UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

REFERAT

Evoluţia contabilităţii ca artă, tehnică de gestiune şi ştiinţă

A elaborat: MORARU Zinaida FB 11

PETROŞANI

2020

1
Etape în evoluţia contabilităţii

Forme de evidenţă economică se practicau cu multe mii de ani în urmă, când oamenii au început
să consemneze fapte şi întâmplări sub forma crestăturilor pe oase de animale, pe pereţii grotelor,
pe tăbliţe de argilă, pe papirus, cu ajutorul sforilor înnodate. De la simplele însemnări s-a trecut
la contabilitatea memorială, contabilitatea în partidă simplă şi contabilitatea în partidă dublă. În
prima sa formă, contabilitatea în partidă simplă se limita numai la înregistrarea raporturilor cu
terţe persoane, evitând complet operaţiile privind modificările valorilor materiale ale unităţilor.
Introducerea treptată a creditului comercial a dus la introducerea conturilor de terţi: furnizori,
clienţi şi a conturilor de stocuri: materiale, mărfuri etc.

Contabilitatea trebuie să-şi adapteze şi să-şi perfecţioneze metodele pentru a răspunde noilor
exigenţe ale activităţii economice. Apare astfel contabilitatea în partidă dublă, la care participă
doi actori: contabilul, care ţine evidenţa creanţelor şi datoriilor care iau naştere în urma faptelor
de comerţ şi casierul, care urmăreşte fluxurile monetare.

În anul 1494 călugărul franciscan născut în Toscana, Luca Paciolo, matematician renumit, a
publicat la Veneţia enciclopedia matematică Summa de arithmetica, geometria, proportioni et
proportionalita. În capitolul 9 al acestei lucrări, întitulat “Tractatus de computis et scripturis”
(tratat de conturi şi înscrisuri) Paciolo prezintă principiile fundamentale ale contabilităţii în
partidă dublă.

În lucrarea "Contabilitate generală" din 1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G.
Demetrescu definește contabilitatea pe trei coordonate:

 a) obiectul - contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură înregistrarea

metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de valori, de drepturi și
obligații, precum și modificările determinate de rezultatele activității desfășurate;

 b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și juridice a

întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;

 c) mijloacele - contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe de

verificare, jurnale.

Apariţia şi evoluţia contabilităţii ca ştiinţă, domeniu al practicii sau limbaj de comunicare în

lumea afacerilor este strâns legată de dezvoltarea omenirii, în general, şi de progresul
economico-social, în special.

2
În perioada cuprinsă între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea contabilitatea în partidă dublă se
generalizează în Europa. Ea este consacrată în literatura de specialitate şi este studiată în
învăţământul contabil.

În secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea, se înmulţesc societăţile pe acţiuni, iar
acţionarii nu se implică în conducerea şi gestionarea acestora. Ei pretind administratorilor să
prezinte periodic situaţii şi rapoarte cu privire la activitatea desfăşurată şi rezultatele economico-
financiare obţinute.

Aspecte ale contabilităţii româneşti

Pentru o vizualizare mai bună a preocupărilor legate de istoria contabilităţii autohtone prezint
succinct evoluţia contabilităţii româneşti. Astfel, gândirea şi practica contabilă românească au
urmat următorul parcurs:

 Etapa formării literaturii contabile româneşti (1837-1900): cuprinde perioada apariţiei

primelor lucrări de contabilitate în limba română, de fapt traduceri după autori străini. Pe
lângă vulgaritatea tehnicii partidei duble, sunt cuprinse şi alte informaţii necesare
organizării afacerilor. Treptat, apar şi manuale de contabilitate elaborate de autori români
care încearcă să-şi precizeze poziţia faţă de aspectele prezentate şi să-şi demonstreze
originalitatea. Este perioada când se organizează şi primele şcoli comerciale (la Galaţi şi
Bucureşti în 1864, iar mai apoi şi în alte oraşe), unde apare instituţionalizat şi studiul
contabilităţii;

 Etapa maturizării gândirii contabile româneşti sau timpul controverselor contabile (1900-
1947): se caracterizează prin apariţia unui număr important de lucrări în domeniul
contabilităţii, iar autorii trec de la descrierea tehnicii contabile la problematizarea unor
aspecte „din” sau „despre” contabilitate. În această perioadă apare prima revistă de
specialitate („Revista generală de comerţ şi contabilitate”, apărută în 1908), ia fiinţă
învăţământul universitar economic (în 1913, prin înfiinţarea Academiei de Înalte Studii
Comerciale şi Industriale din Bucureşti), unde se preda contabilitatea, şi se structurează
profesia contabilă liberală (prin înfiinţarea în 1921 a „Corpului Contabililor Autorizaţi şi
experţilor Contabili”). Este vizibil efortul pentru o „şcoală” românească de contabilitate,
care se soldează cu câteva contribuţii teoretice (în special lucrările lui Spiridon Iacobescu
şi Ion Evian), precum şi cu o formalizare instituţională;

3
  Etapa „realismului socialist” în contabilitate (1947-1990): practica contabilă evoluează în
mediul economiei planificate în mod centralizat. Sistemul contabil al întreprinderii, de
inspiraţie sovietică, este considerat un instrument de control al îndeplinirii planului de
stat. Informaţiile contabile produse de întreprinderi au caracter secret şi sunt destinate
unui unic utilizator: organismele statului, controlate politic de partidul unic. Abordările
teoretice sunt influenţate de ideologia sistemului politic;

 Etapa actuală, după 1990: sunt derulate mai multe transformări, denumite generic
„reforme” contabile, pentru ca informaţia contabilă să devină utilă deciziei unei
multitudini de utilizatori (acţionari, bănci, parteneri comerciali, stat etc.), cu interese
specifice, care activează într-un mediu de piaţă concurenţială. De aceea, se
instituţionalizează ca o parte din informaţia contabilă produsă de întreprinderi să fie
publicată (rapoartele contabilităţii financiare). Prin măsuri legislative se urmăreşte
compatibilizarea practicilor contabile româneşti cu cele internaţionale (în special cu cele
europene, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană). În plan ştiinţific, apar atât
lucrări care abordează contabilitatea într-o manieră conceptualizată şi comparată, cât şi
primele cercetări urmând o metodologie pozitivistă, lucrări inspirate din cultura contabilă
apuseană (îndeosebi franceză, dar şi anglo-americană).

Contabilitatea ca artă

Artă înseamnă şi „îndeletnicire care cere multă îndemânare şi anumite cunoştinţe“.

Reprezentarea realităţii economice de către contabili este rezultatul măiestriei profesionale,

depinde de „arta“ profesionistului contabil de a „realiza reprezentarea realităţii economice prin
intermediul contabilităţii“.Contabilitatea poate fi considerata ca arta care asigura: inregistrarea si
sistematizarea valorii monetare a tranzactiilor si operatiilor unei intreprinderi sau institutii
intocmirea documentelor contabile de sinteza

Definirea contabilităţii ca artă a avut loc în contextul apariţiei contabilităţii în partidă dublă,
în evul mediu. În această perioadă procesul de propagare a cunoştinţelor contabile a fost destul
de lent, deoarece contabilii s-au organizat în asociaţii profesionale, care aveau regulamente
restrictive de admitere. Păstrarea secretului asupra artei de a ţine registrele, a contabilităţii în
partidă dublă a dus la creşterea prestigiului contabililor dar şi la încetinirea propagării ştiinţei.

Punctul de convergenţă între artă, privită în sens larg, şi contabilitate constă în faptul că
ambele sunt creaţii ale spiritului uman şi constituie reprezentări abstracte ale realităţilor concrete.

4
Contabilitatea ca tehnică de gestiune

Prin „tehnică“ se înţelege un ansamblu de procedee care aparţin unei meserii sau unei arte şi
care sunt utilizate pentru obţinerea unui rezultat determinat. Din acest punct de vedere
contabilitatea este o tehnică. Prin tehnică se înţelege şi aplicarea cunoştinţelor teoretice. În acest
sens, tehnica este o parte a ştiinţei.

Ca tehnică de gestiune contabilitatea poate fi considerată partea aplicativă a teoriei contabile.

Dacă limităm contabilitatea numai la culegerea, prelucrarea, transmiterea, utilizarea şi stocarea

informaţiei atunci contabilitatea este o tehnică cu ajutorul căreia se măsoară, se exprimă în etalon
bănesc realitatea economică.

Reprezentarea realitatii economice si financiare de catre cont. este rezultatul maiestriei

profesionale, a competentei si priceperii, adica a artei contabile. Obiectul de studiu al cont. il
constituie studiul materiei care se reflecta in conturi.

Contabilitatea ca ştiinţă social

Statutul ştiinţific al contabilităţii este legat de existenţa uneia sau mai multor teorii în
contabilitate. Acestea sunt acele realizări ştiinţifice care sunt recunoscute de către o comunitate
ştiinţifică şi care asigură un limbaj comun de comunicare şi o relativă unanimitate asupra
judecăţilor lor profesionale.

În prezent contabilitatea este o ştiinţă matură, cu teorii multiple, iar în domeniul ei distingem trei
direcţii de cercetare:

1. Cercetarea fundamentală se ocupă de contabilitate ca fenomen istoric, social şi

organizaţional. Rezultatele acestei cercetări contribuie la definirea conceptelor, a metodelor şi
funcţiilor contabilităţii. Ea contribuie indirect la perfecţionarea practicii contabile.

2. Cercetarea contabilă aplicativă urmăreşte perfecţionarea procedeelor şi instrumentelor cu

care operează contabilitatea practică.

3. Cercetarea contabilă normativă face studii şi analize pe baza cărora organismele de

normalizare emit norme şi reglementări contabile. Cercetarea contabilă normativă asigură
legătura dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă, între teoria şi practica contabilă,
deoarece elaborarea unor norme contabile trebuie să ţină seama şi de restricţiile social-politice şi
instituţionale dintr-o anumită ţară

5
Contabilitatea ca limbaj de comunicare

Limbajul contabil se caracterizează prin trei dimensiuni: aspectul sintactic, aspectul semantic
şi aspectul pragmatic.

Sintaxa contabilă constă în ansamblul de reguli şi proceduri ce trebuiesc respectate pentru

înregistrarea, calculul şi analiza operaţiilor economice dintr-o întreprindere. Sintaxa contabilă se
bazează pe un sistem de simboluri care formează un vocabular contabil specializat, cum ar fi:
contul, bilanţul, debitul, creditul, activul, pasivul, venituri, cheltuieli, rezultate etc.

Semantica limbajului contabil tratează semnificaţia semnelor transmise de contabilitate şi se

referă la corespondenţa dintre obiectul descris şi sistemul sau modelul contabil.

Aspectul pragmatic sau practica limbajului contabil se referă la dialogul realizat prin
intermediul informaţiilor contabile dintre diferiţii utilizatori ai „produselor“ contabilităţii.\

Contabilitatea ca sistem de informare

Dacă pornim de la o abordare sistemică, contabilitatea poate fi definită ca un sistem de informare

ce are ca obiect culegerea, prelucrarea, stocarea şi comunicarea informaţiilor cu privire la
patrimoniul întreprinderilor, în vederea luării deciziilor.

Sistemul informaţional economic reprezintă un ansamblu organizat de informaţii economice

complexe, care se obţin prin prelucrarea datelor furnizate de anumite surse şi care sunt necesare
pentru organizarea, conducerea şi desfăşurarea activităţii economice. Principala funcţie a
sistemului informaţional economic este aceea de a furniza informaţiile necesare cunoaşterii
activităţii economice în vederea luării deciziilor pe toate treptele organizatorice.

După Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASC), informaţiile contabile

trebuie să satisfacă necesităţile informaţionale ale unui complex de utilizatori:

1. investitorii prezenţi şi potenţiali; 5. clienţii;

2. personalul angajat; 6. guvernul şi instituţiile sale;

3. creditorii financiari; 7. publicul.

4. furnizorii şi alţi creditori comerciali;

6
Contabilitatea ca joc social

Creşterea rolului social al contabilităţii i-a determinat pe unii autori să afirme că contabilitatea
este un joc social, cu actorii şi regizorii săi, cu arbitrii reprezentaţi de instanţele de normalizare şi
reglementare. Studiind trecutul ei, se constată că în decursul timpului s-a simţit nevoia folosirii
contabilităţii pentru a evidenţia, sistematiza, generaliza, controla, analiza şi interpreta
fenomenele şi procesele din activitatea economică, devenind indispensabilă pentru întreprindere
ca titulară de patrimoniu.

Aprecieri în această privinţă au făcut nu numai specialiştii din domeniu, ci şi oamenii de diferite
preocupări, care au reuşit s-o înţeleagă. Printre “actorii” care participă la „jocul social“ care este
contabilitatea:

- întreprinderile şi conducătorii lor;

- contabilii sau producătorii de informaţii contabile;

- utilizatorii de informaţii contabile.

7
 Bibliografie

 https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Legea_contabilitatii.htm
 file:///C:/Users/Comp/AppData/Local/Temp/Rar$DIa6092.26838/Bazele%20Contabilitatii.pdf
 https://ro.scribd.com/document/337889197/Contabilitatea-arta-stiinta-sau-tehnica-de-gestiune
 http://teoraeco.blogspot.com/2009/12/definirea-contabilitatii.html
 https://www.creeaza.com/afaceri/economie/contabilitate/Contabilitatea-ca-stiinta-arta995.php
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Contabilitate
 https://administrare.info/economie/13206-aspecte-ale-contabilit%C4%83%C5%A3ii-
rom%C3%A2ne%C5%9Fti
 http://expertissimo.ro/scurta-istorie-contabilitatii/