în perioada de analiză;
Ntz
– durata medie a sejurului, exprimată în zile;
Nt
CAts
– venitul mediu pe zi-turist.
Ntz

Este evident faptul că cifra de afaceri va înregistra un ritm crescător


atunci când factorii de influenţă vor avea aceeaşi tendinţă. Numărul de turişti,
precum şi durata sejurului sunt factorii cantitativi care oferă o imagine asupra
calităţii serviciilor prestate de unitatea de turism.
Venitul mediu pe zi-turist este factorul calitativ al modelului economic;
el se poate modifica sub influenţa unor factori endogeni, exogeni, direcţi şi
indirecţi etc.
Analiza factorială a cifrei de afaceri este deosebit de relevantă. Aceasta
permite comensurarea influenţelor diferiţilor factori, identificarea cauzelor
care au generat modificarea acestora, precum şi stabilirea planului de acţiune
pentru creşterea performanţelor viitoare.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 73

2.2.3.3. Aplicaţii privind analiza factorială a cifrei de afaceri


I. Se va realiza analiza de tip factorial a cifrei de afaceri, în funcţie de
volumul fizic al vânzărilor. Se presupune că societatea produce şi comer-
cializează cinci sortimente de produse. Baza de date este următoarea:
Tabelul 2.7
- mil. lei -
CA0 ( CA1 ( CA recalculată
Produse qvi 0 pi0
)
qvi 1 pi1
)
Iqv
 qvi1 pi0  Ip

A 700 900 1,2 840 1,0714


B 1.300 1.600 1,05 1.365 1,172
C 1.100 1.200 1,01 1.111 1,0801
D 500 400 0,5 250 1,60
E 100 50 0,8 80 0,625
TOTAL 3.700 4.150 0,985 3.646 1,138

Cifra de afaceri recalculată a fost determinată prin calcule economice.


qvi1  p0
Se ştie că Iqv   qvi1 p0  Iqv  qvi 0  p0
qvi 0  p0
Modelul de analiză a cifrei de afaceri este: CA  qvi  pi
Deoarece între factorii de influenţă este operaţia matematică de produs,
pentru analiza factorială se va utiliza metoda iterării (a substituţiilor în lanţ).
CA  CA1  CA 0  qv i1  pi1  qv i 0  pi 0 
 4150  3700  450 milioane lei

din care, datorită:


1) Influenţei modificării volumului fizic al producţiei vândute asupra
cifrei de afaceri:
qvi  qvi1  pi0  qvi 0  pi0 =
= CArec-CA0 = 3646-3700= - 56 milioane lei
2) Influenţei modificării preţului de vânzare asupra cifrei de afaceri:
pi  qvi1  pi1  qvi1  pi0  CA1  CA rec = 4150-3646 =
= + 504 milioane lei
Cifra de afaceri a crescut cu 450 milioane lei comparativ cu baza de
raportare, respectiv cu 12,16%. La acest rezultat au contribuit ambii factori de
influenţă: volumul fizic al producţiei vândute şi preţul de vânzare.
74 Analiză economico-financiară

Din calculele efectuate se constată că cifra de afaceri a crescut exclusiv


datorită influenţei preţurilor de vânzare.
Volumul fizic al producţiei vândute s-a redus la nivelul societăţii cu
1,5%, iar în condiţiile menţinerii constante a preţurilor de vânzare, a
determinat în mod justificat o diminuare a cifrei de afaceri cu 56 milioane lei.
Analizând evoluţia vânzărilor pe grupe de produse, se constată că la grupele D
şi E volumul fizic al vânzărilor s-a diminuat semnificativ (cu 50%, respectiv
cu 20%), anulând efectul favorabil generat de celelalte trei grupe de produse la
care volumul fizic al vânzărilor a crescut comparativ cu perioada de bază.
Printre cauze pot fi menţionate: reducerea cererii pentru anumite categorii de
produse, apariţia unor produse de substituţie, intensificarea concurenţei,
creşterea preţurilor de vânzare peste nivelul valorilor medii ale sectorului de
activitate etc. Trebuie menţionat faptul că, în cazul realizării analizei pe o
societate dată, cauzele sunt identificate cu precizie şi, în consecinţă, şi setul de
măsuri propus va avea un caracter obiectiv.
Cel de-al doilea factor cu influenţă directă a fost preţul de vânzare
unitar. Se observă că influenţa acestuia asupra cifrei de afaceri a fost de
+ 504 milioane lei. Preţul de vânzare a crescut în medie cu 13,8%:
qvi1 pi1 4150
Ip   100   100  113,8%
qvi1 pi0 3646
La produsul D este posibil ca majorarea preţurilor cu 60% să fi generat
diminuarea volumului vânzărilor şi, implicit, a cifrei de afaceri, ca urmare a
reducerii cererii. La produsul E se observă că, deşi preţurile de vânzare au scăzut
cu 37,5%, volumul fizic al vânzărilor s-a redus. Rezultă că pentru această
categorie cererea s-a diminuat, probabil produsul se află într-o fază de maturitate
spre declin. La celelalte trei grupe de produse nu se impune o analiză de detaliu
deoarece evoluţia preţurilor nu a afectat volumul fizic al vânzărilor.
Creşterea preţurilor este justificată atunci când este determinată de o
îmbunătăţire a calităţii ofertei sau de deţinerea unei poziţii privilegiate pe piaţă.
Mărirea preţurilor, datorată creşterii consumurilor specifice ca urmare a
utilizării ineficiente a resurselor materiale sau a degradării acestora, creşterea
rebuturilor etc. semnifică reducerea eficacităţii activităţii şi deficienţe în
organizarea muncii.
Se impune menţionat faptul că, acolo unde analiza o cere, este necesară
deflatarea indicatorilor valorici încă de la începutul diagnosticării activităţii. În
caz contrar, rezultatele obţinute sunt irelevante, iar setul de măsuri propus nu
va înregistra efectul scontat.
Principalele căi de creştere a cifrei de afaceri vizează:
 diversificarea ofertei;
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 75

 asigurarea unui raport optim între calitate şi preţ;


 îmbunătăţirea imaginii firmei prin acţiuni promoţionale;
 prospectarea pieţei pentru analiza cererii şi armonizarea acesteia cu
cererea;
 practicarea unor preţuri sub nivelul concurenţei sau apropiate mediei
sectoriale;
 fidelizarea clienţilor pentru creşterea comenzilor prin acordarea de
discounturi şi a altor facilităţi (termene de plată avantajoase etc.);
 asigurarea unor servicii suplimentare prin comparaţie cu principalii
concurenţi (asigurarea transportului până la destinaţia clientului,
service postgaranţie, termene de garanţie mai mari);
 certificarea produselor cu standardele internaţionale etc.

II. Pentru exemplificarea analizei factoriale a cifrei de afaceri se va mai


utiliza modelul:

Mf Mf' Qf CA
CA  N s    
Ns Mf M f ' Of

Tabelul 2.8
Dina-
Nr.
Indicatori Simbol Po P1 mică
crt.
(%)
1. Cifra de afaceri – mii lei CA 37.406,25 42.000 112,28
2. Producţia marfă fabricată – mii lei Qf 39.375 40.000 101,58
3. Numărul mediu de personal – pers. Ns 105 100 95,23
4. Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe – Mf 483 490 101,45
mii lei
5. Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe Mf’ 289.8 343 118,36
direct productive – mii lei
6. Productivitatea anuală a muncii calculată în Qf 375 400 106,67
funcţie de producţia fabricată (mii lei) Ns
7. Gradul de înzestrare tehnică a muncii – Mf 4.6 4.9 106,52
mii lei/salariat
Ns
8. Ponderea mijloacelor fixe direct productive Mf' 0,6 0,7 116,67
în total mijloace fixe
Mf
9. Randamentul mijloacelor fixe direct produc- Qf 135,87 116,62 85,83
tive (lei) Mf '
10. Cifra de afaceri medie la un leu producţie CA 0,95 1,05 110,52
fabricată (lei) Qf
76 Analiză economico-financiară

Modificarea cifrei de afaceri faţă de baza de comparaţie este:


CA  CA1  CA0 = 4.593,75 mii lei
din care, datorită:
1) Influenţei modificării numărului de salariaţi asupra cifrei de afaceri:


 N s  N s1  N so  MN sf
0

M f 0 ' Qf 0
 
CA0
M f 0 M f 0 ' Qf 0
 -1.781,25 mii lei
0

2) Influenţei modificării gradului de înzestrare tehnică asupra cifrei de


afaceri:
Mf  M f1 M f 0  M f 0 ' Qf 0 CA0
  N s1    
 M f  M f '  Qf  +2.323,37 mii
Ns  N s1 N s0  0 0 0

lei
3) Influenţei modificării structurii mijloacelor fixe (ponderii mijloacelor
fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe) asupra cifrei de afaceri:

Mf' M f1  M f '1 M f '0  Qf 0 CA0


  Ns    
 M f '  Qf  6.324,74 mii lei
Mf N s1  M f1 M f0  0 0

4) Influenţei modificării eficienţei mijloacelor fixe asupra cifrei de afaceri:

M f1 M f '1  Qf1  CA0


CA
Qf Of 0
  N s1      
 Qf  -6.272,61 mii
Mf' N s1 M f1  M f '1 M f '0  0

lei
5) Influenţei modificării gradului de utilizare a producţiei fabricate
asupra cifrei de afaceri:

CA M f1 M f '1 Qf1  CA1 CA0 


  N s1        4.000 mii lei
Qf N S1 M f1 M f '1  Qf1 Qf 0 

Se constată o creştere a cifrei de afaceri comparativ cu baza de raportare


cu 4.493,75 mii lei (+12,28%)
Reducerea numărului de angajaţi cu cinci persoane, în condiţiile
menţinerii constante a celorlalţi factori de influenţă, a determinat în mod
justificat şi o diminuare a cifrei de afaceri cu 1.781,25 mii lei. Scăderea
numărului de salariaţi poate avea cauze diverse: restructurarea activităţii prin
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 77

creşterea gradului de înzestrare tehnică, pensionări, transferuri, restrângerea


activităţii etc. Aceste cauze diferă de la o societate la alta.
Comparativ cu perioada de bază, gradul de înzestrare tehnică a crescut şi s-a
reflectat favorabil asupra cifrei de afaceri, în sensul creşterii acesteia cu +2.323,37
mii lei. Din datele disponibile se observă că înzestrarea tehnică a crescut, pe de o
parte, datorită efectuării unor noi investiţii (+1,45%), iar pe de altă parte, ca efect
al reducerii numărului de salariaţi. Se impune dezvoltarea analizei în scopul
determinării măsurii în care creşterea gradului de înzestrare tehnică pe baza
reducerii numărului de personal s-a reflectat asupra performanţelor economice ale
întreprinderii. Dacă personalul era supradimensionat comparativ cu capacitatea de
producţie disponibilă, atunci influenţa înzestrării tehnice va fi favorabilă. În cazul
în care societatea şi-a restrâns activitatea ca o consecinţă a diminuării cererii,
influenţa gradului de înzestrare tehnică este artificială.
Structura mijloacelor fixe s-a modificat în favoarea celor direct
productive (+10%). Dacă se consideră că celelalte condiţii din procesul
productiv s-au menţinut constante, atunci influenţa structurii mijloacelor fixe
asupra cifrei de afaceri a fost de +6.324,74 mii lei. Se ştie că o importanţă
deosebită în cadrul procesului productiv o au mijloacele fixe active (direct
productive). Unele societăţi dispun de echipamente tehnice luate în leasing
operaţional, care nu sunt înregistrate din punct de vedere contabil la nivelul
societăţii. În această situaţie, se impune luarea în considerare la analiza perfor-
manţelor şi a acestora deoarece, de cele mai multe ori, au rol determinant, iar
analiza activităţii numai pe baza datelor contabile este insuficientă.
Randamentul mijloacelor fixe a scăzut cu 14,17% în P 1 comparativ cu P0 şi
influenţa asupra cifrei de afaceri a fost de –6.272,61 mii lei. Situaţia se apreciază
nefavorabil deoarece eficienţa utilizării mijloacelor fixe s-a diminuat. O astfel de
stare, pe termen lung, conduce la creşterea semnificativă a costurilor de producţie
şi la diminuarea tuturor indicatorilor de performanţă şi rezultate.
Gradul de valorificare a producţiei obţinute destinate vânzării a crescut cu
10.52%, deoarece, în perioada P1, societatea a vândut produse şi din stocurile
perioadelor precedente. Valoarea supraunitară a indicatorului (1,05) tocmai acest
fapt îl evidenţiază. Din analiza dinamicii indicatorilor, se observă că ritmul de
creştere a cifrei de afaceri a devansat semnificativ ritmul de creştere a producţiei
fabricate. Se impune studierea cauzelor care au determinat reducerea producţiei
destinate vânzărilor şi identificarea măsurilor pentru depăşirea situaţiei, printre
care:
 dimensionarea volumului şi structurii producţiei fabricate în corelaţie
cu cererea, prin încheierea unor contracte ferme cu beneficiarii;
 diversificarea ofertei;
 prospectarea permanentă a pieţei;
78 Analiză economico-financiară

 îmbunătăţirea calităţii produselor fabricate;

2.2.4. Consecinţele modificării cifrei de afaceri


asupra principalilor indicatori economico-financiari

Cifra de afaceri, prin modificarea sa, influenţează asupra următorilor


indicatori economico-financiari:
a) asupra profitului brut:
CA   CA1  CA0   pr0 ,

în care:
pr – profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri (P/CA);
b) asupra cheltuielilor salariile:
1
CA   CA1  CA0   Cs0(1000) ,
1000
în care:
Cs  1000  – cheltuieli salariale la 1.000 lei cifră de afaceri;
c) asupra ratei rentabilităţii economice:

CA 
 CA1  CA0   pr0 100
At1
în care:
At – activele totale;
d) asupra vitezei medii de rotaţie a activelor circulante, exprimată ca
durată medie în zile a unei rotaţii:
Ac 0 Ac 0
CA  T  T
CA1 CA 0
în care:
Ac – soldul mediu al activelor circulante;
T – perioada de analiză (360, 180, 90 zile).
e) asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe (pe baza indicatorului cifrei
de afaceri la 1000 lei mijloace fixe):
CA1 CA0
CA   1.000   1.000 ,
M f1 M f1
în care:
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 79

M f – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;


f) asupra eficienţei muncii (pe baza indicatorului profitului mediu pe
salariat):

CA 
 CA1  CA0   pr0
,
N s1
g) asupra sumei cheltuielilor (totale, variabile, materiale ş.a.):
1
CA   CA1  CA0   C 0  1.000 ; C  1.000   Cht  1.000
1.000 CA
în care:
C(1000) – rata cheltuielilor la 1.000 lei cifra de afaceri;
h) asupra marjei comerciale:
1
CA   CA1  CA 0   Rmc 0 ; Rmc  Mc 100
100 CA
în care:
R mc –rata marjei comerciale (cota medie de adaos);
Mc – marja comercială.

2.2.5. Analiza cotei de piaţă

Orice întreprindere îşi desfăşoară activitatea într-un mediu economic


dinamic. Factori endogeni şi exogeni tind să modifice în orice moment poziţia
pe piaţă a agenţilor economici. Evaluarea poziţiei concurenţiale a
întreprinderii este o operaţiune complexă care se realizează prin utilizarea unui
set divers de metode şi instrumente. Pe baza utilizării indicatorului cifră de
afaceri, se poate determina poziţia concurenţială a întreprinderii la un moment
dat, folosind indicatorul cota de piaţă2.
Cota de piaţă (partea de piaţă) permite poziţionarea societăţii în cadrul
sectorului de activitate sau în raport cu concurenţii săi.
Principalii indicatori utilizaţi în analiza cotei de piaţă sunt:
a) Cota de piaţă absolută sau globală (Cabs) exprimă poziţia
întreprinderii pe piaţa (sectorul/ramura) pe care acţionează:
CAI
Cabs  n
 100
 CA
i 1
i

2
Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 67.
80 Analiză economico-financiară

unde:
CAI – cifra de afaceri a întreprinderii analizate;
n

 CA
i 1
i – cifra de afaceri totală a sectorului/ramurii.

Evoluţia cotei de piaţă absolute depinde, pe de o parte, de dinamismul


sectorului de activitate şi, pe de altă parte, de satisfacţia clienţilor. Cota de
piaţă absolută (globală) a întreprinderii poate să înregistreze aceeaşi tendinţă
în conjuncturi economice diferite. De exemplu, Cabs poate creşte dacă
ritmurile de creştere ale sectorului şi întreprinderii sunt pozitive, însă dinamica
cifrei de afaceri a întreprinderii devansează dinamica cifrei de afaceri a
sectorului. În acest caz, poziţia concurenţială a întreprinderii este una
favorabilă deoarece acţionează pe o piaţă dinamică şi cu potenţial de
dezvoltare. Cota de piaţă absolută poate să crească şi în condiţiile în care
ritmul de creştere a sectorului este negativ sau nul, iar ritmul de creştere a
întreprinderii este pozitiv sau atunci când ambele ritmuri sunt negative, însă
diferite (mai mare pentru întreprinderea analizată). În ultimele două situaţii,
deşi întreprinderea pare avantajată, există riscul pierderii pieţei în viitor ca
efect al diminuării cererii (sector de activitate aflat în faza de maturitate spre
declin). Deciziile strategice ale întreprinderii trebuie să fie corelate cu aceste
aspecte. A fi dinamic pe o piaţă statică sau cu tendinţă de scădere nu reprezintă
un punct forte, ci mai curând o vulnerabilitate. Corelarea cotei de piaţă
absolute cu alte modele de analiză a mediului concurenţial (BCG, ADL etc.)
poate oferi soluţii pentru definirea politicilor de dezvoltare a agentului
economic.
b) Cota de piaţă relativă (Crel) exprimă poziţia întreprinderii în raport
cu liderii de piaţă, prin utilizarea uneia dintre relaţiile:
CAI
CAI Crel   100,
Crel   100 sau 3
CAL  CA
i 1
Li

unde:
CAL – cifra de afaceri a celui mai important concurent de pe piaţă;
3

 CA
i 1
Li – valoarea vânzărilor (cifra de afaceri) a primilor trei

concurenţi de pe piaţă.
Se subînţelege că poziţia întreprinderii este cu atât mai bună, cu cât cota
de piaţă relativă tinde spre 100%. În lucrarea sa Diagnostic global strategic,
autoarea Maria Niculescu evidenţia faptul că, pentru o poziţionare corectă a
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 81

întreprinderii în mediul său concurenţial, sunt necesare informaţii suplimentare


privind:
1. principalii concurenţi direcţi;
2. activitatea globală a întreprinderii (performanţe, rentabilitate, produc-
tivitate);
3. situaţia cifrei de afaceri pe fiecare cuplu produs-piaţă;
4. tipul de clientelă şi repartiţia cifrei de afaceri după acest criteriu etc.

2.3. Analiza valorii adăugate


2.3.1. Aspecte conceptuale

Oricare întreprindere, pentru a-şi putea desfăşura activitatea, trebuie să


facă faţă următoarelor „constrângeri“ elementare:
 pentru a produce, trebuie să utilizeze factori de producţie;
 factorii de producţie nu sunt inepuizabili şi de aceea trebuie utilizaţi
cât mai eficient;
 pentru a supravieţui şi a se dezvolta, trebuie să fie rentabilă;
 activitatea economico-financiară trebuie astfel condusă încât nivelul
performanţelor obţinute să fie cât mai ridicat.
Ca urmare a celor prezentate, rezultă că activitatea întreprinderii
generează două categorii de fluxuri:
 intrări de factori de producţie, care pe măsura consumării lor se
găsesc în fluxurile de cheltuieli ale întreprinderii;
 ieşiri de bunuri materiale care sunt produse de întreprindere şi puse
la dispoziţia altor întreprinderi, care generează, la rândul lor, un flux
de venituri obţinute în urma comercializării acestora.
Schematic, aceste categorii de fluxuri se prezintă astfel (figura 2.3):

Natura Bunuri şi
servicii Piaţa consumului
Piaţa factorilor Întreprindere
Munca final şi/sau
de
consumului
producţie
Capitalul productiv

Figura 2.3. Fluxurile de intrare şi fluxurile de ieşire ale întreprinderii

Plusul de valoare (bogăţie) creat de întreprindere, ca efect al utilizării


eficiente a potenţialului de care dispune, peste valoarea consumului factorilor
de producţie proveniţi de la terţi, îmbracă forma valorii adăugate.
82 Analiză economico-financiară

Valoarea adăugată este unul dintre cei mai importanţi indicatori de


reflectare a performanţelor economico-financiare ale unei firme. Pe baza
valorii adăugate considerăm că poate fi apreciată adevărata dimensiune a
activităţii unei firme, ea fiind expresia rolului acesteia. Spre deosebire de cifra
de afaceri, care include şi valoarea cumpărărilor de materii prime, materiale şi
servicii care se regăsesc în cifra de afaceri a firmelor furnizoare, valoarea
adăugată cuprinde numai echivalentul activităţii întreprinderii în cauză.
Valoarea adăugată poate fi determinată prin două metode:
a) Metoda sintetică, conform căreia din volumul total al activităţii de
producţie şi comercializare a firmei se scad consumurile intermediare de la terţi.
În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie, valoarea
adăugată se determină astfel:
VA = Qe – M
în care:
M – consumurile intermediare de la terţi aferente activităţii de producţie.

În situaţia în care întreprinderea desfăşoară, pe lângă activitatea de


producţie, şi activitate de comerţ, atunci valoarea adăugată se stabileşte astfel:
VA = (Qe + Mc) – M’
în care:
Mc – marja comercială;
M’ – consumurile intermediare de la terţi (pentru firmele cu activitate de
producţie şi comercializare).

Marja comercială se determină ca diferenţă între valoarea mărfurilor


vândute (ct. 707) şi costul lor (ct. 607).
Consumurile intermediare de la terţi se preiau din contabilitatea
financiară, respectiv din conturile 601 la 628, exclusiv contul 607, care a fost
luat în calcul la stabilirea marjei comerciale, şi contul 621 „cheltuieli cu
colaboratorii“, care se regăsesc în cheltuielile cu personalul.
b) Metoda de repartiţie (aditivă), conform căreia valoarea adăugată
este rezultatul însumării următoarelor elemente: salarii şi contribuţii privind
asigurările şi protecţia socială, amortizare, provizioane aferente exploatării,
dobânzi, impozite şi taxe (exclusiv impozitul pe profit), rezultatul exploatării
recalculat (rezultatul aferent cifrei de afaceri din care se scad dobânzile).
Abordând valoarea adăugată potrivit acestei metode, rezultă că ea
serveşte la remunerarea următorilor subiecţi (parteneri sociali): salariaţi,
acţionari, stat, instituţiile care acordă credite întreprinderii etc.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 83

2.3.2. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Procedeele folosite în analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate


sunt: modificările absolute şi indicii calculaţi pe total şi pe elemente
componente ale valorii adăugate şi ponderile (ratele de structură/remunerare
ale valorii adăugate).
Pentru analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate, informaţiile
necesare pot fi structurate astfel:
Tabelul 2.9
Structura (ratele)
Nr. Nivel de Nivel Modificarea Indici
Indicatori valorii adăugate
crt. comparaţie efectiv absolută (%)
(%)
(0) (1) (0) (1)
0 1 2 3 4 5 6=3-2 7=3/2x100

Indicatorii ce trebuie selectaţi sunt:


1. cheltuieli cu salariile personalului;
2. cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială;
3. cheltuieli cu personalul (1 + 2 = 3);
4. cheltuieli cu amortizările şi provizioanele;
5. cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (exclusiv impozitul
pe profit);
6. cheltuieli privind dobânzile;
7. rezultatul exploatării recalculat (exclusiv cheltuielile financiare cu dobân-
zile şi rezultatul din alte operaţiuni decât cifra de afaceri);
8. valoarea adăugată (3 la 7).
Pentru a aprecia contribuţia elementelor componente la formarea şi
modificarea valorii adăugate, se compară indicii acestora cu indicele valorii
adăugate şi respectiv cu indicele volumului total de activitate (producţia
exerciţiului plus marja comercială). În cazul în care indicele unui element
component este mai mic decât indicele valorii adăugate, atunci se înregistrează o
scădere a ponderii acelui element în valoarea adăugată şi invers. La nivel de
întreprindere, se consideră că situaţia este normală atunci când scade ponderea
elementelor de natura cheltuielilor în valoarea adăugată (în sumă absolută acestea
putând să crească) şi creşte ponderea profitului din exploatare.
Prin compararea indicilor elementelor de natura cheltuielilor cu indicele
volumului total de activitate, rezultă aspecte legate de eficienţa activităţii între-
prinderii. În cazul în care indicele cheltuielilor este mai mic decât indicele volu-
mului de activitate, atunci se înregistrează o sporire a eficienţei acelor cheltuieli.
84 Analiză economico-financiară

Valoarea adăugată poate fi analizată din punct de vedere metodologic,


atât în mărimi absolute, pe baza metodelor mai sus prezentate, cât şi în mărimi
relative, sub forma ratelor valorii adăugate.
În cazul întreprinderilor industriale, pot fi considerate ca operaţionale
următoarele rate:
a) Rata medie a valorii adăugate aferentă cifrei de afaceri
VA
RVA   100
CA
Această rată reflectă ponderea valorii adăugate în cifra de afaceri şi
măsoară gradul de integrare pe verticală a întreprinderilor cu activităţi de
producţie şi comercializare. Pe baza sa poate fi apreciată strategia industrială a
întreprinderii, respectiv gradul de utilizare a factorilor de producţie.
În cazul în care gradul de integrare se apropie de 1, atunci în
întreprindere se realizează un număr mare de etape pentru obţinerea
produsului finit. Aprecierea eficienţei integrării se impune a fi făcută în
corelaţie cu riscul din exploatare, care depinde îndeosebi de mărimea
cheltuielilor fixe şi rentabilitatea întreprinderii.
În mod similar poate fi determinată şi rata medie a valorii adăugate
aferente producţiei exerciţiului.
VA
RVA  100
Qe
Ea reflectă, de asemenea, gradul de integrare pe verticală a între-
prinderilor cu activitate specifică de producţie. Cu cât nivelul ratei este mai
ridicat, cu atât gradul de valorificare a resurselor tehnice, umane şi financiare
ale întreprinderii este mai mare.
b) Ratele de structură sau ratele de remunerare ale valorii adăugate
se construiesc pe baza elementelor componente ale valorii adăugate, deter-
minată potrivit metodei aditive şi servesc la efectuarea de comparaţii sectoriale
şi interexerciţii.
Ratele de structură (remunerare) ale valorii adăugate reprezintă ponderea
deţinută de fiecare element component (ca expresie a remunerării partenerilor
sociali) în valoarea adăugată.
Ponderea cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată poate înre-
gistra variaţii semnificative de la o perioadă la alta. Progresul tehnic,
automatizarea şi mecanizarea producţiei creează premisele creşterii gradului
de înzestrare tehnică a muncii şi a cheltuielilor cu amortizarea, concomitent cu
realizarea unei economii relative de personal ca efect al creşterii productivităţii
muncii ( VA / N S ) şi scăderea ponderii cheltuielilor cu manopera.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 85

În aceste condiţii, îmbunătăţirea nivelului calificării forţei de muncă


poate constitui suportul creşterii rentabilităţii viitoare a întreprinderii.
Ponderea cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată reflectă, prin
nivelul său, consecinţele procesului de reînnoire a capitalului fix. Un nivel
ridicat al acestei rate este cu atât mai mult apreciat, cu cât creşterea gradului de
tehnicitate se realizează pe baza autofinanţării.
c) Rata valorii adăugate la 100 sau 1.000 lei active imobilizate,
constituie în fapt un indicator de eficienţă economică. Creşterea potenţialului
tehnic al muncii creează premisele obţinerii de efecte, care, prin nivelul lor,
reflectă utilizarea eficientă a acestuia.

2.3.3. Analiza factorială a valorii adăugate

Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza


modelelor:
 M 
a) VA  Qe1    Qe  va
 Qe 
Qe VA
b) VA  N s  N s  W a  va
N s Qe
Mf Mf ' Qe VA
c) VA  N s '
N s Mf Mf Qe
Sistemul de factori care acţionează asupra valorii adăugate, potrivit
modelului „a“ se prezintă după cum urmează:

Ns
T
Qe t
wh
VA
gi
va
vai
în care:
Qe – producţia exerciţiului ( Qe  T  wh );
T – timpul total de muncă;
Wa – productivitatea medie anuală, determinată pe baza producţiei
Qe
exerciţiului ( W a  );
Ns
86 Analiză economico-financiară

wh – productivitatea medie orară, determinată pe baza producţiei


exerciţiului;
N s – numărul mediu de personal;
t – numărul mediu de ore pe salariat;
gi – structura producţiei exerciţiului pe produse sau pe tipuri de
activităţi;
va – valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului (
n

 g va i i
);
va  i 1

100
vai – valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului pe produse sau
tipuri de activităţi.
Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 2.10.

Tabelul 2.10

Nr. Indice
Indicatori Programat Realizat
crt. (%)
1. Producţia exerciţiului (Qe) – mii lei 39.312 41.400 105,31
2. Consumurile provenind de la terţi (M) – mii lei 13.759,2 14.076 102,30
3. Valoarea adăugată (VA) – mii lei 25.552,8 27.324 106,93
4. Timpul total de muncă (T); (ore) 196.560 184.000 93,61
5. Numărul mediu de personal ( N s ) 105 100 95,23
6. Număr mediu de ore pe salariat ( t ); (ore) 1.872 1.840 98,3
7. Productivitatea medie orară ( wh ) – mii lei 0,200 0,225 112,5
8. Valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a 0,65 0,66 101,53
exerciţiului ( va ); (lei)
9. Valoarea adăugată medie recalculată la 1 leu x 0,645 x
r
producţie a exerciţiului ( va ); (lei)

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor factorilor


(semnificaţia acestora este prezentată în tabelul 2.10) presupun:
VA = VA1 – VA0 = + 1.771,2 mii lei
din care, datorită:
1. Qe  (Qe1  Qe0 )va 0 = + 1.357,2 mii lei
din care, datorită:
1.1. T  (T1  T0 ) wh 0 va 0 = -1.632,8 mii lei
din care:
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 87

1.1.1.  N s  ( N s1  N s 0 )t 0 wh 0 va 0 = - 1.216,8 mii lei


1.1.2. t  N s1 (t 1  t 0 ) wh 0 va 0 = - 416 mii lei
1.2.  wh  T1 ( wh1  wh 0 )va 0 = + 2.990,5 mii lei
2. va  Qe1 (va 1  va 0 ) = + 414 mii lei
din care, datorită:
r
2.1. g i  Qe1 ( va  va 0 ) = - 207 mii lei
r
2.2. vai  Qe1 (va1  va) = + 621 mii lei
unde:
r
va 
g i1 vai 0
100
Ca urmare a analizei efectuate, se constată o creştere a valorii adăugate
cu 1.771,2 mii lei, respectiv cu 6,93% faţă de prevederile din bugetul de
venituri şi cheltuieli. Situaţia se apreciază ca pozitivă, ca efect al creşterii mai
rapide a valorii adăugate faţă de sporirea producţiei exerciţiului (IVA > IQe,
respectiv 106,93% > 105,31%), ceea ce denotă o sporire a gradului de
valorificare a resurselor materiale procurate de la terţi.
Aprofundând analiza prin stabilirea contribuţiei factorilor direcţi la
obţinerea sporului absolut, rezultă că 76,6% din modificarea totală s-a datorat
creşterii producţiei exerciţiului, iar 23,4% sporirii valorii medii adăugate la
1 leu producţie.
Producţia exerciţiului a crescut cu 2.088 mii lei, determinând, în
condiţiile date, sporirea valorii adăugate cu 1.357,2 mii lei. Producţia
exerciţiului şi, implicit, valoarea adăugată prin intermediul acesteia au fost
influenţate de modul de utilizare (extensiv şi intensiv) a potenţialului uman.
Din punct de vedere extensiv, utilizarea incompletă a timpului de muncă,
ca efect al nerealizării numărului mediu scriptic de salariaţi şi a timpului de
muncă pe salariat, a avut ca efect scăderea valorii adăugate cu 1.632,8 mii lei.
Scăderea numărului de personal este o situaţie justificată şi se datorează
sporirii productivităţii muncii. Din punct de vedere intensiv, se constată o
creştere a productivităţii medii orare cu 25 lei, care se reflectă în sporirea
valorii adăugate cu 2.990 mii lei.
Valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului a crescut cu
0,01 lei şi a determinat sporirea cu 414 mii lei a valorii adăugate totale.
Această influenţă denotă reducerea cu 1% a ponderii consumurilor de la terţi
în volumul total de activitate.
Aprofundând această influenţă, se constată următoarele:
88 Analiză economico-financiară

 structura producţiei exerciţiului s-a modificat în sensul creşterii


ponderii acelor produse a căror valoare adăugată la 1 leu producţie
pe produse era inferioară valorii adăugate medii la 1 leu producţie
programate la nivel de întreprindere;
 valoarea adăugată la 1 leu producţie pe produse a exercitat o
influenţă favorabilă, ca urmare a îmbunătăţirii calităţii produselor,
materializată în creşterea preţurilor de vânzare, reducerii consu-
murilor specifice de resurse materiale, obţinerii unor preţuri de
aprovizionare mai avantajoase din partea furnizorilor etc.
Rezultă că direcţiile principale de acţiune pentru creşterea valorii
adăugate sunt: sporirea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie şi a
productivităţii muncii printr-o mai bună organizare a muncii, introducerea
progresului tehnic, ridicarea gradului de calificare a potenţialului uman etc.,
folosirea integrală a timpului de muncă, creşterea gradului de valorificare a
materiilor prime, materialelor, energiei etc., obţinerea unor produse de o
calitate superioară etc.

2.3.4. Analiza consecinţelor modificării valorii adăugate


asupra performanţelor economico-financiare

Modificarea valorii adăugate influenţează următorii indicatori econo-


mico-financiari care măsoară performanţa întreprinderii:
a) Eficienţa utilizării activelor de exploatare (prin intermediul valorii
adăugate la 1000 lei active de exploatare):
VA
 1.000
Ae1

b) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe (prin valoarea adăugată la 1.000 lei


mijloace fixe):
VA
 1.000
Mf 1

c) Eficienţa utilizării capitalurilor:


VA
- direct K  1.000
1

VA  pr 0
- indirect  1.000
K1

unde:
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 89

pr = profitul mediu la 1 leu valoare adăugată.


d) Eficienţa utilizării potenţialului uman (pe baza valorii adăugate medii
pe salariat sau productivităţii medii anuale calculate pe baza valorii adăugate şi
respectiv prin intermediul profitului mediu pe salariat):
VA
- direct
N s1

VA  pr 0
- indirect
N s1

2.4. Analiza producţiei fizice


2.4.1. Analiza realizării programului de producţie
pe sortimente

Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate


din activitatea productivă şi care pot fi puse în circuitul economic, în scopul
satisfacerii într-o manieră durabilă a nevoilor pieţei.
Identificarea corectă în timp şi spaţiu a cerinţelor pieţei, ca expresie a
opţiunilor şi motivaţiilor clienţilor, oferta promptă şi adecvată de produse şi
servicii, care să corespundă din punct de vedere cantitativ şi calitativ cerinţelor
acestora, condiţionează recunoaşterea respectivelor bunuri materiale ca valori
de întrebuinţare sociale.
Sarcinile analizei programului de producţie pe sortimente constau în
relevarea atât a gradului de realizare a obligaţiilor asumate prin contractele
încheiate cu beneficiarii (asigurarea concordanţei dintre cererea şi oferta de
bunuri materiale), cât şi a modului de satisfacere a criteriului eficacităţii în
alocarea şi utilizarea potenţialului intern al întreprinderii.
Principalele modalităţi de realizare a acestor obiective sunt:
a) indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie pe
fiecare sortiment în parte. Acest procedeu răspunde la întrebarea „În ce
proporţie a fost realizat programul de producţie pe fiecare sortiment, într-o
anumită perioadă de timp?“.
La nivelul fiecărui sortiment, procedeul de analiză recomandat este
indicele volumului fizic al producţiei, stabilit pe baza relaţiei:
q1
iq  100
q0
în care:
90 Analiză economico-financiară

q – volumul fizic al producţiei obţinute.

Rolul indicilor volumului fizic este de a semnala sortimentele şi


proporţia de realizare sau nerealizare a programului de fabricaţie.
Valoarea informaţională a indicelui volumului fizic se limitează la un
singur tip de produs.
b) Coeficientul mediu de sortiment ( K s )
Acest procedeu se utilizează pentru a caracteriza gradul de realizare a
programului de fabricaţie pe total întreprindere, în cazul unei producţii
eterogene.
Coeficientul mediu de sortiment se stabileşte având în vedere principiul
de bază conform căruia nu se acceptă compensarea nerealizărilor înregistrate
la anumite sortimente de către depăşirile de la alte sortimente, ceea ce face ca
nivelul coeficientului să fie egal sau mai mic decât 1 sau 100 ( K s  1 sau 100
).
Principalele modalităţi de determinare a coeficientului mediu de sorti-
ment sunt următoarele1):

a) K s 
q min p0
q 0 p0
în care:
q min p 0 – valoarea recalculată a producţiei fabricate în limitele progra-
mate, care se stabileşte comparând valoarea efectivă cu valoarea programată a
producţiei pe fiecare sortiment, luându-se în calcul valoarea minimă;
 q0 p0 – valoarea programată a producţiei fabricate.

b) Ks  1 
 qp
 q0 p 0
în care:
 qp reprezintă suma abaterilor negative pe sortimente, respectiv
suma nerealizărilor faţă de programul de fabricaţie.

c) Ks    q' 'i0
g' i 0 i qi

100 100
în care:
g'i0 – ponderile programate ale sortimentelor la care nu s-a realizat
programul de fabricaţie;
1)
Mărgulescu şi colectivul, Analiza economico-financiară a întreprinderii – metode şi tehnici,
Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, pag. 91.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 91

g"i0 – ponderile programate ale sortimentelor la care programul de


fabricaţie a fost realizat integral sau depăşit;
iqi – indicele de realizare a programului de fabricaţie pe sortimente.

c) Coeficientul de nomenclatură (Km):


Prin calcularea sa se determină, din punct de vedere fizic, gradul de
realizare a programului de producţie la nivel de întreprindere, utilizând relaţia:
n
Kn  1 
N
în care:
N – numărul total al sortimentelor (poziţiilor) din nomenclatorul de
fabricaţie;
n – numărul sortimentelor (poziţiilor) la care programul de producţie nu
a fost realizat.

Necesitatea utilizării coeficientului de nomenclatură se justifică prin


situaţiile întâlnite în activitatea practică a întreprinderilor, cum ar fi:
 neîndeplinirea programului de fabricaţie la un singur sortiment, dar
într-o proporţie foarte mare;
 neîndeplinirea programului de fabricaţie la mai multe sortimente, dar
în proporţii mai mici.
Acest coeficient acordă aceeaşi importanţă tuturor produselor, indiferent
de ponderea lor în volumul producţiei, ceea ce-i conferă o valoare
informaţională mai limitată decât a coeficientului mediu de sortiment.
Modificarea volumului fizic al producţiei obţinute sau vândute pe
sortimente influenţează următorii indicatori economico-financiari ai între-
prinderii:
a) Valoarea producţiei obţinute destinate livrării:
n

 ( qf
i 1
i1  qf i 0 ) pi 0

în care:
qfi – volumul fizic al producţiei obţinute destinate livrării, pe tipuri de
produse.

b) Cifra de afaceri:
n

 (qv
i 1
i1  qvi 0 ) pi 0

în care:
92 Analiză economico-financiară

qv – volumul fizic al producţiei vândute, pe tipuri de produse.

c) Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri:


Cf 0 Cf 0
 1.000   1.000
 qv1 p0  qv 0 p0
în care:
Cf0 – suma cheltuielilor fixe programate sau aferente perioadei luate ca
bază de comparaţie.

În mod similar, volumul fizic al producţiei vândute influenţează asupra


cheltuielilor cu amortizarea şi respectiv cu dobânzile la 1.000 lei cifră de
afaceri, numărătorul fiind reprezentat de către fiecare dintre aceste categorii de
cheltuieli.

d) Costul pe produs:
cf 0
 cf 0
iq
în care:
cf0 – cheltuieli fixe programate sau ale perioadei anterioare pe unitatea
de produs.

e) Profitul aferent cifrei de afaceri:


P0 ( I qv  100)
în care:
P0 – profitul total, la nivelul bazei de comparaţie;
Iqv – indicele volumului fizic al producţiei vândute.

  q v1p 0 
 I qv  100  .
  q v0 p 0 

f) Profitul pe produs:
- direct:
(qv1 – qv0) (p0 – c0)
- indirect:
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 93

cf 0
 qv1 (  cf 0 )
iq
în care:
(p0 - c0) – profitul pe unitatea de produs, la nivelul bazei de comparaţie.
g) Rata medie a rentabilităţii economice:
P0 ( I qv  100)
 100
At1
h) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:
- prin intermediul cifrei de afaceri, asupra indicatorului „Cifra de afaceri
la 1.000 lei mijloace fixe“:
rela ţia „a“
 1.000
Mf1

- prin intermediul profitului aferent cifrei de afaceri, asupra indicatorului


„Profit la 1.000 lei mijloace fixe“:
rela ţia „f“
 1.000
Mf1

i) Eficienţa utilizării activelor de exploatare şi a capitalurilor (prin


intermediul profitului la 1.000 lei active de exploatare sau capitaluri):
rela ţia „f“
 1.000
Ae1 sau K 1

j) Eficienţa utilizării potenţialului uman (prin intermediul profitului


aferent cifrei de afaceri asupra indicatorului „Profit mediu pe salariat“):
rela ţia „f“
N s1

Efectele prezentate nu au caracter limitativ, ele pot îmbrăca forme


diverse în scopul reflectării unor aspecte de esenţă ale proceselor şi
fenomenelor economico-financiare care au loc în cadrul unei întreprinderi.

2.4.2. Analiza structurii producţiei

Structura producţiei reprezintă ponderea pe care o deţine fiecare


sortiment în totalul producţiei.
94 Analiză economico-financiară

Realizarea programului de producţie în proporţii diferite determină


implicit modificări în structura producţiei. Modificările în cauză se datorează
unor cauze obiective care apar în executarea programului de producţie, cum ar
fi: gradul de saturaţie a pieţei pentru un sortiment sau altul (ceea ce determină
ca la aceste sortimente să intervină anumite restricţii privind fabricarea lor, în timp
ce la alte sortimente la care există solicitări, programul să fie suplimentat),
restricţii în legătură cu asigurarea firmei cu factori de producţie etc.
Pentru caracterizarea modului de realizare a programului de producţie
din punctul de vedere al structurii, în procesul de analiză se utilizează
următoarele procedee:
a) ponderile (se compară ponderile efective cu cele programate pe
fiecare sortiment în parte, iar orice abatere rezultată, în sensul creşterii sau
scăderii, denotă nerespectarea structurii stabilite prin program);
b) coeficientul mediu de structură sau asortiment ( K a )
Mărimea coeficientului mediu de structură poate fi egală sau mai mică
decât 1 sau 100 ( K a  1 sau 100 ):
 coeficientul este egal cu 1 sau 100 în situaţia în care programul de
producţie a fost îndeplinit în proporţie de 100%, depăşit sau
neîndeplinit în aceeaşi proporţie la toate sortimentele prevăzute în
nomenclatorul de fabricaţie al întreprinderii;
 coeficientul este mai mic decât 1 sau 100 când programul pe
sortimente a fost realizat în proporţii diferite.
Coeficientul mediu de structură se determină la nivel de întreprindere pe
baza următoarelor relaţii:
a) K a  100   g

b) Ka 
 q r
min p0
 q r
1 p0
în care:
 g – suma abaterilor negative ale ponderilor pe sortimente;
 r
q1 p 0 – valoarea efectivă a producţiei, recalculată în funcţie de
structura programată pe sortimente. Ea se determină în două modalităţi:
 înmulţind valoarea efectivă totală a producţiei cu structura
programată a acesteia pe fiecare sortiment în parte;
 înmulţind indicele mediu de îndeplinire a programului de fabricaţie
cu valoarea programată a producţiei pe fiecare sortiment în parte.
 r q min p0 valoarea producţiei executată în contul structurii
programate (se determină prin compararea la nivelul fiecărui sortiment în parte
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 95

a valorii efective a producţiei cu valoarea efectivă a acesteia, recalculată în


funcţie de structura programată, luând în calcul valoarea minimă).
Modificarea structurii producţiei influenţează următorii indicatori
economico-financiari ai întreprinderii:
a) Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri:
q v1 0c
 1.000 
q v0 c0
 1.000
q v1 p0 q v0 p0
b) Profitul aferent cifrei de afaceri:
 q v1 p 0   q v1c 0   P0 Iqv
c) Rata medie a rentabilităţii economice:
 q v1 p0   qv1c0   P0 Iqv
 100
At1
d) Rata medie a rentabilităţii resurselor consumate:
  qv1 p0    qv 0 p0 
  1 100    1 100
 q c   q c 
 v1 0   v0 0 
e) Rata medie a rentabilităţii comerciale:

1   v1 0  100  1   v 0 0  100
 q c   q c 
 q p   q p 
 v1 0   v0 0 

f) Profitul mediu pe un salariat:


 q v1 p 0   q v1c0   P0 Iq v
Ns1
g) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:
 q v1 p 0   q v1c 0   P0 Iq v
 1.000
Mf 1
96 Analiză economico-financiară

2.4.3. Corelaţiile posibile dintre coeficientul mediu


de sortiment, coeficientul mediu de structură
şi indicele mediu de realizare a volumului producţiei

Studierea coeficienţilor medii de sortiment şi de structură trebuie


efectuată în strânsă legătură cu nivelul indicelui mediu de realizare a
programului de producţie la nivel de întreprindere.
Spre exemplificare, vom utiliza, cu caracter ipotetic, datele în mărimi
relative referitoare la gradul de realizare a programului de producţie pe
sortimente (A, B, C) şi în medie la nivel de întreprindere (pentru firmele notate
de la I la VI), aşa cum sunt prezentate în figura 2.4:

K a  1(100)
I II III IV V VI

A 100 102 145 90 102 140


B 100 102 176 90 36,5 182,5
C 100 102 100, 90 98,7 60,7
TOTAL 100 102 5 90 62,4 136,5
151,
4

K s  1(100) K s  1(100)

K a  1(100)

Figura 2.4. Gradul de realizare a programului de fabricaţie

Între cei doi coeficienţi şi indicele mediu de realizare a volumului


producţiei, pot exista următoarele corelaţii:
 K s  1(100)

a)  K a  1(100)
 Iq  100

Situaţia în cauză denotă faptul că la nivelul fiecărui sortiment în parte şi în
medie pe total întreprindere, programul de producţie a fost îndeplinit în proporţie
de 100%, ceea ce constituie un aspect pozitiv al activităţii desfăşurate.
 K s  1(100)

b)  K a  1(100)
 Iq  100

Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 97

Această corelaţie poate fi întâlnită în cazul în care programul de


producţie a fost depăşit pe total şi pe fiecare sortiment în parte, dar în aceeaşi
proporţie.
 K s  1(100)

c)  K a  1(100)
 Iq  100

Corelaţia prezentată poate fi întâlnită atunci când a avut loc o depăşire a


programului de producţie pe fiecare sortiment şi în medie la nivel de
întreprindere, însă în proporţii diferite. Această situaţie se apreciază în mod
favorabil, dacă ritmurile diferite de depăşire a programului de fabricaţie pe
sortimente au fost determinate de solicitările clienţilor, iar sporul de producţie
a avut desfacerea asigurată.
 K s  1(100)

d)  K a  1(100)
 Iq  100

Aceste corelaţii reflectă faptul că la nivel de întreprindere depăşirea


realizată este efectul compensării nerealizărilor înregistrate la unele
sortimente, cu depăşirile de la alte sortimente. Activitatea întreprinderii va fi
apreciată în funcţie de cauzele care au generat aceste abateri.
 K s  1(100)

e)  K a  1(100)
 Iq  100

Situaţia prezentată reflectă faptul că programul de producţie nu a fost


îndeplinit la nici un sortiment şi, în consecinţă, nici la nivel de întreprindere, în
aceeaşi proporţie, ceea ce constituie un aspect negativ al activităţii desfăşurate
de întreprindere.
 K s  1(100)

f)  K a  1(100)
 Iq  100

Programul de producţie nu a fost îndeplinit la nivel de întreprindere,


datorită nerealizărilor înregistrate la anumite sortimente care pot fi mai mari
decât depăşirile aferente altor sortimente. La aceeaşi situaţie (Iq < 100%) se
poate ajunge şi atunci când programul de producţie nu s-a realizat la nici un
sortiment, dar în proporţii diferite.
98 Analiză economico-financiară

Ambele situaţii constituie aspecte negative ale activităţii întreprinderii,


caz în care analiza trebuie aprofundată pentru depistarea cauzelor care le-au
generat.

2.5. Analiza ritmicităţii producţiei şi a vânzărilor


Desfăşurarea normală a activităţii întreprinderii reclamă realizarea
programului de producţie în concordanţă cu obligaţiile asumate prin
contractele încheiate cu clienţii.
Ritmicitatea producţiei şi cea a vânzărilor sunt expresia elocventă a
organizării activităţii în această direcţie, ceea ce implică şi urmărirea realizării
operative a obiectivelor.
În activitatea întreprinderilor cu profil industrial, ritmicitatea producţiei
reflectă conformitatea realizării obiectivelor cu nivelurile stabilite pe diviziuni
de timp, sub impactul cererii şi al ofertei.
Din punct de vedere practic, analiza ritmicităţii producţiei şi a vânzărilor
(distribuţiei) presupune compararea rezultatelor obţinute cu cele programate în
timp şi spaţiu, iar orice abatere faţă de prevederi trebuie însoţită de precizarea
cauzelor care au determinat-o, precum şi de efectele pe care le generează.
Pentru caracterizarea ritmicităţii, pot fi folosite următoarele procedee:
a) indicii producţiei pe subdiviziuni de timp caracterizează ritmi-
citatea producţiei şi a distribuţiei pe intervale mai scurte de timp (zile,
săptămâni, decade, luni). Când indicii individuali pe subdiviziuni de timp
prezintă variaţii faţă de indicele mediu al perioadei analizate, asistăm la o
realizare neritmică a producţiei şi a vânzărilor.
b) structura producţiei şi, implicit, a vânzărilor este o consecinţă a
primului procedeu. Ea se determină raportând valoarea producţiei fabricate sau
vândute la totalul aceleiaşi producţii aferente perioadei analizate.
Dacă pe subdivizuni de timp ponderile efective sunt egale cu cele
programate înseamnă că ritmicitatea a fost respectată, iar în caz contrar,
aritmicitatea este tot mai evidentă.
c) coeficientul mediu al ritmicităţii ( K r ) se determină pe baza
următoarelor relaţii:

 K r  100   g
în care:
 g reprezintă suma abaterilor (indiferent de semnul matematic) din
punctul de vedere al ponderii producţiei pe subdiviziuni de timp.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 99

 Kr  1 
 qp
q p 0 0

în care:
 qp reprezintă suma abaterilor negative pe subdiviziuni de timp,
respectiv a nerealizărilor faţă de programul de fabricaţie.

 Kr 
 q1'
 r
q1

 r
q1' reprezintă valoarea efectivă a producţiei, recalculată în funcţie
de ritmicitatea programată. Ea se determină în două modalităţi:
 înmulţind valoarea efectivă totală a producţiei cu structura pro-
gramată a acesteia pe fiecare subdivizune de timp în parte;
 înmulţind indicele mediu de îndeplinire a programului de fabricaţie
cu valoarea programată a producţiei pe fiecare subdiviziune de timp
în parte.
 q1' valoarea producţiei realizate în contul ritmicităţii programate (se
determină prin compararea pe fiecare subdiviziune de timp în parte a valorii
efective a producţiei cu valoarea efectivă a acesteia, recalculată în funcţie de
ritmicitatea programată, luând în calcul valoarea minimă).
1
 Kr  1 
2x
 (x i  x) 2

în care:
x i – valoarea programată a producţiei pe subdiviziuni de timp;
x – valoarea medie programată a producţiei.

Nerespectarea ritmicităţii producţiei şi a livrărilor se repercutează în


mod negativ asupra activităţii întreprinderii prin:
 creşterea stocurilor de producţie neterminată şi respectiv a
imobilizărilor de capitaluri în aceste stocuri;
 scăderea gradului de valorificare a producţiei obţinute, destinată
vânzării, ca efect al creşterii stocurilor de produse finite, ceea ce
conduce la reducerea vânzărilor. Imobilizările de capitaluri sunt
consecinţa directă a încetinirii vitezei de rotaţie a stocurilor de
produse finite şi de producţie neterminată;
 creşterea gradului de uzură a mijloacelor fixe, cu repercusiuni
asupra randamentului acestuia;
100 Analiză economico-financiară

 utilizarea incompletă şi neraţională a potenţialului uman şi material;


 înrăutăţirea calităţii producţiei, deoarece munca în salturi conduce la
efectuarea unor cheltuieli neeconomicoase;
 creşterea nejustificată a costurilor şi scăderea rezultatelor financiare
etc.
În vederea realizării ritmice a programului de producţie şi de distribuţie,
trebuie luate măsurile adecvate în funcţie de cauzele care au generat
aritmicitatea, ca de exemplu:
 aprovizionarea din punct de vedere cantitativ, calitativ şi la termen
cu materiile prime şi materialele necesare desfăşurării activităţii
întreprinderii;
 încheierea la timp a contractelor de aprovizionare şi desfacere;
 asigurarea întreprinderii cu forţă de muncă să se realizeze la timp şi
să corespundă ca număr şi din punctul de vedere al nivelului de
calificare cu sarcinile de producţie care trebuie îndeplinite şi
complexitatea lucrărilor de executat;
 urmărirea operativă a realizării obiectivelor de investiţii, darea lor în
exploatare, precum şi utilizarea eficientă a acestora;
 sincronizarea activităţii de aprovizionare cu cea de fabricaţie şi
distribuţie (vânzare) a producţiei etc.

2.6. Analiza calităţii produselor


Calitatea se poate defini ca fiind „măsura, gradul în care un produs, prin
totalitatea caracteristicilor tehnice, economice, sociale şi de exploatare,
satisface nevoia pentru care a fost creat“3.
Calitatea se formează în procesele de concepţie şi execuţie şi se verifică
în procesul de consumare a bunurilor şi serviciilor, unde se manifestă
caracteristicile:
 tehnice, care reprezintă însuşiri proprii valorii de întrebuinţare;
 de disponibilitate, în sensul de a-şi realiza funcţiile de-a lungul
ciclului de viaţă;
 economice şi tehnico-economice (randament, cost, preţ);
 psihosenzoriale, determinate de efecte estetice, organoleptice,
ergonomice;
 socio-economice (efecte asupra mediului, a sănătăţii etc.)4.
3
Al. Gheorghiu şi colaboratorii, Măsurarea, analiza şi optimizarea calităţii produselor
industriale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, pag. 9.
4
D. Mărgulescu, M. Niculescu, V. Robu, Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart,
Bucureşti, 1994, pag. 96.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 101

Procedeele utilizate în analiza calităţii produselor diferă, după cum


produsele pot fi grupate sau nu pe clase sau sorturi de calitate.

2.6.1. Analiza calităţii produselor diferenţiate pe clase


de calitate

Principalele criterii care stau la baza grupării producţiei pe clase de


calitate sunt:
 calitatea materiilor prime folosite;
 procedeele tehnologice utilizate;
 alinierea la normele interne care reglementează parametrii de calitate
ai produselor respective etc.
Analiza calităţii produselor diferenţiate pe clase de calitate se poate face
pe fiecare produs în parte, precum şi la nivel de întreprindere.
La nivel de produs, analiza calităţii se poate efectua cu ajutorul
următoarelor procedee:
a) coeficientul mediu de calitate pe produs ( K i ) se determină ca
medie aritmetică ponderată între volumul producţiei ( qi ) sau ponderea
fiecărui sortiment în totalul producţiei ( g i ) şi coeficientul clasei de calitate (
K i ):

Ki 
q K i i
, sau K i 
g K i i

q i 100
Situaţia este favorabilă pentru întreprindere când coeficientul mediu de
calitate pe produs tinde către 1 ( K i  1 , simbol al calităţii superioare), prin
descreştere ( K i1  K i 0 ).
Gradul de îmbunătăţire a calităţii producţiei ( I k i ) se determină ca
diferenţă între 100 şi indicele coeficientului mediu de calitate pe produs ( I k i
):
Ki0
I k i  100  I k i unde I k i   100
Ki1

b) coeficientul mediu de calitate pe produs, determinat pe baza


coeficienţilor de echivalenţă ( Ke i ):

Ke i 
 q Ke i i
, sau Ke i 
 g Ke i i

q i 100

în care:
102 Analiză economico-financiară

Kei – coeficientul de echivalenţă al clasei de calitate „i“.

Coeficientul de echivalenţă al unei clase de calitate se stabileşte ca raport


între preţul unitar al produsului din clasa de calitate „i“ şi preţul de vânzare al
produsului de calitate superioară. Cu ajutorul coeficienţilor de echivalenţă,
produsele de calităţi inferioare sunt transformate în produse de calitatea întâi,
iar cu cât coeficientul de calitate se apropie de 1, prin creştere, cu atât calitatea
produsului este mai bună ( K ei1  K ei0 ).
În acest caz, gradul de îmbunătăţire a calităţii producţiei ( I k ei ) se
determină ca diferenţă între indicele coeficientului mediu ( I k ei ) şi 100:
Kei1
I k ei  I k ei  100 unde I k ei  100
Kei0

c) preţul mediu de vânzare ( pi ):

p
q p i i
sau p 
g p
i i

q i 100

în care:
p i – preţul unitar al produselor din clasa de calitate „i“.

Nivelul calităţii pe baza preţului mediu de vânzare ( Kp ) poate fi relevat


prin raportul dintre preţul mediu de vânzare ( p 1 ) şi cel aferent bazei de
comparaţie ( p 0 ):
p1
Kp 
p0

Când Kp  1 , aceasta reflectă o îmbunătăţire a calităţii producţiei pe


produs ( p 1  p 0 ), ca efect al creşterii ponderii producţiei de calitate superioară
în totalul producţiei aferente produsului analizat.
La nivel de întreprindere pot fi utilizate, în principal, următoarele
modalităţi, pentru analiza calităţii:
a) coeficientul mediu generalizat al calităţii

KG 
g i Ki
100
în care:
g i – structura producţiei fabricate pe produse;
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 103

Ki – coeficientul mediu de calitate pe produs.

Modificarea coeficientului mediu generalizat al calităţii se explică prin


influenţa structurii producţiei ( g i ) şi a coeficientului mediu de calitate pe
produs ( Ki ). Influenţele se stabilesc astfel:
 KG  KG 1  KG 0
din care, datorită:

1. g i  g i1 K i0

g i0 K i0 r
 KG  KG 0
100 100

2.  K i  g i1 K i1

g i1 K i0 r
 KG 1  KG
100 100
b) ponderea produselor de calitate superioară în valoarea totală a
produselor diferenţiate pe clase de calitate ( g s ):
Valoarea produselor de calitate superioară
gs   100
Valoarea totală a produselor diferenţiate pe clase de calitate

2.6.2. Analiza calităţii produselor nediferenţiate pe clase


de calitate

În acest caz, analiza calităţii comportă particularităţi metodologice de la


ramură la ramură datorită parametrilor specifici şi posibilităţilor diferite de
măsurare a calităţii produselor.
Principalele procedee folosite sunt:
a) coeficientul echivalenţei tehnice sau al parametrului unic, potrivit
căruia însuşirile unui produs sunt reduse la una singură, şi anume aceea care îl
interesează pe beneficiar;
b) coeficientul de exploatare sau al punctajului ( K e ). Acest
procedeu se foloseşte în cazul produselor complexe pentru exprimarea
sintetică a nivelului tehnic calitativ al unui produs nou care se înlocuieşte cu
un altul sau al unui produs al firmei comparativ cu unul similar al concurenţei.
Etapele de determinare a coeficientului de exploatare sunt:
1. stabilirea însuşirilor calitative ale produsului (randamentul, viteza de
lucru, consumul de materii prime şi materiale în procesul de exploatare, durata
de funcţionare, gradul de finisare etc.);
2. ponderea acordată fiecărei însuşiri calitative;
3. aprecierea fiecărei însuşiri calitative cu un anumit număr de puncte;
104 Analiză economico-financiară

4. stabilirea coeficientului de exploatare pe baza relaţiei:

Ke 
 g np
i i
, sau
g I
i i

100 100
în care:
g i – ponderea fiecărei însuşiri calitative;
npi – numărul de puncte pentru fiecare însuşire calitativă;
I i – indicele parametrului de calitate „i“.

Îmbunătăţirea nivelului tehnic-calitativ constituie o certitudine atunci


când raportul dintre coeficientul de exploatare sau al punctajului produsului
nou ( K e1 ) faţă de produsul considerat ca bază de comparaţie ( K e0 ) este
K e1
mai mare decât 1, respectiv K 1  K 0 , iar  1.
K e0
c) rata defectelor:

Rdf 
 nd np i i

Np
în care:
ndi – numărul de produse pe categorii de defecte;
npi – numărul de puncte pe categorii de defecte;
Np – numărul de produse supuse verificării.

Rata efectivă a defectelor se compară cu rata admisibilă pentru acea


categorie de produse.

d) rata gradului de disponibilitate a produsului (Rd):


1 t nf
Rd  , iar  
1  tn
în care:
t nf – timpul de nefuncţionare a unui produs pe durata de viaţă economică;
t n – timpul normal de funcţionare a produsului.

Cu cât Rd < 1, cu atât calitatea produsului este mai nesatisfăcătoare.


Înlăturarea cauzelor generatoare de efecte constituie o preocupare
constantă a fiecărei firme care urmăreşte funcţionarea unor loturi de produse
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 105

pe durata ciclului de viaţă în vederea identificării categoriilor de defecte şi a


preîntâmpinării acestora.
e) raportul dintre cheltuielile efectuate în procesul de exploatare pe
durata de viaţă economică a produsului (pe baza informaţiilor de la utilizatori)
şi preţul de cumpărare al acestuia.
f) gradul de reînnoire a producţiei (Gr):
Valoarea produselor noi
Gr   100
Valoarea totală a producţiei fabricate

g) dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor poate fi caracterizată


pe baza indicatorilor: ponderea valorii produselor refuzate în valoarea totală a
livrărilor (în dinamică) şi numărul mediu al refuzurilor ce revin la un milion
lei livrări (sau un alt ordin de mărime al valorii livrărilor).
h) dinamica cheltuielilor cu remedierile în perioada de garanţie a
produselor, exprimată în mărime absolută sau ca nivel la 1.000 lei cifră de
afaceri.
i) indicatori tehnico-economici caracteristici fiecărui domeniu de
activitate (randament, conţinutul în substanţă utilă, durabilitate, viteza de lucru
etc.).
În analiza calităţii produselor, o importanţă deosebită o reprezintă
corelaţia costuri – efecte, redată sintetic cu ajutorul bilanţului calităţii (în
activ se reflectă efectele calităţii, iar în pasiv costurile calităţii), aşa cum
rezultă din fig. 2.5.

ACTIV PASIV
- efecte înregistrate la producător: Costurile de asigurare a calităţii
- creşterea cifrei de afaceri; şi de prevenire a defectelor:
- preţuri avantajoase; - costul reproiectării produselor;
- creşterea profitului etc. - costul aparaturii de control;
- efecte înregistrate la utilizator: - costul pregătirii forţei de muncă, etc.
- reduceri de costuri; Costul evaluării calităţii (totalitatea
- creşterea profitului etc. cheltuielilor cu controlul şi atestarea calităţii)
Costul refacerii calităţii (costul noncalităţii):
- rebuturile;
- cheltuielile de remaniere;
- valoarea produselor înlocuite in
perioada de garanţie;
- bonificaţii şi alte cheltuieli efectuate pentru
„stingerea“ reclamaţiilor.

Figura 2.5. Bilanţul calităţii


106 Analiză economico-financiară

2.6.3. Consecinţele modificării calităţii produselor diferenţiate


pe clase de calitate (prin intermediul preţurilor medii
de vânzare unitare) asupra performanţelor
economico-financiare

Principalii indicatori economico-financiari asupra cărora modificarea


preţurilor medii de vânzare unitare îşi pune amprenta sunt:
a) Cifra de afaceri:
q vi1 ( p i1  p i 0 )

b) Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri:

q c
vi1 i 0
 1.000 
q c
vi1 i 0
 1.000
q vi1 p i1 q vi1 p i 0

c) Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri:

Cf 0 Cf 0
 1.000   1.000
q vi1 p i1 q vi1 p i0

În mod similar, calitatea producţiei influenţează asupra cheltuielilor cu


amortizarea şi respectiv cu dobânzile la 1.000 lei cifră de afaceri, numărătorul
fiind reprezentat de către fiecare dintre aceste categorii de cheltuieli.
d) Profitul aferent cifrei de afaceri:
q vi1 p i1   q vi1 p i 0

e) Rata medie a rentabilităţii resurselor consumate:

  qvi1 p i1    qvi 0 p i 0 
  1  100    1  100
  qvi1ci1    qvi 0 ci1 
   

f) Rata medie a rentabilităţii comerciale:

1   vi1 i 0   100  1   vi1 i 0


 q c   q c 
  100

  qvi1 p i1 
 
  qvi1 p i 0 

g) Rata medie a rentabilităţii economice:


Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 107

q vi1 p i1   qvi1 p i 0
 100
At1

h) Eficienţa utilizării potenţialului uman, prin intermediul profitului


mediu pe salariat:

q vi1 p i1   q vi1 p i 0
Ns1

i) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:

q vi1 p i1   q vi1 p i 0
 1.000
Mf1

Calitatea producţiei influenţează şi asupra eficienţei utilizării capita-


lurilor, activelor de exploatare şi potenţialului uman prin intermediul profitului
aferent cifrei de afaceri.
Menţionăm că diferenţa dintre preţul mediu realizat şi preţul mediu luat
ca bază de comparaţie este în întregime efectul modificării calităţii produselor,
influenţa celorlalţi factori care pot modifica preţurile de vânzare fiind
considerată nulă.
Concepte-cheie:

 cifra de afaceri netă  coeficientul mediu de asortiment (structură)


 cifra de afaceri medie  coeficientul de nomenclatură
 cifra de afaceri marginală  coeficientul mediu de calitate pe produs
 cifra de afaceri critică  coeficientul mediu generalizat al calităţii
 producţia obţinută destinată livrării (marfă)  coeficientul echivalenţei tehnice sau al
 producţia exerciţiului (globală) punctajului
 valoarea adăugată  rata defectelor
 valoarea adăugată netă  rata gradului de disponibilitate a produsului
 raport static  gradul de reînnoire a producţiei
 raport dinamic  dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor
 coeficientul de structură Gini-Struck  dinamica cheltuielilor cu remedierile în
 indicele de concentrare Herfindhal perioada de garanţie a produselor
 metoda ABC (Pareto sau 20/80)

Întrebări recapitulative:

1. Care dintre următoarele modalităţi sunt utilizate în analiza producţiei fizice pe total
şi pe sortimente:
a) indicele mediu de îndeplinire a programului de producţie;
108 Analiză economico-financiară

b) indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie pe fiecare sortiment


în parte, coeficientul mediu de sortiment şi coeficientul de nomenclatură;
c) indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie pe fiecare sortiment
în parte;
d) coeficientul mediu de sortiment şi coeficientul de nomenclatură;
e) indicele mediu de îndeplinire a programului de producţie, coeficientul mediu de
sortiment şi indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie pe
fiecare sortiment în parte.

2. Ce cuprind consumurile intermediare?


a) cheltuieli cu materii prime, materiale, energie, apă, combustibil, lucrări şi
servicii executate de terţi, amortizare;
b) cheltuieli cu materii prime, materiale, energie, apă, combustibil, lucrări şi
servicii executate de terţi;
c) cheltuieli cu materii prime şi materiale;
d) cheltuieli cu materii prime, materiale, energie, apă, combustibil;
e) cheltuieli cu materii prime, materiale, lucrări şi servicii executate de terţi.

3. Cum interpretaţi influenţa cu semnul „–“ a modificării structurii producţiei


exerciţiului pe produse asupra valorii adăugate?

4. Cum interpretaţi cazul:


- indicele producţiei exerciţiului 102%;
- indicele producţiei marfă 106%;
- indicele cifrei de afaceri 108%.

5. Cum se determină producţia efectivă la structura programată:


a) comparând producţia programată cu cea efectivă;
b) prin înmulţirea valorii totale efective a producţiei cu structura efectivă a
producţiei la nivel de sortiment;
c) luând minimul rezultat în urma comparării producţiei executate în contul
structurii programate cu producţia efectivă;
d) prin înmulţirea producţiei efective cu suma abaterilor de la structura
programată a producţiei;
e) prin înmulţirea valorii efective totale a producţiei cu structura programată a
producţiei pe fiecare sortiment în parte.

6. Pe baza datelor mai jos prezentate, menţionaţi în care din următoarele variante
coeficientul mediu de sortiment este mai mic decât 1 sau 100.
Capitolul 2  Analiza activităţii de producţie şi comercializare 109

Indici de realizare a programului de fabricaţie (%)


Sortimente
V1 V2 V3 V4 V5 V6
A 120,0 96,0 100 99 100,5 93,2
B 100,2 136,0 100 99 100,5 54,5
C 243,5 242,5 100 99 100,5 99,9
Total 118,5 129,5 100 99 100,5 83,4

7. Indicele cifrei de afaceri este de 97%, iar indicele stocurilor de produse finite
114%. La ce conduce această situaţie?
a) creşterea volumului vânzărilor prin reducerea stocurilor de produse finite;
b) creşterea stocurilor şi încetinirea vitezei de rotaţie a acestora;
c) creşterea stocurilor ca urmare a supraaprovizionării cu materii prime;
d) creşterea volumului de activitate a întreprinderii şi o sporire a stocurilor;
e) creşterea stocurilor prin accelerarea vitezei de rotaţie a acestora.
8. În care din următoarele variante Ks = 1(100), iar Ka < 1(100):
Indici de realizare a programului de fabricaţie (%)
Sortimente
V1 V2 V3 V4 V5 V6
A 120,0 96,0 100 99 100,5 93,2
B 100,2 136,0 100 99 100,5 54,5
C 243,5 242,5 100 99 100,5 99,9
Total 118,5 129,5 100 99 100,5 83,4
9. Să se interpreteze următoarea situaţie:
- indicele producţiei exerciţiului 104%;
- indicele valorii adăugate 107%;
- indicele numărului de personal 97%.
10. Cum se interpretează următoarea situaţie?
- indicele producţiei exerciţiului 105%;
- indicele valorii adăugate 108%;
- indicele productivităţii muncii 97%.
(calculate pe baza valorii adăugate)
11. Cum se interpretează situaţia în care influenţa modificării structurii producţiei
exerciţiului asupra valorii adăugate este de –15.000 mil. lei?

Bibliografie

Cohen, E. Analyse financière, Editura Economica, Paris, 1994.


Georgescu, N., Robu, V. Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2001.
Gheorghiu, A. Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura
Economică, Bucureşti, 2004.
110 Analiză economico-financiară

Işfănescu, A., Robu V., Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002.
Hristea, A., Vasilescu, C.
Kotler, Ph., Dubois, B. Marketing, management, Editor Publi-Union, Paris, 1990.
Mărgulescu, D. (coord.) Analiza economico-financiară a întreprinderii, metode şi tehnici ,
Supliment la Revista „Tribuna Economică“, Bucureşti, 1994.
Niculescu, M. Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997.
Richard, J. Analyse financière et audit des performances, Editor Villengerin, Paris,
1993.