Sunteți pe pagina 1din 26

CURSUL NR.

10
CRIMA ORGANIZATĂ ÎN RUSIA

C UPRINS

I. Crima organizată în fostele state totalitare din Europa. Trăsături generale


II. Rusia, de la stat totalitar la stat federal
II.1. Rusia - imperiu țarist
II.2. Trăsăturile caracteristice și dimensiunea activităților criminale
II.3. Factori care au favorizat apariția grupărilor criminale
II.4. Structura organizațiilor criminale ruse
II.5. Organizații criminale ruse pe plan intern
II.5.1. Vory V. Zakone - Legea tâlharilor
II.5.2. Azerii
II.5.3. Cecenii
II.5.4. Cimky
II.5.5. Tamboy
II.5.6. Dolgo Prudnesky
II.5.7. Rachmiel Brandwain
II.6. Organizații criminale ruse pe plan extern
II.6.1. Grupul criminal rus al ,,Coastei de Vest”
II.6.2. Organizația Mafia ,,ruso-americană”
II.6.3. MALINA sau ,,Mafia rusă”
III. Forme de manifestare a criminalității organizate ruse
III.1. Spălarea banilor
III.1.1. Concepul de spălare a banilor
III.1.2. Obiectivele urmărite prin spălarea banilor
III.1.3. Meode de spălare a banilor
III.1.4. Spălarea banilor în Rusia
III.2. Traficul și consumul de droguri
III.3. Traficul de autoturisme provenite din furt
III.4. Traficul de arme, muniție, explozivi, materiale nucleare, substanțe radioactive și
deșeuri toxice
III.5. Criminalitatea economico-financiară. Factorii economici
III.6. Alte forme de manifestare
IV. Personalități controversate care se presupune că au avut legături cu crima organizată
IV.1. Stalin
IV.2. Nikita Hrusciov
IV.3. Mihail Gorbaciov
IV.4. Analiza grupării Vory. V. Zakone

Secțiunea I. Crima organizată în fostele state totalitare din Europa. Trăsături generale
Sistemul democratic pluralist de organizare, restructurarea economiilor naţionale pe baza
criteriilor rentabilităţii şi a eficienţei, eliminarea metodelor administrativ-birocratice, promovarea
liberei iniţiative şi competenţei în toate sectoarele economico-sociale au determinat procese şi

1
atitudini diferite la nivel macro-social, un proces de profunde mutaţii, mai ales la nivelul
mentalităţii.
După ani lungi de restricţii şi oprelişti, afirmarea mentalităţii democratice este anevoioasă
şi dificilă, pentru că aceasta presupune schimbări esenţiale.
Stângăciile, ezitările, lipsa de personalitate şi profesionalism a guvernelor din perioada de
tranziţie au însemnat tot atâtea condiţii propice pentru dezvoltarea marii criminalităţi, existentă
în stadiu incipient, dar cu puteri germinative deosebite încă din perioada totalitară. Am mai
adăuga aici: dezorientarea socială, timorarea, indecizia, lipsa de reacţie a opoziţiei şi a
organismelor nou înfiinţate pentru promovarea democraţiei şi apărarea drepturilor omului,
implicarea în mică măsură, ori incorectă uneori, a mass-mediei în acest amplu şi complicat
proces de transformare, care au constituit tot atâtea trepte de sprijin pentru elementele
infractoare. Nu trebuie să uităm nici lipsa unei reacţii adecvate a organelor abilitate cu
instaurarea şi menţinerea ordinii de drept. Acestea sunt doar câteva din împrejurările
favorizante ale criminalităţii, în general şi ale crimei organizate, în special.
Dintre multitudinea de cauze determinante pentru fenomenul studiat, atragem atenţia
asupra următoarelor:
 Sărăcia este prima cauză a oricăror tipuri de infracţiuni.
 Necunoaşterea constituie a doua cauză, aproape la fel de importantă, ca şi prima. În
ceea ce ne priveşte, dreptul penal, faptele antisociale au, lucru bine cunoscut, două forme de
manifestare a vinovăţiei: intenţia şi culpa. Nu ne dorim să teoretizăm acum aceste noţiuni, fiind
îndeobşte cunoscute, dar dorim să subliniem că de multe ori intenţia este greşit înţeleasă.
 Dorinţa de câştig facil, lăcomia aşa cum este explicată în dicţionar, înseamnă în
accepţiunea figurativă „dorinţă necumpătată de câştig, de avere, aviditate.
Am ales aceste trei cauze principale ale genezei şi evoluţiei cel puţin îngrijorătoare a
fenomenului analizat, conştient fiind de multitudinea şi mai ales de complexitatea altor cauze,
printre care: instabilitatea politică şi administrativă, recesiunea economică, aceasta cu
reverberaţii în prima cauză, inflaţia galopantă, mersul extrem de greoi al privatizării şi trecerii la
o economie de piaţă reală, fragilitatea legislativului şi a jurisdicţiei etc., toate acestea constituind
un teren extrem de fertil pentru proliferarea, constituirea şi consolidarea marii criminalităţi în
statele ex-totalitare.
Fenomenul actual de crimă organizată din republicile ex-sovietice nu a apărut pe un teren
arid, el fiind rodul unei evoluţii în timp a activităţii grupărilor de contrabandişti, hoţi şi tâlhari
care au dominat lumea interlopă a regimurilor anterioare din Rusia.1

II. Rusia, de la stat totalitar la stat federal


II.1. Rusia - imperiu țarist
Căderea sistemului comunist totalitar a însemnat nu numai abandonarea rolului
conducător al unui partid ori înlăturarea dictaturii ca atare, ci şi începutul instaurării unor
democraţii autentice. După ani lungi de restricţii şi oprelişti, afirmarea mentalităţii
democratice este anevoioasă şi dificilă, pentru că aceasta presupune schimbări esenţiale în viaţa
unui popor.
Exigenţele impuse de noile realităţi (economie de piaţă, reforme sociale care s-au vrut
radicale, câştig potrivit prestaţiei, acceptarea şi respectarea opiniei celorlalţi) au însemnat eforturi

1
Cartea Albă a Crimei Organizate şi a Corupţiei, editată de Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (C.S.A.T.), 1998,
p. 26 şi următoarele.

2
în plan concepţional, dar şi neadaptări comportamentale ale unor indivizi la cerinţele unei
societăţi cu adevărat civilizate şi libere, mulţi dintre aceştia neînţelegând că funcţionarea
democraţiei autentice trebuie să se bazeze pe respectul legii, pe respectul unor norme prestabilite,
impersonale şi obligatorii.
Fenomenul actual de crimă organizată din republicile ex-sovietice nu a apărut pe un teren
arid, el fiind rodul unei evoluţii în timp a activităţii grupărilor de contrabandişti, hoţi şi tâlhari
care au dominat lumea interlopă a regimurilor anterioare din Rusia.
În regimul ţarist, bandele de proscrişi reprezentau un simbol al luptei împotriva forţelor
agresive. Acestea aveau o structură organizatorică bine conturată, coduri de onoare şi ritualuri de
aderare, asemănătoare în mare măsură cu cele ale organizaţiilor mafiote tradiţionale italiene, cu
păstrarea proporţiilor corespunzătoare.
Fondatorii viitorului stat sovietic nu numai că au admirat ethosul bandelor criminale
menţionate, dar s-au şi folosit de membrii unora dintre acestea în acţiunile lor revoluţionare.
Aceştia erau folosiţi pentru şantaje, răpiri, tâlhării şi alte acte şi fapte infracţionale, în scopul
strângerii de fonduri. Însuşi I.V. Stalin a acceptat şefi de bande criminale în rândul celor mai
apropiaţi colaboratori ai săi, unii dintre aceştia fiind cooptaţi ulterior în poliţia secretă rusă.
După instituirea puterii sovietice, o serie de elemente ale bandelor criminale au fost infiltrate şi
folosite ca surse de informare în rândul dizidenţilor politici şi în sistemul gulagurilor. Dar cea
mai profitabilă formă de cooperare a apărut în anii ’60, odată cu dezvoltarea fenomenului „pieţei
negre”. Gangsterii sovietici, acţionând ca intermediari în economiile „gri” sau „negre”, asigurau
circulaţia unor bunuri materiale în folosul propriu, contând pe cooperarea unor lideri din sistemul
aparatului de stat.
Pe măsură ce legile nescrise ale bandelor criminale, de neimplicare în treburile
autorităţilor, au devenit nefuncţionale şi nepractice, mulţi dintre şefii acestora au început să
opereze în tandem cu oficialii guvernului.
Economia planificată centralizată din republicile ex-sovietice, prin neajunsurile create în
aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate pentru populaţie, a favorizat dezvoltarea
fenomenului „pieţei negre” şi implicit a bandelor criminale.
La rândul său, „perestroika” iniţiată de ex-preşedintele Gorbaciov nu numai că nu a
estompat activitatea reţelelor criminale ci, din contră, prin distrugerea mecanismelor de control
politic, economic şi social, a facilitat asocierea exponenţilor lumii interlope a statelor sovietice.
Colapsul Partidului Comunist, şi o dată cu acesta a statelor sovietice, a afectat în egală măsură şi
sistemul justiţiei criminale.
În acelaşi timp, sfârşitul războiului rece a înlesnit posibilitatea organizaţiilor criminale
din republicile ex-sovietice de a se angaja în activităţi specifice transnaţionale, de mare
amploare. Fostele autorităţi sovietice au recunoscut oficial existenţa crimei organizate în
timpul regimului comunist numai la sfârşitul anului 1988, când au menţionat cele trei stadii ale
acesteia, respectiv: primitivă, de nivel mediu şi de tip mafiot. Categoria de „mafia”, în concepţia
acestora, include organizaţii criminale cu două sau mai multe niveluri de organizare şi
funcţionare, acţionând teritorial şi pe sfere de influenţă. Aceste trei stadii erau diferenţiate în
funcţie de abilitatea coruperii în aria guvernamentală.

II.2. Trăsăturile caracterisice și dimensiunea activităților criminale


În Rusia, organizațiile mafiote s-au dezvoltat cel mai rapid dintre toate țările esteuropene;
cu o populaţie de peste 145,5 milioane de locuitori şi un venit de 11.209 dolari pe cap de
locuitor, Rusia se situează în topul naţiunilor cu cel mai mare număr de grupări criminale.

3
După prăbușirea comunismului în Europa Centrală și de Est, autoritățile din fostul lagăr
comunist au fost nevoite să se confrunte cu o escaladare a infracțiunilor fără precedent. Grupările
criminale, localizate în principal în Rusia, îşi fac simţită prezenţa în majoritatea republicilor ex-
sovietice, rata de proliferare şi expansiune a acestora fiind de-a dreptul impresionantă. Astfel,
potrivit aprecierilor unor experţi în domeniu, în 1994, existau în Rusia 5.691 de grupări
criminale, numărul lor ajungând la 9.500 în 2000, faţă de 750 în 1990. Însumând fiecare câteva
sute de membri, organizaţiile criminale ruse dispun de o adevărată „armată”, de peste 150.000
membri pentru care lucrează circa 3 milioane de persoane.
Cunoscut şi sub denumirea de „revoluţia criminală”, fenomenul de crimă organizată,
considerat ca forţa cea mai explozivă rezultată din prăbuşirea sistemului comunist, un subprodus
al actualelor reaşezări şi prefaceri, acţionează practic în toate tinerele democraţii, în fiecare clasă,
pătură sau categorie socială, precum şi la nivelul întregii administraţii centrale şi locale a
republicilor ex-sovietice aflate în plin proces de restructurare.
Caracteristice pentru grupările criminale ruse şi euroasiatice sunt crearea sferelor de
influenţă pe arii geografice şi domenii de activităţi, în centre industriale şi zone de turism,
posesia şi folosirea armelor de foc, crearea mecanismelor de acţiune în sfera corupţiei,
identificarea de activităţi care asigură profituri ilegale mari, creşterea continuă a puterii şi
influenţei, profitând de schimbările politice, sociale şi economice din Federaţia Rusă şi celelalte
republici ex-sovietice.2

II.3. Factori care au favorizat apariția grupărilor criminale


Dezvoltarea mafiei ruse, apreciată ca una dintre cele mai organizate, dinamice şi
periculoase organizaţii criminale din lume, este rezultatul interacţiunii unui complex de cauze şi
condiţii, unele comune ţărilor foste socialiste, altele specifice fostei Uniuni Sovietice, cum sunt:
 desfiinţarea parţială a controalelor de frontieră între statele membre ale Uniunii
Europene, cu posibilităţi de extindere a acestei măsuri, creşterea valului migraţionist,
multiplicarea tensiunilor interetnice şi a conflictelor interstatale după căderea „cortinei de fier”;
 valului migraţionist, multiplicarea tensiunilor interetnice şi a conflictelor interstatale
după căderea „cortinei de fier”;
 criza economică şi instabilitatea socială, soldate cu deteriorarea substanţială a nivelului
de trai al majorităţii populaţiei şi creşterea numărului de şomeri, îndeosebi din rândul tineretului;
 generalizarea corupţiei în mediile: politic, economic, social şi militar;
 slăbirea considerabilă a autorităţii, prin erodarea statului ca instituţie;
 desfiinţarea unor locuri de muncă, în special în armată, poliţie, serviciile speciale de
informaţii şi recrutarea de către mafia rusă a unei mari părţi din persoanele disponibilizate din
aceste organisme;
 reduceri masive de personal la institutele de cercetări din domeniul nuclear, nivelul
redus de salarizare al fizicienilor atomişti, ceea ce i-a determinat pe unii dintre aceştia să-şi ofere
„serviciile”, prin intermediul mafiei ruse, organizaţiilor extremist-teroriste şi chiar unor state din
Orientul Mijlociu, care nutresc ambiţia de a deveni puteri nucleare şi de a domina lumea;
 creşterea în intensitate a procesului de „interconectare” a afacerilor legale cu tranzacţii
ilegale;

2
Ion Pitulescu – Al 3-lea Război Mondial, Crima Organizată, Editura Naţional, 1996, p. 112 şi următoarele.

4
 abundenţa pe piaţa liberă a armelor şi muniţiilor, a substanţelor radioactive şi a unor
componente nucleare sustrase din depozite şi unităţi militare, de la institutele de cercetare şi
agenţi economici de profil sau achiziţionate prin coruperea personalului acestora etc.
II.4. Structura organizațiilor criminale
Caracteristica organizaţiilor criminale ruse constă în aceea că au o structură elastică de
funcţionare şi acţiune, de tip piramidal şi vertical, cu autonomie operaţională, fără a exista un
corp central de referinţă.
Structura consacrată de organizare, tipic rusă, o constituie cea a organizaţiilor criminale
cunoscute sub numele de „vory v. zakone”.
„Vory v. zakone” este o funcţie electivă, reprezentând şeful unei grupări criminale
constituită din infractori (tâlhari) aflaţi sub incidenţa legii. Şefii sunt aleşi de „fraternitatea”
locală, în concordanţă cu toate regulile de procedură stabilite de criminali şi ritualurile de
rigoare. Între şefii „vory v. zakone” există, de regulă, un lider care controlează o anumită
regiune.
Şeful are un reprezentant (Smotriaski) în fiecare oraş al regiunii pe care o controlează.
Codul organizaţiei direcţionează comportamentul personal al şefului şi îi jalonează deciziile pe
care le ia cu privire la gruparea pe care o conduce.
Pentru a accede la rangurile înalte ale lumii interlope şi a primi titlul de „Blatnoi”, un
candidat trebuie să recunoască „legea hoţilor” şi să treacă cu succes un test de loialitate la care
este
supus de comitetul „vory v. zakone”, constând de regulă în uciderea unui informator al poliţiei
(Stukack) a unui renegat (Suka) sau a unui prieten apropiat al celui în cauză.
Încălcarea „legii hoţilor” de către „Blatnoi” este sancţionată, fără drept de apel, prin
pedeapsa capitală. În paralel cu organizaţiile „vory v. zakone” funcţionează şi alte structuri
criminale organizate pe trei niveluri.
La baza acestora se află „soldaţii” conduşi de şefi care impun o disciplină fermă, similară
celei dintr-o unitate militară aflată pe câmpul de luptă. Fiecare grupare îşi stabileşte un teritoriu
de acţiune şi se specializează în anumite activităţi. Numai în Moscova există peste 20 de „brigăzi
înarmate” cu un total de 6.000 de „luptători”, la care se adaugă „armata” cecenilor şi
narcotraficanţii din republicile Asiei Centrale.3
Deciziile adoptate de „eşalonul superior” sunt transmise şi puse în aplicare de un „grup
intermediar” care, pe lângă „executanţi”, include şi „persoane respectabile” (jurnalişti, bancheri,
politicieni, jurişti, artişti etc.) cu rol de furnizori de informaţii, de protecţie şi sprijin legal,
prestigiu social şi acoperire politică.
În vârful ierarhiei se află şefii care dispun de o sferă de influenţă ce se ajustează periodic,
în înţelegere cu ceilalţi lideri, în sarcina cărora intră medierea conflictelor şi perfectarea de
afaceri. Un exemplu tipic de schemă piramidală îl oferă grupările mafiei ruse specializate
în traficul de stupefiante. Aceste structuri au un şef la fiecare patru celule, pe care le controlează
prin intermediul unui brigadier şi a doi informatori plasaţi în fiecare celulă în parte.4
Un studiu privind crima organizată rusă relevă faptul că majoritatea organizaţiilor sunt
constituite pe criterii etnice, care manifestă anumite preferinţe în ce priveşte activităţile
criminale, astfel: organizaţiile azere domină piaţa fructelor, cu metode similare celor folosite de
Camorra Napolitană; Mafia Cecenă, modelată după Cosa Nostra Siciliană, controlează
cazinourile, prostituţia şi furturile de automobile, membrii acesteia fiind cunoscuţi, în acelaşi

3
http://www.descopera.ro/descopera-secretele-mafiei/4869872-crima-organizata-o-istorie-a-sangelui-si-amortii.
4
Idem.

5
timp, ca cei mai cruzi asasini pe bază de contract, la nivel internaţional; georgienii şi-au căpătat
reputaţia de specialişti în furturi; armenii sunt implicaţi într-o serie de acţiuni de tip racket,
vizând micii comercianţi stradali apăruţi cu zecile de mii în ultimii ani, ş.a.m.d.

II.5. Organizații criminale ruse pe plan intern


Grupările crimei organizate de dincolo de Cortina de Fier au în spate o istorie, tradiție și
motivații cumva diferite de celelalte mafii care dobândesc peste Universul infracțional
internațional. Termenul în sine este cunoscut de populația rusă sub denumirile deja consacrate de
Russkaya mafiya, Krasnaya mafiya (Mafia Roșie) sau Bratva (Frăția).5
Într-un raport din anul 2000 al Departamentului pentru Controlul Crimei Organizate din
Ministerul de Interne al Federaţiei Ruse se arată că, în prezent, există peste 200 grupări implicate
în crima organizată formată din ruşi şi euroasiatici, care acţionează la nivel internaţional, cu
predilecţie în SUA, Germania şi unele ţări est-europene.
S-a menţionat, de asemenea, existenţa a 165 de grupări ale crimei organizate, având ca
specificitate orientări etnice, care includ cecenii, georgienii, azerii şi cetăţenii ruşi aparţinând
etniei coreene.
Autorităţile ruse declară existenţa unui număr de 180 ruşi, recunoscuţi în lumea criminală
autohtonă ca adevărate „personalităţi” şi care, parţial, se regăsesc şi în mafia internaţională, în
special cea nord-americană.
În acelaşi timp, peste 500 de „şefi organizatori” euroasiatici din domeniul crimei
organizate au fost identificaţi că operează în republicile ex-sovietice. Analiza faptelor cu
caracter criminal scoate în evidenţă patru categorii mari sau baze ale grupărilor crimei
organizate, care operează în fostele republici sovietice, după cum urmează:
 grupările crimei organizate în stil tradiţional sovietic, care includ, deopotrivă, persoane
oficiale corupte de la nivel guvernamental, de partid, politicieni regionali, şefi pe diferite trepte
ierarhice din industrie şi agricultură, ş.a., alături de infractori asociaţi în bande criminale;
 grupări organizate pe baze etnice, cum sunt cecenii, azerii, georgienii, armenii etc.;
 şefii sau „autorităţile criminale” ruso-euroasiatice, după modelul „naşului” din mafia
tradiţională;
 alte grupări criminale care au în componenţă, în principal, persoane ce aparţin celor mai
numeroase etnii din republica unde operează, organizate pe principii teritoriale sau în raport de
specificul activităţilor desfăşurate în trecut (militari, sportivi etc.).

II.5.1. Vory. V. Zakone - Legea tâlharilor


Spre surprinderea celor care credeau că Mafia Rusă este un fenomen apărut după 1990 -
momentul destrămării Uniunii Sovietice, originile crimei organizate ruse coboară până în vremea
Rusiei Imperiale și implicit a dinastiilor de țări.
Încă de pe atunci drojdia și scursoarea societății care parazita târgurile și orașele Maicii
Rusia s-a constituit într-o grupare de sine stătătoare cu legi si cutume proprii, hotărâtă să ducă la
perfecțiune traiul aflat în umbra legii, moralei și respectului față de semeni. Așa s-a născut Vory
V Zakone, adică Frăția și Legea Tâlharilor, o grupare obscură unde s-au unit toți hoții, criminalii,
tâlharii și escrocii din Rusia.
În acest adevărat sindicat al borfașilor, membrii se simțeau ocrotiți de raidurile poliției,
organizați și bine pregătiți pentru infama lor "meserie". Oricât de incredibil ar părea, în rândurile
Vory V Zakone funcționau adevărate "școli profesionale" unde tinerii ciraci erau invățați pas cu
5
Ibidem

6
pas "arta" jafului, a tâlhariei, furtului, înșelării, escrocării, totul culminând cu specializarea în
omorurile la comandă.

II.5.2. Azerii. Azerii sunt un grup etnic răspândit în special în Azerbaidjan și nordul Iranului.
Sunt o grupare care au în componenţă peste 500 de membri de etnie azeră, cu arie de operare în
Moscova.

II.5.3. Cecenii. Este o grupare structurată ierarhic, cu caracter închis, după modelul clanurilor
criminale italiene, ai cărei membri sunt recrutaţi numai din rândul etniei cecene. Această grupare
exercită o influenţă puternică pe tot teritoriul Federaţiei Ruse, dar în mod deosebit în Moscova şi
St. Petersburg. Caracteristic pentru această grupare criminală sunt asasinatele la comandă,
indiferent de zonă sau ţară.

II.5.4. Cimky. Este o grupare criminală cu sediul în suburbia cu acelaşi nume a Moscovei, care
controlează operaţiunile ilegale din zona Aeroportului Seremetyevo.

II.5.5. Tamboy. Denumirea vine de la numele localităţii de origine a şefului acesteia, Vladimir
Kumarin, considerat ca unul din cei patru şefi mafioţi de frunte din St. Petersburg, unde îşi are
stabilit „statul major”.

II.5.6. Dolgo Prudneski. Este o grupare criminală a cărei denumire vine de la un orăşel din
apropierea Moscovei, formată din foşti sportivi profesionişti, în special boxeri şi luptători,
precum şi persoane care au activat în diferite structuri publice, care şi-a făcut simţită prezenţa în
zona capitalei ruse începând cu anul 1980.

II.5.7. Rachmiel Brandwain. Este o organizaţie criminală ruso-euroasiatică, cu arie de acţiune


în Europa şi alte zone de pe glob, a cărei denumire vine de la numele şefului acesteia, cunoscut şi
sub apelativul „Aka Mike Sasha”.
La aceste grupări şi organizaţii se adaugă aşa-zisa „elită a lumii criminale
rusoeuroasiatică”, asimilată „naşilor” organizaţiilor mafiote tradiţionale.

II.6. Organzatii criminale ruse pe plan extern.


În plan extern, mafia rusă a fost semnalată în majoritatea ţărilor europene, dar în special
în Italia şi Germania (unde acţionează 60, respectiv 47 de grupări criminale), în SUA (unde
există 24 clanuri ruse cu principalele baze operaţionale în San Francisco, Los Angeles, Miami,
Chicago şi New York), precum şi în ţările lumii a treia.
Conform unui raport – prezentat în faţa Congresului SUA în anul 1994, de către James
Woosley, directorul C.I.A. – şi a analizei privind fenomenul de crimă organizată –, efectuată în
cadrul comisiei de profil a Senatului american, de către Louis Freeh, directorul F.B.I., Hans
Ludwig Zachert, directorul Poliţiei Federale Germane şi generalul Mikail Iegorov, adjunct al
ministrului de interne rus, – activităţile ilegale coordonate de mafia rusă pe teritoriul SUA,
sporiseră în 1993, faţă de anii precedenţi cu 35%.
Comunităţile ruse din SUA, tot mai numeroase ca urmare a valului emigraţionist din fosta
Uniune Sovietică, se află practic sub controlul mafiei ruse, unul dintre şefii acesteia fiind
Viaceslav Ivancov, supranumit „Micul Japonez” sau „Yaponcic”, cu domiciliul în Brighton.

7
Grupurile şi organizaţiile criminale ruso-euroasiatice nu sunt structurate la nivelul celor
de tip mafiot tradiţional care operează în această ţară. O parte dintre ele sunt asociaţii de
infractori de tip clasic, având lideri necunoscuţi în mediul interlop, iar altele sunt organizate pe
criterii etnice. Dintre organizaţiile şi grupările criminale care operează în SUA, cele mai
reprezentative sunt6:
 Organizaţia Criminală „Ruşii”, cu centre de comandă în Vancouver, Columbia
Britanică şi Canada, ai cărei membri operaţionali au fost semnalaţi în Los Angeles, San
Francisco, California şi republicile ex-sovietice. Această organizaţie, cu o structură bine
conturată, este implicată în traficul cu cocaină şi heroină pe o zonă care se întinde de la Los
Angeles până în Vancouver şi regiunea Victoria din Columbia Britanică. Tot în sarcina acestei
organizaţii criminale se includ şi activităţi, cum sunt: spălarea banilor murdari, contrabanda cu
arme şi muniţie, extorcările, omuciderile şi prostituţia interstatală.
 Grupul criminal rus al „Coastei de Vest”, cu o structură de tip asociaţie, numărând 10-
20 emigranţi ruşi, turişti sau vizitatori la rude, care are ca principală preocupare spălarea banilor
murdari. Membrii acestui grup deschid conturi la diferite bănci din zona San Francisco, după
care procedează la transferul de sume mari de bani în Germania, Rusia, New York, Finlanda,
Singapore etc. Există indicii că o parte din fondurile financiare ale fostului Partid Comunist al
Uniunii Sovietice fac obiectul unor transferuri dubioase în SUA, prin intermediul acestui grup.
 Organizaţia „Mafia ruso-americană”, cu sediul în New York, dar foarte activă în
California, structurată după modelul confederaţiilor, cu fracţiuni criminale implicate în reţelele
de traficare a drogurilor, extorcări în afaceri, falsificarea cărţilor de credit, etc.
 MALINA sau „Mafia Rusă”, organizaţie cu sediul în Brighton Beach, care include
grupări formate din ruşi, ucraineni, armeni şi georgieni, conduse de lideri puternici din rândul
euroasiaticilor, cum este generalul Viaceslav Ivancov. Membrii acestei organizaţii sunt în acelaşi
timp componenţi de bază ai unor grupări criminale care operează în Federaţia Rusă, în Germania,
Canada, Austria, Suedia, Finlanda şi ţările est-europene, având ca principale preocupări: traficul
de droguri, extorcările, tâlhăriile, omuciderile, fraudele la regimul taxelor şi cărţilor de credit.

III. Forme de organizare a criminalității organizate ruse


În Europa Centrală și de Est, criminalitatea a atins cote alarmante cu deosebire în spațiul
C.S.I.- Iugoslavia, Albania și Bulgaria (Comunitatea Statelor Independente). Forța crimei
organizate este pusă în evidență mai ales prin influența ei deosebită în planul destabilizării
situației interne care a cunoscut transformări esențiale : trecerea de la economia centralizată la
cea de piață, de la regimul politic autoritar la cel democratic și de la un sistem centralizat de
securitate la un sistem național de securitate independent.
Oficiul Federal Penal din Germania recunoștea în 1995 că: "o treime din totalul
infracțiunilor de crimă organizată aparține mafiei ruse". Specialiştii în domeniu apreciază că
sursele de provenienţă a fabuloaselor fonduri financiare de care dispun în prezent organizaţiile
criminale ruse sunt, în general, aceleaşi ca ale bandelor mafiote tradiţionale, acestea fiind
implicate în tot spectrul de acte şi fapte specifice crimei organizate, de la proxenetism, extorcare,
şantaj, tâlhării şi atacuri comise de „rackeţi”, până la traficul de droguri, comerţul ilegal cu arme,
explozivi, muniţie, substanţe radioactive, falsificarea de diverse documente şi mijloace de plată,
comercializarea de mărfuri contrafăcute, traficul de persoane pentru străinătate şi operaţiuni de
spălare a banilor murdari.

6
Petru Albu - Crima organizată în perioada de tranziţie - O ameninţare la adresa securităţii internaţionale, Editura
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2007, p. 198.

8
Mafia rusă numără 500.000 de oameni. Capii ei controlează 70% din economia țării,
precum și industria de prostituție din Macao si China, traficul ilegal de narcotice din Tadjikistan
si Uzbekistan, spălarea de bani din Cipru, Israel, Belgia si Marea Britanie. Ei se ocupă, totodată,
de furturi de mașini, comerțul cu materiale nucleare și prostituția din Germania. În plus, potrivit
presei occidentale, mafia rusă a pătruns puternic în sport.
În anul 1993 Boris Eltin afirma: "crima organizată a devenit amenințarea numărul 1
pentru interesele strategice ale Rusiei și pentru securitatea sa națională." Un an mai târziu, tot
el spunea: "crima organizată încearcă să strângă țara de gât și a devenit cu adevărat problema
numărul 1 a Rusiei de astăzi."

III.1. Spălarea banilor. Conceptul de spălare a banilor


Termenul de spălare a banilor murdari a fost folosit prima dată de autorităţile americane,
atunci când s-au referit la maşinile de spălat rufe aflate în proprietatea mafiei. Maşina de spălat
asigură schimbarea rufelor murdare în rufe curate. Similar spălarea banilor asigură transformarea
„banilor murdari” în „bani curaţi”7. În perioada anilor 1920-1930, mafia şi-a legitimat profiturile
realizate din contrabandă, prostituţie şi jocuri de noroc prin afacerile cu automate de spălat rufe.
„Banii murdari” au fost mixaţi cu cei obţinuţi din plăţile efectuate de cei care foloseau
automatele de spălat rufe, asigurând mafioţilor acoperiri pentru profiturile realizate din afaceri
veroase.
Spălarea banilor reprezintă o practică ce presupune două procese relaţionale. În primul
rând, oricine ascunde existenţa banilor este implicat în spălarea acestora. De exemplu, traficantul
de droguri care depune un venit ilicit într-o bancă elveţiană sau cel care eludează taxele
financiarfondurile fiind ulterior camuflate în investiţii legale cu statul, nu fac altceva decât să
recicleze banii murdari.
În al doilea rând, banii sunt „curăţaţi” sau supuşi operaţiunilor „sanitare” atunci când
sursa acestora sau uzul lor este mascat, ascuns, secretizat. Legitimitatea surselor de provenienţă
asigură calea pentru fructificarea banilor fără teama de a da socoteală cuiva.
Justificarea, prin posesia de resurse, bunuri, proprietăţi etc. reprezintă esenţa spălării
banilor murdari. Astfel: traficantul de droguri trebuie să se justifice faţă de organele de poliţie de
ce locuieşte într-o vilă luxoasă şi costisitoare sau foloseşte autoturisme de lux; persoana care
eludează legile privind plata taxelor financiare trebuie să motiveze autorităţilor fiscale investiţiile
realizate; funcţionarul corupt va trebui să explice comisiei anticorupţie de ce modul său de viaţă
depăşeşte veniturile financiare pe care le are.
Spălarea banilor se face în scopul împiedicării sau îngreunării operaţiilor de urmărire a
documentelor contabile, prin practica transferurilor de fonduri băneşti „cash” peste hotare, fără
plata taxelor corespunzătoare. Dacă banii nu pot fi urmăriţi, atunci acţiunile juridice pot fi
blocate, confiscările evitate, iar datoriile, taxele şi impozitele nu pot fi recuperate.
Nu există o definiţie universală pentru spălarea banilor murdari. Juriştii şi agenţiile de stat
însărcinate cu aplicarea legii, companiile şi oamenii de afaceri, fiecare ţară în parte sau pe
blocuri au propriile definiţii în funcţie de priorităţi şi perspective.
Într-adevăr, traficul cu droguri reprezintă activitatea ilegală cea mai profitabilă, dar la fel
de profitabilă poate fi şi traficul cu armament, materiale strategice, opere de artă etc. Gradul de
periculozitate socială este oarecum diferit, drogurile având implicaţii directe asupra sănătăţii
individului.

7
Ștefan Popa - Economia Subterană şi Spălarea Banilor, Editura Expert, Bucureşti, 2000, p. 59.

9
III.1.2. Obiectivele urmărite prin spălarea banilor
Spălarea banilor poate fi realizată pentru a se da un caracter legitim profiturilor.
Spălarea banilor se realizează pentru a se evita identificarea sursei ilegale din care provin, de
către autorităţile investigaţionale de stat sau agenţiile specializate pentru aplicarea normelor
fiscale. Există şi situaţii în care se procedează la ascunderea banilor faţă de public,
concurenţi, instituţii sociale, religioase etc., pentru a se asigura confidenţialitatea, avantajul
competitiv, reputaţia sau descurajarea solicitărilor pentru acţiuni de caritate, fără a se recurge la
activităţi infracţionale. Procesul de spălare a banilor este determinat – aşa cum s-a arătat –
de activităţi ilegale şi el poate avea motivaţii diferite. De exemplu, traficanţii de droguri
acumulează uriaşe fonduri financiare „cash”, care se impun a fi spălate pentru evitarea
descoperirii sursei de provenienţă. Grupările teroriste, la rândul lor, apelează la acest procedeu
pentru a finanţa operaţiunile ilegale şi violenţele specifice acestora.
Tehnicile de spălare a banilor sunt folosite de companiile multinaţionale pentru a masca
mita sau alte plăţi cu caracter confidenţial, în beneficiul unor personalităţi sau „agenţi”, având ca
obiectiv obţinerea de contracte care să le asigure profituri mari. Finanţarea secretă a partidelor
politice este uzitată, de asemenea, pentru a se asigura eludarea restricţiilor juridice asupra plăţilor
de către companii şi, respectiv, de a se garanta „neimplicarea” în cazul depistării.
Spălarea banilor este folosită şi în scopul ascunderii surselor fondurilor financiare pentru
preluarea unor active sau acţiuni sau pentru a masca profiturile proprietarilor de acţiuni din
cadrul unei companii. Prin tehnicile de spălare a banilor se poate masca, de asemenea, folosirea
împrumuturilor bancare pentru obiective neautorizate sau transferul de fonduri în conturi
personale.

III.1.3. Metode de spălare a banilor


Cea mai simplă şi obişnuită tehnică folosită este „rafinarea”, definită ca un proces de
convertire a bancnotelor de valoare mică în cele de valoare mare. Există cel puţin două motive
pentru care se recurge la această metodă:
1. în primul rând, „rafinarea” înlătură eventualele urme fizice, reziduuri sau mirosuri,
aspecte care conduc adesea la distingerea banilor cash folosiţi sau rezultaţi din tranzacţiile ilegale
cu droguri;
2. în al doilea rând, prin „rafinare” se reduce volumul şi greutatea banilor cash, uşurându-
se astfel operaţiunile de transport şi manipulare. De exemplu, un milion de bancnote de 1 dolar
schimbate în bancnote de 100 dolari cântăreşte circa 10 kg şi poate fi transportat într-o valiză, în
timp ce un milion de dolari în bancnote de 10 dolari cântăreşte 100 kg şi sunt necesare zece
valize. O altă metodă de spălare a banilor este deschiderea şi operarea cu un cont bancar
sub nume fals. Băncile care nu solicită datele de identitate ale clienţilor sunt cele mai pretabile
pentru operaţiuni de spălare a banilor murdari în acest mod.
Cazinourile sunt locurile ideale pentru aranjamente, jocuri de noroc şi, respectiv, spălarea
banilor. Infractorii bogaţi, stigmatizaţi de societate, sunt aici bineveniţi. Având în vedere
caracterul activităţilor şi atmosfera propice cazinourilor, infractorii pot uşor să joace câştigurile
ilicite, având asigurat un relativ anonimat. Spălarea banilor în cazinouri se face uşor, cu sau fără
sprijinul managerilor acestora.
Cazinourile sunt, în primul rând, locuri ideale pentru „rafinarea” banilor. Obişnuiţii
cazinourilor depozitează fonduri financiare sub forma bancnotelor de mică valoare, iar la

10
eliberare primesc bancnote de 100 dolari sau cecuri cazino. Cazinourile, la rândul lor, depun
bancnotele de mică valoare în bănci şi primesc în schimb bancnote de 100 dolari.
Cazinourile se implică şi în alte genuri de operaţiuni, cum ar fi transferurile de bani cash
peste frontieră. De regulă, se cunoaşte că aceste stabilimente sunt destinate facilitării jocurilor de
noroc, iar faptul că pot fi pervertite la activităţi de spălare a banilor rămâne un aspect ascuns.
III.1.4. Spălarea banilor în Rusia
Un domeniu extrem de eficient pentru mafia rusă este spălarea banilor murdari. Spre
deosebire de Occident, unde această operaţiune presupune un sistem complicat şi metode
ultrasofisticate, în fostele republici sovietice banii obţinuţi din activităţi criminale pot fi folosiţi,
în circuitul legal, fără nici un fel de „rafinare”.
În cazul unor sume obişnuite, „banii murdari” sunt transferaţi dintr-un cont în altul, între
diverse bănci autohtone, sunt utilizaţi pentru achiziţionarea de imobile, terenuri sau firme, ori pot
fi investiţi în diferite afaceri, fără ca posesorii acestora să fie întrebaţi de sursa de provenienţă.
Necesitatea reciclării banilor apare numai când aceştia provin din acţiuni mafiote la scară
supradimesionată, caz în care este vorba de fonduri „invizibile”, de ordinul miliardelor, sustrase
din conturi bancare pe bază de documente false. În astfel de situaţii, „curăţirea” banilor furaţi se
desfăşoară după următoarea schemă: organizatorul afacerii îşi creează aşa-zisa „zonă tampon”,
formată din întreprinderi sau firme fictive (de fapt „fiicele” unor structuri comerciale principale,
răspândite pe spaţii cât mai întinse).
Transferul banilor către firmele „fiice” are loc pe baza unor contracte şi avize false pentru
o marfă inexistentă. Prin diverse maşinaţiuni subtile, realizate în mai multe etape, banii ce
trebuie reciclaţi sunt viraţi de firma „mamă” în conturile bancare ale societăţilor fictive. Sub
pretextul unui nou contract, evident tot fictiv, banii se reîntorc la organizatorul afacerii, de data
aceasta „legalizaţi”, după autodesfiinţarea, în prealabil, a firmei fictive.
O parte semnificativă din volumul operaţiunilor de spălare a banilor este realizată de
grupările care desfăşoară activităţi compatibile cu crima organizată. Spălarea banilor este vitală
pentru aceste grupări criminale, deoarece astfel pot evita identificarea şi tragerea la răspundere
penală pentru activităţile infracţionale desfăşurate. De regulă, persoanele aflate în topul
organizaţiilor
Exemple în acest context: asasinarea în 1998 la Sankt Petersburg a deputatei Galina
Saraitova dictată de mafia rusă, arestarea premierului ucrainean de poliția elvețiană în cadrul
unei anchete de spălare a banilor, implicarea lui Boris Eltin în afacerea AEROFLOT și a lui
Primakov în obținerea a 800.000 USD de la Saddam Husein, dau dimensiunea complexității
fenomenului.

III.2. Traficul și consumul de droguri


Una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate naţionale şi
transnaţionale o reprezintă producţia şi traficul de droguri. Profiturile deosebite realizate din
această activitate, care devansează cu mult unele afaceri legale, inclusiv din domeniul industriei
petroliere, au făcut ca, pe lângă organizaţiile mafiote tradiţionale, să apară nenumărate grupări şi
bande criminale care pun în prim-planul preocupărilor lor producţia şi traficul de droguri.
Îngrijorător este faptul că în unele ţări, această activitate se desfăşoară sub privirile îngăduitoare
ale guvernanţilor şi şefilor de state care reacţionează tacit la preocupările de acest gen ale
bandelor criminale autohtone, motivul fiind uşor de dedus.
Organizaţiile criminale cu astfel de activităţi îşi permit să posede mii de hectare de
pământ arabil pentru culturile de plante opiacee, mii de angajaţi pentru întreg procesul de

11
fabricare a drogurilor, adevărate armate pentru asigurarea protecţiei, specialişti în domeniul
chimiei, informaticii, economico-financiar, etc., mijloace de transport de toate categoriile,
inclusiv minisubmarine, în general toată logistica de care au nevoie în desfăşurarea activităţii lor
ilegale. Orice încercare de a face o evaluare a profiturilor realizate ca urmare a acestui gen
de activitate, la nivel internaţional, este hazardată. Estimările efectuate, numai în baza
confiscărilor anuale de droguri, reliefează sume de ordinul miliardelor de dolari.
Câştigurile fabuloase ce se realizează ca urmare a traficului de droguri au determinat
organizaţiile criminale să declanşeze o adevărată ofensivă mondială pentru deschiderea şi
acapararea de noi pieţe de desfacere a acestor „produse”. Metoda transportului de droguri
ingerate de curieri sau ascunse pe corp ori în bagajele de mână, în cantităţi de ordinul sutelor de
grame, nu mai este de actualitate, în prezent fiind folosite mijloace de transport de mare tonaj, în
care sunt camuflate zeci şi sute de tone de astfel de substanţe.
După căderea „Cortinei de Fier”, ţările fostului bloc comunist au devenit segmente
principale ale rutelor de transport al drogurilor şi chiar veritabile pieţe de desfacere, existând
pericolul ca, în scurt timp, dacă nu se vor întreprinde măsurile care se impun, acestea să ajungă
din urmă şi chiar să devanseze statele occidentale cu tradiţie în consumul de stupefiante.
Traficul, consumul şi producerea celor două feluri de droguri, naturale şi sintetice, reprezintă, de
asemenea, o sursă importantă de venituri pentru organizaţiile mafiote ruse. Culturile de opiu şi
alte plante opiacee ocupă circa un milion de hectare de pământ arabil în fosta Uniune Sovietică.
Colapsul sistemului comunist din zona est-europeană a făcut ca ţările din acest perimetru
să intre în preocupările organizaţiilor criminale, fie ca principale tronsoane ale rutelor de
transport al drogurilor (se au în vedere, în principal, rutele balcanice şi cele baltice), fie ca
potenţiale pieţe de desfacere.
O sursă principală de venit sunt drogurile. Datorită războiului din Yugoslavia, celebra
"rută balcanică" trece prin Rusia și Ucraina și organizații ruse se ocupă acum de introducerea
drogurilor în occident.
Se estimează că în Federaţia Rusă există aproximativ un milion şi jumătate de
consumatori de droguri, iar potrivit unor surse neoficiale, numărul acestora s-ar ridica la circa 5
milioane. Au fost identificate peste 3.500 bande criminale implicate în producţia, transportul şi
comercializarea substanţelor narcotice.
Există zone întinse în Rusia unde culturile de canabis și de mac sunt păzite de adevărate
armate de mercenari, majoritatea foști soldați în Europa de Est sau Afganistan. Cert și trist este
că drogul este deja fixat în aceste regiuni, iar lumea interlopă autohtonă este considerată aptă,
oricând din punct de vedere financiar, să participe intens la traficul de droguri.

III.3. Traficul de autoturisme provenite din furt


Furtul de autoturisme şi traficarea acestora a devenit una din formele cele mai active de
manifestare a crimei organizate în ultimii ani. Spre deosebire de anii anteriori, când
autoturismele furate erau de regulă depistate, deşi, deteriorate, cu rezervorul gol sau cu diverse
componente lipsă, în prezent acestea dispar cu desăvârşire. De cele mai multe ori, autoturismele
furate ajung peste graniţă înainte ca proprietarul să observe dispariţia. Sunt vizate în principal
autoturismele de lux, cum sunt: Mercedes, Alfa Romeo, B.M.W., Audi, Porsche şi Volkswagen.
Ca şi în cazul traficului cu droguri, există anumite rute create pentru transportul
autoturismelor furate, folosite de reţelele criminale internaţionale. Reţelele de traficanţi de
autoturisme furate sunt dotate cu mijloace de comunicaţii, de falsificare a unor componente, de
contrafacere a documentelor, etc.

12
Membrii unei reţele de acest gen se informează în permanenţă prin staţii radio cu privire
la fluenţa traficului şi controalelor care se efectuează pe rutele de transport, iar când situaţia
impune, recurg la diverse trucuri şi chiar la acte de violenţă pentru a scăpa de urmăritori. De
exemplu, în punctele vamale, recurg la următorul truc pentru a distrage atenţia vameşilor şi
poliţiei de frontieră: un autoturism cu acte în regulă, cu număr de înmatriculare murdar, cu
parbrizul spart sau lovit intenţionat intră în punctul vamal, atrăgând în mod normal atenţia
organelor de control. Preocupate de autoturismul respectiv, organele de control permit cu multă
uşurinţă celorlalte autoturisme din coloană să treacă prin vamă, între acestea aflându-se, desigur,
şi cele care sunt furate.
Dacă organele de control suspectează autoturismul furat, cel aflat la volan forţează
trecerea frontierei, ieşind din coloană şi circulând cu viteză mare.
Bandele criminale pe acest segment infracţional, sunt bine ierarhizate. Cei care ,,procură”
autoturismele se numesc ,,curieri”, iar cei care le falsifică documentele şi unele componente sunt
denumiţi ,,frizeri”.
După furt, profesioniştii ,,aranjează” incredibil de repede autoturismele: numărul şasiului
este şters şi înlocuit cu unul de la un vehicul scos din uz, se acoperă cu zinc, se lustruieşte, se dă
cu ceară etc. Operaţiunea de falsificare se realizează atât de bine, încât nu se poate depista decât
prin folosirea unor mijloace şi metode speciale. În continuare, se montează numerele de
înmatriculare noi şi se completează documente corespunzătoare, evident fictive, după care se
introduce autoturismul în circuitul de traficare. Cei care comercializează autoturismele furate
lucrează ,,mână în mână”, fără a cunoaşte ceilalţi membri ai reţelei. Cei mai expuşi pericolului de
a fi prinşi sunt ,,curierii”, însă aceştia declară spre exemplu, în anchete că sunt angajaţi de un
oarecare cetăţean polonez Laszco şi nimic mai mult. Trădătorii sunt eliminaţi şi înlocuiţi cu
persoane de încredere. Furturile și tâlhariile reprezintă împreună aproximativ 60% din
infracțiunile înregistrate în Rusia.

III.4. Traficul de arme, muniție, explozivi, materiale nucleare, substanțe radioactive și


deșeuri toxice
Una din formele cele mai virulente de manifestare a crimei organizate care marchează
epoca contemporană o reprezintă traficul de arme, muniţie, explozivi, materiale nucleare,
substanţe radioactive şi deşeuri toxice.
Profiturile uriaşe ce se pot obţine din acest gen de activităţi, care rivalizează cu cele
rezultate din traficul de droguri, caracterul adesea semilegal al tranzacţiilor cu aceste tipuri de
mărfuri au făcut ca ele să intre în preocupările prioritare ale organizaţiilor criminale, îndeosebi a
aşa-ziselor ,,Gulere Albe”.
Regimul special acordat acestor produse a determinat implicarea în tranzacţiile ilegale a
unor înalte personalităţi de stat, cât şi a unor cadre de conducere din armată, ceea ce sporeşte
gradul de complexitate al acţiunilor întreprinse pentru depistarea, probarea şi tragerea la
răspundere penală a vinovaţilor.
Principala cauză care a determinat reorientarea şi restructurarea industriei de armament
pe plan mondial a constituit-o proliferarea conflictelor armate începând cu decada anilor ’70.
O altă cauză care a încurajat piaţa neagră cu produse ale industriei militare a constituit-o
instabilitatea politică din unele ţări ale Lumii a treia.
Militarii ruşi retraşi din Germania s-au văzut în situaţia delicată de a nu mai avea un loc
de muncă asigurat şi locuinţe, iar în condiţiile lipsei totale de mijloace de subzistenţă au găsit ca
sursă compensatorie de venituri comercializarea pe piaţa neagră a echipamentului militar din

13
dotare, ceea ce a reprezentat un adevărat dezastru, estimat în bani la peste 60 milioane de dolari
pierderi. Tot în legătură cu Rusia, ar mai fi de reliefat şi permisivitatea de care
beneficiază unii oameni de afaceri şi din sistemul bancar în a-şi constitui structuri de pază şi
apărare dotate cu armament, prilej cu care obţin şi licenţe de import-export pentru unele categorii
de armament pentru autoapărare, ce sunt de multe ori dirijate către piaţa neagră.
Potrivit afirmaţiilor unor oficialităţi ruse, resursele materiale reduse şi fondurile foarte
mici alocate sectorului energiei nucleare şi cercetării pe profil, creează un adevărat pericol pentru
securitatea obiectivelor şi a societăţii omeneşti, în general. O serie de specialişti, cercetători şi
angajaţi în sectoarele energiei nucleare, văzându-şi periclitată situaţia materială datorită
veniturilor foarte mici, recurg la sustrageri de materiale strategice pe care le comercializează pe
piaţa neagră, multe din acestea, prin intermediul reţelelor criminale, ajungând în Germania şi de
aici în S.U.A., Libia, Iran, Irak, Pakistan şi chiar Coreea de Nord.
Cel mai mare pericol îl reprezintă comerţul ilicit cu focoase nucleare. Un focos nuclear
din dotarea armatei ruse, spre exemplu, are o putere mult mai mare decât bomba atomică lansată
asupra Hiroşimei în 1945. Agenţia Centrală de Informaţii din S.U.A. estima că în 1992 Rusia
dispunea de circa 30.000 focoase nucleare pentru arme strategice şi tactice, cu o mică marjă de
eroare. Rusia dispune de sute de tone de plutoniu, uraniu îmbogăţit, mercur, osmiu, apă grea, de
bombe atomice, mine, torpiloare etc., a căror depozitare nu mai prezintă siguranţa necesară,
depozitele fiind vulnerabile furturilor ori sustragerilor de orice fel.
În legătură cu activitatea practicată tot mai intens, în ultimul timp, de organizaţiile
criminale ruse, comerţul ilegal cu arme, muniţie şi explozivi, se estimează că în prezent, în
mâinile criminalilor s-ar afla, în mod ilegal, circa 180.000 arme. Principalele surse de procurare a
acestora sunt următoarele:
• depozitele militare ale fostei armate ale URSS, situate în spaţiul CSI şi în republicile
baltice sau în statele în care au staţionat trupe sovietice;
• unităţile care au aparţinut vastului complex militar industrial sovietic, transformate
actualmente în firme particulare sau societăţi mixte, ai căror coproprietari sunt directori de
întreprinderi militare şi de bănci comerciale, lideri ai organizaţiilor criminale locale, ce
acţionează sub platoşa de cetăţeni „onorabili”;
• furturile masive din depozitele militare, cu complicitatea personalului acestora;
• traficul cu echipamente militare, prin canale şi reţele construite de mafia rusă, cu
complicitatea unor cadre de conducere ale armatei, care a condus la distribuirea de astfel de
materiale în toate statele fostei URSS, în special în zonele de conflict, precum şi în străinătate,
unde beneficiarii sunt atât state ce sprijină terorismul internaţional, cât şi organizaţii extremiste,
grupări paramilitare şi de guerilă, structuri ale crimei organizate.

III.5. Criminalitatea economico-financiară. Factorii economici


Criminalitatea economico-financiară este, în general, mai puţin urmărită decât cea
tradiţională, fiind mult mai complexă, mai greu de identificat şi de probat, deşi efectele sale sunt
deosebit de grave din punct de vedere al prejudiciilor cauzate şi al numărului persoanelor juridice
şi fizice afectate.
Criminalitatea economico-financiară furnizează o mare parte din „numărul ocult” al
infracţiunilor semnalate sau insuficient semnalate. Infracţiunile din această sferă, cauzează
instituţiilor economice şi sociale, precum şi publicului, un prejudiciu mult mai mare decât cel
indicat de numărul cazurilor finalizate pozitiv şi care, de regulă, declanşează reacţii în lanţ.
Studiul victimologic comparat al criminalităţii în afaceri şi al celei tradiţionale relevă o

14
preponderenţă a celei dintâi, ale căror victime potenţiale sunt: statul (fraudele fiscale), societăţile
comerciale (lipsuri în gestiune, delapidări, conturi inexacte sau incomplete), comercianţii
(atingeri aduse liberei concurenţe prin înţelegeri ilicite, publicitate mincinoasă), funcţionarii
(infracţiuni la legislaţia muncii), consumatorii, micii depunători etc
Factorii economici pot fi:
 starea de prosperitate, propice realizării de profituri mari în anumite ramuri ale vieţii
economice, conduce la formarea societăţilor fictive, a societăţilor imobiliare frauduloase. În
această conjunctură, speculanţii înfiinţează societăţi în nume colectiv sau fictive (în comandită
simplă sau pe acţiuni) şi invită piaţa capitalurilor să participe la acestea, susţinând că sunt
deţinătorii unor fonduri importante, pe care în realitate nu le posedă, sau cointeresând prin
profiturile deosebite pe care contează să le obţină;
 ituaţia financiară precară a anumitor sectoare ale vieţii economice poate sta la originea
delictelor în afaceri. Delictele de bancrută şi manopere frauduloase în materie de credit sunt
infracţiuni de afaceri tipice perioadelor de recesiune;
 tarifele vamale protecţioniste care conduc, de regulă, la intensificarea contrabandei;
 insuficienţa fondurilor unor întreprinderi care riscă falimentul, motiv pentru care recurg
la delicte economico-financiare pentru a subzista.
Sectorul bancar rus este considerat ca fiind cel mai penetrat de crima organizată,
estimându-se că aceasta controlează 35% din cele 2.300 bănci comerciale. Încercările unor
funcţionari bancari de a opune rezistenţă sau de a zădărnici acţiunile bandelor criminale ruseşti
se soldează adesea cu exterminarea lor fizică. Astfel, în 1993, un nr. de 120 bancheri au fost
asasinaţi,
iar în primele 6 luni ale anului 1994, alţi doi funcţionari au constituit ţinta loviturilor ucigaşe ale
mafiei ruse, pe motiv că nu au acceptat să „coopereze”. Ilustrativ este cazul bancherului şi
publicistului Andrei Ayzderzis, ucis cu gloanţe de pistol în uşa apartamentului său, pe 26 aprilie
1994, pentru motivul că a publicat o listă cu 226 de nume de persoane suspecte a fi lideri ai unor
grupări criminale.

III.6. Alte forme de manifestare


Cea mai extinsă activitate mafiotă din Rusia este perceperea taxei de protectie în sectorul
privat al economiei. Racketii fortează patronii sau antreprenorii să plătească o anumită sumă
pentru a se "asigura" împotriva atacurilor altor bande mafiote. Suma percepută este un procent
din încasări, aceste încasări ale societătilor, altele decât cele din domeniul public, ar trebui sa fie
confidențiale, dar prin mituirea unor funcționari, mafia află cifra de afaceri a societăților. Este
unul din motivele pentru care societățile țin o evidență contabilă dublă.
Prin perceperea aşa-ziselor „taxe de protecţie” impuse unităţilor comerciale, care cuprind
aproximativ 70-80% din societăţile privatizate din Federaţia Rusă, în conturile grupărilor
criminale ajung sume echivalente cu jumătate din produsul brut al acestora.
În ultimul timp, se înregistrează o intensificare a acţiunilor bandelor criminale ruse
împotriva companiilor şi reprezentanţelor economice străine din Federaţia Rusă, care sunt
obligate să plătească comisioane substanţiale în schimbul „protecţiei” acordate.
Dacă nu plătești riști ca localul sa îti ia foc de la o sticlă incendiară sau un membru al
familiei să îți fie schilodit sau omorât.
O altă activitate specifică mafiei ruse vizează locuințele aflate în sectorul particular,
constând în faptul că pensionarii bătrâni sau singuri sau persoanele sărace lipsite de apărare sunt
amenințate, tracasate, lovite, forțate să-și vândă apartamentele sau casele la prețuri derizorii, unor

15
mafioți, în special cazaci si armeni. În unele cazuri în care victimele au opus rezistență, acestea
au fost ucise.
Mafia controlează prostituția și traficul de carne vie din Rusia. Organizațiile mafiote vând
prostituate prin adevărate filiale care se întind pe aproape toată Europa, Turcia, Cipru, Grecia,
Italia, Franța, Germania și mai nou în Ucraina și România, sunt piețe de desfacere pentru
proxenetii ruși și ceceni.
Proxenetii ruși se remarcă prin cruzime și bestialitatea de care dau dovadă: o prostituată
de 16 ani a fost torturată și apoi înecată într-o galeată cu apă pentru că a nesocotit ordinele unui
proxenet. Se remarcă creșterea alarmantă a prostituatelor de lux, prostituția de lux aflându-se
printre primele locuri în topul meseriilor preferate de adolescentele din fostele state sovietice.
Mafia rusă se ocupă și cu asasinatele la comandă. O parte dintre foștii combatanți din
Afganistan au devenit gărzi de corp, dar mai mulți au început să lucreze pentru mafie și să facă
ceea ce știu ei mai bine, să ucidă. Au devenit victime ale acestor ucigași plătiți mai mulți oameni
de afaceri, bancheri sau capi ai crimei organizate.
Pentru a scăpa de această amenințare, mai mulți bancheri și directori au emigrat în
occident și își conduc afacerile de acolo. În St. Petersburg de exemplu, costul unui "contract"
este de cel puțin 50000 de ruble.

IV. Personalități controversate care se presupune că au avut legături cu crima organizată


IV.1. Stalin: accesul la putere8
Stalin nu era numele său real ci doar ultimul din seria numelor de împrumut pe care Iosif
Vissarionovici Djugașvili le-a adoptat pentru a evita identificarea lui ca revoluționar în Rusia
imperială dinainte de 1917. Stalin înseamnă ,,om de oțelˮ în limba rusă.
Activitățile sale antiguvernamenale l-au condus spre Partidul Social Democrat al
Muncitorilor fiind condus de Lenin. Acesta l-a numit pe Stalin ,, minunatul georgianˮ.
Oricât de mult ar fi dorit Lenin să-l împiedice pe Stalin să-i urmeze la conducere era ușor
de anticipat că bazele puterii acestuia fuseseră trasate încă înainte de moartea lui Lenin. Lenin și
partidul, în mod neintenționat, îi oferiseră lui Stalin mijloacele de a prelua controlul.
Funcțiile lui Stalin, atât în posturi guvernamentale cât și în partid, și-au dovedit mare
importanță, respectiv:
 comisar al poporului pentru naționalități în 1917;
 ofițer de legătură între Poliburo și Orgburo în 1919;
 director al Inspectoratului comunist în 1922.
Funcțiile pe care acestea le-a avut au făcut din acesta o verigă indispensabilă în lanțul
constituit de partidul comunist și conducerea guvernamentală sovietică, conferindu-i puterea de a
tutela, dreptul de a numi funcționari oficiali în partid și guvern inclusiv pentru a-și plasa proprii
susținători în poziții cheie.
Politica economică a lui Stalin avea ca scop esențial modernizarea Uniunii Sovietice și
două metode de bază, colectivizarea și industrializarea. La introducerea ei, colectivizarea a fost
declarată ˮvoluntarăˮ. Stalin pretindea că aceasta era alegerea liberă a țăranilor, dar în practică a
fost impusă cu forța asupra unei țărănimi îndărătnice, el nefăcând decât să adopte ideile extremei
stângi.
Stalin și-a justificat măsurile împotriva țărănimii în termenii principiilor de partid dar
colectivizarea adusese tărănimea într-o stare de disperare atât de profundă încât pentru o

8
Michael Lynch - Stalin și Hrusciov, Editura All, București, p. 21.

16
perioada cumplită a distrus stabilitatea, și asa precară, a agriculturii rusești, astfel aceștia
ajungând să mănânce cereale de sămânță și să își măcelarească vitele.
Văzând în ce stare se află populația, a încercat industrializarea Uniunii Sovietice precum
Europa occidentală și America de Nord. A venit cu 5 planuri cincinale, dar nefuncționale, dând
cu ușurință vina pentru eșecul lui pe oficialii mai mărunți.
Stalin a obținut puterea în Uniunea Sovietică în 1929, odată cu victoria lui asupra
bolșevicilor de stânga și de dreapta. În continuare el a trecut la consolidarea acestei puteri până la
absolutism, printr-o serie de epurări care au continuat până la moartea sa în 1953. În teorie,
epurările erau un mijloc de a conserva și purifica partidul comunist și statul sovietic, dar în
practică funcționau prin retrogradarea și înlocuirea membrilor de partid și oficialilor ale căror
idei și comportări erau considerate de Stalin o amenințare la adresa propriei lui autorități.
Controlul deținut de el asupra mașinăriei de partid și guvern și nu atât alte posturi
deținute în fruntea statului, i-a oferit lui Stalin posibilitatea să folosească epurările efectiv ca
instrument devastator al exercitării autorității publice.
Stalin a recurs la aceste epurări pentru a-și consolida puterea absolută, dar din cauza
excesului de zel s-a ajuns la următoarele statistici:
 în 1934 au fost arestate și executate un milion de persoane iar până în 1937, 17-18
milioane de oameni au fost transportați în lagăre de muncă si 10 milioane au murit acolo;
 până în 1939, alte 10 milioane au fost împușcaet sau au murit în lagăre;
 în 1940 au fost deportate 2 milioane de oameni, majoritatea murind;
 între 1944 și 1946, 10 milioane au fost transportate în lagăre la muncă forțată;
 între 1947 și 1953 au murit un milion de persoane în diversele epurări și represiuni din
timpul ultimilor șase ani ai vieții lui Stalin.

IV.2. Nikita Hrusciov


Nikita Hrusciov s-a născut în 1894 în familia unui țăran sărac. Lui îi plăcea mai mult să
muncească astfel încât a abandonat școala de mic pentru aceasta și cu pași repezi s-a îndreptat
către Armata Roșie, unde a și devenit comisar, ulterior mutându-se la Moscova devenind secretar
de partid. El a avansat foarte repede în timpul epurărilor staliniste. Prețul supraviețuirii politice
era credința neclintită față de Stalin, domeniu în care Hrusciov s-a comportat exemplar.9
În 1956, Hrusciov s-a simțit suficent de stăpân pe situație pentru a lansa un atac ucigător
la adresa faptelor și caracterului lui Stalin. Distrugerea legendei lui Stalin a fost ca un cuțit în
inima activiștilor de partid. Procesul de distrugere a reputației lui Stalin a fost declanșat într-o
maniera dramatică de ˮraportul secretˮ citit de Hrusciov în Congres. Hrusciov nu s-a limitat doar
la denunțul epurărilor făcute de Stalin ci l-a atacat pe acesta și pentru greșelile făcute de în
politica externă, în special în legătură cu blocul țărilor estice.
Destalinizarea a avut trei scopuri principale: să justifice introducerea unor măsuri
economice progresiste în interiorul URSS, să ajute la instituirea coexistenței cu Occidentul și să-i
absolve pe Hrusciov și pe alți lideri sovietici ai momentului de complicitate la erorile lui Stalin.
Nu mult după moartea lui Stalin, liderii sovietici au început să recunoască faptul că nu
colectivizarea agriculturii rezolva problema producției alimentare și a rezervelor de hrană.
Strategia lui principală consta în susținerea procesului de luare a deciziilor la nivel local.
Problema principală a relațiilor dintre China Roșie și Uniunea Sovietică a constat în
competiția pentru poziția de lider a lumii comuniste. Afirmațiile sovietice privitoare la

9
Michael Lynch- Stalin și Hrusciov, Editura All, București, p. 121.

17
inferioritatea modelului chinez au trezit mânia maoiștilor care, în replică, au acuzat URSS de
trădarea cauzei revoluției internaționale.
Anul 1963 a marcat un punct limită în relațiile dintre cele doua puteri comuniste; China a
refuzat să se alăture SUA și URSS în semnarea tratatului de interzicere a experiențelor nucleare.
Hrusciov, succesorul lui Stalin la conducerea partidului și guvernului între anii
19561964, nu s-a aflat nicicând într-o poziție comparabilă. Deși a devenit și el atât secretar de
stat cât și șef al guvernului, puterea lui personală nu a atins proporțiile aceleia deținută de Stalin.
Drept rezultat, atunci când s-a văzut că a mers prea departe cu ajustarea politicilor lui Stalin,
colegii lui Hrusciov din conducerea de partid au fost suficient de puternici pentru a-l înlocui din
funcție.
Concluzii:
 figura lui Stalin a căpătat proporții eroice în ochii poporului sovietic, acesta
autoprezentându-se drept moștenitor al marelui Lenin, creatorul unei economii moderne,
nimicitor al dușmanilor interni ai patriei.
 la 3 ani după moartea lui Stalin, reputația acestuia de zeu a început să fie distrusă de
succesorul său, Nikita Hrusciov, printr-un program de ,,destalinizareˮ căruia acesta i-a atribuit o
întreagă listă de crime, în principal, că s-a abătut de la calea adevăratului marxism-leninism
creându-și propriul cult al personalității.

IV.3. Mihail Gorbaciov


Cu siguranță, istoria ultimilor ani ar fi arătat cu totul altfel fără Gorbaciov. Desigur, chiar
și fără Gorbaciov, evoluția nu ar fi putut fi oprită, pentru că profunda criză a sistemului nu mai
putea fi tăinuită multă vreme, dar cu siguranță, schimbările ar fi mers într-un ritm mai lent. În
Uniunea Sovietică nimeni nu se mai îndoiește că el este motorul transformărilor, omul ale cărui
cuvântări au făcu familiar în toate limbile lumii sensul cuvintelor perestroika și glasnost.
El a avansat foarte repede, ajungând de la secretar de partid la secretar general, ulterior
chiar președinte, pentru aceasta fiind nevoit să se mute direct în Moscova. Începând cu 1987,
exprima mai limpede ideea că societatea sovietică nu poate fi scoasă din stagnare fără
restructurări, folosind noțiunea de reformă pe care în anii anteriori o evitase. Pentru perestroika,
foarte hotârăți erau oamenii muncii, clasa muncitoare și din această cauza el și-a creat adversari
politici de reformă.
Datorită lui Gorbaciov, s-a distrus o întreagă clasă de rachete atomice cu prilejul întâlnirii
acestuia cu Ronald Reagan la Casa Albă. Gorbaciov este figura care domină politica sovietică nu
datorită funcțiilor sale, ci datorită personalității sale.10
Procesul controlat al schimbărilor sociale pe care l-a inițiat amenința prăbușirea și
dezmembrarea Uniunii Sovietice, intrând într-o criză profundă. Speranțele de îmbunătățire a
situației economice și a aprovizionării, care s-au pus la început în politica de perestroika, nu s-au
putut îndeplini.
Totuși, omul care gândea atât de departe era totodată un activist al aparatului, crescut ân
credința că schimbările nu pot fi inițiate decât din interiorul partidului. De aceea, în primul an
după alegerea sa ca secretar general, a ezitat să-și introducă aceste idei într-un program politic.
Aparatul de partid nici nu le-ar fi înțeles sau acceptat.
Gorbaciov nu este un stăpânitor atotputernic și nici nu a dorit să fie așa ceva. Era însă
prea dinamic pentru a prezida doar decăderea Uniunii Sovietice. În conformitate cu natura sa și
cu experiențele sale, a încercat să-și impună politica pas cu pas pe calea compromisurilor cu
10
Gerd Ruge - Mihail Gorbaciov, Editura Doina, București,1993, p. 242.

18
diferiți aliați. Așa a reușit la cinci ani după ocuparea funcției de secretar general să covingă
P.C.U.S. să renunțe la rolul conducător în toate domeniile de activitate și să accepte un transfer
de putere în favoarea unor reprezentanți aleși ai poporului.
Mihail Gorbaciov la vremea respectivă afirma: ,, Eu nu consider sistemul pluripartitist ca
o tragedie, nu trebuie însă nici să-l forțăm în mod artificial. Cel mai important lucru îl constituie
democrația și glasnost. Noi vom merge mai departe pe calea discuțiilor. Am ales singur această
cale și destinul meu este legat de această hotărâre.ˮ

IV.4. Analiza grupării Vory. V. Zakone. Istoric


Puterea lor a ajuns la apogeu în vremurile tulburi ale Revoluției Bolșevice din 1917 când,
pe fondul anarhiei generale care devasta țara, bande înarmate de hoți terorizau populația. Puterea
și influența lor creștea continuu până când au ajuns un factor hotărâtor în noua societate clădită
prin crima de comuniști.
Fenomenul a rămas cunoscut în istoria criminologiei ruse sub numele de Vorovskoy Mir
( Lumea Hoţilor). În fața tăvălugului bolșevic, lumea paralelă a tâlharilor nu s-a intimidat deloc.
Ba din contră, mulți membri ai Frăției Hoților s-au înscris cu frenezie în rândurile noului Partid
Comunist și activând mai apoi drept vajnici tovarăşi comisari în rândurile noii orânduiri
sovietice.
După ce ordinea de stat și cea socială au fost stabilite în Uniunea Sovietică, după anul
1921, NKVD-ul a distrus aproape în totalitate structurile si filialele Vory V Zakone. În ciuda
tuturor eforturilor, Monstrul Roșu nu a reușit, însă, să zdrobească Hidra Infracțională. Vory V
Zakone a prosperat în Gulagurile staliniste, revenind la viața mai puternică decât fusese anterior
acestui moment.
Frăția hoților continuase să existe sub forma unei societăți secrete al cărei scop principal
devenise la un moment dat acela de întrajutorare mutuală în rândul prizonierilor și pușcăriașilor
din lagăre și închisori. Membrii săi adoptaseră un sistem de reguli interne în care se detașa ideea
de supunere completă în fața legilor nescrise ale vieții de borfaș, incluzând aici adoptarea
infracționalității ca mod de viață și respingerea muncii cinstite sau amestecul în activități cu iz
politic.
Orice membru al Vor-ului căzut la închisoare refuza din start orice activitate sau muncă
în folosul comunității după cum poruncea una dintre legile Frăției. După căderea Uniunii
Sovietice, Vory-ii și-au asumat postul de lideri în cadrul tuturor grupărilor de crimă organizată
care creșteau ca ciupercile după ploaie în Rusia lui Eltin.
Tulpina mamă a vechii Vory V Zakone, alimentată de apele capitalismului sălbatic în
care se afunda Rusia, avea să ajungă la apogeu. Puterea delegaților săi era atât de mare încât
aceștia mediau conflictele și reglările de conturi între diversele mafii rusești locale. Codul lor era
de temut si respectat de oricine, fie el membru în Frăție, politician sau simplu cetățean. Orice
încălcare a codului ducea la pedepse crude care se concretizau întotdeauna în mutilări sau în
cazurile mai serioase, torturi care se sfârșeau cu viața nefericitei victime.
După căderea Cortinei de Fier, Mafia Rusă s-a emancipat cu o viteză fulgerătoare. În
scurt timp, liderii săi au stabilit contacte de colaborare cu triadele chinezești, mafia siciliană și
cartelurile sud-americane exportatoare de droguri. Sub președintele Boris Eltin, mulți lideri
mafioți și-au indreptat atenția spre lumea politicii, convinși fiind de avantajele unui post de
parlamentar sau consilier prezidențial. Se detașează în această direcție figura lui Vladimir
Podaev care a fost numit de Eltin în funcția de…membru al Comisiei pentru Drepturile Omului,
cu toate că Podaev avea trei condamnări anterioare, una pentru crimă, alta pentru jaf și ultima

19
pentru viol în grup. După anii '90, Vor-ul a început să recruteze în
rândurile sale o serie de tineri educați, proaspeți absolvenți ai prestigioaselor universități și
instituții de cercetare ruse. Noii membri din "Divizia Creierelor" au fost trimiși în lupta cu
misiunea clară de a crea legături cu marii afaceriști și lumea politică.
Pe de altă parte, disperați de sărăcia abrutizantă și lipsa oricărui orizont viabil care au
urmat destrămării U.R.S.S.-ului, mulți funcționari din guvernările anterioare s-au orientat spre
rândurile crimei organizate. Lângă ei s-au "înrolat" drept ucigași plătiți sau bodyguarzi ai noilor
șefi de filiale mafiote, un număr mare de veterani de război din perioada conflictelor armate din
Afganistan, Transnistria.
Creșterea nivelului corupției nu a făcut decât să alimenteze puterea noilor mafioți. Înainte
de căderea Cortinei de Fier, mulți etnici evrei cu cetățenie rusă au fost lăsati să imigreze în noul
stat Israel. Atenți la această portiță de scăpare din Paradisul Sovietelor, mulți membri ai Frățiilor
Vor șiau falsificat documentele pretinzând că sunt evrei oprimați de comunism.
O parte a capetelor și tentaculelor11
Astăzi, în subordinea grupării mamă a Vor-ului se află o serie de bande criminale care îsi
împart influența atât în Rusia cât și în lumea întreagă. În fruntea lor tronează niște personaje atât
de sinistre care l-ar face pe celebrul Don Corleone să pară un Ghandi comparativ cu acești lideri
ai lumii interlope.
Să-i cunoaștem îndeaproape:
 Solntseva Bratva - A fost și a rămas în linii mari, cel mai puternic nucleu al crimei
organizate din lumea întreagă
 Dolgoprudnenskaia - Este o organizație mafiotă pur rusească, care își etalează cu
mândrie titlul de una dintre cele mai mari grupări mafiote care activează în Moscova, numele său
derivând de la Dolgoprudnii, unul dintre cartierele rău famate din suburbiile capitalei rusești.
Organizația a fost fondată în anul 1988 si este incă foarte influentă…
 Izmailovskaia Bratva- Derivă, la rândul său, din districtul Izmailovo si este una din cele
mai temute mafii din Moscova. Gruparea are filiale puternice și în Tel Aviv, Paris, Toronto, New
York și Miami. A fost fondată în anul 1980 sub conducerea lui Oleg Ivanov. Numără în rândurile
sale circa 300-500 membri activi, fiind divizată în două "companii" -Izmailovskaia si
Golianovskaia. Ambele secțiuni folosesc grade și ierarhii militare în rândul membrilor precum și
un regulament intern care trebuie respectat cu sfințenie. Gruparea se ocupă în principal cu
asasinate la comandă, extorcări și infiltrări în lumea afacerilor.
 Tambov Bratva - este o organizație similară care activează însă exclusiv în orașul Sankt
Petersburg.
 Obshina ( comunitate in lb. rusa) este de fapt o grupare alcătuită în exclusivitate din
ceceni. Obshina este probabil cea mai temută ramură a Mafiei Ruse, deoarece nu este doar o
formidabilă organizație criminală ci și o grupare paramilitară fără rival. Conform unor experți,
grupările criminale cecene au format cea mai de temut mafie in rândul minorităților din fosta
U.R.S.S. Unii membri ai săi au legături strânse cu militanții și rebelii ceceni.
Orekhovskaia Bratva - A fost, la rândul ei, o grupare din cartierul Orekhovo care a
deținut supremația în Moscova în perioada cuprinsă între anii 1980-1990.
 Familia Apushkin - Această grupare mafiotă rusă a fost printre primele care și-au creat
filiale în afara Rusiei Sovietice. Din anii '80 până în prezent, stâpănește lumea interlopă din

11
http://www.descopera.ro/descopera-secretele-mafiei/4916335-mafia-rusa-uniunea-sovietica-a-nelegiutilor

20
Scandinavia și Franța. Este atât de puternică în Europa Occidentală, încât controlează însăși piața
europeană
Mafia rusă are în fruntea sa niște personaje a căror viață reală face să pălească orice
scenariu al vreunui film hollywoodian despre mafioți. O scurtă trecere în revistă a acestor
"porumbei ai păcii" este mai mult decât edificatoare: Evsei Agron - Considerat drept primul șef
al mafiei ruse din New York, Agron a fost un etnic evreu, membru al Vor-ului încă din copilărie,
care folosindu-se de faptul că era evreu, a reușit să emigreze în S.U.A. încă din anul 1975 în plin
Război Rece. Ajuns aici, Agron s-a impus repede în rândul comunității de evrei ruși din Brighton
Beach, New York. S-a făcut remarcat prin cruzimea neobișnuită și tendința de a folosi violența
cu orice ocazie. Printre aliații săi se numără familia Gambino, foarte puternică și influentă la
acea vreme. Evsei Agron a sfârșit ucis în anul 1985, titlul și puterea sa fiind preluate de adjunctul
său Marat Balagula și de fostul său șofer și bodyguard, evreul Boris Nayfeld.
Marat Balagula - Născut în Ucraina, Balagula a fost multă vreme suspectat că a ordonat
asasinarea șefului său, Evsei Agron. Printre afacerile sale se numără taxa de racket pusă unei
coducte de benzină, taxa care i-a adus în scurt timp suma de 1 miliard $. Din acest motiv,
Balagula era protejatul familiei de mafioți italieni Luchesse interesată, de asemenea, de banii
proveniți din taxele de racket. Balagula a fost eliberat din închisorile americane în anul 2004, iar
de atunci nu se mai știe nimic de el.
Victor Bout - Avem de-a face aici cu o figură extrem de interesantă, fost maior în cadrul
GRU, traficant internațional de armament, evadat din mai multe închisori, fost translator al
Armatei Roșii. În prezent este încarcerat în Rusia și așteaptă extrădarea în Statele Unite.
Hollywoodul a făcut un film despre viața sa, în rolul principal fiind distribuit actorul Nicholas
Cage. Conform experților și biografilor, filmul este o copie palidă a vieții și activității lui Bout.
Monya Elson - Născut în Chișinău, Republica Moldova, Monya a fost printre cei mai temuți
ucigași profesioniști din rândurile Mafiei Ruse. În afara orelor când asasina la comandă, Monya
era înnebunit de bijuteriile scumpe.
Monya jefuia magazinele de bijuterii din New York, împușcându-i fără milă pe bijutierii
care nu se conformau destul de repede ordinelor sale. Om cu mulți dușmani în facțiunile rivale,
Monya Elson a scăpat numeroaselor tentative de asasinat. Încă din anul 2005 se află într-o
închisoare americană. Monya a fost și a rămas mâna dreaptă a mafiotului Vladimir Zilber.
Ludwig "Tarzan" Fainberg -Ludwig (pe numele său Leonid) s-a născut în orașul Odessa din
Ucraina.
La vârsta de 3 ani se mută cu familia în orașul Cernăuți, unde rămâne până în anul 1972,
moment în care emigreazî în Israel cu familia. Se înrolează în forțele armate israeliene unde nu
reușește să-și facă totuși o carieră militară. Dezamăgit, intră în contact cu vechii săi prieteni ruși
care-i încredințează misiunea de a intermedia transporturile de droguri dintre Cartelul Medellin și
Mafia Rusă. A fost arestat în mai multe rânduri, fiind extrădat în Israel. În prezent trăiește liber
în Canada alături de soția și fiica sa.
Viaceslav "Yaponcik" Ivankov - "Japonezul" căci așa se traduce Yaponcik din lb. rusă,
este cel mai puternic membru Vor V Zakone care a activat în Statele Unite. Porecla și-o
datorează atât staturii sale mici cât și interesului avid în ceea ce privește Artele Marțiale. Născut
în Gruzia din părinți ruși, a crescut pe străzile Moscovei formând o bandă care se folosea de acte
false de milițieni pentru a intra în casele oamenilor și a-i jefui. După ce ispășește 14 ani de
închisoare, este eliberat în anul 1991. Imediat se îndreaptă spre Statele Unite unde organizează o
celula Vor V Zakone. Este arestat de F.B.I care îl acuză de extorcarea a milioane de dolari din
partea oamenilor de afaceri onești de naționalitate rusă. În închisoare acuzî cu tupeu autoritățile

21
americane că au inventat deliberat mitul mafiei ruse cu unicul scop de a-și justifica salariile și
activitatea. Gura sa mare i-a adus doar necazuri, declarând în continuare că el nu este capul
Mafiei Ruse, ci F.S.B.-ul (Serviciile Secrete Ruse)… În anul 2004 este deportat în Rusia.
Japonezul nu se lasă, împușcând doi naționaliști turci în decursul unei discuții furtunoase
dintr-un luxos restaurant moscovit. Curios, juriul nu îl găsește vinovat, singurul martor, un
polițist, declarând că nu îl văzuse în viața sa pe Yaponcik. Larisa Klinskaia, expertă în studiul
grupărilor infracționale ruse, amintește în cărțile sale că Yaponcik este autoritatea finală în
sistemul penitenciarelor, oricine cade după gratii trăiește sau moare doar din voia sa. Pe data de
28 iulie 2009, Japonezul scapă cu viață în urma unei încercări nereușite de asasinat… Semion
Moghilevici - Acesta este omul considerat de F.B.I. ca fiind adevăratul șef suprem al Mafiei
Ruse. Moghilevici s-a născut într-o familie din Kiev, extrem de inteligent, la vârsta de 22 ani
termină Universitatea din Lvov cu nota maximă din științele economice. Spre disperarea familiei
sale, care-i prevedea un viitor departe de crima organizată, Semion abandonează o posibilă
carieră universitară și intră în rândurile bandei Liubertskaia din Moscova. Profitând de zecile de
mii de cetățeni ruși și etnici evrei care emigrau în anii '80 în Israel, Moghilevici ajunge la rândul
său în Tel Aviv. În prima sa mare escrocherie, fură banii tuturor emigranților evrei proaspăt
sosiți în Israel. Le promite acestora că le va vinde obiectele de artă valoroase, cu banii obținuți
urmând să le cumpere, case, mobile sau bunuri casnice. Evident, emigranții păgubiți nu văd
niciun ban, Moghilev fugind cu banii în Europa. Suma strânsă a fost folosită la investiții în piața
neagră și alte activități infracționale. În anul 1990, Moghilev era deja milionar. Se mută în Israel
odata cu locotenenții săi. În 1998 spală bani în câteva bănci americane reușind să scoată un profit
uluitor de 10 miliarde $. A fost arestat în Moscova în ianuarie 2008 pentru evaziune fiscală, cu
toate acestea a fost eliberat pe cauțiune pe data de 24 iulie 2009.

Tatuaje
Pentru un neiniţiat, tatuajele mafioților ruși par o înlănțuire fără noimă unde tronează dea
valma biserici, diavoli, capete de lupi, fetițe, cruci, portrete, stele, pânze de păianjen, galoane
militare și multe alte astfel de simboluri. Cel mai pregnant simbol este cel al unei biserici sau
mănăstiri tatuate pe piept, umeri sau spate. Doar ocnașii îmbătrâniți în rele au dreptul să se
tatueze astfel.
Mafiotul care are tatuat un pirat a fost mai mult ca sigur un "soldat" care a comis un jaf
armat sau a încălcat articolul 167 din Codul Penal Rus. La fel cum cel care are pânză de păianjen
pe umăr nu este altceva decât un disprețuit dependent de droguri.
Cei care au stele sau galoane militare pe umeri se bucură de un respect nelimitat. Cei care
au stele tatuate pe genunchi așteaptă să fie promovați căpitani. Un "căpitan" nu poate fi umilit
sau pus să stea în genunchi de nimeni. Inconștientul care o face nu trăieşte mai mult de 3 zile,
conform codului nescris al ocnașilor ruși.
Aceia care poartă tatuaje false sau neconforme rangului lor sfârşesc în urma unei morți
lente și agonizante. Nimeni nu se joacă sau bravează cu simbolurile Vor-ului… Tatuajele pe
creștetul capului sunt aplicate cu forța și au scop dublu: de a-l umili pe posesor și de a-i avertiza
pe ceilalți deținuți în privința sa.
Etnia sau naționalitatea noului membru nu au nicio importanță, mulți membrii ai Vor-ului
fiind ucraineni, ceceni, armeni, georgieni, azeri sau baltici.
Alexandr Gurov, un expert criminalist rus specializat pe studiul frăției Vor afirma: "Spre
deosebire de Cosa Nostra, Vor-ul are reguli mai puține dar mult mai severe. Niciun membru al
Frăției nu trebuie să aibă legături cu lumea oficială. Aceasta înseamnă că nu are voie să

22
servească în armată sau poliție, nu are voie să se căsătorească și trebuie să aibă ani buni de
pușcărie în pedigree înainte a de fi primit în rândurile Vor-ului".
Conform codului Vor, un frate trebuie să:
 Uite toate legăturile și contactele cu rudele sale: mama, tata, frați, surori etc…
 Nu i se permite să aibă propria familie. Fără soție, fără copii. Cu toate acestea, are voie
să aibă câte amante dorește.
 Traficul de arme și droguri sunt și ele considerate o formă de comerț, prin urmare sunt
incompatibile cu statutul de Vor.
 Trebuie să-și ajute frații prin orice mijloace: suport material sau moral.
 Trebuie să țină secrete informațiile despre complici sau ascunzători, case conspirative
sau apartamente sigure, locuri de întâlnire sau depozite de arme și bani.
 În cazul unui conflict cu un alt Vor, nu trebuie să-și facă dreptate singur ci să convoace
un consiliu al Frăției.
 Ofensa unui Vor se spală cu sânge.
 Nu trebuie să dea semne de slăbiciune dacă trebuie să pedepsească un alt Vor la
ordinele consiliului.
 Nu trebuie să joace jocuri de noroc daca nu are bani să acopere pierderile.
 Nu trebuie să aibă nici o legătură sau conexiune cu autoritățile.
 Trebuie să-i invețe pe începători tainele "meseriei".
 Nu trebuie să bea alcool până își întunecă rațiunea și judecata.
 Trebuie să fie informat în privința rangului celorlalti Frați.
 Nu trebuie să primeasca în mâini arme din partea autorităților; nu trebuie să servească
în armată, poliție sau trupele speciale.
 În cazul unui conflict cu un alt Vor, nu trebuie să-și facă dreptate singur ci să convoace
un consiliu al Frației.
 La astfel de consilii prezența este obligatorie.
 Niciodată, sub niciun fel de circumstanță nu trebuie să muncească cinstit. Mai bine să
moară de foame decât să muncească. Abuzurile sexuale asupra copiilor sunt aspru pedepsite de
Frați, mult mai aspru decât legea statului.
 Trebuie să fie informat în privința rangului celorlalti Frați.

23
Tatuaj specific Mafiei rusesti

24
Bibliografie:

25
1. Mihail E. Ionescu - După hegemonie. Patru scenarii de securitate pentru Europa de Est în
anii 1990, Bucureşti, Editura Scripta, 1993.
2. Ion Pitulescu - Al 3-lea Război Mondial, Crima Organizată, Editura Naţional, 1996.
3. Florin Sandu - Contrabanda, componentă a crimei organizate, Bucureşti, Editura
Naţional, 1997.
4. Ştefan Popa - Economia subterană şi Spălarea Banilor, Bucureşti, Editura Expert, 2000.
5. Mocuţa Gheorghe - Criminalitatea organizată şi Spălarea Banilor, Bucureşti, Editura
Noul Orfeu, 2004.
6. Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu - Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Târgovişte, 2006.
7. Aurelia Felea - Europa est centrală în secolele IX-XII, Cluj-Napoca, Editura Lines, 2007.
8. Petru Albu - Crima organizată în perioada de tranziţie- O ameninţare la adresa securităţii
internaţionale, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2007.
9. Stelian Tănase - Istoria căderii regimurilor comuniste: miracolul revoluţiei, Bucureşti,
Editura Humanitas, 2009.
10. Gerd Ruge - Mihail Gorbaciov, Bucureşti, Editura Doina, 1993.
11. Lynch- Stalin şi Hrusciov, Bucureşti, Editura All, 1995.
12. Ministero dell Interne- Direzione, Investigativa Antimafia, 1999.
13. Nicholas V. Riasanovsky- O istorie a Rusiei, Iaşi, Institutul European, 2001.
14. Piotr Wandycz - Preţul libertăţii, Bucureşti, Editura All, 1998.
15. Richard Pipes - Scurtă istorie a Revoluţiei Ruse, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998.

26