TEST 1

Subiectul I: Traficul de influență

1.1. Stabiliți conținutul termenului „influență”, utilizat în art.326 CP RM.

In art. 326 CP, termenul influenta este folosit in sensul de putere, capacitate de a modifica
comportamentul factorului de decizie in sensul dorit, respectiv de a-l determina sa faca o
favoare sau sa ia o decizie favorabila. Aceasta influenta trebuie sa fie de o anumita natura si sa
intruneasca anumite conditii. In cazul art 326, influenta nu trebuie sa aiba la baza o putere
legala, autoritara, cu care este investit cineva prin lege sau in baza legii, cum ar fi seful fata de
subordonat, oraganul de control fata de cel controlat. Drept urmare, termenul influenta
priveste acea influenta care trebuie sa apara din alte raporturi decat acelea in baza legii. De
exemplu din raporturile de rudenie, prietenie, comerciale, relatii infractionale, relatii politice.
Atunci cind influenta faptuitorului nu este reala, ci numai afirmata, aceasta trebuie sa
indeplineasca si conditiile definite de legiuitor prin expresia “sustine ca are influenta”. Astfel
aceasta trebuie sa fie posibila si credibila. Daca influenta nu este posibila, fapta nu va putea fi
calificata in baza alin. (1), art. 326.

1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că traficul de influență neremunerat poate
fi calificat în baza alin.(1) art.326 CP RM.
Traficul de influenta neremunerat, dezinteresant, gratuit nu intra sub incidenta alin. 1, art.
326. Nu poate fi aplicata raspunderea in baza art 326 in cazul prevalarii neremunerate de
influenta asupra unei persoane publice, pers cu f-tie de demnitate publica, pers publice
straine, f-tionari internationali, pt a-l face sa indeplineasca sau nu ori sa intirzie ori sa
grabeasca indeplinirea unei actiuni in exercitarea f-tiei sale, indiferent daca asemenea
actiuni au fost sau nu savirsite. Nu se au in vedere cazurile cind remunerarea nu se reuseste
din cauze independente de vointa faptuitorului, in aceste cazuri sintem in prezenta tentativei.
Daca remunerarea nu este cuprinsa in genere de vointa faptuitorului vom aplica rsp in baza
altor norme.

1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate
în dispoziția art.326 CP RM prin Legea nr.245 din 02.12.2011. (7 puncte)
După intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011, a dispărut cauza interpretării
extensive defavorabile a legii penale: în dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM termenul
„extorcare” a cedat locul termenului „pretindere”. Totuşi, termenul „extorcare” a apărut în
alin.(4) art.326 CP RM. Astfel, există pericolul că deja nu partea acuzării (ca înainte de
intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011), dar partea apărării va încerca să
interpreteze abuziv noţiunea de extorcare, utilizată în alin.(4) art.326 CP RM, urmărind
scopul liberării cumpărătorului de influenţă de răspundere penală.
De asemenea, in sensul prezentului articol, cumpărarea de influenţă nu mai poate fi
considerată ca altădată(pana la modificarile din 2011) o contribuţie oarecare la infracţiunea
de trafic de influenţă. Sub aspect tehnico-legislativ, cumpărarea de influenţă este o
infracţiune-tip, nu o variantă – agravată, atenuată sau calificată – a traficului de influenţă.
Înainte de intrarea în vigoare a Leg/2011– la alin.(1) art.326 CP RM se stabilea
răspunderea pentru primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau
avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin
mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă persoană, săvârşite intenţionat de către o persoană
care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, în scopul de a-l
face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu,
indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. În sensul acestei norme, prin
„funcţionar” se avea în vedere fie un funcţionar public, fie un funcţionar privat. În art.326
CP RM, în varianta în vigoare, termenul „funcţionar” a fost substituit prin cuvintele
„persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, personae publice străine,
1
 funcţionar internaţional”. Aceste cuvinte nu presupun accepţiunea de funcţionar privat. Din
această perspectivă, sfera de incidenţă a art.326 CP RM a suferit o restrângere.
După intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011 operate în legea penală, din
dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM a dispărut sintagma „săvârşite intenţionat”. Ea a
devenit inutilă, deoarece, incontestabil, infracţiunea de trafic de influenţă poate fi săvârşită
doar cu intenţie.
Scopul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM este descris prin cuvintele: „pentru a-l
face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în
exercitarea funcţiei sale”. Până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011,
formularea similară a fost: „în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească
acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu”.

Subiectul II: Dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori

2.1. Relataţi despre conţinutul principiului dat şi sfera de aplicare al acestuia.

Principiul non bis in idem este un principiu clasic de drept, în temeiul său o persoană nu
poate fi condamnată de două ori pentru comiterea aceleiaşi fapte. Acest principu are
următorul conținut: 1) interdicția de a relua urmărirea penală după încetarea sau scoaterea de
sub urmărire penală decât în cazurile prevăzute de lege; 2) interdicția de a relua judecarea
cauzei după intrarea în vigoare a sentinței de condamnare, încetare sau achitare, cu excepția
cazurilor de revizuire sau de exercitare a recursului în anulare; 3) interdicția de a aplica
sacțiunea penală dacă persoana anterior a fost sancționată penal sau contravențional ( pentru
săvîrșirea unei fapte se aplică răspunderea penală sau contravențională, cu excepția
răspunderii civile sau disciplinare).
Aplicare – față de aceeași persoană și pentru aceeași faptă.

2.2. Analizaţi hotărîrea nr.26 din 23.11.2010 a Curţii Constituţionale cu privire la

constituţionalitatea art. 63 alin.(6) CPP.
    Pentru a conferi previzibilitate şi claritate normei restrictive, CPP, la alin.(2) art.63,
reglementează termenele în care persoana poate avea calitatea de  bănuit. Aceste termene
variază de la 72 ore în cazul reţinerii persoanei, 10 zile în cazul aplicării măsurii preventive
neprivative de libertate pînă la 3 luni sau, cu acordul Procurorului General sau al adjuncţilor
săi,  6 luni în cazul emiterii unei ordonanţe.
În sesizarea aprobată prin Hotărîrea nr.9 din 29 martie 2010, Curtea Supremă de Justiţie a
contestat constituţionalitatea prevederii „Încetarea de drept a calităţii de bănuit în legătură
cu expirarea termenelor indicate în alin. (2), în cazul acumulării ulterioare a probelor
suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru acelaşi fapt” din alin.(6)
art.63 CPP, invocînd în principal prevederile art.4 din Protocolul nr.7 la Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare –
Convenţia)3, care statuează principiul non bis in idem, şi art.21 din Constituţie, care
consacră principiul prezumţiei nevinovăţiei, precum şi dispoziţiile alin.(1) art.16, art.20 şi
art.25 alin.(1) din Constituţie.
 În şedinţa Curţii Constituţionale, reprezentantul Curţii Supreme de Justiţie a extins obiectul
sesizării, solicitînd controlul constituţionalităţii primei propoziţii din  alin.(6) art.63 CPP:
„Dacă, la expirarea termenelor indicate în alin.(2), nu s-a dispus scoaterea persoanei de
sub urmărire penală sau punerea ei sub învinuire, calitatea de bănuit încetează de drept”,
afirmînd că această prevedere nu corespunde principiilor clarităţii şi previzibilităţii normei
de drept, precum şi principiului accesului liber la justiţie. Astfel, a fost sesizat integral alin.
(6) art.63 CPP.
 Alineatul (6) al art.63 CPP, pe lîngă incertitudinile generate de prima propoziţie, în
următoarea propoziţie a prevăzut, prin neglijarea normelor tehnicii legislative, posibilitatea
punerii ulterioare a persoanei sub învinuire pentru aceeaşi faptă. Coliziunea dintre
2
 norme se datorează faptului că prevederea în cauză descrie o procedură, ce face
obiectul unui alt compartiment al legii, fiind reglementată de art.287 CPP. După cum
s-a menţionat anterior, pentru ca organul de urmărire penală să poată relua
urmărirea penală, legislatorul, la alin.(4) art.287 CPP, a stipulat că această acţiune se
admite „numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în
cadrul urmăririi precedente de natură să afecteze hotărîrea pronunţată”. Acestea sînt
unicele circumstanţe, în care intervine derogarea de la principiul de a nu fi urmărit,
judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă, consacrat de art.22 CPP,
care la alin.(2) prevede derogările admisibile. 
    Astfel, Curtea Constituţională relevă că prin sintagma „în cazul acumulării ulterioare a
probelor suficiente” din propoziţia a doua a alin.(6) art.63 CPP legiuitorul nu numai a
neglijat normele tehnicii legislative, dar, contrar prevederilor art.22 şi art.287 CPP, a permis
organelor de urmărire penală să pună persoana sub învinuire pentru aceeaşi faptă. Această
sintagmă, fiind mult mai generală după conţinut, intră în contradicţie cu prevederea „apar
fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente de
natură să afecteze hotărîrea pronunţată” din art.22 şi art.287 CPP. Neavînd ca suport o
procedură reglementată clar de CPP, ea permite reluarea urmăririi penale şi după încetarea
calităţii de bănuit a persoanei, în baza probelor dobîndite în procedura precedentă deja
finalizată. Astfel, dacă pentru organul de urmărire penală sintagma „în cazul acumulării
ulterioare a probelor suficiente” poate însemna continuarea urmăririi penale, pentru
persoana suspectată aceasta înseamnă urmărire penală repetată, ceea ce este contrar
principiului non bis in idem. 
    În baza celor expuse, Curtea Constituţională constată că sintagma  „în cazul acumulării
ulterioare a probelor suficiente” încalcă dreptul de a nu fi urmărit sau judecat de mai multe
ori pentru aceeaşi faptă, consacrat de art.21 din Constituţie, articol care obligă autorităţile
publice competente să asigure persoanei suspectate de săvîrşirea unei infracţiuni toate
garanţiile necesare apărării sale.
Curtea Constituţională a constatat necorespunderea alin.(6) art.63 CPP cu principiul
constituţional privind accesul liber la justiţie, raportat la victimă (partea vătămată).
    Incertitudinea generată de alin.(6) art.63 CPP şi lipsa unui act doveditor privind încetarea
de drept a calităţii de bănuit nu permite persoanei-victime de a fi informată cu privire la
încetarea urmăririi penale, de a contesta actul inexistent şi de a reclama, în caz de necesitate,
organul de urmărire penală. De asemenea, nu permite organului statal să constate că s-a
desfăşurat o anchetă eficientă, exigenţă înaintată faţă de orice procedură penală finalizată. 
    În baza celor expuse, Curtea Constituţională apreciază că alin.(6) art.63 CPP îngrădeşte
dreptul de acces liber la justiţie şi este neconform cu art.20 din Constituţie.

2.3. Proiectaţi o situaţie în care în urma unor fapte noi este necesar de reluat urmărirea
penală.
Potrivit alin.4 art. 287 CPP în cazurile în care ordonanţele de încetare a urmăririi penale,
clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal,
reluarea urmăririi penale poate avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori
un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente au afectat hotărîrea respective.
La data de 10 ianuarie 2014 in privinta Popov Eduard a fost pornita urmarirea penala in baza
art. 145 alin. 1. La data de 21 ianuarie 2014 in privinta Popov Eduard a fost incetata
urmarirea penala in baza art. 285 alin. 2 pct.2 pe motiv ca persoana nu a atins virsta pt care
poate fi trasa la raspundere penala. In motivarea ordonantei, procurorul a mentionat ca nu au
fost gasite documente din care se poate deduce virsta banuitului, iar in urma expertizei,
expertii au constatat ca banuitul are intre 13-14 ani- virsta care potrivit CP nu poate fi
aplicata raspundere penala.

3
 La data de 25 iulie in posesia procurorului au intrat date din arhiva Oficiului Starii civile
care a fost anterior incendiata, iar documentele au fost trimise la restabilire. Din aceste
documente reiese ca virsta banuitului era de 14 si 2 luni la momentul comiterii infractiunii.
Din acest motiv, este necesar reluarea urmarii penal ein baza art. 287 alin. 4 CPP.

TEST 2

Subiectul I: Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

1.1. Relatați despre implicațiile juridico-penale ale pierderii capacităţii profesionale de
muncă.
La determinarea dizabilitatii se tine cont de factori medicali, habituali, profesionali,
sociali(varsta, pronosticul clinical bolii, gradul de dereglare a f-tiei, eficacitatea
tratamentului etc.). Criterii de determinare: 1 capacitatea de a studia, de a se intrui,
2capacitatile intelectuale, comportamentul. 3 capacitatile de comunicare auzul, vazul. 4
capacitatea locomotorie. 5 cap de munca si cap vitala a organismului. Gradele dizabilitatii-
severa (cap de munca pastrata in %0-20). –accentuata 25-40%. – medie 45-60%.
Legea are in vedere pierderea cap generale de munca, si nu acelea profesionale, astfel nu se
pune egalitate intre gradul de vatamare cu gr de invaliditate. Potrivit Reg Sanatatii nr
199/2003, la invalizi cap ce munca generata de vatamari corporale se apreciaza ca si la pers
practic sanatoase.

1.2. Argumentaţi dacă intră sub incidenţa noţiunii „pierderea unui organ” (în sensul alin.
(1) art.151 CP RM), lezarea unui organ nefuncţional, când ulterior se impune (din
considerente medicale) extirparea acestuia.

Da, sub notiunea pierderea unui organ intra notiunea de lezarea unui organ nef-tional, cind
ulterior se impune din considerente medicale extirparea acestuia. Aceasta deoarece, nu ne
intereseaza daca victima este in deplina stare de sanatate ori este bolnava. Este suficient ca
sanatatea sa ii fi fost vatamata prin actiunea faptuitorului, astfel pers care prezinta o
infirmatate congenitala nu poate fi discriminata in planul ocrotirii sanatatii in raport cu
celelalte persoane. Indicam si prevederea de sus de la Regulament (se apreciaza cap de
munca in mod egal).

1.3. Estimați dacă este sau nu oportună modificarea legii penale și a legii contravenționale
într-o asemenea manieră, încât gravitatea bolii psihice cauzate victimei să fie
corespunzătoare cu gravitatea vătămărilor specificate la art.151 sau 152 CP RM ori la
art.78 din Codul contravenţional.

In prezent, potrivit art. 151 CP, cit si din prevederile Reg Ministerului Sanatatii nr. 99/2003,
rezulta ca orice boala psihica indiferent de caract, evolutie si durata intra sub incidenta art.
151, daca se afla in legatura cauzala cu actiunea sau inactiunea de cauzare a vatamarii grave
a integritatii corporale sau a sanatatii. Doctrinarii considera ca trebuie apreciata obiectiv
gravitatea bolii psihice; in f-tie de gravitatea bolii psihice, prejudiciul adus sanatatii trebuie
diferentiat in vatamare grava, medie sau usoara a integritatii corporale sau a sanatatii. Este
adevarat ca aceasta viziune se preteaza mai bine potentialitatilor moderne ale stiintei
psihiatrice. Insa viziunea reliefata vine in contradictie cu litera legii, de aceea orice boala
psihica chiar si cu un parcurs facil intra sub incidenta art. 151, si nu poate fi aplicata art. 152
sau art. 78 Cod Contraventional. Este oportuna modificarea LP intr-o asemenea maniera
incat gravitatea bolii psihice cauzate sa fei corespunzatoare cu gravitatea vatamarilor
specificate la art. 151,152 si 78 CC.

Subiectul II: Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane

4
2.1. Definiţi conceptul de tortură şi tratament inuman ori degradant.
Tortura- tratamentul inuman avind drept scop obtinerea informatiei sau unor marturisiri, sau
aplicarea unei pedepse.
1 cauzarea de dureri sau suferinte puternice de natura fizica sau psihica
2 caracterul intentionat al durerii sau suferintei
3 intr-un scop anume (de a obtine careva informatii, sa depuna declaratii)
tratament degradant- cauarea sentimentului de frica, ingrijorare si inferioritate in scopul
umilirii si injosirii persoanei sau determinarea pers de a actiona impotriva vointei sau
constiintei sale.
Tratament inuman- aplicarea unor suferinte fizice/psihice intense, sau cauzarea de leziuni
corporale. Aceste actiuni fiind indeplinite in mod deliberat si nejustificat.

2.2. Analizaţi constatările CtEDO în cauza Corsacov vs Moldova.

Reclamantul a pretins ca a avut loc violarea art. 3 al Conventiei, prin faptul ca a fost supus
unui brutalitati severe din partea politiei si ca autoritatile nu au efectuat o cercetare
adecvata a incidentului.
In dispozitiv Curtea a mentionat ca a existat o violare a art 3 al Conv in ceea ce priveste
tratamentul la care a fost supus reclamantul si in ceea ce priveste omisiunea de a efectua o
investigatie efectiva.
Curtea a mentionat ca elementul decisiv pt determinarea formei maltratarii este practica
numita falaka (lovirea tamplelor), la care a fost supus reclamatul. Aceasta este o forma de
maltratare deosebit de condamnabila care presupune intentia de a obtine informatii, a intima
sau a pedepsi.
Curtea a mentionat ca folosirea acestei practici constituie tortura. In astfel de circumstante,
Curtea a considerat ca violenta aplicata fata de reclamant a fost de natura desoebit de grava,
capabila sa provoace dureri severe si suferinte crude, care pot fi considerata ca act de tortura
in sensul art. 3 al Conventiei, deci a existat si o violare a acestuia.

2.3. Evaluaţi obligaţiile pozitive şi negative a statului în contextul art. 3 CEDO.

Obligatiile pozitive-
-Fiecare stat parte va lua măsuri legislative, administrative, judiciare sau alte măsuri
eficiente pentru a împiedica comiterea unor acte de tortură pe teritoriul de sub jurisdicţia sa.
-Statul va ţine seama de toate împrejurările pertinente, inclusiv, dacă va fi cazul, de
existenţa în statul respectiv a unei situaţii caracterizată prin încălcări sistematice, grave,
flagrante şi de proporţiiale drepturilor omului.
- Fiecare stat parte va sancţiona aceste infracţiuni cu pedepse corespunzătoare, ţinând seama
degravitatea lor .
- Fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în legătură cu
infracţiunilevizate la articolul 4, în cazurile următoare:(angel) când infracţiunea a fost
comisă pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa sau la bordul aeronavelor sau alnavelor
înmatriculate în acel stat;(beer) când autorul prezumat al infracţiunii este un resortisant al
acelui stat;(coffee) când victima este un resortisant al acelui stat, iar acesta consideră că este
oportun.
- Fiecare stat parte va lua, de asemenea, masurile necesare pentru a-şi stabili competenţa cu
privire laaceste infracţiuni în cazul în care autorul prezumat al acestora se găseşte pe
teritoriul aflat sub jurisdicţia sa şi când acest stat nu-l extrădează în conformitate cu articolul
8 către alt stat vizat la paragraful 1 al prezentului articol.
Obligatiile negative :
- Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de starea de război sau
ameninţare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu
poate fi invocată pentru a justifica tortura.
5
 - Nici un stat parte nu va expulza, respinge şi nici extrăda o persoană către un alt stat când
existămotive serioase de a crede că acolo aceasta riscă să fie supusă la tortură

TEST 3
Subiectul I: Determinarea la depunerea de declaraţii mincinoase, la formularea de
concluzii false sau la efectuarea de traduceri incorecte
1.1. Relatați despre obiectul material sau imaterial al infracțiunii prevăzute la art.314 CP
RM.
In ipoteza de determinare de constringere care presupune influentarea nemijlocita
infractionala asupra corpului victimei, ob material al infr il reprezinta corpul victimei, in
ipoteza de determinare prin promisiune prin oferire sau dare de bunuri, servicii ori de alte
avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, ob material sau nematerial al infr il constituie-
bunurile,serviciile ori alte avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale care nu i se cuvin
martorului, partii vatamate, expertului sau traducatorului. Lipsind un temei legal care ar
justifica promisiunea oferirea sau darea unor astfel de remuneratii.
Bunuri- bunurile, corporale, incorporale, mobile, imobile ori actele juridice sau documentele
care atesta proprietatea supra acestor bunuri.
Servicii- activitati in scopul satisfacerii unor necesitati ale martorului, partii vatamate, exp
etc.
Avantaje patrimoniale/nepatr- favoruri, scutiri de obligatii sau alte foloase care amelioreaza
nemeritat situatia in raport cu aceea pe care o avuse-se martorul, expert,, inainte de
comiterea infractiunei(premii, vacante, imprumutiri..)
O cerinta este ca bunurile sa nu i se cuvina martorului, exper,, si sa reprezinte un
contraechivalent la conduita pe care martorul, p vatamata,, se angajeaza sa o aiba.
1.2. Argumentați cum trebuie calificate acțiunile mijlocitorului, dacă făptuitorul
transmite acestuia foloasele necuvenite, iar ultimul, înşelând făptuitorul, îşi lasă o parte din
aceste foloase, transmiţând restul sumei către specialist, pentru ca acesta să se eschiveze de
la formularea concluziilor.
Daca o pers primeste de la faptuitor anumite foloase pt a le transmite martorului , pers
vatamate ,expertului,, dar neavind intentia de a proteja astfel, le sustrage atunci fapta
mijlocitorului fictiv va reprezenta una din infr prevazute la art. 190 (escrocherie).
Bineinteles aceasta nu influenteaza asupra calificarii faptei celui ce transmite acele foloase:
tentativa la infrac prev la art. 314. Or aceasta pers nu constientizeaza ca este inselata astfel,
daca faptuitorul transmite mijlocitorului foloase necuvenite, iar ultimul inselind faptuitorul
isi lasa o parte din acele foloase transmitind restul sumei catre martor, specialist,, actiunile
mijlociturului vor forma infr de la alin. 5, art. 42 si art. 314, alaturi de una dintre
infractiunile prevazute la art. 190.
1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate
în dispoziția art.314 CP RM prin Legea nr.64 din 04.04.2013. (7 puncte)
In urma modificarilor aduse de Leg Nr. 164/2013, dispozitia art. 314 a fost completata cu
sintagma „în cadrul urmăririi penale ori judecării cauzei în instanţa de judecată naţională sau
internaţională”. Efectul pozitiv al modificarii este introducerea semnului obligatoriu al
laturii obiective a infractiunei, ambianta infractiunei. De aceea, infractiunea poate fi
savirsita numai in cadrul urmarii penale ori al judecarii cauzei in instanta nationala sau
internationala, inlaturindu-se astfel situatii de atragere la raspundere in afara ambiantei
mentionate. Astfel, pentru a oferi o soluție clară la acele dispute care apăreau în practică in
legatura cu stabilerea conditiilor in care are loc savirsirea infractiunei, legiuitorul a decis
introducerea acestei sintagme.
Aspectul negativ al modificarii- este imposibilitatea atragerii la raspundere pentru
determinarea la depunerea de declaratii mincinoase a unui martor in intervalul de timp intre
momentul sesizarii organelor asupra comiterii unei infractiuni si insasi pornirea urmaririi
penale.
6
Subiectul II: Inviolabilitatea persoanei
2.1.Definiţi conceptul de limitare a libertăţii şi indicaţi condiţiile în care limitarea libertăţii
în cadrul procesului penal este considerată legală.
Limitarea libertatii se considera orice situatie in care o persoana nu poate sa se deplaseze
liber fie din cauza, ca i-a fost aplicata forta in acest sens (inchiderea intr-o celula), fie in
urma unei obligatii legale de a se supune unor indicatii facute de un agent al legii fara
aplicarea fortei.( ordonarea de catre org de urm penala de a nu parasi localitatea).
Limitarea libertatii individuale a persoanei este legala daca a avut loc numai ca urmare a
unei decizii luate de o instanta judecatoreasca, exceptie facind cazurile de retinere a
persoanei de catre organul de urmarire penala. O alta conditie este ca limitarea poate avea
loc doar pt o perioada strict stabilita de lege, fie hotarire judecatoreasca.
Persoanei retinute sau arestate trebuie sa i se aduca imediat la cunostinta drepturile sale si
motivele retinerii sau arestarii in limba in care o intelege in prezenta unui aparator. O ultima
cerinta pt asigurarea egalitatii privarii de libertate tine de conditiile detinerii.

2.2. Analizaţi constatările CtEDO în cauza Stepuleac vs Moldova.

Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte condiţiile
de detenţie a reclamantului în izolatorul de detenţie provizorie al DGCCO şi insuficienţa
asistenţei medicale acordate lui.
Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte omisiunea
de a investiga plângerile reclamantului cu privire la intimidarea în celula sa
Persoana a fost retinuta in baza plingerii victimei, care insa nu a indicat expres numele sau
in plingere. Oarecum, persoana a fost privata de libertate.
Curtea nu vede în dosar, nicio probă care să susţină o bănuială rezonabilă că reclamantul a
săvârşit o infracţiune. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei în
ceea ce priveşte cele două reţineri ale reclamantului în absenţa unei bănuieli rezonabile că el
ar fi comis o infracţiune.
2.3.Identificaţi lacunele în legislaţia procesual penală în materia arestului preventiv şi
alternativelor la arest.
1. Art. 176 (1) prevede că măsurile preventive pot fi applicate și față de bănuit. Este necesar
excludere a arestului ca măsură preventivă aplicabilă față de bănuit din cauza că în practică
această măsură este mai puțin aplicată iar oportunitatea aplicării acesteia este una minoră.
Plus, această opțiune de aplicare a arestului în privința bănuitului creează multă confuzie în
raport cu prevederile articolului 64 și 164, unde se stipulează termenii de menținere a
bănuitului în stare de reținere sau în stare de bănuit. În fapt arestul preventiv în privința
bănuitului nu se deosebește după efectele sale de arest în privința învinuitului, și este
preferabil că arestul să fie precedat de o înaintare oficială a învinuirii.
2. Art. 176 (2) prevede că arestarea preventivă şi măsurile alternative arestării se aplică
numai persoanei care este bănuită, învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni grave, deosebit de
grave sau excepţional de grave. Se necesită adaptarea textului la standardele jurisprudenței
Curții Europene în cazurile cînd gravitatea infracțiunii încriminate stabilită prin lege nu este
suficientă pentru a motiva aplicarea arestului preventiv.
3. Se necesită modificarea art.177 (2) prin care a nota locul Arestării preventive ca o
măsură excepțională și oportunitatea aplicării acestei măsuri se va examina doar atunci cînd
alte măsuri preventive alternative nu sunt posibile de a fi aplicate. În redacția actuală a
textului această normă nu reflectă acest raționament.
4. O altă lacuna este necesitetea adăugirii la articolul 185 aliniatul (2) un nou punct 4) în
care s-ar include un alt temei de arest statuat de jurisprudența Curții Europene la justificarea
arestului. Astfel acest motiv poate fi considerat relevant și suficient numai dacă se bazează
pe fapte în stare să demonstreze că eliberarea învinuitului, de fapt, ar duce la tulburarea
ordinii publice.

7
 TEST 4
Subiectul I: Darea de mită

1.1. Stabiliți cui îi aparține inițiativa în cazul săvârșirii infracțiunii specificate la art.334
CP RM.
Intentia survine de la mituitor de fiecare data, chiar si atunci cand acesta actioneaza prin
intermediul unui mijlocitor, prin: promisiunea, oferirea sau darea de bunuri, servicii,
privilegii sau avantaje sub orice forma ce nu i se cuvin.
1.2. Argumentați care trebuie să fie soluția de calificare în ipoteza în care remunerația
ilicită este oferită după neîndeplinirea de către participantul la un eveniment sportiv a unei
acţiuni în cadrul unui asemenea eveniment.
In cazul dat nu va fi posibila aplicarea alin. 1 art. 334 si nici a altei nrm, atunci cand
recompensa ilicita este promisa, oferita sau data dupa indeplinirea sau indeplinirea,
intirzierea sau grabirea indeplinirii unei actiuni in interesul mituitorului sau al persoanelor
pe care le reprezinta, pt ca actiunea respectiva are loc in cadrul unui eveniment sportiv. Prin
urmare, fapta data nu va fi sanctionata, deoarece lipseste unul din semnele obligatorii ale
componentei de infr- scopul infractiunei, pt ca actiunea in cauza deja indeplinita ( care
presupune neindeplinirea de catre participantul la un eveniment sportiv a unei actiuni in
cadrul unui asemenea eveniment).
1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau negative ale modificărilor operate în
dispoziția art.334 CP RM prin Legea nr.78 din 12.04.2012.
Dispozitia art. 334 a fost modificata prin Leg din 2012, astfel incat dupa cuvintele „o alta
organizatie nestatala” au fost introduse cuvintele „ori care lucreaza pt o astfel de
organizatie”. Ca aspect pozitiv in urma acestor amendamente putem mentiona remanierele
esentiale a conceptiei privitoare la conditiile generale si speciale pt existenta subiectului in
cazul infractiunei respective. Ca aspect negativ, metionam faptul ca amendamentele date nu
au solutionat nici pe departe problema privind rsp penala pt fapta incriminata. Aceasta
intrucat, destinatarul si beneficiarul LP intampina dificultati la identificarea semnelor sb-
tilor infractiunei. Totodata, au creat un sir de controverse generate de remanierele esentiale
aduse conceptiei privitoare la conditiile generale si speciale pt existenta sb infractiunei, care
dupa modificari s-a prevazut rsp si pt PJ.

Subiectul II: Asigurarea dreptului la apărare

2.1. Relataţi despre mecanismele procesuale de asigurare a dreptului la apărare.
Dreptul la aparare este un drept fundamental, stipulate atit in legislatia nationala, cit si ce
ainternationala. Astfel, art. 26 al Constitutiei RM stipuleaza ca acest drept este garantat, iar
fiecare om este in drept sa reactioneze in mod independent la incalcarea drepturilor si
libertatilor sale. Totodata, se mentioneaza ca partile pe durata procesului au dreptul sa fie
asistate de un avocat ales sua numit din oficiu. Amestecul in activitatea persoanelor care
exercita apararea se pedepseste de lege.
Chiar si prevederile Codului de procedura penala al RM instituie in art.; 17 dreptul al
aparare ca unul fundamental, care apare ca un principiu in cadrul desfasurarii procesului
penal.
Referindu-ne la mecanismele procesuale de asigurare a dreptului al aparare, constatam
faptul ca reglementarile legale in vigoare instituie dreptul oricarei parti in process(banuit,
invinuit, inculpate, parte vatamata, parte civila, parte civilmente responsabila) sa fie aparata
de un aparator ales sau din oficiu. Totodata, participantii la process au dreptul sa li se
asigure deplina exercitare a drepturilor lor procesuale.
Codul de procedura penala instituie obligatia ca banuitului, invinuitului, inculpatului s ai se
asigure dreptul ala sistenta juridical calificata.

8
 Un mecanism deosebit de important si binevenit este acela care presupune ca avocatul poate
fi prezent chiar si la audierea partii vatamate si a martorului.
Ttotodata, art. 69 instituie cazurile cind participarea aparatorului este obligatorie, ceea ce
reprezinta o garantie importanta in asigurarea dreptului la aparare, luindu-se in calcul
circumstantele specific ale persoanei. Totodata, prevederile Codului procesual penal
instituie posibilitatea ca banuitul, invinuitul, inculpatul sa renunte la aparator.
2.2. Analizaţi constatările CtEDO în cauza Castraveţ vs Moldova.
Reclamantul a pretins în temeiul articolului 8 al Convenţiei, că conversaţiile cu avocatul său
au fost purtate prin intermediul unui perete de sticlă şi au fost ascultate sau posibil chiar
interceptate şi că autorităţile nu i-au asigurat condiţii adecvate pentru conversaţii
confidenţiale cu avocatul său. Curtea declară aceste pretenţii admisibile.
Totodata, Curtea a constatat violarea art. 5 § 3 in privinta ilegalitatii arestarii preventive.
Curtea a declarat ca atunci când temeiurile detentiei sunt „relevante” şi „suficiente”, Curtea
trebuie, de asemenea, să se asigure că autorităţile naţionale competente au dat dovadă de „o
diligenţă deosebită” pe parcursul procedurilor.
Concluzia Curţii este că reclamantul şi avocatul său puteau, în mod rezonabil, să aibă
motive să creadă că discuţiile lor din camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi clienţi din
cadrul CCCEC nu au fost confidenţiale. Astfel, a avut loc o violare a art 5 § 4.
2.3. Estimaţi formele de realizare a dreptului la apărare în contextul CEDO.
CEDO stabileste in art. 6 Dreptul la aparare ca un drept fundamental. Astfel, se instituie ca
persoana are drept sa dispuna de timpul si inlesnirile necesrae pregatirii apararii sale.
Totodata, prevederile CEDO reglementeaza posibilitatea persoanei de a se apara de sine
insasi, de a alege un aparator, sau, cind nu are aceasta posibilitate, de a i se acorda de un
aparator din oficiu.    b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării
sale;
   Conventia Europeana, in spiritul dreptului la aparare, mai prevede si dreptul al confruntare
a martorilor. Astfel, martorii acuzarii trebuie sa obtina citarea si sa fie audiati in aceleasi
conditii ca si martorii apararii. Curtea recunoaste incalcarea principiului cind cind nu se
respecta egalitatea armelor la audierea martorilor, sau atunci cind condamnarile se
intemeiaza pe declaratiile unor martori anonimi care nu pot fi audiati sau atunci cind nu
poate adresa intrebari apararea.

TEST 5
Subiectul I:
1.1. Definiți noțiunile care desemnează victima infracțiunilor prevăzute la art.238 CP RM.

Victima infractiunei poate fi:

1instituia financiara care desfasoara activitatea de acordare de credite sau de imprumutare
de fonduri- se are in vedere institutia financiara care desfasoara activitatea de acrodare de
credite sau de imprumutare de fonduri. Nu-i exclus sa poata fi victima si BNM- atunci cand
acorda credite bancilor comerciale. La fel in cazul dat mai poate fi victima si o societate de
investitii, care desfasoara activitate de acrodare de credite
2 organizatia financiara nebancara care acorda imprumuturi sau credite- organizatiile de
microfinantare reprezinta PJ a carei activitate de baza o constituie activitatea de
microfinantare, prin acordarea si gestionarea de imprumuturi.
3 asociatia de economii si imprumut- organizatia necomerciala cu statut juridic special,
constituita benevol de PF si PJ, asociate pe principii comune, care accepta de la membrii sai
depuneri de economii, le acorda acestora imprumuturi, precum si alte servicii financiare, in
conformitate cu categoria licentei pe care o detine. Aceasta, in f-tie de categoria licentei pe
care o detine poate acorda imprumuturi si membrilor sai.
3. asiguratorul- PJ inregistrata in RM care detine licenta pt desfasurarea activitatii de
asigurare(reasigurare). Acesta este obligat sa efectueze plata, iar la aparitia dreptului
9
 asiguratului sau al beneficiarului asigurarii, sa incaseze suma asigurata sau despagubirea de
asigurare, in termenul stabilit in conditiile de asigurare.

1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că art.238 CP RM reprezintă o normă

specială în raport cu art.361 CP RM.
Art. 238, in raport cu art. 361 este o norma speciala, apare concurenta dintre o parte si
intreg. Prin urmare, art. 361 nu va fi aplicabil, deoarece prezentarea unor informatii false,
care se contin in documentele oficiale, constituie nu altceva decat un caz specific de folosire
a documentelor oficiale false, care acorda drepturi sau elibereaza de obligatii.
De aceea:
1. daca faptuitorul confectioneaza si/sau detine doc oficiale false- in scopul prezentarii lor
catre institutia financiara, organizatiei financiare nebancare, asociatiei de economii si
imprumut sau asiguratorului - pt obtinerea unui credit, imprumut sau a aunei
despagubiri/indemnizatii de asigurare, ori pt majorarea sumei acestora, ori pt obtinea unui
credit sau imprumut in conditii avantajoase- vom fi in prezenta pregatirii de infractiuna
prevazuta la art. 238, alin. 1, iar 361 este inaplicabil.
2. daca faptuitorul confectioneaza si/sau detine doc. oficiale false, dupa care le prezinta
institutia financiara, organizatiei financiare nebancare, asociatiei de economii si imprumut
sau asiguratorului - pentru obtinerea unui credit, a unui imprumut sau a aunei
despagubiri/indemnizatii de asigurare, ori pt majorarea sumei acestora, ori pt obtinea unui
credit sau imprumut in conditii avantajoase- vom fi in prezenta infractiunei consumate art.
238 (1), iar 361 este inaplicabil.
3. daca persoana numai confectioneaza si/sau detine doc oficiale false, dupa care le
transmite unei alte persoane, pt ca aceasta sa prezinte respectivele falsuri catre institutia
financiara, organizatiei financiare nebancare, asociatiei de economii si imprumut sau
asiguratorului - in scopul obtinerii unui credit, a unui imprumut sau a aunei
despagubiri/indemnizatii de asigurare, ori pt majorarea sumei acestora, ori pt obtinea unui
credit sau imprumut in conditii avantajoase-prima dintre aceste persoane va fi considerata
complice la infr prevazuta la alin. 1 art. 238, iar art. 361 nu va putea fi retinut la calificare.

1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate în
dispoziția art.238 CP RM prin Legea nr.180 din 25.07.2014.

(negative) Art. 238 a suferit modificari prin Leg nr 180/2014, prin care dispozitia nrm are
urmatorul continut: „Prezentarea cu bună ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii
unui credit, împrumut sau despăgubirii/indemnizaţiei de asigurare sau majorării sumei
acestora, sau obţinerii unui credit sau împrumut în condiţii avantajoase, dacă prin aceasta
au fost cauzate instituţiei financiare, organizaţiei financiare nebancare, asociaţiei de
economii şi împrumut sau asigurătorului daune în mărime mai mare sau egală cu 500
unităţi convenţionale”. Observam ca noutatea este sintagma „împrumut sau
despăgubirii/indemnizaţiei de asigurare sau majorării sumei acestora”. Anterior modificarii,
scopul urmarit de faptuitor era sa dobindeasca creditul dar cu intentia de a-l rembursa, nu sa-
l sustraga. Potrivit p. 2 al HPCSJ nr. 23/2004 „nu formeaza componenta de sustragere
faptele ilegale care sint indreptate nu spre insusirea, ci spre folosinta temporara a bunurilor”.
Totodata, pana la modificari faptuitorul urmarea dobindirea unui credit, iar la moment din
dispozitia normei reiese ca are intentia de a dobindi si un imprumut sau
despagubire/indemnizatie de asigurare. Potrivit Codului Civil, indemnizatia/despagubirea
de asigurare nu urmeaza a fi restituita, deci intra in stapinirea definitiva. Scopul de
sustragere este urmarit de subiectul infractiunei prev la art. 238, deci aspectul negativ al
modificarilor constau in faptul ca faptuitorul ar urma sa ramburseze
indemnizatia/despagubirea de asigurare- fapt ce nu este corect. Dobindirea
despagubirii/indemnizatii de asigurare ar trebui calificate conform art. 190, si nu art. 238.
10
 Ca aspect pozitiv- este introducerea sintagmei de imprumut, care uzual are aceeasi
insemnatate ca creditul insa juridic ele sunt diferite, de aceea dobindirea lui trebuie
sanctionata.

Subiectul II: Oficialitatea procesului penal

2.1. Descrieţi trăsăturile definitorii ale principiului oficialităţii procesului penal.

Prin principiul oficialitatii intelegem acea idee fundamental, care guverneaza intreg procesul
penal si consta in faptul ca apararea societatii si a cetatenilor de infractiuni este o sarcina
obligatorie a organelor de stat si nu poate fi privita ca o chestiune privata a cetatenilor.
Astfel, trasaturile acestui principiu rezida in faptul ca:
-este o idee fundamentala care guverneaza intregul proces penal, adica atit faza urmaririi
penale, cit si cea a judecatii;
-presupune obligatia procurorului si organului de urm. penala de a porni urmarirea penala in
cazul cind sunt sesizate, precum si de a efectua actiunile necesare in vederea constatarii
faptei penale si a persoanei vinovate;
-obligatia expusa mai sus reiese din scopul procesului penal de a apara persoanele,
societatea si statul de infractiuni;
-in majoritatea cazurilor se porneste indiferent de acordul victimei sau altei persoane
interesate;
-dispune obligativitatea instantei de judecata de a efectua din oficiu actiunile procesuale

2.2. Comparaţi instituţia oficialităţii cu cea a disponibilităţii în procesul penal.

Atit institutia oficialitatii, cit si cea a disponibilitatii au o legatura directa cu procesul penal.
Totusi, proceusl penal in majoritatea cazurilor este guvernat de principiul oficialitatii, care
vine ca regula, iar disponibilitatea apare in acets sens ca o exceptie de la regula data.
Astfel, daca ar fi sa elucidam asemanarile dintre cele doua, am ajunge la concluzia ca
ambele se atribuie procesului penal, reprezentind, intr-o situatie sau alta, punctul de plecare
al inceperii procesului penal. Totusi, intre aceste doua principia exista si diferente, intrucit
acestea reprezinta anumite idei totalmente diferite, contrare una alteia.
Astfel, daca principiul oficialitatii instituie regula potrivit careia, in virtutea legii, procesul
penal este pornit din oficiu de catre organul de urmarire penala, atunci in cazul
disponibilitatii, procesul penal va fi pornit la plingerea prealabila a victimei. Cu alte cuvinte,
nu statul, reprezentat de organelle sale competente, ci persoana concreta va stabili daca
procesul penal va fi pornit sau nu. Aceasta se refera la cazurile cind fara plingerea prealabila
a victimei, procesul penal nu poate fi pornit. Articolul 276 din Codul de procedura penala
instituie exhaustive aceste cazuri. Totodata, principiul disponibilitatii presupune faptul ca
procesul penal poate inceta in orice moment daca victim se va impaca cu faptuitorul, cu
exceptia cauzlui cind hotarirea judecatoreasca ramine definitive.
2.3. Evaluaţi oportunitatea stabilirii altor excepţii de la principiul oficialităţii decît cele
deja stabilite de lege.
Exceptia stabilita de lege este in primul rind conditionata de existenta principiului
disponibilitatii. Acesta un principiu bine intemeiat si expus expres in prevederile Codului de
procedura penala, prin prisma prevederilor art. 276. La fel ce excepție avem instituția
împăcării părților prev la art.109 CP. Altă excepție de laregula efectuării din oficiu a
acțiunilor de către inst. de jud. constituie cazurile prev de lege, cînd acțiunile se exercită la
discreția părților.
Daca ar fi sa evaluam oportunitatea stabilirii altor exceptii, am opta pentru negarea
necesitatii acestora. Aceasta deoarece in primul rind procesulpenal este guvernat de normele
ce apartin dreptului public, aceasta manifestind o rigoare si strictete deosebita, in raport cu
celelalte ramuri de drept, in special privat. Totodata, ar fi foarte riscant de a stabili alte
11
 exceptii de la principiul oficialitatii, care ar putea veni in contradictie cu scopul procesului
penal de a apara persoana, societatea si statul de infractiuni.

TEST 6
Subiectul I: Legea penală
1.1. Caracterizați structura normei de drept penal.
Structura N. drept diferă în functie de faptul ce fel de norma este aceasta: generala sau
speciala.
Normele penale generale au o structura specifica, stabilind reguli cu valoare de principia.De
obieci normele penale generale sint construite din dispozitie (ipoteza si sanctiunea lipsind).
Normele penale speciale prezinta unele particularitati in structural or care deriva din faptul
ca ele sunt norme incriminatorii.
Unii autori sustin ca norma penala speciala are o structura trihotomica, cuprinzind ipoteza,
dispozitia si sanctiunea. Ipoteza –se descrie fapta incriminatorie. Sanctiunea – consta din
pedeapsa prevazuta in mod expres de norma respectiva. Dispozitia- rezulta din insasi
incriminarea si sanctionarea faptei, fiind oarecum contopita cu ipoteza.
Alti autori afirma ca norma penala speciala cuprinde 2 elemente: dispozitia si sanctiunea.
Dispozitia – interzicerea unei anumite fapte.
Sanctiunea – deriva din categoria pedepsei ce urmeaza sa se aplice in cazul nerespectarii
dispozitiei.
Rolul de ipoteza il detin majoritatea disozitiilor Partii Generale a Codului Penal.
Deosebim urmatoarele tipuri de dispozitii:
 Dispozitie simpla- numeste doar fapta infractionala cu un termen unanim acceptat, dar nu
devaluie semnele ei.
 Disp. Discriptiva- contine o descriere generalizata a semnelor esentiale ale infractiunii.
 Disp. De blancheta- face trimitere la dispozitiile altor legi si AN.
 Disp. De trimitere- face trimitere la dispozitiile altor norme penale.
Cunoastem urmatoarele tipuri de sanctiuni penale:
 Sanctiune absolut determinata – stabileste expres categoria si marimea pedepsei.
 Sanctiunea relativ determinata –stabileste categoria concreta de pedeapsa si limitele ei:
Stabilirea limitelor minime si maxime a pedepsei; stabilirea limitei maxime a pedepsei.
 Sanct. Alternativa – stabileste 2 sau mai multe categorii de pedepse din care numai una este
aleasa de instanta de judecata.
 Sanct. Absolut nedeterminata- sanctiunea nu stabileste nici categoria si nici limitele
pedepsei. In codul penal al RM aceasta modalitate de expunere a sanctiunii lispeste.
1.2. Analizaţi principiile aplicării legii penale în spaţiu.
Principiile aplicarii legii penale in spatiu sunt:
 P. teritorialitatii legii penale;
 P. personalitatii legii penale;
 P.realitatii legii penale;
 P. universalitatii legii penale.
P. teritorialitatii legii penale- este pr. De baza in aplicarea legii penale in spatiu. Conform
art. 11al. 1 CPRM toate persoanele care au savirsit infractiuni pe teritoriul RM urmeaza a fi
trase la raspundere penala conform CPRM. Potrivit acestui princ. Legea penala a unei tari
se plica in exclusivitate tuturor infractiunilor comise pe teritoriul tarii neavind nici o
relevanta calitatea faptuitorului : cetatean al RM, cetatean strain, apadrid.
Pentru a determina incidenta legii penale in raport cu principiul teritorialitatii urmeaza a
defini notiunea de „teritoriu”. Prin teritoriul RM si teritoriul tarii se intelege intinderea de
pamint si apele cuprinse intre frontierele RM , cu subsolul si spatiul ei aerian.

12
 Exceptii de la pr teritorialitatii: infract. savirsite pe terito. RM de catre persoane ce se
bucura de imunitate de jurisdictie penala sau in localurile (automobilele) misiunilor
diplomatice; infrc. Savirs. Pe o nava maritima sau aeriana straina ce se afla pe teritor. RM;
infr. Sav. In timpul stationarii ori al trecerii unor armate straine pe teritor. RM.
P. personalitatii legii penale – (cetateniei active) a prevazut in art. 11(al.2). Potrivit lui,
cetatenii RM si apatrizii cu domiciliul permanent in RM, care au savirsit infract. In afara
teritoriului tarii, sint pasibili de raspundere penala in conformitate cu CPRM.
Ei se bucura de ocrotirea statului, dar au obligatia de a respecta legea tarii, inlusiv in afara
ei. Pu aplicarea legii penale pe baza princip personalt. Trebuie sa fie indeplinite urmat
conditii:
a) Fapta sa fie savirsita in intregime in afara terit. RM.
b) Fapta sa constituie infractiune potrivit prevederilor din legea penala a RM
c) Faptuitorul sa fie cetatean al RM, sau apatrid domiciliat permanent in RM.
d) Infractorul sa nu fie judecat in statul strain pu fapta savirsita.
P. realitatii legii penale- art.11 al 3 CPRM, cetatenii straini şi apatrizii care nu domiciliază
permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului
ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sînt traşi la răspundere
penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvîrşite sînt îndreptate împotriva
intereselor Republicii Moldova,… dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin.
Acest principiu se poate aplica doar daca sunt intrunite cumulative urmatoarele conditii:
 Infr. Sa fie comisa in strainatate
 Infr. Savirsita sa fie indreptata impotriva intereselor RM sau a cetatenilor sai
 Sa existe dubla incriminare, fapta sa fie prevazuta ca infractiune atit de Leg. Penala RM, cit
si de cea a tarii straine unde a fost savirs.
 Infr.-rul Sa fie cetatean strain sau un apatrid care nu are domiciliu permanent in RM
 Inceperea urm. Penale se face numai cu autorizarea Procurorului General al RM.
P. universalitatii legii penale- stipuleaza ca legea penala a RM se aplica pentru savirsirea
altor infr. Decit cele pu care s-ar aplica legea penala a RM conform princip. realitatii.
Adica savirsirea infrac-lor impotriva pacii si securitatii omenirii sau constituie infr-uni de
razboi, precum si infr-unile prevazute de tratatele internationale la care RM este parte de
catre cetatenii straini sau de apatrizii care nu au domiciliul permanent pe teritoriul RM,
daca acestia nu au fost condamnati in statul strain.
Trebuiesc intrunite urm. conditii:
o Savirsirea unei infr., alta decit cele pentru care s-ar aplica legea penala a RM conform
princip. realitatii.
o Inf-nea sa fie savirsita de catre un cetatean strain sau apatrid care nu are domiciliu
permanent pe teritoriul RM
o Infr-nea sa fie savirs. in strainatate in intregime.
o sa existe dubla incriminare, adica fapta sa fie prevazuta ca infractiune atit de legea penala
RM, cit si de cea a tarii unde a fost savirsita
o infractorul se află in RM, venit de buna voie pe teritoriul trii noastre
o infr-rul sa nu fi fost tras la raspundere penala in strainatate.
1.3. Propuneţi o situaţie practică în ar fi aplicabil principiul universalității legii.
Cetateanul X, cu cetatenia ungara si cu domiciliul in Ungaria a a savirsit infractiunea de
propaganda a razboiului pe teritoriul Ungariei , aceasta infractiune este prevazuta de
CPRM si de codul penal ungur. Acesta nu a fost tras la raspundere penala pentru aceasta
infractiune. Aflindu-se pe teritoriul RM de buna voie, intr-o vizita, el a fost retinut, si in
baza probelor pe numele sau a fost intentata o cauza penala.Conform princip.
universalitatii Cetateanul X a fost judecat si tras la raspundere pentru infractiunea savirsita
pe teritoriul Ungariei in baza Codului penal al RM.

13
Subiectul II: Nulitatea actelor procedurale
2.1. Definiţi diferite categorii de nulităţi.
Nulitatea este o sanctiune procedurala care intervine in general atunci cind un act procedural
s-a indeplinit cu incalcarea conditiilor de fond si de forma prevazute de lege. Sanctiunea
nulitatii , prin aplicarea ei , are functiunea de a inlatura din continutul procesului penal acele
acte care contin incalcari ale legii.
Nulitatile pot fi clasificate avind in vedere diferite criterii, cum sunt medul de exprimare in
norma juridica, limitele consecintelor, efectele, modul de aplicare etc.:
a. nulitatile exprese si nulitati virtuale. Cele exprese sunt prevazute de lege, cele din urma
decurg din din reglementarea generala (ex. alin 1, art 251 CPR. P.);
b. nulitatile absolute si nulitatile relative. Cele absolute pot fi invocate oricind, in tot cursul
procesului penal, chiar din oficiu; nulitatile relative pot fi invocate in timp util de catre cel
interesat , care trebuie sa faca dovada unei vatamari.
c. nulitatile totale si nultatile partiale, dupa cum anularea priveste intreg actul viciat sau
numai o parte din acesta.
2.2. Stabiliţi criteriile de delimitare a încălcărilor procesuale ce atrag nulitatea actelor
procedurale de încalcarile care nu atrag nulitatea acestora.
Potrivit Codului Pr. Pen. incalcarea prevederilor legale care reglementeaza desfasurarea
procesului penal atrage nulitatea actului procedural numai in cazul in care s-a comis o
incalcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi inlaturata decit prin anularea acestui
act (art. 251 (al.1)). Nulitatea nu opereaza automat, prin simpla incalcare a legii. Pentru a
constata nulitatea, aceasta se cere sa fie invocata din oficiu in unele cazuri, sau de catre
partile interesate in toate cazurile. Invocarea nulitatii se face de catre cei interesati prin
intermediul cererii, plingerii sau cailor ordinare sau extraordinare de atac, indicindu-se o
exceptie din nulitate, in caile de atac, nulitatea poate fi invocata ca motiv de apel, temei de
recurs sau temei de recurs in anulare. Asadar delimitarea dintre incalcarile procesuale ce
atrag nulitatea actelor procedurale de acelea care atrag nulitatea acestora consta in faptul ca
incalcarile ce nu atrag nulitatea actelor procedurale sunt acele incalcari ce pot fi inlaturate.
2.3. Modelaţi o situaţie ce atrage nulitatea actelor procedurale în faza urmăririi penale.
O situatie in care ar fi posibila nulitatea actului procedural in faza urmarii penale este de
exemplu perchezitia efectuata fara autorizatia judecatorului de instructie (nu este o
infractiune flagranta care ar permite efectuarea unei perchezitii fara autorizatie ci in baza
ordonantei motivate a procurorului ). In acest caz actul procedural este nul, fara posibilitatea
de a inlatura incalcarea produsa.

TEST 7

Subiectul I: Starea de extremă necesitate

1.1. Caracterizaţi condiţiile în care acţiunea comisă în stare de extremă necesitate este
legală.
Conform art 38 al2 CPRM - Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte
fapta pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un
interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.
Pu ca actiunea comisa in stare de exptrema necessitate sa fie legala sunt necesare
urmatoarele conditii:
Conditii privind pericolul:
1) sa existe un pericol iminent- adica pe punctul de a produce raul cu care ameninta vreuna din
valorile ocrotite;
2) intimplarea care face sa se iveasca pericolul poate fi datorata unei cauze fortuite(cutremur,
inundatii etc.), dar poate proveni si din fapte savirsite de oameni, sau poate consta in aparitia
neasteptata a unor fiinte periculoase;

14
3) pericolul trebuie sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, un
bun important al acesteia ori un interes obstesc.
4) pericolul trebuie sa fie inevitabil – sa nu poata fi inlaturat pe alta cale decit prin savirsirea
unei fapte prevazute de legea penala.
Conditii privind actiunea de salvare:
1) actiunea sa fie necesara pentru salvarea de la pericol- trebuie sa fie singura cale de salvare in
situatia de fapt data.
2) prin savirsirea actiunii de salvare sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave decit acelea care
s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat. Legea cere ca actiunea de inlaturare a
pericolului sa se mentina in limitele necesitatii, sa nu fie o actiune exagerata in raport cu
gravitatea pericolului.
3) fapta sa nu fie savirsita de catre sau pu a salva o persoana care avea obligatia de a inlatura
pericolul.
4) Sunt anumite profesii care prin specificul lor obliga pe profesionist sa infrunte pericolul. ex:
pompierii in timpul incendiilor etc.

1.2. Stabiliţi asemănările şi deosebirile dintre legitima apărare şi starea de extremă

necesitate; starea de extremă necesitate şi riscul întemeiat.

In practica judiciara deseori se confunda legitima aparare si starea de extrema necesitate

deoarece intre aceste doua institutii sunt citeva asemanari si anume:
 ambele sunt fapte care inlatura rasp. penala a faptuitorului;
 ambele au drept scop inlaturarea unui pericol ce ameninta interesele persoanei sau interesul
public;
 actiun. de inlaturare a pericolului in ambele cazuri pot fi savirsite atit de pers. amenintate
de acest pericol cit si de tertele persoane;
 actiun. sav. atit in stare de extrema necesitate cit si legitima aparare in esenta constituie
infr-uni.
In afara de asemanari , intre acestea regasim si deosebiri:
 la legitima aparare izvor de pericol social pot si actiunile ilegale ale oamenilor iar la st.
extrema necesitate izvorul de pericol poate fi: act/ ilegale ale oamenilor , act. agresive ale
anim. si pasarilor si fenomenelor naturale si sociale. Procesele fiziologice sau biologice si
actiunea diferitor mecanisme.
 la legitima aparare prejudiciul este cauzat doar persoanei ce ataca, la extr. necesitate- de
cele mai multe ori prejudi. este cauzat tertelor persoane, insa poate fi cauzat si celui ce a
fost izvor de pericol social sau intereselor publice;
 la legitima aparare actiunea de respingere a atacului social-periculos nu este unicul mijloc
de aparare. la extrema necesitate- modul de actionare in stare de extrema necesitate trebuie
sa fie unicul mod posibil de a inlatura pericolul social creat.
 la legitima aparare dauna cauzata poate fi legala sau chiar mai mare decit evitata, la
extrema necesitate- dauna cauzata trebuie sa fie mai mica decit cea evitata;
 la laegitima aparare dauna nu se restituie, pe cind st. de extrema necesitate- in majoritatea
cazurilor se restituie.
Asemănările şi deosebirile dintre starea de extremă necesitate şi riscul întemeiat
Exista unele asemanari intre starea de extrema necesitate si riscul intemeiat in calitate de
institutii ale dreptului penal. Ambele constau in cauzarea daunei intereselor ocrotite de
lege, insa exista trasaturi mult mai concludente care le deosebesc.
Drept baza pu straea de extr. neces., este amenintarea intereselor protejate de lege, create
de forte ale naturii, procese biologice, act. social periculoase ale oamenilor. Riscul
intemeiat nu tine neaparat de pericol.
In conditiile starii de extrema necesitate, actiunile persoanei sunt indreptate spre
preintimpinarea daunei; in caz de risc- spre obtinerea rezultatului social util exprimat prin
15
 imbunatatirea rezultatelor deja obtinute, in conditiile starii de extrema necesitate dauna este
cauzata atit tertelor persoane, cit si persoanei care a creat pericolul; in situatia riscului
intemeiat – doar tertelor persoane.
Una dintre conditiile de baza pu legalitatea aciunilor comise in starea de extr. neces., este
cerinta ca prejudiciul adus sa fie mai mic decit cel preintimpinat. Pu riscul intemeiat nu
exista nici o limitare la nivelul gradului de prejudiciu.

1.3. T., asistentă medicală, care pe parcursul ultimilor doi ani de zile îngrijea de N.,
suferindă de o boală incurabilă, şi fiind martoră a suferinţelor permanente şi greu de
suportat ale ei N., a fost rugată de ultima conştient, explicit, serios şi repetat să-i
administreze o substanţă toxică, pe care N. o avea pregătită din timp. După ce T. i-a
administrat soluţia, N. a decedat la scurt timp.
Putem considera că T. a comis infracţiunea în stare de constrângere psihică, sau extremă
necesitate?Argumentaţi răspunsul.
Conform datelor din acest caz , asistenta medicala T. a savirsit infractiunea de Lipsire de
viata la dorinta persoanei sau altfel spus - eutanasia. Conform Codului Penal RM lipsirea
de viata a persoanei in legatura cu o maladie incurabila sau cu caracterul insuportabil al
suferintelor fizice, daca a existat dorinta victimei sau, in cazul minorilor, a rudelor acestora,
se pedepseste cu inchisoarea. Nu putem considera ca infractiuneae comisa in stare de
extrema necesitate, deoarece o conditie pu a se considera stare de extrema necesitate este ca
dauna cauzata trebuie sa fie mai mica decit cea evitata. In cazul nostru victima a fost lipsita
de viata, deci dauna cauzata este mai mare.
La fel nu putem considera ca infrac.-unea a fost comisa in stare de constringere psihica-
deoarece conform CPRM , nu constituie infractiune fapta , prevazuta de legea penala, care
a cauzat daune intereselor ocrotite de lege  ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice,
dacă în urma acestei constrîngeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile. Dar asistenta
putea sa-si dirijeze actiunile, ea nu se afla in constringere psihica.
Consideram ca faptuitoare infr-nii a purces la atiuni ilegale din compsiune, acest fapt poate
fi considerat de instanta de judecata drept circumstanta atenuanta.
Subiectul II: Instanţele judecătoreşti şi competenţa lor

2.1. Identificaţi şi definiţi formele conflictelor de competenţă ale instanţelor judecătoreşti.

In practica judiciara , intre 2 sau m/multe organe judiciare se poate ivi un conflict de
competenta, care ar putea fi de 2 feluri: pozitiv si negativ.
Conflictul pozitiv de competenta – apare cind 2 sau mai multe instante se recunosc
concomitent competente sa solutioneze o cauza penala.
Conflict negativ de competenta – intervine atunci cind 2sau mai multe instante isi declina
competente reciproc, unul in favoarea celuilalt.
C.Pr.Pen.RM prevede ca conflictul de competenta se solutioneaza de instanta ierarhic
superioara comuna instantelor aflate in conflict.Pentru determinarea instantei ierarhic
superioare comune se tine seama de gradul si de raza teritoriala a instantelor aflate in
conflict.
In caz de conflict pozitiv, sesizarea se face de catre instanta care ultima s-a declarat
competenta, iar in caz de conflict negativ, de catre instanta care ultima si-a delcinat
competenta.
In toate cazurile, sesizarea se poate face de partile in proces.
Termenul de solutionare a conflictului de competenta nu poate depasi 7 zile de la data
inregistrarii cauzei in instanta ierarhic superioara. Pentru a nu influenta asupra termenului
rezonabil de judecare a cauzei, legea prevede ca incheierea de stabilire a competentei este
definitiva, insa argumentele dezacordului cu ea pot fi invocate in apel, sau , dupa caz in

16
 recurs impotriva hotaririi de fond. (in functie de instanta judecatoreasca care va examina
fondul).

2.2.Argumentaţi raţiunea reglementării competenţei în caz de indivizibilitate sau conexitate

a cauzelor penale.

In anumite situatii, pu buna infaptuire a justitiei penale, este necesar sa se produca unele
devieri de la regulile obisnuite privind competenta penala, devieri care se obtin prin
amplificare , prorogare sau deplasarea competentei obisnuite.
Amplificarea competentei constă in largirea limitelor obisnuite ale competentei, dupa
materie sau dupa calitatea persoanei, in asa fel incit organul respectiv isi va putea indeplini
atributiile sale si cu privire la fapte sau persoane care se gasesc in afara limitelor obisnuite
ale competentei sale.
Situatiile in care legea amplifica competenta obisnuita a organelor judecatoresti penale sunt
acele privitoare la cauzele penale intre care exista o legatura substantiala (indivizibilitate sau
conexitate).
Indivizibilitatea presupune o stare de legatura intre diverse aspecte ale unei cauze penale,
fiind vorba de o singura infractiune savirsita de mai multe persoane , fie de mai multe
infractiuni care au aceeasi sursa cauzala, fie de mai multe fapte care formeaza latura
obiectiva a unei singure infractiuni.
Conexitatea se deosebeste de indivizibilitate prin aceea ca prima se caracterizeaza prin
pluralitatea infractiunilor, a doua prin unicitatea infr.-lor sau a faptei.
Exista conexitate atunci cind intre 2 sau m/multe fapte prevazute de legea penala apare o
legatura cu relevanta substantiala, care, pu realizarea in bune conditii a justitiei penale, face
necesara reunirea acelor fapte in cadrul aceluiasi proces penal.

2.3. Proiectaţi o situaţie privind admiterea cererii de strămutare de către Curtea Supremă
de Justiţie.
Conform C.Pr.Pen. RM - Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze penale
de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care prin aceasta se
poate obţine soluţionarea ei obiectivă, rapidă, completă şi se asigură desfăşurarea normală a
procesului.
 Strămutarea cauzei poate fi cerută de preşedintele instanţei de judecată sau de una dintre
părţi.
SPETA: Presedintele Curtii de Apel Chisinau, X, a inaintat o cerere de stramutare a
judecarii in ordine de recurs a cauzei penale privind-ul pe cetateanul Y, invinuit in savirs.
infr-lor de la art. 326(Traficul de influenţă) si 333 (Luarea de mită) CPRM, la o alta
instanta egala in grad, in scopul asigurarii solutionarii obiective, complete si rapide a
cauzei , avind in vedere ca cetateanul Y a activat anterior in cadrul Curtii de Apel Chisinau,
iar infractiunile imputate acestuia au fost savirsite in complicitate cu colaboratorul Curtii De
Apel Chisinau – Z.
Din atare considerente se solicita admiterea cererii inaintate si stramutarea judecarii cauzei
in ordine de recurs , la o alta instanta egala in grad.
In temeiul prevederilor art 46 al.1 CPPRM, Curtea Suprema de Justitie stramuta judecarea
unei cauze penale de la instanta competenta la o alta instanta egala in grad in cazul in care
prin aceasta se poate obtine solutionarea ei obiectiva , rapida, completa si se asigura
desfasurarea normala a procesului.
In conformitate cu prevederile Cpr.Pen. RM , Colegiul penal admite cererea de stramutare a
materialelor in cauza penala a cetateanului Y.

17
 Test 8

Subiectul I: Răpirea unei persoane. Răpirea minorului de către rudele apropiate

1.1. Identificați normele care, în sensul art.118 CP RM, reprezintă un întreg în raport cu
art.164 CP RM, care reprezintă partea.
1.2.
Exista mai multe situatii, dupa cum urmeaza:
Omorul savirsit cu rapirea persoanei atrage raspunderea numai in baza literei f) alin (2) art.
145 CPRM (Omorul săvîrşit: cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic). Reiesind
din regula fixata la art. 118 CPRM , in aceasta ipostaza se exclude calificarea suplimentara
conform art. 164 CPRM.
Intr-o alta situatie, respectind regula stabilita de art. 118 CPRM, afirmam ca aplicarea
raspunderii potrivit lit. g) alin 1 art. 135 1 (atunci cind infractiunea presupune rapirea unei
persoane) sau potrivit alin. 4 art. 189 CPRM (santajul, Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2)
sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau
a apropiaţilor acestora) exclude calificarea suplimentara conform art. 164 CPRM.
1.3. Demonstrați dacă este corect a se afirma că răpirea unui minor, care este nepot în
raport cu făptuitorul, trebuie calificată conform lit.c) alin.(2) art.164 CP RM.

Daca victima rapita este minor , iar fapta este savirsita de o ruda apropiata acestuia,
calificarea se va face potrivit art 1641 , dar nu portivit lit.c) alin 2 art.164 CPRM.
Este important a specifica ca doar ruda apropiata a victimei poate fi subiect al infractiunii
date - 1641 CPRM. Conform codului penal art. 134 al.4 ,rude apropiate se considera
urmatoarele persoane:
parintii in raport cu copiii; infietorii in raport cu copiii infiati; fratii in raport cu surorile;
bunicii in raport cu nepotii lor.
Respectiv, din continutul spetei putem conchide 2 idei, ca victima este nepot de bunei si
poate fi si nepot de unchi sau matusa.
Asadar, daca suntem in situatia in care bunelul(bunica) a rapit nepotul, atunci fapta va fi
calificata in baza art. 1641 CPRM, deoarece bunelul este ruda apropiata. Iar daca faptuitorul
este unchi (matusa) care si-a rapit nepotul minor- fapta este incadrata in prevederile lit.c)
alin 2 art.164 CPRM, deoarece acest subiect nu este ruda apropiata a minorului rapit.
1.4. Evaluaţi dacă a fost sau nu oportună incriminarea faptei de răpire a minorului de
către rudele apropiate (incriminare operată prin Legea nr.277 din 18.12.2008).
Consideram oportuna modificarea Codului PRM prin includerea Articolului 1641 ”Răpirea
minorului de către rudele apropiate”. Deoarece exista doua situatii cu un pericol social
diferit. Atunci cind exista rapirea unui minor de catre o persoana straina ( lit. c) alin. 2 art.
164 CPRM) si atunci cind exista rapirea unui minor de catre o ruda apropiata. Era incorect ca
in ambele situatii sanctiunea sa fie aceeasi, deoarece pericolul social al rapirii unui minor de
catre parinte, bunica, parinte adoptiv etc. este cu mult mai mic decit in prima situatie.
Completarea codului penal cu art. 1641 este binevenita, deoarece ea specifica un subiect
special al infr-unii respective - ruda apropiata a minorului. Acest articol prevede o pedeapsa
mai blinda decit cea stabilita la art. 164 CPRM, deoarece ia in vedere specificul starii
emotive a autorului si relatiile afective cu victima, care constituie un mobil puternic pu
rapirea minorului de catre ruda apropiata.

Subiectul II: Procedeele probatorii

2.1. Descrieţi condiţiile şi procedura măsurii speciale înregistrarii de imagini.
Articolul 41. Competenţa judecătorului de instrucţie

18
 Judecătorul de instrucţie asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale
prin:5) autorizarea interceptării comunicărilor, reţinerii, cercetării, predării,
percheziţionării sau ridicării trimiterilor poştale, înregistrării de imagini;
Articolul 132-10. Înregistrările de imagini: Înregistrările de imagini se efectuează în
condiţiile şi în modalităţile de interceptare şi înregistrare a comunicărilor prevăzute la art.
132-8 şi 132-9, care se aplică în mod corespunzător, adică: înregistrarea de imagini
presupune folosirea unor mijloace tehnice prin intermediul cărora se poate afla, fixa
acțiunile/inacțiunile a două sau mai multe persoane, iar înregistrarea acestora presupune
stocarea informaţiilor obţinute în urma inregistrării pe un suport tehnic.
Această măsurp se aplică în exclusivitate la cauzele penale care au ca obiect urmărirea
penală sau judecarea persoanelor asupra cărora există date sau probe cu privire la
săvîrşirea infracţiunilor prevăzute în următoarele articole din Codul penal: art. 135–137,
art. 138 alin. (2) şi (3), art. 139, art. 140 alin. (3) şi (4), art. 1401 alin. (3) şi (4), art. 141
alin. (2), art. 142 alin. (2) şi (3), art. 143–145, art. 151 alin. (2) şi (4), art. 164 alin. (2) şi
(3), art. 165, art. 166 alin. (2) şi (3), art. 171 alin. (2) şi (3), art. 186 alin. (2) lit. c), alin.
(3)–(5), art. 187 alin. (2) lit. f), alin. (3)–(5), art. 188 alin. (2) lit. f), alin. (3)–(5), art. 189
alin. (3) lit. a), d) şi f), alin. (4)–(6), art. 190 alin. (3)–(5), art. 191 alin. (5), art. 206, art.
216 alin. (3), art. 2171 alin. (4), art. 2174 alin. (3), art. 236 alin. (2), art. 2421, art. 2422,
art. 243 alin. (3), art. 248 alin. (5), art. 278 alin. (2)–(6), art. 2781, art. 279, art. 2791 alin.
(3) şi (4), art. 280 alin. (3), art. 283, art. 284, art. 292 alin. (2), art. 295 alin. (6), art. 2951
alin. (3), art. 324, art. 325, art. 326 alin. (3), art. 328 alin. (3), art. 333, art. 334, art. 337–
340. Lista componentelor de infracţiuni este exhaustivă şi poate fi modificată doar prin
lege.
2.2. Distingeţi între măsura specială monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor
telegrafice şi electronice de măsura specială monitorizarea sau controlul tranzacţiilor
financiare şi accesul la informaţia financiară.
Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice şi a altor comunicări
constă în accesul şi verificarea fără înştiinţarea expeditorului sau destinatarului a
comunicărilor ce au fost transmise instituţiilor care prestează servicii de livrare a
corespondenţei electronice sau a altor comunicări şi a apelurilor de primire şi ieşire ale
abonatului.
Monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară
reprezintă operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare
efectuate prin intermediul instituţiilor financiare sau al altor instituţii competente ori
obţinerea de la instituţiile financiare a înscrisurilor sau informaţiilor aflate în posesia
acestora referitoare la depunerile, conturile sau tranzacţiile unei persoane.
O distinctie ar fi faptul ca măsura specială monitorizarea sau controlul tranzacţiilor
financiare şi accesul la informaţia financiară poate fi dispusa in legatura cu anumite
infractiuni, care sunt expres prevazute de C.Pr.Pn RM., pe cind la Monitorizarea
conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice şi a altor comunicări nu exista vre-o
limitare in acest sens.
La fel difera subiectii asupra carora se vor efectua aceste masuri. O alta deosebire consta in
faptul ca Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice se dispune
dacă sînt temeiuri verosimile de a presupune că acestea conţin sau pot conţine informaţii
despre circumstanţele faptei care urmează a fi probate, dar monitorizarea sau controlul
tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară se dispune in cazul cazul
urmăririi penale pornite pe anumite infracţiuni.
In cadrul monitorizarii conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice ridicarea
conexiunilor se va efectua în cazul în care există temei de a considera că pentru procesul de
administrare a probelor originalul va avea o importanţă mai mare decît copia sau fixarea
vizuală.

19
 2.3. Evaluaţi care valori protejate de CEDO pot fi afectate de procedura înregistrărilor
de imagini. Valoarea protejata de CEDO care poate fi afectata de procedura inregistrarilor
de imagini este dreptul la respectarea vietii private si de familie (art. 8). Acesta prevede ca
orice persoana are dreptul ca sa i se respecte viata sa privata si de familie, a domiciliului
sau si a corespondentei. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea
acestui drept decit in masura in care acesta este prevazut de lege si constituie , intr-o
societate democratica , o masura necesara pu securitatea nationala, siguranta publica,
bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia
sanatatii , a moralei , a drepturilor si libertatilor altora.

Test 9
Subiectul I: Infracţiunea
1.1. Caracterizaţi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.
Conform art 14 al. 1 CPRM, pentru ca o fapta sa fie considerata infractiune, ea trebuie sa
intruneasca urmatoarele trasaturi esentiale: sa fie prejudiciabila (sa prezinte pericol social),
sa fie svirsita cu vinovatie, sa fie prevazuta de legea penala si sa fie pasibila de pedeapsa
penala.
Fapta prejudiciabila – fapta se poate manifesta sub forma de actiune sau inactiune, in
ambele sale forme ea reprezinta exteriorizarea unor procese psihice caracteristice activitatii
constiente a omului. Fapta cuprinde si consecintele produse. Legea penala incrimineaza doar
fapte umane , fiind excluse fenomele naturii sau reactiile animalelor ( cu exceptia cazurilor
cind aceste reactii au fost provocate de om).
In teoria dr. penal prin fapta prejudiciabila se intelege orice actiune sau inactiune prin care se
lezeaza una dintre valorile aratate in alin. 1 art. 2 CPRM, pu sanctionarea careia este necesara
aplicarea unei pedepse.
Fapta savirsita cu vinovatie – legatura subiectiva dintre faptuitor si fapta prejudiciabila ce
reflecta atitudinea constiintei si vointei , sta la baza vinovatiei ca trasatura esentiala a
infractiunii.
Art 17, 18 CPRM consacra formele vinovatiei: intentia (directa si indirecta); imprudenta
(increderea exagerata si neglijenta penala).
Vinovatia – este atitudinea psihica a persoanei fata de fapta prejudiciabila savirsita si
urmarile ei.
Vinovatia cuprinde 2 factori:
 de constiinta
 de vointa.
Factorul intelectiv- se manifesta prin aceea ca in constiinta faptuitorului apare ideea de a
savirsi infractiunea si in constiinta apare si reprezentarea urmarilor.
Factorul volitiv – vointa de a infaptui fapta respectiva si dorinta producerii urmarilor, sau in
cazul nedorintei – acceptarea lor in mod constient.
Fapta prevazuta de legea penala – Art. 1 al. 2 CPRM precizeaza ca numai Codul penal RM
determina faptele ce constituie infractiuni.
Numai din momentul prevederii in lege a faptei prejudiciabile si deci de la intrarea in vigoare
a legii respective acea fapta devine fapta prevazuta de legea penala.
Legea Penala care poate incrimina fapta este numai C. Penal , deoarece art. 1 al. 1 prevede:
Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova.
Fapta pasibila de pedeapsa penala- fapta este incriminata de lege atunci cind aceasta o
prevede sub sanctiunea unei pedepse. Sanctionarea cu pedeapsa inseamna recunoasterea ca
fapta prezinta un caracter prejudiciabil, pentru combaterea caruia sint necesare sanctiunile
penale, de aceea in dispozitia din alin. 1 art. 14 CPRM s-a prevazut ca trasatura esentiala a
infractiunii – pasibilitatea de pedeapsa panala.
Pot fi considerate infr-uni doar faptele pentru a caror savirsire legiuitorul prevede aplicarea
unei pedepse penale.
20
1.2. Clasificaţi infracţiunile în funcție de mai multe criterii.
În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod sînt
clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi
excepţional de grave.
      - Infracţiuni uşoare - se consideră faptele comise cu intentie sau din imprudenta , pentru
care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen
de pînă la 2 ani inclusiv.
    - Infracţiuni mai puţin grave- se consideră faptele savirsite intentionat sau din
imprudenta pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen
de pînă la 5 ani inclusiv.
    - Infracţiuni grave - se consideră faptelecomise cu intentie si din imprudenta , pentru
care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani
inclusiv.
    - Infracţiuni deosebit de grave - se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie pentru
care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani.
    - Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie pentru
care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
dupa modul de manifestare:
infrct. comisive (prevazute de norme penale prohibitive)- se comit, de obicei, prin actiune .
infrct. omisive (prevazute de norme penale onerative) – se comit de regula, prin inactiune.
Dupa structura ierarhica a continutului constitutiv:
a) infr. in continut de baza (tip)
b) infr. in continut calificat (agravat)
c) infr. in continut atenuat.
Dupa numarul subiectilor activi necesari si suficienti pu comiterea infr-unii:
1. infr-uni ce pot fi comise de o singura persoana (inf-uni unilaterale);
2. infr-uni bilaterale sau plurale, care nu pot fi comise decit de catre mai multe persoane (ex.
Incestul.)
1.3. Argumentaţi necesitatea clasificării infracţiunilor.
Calsificarea infractiunilor pe categorii , in functie de caracterul si gradul prejudiciabil al
faptei, prezinta importanta teoretica si practica.
Incadrarea faptei in una din categoriile mentionate poate avea drept consecinte juridice
stabilirea categoriei penitenciarului in care se va executa pedeapsa inchisorii, influentarea
aplicarii condamnarii cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei , a liberarii de
raspundere penala, a liberarii conditionate de pedeapsa inainte de termen, a inlocuirii partii
neexecutate din pedeapsa cu o pedeapsa mai blinda. Savirsirea infr. grave, deosebit de grave
si exceptional de grave atrag dupa sine aparitia starii de recidiva periculoasa si deosebit de
periculoasa. Clasificarea infr-lor pe categorii reprezinta un prim criteriu de baza de
individualizare a raspunderii penale.

Subiectul II: Admisibilitatea probelor

2.1. Definiţi admisibilitatea probelor şi descrieţi criteriile de apreciere a admisiilităţii
acestora.
Sînt admisibile probele pertinente, concludente şi utile administrate în conformitate cu
CPr.P RM
Doctrina proces. penala recunoaste existenta unor reguli de asigurare a admisibilitatii
probelor:
1) pu ca o proba sa fie admisibila ea trebuie sa fie administrata de un subiect competent.
2) a 2 regula vizeaza mijlocul cuvenit de proba. Mijloacele de proba dunt prevazute in art. 93
CPr.P RM (ex: raportul de expertiza, corpuri delicte etc.).
3) a 3 regula vizeaza procedura cuvenita.(ex: respectarea termenilor procesuali etc.)

21
4) a 4 regula este fructul pomului otravit. Proba se considera inadmisibila daca este obtinuta
din alta proba cu incalcarea procedurii.
5) inadmisibilitatea probelor care contin date de provenienta necunoscuta. Numai acea proba
este admisibila care contine date autenticitatea carora poate fi verificata.
Pertinenta – legatura intre continutul probei si circumstantele care necesita a fi probate intr-
o cauza penala.Aici se tine cont de 2 lucruri: daca se include faptul care va fi dovedit drept
proba in obiectul probatoriului si daca este in stare proba data sa constate acest fapt?
Concludente – sunt probele care influenteaza asupra solutionarii cauzei penale. Orice proba
concludenta este pertinenta , dar nu orice proba pertinenta este si concludenta.
Utile – sunt probele concludente, care prin informatiile pe care le contin sunt necesare
solutionarii cauzei. Nu toate probele concludente sunt si utile.

2.2. Determinaţi subiectul procesual în sarcina căruia este pusă probarea inadmisibilităţii
probelor.
Articolul 94. Datele neadmise ca probe
(1) În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din dosar, nu
pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor
hotărîri judecătoreşti datele care au fost obţinute:
1) prin aplicarea violenţei, ameninţărilor sau a altor mijloace de constrîngere, prin
violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei;
2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii
vătămate, martorului;
3) prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces;
4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală;
5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare;
6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată;
7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice;
8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor
prezentului cod;
9) fără a fi cercetate, în modul stabilit, în şedinţa de judecată;
10) de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv, nu
poate confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia.
11) prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrşirea infracţiunii;
12) prin promisiunea sau acordarea unui avantaj nepermis de lege.
(2) Constituie încălcare esenţială a dispoziţiilor prezentului cod, la administrarea
probelor, violarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei sau a
prevederilor legii procesuale penale prin privarea participanţilor la proces de aceste
drepturi sau prin îngrădirea drepturilor garantate, fapt care a influenţat sau a putut
influenţa autenticitatea informaţiei obţinute, a documentului sau a obiectului.
din articolul dat reiese că sarcina demostrarii inadmisibilității probei nu este acordată
unui subiect concret, dar putem deduce ca apartine banuitului, invinuitului, inculpatului,
partii vatamate, martorului, sau reprezentantilor lor (avocatilor) in functie de caz.
fiecare parte va incerca sa demonstreze inadmisibilitatea probelor partii contrare pt a se
apara.

2.3. Propuneţi o situaţie prin care se pot invoca excepţii de la principiul „fructul pomului
otrăvit”.
formula ”fructele pomului otravit” este evident o metafora, pomul otravit este de fapt proba
obtinuta prin incalcare, fructul- este proba derivata din prima, datorita informatiilor care au
devenit cunoscute prin efectul incalcarii legii in primul caz. Regula respectiva are menirea
fundamentala a prevenirii aplicarii constringerii la obtinerea declaratiilor, dar si a oricaror

22
 alte rigori procedurale menite sa asigure protectia drepturilor persoanei si a scopului proces.
penal.
O situatie practica ar fi cazul in care proba a fost descoperita , in parte, datorita unei
surse independente, neafectate; proba ar fi fost descoperita in mod inevitabil , in pofida
sursei afectate;legatura cauzala intre actiunea ilegala si proba este prea ne-evidenta.

Test 10

Subiectul I: Munca forțată

23
1.1. Identificați înțelesul noțiunii „capacitatea de muncă a unui copil”, utilizate în
dispoziția de la lit.b) alin.(2) art.168 CP RM.
Trebuie să ținem cont de prevederile Codului Muncii în acest sens, în care se prevăd
următoarele referitor la capacitatea de muncă a persoanei fizice:
 Articolul 46. Părţile contractului individual de muncă (menționez că ne interesează persoana
ca salariat)
    (2) Persoana fizică dobîndeşte capacitate de muncă la împlinirea vîrstei de 16 ani.
    (3) Persoana fizică poate încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vîrstei de
15 ani, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă, în consecinţă, nu îi
vor fi periclitate sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi pregătirea profesională.
    (4) Se interzice încadrarea în muncă a persoanelor în vîrstă de pînă la 15 ani.
În consecință, copil cu capacitate de muncă va fi acel copil care a atins vârsta de 16, sau 15
ani, în dependent de situația concretă.
Dacă la muncă a fost atrasă o persoană până la 15 ani, și această faptă nu întrunește
elementele infracțiunii de traffic de ființe umane/trafic de copii, atunci fapta se va califica
drept contravenție – art. 55 alin(2) C Contrav., care, prevede răspunderea pentru încălcarea
legislației muncii asupra copilului minor (iar încadrarea la muncă a minorului până la 15 ani
este o astfel de încălcare). În dependent de circumstanțe, dacă se constată aplicarea
constrângerii asupra minorului, făptuitorul poate răspunde și pentru infracțiunile prevăzute la
art. 152 sau 155 CP sau, contravenția de la art. 78 C.Contrav.
1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că munca forțată constituie obiectul
imaterial al infracțiunii specificate la art.1651 CP RM.
Ținând cont de faptul că articolul 1651 incriminează fapta de utilizare a rezultatelor
muncii sau serviciilor unei persoane care este victimă a traficului de fiinţe umane, cu
următorul conținut: (1) Utilizarea  produselor şi/sau serviciilor care constituie rezultatul
exploatării în infracţiunile de trafic de fiinţe umane sau trafic de copii, prestate de o persoană
despre care beneficiarul ştie că este victima acestor infracţiuni, dacă această faptă nu
întruneşte elementele traficului de fiinţe umane sau  ale traficului de copii, din care reiese că
legiuitorul condamnă acțiunile intenționate ale persoanelor care cu bună-știință folosesc
servicii și alte rezultate ale muncii persoanelor din diferite sfere economice, mai ales cele
puțin reglementate, sau ilegale, știind cu siguranță că persoanele date sunt vicitime ale
infracțiunilor din art. 165 (trafic de ființe umane) sau 206 (traficul de copii) și profitând de
aceasta.
Nu este corect a se afirma că munca forțată este obiectul imaterial a infracțiunii date, fiindcă
făptuitorul profit de rezultatele muncii sale, și anume – de produse și servicii, iar munca
forțată este incriminate la art.168 CP.
1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate
în dispoziția art.168 CP RM prin Legea nr.270 din 07.11.2013.
Articolul vechi: (1) Forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale sau
forţarea la muncă obligatorie,  ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii,
obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu
violenţă.
Azi:(1) Obţinerea muncii de la o persoană împotriva voinţei ei, prin constrîngere sau
înşelăciune, dacă această acţiune nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane sau ale
traficului de copii.
Dispozițiile vechi aveau o structură ambiguă care creau riscuri de aplicare eronată a
acestora în practică, utilizarea de noțiuni neclare și nepracticate în jurisprudență și în însuși
Codul penal ca ”violență sau amenințare cu violență”, de aceea a fost necesară o modificare.

24
La fel, un alt aspect pozitiv este că a fost înăsprită sanțiunea pentru fapta data, care anterior era
mai blândă chiar decât la infracțiunea de traffic de ființe umane, făcând și o delimitare mai clară
dintre aceste două infracțiuni. La delimitarea acestora una de alta mai servește și introducerea
sintagmei ” dacă această acţiune nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane sau ale
traficului de copii”, oferind practicienilor o șansă mai mare de a califica faptele correct și legal.
Acest articol, în general, reprezintă dovada respectării de către RM aactelor internaționale care
prevăd abolirea muncii forțate și obligatorii, inclusive CEDO, care prevede acest drept categoric,
dar și propria legislație privind dreptul la muncă (art. 7, alin. 3 Codul Muncii, ce interzice
utilizarea oricărei forme de muncă forțată).

Subiectul II: Procedeele probatorii

Relataţi despre măsura specială de reţinere, cercetare, predare, percheziţie de ridicare a
trimiterilor poştale.
În Codul de procedură penală măsura specială de reţinere, cercetare, predare, percheziţie de
ridicare a trimiterilor poştale va fi efectuata cu autorizarea judecătorul de instrucţie, la demersul
procurorului.
(1) Dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că trimiterile poştale primite sau expediate
de către bănuit, învinuit pot conţine informaţii ce ar avea importanţă probatorie în cauza
penală pe una sau mai multe infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave şi
dacă prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute probe, organul de urmărire penală este în
drept să reţină, să cerceteze, să predea, să percheziţioneze sau să ridice trimiterile poştale ale
persoanelor indicate.
    (2) Pot fi reţinute, cercetate, predate, percheziţionate sau ridicate următoarele trimiteri
poştale: scrisori de orice gen, telegrame, radiograme, banderole, colete, containere poştale,
mandate poştale, comunicări prin fax şi prin poşta electronică.
    (3) Procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală întocmeşte o ordonanţă despre
reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor poştale, pe care o
prezintă judecătorului de instrucţie. În ordonanţă trebuie să fie indicate: motivele dispunerii
reţinerii, cercetării, predării, percheziţionării sau ridicării trimiterilor poştale, denumirea
instituţiei poştale asupra căreia se pune obligaţia de a reţine trimiterile poştale, numele şi
prenumele persoanei sau persoanelor ale căror trimiteri poştale trebuie să fie reţinute, adresa
exactă a acestor persoane, genul de trimiteri poştale care se reţin, se cercetează, se predau, se
percheziţionează sau se ridică şi durata măsurii. Durata de autorizare a măsurii se prelungeşte
în condiţiile prezentului cod.
    (4) Ordonanţa cu privire la reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea
trimiterilor poştale cu autorizaţia respectivă se transmite şefului instituţiei poştale, pentru care
executarea acestei ordonanţe este obligatorie.
    (5) Şeful instituţiei poştale comunică imediat organului care a emis ordonanţa reţinerea
trimiterilor poştale indicate în aceasta.
    (6) Reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor poştale se
anulează de către organul de urmărire penală care a emis ordonanţa respectivă, de către
procurorul ierarhic superior, de către judecătorul de instrucţie după expirarea termenului
pentru care a fost emisă autorizaţia, dar nu mai tîrziu de terminarea urmăririi penale.
Se presupun următoarele: oprirea livrării trimiterii poştale pentru o perioadă de timp strict
determinată sau relativ determinată, sau livrarea trimiterii poştale la o anumită dată sau într-un
anumit interval de timp; accesul şi verificarea trimiterii poştale, citirea informaţiei existente,
constatarea obiectelor sau substanţelor ce se află în trimiterea poştală de către org UP;
nelivrarea trimiterii poştale şi preluarea acesteia de către ofiţerul de UP.
În cauza Ostrovar c. Moldovei, reclamantul nu putea primi scrisori de la mama sa şi vizite de
la soţia şi fiica sa. Curtea a considerat că această ingerinţă în dreptul reclamantului la
respectarea vieţii de familie nu era prevazută de lege, deoarece legea pe care se baza nu era
suficient de previzibilă, dînd puteri discreţionare prea largi celor care trebuiau să le autorizeze.
25
2.1. Comparaţi măsura specială reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţia de ridicarea
trimiterilor poştale de măsura specială monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor
telegrafice şi electronice.

Articolul 1341. Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor

                             telegrafice şi electronice
    (1) Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice şi a altor
comunicări constă în accesul şi verificarea fără înştiinţarea expeditorului sau destinatarului a
comunicărilor ce au fost transmise instituţiilor care prestează servicii de livrare a
corespondenţei electronice sau a altor comunicări şi a apelurilor de primire şi ieşire ale
abonatului.
    (2) Monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice se dispune dacă
sînt temeiuri verosimile de a presupune că acestea conţin sau pot conţine informaţii despre
circumstanţele faptei care urmează a fi probate.
    (3) Instituţiile care prestează servicii de livrare a corespondenţei electronice, a apelurilor
de intrare şi ieşire sau a altor comunicări informează ofiţerul de urmărire penală sau
procurorul despre aflarea în posesia lor a comunicărilor ce urmează a fi supuse verificării.
Ofiţerul de urmărire penală sau procurorul ia cunoştinţă imediat, dar nu mai tîrziu de 48 de
ore din momentul recepţionării informaţiei, de conţinutul comunicării şi adoptă o decizie
privind ridicarea acesteia sau transmiterea ei pentru livrare ulterioară, cu fotografierea,
copierea sau fixarea prin alt mijloc tehnic a conţinutului comunicării.
    (4) Ridicarea conexiunilor se va efectua în cazul în care există temei de a considera că
pentru procesul de administrare a probelor originalul va avea o importanţă mai mare decît
copia sau fixarea vizuală.

2.3. Modelaţi o situaţie de neproporţionalitate a masurii de reţinere şi ridicare a

trimiterilor poştale.
Prin ordonanța întocmită de procurorul P.I. și autorizația judecătorului de instrucție V.T, toate
trimiterile poștale(scrisori, telegrame, radiograme, banderole, colete, containere poştale,
mandate poştale, comunicări prin fax şi prin poşta electronică) ale bănuitului A.B. au fost
supuse reţinerii, cercetării, predării, percheziţionării și ridicării pe durata efectuării urmăririi
penale asupra cauzei penale pornite împotriva sa în conformitate cu art.187 CP- Jaful Drept
temeiuri rezonabile procurorul a indicat că este în drept a limita corespondenţa bănuitului în
interesul efectuării corecte și depline a urmăririi penale, precum în interesul securităţii şi al
menţinerii ordinii în locul de reținere.

Test 11
Subiectul I: Componenţа infrаcţiunii

1.1. Cаrаcterizаți elementele şi semnele componenţei de infrаcţiune.

Pentru trаgereа lа răspundere penаlă а unei persoаne este necesаr să se stаbileаscă dаcă
fаptа prejudiciаbilă săvîrșită conșine semnele unei componențe а infrаcțiunii.Prin urmаre, în
dreptul penаl se consideră componență а infrаcțiunii totаlitаteа semnelor obiective și
sbiective, stаbilite de legeа penаlă, ce cаlifică o fаptă prejudiciаbilă drept infrаcțiune
concretă аlin 1 аrt 52 Cp.RM.
Fiecаre componență а infrаcțiunii descrisă în lege constituie un аnsаmblu de semne
cаrаcteristice unei аnumite infrаcțiuni. Cu аjutorul elementelor și semnelor constitutive аle

26
componenței infrаcțiunii se reаlizeаză prаctic încаdrаreа fаptelor concrete și se аjunge lа
corectа cаlificаre.
Orice fаptă infrаcționаlpă prezintă o totаlitаte de semne obiective și subiectoive аle
comportаmentului persoаnei, cаre sunt indicаte în legeа penаlă într-o componență concretă
de infrаcțiune.
Componentа infrаctiunii аre 4 elemente: obiect, lаturа obiectivа, subiect, lаturа subiectivа.
Cаre sunt obligаtorii pentru existentа аcesteiа.
Elementele componentei infrаctiunii rreprezinntа pаrti componente аle unui sistem integrаl
, ce include grupuri de smene cаre corespund diferitelor lаturi аle fаptelor prjudiciаbile
cаrаcterizаte de legeа penаl cа infrаctiuni.Deosebim 4 pаrti componente cаre se numesc
elemente аle componentei infrаctunii: obiectul, lаturа obiectivа, subiectul , lаturа subiectivа.
Semnele componentei infrаctiunii reprezintа o cаcteristicа concretа, legislаtivа а celor mаi
imortаnte trаsаturi аle infrаctiunii. Semnele componentei infrаctiunii sint trаsаturile
concrrete, specifice, cаrаcteristice elementelor.
Prin urmаre, celor 4 elemnte аle componentei infrаctiunii le corespund 4 grupuri de semne
ce cаrаcterizeаzа аceste elemente: grupuri de smene ce cаrаcterizeаzа obiectul infrаctiunii,
grupul de smene ce se referа lа subiectul infrаctiunii, grupurile privind pаrticulаritаtile
lаturii obiective și subiective.
Elementele- Obiectul infrаctiunii- cа fiind vаloаreа sociаlа si relаtiile sociаle creаte in
jurul аcestei vаlori, cаre sint prejudiciаte ori vаtаmаte prin fаptа infrаctionаlа.In teoriа
dreptului penаl se fаce distinctie intre mаi multe cаtegorii de obiecte аle infrаctiunii,
tinindu-se seeаmа de а numitte probleme teoretice si prаctice privind structurа pаrtii
speicаle а dreptului penаl, determinаreа grаdului prejudiciаbil аl infrаctiunilor si corectа
cаlificаre а ааcestorа..
Deci sint cunoscute, аstfel cаtegoriile de obiect juridic si obiect mаteriаl, obiect juridic
generic( de grup) ;i obiect juridic speciаl ( specifi), obiect juridic principаl si secundаr
Obieect juridic generаl- formаt din totаlitаteа relаtiilor si vаlorilor sociаle ocrotite prin
normele de drept penаl.
Obiectul juridic generic- este conctituit dintr-un grup de vаlori sociаle de аceeаsi nаturiа,
ocrotite prin normele de drept penаl., cаre poаte fi lezаrt numаi prin аctiuni si inаctino(de
ex.infrаctiuni contrа vietii si sаnаtаtii perosаnei.)
Obectul juridic speciаl-constа din vаloаreа contrа xcаreiа se indreаptа nemijlocit аctiuneа ,
inаctiuneа prevаzutа de legeа penаlа, vаloаreа cаrаcterizаtа prin аnumite trаsаturi proprii,
speicаle, cаre servesc lа individuаlizаreа unei infrаctiuni din cаdrul аceleiаsi grupe.(de ex.
Vаlаore sociаlа lezаtа in cocnret este viаtа persoаnei lа infrаctiuneа d e omorr.)
Obiectul juridic principаl si secundаr-obect juridic complex. Ob juridc principаl- se intelege
vаloаreа si relаtiile sociаle impotrivа cаrorа se indreаptа fаptа prejudiciаbilа si cаre sint
аp[rаte prin incriminаreа аctiunii principаle din cаdrul unei infrаctiuni complexe.Ob juridic
secundаr- vаloаreа si relаtiile sociаel corespunzаtoаre, impotruvа cаrorа se indreаptа fаptа
prejudicаbilа si cаre sint аpаrаte prin incriminаreа аctiunii secundаre sаu аdiаcente din
cаddrul unei infrаctiuni complexe.
Obectul mаteriаl- constа in lucrul , bunul sаu persoаnа fizicа contrа cаrorа s-а indreptаt
аctiuneа sаu inаctiuneа incriminаtа.Аcestа este prezent doаr lа infrаctiunile
mаteriаle.Infrаctiunile cаre аu obiect mаteriаl sint infrаctiunile de rezultаt cum аr fi omorul,
vаtаmаrile, furtul etc, iаr cele cаre nu аu ob mаteriаl sint infrаctiuni de pericol cum аr fi de
punere in primejdie, formаle, de ex. insultаreа militаrului.
Lаturа obiectivа- а unei infrаctiuni se intelege totаlitаte conditiilor cerute de normа de
incrimiаre privitаoаre lа аctul de conduitа pentru existent infrаctiunii.
Аcesteа vizeаzа: fаptа prejudicаbilа(elementul mаteriаl), urmаreа prejudiciаbilа, legаturа de
cаuzаlitаte dintre аctiuneа(inаctiuneа) ce constituie elemtul mаteriаl si consecintа
prejudicаbilа.АCESTORА li se аtаseаzа uneori si аlte cerinte esentiаle cum sunt locul,
timpul, modul mijloаcele de sаvirsire а infrаctiunii
27
 Elementul mаteriаl- este reprezentаt de insаsi fаptа incriminаte, intrucit fаrа o аctivitаte
exterioаrа nu poаte existа infrаctiuneа.Numаi o аctiune/inаctiune poаte lezа o vаloаre аrаtаt
in аliin 1 аrt 2 CP.RM, deci sа producа o urmаre prejudicаbilа.
Аctiuneа constа in sаvirsireа а ceeа ce legeа interzice, incаlkindu-se o normа prohibitive
de ex,rаpireа unei personаe.
Inаctiuneа- constа in аbtinereа de а efectuа o аctiune pe cаre legeа pretine sа fie comisа,
inkаlkindu-se in аcest fel o nomrа onerаtivа de ex. Neаcordаreа de аjutor а unui bolnаv.
 Urmаreа prejudicаbilа- desemneаzа rezultаtul fаptei cаre trebuie se producа in reаlitаteа
obiectivа.Eа poаte constа fie intr-o vаtаmаre mаteriаlа, fie intr-o periclitаre а unei vаlori
sociаle, аdicа in producereа unei stаri de pericol ce аmenintа o аnumitа vаloаre sociаlа.
In functie de fаptul dаcа urmаreа este sаu nu prevаzutа in normаde incriminаre literаture de
speciаlitаte а clаsificаt infrаctiunile in mаteriаle si formаle.
Infrаctiunile mаteriаle- sint cele in аl cаror continut legeа а prevаzu urmаreа, cаre de
regulа constа intr-o vаtаmаre, in producereа unui rezultаt mаteriаl.
Infrcаtiunile formаle- legiuitoul а prevаzut in cntinutul lor fаptа, fаrа sа fi inclus si
urmаrreа produs.
 Legаturа cаuzаlа-constа in legаturа de lа cаuzа lа effect ce trebuie sа existe intre аctiuneа
/inаctiuneа incriminаte de lege si urmаreа pe cаre аceаstа o produce.
 Locul , timpul, modul si mijloаcele de sаvirsire а fаptei.
Pri locul sаvirsirii fаptei potrivit аrt 12 din Cp.RM, se intelege locul unde а fost sаvirsitа
аctiuneа inаctiuneа prejudiciаbilа, indifferent de timpul survenirii.
Timpul sаvirsiirii fаptei se considerа timpul cind а fost sаvirsitа аctiuneа inаctiuneа
prejudicаbilа, indifferent de timpul survenirii urmаrilor аrt 9.Pаrteа generаlа а CP nu
contine vreo dispozitie c eаr reglementа modul si mijloаcele sаvirsirii infrаctiunii cа semen
аle lаturii obiective, insа in unele cаzuri legeа penаlа le prevede in PS CP,
 Subiectul infrаctiunii- sub este persoаnа cаre а sаvirsit nemijlocit lаturа obiectivа а
infrаctiunii.Subiect poаte fi аtit perosnа cаre sаvirseste o infrаctiune consumаtа, cit si ceа
cаre comite o tentаtive de infrаctiune..Perosnаа fizicа poаte fi subiect аl infrаctiunii dаcа
intruneste cumulаtive urmаtoаrele conditii> limitа de virstа cerutа de lege si
responsаbilitаetа.Perosoаnа Juridicа cu exceptiа аut publice , rаspund penаl pentru
infrаctiunile pentru sаvirsireа cаrorа este prevаzutа sаnctiune pentru perosoаnelel juridice in
pаrteа speciаlа.
Virsitа-16 аni. Responsаbilitаteа- este stаreа psihologicа а perosаnei cаre аre cаpаcitаteа de
а intelege cаrаcterul prejudiciаbil аl fаptei, precum si cаpаcitаtаeа de а аintelege cаrаcterul
prejudiciаbil аl fаptei, precum si cаpаcitаteа de а-si mаnifestа vointа si а-si dirijа аctiunile.
 Lаturа subiectivа а infrаctiunii-se intelege аtitudineа psihicа а fаptuitorului fаtа de fаptа
sаviristа si urmаrile ei, motivul si scopull infrаctiunii.Semnul de bаzа а l lаturii subiecive st
vinovаtiа, scop sаu motiv.
Vinovаtiа se cаrcаterizeаzа prin intentie-directа si indirectа, si imprudentа- incredereа
exаgerаtа si neglijentа penаlа.
Motiv-impulsul interior cаre determinа hotаrireа infrаctionаlа si deci implicit comitereа
infrаctiunii
Scopul infrаctiunii reprezintа finаlitаteа urmаritа prin sаvirsireа fаptei ce constituie elemtul
mаteriаl аl infrаctiunii, obiectivul propus si reprezentаt de fаptuitor cа rezultаt аl fаptei sаle.
Semnele principаle si cele fаcultаtive аle componentei infrаctiunii
In functie de rolul si de importаntа semnelor in cаrаcterizаreа fаptei cа infrаctiune, аcesteа
pot fi principаle si fаcultаtive.
Semne principаle-sint cele cаre cаrrаcterizeаzа toаte componentele de infrаctiune, iаr
neindeplinireа lor аre drept consecintа nereаlizаreа infrаctiunii, deci fаptа nu poаte fi
considerаtа infrаctiune.Semnele principаle cаrcteristice celor 4 elemnte аle componentei
infrаctiunii sunt: pentru ob infrаctiunnii-vаlorile si relаtiile sociаle, аsuprа cаrorа аtenteаzа

28
 infrаctiuneа, lаturа obiectivа- fаptа prejudicаbilа, subiectul-perosаnа fizicа responsаbilа,
lаturа subiectivа-vinovаtiа.(intentionаtа sаu imprudentа).
Semenle fаcultаtive-sint cele cаre nu cаrаcterizeаzа toаte componentele, ci numаi pe unele,
аcesteа pot completа toаte elementele componetei infrаctiunii si аnume: in cаzul obiectului,
аcetseа st ob juridic secundаr si mаteriаl, lаturа obiectivа- urmаrile prejudiciаbile,legаturа
cаuzаlа.locul, timpul, metodа si mijlocul comterii infrаctiunii, subiect- perosаnа juridicа,
ubiectul speciаl,lаt sub-motivul si scopul infrаctiunii.

1.2. Clаsificаţi componenţele de infrаcţiuni în funcție de trei criterii.

Prin urmаre, în dreptul penаl se consideră componență а infrаcțiunii totаlitаteа semnelor
obiective și sbiective, stаbilite de legeа penаlă, ce cаlifică o fаptă prejudiciаbilă drept
infrаcțiune concretă аlin 1 аrt 52 Cp.RM.
Conform doctrinei de speciаlitаte componentele de infrаctiuni de clаsficа dupа
urmаtoаrele criterii:
 Dupа grаdul prejudicаbilа аl fаptei
-componentа de bаzа-formаtа dintr-un minimum de smene obiective si subietive stаbilite
de legeа penаlа, cаre sint necesаre pentru existentа unei аnumite infrаctiuni de ex<
clonаreа аrt 144 CP.RM,rаpireа unei perosаne аrt 164., аrt 151, 188.CPRM.
-componentа cu circumstаnte аgrаvаnte- este formаtа din componentа de bаzа, lа cаre se
аdаugа аnumite conditii , imprejuriаrii, circumstаnte аgrаvаnte, cаre se referа lа lаturа
obiectivа sаu subietctivа, lа obiectul ori subiectul infrаctunii de ex. furtul cаlificаt
prevаzut lа lit b,c, d аllin 2 аrt 186 CP.RM., 145 аln 2.
-componentа cu circumstаnte аtenuаnte este аlcаtuitа din componentа de vbаzа cаreiа i se
аtаseаzа o imprejurаre аtenuаntа de nаturа sа micsoreze grаdul prejudicаbil аl fаptei de
ex. pruncucidereа аrt 147.CP.rm, 146, 148
 Dupа modul de descriere а elementelor infrаctiunii
-componente de infrаctiuni simple-include semnele specifice unei singure fаpte ce аre lа
bаzа o unicа formа de vinovаtie, un obiect , o urmаre prejudicаbilа.In аstfel de
componente toаte semnele se mаnifestа numаi o singurа dtаа de exemplu: аlin 1 аrt 187,
аlin1 аrt 1921.
Complexe-contine douа sаu mаi multe fаpte infrаctionаle , douа obiecte lа cаre se
аtennteаzа sаu mаi multe urmаrir prejudicаbile cаre trebuie reаlizаte cumulаtiv de ex:
аlin 2 аrt 159, аlin.1 аrt171,аlin1 аrt 188, аlin1 аrt 287. CP.RM.
Cu аctiuni аlternаtive-constituie o modаlitаte а componentelor complexe in cаre
legiutorul prevede drept infrаctiune consumаtа sаvirsireа uneiа dinte fаptele prevаzute in
dispozitiа normei penаle.de ex: аrt 216, 250, 251,292,293.CPRM.
 Dupа specificul structurii lаturii obiective.
-formаle- sint cele in аl cаror continut legiuitorul descrie lаturа obiectivа а infrаctiunii
limitinddu-se doаr lа un singur semn principаl аl ei si аnume fаptа prejudicаbilа de ex:
bаnditismul аrt 283 din CP.RM, huligаnismul аrt 287,dezertаreа- аrt.371 CP.RM.
-formа-reduse- constituie o modаlitаte а componentelor formаle si se cаrаcterizeаzа prin
fаptul cа legiuitorul а inclus in lаturа obiectivа а аcetsorа nu numаi descriereа fаptei
prejudicаbile, ci si pericolul reаl de survenire а unor urmаri prejudicаbile concrete, cаre
de fаpt nu constituie un semn obligаtoriu аl componentei respective. De ex: 188 CP.RM
tilhаriа.224.CP.RM.

1.3. Estimаți аsuprа corаportului dintre infrаcţiune şi componenţа infrаcţiunii.

Notiuneа de infrаctiune, reglemntаtа de lege in аlin1 аrt 14 CP>RM, si аceа de componentа а
infrаctiunii, elаborаtа de stiintа dreptului penаl si legiferаtа pentru primа dаtа de noul cod
penаl аl RM in аlin 1 аrt 52.sint strins legаteintre ele, deoаrece exprimа esentа unuiа si
аceluiаsi fenomen cаre este infrаctiuneа, dаr ele nu sunt identice.Аsuprа corelаtiri dintre
infrаctiune si componentа infrаctiunii s-а expus penаlistul rus А,Piontkovski cаre in kontext а
29
 remаrcаt cа notiuneа mаteriаlа а infrаctiunii si notiuneа generаlа а componentei infrаctiunii
exprimа pediferite cаi elementele esentiаle, de bаzа аle unorа si аcelorаsi fenomene аle vietei
sociаle, аle ilr, fаptelor prejudiciаbile cаre sint prevаzute in cаlitаte de infrаctiuni inlegeа
penаlа. Fiind un fаpt volitiv de comportаre prejudiciаbilа, infrаctiuneа reprezintа intordeаunа
un fenomen аl reаlitаtii obiective, este comisа de cаtre o persoаnа concretа, intr-un аnumit
loc,intr-o perioаdа determiаntа de timp, in аnumite imprejurаri.
Componentа infrаctiunii este o notiune juridicа fixаtа in dispozitiа normei concrete а pаrtii
speciаlle а codului penаl si cаre cаrаcterizeаzа nu o infrаctiune concretа, ci o infrаctiune de
un аnumit tip sаu gen prin intermediul descrierii semnelor principаle аle аcesteiа.Componentа
infrаctiunii nu este o fаptа comisа de infrаctor,ci o notiune аbstrаctа, reglementаtа de codul
penаl, de stiintа si teoriа dreptului penаl.
Conform аrt 14Cp.RM infrаctiuneа-reprezintа fаptа/ аctiune sаu inаctiune prejudiciаbilа,
prevаzutаde legeа penаlа, sаvirsitа cu vinovаtie si pаsibilа de pedeаpsа penаlа.
Prin urmаre, în dreptul penаl se consideră componență а infrаcțiunii totаlitаteа semnelor
obiective și sbiective, stаbilite de legeа penаlă, ce cаlifică o fаptă prejudiciаbilă drept
infrаcțiune concretă аlin 1 аrt 52 Cp.RM.
Corаportul dintre infrаctiuneа si componentа infrаctiunii il putem vedeа dintemeiul
rаpsunderii penаle conform аrt 51 CP.RM.
Аrticolul 51. Temeiul răspunderii penаle
    (1) Temeiul reаl аl răspunderii penаle îl constituie fаptа prejudiciаbilă săvîrşită, iаr
componenţа infrаcţiunii, stipulаtă în legeа penаlă, reprezintă temeiul juridic аl răspunderii
penаle.
    (2) Răspunderii penаle este supusă numаi persoаnа vinovаtă de săvîrşireа infrаcţiunii
prevăzute de legeа penаlă.
    Аrticolul 52. Componenţа infrаcţiunii
    (1) Se consideră componenţă а infrаcţiunii totаlitаteа semnelor obiective şi subiective,
stаbilite de legeа penаlă, ce cаlifică o fаptă prejudiciаbilă drept infrаcţiune concretă. 
    (2) Componenţа infrаcţiunii reprezintă bаzа juridică pentru cаlificаreа infrаcţiunii potrivit
unui аrticol concret din prezentul cod.

Subiectul II: Corpuri delicte

2.1.Definiţi noţiuneа de corp delict şi identificаţi condiţiile de recunoаştere а obiectelor
drept corp delict.
Corpuri delicte sunt аnumite obiecte din lumeа mаteriаlа cаre contin informаtii importаnte
pentru justа solutionаre а cаuzei penаle.Аlin1 аrt 158 C.proc.pen, prezintа o cаrаcteristicа
generаlа а temeiurilor de recunoаstere а obiectelor in clаitаte de corpuri delicte- аcele obiecte
din lumeа mаteriаlа obiectivа cu аjutorul cаrorа s-а reаlizаt lаturа obiectivа а infrаctiunii
(аrmа, in unele cаzuri mijlocul de trаnsport. Substаntele explozive).Mijlocul de trаnsport
poаte fi recunoscut in cаlitаte de corp delict dаcа а fost utilizаt in procesul de comitere а
ubfrаctiunii sаu pentru reаlizаreа scopurilor infrаctiunii.In cаuzele penаle in cаre аre
importаntа solutionаreа chestiunii privind inаrmаreа pаrticipаntilor, corpuri delicte pot fi
recunoscute nu numаi obiectele cаre sunnt аrme аlbe sаu de foc in deplinul sens аl
cuvintului, dаr si аlte аrme, obiecte cаre s-аu gаsit lа pаrticipаntii lа infrаctiunesi cu cаre pot
fi cаuzаte leziuni corporаle.
Trаnsportul аuto, motocicletele si аlte surse de trаnsport cаre аpаrtin fаptuitorilor pot fi
recunscute in clаitаte de corpuri delicte cu conditiа cа direct аu fost utilizаte in procesul de
comitere а infrаctiunii cu scopul de а аtinge rezultаtul scontаt.
Bаnii, аlte vаlori sаu obiecte si documente cаre аu fost obtinute in urmа аctiunii criminаle
sunt recunoscute, de аsemeneа , corpuri delicte.i hаinele cu urme de detrior[ri sаu cu urme de
singe, lаcаte cu urme de spаrgere.
In cаlitаte de obiecte cаre аu pаstrаt urmele аctiunii cruminаle

30
 Certificаtele cаre confirmа dreptul lа hirtiile de vаloаre sunt corpuri delicte numаi in cаzul
cind аcesteа аu fost fаlsificаte.Certificаtele originаle vor figurа in cаuzа penаlа in cаlitаte de
documente.
Lа corpuri delicte sereferа si bunurile obtinute pe cаle ilegаlа in infrаctiuni ecologice cum аr
fi brаconаjul cu аnimаle, pesti copаci,etc.In cаlitаte de corpuri delicte pot fi recunoscute si
probele de аer, аpа, sol in infrаctiunile ecologice legаte de poluаreа аerului, аpei , solului.

2.2. Stаbiliţi similitudini şi deosebiri între corpuri delicte şi documente.

Articolul 157. Documente
    (1) Constituie mijloc material de probă documentele în orice formă (scrisă, audio, video,
electronică etc.) care provin de la persoane oficiale fizice sau juridice dacă în ele sînt
expuse ori adeverite circumstanţe care au importanţă pentru cauză.

2) Documentele se anexează, prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin

încheierea instanţei, la materialele dosarului şi se păstrează atîta timp cît se păstrează
dosarul respectiv. În cazul în care documentele în original sînt necesare pentru evidenţă,
rapoarte sau în alte scopuri legale, acestea pot fi restituite deţinătorilor, dacă este posibil
fără a afecta cauza, copiile de pe acestea păstrîndu-se în dosar.
    (3) Documentele se prezintă de către persoanele fizice şi juridice la demersul organului
de urmărire penală făcut din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces ori la demersul
instanţei făcut la cererea părţilor, precum şi de către părţi în cadrul urmăririi penale sau în
procesul judecării cauzei.
    (4) În cazurile în care documentele conţin cel puţin unul din elementele menţionate în
art.158, acestea se recunosc drept corpuri delicte.

 Articolul 158. Corpurile delicte

    (1) Corpuri delicte sînt recunoscute obiectele în cazul în care există temeiuri de a
presupune că ele au servit la săvîrşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor
criminale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni, precum şi bani sau alte valori ori
obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, constatarea
circumstanţelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori
atenuarea răspunderii penale.
    (2) Obiectul se recunoaşte drept corp delict prin ordonanţa organului de urmărire penală
sau prin încheierea instanţei de judecată şi se anexează la dosar.
    (3) Obiectul poate fi recunoscut drept corp delict în următoarele condiţii:
    1) dacă, prin descrierea lui detaliată, prin sigilare, precum şi prin alte acţiuni întreprinse
imediat după depistare, a fost exclusă posibilitatea substituirii sau modificării esenţiale a
particularităţilor şi semnelor sau a urmelor aflate pe obiect;
    2) dacă a fost dobîndit prin unul din următoarele procedee probatorii: cercetare la faţa
locului, percheziţie, ridicare de obiecte, precum şi prezentat de către participanţii la proces,
cu ascultarea prealabilă a acestora.
    Articolul 159. Păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte
    (1) Corpurile delicte se anexează la dosar şi se păstrează în dosar sau se păstrează în alt
mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza volumului sau din alte motive, nu
pot fi păstrate împreună cu dosarul trebuie fotografiate şi fotografiile se anexează la
procesul-verbal respectiv. Obiectele voluminoase, după fotografiere, pot fi sigilate şi
transmise spre păstrare persoanelor juridice sau fizice. În acest caz, în dosar se va face
menţiunea respectivă.
    (2) Substanţele explozive şi alte obiecte care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea
omului şi din acest motiv nu pot fi păstrate în calitate de corpuri delicte, fapt confirmat prin
concluzia specialiştilor în domeniu, în baza ordonanţei organului de urmărire penală
autorizate de judecătorul de instrucţie, se nimicesc prin metodele respective. În caz de
31
urgenţă, cînd există pericol iminent pentru viaţa oamenilor, substanţele explozive pot fi
nimicite, în urma concluziei specialistului, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, cu
prezentarea materialelor respective, în termen de 24 de ore, judecătorului de instrucţie
pentru efectuarea controlului legalităţii acestei acţiuni procesuale.
      (3) Substanţele narcotice, psihotrope şi precursorii pot fi păstraţi în calitate de corpuri
delicte în cantităţi mici (mostre), suficiente pentru utilizarea lor în calitate de probe şi
pentru efectuarea expertizei, împachetate şi sigilate de către un expert. Excedentele de
aceste substanţe vor fi predate instituţiilor abilitate sau nimicite în baza ordonanţei
organului de urmărire penală autorizate de judecătorul de instrucţie.
(4) Imediat după ridicare şi examinare, metalele preţioase, pietrele preţioase şi articolele
din ele, numerarul şi cecurile în monedă naţională şi în valută străină, cardurile, alte
instrumente de plată, valorile mobiliare, obligaţiile, recunoscute drept corpuri delicte, se
transmit spre păstrare Inspectoratului Fiscal Principal de Stat conform procedurii stabilite.
(5) Numerarul şi cecurile în monedă naţională şi în valută străină, obligaţiile, ridicate în
cadrul efectuării acţiunilor de urmărire penală, se păstrează în dosar dacă ele conţin semne
individuale în urma săvîrşirii infracţiunii.
    (6) Corpurile delicte şi alte obiecte ridicate se păstrează pînă ce soarta lor nu va fi
soluţionată prin hotărîre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei. În
cazurile prevăzute de prezentul cod, chestiunile privind corpurile delicte pot fi soluţionate
pînă la terminarea procesului penal.
    (7) În caz de conflict referitor la apartenenţa obiectului recunoscut corp delict, litigiul se
soluţionează în ordinea procedurii civile şi un asemenea obiect se păstrează pînă la
momentul cînd hotărîrea pronunţată în cauza civilă devine irevocabilă.
    Articolul 160. Asigurarea păstrării corpurilor delicte şi a altor
                           obiecte în cadrul desfăşurării procesului penal
    (1) La păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte, la transmiterea lor pentru efectuarea
expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, precum şi la transmiterea
cauzei altui organ de urmărire penală sau altei instanţe judecătoreşti trebuie să fie luate
măsuri pentru a preveni pierderea, deteriorarea, alterarea, atingerea între ele sau amestecul
corpurilor delicte ori al altor obiecte.
    (2) În cazul transmiterii cauzei, în documentul de însoţire, în anexele la el şi în
informaţia anexată la rechizitoriu se indică toate corpurile delicte şi alte obiecte care au fost
anexate la dosar şi pe care îl însoţesc, precum şi locul lor de păstrare dacă ele nu sînt
anexate la dosar.
    (3) La transmiterea cauzei în care figurează corpuri delicte, organul care primeşte cauza
verifică prezenţa obiectelor anexate la dosar în conformitate cu datele menţionate în
documentul de însoţire a cauzei. Despre rezultatele acestei verificări se face menţiune în
documentul de însoţire.
    Articolul 161. Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptată
                           pînă la soluţionarea cauzei penale
    (1) Pînă la soluţionarea cauzei penale, procurorul ori ofiţerul de urmărire penală care are
încuviinţarea procurorului, în faza urmăririi penale, sau, după caz, instanţa dispune
restituirea către proprietarul sau posesorul legal:
  1) a produselor uşor alterabile;
    2) a obiectelor necesare acestuia pentru viaţa cotidiană;
    3) a animalelor domestice, pasărilor, altor animale care necesită îngrijire permanentă;
    4) a automobilului sau a unui alt mijloc de transport, dacă acesta nu a fost sechestrat
pentru asigurarea acţiunii civile în cauza penală sau a posibilei confiscări speciale a
bunurilor.
    (2) Corpurile delicte voluminoase care necesită condiţii speciale de păstrare şi care nu au
pe ele urme ale infracţiunii, precum şi alte corpuri delicte, cu excepţia celor care au servit
la săvîrşirea infracţiunii şi care păstrează pe ele urmele infracţiunii, se transmit instituţiilor
32
fiscale respective pentru a fi utilizate, păstrate, îngrijite sau comercializate.
    (3) În cazul în care proprietarul sau posesorul legal al corpurilor delicte menţionate la
alin.(2) nu este cunoscut sau dacă restituirea lor este imposibilă din alte motive, ele se
predau instituţiilor fiscale respective pentru a se decide utilizarea, păstrarea, îngrijirea sau
comercializarea acestora cu transferarea banilor încasaţi la contul de depozit al procuraturii
sau al instanţei de judecată respective.
    (4) Banii marcaţi, asupra cărora au fost îndreptate acţiunile criminale, se trec în venitul
statului, iar echivalentul lor se restituie proprietarului de la bugetul de stat. La cererea
victimei, echivalentul banilor recunoscuţi drept corpuri delicte poate fi restituit în temeiul
hotărîrii judecătorului de instrucţie.
    Articolul 162. Hotărîrea cu privire la corpurile delicte
                           adoptată la soluţionarea cauzei penale
    (1) În cazul în care procurorul dispune încetarea urmăririi penale sau în cazul soluţionării
cauzei în fond, se hotărăşte chestiunea cu privire la corpurile delicte. În acest caz:
    1) uneltele care au servit la săvîrşirea infracţiunii vor fi confiscate şi predate instituţiilor
respective sau nimicite;
    2) obiectele a căror circulaţie este interzisă vor fi predate instituţiilor respective sau
nimicite;
    3) lucrurile care nu prezintă nici o valoare şi care nu pot fi utilizate vor fi distruse, iar în
cazurile în care sînt cerute de persoane ori instituţii interesate, ele pot fi remise acestora;
    4) banii şi alte valori dobîndite pe cale criminală sau asupra cărora au fost îndreptate
acţiunile criminale se restituie proprietarului sau, după caz, se trec în venitul statului.
Celelalte obiecte se predau proprietarilor legali, iar dacă aceştia nu sînt identificaţi, se trec
în proprietatea statului. În caz de conflict referitor la apartenenţa acestor obiecte, litigiul se
soluţionează în ordinea procedurii civile. Banii marcaţi, asupra cărora au fost îndreptate
acţiunile criminale, se trec în venitul statului, iar echivalentul lor se restituie proprietarului
de la bugetul de stat;
    5) documentele care constituie corpuri delicte rămîn în dosar pe tot termenul de păstrare
a lui sau, la solicitare, se remit persoanelor interesate;
    6) obiectele ridicate de organul de urmărire penală, dar care nu au fost recunoscute
corpuri delicte, se remit persoanelor de la care au fost ridicate.
    (2) Valoarea obiectelor alterate, deteriorate sau pierdute în urma efectuării expertizei şi a
altor acţiuni legale se atribuie la cheltuielile judiciare. Dacă aceste obiecte au aparţinut
învinuitului, inculpatului sau persoanei civilmente responsabile, contravaloarea acestora nu
se restituie. Dacă aceste obiecte au aparţinut altor persoane, contravaloarea lor se restituie
din bugetul de stat şi poate fi încasată de la condamnat sau de la partea civilmente
responsabilă.
    (3) În caz de achitare a persoanei, precum şi în caz de scoatere de sub urmărire penală pe
temei de reabilitare, contravaloarea obiectelor alterate sau pierdute în cadrul efectuării
expertizei sau a altor acţiuni legale se restituie proprietarului sau posesorului legal,
indiferent de calitatea lui procesuală, din bugetul de stat.
    (4) În cazul în care corpurile delicte au fost transmise conform destinaţiei potrivit
prevederilor art.161 alin.(3), proprietarului sau, după caz, posesorului legal i se restituie
obiecte de acelaşi gen şi calitate sau i se plăteşte contravaloarea lor pornind de la preţurile
libere în vigoare la momentul compensării.]
    Articolul 163. Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale
    Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale, întocmite conform prevederilor prezentului
cod, constituie mijloace de probă în cazul în care ele confirmă circumstanţele constatate în
cadrul cercetării la faţa locului, percheziţiei corporale, a domiciliului, ridicării obiectelor,
documentelor, luării de probe pentru expertiză, declaraţiei orale despre o infracţiune,
prezentării pentru recunoaştere, exhumării cadavrului, verificării declaraţiilor la faţa
locului, reconstituirii faptei, efectuării măsurilor speciale de investigaţii şi al altor procedee
33
 probatorii.
     Articolul 164. Înregistrările audio sau video, fotografiile
                           şi alte forme de purtători de informaţie
    Înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele de control tehnic, electronic,
magnetic, optic şi alţi purtători de informaţie tehnico-electronică, dobîndite în condiţiile
prezentului cod, constituie mijloace de probă dacă ele conţin date sau indici temeinici
privind pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni şi dacă conţinutul lor contribuie la aflarea
adevărului în cauza respectivă.
2.3. Evаluаţi gаrаnţiile procedeelor probаtorii prin cаre se pot obţine corpuri delicte.
dacă a fost dobîndit prin unul din următoarele procedee probatorii: cercetare la faţa locului,
percheziţie, ridicare de obiecte, precum şi prezentat de către participanţii la proces, cu
ascultarea prealabilă a acestora

Test 12
Subiectul I: Trаficul de copii. Scoаtereа ilegаlă а copiilor din țаră

1.1 Relаtаți despre ipotezele specificаte lа lit. e1) аlin.(3) аrt.206 CP RM.

34
 e1) săvîrşite asupra copilului care se află în îngrijirea, sub ocrotirea, sub protecţia, la
educarea sau la tratamentul făptuitorului;
Conform lit e1 alin 3 art 206, raspunderea se agraveaz daca infractiunea de traffic de copii
este savirsita asupra copilului care se afla in ingrijirea, sub ocrotirea, sub protectia, la
educarea sau la tratamentul faptuitorului.
Sub aspect subiectiv,pentru realizarea agravantei trebuie sa se facadovada ca la momentul
savirsirii infractiunii faptuitorul a stiut despre existent raportului special dintre el si victim.
Vicitima se afla la ingrijirea faptuitoului atunci cind acesta are obligatia contractual sau
morala sa acorde victimei asistenta social ori, in virtutea relatiilor de rudenie, are indatorirea
legaala sa ingrijeasca victima.Ingrijirea presupune obligatia de a acorda ajutor si asitenta
curenta unei personae aflate in nevoie din cauza virstei, starii de sanatate, absenta
persoanelor care au aceasta obligatie potrivit legii.etc.
Victimia se afla sub ocrotirea faptuitorului in cazul in care este private in mod legal de
libertate de exemplu:, se afla intr-o institutie de reeducare, iar cel care a savirsit traffic de
copii are obligatia de a o pazi si supraveghea.
Victima se afla la educarea faptuitorului atuncicind acesta face parte din rindul cadrelor
didactice sau alo persoanlului pedagogic, fie ca este o persoana angajata de catre parintii
victimei, pentru educarea si instruirea acesteia.Obligatia de educare revine cadrelor didactice
de orice grad si specialitatea si persoanlului didactic auxiliary, inclusive perosanelor care
sunt angajate in particular pentru anumite activitati instructive- educative.
In fine victima se afla la tratamentul faptuitorului atunci cind acesta din urma face parte
din persoanlul medical, aplicind ingrijirea medicala fata de victim in institutiile medicale sau
la domiciuliu.
1.2. Stаbiliți deosebirile dintre infrаcțiunile prevăzute lа аrt.206 și 207 CP RM.
 Fapta de trafic de copii este incriminat[ in art 206 Cp.RM intr-o varianta tip si in doua
variante agravante
 Scoaterea ilegala a copiilor din tara este incriminata in art 207 CP RM intr-o varianta tip.
Obiectul juridic special al infractiunii prevazute la art 206 CP.rm are un caracter multiplu.
Prin urmare ob juridic principal al aceste infractiuni il constituie relatiile sociale cu privire la
dezvltarea fizica, psihica , spirituala si intelectuala a minorului, pe cind obiectul juridic
secundar al traficului de copii il formeaza relatiiile sociale cu privire la libertatea fizica a
minorului.
Infr 206 are obiect material- corpul victimei poate evolua in calitate de obiect
matrerial.atunci cind savirsirea acestei infractiuni presupune o influentare nemijliocita
infractionnala asupra corpului victimei.
Obiectul juridic special, al infractiunii prevazute la art 207 CP.rm.il constituie relatiile
sociale cu privire la iesirea din Republica Moldova su aflarea in strainatate, in conditii de
legalitate a minorului.Infractiunea analizata nu are obiect material.
Art 206. Victima are o calitate examinata.Ea nu poate fi decit persoana care la momentul
savirsirii infractiunii nu a atins virsta de 18 an.Prin aceasta , traficul de copii se deosebeste de
infractiunea prevazuta la art 165 CP.RM.
Art 207 Victima este minorului, indiferent daca are calitatea de cetatean al RM, cetatean al
unui alt stat, poolipartid, sau apartid.
Art206. Latura obiectiva se exprima in fapta prejudiciabila, care se concretizeaza in
actiune(recrutarea victimei,transportatrea victimei, transferull, adapostirea, primirea, darea
sau primirea unor plati ori beneficii pentru obtinerea consimtaminyului unei persoane care
detine controlullasupra victimei.), pe cind in art 207, fapta prejudiciabila se concretizeaza in
actiune si inactiune( actiunea de scoatere a copilului din tara, si inactiunea de abandonare a
copilului in strainatate.)

35
 Art 206: Latura subiectiva( motivele infractiunii pot fi urmatoarele: interesul material,
razbunarea, gelozia, invidia, Ura,nazuinta de a facilita savirsirea unei alte infractiuni. Dorinta
de a salva viata unei persoane apropiaate.etc.Art 207 latura subiectiva (motivele sunt:
razbunarea, interesul material, nazuinta de a se deabarasa de copil.)
Subiectul infractiunii la art 207 trebuie sa dispuna de anumite calitati speciale.

1.3. Estimаţi cаre sunt efectele pozitive și/sаu cele negаtive аle аmendаmentelor operаte
în dispozițiа аrt.206 CP RM prin Legeа nr.270 din 07.11.2013. (7 puncte)
Articolul 206:
    alineatul (1):
    la litera f), cuvintele „sau ţesuturilor” se substituie cu textul „ , ţesuturilor şi/sau celulelor”;
    litera g) se abrogă;
    în sancţiune, textul „de la 8 la 12 ani” se substituie cu textul „de la 10 la 12 ani”;
    alineatul (2): 
    la literele a) şi b), cuvîntul „şi” se substituie cu textul „şi/sau”;
    la litera f), cuvintele „sau ţesuturilor” se substituie cu textul „ , ţesuturilor şi/sau celulelor”;
    alineatul (3):
    se completează cu litera b1) cu următorul cuprins:
    „b1) săvîrşite de două sau mai multe persoane;”
    litera c) va avea următorul cuprins:
    „c) săvîrşite de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu
funcţie de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional;”
    alineatul se completează cu litera d1) cu următorul cuprins:
    „d1) însoţite de contaminarea copilului cu o boală venerică sau cu maladia SIDA;”.
Din dispoziția art.207 CP RM reiese că abandonarea copilului în străinătate , ca modalitate
normativă trebuie deosebită de abandonarea copilului în străinătate care intră sub incidența
art.206 CP RM. Drept criteriu de delimitare este scopul infracțiunii. Astfel, răspunderea se va
aplica în baza art.206 CP RM , dacă abandonarea copilului în străinătate urmărește : exploatarea
sexuală, comercială sau necomercială, în prostituție, ori în industria pornografică; exploatarea
prin muncă sau servicii forțate; practicarea cerșetoriei sau în alte scopuri josnice; exploatarea în
sclavie sau în condiții similare sclaviei, inclusiv în cazul adopției ilegale, folosirea în conflicte
armate , folosirea în activitate criminală; prelevarea organelor, țesuturilor și/sau celulelor umane;
vînzarea sau cumpărarea.În prezența oricărui alt scop se aplică prevederile art.207 CP RM.

Subiectul II: Interceptаreа şi înregistrаreа comunicărilor

2.1. Descrieţi procedurа de interceptаre а comunicărilor.

Conform art.1328 interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se aplică în exclusivitate în
cauzele penale care au ca obiect urmărirea penală sau judecarea persoanelor asupra că- rora
există date sau probe cu privire la săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de articole concrete.
Lista componențelor de infracţiuni este exhaustivă şi poate fi modificată doar prin lege. Prin
urmare, judecătorul are obligaţia, în primul rind, de a verifica dacă demersul procurorului
privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală ori a măsurilor speciale de investigaţii se
referă la una din infracţiunile respective. 251 Potrivit alin.(3) pot fi supuse interceptării şi
înregistrării comunicările bănuitului, învinuitului sau persoanelor care contribuie în orice
mod la comiterea infracţiunilor prevăzute la alin.(2) şi în privinţa cărora există date ce pot
conduce rezonabil la o concluzie că aceste persoane primesc de la bănuit, învinuit sau
inculpat ori transmit acestuia informaţii relevante pentru cauza penală. Astfel, conform
acestor prevederi, interceptarea, înregistrarea comunicărilor şi convorbirilor se pot efectua în
cazul cînd persoana are calitatea de bănuit, deci există una din condiţiile prevăzute de art.63
CPP şi este pornită procedura penală în ordinea art.274 CPP, date care la fel judecătorul
36
 trebuie să le verifice la adoptarea încheierii privind autorizarea efectuării acţiunilor de
urmărire penală ori a măsurilor speciale de investigaţii. Conformart. 1329 alin (1) CPP
interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se efectuează de către organul de urmărire penală
sau de către ofiţerul de investigaţii. Asigurarea tehnică a interceptării comunicărilor se
realizează de către autoritatea abilitată prin lege cu asemenea atribuţii, utilizîndu-se mijloace
tehnice speciale. Colaboratorii subdiviziunii din cadrul instituţiei autorizate prin lege, care
asigură tehnic interceptarea şi înregistrarea comunicărilor, precum şi persoanele care
efectuează nemijlocit ascultarea înregistrărilor, ofiţerii de urmărire penală şi procurorul sînt
obligaţi să păstreze secretul comunicărilor şi poartă răspundere pentru încălcarea acestei
obligaţii. Pentru asigurarea interceptării şi înregistrării comunicărilor, organul de urmărire
penală sau procurorul prezintă organului abilitat prin lege extrasul din încheierea
judecătorului de instrucţie, autentificat de către acesta, privind dispunerea efectuării
interceptării comunicărilor. Scrisoarea de însoţire a extrasului din încheierea judecătorului de
instrucţie trebuie să conţină o menţiune privind preîntîmpinarea persoanei care va asigura
tehnic efectuarea măsurii speciale de investigaţii despre răspunderea penală. Extrasul din
încheiere trebuie să conţină de asemenea denumirea instanţei şi numele judecătorului de
instrucţie, data şi ora emiterii încheierii, datele privind examinarea demersului procurorului
pentru autorizarea efectuării măsurii, datele de identificare ale abonatului sau ale unităţii
tehnice prin intermediul căreia se poartă comunicările ce urmează a fi interceptate, durata
interceptării, persoana sau organul de urmărire penală responsabil de executarea încheierii,
semnătura judecătorului de instrucţie şi ştampila instanţei de judecată. În cazul în care în
procesul interceptării şi înregistrării comunicărilor poate fi obţinută şi altă informaţie, cum ar
fi date de identificare ale abonaţilor sau persoanelor care au purtat comunicări cu subiectul
interceptării şi localizarea acestora, precum şi alte date, judecătorul de instrucţie poate
dispune în încheierea de efectuare a interceptării comunicărilor şi obţinerea acestor
informaţii. Subdiviziunea tehnică a organului abilitat prin lege să efectueze interceptarea şi
înregistrarea. comunicărilor transmite organului de urmărire penală semnalul comunicărilor
interceptate şi alte informaţii indicate în extrasul din încheierea judecătorului de instrucţie în
regim de timp real, fără a efectua înregistrarea acestora. Informaţia obţinută în procesul
interceptării şi înregistrării comunicărilor poate fi ascultată şi vizualizată în regim de timp
real de către organul de urmărire penală şi procuror. Informaţia obţinută în procesul
interceptării şi înregistrării comunicărilor se transmite, de către subdiviziunea tehnică care a
efectuat interceptarea comunicărilor, ofiţerului de urmărire penală sau procurorului pe
purtător material de informaţii împachetat, sigilat cu ştampila subdiviziunii tehnice şi cu
indicarea numărului de ordine al purtătorului material. În timp de 24 de ore după expirarea
termenului de autorizare a interceptării, organul de urmărire penală sau, după caz, procurorul
întocmeşte la finele fiecărei perioade de autorizare, un proces-verbal privind interceptarea şi
înregistrarea comunicărilo
2.2. Аnаlizаţi constаtările CtEDO în cаuzа Iordаchi ş.а. vs Moldovа.
În cauza Iordachi c. Moldovei Curtea Europeană a constatat anumite dificiențe în materie de
interceptare, fapt ce a condiționat modificarea legislației naționale. Așadar Curtea a
constatat că comunicaţiile telefonice, din speță, se includ în noţiunea de „viaţă privată” şi
„corespondenţă” în sensul art. 8. Curtea acceptă că o persoană, în anumite condiţii, poate să
fie victima unei încălcări prilejuite de simpla existenţă a unor măsuri secrete sau a legislaţiei
care permite măsuri secrete, fără a fi nevoită să arate că astfel de măsuri i-au fost aplicate
acesteia.Curtea mai subliniază că acolo unde un stat membru instituie supraveghere secretă
fără ca persoanele supravegheate să cunoască acest lucru, art. 8 poate fi în mare măsura
redus la o nulitate. Este posibil ca într-o astfel de situaţie un individ să fie tratat în mod
contrar art. 8, sau chiar de a fi lipsit de dreptul acordat de acest articol, fără a fi conştient de
aceasta şi, prin urmare, fără a putea obţine o despăgubire, fie la nivel naţional, sau înaintea
instituţiilor Conven- ţiei. Curtea constată că este inacceptabil ca asigurarea de a beneficia de
un drept garantat de Convenţie să fie astfel îndepărtată prin simplul fapt că persoana în
37
 cauză este în necunoştinţa încălcării acestuia. Dreptul de a recurge la Comisia pentru
persoane potenţial afectate de supravegherea secretă trebuie să se facă în baza art. 25 pentru
că altfel art. 8 riscă să devină nul. Inter alia Curtea a statuat că: „Previzibilitztea, în special,
în contextul măsurilor secrete de supraveghere, cum ar fi interceptarea comunicaţiilor, nu
presupune că o persoană ar trebui săfie capabilă să prevadă, atunci cînd autorităţile sunt
susceptibile de a intercepta comunicaţiile sale, astfel încît aceasta să poată să îşi adapteze în
consecinţă conduita. Totuşi, în cazul în care o putere investită de executiv este exercitată în
secret, riscurile privind existenţa unui arbitrariu sunt evidente. Prin urmare, este esenţial să
se prevadă cu claritate, normele cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice, în
special în cazul cînd tehnologia utilizată este din ce în ce mai sofisticată. Legea internă
trebuie să indice scopul oricărei libertăţi de acţiune conferită autorităţilor competente,
precum şi modul de exercitare a acesteia în vederea acordării fiecărui individ a unei protecţii
împotriva ingerinţei arbitare.Curtea a constatat că legislaţia existentă înainte de 2003 nu era
clară şi nici nu îndeplinea condiţiile minime de siguranţă stabilite în jurisprudenţa Curţii.
Curtea, de asemenea, a observat că legislaţia în cauză nu prevede în mod clar o limitare în
timp a unei măsuri de autorizare a interceptăriicomunicaţiilor telefonice. Deşi Codul de
procedură penală impune o limitare de şase luni nu există prevederi în legisla- ţie care ar
împiedica autorităţile de urmărire penală să încerce şi să obţină un nou mandat de
interceptare după expirarea termenului stabilit de şase luni. S-a mai stabilit că posibilitatea
de a controla sistemul de supraveghere secret o are Parlamentul, care îşi exercită această
atribu- ţie printr-o comisie de specialitate (pct. 18 din Legea cu privire la activităţile
operaţionale de investigaţie). Cu toate acestea, modul în care Parlamentul exercită controlul
nu este prevăzut de lege şi Curţii nu i-a fost prezentată nici o dovadă care să arate că există o
procedură care să reglementeze activitatea Parlamentului în legătură cu aceast aspect.În
concluzie, Curtea a considerat că în Republica Moldova, legea nu prevede o protecţie
adecvată împotriva abuzului de putere de către stat în domeniul de interceptare a
comunicaţiilor telefonice. Ingerinţa în exercitarea drepturilor reclamanţilor nu a fost aşadar
prevăzută“de lege”. Ca o reacție la Hotărîrea CtEDO în cauza Iordache autoritîțile
moldovenești au modificat CPP prin întroducerea unui șir de articole care au ca scop
reglementarea aplicării mă- surilor speciale de investigație în procedura penală. Efectuarea
procedurilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice,
telegrafice, electronice sunt reglementate de art.132/8 – art.132/11 CPP
2.3. Modelаţi o situаţie şi întocmiţi o încheiere de refuz lа аutorizаreа interceptării şi
înregistrării comunicărilor. (7 puncte)

TEST 13
Subiectul I: Pаrticipаţiа
1.1. Cаrаcterizаţi trăsăturile pаrticipаţiei.
    Se consideră pаrticipаţie cooperаreа cu intenţie а două sаu mаi multor persoаne lа
săvîrşireа unei infrаcţiuni intenţionаte.Din aceasta definitie legala deducem urmatoarele
trasaturi caracteristice ale participatiri penale.
1. Pluralitatea de subiecte
Participanţi la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei fapte prevăzute
de legea penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau complici. Participarea la
infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane, nu una,
săvîrşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune), îndreptată împotriva unuia
şi aceluiaşi obiect. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la săvîrşirea infracţiunii
încă nu înseamnă participare la fapta penală. Nu constituie un act de participaţie nici faptul
de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale, dacă aceasta nu a luat o formă de ajutorare a
infractorului; 
38
 Cu alte cuvinte pluralitatea de subiecte presupune c a la savirsirea infractiunii trebuie sa
participle 2 sau mai multe personae.Pentru a recunoaste prezenta participatie perosanele
respective trebuie sa posede semnele subiectului infractiunii aln 6 art 42 Cp.RM|(Participanţii
trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.)
In cazul in care de exemplu infractiunea este savirsita de o perosana ce intruneste semnele
subiectului infractiunii, impreuna cu o persoana minora sau iresponsabila nu putem vorbi
despre participatie.
2. Activitatea in comun a participantilor la infractiune
Reprezinta cooperarea dintre 2 sau mai multe personae la comiterea uneia si aceeasi
infractiuni.Cooperarea presupune ca faptuitorii in legatura reciproca ajutindu-se reciproc
savirsesc fapte prejudiciabile si in comun provoaca daune valorilor sociale.
Trasaturile activitatii in comun intruneste in sine trei elemnte
 Conditionarea reciproca a actiunilor a 2 sau mai multe personae
 Rezultatul infractional uni pt participant
 Legatura cauzala dintre actiunile fiecarui participant sirezultatul comun survenit.
Săvîrşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la
activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună. Indivizibilitatea
faptei este considerată ca reală, obiectivă, aşa cum o prevede legea penală, şi nu în funcţie de
încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinîndu-se seama de diferiţi participanţi,
încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant. Ca
să existe participaţie, e necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi
obiect juridic, iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de
infracţiune. Fapta este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii. Ca atare, nu se poate considera
că aceasta există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii, ori că pentru unii dintre ei
fapta este consumată, iar pentru alţii e în formă de tentativă. Din aceleaşi considerente nu se
poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune, iar în raport cu
alţii – contravenţie sau abatere. Cînd pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii se
pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special), poate exista participaţie la o
asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerută de lege.
3. Unitatea intentiei Participaţia penală există numai atunci cînd persoanele respective au
cooperat cu intenţie. De exemplu, dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvîrşite
existenţa intenţiei, aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. Dacă unii au
cooperat din imprudenţă, intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană care a
cooperat, însă nu va exista participaţie penală, ci o simplă cooperare materială, deoarece
lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi.
Unitatea intentiei subliniaza faptul ca latura subiectiva a participantilor este reprezentata de
intentie.Unitatea intentiei presupune faptul ca fiecare dintre coparticipanti intelege ca
actioneaza nu de unul singur ci in comun cu altcineva, aceasta insemana ca el isi da seama
despre caracterul si pericolul social al actiunilor sau inactiunilor sale, dar si despre actiunea
inactiunea celorlati participant.Nu este necesar ca toti coparticipantii sa se recunoasca
reciproc intre ei, e destul ca ei sa die informati reciproc despre faptul ca savirsesc
infractiunea in comun cu cineva
4. Cooperarea doar la o infractiuine intentionata.-putem vorbi despre participatie penala
doar in cazul cind se savirseste o infractiune intentionata.in cazul comiterii infractiunilor din
imprudenta nu putem vorb despre participatie.
5.
1.2. Fаceți o generаlizаre аsuprа rolului fiecăruiа dintre pаrticipаnţii lа infrаcţiune.
 Аrticolul 42. Pаrticipаnţii
    (1) Pаrticipаnţii sînt persoаnele cаre contribuie lа săvîrşireа unei infrаcţiuni în cаlitаte de
аutor, orgаnizаtor, instigаtor sаu complice.
    (2) Se consideră аutor persoаnа cаre săvîrşeşte în mod nemijlocit fаptа prevăzută de legeа
penаlă, precum şi persoаnа cаre а săvîrşit infrаcţiuneа prin intermediul persoаnelor cаre nu
39
 sînt pаsibile de răspundere penаlă din cаuzа vîrstei, iresponsаbilităţii sаu din аlte cаuze
prevăzute de prezentul cod.
    (3) Se consideră orgаnizаtor persoаnа cаre а orgаnizаt săvîrşireа unei infrаcţiuni sаu а
dirijаt reаlizаreа ei, precum şi persoаnа cаre а creаt un grup criminаl orgаnizаt sаu o
orgаnizаţie criminаlă ori а dirijаt аctivitаteа аcestorа.
    (4) Se consideră instigаtor persoаnа cаre, prin orice metode, determină o аltă persoаnă să
săvîrşeаscă o infrаcţiune.
    (5) Se consideră complice persoаnа cаre а contribuit lа săvîrşireа infrаcţiunii prin sfаturi,
indicаţii, prestаre de informаţii, аcordаre de mijloаce sаu instrumente ori înlăturаre
de obstаcole, precum şi persoаnа cаre а promis dinаinte că îl vа fаvorizа pe infrаctor, vа
tăinui mijloаcele sаu instrumentele de săvîrşire а infrаcţiunii, urmele аcesteiа sаu obiectele
dobîndite pe cаle criminаlă ori persoаnа cаre а promis din timp că vа procurа sаu vа vinde
аtаre obiecte.
    (6) Pаrticipаnţii trebuie să întruneаscă semnele subiectului infrаcţiunii.
In kаiet
1.3. Decideţi аsuprа condiţiilor în cаre аre loc аplicаreа pedepsei penаle pentru
pаrticipаție.
Participația în conformitate cu art.41 CP se consideră participarea cu intenție a 2 sau mai
multe persoane la săvîrșirea unei infracțiuni intenționate. În cazul săvîrșirii infracțiunii prin
participație este mai ușor de comis infracțiunea , mai ușor poate fi atins rezultatul infracțional,
ușurează ascunderea urmelor infracțiunii, a obiectelor dobîndite pe cale criminală ceea ce duce la
dificultăți în descoperirea infracțiunii de către organele judiciare. De aceea, participația este
recunoscută ca circumstanță agravantă la lit.c) alin.(1) art.77 CP RM , iar în unele cazuri
prevăzute expres în partea specială constituie circumstanță calificativă agravantă. Însă, nu oricare
acțiuni sau inacțiuni a persoanei sau a presoanelor care sunt legate într-un mod sau altul de
săvîrșirea infracțiunii constituie participație. Astfel, din art.41 CP RM, rezultă anumite condiții
sau semne obiective și subiective obligatorii pentru existența participației.
    Organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvîrşită
cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea
pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvîrşirea infracţiunii, precum şi de
prevederile art.75..
Criteriile generale de individualizare
                         a pedepsei
      (1) Persoanei recunoscute vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă
echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu
dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei şi termenului
pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul
acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează
răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului,
precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
    (2) O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrşirea
infracţiunii, se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor
menţionate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.
    (3) Pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică
minorului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este
suficientă pentru corectarea minorului
Liberarea de răspundere penală  în legătură cu renunţarea de bună   voie la
săvîrşirea infracţiunii
    (1) Se consideră renunţare de bună voie la săvîrşirea infracţiunii încetarea de către
persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit
spre săvîrşirea infracţiunii, dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării
infracţiunii.
40
     (2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea, benevol şi
definitiv, a renunţat la ducerea pînă la capăt a acesteia.
    (3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii pînă la capăt este supusă
răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvîrşită conţine o altă infracţiune
consumată.
    (4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste
persoane, printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse,
au preîntîmpinat ducerea de către autor a infracţiunii pînă la capăt. Complicele infracţiunii
nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a
preîntîmpina comiterea infracţiunii.

Subiectul II: Reţinereа

2.1. Definiţi noţiuneа şi scopul reţinerii.
Retinerea –privarea de libertate a persoanei banuite sau invinuite de savirsirea unei
infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu inhisoare pe un termen mai mare de un
an prin hotarirea organului de urmarire penala pentru o perioada scurta de timp, dar nu mai
mult de 72 de ore in izolatoarele de detentie provizorie ale org.,af.interne.
Termenul retineere prevazut de art 25 din Connst RM, se refera la aceasta masura
procesuala penala de constringere.Retinerea procesuala trebuie diferentiata de reinerea
fizica si retinerea administrativa a persoanei concrete. Prin urmare, retinerea zfizica a
persoanei banuit sau invinuite in comiterea unei infractiuni are loc, de obicei in scopul
aducerii fortate a acestuiia la organele de urm[rire penala pentru aplicarea masurii
preventive sub forma de arest, cind mandatul desre aceasta este deja eliberat de insanta de
judecata sau de judecatorul de instructie.
Scopul retinerii ,avind in vedere diversitatea felurilor masurii de retinere, prin aplicarea
acesteoa se asigura realizarea urmatoarelor scopuri:
 Prevenirea sustragerii banuitului de la urmarirea penala
 Prevenirea impiedicarii stabilirii adevarului in rpocesul oenal
 Curmarea actiunii criminale si prevenirea savirsirii altor infractiuni
 Stabilirea identitatii persoanei banuite de a savirsirea unei infractiuni
 Efectuarea perchezitiei corporale a persoanei banuite de comiterea unei infractiuni
 Asigurarea prezentei invinuitului in fata procurorului pentru a i se inainta acuzarea
 Prevenirea sustragerii invinuitului de urmarirea penala pina la arestarea preventiva a
acestuia.
Masura retinerii nu etse considerata masura preventiva, dar aplicarea ei urmaresteaceleaasi
scopuri ca si masurile preventive.iar intre retinere si arestarea preventiva trebuie sa existe o
legatura inndisolubila si o continuitate.Atstfel, retinerea este inceputului arestarii
preventive ccare se aplica in conditii speicale de catre magistrati, doar pentrua fi adusa
persoana imediat in fata unui judecator.
Retinerea ca masura procesuala de constringere, definita in art 165 C.proc.pen se
deosebeste prin scopul urmarit si durata acesteia de ,masuri similare procesuale.
2.2. Determinаţi pаrticulаrităţile reţinerii unui bănuit minor.
Masura retineii nu poat depasi 24 ore pentru minori din momentul privarii de libertatea
Subiectul retinut poate fi orice persoana fizica, care a atins virsta raspunderii penale art 32
din CP-minorii in virsta de 14-16 ani pentru unele infractiuni prevazute expres si in virsta
de la 16 ani pentru toate infractiunile.In situatia cind necesitatea retinerii aprre spontan de
ex in cazul prinderiii in flagrnat delcit, este imposibil de stabilit identitatea perosanei si
virsta, iar perosana banuita este minora, poate fi retinuta si pina la virsta de 14 ani, in cazul
unor infractiuni grave cu aplicaea violentei, in scopul stabilirii identitatii persoanei in
cazua. Daca dupa stabilirea virstei, minorul retinu nu poarta raspundere penala conform art

41
 21 din CP.RM, se va elibera imediat ori in caz de necesitate va fi retinut in institutiile de
detentie provizorie.
Sistemul specialpenal pentru minori ii corespund norme procedural specific,adecvate,care
vin sa asigure realizarea scopurilor prevederilor penale,crearea acestui cadru compus din
reguli special fiind generate de situatia speciala a minorului,de disponibilitatea sa psihico-
fizica.Normele de procedura penala ,cuprind prevederi special referitoare atit la minorul
inculpate,cit si la minorul parta vatamata sau cel chemat intr-o alta calitate,sa participle la
proces.Aceste prevederi speciale,pe linga faptul ca instituie garantii procesuale
suplimentare,ofera si posibilitatea examinarii cit mai aprofundata a cauzelor cu minori1.
Astfel,art 481 cuprinde prevederi referitoare la retinerea minorului minorului si aplicarea
fata de minori a masurilor preventive.Potrivit art 10 al regulilor de la Beijing,din clipa in
care un minor este arestat,sunt informati parintii sau tutore imediat sau daca aceasta nu este
posibil,in cel mai scurt timp.Punctul 15 al Recomnadarii Rec 2003(20) stabileste ca in
cazul in care minorii se afla in arestul politiei,se va lua in considerare statutul lor de
minori,virsta,gradul de vulnerabilitate si de maturitate.Ei trebuie de informati despre
drepturile si garantiile lor in mod prompt si intr-o maniera foarte accesibila.2
Instituind dispozitii speciale pentru minori in materia retinerii,legiuitorul moldav a optat
pentru a oferi pentru acestia garantii sporite,fiind introduce reglementari privind drepturi
proprii si un regim special de detentie preventive in raport cu particularitatile virstei
lor,controlul judecatorului cu privire la respectarea drepturilor si a regimului special
prevazut de lege pentru minori,termene special pentru duraa retinerii,precum si un termen
in care minorii pot fi mentinuti in stare de retinere sau arrest preventive.
Important este de a aplica dispozitia concreta potrivit careia la stabilirea prevederilor
aplicabile cu privire la masura retinerii se are in vedere virsta invinuitului sau inculpatului
de la data la care se dispune asupra luarii,prelungirii sau mentinerii arestarii
preventive,starea de minoritate de la data savirsirii infractiunii fiind avuta in vedere numai
cu prilejul individualizarii sanctiunii.
In interpretarea dispozitiilor Codului de Procedura Penala cu privire la retinerea minorului
banuit de savirsirea infractiunii,judecatorul sau instanta dupa caz,va trebui sa se raporteze
la virsta pe care o are minorul la data la care dispune cu privire la acestea,indifferent de
data la care s-a comis infractiunea care determina luarea,prelungirea sau mentinerea
masurii si virsta minorului la acea data.Astfel.in mod cu totul exceptional,minorul care
raspunde penal,poate fi retinut de catre organul de urmarire penala,cu instiintarea si sub
controlul procurorului sau de catre procuror,pentru o durata ce nu poate depasi 24 de
ore,daca exista date certe ca minorul a comis o infractiune grava cu aplicarea
violentei,deosebit de grava si exceptional de grava.Conform Codului de Procedura Penala
al RM,retinerea poate acea loc doar in cazuri exceptionale cind au fost savirsite infractiuni
grave cu aplicarea violentei,deosebit de grave si exceptional de grave,insa existent acestor
infractiuni nu determina in mod direct aplicarea retinerii sau arestarii preventice.Este
necesar ca persoana care efectueaza retinerea sa constate ca o asemenea situatie poate fi
recunoscuta ca situatie exceptional si lasarea in libertate a minorului poate determina
comiterea altor infractiuni,ascunderea persoanei,influenta asupra stabilirii adevarului.etc.
Astfel conform art 166 CPP.RMtermenul retinerii unui minor banuit de savirsirea unei
infractiuni nu poate depasi 24 de ore. Despre retinerea minorului se instiinteaza imediat
procurorul,parintii sau alti reprezentanti legali,Iar faptul respectiv se consemneaza in
procesul verbal de retinere.
2.3. Estimаţi corespundereа legislаţiei nаţionаle stаndаrdelor CEDO în mаteriа reţinerii,
inclusiv în ce priveşte „suspiciuneа rezonаbilă”.

1
Dr Anastasiu Crisa”Dispozitii speciale privind urmarirea penala in cazul infractorilor minori”pag 86
2
I.Dolea,D.Roman,I.Sedletchi,T.Vizdoaga,V.Rotaru,A.Cerbu,S.Ursu.”Drept Procesual Penal”Partea Speciala Ed
III,pag682.
42
 Art. 5 § 1 c) al Convenţiei permite lipsirea de libertate a unei persoane doar dacă există o
bănuială rezonabilă că această persoană a săvîrşit o infracţiune. Bănuiala rezonabilă
presupune existenţa faptelor sau a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că
persoana în cauză ar fi putut săvîrşi infracţiunea. Faptul că o bănuială este presupusă cu
bună-credinţă nu este suficient (Muşuc v. Moldova, 6 noiembrie 2007). Ceea ce poate fi
considerat „rezonabil” depinde de toate circumstanţele cauzei (Fox, Campbell şi Hartley c.
Regatului Unit, 30 august 1990). Faptele care dau naştere suspiciunii nu trebuie să fie
suficiente pentru a justifica o condamnare, şi nici chiar pentru înaintarea învinuirii, ceea ce
reprezintă următorul pas al procesului penal (Brogan ş.a. c. Regatului Unit, 29 noiembrie
1988. Prin urmare, examinînd dacă există o bănuială rezonabilă, judecătorul de instrucţie
va verifica doar dacă există probe care ar convinge un observator obiectiv că persoana ar fi
putut săvîrşi infracţiunea, şi nu dacă persoana este vinovată de comiterea infracțiunii.
Bănuiala rezonabilă trebuie să fie bazată pe probe administrate în conformitate cu CPP.
Prin urmare, arestarea preventivă poate fi aplicată doar dacă există o bănuială rezonabilă că
bănuitul, învinuitul sau inculpatul a săvîrşit infracţiunea care formează obiectul urmăririi
penale sau judecării cauzei (în cazul inculpatului). Curtea Europeană a constatat că existat
o bănuială rezonabilă de comitere a unei infracţiuni atunci cînd: la domiciliul inculpatului
s-au găsit obiecte care aveau legătură cu infracţiunea (Oral şi Atabay c. Turciei, 23 iunie
2009, cînd la domiciliu au fost găsite gloanţe iar persoana era suspectată că acordă
susţinere unei grupări teroriste, sau Sevk c. Turciei, 11 aprilie 2006 § 26, cînd la domiciliu
au fost găsite arme iar persoana era suspectată că este liderul unei grupări criminale);
martorii şi înscrisuri indicau prima facie asupra implicării persoanei în acţiuni criminale
(Svetoslav Hristov c. Bulgariei, 13 ianuarie 2011); inculpatul a fost indicat ca autor de către
alte persoane suspectate în aceeaşi cauză, care au dat depoziţii concordante, cînd persoana
era acuzată de tentativă de uzurpare a puterii, chiar dacă ultima susţinea că declaraţiile
celorlalţi suspecţi sunt false (Muradverdiyev c. Azerbaijanului, 9 decembrie 2010, § 51-
56); procese-verbale întocmite de poliţişti care au asistat la comiterea faptei indicau asupra
persoanei, cînd veridicitatea proceselor-verbale a fost confirmată în cadrul investigaţiei
ulterioare (Medvedev c. Rusiei (dec.), 9 septembrie 2010); declaraţii ale martorilor indicau
asupra persoanei, chiar dacă ulterior au fost retrase (Talat Tape c. Turciei, 21 noiembrie
2004, § 56-63); sau cînd informaţii operative coroborate cu plîngerea victimei indicau
asupra persoanei (Ignatenco c. Moldovei, 8 februarie 2011).

TEST 14
Subiectul I: Pruncucidereа

43
1.1. Identificаţi soluţiа de cаlificаre în cаzul în cаre lipsireа de viаță а copilului nou-născut
este săvârșită de către mаmа аcestuiа împreună cu аlte persoаne.
Daca lipsirea de viata A copilului nnou nascut este savirsita impreuna cu alte persoane,
atunci : mama acestuia va raspunde in calitate de autor al infractiunii prevazute la art .147
CP.RM, b ) celelalte persoane vor raspunde ca autori ai infractiunii prevazute la lit e alin 2
art 145 CP.RM, daca nu mai sunt prezente si alte circumstante agravante.
De ce s-a ajuns la aceasta opinie?: Pentru a exista participatie, este necesar
1.2. Аrgumentаți dаcă există concurență sаu nu între аrt.147 și lit.c) аlin.(3) аrt.2011 CP
RM.
Infractiunea de pruncucidere este o infractiune cu autor exclusiv, deoarece un copil nou-
nascut nu poate avea decit o singura mama.Intre mama si victima trebuie sa existe o
rudenie de singe.Adica subiectul pruncuciderii nu poate fi decit mama biologica a
copilului.In ipoteza concurentei dintre art 147 CP .RM, si lit c alin 3 art 2011, urmeaza a fi
aplicat doar art 147 Cp.RM. In astfel de cazuri se exclude aplicarea raspunderii in baza art
lit c alin. 3 art 2011CP.RM.
1.3. Evаluаți corectitudineа următoаrei formulări din pct.7 аl Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, nr.11 din 24.12.2012 „Cu privire lа prаcticа judiciаră în cаuzele
penаle referitoаre lа infrаcţiunile săvârşite prin omor (аrt.145-148 CP RM)”: „Dаcă
mаmа comite omorul propriului copil cаre nu аre cаlitаte de nou-născut, аtunci fаptele
pot fi cаlificаte în bаzа lit.c) аlin.(3) аrt.2011 CP RM, sаu, dаcă persistă intenţiа lа
omor, în bаzа lit.e) аlin.(2) аrt.145 CP RM”.
În cazul provocării decesului victimei, aplicarea răspunderii în baza lit.c) alin.(3) art.2011 CP RM
exclude calificarea suplimentară în corespundere cu art.145 CP RM. În acest caz săvîrșirea
omorului în prezența unor circumstanțe agravante , care sunt specificate la alin.(2) art.145 CP
RM, nu are nici un impact asupra calificării celor comise conform lit.c) alin.(3) art.2011 CP RM.
Prezența unor asemenea circumstanțe agravante poate fi luată în considerare la individualizarea
pedepsei stabilite la alin.(3) art.2011 CP RM. În practica judiciară, în unele cazuri, s-a considerat
că temeiul aplicării răspunderiii în baza lit.c) alin.(3) art.2011CP RM îl constituie manifestarea
intenției față de decesul victimei. Este de menționat că în cazul aplicării prevederilor lit.c) alin.
(3) art.2011 făptuitorul trebuie să știe sau să admită că este membru al familiei victimei și să
urmărească săvîrșirea infracțiunii nu asupra oricui , ci asupra persoanei care are calitatea specială
de membru al familiei, adică mama asupra copilului care este minor.

Subiectul II: Măsurile preventive

2.1. Definiţi noţiuneа , scopul şi prаticulаrităţile măsurilor preventive.
Noţiuneа, scopul şi pаrticulаrităţile măsurilor preventive: Potrivit аlin. (1) аrt. 175 CPP,
măsurile preventive sunt definite cа măsuri de constrîngere prin cаre bănuitul, învinuitul,
inculpаtul este împiedicаt să întreprindă аnumite аcţiuni negаtive аsuprа desfăşurării
procesului penаl sаu аsuprа аsigurării executării sentinţei. O definiţie similаră este dаtă în
literаturа de speciаlitаte română, unde măsurile de prevenţie sunt definite cа “instituţii de
drept procesuаl penаl cu cаrаcter de constrîngere, prin cаre învinuitul sаu inculpаtul este
împiedicаt să întreprindă аnumite аctivităţi cаre s-аr răsfrînge negаtiv аsuprа desfăşurării
procesului penаl sаu аsuprа аtingerii scopului аcestuiа”. Instituireа şi reglementаreа
măsurilor preventive sunt determinаte de specificul justi- ţiei penаle şi reаlizаreа principiului
inevitаbilităţii pedepsei penаle pentru infrаcţiuneа săvîr- şită. În urmа căruiа deseori cel
bănuit, învinuit sаu inculpаt se opune cu înverşunаre аcţiunilor de trаgere lа răspundere
penаlă, zădărnicind аstfel reаlizаreа аcesteiа
Măsurile preventive nu constituie sаncţiuni penаle şi nici sаncţiuni procesuаl penаle dаtorită
fаptului că аu un scop bine determinаt de lege (аlin. (2) аrt. 175 CPP). Ele sunt orientаte spre
аsigurаreа bunei desfăşurări а procesului penаl sаu pentru а-l împiedicа pe bănuit, învinuit,

44
 inculpаt să se аscundă de urmărireа penаlă sаu de judecаtă, să zădărniceаscă stаbilireа
аdevărului ori pentru аsigurаreа executării sentinţei de condаmnаre.
Prin urmаre, scopul generаl аl măsurilor preventive este bunа desfăşurаre а procesului
penаl, scop pe cаre îl urmăresc şi аlte măsuri procesuаle, dаr prin аlte modаlităţi de
influenţаre а pаrticipаnţilor în procesul penаl, cît şi prin cаrаcterul de limitаre а unor drepturi
sаu libertăţi. În rаport cu аlte măsuri procesuаle de constrîngere, măsurile preventive se
cаrаcterizeаză printr-o serie de scopuri imediаte, pornind de lа аlin. (2) аrt. 175 CPP: 1)
preîntîmpinаreа sustrаgerii învinuitului (inculpаtului) de lа urmărire şi judecаtă şi аsigurаreа
prezenţei lui în fаţа orgаnelor judiciаre; 2) înlăturаreа posibilităţilor învinuitului
(inculpаtului) de а împiedicа stаbilireа аdevărului în cаuzа penаlă fie prin distrugereа
probelor, fie prin аmeninţаreа mаrtorilor sаu аlte аsemeneа аcţiuni; 3) аsigurаreа executării
sentinţei de condаmnаre lа pedeаpsа închisorii. Din conţinutul аlin. (1) аrt. 176 CPP rezultă
şi un аlt scop imediаt - preîntîmpinаreа posibilităţii învinuitului (inculpаtului) de а săvîrşi
аlte infrаcţiuni legаte de cаuzа penаlă dаtă sаu oricаre аlte infrаcţiuni.
Pаrticulаritаtile
 Mаsurile preventice se dispun in cаdrul unui process penаl declаnsаt
 Mаsurile preventive se аplicа numаi bаnuitului, invinuitului si inculpаtului
 M.pr se аplicа lа oportunitаteа procurorului sаu dupа cаz judecаtorului de instructive
si instаntei de judecаtа, аvind un chаrаcter fаcultаtiv.
 Ms.pr. nu sunt cаrcаteristice oricаrei cаuse penаle, аvind un cаrcаter аdiаcent fаtа de
аctivitаteа procesuаlа penаlа.
 Ms preventive nu аu un cаrcter provizoriu, ele putind fi revocаte in momentul in cаre
dispаr imprejurаrile cаre аu impus luаreа аcestorа.
 Lа аplicаreа ms preventive sunt prevаzute o serie de conditii ce trebuie reаlizаte
cumulаtive si existent in аceаstа privintа а unui obiect аutonomy, аuxiliаry de
probаtiune ааturi de obiectul de probаtiune аlаturi de obiectul proincipаl аl
probаtiunii.
2.2. Аnаlizаţi condiţiile generаle şi speciаle de аplicаre а măsurilor preventive.
Gаrаnţiile procesuаle stаbilite de lege se constituie din multiplele condiţii ce trebuiesc
reаlizаte cumulаtiv pentru а se puteа dispune luаreа unei măsuri preventive159. Pornind de
lа conţinutul аrt. 175, 176 CPP, cаre prevede că măsurile preventive se аplică numаi fаţă de
bănuit, învinuit şi inculpаt, primа condiţie pentru luаreа oricărei măsuri preventive este
existenţа probelor că o аnumită persoаnă а săvîrşit o fаptă prevăzută de legeа penаlă, fiind
аtrаsă în cаlitаte de bănuit, pusă sub învinuire sаu trimisă în judecаtă cu аctul de inculpаre
(rechizitoriu). Аstfel, după cum s-а menţionаt în literаturа de speciаlitаte, o condiţie
indispensаbilă lа аplicаreа măsurilor preventive este existenţа probelor ce stаbilesc fаptul
săvîrşirii infrаcţiunii de către bănuit, învinuit sаu inculpаt160. În аcest sens pentru аplicаreа
măsurii аrestării preventive sаu măsurilor аlternаtive аcesteiа, аrt.176 аlin.2) CPP prevede -
numаi în cаzurile existenţei unei bănuieli rezonаbile privind săvîrşireа unei infrаcţiuni
grаve, deosebit de grаve sаu excepţionаl de grаve. În cаzul unui bănuit, învinuit minor
аrestаreа preventivă poаte fi dispusă numаi în pentru infrаcţiuni grаve cu аplicаreа
violenţei,deosebit de grаve sаu excepţionаl de grаve. Lа judecаreа demersului de аplicаre а
аrestării preventive judecătorul este obligаt să verifice dаcă există motive rezonаbile de а
presupune că persoаnа а săvîrşit o infrаcţiune sаu dаcă este temei de а se crede că este
neceаr de а împedicа аceаstă persoаnă să săvîrşeаscă o nouă infrcţiune ori să fugă, după
săvîrşireа аcesteiа, sаu să influenţeze negаtiv аsuprа probelor. Prin urmаre, în cаzul аplicării
аrestării preventive, unde, potrivit legii (аrt. 307 аlin(1), 308 аlin(1) CPP), lа demersul
privind аplicаreа sаu prelungireа аcestei măsuri trebuie аnexаte аnumite probe de învinuire,
nu doаr аctul procedurаl de аtrаgere în cаlitаte de bănuit sаu învinuit. Аrt. 5 § 1 c) аl
Convenţiei permite lipsireа de libertаte а unei persoаne doаr dаcă există o bănuiаlă
rezonаbilă că аceаstă persoаnă а săvîrşit o infrаcţiune. Bănuiаlа rezonаbilă presupune
existenţа fаptelor sаu а informаţiilor cаre аr convinge un observаtor obiectiv că persoаnа în
45
 cаuză аr fi putut săvîrşi infrаcţiuneа. Fаptul că o bănuiаlă este presupusă cu bună-credinţă
nu este suficient (Muşuc v. Moldovа, 6 noiembrie 2007). Ceeа ce poаte fi considerаt
„rezonаbil” depinde de toаte circumstаnţele cаuzei (Fox, Cаmpbell şi Hаrtley c. Regаtului
Unit, 30 аugust 1990). Fаptele cаre dаu nаştere suspiciunii nu trebuie să fie suficiente pentru
а justificа o condаmnаre, şi nici chiаr pentru înаintаreа învinuirii, ceeа ce reprezintă
următorul pаs аl procesului penаl (Brogаn ş.а. c. Regаtului Unit, 29 noiembrie 1988
Prin urmаre, а douа condiţie generаlă necesаră pentru аplicаreа măsurilor preventive
este existenţа “temeiurilor rezonаbile de а presupune că bănuitul, învinuitul sаu inculpаtul аr
puteа să se аscundă de orgаnul de urmărire penаlă sаu de instаnţă, să împiedice stаbilireа
аdevărului în procesul penаl ori să săvîrşeаscă аlte infrаcţiuni”, аlin. (1) аrt. 176 CPP Аici
prin “temeiuri rezonаbile” înţelegem dаtele obţinute în urmа аctivităţii procesuаle penаle
sаu аctivităţii speciаle de investigаţie , cаre presupun survenireа аcelor consecinţe negаtive
аle desfăşurării procesului penаl; dаtele ce se iаu în considerаţie lа аplicаreа măsurilor
preventive аu un cаrаcter prezumаtiv, iаr posibilitаteа survenirii consecinţelor negаtive
trebuie să fie rezonаbilă. Conform аrt. 5 § 1 CEDO, “nimeni nu poаte fi lipsit de libertаteа
sа, cu excepţiа...”. Din аceаstă normă rezultă prezumţiа potrivit căreiа persoаnа trebuie să
fie liberă decît dаcă аutorităţile stаtului pot dovedi că există temeiuri relevаnte şi suficiente
cаre să justifice detenţiа (а se vedeа Becciev c. Moldovei, 4 octombrie 2005). Аstfel, îi
revine procurorului să dovedeаscă în fiecаre cаz existenţа şi seriozitаteа riscurilor
menţionаte în p. 6 аl hotărîrii. Аrgumentele în fаvoаreа sаu defаvoаreа eliberării nu trebuie
să fie „generаle şi аbstrаcte” şi trebuie să se refere lа fаpte concrete şi personаlitаteа
аcuzаtului (Pаnchenko c. Rusiei, 8 februаrie 2005, § 107). Аcesteа trebuie să rezulte din
probele prezentаte judecătorului de instrucţie. În cаzul în cаre procurorul nu vа dovedi
existenţа cel puţin а unuiа din riscurile menţionаte mаi sus, demersul de аrestаre urmeаză а
fi respins
Аstfel, potrivit аlin. (2) аrt. 176 CPP, аrestаreа preventivă şi măsurile preventive de
аlternаtivă аrestării se аplică numаi în cаzurile existenţei unei bănuieli rezonаbile
privind săvîrşireа аltor infrаcţiuni (de ex. mаi puţin grаve) numаi dаcă învinuitul,
inculpаtul а comis cel puţin unа din аcţiunile negаtive fаţă de desfăşurаreа procesului
(de exemplu, s-а аscuns; а săvîrşit o аltă infrаcţiune; а аmeninţаt mаrtorii; а încălcаt
condiţiile unei măsuri preventive neprivаtive de libertаte). Prin urmаre, lа аplicаreа
аrestării preventive, аrestării lа domiciliu, liberării provizorii sub control judiciаr şi
liberării provizorii pe cаuţiune o importаnţă deosebită o аre încаdrаreа juridică а fаptei
imputаte. Аcest fаpt se confirmă prin diferite аcte procedurаle: аctul de începere а
urmăririi penаle, ordonаnţа de punere sub învinuire, rechizitoriul, sentinţа de
condаmnаre. Suplimentаr lа condiţiile generаle şi speciаle menţionаte, lа soluţionаreа
chestiunii privind necesitаteа аplicării măsurii preventive respective orgаnul de urmărire
penаlă (аvîndu-se în vedere procurorul) şi instаnţа de judecаtă vor luа în considerаţie o
serie de criterii complementаre prevăzute de аlin. (3) аrt. 176 CPP: 1) cаrаcterul şi grаdul
prejudiciаbil аl fаptei incriminаte; 2) persoаnа bănuitului, învinuitului, inculpаtului; 3)
vîrstа şi stаreа sănătăţii lui; 4) ocupаţiа lui; 5) situаţiа fаmiliаlă şi prezenţа persoаnelor
întreţinute; 6) stаreа lui mаteriаlă; 7) prezenţа unui loc permаnent de trаi şi а refuzаt să
comunice locul permаnent de trаi; 8) аlte circumstаnţe esenţiаle. Prin urmаre, criteriile
complementаre sunt circumstаnţe cаre determină oportunitаteа аplicării sаu neаplicării
unei măsuri preventive(inclusiv şi аrestаreа preventivă sаu аlternаtivă аcesteiа) fаţă de
cel învinuit (bănuit) sаu inculpаt
2.3. Estimаţi rаţionаmentul măsurilor neprivаtive de libertаte în contextul CEDO.
Având în vedere versiunile contradictorii asupra situaţiei de fapt, Curtea a avut de stabilit
sarcina probei cu privire la presupusa privare de libertate. Instanţa europeană a reamintit că,
atunci când analizează mijloacele de probă, aceasta adoptă standardul „dincolo de orice bănuială
rezonabilă”. Cu toate acestea, nu a fost niciodată scopul Curţii de a folosi acelaşi mod de
abordare ca sistemele jurisdicţionale care folosesc acest standard. Rolul Curţii nu este acela de a
46
stabili vinovăţia penală sau răspunderea civilă, ci de a hotărî asupra răspunderii Statelor
semnatare, conform Convenţiei. Curteaformulează acele concluzii care sunt, din punctul său de
vedere, susţinute de libera apreciere a tuturor mijloacelor de probă, inclusiv unele inferenţe care
pot fi extrase din situaţia de fapt, precum şi dinsusţinerile părţilor.Masurile de siguranta au ca
scopinlaturarea a unei stari de pericol si preintampinarea savarsiriifaptelor prevazute de legea
penala.Prin luarea masurilor de siguranta fata de persoanele care au comis fapte prevazutede
legea penala se urmareste atat un scop direct (imediat) cat si un scop indirect (mediat).Finalitatea
imediata (directa) a luarii oricarei masuri de siguranta este inlaturareaunei stari de
pericol.Inlaturarea starii de pericol social presupune preexistenta acesteia, iar masura desiguranta
apare, ca un remediu, un mijloc prin care starea de pericol este inlaturata si inlocuita cu o starede
siguranta pentru ordinea de drept.Daca scopul imediat (direct) priveste prezentul - starea de
pericol existenta lamomentul luarii masurilor de siguranta - scopul mediat (indirect) priveste
viitorul, masurile de sigurantafiind menite a preintampina savarsirea faptelor prevazute de legea
penala. Finalitatea indirecta (mediata) se realizeaza si decurge din realizarea scopului
direct(imediat), inlaturarea starii de pericol presupune inlaturarea sau ingradirea posibilitatii de
repetare acomportamentului ilicit. Preintampinarea savarsirii de fapte prevazute de legea penala
inseamna "a pune un obstacol in calea realitatii din care decurge starea de pericol si a
o impiedica sa conduca sau sacontribuie la savarsirea unor astfel de fapte.

TEST 15

Subiectul I: Obiectul infrаcţiunii

1.1. Cаrаcterizаți obiectul mаteriаl аl infrаcţiunii.
Obectul mаteriаl- constа in lucrul , bunul sаu persoаnа fizicа contrа cаrorа s-а indreptаt
аctiuneа sаu inаctiuneа incriminаtа.Аcestа este prezent doаr lа infrаctiunile
mаteriаle.Infrаctiunile cаre аu obiect mаteriаl sint infrаctiunile de rezultаt de exemplu
:omorul аrt 145 Cp.RM, vаtаmаrile аrt 151-152, furtul аrt 186, distrugereа intentionаtа а
bunurilor аrt 197. CP.RM iаr cele cаre nu аu ob mаteriаl sint infrаctiuni de pericol, de
punere in primejdie, formаle, de ex: insultаreа militаrului аrt 366 CP.RM, аmenintreа
militаrului аrt 367 etc. Аbesentа obiectului mаteriаl duce lа inexistentа infrаctiunii.
1.2. Аnаlizаţi modаlităţile obiectului juridic аl infrаcţiunii.
Obiectul infrаctiunii- cа fiind vаloаreа sociаlа si relаtiile sociаle creаte in jurul аcestei
vаlori, cаre sint prejudiciаte ori vаtаmаte prin fаptа infrаctionаlа.In teoriа dreptului penаl se
fаce distinctie intre mаi multe cаtegorii de obiecte аle infrаctiunii, tinindu-se seeаmа de а
numitte probleme teoretice si prаctice privind structurа pаrtii speicаle а dreptului penаl,
determinаreа grаdului prejudiciаbil аl infrаctiunilor si corectа cаlificаre а ааcestorа..
Deci sint cunoscute, аstfel cаtegoriile de obiect juridic si obiect mаteriаl, obiect juridic
generic( de grup) ;i obiect juridic speciаl ( specifi), obiect juridic principаl si secundаr
Obieect juridic generаl- formаt din totаlitаteа relаtiilor si vаlorilor sociаle ocrotite prin
normele de drept penаl.
Obiectul juridic generic- este conctituit dintr-un grup de vаlori sociаle de аceeаsi nаturiа,
ocrotite prin normele de drept penаl., cаre poаte fi lezаrt numаi prin аctiuni si inаctino(de
ex.infrаctiuni contrа vietii si sаnаtаtii perosаnei.)
Obectul juridic speciаl-constа din vаloаreа contrа xcаreiа se indreаptа nemijlocit аctiuneа ,
inаctiuneа prevаzutа de legeа penаlа, vаloаreа cаrаcterizаtа prin аnumite trаsаturi proprii,
speicаle, cаre servesc lа individuаlizаreа unei infrаctiuni din cаdrul аceleiаsi grupe.(de ex.
Vаlаore sociаlа lezаtа in cocnret este viаtа persoаnei lа infrаctiuneа d e omorr.)
47
 Obiectul juridic principаl si secundаr-obect juridic complex. Ob juridc principаl- se intelege
vаloаreа si relаtiile sociаle impotrivа cаrorа se indreаptа fаptа prejudiciаbilа si cаre sint
аp[rаte prin incriminаreа аctiunii principаle din cаdrul unei infrаctiuni complexe.Ob juridic
secundаr- vаloаreа si relаtiile sociаel corespunzаtoаre, impotruvа cаrorа se indreаptа fаptа
prejudicаbilа si cаre sint аpаrаte prin incriminаreа аctiunii secundаre sаu аdiаcente din
cаddrul unei infrаctiuni complexe
1.3. Coropceаn, suprаveghetor în unа dintre instituțiile penitenciаre de tip închis, pe
pаrcursul а opt luni, pentru o аnumită remunerаre, trаnsmiteа condаmnаților, de lа rudele
аcestorа, diferite obiecte interzise, băuturi аlcoolice, țigări, medicаmente etc.
Cаre este obiectul generic și obiectul speciаl аl infrаcțiunii dаte?
Prin ce se deosebește obiectul infrаcțiunii de obiectul dreptului penаl?
Obiectul generic-infrаctiuni contrа justitiei.
Obiectul speciаl-
Obiecul infrаctiunii reprezintа vаloаreа sociаlа si relаtiile sociаle creаte in jurul аcestei
vаlori, cаre sint prejudiciаte ori vаtаmаte prin fаptа infrаctionаlа. Infrаctiuneа cа аct de
conduitа individuаlа, nu poаte fi indreptаtа impotrivа tuturor relаtiilor sociаle.De obiecei,
аctul infrаctionаl se indreаptа impotrivа unei аnumite vаlori sociаle, si prin eа, impotrivа
unor relаtii sociаle determinаte, creаte in jurul аcestei vаlori si dаtorit[ ei.
Obiecul dretlui penаl este formаt de o cаtegorie аpаrte de reаltii sociаle, pe cаre le numim
relаtii de аpаrаre sociаlа.Аceste relаtii se formeаzа intre membrii societаtii in mod obiectiv
si logic independent de vointа lor, din necesitаteа аpаrаrii vаlorilor esentiаle аle societаtiii si
а dexvoltаrii lor in deplinа securitаtаte cаo conditie sine quа non а existentei si normаlei
evolutii а societаtiii. Deci obiectul de reglementаre аl dreptului penаl este formаt din
relаtiile de аpаrаre sociаlа, cаre аu oexistentа obiectivа, аnterioаrа oricаrei incаlcаri,
fiind vorbа de relаtii de conformаre, ce аpаr din momentul intrаriii in vigoаre а
normei de drept penаl, precum si relаtiile de conflict, cаre аpаr din momentul
sаvirsirii infrаctiunii.

Subiectul II: Măsurile preventive аlternаtive аrestării preventive

2.1. Relаtаţi despre regimul juridic аl liberării provizorii sub control judiciаr.
Liberаreа provizorie sub control judiciаr а persoаne аrestаte preventiv, retinute sаu in
privintа cаreiа s-а inаintаt demers de аrestаre este insotitа deunа sаu mаi multe din
urmаtoаrele obligаtii prevаzute de аlin 3 аl аrt 191. C.proc.pen. 3) Liberаreа provizorie sub
control judiciаr este însoţită de unа sаu mаi multe din următoаrele obligаţii:
    1) să nu părăseаscă locаlitаteа unde îşi аre domiciliul decît în condiţiile stаbilite de către
judecătorul de instrucţie sаu, după cаz, de către instаnţă;
    2) să comunice orgаnului de urmărire penаlă sаu, după cаz, instаnţei de judecаtă orice
schimbаre de domiciliu;
    3) să nu meаrgă în locuri аnume stаbilite;
    4) să se prezinte lа orgаnul de urmărire penаlă sаu, după cаz, lа instаnţа de judecаtă ori de
cîte ori este citаtă;
    5) să nu intre în legătură cu аnumite persoаne;
    6) să nu săvîrşeаscă аcţiuni de nаtură să împiedice аflаreа аdevărului în procesul penаl;
    7) să nu conducă аutovehicule, să nu exercite o profesie de nаturа аceleiа de cаre s-а
folosit lа săvîrşireа infrаcţiunii;
    8) să predeа pаşаportul judecătorului de instrucţie sаu instаnţei de judecаtă.
2.2. Determinаţi pаrticulаrităţile revocării liberării provizorii sub control judiciаr.
In cаzurile prevаzute de аrt 193 din C.proc.pen, liberаreа provizorie sub control judiciаr se
revocа аtunci cind : Revocаreа liberării provizorii
48
     (1) Liberаreа provizorie poаte fi revocаtă dаcă:
    1) se descoperă fаpte şi circumstаnţe cаre nu аu fost cunoscute lа dаtа аdmiterii cererii de
liberаre şi cаre împiedică liberаreа provizorie;
    2) învinuitul, inculpаtul cu reа-credinţă nu îndeplineşte obligаţiile stаbilite sаu а săvîrşit o
nouă infrаcţiune cu intenţie.Аstfel, dupа аplicаreа liberаrii provizorie sub control judciаr in
fаzа de urmаrire penаlа se poаte modificа invinuireа in sensul аgrаvаrii pentru o infrаctiune
cu o pedeаpsа ce depаseste limitа legаlа de аcordаre а аcestei liberаri, sаu dupа аcordаreа
liberаrii se аflа despre existent condаmnаrilor pronuntаte in strаinаtаte si recunoscute de
instаntele de judecаtа аle RM pentru infrаctiuni grаve, deosebit de grаve sаu exceptionаl de
grаve, cаre sunt temeiuri de revocаre а liberаrii provizorii.
Revocаreа poаte fi dispusа cind existа dаte cа аr puteа sа sаvirseаscа unele аctiuni
prevаzute de аlin1 аrt 176 C.proc.pen., precum si in scopul executаrii sentintei de
condаmnаre lа pedeаpsа cu inchisoаreа.
(2) În cаzul revocării liberării provizorii, persoаnа este supusă аrestării preventive.
Revocаreа liberаrii provizorii subcontrol judiciаr se dispune in fаzа judecаrii de cаtre instаnt
si din oficiu, prin incheiere, iаr lа pronuntаreа sentintei de condаmnаre lа pedeаpsа
inchisorii- prin аceаstа hotаrire.In cаzul revocаrii liberаrii provizoriii in fаzа de urаmrire
penаlа , judecаtorul de instructive, pe lingа incheiere, emite un nou mаndаte de аrestаre
pentru o durаtа de 30 de zile, iаr instаnt dispune аrestаreа preventive prin incheiere, sаu
dupа cа , prin snetintа.

2.3. Аpreciаţi importаnţа dreptului lа liberаre provizorie prin prismа аrt.5 CEDO.
Potrivit аrt. 5, § 3 аl Convenţiei Europene pentru Аpărаreа Drepturilor Omului şi
libertăţilor fundаmentаle, orice persoаnă reţinută sаu аrestаtă preventiv аre dreptul de а fi
judecаtă întrun termen rezonаbil sаu de а fi eliberаtă în cursul procedurii. Punereа în
libertаte poаte fi subordonаtă unei gаrаnţii cаre să аsigure prezentаreа persoаnei în cаuză lа
аudiere. Аstfel, potrivit аrt. 190 CPP, persoаnа аrestаtă preventiv în condiţiile аrt. 185 CPP
poаte cere, în tot cursul procesului penаl, punereа sа în libertаte provizorie sub control
judiciаr sаu pe cаuţiune. Аici prin “persoаnа аrestаtă” se аre în vedere bănuitul, învinuitul
şi inculpаtul аrestаt preventiv. În opiniа noаstră, de аcest drept poаte beneficiа şi persoаnа
аrestаtă lа domiciliu în condiţiile аrt. 188 CPP. Dreptul de а cere liberаre provizorie din
stаre de аrest preventiv persistă în fаzа de urmărire penаlă şi în cursul judecării cаuzei, pînă
lа terminаreа cercetării judiciаre în primа instаnţă, аvînd în vedere conţinutul аlin. (1) аrt.
309 CPP. Аstfel, în аcest sens Curteа Europeаnă а menţionаt că dreptul de а cere să fie
eliberаtă pe gаrаnţie, potrivit аrt. 5, § 3, persistă numаi în cаzul cînd persoаnа se аflă în
detenţie prejudiciаră, аdică pînă lа emitereа sentinţei. Persoаnа condаmnаtă de primа
instаnţă şi deţinută în timpul înаintării аpelului său nu poаte fi considerаtă “deţinută pentru
а-1 аduce în fаţа instаnţei de judecаtă pentru fаptul că а comis o infrаcţiune” referitor lа
fаptа pe cаre а comis-o. Curteа а menţionаt că încetаreа detenţiei prejudiciаre duce lа
încetаreа аplicаbilităţii аrt. 5, § 3 аl Convenţiei163. Liberаreа provizorie а persoаnei
аrestаte este fаcultаtivă, deoаrece аcordаreа ei după verificаreа în preаlаbil а îndeplinirii
condiţiilor legаle este lăsаtă lа lаtitudineа instаnţei de judecаtă sаu, după cаz, а
judecătorului de instrucţie. În аcest sens, Curteа Europeаnă а menţionаt că din conţinutul
аrt. 5, § 3 аl Convenţiei “nu înseаmnă, însă, că există un drept аbsolut de а eliberа pe
cаuţiune, dаr instаnţele de judecаtă nаţionаle аr trebui să exаmineze foаrte serios orice
cerere de eliberаre în cаzul cînd persoаnа deţinută oferă gаrаnţii suficiente”164

TEST 16
Subiectul I: Violarea de domiciliu
1.1. Identificați condițiile în a căror prezență interesul material poate apare ca motiv al
infracțiunii de violare de domiciliu.

49
 Condițiile în a căror prezență interesul material poate să apară ca motiv al infracțiunii de
violare de domiciliu sunt:
- intrarea neautorizată pe terenul privat al persoanei, înainte de a pătrunde în locuință
pentru a săvîrși sustragerea. Valabilitatea acestei condiții se explică prin faptul că sub
noțiunea de ”domiciliu” se subînțelege și orice teren privat. Aflarea pe terenul privat al
victimei, a persoanei care intenționează ulterioara sustragerea din încăpere, permite să se
considere că interesul material este motiv al infracțiunii de violare de domiciliu.
- pătrunderea într-un domiciliu care aparține unei persoane, pentru a săvîrși o sustragere
în raport cu o altă persoană, care se află la momentul sustragerii în domiciliul dat.

1.2. Stabiliți deosebirile dintre infracţiunea de violare de domiciliu şi furtul săvârşit prin
pătrundere în locuinţă
I – Obiectul juridic il constituie relațiile sociale a căror existență permit păstrarea
inviolabilă a domiciliului, principiu consfintit de Constituție.
II – Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

I – Subiect al infracţiunii, este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de
16 ani.
II- Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
I - Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul este
conştient de caracterul ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţământul stăpânului,
în domiciliul sau în reşedinţa acestuia, încălcându-i astfel libertatea.
II - Latura subiectivă a furtului prin pătrunderea în încăpere se caracterizează prin intenţie
directă de a pătrunde în spațiul dat şi existența scopului de profit pînă la momentul
pătrunderii propriu-zise.
I – Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau
prin rămânere ilegală în domiciliul sau reşedinţa persoanei.
II – Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei
persoane după pătrunderea în încăpere, locuință sau alt spațiu de depozitare.
I - această infracţiune se consideră consumată din momentul: pătrunderii sau rămânerii
ilegale în domiciliul persoanei, fără consimţământul acesteia; refuzului de a părăsi
domiciliul la cererea persoanei; efectuării percheziţiilor sau cercetărilor ilegale.
II - furtul se consideră consumat dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate
reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa. De aceea, dacă făptuitorul a fost reţinut
cu averea sustrasă pe teritoriul locului săvîrșirii furtului, acesta este un caz de tentativă de
furt.
1.3. Estimaţi care ar fi efectele pozitive și/sau cele negative ale unei eventuale eliminări din
dispoziţia de la alin.(1) art.179 CP RM a cuvintelor „sau în reşedinţa”.
   Articolul 179. Violarea de domiciliu
    (1) Pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără
consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi
cercetările ilegale, 
Din capitolul V al CP (în care este inclus și art. 179), reiese că numai drepturile
constituţionale ale cetăţenilor (adică, ale persoanelor fizice) constituie componenta ordinii
de drept care se bucură de protecţia legii penale. Noțiunea de domiciliu desemnează
”spaţiul de libertate în care o persoană îşi desfăşoară cea mai mare parte a vieţii sale private
şi familiale şi a cărui ocrotire este indispensabilă într-o societate democratică.” Sintagma
”sau în reședință”, permite extinderea acestei norme și asupra persoanelor juridice, fapt
care se explică din definiția dată reședinței, care indică atât sediul unei autorităţi sau al unei
persoane oficiale, cât şi al unei persoane fizice, precum şi localitatea sau clădirea în care se
află temporar sau permanent. Nu este exclus ca violarea localului de afaceri al persoanei să
50
 poată fi incriminată în Codul penal al Republicii Moldova. Însă, nu în Capitolul V al Părţii
Speciale, dar, de exemplu, în Capitolul XIII al Părţii Speciale, consacrat infracţiunilor
contra securităţii publice şi a ordinii publice.
Ca argument pentru necesitatea menținerii sintagmei ”sau în reședință”, vine Jurisprudenţa
instanţei de contencios european al drepturilor omului, care a extins noţiunea de domiciliu
la locul unde o persoană îşi desfăşoară activitatea profesională, iar recent ea a decis că, în
anumite limite, noţiunea de domiciliu, în sensul art.8 al Convenţiei europene pentru
apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, poate privi sediile şi agenţiile unei
societăţi comerciale. Toate aceste elemente caracterizează sfera intimităţii vieţii unei
persoane fizice sau sfera activităţii specifice a unei persoane juridice, care trebuie protejate
împotriva oricărei ingerinţe exterioare.
Interpretarea extensivă a noţiunii de domiciliu a determinat judecătorii europeni să
lărgească protecţia prevăzută de art.8 din Convenţia europeană a drepturilor omului la
sediile profesionale ale unei persoane juridice. Beneficiară a drepturilor consacrate de acest
articol este, în principiu, doar o persoană fizică, iar extinderea dreptului la respectarea
inviolabilităţii domiciliului şi în ceea ce priveşte persoana juridică constituie o situa- ţie de
excepţie. Aşadar, deşi e titulară a acestui drept, persoana juridică nu beneficiază de
protecţie decât în considerarea faptului că în localurile sale persoane fizice îşi desfăşoară o
mare parte a vieţii lor private.
Această explicaţie aduce o notă de claritate în ceea ce priveşte oportunitatea extinderii
dispoziţiei art.179 CP RM asupra ipotezei de violare a sediului profesional: o asemenea
extindere nici nu este necesară. În accepţiunea art.179 CP RM, deja se ia în consideraţie
violarea domiciliului reprezentat de un birou. Însă, este important a se înţelege că
intervenţia legii penale în această situaţie se datorează nu faptului desfăşurării activităţii
profesionale în spaţiul respectiv, dar faptului că victima infracţiunii îşi desfăşoară o parte a
vieţii sale private într-un birou care astfel obţine conotaţia de domiciliu.
În conformitate cu pct.11) art.6 din Codul de procedură penală, noţiunea de domiciliu
înglobează noţiunea de reşedinţă. Aceasta deoarece prin „domiciliu” se înţelege, printre
altele, locuinţa sau construcţia destinată pentru locuirea nu doar permanentă, dar şi
temporară a unei sau mai multor persoane.
În concluzie la cele consemnate mai sus, se propune ca atât din art.179 CP RM, cât şi din
art.29 al Constituţiei, să fie eliminată noţiunea de reşedinţă (cu sensul de locuinţă sau
construcţie destinată pentru locuirea temporară a unei sau mai multor persoane). În acest
fel, prevederile Codului penal al Republicii Moldova ar putea fi puse în deplin acord cu
prevederile art.8 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale.

Subiectul II: Arestarea preventivă

2.1. Relataţi despre procedura arestării bănuitului şi învinuitului.

arestare – măsură preventivă aplicată în baza unei hotărîri judecătoreşti în condiţiile legii.
Arestarea preventivă este o măsură procesuală privativă de libertate aplicată bănuitului și
învinuitului în faza UP pentru o anumită durată de timp pentru a împiedica aceste
persoane să întreprindă anumite acțiuni negative asupra desfășurării procesului penal.
Această măsură poate fi aplicată de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului
de UP numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că
bănuitul sau învinuitul ar putea să se ascundă de organul de UP, să împiedice stabilirea
adevărului în procesul penal, ori să săvîrșească alte infracțiuni și dacă ezistă bănuieli
rezonabile de a considera că persoana dată este bănuită, învinuită de săvîrșirea unei
infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave. În unele cazuri, pentru
învinuiți, ca temei se invocă un comportament postinfracțional. Arestarea preventivă poate
fi aplicată și dacă bănuitul, învinuitul nu are loc permanent de trai pe teritoriul RM; nu
51
este identificat, a încălcat condițiile altor măsuri preventive aplicate în privința sa ori a
încălcat ordonanța de protecție în cazul violenței în familiei.
Potrivit art. 307 CPP, procurorul din oficiu sau la propunerea ofiţerului de urmărire
penală, constatînd necesitatea de a alege în privinţa bănuitului măsura arestării preventive,
înaintează în judecătorie un demers privind aplicarea acestei măsuri preventive. În demers
vor fi indicate motivul şi temeiul în virtutea cărora a apărut necesitatea de a aplica
bănuitului măsura arestării preventive. La demers se anexează materialele care confirmă
temeinicia acestuia.Astfel urmează să se anexeze copiile actelor de pornire a urmăririi
penale,copiile proceselor-verbale de reţinere şi audiere a bănuitului precum şi probele ce
confirmă existenţa circumstanţelor care dovedesc necesitatea alegerii în privinţa persoanei
a măsurii arestării preventive(date despre bănuit,antecedente penale,date că persoana ar
putea să se ascundă de organele de urmărire penală,despre ameninţările făcute în adresa
părţii vătămate,martorilor ş.a).
De regulă, demers în privinţa arestării bănuitului se adresează cînd acesta este în stare de
reţinere şi, prin urmare, se anexează şi procesul-verbal cu privire la reţinerea persoanei,
care este actul de recunoaştere în calitate de bănuit.În acest caz,procurorul urmează să
prezinte materialele necesare pentru soluţionarea demersului pînă la expirarea termenului
de 72/24 ore.
Demersul cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive se examinează fără înt- îrziere
de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, a
apărătorului şi a bănuitului. Prin urmare, demersul privind aplicarea arestării preventive
faţă de bănuit se examinează obligatoriu, în prezenţa lui, acesta fiind reţinut sau prezent
benevol.În lipsa bănuitului chestiunea despre eliberarea mandatului de arestare nu poate fi
judecată,fiind necesară punerea sub învinuire,(art.308 alin. (2) CPP prevede doar în
privinţa învinuitului examinarea în lipsa acestuia, cînd se eschivează de la urmărire).
Prezentînd demersul în judecată, procurorul asigură participarea în şedinţă a bănuitului,
înştiinţează apărătorul şi reprezentantul legal al bănuitului. În urma examinării demersului,
judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată privind aplicarea faţă de bănuit a
măsurii arestării preventive sau respinge demersul. În baza încheierii, judecătorul de
instrucţie eliberează un mandat de arestare, care se înmînează procurorului şi bănuitului,
mandat care se execută imediat, în baza alin. (4) art. 307 CPP.
Procedura şi durata arestării preventive a învinuitului: Potrivit art. 308 CPP,
procurorul este în drept să înainteze demers în instanţa judecătorească privind arestarea
sau prelungirea arestării preventive a învinuitului.
Astfel, dacă la expirarea termenului de 10 zile de la arestarea bănuitului, acesta este pus
sub învinuire, procurorul va înainta un demers de prelungire a arestării preventive. Dacă
persoana învinuită la momentul punerii sub învinuire este în stare de libertate şi procurorul
constată necesitatea de a aplica învinuitului măsura arestării preventive, el înaintează la
judecătorie un demers privind alegerea acestei măsuri. În demers vor fi indicate motivul şi
temeiul în virtutea cărora a apărut necesitatea de a aplica învinuitului măsura arestării
preventive şi prelungirea duratei arestării. La demers se anexează materialele care
confirmă temeinicia acestuia. De asemenea, în mod obligatoriu se va anexa ordonanţa de
punere sub învinuire. Demersul cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive se
examinează fără întîrziere de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu
participarea procurorului, apărătorului, învinuitului, cu excepţia cazului în care învinuitul
se eschivează de a participa la judecată la locul efectuării urmăririi penale sau la locul
reţinerii persoanei, precum şi cu participarea reprezentantului legal al învinuitului.
Prezentînd demersul în judecată, procurorul asigură participarea la şedinţa de judecată a
învinuitului, înştiinţează apărătorul şi reprezentantul legal al învinuitului. În cazul
neprezentării apărătorului înştiinţat, judecătorul de instrucţie asigură învinuitul cu apărător
din oficiu (alin. (2) art. 308 CPP). La deschiderea şedinţei, judecătorul de instrucţie anunţă
demersul care va fi examinat, apoi procurorul argumentează demersul, după care sunt
52
 audiate alte persoane prezente la şedinţă. Potrivit alin. (4) art. 308 CPP, în urma
examinării demersului, judecătorul de instruc- ţie adoptă o încheiere motivată privind
aplicarea faţă de învinuit a măsurii arestării preventive sau respinge demersul. În baza
încheierii, judecătorul eliberează un mandat de arestare care se înmînează procurorului şi
învinuitului şi care se execută imediat.
Potrivit alin. (6) art. 308 CPP, judecătorul de instrucţie este în drept să soluţioneze
chestiunea cu privire la necesitatea alegerii unei măsuri preventive mai uşoare. În cazul
pronunţării hotărîrii privind liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune, învinuitul este
ţinut sub arest pînă cînd cauţiunea stabilită de judecător nu va fi depusă la contul de
depozit al procuraturii. 207 Constituţia Republicii Moldova (alin. (4) art. 25) prevede că
“Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult
30 de zile.”. În acest sens legea procesuală (alin. (2) art. 186 CPP) precizează că termenul
dat se referă la arestarea învinuitului. Astfel, ţinerea persoanei în stare de arest în faza
urmăririi penale pînă la trimiterea cauzei în judecată nu va depăşi 30 de zile, cu excepţia
cazurilor prevăzute de CPP(alin. (3) art. 186 CPP).
2.2. Analizaţi constatările CtEDO în cauza Paladi vs. Moldova.
În această cauză, reclamantul este fostul viceprimar al municipiului Chişinău. La 17
septembrie 2004, Centrul pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei (CCCEC) a
iniţiat o urmărire penală în privinţa reclamantului în temeiul art. 185 (3) şi 327 (2) ale
Codului de procedură penală.
La 24 septembrie 2004, reclamantul a fost reţinut de către ofiţerii CCCEC. La 27 septembrie
2004, Judecătoria Buiucani a emis un mandat de arest pe numele reclamantului pe un termen
de 30 zile.
La 22 octombrie 2004, dosarul penal împotriva reclamantului a fost transmis în instanţa de
judecată pentru examinare. La 15 decembrie 2005, reclamantul a fost eliberat de sub arest.
După data de 22 octombrie 2004 şi până la eliberarea reclamantului de sub arest, mandatul de
arest nu a fost prelungit. Pe durata arestului, reclamantul a depus 10 cereri de eliberare de sub
arest (habeas corpus). Toate cererile au fost respinse. Între 24 septembrie 2004 şi 25
februarie 2005, reclamantul a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC.
Reclamantul suferea de o serie de boli serioase. Potrivit reclamantului, CCCEC-ul nu
dispunea de personal medical înainte de februarie 2005. Asistenţa medicală solicitată de rude
şi avocat era acordată sporadic şi doar în cazuri de urgenţă.
La 25 februarie 2005, reclamantul a fost transferat la Închisoarea nr. 3 din mun. Chişinău. În
martie 2005, reclamantul a fost transferat la spitalul Departamentului Instituţiilor
Penitenciare din localitatea Pruncul (spitalul penitenciar). La 20 mai 2005, un neurolog de la
Centrul Republican de Neurologie (CRN) a recomandat transferarea reclamantului într-o
instituţie unde ar putea fi supus terapiei HBO (hyperbaric oxygen therapy). Între mai şi
septembrie 2005, directorul spitalului a informat instanţele de judecată de 7 ori despre
imposibilitatea aplicării acestei terapii în acest spital din cauza lipsei echipamentului
medical.
În faţa Curţii, reclamantul pretindea violarea art. 3 (interzicerea torturii), deoarece pe
perioada detenţiei nu a beneficiat de asistenţă medicală adecvată şi prin detenţia sa în IDP al
CCCEC în condiţii inumane şi degradante; violarea art. 5 § 1 (legalitatea lipsirii de libertate),
deoarece a fost deţinut fără un mandat de arest valabil după transmiterea cauzei în instanţa de
judecată şi prin arestarea sa în lipsa unor „motive verosimile de a bănui că el a săvârşit o
infracţiune”; violarea art. 5 § 3 (motivarea arestului) prin privarea de libertate fără motive
suficiente şi relevante; violarea art. 5 § 4 (dreptul la un recurs împotriva deciziei de privare
de libertate) prin examinarea prea îndelungată a cererii habeas corpus şi refuzul de a
examina recursul împotriva încheierii de respingere a cererii sale habeas corpus  şi violarea
art. 34 ale Convenţiei (dreptul de a sesiza Curtea) prin conformarea întârziată cu măsurile
interimare dispuse de Curte.

53
 Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenţiei, deoarece reclamantul nu a
beneficiat de asistenţă medicală necesară în IDP al CCCEC, deşi suferea de câteva boli
serioase, avea nevoie de supraveghere medicală constantă, asistenţa medicală i-a fost
acordată sporadic şi doar în cazuri de urgenţă, iar până în 11 februarie 2005 în IDP al
CCCEC nu a fost angajat personal medical.
Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenţiei prin transferarea
întârziată (peste 4 luni) a reclamantului la CRN. Curtea a notat că instanţele de judecată
naţionale trebuie să se bazeze pe recomandările medicale când decid asupra transferării
persoanei deţinute într-un alt spital. Instanţa care examina transferarea reclamantului în CRN
nu a luat în calcul recomandarea medicală din 20 mai 2005, nu a grăbit obţinerea unui raport
medical alternativ şi nu a luat vreo măsură pentru a grăbi examinarea cauzei, ceea ce a pus în
pericol sănătatea reclamantului.
Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenţiei prin întreruperea
tratamentului medical al reclamantului la CRN între 11 şi 14 noiembrie 2005. Ea a constatat
că, deşi instanţa de judecată care a dispus transferarea reclamantului din CRN avea la
dispoziţie două concluzii medicale contradictorii (una eliberată de SCR şi alta de CRN) cu
privire la necesitatea continuării tratamentului reclamantului, ea a ignorat una din ele şi nu a
examinat posibilul risc al întreruperii tratamentului pentru sănătatea reclamantului.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 5 § 1 al Convenţiei prin deţinerea sa
sub arest fără un mandat legal după expirarea mandatului de arest. În lumina acestei
constatări, Curtea nu a găsit necesar de a examina separat pretenţiile reclamantului cu privire
la violarea art. 5 §§ 3 şi 4 ale Convenţiei.
Curtea a constatat, cu şase voturi „pro” şi unul „contra”, violarea articolului 34 al
Convenţiei din cauza pericolului pentru sănătatea reclamantului şi a deficienţelor serioase în
executarea măsurilor interimare dispuse de Curte, mai ales datorită lipsei unui funcţionar în
cadrul biroului Agentului Guvernamental care să răspundă la sunetele urgente ale Grefei
Curţii, inacţiunii Agentului Guvernamental între dimineaţa zilei de 11 noiembrie şi după-
amiaza zilei de 14 noiembrie 2005, omisiunii Judecătoriei Centru de a examina de urgenţă
cererea avocatului reclamantului din 11 noiembrie 2005 şi refuzului, timp de 6 ore, de a-l
interna pe reclamant în CRN la 14 noiembrie 2005. Preşedintele Camerei, Sir Nicolas
BRATZA, a votat împotriva acestei violări, considerând, inter alia, că executarea întârziată a
măsurii interimare nu pare să fie intenţionată, nu a împiedicat reclamantul să-şi prezinte
cererea la Curte, iar pericolul pentru viaţa şi sănătatea sa nu a fost suficient de iminent pentru
a stabili o asemenea violare.
Curtea a acordat reclamantului EUR 2,080 cu titlu de daune materiale, EUR 15,000 cu titlu
de daune morale şi EUR 4,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli, şi orice alte taxe care urmează
a fi plătite din aceste sume.

2.3. Modelaţi o situaţie în demersul procurorului care ar justifica arestarea preventivă a

învinuitului minor.
Masura arestarii preventive in faza de urmarire penala poate fi luata si fata
de infractorul minor. Potrivit C.proc.pen in materia arestarii preventive a minorului se aplica
dispozitiile prevazute pentru arestarea majorilor,cu derogarile si completarile prevazute de
legislatie.
Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului
de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care
există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar
putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea
adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi
aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei. Arestarea preventivă şi
54
măsurile alternative arestării se aplică numai persoanei care este bănuită, învinuită de
săvîrşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, iar în cazul
existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea altor infracţiuni, ele se aplică
învinuitului, inculpatului care a comis cel puţin una din acţiunile menţionate la subiectul 2.1.
Astfel, minorilor arestati preventiv li se asigura, pe langa drepturile prevazute de lege pentru
majori, drepturi proprii si un regim special de detentie preventiva, in raport cu
particularitatile varstei lor in asa fel incat masurile privative de libertate dispuse sa nu le
prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau morala.
 La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective,
organul de urmărire penală şi instanţa de judecată vor lua în considerare următoarele criterii
complementare:
    1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
    2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
    3) vîrsta şi starea sănătăţii lui;
5) ocupaţia lui;
6) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea lui materială;
7) prezenţa unui loc permanent de trai;
8) alte circumstanţe esenţiale.
Atragerea copilului la răspundere penală trebuie efectuată cu precauţiune, detaliere şi
minuţiozitate, cu explicarea motivelor faptelor antisociale (ştrengărie, pozne şi glume
copilăreşti ale acestora). Sesizările privind faptele săvârşite de copii se verifi că prin
acumularea extraprocesuală a informaţiei privind: – vârsta copilului; – dezvoltarea
intelectuală, volitivă şi psihologică a copilului; – particularităţile caracterului şi
temperamentului lui; – latura obiectivă şi subiectivă a faptei copilului; – condiţiile în care
trăieşte şi este educat copilul; – cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea faptei
sesizate; – infl uenţa altor minori asupra copilului; – infl uenţa adulţilor asupra copilului.
Verificarea de către procuror a cauzei primite în care sînt persoane arestate sau minori se
soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.
Reţinerea minorului, precum şi arestarea lui preventivă în temeiurile prevăzute în art., 176,
185, 186, pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale cînd au fost săvîrşite infracţiuni grave
cu aplicarea violenţei, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Despre reţinerea sau arestarea preventivă a minorului se înştiinţează imediat procurorul şi
părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, fapt care se consemnează în procesul-
verbal de reţinere.
Ţinerea persoanei în stare de arest în faza urmăririi penale pînă la trimiterea cauzei în
judecată nu va depăşi 30 de zile, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod.
 Învinuiţilor minori durata ţinerii în stare de arest preventiv poate fi prelungită numai pînă la
4 luni.

TEST 17

55
Subiectul I: Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
1.1. Relatați despre limitele temporale ce caracterizează calitatea specială a subiectului
infracțiunii prevăzute la art.286 CP RM.
Astfel, dacă e să ne referim la condiţiile generale ce caracterizează subiectul infracţiunii
prevăzute la art.286 C.pen. RM, atunci, în acord cu dispoziţia art.21 C.pen. RM, subiectul
acestei infracţiuni este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii faptei, a
atins vârsta de 14 ani. Privitor la condiţiile speciale ce caracterizează subiectul acţiunilor
care dezorganizează activitatea penitenciarelor, putem menţiona că acest subiect poate fi
doar persoana care îşi execută pedeapsa cu închisoare. În concluzie, subiectul infracţiunii
prevăzute la art.286 C.pen. RM este persoana fizică responsabilă care, la momentul
săvârşirii faptei, a atins vârsta de 14 ani şi care are calitatea specială de persoană care îşi
execută pedeapsa cu închisoare. Aşadar, punerea în executare a sentinţei de condamnare,
marcată de parvenirea în penitenciar a dispoziţiei de punere în executare, semnifică
momentul din care o persoană obţine calitatea specială de persoană care îşi execută
pedeapsa cu închisoare. Cât priveşte momentul în care persoana pierde această calitate
specială, este după caz,
1. expirarea termenului de pedeapsă stabilit;
2. punerii în executare a temeiului eliberării persoanei condamnate
din penitenciar sau mai tîrziu, cînd, după verificare, se confirmă autenticitatea actelor de
prezentare spre executare a termenului eliberării sau a autenticității actului procesual care
constituie temeiul în cauză.
În conformitate cu alin.(2) art.296 al Codului de executare se stabileşte că pedeapsa
închisorii se consideră executată în ultima zi a termenului de pedeapsă stabilit. De
asemenea, potrivit alin.(1) art.297 al Codului de executare, condamnatul la închisoare este
pus în libertate în prima jumătate a ultimei zile a termenului de pedeapsă stabilit; dacă
termenul pedepsei expiră în zi de repaus sau în zi de sărbătoare nelucrătoare, condamnatul
este eliberat în ajunul zilei de repaus sau al zilei de sărbătoare nelucrătoare; la calcularea
termenului în luni, termenul expiră la data respectivă a ultimei luni, iar dacă luna în cauză
nu are această dată – în ultima zi a acestei luni.
1.2 Stabiliți deosebirile dintre infracțiunile prevăzute la art.283 și 286 CP RM.
In trecut s-a admis aplicarea legii penale prin analogie, atunci când ca banditism erau
calificate acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor, săvârşite în grup. Abia
la 29.09.1953, în Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a URSS „Cu privire la
înlăturarea neajunsurilor în practica judiciară referitoare la infracţiunile săvârşite în locurile
de deten- ţie”, nr.8, s-a explicat că este inadmisibilă condamnarea pentru banditism în
cazurile de nesupunere sau rezistenţă opusă administraţiei lagărului, atunci când lipsesc
semnele infracţiunii de banditism. În legătură cu aceasta, nu putem agrea expresia
„organizarea bandei, în sensul art.286 C.pen. RM”.

56
 Legiuitorul consemnează, în dispoziţia art.286 C.pen. RM, organizarea unui grup
criminal, nu organizarea unei bande: oricare bandă este un grup criminal, dar nu oricare
grup criminal este o bandă. De aceea, ne raliem la punctul de vedere, exprimat de J.V.
Ostrovskih, care se referă la infracţiunile presupunând organizarea unor grupuri de
persoane: „Specificul acestor infracţiuni este condiţionat de trăsăturile lor variabile.
Diferenţa dintre respectivele infracţiuni constă în aceea că sunt create asocieri infracţionale,
care se deosebesc între ele, aşa ca: banda; formaţiunea paramilitară ilegală; organizaţia
(asociaţia) criminală; organizaţia care atentează la persoană şi drepturile acesteia; asociaţia
extremistă etc.”.Într-adevăr, doar din motivul că legiuitorul a denumit în mod diferit
asemenea asocieri infracţionale, putem deduce că noţiunile care le desemnează au o
încărcătură semantică diferită. Astfel, referindu-se la bandă, M.V. Gevorkean afirmă că
aceasta este o specie a grupului criminal organizat, căruia îi sunt caracteristice toate
trăsăturile grupului criminal organizat şi care, în plus, are următoarele trăsături specifice: –
planificarea activităţii infracţionale; – repartizarea rolurilor între participanţi în procesul
săvârşirii infracţiunii; – stabilitatea componenţei grupului şi caracterul concordant al
activităţii participanţilor; – consecvenţa formelor şi metodelor activităţii infracţionale; –
durata relativ îndelungată a existenţei grupului şi numărul relativ mare al infracţiunilor
săvârşite; – înarmarea grupului; – urmărirea de către participanţi a scopului de atacare. Cu
siguranţă, nici pe departe toate aceste trăsături sunt specifice şi grupului criminal, specificat
în art.286 C.pen. RM. Alte deosebiri, pe care le consemnăm în procesul de comparare a
infracţiunii de banditism şi a infracţiunii prevăzute la art.286 C.pen. RM, sunt: 1) acţiunea
prejudiciabilă în cazul banditismului cunoaşte trei modalităţi normative alternative, faţă de
cele patru consemnate în cazul acţiunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor; 2)
lipsa calităţii speciale a victimei şi a subiectului infracţiunii, în ipoteza banditismului; 3)
scopul special de atacare a persoanelor juridice sau fizice, urmărit în cazul banditismului,
diferă de scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau al atacării
administraţiei, care poate fi urmărit în ipoteza infracţiunii prevăzute la art.286 C.pen. RM.
Din perspectiva celor menţionate, să încercăm să răspundem la întrebarea: care trebuie să
fie calificarea în cazul organizării de către cei, care îşi execută pedeapsa cu închisoarea, a
unor bande (armate) în scopul atacării reprezentanţilor administraţiei instituţiei
penitenciare? Este greu a stabili, care din cele două norme – art.283 sau art.286 C.pen. RM
– este norma generală şi, respectiv, norma specială? În situaţia descrisă, fiecare din ele
prevede anumite cazuri particulare ale faptelor pe care le incriminează. De aceea, apelând
la principiul „in dubio pro reo”, vom sprijini totuşi soluţia calificării conform art.286
C.pen. RM.

1.3 Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate în
dispoziția art.286 CP RM prin Legea nr.277 din 18.12.2008.
Modificarile introduse de lege:  155. Articolul 286:
     în dispoziţie, după cuvîntul „atacuri” se introduce cuvîntul „violente”;
     în sancţiune, cuvintele „de la 8 la 25 de ani” se înlocuiesc cu cuvintele „de la 3 la 10
ani”.
  Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
    Persoanele care, executînd pedeapsa cu închisoare, îi terorizează pe condamnaţii porniţi
pe calea corectării fie săvîrşesc atacuri violente asupra administraţiei, fie organizează în
aceste scopuri grupuri criminale sau participă activ la asemenea grupuri
    se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Introducerea modificarilor operate in art 286 are ca prim efect precizarea momentului
consumarii faptei infractionale.

57
 Tinind cont de particularitatile pedepsei penale care conform literaturii de specialitate este
necesar de a avea un grad de umanism sporit fata de condamnatii carora li se aplica.
Astfel, legiuitorul in cazul modificarii acestei norme a avut drept scop de a implementa
anume acest caracter al pedepsei penale.
Pornind cu prima modificare implementata: după cuvîntul „atacuri” se introduce cuvîntul
„violente” legiuitorul a micsorat considerabil zona de protectie atit a administratiei
penitenciarelor cit si a condamnatilor aflati in institutiile penitenciare.Deoarece prin acest
fapt se admit numaroasele atacuri mai putin grave care nu vor fi violente dar care in ultima
instanta afecteaza climatul psihologic din institutiile mentionate, fapt care ar determina un
spor numeric al atacurilor usoare.
Efectul pozitiv al acestei modificari consta in faptul ca se diminueaza cazurile de judecare,
iar ca rezultat eventualii condamnati sunt pusi in libertate si li se ofera sansa de a se
reintegra in societate, fara a mai avea contac cu mediul criminal.
A doua modificare operata de legiuitor la fel merge in intimpinarea condmnatului
diminuindu-se teremenul de detentie. Este important ca aceasta modificare sa nu majoreze
tendinta de savirsire a acestui tip de infractiune deoarece condamnatii tinind cont de faptul
ca pedeapsa aceastei infractiuni s-a imblinzit vor fi tentati sa o savirseasca cu mai multa
usurinta.
Subiectul II: Punerea sub învinuire
2.1. Relataţi despre importanţa punerii sub învinuire. 
Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei,
procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite o ordonanţă de
punere sub învinuire a persoanei. Considerăm că nu trebuie confundat momentul când începe să
fie exercitată funcţia învinuirii cu momentul punerii sub învinuire (art.281 CPP al RM).
Argumentăm aceasta prin faptul că odată ce a fost pornită urmărirea penală, organul competent
trebuie să depună toate eforturile pentru a colecta probele necesare cu privire la existenţa
infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi pentru a stabili răspunderea acestuia (art.252 CPP al
R.M.). Toate probele colectate în condiţiile legii şi care vor demonstra vinovăţia făptuitorului vor
fi puse ca bază la înaintarea învinuirii. Aşadar, activitatea desfăşurată de organul de urmărire
penală până la punerea persoanei sub învinuire nu este  altceva decât exercitarea funcţiei
acuzării. Suntem de acord cu opinia autorului F.N. Fatculin care stabileşte că învinuirea primară
se stabileşte nu în rezoluţia sau procesul-verbal de începere a urmăririi penale ci în ordonanţa de
punere sub învinuire conform art.281 CPP al R.M. Scopul rezoluţiei sau procesului-verbal de
începere a urmăririi penale este de a iniţia acţiunile procesuale ce vor verifica informaţiile despre
existenţa infracţiunii şi dacă acestea se vor adeveri, făptuitorului i se va formula şi înainta
învinuirea. În caz contrar va avea loc încetarea urmăririi penale Indiferent de tipul acuzării (fie ea
publică, privată sau privat-publică) organele oficiale care reprezintă partea acuzării întotdeauna
vor apăra interesele persoanelor prejudiciate prin comiterea infracţiunii. Aşadar, la etapa
urmăririi penale partea vătămată şi victima îşi vor realiza interesele şi drepturile atât prin
mijloace proprii statutului lor, cît şi prin intermediul procurorului şi organului de urmărire
penală. Chiar dacă se consideră că organele de urmărire penală şi procurorul activează de aceeaşi
„baricadă” cu victima şi partea vătămată, legea permite ultimelor să atace în modul
corespunzător acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală şi procurorului.
2.2. Determinaţi particularităţile ordonanţei de punere sub învinuire în raport cu
rechizitoriul.
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a
fost întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire,
precum şi alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu
indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei,
caracterului vinei, motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei,
circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau
tentativei de infracţiune, menţiunea despre punerea persoanei respective sub învinuire în calitate
58
de învinuit în această cauză conform articolului, alineatului şi literei articolului din Codul penal
care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă.
În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care
urmează a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din
Codul penal, în ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele
sau literele articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.
Ordonanta de punere sub invinuire e actul prin care pers se considera invinuita si din momentul
adoptarii(semnarii de procuror )aceasta e considerata trasa la raspundere penala.
Ordononta de punere sub invinuire e actul de acuzare intial si strict personal.
Diferit de ordonanta de punere sub invinuire este rechizitoriul care este intocmit de catre
procuror si anume doar dupa ce au fost adunate toate materialele necesare pt trimiterea in
judecata a cauzei penale.
Rechizitoriul reprezinta actul de acuzare intocmit de procuror, ce permite trimiterea in judecata a
cauzei penale.
Rechizitoriul reprezintă actul final prin care se încheie urmărirea penală.
Importanța rechizitoriului se poate prezenta din două perspective, pe de o parte, acesta este actul
prin care se determină faptele care urmează a fi examinate în ședința de judecată, pe de alta –
persoanele care urmează să răspundă pentru aceste fapte(asemanare cu ordonanta, care la fel
contine astfel de date)
Aceste acte sunt intr-o strinsa interdependenta, astfel pt a intocmi rechizitoriul procurorul e
obligat anterior sa verifice chestiunea punerii sub invinuire prin ordonanta pr fiecare cap de
acuzare deoarece includerea in rechizitoriu a unei acuzari mai grave decit cea care a fost pusa
sub invinuire persoana sau a unui cap de acuzare ce nu a fost pus sub invinuire constituie o
inkalcare a dr la aparare.
Ordonanta de punere sub invinuire reprezinta actul procedural inaintat procurorului care in fond
stabileste kimitele incriminarii faptei/rechizitoriul e actul procedural prin care se sesizeaza
intanta de judecata si care determina limitele judecarii cauzei, in baza caruia instanta de fond se
pronunta prin sentinta.
Ordonanta de punere sub invinuire este actul intocmit de of de UP prin care urmarirea penala
continua fiind un act premergator si necesar in vederea intocmirii rechizitoriului, pe cind
rechizitoriul reprezinta o hotarire a procurorului privind terminarea uramririi penale privind toate
faptele si episoadele infractionale savirsite de catre toti invinuitii cercetati intr-o cauza penala ,
cu dispozitia de trimitere in judecata, pe cind Ordononta de punere sub invinuire e actul de
acuzare intial si strict personal.
rechizitoriul se intocmeste intr-un teremen ce nu va depasi 3 zile, iar in cazurile komplicate nu va
depasi 10 zile.
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie sa fie pusa la cunoştinţă învinuitului în decurs de 48
ore din momentul întocmirii ei sau în ziua aducerii silite a învinuitului.
Despre faptul că ordonanţa de punere sub învinuire a fost adusa la cunoştinţă învinuitului,
ultimul о semnează. După ce învinuitul a luat cunoştinţă de ordonanţa de punere sub învinuire,
urmează interogarea lui, dacă el acceptă să fie audiat, care începe cu întrebarea despre atitudinea
lui faţă de învinuire, daca el recunoaşte sau nu învinuirea. La aceste întrebări învinuitul poate da
unul din următoarele 3 răspunsuri motivate: - recunosc pe deplin (motivează); - nu recunosc
învinuirea complet; - recunosc învinuirea parţial.
Atit Ordonanţa de punere sub învinuire cit si rechizitoriul se compun din 2 parti :expunerea si
dispoziivul.
expunerea:informatii despre fapta si persoana in privinta careia se efectueaza (in cazul
rechizitoriului s-a efectuat UP)
dispozitivul:cuprinde date cu privire la persoana invinuita si formularea invinuirii care I se
incrimineaza cu incadrarea juridica a actiunillor lui (pentru rechizitoriu + mentiunea despre
trimiterea dosarului in inst judecatoreasca competenta)

59
Ordonanţa de punere sub învinuire se semneaza de of de UP care a intocmit.o, indicindu-se lokul
si data intokmirii pe cind rechizitoriul e semnat de procuror indicindu-de sceleasi date.
Ordonanta in komparatie ku rechizitoriul nu contine anexe.
 Articolul 283. Schimbarea şi completarea acuzării
    (1) Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării
înaintate învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o
completeze pe cea anterioară în conformitate cu prevederile articolelor respective din prezentul
cod.
2.3. Estimaţi instituţia punerii sub învinuire în raport cu instituţia „acuzării în materie
penală” prevăzută de jurisprudenţa CtEDO. (7 puncte)
Hotărîrea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei de sub urmărire penală saude
încetare a urmăririi penale, precum şi hotărîrea judecătorească definitivă, împiedică
reluareaurmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre
pentruaceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor cînd fapte noi ori recent
descoperitesau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărîrea
pronunţată.Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil
si public de catre untribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si
obligatiilor sale, fie asupratemeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva
sa.Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie
presupusanevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces
public in care i-aufost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. Nimeni nu va
fi condamnat pentru actiuni sauomisiuni care nui constituiau, in momentul cind au fost comise,
un act cu caracter penal conformdreptului international sau national. De asemenea, nu se va
aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceeacare era aplicabila in momentul cind a fost savirsit
actul cu caracter penal.Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in
familia sa, in domiciliul luisau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei
sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau
atingeri.Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in
interiorulgranitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de
reveni in tara sa.In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia
de azil in alte tari.Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o
crima de dreptcomun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor
Unite.

TEST 18
Subiectul I: Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport
1.1. Reproduceți exemple de alte substanțe cu efecte similare în sensul alin.(1) art.13412
CP RM.
Conform Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică și examinare medicală
pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, prin ”alte substanțe ce provoacă ebrietatea” se
înțelege produsele ori substanțele sau medicamentele cu efecte similare acestora, precum și
substanțele ce provoacă turmentare.
Prin prisma acestei definiții putem ajunge la concluzia că sintagma ”alte substanțe cu
efecte similare” din alin. (1) art. 2641 CP RM, se referă la alte substanțe decăt alcoolul, decît
subst narcotice și psihotrope. Considerăm că aceste alte substanțe sunt:
1. analoagele substanțelor narcotice sau psihotrope – substanțe care cf componenței sale ți
efectul pe care îl produce se asimilează cu subst. narc. sau psihotr.
2. drogurile (altele decît subst. narc. și subst. psihotr.) – sunt alte subst., preparate
medicinale sau inhalați chimici cu efect narcotic sau psihotrop
3. subst. toxice
60
 4. subst. cu efect puternic.
Cu privire la ultimile 2 categ. de subst., se impune precizarea că ele trebuie să poată provoca
starea de ebrietate, pentru că relevant este nu care anume subst. a consumat făptuitorul, ci
dacă subst. respective i-au provocat starea de ebrietate.
1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că, în contextul infracțiunilor prevăzute
la art.264 CP RM, făptuitorul manifestă intenție în raport cu fapta de încălcare a
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.
Este posibil concursul dintre infracțiunile specificate la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM și
infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.2641 CP RM. Aceasta cu condiția ca săvîrșirea oricăreia
dintre infracțiunile specificate la alin.(2), (4) și (6) art.264 CP RM presupune nu pur și simplu
stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau stare de ebrietate produsă de substanțe narcotice,
psihotrope și/sau alte substanțe cu efecte similare. În această ipoteză, o condiție la fel de
importantă este ca urmările prejudiciabile nominalizate în art.264 CP RM să nu se afle în
legătură cauzală cu fapta de conducere a mijlocului de transport de către o persoană care se află
în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe
narcotice, psihotrope și/ sau de alte substanțe cu efecte similare. Această condiție este obligatorie
pentru neadmiterea aplicării de două ori a răspunderii pentru aceeași încălcare a regulilor de
securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport, concretizată în conducerea
mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad
avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe narcotice , psihotrope și/ sau de alte
substanțe cu efecte similare.

1.3. Estimaţi care ar fi efectele pozitive și/sau cele negative ale unei eventuale modificări a
art.264 CP RM, modificare ce ar presupune substituirea cuvintelor „mijlocul de
transport” printr-un alt termen / printr-o altă sintagmă, pe care îl / o recomandați.
Noţiunea de mijloc de transport, utilizată în dispoziţia art.1921 C.pen. RM, are exact
acelaşi înţeles ca noţiunea „mijloc de transport”, folosită în art.264, 2641, 265 şi 266 C.pen. RM.
În conformitate cu art.132 C.pen. RM, prin „mijloc de transport” se înţelege toate tipurile de
automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi
motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice. La unele aspecte ale noţiunii „mijloc de
transport” se referă explicaţiile de la pct.2 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie
„Despre practica judiciară cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul examinării cauzelor penale
referitor la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de
transport”9, nr.20 din 8.07.1999 (în continuare - Hotărârea Plenului nr.20/1999). Din aceste
explicaţii rezultă, printre altele, că volumul de lucru (capacitatea cilindrică) a motorului cu ardere
internă al unui mijloc de transport trebuie să depăşească 50 cm3.
Totuși, la momentul de față,se atestă o lipsa de echipolentă dintre noţiunile „mijloc de
transport” (utilizată în Codul penal) şi „autovehicul” (utilizată în Regulamentul circulaţiei
rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009 12 (în continuare - RCR)).
Noţiunea „mijloc de transport” este mai îngustă decât noţiunea „autovehicul”. Aceasta întrucât
explicaţiile de la pct.2 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 nu conţin nici o referire la autovehiculele
utilizate cu motor electric (cu excepţia troleibuzelor). La moment, aceste explicaţii, reprezentând
interpretarea oficială a noţiunii „mijloc de transport”, nu pot fi ignorate.
Din analiza acestor discrepanţe de ordin terminologic rezultă necesitatea actualizării
interpretării oficiale a noţiunii „mijloc de transport”. În proiectata hotărâre a Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, consacrată practicii judiciare în cauzele privitoare la răpirea mijlocului de
transport, propunem ca noţiunea „alte mijloace de transport mecanice” (privită ca noţiune
subsecventă faţă de noţiunea „mijloc de transport”) să fie definită în felul următor: „orice
mecanism dotat cu motor cu ardere internă sau electric, care este subiect al regulilor de securitate
a circulaţiei rutiere şi exploatare a mijloacelor de transport. Capacitatea cilindrică a motorului cu
ardere internă trebuie să depăşească 50 cm3. Puterea motorului, atât a celui cu ardere internă, cât

61
şi a motorului electric, trebuie să depăşească 4 kw. Viteza constructivă a respectivului mecanism
trebuie să depăşească 45 km/h”.
În acelaşi timp, recomandăm legiuitorului ca, în art.1921, 264, 2641, 265 şi 266 C.pen. RM,
în locul sintagmei „mijloc de transport” să utilizeze termenul „autovehicul”. Această unificare
terminologică este absolut necesară în vederea evitării dificultăţilor de calificare, în acele situaţii
când aplicarea normelor penale, consemnate mai sus, reclamă referirea la prevederile
Regulamentului circulaţiei rutiere.

Subiectul II: Scoaterea de sub urmărire penală

2.1. Definiţi instituţia scoaterii de sub urmărire penală şi felurile ei.
Doctrină: Scoaterea pers. bănuite sau învinuite de sub U.P., constituie o hot. prin care se
reabilitează această pers. dacă soluția se referă la toate capetele de acuzare. Soluția dată
se aplică numai în faza UP, în faza judecării cauzei pentru asemenea temeiuri, se dispune
achitarea persoanei.
Lege: Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în
privinţa persoanei a oricăror acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior
imputată.
Persoana poate fi scoasă de sub UP integral, sau numai cu privire la un cap de acuzare.
Prin scoaterea integrală de sub UP, încetează calitatea de bănuit sau învinuit.
Scoaterea parțială de sub UP, constituie o schimbare a învinuirii.
2.2. Analizaţi temeiurile scoaterii de sub urmărire penală.
 Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc cînd aceasta este bănuit sau învinuit şi
se constată că:
    1) fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit;
    2) există vreuna din circumstanţele prevăzute la art. 275 pct. 1)–3), inclusiv dacă fapta
constituie o contravenţie, dupa cum urmeaza:
a. nu există faptul infracţiunii
b. fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
c. fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
    3) există cel puţin una din cauzele prevăzute la art. 35 din Codul penal.
a.fapta este săv. în cond. legitimei apărări (art. 36, CP)
b. fapta este săv. în scopul reținerii infractorului (37 CP)
c. fapta este săv. în cond. de extremă necesit. (38 CP)
d. fapta este săv. în urma constrîngerii psihice/fizice (39 CP)
e. fapta constituie risc întemeiat (art. 40 CP)
Constatarea circumstanţei „fapta nu a fost săvârşită de bănuit sau învinuit” impune
adoptarea numai a soluţiei privind scoaterea de sub urmărire penală şi poate include două
situaţii: prima când se stabileşte că fapta penală este săvârşită de o altă persoană şi se
exclude faptul participării bănuitului sau învinuitului la săvârşirea acestei infracţiuni; şi a
doua – când se exclude, prin anumite probe, faptul săvârşirii acestei infracţiuni de
persoană, dar făptuitorul adevărat nu este identificat.
Eroarea judiciară comisă de procuror este determinată de circumstanţe obiective şi
subiective şi, prin urmare, este permisivă.
Temeiul „nu există faptul infracţiunii” poate fi determinat de circumstanţe obiective
(factori naturali, accident sau alte acţiuni din vina victimei) şi subiective (sesizarea din
eroare despre furtul unui bun), constatându-se, totodată, neimplicarea persoanei în acest
caz. Prin urmare, la efectuarea urmăririi penale de către procuror în privinţa faptelor
săvârşite de bănuit/învinuit, se va verfi ca obligatoriu şi versiunile existenţei sau lipsei unei
circumstanţe care determină temeiul caracterizat.
Temeiul „fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune” este determinat de
voinţa legiuitorului de a renunţa la incriminarea şi sancţionarea penală a unei fapte (abolitio
62
 criminis). La constatarea acestui temei de către procuror este necesar a delimita situaţia
dezincriminării faptei fără sancţionarea contravenţională şi dezincriminarea faptei cu
stabilirea răspunderii contravenţionale. În ultimul caz procurorul va dispune soluţia
încetării urmăririi penale cu trimiterea materialelor în instanţa de judecată pentru aplicarea
sancţiunii contravenţionale.
Temeiul „fapta nu întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii” este situaţia în care
fapta săvârşită nu include toate condiţiile cerute de legea penală pentru încadrarea juridică
respectivă. La constatarea acestui temei este necesar a delimita două situaţii care în practică
pot duce la adoptarea unor soluţii greşite: prima – când fapta nu întruneşte elementele
infracţiunii, dar întruneşte elementele unei contravenţii, şi a 30 doua – când persoana nu a
atins vârsta la care poate fi tras la răspundere penală. În ambele situaţii se dispune încetarea
urmăririi penale pe temei de nereabilitare. Situaţia în care procurorul apreciază fapta unei
persoane „ca fi ind lipsită de importanţă ce nu prezintă gradul prejudiciabil al unei
infracţiuni” potrivit art. 14 alin. (1) din C. proc. pen. se încadrează în temeiul „fapta nu
întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii”.
Temeiul „există cel puţin un caz prevăzut de art. 35 din C. pen.” include situaţii în care
persoana a acţionat în condiţiile legitimei apărări, extremei necesităţi, reţinerii infractorului
şi constrângerii fi zice şi psihice. În cazul participării persoanelor adulte la săvârşirea
faptelor de către copii, procurorul va verifi ca obligatoriu existenţa sau lipsa constrângerii fi
zice sau a ameninţării copilului din partea altor persoane.

2.3. Evaluaţi raţionamentul instituţiei scoaterii de sub urmărirea penală în raport cu

încetarea urmăririi. Fiecare din institutiile reglementate de legiuitor in cadrul CPP isi are
are importanta si rationamentul sau. Astfel, daca ar fi sa pornim de la cele 2 institutii de
scoatere de sub urmărire penală si de incetare a up, concluzionam ca acestea reglementeaza
segmente proprii si diferite a relatiilor sociale.
Astfel, ambele din aceste institutii reprezinta modalitatea de finalizare a urmaririi penale,
insa esenta fiecaruia consta in partikularitatile consecintelor specifice pe care le provoaca
fiecare din ele.
Pe cale de consecinta, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare
şi finalizare în privinţa persoanei a oricăror acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta
anterior imputată, pe cind incetarea UP este actul de liberare a persoanei de răspunderea
penală şi de finisare a acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare
legea împiedică continuarea acesteia.
La fel de esenta fiecarei din aceste institutii tin si temeiurile in baza carora pot fi invocate
acestea, deoarece acestea sunt intru totul diferite si le confera o existenta de sine statatoare.
In cazul scoaterii persoanei de sub UP, vorbim despre inexistența faptei infracționale care să
se poată imputa persoanei vizate din considerente ca: fapta infractionala priveste un alt
faptuitor, fapta nu exista, nu e prevazuta de LP ca fiind o infr. sau nu intruneste elementele
constitutive ale acesteia, pe cind in cazul incetarii UP actiunile infractionale exista,
intrunesc componenta de infractiune prevazuta de LP, insa din considerente expres
prevazute de lege(nu are virsta tragerii la rsp penala, pers este iresponsabila, plingerea
prealabila a fost retrasa de catre partea vatamata, partile s-au impacat) nu atrag raspunderea
penala si in privinta acesteia nu se poate continua UP.
Din specificul scoaterii pers de sub UP care admite reabilitarea rezulta si posibilitatea
solicitarii repararii prejudiciilor morale cit si materiale, pe cind incetarea Up este pe temei
de nereabilitare fapt care nu ii permite banuitului sau invinuitului de a solicita repararea
prejud. materiale si morale.

TEST 19
Subiectul I: Latura obiectivă a infracţiunii
1.1. Caracterizaţi semnele facultative ale laturii obiective a infracţiunii.
63
Latura obiectivă reprezintă unul din cele patru elemente ale componenţei infracţiunii şi constă
în totalitatea condiţiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru
existenţa infracţiunii. În literatura de specialitate, latura obiectivă este caracterizată de
manifestările exterioare prin care se realizează acţiunea sau inacţiunea şi se produc
urmările prejudiciabile.
În majoritatea dispoziţiilor Părţii speciale a Codului penal nu sînt prevăzute condiţii cu
privire la locul, timpul, modul şi mijloacele de săvîrşire a infracţiunii, aceasta presupunînd
că faptele respective pot fi săvirşite indiferent de aceste condiţii. În raport cu componenţa
infracţiunii, semnele laturii obiective arătate - locul, timpul, metoda, mijloacele,
împrejurările săvirşirii infracţiunii alături de urmările prejudiciabile şi legătu ra
cauzală, constituie semne facultative ale acesteia. Ele nu se iau în seamă pentru a
considera fapta ca infracţiune decît atunci cînd sînt prevă zute în conţinutul ei legal, cu
alte cuvinte, doar în cazul în care sînt indicate într-o dispoziţie a normei penale speciale
concrete ele devin semne principale obligatorii.
Prin locul săvîrşirii faptei, potrivit art. 12 din CP al RM, se înţelege locul unde a fost
săvirşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabil ă , indiferent de timpul survenirii urmărilor. Locul
comiterii faptei, fiind prevăzut în Partea generală a Codului penal in art. 12, ca semn al
laturii obiective a infracţiunii, este stabilit nemijlocit în dispoziţia normei penale speciale
(de pildă, la frontiera vamală. a Republicii Moldova - art. 248 din CP al RM; în
transportul public sau în alte locuri publice - art. 288 din CP al RM; în marea liberă sau
într-un alt loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat - art. 289 din CP al RM etc.).
Un anumit loc unde a fost comisă fapta poate mări gradul ei prejudiciabil, constituind un
semn calificant al acesteia (de exemplu, încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor,
materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice săvirşită in zona situaţiei
ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale - lit.b) alin.(2) art. 224 din CP
al RM).
Timpul săvirşirii faptei se consideră timpul cînd a fost săvirşită acţiunea (inacţiunea)
prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor (art. 9). Descriind semnele ce
caracterizează o infracţiune concretă, organul de urmărire penală arată cînd a fost săvirşită
fapta, care a fost durata comiterii ei, mai ales în cazurile infracţiunilor continui (de
exemplu, dezertarea - art. 371 din CP al RM) şi cînd a apărut urmarea prejudi ciabilă. Însă
pentru calificarea faptei acestea nu prezintă nicio importanţă. Legea penală în vigoare în
rare cazuri conţine indicaţia despre un anumit timp al comiterii faptei, atribuindu-i astfel
importanţă de semn principal al laturii obiective a infracţiunii. De pildă, stabilind
răspunderea pentru vînatul ilegal, legiuitorul indică, pe lingă alte semne ale laturii
obiective a infracţiunii, şi perioada interzisă - art. 233 din CP al RM; sau timpul de război
ca semn calificant, prevăzut de lit.b) alin.(4) art. 364 din CP al RM.
De asemenea unele infracţiuni nu se pot comite decît printr-o anumită metodă, care
constă într-o totalitate de procedee şi moduri, aplicate de făptuitor în procesul săVirşirii
infracţiunii. Dacă. întreprindem o analiză a Părţii speciale a Codului penal, constatăm că
acest semn al laturii obiective a infracţiunii se IntIlneşte frecvent în dispoziţiile normelor
penale, de pildă, cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei -
(lit.f) alin.(2) art. 280 din CP al RM; prin ameninţare sau prin alte acte ilegale - alin.(1)
art. 309 din CP al RM; de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate -
lit.c) alin.(2) art. 328 din CP al RM; prin automutilare, simularea unei boli, falsificarea
documentelor sau prin altă inşelă ciune - art. 353 din CP al RM). Uneori, metoda comiterii
faptei constituie criteriul ce delimitează infracţiunile asemănătoare după alte semne
caracteristice. Aşa, de exemplu, după metoda săVirşirii deosebim furtul (sustragerea pe
ascuns a bunurilor altei persoane) de jaf (sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane).
Mijlocul şi instrumentul comiterii infracţiunii reprezintă obiectele materiale cu ajutorul
cărora este săvirşită fapta prejudiciabilă. De cele mai dese ori, acestea sînt armele, diferite
obiecte aplicate în calitate de arme, documente oficiale etc. Partea generală a Codului
64
 penal nu conţine vreo dispoziţie ce ar reglementa modul şi mijloacele săvirşirii infracţiunii
ca semne ale laturii obiective, Insă în unele cazuri legea penală le prevede în Partea
specială drept condiţii de bază, ataşindu-le la fapta prejudiciabilă, de exemplu, prin
inşelăciune sau abuz de încredere (art. 190, 196 din CP al RM), fie cu unelte şi metode
nepermise (art. 233), eludîndu-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în
locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documen-
telor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică
în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei (art. 248), prin
stabilirea de posturi sau prin alte mijloace (art. 271).
Semnele facultative ale laturii obiective devin semne principale ale laturii obiective a
infracţiunii numai în situaţia în care sînt nemijlocit indicate în dispoziţia normei penale
care determină semnele componenţei de bază a infracţiunii (îndeletnicirea cu pescuitul,
vînatul sau alte exploatări ale apelor se consideră ilegale atunci cînd are loc utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei - art.
234 din CP al RM.
Există situaţii cînd semnele facultative ale laturii obiective a infracţiu nii transformă
componenţa de bază a acesteia în componenţă calificată. Aceasta se întîmplă atunci cînd
semnele facultative sînt prevăzute în alineateie 2, 3 etc. ale articolului respectiv; în
situaţiile date ele se mai numesc semne calificante (cu folosirea unor mijloace tehnice
speciale - lit.e) alin.(2) art. 259 din CP al RM; cu aplicarea armelor de foc sau a substan-
ţelor explozive - lit.c) alin.2 art. 278 din CP al RM etc.).
Atunci cînd semnele facultative ale laturii obiective a infracţiunii nu sînt prevăzute
dispoziţie penală în calitate de semne principale sau calificante, importanţa lor este
determinată de faptul că în cazurile respective acestea urmează să fie examinate în calitate
de circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea în procesul stabilirii categoriei
şi a termenului pedepsei pentru infracţiunea săvirşită.

1.2. Analizaţi criteriile legăturii de cauzalitate.

Legătura cauzală presupune cu necesitate doi termeni între care se stabilește aceasta, și anume:
fenomenul cauză și fenomenul efect. Cauza este fenomenul care determină apariţia unui alt
fenomen, iar efectul, fenomenul determinat, rezultatul Un fenomen-cauză provoacă efectul doar
în anumite condiţii: o acţiune (inacţiune) are semnificaţie penală și constituie cauza unei urmări
prejudiciabile numai dacă este săvârșită cu vinovăţie, în una dintre formele sale. În acest sens,
fapta în examinarea legăturii cauzale nu trebuie privită izolat de procesul psihic al infractorului,
ci în strânsă legătură cu acesta. O faptă, pentru a constitui cauza unei urmări, trebuie să o
preceadă în timp și să o determine. Numai realizând aceste cerinţe fapta va corespunde categoriei
de cauză. O faptă posterioară producerii urmării prejudiciabile nu poate fi considerată drept
cauză a acestei consecințe. O anumită acţiune (inacţiune) prejudiciabilă, pe lângă faptul că
trebuie să preceadă urmarea pentru a fi cauză a acesteia, este absolut necesar să o fi determinat.
Fapta trebuie să genereze urmarea prejudiciabilă, în sensul că fără intervenţia acesteia, în
anumite condiţii concrete, urmarea nu s-ar fi produs. Efectul, ca urmare a cauzei, apare
întotdeauna după aceasta. În literatura de specialitate se face distincţie între acţiunea-cauză și
acţiunea-condiţie. Condiţia, în toate cazurile, favorizează doar producerea efec tului, influenţând
întotdeauna desfășurarea procesului cauzal. Ea poate fi anterioară, concomitentă sau subsecventă
cauzei (condiţie anterioară – stare de boală sau bătrâneţe a victimei; concomitentă – timp de
noapte, ploaie torenţială; posterioară – neprezentarea persoanei vătămate la medic, fapt care a
dus la o complicaţie a leziunilor suferite; părăsirea spitalului de către victimă, fără avizul
medicului, fapt care a dus la agravarea leziunii. Între raportul cauzal și vinovăţie există o legătură
strânsă, deoarece numai acţiunile (inacţiunile) umane, precedate și însoţite de anumite stări de
conștiinţă specifice și care au cauzat urmări prevăzute de legea penală vor fi luate în considerare.
Însă vinovăţia nu se poate identifica cu raportul cauzal. În practică se va stabili, mai întâi,
65
raportul de cauzalitate dintre acţiunea (inacţiunea) prevăzută de legea penală și urmare, după care
se va examina dacă există vinovăţie sau nu, iar în cazul în care aceasta lipsește, fapta nu va fi
recunoscută ca infracţiune, întrucât raportul cauzal, deși există obiectiv, nu va avea semnificaţie
penală deoarece în dreptul penal răspunderea are un caracter subiectiv (alin. (2) al art. 51 din CP
al RM). În abordarea sa raportul de cauzalitate impune cîteva particularităţi:- R a p o r t u l d e
cauzalitate este o categorie obiectivă, ea există indiferent de conştiinţa
o m u l u i . Î n realitate, situaţiile cînd consecinţele sînt generate doar de o cauză sînt rare. Uneori,
aceeaşi cauză poatefi creată de unele consecinţe, care, la rîndul lor, creează alte
consecinţe. Din aceste considerente,legătura de cauzalitate se consideră a fi o
corelaţie între multiple fenomene. Legăturile cauzale sînt m u l t i p l e ş i d i v e r s e î n
timp şi spaţiu, deoarece ele exprimă esenţa materiei: mişcare,
m o d i f i c a r e , evoluţie3.Legătura cauzală nu este întotdeauna raportul doar dintre două fenomene
care se succed. Sînt cazuri încare între cauză şi rezultat intervin fenomene intermediare,
însă chiar şi în aceste cazuri raportul de cauzalitate este prezent.Consecinţele prejudiciabile
pot fi rezultatul mai multor fapte, după cum şi aceeaşi cauză poategenera mai multe consecinţe.-
Raportul de cauzalitate se stabileşte între fenomenul cauză, ca factor generator, şi fenomenul
efect, carezultat generat. Efectul este fenomenul care urmează fenomenului cauză şi este
determinat de acesta4.Prin termenul „efect" nu trebuie de înţeles sensul uzual, adică oricare
fenomen, ci doar acele rezultatecare, potrivit legii penale, sînt considerate consecinţe dăunătoare
sau valori prejudiciate prin comitereafaptei incriminate.

1.3.Decideţi asupra condiţiilor în care este posibilă tragerea la răspundere penală în cazul
comiterii unei infracţiuni prin inacţiune.
Inacţiunea, prin care se mai poate manifesta fapta prejudiciabilă , înseamnă a nu face
ceea ce este ordonat de lege. Inacţiunea este legată de o normă onerativă, care impune
obligaţia de a face ceva, obligind pe destinatar la o anumită compor tare.1 Prin inacţiune
(omisiune) sînt încălcate norme care impun în mod expres să se facă ceva, să se
săvirşească anumite acţiuni (de exemplu, să se acorde ajutor în cazul neacordării de
ajutor unui bolnav (art. 162 din CP al RM); să se acorde ajutor unei persoane care se află
într-o stare periculoasă pentru viaţă şi care este lipsită de posibilitatea de a se salva în
cazul lăsării în primejdie (art. 163 din CP al RM).
Deci inacţiunea este o comportare negativă prin rămînerea în pasivitate, prin abţinerea
sau omiterea de a face ceva. Inactiunea, ca mod de comportare, nu capătă sens decît dacă
o raportăm la o obligaţie sau o nevoie de a se comporta activ, de a face ceva, de a
interveni, luind anumite măsuri sau precauţiuni pentru a preîntîmpina, a opri sau, după
caz, a înlătura anumite consecinţe negative pentru societate. Îndeplinirea obligaţiel
înseamnă respectarea prevederilor legii, iar neîndeplinirea acesteia, printr-o conduită
manifestată sub formă de inacţiune, înseamnă încălcarea legii şi, deci, comiterea unei
infracţiuni. De pildă, lăsarea în primejdie (art. 163 din' CP al RM); eschivarea de la
executarea pedepsei cu inchisoare (art. 319 din CP al RM); neexecutarea intenţionată a
hotărîrii instanţei de judecată (art. 320 din CP al RM); neglijenţa în serviciu (art. 329 din
CP al RM).
În literatura de specialitate, infracţiunile săvirşite prin inacţiune se clasifică în
infracţiuni exprimate prin inacţiuni absolute, cînd făptuitorul în general nu-şi execută
obligaţiile (art. 313 din CP al RM; art. 319 din CP al RM; art. 320 din CP al RM), şi
infracţiuni comise prin inacţiuni mixte, cînd subiectul işi execută obli gaţiile incomplet,
parţial, manifestînd o atitudine neconştiincioasă faţă de executarea lor (art. 226 din CP al
RM; art. 300 din CP al RM; art. 329 din CP al RM).
Pentru tragerea persoanei la răspundere penală în cazul săvirşirii faptei prin inacţiune
nu este suficientă constatarea existenţei unei obligaţii, a unei indatoriri legale de a face
ceva. Este absolut necesară stabilirea faptului că în situaţia concretă dată persoana a avut
posibilitatea reală de a săvirşi acţiunea cerută de la ea. Numai în aceste condiţii
66
 inacţiunea capătă importanţă juridico-penală şi poate fi examinată în calitate de semn
principal al laturii obiective a infracţiunii. În funcţie de semnul material al infracţiunii,
deosebim infracţiuni comisive şi infracţiuni omisive. Primele constau în comiterea unui
act interzis de lege, iar celelalte presupun omiterea unui act pe care legea îl ordonă.
Infracţiunile comisive se săvirşesc, de regulă, prin acţiuni. Dar pot fi săvirşite şi prin
inacţiuni (de exemplu, omorul copilului nou-născut prin lipsirea acestuia de hrană
oriingrijire (art. 147 din CP al RM)). La fel, infracţiunilor omisive le sînt specifice
inacţiunile, dar ele pot fi comise şi prin acţiuni (de exemplu, negli jenţa în serviciu
săvirşită prin neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu -
art. 329 din CP al RM).Aşadar, infracţiunea comisivă nu se va confunda cu acţiunea,
precum nici infracţiunea omisivă cu inacţiunea, acţiunea şi inacţiunea desemnindînsăşi
condulta umană.
Subiectul II: Încetarea urmăririi penale
2.1. Relataţi despre diferite feluri de încetare a urmăririi penale.
Articolul 285. Încetarea urmăririi penale
    (1) Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi
de finisare a acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea
împiedică continuarea acesteia.
    (2) Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la
art. 275 pct. 4)–9) din prezentul cod (adică: 4) a intervenit termenul de prescripţie sau
amnistia;
    5) a intervenit decesul făptuitorului; 6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care
urmărirea penală începe, numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost
retrasă; 7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură
cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi
temeiuri;8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi
penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;) există alte circumstanţe
prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală),
precum şi dacă există cel puţin una din cauzele prevăzute la art. 53 din Codul penal (care
prevede că Persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune
poate fi liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către
instanţa de judecată la judecarea cauzei în cazurile:a) minorilor;b) tragerii la răspundere
contravenţională;c) renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;d) căinţei active;e)
schimbării situaţiei;f) liberării condiţionate; g) prescripţiei de tragere la răspundere
penală.)sau dacă se constată că:
    1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat –
în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau
legea penală permite împăcarea;
    2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
    3) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este
necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
    (3) Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice moment al urmăririi
penale dacă se constată existenţa temeiurilor prevăzute la alin. (2).
    (4) Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau
la propunerea organului de urmărire penală.
    (5) Pe lîngă elementele prevăzute la art. 255, ordonanţa de încetare a urmăririi penale
trebuie să cuprindă datele privind persoana şi fapta la care se referă încetarea urmăririi
penale, temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi penale,
precum şi informaţia privind condiţiile de intrare în vigoare şi ordinea de contestare a
ordonanţei.
    (6) La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, dispune şi:
    1) revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;
67
     2) restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzut de lege;
    3) aplicarea măsurilor de siguranţă;
    4) încasarea cheltuielilor judiciare sau alte acţiuni prevăzute de lege.
    (7) Încetarea urmăririi penale şi liberarea persoanei de răspundere penală nu pot avea loc
contrar voinţei acesteia ori a reprezentantului legal, inclusiv în cazul cererii de reabilitare a
persoanei decedate. În acest caz, urmărirea penală continuă.
    (8) Dacă constată că nu este cazul să dispună încetarea urmăririi sau a dispus încetarea
parţială ori dacă din alte considerente persistă necesitatea continuării procesului penal,
procurorul, după caz, restituie cauza penală organului de urmărire penală, cu indicaţia
respectivă, fixînd termenul urmăririi penale, sau ia o altă decizie în conformitate cu
prezentul cod.
    (9) Concomitent cu încetarea integrală a urmăririi penale, dacă fapta penală nu se impută
altei persoane şi nu este necesară continuarea procesului penal, prin aceeaşi ordonanţă se
dispune şi clasarea cauzei penale.
    (10) Dacă fapta constituie o contravenţie sau dacă liberarea de răspundere penală are loc
în conformitate cu art. 55 din Codul penal, procurorul, în condiţiile legii, aplică sancţiunea
contravenţională. Dacă aplicarea sancţiunii contravenţionale nu ţine de competenţa
procurorului, cauza se transmite imediat instanţei de judecată spre examinare.   
    
2.2. Stabiliţi deosebirile încetării urmăririi penale de clasarea cauzei penale.
Art. 285 CPP    alin.(9): Concomitent cu încetarea integrală a urmăririi penale, dacă fapta
penală nu se impută altei persoane şi nu este necesară continuarea procesului penal, prin
aceeaşi ordonanţă se dispune încetarea şi clasarea cauzei penale.
Clasarea procesului penal
    Clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acţiuni procesuale într-o
cauză penală sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracţiune. Clasarea procesului
penal se dispune printr-o ordonanţă motivată a procurorului, din oficiu sau la propunerea
organului abilitat, fie concomitent cu încetarea urmăririi penale sau scoaterea integrală de
sub urmărirea penală, fie cînd în cauza penală nu este bănuit sau învinuit şi există una din
circumstanţele prevăzute la art. 275 pct. 1)–3), care prevede:  Urmărirea penală nu poate fi
pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată în cazurile în care:
    1) nu există faptul infracţiunii;
    2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
    3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a
fost săvîrşită de o persoană juridică;

2.3. Proiectaţi o ordonanţă motivată de încetare a urmăririi penale pe temei discreţionar

ORDONANŢĂ
de încetare a urmăririi penale
mun. Chişinău 14 octombrie 2014
Procuror in Procuratura sectorului Buiucani, municipiul Chişinău, jurist de rangul II Radu
Bordeian, examinand materialele cauzei penale nr. 2006030823,
CONSTAT:
Urmărirea penală in cauza nr. 2006030823 a fost incepută de organul de urmărire penală al
Comisariatului de Poliţie al sectorului Buiucani, mun. Chişinău, la 20 august 2006,in baza
semnelor infracţiunii prevăzute in art. 171 alin. (2) lit. b) din Codul penal, pe faptul violului
săvarşit de către Tataru Vasile asupra minorei Stratulat Irina, născută la 30 septembrie
1991. In cadrul urmăririi penale s-au constatat următoarele: La 19 august 2006, după ce in
prealabil au făcut cunoştinţă la cinematograful „Patria” din sect. Buiucani al mun.
Chişinău, Tataru Vasile i-a propus lui Stratulat Irina să facă o primblare prin parcul din
68
 apropiere. In timpul primblării, Stratulat Irina i-a comunicat lui Tataru Vasile că părinţii ei
nu sunt acasă, fi ind plecaţi la o nuntă, de unde se vor intoarce spre dimineaţă, invitandu-l
la ea acasă. Ambii s-au deplasat la domiciliul Stratulat Irina, unde au intreţinut raporturi
sexuale benevole. Dimineaţa, Stratulat Irina şi Tataru Vasile au fost găsiţi in pat de către
părinţii minorei Stratulat Irina, care au şi sesizat despre acest fapt organele de poliţie.
Starea de fapt invocată a fost constatată urmare a acumulării şi examinării următoarelor
probe: Urmărirea penală a fost incepută in temeiul denunţului lui Stratulat Nicolae şi
Stratulat Stela – părinţii minorei Stratulat Irina. Fiind audiat in calitate de bănuit, Tataru
Vasile a declarat că la 19 august 2006, la cinematograful „Patria” a cunoscut-o pe Stratulat
Irina şi s-au deplasat la iniţiativa ei la domiciliu acesteia. In drum spre casă, Stratulat Irina
i-a spus că are 17 ani. La domiciliul Stratulat Irina au servit şampanie, după care, au
intreţinut raporturi sexuale benevol. Dimineaţa au fost găsiţi in pat de către părinţii
Stratulat Irinei. Partea vătămată minoră Stratulat Irina a confi rmat declaraţiile lui Tataru
Vasile. A menţionat că l-a indus in eroare pe Tataru Vasile că are varsta de 17 ani şi că
raportul sexual intreţinut cu ultimul a fost benevol. Părinţilor săi, de frică să nu fi e bătută,
le-a 104 spus că a fost violată de către Tataru Vasile. A menţionat că anterior a mai
consumat băuturi alcoolice şi a intreţinut raporturi sexuale şi cu alte persoane. Faptul că
Stratulat Irina a mai intreţinut anterior raporturi sexuale este probat şi prin concluzia
raportului de expertiză medico-legală. Vătămări corporale caracteristice violului pe corpul
minorei Stratulat Irina nu au fost depistate. Conform aceleiaşi concluzii, dezvoltarea fi
ziologică a minorei Stratulat Irina corespunde persoanelor cu varstă cuprinsă intre 17-18
ani. Acţiunile bănuitului Tataru Vasile nu realizează latura obiectivă a infracţiunii
prevăzute in art. 171 Cod penal sub aspectul inexistenţei constrangerii fi zice sau psihice a
minorei Stratulat Irina la intreţinerea raportului sexual, precum şi a infracţiunii Modelul 58
102 prevăzute de art. 174 Cod penal, deoarece bănuitul nu a cunoscut cu certitudine că
Stratulat Irina nu a atins varsta de 16 ani. In cazul in care nu se intrunesc elementele
infracţiunii, in conformitate cu prevederile art. 275 pct. 3) Cod de procedură penală,
urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi trebuie
incetată. In contextul celor expuse, conducandu-mă de prevederile art. 52 alin. (1) pct. 1),
art. 255, 275 pct. 3) şi 285 din Codul de procedură penală,
DISPUN:
1. Incetarea urmăririi penale in privinţa bănuitului Tataru Vasile, născut la 22 octombrie
1986, originar şi domiciliat in mun. Chişinău, str. Alba Iulia, nr. 23, ap. 98, moldovean,
anterior necondamnat, cetăţean al Republicii Moldova, pe motiv că fapta sa nu intruneşte
elementele infracţiunilor prevăzute in art. 171 şi 174 din Codul penal.
2. Aducerea la cunoştinţa persoanelor interesate a hotărarii adoptate, a modului şi
termenului de atac.

Procuror in Procuratura sect. Buiucani,

jurist de rangul II semnătura Radu Bordeian
Copia ordonanţei am primit, modul şi termenul ei de atac mi-au fost explicate la 15
octombrie 2006.
semnătura Tataru Vasile
semnătura Stratulat Irina
Reprezentant legal al părţii vătămate semnătura Nicolae Stratulat

Test 20
Subiectul I: Răpirea mijlocului de transport

69
1.1. Identificați momentul de consumare a răpirii mijlocului de transport, săvârşite prin
pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite (lit.c) alin.(2) art.192 1 CP
RM).
Conform prevederilor legislative infractiunea de rapire a mijlocului de transport este una
formală. Deci ea se consideră consumată din momentul deplasării și ca efect al schimbării
localizării mijlocului de transport. Nu din momenrul iesirii mijlocului de transport din
cimpul de observare a victimei, nu din momentul descoperirii răpirii și inceperii cautarii
mijlocului de transport, nu din momentul aparitiei temeiului de pornire a procesului penal.
Pentru atestarea consumării acestei infractiuni nu are importanta distanta la care a fost
deplasat mijlocul de transport.Aceasta poate conta numai in planul individualizarii
pedepsei. De asemena pt consumare, nu conteazaprocedeul prin care se realizeaza
deplasarea mijl de transport: 1. Deplasarea mijl.de trasport avind motorul in
functiune,2.deplasarea mijl.de transport cu ajutorul unui evacuator sau
helicopter,3.transportarea intr-un sau pe un alt mijl.de traport,4.remorcarea,5.impingerea
manuala.
Insa momentul consumarii in cazul in care infr analizata e savirsita intr-un garaj, inapere
sau alt spatiu ingradit sau pazit infr trebuie considerata consumatadin momentul iesirii
complete a mijlocului de transport din acea incapere sau din acelspatiu ingradit sau pazit.
Daca din cauze independente de vointa faptuitorului activitatea infractionala se intrerupe
in momentul parasirii acelei inkaperi cele savirsite vor reprezenta tentativa la infractiunea
in cauza.
1.2. Argumentaţi dacă infracțiunea prevăzută la art.1921 CP RM este o infracțiune
continuă sau nu.
Consideram ca nu e continua infr prevazuta la art. 192 1 CP RM.Nu putem ignora esenta
juridica a acestei infractiuni.Dupa cum am mentionat anterior, obiectul juridic special al
acestei infr il formeaza relatiile socialecu privire la posesia asupra mijlocului de
tranport.Deci, pericolul social al acestei infr consta in aceea ca victima este lipsita de
posibilitatea de a poseda si a folosi mijlocul de transport asa cum isi doreste ea.
Litaralmente prin ,,rapire,, se intelege actiunea de a lipsi pe cineva de ceva, a smulge ceea
ce i se cuvine, ceea ce ii revine cuiva.Deci rapirea este o actiune uno icto, instantanee. Nu
poate nicidecum o activitate infractionala savirsita neintrerupt, timp nedeterminat. In art
1921 CP RM, legiuitorul stabileste raspunderea nu pt folosirea ilegala a mijl de transport, ci
pt rapirea acestuia. Rapirea este premisa folosirii ilegale, nu se identifica cu aceasta.
A afirma ca este continua inf de rapire a mijl de transport, ar insemna sa constatam ca pe
parcursul folosirii ilegale a mijl de tranport ne aflam in prezenta in prezenta tentativei de
infr. Cu alte cuvinte, ca suntem doar puse in pericol(nu lezate efectiv) relatiile sociale cu
privire la posesia asupra mijlocului de transport. Ar fi incorecta o asemenea constatare, din
moment ce s-au realizat deposedarea si imposedarea, iar faptuitorul foloseste ilegal
mijlocul de transport al victimei.Ar fi cu totul impropriu sa afirmam ca relatiile sociale cu
privire la posesia asupra mijlokului de transport ajung sa fie lezate efectiv din momentul
incetarii activitatii infractionale sau datorita survenirii unor evenimente care impiedica
aceasta activitate. Luind in considerare esenta patrimoniala a infractiunii date sunt absolut
irelevante astfel de imprejurari.
Insa exista si opinii contrare celei expuse mai sus, astfel conform autorului rus A.N.
Krasikov infr de rapire a mijl de transport eo infr continua deoarece faptuitorul continua sa
se afle la etapa infr consumate pina cind activitatea infractionala ii va fi curmata, sau
faptuitorul se va autodenunta, sau faptuitorul vainceta sa foloseasca mijl de transport din
alte considerente.
Indiferent de dualitatea opiniilor existente in litaratura de specialitate, consideram ca infr in
cauza nu poate fi considerata o infr continua deoarece in situatia data legiuitorul
reglemnteaza expres actiunea care e inkriminata si anume cea de rapire care e o activitate
imediata, instantanee, pe cind actiunea ce poate fi considerata continua este folosirea
70
 ilegala a mijl de transport, dar care in cadrul articolului dat nu e reglementata, fapt ce ne
deteremina a afrima ca infractiunea in kauza nu e una continua.
1.3. Evaluați dacă norma cu privire la răpirea mijlocului de transport ar trebui să fie
plasată în Capitolul XII „Infracţiuni în domeniul transporturilor” sau ar trebui să rămână
în Capitolul VI „Infracţiuni contra patrimoniului” din Partea Specială a Codului penal.
Pt a ne expune referitor la faptul daca aceasta infr e plasata in capitolul corectal CP e necesar
a mentiona obiectele la care se atenteaza in fiecare din capitolele date.
Astfel, caracteristic pt infr prevazute la cap VI e faptul ca obiectul juridic la care se atenteaza
cuprinde totalitatea relatiilor sociale a caror existenta si normala desfasurare e conditionata
de ocrotirea ordinii de dr in RM. Obiectul generic de grupil constituie relatiile patrimoniale
cu cele 2 componente ale lor:
 Dr de proprietate
 Totalitatea celorlate dr si oblig patrimoniale ce au valoare economika.
Pt infr din domeniul transporturilor e specific unn alt obiect juridic, astfel obiectul acestor
categorii de infr il constituie relatiile sociale care conditioneaza ocrotirea regulilor de
securitate a circulatiei sau de exploatarea a transporturilor.
Analizind aceste obiecte juridice, valori la care se atenteaza atunci putem afirma cu siguranta
ca rapirea mijl de transport este plasata corect in cap VI deoarece se atenteaza la dreptul de
propr sau mai corect se atenteaza la posesia si folosirea mijlocului de transport.
Un alt argument prin care introducem acesta infr in cap VI este faptul ca in cazul dat infr de
rapire a mijl de transport nu e necesara existenta vreunui subiect special asa cum se solicita
pt unele infr din domeniul transportului(pieton, lucrator al transportului feroviar, naval,
aerian).
In acest sens mai exista si o alta motivare din punct de vedere a urmarilor prejudiciabile pt
categoriile date de infr.astfel specific pt infr din domeniul transporturilor e faptul ca drept
urmare prejudiciabila apare nerespectarea regulior de circulatie si de exploatare a mijl de
transport, fapt ce nu e specific pt infr de rapire a mijl de transport.
Subiectul II: Procedura de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale
organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti
2.1. Relataţi despre natura juridică a procedurii reparării prejudiciului cauzat prin
acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti.
Institutia repararii prejudiciului cauzat prin erori judiciare de catre org de UP si instantele
de jud este o institutie procesuala complementara procesului penal, necesara pt infaptuirea
justitiei si restabilirea ordinii de drept.Totodata institutia in diskutie este de natura juridica
mixta, unde caracterul si continutul erorilor judiciare –actiunilor ilicite precum si ale
actele de reabilitare sunt rezultatele activitatii procesuale penale, iar caracterul si
continutul prejudiciului cauzat precum si procedura repararii sunt reglementate de
legislatia civila si procesual civila.
Deci caracterul mixt al naturii juridice ale acestei institutii se datoreaza dublei
reglementari oferite de legislatia procesual penala si civila, procesual civila.
2.2. Stabiliţi condiţiile şi temeiurile reparării prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale
organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti.
Conform prevederilor legislative dr la repararea prejudiciului care este consacrat si
constitutional e conditionat de existenta unor erori judiciare savirsite in procesul penal de
catre organele de UP sau de instantele judecatoresti. Rezulta deci ca una dintre conditiile
ce da nastere dreptului la repararea prejudiciului este eroarea judiciara.
Doctrina de specialitate se expune referitor la sensul atribuit erorii judiciare, astfel in sens
larg prin eroare judiciara se intelege orice abatere de la principiul legalitatii.insa nu orice
eroare judiciara da nastere la dreptul de reparatie. Astfel conform literaturii de specialitate
erorile judiciare pot fi de 2 tipuri:
 Erori procesuale
 Erori penale
71
 Pt aparitia dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare legea din
25.02.1998 care reglementeaza acest segment de relatii, stabileste citeva conditii care
trebuiesc indeplinite cumulativ de catre eroarea judiciara pt ca aceasta din urma sa dea
nastere la dreptul de reparatie, acestea sunt:
1. Eroarea sa se manifeste prin anumite actiuni procesuale, fie extraprocesuale care sunt
reglementate expres si exhaustiv de lege
2. Caracterul ilicit al actiunilor procesuale sau extraprocesuale sa fie constatat prin hotarire
definitiva irevokabila.
In calitate de temei pt repararea prejudiciului cauzzat pot aparea actele judecatoresti
reglementate de legea din 25.02.1998. Astfel legea mentionata stabileste ,,ca dr la
repararea prejudiciului in marimea si modul stabilit de legislatie apare in urmatoarele
cazuri:
a. Devenirii definitive si irevocabile a sentintei de achitare
b. Scoaterii persoanei de sub urmarire penala sau incetarii UP pe temei de reabilitare
c. Adoptarii de catre inst de jud a hotariiriicu privire la anularea arestului contraventional in
legatura cu treabilitarea PF
d. Adoptariide catre judecatorul de intstructie a inchiereii
2.3. Apreciaţi condiţiile şi formele reparării prejudiciului cauzat prin îcălcarea unor
drepturi prevăzute CEDO faţă de o persoană nereabilitată.
Drepturile stabilite de CEDO sunt acele drepturi consacrate intr-o conventie adoptata la
nivel de mai multe state care necesita a fi respectate de toate statele ce au aderat la aceasta
conventie. Infaptuirea justitiei in RM are ca principal efect apararea drepturilor legale
stabilite de legislatia interna cit si de CEDO, printre care dreptul la un proces echitabil,
dreptul la libertate si siguranta, nici o pedeapsa fara lege, etc.
Insa in acest proces de infaptuire a justitiei atit organele de UP cit si instanta de judecata
voluntar sau involuntar pot sa savirseasca actiuni procesuale care in mod direct ar putea
afecta exercitarea unor drepturi prevazute de CEDO.
O categorie aparte de subiecti carora li s-ar putea incalca in mod evident aceste drepturi
prevazute de CEDO sunt persoanele nereabilitate, dar care conform legislatiei procesual
penale au dreptul la reabilitare. Reabilitarea persoanei are loc ca urmare a eliberarii
sentintei de achitare sau dupa caz ordonanta de scoatere a pers de sub UP atunci cind se
constata netemeinicia si ilegalitatea tragerii la rsp penala ori condamnarii unei pers
nevinovate.
Conform legislatiei in vigoare exista 2 forme ale repararii prejudiciului cauzat prin
îcălcarea unor drepturi prevăzute CEDO faţă de o persoană nereabilitată si acestea sunt
prejudiciul moral si prejudiciul material.
Conform art 7 Lg din 25.02.98 prejudiciul patrimonial include:
   a) salariul şi alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de
existenţă, de care a fost privată în urma acţiunilor ilicite;
    b) pensia sau indemnizaţia a cărei plată a fost sistată ca urmare a arestului ilegal şi ţinerii
sub arest;
    c) averea (inclusiv depunerile băneşti şi dobînzile aferente, obligaţiile împrumuturilor de
stat şi cîştigurile aferente) confiscată ori trecută în venitul statului de către instanţa
judecătorească sau ridicată de organul de urmărire penală, precum şi averea sechestrată;
    d) amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei judiciare şi cheltuielile de judecată
suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile ilicite;
    e) sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică; 
    f) cheltuielile pentru tratamentul ei, tratament determinat de aplicarea faţă de aceasta a
unor acţiuni ilicite (a maltratării);
    g) cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organul de urmărire penală,
organul procuraturii sau în instanţa judecătorească.

72
 A doua forma de repapare a prejudiciului e repararea prejudiciului nepatrimonial ce
include:prejud moral si prejud unor dr nepatrimoniale(dr la munca si locuinta).
Prejudiciul moral repr totalitatea suferintelor morale si fizice cauzate prin incalcarea
drepturilor patrimoniale si nepatrimoniale ale pers vatamate.Prejud moral cauzat persoanei
fizice prin actiunile ilicite prevazute de lege se repara in modul stabilit de legislatia
civila.Conform CC in cazul in care pers i s-a cauzta un prejud moral prin fapte ce atenteaza
la dr ei persoanle nepatrimoniale precum si in alte cazuri prevazute de legislatie, inst de jud
are dr sa oblige pers responsabila la reparatia prejud prin echivalent banesc. Prejud moral
se repara indiferent de existenta si intinderea prejud patrimonial.
  Art.11. - (1) Mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de
instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. Mărimea concretă a compensaţiei
se determină luîndu-se în considerare:
    a) gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă;
    b) caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la
examinarea cauzei penale în instanţa de judecată;
    c) rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei;
    d) durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de
judecată;
    e) natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei;
    f) suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice;
    g) măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice
cauzate;
    h) durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie.
    (2) Instanţa de judecată va determina mărimea compensaţiei şi în baza criteriilor
specificate la art.219 alin.(4) din Codul de procedură penală. 
    (3) În toate cazurile, instanţa de judecată se va baza pe principiile compensării rezonabile
şi echitabile a prejudiciului moral.

TEST 21
Subiectul I: Aplicarea pedepsei
1.1. Descrieţi condiţiile aplicării pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege.
Conform art. 79, alin. (1) CP RM, pedeapsa mai blîndă decât cea prevăzută de lege poate
fi aplicată de câtre instanţa de judecată, ţinând cont de:
• circumstanţele excepţionale ale cauzei legate de scopul și de motivele faptei, de rolul
vinovatului în săvârșirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea
infracţiunii,
• de alte circumstanţe care micșorează esenţial gravitatea faptei și a consecinţelor ei,
• precum și de contribuția activă a participantului la o infracţiune săvârșită în grup la
descoperirea acesteia
Deci, o primă condiţie ar fi prezenţa unei circumstanţe susceptibile de a atrage după sine
aplicarea unei pedepse mai blânde.
Tot din textul normei prevăzute la art. 79 CP RM reiese că există trei modalităţi de
aplicare a unei pedepse mai blânde:
• aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de legea penală pentru infracţiunea
respectivă
• aplicarea unei pedepse mai blândem de altă categorie
• neaplicarea unei pedepse complementare obligatorii
O condiţie la aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută, în cazul pedepsei cu
închisoarea, este că aceasta nu poate fi mai mică de 6 luni de închisoare – minimul stabilit
de lege pentru această categorie de pedeapsă. Dacă este necesar de a-i stabili vinovatului o
pedeapsă sub această limită, se va aplica o altă categorie de pedeapsă mai blândă decât cea
prevăzută de lege.
73
 În cazul aplicării unei alte categorii de pedeapsă mai blândă, o condiţie ar fi că nu poate fi
aplicată ca pedeapsă mai blândă una dintre pedepsele prevăzute alternativ în sancţiune,
întrucât sancţiunea art. corespunzător deja stabileşte posibilitatea aplicării unei din aceste
pedepse. Deci, pedeapsă mai blândă aplicată trebuie să fie mai blândă decât cele prevăzute
în sancţiune.
Iar în cazul celei de-a treia modalităţi, condiţia este că aceasta poate fi aplicată doar în
cazul acelor componenţe ale infracţiunilor a căror sancțiune prevede pedeapsa
complementară în calitate de pedeapsă obligatorie.
• În cazul condamnării persoanelor adulte pentru comiterea infracţiunilor deosebit de
grave, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea
penală, dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul
cod pentru infracţiunea săvîrşită.
• De asemenea, pedeapsa mai blândă nu se aplică persoanelor adulte în cazul aplicării
pedepsei detenţiunii pe viaţă, în cazul recidivei de infracţiuni sau al săvîrşirii de infracţiuni
prevăzute la art. 1661 alin. (2)–(4).
1.2. Determinaţi diferenţele dintre regulile aplicării pedepsei în cazul unui concurs de
infracţiuni şi în cazul unui cumul de sentinţe.
Diferenţe:
• Conform CP RM, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei se poate face în
baza a 3 metode: cumul total, cumul parţial sau absorbirea pedepsei mai uşoare de
pedeapsa mai aspră, pe când, în cazul cumulului de sentinţe, aplicarea pedepsei poate fi
făcută doar în baza a 2 metode: cumulul total sau cumulul parţial al pedepselor. Deşi CP
RM nu prevede pentru cumulul de infracţiuni aplicarea pedepsei prin absorbirea pedepsei
mai uşoare de pedeapsa mai aspră, alin. (4) prevede că dacă prin una din sentinţe este
stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă, fapt
ce se asimilează absorbţiei. În orice caz, conform textului normei legii penale privitoare la
aplicarea pedepsei, concursului de infracţiuni se atribuie 3 metode, iar cumulului de
infracţiuni doar 2.
• Metoda absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră mai poate fi aplicată în
cazul concursului de infracţiuni în care persoana este vinovată de săvîrşirea a două sau mai
multe infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave, ceea ce lipseşte în cazul cumulului de
sentinţe.
• În cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 25
ani de închisoara, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani, termenul de
12 ani şi 6 luni. În cazul cumulului de infracţiuni însă, pedeapsa definitivă nu poate depăşi
termenul de 30 de ani, iar pentru persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani, termenul de
15 ani.
• Conform regulilor de aplicare a pedepsei pentru concursul de infracţiuni se stabileşte
pedeapsa şi în cazul în care persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte
infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză, pe când în cazul
regulilor de aplicare a pedepsei pentru cumul de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa doar
pentru infracţiunile noi, săvârşite după pronunţarea hotărârii.
Asemănări (pentru orice eventualitate):
• Atât la aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni, cât şi în cazul unui cumul
de sentinţe, la pedeapsa principală aplicată poate fi adăugată orice pedeapsă
complementară prevăzută în articolele corespunzătoare din Partea specială a CP RM.
Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul, total sau parţial, al pedepselor
complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de
Partea generală a CP RM pentru această categorie de pedepse.
• Atât la aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni, cât şi în cazul unui cumul
de sentinţe, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa
definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.
74
 1.3. Apreciaţi importanţa încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi influenţa lui
asupra pedepsei aplicate.
     În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar
instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o
treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune.Acordul de recunoatere
a vinovăiei este o tranzacție încheiată între acuzatorul de stat și învinuit sau după caz
inculpat care și-a d a t c o n s i m ț ă m î n t u l d e a - i r e c u n o a ș t e v i n a î n
s c h i m b u l  unei pedepse reduse. Acordul de recunoatere a vinovăției poate fi inițiat
atît de către procuror cît și de către învinuit, inculpat și apărătorul său. El poate fi încheiat în
orice moment după punerea sub învinuire pînă la începerea cercetării judecătorești.
Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției influțenează asupra
p e d e p s e i   a p l i c a t ,  deoarece acesta garantează pesoanei că recunoașterea vinovăției este luată
în considerare de către instana de judecată și pedeapsa pentru infracțiunea imputată se
reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru aceasta infracțiune.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o instituţie importantă a dreptului penal

deoarece aduce cu sine anumite beneficii tuturor actorilor sistemului judiciar penal:
procurorilor, apărătorilor, învinuiţilor, judecătorilor şi, într-o anumită măsură, victimelor.
Deşi, conform legislaţiei penale, ea se aplică doar pentru infracţiunile uşoare, mai puţin
grave şi grave, ea constituie o garanţie că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în considerare
la individualizarea pedepsei şi reprezintă un stimulent pentru infractori. Totodată, acordul
de recunoaştere a vinovăţiei simplifică considerabil procesul de examinare a cauzelor
penale în instanţă deoarece, de regulă, dacă există acordul de recunoaştere a vinovăţiei
cauza se va pune pe rol fără şedinţa preliminară, şi se va examina în procedura simplificată.

Subiectul II: Controlul judiciar al procedurii prejudiciare

2.1. Definiţi noţiunea de control judiciar.
Controlul judiciar al procedurii de urmărire penală constă în verificarea de către o instanţă
independentă şi imparţială, sesizată în modul prevăzut de lege, a acţiunilor organului de
urmărire penală şi a organului care efectuează activitate operativă de investigaţie în scopul
depistării şi înlăturării încălcărilor drepturilor omului încă la faza de urmărire penala şi
asigurării respectării drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime ale participanţilor la
proces şi a altor persoane.
2.2. Comparaţi controlului judiciar în raport cu controlul procurorului.
Controlul judiciar poate fi:
• prealabil – prin autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de
investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi
libertăţile constituţionale ale persoanei (care limitează inviolabilitatea persoanei,
domiciliului, secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice, comunicărilor telefonice
şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege)
• ulterior – prin examinarea plângerilor împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire
penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigaţii dacă persoana nu este
de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la
plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege şi examinarea cererilor privind
accelerarea urmăririi penale.
Controlul procurorului poate fi:
• prealabil (intrinsec) – adică fără ca să existe o pretinsă încălcare a vreunui drept al
participanţilor în cauza penală, prin exercitarea atribuţiilor sale legale privind respectarea
legislaţiei de către organele de urmărire penală în procesul de investigare a infracţiunilor.
Controlul prealabil presupune verificarea sau autorizarea actelor de urmărire penală
înfăptuite de ofiţerul de urmărire penală.

75
 • ulterior (la cerere) – adică la depunerea unei plângeri când este invocată, de către o
persoană interesată, o încălcare din partea organelor de urmărire penale sau a celor de
investigaţie operativă.
O altă diferenţă ar fi că controlul procurorului este mereu prealabil celui judiciar.
Persoanele lezate în drepturile lor pot ataca actele şi acţiunile ofiţerului de urmărire penală
la procuror, după care, dacă acţiunile procurorului nu înlătură încălcarea pretinsă, plângerea
poate fi depusă la judecătorul de instrucţie, astfel realizându-se al doilea control, care este
unul jurisdicţional.
2.3. Estimaţi garanţiile şi eficienţa diferitor direcţii a instituţiei controlului judiciar.
Instituția controlului judiciar constă în apărarea drepturilor și intereselor legale ale
cetățenilor, în general,în scopul depistării și înlăturării încălcărilor drepturilor omului încă la
faza de urmărire penală și asigurării respectării drepturilor, libertăților și a intereselor
legitime ale participanților la proces și ale altor persoane, în mod special.

TEST 22
Subiectul I: Omorul intenţionat
1.1. Relatați despre variantele de interpretare a noţiunii „comandă”, utilizate în dispoziţia
de la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM.
Caracteristic omorului săvîrşit la comandă (lit.p) alin.(2) art.145 CP RM)este că întotdeauna
la comiterea acestuia iau parte cel puţin două persoane: 1) persoana care comandă omorul,
îndeplinind, după caz, rolul de organizator sau de instigator al infracţiunii prevăzute la lit.p)
alin.(2) art.145 CP RM; 2) persoana care execută comanda de omor, îndeplinind rolul de
autor al infracţiunii specificate la lit.p) alin.(2) art.145 CP RM. De asemenea, este posibilă
prezenţa unor intermediari între persoana care comandă omorul şi persoana care execută
comanda de omor.
În general, pot fi deosebite câteva variante de interpretare a noțiunii ”comandă”, utilizate în
art. dat: 1) săvârșirea omorului este condiționată de obținerea unei recompense material de
la cel care comandă infracțiunea; b) săvârșirea omorului e condiționată de obținerea unei
recompense de ordin material sau immaterial de la cel care comandă infracțiunea; c)
săvârșirea omorului la rugămintea cuiva. În lipsa unei interpretări oficiale a respectivei
noţiuni, optăm pentru varianta cea mai restrictivă a interpretării conturate mai sus, adică
pentru varianta nr.l. Astfel, ca omor săvârşit la comandă trebuie calificat numai omorul
condiţionat de obţinerea unei recompense materiale de la cel care comandă infracţiunea. În
context, noţiunea „recompensă materială" trebuie interpretată prin prisma noțiunii ,interes
material": obţinerea sau reţinerea unui câştig material ori eliberarea de cheltuieli materiale.
În concluzie, nici omorul săvârşit la rugămintea cuiva, nici chiar omorul condiţionat de
obţinerea unei recompense de ordin imaterial de la cel care comandă infracţiunea —
neavând o determinantă patrirnonială — nu poate fi calificat conform lit.p) alin.(2) art.145
CP RM. Pe cale de consecinţă, fapta autorului omorului săvârşit la comandă nu poate fi
calificată suplirnentar conform lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, din moment ce interesul
material îl ghidează în mod inerent.
1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că cel, care este atacat în ambuscadă sau de
la spate, se află în stare de neputință în sensul lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Prin stare de neputinţă trebuie să înţelegem incapacitatea victimei de a se apăra din cauza
nefuncţionării totale sau parţiale a conştiinţei ori a stării sale fizice sau psihice
precare.Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau
psihice ori a altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care
suferă de o infirmitate fizică sau psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte
înaintată, cele aflate în totală stare de epuizare fizică, cele care dormeau, cele aflate în
stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei trebuie să fie
76
 exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să
pună victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire
sau de tentativă a omorului, care, după săvârşirea omorului, sunt absorbite de infracţiunea
consumată de omor.
Noţiunea „starea de neputinţă a victimei” este o noţiune estimativă. De exemplu, nu
oricare minor cu vîrsta de 11 ani va fi neapărat considerat că se află în stare de neputinţă.
În acelaşi rînd, nu oricare persoană de vîrstă înaintată trebuie recunoscută că se află în
această stare. În vederea aplicării răspunderii conform lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, nu
este suficient ca victima să se afle într-o stare de neputinţă. A doua condiţie de aplicare a
agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea de neputinţă a
victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar
făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă. Astfel,
circumstanţa agravantă de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM (în ipoteza că omorul este
săvîrşit profitînd de starea de neputinţă a victimei) nu operează, dacă, la momentul
comiterii infracțiunii, făptuitorul nu a ştiut că victima se află în stare de neputinţă.
1.3. Etimaţi care ar fi efectele pozitive și/sau cele negative ale unei eventuale excluderi din
dispoziţia alin.(2) art.145 CP RM a prevederii de la lit.o): „omorul săvârşit de către o
persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1)”.
Circumstanţa agravantă specificată la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM presupune prezența
următoarelor condiții: 1) omorul este săvîrşit de o persoană care a comis anterior o
infracţiune prevăzută la alin.(1) art.145 CP RM; 2) făptuitorul nu a fost condamnat anterior
pentru nici una din faptele de omor care se repetă; 3) nu a expirat termenul de prescripţie
de tragere la răspundere penală, stabilit la art.60 CP RM. Circumstanţa agravantă
consemnată la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM este aplicabilă numai în cazul în care se succed
două sau mai multe fapte, care sunt prevăzute la alin.(1) art.145 CP RM. Din contra, nu se
aplică răspunderea în baza lit.o) alin.(2) art.145 CP RM în cazurile următoare: 1) toate
faptele, care se succed, sunt prevăzute doar de alin.(2) art.145 CP RM; 2) faptele, care se
succed, sunt prevăzute de diferite alineate ale art.145 CP RM. De asemenea, nu este
aplicabilă prevederea de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM în situaţia în care, după
infracţiunea specificată la alin.(1) art.145 CP RM, este săvîrşit: 1) omorul care a fost
întrerupt la o altă etapă a activităţii infracţionale (de exemplu, cînd omorul consumat a fost
urmat de tentativa de omor sau de pregătirea de omor, ori viceversa); 2) omorul în care
făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu, în primul caz a fost autor, iar în cel de-al
doilea – organizator, instigator sau complice, sau invers). În toate situaţiile consemnate mai
sus, cînd circumstanţa agravantă în cauză nu este funcţională, așa cum reiese din alin.(1)
art.33 CP RM, se aplică regulile concursului de infracţiuni. Nu este admisibil a se face
calificarea concomitent conform regulilor concursului de infracţiuni şi conform regulilor
repetării infracţiunii.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1
sau 2 art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele
internaţionale. Prin Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat
CEDO, precum şi Protocolul nr.7. Iar conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale
privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu
DUDO, cu pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către
jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau
condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind
aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie
2000 nr.17, precum şi de procurorul general al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea
77
 stipulărilor dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29 septembrie 2000, potrivit cărora
condamnările anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei
penale. Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai
faptele pentru care făptuitorul încă nu a fost condamnat.
Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.2 art.145 CP, iar pe urmă -
un omor prevăzut de alin.1 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat.
Orice pregătire sau tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date
sunt condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui
omor consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este aplicabilă. Din contra,
dacă sunt repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi
aplicată conform art.26 sau 27 CP.
Fapta nu poate fi calificată conform art.145 alin.(2) lit. o) CP al RM, dacă: 1) unul sau
ambele omoruri, formînd repetarea, sunt prevăzute la art.146-148 CP al RM; 2) este vorba
de o atingere reiterată adusă vieţii aceleiaşi victime în scopul de a o lipsi de viaţă, cuprinsă
de intenţia unică; 3) este comisă lipsirea simultană de viaţă a două sau a mai multor
persoane; 4) este comisă lipsirea nesimultană de viaţă a două sau a mai multor persoane,
cuprinsă de intenţia unică.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor,
organizator, instigator sau complice.

Subiectul II: Controlul judiciar al procedurii prejudiciare

2.1.Determinaţi categoriile de măsuri procesuale de constrîngere aplicate cu autorizaţia
judecătorului de instrucţie.
Competenţa judecătorului de instrucţie
    Judecătorul de instrucţie asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin:
 3) autorizarea punerii sub sechestru a bunurilor, 5) autorizarea reţinerii,
Sfera controlului judiciar
    (1) Judecătorul de instrucţie examinează demersurile procurorului privind autorizarea
efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii şi de aplicare a
măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale
ale persoanei.
Măsurile procesuale de constrîngere aplicate cu autorizarea judecătorului de instrucţie
    1) amînarea înştiinţării rudelor despre reţinerea persoanei pînă la 12 ore;
    2) aplicarea amenzii judiciare;
    3) punerea bunurilor sub sechestru; precum şi
    4) alte măsuri prevăzute de prezentul cod.
    (2) Hotărîrea judecătorului de instrucţie referitoare la autorizarea măsurilor procesuale
de constrîngere poate fi atacată cu recurs de către părţi în instanţa ierarhic superioară în
termen de 3 zile.
În afară de măsurile preventive expuse în Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din
28 martie 2005 „Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale
legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu" în
competenţa exclusivă a judecătorului de instrucţie sunt atribuite şi următoarele măsuri
procesuale de constrîngere: ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de
transport (art.182); suspendarea provizorie din funcţie a învinuitului (art.200); aplicarea
amenzii judiciare (art.201).
2.2.Analizaţi corespunderea legislaţiei naţionale cu rigorile CEDO în ce priveşte atribuţiile
judecătorului de instrucţie în controlul măsurilor speciale de investigaţii.
Autorizarea judecătorului de instrucţie pentru exercitarea unei acţiuni procesuale constituie
prin sine o formă de control judiciar în cazul necesităţii organului de urmărire penală sau a
organului care exercită activitate operativă de investigaţii de a efectua o activitate care
atrage implicarea organului statal în viaţa privată a persoanei, a domiciliului, a
78
corespondenţei, adică în cazul în care prin acţiunea procesuală respectivă vor fi afectate
nişte drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei. Pentru a decide autorizarea
efectuării unei acţiuni procesuale ce implică imixtiunea organului de urmărire în viaţa
privată a persoanei, afectînd astfel nişte drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei,
judecătorul de instrucţie verifică următoarele:
• dacă imixtiunea organului de urmărire penală este prevăzută de lege,
• dacă această imixtiune este necesară într-o societate democratică,
• dacă imixtiunea solicitată urmăreşte un scop legitim şi
• dacă este respectat principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei
garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate.
Se consideră imixtiunea organului de urmărire penală prevăzută de lege în cazul în care
această imixtiune este reglementată de lege, iar legea care autorizează imixtiunea este clară,
accesibilă şi previzibilă. Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate a
prevederilor respective, adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor
arbitrare ale autorităţilor publice. Accesibilitatea legii prezumă publicarea ei în Monitorul
Oficial în condiţiile Legii nr.173- XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi
intrare în vigoare a actelor oficiale, adică legea trebuie să fie accesibilă persoanelor la care
se referă. Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii prevederilor legale, legea trebuie să fie
redactată în termeni suficient de clari şi precişi, cu toate noţiunile bine definite, care
permite corelarea acţiunilor organului de urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc în
mod clar domeniul conduitei interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor respective.
2.3. Imixtiunea este considerată necesară într-o societate democratică atunci cînd ea este
„fondată pe o necesitate socială imperioasă şi mai ales proporţională scopului legitim
scontat" (CEDO, hot. Olsson c. Suediei din 24 martie 1988), adică cînd imixtiunea este
compatibilă cu principiile democratice. Caracterul unei societăţi democratice se exprimă
prin supremaţia dreptului în societatea democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor
arbitrare în drepturile şi libertăţile persoanei garantate de legea naţională şi internaţională.
Acţiunea necesară într-o societate democratică se determină în raport cu echilibrul atins
între drepturile individului şi interesul public, fiind aplicat principiul proporţionalităţii. 2.4.
Principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei garantate de lege şi
necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate recunoaşte că drepturile omului nu sunt
absolute şi exercitarea drepturilor unei persoane trebuie să fie apreciată în raport cu
interesul public mai larg. Alin.(2) art.8 CEDO prevede drept scop legitim pentru imixtiune
de către agenţii de stat în viaţa privată a persoanei, în domiciliu sau asupra corespondenţei
acestuia: securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea
ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea
drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
Modificările din Codului de procedură penală al Republicii Moldova, pus în aplicare la 12
iunie 2003 privind instituția controlului prejudiciar de către judecătorul de instrucție se
datorează specificului garanţiilor asigurate persoanei de Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de interpretările date de către
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudenţa sa; Prezentele modificări vin
să prevadă necesarul de garanţii pentru a respecta drepturile şi libertăţilor omului, mai ales,
în urma unor încălcări ale acestora, demonstrate prin mai multe condamnări a RM la
CtEDO – Iordachi și alții vs. Moldova - În faţa Curţii, reclamanţii au invocat violarea art. 8
CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), pretinzând că dreptul lor la
respectarea corespondenţei nu a fost respectat, deoarece legislaţia naţională în domeniul
interceptării convorbirilor nu conţine garanţii suficiente împotriva eventualului abuz din
partea autorităţilor naţionale. Curtea a studiat legislaţia în materia inter-ceptarilor şi a ajuns
la concluzia că aceasta conţinea numeroase lacune din cauza cărora erau posibile abuzuri
din partea organelor împuternicite cu efectuarea interceptărilor telefonice. În plus, Curtea a
remarcat faptul că practic toate solicitările de autorizare a interceptărilor erau admise de
79
 către judecătorii de instrucţie şi a subliniat că interceptarea convorbirilor telefonice
constituie o masură foarte invazivă în viaţa privată a unei persoane şi că, din acest motiv,
ea urmează a fi aplicată în cazuri excepţionale, doar atunci cînd există motive suficiente şi
relevante.
Măsurile speciale de investigaţii
    (1) În vederea descoperirii şi cercetării infracţiunilor se efectuează următoarele măsuri
speciale de investigaţii:
    1) cu autorizarea judecătorului de instrucţie:
    a) cercetarea domiciliului şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură supravegherea şi
înregistrarea audio şi video, a celor de fotografiat şi de filmat;
    b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice ce asigură înregistrarea;
    c) interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sau a imaginilor;
    d) reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor poştale;
    e) monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice;
    f) monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară;
    g) documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice, precum şi localizarea sau
urmărirea prin sistemul de poziţionare globală (GPS) ori prin alte mijloace tehnice;
    h) colectarea informaţiei de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice;
2.3.Proiectaţi o situaţie cînd refuzul procurorului de a efectua o acţiune procesuală poate fi
contestată la judecătorul de instrucţie.
Prin acţiuni ale organului de urmărire penală pasibile de a fi contestate, se înţelege: a) actele
procedurale, adică documentele prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută
de Codul de procedură penală, b) acţiunile ori inacţiunile nemijlocite ale persoanei cu funcţie
de răspundere, care activează în procesul de urmărire penală sau care exercită activitate
operativă de investigaţii (procurorul, ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul care exercită
activitate operativă de investigaţie) c) alte acţiuni prin care persoana cu funcţii de răspundere
a depăşit atribuţiile sale de serviciu. Nu orice acţiune a organului de urmărire penală sau a
organului care exercită activitate operativă de investigaţii poate fi atacată judecătorului de
instrucţie ci doar aceea care a afectat un drept legal reglementat de legea materială sau
procesuală, adică drepturi şi libertăţi constituţionale ale persoanei.
Codul de procedură penală prevede expres următoarele acte şi acţiuni ale organului de
urmărire penală care pot fi atacate judecătorului de instrucţie: 1) actul privind refuzul
organului de urmărire penală de a primi plîngerea sau denunţul referitor la săvîrşirea
infracţiunii, (în termen de 5 zile, art.265); 2) ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale,
(art.274); 3) refuzul organului de urmărire penală de a recunoaşte persoana în calitate de
parte civilă, (art.222); 4) refuzul organului de urmărire penală de a restabili termenul
procedural omis, (art.234); 5) hotărîrea organului de urmărire penală cu privire la respingerea
cererii sau demersului organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă, (art.247); 6)
ordonanţa de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire (art.285); 7)
ordonanţa de clasare a cauzei penale, (art.286) ; 8) refuzul organului de urmărire penală de a
satisface demersurile în cazurile prevăzute de lege, (art.313); 9) alte acţiuni care afectează
drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei, (art.313). Totodată, pot fi cazuri cînd
persoana interesată poate ataca în instanţă şi actul procedural prin care s-a dispus pornirea
urmăririi penale. Acestea sunt cazurile cînd se invocă încălcarea ordinii de pornire a urmăririi
penale sau există unele din circumstanţele care exclud urmărirea penală, cum ar fi: a) fapta
nu este prevăzută de legea penală; b) a intervenit termenul de prescripţie; c) a intervenit
decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare; d) lipseşte plîngerea victimei în
cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plîngerii acestuia; e)
în privinţa persoanei respective există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu
aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi
temeiuri; f) în privinţa persoanei respective există o hotărîre neanulată de neîncepere a
urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceeaşi acuzaţie; g) există alte
80
 circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează pornirea urmăririi penale sau, după caz,
exclud urmărirea penală.
Plîngerea împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau ale organului care exercită
activitate operativă de investigaţii poate fi înaintată, în termen de 10 zile, de la data cînd
persoana a aflat despre încălcarea dreptului său, judecătorului de instrucţie la locul aflării
organului care a admis încălcarea. Dacă se atacă o hotărîre a organului de urmărire penală
sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii la plîngere se anexează copia
hotărîrii atacate sau se menţionează rechizitele acestei hotărîri, dacă organul respectiv nu a
înmînat persoanei în cauză copia acesteia. Pentru aceasta judecătorul fixează data examinării
plîngerii, dispune înmînarea către procuror a plîngerii declarate şi solicită opinia acestuia.
Plîngerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile, de la data
cînd a parvenit plîngerea cu participarea obligatorie a procurorului care conduce urmărirea
penală în cauză şi cu citarea legală a persoanei care a depus plîngerea. Dat fiind că procurorul
conduce urmărirea penală în cauza respectivă, judecătorul de instrucţie înmînează
procurorului copia plîngerii şi solicită opinia acestuia pe marginea plîngerii. Procurorul este
obligat să prezinte în instanţă materialele respective. Această prevedere legală obligă
procurorul să verifice argumentele invocate în plîngere pînă la soluţionarea plîngerii
respective de către judecătorul de instrucţie şi să i-a măsurile de rigoare, iar materialele
obţinute în urma controlului să le prezinte judecătorului de instrucţie la data examinării
plîngerii. Neprezentarea persoanei care a depus plîngerea nu împiedică examinarea plîngerii.
În cadrul examinării plîngerii procurorul şi persoana care a depus plîngerea, dacă aceasta
participă în şedinţa de judecată dau explicaţii pe marginea argumentelor invocate în plîngere.

TEST 23
Subiectul I: Huliganismul

1.1. Relatați despre motivele infracțiunii prevăzute la art. 287 CP RM.

Motivele infracţiunii de huliganism sunt motive huliganice.
Există trei varietăţi ale motivelor huliganice:
• motivele huliganice, ca motiv „emoţional”
• motivele huliganice, ca motiv „raţional”
• motivele huliganice propriu-zise
În prima ipoteză, o emoţie negativă este cea care condiţionează apariţia motivelor
huliganice. Lipsa unui scop raţional este însoţită de o izbucnire emoţională aparent
nemotivată: această reacţie emoţională fie este lipsită de vreun pretext, fie are la bază un
pretext neînsemnat. Atunci când pretextul lipseşte, la baza motivelor huliganice se află o
ostilitate nepersonificată: fără vreo cauză evidentă, făptuitorul suferă o iritate care îşi
găseste decompensarea care se îndreaptă împotriva unei persoane întîmplătoare. Nu este
exclus ca la baza motivelor huliganice să se afle o ostilitate personificată.
În a doua ipoteză, putem distinge două situaţii. În prima din ele, făptuitorul doreşte să-şi
atingă scopul printr-un procedeu care este nepotrivit pentru aceasta din cauza unor
caracteristici ale sale. În cea de-a doua situaţie, se atestă de asemenea un defect de
raţionament, însă de altă natură: făptuitorul are posibilitatea reală să-şi satisfacă necesităţile
pe o cale conformă cu legea, dar alege un procedeu antisocial pentru a-şi atinge scopul;
făptuitorul îşi atinge scopul lipsit de semnificaţie pe o cale caracterizată printr-o nepotrivire
flagrantă.
Cea de-a treia ipoteză se manifestă prin teribilism, frondă, autoafirmare.
Trăsăturile caracterizante ale motivelor huliganice sunt: capacitatea de actualizare
fulminantă şi spontantă; uşurinţa cu care este săvârşită infracţiunea; reacţia neadecvată a
81
 făptuitorului; făptuitorului îi aduce satisfacţie însăşi fapta comiterii infracţiunii; lipsa unui
pretext pentru săvârşirea infracţiunii sau prezenţa unui pretext nesemnificativ pentru a o
săvârşi.
Noţiunea de „motive huliganice” trebuie deosebită de noţiunea de „motive personale”
deoarece în funcţie de conţinutul motivului, infracţiunea de huliganism trebuie delimitată
de infracţiunile contra persoanei. Dacă acţiunile făptuitorului sunt determinate de motive
personale, cele săvârşite trebuie calificate ca infracţiuni contra persoanei.
1.2. Argumentaţi dacă este posibil sau nu concursul ideal dintre infracţiunea de
huliganism (art.287 CP RM) şi infracţiunea de vătămare intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.152 CP RM).
Nu este posibil concursul ideal dintre infracţiunea de huliganism şi infracţiunea de
vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Una dintre modalităţile normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art. 287 CP RM o
reprezintă acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei
asupra persoanelor. În acest caz, infracţiunea de huliganism adoptă forma unei infracţiuni
complexe: acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică reprezintă acţiunea acţiunea
principală din cadrul respectivei infracţiuni complexe. Este de menţionat că, în sensul art.
287 CP RM, prin „violenţă” se are în vedere violenţa soldată cu vătămarea uşoară a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori violenţa soldată cu leziuni corporale care nu
presupun nici dereglarea de scurtă durată a sănătăţii, nici pierderea neînsemnată şi stabilă a
capacităţii de muncă. În ipoteza în care acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică sunt
însoţite de o violenţă mai gravă, ele nu mai pot reprezenta o parte a infracţiunii prevăzute
la art. 287 CP RM. Aceste acţiuni trebuie percepute distinct, alcătuind fapta prevăzută la
art. 354 din Codul Contravenţional. La fel, trebuie percepută distinct violenţa mai gravă
(adică omorul intenţionat sau vătămarea intenţionată gravă ori medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii), care însoţeşte acţiunile ce încalcă grosolan ordinea publică.
Fiind aplicată o singură dată, violenţa nu poate fi luată în calcul de două ori la calificare:
prima dată, ca expresie a infracţiunii prevăzute de vătămare intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii; a doua dată, ca parte a infracţiunii prevăzute la art. 287
CP RM- O asmenea calificare prin concurs ideal pur şi simplu lipseşte de conţinut violenţa
privită ca parte a infracţiunii prevăzute la art. 287 CP RM.
1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau negative ale excluderii prin Legea nr.277 din
18.12.2008: a lit.c) din alin.(2) art.145 CP RM; a lit.h) din alin.(2) art.151 CP RM; a
lit.i) din alin.(2) art.152 CP RM.
Drept efect al acestor excluderi, motivele huliganice nu mai au un efect agravant, dar pot
reprezenta motivul în cazul infracţiunilor date. Datorită acestui lucru, se evită sancţionarea
dublă a aceleiaşi fapte.
Este posibil ca omorul intenţionat sau vătămarea intenţionată gravă ori medie a integrităţii
corporale să reprezinte violenţa care este aplicată tocmai tocmai în legătură cu încălcarea
grosolană a ordinii publice. Principiul de neadmitere a sancţionării duble a aceleiaşi fapte
interzice tragerea de două ori la răspundere penală pentru aceeaşi faptă. Excluderea
acestora face posibil concursul real dintre aceste articole.

Subiectul II: Limitele judecării cauzei penale

2.1. Relataţi despre limitele judecării cauzei.
Limitele judecării cauzei
    (1) Judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub
învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.
    (2) Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se
agravează situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii
în sensul agravării situaţiei inculpatului se admite numai în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de prezentul cod.
82
2.2. Comparaţi procedura modificării învinuirii în şedinţa de judecată în sensul atenuării şi
în sensul agravării situaţiei inculpatului.
Modificarea învinuîrii în şedinţa de judecată se admite în două situaţii:
• în acest mod nu se agravează situaţia inculpatului
• nu se lezează dreptul inculpatului la apărare
Regula neagravării situaţiei se aplică tuturor titularilor dreptului de apel cu excepţia
procurorului. Aceasta înseamnă că dacă procurorul a atacat hotărîrea în defavoarea
inculpatu- 383 lui, instanţa, avînd dreptul a agrava situaţia inculpatului, va avea şi dreptul
de a lua o hotărîre care să atenueze situaţia acestuia. Însă în cazul cînd apelul procurorului
a fost declarat în favoarea uneia din părţi, instanţa de apel nu va putea agrava situaţia
ei.Instanţa nu va putea aplica o pedeapsă mai grea înlătura unele circumstanţe atenuante
daca prima instanţă în mod greşit le-a constatat etc. Se va considera agravare a situaţiei
dacă se va schimba încadrarea juridică a faptei într-o infracţiune mai gravă în urma apelului
declarat de inculpat, chiar dacă durata pedepsei nu se va majora
Modificarea acuzării în sensul agravării ei se poate face numai de acuzatorul de stat în
condiţiile şi conform procedurii stabilite în CPP RM. Conform acestuia, există 3 modalităţi
de modificare a învinuirii în sensul agravării ei:
Prima modalitate o regăsim în alin.(1) al acestui articol: procurorul care participă la
judecarea cauzei penale în primă instanţă şi în instanţa de apel este în drept să modifice,
prin ordonanţă, învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul agravării
ei dacă probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a
săvîrşit o infracţiune mai gravă decît cea incriminată anterior, aducînd la cunoştinţă
inculpatului, apărătorului lui şi, după caz, reprezentantului legal al inculpatului noua
învinuire. În asemenea situaţie, instanţa, la cererea inculpatului şi a apărătorului lui, acordă
termen necesar pentru pregătirea apărării de noua învinuire, după care judecarea cauzei
continuă.
Cea de-a doua modalitate se referă la situaţia cînd, în cadrul judecării cauzei, se constată
că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau că au apărut circumstanţe noi care vor
influenţa încadrarea juridică a învinuirii aduse lui. În acest caz instanţa, la cererea
procurorului, amînă examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie
procurorului pentru efectuarea urmăririi penale privnd această infracţiune, formularea unei
învinuiri noi şi înaintarea acesteia inculpatului, cu participarea apărătorului. Reţinem
atenţia asupra posibilităţii restituirii dosarului cauzei penale, însă fără rechizitoriu şi fără
procesul-verbal al şedinţei de judectă şi anexele la el.
Cea de-a treia modalitate de modificare a învinuirii în sensul agravării situaţiei
inculpatului, se referă la situaţia cînd, în cadrul judecării cauzei, se constată că fapta
imputată a fost comisă în participație cu altă persoană care a fost scoasă neîntemeiat sau
ilegal de sub urmărire penală. De această dată instanţa, la cererea procurorului, amînă
examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru reluarea
urmăririi penale, în modul stabilit la art. 287 CPP, pentru formularea unei învinuiri noi şi
înaintarea acesteia inculpatului, cu participarea apărătorului. În acest caz, instanţa restituie
dosarul penal cu rechizitoriu.
Modificarea în sensul atenuării poate avea loc prin următoarele modalităţi:
• aplicarea art.80 CP, care prevede reducerea a o treime din pedeapsă în cazul acordurilor
de recunoaștere a vinovăției
• aplicarea art.90 CP, care prevede condamnarea cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei
• aplicarea art.79 CP, care prevede aplicarea unei pedepse mai blînde decît cea prevăzută,
în legătură ci anumite circumstanțe excepționale ale cauzei (în cazul inculpaților pe art.324,
325 și 326 CP). Aproape în toate aceste cazuri procurorul solicită concomitent și aplicarea
art.80 CP;

83
 • aplicarea art.55 CP, care prevede liberarea de răspundere penală cu atragerea la
răspundere contravențională;
• aplicarea art.60 CP, care prevede aplicarea prescripției tragerii la răspundere penală
2.3. Decideţi argumentat asupra importanţei instituţiei renunţării procurorului de la
învinuire.
La terminarea urmăririi penale, procurorul în termen de cel mult 10 zile
verificămaterialeledosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu
- s e   a s u p r a   a c e s t o r a .   C a u z e l e   î n   c a r e   s u n t  persoane arestate sau minori, se
soluţionează de urgenţă.Dacă procurorul constată, că au fost respectate dispoziţiile
CPP privind urmărirea penală, căaceasta este completă, atunci dispune următoarele soluţii:
1. atunci, cînd materialele dosarului rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi
căacesta poartă răspundere penală:
a)pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art.art. 281,282 CPP, dacă
acesta nu
a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi se întocmeşte rechizitoriul prin care se d
ispune trimiterea cauzei în judecată; 
b)dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul prin
care se dispune trimiterea cauzei în judecată.
2. prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăriri penale, clasarea ca
u z e i   s a u   s c o a t e r e a  persoanei de sub învinuire.  
Includerea în rechiztoriu a unei acuzări mai grave decît cea care a fost pus sub învinuire
persoanasau a unui cap de acuzare, care n-a fost pus sub învinire conform prevederilor CPP, este
o încălcare adreptului la apărare.

TEST 24
Subiectul I: Individualizarea pedepsei
1.1. Operaţia de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracţiune și cu fiecare infractor, în
vederea realizării scopului ei, poartă denumirea de individualizare a pedepsei.
Individualizarea răspunderii penale se realizează în mai multe forme:
a) Individualizarea legală este realizată de legiuitor prin fixarea unor categorii
de pedepse diferite ca natură și mărime în raport cu gradul de pericol pe care-l prezintă fiecare
tip de infracţiune.
b) Individualizarea judiciară este realizată de către instanţele de judecată prin stabilirea sancţiunii
în limitele fixate de lege, ținând seama de pericolul social al faptei și de persoana infractorului.
c) Individualizarea administrativă se realizează în cursul executării pedepsei și presupune
diferenţieri în ceea ce privește regimul de executare a pedepselor și a altor măsuri de natură
juridico-penală.
1.2. Persoanei recunoscute vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă
echitabilă în limitele fixate în Partea specială a CP şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii
generale a CP. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de
gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele
cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării
şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrşirea infracţiunii, se
stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menţionate, nu va
asigura atingerea scopului pedepsei.
Pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică minorului
numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pentru
corectarea minorului.
84
1.3. La data de 1 ianuarie 2010 AA a comis infracțiunea de omor inntenționat prev la art. 145
(1). La data de 1 martie 2010 AA a comis infracțiunea prev. la art287 Huliganism. La data de
04 iunie 2012 a fost condamnat findui stabilit prin sentință o pedeapsă sub forma de privațiune
de libertate de 10 ani pentru omor și 3 ani pentru huliganism, cumulînd instanța ia stablit
pedeapsa definitivă de 13 ani.
Ulterior, s-a constata că AA a mai comis o inracțiune înainte de ai fi judecat la 4 iunie 2012. AA
a săvîrșit inracțiune prev la art. 171 Viol. La 4 iunie 2015 AA a fost condamnat pentru Viol
findui stabilită pedeapsa potrivit art. 84 alin. 4 CP care presupune că în termenul pedepsei noi se
include durata pedepsei executate stabilite în prima sentință. În final, AA a primit 5 ani pentru
Viol, iar sancțiunea finală fiind de 15 ani privațiune de libertate.
Subiectul II: Sentinţa de încetare a procesului penal
2.1. Potrivit art.391 (1) Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă: 1) lipseşte
plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile sau împăcat; 2) a intervenit decesul
inculpatului; 3) persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală; 4) există o
hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă; 5) există o
hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă de încetare
a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a procesului
penal; 6) există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi
tragerea la răspundere penală; precum şi 7) În cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal.
În cazul prevăzut în art.332 alin.(2), instanţa încetează procesul penal, cu aplicarea sancţiunii
administrative prevăzute în Codul contravenţional.
2.2. În cazul în care, pe parcursul şedinţei preliminare s-au constatat temeiurile prevăzute în pct.
2-9 ale art. 275, ptc. 1 2 4 5 din alin. 1 art 285 precum și in cazurile prev la art 53-60 CP, înstața
prin sentință motivată încetează procesul penal în cauza respectivă.
În cazul în care fapta constituie o contravenție, instanța încetează procesul penal cu aplicarea
sancțiunii contravenționale.
Pentru încetarea procesului penal pe motivul expirării termenului prescripției atragerii la rs. pen.
ori amnistiei este obligatoriu acordul inculpatului. în ca contrar procesul va continua în mod
obișnuit.
Sentința de încetare a procesului penal se adoptă în condițiile art 350 din CPP și poate fi atacată
cu apel sau cu recurs în instanța ierarhic superioară.
2.3. Dosarul nr.1-126/15
SENTINTA
In numele Legii
04 iunie 2015 or.Soroca
Judecätoria Soroca
Instanta compusã din:
Președinte Ludmila Ciuhrii
Grefler Olesea Nastas
Cu participarea:
Procurorului Valentina MInãscurtã
Avocatului Doina Turcan

a constatat
AA la data de 1 ianuare a sâvârșit infracțiunea prev 287 CP Huliganism. Totodată instanța a
constatat că inculpatul A.A. a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune mai puţin gravă, şi-a
recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat că corectarea ei este
posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. (Necesită desfășurare a circumstanțelor de fapt)
De aceea, instanța consideră că este posibilă de atras la răspundere contravențională și de liberat
de răspundere penală în baza art. 56 CP al RM
dispune
85
1. Ai aplica incuplatului A.A. arest contravenţional pentru 15 de zile.
2. A înceta procesul penal pe cauza XXX pe motivul liberarii de răspundere penală cu tragerea la
răspundere contravenţională
Sentința poate fi atacată cu apel în modul corespunzător

TEST 25
Subiectul I: Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
fără scop de înstrăinare. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare
1.1. Potrivit alin. 2 art. 134 prim prin analog al substanţei narcotice sau psihotrope se înţelege
substanţa care, conform componenţei sale şi efectului pe care îl produce, se asimilează cu
substanţa narcotică sau psihotropă.Analog al substanței narcotice sau psihotrope este o substanță
care nu este inclusă în nici o listă de substanțe supuse controlului din partea statului. Această
noțiune este inaplicabilă în practică și prin utilizarea ei se încalcă principiul legalității și al
echității, ea fiind deci dăunăoare, și se necesită a fi exclusă.
1.2. În cazul săvârșirea infracțiunii de o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani cu atragerea
minorilor nu este necesară calificarea suplimentară în baza art.208 CP RM care presupune
atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale.
Or, art.208 apare ca o normă generală în raport cu lit. b 1) alin 3 217, care este o normă special.
De aceea în virtutea prevederilor de la rt.116 se va aplica numai norma special.

1.3. Legea nr.277 din 18.12.2008 a modificat dispoziția art.217 și 217 1 CP RM astfel
completîndu-se cu litera b1) de o persoană care a împlinit vîrsta de 18 ani cu atragerea minorilor.
Astfel, vîrsta subiectului de infracțiune este de 18 ani. În, această situație, minorul apare ca
persoană care ia parte la săvârșirea infracțiunii. Dar nu este necesar neapărat să apară ca
participant. Ipoteza cu atragerea minorului este un caz special în raport cu ipoteza de două sau
mai multe persoane. Efectul pozitiv al modificărilor este că s-a creat un cadru incriminator foarte
concret și special capabil să încadreze eficient și fără dubii de calificare faptele de atragere la
activități criminale a unui minor. În acest caz, făptuitorul comite infracțiunea dar în același rind
atrage minorul la acea activitate. Dacă făptuitorul nu a comite infracțiunea dar a atras la acea
activitate criminal un minor faptele lui vor fi incadrate potrivit art.208 iar minorul ar avea
calitate de victimă. Considerăm lărgirea cadrului incriminator adus de amendament utilă
deoarece a trasnformat lit b1 normă special în raport cu 208, astfel obținindu se o încadrare mai
eficientă.

Subiectul II: Sentinţa de achitare

2.1. Conform art.390 Cpp sentinţa de achitare se adoptă dacă:
    1) nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii;
    2) fapta nu a fost săvîrşită de inculpat;
    3) fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii;
    4) fapta nu este prevăzută de legea penală;
    5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
(Se necesită desfășurare)
2.2. În general sentinţa de achitare indiferent de temeiuri duce la reabilitarea deplină a
inculpatului. La fel, în toate cazurile instanța va dipune revocare a măsurii preventive, dacă o
astfel de măsură a fost aplicată, și revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a
eventualei confiscări speciale, dacă astfel de măsuri au fost luate.
În cazul achitării persoanei în temeiul că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat, organul de
urmărire penală este obligat să continue urmărirea penală pentru identificarea făptuitorului.
Articolul 3961 prevede restituirea dosarului penal. Dacă instanţa de judecată a pronunţat o
sentinţă de achitare pe motiv că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat, la cererea procurorului,
acestuia i se restituie dosarul penal şi el reia urmărirea penală în vederea identificării
86
făptuitorului infracţiunii. După cum observăm pentru persoana achitată consecințele sunt aceleași
în urma achitării. Pentru organelle de urmărire penală consecințele diferă. În cazul cînd fapta nu
a fost săvîrşită de inculpat au obligația de a efectua U.P. mai departe, iar în celelalte cazuri cazua
penală se finisează odată cu achitarea.
2.3. În cazul achitării persoanei în temeiul că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat, organul de
urmărire penală este obligat să continue urmărirea penală pentru identificarea făptuitorului.
Considerăm că în cazul achitării prevăzute de art.390 alin.1 pct.2 CPP este benefic restituirea
dosarului procurorului, deoarece în acest caz infracțiunea totuși a fost comisă, este prevăzută de
legea penală și nu sunt cauze care înlătură caracterul penal al faptei, iar faptul că urmărirea
penală a cercetat un inculpat care s-a demostrat că nu el a săvîrșit infracțiunea nu înlătură
obligativitatea organelor de urmrire penală să stabilească identitatea făptuitprului pentru a fi tras
la răspundere penală. Posibilitatea prevăzută de lege de a continua urmărirea penală după
judecarea în primă instanță asigură scopul procesului penal ce constă în faptul ca orice persoană
care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată
să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.

Test 26

Subiectul I: Fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de
valoare false
1.1. Stabiliți conținutul noțiunii „alte titluri de valoare”, utilizate la art.236 CP RM.
Prin „alte titluri de valoare”, trebuie de inteles valorile mobiliare al caror emitent este nu o
autoritate a administratiei publice , dar o alta persoana juridica , participanta la piata de
capital din RM sau dintrun alt stat. Printre altele, se au in vedere valorile mobiliare emise
de bancile comerciale din RM sau dintrun alt stat.
1.2. Argumentați dacă este posibil sau nu concursul ideal dintre infracțiunile prevăzute la
art.190 și 236 CP RM.
Între 190 si 236 se atesta nu altceva decit o relație de concurenta. luind in condiderare
aceasta relație trecerea in posesie a făptuitorului a bunurilor străine în rezultatul punerii in
circulație a semnelor bănesti sau a titlurilor de valoare false se va cuprinde de componenta
de infracțiune de la art 236 si nu va necesita calificare suplimentara conform 190.
Nu poate exista concurs ideal intre 236 si 190.
1.3. Considerați oare oportune amendamentele operate în art.236 CP RM prin Legea
nr.33 din 06.05.2012?
Articolul 236
    în titlul articolului, textul „banilor falşi” se înlocuieşte cu textul „semnelor băneşti false”;
    la alineatul (1), textul „biletelor Băncii Naţionale a Moldovei, a monedelor, a valutei
străine” se înlocuieşte cu textul „semnelor băneşti (bancnotelor şi monedelor metalice,
inclusiv a celor jubiliare şi comemorative, emise de Banca Naţională a Moldovei sau de
organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni monetare de state străine)”.
Subiectul II: Apelului şi recursul împotriva sentinţelor
2.1. Definiţi particularităţile apelului penal.
Apelul are urmatoarele particularitati:
 Cale ordinara de atac, de fapt si de drept
 Este prevazut de legislatie
 Poate fi folosit impotriva hoataririlor pronuntate de catre o instanta inferioara
 Prin el se face reexaminarea cauzei intr-o instanta superioara
 Este o cale de atac de reformare
 Impiedica raminerea defenitiva a hotaririi atacate
 Declanseaza o noua judecata a cauzei in fond
 Este accesibil oricaror persoane, neagravind situatia acestora.

87
2.2. Comparaţi condiţiile de fond şi formă ale apelului cu recursul împotriva hotărîrilor
nesupuse apelului.
Apel
Ob-sentintele in general, cu exceptia
sentinţelor pronunţate de către instanţele
judecătoreşti privind infracţiunile pentru a
căror săvîrşire legea prevede exclusiv pedeapsă
nonprivativă de libertate. Art 400
Persoanele Persoanele prevazute la art 401
Procurorul-lat penala si civila
Inculpatul- lat. Penala si civila
Partea vatamata-lat penala
Partea civila si p. civilmente responsabila lat
civila
Martorul, expertul, interpretul, traducatorul si
aparatorul- cheltuielile judiciare
Orice pers ale carei interese legitime au fost
prejudiciate printr-o masura sau un act al
instantei
Termenul de declarare 15 zile . art. 402
Temeiuri de declarare- temeiuri generale,
simplul dezacord cu hotarirea pronuntata
Admisibilitate- nu exista
Instanta competenta- instanta de apel(Curtea
de Apel)
Cererea de chemare in judecata art. 405
Cererea de apel trebuie să conţină:
    1) denumirea instanţei la care se depune
apelul;
    2) numele şi prenumele apelantului, calitatea
procesuală şi adresa lui;
    3) denumirea instanţei care a pronunţat
sentinţa, data sentinţei, numele şi prenumele
inculpatului în privinţa căruia se atacă sentinţa;
    4) conţinutul şi motivele cerinţelor
apelantului;
    5) indicarea probelor şi mijloacelor cu
ajutorul cărora acestea pot fi administrate, dacă
se invocă necesitatea administrării de noi
probe. Poate invoca administrarea de noi probe
numai procurorul şi avocatul care nu au
participat la judecarea cauzei în primă instanţă.
Părţile care au participat la judecarea cauzei în
primă instanţă pot invoca administrarea de noi
probe numai dacă despre acestea nu au ştiut la
momentul judecării cauzei sau dacă instanţa de
Recurs sentinta
sentinţele pronunţate de judecătorii privind
infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora
legea prevede în exclusivitate pedeapsa
nonprivativă de libertate;
sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de
Justiţie;
alte hotărîri penale pentru care legea prevede
această cale de atac. Art.437
Aceleasi. Art.438
15 zile art. 439
Temeiuri speciale prevazute de art.444 CPP
Nu exista
Instanta de recurs
Cererea de recurs trebuie să cuprindă: art. 445
    1) denumirea instanţei la care se depune
recursul;
    2) numele şi prenumele recurentului,
calitatea procesuală sau indicarea persoanei
interesele căreia le reprezintă şi adresa lui;
    3) denumirea instanţei care a pronunţat
sentinţa, data pronunţării sentinţei, numele şi
prenumele inculpatului în privinţa căruia se
atacă hotărîrea judecătorească, fapta constatată,
dispozitivul sentinţei şi indicarea persoanei
care a declarat recurs;
    4) conţinutul şi motivele recursului cu
argumentarea ilegalităţii hotărîrii atacate şi
solicitările recurentului, cu indicarea
temeiurilor prevăzute în art.444 invocate în
recurs şi formularea propunerilor asupra
hotărîrii solicitate;
    5) data declarării recursului şi semnătura
recurentului.
88
 fond a respins cererea de a le administra;
    6) data declarării apelului şi semnătura
apelantului;
    7) lista documentelor ce se anexează la
cererea de apel.

2.3. Proiectaţi o decizie de respingere a recursului împotriva hotărîri nesupuse apelului.

(7 puncte)

(1) Pot fi atacate cu recurs:

    1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora
legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
    3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
    4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
    (2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd,
potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
    (3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar
dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.
Articolul 449. Decizia instanţei de recurs
    (1)Judecînd recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:
    1) respinge recursul, menţinînd hotărîrea atacată, dacă:
    a) recursul este nefondat;
    b) recursul este depus peste termen;
    c) recursul este inadmisibil;
    2) admite recursul, casînd hotărîrea, parţial sau integral, şi ia una din următoarele soluţii:
    a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de
prezentul cod;
    b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărîri;
    c) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond dacă este necesară administrarea de
probe suplimentare.
    (2) Adoptarea deciziei şi întocmirea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile
art.417 şi 418, care se aplică în mod corespunzător.
  Articolul 417. Conţinutul deciziei instanţei de apel
    (1) Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă:
    1) data şi locul pronunţării deciziei;
    2) denumirea instanţei de apel;
    3) numele şi prenumele judecătorilor completului de judecată, procurorului, grefierului,
precum şi ale apărătorului, interpretului şi traducătorului, dacă aceştia participă la şedinţă;
    4) numele şi prenumele apelantului, cu indicarea calităţii lui procesuale;
    5) datele privind identitatea persoanei condamnate sau achitate de către prima instanţă,
prevăzute în art.358 alin.(1);
    51) datele referitoare la termenul de examinare a cauzei;
    6) fapta constatată de primă instanţă şi conţinutul dispozitivului sentinţei;
    7) fondul apelului;
    8) temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului,
precum şi motivele adoptării soluţiei date;
    9) una din soluţiile prevăzute în art.415;
    91) menţiunea cu privire la ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul trebuie să-
şi reia cursul. În caz contrar, toate actele procedurale sînt desfiinţate de drept;
    10) menţiunea că decizia este executorie, dar poate fi supusă recursului, şi termenul prevăzut
pentru această cale de atac.
89
 TEST 27
Subiectul I: Răspunderea penală
1.1. Relataţi despre noţiunea şi principiile răspunderii penale.
Conform CP raspunderea reprezinta condamnarea publica, in numele legii a faptelor
infractionale si a persoanelor care le-au savirsit, condamnare ce poate fi precedata de
masurile de constringere prevazute de lege.
Raspunderea penala este o institutie juridica fundamentala a dreptului penal, care reprezinta
componentele de baza ale intregului sistem de drept. Raspunderea penala poate fi
interpretata in doua sensuri si anume: in sens lar si restrins.
In sens larg prin raspundere se intelege insasi raportul juridic penal de constringere, nascut
ca urmare a savirsirii infractiunii intre stat, pe de o parte si infractor pe de alta parte.
In sens restrins prin raspundere se intelege obligatia unei persoane de a suporta o sanctiune
penala datorita faptului ca a savirsit o infractiune.

Principiul legalităţii
    (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni nici supus unei
pedepse penale, decît în baza unei hotărîri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate
cu legea penală.
    (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sînt
interzise.
Principiul umanismului
    (1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca
valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia.
    (2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea
omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante.
Principiul democratismului
    (1) Persoanele care au săvîrşit infracţiuni sînt egale în faţa legii şi sînt supuse răspunderii
penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte
opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere
sau orice altă situaţie.
    (2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea
drepturilor şi intereselor altei persoane sau a unei colectivităţi.

principiul caracterului personal al RP – art 6

 Articolul 6. Principiul caracterului personal al răspunderii penale
    (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte
săvîrşite cu vinovăţie.
    (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvîrşit cu
intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală.

. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale

    (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al
infracţiunii săvîrşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează
ori agravează răspunderea penală.

Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale

   (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi
aceeaşi faptă.
principiul prescriptibilitatii raspunderii penale.
Potrivit acestui principiu, răspunderea penală este înlăturată prin prescripţie, adică prin
trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la săvârșirea infracţiunii, fără ca
90
 infractorul să fi fost tras la răspundere penală sau fără ca această răspundere să fi fost
definitiv stabilită.
Prin prescripţie are loc stingerea dreptului statului de a pedepsi și a obligaţiunii
infractorului de a suporta consecinţele faptei sale.
1.2. Stabiliți deferențele dintre prescripția tragerii la răspundere penală și prescripția
executării sentinței de condamnare.
   Prescripţia tragerii la răspundere penală
    (1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvîrşirii infracţiunii au
expirat următoarele termene:
    a) 2 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni uşoare;
    b) 5 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni mai puţin grave;
    c) 15 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni grave;
    d) 20 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave;
    e) 25 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave.
    (2) Prescripţia curge din ziua săvîrşirii infracţiunii şi pînă la data rămînerii definitive a
hotărîrii instanţei de judecată.
    (3) În cazul săvîrşirii de către persoană a unei noi infracţiuni, prescripţia se calculează
pentru fiecare infracţiune separat.
    (4) Prescripţia se va întrerupe dacă, pînă la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1),
persoana va săvîrşi o infracţiune pentru care, conform prezentului cod, poate fi aplicată
pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. Calcularea prescripţiei în acest caz
începe din momentul săvîrşirii unei infracţiuni noi.
    (5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvîrşit infracţiunea se sustrage
de la urmărirea penală sau de la judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripţiei se reia din
momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării. Însă persoana nu poate fi
trasă la răspundere penală dacă de la data săvîrşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi
prescripţia nu a fost întreruptă prin săvîrşirea unei noi infracţiuni.
    (6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvîrşit o infracţiune excepţional de
gravă se decide de către instanţa de judecată. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea
prescripţiei şi liberarea de răspundere penală, detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu
închisoare pe 30 de ani.
    (7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru
persoanele care la data săvîrşirii infracţiunii erau minori.
    (8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvîrşit infracţiuni contra păcii şi
securităţii omenirii, infracţiuni de război, infracţiuni de tortură, tratament inuman sau
degradant sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte, indiferent de data la care au fost săvîrşite.

Prescripţia executării sentinţei de condamnare

    (1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în
următoarele termene, calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă:
    a) 2 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară;
    b) 6 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă;
    c) 10 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă;
    d) 15 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă;
    e) 20 de ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă.
    (2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele
care, la data săvîrşirii infracţiunii, erau minori.
    (3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei
sau dacă, pînă la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1) şi (2), săvîrşeşte cu intenţie o
nouă infracţiune. În cazul eschivării de la executarea pedepsei, curgerea termenului de
prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din
91
 momentul reţinerii acesteia, iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni – din momentul
săvîrşirii ei.
    (4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile
contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război, prevăzute la art.135-
137, 139 şi 143.

În cazul prescripţiei tragerii la RP – persoana nu a fost trasă la RP, în cazul prescripţiei

executării sentinţei de condamnare - persoana a fost condamnată, dar nu a executat
pedeapsa.
Termenele sunt diferite.
În cazul primei – are loc fie întrerupere – daca săvîrşeşte o nouă infracţiune..., sau
suspendare – dacă persoana se sustrage de la u/p sau de la judecată
În cazul celei de a două – are loc doar întreruperea – pentru eschivarea de la executarea
pedepsei sau dacă săvîrşeşte orice tip de infracţiune.
.2. Proiectați o speță în care ar fi posibilă liberarea de răspundere penală în legătură cu
schimbarea situației.
Schimbarea situaţiei trebuie să fie atât de esenţială, încât sub influenţa ei își pierde pericolul
social nu doar fapta concretă, ci toate infracţiunile de acest tip. Spre exemplu, schimbarea
banilor, revocarea stării excepţionale, reorganizarea sau lichidarea unei întreprinderi.
Uneori schimbarea situaţiei în sensul art. 58 din CP al RM se poate exprima prin dispariţia
condiţiilor de timp sau de loc, când doar în prezenţa lor fapta poate fi calificată drept
infracţiune, de exemplu, vânatul ilegal pe teritoriul rezervaţiei naturale, dacă peste un
interval de timp din anumite motive vânatul a fost permis oficial (în urma creșterii excesive
a numărului unui anumit tip de animale).

Liberarea de răspundere penală  în legătură cu schimbarea situaţiei

    Persoana care pentru prima oară a săvîrşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate
fi liberată de răspundere penală dacă, datorită schimbării situaţiei, se va stabili că persoana
sau fapta săvîrşită nu mai prezintă pericol social.

Subiectul II: Efectele apelului şi efectele recursului împotriva deciziei în apel

2.1. Relataţi despre efectul devolutiv al apelului şi limitele lui.
Prin efectul devolutiv al cererii instanta de apel capătă dreptul de a judeca cauza ori
imputernicirile de a înfăptui o noua judecată. Alte opinii susțin ca efectul dEvolutiv
înseamnă transmiterea cauzei de la prima instanta la instanta de gradul al doilea toate
chestiunile de fapt si de drept . Devolutia promovează o verificare a modului cum sa
desfășurat judecată si solutionarea fara o Desființarea prealabila a hotărârii .
Efectul devolutiv al apelului pârtii vătămate este limitat in ce privește latura penala a
infractiunii,prin care persoanei i s-a cauzat o dauna morala,fizica sau materială.Apelul partii
civile devolueaza numai latura civila,in cadrul acestor limite ,instanta de apel va examina
insa si latura penala in ce privește existența faptului infractiunii,elementelor constitutive ale
infractiunii , daca însasi fapta data a produs prejudicii materiale . Apelul partii civilmente
responsabile devolueaza numai latura civila si numai in limitele intereselor acestei părți .
2.2. Comparaţi efectul devolutiv al apelului cu efectul devolutiv al recursului împotriva
deciziei în apel.
Efectul devolutiv al apelului şi limitele lui
    (1) Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la
persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul
o are în proces.
    (2) În limitele prevederilor arătate în alin.(1), instanţa de apel este obligată ca, în afară de
temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi de
92
 drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului.
Efectul devolutiv al recursului şi limitele lui
    (1) Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă
declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.
    (2) Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în
art.427, fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia
condamnaţilor.

Diferenţa observăm în prima parte a alin. 2 art. 424 – „Instanţa de recurs examinează cauza
numai în limitele temeiurilor prevăzute în art.427, fiind în drept să judece şi în baza
temeiurilor neinvocate,”

Asemanari: Nu se pot pronunta asupra altor fapte sau persoane; nu se va agrava situatia
persoanei care depune apel sau recurs; dreptul de a depune apel sau recurs le au aceleasi
persoane participante la proces.
Deosebiri: Apel-de fapt si de drept, Recurs- de drept; A – se infaptuieste o reexaminare a
cauzei, R – o verificare multilaterala in drept a hotaririi; A – se transmite in intregime, R –
se transmite in intregime sau in parte cauza de la instranta care a pronuntat hotarirea; A –
exista dreptul de a fi schimbata calificare faptei, de a examine probe noi, pe cind in R –
acest drept nu exista.

2.3. Proiectaţi o decizie în care se va aplica efectul devolutiv al recursului împotriva deciziei
în apel.
Temeiul recursului – şedinţa din cadrul apelului nu a fost publică. Art.427, alin1, pct.3.

TEST 28
Subiectul I: Abuzul de serviciu
1.1. Relatați despre motivele infracțiunilor prevăzute la art.335 CP RM.
Motivul infracțiunii examinate are un caracter special, constând, după caz, în:
1)interesul material;
2)alte interese personale;
3) interesul terților, direct ori indirect;

1. Interesul material constituie motivul general de necesitatea făptuitorului de a-şi spori

activul patrimonial sau de a-şi micşora pasivul patrimonial. Din formulare, reiese că
interesul material poate fi doar personal. Aceasta înseamnă că, pentru calificarea faptei în
baza alin.1, interesul material trebuie să fie generat de necesitatea făptuitorului: 1. De a
obţine un cîştig material pentru sine; 2. De a-şi reţine un cîştig material; 3. De a se elibera de
cheltuieli materiale.
2. în contextual dat, “alte interese personale” – interesele nemateriale ale făptuitorului, care
rezultă din necesităţile sau intenţiile persoanle ale acestuia.
3. Interesul terţilor trebuie deosebit de cel al făptuitorului. El este interesul acelor persoane
în a căror favoare făptuitorul comite infracţiunea.
1.2. Determinați deosebirile dintre infracțiunile specificate la art.333 și 335 CP RM.
Normele care stabilesc răspunderea pentru infracţiunea prevăzută la art. 333 sunt norme
speciale în raport cu cele care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile specificare la art.
335. Astfel în aşa caz aplicîndu-se art. 333.
Acest lucru nu înseamnă că oricare dintre infracţiunile art.333 nu pot forma concurs real cu
orice din cele de la art. 335. Or, infracţiunile art. 333 se consideră consumate din momentul
pretindeii, acceptării sau primirii remuneraţiei ilicte. Astfel, faptele care sunt săvîrşite
ulterior rămîn în afara sferei de aplicare a art.333. în acest caz, există concurs real dintre 333
si 335, impunîndu-se necesitatea calificării faătelor persoanei care gestionează o organizaşie
93
 comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală ori ale persoanei care lucrează pentru o
astfel de organizaţie ca una dintre infracţiunile prev la art. 333, cu invocarea obligatorie şi a
normei care stabileşte răspunderea pentru infr. reprezentînd cealaltă componentă a
concursului real de infr.
Art. 333 este o norma speciala in comparatie cu art 335, in cazul cind exista un concurs se
aplica cea speciala. Art. 335 este o infractiune materiala, care se considera consumata din
momentul producerii daunelor in proportii considerabile interesewlor publice sau a
persoanelor fizice sau juridece care sunt ocrotite de lege, fiind acest moment diferit de cel de
la art 333.
1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate
în dispoziția art.335 CP RM prin Legea nr.180 din 25.07.2014.
Pct. 10. Articolul 335:
    la alineatul (1), după cuvintele „situaţiei de serviciu,” se completează cu cuvintele „a
bunurilor organizaţiei”, iar cuvintele „în interes material ori în alte interese personale” se
substituie cu cuvintele „în interes material, în alte interese personale sau în interesul terţilor,
direct ori indirect”; 
    dispoziţia alineatului (3) se completează în final cu cuvintele „ori săvîrşite de către
administratorul unei bănci”.

Subiectul II: Efectul extensiv al apelului

2.1. Definiţi noţiunea de efect extensiv al apelului.

Efect extensiv al apelului este un fenomen ce are capacitatea de a se extinde, instanta de

apel examinind cauza prin extindere si cu privire la alte parti care nu au declarat apel sau la
care acesta nu se ferera, avind dreptup de a hotari si in privinta lor, fara sa creeze acestor
parti o situatie mai grea.

2.2. Comparaţi efectul extensiv cu efectul devolutiv al apelului.

Prin Efectul devolutiv, avind dreptul de a schimba calificarea faptei, de a examina probe noi,
instanta nu se poate pronunta asupra altor fapte sau altor personae decit asupra celor care au
constiutuit obiectul examinarii in prima instant
Nu se poate transmite de la instant de fond sau de apel la cea de recurs ceea ce na fost supus
judecatii instantei anterioare
Efectul devolutiv al recursului este limitat la vointa recurentului si la persoana acestuia,
precum si la calitate a acestuia in proces.
Totusi efectul extensive presupune o derogare de la aceste reguli generale: daca prima instant
nu s-a pronuntat asupra unor fapte sau personae incluse in rechizitoriu si sustinute de
procurer in cadrul dezbaterilor, instant de apel va avea dreptul de a se pronunta si asupra lor
instant de apel examineaza cauza cu extindere si cu privire la partile care nu au declarat apel
sau la care acesta nu se refera, avind dreptul de a hotari in privinta lor, fara sa creeze acestor
parti o situatie mai grea
Se poate intimpla ca un inculpate, (sau reprez acestuia) atacind hotarirea, sa obtina
modificarea ei, iar alt inculpate din aceeasi cauza penala nu a atacat-o, situatia lui raminind
neschimbata, chiar daca prima instanta a comis erori de fapt sau de drept, ce vizau ambii
inculpate. Astfel apare pericolul de a fi pronuntate doua hotariri contradictorii in aceeasi
cauza. Garantia excluderii acestui pericol o constiuie efectul extensive.
O diferenta este ca in cadrul efectului devolutiv instanta de apel poate hotari numai in
privinta celui care a depus apelul, pe cind in celalat caz, efectul extensiv se extinde si pe
celelalte parti ale judecatii. Asemanarea este ca in ambele cazuri instanta de apel nu are
dreptul sa agraveze situatia participantilor.

2.3. Proiectaţi o decizie prin care se va aplica efectul extensiv al apelului.

94
De exemplu, cînd unui inculpat i se atenuat pedeapsa, iar în cauză mai există si alti inculpati in
conditii egale

TEST 29
Subiectul I: Legitima apărare
1.1. Reproduceţi noţiunea legală a legitimei apărări.
Articolul 36. Legitima apărare
    (1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită în stare de
legitimă apărare.
    (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrşeşte fapta pentru a respinge un
atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva
unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul public.
    (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvîrşeşte fapta, prevăzută la alin.(2), pentru
a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea
persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit
sau într-o altă încăpere.
1.2. Elucidaţi condiţiile legitimei apărări.
Condițiile în care legitima apărare va fi considerată o faptă legală sunt referitoare la atac și
la apărare:
referitoare la atac sunt:
-atacul trebuie să fie social-periculos (prejudiciabil), adică să constituie o infracțiune;
-atacul trebuie să fie direct, adică în mod nemijlocit să pună în pericol valorile ocrotite de
normele penale;
-atacul trebuie să fie imediat, adică s-a declanșat deja sau urmează să se declanșeze;
-atacul trebuie să fie material, adică să fie format din anumite acțiuni fizice, materializate în
lumea obiectivă;
-atacul trebuie să fie real, adică să existe în realitate sau să existe o amenințare reală de
atac;
referitoare la apărare sunt:
-se admite apărarea intereselor proprii, a unei terțe persoane sau a unui interes public;
-apărarea trebuie să fie îndreptată contra atacantului, și nu contra terțelor persoane(rude,
prieteni);
-apărarea trebuie să fie înfăptuită în limitele de timp. de la momentul începerii atacului,
până la consumarea lui de facto;
-paguba cauzată în timpul legitimei apărări nu se cere să fie echivalentă cu cea evitată;
-nu se admite depășirea limitelor legitimei apărări , depășirea limitelor legitimei apărări
cuprinde acțiunile intenționate ce nu corespund vădit caracterului și pericolului social al
atacului;
1.3. Argumentaţi pro sau contra includerii în legea penală a noţiunii de „depăşire a
limitelor legitimei apărări”.
Consideram oportun deoarece persoana urmează sa constientizeze particularitatile sau
conditiile legitmiei aparari, altfel oricare persoana ar invoca legitima aparare.
Legitima aparare presupune prin concept existenta unei aparari împotriva agresiunii care
sa se concretizeze în savîrsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Prin aparare, în sensul dreptului penal, se întelege actul prin care cel atacat sau persoana
care îi vine în ajutor încearca sa înlature atacul cu caracteristicile prevazute de lege.
Apararea , la rîndul ei, trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
a) Apararea este admisa pentru a respinge un atac îndreptat împotriva unei persoane
sau a unui interes public.
b) Apararea sa se realizeze printro fapta prevazuta de legea penala.
95
 c) Apararea sa fie îndreptata împotriva atacantului.
d) Apararea sa fie concomitenta cu atacul.
e) Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.
La aprecierea proportionalitatii în practica judiciara se iau în consideratie urmatoarele
împrejurari:
- intensitatea atacului
- valoarea social - prejudiciabila
- mijloacele folosite de agresor
- modul de folosire a mijloacelor
- forta si posibilitatile agresorului
- timpul si locul unde a avut loc atacul.

Subiectul II: Efectul neagravării situaţiei în propria cale de atac

2.1. Definiţi noţiunea de efect al neagravării situaţieie în propria cale de atac.
Partile pot avea deplina libertate in exercitarea apelului si a recursului numai daca au siguranta
ca un asemenea demers nu va atrage o schimbare sau modificare a hotaririi atacate in detrimentul
intereselor lor legitime. De aceea, in materia cailor de atac este operant efectul neagravarii
situatiei partii in propriul sau apel sau recurs (non reformatio in pejus). Efectul neagravării
situației în propria cale de atac presupune faptul că instanța de apel, soluționînd cauza, nu poate
crea o situație mai gravă pentru persoana care a declarat apel. Acest principiu aparent intră în
contradicție cu principiul legalității și aflării adevărului. Totuși în baza acestui principiu instanța
de apel nu are dreptul să pronunțe o hotărîre legală ți temeinică în opinia ei dacă va agrava
situația apelantului. Nu trebuie de confundat ideea că apelul nu agravează numai situația
inculpatului, acest principiu referindu-se la orice persoană care declară apel
2.2. Comparaţi efectul neagravării situaţiei cu efectul extensiv.
Efectul Extensiv al cailor de atac ordinare obliga instanța de control judiciar sa examineze
cauza,prin extindere si cu privire la persoanele care nu au uzat calea de atac sau la care acesta nu
se referă,putine hotărî si in privința acestora fără a le putea crea o situație mai grea.Extinderea
examinării nu poate avea loc decit fata de persoanele din același grupa procesual cu cel care a
declarat apelul ori recursul sau la care se referă declarația de apel sau de recurs.
Notiunea de ,,Extensiv" se definește ca un fenomen ce are capacitatea de a se extinde,adică a-si
largi sfera de acțiune.Din prevederile art.426 CPP RM se subînțelege ca instanța de recurs este
obligată sa examineze cauza prin extindere cu privire la la persoanele in privința cărora nu sa
declarat recurs sau la care acesta nu se referă.Din același articol reiese,de asemenea,ca instanța
nu este obligată sa ia Hotarirea si in privința lor,ci este in drept ,adică chiar daca instanța va
examina cauza in privința altor persoane din același grup procesual,ea nu decide întodeauna
asupra lor.Pentru a decide si asupra altor persoane din același grup procesual sunt necesare
anumite condiții:
Extinderea efectului cailor de atac sa nu agraveze situația părților ,dacaacesta nu au declarat
recurs sau la care acesta nu se referă daca s-a decis admisibilitatea recursului.
In cazul admiterii recursului unui inculpat si reducerii pedepsei,instanța poate reduce si pedeapsa
aplicată coinculpatului condamnat pentru aceeași fapta ,care nu a utilizat calea de atac,daca
situația lor este similară din punct de vedere al circumstanțelor reale si datelor personale.
De asemenea,instanța de control judiciar trebuie sa achite si pe inculpatul care nu a utilizat calea
d atac,daca situatia lui este identică inculpaților recurente achitați.
Așadar,calea de atac declarată de o parte,profita si celelalte părți din același grup procesual,chiar
daca acestea nu au declarat-o ,ele vor profita si in situatia cind pentru cel care a atacat Hotarirea
calea de atac sete nefondata,neputându-se subordona situației părților care nu au declarat-
o,temeiniciei recursului pârtii careva utilizat calea de atac.
Asemănări sunat ambele efecte ale declarării apelului sau recursului.
2.3. Proiectaţi o decizie în care instanţa de apel a încălcat efectul neagravării situaţiei.

96
X a depus un apel prin care a cerut atenuarea pedepsei, însă instanţa a agravat-o pe cea aplicată
de instanţa de fond.

TEST 30
Subiectul I: Tâlhăria
1.1. Stabiliți conținutul noțiunii „atac”, utilizate la art.188 CP RM.
Prin “ATAC” se intelege actiunea agresiva a faptuitorului , surprinzatoare pentru victima, care
este insotita de violent periculoasa pentru viata sau sanatatea persoanei agresate ori de
amenintarea cu aplicarea unei asemenea violente. Deci, atacul in cadrul infractiunii date
presupune confruntarea personala a faptuitorului fie cu persoana care poseda, gestioneaza sau
pazeste bunurile proprietarului ,fie cu alte persoane prin a caror agresare faptuitorul tinde sa-si
atinga scopul .

1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că scopul acaparator reprezintă scopul
infracțiunilor prevăzute la art.188 CP RM.

. În proiectul Hotarârii nr.12/2014, la pct.1, s-a propus: „În punctul 2: 1. Prima propozitie,
cuvântul
,,acaparator” se substituie cu sintagma ,,de cupiditate a bunurilor mobile”. Din pacate, aceasta
initiative nu si-a gasit implementare în textul final al Hotarârii nr.12/2014. În continuare, vom
veni cu argument în sprijinul oportunitatii substituirii, în alin.1 pct.2 al Hotarârii nr.23/2004, a
cuvântului „acaparator” prin sintagma ,,de cupiditate a bunurilor mobile”.
1.3. Evaluați corectitudinea următoarei formulări din pct.9 al Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea bunurilor”: „La calificarea acţiunilor făptuitorului în baza lit.d)
alin.(3) art.188 CP RM urmează a se ţine seama că prin „deosebită cruzime” se va înţelege
acţiunea sau inacţiunea intenţionată a făptuitorului care are drept scop de a provoca
victimei sau apropiaţilor acesteia o suferinţă suplimentară, de natură fizică sau psihică,
mai gravă decât suferinţa ce ar deriva din violenţa primară prin care s-a consumat iniţial
infracţiunea”.

În Hotarârea nr.12/2004, la pct.8, se prevede: „Punctul 9 va avea urmatorul continut: «La

calificarea
actiunilor faptuitorului în baza lit.d) alin.(3) art.188 CP RM, urmeaza a se tine seama ca prin
«deosebita cruzime» se va întelege actiunea sau inactiunea intentionata a faptuitorului care are
drept scop de a provoca victimei sau apropiatilor acesteia o suferinta suplimentara, de natura
fizica sau psihica, mai
grava decât suferinta ce ar deriva din violenta primara prin care s-a consumat initial
infractiunea”.
În opinia noastra, aceasta interpretare depaseste cadrul normei interpretate. Or, la lit.d) alin.(3)
art.188
CP RM este utilizata sintagma „cu deosebita cruzime”, fara a se preciza cine anume suporta
deosebita cruzime a faptuitorului. Aceeasi sintagma se foloseste la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM.
Cu toate acestea, la pct.5.9 al Hotarârii Plenului Curtii Supreme de Justitie ,,Cu privire la
practica judiciara în cauzele penale referitoare la infractiunile savârsite prin omor (art.145-148
CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012, se explica: „În cazul când la suferintele victimei asista alte
persoane, deosebita cruzime se manifesta în raport cu victima infractiunii, nu în raport cu
persoanele care asista la suferintele victimei. Manifestarea cruzimii deosebite fata de asemenea
persoane nu este cuprinsa de componenta de infractiune prevazuta la lit.j) alin.(2) art.145 CP
RM. De aceea, numai atunci poate fi aplicata raspunderea agravata în baza acestei prevederi
normative, când victima sufera intens, prelungit si inutil, întrucât constientizeaza ca avârsirea
97
infractiunii afecteaza substantial persoanele apropiate care asista la suferintele victimei”.

Subiectul II: Apelul penal

2.1. Definiţi noţiunea de tardivitate a apelului.

Tardivitatea apelului presupune situația în care apelantul a declarat apelul după expirarea
termenului prevăzut de lege, acest apel fiind considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de
apel constată că întîrzierea a fost de terminată de motive întemeiate, iar apelul a fost declarat în
cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

2.2. Comparaţi tardivitatea cu inadmisibilitatea apelului.

Inadmisibilitatea presupune inexistenţa unei posibilităţi legale de a invoca protecţia unui drept.
Soluţia de inadmisibilitate propusă încalcă grav principiul liberului acces la instanţă pentru că
exclude verificarea în fond a cererii de strămutare, instanţa pronunţându-se doar pe excepţie. De
altfel, soluţia propusă nu are nici o utilitate practică, din moment ce în situaţiile indicate prin
propunere, instanţa verifică realizarea condiţiilor cerute de dispoziţiile legii, pronunţând, în caz
de nerealizarea lor, soluţia de respingere a cererii, în toată gama de manifestare a împrejurărilor
alegate (rămasă fără obiect, lipsită de interes, lipsă calitate procesuală activă sau pasivă ş.a.m.d.).
Prin urmare, obligarea instanţei la pronunţarea soluţiei inadmisibilităţii creează confuzii grave,
între examinarea pe fond a cererii sau/şi neexaminarea ei, în ambele situaţii instanţa fiind
obligată a verifica realizarea aceloraşi condiţii. Curtea Europeană a DO.
Respingerea apelului are loc în trei cazuri. Respingerea apelului ca tardiv este atunci când a fost
declarat după expirarea termenului prevăzut de art. 402, excepţie fac cazurile când apelul este
repus în termen, sau recunoscut ca apel peste termen (art. 403 – 404). În situaţia recunoaşterii
apelului ca tardiv instanţa nu mai examinează legalitatea şi temeinicia apelului, adică nu poate fi
vorba despre o examinare în fapt şi în drept a hotărârii atacate, ceea ce înseamnă că nu se verifică
fondul cauzei. În cazul respingerii apelului ca tardiv sentinţa rămâne definitivă la data expirării
termenului de apel.
1. Apelul este inadmisibil în situaţia când legea nu admite o asemenea cale de atac. Spre
exemplu apelul declarat într-o cauză care potrivit legii se judecă în primă şi în ultimă
instanţă, sau privind infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă non-privativă de
libertate, apelul asupra sentinţelor pronunţate de curţile de apel sau de Curtea Supremă de
Justiţie, apelul declarat separat împotriva unei încheieri care nu este susceptibilă apelului.
2. Un alt caz de respingere a apelului ca inadmisibil este faptul că persoana care a declarat
apelul nu este titular al dreptului de apel, spre exemplu, apelul făcut de partea civilă asupra
laturii penale, sau a unei persoane care nu s-a constituit ca parte vătămată ş.a. Se va
considera de asemenea inadmisibil apelul inculpatului asupra unei hotărâri de achitare
asupra inexistenţei faptului infracţiunii. Va fi inadmisibil apelul declarat împotriva unei
hotărâri pe care aceiaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel care fusese soluţionat în
fond.

2.3. Proiectaţi o decizie prin care apelul este admis cu rejudecarea cauza de instanţa de
apel.

Inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală, constă în lipsirea de efecte a unui act

procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost
exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Ea
operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul
este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană
care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul
98
dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaştele dreptul său de apel, precum şi cele
în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un
alt apel.
În prima situaţie de respingere a apelului ca inadmisibil, apelul nu este obiectiv încuviinţat
de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu
sunt supuse nici unei căi de atac.
Apelul va fi respins ca inadmisibil numai dacă sentinţa împotriva căreia se îndreaptă nu
este supusă nici unei căi de atac, cum este cazul sentinţei de declinare a competenţei (art.42
alin.4 C.pr.pen.) ori a sentinţei prin care a fost soluţionată o cerere în materia Legii
nr.290/2004 privind cazierul judiciar (art.23 alin.1 şi 2).

99
 TEST 31
Subiectul I: Subiectul infracţiunii
1.1. Caracterizaţi responsabilitatea şi iresponsabilitatea.
Responsabilitatea
    Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege
caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija
acţiunile.
    Responsabilitatea redusă
    (1) Persoana care a săvîrşit o infracţiune ca urmare a unei tulburări psihice, constatată
prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-şi putea da seama pe
deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin este pasibilă de
responsabilitate penală redusă.
    (2) Instanţa de judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de
tulburarea psihică existentă, care însă nu exclude răspunderea penală.
• Deci, responsabilitatea este capacitatea individului de a înţelege corect împrejurările de
fapt şi, în legătură cu acestea, de a aprecia însemnătatea faptelor sale, a el putea dirija
conştient. Definiţia legală a responsabilităţii pune în evidenţă două funcţii psihice de bază
ale omului: conştiinţa şi voinţa, care determină, inclusiv în contextul dreptului penal,
comportamentul zilnic al oricărui individ.
Responsabilitatea este premisa necesară pentru constituirea subiectului infracțiunii
persoană fizică, precum și pentru stabilirea vinovăției sale, tragerea la răspundere penală și
pedeapsă.
Responsabilitatea redusă este o stare limitrofă între responsabilitate și iresponsabilitate.
______
Iresponsabilitatea
    (1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvîrşirii unei fapte
prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile
ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei
tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza
hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical,
prevăzute de prezentul cod.
    (2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a săvîrşit infracţiunea în stare de
responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit
de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile
sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanţei de judecată,
pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, iar după însănătoşire – ea poate fi
supusă pedepsei.
• Noțiunea de iresponsabilitate este construită pe baza combinației a două criterii:
medical (biologic) și juridic (psihologic). Pentru a recunoaște un individ iresponsabil,
instanța de judecată trebuie să stabilească prezența ambelor criterii în timpul săvârșirii
infracțiunii.
Criteriul medical (biologic) reprezintă enumerarea celor trei tipuri de dereglări psihice:
1) boală psihică cronică (cele care poartă un caracter îndelungat și sînt practic incurabile
– ex. epilepsia, schizofrenia, psihoza maniacal-depresivă etc.);
2) tulburarea psihică temporară (care decurg, în comparație cu bolile din prima grupă,
o perioadă mai puțin îndelungată și sunt curabile – ex. afectul patologic, starea de ebrietate
patologică, psihozele alcoolice etc);
3) altă stare patologică (alterare a psihicului care nu este cuprinsă de primele două tipuri
de dereglări cum ar fi formele grave ale psihopatiei, schimbarea psihică a personalității sa
surdomuți sau orbi, oligofrenia etc).
Criteriul juridic (psihologic) constă în incapacitatea persoanei, în momentul săvârșirii
infracțiunii, de a conștientiza (a-și da seama, a realiza) caracterul de fapt și pericolul social
100
 ale comportamentului său (semnul intelectiv) și de a-l dirija (semnul volitiv). Pentru
recunoașterea persoanei iresponsabile este suficientă prezența doar uneia dintre aceste semne
cu condiția ca el să fie determinat de criteriul medical.
Semnul intelectiv înseamnă incapacitatea persoanei de a-și da seama de acțiunile ori
inacțiunile sale în timpul săvârșirii infracțiunii, adică imposibilitatea, din cauza maladiei
psihice, de a conștientiza caracterul de fapt și semnificația socială a faptei.
Semnul volitiv – incapacitatea individului de a-și dirija faptele, imposibilitatea de ale
stăpâni, de a se abține de la comiterea lor, fiind influențat de anumite obsesii sau impulsuri
irezistibile.
1.2. Descrieţi condiţiile în care este posibilă tragerea la răspundere penală a persoanei
juridice.
Persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice, este pasibilă de răspundere penală pentru
o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii:
    a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei
anumite activităţi;
    b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de
constituire sau scopurilor declarate;
    c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile
persoanei, societăţii sau statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane juridice sau a
fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicită cu funcţii
de conducere a persoanei juridice respective.
    (4) Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile
pentru săvîrşirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială
din prezentul cod.
__________________
• Pentru ca o un subiect colectiv de drept, o entitate colectivă să poate fi privită ca subiect al
infracțiunii, acesta trebuie să posede calitatea de persoană juridică, noțiunea și atributele
căreia sînt definite în Codul civil.
• Pe lângă semnele persoanei juridice, o eventuală angajare a răspunderii sale penale necesită
constatarea uneia dintre cele trei condiții stipulate la art. 21, alin. (3) care se referă, în
principal, la latura obiectivă și cea subiectivă ale infracțiunii imputate, precum și la persoana
fizică ce realizează nemijlocit fapta.
1) neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce
stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi – răspunderea PJ
poate fi angajată prin acțiunile sau omisiunile oricărui angajat sau organ din cadrul acesteia,
responsabil de executarea obligației în cauză, dacă o asemenea persoană există, indiferent de
poziția sa în ierarhia de grup, fie el de rang superior sau simplu salariat. Mai mult decât, PJ
rămâne responsabilă și în cazul delegării obligației date pentru executare unei alte persoane
fizice sau juridice.

1.3. Alcătuiţi o speţă în care infracțiunea este comisă de o persoană cu responsabilitate

redusă.
M. și G. se aflau în proces de divorț, dar continuau să locuiască în același apartament.
Revenind dintr-o deplasare de serviciu, M. și-a găsit soțul în dormitor cu vecina. În procesul
certei, generată de situația respectivă, M. i-a stropit cu benzină pe ambii spunându-le că le va da
foc. În momentul în care era în căutarea unei brichete în acest scop, în apartament a intrat
feciorul în vârstă de 22 de ani care a oprit-o pe mama sa de la realizarea intenției.

Subiectul II: Recursul ordinar împotriva deciziei înstanţei de apel

2.1. Relataţi despre condiţiile de fond şi formă a recursului ordinar împotriva deciziei
înstanţei de apel.
101
  Hotărîrile supuse recursului
    (1) Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel.
    (2) Încheierile instanţei de apel pot fi atacate cu recurs numai o dată cu decizia recurată,
cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
    (3) Recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel se consideră făcut şi împotriva
încheierilor acesteia, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.
    (4) Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele indicate în art.401
nu au folosit calea apelului ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de atac.
Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanţei de apel prin care i s-a
înrăutăţit situaţia. Procurorul care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a
fost admis apelul declarat din partea apărării.
    Hotărîrile supuse recursului
    (1) Pot fi atacate cu recurs:
    1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora
legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
    3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
    4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
    (2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd,
potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
    (3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar
dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.
_________________
Condițiile de fond ale recursului ordinar include în sine:
• Obiectul recursului ordinar – adică hotărârile supuse recursului ordinar
• Titularii dreptului de recurs ordinar și întinderea acestui drept
Reguli generale:
• nu sunt supuse recursului sentințele care sunt susceptibile de apel – adică nu se poate
recurge la o cale de atac, trecând peste alta care are legal prioritate
• enumerarea sentințelor și încheierilor susceptibile de apel este dată la art. 400 CPP RM
prin metoda excluderii, fapt ce explică de ce recursul ordinar este o cale de atac comună,
deoarece poate fi folosită în toate cauzele penale
Hotărârile supuse recursului ordinar:
• deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel – art. 420, alin (1)
• încheierile instanţei de apel, numai o dată cu decizia recurată cu excepţia cazurilor cînd,
potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs – art. 420, alin. (2)
• sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora
legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate – art. 437, alin. (1)
• sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie – art. 437, alin. (2)
• alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac – art. 437, alin. (3)
Încheieri ce pot fi atacate separate cu recurs:
• încheierea judecătorului de instrucție privind aplicarea amenzii judiciare – art. 201(8)
• încheierea privind arestarea preventivă poate fi atacată cu recurs în instanța ierarhic
superioară – art. 185, alin. (4)
• încheierea judecătorului de instrucție privind aplicarea sau neaplicarea arestării
preventive sau a arestării la domiciliu, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata
ei, privind libertatea provizorie sau refuzul liberării provizorii – art. 311, alin. (1)
• încheierea instanței de judecată cu privind soluționarea chestiunilor referitoare la
executarea hotărârilor judecătorești – art. 472
În cadrul procedurilor speciale:
• încheierea prin care se admite sau se respinge demersul privind încetarea sau
prelungirea duratei aflării persoanei în instituția specială de învățământ și de reeducare sau
într-o instituție curativă și de reeducare – art. 487, alin. (4)
102
 • încheierea judecătorului de instrucție sau, după caz, a instanței de judecată privitor la
punerea persoanei juridice sub control judiciar – art. 523, alin. (3)
• încheierea instanței privind punerea în executare a pedepsei – art. 557, alin. (5)
Pe lângă sentințe, decizii, încheieri, pot fi atacate cu recurs următoarele hotărâri:
• hotărârea cu privire la trecerea în contul statului a sumei depozitate în asigurarea
garanției – art. 181, alin. (6)
• hotărârea de aplicare a amenzii judiciare – art. 184, alin. (4)
• hotărârea de prelungirea a duratei arestului preventiv – art. 186, alin. (10)
• hotărârea de trecere a cauțiunii în beneficiul statului – art. 194, alin. (2)
• hotărârea instanței de judecată în privința acțiunii civile referitoare la scoaterea
bunurilor de sub sechestru – art. 209, alin. (2)
• hotărârea judecătorului de instrucție referitoare la autorizarea măsurilor procesuale de
constrângere – art. 302, alin. (2)
• hotărârea de restabilire a documentelor dispărute – art. 530, alin. (5)
Sunt supuse căii de atac a recursului și încheierile privind aplicarea măsurilor preventive și
prelungirea duratei lor.
Încheierile și hotărârile cu privire la recuzare, declinul competenței și soluționare
conflictului de competență nu se supun atacului cu recurs.
___
Titularii dreptului de recurs ordinar și întinderea acestui drept:
• procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă – art. 401, alin. (1)
• inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă – art. 401, alin. (2)
• partea vătămată, în ce priveşte latura penală – art. 401, alin. (3)
• partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă – art. 401(4)
• martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile
judiciare cuvenite acestora – art. 401, alin. (5)
• orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-
un act al instanţei – art. 401, alin. (6)

Condițiile de formă:
Termenul de declarare a recursului
• împotriva hotărârilor instanțelor de apel – 30 de zile de la data pronunțării deciziei
• împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului – 15 zile de
la data pronunţării hotărîrii
Declararea şi motivarea recursului ordinar
• împotriva hotărârilor instanțelor de apel – se depune la instanţa de recurs (Curtea
Supremă de Justiţie)
• împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului – se depune
la instanţa a cărei hotărîre se atacă
2.2. Caracterizaţi şi clasificaţi temeiurile recursului împotriva deciziei înstanţei de apel.
Temeiuri ce ţin de erori de drept formal sau procesual:
1. nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea
persoanei.
– competenţa după materie este încălcată când, de exemplu, judecarea unei cauze se face de
către curţile de apel în loc de Curtea Supremă, deci organul judecătoresc a depăşit sfera
atribuţiilor sale şi a examinat o cauză penală care era de competenţa unui organ superior.
– competenţa după calitatea persoanei este încălcată când instanța a încălcat prevederile
legale potrivit cărora instanțele judecătorești au competența de a examina cauzele penale în
raport cu calitatea făptuitorului. Se au în vedere: competența judecătoriei militare (art. 37) și
competența Curții Supreme de Justiție (art. 39, pct. 1 – infr. săvârșite de Președintele RM)
2. instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 şi
33 CPP RM. Acest temei se referă la:
103
 . Conform art. 30 judecarea cauzelor penale se înfăptuiește de către instanță în complet
format din 3 judecători sau de către un singur judecător. Nerespectarea acestor condiții atrage
nulitatea absolută;
– încălcarea principiului continuității completului de judecată. Conform art. 31 completul
de judecată trebuie să rămână același pe tot parcursul judecării cauzei (cu excepția când unul din
judecători este în imposibilitate de a participa în continuare din motiv de boală îndelungată,
deces sau din motivul eliberării din funcție). Prin nerespectarea acestor dispoziții se aduce
atingere principiului nemijlocirii ședinței de judecată, conform căreia instanța trebuie să ia
cunoștință în mod direct, nemijlocit de probele administrate în cauză;
– existența unui caz de incompatibilitate conform art. 33
3. şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede altfel.
Nerespectarea principiului publicității ședinței de judecată atrage nulitatea absolută a actelor
procesuale întocmite, cu excepția ședinței secrete.
4. judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi a
apărătorului, interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie potrivit
legii. Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie, motiv din care lipsa sa
presupune încălcarea principiului contradictorialității. Prin participare trebuie să înțelegem atât
prezența, cât și activitatea procesuală, dar nu numai la dezbaterile judiciare, ci pe parcursul
întregii activități.
5. cauza a fost judecată în primă instanţă sau în apel fără citarea legală a unei părţi
sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa
despre această imposibilitate. Prezentul temei vizează două situații:
– partea nu a fost deloc citată sau, dacă a fost citată, procedura a fost viciată prin
nerespectarea prevederilor legale care reglementează procedura de citare în procesul penal
– partea a fost legal citată, procedura legală fiind îndeplinită, dar partea a fost în
imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța de judecată despre aceasta.
6. instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau
hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei
contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanţa a admis o eroare
gravă de fapt, care a afectat soluţia instanţei, sau dispozitivul hotărîrii redactate nu
corespunde cu dispozitivul pronunţat după deliberare. Prezentul temei prevede următoarele
ipoteze:
– instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel
– hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, aceasta echivalând cu lipsa
lor ori cu omisiunea inserării lor în hotărârea judecătorească.
– motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii
– dispozitivul hotărârii este expus neclar
– dispozitivul hotărârii atacate nu corespunde cu dispozitivul pronunțat după deliberare
7. instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus
tardiv.
Temeiuri care țin de erori de drept material sau substanțial:
8. nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre de
condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub
învinuire, cu excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai
blînde
- lipsesc elementele infracţiunii (obiect, latura obiectivă, latura subiectivă, subiect)
- instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care
condamnatul a fost trimis în judecată
9. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală
10. s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale; s-au aplicat
pedepse în alte limite decît cele prevăzute de lege sau greşit individualizate în raport cu
prevederile capitolului VII din Partea generală a Codului penal
104
 11. persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi
faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a
fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul
inculpatului ori a intervenit împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege
- prima ipoteză vizează existenţa autorității lucrului judecat, în sensul că nici o persoană
față de care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, de achitare, de încetare a
procesului penal nu mai poate fi urmărită și judecată pentru aceeași faptă, chiar dacă faptei i
s-a dat o altă încadrare juridică (non bis in idem).
- a doua ipoteză vizează existența unor cauze de înlăturare a rs penale, acestea putând fi,
de ex. amnistia, prescripția tragerii la rs penală, lipsa plângerii prealabile
- a treia ipoteză vizează înlăturarea pedepsei de o nouă lege penală sau înlăturarea
pedepsei prin adoptarea amnistiei care are ca efect înlăturarea pedepsei penale, fie reducerea
pedepsei aplicate sau comutarea ei.
12. inculpatul a fost achitat greşit pentru motivul că fapta săvîrşită de el nu este
prevăzută de legea penală sau cînd procesul penal a fost încetat greşit din motivul că
exista o hotărîre judecătorească definitivă în privinţa aceleiaşi fapte sau că există o
cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o
lege nouă sau anulată de un act de amnistie ori că a intervenit decesul inculpatului
13. faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită. Suntem în prezența unei
încadrări juridice greșite atunci când se reține săvârșirea de către inculpat a unei infracțiuni
(ex. furt) în loc de altă infracțiune (ex. abuz de încredere), săvârșirea unei infracțiuni
consumate în loc de tentativă, a unui concurs de infracțiuni în loc de infracțiune simplă.
14. a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului.
15. Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate
în cauza respectivă
16. instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o
încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată şi
în această cauză
17. norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare
a aceleiaşi norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiţie
2.3. Apeciaţi importanţa verificării admisibilităţii recursului împotriva deciziei înstanţei de
apel.
Conform art.432 CPP, recursul va fi declarat inadmisibil în următoarele cazuri:
1) recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut, prevăzute în art.429
şi 430;
2) recursul este declarat peste termen;
3) temeiurile invocate de recurent nu se încadrează în cele prevăzute la
art.427;
4) recursul este vădit neîntemeiat;
5) recursul nu abordează probleme de drept de importanţă generală pentru jurisprudenţă.
Care este relevanţa acestei verificări? În primul rînd permite evitarea utilizării abuzive şi
nefondate a căilor de atac,astfel activitatea instanţelor fiind îngreunată. În al doilea rînd,
admisibilitatea recursului, poate duce la formarea şi elaborarea unor reguli uniforme,
similare precedentului judiciar. Elaborarea raportului de către judecătorul desemnat
permite atît o analiză amănunţită, cît şi o interpretare corectă a normelor relevante
speţei,atît a celor naţionale,cît şi internaţionale.
Părțile nu pierd timpul și nu suferă cheltuieli inutile, instanțele de judecată nu sunt supra-
încărcate cu dosare, se asigură o bună organizare a desfășurării procesului penal...

105
 TEST 32
Subiectul I: Falsul în acte publice. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea
documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false
1.1. Relataţi despre conținutul noțiunii „document oficial”, utilizate la art.332 și 361 CP
RM.
Prin „document oficial” trebuie de înțeles documentul care:
1) conține informații care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate și/sau
adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziția lor în condițiile legii de către
alți subiecți de drept;
2) atestă fapte având relevanță juridică;
3) circulă în cadrul unui sistem de înregistrare, evidență strictă și control al circulației.
Prin ”document oficial” trebuie să se înțeleagă, inclusiv, documentul electronic purtător de
informații oficiale; în cazul falsificării documentului electronic oficial este posibilă
aplicarea art. 332 CP RM.
Documente oficiale sunt considerate:
1) pașaportul
2) alte acte de identitate
3) permisul de conducere a mijlocului de transport
4) livretul militar
5) pașaportul tehnic asupra mijl de transport
6) polița de asig medicală
7) legitimația de pensionare
8) legitimația de veteran
9) carnetul de muncă
10) diploma de absolvire a unei instit de învăț
11) titlul executoriu
12) copia sentinței etc.
Noțiunea de „document oficial” se referă nu doar la doc eliberate de autorit publ, dar și la
doc prezentate autorit publ, dar și la doc prezent autorit publ.
Noțiunea de „document oficial” are o întindere mai mare decât noțiunea de „document
oficial care acordă drepturi sau eliberează de obligații” din art. 361 CP RM. Aceasta pentru
că prima noțiune nu e restrânsă prin adaosul „care acordă drepturi sau eliberează de
obligații” ce marchează cea de-a doua noțiune. De aceea, nu oricare document oficial
acordă drepturi sau eliberează de obligații.
1.2. Determinaţi deosebirile dintre infracţiunile prevăzute la art.332 și 361 CP RM.
Art.332 Art.361
Obiectul juridic special (al.1):relaţiile sociale cu Obiectul juridic special (al.1):relaţiile
privire la buna desfasurare a activităţii de sociale cu privire la circulatia legala a
serviciu în sfera publica care este conditionata de documentelor oficiale care acordă drepturi sau
încrederea publică în autenticitatea documentelor eliberează de obligatii, precum si a imprimatelor,
oficiale stampilelor sau a sigiliilor apartinind unor
intreprinderi, institutii sau organizatii, aparate
importiva confectionarii,detinerii,vinzări sau
folosirii unor asemenea entităţi

106
 Obiect material/imaterial:documentul oficial
autentic, în ipoteza inscrierii in documentele
oficiale a unor date vădit false sau (in ipoteza
falsificării documentelor oficiale, presupunind
modificarea continutului unor documente oficial
autentice,nu insă introducerea în asemenea
documente a constatărilor sau menţiunilor false)
materia primă utilizată în vederea falsificării
documentului oficial (contrafacerea)
Produsul:documentul oficial fals
Latura obiectivă (al.1):fapta prejudiciabilă
exprimata în acţiunea de înscriere în
documentele oficiale a unor date vădit false sau
falsificarea unor astfel de documente
Modaităţi alternative:
1. înscriere în documentele oficiale a unor
date vădit false
2. falsificarea unor astfel de documente
al.2:identic
infracţiune formală:se consideră consumată din
momentul înscrierii în documentele oficiale a
unor date vădit false sau falsificarii unor astfel
de documente
Obiect material/imaterial:documentele oficiale
false care acordă drepturi sau eliberează de
obligaţii sau imprimatele, stampilele sau sigiliile
false apartinind unor intreprinderi, institutii sau
organizatii
Produsul (în ipoteza confectionarii):documentul
fals sau imprimatele, stampilele sau sigiliile false
Latura obiectivă:fapta prejudiciabilă care se
concretizează în confecţionarea, deţinerea,
vînzarea sau folosirea documentelor oficiale
false, care acordă drepturi sau eliberează de
obligaţii, confecţionarea sau vînzarea
imprimatelor, ştampilelor sau a sigiliilor false ale
unor întreprinderi, instituţii, organizaţii
Modalităţile normative:
1. confecţionarea
2. deţinerea
3. vînzarea
4. folosirea
5. confecţionarea imprimatelor, ştampilelor
sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi,
instituţii, organizaţii
6. vînzarea imprimatelor, ştampilelor sau a
sigiliilor false ale unor întreprinderi,
instituţii, organizaţii
infracţiune formală: se consideră consumată din
momentul confecţionarii, deţinerii, vînzarii sau
folosirii documentelor oficiale false, care acordă
drepturi sau eliberează de obligaţii,
confecţionarii sau vînzarii imprimatelor,
ştampilelor sau a sigiliilor false ale unor
întreprinderi, instituţii, organizaţii
107
 Latura subiectivă: Latura subiectivă:
-intenţie directă -intenţie directă
-motiv special:interes material şi alte interese -motiv:interesul material, nazuinţa de a obţine

personale anumite favoruri

Subiectul:p.fizică, virsta de 16 ani. Calitate Subiectul: p.fizică, virsta de 16 ani. Calitate

specială.persoană publică specială: persoană cu funcţie de demnitate
Subiectul la al.2:calitatea specială de persoană cu publică
funcţie de demnitate publică

1.3. Evaluați corectitudinea următoarei recomandări din pct.15 al Hotărârii Plenului

Curţii Supreme de Justiţie, nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în
procesele penale despre sustragerea bunurilor”: „Dobândirea ilicită a bunurilor în
rezultatul folosirii de către făptuitor a unui document, falsificat anterior de o altă
persoană urmează a fi calificată doar conform art.190 CP RM. În acest caz, nu este
necesară calificarea suplimentară conform art.361 CP RM, deoarece, reieşind din
prevederile art.118 CP RM, prezentarea unor asemenea documente apare ca varietate a
înşelăciunii, deci şi a componenţei de escrocherie. În acelaşi timp, falsificarea unor astfel
de documente, urmată de folosirea lor de către falsificator în vederea sustragerii
bunurilor trebuie calificată conform art.190 şi art.361 CP RM”.
Este corectă această această recomandare, deoarece norma de la art.190 CP, şi anume în
modalitatea în care falsificarea este acţiune adiacentă, va fi normă specială în raport cu
art.361, conform regulii de la art.118. astfel, logica acestei reglementari rezidă în faptul
că în cazul falsificării, infractorul nu are scopul neaparat de a obtine ilicit bunuri, pe cînd
in cazul faptei de la 190 asta e scopul primordial. Respectiv, în amalgamul acţiunilor
prevazute la art.190, se pierde caracterul documentelor oficiale pe care îl găsim la art.361
CP.
Subiectul II: Recursul împotriva hotărîrilor nesupuse apelului

2.1. Relataţi despre recursul împotriva sentinţelor şi a recursului separat împotriva

încheierilor.
Recursul împotriva sentinţelor este acea cale ordinară de atac, în care sunt contestate
sentinţele nesusceptibile de calea de atac apelul. Respectiv pentru hotărîrile care nu sunt
susceptibile pentru a fi atacate cu apel, recursul este destinat şi erorilor de fapt. În acest fel
recursul are loc împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţă, care nu sunt supuse
potrivit legii, apelului.În aceste cazuri, recursul este singura cale ordinară de atac, care
constituie al doilea grad de jurisdicţie.Pot fi atacate cu recurs: hotărîrile judecătoreşti,
pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, enumerate în articol 437 CPP:
- sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora
legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
- sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
- alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
Recursul împotriva încheierilor este tot o cale de atac, prin care titularii contestă
încheierile, ca acte adoptate de instanţă pentru buna desfăşurare a procesului penal. Ca
exemplu de încheieri susceptibile de atac pot fi:
- Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare
- Încheierea privind arestarea preventivă
încheierii judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării, privind
108
 prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei sau privind liberarea provizorie sau refuzul
liberării provizorii,etc.
2.2. Caracterizaţi şi clasificaţi temeiurile recursului împotriva sentinţelor.
Conform doctrinei, erorile de drept care pot fi invocate în recurs se divizează în: erori de
drept formale/procesuale sau de drept materiale/substanţiale. Astfel iată cum le divizăm,
ele fiind prevazute la art.427 CPP.
-temeiuri formale:
1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei-nu s-a
respectat competenţa personală. Este cazul anumitor litigii,solutionarea cărora este legată
de calitatea lor speciala (militarul, Preşedintele RM);
2) instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 şi 33-
nu sa respectat competenţa materială sau teritorială;
3) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede altfel-nu s-
a respectat principiul publicităţii;
4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi a apărătorului,
interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie potrivit legii-astfel nu s-
a suspendat procedura şi li s-a lezat dreptul la o justiţie echitabilă;
5) cauza a fost judecată în primă instanţă sau în apel fără citarea legală a unei părţi sau
care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre
această imposibilitate-citarea e o modalitate de informare a părţilor care au interes
procedural,respectiv lipsa citării îi împiedică să îşi exercite dreptul sau interesul legal
deţinut;
6) instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea
atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice
dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanţa a admis o eroare gravă de
fapt, care a afectat soluţia instanţei-între examinarea judecatoreasca si decizia adoptata
trebuie să existe o legătură logică,respectiv lipsa acesteia se echivalează cu faptul că actul
de justiţie nu a avut loc sau a fost viciat;
7) instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus tardiv-va fi
aşa situaţie dacă admitem recursul, cînd nu a fost exercitat apelul. Tardivitatea este
sancţionată cu nulitate absolută,iar exercitarea unei cai de atac neprevazute este
inadmisibila.
-temeiuri de drept material
8) nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre de
condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire,
cu excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai blînde-fie
lipsesc elementele infracţiunii,fie încadrarea este greşită,acest lucru afectînd fondul cauzei;
9) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea
penalăincriminarea unor fapte ilicite este un principiu de bază al politicii penale,respectiv
încălcarea lui va duce la casarea hotărîrii;
10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale- Savarsirea infractiunii
si stabilirea raspunderii penale pentru aceasta au drept consecinta inevitabila aplicarea
sanctiunilor de drept penal prevazute de lege, pentru restabilirea ordinii de drept, pentru
constrangerea si reeducarea infractorului.Operatiunea prin care pedeapsa este adaptata
nevoilor de aparare sociala, in raport cu gravitatea abstracta sau concreta a infractiunii cat
si cu periculozitatea infractorului, pentru a asigura indeplinirea functiilor si scopurilor
acesteia, poarta denumirea de individualizare a pedepsei.;
11) persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau
există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de
o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a
intervenit împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege-se va înceta procesul penal în toate
ipotezele acestui caz;
109
 12) faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită-a fost greşit calificată fapta; 13) a
intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului-regula melior lex, dacă apare o lege
penală mai favorabilă între momentul săvîrşirii faptei şi judecarea definitivă,se va aplica
cauzei date;
14) Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în
cauza respectivă-Hotărîrile CC sînt obligatorii şi stopează efectele unei prevederi
neconstituţionale; 15) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a
constatat o încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi
reparată şi în această cauză-similar cu precedentul judiciar;
16) norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a
aceleiaşi norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiţie.

2.3. Proiectaţi o decizie de respingere a recursului separat împotriva încheierii emise

conform art. 469 alin.(1) pct. 14 şi art. 471/1 CPP(liberarea de pedeasă în temeiul
adoptării unei legi cu efect retroactiv).
X atacă cu recurs, sentinţa de condamnare cu liberarea de pedeasă în temeiul adoptării unei
legi cu efect retroactiv. I se va respinge recursul, deoarece se aplică regula melior rex (cînd
o lege favorabilă apare în perioada dintre momentul comiterii faptei si atragerea la
răspundere penală, ea se va aplica cauzei date)

TEST 33

1.1. Caracterizaţi conceptul şi formele vinovăţiei.

Vinovăţia-atitudinea psihică (conştientă şi volitivă) a persoanei faţă de fapta prejudiciabilă
săvîrşită şi urmările prejudiciabile ale acesteia, ce se manifestă sub formă de intenţie sau
imprudenţă. Ea constă în săvârşirea cu voinţa liberă a faptei. În prevederea condiţiilor ei de
comitere, precum şi a urmărilor ei periculoase faţă de care adoptă o anumită poziţie, iar în cazul
neprevederii urmării, vinovăţia constă în neglijenţa făptuitorului faţă de posibilitatea
reprezentării lor. În conţinutul vinovăţiei se constată existenţa a doi factori: intelectiv (de
conştiinţă) volitiv (de voinţă) Factorul intelectiv constă în reprezentarea conţinutului obiectiv al
infracţiunii. Factorul volitiv reprezintă capacitatea subiectului care are reprezentarea faptei sale
de a-şi dirija în mod liber voinţa de a fi stapân pe acţiunile sale.
Formele vinovăţiei sunt: intenţia şi imprudenţa. Intenţia poate fi directă şi indirectă.
Potrivit art. 17 Cod penal intenţia directă se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede
rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii
incriminate. Prin prevederea rezultatului se înţelege reprezentarea urmărilor pe care le produce
acţiunea sa, adică lezarea obiectului sau punerea în pericol a acestuia.
Intenţia indirectă-această formă a vinovăţiei este a doua modalitate a intenţiei şi există
atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte acceptă posibilitatea
producerii lui. Intenţia indirectă caracterizează în general acţiunile sale, care datorită modului
ori împrejurărilor în care sunt săvârşite pot produce două sau mai multe rezultate: Unul a cărui
producere este certă şi urmărită de făptuitor faţă de care se va reţine intenţia directă şi altele a
căror producere este posibilă şi acceptată de făptuitor în raport cu care se reţine intenţia
indirectă.
Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a săvîrşit-o
îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei
prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate (încrederea exagerată)
ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut
posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă
(neglijenţa)
1.2. Analizaţi fapta săvîrşită cu două forme de vinovăţie şi fapta săvîrşită fără vinovăţie.
110
 De regulă, infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din imprudenţă. Însă unele
infracţiuni, după construcţia lor, se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin
reunirea cumulativă a intenţiei şi imprudenţei. Astfel de infracţiuni în art.19 CP sunt
definite ca infracţiuni săvârşite cu două forme de vinovăţie. Sub aspect obiectiv
infracţiunile cu două forme de vinovăţie constau dintr-o faptă iniţială, al cărei rezultat se
amplifică, conducând la o consecinţă mai gravă. Sub aspect subiectiv, aceste infracţiuni
se caracterizează prin intenţie, ce stă la baza acţiunii iniţiale, şi imprudenţă faţă de
urmarea mai gravă. Urmarea mai gravă provocată din imprudenţă prin fapta săvârşită cu
intenţie apare astfel drept circumstanţă agravantă la infracţiunile săvârşite cu intenţie.
Dacă CP nu ar fi incriminat infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie în partea
specială a CP ca infracţiuni distincte, în practica judiciară la încadrarea juridică a unor
asemenea fapte s-ar fi impus aplicarea regulilor concursului de infracţiuni, realizându-se
un concurs ideal: infracţiunea iniţială comisă cu intenţie şi alta din imprudenţă. În partea
specială a CP infracţiunile cu două forme de vinovăţie după construcţia lor sunt
incriminate sub forme de infracţiuni materiale agravate şi infracţiuni formale agravate.La
infracţiunile materiale agravate săvârşite cu două forme de vinovăţie se referă:
vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat
decesul victimei (alin.4 art.151 CP); provocarea ilegală a avortului care a cauzat din
imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi
decesul victimei (alin.2 art.159 CP), terorismul soldat cu decesul unei persoane din
imprudenţă (alin.3 art.278 CP) etc.Ca exemple de infracţiuni formale agravate care pot fi
săvârşite cu două forme de vinovăţie sunt: internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică,
care a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori
decesul victimei (alin.2 art.169 CP); lăsarea în primejdie, care a provocat din imprudenţă
decesul victimei (alin.2 art.163 CP); luarea de ostatici care a dus la decesul victimei din
imprudenţă (alin.3 art.280 CP) etc.
Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi
dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut
posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor cauzei, nici
nu trebuia sau nu putea să le prevadă.Din dispoziţiile art.20 CP rezultă două situaţii în
care între acţiunea (inacţiunea) şi urmarea prejudiciabilă survenită există legătură cauzală,
însă fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie.În prima situaţie persoana care a comis
fapta nu îşi dă seama şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu putea să înţeleagă
caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale. La această situaţie se referă, în
primul rând, legitima apărare aparentă (putativă sau imperfectă), când o persoană este
convinsă, în baza unor date obiective şi a unor condiţii subiective, că se află în faţa unui
atac. În asemenea cazuri trebuie să existe împrejurări reale care să creeze făptuitorului
certitudinea că se află în faţa unui atac. Dacă se va stabili că persoana care se crede cu
bună-credinţă atacată şi circumstanţele concrete ale cauzei, inclusiv comportamentul
părţii vătămate, îi dădeau temeiuri de a aprecia acţiunile părţii vătămate ca atac ce-i dă
dreptul de a se apăra, fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. Or, persoana nu-şi dădea
seama şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu putea să înţeleagă caracterul
prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale.În cazul infracţiunilor cu componenţe
formale, dacă persoana nu îşi dădea seama sau nu trebuia şi nici nu putea să înţeleagă
caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale, ele, de asemenea, se consideră
săvârşite fără vinovăţie. De exemplu, declaraţiile necorespunzătoare adevărului, în
situaţia în care martorul este de bunăcredinţă, că ele sunt adevărate, nu întrunesc
componenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.312 CP.A doua situaţie,
în care fapta se săvârşeşte fără vinovăţie, este aceea în care persoana nu îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al faptei sale, nu prevede posibilitatea survenirii urmării ei şi,
conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă.Pentru
existenţa acestei situaţii este necesar a stabili dacă fapta săvârşită îndeplineşte
111
 următoarele condiţii ce se desprind din reglementarea menţionată:Rezultatul acţiunii
(inacţiunii) persoanei trebuie să se datoreze unor împrejurări obiective, neprevăzute de
conştiinţa şi voinţa făptuitorului. Împrejurările imprevizibile pot fi: naturale (cutremur,
furtună, trăsnet etc.), diferite instalaţii sau mecanisme (scurtcircuit, ruperea unei piese la o
maşină etc.), o stare fiziologică (leşin, atac de cord etc.). Cauza imprevizibilă se poate
datora şi imprudenţei victimei (apare brusc în faţa automobilului în viteză) sau
comportării unor vieţuitoare (o viespe îl înţeapă în ochi pe conducătorul unui automobil
în timp ce se află la volan, din care cauză comite un accident de circulaţie, etc.).
1.3. Construiţi mecanismul psihologic al vinovăţiei.
Formele vinovăţiei Elementele factorului Elementele
factorului intelectiv volitiv
Intenţia directă -constientizarea Dorinţa survenirii
prejudiciabilitatii faptei consecintelor
-prevede caracterul
prejudiciabil al faptei
Intenţia indirectă -constientizarea Admiterea survenirii
prejudiciabilitatii faptei consecintelor
-prevede posibilitatea
reala de survenire a
consecintelor
Neglijenţa Neconstientizarea Lipsa eforturilor in
prejudiciabilitatii faptei vederea in vederea
şi o posibila survenire inlaturarii urmarilor
a consecintelor prejudiciabile

Încrederea exagerată Constientizarea Încrederea fara

prejudiciabilitatii faptei temeiuri eficiente in
şi previziunii posibilitatea evitarii
posibilitatii de survenirii consecintelor
survenire a prejudiciabile
consecintelor

Criteriile neglijentei
Criteriul obiectiv-obligatia de a prevedea
urmarile prejudiciabile

Criteriul subiectiv-posibilitatea previziunii

urmarilor prejudiciabile

2.1 Relataţi despre condiţiile şi temeiurile recursului în anulare.

În reglementarea actuală a CPP, recursul în anulare este o cale de atac în afara

gradelor de jurisdicţie prin care se realizează o procedură extraordinară de judecare. Esenţa
acesteia constă în remedierea erorilor pe care le conţin hotărîrile irevocabile. Scopul pentru
care este exercitat recursul în anulare reprezintă repararea erorilor de drept comise la
judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a
afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea

112
 Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre
depunerea cererii.
Potrivit art.6 pct. 44) CPP categoria “viciu fundamental în cadrul procedurii precedente,
care a afectat hotărîrea pronunţată” este înțeleasă în sensul de încălcare esenţială a
drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor
fundamentale ale omului, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova
şi de alte legi naţionale.
Temeiurile pentru recurs în anulare
(1) Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor
de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii
precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului
informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.
Noţiunea “viciu fundamental în cadrul procedurii precedente care a afectat hotărîrea
pronunţată” este definită în Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie “Privind aplicarea în
practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru
apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului”, nr.17 din 19.06.2000, conform
căreia “încălcarea esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru apărarea
drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului şi reglementate de legislaţia naţională prin
lege procesuală sau prin lege materială”
Condiţiile:
-hotărîrea contestată să fie irevocabilă
-să fie epuizate toate căile de atac

2.2. Analizaţi procedura examinării recursului în anulare şi a recursului în interesul

legii.

113
Recursul în anulare
Procedura de soluționare a recursului în anulare
implică o suită de măsuri, printre care și cele de
ordin preparator, similare ca și conținut și
finalitate recursului ordinar. Astfel, art.456 alin.
(1) CPP actele procedurale preparatorii ale
instanţei de recurs în anulare şi procedura de
admisibilitate a recursului în anulare se
efectuează în conformitate cu prevederile art.431
şi 432, care se aplică în mod corespunzător.
Admisibilitatea în principiu a recursului în
anulare declarat împotriva deciziei Colegiului
penal al Curţii Supreme de Justiţie o va decide
un complet format din 5 judecători, fără citarea
părţilor, în camera de consiliu, în baza
materialelor din dosar. În cazul constatării
motivelor prevăzute la art.432 alin. (2),
Recursul în interesul legii
Judecarea recursului în interesul legii are loc în
Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție
potrivit procedurii stabilite în art. 465/3 CPP.
Pentru judecarea cauzei sub toate aspectele,
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie poate
suplini completul de judecată cu trei judecători
din alt colegiu al Curţii Supreme de Justiţie.
După sesizare, preşedintele Curţii Supreme de
Justiţie, mai întîi de toate, desemnează în mod
aleatoriu trei judecători din Colegiul penal al
Curţii Supreme de Justiţie pentru a întocmi un
raport asupra recursului în interesul legii. Pentru
a asigura o abordate multilaterală, sub toate
aspectele, inclusiv și din perspectivă doctrinară,
preşedintele completului de judecată poate
solicita opinia scrisă a unor specialişti
114
completul format din 5 judecători va decide
asupra inadmisibilităţii recursului înaintat prin
decizie motivată adoptată în unanimitate, iar în
cazul constatării condiţiilor prevăzute la alin.(4)
al art. menţionat, completul va trimite prin raport
recursul în anulare pentru judecare Colegiului
penal al Curţii Supreme de Justiţie. Recursul în
anulare admis în principiu se judecă de către
Colegiul lărgit sau, după caz, de Colegiul penal
al Curţii Supreme de Justiţie. La judecarea
recursului în anulare participă Procurorul
General sau procurorii învestiţi de el şi
apărătorul părţii care a declarat recurs în anulare
sau în privinţa căreia acesta a fost declarat. În
cazul în care partea în privinţa căreia a fost
declarat recurs în anulare nu are apărător ales,
Curtea Supremă de Justiţie solicită
coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului
Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de
Stat desemnarea unui avocat care acordă
asistenţă juridică garantată de stat. Obiectul
judecării recursul în anulare va cuprinde
legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialelor
din dosarul cauzei. Instanța Supremă are
obligația de a se pronunța privitor la toate
motivele invocate in recursul în anulare. La
adoptarea deciziei, instanța poate opta pentru
una din soluțiile prevăzute în art.435 CPP aplicat
în mod corespunzător. Procedura de rejudecare a
recursului în anulare și limitele acesteia sunt
similare procedurii stabilite în art. 436 CPP
pentru recursul împotriva hotărîrilor instanței de
apel.
recunoscuţi în domeniu asupra chestiunilor de
drept soluţionate diferit. Activitatea
premergătoare judecării finalizează cu
întocmirea unui raport în care se vor cuprinde
soluţiile diferite date problemei de drept şi
motivarea pe care acestea se fundamentează,
jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, a
Curţii Europene a Drepturilor Omului, opiniile
exprimate în doctrină relevante în domeniu,
precum şi opinia specialiştilor 431 consultaţi.
Judecătorii raportori întocmesc şi motivează
proiectul soluţiei ce se propune a fi dată
recursului în interesul legii. Preşedintele Curţii
Supreme de Justiţie fixează termenul de judecare
a recursului în interesul legii. Şedinţa Colegiului
penal al Curţii Supreme de Justiţie se convoacă
de preşedintele instanţei cu cel puţin 20 de zile
înainte de desfăşurarea acesteia. La convocare
fiecare judecător primeşte o copie de pe raportul
cu soluţia propusă. La şedinţă participă toţi
judecătorii în funcţie care fac parte din Colegiul
penal al Cur- ţii Supreme de Justiţie, cu excepţia
celor care din motive obiective nu pot participa.
Şedinţa de judecată va fi deliberativă cu prezenţa
a cel puţin 2/3 din numărul judecătorilor în
funcţie. La judecarea recursului în interesul legii
şedinţa Colegiului penal al Curţii Supreme de
Justiţie va fi prezidată de Președintele Curții
Supreme de Justiție. Potrivit art. 464/3 alin. (7)
CPP recursul în interesul legii va fi susţinut în
faţa Plenului Colegiului penal al Curţii Supreme
de Justiţie de către titularul căii exercitate. Prin
urmare, acesta poate fi Procurorul General,
preşedintele Uniunii Avocaţilor sau judecătorul
desemnat de preşedintele Curţii Supreme de
Justiţie. Termenul de judecare a recursului în
interesul legii este de cel mult 3 luni de la data
sesizării instanţei. Asupra cererii de recurs în
interesul legii Plenul Colegiului Penal al Curții
Supreme de Justiție, cu votul majorității
judecătorilor prezenți, se pronunţă prin decizie.
Ca și în orice altă situație de deliberare și în
115
 cazul respectiv judecătorii nu se pot abține de la
vot. Decizia pronunţată în interesul legii este
obligatorie din ziua pronunţării şi nu are efect
asupra cauzelor deja soluţionate printr-o hotărîre
judecătorească irevocabilă. Astfel, aplicarea
deciziei adoptate în urma judecării recursului în
interesul legii prin caracterul ei obligatoriu este
supusă principiul neretroactivităţii. Decizia
motivată se publică.

2.3. Apreciaţi importanţa recursului în anulare şi a recursului în interesul legii.

Raţiunea includerii căii de atac recursul în interesul legii estre asigurarea rolului decisiv al
Curţii Supreme de Justiţie în menţinerea respectului faţă de lege, asigurarea interpretării
uniforme a legilor dar și, nu în ultimul rînd, - impunerea unității de jurisprudenţă. De altfel,
revenirea la această instituție care a existat pînă la adoptarea actualului CPP sub denumirea de
Demers în interesul legii, este determinată și de existenţa mai multor hotărîri contradictorii
adoptate în cauze similare. O noutate absolută este caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate
ca urmare a judecării recursului în interesul legii. Deși în acest sens nu există nici o prevedere
în materie cu privire la obligativitatea hotărîrilor Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie
în interpretarea generală a legii, totuși soluţionînd recursul în interesul legii, Curtea Supremă de
Justiţie desfăşoară o activitate care este parte integrantă a procesului de aplicare a legii.
Importanţa recursului în anulare a devenit vitală, odată cu intensificarea sporită a
numărului de cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În anumite
circumstanţe, angajamentul faţă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, poate implica şi
adoptarea altor măsuri, în afara satisfacţia echitabilă acordată de către Curte în temeiul art. 41
din Convenţie şi/sau măsuri cu caracter general, în scopul repunerii părţii lezate, în măsura
posibilităţii, în situaţia în care se află pînă la încălcarea Convenţiei. Părţile contractate sunt
încurajate să-şi examineze sistemele juridice naţionale pentru a se asigura că există posibilităţi
corespunzătoare pentru reexaminarea unui caz, inclusiv redeschiderea unui proces, în cazurile
în care Curtea a constatat o încălcare a Convenţiei.
Luînd în considerare necesitatea şi importanţa unui asemenea mecanism, Comitetul de
Miniştri al
Consiliului Europei a adoptat Recomandarea nr. R (2000) 2 cu privire la reexaminarea şi
redeschiderea unor cazuri la nivel intern în urma hotărîrilor Curţii Europene a Drepturilor
Omului. Potrivit acestei Recomandări, părţile contractante urmează să se asigure că la nivel
intern există posibilităţi adecvate de a realiza, în măsura posibilităţii, restitutio in integrum.

TEST 34
1.1. Relatați despre calitățile speciale ale subiectului infracțiunilor prevăzute la lit.e)
alin.(2) art.165 și lit.d) alin.(2) art.220 CP RM.
Sunt comune ambelor componenţe:trafic de fiinţe umane şi proxenetism
Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprindere,
instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a
lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în
virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor
autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-
116
economice.
Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu
statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor
apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau
militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor
de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să
presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes
public.
Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al cărei mod de
numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este
învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele
Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; persoana căreia persoana cu funcţie de
demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.
Prin persoană publică străină se înţelege: orice persoană, numită sau aleasă, care deţine
un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; persoana care
exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o
întreprindere publică străină; persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului
judiciar al unui stat străin.
Prin funcţionar internaţional se înţelege: funcţionarul unei organizaţii publice
internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să
acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii
internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul
unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.
1.2.Determinaţi deosebirile dintre infracţiunile prevăzute la art.165 și 220 CP RM.
Art.165 Art.220

Obiectul juridic special cu caracter multiplu:
-principal:relatiile sociale cu privire la libertatea
fizică a persoanei
-secundar: relațiile sociale cu privire la libertatea
psihică, integritatea corporală, sănătatea,
libertatea și inviolabilitatea sexuală, viața
persoanei și alte posibile valori sociale.
Obiectul juridic special – relațiile sociale cu
privire la moralitatea și neaservirea actelor
sexuale. Obiectul secundar – rel sociale cu
privire la integritatea corporală sau libertatea
psihică a persoanei.

Infracțiunea are obiect material doar atunci când Are obiect material atunci când presupune o
presupune o influențare directă asupra corpului influențare directă asupra corpului victimei.
victimei.

Victima infracțiunii poate fi doar persoana care Victima poate fi oricare persoană de sex feminin
la momentul comiterii faptei are împliniți 18 ani. sau masculin. Vârsta victimei poate fi luată în
considerație la individualizarea pedepsei.
Răspunderea se agravează conform lit b (2) art
220 dacă victima este femeia gravidă.

117
Latura obiectivă constă în fapta prejudiciabilă
alcătuită din acţiunea principală și acţiunea
adiacentă.
Acţiunea principală se exprimă în :
- recrutarea,
- transportarea,
- transferul,
- Adăpostirea - primirea victimei.
La rândul său, acţiunea adiacentă cunoaște urm
modalități normative alternative:
1. Ameninţarea cu aplicarea sau aplicarea
violenţei nepericuloase pentru viaţa și
sănătatea
2. Răpirea victimei
3. Confiscarea documentelor victimei
4. Deţinerea victimei în servitute
5. Ameninţarea victimei cu divulgarea
informaţiilor confidenţiale familiei
acesteia sau altor persoane fizice ori
juridice
6. Înșelăciune
7. Abuzul de poziţia de vulnerabilitate a
victimei
8. Abuzul de putere
9. Darea sau primirea unor plăţi ori beneficii
Cât privește modalitățile acțiunii principale,
prin recrutarea victimei se înţelege atragerea,
angajarea, racolarea acesteia, presupunând
ofertarea victimei să-și dea consimţământul la
realizarea asupra ei a unei tranzacţii cu caracter
patrimonial.
Transportarea victimei presupune deplasarea ei
peste frontiera de stat a rm sau în interiorul
teritoriului rm cu ajutorul unui vehicul sau cu
concursul nemijlocit al făptuitorului – caz care
exclude însoțirea victimei pe jos de către
făptuitor. Transferul victimei reprezintă
transmiterea acesteia
Latura obiectivă – fapta prejudiciabiă exprimată
în acţiune. Modalităţile normative alternative:
- Îndemnul la prostituţie - se are în vedere
stimularea interesului unei alte persoane
pentru ca aceasta să practice prostituţia.
Îndemnul trebuie să se adreseze unei sau
mai multor persoane concrete. De ex se
promite o viaţă ușoară, distracţii. Nu e
valabil ca îndemn dacă se adresează unui
cer nedeterminat de persoane – de ex prin
mijloace de publicaţie în masă.
- Determinarea la prostituţie –
întreprinderea unor eforturi de natură a
influenţa o persoană să practice
prostituţia. Nu are importanţă dacă ideea
de practicare a prostituţiei a fost sugerată
victimei de către făptuitor sau dacă
această idee apăruse mai înainte în
conștiinţa victimei. Important este ca
făptuitorul prin activitatea sa să fi făcut
ca victima să ia decizia de a practica
prostituţia. Nu contează metodele prin
care se realizează determinarea la
prostituţie. Dacă victima nu a avut
libertatea să ia hotărârea de a practica
prostituţia fapta nu poate fi calificată
conform art 220. Aceasta pt că
proxenetismul nu poate presupune
constrângerea la prostituţie. De aceea în
cazul constrângerii la prostituţie
răspunderea se va aplica conform art 151,
152, 155, 165, 171, 172, sau altele din cp.
118
de la un traficant către altul prin vânzare-
cumpărare, schimb, dare în chirie și alte asemena
tranzacţii ilegale. Transferul victimei are
întotdeauna un caracter bilateral pentru că
primirea victimei este corelativă cu transferul
acesteia.
Adăpostirea victimei este plasarea acesteia într-
un adăpost pt a nu fi descoperită de reprezentanţii
organelor de drept sau de persoanel care pot
denunţa făptuitorul
Primirea victimei presupune activitatea
corelativă trasnferului victimei care presupune
luarea victimei în custodie de la un traficant de
către altul. Acțiunea principală, în oricare din
modalitățile menționate mai sus trebuie să fie
însoțită de acțiunea adiacentă care se
înfățișează în oricare din modalitățile prevăzute
la literele a-c (1) art 165 CP.
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea
violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru
viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire,
prin confiscare a documentelor şi prin servitute,
în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime
nu este stabilită în mod rezonabil, precum şi prin
ameninţare cu divulgarea informaţiilor
confidenţiale familiei victimei sau altor persoane
atît fizice, cît şi juridice;
b) înşelăciune;
c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz
de putere, dare sau primire a unor plăţi sau
beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei
persoane care deţine controlul asupra unei alte
persoane
Latura subiectivă se caracterizează prn intenție
directă. În cele mai frecvente cazuri motivul
infracțiunii este interesul material.
Scopil infracțiunii este unul special și apare sub
următoarele forme alternative:
- Scopul exploatării sexuale, comerciale sau
necomerciale
- Scopul exploatării prin muncă sau servicii
forțate
- Exploatării prin cerșetorie
- Exploatării în sclavie sau în condiții
similare sclaviei
- Înlesnirea practicării postituţiei – ajutorul
acordat unei persoane să practice
prostituţia. De ex punerea la dispoziţie a
locuinţei , finanţarea organizării unui local
în care se va practica prostituţia etc.
- Tragerea de foloase de pe urma practicării
prostituţiei de către o altă persoană –
obţinerea de foloase patrimoniale de orice
fel (bunuri, drepturi patrimoniale, avantaje
patrimoniale etc) din practicarea
prostituţiei de către o altă persoană decât
făptuitorul.
Infracțiune formală. Consumată din momentul
săvârșirii acțiunii prejudiciabile în oricare din
modalitățile sale :
- În cazul îndemnului – din momentul
îndemnului indiferent dacă pers a luat sau
nu decizia
- La determinare – din momentul în care
victima a luat hotărârea, indiferent dacă a
fost sau nu realizată
- La înlesnire – se consumă dacă prin
ajutorul acordat s-a înlesnit practicarea
- La tragerea de foloase – din momentul
obțineri de către făptuitor chiar și o dată a
foloaselor patrimoniale
Latura subiectivă – intenție directă . de regulă
motivul se exprimă în interes material. Semnul
secundar: scopul infracțunii de proxenetism este
scopul practicării prostituției de către victimă.
Această infracțiune nu poate avea scopul
exploatării sexuale a victimei (prin asta se
diferențiază de traficul de ființe umane).
Subiectul - pers fiz respo 16 ani. Pers juridică
nu poate fi subiect al infracțiunii (dar de facto ar
putea fi).
Răspunderea se agravează conform lit d (2) art
220 dacă subiectul este persoana publică , cu
funcție de răspundere, cu funcție de demnitate
119
 - Folosirii victimei în conflicte armate publică, pers publică străină sau funcționarul
- Folosirii victimei în activități criminale internațional ( a se vedea art. 123 și 123 1 )
- Prelevarea organelor sau țesuturilor
victimei. Subiectul este în primul rând pers fizică
responsabilă care la momentul comiterii faptei are
16 ani. În al doilea rând – persoana juridică, cu
excepția autorităților publice.

1.3.Evaluați corectitudinea următoarei formulări din pct.5.3 al Hotărârii Plenului

Curţii Supreme de Justiţie, nr.37 din 22.11.2004 „Cu privire la practica aplicării
legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii”: „Prin
violenţa periculoasă pentru viaţă şi sănătatea fizică sau psihică a persoanei se
înţelege vătămarea intenţionată gravă, medie ori uşoară, prevăzută de art.151 sau
152 CP RM ori de alin.(3) art.78 din Codul contravenţional”.
Este icorectă această formulare,deoarece prin violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea
fizică sau psihică a persoanei se înţelege, se are în vedere acel tip de influenţă soldată cu
cu vătămarea medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori care deşi nu a
cauzat astfel de urmări,comportă la momentul aplicării ei,datorită metodei de operare, un
pericol real pentru victimă. Exemple de astfel de violenţă sunt:compresia gîtului cu mîinile
sau un şnur, îmbrăcarea pe capul victimei a unei sacoşe de polietilenă,etc.

2.1. Descrieţi cazurile revizuirii. (3 puncte)

Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care:
1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi
penale sau în legătură cu judecarea cauzei;
2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea
procesului penal este vinovat/vinovată;
3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;
4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza
respectivă.
Primul caz presupune ipoteza comiterii unei fapte ilicite la etapa iniţială a procesului penal
(urmărirea penală) sau la faza judecăţii. Respectiv vom putea atribui acestui caz, ca exemplu
mărturiile false ale martorilor, concluziile false ale expertului, falsitatea corpurilor delicte sau a
actelor îndeplinite de organele de urmărire penală. Relevant pentru acest caz este anume
repercusiunea pe care o va avea asupra cauzei. Aceste fapte ilicite trebuie să ducă la
pronunţarea unei hotărîrineîntemeiate sau nelegale.
Al doilea caz se referă la situaţiile în care ies la iveală fapte sau împrejurări care nu făceau
parte din materialul probator. Astfel nu este important ca partea în favoarea căreia este
descoperirea să fi cunoscut despre ea, relevant este ca această descoperire să ducă la o hotărîre
diametral opusă,decît cea supusă revizuirii.
Al treilea caz are la bază două hotărîri,în ipoteza în care fie ambele sînt greşite,fie doar
una. Hotărîrile se consideră incompatibile dacă se exclud reciproc (exemplu, doi inculpaţi
pe aceeaşi cauză şi în condiţii egale primesc pedepse diferite)
Al patrulea caz prevede cazul cînd CC declară neconstituţională o prevedere, astfel ea îşi
încetează efectele pentru viitor, iar Parlamentul este obligat să supună controlului actul în
care se conţinea prevederea.
2.2 Comparaţi procedura de deschidere şi judecare a revizuirii cu procedura
revizurii cauzei în urma pronunţării hotărîrii de către Curtea Europeană
120
 a Drepturilor Omului.
Revizuirea
Procedura de revizuire se deschide în baza
cererii adresate procurorului de nivelul instanţei
care a judecat cauza în fond. În cazul temeiurilor
prevăzute la art. 458 alin. (3) pct. 3) şi 4),
procedura de revizuire se deschide în baza
cererii adresate instanţei de judecată care a
judecat cauza în primă instanţă.
(2) Cerere de revizuire poate declara:
1) oricare parte din proces, în limitele
calităţii sale procesuale;
2) soţul şi rudele apropiate ale
condamnatului, chiar şi după decesul acestuia.
(3) Cererea de revizuire se face în scris, cu
arătarea motivului de revizuire pe care se
întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea
acestuia.
(4) Organele de conducere sau conducătorii
persoanelor juridice care au cunoştinţă despre
vreo faptă sau circumstanţele ce ar motiva
Revizuirea cauzei în urma pronunţării hotărîrii
de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Hotărîrile irevocabile pronunţate în cauzele în
care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a
constatat o încălcare a drepturilor sau a
libertăţilor fundamentale ale omului ori a dispus
scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a
soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi
reclamanţi pot fi supuse revizuirii dacă cel puţin
una dintre consecinţele grave ale încălcării
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor
adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu
poate fi remediată decît prin revizuirea hotărîrii
pronunţate.
(2) Pot cere revizuirea:
a) persoana al cărei drept a fost încălcat;
b) rudele condamnatului, chiar după moartea
acestuia, numai dacă cererea este formulată în
favoarea condamnatului;
c) procurorul.
121
revizuirea sînt obligate să sesizeze procurorul
sau, după caz, instanţa de judecată.
(5) Procurorul poate din oficiu să iniţieze
procedura revizuirii.
(6) Dacă există vreunul din temeiurile
prevăzute în art. 458 alin. (3) pct. 1)–3),
procurorul, în limitele competenţei sale, dă o
ordonanţă de deschidere a procedurii de
revizuire şi efectuează cercetarea circumstanţelor
sau dă o însărcinare în acest scop ofiţerului de
urmărire penală. În cursul cercetării
circumstanţelor noi descoperite se pot efectua,
cu respectarea dispoziţiilor prezentului cod,
audieri, cercetări la faţa locului, expertize,
ridicări de obiecte sau documente şi alte acţiuni
de urmărire penală care vor fi necesare.
(61) Dacă se constată existenţa temeiului
prevăzut la art. 458 alin. (3) pct. 4), instanţa de
judecată admite prin încheiere cererea şi
rejudecă cauza.
(7) Dacă lipsesc temeiurile prevăzute la
art.458, procurorul emite o ordonanţă de refuz în
deschiderea procedurii de revizuire, ordonanţă
care este susceptibilă de a fi atacată în modul
prevăzut la art.313.
(8) În tot timpul efectuării cercetării
circumstanţelor noi descoperite, Procurorul
General este în drept de a înainta demers de
suspendare a executării hotărîrii în limitele cererii
de revizuire.
După terminarea cercetării circumstanţelor noi,
procurorul înaintează toate materialele, împreună
cu concluziile sale, instanţei care a judecat cauza
în fond, iar dacă temeiul cererii de revizuire
constă în existenţa unor hotărîri judecătoreşti ce
nu se pot concilia, materialele se înaintează la
instanţa competentă
Cererea de revizuire se depune la Curtea
Supremă de Justiţie, care judecă cererea în
complet format din 5 judecători.Cererea de
revizuire se face în termen de un an de la data
publicării hotărîrii Curţii Europene a Drepturilor
Omului în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova.După sesizare, instanţa poate dispune,
din oficiu, la propunerea procurorului sau la
cererea părţii, suspendarea executării hotărîrii
atacate.Participarea procurorului la examinarea
cauzei este obligatorie.La judecarea cererii de
revizuire, părţile se citează. Părţii aflate în
detenţie i se asigură prezenţa la judecată.Dacă
părţile sînt prezente la judecarea cererii de
revizuire, instanţa ascultă şi mărturiile
acestora.Instanţa examinează cererea în baza
actelor cauzei penale şi se pronunţă prin
decizie.Instanţa respinge cererea în cazul în care
constată că este tardivă sau neîntemeiată.
Dacă constată că cererea este întemeiată, instanţa:
1) desfiinţează, în parte, hotărîrea atacată sub
aspectul dreptului încălcat şi rejudecă cauza
potrivit dispoziţiilor art. 434–436, care se aplică
în mod corespunzător;
2) dispune, în cazul în care este necesară
administrarea de probe, rejudecarea în ordine de
revizuire la instanţa de judecată în faţa căreia s-a
produs încălcarea dreptului.
Examinarea cauzei se efectuează conform
procedurii de revizuire.
122
După primirea materialelor trimise de procuror,
preşedintele instanţei le repartizează, conform
prevederilor art.344, pentru examinare.
Judecătorul care a primit materialele fixează
termen pentru examinarea cererii de revizuire în
vederea admiterii revizuirii, cu citarea părţilor
interesate.Cînd persoana în favoarea sau
defavoarea căreia s-a cerut revizuirea se află în
stare de arest, chiar într-o altă cauză,
preşedintele şedinţei de judecată dispune
aducerea ei la judecată şi solicită
coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului
Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de
Stat desemnarea unui avocat care acordă
asistenţă juridică garantată de stat dacă aceasta
nu are apărător.La termenul fixat, instanţa,
ascultînd părţile prezente, examinează
chestiunea dacă cererea de revizuire a fost făcută
în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din
probele administrate în cursul cercetării
efectuate rezultă date suficiente pentru admiterea
revizuirii. Instanţa poate verifica oricare din
probele pe care se întemeiază cererea sau poate,
cînd este necesar, să administreze probe noi la
cererea părţilor. Persoanele prevăzute în art.458
alin.(3) pct.1)-3) nu pot fi audiate ca martori în
cauza supusă revizuirii.Instanţa, în baza celor
constatate, dispune, prin încheiere, admiterea
cererii de revizuire sau, prin sentinţă, respingerea
acesteia.O dată cu admiterea cererii de revizuire,
precum şi în tot cursul judecării din nou a cauzei,
instanţa poate menţine suspendarea executării ori
poate suspenda motivat, în tot sau în parte,
executarea hotărîrii supuse revizuirii.În cazul
admiterii cererii de revizuire din cauza că există
cîteva hotărîri ce nu se pot concilia, cauzele în
care aceste hotărîri au fost pronunţate se
conexează pentru rejudecare.

2.3 Proiectaţi o hotărîre de admitere a revizuirii în cazul constatării existenţei a

două sau mai multor hotărîri judecătoreşti irevocabile ce nu se pot concilia.
X şi Z au fost traşi la răspundere în baza al.1,art.190 CP. Instanţa nefondat a aplicat faţă de
Xpedeapsa de 2 ani, iar faţă de Y-muncă neremunerată (140 de ore). Ambii au avut acelaşi
aport la comiterea faptei.
TEST 35

123
Subiectul I: Etapele activităţii infracţionale
1.1. Caracterizaţi pregătirea de infracţiune.

Conform prevederilor art. 26 din CP RM , se consideră pregătire de infracțiune înțelegerea

prealabilă de a săvârși o infracțiune, procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori
instrumentelor , sau crearea intenționată, pe altă cale, de condiții pentru săvârșirea eidacă, din
cauze independente de voința făptuitorului, infracțiunea nu și-a produs efectul. 
Conceptul pregătirii pentru infracțiune întrunește toate actele prin care se pregătește săvârșirea
acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii, caracteristic pentru aceste acte este deci
faptul că ele intervin înainte de executare și că teleologic vizează să asigure buna desfășurare a
acesteia , prin crearea condițiilor și apropierea mijloacelor necesare înfăptuirii infracționale. 
Pregatirea de infr. vizeaza pe de o parte , numai o anumta categorie de infr-ni , apte de a fi
realizate in conditiile unor pregatiri constiente anterioare trecerii la executare , cum sint infr.-le
intentionate comisive, pe de alta parte , sfera sa de cuprindere va include atit elementele
pregatirii morale , cit si a celei materiale, atit elemente vizind procurarea sau adaptarea unor
mijloace , cit si crearea de conditii pu savirsirea infr-nii.

1.2. Analizaţi trăsăturile şi modalităţile tentativei de infracţiune

Conf. ART. 27 CP RM se consideră tentativă de infracțiune acțiunea sau inacțiunea intenționată

îndreptată nemijlocit spre săvârșirea unei infracțiuni dacă, din cauze independente de voința
făptuitorului, aceasta nu și-a produs efectul . 
Din definiția dată în CP al RM , se desprind semnele obiective și subiective caracteristice
tentativei . 
Sub aspect obiectiv tentativa se caracterizează prin trei semne : 
1)acțiunea (inactiunea) făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre săvârșirea unei infracțiuni
concrete;
2)acțiunea ( inacțiunea ) a cărei executare a fost începută nu și-a produs efectul;
3)producerea efectului infracțiunii este împiedicată de cauze independente de voința
făptuitorului;
Sub aspect subiectiv procesul psihic caracteristic tentativei nu se deosebește cu nimic de cel
care se află la baza infracțiunii consumate, hotărârea de a comite infracțiunea rămâne identică cu
ea însăși în conținutul oricăreia dintre formele sub care se poate înfățișa fapta;
Formele tentativei sunt :
1)Tentativă neterminată (intrerupta) – atunci cind executarea faptei a fost impiedicata sa se
desfasoare pina la capat din cauze independente de vointa faptuitorului.
2)Tentativă terminata (fara efect) - se caracterizează prin realizarea integrală a acțiunii tipice
descrise de norma de incriminare , dar fără producerea urmărilor prejudiciabile din cauze
independente de voința infractorului;
3)Tentativă la un obiect impropriu (nul): -atunci cind pers. atenteaza asupra valorii sociale
ocrotite de legea penala , care exista in realitate , dar actiunile comise nu creeaza pericol real si
nu pot pricinui vreo dauna din cauza erorii faptuitorului – obiectul material lipsea in momentul
atentatului sau poseda astfell de calitati , incit prin actiunile intreprinse nu putea fi vatamat.
4)Tentativa cu mijloace improrii (nule)- atunci cind subiectul foloseste pu atingerea rezultatului
infractional mijloace inapte, dupa calitatile lor fizice , obiective, sa provoace survenirea
rezultatului dorit. in acest caz consumarea infr-nii nu a fost posibila din cauza insuficientei sau
defectuozitatii mijloacelor folosite.

1.3. Proiectaţi o speţă în care să fie prezentă infracțiunea progresivă.

124
Infr-nea progresiva se caracterizeaza , prin producerea de noi urmari dupa ce s-a realizat
continutul unei infrac-ni determinate.
Speta: cetateanul X ,in urma unor neintelegeri cu cetateanul Y, i-a aplicat acestuia din urma
lovituri care ulterior au fost calificate drept Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii art. 151 CPRM,al. 1. Ulterior in urma unor complicatii de sanatate
survenite din cauza loviturilor aplicate de X, cet. Y a decedat. Asadar , in acest caz amplificarea
progresiva a rezultatului initial a corespuns cu continutul unei infr-ni mai grave in care se
absoarbe faptul initial, si actiunile lui X se incadreaza deja in art. 151 al(4) CPRM, adica
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care au provocat
decesul victimei.

Subiectul II: Acordul de recunoaştere a vinovăţiei

2.1. Relataţi despre avantajele aplicării instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Acordul de recunoastere a vinovatiei este o tranzactie incheiata in scrsis intre procror si
invinuit/inculpat, care si-a dat consimtamintul de a-si recunoaste vina in schimbul unei pedepse
reduse.
Avantaje:

- statul are posibilitatea de a economisi resurse banesti si umane esentiale prin

simplificarea procedurii.
- se economisesc importante resurse de timp si financiare prin reducerea considerabila a
fluxului cererilor de apel,
- acordul permite organelor abilitate si in special instantelor judecatoresti sa instrumenteze
cazurile mult mai repede decit in procesul traditional.
- are un sir de de efecte benefice asupra functionarii sistemului judiciar.
- Reducerea de catre judecator a pedepsei

2.2. Comparaţi procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu procedura

judecării pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală.
Art. 364 1 Acordul

O particularitate definitorie a prezentei proceduri Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se

este aplicabilitatea în procesele penale privind întocmeşte în scris, cu participarea obligatorie a

toate categoriile de infracţiuni, inclusiv cele apărătorului, învinuitului sau inculpatului în
pentru săvîrșirea cărora este prevăzută cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi
detenţiunea pe viaţă. grave.

Legea prevede că pînă la începerea cercetării Acordul se încheie în scris, nu înainte ca

judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal învinuitul să facă cunoştinţă cu drepturile şi
prin înscris autentic, că recunoaşte săvîrşirea obligaţiile care decurg din acest acord
faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca
judecata să se facă pe baza probelor administrate
în faza de urmărire penală.

Poate fi iniţiat doar de partea învinuită, chiar Poate fi iniţiat şi de procuror

dacă a fost informată de instanţă

125
Se verifică doar acordul părţii exprimat prin Se verifică condiţiile de valabilitate ale acordului
înscris, care nu trebuie să fie rezultatul unei Instanţa trebuie să constate, consemnînd în
presiuni sau promisiuni procesulverbal al şedinţei, pe lîngă datele
prevăzute în art.336 care se aplică în mod
corespunzător, şi următoarele:
1) dacă există declaraţia apărătorului cu privire la
dorinţa învinuitului, inculpatului de a încheia
acord de recunoaştere a vinovăţiei;
2) dacă poziţia apărătorului corespunde cu poziţia
învinuitului, inculpatului;
3) faptul că instanţa solicită inculpatului să depună
în scris jurămîntul, în condiţiile art.108, precum
şi că el va face declaraţii, dacă acceptă să depună
jurămînt;
4) inculpatul este chestionat sub jurămînt în
următoarele privinţe:
a) dacă înţelege că se află sub jurămînt şi că
dacă depune declaraţii false, acestea pot fi
ulterior folosite într-un alt proces împotriva lui
pentru depunere de declaraţii false;
b) numele, prenumele, data, luna, anul şi
locul naşterii, domiciliul, starea familială şi alte
date de anchetă prevăzute în art.358;
dacă a fost recent supus unui tratament pentru
vreo afecţiune mintală sau de dependenţă de
droguri sau de alcool. În cazul în care răspunsul
este afirmativ, se concretizează, întrebîndu-i pe
apărător şi inculpat dacă inculpatul este capabil
de a-şi expune şi adopta poziţia sa;
d) dacă nu se află în prezent sub influenţa
drogurilor, medicamentelor sau băuturilor
alcoolice de orice natură. În cazul în care
răspunsul este afirmativ, se procedează după cum
e prevăzut la
lit.c);
e) dacă a primit ordonanţa de punere sub
învinuire şi rechizitoriul şi dacă le-a discutat cu
apărătorul său;
f) dacă este satisfăcut de calitatea asistenţei
juridice acordate de apărătorul său;
g) dacă, în urma discuţiilor lui cu apărătorul,
inculpatul doreşte să se accepte acordul de
recunoaştere a vinovăţiei;
5) la examinarea acordului de recunoaştere a
vinovăţiei, instanţa, de asemenea, constată:
a) dacă învinuitul, inculpatul a avut
posibilitatea de a citi şi discuta cu avocatul său
acordul privitor la poziţia sa pînă la semnarea
acestuia;
b) dacă acest acord reprezintă o expresie
integrală a înţelegerii inculpatului cu statul;
c) dacă inculpatul înţelege condiţiile
126
 acordului cu privire la poziţia sa;
d) dacă nu i-a făcut cineva învinuitului,
inculpatului alte promisiuni sau asigurări de altă
natură pentru a-l influenţa de a adopta poziţia de
recunoaştere a vinovăţiei în cauza respectivă;
e) dacă nu a încercat cineva să-l forţeze pe
învinuit, inculpat, sub orice formă, pentru a
adopta poziţia de recunoaştere a vinovăţiei în
cauza respectivă;
f) dacă inculpatul recunoaşte vinovăţia din
dorinţă proprie, întrucît el este vinovat;
dacă în cazul în care acordul încheiat se referă la
o infracţiune gravă, inculpatul înţelege că
recunoaşte învinuirea de comitere a unei
infracţiuni grave;
h) dacă a luat cunoştinţă de materialele şi
probele administrate în cauză;
6) instanţa urmează să informeze inculpatul şi
cu privire la următoarele:
a) sancţiunea maximă posibilă prevăzută de
lege şi orice sancţiune minimă obligatorie pentru
infracţiunea respectivă;
b) dacă îi va fi aplicată o pedeapsă
condiţionată şi va încălca condiţiile respective, el
va executa pedeapsa reală;
c) instanţa este în drept să hotărască ca
inculpatul să compenseze părţii vătămate
prejudiciul cauzat, precum şi cheltuielile
judiciare;
d) dacă acordul va fi acceptat, inculpatul va
putea ataca sentinţa numai privitor la pedeapsa
fixată şi la încălcările procedurale;
c) faptul că, prin încheierea acordului de
recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul se privează
de dreptul la judecată în procedura deplină, cu
respectarea prezumţiei nevinovăţiei, drept
prevăzut în art.66.

-se studiază doar probele de urmărirea penală -se studiază întreg materialul probator, însă are
drept scop doar demonstrarea corectitudinii
acordului încheiat

Asemănări:
-ambele sunt proceduri simplificate
-în ambele cazuri se vor respecta normele aplicabile judecăţii în procedură generală
2.3. Apreciaţi dreptul instanţei de judecată de a refuza acceptarea acordului de
recunoaştere a vinovăţiei.
Incontestabil instanta de judecata are dreptul opozabil partilor la process de a refuza
judecarea cauzei in procedura speciala de recunoastere a vinovatiei in situatiile in care
aceasta atesta anumite vicii in ce tine de modalitatea obtinerii recunoasterii vinovatii,

127
 si ma ales in situatia kind exista probabilitatea sporita ca inculpatul fiind nevinovat sa
doreasca sa accepte incheierea acordului de recunoastere a vinovatiei in urma
abuzurilor de drept comise din partea procurorului sau in urma exercitarii
incompetente a atributiilor sale de catre avocat , la fel cum si in cazul in care instanta
constata ca inculpatul nu constientizeaza la justa valoare toate partile positive si
negative ale incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei si deci acest fapt ar
putea duce la solutionarea gresita a cauzei . La fel instanta este obligate sa aprecieze
daca acest accord a fost incheiat in conditiile legii , benevol si daca exista suficiente
probe care confirma condamnarea déjà in dependent de acesti factori instanta este in
drept sa accepte sau sa refuse incheierea lui. La examinarea acestuia instanta va mai
tsine cont si de urmatoarele fapte :
a) dacă învinuitul, inculpatul a avut posibilitatea de a citi şi discuta cu avocatul său
acordul privitor la poziţia sa pînă la semnarea acestuia;
b) dacă acest acord reprezintă o expresie integrală a înţelegerii inculpatului cu statul;
c) dacă inculpatul înţelege condiţiile acordului cu privire la poziţia sa;
d) dacă nu i-a făcut cineva învinuitului, inculpatului alte promisiuni sau asigurări de
altă natură pentru a-l influenţa de a adopta poziţia de recunoaştere a vinovăţiei în
cauza respectivă;
e) dacă nu a încercat cineva să-l forţeze pe învinuit, inculpat, sub orice formă, pentru a
adopta poziţia de recunoaştere a vinovăţiei în cauza respectivă;
f) dacă inculpatul recunoaşte vinovăţia din dorinţă proprie, întrucît el este vinovat;
g) dacă în cazul în care acordul încheiat se referă la o infracţiune gravă, inculpatul
înţelege că recunoaşte învinuirea de comitere a unei infracţiuni grave;
h) dacă a luat cunoştinţă de materialele şi probele administrate în cauză;
Instanţa urmează să informeze inculpatul şi cu privire la următoarele: despre
sancţiunea maximă posibilă prevăzută de lege şi orice sancţiune minimă obligatorie
pentru infracţiunea respectivă; dacă îi va fi aplicată o pedeapsă condiţionată şi va
încălca condiţiile respective, el va executa pedeapsa reală; instanţa este în drept să
hotărască ca inculpatul să compenseze părţii vătămate prejudiciul cauzat, precum şi
cheltuielile judiciare dacă acordul va fi acceptat, inculpatul va putea ataca sentinţa
numai privitor la pedeapsa fixată şi la încălcările procedurale; faptul că, prin încheierea
acordului de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul se privează de dreptul la judecată în
procedura deplină, cu respectarea prezumţiei nevinovăţiei Instanţa întreabă inculpatul
dacă susţine sau nu poziţia sa privitor la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În cazul
în care inculpatul susţine acordul de recunoaştere a vinovăţiei, el face declaraţii în
instanţă despre ceea ce a săvîrşit în legătură cu învinuirea ce i se incriminează şi
atitudinea sa faţă de probele anexate la dosar. Atunci cînd inculpatul nu susţine acordul
de recunoaştere a vinovăţiei, el are dreptul de a renunţa la declaraţia sa privitor la
infracţiunea pusă sub învinuire. În acest caz, instanţa dispune judecarea cauzei în
procedură deplină.

TEST 36

1.1. Relatați despre rolul juridic al organizatorului în contextul infracţiunilor prevăzute la

art.283 și 284 CP RM.
128
Se consideră organizator persoana care a organizat săvîrşirea unei infracţiuni sau a dirijat
realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie
criminală ori a dirijat activitatea acestora.
Este cel care creează grupul criminal organizat, selectionind participantii. El distribuie rolurile
între ei, stabilind disciplina. El asigură activitatea concertată, planificată şi direcţionată atît a
grupului în ansamblu, cît şi a fiecărui membru a lui în parte.
nu gasesc art stiintific care trebuie.

1.2. Determinaţi deosebirile dintre infracţiunile specificate la art.283 și 284 CP RM.

Art. 283 Banditismul Art. 284 Crearea sau conducerea unei

Obiect juridic special multiplu:
-principal:relaţiile sociale cu privire la securitatea
publică apărate de banditism
-secundar:relaţiile sociale cu privire la una din
valorile sociale: integritatea corporală,sănătatea sau
libertatea psihică a persoanei,etc. Obiect
material:corpul persoanei sau bunurile mobile ori
imobile .
Latura obiectivă:fapta prejudiciabilă prin acţiune.
Acţiunea are 3 modalităţi normative:
-organizarea unei bande armate
(recrutarea,elaborarea planurilor,împărţirea
rolurilor,darea de ordine şi indicaţii)
-participarea la activitatea bandei armate (mijlocită
sau nemijocită)
-participarea la atacurile săvîrşite de banda aramată
(o persoană terţă participă la comitere împreună cu
banda)
Infracţiune formală-se consideră consumată:
-prima modalitate: din momentul organizării bandei
-a doua si a treia:din momentul participarii.
Latura subiectivă:intenţie directă.
Motive generale:răzbunare,interes material,etc.
Scopul special:atacarea persoanei fizice sau juridice
Subiect:p.f,virsta de 14 ani
organizaţii criminale
Obiect juridic special (al.1): relaţiile
sociale cu privire la neadmiterea creării
sau conducerii unei organizaţii
criminale .
Nu are obiect material sau victimă .
Latura obiectivă:fapta prejudiciabilă
prin acţiunea de creare sau conducere a
unei organizaţii criminale
8 modalităţi alternative:
- întemeierea unei astfel de organizaţii
-organizarea activităţii acesteia
-căutarea si angajarea de membri
-ţinerea de adunări
-crearea de fonduri băneşti şi de altă
natură pentru susţinerea membrilor
-înzestrarea cu instrumente
-organizarea culegerii de informaţii
despre victimă
-coordonarea planurilor şi acţiunilor cu
alte organizaţii
Infracţiune formală-se consideră
consumată din momentul comiterii
acţiunii prejudiciabile în oricare din cele
8 modalităţi normative
Latura subiectivă:intenţie directă
Motive generale- nazuinta de a inlesni
comkterea infr-lor, interes material.
Subiectul: p.f,virsta de 14 ani.
Al.2
Obiect juridic special: relaţiile sociale cu
privire la neadmiterea creării sau
conducerii unei organizaţii criminale cu
scopul comiterii unei infracţiuni cu
caracter terorist
129
 Nu are victimă sau obiect material
Latura obiectivă: f.prej. exprimată în 2
modalităţi normative cu caracter
alternativ:
-crearea unei organizaţii criminale sau a
unui grup criminal organizat
-conducerea unei organizaţii criminale
sau a unui grup criminal organizat
Infracţiune formală-se consideră
consumată din momentul comiterii
acţiunii prejudiciabile în oricare din cele
2 modalităţi normative
Latura subiectivă:intenţie directă
Motive generale - nazuinta de a inlesni
comkterea infr-lor, interes material.
Scopul special:de a comite una sau mai
multe infracţiuni cu caracter terorist
Subiectul: p.f,virsta de 14 ani.

1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate în
dispoziția art.284 CP RM prin Legea nr.119 din 23.05.2013.

Prin intermediul Legii nr. 119 din 23.05.2013 a fost modificată sancţiunea: „de la 10 la 20 de
ani” se înlocuieşte cu textul „de la 15 la 20 de ani”. Această agravare a sacţiunii la al.2, vine în
contextul gradului sporit de periculozitate al componenţei de la al.2. astfel acestă sancţiune face
parte din politica de prevenţie nu doar a actelor de organizare şi activitatea a organizaţiei
criminale,ci mai ales a actelor teroriste comise de acestea.
Incriminarea şi mai ales sancţionarea corectă a acestora face parte din politica de stat în lupta
contra terorismului,care are următoarele obiective:
a) protecţia persoanei, societăţii şi statului împotriva terorismului;
b) prevenirea, depistarea, curmarea activităţii teroriste şi atenuarea urmărilor acesteia;
c) depistarea şi eliminarea cauzelor şi condiţiilor de desfăşurare a activităţii teroriste.
Astfel consider oportune şi pozitive aceste modificări, pentru ca prevenţia generală să dea roade
în contracararea actelor teroriste.

Subiectul II: Termenele în procesul penal

2.1. Definiţi şi caracterizaţi diferite categorii de termene în procesul penal.
Termene în procesul penal sînt intervale de timp în cadrul cărora sau după expirarea cărora pot fi
efectuate acţiuni procesuale conform prevederilor  C.PR.Pen.RM .
Termenele stabilite de lege se numesc termene legale, , iar cele fixate de organe poarta
denumirea de termene judiciare.
În raport cu efectele pe care le produc, termenele se împart în termene dilatorii,
peremptorii şi orînduitorii. Termenele dilatorii (de la latinescul „dilator”, care înseamnă „care
amînă”) sunt acele termene înăuntrul cărora este oprită îndeplinirea anumitor activităţi
procesuale. Deci termenul dilatoriu repzerintă un impediment pentru efectuarea unui act sau
pentru îndeplinirea unei activităţi procesuale înăuntrul lui, respectiv înainte de expirarea lui. El
amînă efectuarea actului pînă după expirarea termenului. În acest fel termenele dilatorii au
menirea de a asigura părţii timp suficient pentru o anumită activitate procesuală prin oprirea
organelor judiciare sau a celeilalte părţi de a îndeplini înăuntrul lor anumite acte.Sînt termene
dilatorii, de exemplu, termenele prevăzute de art..466 CPP după expirarea cărora hotărîrile se
130
pun în executare, termenul de 1 an prevăzut de art.511 CPP, după care procurorul înaintează
demers judecătorului de instrucţie cu propunerea de a libera persoana de răspundere penală.
Termenele dilatorii se mai numesc şi prohibitive, întrucît ele apar ca obstacole în calea
îndeplinirii unor acte procesuale sau procedurale. Termenele peremptorii sunt cele înăuntrul
duratei cărora trebuie să fie îndeplinit sau efectuat un act. Termenul peremptoriu (de la latinescul
„peremptorius, a, um” care înseamnă „definit, anulator, hotărîror”) obligă la îndeplinirea
anumitor acte mai înainte de expirarea lui. Neîndeplinirea actului înăuntrul termenului prevăzut
de lege conduce la decăderea din exerciţiul dreptului. Din această cauză, termenele peremptorii
se mai numesc şi termene imperative.10 Sînt termene peremptorii, de pildă termenele de 3, 5, 10,
15 zile sau 2 luni ale atacării cu recurs, termenul de 15 zile al atacării cu apel, durata măsurilor
procesuale de constrîngere, durata sechestrării corespondenţei sau durata interceptării
comunicărilor. Termenele orînduitorii sunt cele care fixează o perioadă de timp înăuntrul căreia
se recomandă să fie efectuat un act procesual sau procedural determinat. Astfel în opinia noastră
constituie termene orînduitorii, termenele: de 24 de ore pentru confirmarea actului de începere a
urmăririi penale conform art.274 alin.3 CPP; de 48 de ore pentru înaintarea acuzării conform
art.282 CPP; de 3-10 zile pentru întocmirea rechizitoriului conform art.296 CPP. După modul de
exprimare sînt termene cu determinare relativă şi determinarea absolută. Limitele determinate
relativ în timp nu sînt termene în sens tehnic, întrucît nu sînt predeterminate de lege, în mod
precis, ele fiind lăsate la aprecierea organului judiciar Astfel de limitări se exprimă prin
formulele: „imediat” art.11, 295 CPP; „fără întîrziere” art.308 CPP; „rezonabil” art.19, 20, 135,
259 CPP; „de urgenţă” art.20, 290 CPP. Prin aceste expresii se impune accelerarea ritmului
procesual. Termenele cu determinarea absolută sînt termene cu indicaţii cronometrice (pe ore,
zile, luni sau pe ani) ori determinate prin anumite formule cum sînt: „pînă la terminarea
cercetării judiciare în prima instanţă” art.309 CPP; „de la pornirea procesului penal pînă la
terminarea cercetării judecătoreşti” art.221 alin.1 CPP; „pînă la începerea cercetării
judecătoreşti” art.504 alin.6 CPP. După interesul ocrotit şi finalitatea pentru care au fost impuse
termenele pot fi: a) substanţiale; b) procedurale.
Termenele procedurale sînt impuse de interese pur procedurale, fiind necesare pentru
sistematizarea şi disciplinarea activităţilor procesuale, pe cînd termenele substanţiale privesc
proteguirea unor drepturi sau interese expraprocesuale, în situaţiile care atrag restrîngerea sau
privarea de acele drepturi ori îngrădirea unor interese. De regulă termenele substanţiale
(materiale) sînt prevăzute de Codul penal (termenele prescripţiei tragerii la răspundere penală
art.60, termenele liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen art.91; termenele
prescripţiei executării sentinţei de condamnare art.97 şi altele) dar în mod excepţional Codul de
procedură penală prevede anumite termene substanţiale (termenele măsurilor preventive,
termenul reţinerii).

2.2. Analizaţi constatările CtEDO în cauza Holomiov vs Moldova.

Mai întîi, Guvernul a susţinut că dosarul penal la origine era de o anumită complexitate, care a
fost parţial cauza duratei procesului. Totuşi, în ciuda acelui fapt, durata totală a procesului nu a
fost excesivă.
1. Guvernul a susţinut că, pe durata ultimilor trei ani, reclamantul a pretins în mod fals că suferea
de hipertensiune arterială şi alte probleme de sănătate şi că a refuzat să participe la şedinţele
instanţelor de judecată. A fost stabilit de către două comisii medicale că starea sa de sănătate era
satisfăcătoare.
2. Şedinţele judecătoreşti au fost amînate de mai multe ori la cererea reclamantului pe pretinse
motive de sănătate. De exemplu, la 24 octombrie 2002, reclamantul a refuzat să meargă la
audieri din cauza problemelor sale de sănătate, însă în acelaşi timp, el a refuzat tratamentul
medical propus. La 20 noiembrie 2002, 12 decembrie 2002, 10 iunie 2003, 18 decembrie 2003
reclamantul a simulat probleme de sănătate şi aceasta a avut drept efect prelungirea duratei
procesului. La 4 şi 17 mai 2005, la 8 august şi 25 noiembrie 2005, reclamantul a fost examinat de
medici care au conchis că starea sa de sănătate era satisfăcătoare şi că el era capabil să asiste la
131
şedinţele de judecată.
3. Reclamantul a susţinut că examinarea fondului cauzei sale penale a început doar după doi ani
de la trimiterea dosarului de către procuror în instanţa de judecată competentă. El, de asemenea,
a susţinut că termenul de două luni între şedinţele de judecată a fost excesiv.
4. Curtea notează că procesele penale împotriva reclamantului au început la 24 ianuarie 2002 şi
că deocamdată ele se află în faţa primei instanţe de judecată. Astfel, perioada pentru a fi luată în
consideraţie este de 4 ani, 9 luni şi 14 zile.
5. Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei procesului trebuie evaluată în lumina
circumstanţelor cauzei şi cu referire la criteriile stabilite în jurisprudenţa sa, particularitatea
complexităţii cauzei, conduita reclamantului şi a autorităţilor în cauză, şi care a fost interesul
reclamantului în dispută (a se vedea, printre altele, Frydlender contra Franţei [MC], nr.
30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
6. Referitor la complexitatea cauzei, Curtea notează că procesul la origine avea în vedere mai
multe episoade de fraudă şi acuzaţii de dare de mită şi a necesitat interogarea victimelor şi a
martorilor. Mai mult decît atît, în proces era şi un alt coinculpat care a fost acuzat împreună cu
reclamantul de dare de mită. Ea observă, totuşi, că pe durata parcursului procesului în instanţa de
judecată, între 23 mai 2002 şi 11 ianuarie 2006 (dată la care Guvernul a trimis Curţii o copie a
dosarului penal), au fost interogate doar patru persoane. De asemenea, este de notat că, Curtea
Supremă de Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat instanţei de judecată să
grăbească procesul (a se vedea paragrafele supra).
7. Cît priveşte conduita reclamantului, Curtea notează că pe tot parcursul procesului intern
reclamantul a depus mai multe cereri în legătură cu cauza sa, privind asistenţa medicală, de
habeas corpus şi de recuzare a judecătorilor. El, de asemenea, şi-a schimbat avocaţii de cel puţin
cinci ori. Procesul s-a desfăşurat în faţa Tribunalului Chişinău pînă la 23 iunie 2003 şi ulterior în
faţa Judecătoriei Centru. Pe durata primei părţi a procesului au avut loc douăzeci şi una de
şedinţe judecătoreşti dintre care unsprezece au fost amînate din cauza stării de sănătate a
reclamantului sau a schimbării avocaţilor. Pe durata a doua a procesului, pînă la 11 ianuarie
2006, au avut loc douăzeci şi trei de şedinţe judecătoreşti dintre care patru au fost amînate din
cauza stării de sănătate a reclamantului sau deciziei sale de a schimba avocaţii.
8. Cererile reclamantului au fost considerate de două ori de către instanţa de judecată ca fiind o
împiedicare a examinării cauzei sale. Totuşi, nu există nici un indiciu că pe durata altor perioade
ale procesului comportamentul reclamantului ar putea fi considerat oarecum obstrucţionist.
9. Referitor la susţinerile Guvernului precum că la 24 octombrie 2002 reclamantul a refuzat să
participe la şedinţa de judecată, Curtea notează că din certificatul medical prezentat de Guvern
rezultă clar că reclamantul nu a simulat simptoamele sale. Faptul că el a refuzat tratamentul
medical care i s-a oferit nu pare să fi avut vreun impact negativ asupra duratei procesului.
10. Referitor la susţinerile Guvernului, precum că la 20 noiembrie 2002, 12 decembrie 2002, 10
iunie 2003 şi 18 decembrie 2003, reclamantul a simulat probleme de sănătate contribuind în felul
acesta la durata procesului (a se vedea paragraful 2 supra), Curtea poate nota doar că dosarul
penal prezentat Curţii de către Guvern nu conţine informaţie despre nici o şedinţă de judecată
fixată pentru acele zile.
11. Curtea reiterează că articolul 6 nu cere persoanei acuzate de comiterea unei infracţiuni să
coopereze activ cu autorităţile judecătoreşti (a se vedea, de exemplu, Dobbertin contra Franţei,
hotărîrea din 25 februarie 1993, Seria A nr. 256-D, p. 117, § 43) şi că un reclamant nu poate fi
blamat pentru că a fi profitat în întregime de posibilităţile oferite de dreptul intern în apărarea
intereselor sale (a se vedea, mutatis mutandis, Yağcı şi Sargın contra Turciei, hotărîrea din 8
iunie 1995, Seria A nr. 319-A, § 66).
12. În concluzie, Curtea consideră că, în timp ce reclamantul poate fi considerat responsabil
pentru perioadele semnificative de amînare pe durata primei părţi a procesului (înainte de 23
iunie 2003), conduita sa după acea dată se pare că nu a contribuit substanţial la durata
procesului.
13. Referitor la conduita autorităţilor naţionale, Curtea notează că acţiunile lor sau mai curînd
132
omisiunile lor de a acţiona au contribuit la multe amînări, îndeosebi în partea a doua a procesului
(după 23 iunie 2003). În legătură cu aceasta, ea notează că şedinţe de judecată nu au avut loc
timp de aproximativ cinci luni de zile între lunile iunie şi noiembrie 2003 din cauza unui conflict
de competenţă între Tribunalul Chişinău şi Judecătoria Centru. După ce acesta a fost soluţionat,
şedinţele au fost amînate de mai multe ori din cauza absenţei judecătorului sau procurorului. Mai
mult decît atît, şedinţele de judecată au fost adesea fixate la intervale lungi de timp.
14. În sfîrşit, Curtea observă că pe tot parcursul procesului, reclamantul, care indubitabil a suferit
de probleme de sănătate, a fost ţinut în arest fără asistenţă medicală corespunzătoare – fapt ce a
necesitat o diligenţă particulară din partea instanţelor de judecată, care au judecat cauza, de a
înfăptui cu promptitudine actul de justiţie.
15. Examinînd consideraţiunile de mai sus, Curtea consideră că durata procesului nu întruneşte
cerinţa „termenului rezonabil”. În consecinţă, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din
Convenţie.

2.3. Modelaţi o situaţie de încălcare a termenelor rezonabile.

TEST 37
Subiectul I: Furtul. Jaful
1.1. Relatați despre semnificația principiului „in dubio pro reo” în contextul calificării
faptei conform lit.e) alin.(2) art.187 CP RM.
Este important de mentionat ca pu a se stabili gradul de violenta –nepericuloasa sau periculoasa
pu viata sau sanatatea cu care se ameninta , trebuie analizate cu atentir toate circumstantele celor
savirsite. Cu toate acestea , in unele cazuri , amenintarea cu violenta , care insoteste sustragerea ,
poate avea un caracter nedeterminat .
Pe motiv că uneori din acţiunile făptuitorul, în cazul sustragerii, nu pot duce la demonstrarea
veridică a ameninţării cu violenţa, acest lucru va duce la calificarea nu conform art.188 CP, ci
conform art.187 (2) CP, în virtutea principiului in dubio pro reo.
Acest postulat latin semnifică faptul că toate îndoielile sau dubiile vor fi interpretate în favoarea
bănuitului/învinuitului. Respectiv el este o emanaţie a prezumţiei nevinovăţiei, deoarece prezenţa
unor dubii şi interpretarea lor echivocă poate duce la o acuzaţie şi condamnare nefondată.

1.2 Demonstrați dacă este corect a se afirma că art.179 CP RM reprezintă o parte (în
sensul art.118 CP RM) față de lit.c) alin.(2) art.186 și lit.d) alin.(2) art.187 CP RM.

In cadrul infractiunii de la art. 186 CPRM , Este necesar de a aborda problema privind
oportunitatea calificarii suplimentare conform art. 179 (violarea de domiciliu.) in cazul in care
sustragerea este savirsita prin patrundere in locuinta. De cele mai multe ori , in ipoteza evocata,
este exclusa calificarea suplimentara in baza art. 179 CPRM . Aceasta intrucit vom fi in prezenta
concurentei dintre parte si intreg .Totusi daca domiciliul violat apartine unei persoane iar
faptuitorul savirseste sustragerea in raport cu o alta persoana , care la acel moment se afla in
domiciliul primei persoane, atunci vom fi in prezenta concursului ditre infr-nea prevazuta la art.
179 si una din infr-le specificate la lit. C) alin 2 art. 186 , lit d) alin 2 art 187 sau lit d) al. 2 art.
188 CPRM. neglijarea faptului ca exista doua victime, dar nu ale unei singure infr-ni , ci ale unor
inf-ni diferite, ar insemna inclacarea grava a principiului legalitatii.
1.3Evaluați corectitudinea următoarei formulări din pct.10 al Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea bunurilor”: „În cazurile când, în scopul sustragerii bunurilor
altei persoane, victimei i-au fost administrate împotriva voinţei ei ori prin înşelăciune
substanţe cu efecte puternice, toxice sau euforizante periculoase pentru viaţă sau
sănătate, cu intenţia de a aduce victima într-o stare de neputinţă, aceste acţiuni urmează
a fi calificate ca tâlhărie. Dacă cu acelaşi scop în organismul victimei s-au introdus
133
substanţe care nu prezintă pericol pentru viaţă ori sănătate, faptele, în dependenţă de
consecinţe, urmează a fi calificate ca jaf, cu aplicarea violenţei”.
Nu putem susţine asemenea explicaţii. În ipotezele descrise la alin.4 pct.10 al Hotărârii
nr.23/2004, răspunderea nu poate fi aplicată nici conform lit.e) alin. (2) art.187 CP RM, nici
art.188 CP RM. Considerăm inadmisibilă confundarea atacului, a violenţei sau a ameninţării cu
violenţa, pe de o parte, cu punerea victimei în stare de neputinţă, pe de altă parte. În continuare,
vom prezenta argumentele necesare. În dispoziţiile de la lit.e) alin.(2) art.187 şi art.188 CP RM,
influenţarea exercitată asupra victimei este desemnată, respectiv, prin sintagmele „aplicarea
violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori ameninţarea aplicării unei
asemenea violenţe” şi „atacul... însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea
persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe”. După M.Florea, în
general, noţiunea de „violenţă” se referă la un act agresiv care în desfăşurare îmbracă forma
utilizării forţei, a constrângerii fizice, ea reprezentând una din formele majore de manifestare a
agresivităţii. Are dreptate V.Manea când afirmă: „Atacul, care nu implică violenţa – fizică sau
psihică – este un nonsens”.Viziuni asemănătoare sunt exprimate în doctrina penală rusă:
„Introducerea în organismul victimei a substanţelor cu efecte puternice, toxice sau euforizante,
care sunt periculoase pentru viaţă sau sănătate, în scopul aducerii victimei în stare de neputinţă
şi al sustragerii bunurilor acesteia, nu formează conţinutul noţiunii de atac. Este greu de
imaginat că o asemenea faptă ar putea fi comisă pe neaşteptate şi într-o manieră agresivă. Ea
este săvârşită clandestin, pe calea înşelăciunii” Influenţarea ascunsă sau prin înşelăciune asupra
organismului victimei nu poate reprezenta atacul în contextul tâlhăriei, chiar dacă preparatele
chimice administrate victimei ar fi periculoase pentru viaţă sau sănătate. Din analiza pe care am
efectuat-o supra, reiese că aducerea victimei în stare de neputinţă nu intră nici sub incidenţa
sintagmei „aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe” în sensul lit.e) alin.(2) art.187 CP RM, nici sub
incidenţa sintagmei „atacul ..., însoţit de violenţă periculoasă pentru via- ţa sau sănătatea
persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe” în sensul art.188
CP RM. În astfel de cazuri, nu există o persoană care este, după caz: supusă violenţei sau
ameninţată (cerin- ţă definitorie pentru caracterizarea victimei în cazul infracţiunii prevăzute la
lit.e) alin.(2) art.187 CP RM); agresată (cerinţă definitorie pentru caracterizarea victimei în
cazul tâlhăriei). În astfel de situaţii, există o persoană adusă în stare de neputinţă.

2.1. Definiţi şi caracterizaţi erorile materiale şi omisurile vădite.

Erori materiale sînt simple greşeli scriptice asupra numelui sau prenumelui, unor date
calendaristice la care se referă actul, asupra unor indicaţii numerice şi altele, cu excepţia
erorilor de conţinut.
Erorile materiale trebuie să fie evidente, adică corectarea lor nu provoacă dubii. Astfel
instanţa de judecată este în drept să corecteze greşelile comise la scrierea numelui şi
prenumelui şi a altor date biografice ale condamnatului, precum şi a greşelilor în scris şi
aritmetice, precum şi să corecteze tipul coloniei de corectare prin muncă a persoanelor care
au fost condamnate la privaţiune de libertate, dacă în sentinţă a fost indicat incomplet sau a
fost numit cu un sinonim neprevăzut de lege (Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
nr.14 din 20.XII.1993 cu modificările introduse prin hotărîrea Plenului nr.38 din
20.XII.1999 “Cu privire la unele chestiuni de procedură care a apărut în cadrul executării
sentinţelor”). Corectarea erorilor materiale se face atunci cînd aceste erori apar cu ocazia
redactării unor acte procedurale.

Omisiunea vădită constă în absenţa unor menţiuni pe care trebuie să le cuprindă actul
procedural în mod obligatoriu, menţiuni care trebuie soluţionate odată cu fondul cauzei.
Înlăturarea omisiunilor vădite de către procuror se face cu întocmirea procesului verbal, iar
instanţa de judecată prin încheiere, care se anexează la hotărîrile respective, fiind înmînate
totodată în copie părţilor interesate.
134
La înlăturarea omisiunilor vădite părţile pot fi chemate spre a da explicaţii.
Pentru înlăturarea omisiunilor privind anumite chestiuni complementare, părţile şi alte
persoane interesate pot folosi calea apelului sau după caz a recursului în condiţiile
prezentului Cod, fapt care nu împiedică în termenul prevăzut de articolul 402 instanţa de
fond să înlăture omisiunile vădite potrivit procedurii stabilite de articolul comentat.

2.2. Delimitaţi particularităţile înlăturării erorilor materiale de erorilor de

conţinut.
Cum am menţionat anterior, erorile materiale sunt simple greşeli scriptice asupra numelui
sau prenumelui, unor date calendaristice la care se referă actul, asupra unor indicaţii
numerice şi altele, cu excepţia erorilor de conţinut.
În ceea ce priveşte erorile de conţinut, ele reprezintă acele greşeli care pot duce la luarea
unei hotărîri sau decizii greşite,adică pot duce la un rezultat greşit. De aceea legiuitorul a
stabilit corectarea acestora prin intermediul căilor de atac. La apel vor fi corectate erorile
atît de fapt, cît şi de drept, pe cînd la recursul împotriva hotărîrilor din apel, doar celor de
drept. Astfel dacă erorile materiale sunt rezultatul unor greşeli tehnice şi pot fi corectate
prin simple acte de dispoziţie ale instanţei, cele de conţinut vor fi considerate corectate
doar prin o decizie a instanţei de apel/recurs.
Codul de procedura penală prevede în art.427 (cele care se corectează în recurs ordinar), pe
cînd la apel se face o nouă judecată, respectiv pentru a corecta erorile de drept şi fapt
comise în fond.
O altă particularitate pe care aş putea să o sesizez este durata efectuării procedurii de
corectare, respectiv în cazul erorilor materiale observăm termene mici:de exemplu „În
termen de 3 zile lucrătoare de la data anunţării semnării procesului-verbal, participanţii la
proces au dreptul să formuleze obiecţii asupra lui, indicînd inexactităţile şi motivele pentru
care îl consideră incomplet”art.336 (6) CPP. Pe cînd în cazul erorilor de conţinut suntem
de facto limitaţi de termenul rezonabil al căilor de atac.

135
 2.3. Proiectaţi o încheiere privind înlăturarea unor omisiuni vădite.

TEST 38
1.1. Relataţi despre momentul de consumare a infracţiunilor prevăzute la art.278 și
343 CP RM.
Al.1: -infractiune formal-materială-în ipoteza de provocare a unei explozii ori a unui
incendiu sau de săvîrsire a altei fapte-se consideră consumată din momentul apariţiei
pericolului real pentru viaţa, sănătate, proprietate,mediu sau alte valori sociale
136
- infractiune formală- în ipoteza ameninţării cu provocarea unei explozii ori a unui
incendiu sau de săvîrsire a altei fapte-se consideră consumată din momentul expunerii
ameninţării Al.2,lit.d:
-infracţiune materială-se consideră consumată din momentul producerii vătămarii grave
sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii Al.4: -infracţiune materială-se consideră
consumată din momentul producerii morţii cerebrale a unei sau mai multe persoane. Nu se
va consuma dacă nu va fi rezultatul urmărit,adică moartea unui număr anumit de persoane.
-infractiune formală-se consumă din momentul săvîrşirii unei explozii,
incendieri Sau
-infracţiune materială-din momentul provocării unor otrăviri sau al răspîndirii unor
epidemii sau epizotii
1.2Determinaţi deosebirile dintre infracțiunile specificate la art.278 și 343 CP RM.

Art. 278 – actul terrorist Art. 343. Diversiunea

Incriminarea legală:
provocarea unei explozii, a unui incendiu
sau săvîrşirea altei fapte care creează
pericolul de a cauza moartea ori
vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau
mediului ori alte urmări grave, dacă
această faptă este săvîrşită în scopul de a
intimida populaţia ori o parte din ea, de a
atrage atenţia societăţii asupra ideilor
politice, religioase ori de altă natură ale
făptuitorului sau de a sili statul,
organizaţia internaţională, persoana
juridică sau fizică să săvîrşească sau să se
abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni,
precum şi ameninţarea de a săvîrşi astfel
de fapte în aceleaşi scopuri
Incriminarea legală:
Săvîrşirea, în scopul slăbirii bazei
economice şi a capacităţii de apărare a
ţării, a unor explozii, incendieri sau a
altor acţiuni îndreptate spre exterminarea
în masă a oamenilor, spre vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii mai
multor persoane, spre distrugerea sau
deteriorarea întreprinderilor, clădirilor,
căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a
mijloacelor de telecomunicaţii ori a altor
bunuri de stat sau obşteşti, precum şi
provocarea, în aceleaşi scopuri, a unor
otrăviri sau răspîndirea unor epidemii sau
epizootii,

Componenţe de infracţiune O singură componenţă de infracţiune

identificate: o variantă tip (al .(1)), o
variantă specială a infracţiunii(al. (4)
care presupune actul terorist săvîrşit
prin omorul unei sau mai multor
persoane în scopurile prevăzute la alin.
(1)) și 2 variante agravante (al. (2), al.
(3))

Obiectul juridic special : relaţiile sociale Obiectul juridic special:relaţiile sociale cu

cu privire la securitatea publică, apărate privire la securitatea de stat privită din
împotriva actului terorist perspectiva consolidării bazei economice
și a capacităţii de apărare a ţării

137
 Obiectul juridic secundar : relaţiile
sociale privind una din următoarele valori
: viaţa, sănătatea sau libertatea psihică a
persoanei, integritatea, substanţa sau
potenţialul de utilizare a bunurilor,
ntegritatea mediului, funcţionarea
normală a autorităţilor publice
Obiectul material : corpul persoanei ori
bunurile mobile/imobile
Latura obiectivă : acţiune. 2 modalităţi
alternative :
Provocarea unei explozii, incendiu
Ameninţarea cu provocarea unei explozii
- sau incendiu ori alte asemenea fapte.
- -
Tipul infracţiunii. Formal
materială(pentru prima modalitate a
laturii obiective) sau formală( pentru a
doua modalitate – ameninţarea)
Infracţiune materială în cazul variantei
speciale de la al. (4)
Latura subiectivă – intenţie directă.
Motivele – răzbunare, interes material,
ura socială, naţională, religioasă, motive
de
origine politică
Este prezent scopul special la al. (4)
Obiectul juridic secundar : relaţiile
sociale cu privire la viaţa, sănătatea
persoanelor, integritatea , substanţa și
potenţialul de utilizare a întreprinderilor,
clădirilor, căilor și mijloacelor de
telecomunicaţii, ori a altor bunuri de stat
sau obștești, sănătatea publică.
Obiectul material : corpul persoanei,
bunurile menţionate mai sus
Latura obiectivă – acţiune. Modalităţi
alternative :
Explozii
- Incendieri
- Alte activităţi
- Otrăviri
- Răspândirea unor epidemii
- Răspândirea unor epizotii
Tipul infracţiunii – formală (consumată
din momentul săvârșirii unei explozii) sau
materială(consumată din momentul
provocării unor epidemii sau otrăviri).
Latura subiectivă – intenţie directă
Infracţiunea presupune 2 scopuri
independente : slăbirea bazei economice
și a capacităţii de apărare a ţării (scop
principal)
și scopul exterminării în masă a oamenilor,
vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii mai
multor persoane, distrugerea sau deteriorarea
întreprinderilor, clădirilor etc (scop subsidiar).
Realizarea acestor scopuri solicită calificare
suplimentară confiorm art respective din CP –
145, 151, 197 etc
Motivele: năzuinţa de a îndeplini obligaţiile
profesionale, răzbunare, ură diferită,
138
Subiectul infracţiunii – pers fizică responsabilă
care a atins 16 ani la momentul comiterii faptei
Subiecţi speciali – grupul criminal sau organizaţia
criminală în variantele agravante
Subiectul – persoana fizică responsabilă care are
16 ani la momentul comiterii faptei.
Nu contează dacă pers face parte dintr-o anumită
organizaţie, dar acest fapt se poate lua în
consideraţia la individualizare.

Posibilitatea liberării de răspundere penală :da Nu este prevăzută posibilitate specială de eliberare
(6) Persoana care a participat la pregătirea de răspundere penală
actului de terorism se liberează de răspundere
penală dacă ea, prin anunțarea la timp a
autorităților sau prin alt mijloc, a contribuit la
preîntîmpinarea realizării actului de terorism şi
dacă acțiunile ei nu conțin o altă componență de
infracțiune.

Legătura dintre infracțiuni – fapta va cădea sub incidența art 278 dacă se exprimă în
provocarea unei explozii , incendii sau alte acțiuni dacă acestea au scopul special de a
intimida populația, ori o parte dine a, de a atrage atenția societății asupra ideilor politice,
religioase ori de altă natură ale făptuitorului orid e a sili statul sau pers fizică să
săvârșească sau să se abțină de la săvârșirea anumitor acțiuni; + amenințarea de a recurge
la aceste acțiuni periculoase.
1.3 Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor
operate în dispoziția art.278 CP RM prin Legea nr.136 din 19.06.2008.

Consider oportună această modificare pentru că se oferă o anumită claritate normei. Prin
legea menţionată s-a înlocuit titlul art.278 din „Terorism” în „Act terorist”, această
concretizare vine să clarifice anumite confuziuni, pentru că tot aceeaşi lege dă o explicaţie
sintagmelor:
“terorism - ideologia violenţei şi practica de a influenţa prin violenţă luarea unor decizii de
către autorităţile publice sau organizaţiile internaţionale, însoţite de intimidarea populaţiei
şi/sau de alte acţiuni violente ilegale; “
“act terorist - provocarea unei explozii, a unui incendiu sau săvîrşirea altei fapte care
creează pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,
daune esenţiale proprietăţii sau mediului ori alte urmări grave, dacă această faptă este
săvîrşită în scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii
asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul,
organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la
săvîrşirea vreunei acţiuni, precum şi ameninţarea de a săvîrşi astfel de fapte în aceleaşi
scopuri;”
Respectiv observăm că se încearcă sancţionarea sau incriminarea anume acţiunii şi nu a
ideologiei, deoarece atîta vreme cît curentul ideologic rămîne fără rezultat, am putea
sancţiona doar actele preparatorii. Un element pozitiv al acestor modificări este şi
exemplificarea care se conţine în cuprinsul dispoziţiei: „Actul terorist, adică provocarea
unei explozii, a unui incendiu sau săvîrşirea altei fapte care creează pericolul de a cauza
moartea ori vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau
mediului ori alte urmări grave, dacă această faptă este săvîrşită în scopul de a intimida
populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii asupra ideilor politice, religioase
ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana
139
 juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni, precum şi
ameninţarea de a săvîrşi astfel de fapte în aceleaşi scopuri”. Care este menirea acesteia?
Anume de a releva corect conţinutul laturii obiective, prin stabilirea concretă a
modalităţilor normative cu caracter alternativ.

2.1. Relataţi despre procedura refuzului începerii urmăririi penale.

Conform art.275 CPP urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate
fi efectuată, şi va fi încetată în cazurile în care:
1) nu există faptul infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276,
numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu
aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi
temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau
de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz,
exclud urmărirea penală.
. La alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după
caz, exclud urmărirea penală se pot atribui următoarele situaţii:
a. există cel puţin una din cazurile, prevăzute în articolul 35 din Codul penal care
înlătură caracterul penal al faptei (legitima apărare; reţinerea infractorului;
starea de extremă necesitatea; constrângerea fizică sau psihică, riscul
întemeiat);
b. renunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii în condiţiile articolului 56 din
Codul penal;
c. persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală conform
articolului 21 aliniatele 1 şi 2 din Cod Penal;
d. persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă în stare de iresponsabilitate şi nu este
necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical;
e. în cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare reieşind din interpetarea “per a
contrario” a dispoziţiei articolului 26 aliniatul 2 din Codul penal;
f. în cazurile prevăzute de partea specială a Codului penal, cînd în anumite
condiţii făptuitorul este liberat de răspundere penale (art.217 alin.4 predarea de
bună voie a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor; art.278
alin.6, anunţarea la timp despre pregătirea actului de terorism; art. 280 alin.4,
eliberarea de bună voie a ostaticilor; art.282 alin.2, retragerea benevolă dintr-o
formaţiune paramilitară şi predarea armei; art.290 alin.3 predarea de bună voie
a armelor sau muniţiilor; art.312 alin.3 declararea în cadrul dezbaterilor
judiciare despre declaraţii, concluzii sau traduceri false; art.325 alin.4
autodenunţarea privind acte de corupere activă sau extoarcerea bunurilor sau
serviciilor; art.334 alin.3, autodenunţarea privind dare de mită sau extorcarea
mitei; art.337 alin.2 declararea benevolă despre legătura cu serviciul de spionaj
străin; trecerea ilegală a frontierei de stat în condiţiile prevăzute de art.362
alin.4; dizertarea pentru prima dată în condiţiile prevăzute de art.371 alin.5);
g. în cazul cînd Parlamentul refuză să încuviinţeze începerea urmăririi penale sau
trimiterea în judecată a unui deputat potrivit legii cu privire la statutul
140
 deputatului în Parlament.

Refuzul de a începe urmărirea penală se face prin ordonanţă motivată de către

procurorul care dispune această soluţie. În cazul în care procurorul nu este de acord cu
soluţia cerută de organul de urmărire penală, poate să restituie dosarul şi materialele pentru
continuarea urmăririi penale. Dacă însă acceptă neînceperea urmăririi penale, ordonanţa pe
care o eliberează trebuie să conţină:
-data,locul întocmirii, numele/prenumele şi calitatea persoanei care o întocmeşte
-descrierea împrejurărilor privind obiectul sesizării şi rezultatele verificării acesteia
-dispoziţia de neincepere a urmăririi penale cu indicarea motivelor si temeiurile
prevazute de lege
Ordonanţa poate fi contestată în instanta de judecată de nivelul procuraturii respective.
Plîngerea se înaintează de victimă sau de persoana care a făcut denunţul, în termen de 10
zile, judecătorului de instrucţie, la locul aflării organului care a comis încălcarea. Hotărîrea
de neîncepere se consemnează în Registrul de evidenţă a materialelor de refuz în începerea
urmăririi penale cu atribuirea numărului de ordine. Se vor face şi menţiunile de rigoare în
Registrul dat. Dacă ulterior circumstanţa de refuz a dispărut, procurorul va anula ordonanţa
de refuz şi va dispune începerea urmăririi penale.

2.2 Clasificaţi temeiurile refuzului începerii urmăririi penale.

Temeiuri care pot fi înlăturate prin acţiunile Temeiuri care împiedică definitiv pornirea
persoanei care a făcut denunţul urmăririi penale

141
 6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în
care urmărirea penală începe, conform art.276,
numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea
prealabilă a fost retrasă;
2.3. Proiectaţi o ordonanţă de refuz privind începerea urmăririi penale.
1) nu există faptul infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca
infracţiune;
3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu
excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
4) a intervenit termenul de prescripţie sau
amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre
judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat
imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi
temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre
neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau
de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi
acuzaţii;
142
TEST 39

143
Subiectul I: Abuzul de putere sau abuzul de serviciu. Excesul de putere sau depășirea
atribuțiilor de serviciu
1.1. Reproduceți câte un exemplu pentru fiecare din modalitățile faptice ale
infracțiunilor prevăzute la art.328 CP RM.
Exista 4 modalitati faptice de savirsire a infractiunilor prev la art.328 CP RM, adica de actiuni
prejudiciabile de depasire a limitelor drepturilor si atributiilor acordate prin lege:
- comiterea unei actiuni care tine de competenta unei alte persoane cu functie de raspundere
( utilizarea mijloacelor de masurare si aparataj medical de catre persoane publice, altele decat
lucratorii medicali cu pregatire speciala sau lucratorii politiei, instruiti conform actelor normative
in vigoare)
-comiterea unei actiuni care putea fi comisa de catre faptuitor numai in prezenta unor
circumstante deosebite, indicate in lege sau alt act normativ (aplicarea armei de foc de catre o
persoana publica)
-comiterea unipersonala a unei actiuni pe care o poate efectua exclusiv un organ colegial ( un
membru al comisiei isi aroga unipersonal competenta de a elibera certificat privind hotararea
comisiei specializate psihiatrice pentru dreptul de a purta arma)
-comiterea unei actiuni pe care nimeni si in nici un fel de circumstante nu e ind rept sa le comita
(crearea unei autoritati publice pentru controlul prealabil al informatiei ce urmeaza a fi
raspnadite in mass-media)

-săvîrşirea unei acţiuni care ţine de competenţa unei alte persoane cu funcţie de răspundere. Ex:
salariatul X a eliberat un extras din Registrul de arhivă, el neavînd o astfel de prerogativă.
Responsabil era Z,directorul departamentului Arhivă
-săvîrşirea unei acţiuni care putea fi comisă de către făptuitor numai în prezenţa unor
circumstanţe deosebite,indicate în lege sau alt act normativ. Ex.directorul-adjunct V l-a
concediat pe salariatul X,deşi această prerogativă el putea să o exercite doar în perioada de
interimat al directorului executiv,însă acesta era la locul de muncă.
-săvîrşirea unipersonală a unei acţiuni pe care o putea efectua exclusiv un organ colegial. Ex:
administratorul SRL, fără a convoca organul de conducere al persoanei juridice a modificat
statutul acesteia.
-săvîrşirea unei acţiuni pe care nimeni şi în nici un fel de circumstanţe nu este în drept să le
săvîrşească. Ex.: crearea unei autorităţi publice care va cenzura presa

1.2. Determinaţi asemănările dintre infracțiunile specificate la art.327 și 328 CP RM.

Art 327.Abuzul de putere sau abuzul de servicu
Art 328 excesul de putere sau depasirea atributiilor de servicu.
Fapta prevazuta la art 327 si art 328 este incriminata intr-o varianta tip si in doua variante
Agravantte
Obiectul generic.infractiuni savirsite de perosane cu functie de raspundere
Oiibectul juridic special al infractiuniii prevazute la art 327 si art 328 il constitueie relatiile
sociale cu privire la buna desfasurare a activitatii de servicuiu in sectorul public, care piresupune
indeplinirea obligatiilor de serviciu in mod corect, fara excese, cu respectarea intereselor publice,
precum si a drepturilor si intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice si a celor juridice.
Obiectul material al infractiunilor il reprezinta sau poate sa-l reprezinte corpul persoanei sau
bunurile mobile sau imobile.
Vicitima-perosana fizica sau perosan juridica . ale carei drepturi sau innterese ocrotite de lege
sufera daune in proportii considerabile.
Infractiunea speciifcata la art 327 si art 328, sunt infractiuni materiale.Se considera consumate
din momentul producerii daunelor in proportii considerabile intereselor publice sau drepturile si
interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
Latura subiectiva a infractiunilor prevazute la art 327 si art 328 se caracterizeaza prin intentie
144
directa si indirecta
Subiectul infractiunilor analizate este perosoana fizica responsabila care la momonetul savirsirii
infractiunii a atins virsta de 16 ani.De asemenea subiecyul trebuie sa aiba calitatea speciala de
perosana cufunctie de raspundere
-Subicetul : persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică in cazul agravantelor,
-infractiuni mai putin grava al 1, grava al 2 si deosebit de grava al3.
- urmarea prejudiciabila : daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

1.3. Evaluați corectitudinea următoarei formulări din pct.5.4 al Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, nr.11 din 22.12.2014 „Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare
la răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie”: „Între art.324 și 327 CP RM
există o concurenţă dintre o normă specială şi una generală, în sensul art.116 CP RM.
Deci, la calificare se va reţine doar art.324 CP RM, nu însă un concurs de infracţiuni.
Concursul de infracţiuni (real) dintre art.324 şi 327 CP RM va exista doar în ipoteza
realizării efective a unuia dintre scopurile infracţiunii de corupere pasivă. Aceasta
întrucît, latura obiectivă a infracţiunii de corupere pasivă va fi depăşită şi vom fi în
prezenţa a două conţinuturi constitutive”.Deci o problema aparte o constituie cea privind
delimitarea infractiunii de abuz de putere sau abuz de servicuiu de infractiunea de corupere
pasiva art 324 CP//RM.
Analizind continutul prevederilor de la art 324. CP.RM si de la art 327 , se poate ajunge la
concluzia ca norma care stabileste raspunderea penala pentru coruperea pasiva este una speciala
in comparatie cu cea care stabileste raspunderea pentru abuzul de puteree sau abuzul de
servicuiu.Potrivit alin 2 art 116 Cp.RM, in cazul concurentei dintre norma generala si cea
speciala se aplica numai noram speicala.In epoteza , enunatat a se are in vedere art .324 CP.RM.
Aceasta nu insemana deloc ca infractiunea de corupere pasiva nu poate forma un concurs real cu
infrcatiunea de abuz de putere sau abuz de serviuciu.Or, infratiunea de corupere pasiva se
considera consumata din momnetul pretinderii, primirii sua acceptarii bunurilor
necuvenite.Astfe;l, faptele savirsite ulterior raman in afara sferei de aplicare a dispozitiiei alin1
art 324.In cazul dat, constatam existenta unui concurs real de infractiuni, impunindu-se
necesitatea calificarii faptelor persoanei cu functie de rapsundere ca infractiune de corupere
pasiva cu innvocarea obligatorie si a normei care stabileste raspunderea pentru infractiunea
reprezentind cealalta componenta a concursului real de infractiuni.Aceasta pentru ca insusi
faptul prinderii, primirii sau acceptarii foloselor necuvenite intr-adevar constituie o modalitate a
abuzului de putere sau a abuzului de servicu.Insa, daca o asemenea actiune se savirseste in
scopul de a comite o alta infractiune, iar acest scop isi gaseste rrealizarea , ne vom afla in
prezenta a doua infractiuni distincte.

Va exista concurs real in ipoteza calificarii faptelor pers publice, functionarului international sau
pers cu functie de demnitate publica ca una dintre infractiunile prevazute la 324 cu invocarea
obligatorie si a normei care stabileste raspunderea pt i fractiunea reprezentand cealalta
componenta din cadrul art.327.

Subiectul II: Punerea pe rol a cauzei penale

2.1. Relataţi despre soluţionarea cauzei prin mediere sau împăcare la punerea pe rol.

Impacarea partilor este o institutie penala binecunoscuta, aceasta poate interveni in cazul
infractiunilor urmarite din oficiu daca legea o prevede expres, inlatura raspunderea penala, stinge
actiunea civila, deasemenea impacarea trebuie sa fie totala, neconditionata, absoluta, expresa si
directa intre suspect si persoana vatamata. Persoana juridica se poate impaca prin reprezentant
145
legal sau conventional, aceasta are efecte daca este facuta pina la citirea actului de sesizare a
instantei, la persoanele fara capacitate de exercitiu- impacarea se face exclusiv de reprezentantii
lor legali, iar la persoanele cu capacitate de exercitiu restrinsa, doar cu incuviintarea persoanelor
prevazute de lege.
Acordul de mediere este o cauza care duce la incetarea procesului penal. Distinctia fata de
impacare survine din faptul ca acordul de mediere este urmare a unui proces de mediere, proces
ce se desfasoara in baza unor proceduri de mediere clare, prev[zute de legislatie. Medierea
penala poate fi desfasurata doar de un mediator, autorizat in baza legii. Medierea poate fi
desfasurata doar in cadrul unei proceduri profesionale ce incepe prin solicitarea medierii, prin
contractul de pregatire a medierii, expedierea unei invitatii la mediere, discutarea despre aceasta
cu toate persoanele implicate in conflictul penal, semnarea contractului de mediere, intocmirea
procesului verbal de incheiere a medierii si daca s-a ajuns la o intelegere – acordul de mediere

Împăcarea în cadrul procesului penal, constatată prin intermediul justiţiei restaurative, capătă
semnificaţie socială realizată prin instrumente juridice. În legislaţia penală 320 actuală,
împăcarea de asemenea capătă efect de instituţie a dreptului material, fiind prevăzută în art.109
CP. Art.109 CPP prevede împăcarea ca un act de înlăturare a răspunderii penale pentru o
infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. În cazul împăcării părţilor, conflictul se stinge nu ca
urmare a unui act unilateral de voinţă din partea persoanei vătămate, ci printr-un act bilateral prin
voinţă comună a persoanei vătămate şi a infractorului. Împăcarea părţilor se poate realiza doar în
cazul infracţiunilor pentru care legea prevede această modalitate de înlăturare a răspunderii
penale. Împăcarea trebuie să se facă între făptuitor şi partea vătămată. Ea trebuie să fie exprimată
în mod clar, nu însă presupusă pe baza anumitor situaţii sau împrejurări, părţile consimţind liber
acest fapt, exprimîndu-şi în mod benevol voinţa. Împăcarea este personală, totală, necondiţionată
şi definitivă şi trebuie să intervină pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii instanţei de judecată.
Codul de Procedură Penală utilizează două noţiuni. Este vorba despre noţiunea de împăcare şi
cea de retragere a plîngerii prealabile. Din prevederile art.276 nu se poate constata că legiuitorul
a făcut careva distincţie între aceste două instituţii. Enumerînd cazurile de încetare a urmăririi
penale, art.285 alin.(1) pct.1) CPP stabileşte că încetarea urmăririi penale are loc în cazurile
prevăzute în art.275 CPP, precum şi în cazul în care se constată că plîngerea prealabilă a fost
retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală
poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea penală permite împăcarea. Art.276
alin.(1) CPP stabileşte un număr limitat de cazuri în care procedura porneşte în urma plîngerii
prealabile. În acelaşi timp, se menţionează că pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei
poate avea loc şi în cazul furtului avutului proprietarului săvîrşit de soţ, rude, în paguba tutorelui,
ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. Ambele instituţii
– „împăcarea” şi „retragerea plîngerii prealabile” – sunt aplicabile într-o cauză penală şi nu se
exclud reciproc. În aspect procesual, considerăm că dacă procesul penal a fost declanşat în urma
plîngerii prealabile încetarea acestuia trebuie să aibă loc prin retragerea plîngerii prealabile. În
cazul în care procesul a pornit din oficiu, încetarea poate avea loc prin împăcare.
Medierea va avea efecte mai pronunţate dacă va fi utilizată în faze incipiente ale procesului, cu
implicarea părţilor în acţiuni procesuale, evitînd astfel efectul psihologic negativ care îl lasă
acestea asupra persoanelor, îndeosebi asupra minorilor. De asemenea, restaurarea, pe cît se poate
de urgent, a unui drept încălcat este un obiectiv determinant în justiţia restaurativă, în aşa mod,
cu cît mai repede părţile vor găsi numitor comun, cu atît victima va obţine o reparaţie echitabilă.
Importantă este şi economia de resurse în cazul efectuării medierii pe cît se poate de urgent după
producerea conflictului penal. De remarcat că în procesul dat apare un nou subiect procesual -
mediatorul, care însă are atribuţii decizionale limitate, neavînd autoritatea de a lua o hotărîre,
asigurînd doar un dialog între părţi. Deci, decizia în toate cazurile aparţine părţilor. Prin
eliberarea partilor deosebi a părţii vătămate şi a părţii civile, de povara prezentării anumitor
probe se manifestă asigurarea drepturilor acestora în probatoriul penal. Este evident că victima
care poate deveni atît parte vătămată, cît şi civilă va avea sarcina de a proba elementele acţiunii
146
civile, îndeosebi ale prejudiciului moral. Prin obţinerea reparării dreptului prejudiciat se asigură
o echitate, administrarea probelor, în acest caz, devenind un proces inutil. Pînă la urmă, medierea
vizează drepturile părţilor care în primul rînd sunt perturbate de infracţiune, în comparaţie cu
ordinea socială stabilită. Pornind de la faptul că un proces echitabil presupune dreptul la un
judecător independent şi imparţial care decide în mod echitabil public şi într-un termen rezonabil
în confor- 322 mitate cu legea, în doctrină s-a analizat problema corespunderii instituţiei medierii
cu rigorile unui proces echitabil. S-a arătat că reuşita modurilor alternative pare că se ataşează
substanţial excluderii din sistemul juridic al unui proces echitabil. În acelaşi timp, însă, justiţia
alternativă va trebui să demareze un instrument contractual de regularizare care să nu fie în
măsură să priveze definitiv cetăţeanul de o recurgere la judecător. În acest sens remarcăm că
medierea penală nu împiedică persoana de a renunţa în orice moment la această procedură şi de a
apela la justiţia tradiţională pînă la emiterea de către procuror a ordonanţei de încetare a
procesului, fie de către instanţă a sentinţei de încetare. Din acest moment soluţia este guvernată
de autoritatea de lucru judecat

2.2. Analizaţi chestiunile soluţionate în cadrul şedinţei preliminare.

Respectind conditiile generale de judecare a cazuei, cu asigurarea prezentei partilor , in sedinta

preliminara se solutioneaza o serie de aspecte legate de punerea pe rol a cauzei penale.Acestea
sunt mentionate l la alin .4 al art 345 C.proc.pen. si se refera la:
-Solutionarea cererilor, demersurilor si recuzarile inaintate, se fac cu audierea obligatorie a
fiecarei parti asupra chestiunii in cauza
-Lista probelor care vor fi prezentate de catre parti la judecarea cauzei, in spiritul asigurarii
principiilor contradictorialitatii si egalitatii in drepturi., art 347 din c.proc.pen obliga partile sa
prezinte in sedinta preliminara lista probelor pe care intentioneaza sa le cerceteze in cadrul
judecarii cauzei, inclusiv a celor care nu au fost cercetate pe parcurusul urmaririi penale.
-Trimiterea cauzei spre competenta, sau dupa caz incetarea totala sau partiala a procesului
urmaririi penale. In cazul in care fapta persoanei constituie o contraventie, instanta inceteaza
procesul penal in cauza respectiva. Pentru incetarea procesului penal, pentru motivul expirarii
termenului prescriptiei atragerii la raspundere penala ori amnistie, este obligatoriu acordul
inculpatului. In caz contrar procesul penal va continua in mod obisnuit.
-Suspendarea procesului penal. Conditiile si modul de suspendare a procesului penal sunt
generale, adica daca inculpatul sufera de o boala grava, sau daca sunt mai multi inculpati
-Fixarea termenului de judecata. Obligatoriu este instientizarea partilor referitor la data exacta
din timp.
-Masurile preventive sau de ocrotire.

2.3. Apreciaţi importanţa numirii cauzei spre judecare.

Numirea cauzei spre judecată este de fapt punctul de început al procedurii de judecată. In acest
moment subiecţii procesuali sunt complet individualizaţi, se transpun deja într-o altă etapă şi
obţin drepturi suplimentare. Din acest moment începe practic duelul judiciar,care se va finaliza
cu adoptarea unei sentinţe. Chestiunile care se soluţionează la această etapă sînt tehnice, dar de
ele va depinde succesul de mai departe al litigiului : citarea părţilor, lista persoanelor care vor fi
asigurate de părţi (adică cei care într-un final vor fi martori,specialişti sau experţi, şi de a căror
depoziţii/analize/rapoarte, va depinde clarificarea materialului probator).
Această etapă e de facto cea care va pune bazele exercitării mecanismelor şi garanţiilor
procesuale,începînd cu desemnarea apărătorului,fie ales,fie garantat de Stat. De aici începe
procesul de administrare a justiţiei,care va parcurge o durată rezonabilă pentru părţi şi va realiza
într-un final scopul primordial al politicii penale : apărarea împotriva infracţiunilor, persoana,
drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea constituţională,
suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea
147
omenirii, precum şi întreaga ordine de drept.
Totodata, instanta o data ce nnumeste cauza spre judecare, obliga partile sa asigure, la data
stabilita prezenta in instanta a perosanelor pe care le-au solicitat in listele de la sedinta
preliminara.daca una din parti este in imposibilitate de a asigura prezenta vreunei perosoane de
pe lista ianintata, e apoate solicita, prin cerere, citarea acestor perosane de catre instanta de
judectaa..LA numirea cazuei spre judecare., instanta se pronunta si asupra masurilor preventive
sau de ocrotire.

TEST 40

Subiectul I: Trecerea ilegală a frontierei de stat. Organizarea migraţiei ilegale

1.1. Relatați despre semnele secundare ale infracțiunii prevăzute la art.362 CP RM.
Semnele secundare , adica cele alternative ale infractiunii specificate la art 362 CP:
Eludarea de la controlul vamal al RM-se are in vedere intrarea sau iesirea din rm prin alte locuri
decit cele destinate pentru aceasta.
Sustragerea de la controlul efectuat la trecerea frontierei de stat a rm- se intelege neprezentarea
pentru controlul de frontiera a persoanelor care trec peste frontiera de stat a rm.
Locul- Frontiera de stat a Republicii Moldova reprezintă linia naturală sau convenţională care
marchează limitele externe ale teritoriului asupra căruia Republica Moldova îşi exercită
suveranitatea exclusivă pe uscat, pe sectoarele acvatice, subterane, aeriene şi care trece, în linie
dreaptă, de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera de stat nu este marcată în
teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul. Pe fluvii şi pe celelalte ape
curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin tratatele încheiate de Republica Moldova cu
statele vecine, respectîndu-se principiul dreptului internaţional, conform căruia frontiera de stat
trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar pe apele curgătoare nenavigabile, pe la
mijlocul pînzei de арă.

1.2. Argumentaţi dacă invitația pentru străini poate să reprezinte sau nu obiectul material
al infracţiunii prevăzute la art.3621 CP RM.
Invitaţia pentru străini : Invitaţia este un document oficial pe care autoritatea competentă pentru
străini o eliberează la cererea persoanei fizice cu domiciliu permanent sau temporar în Republica
Moldova sau demersul persoanei juridice şi care constituie una dintre condiţiile de obţinere a
vizei Republicii Moldova de către cetăţenii statelor menţionate în anexa nr.2 la prezenta
Hotărîre.
Nu pot constitui obiect material al infracţiunii date,documentele utilizate în vederea obţinerii
paşapoartelor sau a documentelor de călătorie. Respectiv din definiţia enunţată mai sus,invitaţia
doar contribuie la eliberarea vizei,deci nu este un document de călătorie. Astfel, nu va fi obiect al
infracţiunii date
1.2 Art3621 - Organizarea , in scopul obtinerii, direct sau indirect, a unui folos financiar sau
material, a intrarii, sederii,tranzitarii ilegale a teritoriului statului sau a iesirii de pe acest teritoriu
a persoanei care nu este nici cetatean, nici rezident al acestui stat .Nu poate fi invitatia pentru
straini obiect al infractiunii prevazute in articolul dat , infractiunea data nu are obiect material

1.3. Evaluați corectitudinea următoarei formulări din pct.16 al Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, nr.37 din 22.11.2004 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei în
cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii”: „Urmează de delimitat
traficul de fiinţe umane de contrabanda migratorilor. În cazul contrabandei
148
 migratorilor, un element determinant este trecerea ilegală a frontierei. Această
infracţiune face parte din categoria infracţiunilor contra statului, iar traficul este o
infracţiune contra persoanei”.
Aceste fapte pot şi trebuie delimitate,însă asta nu înseamnă că între ele nu poate exista un
concurs real. Deşi fac parte din capitole diferite,şi anume art.165 din Capitolul
III:INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII,CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI,iar
art.362 Capitolul XVII:INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI A
SECURITĂŢII DE STAT, ele pot fi aplicate în egală măsură făptuitorului, dar cu o anumită
condiţie. Trebuie să disociem 2 ipoteze:
- în cazul în care victima infracţiunilor de la art.165 sau 206 CP, a fost trecută legal peste
frontiera de stat, făptuitorului i se vor aplica doar aceste prevederi;

- în cazul în care victima este trecută ilicit peste frontieră,prin eludare sau sustragere de la
controlul la trecerea frontierei de stat, făptuitorului i se va aplica art.165 CP/206 CP + art.362, în
caz contrar riscăm să nu acoperăm toate acţiunile infracţionale.

Iată de ce consider oportună delimitarea faptelor,dar nu în baza elementului de trecere a

frontierei,care este comun pentru componenţele date, ci în baza factorului volitiv, care în cazul
victimelor traficului de fiinţe umane/de copiii lipseşte cu desăvîrşire.

Subiectul II: Acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi procedura simplificată prevăzută de

art.364/1 CPP

2.1. Relataţi despre condiţiile de acceptare a acordului de recunoaştere de către instanţa

de judecată.
Instanţa de judecată este obligată să constate dacă acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost
încheiat în condiţiile legii, în mod benevol, cu participarea apărătorului şi dacă există suficiente
probe care confirmă condamnarea. Doar in cadrul prezentei acestor circumstante ele fiind juste ,
intemeeate si dovedite instanta de judecata este in drept sa accepte acordul de recunoastere a
vinovatiei de catre inculpate.
Doar in cazul în care instanţa este convinsă de veridicitatea răspunsurilor date de inculpat în
şedinţa de judecată şi ajunge la concluzia că recunoaşterea vinovăţiei de către inculpat este făcută
în mod liber, benevol, conştient, fără presiune sau teamă, ea acceptă acordul de recunoaştere a
vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte
vinovăţia. 
Pentru ca acordul să fie legal, el trebuie să întrunească anumite condiţii,care vor fi examinate de
instanţa de judecată. Iată care sunt aceste condiţii:
1. Respectarea formei scrise a acordului de recunoaştere. Acordul de recunoaştere a
vinovăţiei este o tranzacţie care urmează a fi întocmită în formă scrisă. Acordul de recunoaştere a
vinovăţiei trebuie să conţină răspuns la toate întrebările specificate la art. 505 1038 alin.(2),
precum şi cele enumerate la art.506 alin.(3). Răspunsurile sînt consemnate de învinuit, inculpat.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este semnat de procuror, învinuit sau inculpat şi apărătorul
acestuia astfel ca semnăturile să fie pe fiecare pagină a acordului.
2. Participarea apărătorului.Apărătorul are un rol primordial în asigurarea condițiilor
de validare a acordului. Participarea apărătorului la încheierea acordului de recunoaștere a
vinovăției este expres stabilită de lege, iar acuzatul nu poate renunța la serviciile apărătorului în
cadrul acestei proceduri.
3. Respectarea cerinţei privind infracţiunile în privinţa cărora este posibilă
încheierea acordului. Acordul de recunoaștere a vinovăției se acceptă numai dacă acesta este
încheiat în privința infracţiunilor uşoare, mai puţin grave sau grave. În cazul în care persoana
este învinuită de mai multe infracțiuni unele dintre care nu cad sub incidența acestei proceduri
149
speciale, cauza urmează a fi disjunsă în privința acestor infracțiuni care vor fi examinate în
procedura obișnuită.
4. Examinarea respectării cerinței caracterului voluntar/benevol ale acordului: În
sens obişnuit, se spune că un act are un caracter voluntar sau benevol atunci cînd acesta este
făcut de bunăvoie, din proprie iniţiativă şi nesilit de nimeni. Cerinţa stabilirii caracterului
benevol al recunoaşterii vinovăţiei este vizată de mai multe prevederi legale, dar mai ales în mod
exclusiv de prevederile stabilite de art. 506 alin.3 pct.1 şi pct.5 lit. d, e, f. Necesitatea stabilirii
acestei condiţii este determinată de mai mulţi factori. Fiecare persoană are dreptul de a beneficia
de un proces judiciar deplin. Afară de aceasta, datorită faptului că încheind un acord învinuitul se
obligă să facă declaraţii care ar susţine recunoaşterea vinovăţiei deci declaraţii care l-ar incrimina
el în aşa fel renunţă la dreptul de a nu mărturisi împotriva sa. În acest context, cerinţa
caracterului voluntar denotă dreptul etic şi politic al unui învinuit de a cere ca acuzarea să nu îl
forţeze să contribuie la propria condamnare, dar să fie pregătit să demonstreze vinovăţia sa prin
probe obiective. Acordul de recunoaștere a vinovăției nu va fi considerat încheiat benevol de
către persoana acuzată dacă recunoașterea vinovăției a fost făcută de aceasta prin aplicarea forței
fizice, prin ameninţarea cauzării unui prejudiciu (sau prin promisiunea de a înceta un
comportament prejudiciabil persoanei acuzate), fie prin oferirea unei promisiuni de a obţine un
avantaj sau alte promisiuni care sunt prin natura lor improprii, deoarece nu au nici o legă- tură cu
competenţa procurorului.
5. Verificarea dacă acordul este încheiat/acceptat cu bună știință: Această condiţie
cere ca instanța să stabilească dacă inculpatul înțelege pe deplin specificul procedurii date și că
este conștient de consecințele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției. În primul rînd,
instanța trebuie să stabilească capacitatea intelectuală a inculpatului de a participa plenar la
procedura de acceptare a acordului și de a înțelege consecințele acesteia. În al doilea rînd,
instanța trebuie să constate dacă inculpatul a avut posibilitate de a face o decizie cu bună știință
în privința recunoașterii vinovăției. Aceasta depinde de 1041 cunoașterea circumstanțelor
acuzării care îi este aduse și cunoașterea consecințelor judecă- rii cauzei în procedura de
recunoaștere a vinovăției.
6. Existenţa bazei faptice pentru acuzare (existenţa probelor suficiente ce confirmă
condamnarea) respectării condiţiilor legale stabilite faţă de acord: În pofida recunoaşterii
benevole și cu bună știință a vinovăţiei, instanţa nu trebuie să adopte o hotărîre de acceptare a
acordului pînă cînd nu efectuează o cercetare care ar convinge-o că există o 1042 bază faptică
pentru o asemenea declaraţie. Încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei se admite doar cu
condiţia că vinovăţia învinuitului, inculpatului în săvîrşirea infracţiunii respective este dovedită
prin probe pertinente, concludente şi utile, administrate în conformitate cu legislaţia procesuală
penală. În orice caz, instanţa judecătorească este obligată să pună la baza sentinţei de
condamnare, pe lîngă declaraţia de recunoaştere a vinovăţiei, şi alte probe acceptate de inculpat.
În sentință urmează a fi descrise laconic probele învinuirii, care, în ansamblu, confirmă
declaraţiile inculpatului. Baza faptică se consideră a fi inadecvat stabilită cînd lipsesc probe
pentru oricare dintre elementele constitutive ale infracțiunii. Probele prezentate trebuie să
dovedească în afara oricărui dubiu rezonabil faptul că inculpatul a săvîrșit infracțiunea.

2.2. Stabiliţi deosebirile şi asemănările procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei în

raport cu procedura prevăzută de art.364/1 CPP.
-In ambele cazuri inculpatul trebuie sa recunoasca faptele incriminate in primul caz vinovatia in
al doilea faptele indicate in rechizitoriu.
-După îndeplinirea prevederilorLEGALE , instanţa întreabă inculpatul dacă susţine sau nu
poziţia sa privitor la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În cazul în care inculpatul susţine
acordul de recunoaştere a vinovăţiei, el face declaraţii în instanţă despre ceea ce a săvîrşit în
legătură cu învinuirea ce i se incriminează şi atitudinea sa faţă de probele anexate la dosar. In
cazul art 364 prim examinarea are loc in baza probelor administrate la faza de U.P. In ambele
cazuri vorbim de acordul inculpatului.
150
-In ambele cazuri cind inculpatul nu a incheiat accord de recunoastere sau in cazul cind se
respinge cererea de a judeca pe baza probelor accumulate la faza UP se dispune judecarea cauzei
in procedura generala.
    În cazul adoptării de către instanţă a încheierii prin care a fost acceptat acordul de recunoaştere
a vinovăţiei, instanţa procedează la dezbaterile judiciare privitor la măsura de pedeapsă.

2.3. Evaluaţi dreptul învinuitului de a ataca refuzul procurorului de a încheia acord de

recunoaştere a vinovăţiei.

Cu privire la dreptul invinuitului de a ataca refuzul procurorului de a incheia accord de

recunoastere a vinovatiei se observa faptul ca conform Codului de Procedura Penala acesta are
dreptul de a ataca actiunile si actele procurorului care lezeaza sau limiteaza anumite drepturi si
libertati procesuale si materiale ale acestuia, respectiv, dovedind faptul ca incheierea acordului
de recunoastere a vinovatiei este una intemeiata legal, neconditionata, si neinfluentata de nimeni
si se bazeaza pe faptul ca inculpatul intradevar a comis fapta data si tinde spre o colaborare cu
statul in persoana organelor de drept .
Plîngerea acestuia se examinează în termen de 10 zile, cu participarea procurorului şi cu citarea
persoanei care a depus plîngerea.. Procurorul este obligat să prezinte în instanţă materialele
respective. În cadrul examinării plîngerii, procurorul şi persoana care a depus plîngerea vor fi
obligati sad ea explicatii pe marginea cauzei date unde inculpatul va putea sa-si exprime propria
opinie si motivare in tendinta sa de a incheia acordul de recunoastere a vinovatiei. Judecătorul de
instrucţie, considerînd plîngerea întemeiată, va fi in drept sa adopte o încheiere prin care sa
oblige procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor persoanei şi, după
caz, si sa declare nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate, insa daca se va dovedi ca
refuzul procurorului se bazeaza pe o analiza profunda a materialelor cauzei a cercetarii atitudinii
inculpatului fata de fapta comisa de incompatibilitatea si imposibilitatea judecarii cauzei in
procedura speciala de incheiere a acordului de recunoastere a vinovatiei cauza va fi judecata in
procedura generala astfel mentinindu-se decizia procurorului de a refuza incheierea acordului
dat.Faptul dat necesita o analiza profunda din partea judecatorului de instructie a probleor care
confirma sau infirma vinovatia persoanei, fapt necesar pentru a exclude cazurile de abuz din
partea aparatorului si procurorului la incheierea acordului de recunoastere a vinovatie. Totusi
efectuind analiza respectiva observam ca invinuitului i se garanetaza posibilitatea apararii
propriilor drepturi si interese in masura si felul potrivit astfel inkit principiul legalitatii si
principiul egalitatii armelor sa fie pe deplin respectat , ori fiecare persoana chiar sic ea care se
autoincrimineaza vinovata de comiterea unei infractiuni poseda anume drepturi si libertati care ii
sunt inalienabile si reprezinta garantia impartialitatii atit a sistemului judiciar kit si a
reprezentantilor acestui sistem.

TEST 41

Subiectul I: Omorul intenţionat

1.1. Relataţi despre cazurile când cele săvârşite reprezintă tentativa la infracţiunea
151
 prevăzută la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM.

Faptuitorul a incercat sa lipseasca de viata 2 sau mai mutle persoane, dar nu a decedat nici una
Faptuitorul a incercat sa lipseasca de viata 2 sau mai multe persoane dar a decedat 1 persoana
Faptuitorul a incercat sa lipseasca de viata 3 sau mai multe persoane si a decedat doar 2 dintre
acestea
Referitor la prima din ipotezele specificate, se sustine ca daca fapta a fost indreptata
nemijlocit spe savirsirea oorului asupra doua sau mai multe persoane, dar din cauze
independente de vointa faptuitorului se atesta nerealizare integrala a intentiei infractionale, adica
nu se produce oartea niciuneia dintre aceste persoane( nici vatamarea sanatatii si integritatii
corporale nu s-a produs )atunci calificam conf art 27 lit g aln2, art.145.
Daca in aceleasi imprejurari nu s-a produs moartea niciuneia din victime dar s-a produs o
vatamare ai ntegritatii corporale si a sanatatii, a cel putin uneia din ele stabilinduse ca faptuitorul
a manifestat intentie directa indeterminata calificare trebuie facuta in functie de rezultatul real
survenit ( art.151, 152 CP sau 78 Ccontrv.) In cazul in care faptuitorul manifesta intentie directa
determinata atunci calificarea se face conform art 27 litg) aln.2 art 145CP.
Referitor la adoua ipoteza consenata mai sus la fel se aplica raspunderea in baza art27 litg)
aln2 art145 Cp in cazul in care faptuitorul a incercat sa lipseasca de viata doua sau mai multe
persoane dar a decedat doar una. Nu se aplica aln(1) art.145 si art 27 si lit g aln 2 art 145 CP.
Or nu-i pute incrimina faptuitorului concursul de infractiuni atiunci cind acesta au urmarit sa
savirseasca o singura infractiune. Pluralitatea urmarilor prejudiciabile nu implica neaparat si
pluralitatea de infractiuni.este important a intelege ca in contextul infractiunii prev la litg, aln2
art145 urmarile prejudiciable constau nu pur si simplu in moarte persoanei. Ele constau in oartea
a doua sau mai ulte persoane.
Referitor la cea de-a treia ipoteza faptuitorul a incercat sa lipseasca din viata trei si mai
multe persoane dar a decedat doar doua dintre acestea(sau trei din patru, sau patru din cinci etc.)
raspunderea se aplica conf art27 si lit g aln 2 art145CP. Daca insa in situatia analizata
faptuitorul a anifestat intentie directa indeterinata, atesta savirsirea oorului asupra doua sau mai
multor persoane in forma consumata cind faptuitorul a incercat sa lipseasca din viata trei sau mai
multe persoane sau patru din cinci persoane etc.

1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că aplicarea răspunderii conform lit.f) alin.
(2) art.145 CP RM nu exclude reținerea la calificare a agravantei consemnate la lit.k)
alin.(2) art.145 CP RM.

Explicatia unei asemenea calificari, consta in aceea ca, in contextul infractiunii prevazute la lit.f
alin2 art.145 CP, rapirea sau luarea persoanei in calitate de ostatic constituie nu infractiuni, dar
sunt parti componente a unei infractiuni, iar in cazul infract prevazute la lit.k alin.2 art.145 CP,
legiuitorul vorbeste despre scopul de a ascunde o alta infractiune sau de a o inlesni spe savirsire.
Legiuitorul nu vorbeste despre scopul de a ascunde partile componente ale aceeasi infractiuni
unice sau de a inlesni savirsirea lor. Din aceste considerente, omorul savirsit cu rapirea sau cu
luarea persoanei in calitate de ostatic, nu poate fi considerat un caz special in raport cu omorul
savirsit cu scopul de a ascunde o alta infractiune sau de a inlesni savirsirea ei. Deci nu exista o
relatie de concurenta intre infractiunea specificata la lit. F alin 2 art.145 CP si infractiunea
prevazuta la lit k alin2 art.145 CP exclude retinerea la calificare a agravantei consemnate la lit k
alin.2 art.145 CP.
In cazurile cind rapirea sau luarea persoanelor in calitate de ostatic constituie infractiuni de
sinestatatoare, iar aceste infractiuni sunt ascunse sau inlesnite pe calea comiterii omorului,
calificarea trebuie facuta in baza lit k alin 2 art.145 CP. De aceasta data, nu este necesara
retinerea la calificare a agravantei consemnate la lit f alin 2 art.145.
In acord cu litera f) aln2, art 145 CP oorul se considera savirsit cu rapirea sau luarea
persoanei in calitate de ostatic daca a fost comis:1)pina la rapirea sau pina la luarea persoanei in
152
calitate de ostatic; 2)in procesul rapirii sau luarii pers in calit de ostatic; 3) dupa rapir sau luarea
pers in calit de ostatic. Nu este greu de observat, ca in priele ipoteze faptuit incearca sa
inlesneasca pe cale aomorului savirsirea actiunii de rapire sau de luare a perso in calit de ostatic.
Sau pe aceeasi cale sa infringa rezistenta victimei rapirii sua luarii in calit de ostatic.In cea de-a
treia ipoteza faptuit urmareste mai cu seama fie sa ascunda pe calea oorului rapirea sau luarea in
calit de ostatic fie sa se razbune pe aceasta calea pe rezistenta opusa de victima in timpul rapirii.
Consideram ca in ipotezele pe care le-am evidentiat mai sus nu este necesara calificarea
suplientara conform lit. k) aln.2 art145Cp. Va fi suficienta calificarea conform liter f) aln2,
art145 CP. Explicatia uneia asemenea calificari consta in aceea ca in contex infract prev la lit f
aln 2 145 Cp rapira sau luarea pers in calit de ostatic cons nu infractiuni dar parti componente ale
unei infract.In cazul infr prev la lit k) aln 2 145 Cp legiuitorul vorbeste despre scopul ascunderii
unei alte infract sau de a inlesni savirsirea ei. Legiuitorul nu vorb despre ascunderea partilor
coponente ale aceleasi infra unice sau de a inlesni savirsirea lor.Deci nu exista o relatie d3e
concurenta dintre infrac prev la lit f) si k) aln 2 art.145 Cp. Aplicarea raspunderii conf lit f)
exlude retinerea la calificare a lit k0 alin 2. Art 145 CP.

1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale excluderii din dispoziţia
alin.(2) art.145 CP RM a prevederii de la lit.c) alin.(2): „omorul săvârşit cu intenții
huliganice” (excludere operată prin Legea nr.277 din 18.12.2008).

Motivele huliganice au urmatoarele trasaturi : capacitatea de actualizare fulminanta si spontana,

usurinta cu care e comisa infractiunea, reactia disproportionata a faptuitorului fata de conduita
victimei, faptasului ii aduce satisfacere insasi comiterea infractiunii.
Doctrina prevede ca motivul si scopul infractiunii de omor intentionat, chiar si atunci cand nu
sunt semne obligatorii ale laturii subiective, necesita a fi stabilite in fiecare caz aparte,deoarece
influenteaza periculozitatea sociala a faptei si individualizarea pedepsei.
Astfel, excluderea "intentiilor huliganice" nu va inpiedica dtabilirea lor in instanta si influenta
acestora asupra individualizarii pedepsei. Astfel, consider excluderea sintagmei date pozitiva, or
ea necesita a fi stabilita oricum si va avea efecte oricum, indiferent de existenta acesteia in CP
RM. Motivele huliganice ca motiv de savirsire a omorului au urmatoarele trasaturi:capacitatea
de actualizare fulminanta si spontana; usurinta cu care este savirsita infractiunea; reactia
disproportionata a faptuitorului fata de conduita victimei, faptuit ii aduce satisfactie insusi faptul
comiterii infract; lipsa unui pretxt pentru savirs infract sau prezent unui pretext nesemnificativ
pentru a o savirsi. În Codul penal al Republicii Moldova noţiunea „intenţii huliganice" este
utilizată în art.145, 151 şi 152. Sub aspect semantic, această noţiune este concepută inadecvat de
către legiuitor. Ea are de fapt înţelesul de „motiv huliganic", întrucât desemnează nu altceva
decât un impuls lăuntric care îl determină pe făptuitor să ia o hotărâre infracţională şi să o
înfăptuiască. În afară de aceasta, o singură infracţiune nu poate avea la bază decât o singură
intenţie infracţională. De aceea, sintagma „intenţii huliganice" nu exprimă potrivit raportul „o
singură infracţiune - o singură intenţie". Desigur, noţiunile „motiv" şi „intenţie" sunt strâns
legate. Însă ele nu trebuie confundate. De exemplu, după N.I.Zagorodnikov. intenţiile huliganice
sunt condiţionate de ştrengărie, necuviinţă, gravă lipsă de respect faţă de societate, care cel mai
adesea se exprimă sub formă de reacţie neadecvată a făptuitorului (de exemplu, aplicarea unor
lovituri mortale în legătură cu faptul că victima a refuzat să ofere un foc).Pe cale de consecinţă,
recomandăm legiuitorului să modifice textul Codului penal, astfel încât - la lit.с) alin.(2) art.145,
C. pen. RM - în locul expresiei „cu intenţii huliganice" să fie folosită formula „din motiv
huliganic". Până la această eventuală modificare, respectând voinţa legiuitorului şi având scopul
evitării producerii unor confuzii, suntem nevoiţi să utilizăm sintagma de lege lata „intenţii
huliganice". Argumentând potenţialitatea intenţiilor huliganice de a determina agravarea
răspunderii penale pentru unele infracţiuni, Subscriem acestui punct de vedere: legiuitorul a
apreciat, pe bună dreptate, că intenţiile huliganice sunt de natură să agraveze răspunderea pentru
infracţiunile prevăzute ia art.145, C. pen. RM. Desconsiderarea deplină a valorii vieţii sau
153
sănătăţii persoanei o demonstrează dorinţa de a profita de un pretext neînsemnat pentru răfuiala
cu victima. În frecvente cazuri, pretextul pentru săvârşirea infracţiunii din intenţii huliganice
este, în genere, aproape imposibil de identificat. Aceasta deoarece un astfel de pretext este în
totală necorespundere cu fapta comisă şi cu urmările produse de aceasta.
În legătură cu aceasta, are dreptate A.V.Naumov când menţionează: „Spre deosebire de
majoritatea omorurilor intenţionate săvârşite din alte motive, intenţia în cadrul omorului
intenţionat săvârşit din intenţii huliganice este subită, şi nu premeditată. Aceasta vorbeşte o dată
în plus despre faptul că simpla împărţire a intenţiei în subită şi premeditata nu ne vorbeşte încă
despre gradul prejudiciabil al infracţiunii. În special, caracterul subit al intenţiei în cadrul
omorului intenţionat săvârşit din intenţii huliganice mărturiseşte despre pericolul social sporit al
acestei infracţiuni, deoarece indică asupra uşurinţei cu care subiectul se hotărăşte să comită
omorul"6
Într-o manieră asemănătoare noţiunea „intenţii huliganice" îşi găseşte interpretarea oficială
în pct.11 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova „Cu privire la practica
judiciară în cauzele despre omorul premeditat", nr.9 din 15.11.1993, potrivit căruia „omor
săvârşit cu intenţii huliganice este omorul săvârşit în baza lipsei evidente de respect faţă de
societate şi de normele morale curente, dacă comportamentul vinovatului este o provocare
deschisă Ia încălcarea ordinii publice şi e determinată de dorinţa de a se opune celor prezenţi, de
a demonstra atitudinea dispreţuitoare faţă de ei".11 Aproximativ în acelaşi mod noţiunea „intenţii
huliganice" este interpretată în: pct.12 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei
Ruse, „Cu privire la practica judiciară referitoare la cauzele legate de omor (art.105 al Codului
penal al Federaţiei Ruse)", nr.1 din 27.01.199912; pct.11 al Hotărârii Plenului Judecătoriei
Supreme a Ucrainei, „Cu privire la practica judiciară în cauzele privitoare la infracţiunile contra
vieţii şi sănătăţii persoanei", nr.2 din 07.02.2003 13; pct.15 al Hotărârii Plenului Judecătoriei
Supreme a Republicii Uzbekistan „Cu privire la practica judiciară referitoare la cauzele legate de
omorul intenţionat", nr.40 din 20.12.199614 etc.

Subiectul II: Sentinţa de condamnare

2.1.Definiţi şi identificaţi felurile sentinţei de condamnare.

Felurile hotărîrilor instanţei de judecată
(1) Instanţa de judecată, la înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, adoptă sentinţe, decizii,
hotărîri şi încheieri.
(2) Hotărîrea prin care cauza penală se soluţionează în fond de prima instanţă se numeşte
sentinţă.
    (3) Hotărîrea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în
anulare, precum şi hotărîrea pronunţată de instanţa de apel şi de recurs la rejudecarea
cauzei, se numesc decizii.    (5) Toate celelalte hotărîri date de instanţe în cursul judecării
cauzelor se numesc încheieri. Articolul 389. Sentinţa de condamnare
    (1) Sentinţa de condamnare se adoptă numai în condiţia în care, în urma cercetării
judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiunii a fost confirmată prin
ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată.
    (2) Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori
în principal, pe declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale şi citite în instanţa
de judecată în absenţa lor.
    (3) Declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale pot fi puse la baza sentinţei
de condamnare numai în ansamblu cu alte probe suficiente de învinuire şi cu condiţia că,
la urmărirea penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul sau că martorul a fost
audiat în condiţiile art.109 şi 110, în cazul în care inculpatul nu a participat la confruntare
cu acest martor în cadrul şedinţei de judecată.
    (4) Sentinţa de condamnare se adoptă:
154
     1) cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;
    2) cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform
art.107 din Codul penal şi în cazurile prevăzute în art.89 alin.(2) lit.a), b), c), e), f) şi g)
din Codul penal;
    3) fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în
art.57 şi 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art.93 din
Codul penal sau al expirării termenului de prescripţie.
    (5) La adoptarea sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie
executată, instanţa stabileşte categoria pedepsei, mărimea ei şi începutul calculării
termenului executării pedepsei.
    (6) La adoptarea sentinţei de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz,
sentinţei de condamnare fără stabilirea pedepsei, instanţa argumentează în baza căror
temeiuri, prevăzute de Codul penal, adoptă sentinţa dată.

2.2.Determinaţi legătura dintre partea descriptivă şi dispozitivul sentinţei de condamnare.

 Articolul 394. Partea descriptivă a sentinţei

    (1) Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă:
    1) descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicîndu-se locul, timpul,
modul săvîrşirii ei, forma şi gradul de vinovăţie, motivele şi consecinţele infracţiunii;
    2) probele pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată şi motivele pentru care
instanţa a respins alte probe;
    3) indicaţii asupra circumstanţelor care atenuează sau agravează răspunderea;
    4) în cazul cînd o parte a acuzaţiei este considerată neîntemeiată – temeiurile pentru
aceasta;
    5) încadrarea juridică a acţiunilor inculpatului, motivele pentru modificarea învinuirii dacă
la judecată s-a efectuat aşa ceva;
    6) menţiunea referitor la recidivă.
    (2) Instanţa de judecată este obligată, de asemenea, să motiveze:
    1) stabilirea pedepsei cu închisoare, dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte categorii de
pedepse;
    2) aplicarea unei pedepse mai uşoare decît cea prevăzută de lege;
    3) aplicarea unei condamnări cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
    4) rezolvarea chestiunilor legate de condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei sau de aplicarea altor categorii de liberare de pedeapsa penală, prevăzute în art.89
din Codul penal.
    (3) Partea descriptivă a sentinţei de achitare trebuie să cuprindă:
    1) indicarea învinuirii pe baza căreia cauza în privinţa învinuitului a fost trimisă în
judecată;
    2) descrierea circumstanţelor cauzei constatate de instanţa de judecată şi enunţarea
temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor pentru care instanţa respinge
probele aduse în sprijinul acuzării. Nu se admite introducerea în sentinţa de achitare a unor
formulări ce ar pune la îndoială nevinovăţia celui achitat.
    (4) Partea descriptivă a sentinţei de încetare a procesului penal trebuie să conţină descrierea
şi motivarea temeiurilor pentru încetarea procesului penal.
    (5) Partea descriptivă a sentinţelor de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului
penal trebuie să conţină motivele pe care este întemeiată hotărîrea instanţei cu privire la
acţiunea civilă sau la repararea pagubei materiale cauzate de infracţiune.
    Articolul 395. Dispozitivul sentinţei de condamnare
    (1) În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate:
    1) numele, prenumele şi patronimicul inculpatului;
    2) constatarea că inculpatul este vinovat de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de legea
155
 penală;
    3) categoria şi mărimea pedepsei aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune constatată
ca dovedită, pedeapsa definitivă pe care urmează să o execute; categoria penitenciarului în
care trebuie să execute pedeapsa cel condamnat la închisoare; data de la care începe
executarea pedepsei; durata termenului de probă în cazul condamnării cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei şi cui îi revine obligaţia de a supraveghea pe cel condamnat
cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În caz dacă instanţa îl găseşte pe inculpat
vinovat, dar îl liberează de pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului penal, ea este
datoare să menţioneze aceasta în dispozitivul sentinţei;
    4) dispoziţia despre computarea reţinerii, arestării preventive sau arestării la domiciliu, dacă
inculpatul pînă la darea sentinţei se afla în stare de arest;
    5) dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului pînă cînd sentinţa
va deveni definitivă;
    6) obligaţiile puse în seama condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei.
    (2) Dacă inculpatul este învinuit în baza mai multor articole ale legii penale, în dispozitivul
sentinţei trebuie să se indice precis în baza căror anume articole el a fost achitat şi în baza
cărora a fost condamnat.
    (3) În toate cazurile, pedeapsa trebuie să fie precizată astfel încît la executarea sentinţei să
nu apară nici un fel de îndoieli cu privire la categoria şi mărimea pedepsei stabilite de instanţa
de judecată.
    (4) În cazurile prevăzute în art.66 din Codul penal, dispozitivul sentinţei va cuprinde, de
asemenea, şi dispoziţia în vederea ridicării gradului militar sau special, titlului special,
gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat ale inculpatului.
    (5) În cazul condamnării unui cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţă permanentă în alt stat,
dispozitivul sentinţei va cuprinde explicaţii privind dreptul de a cere transferarea
condamnatului în ţara de reşedinţă.

2.3.Apreciaţi sentinţa de condamnare cu eliberare de la executarea pedepsei în raport cu

sentinţa de încetare cu eliberarea de răspundere penală.
Temeiuri: Sentinta de incetare a procesului penal
 a intervenit decesul făptuitorului;
 lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276,
numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
 în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
 în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau
de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
 există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz,
exclud urmărirea penală.
 plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată în cazurile în care urmărirea
penală începe, conform art.276, numai în baza plîngerii acesteia;
 părţile s-au împăcat – în cazurile în care legea penală permite împăcarea;
 persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
 persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este
necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical;
 există temeiuri de a libera persoana de răspundere penală în cazurile prevăzute de art. 53-
60 Cod penal (liberarea de răspundere penală a minorilor, liberarea de răspundere penală cu
tragere la răspundere contravenţională, liberarea în legătură cu renunţarea de bună voie la
săvîrşirea infracţiunii).
Sentinta de incetare a urmaririi penale are o singura modalitate si anume “eliberarea de
156
raspunere penala.
1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile sau împăcat;
2) a intervenit decesul inculpatului;
3) persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală;
4) există o hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă;
5) există o hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi
faptă de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare
a procesului penal;
6) există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea
la răspundere penală; precum şi
7) În cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal.
Sentinta de condamnare mai multe modalitati. Una din ele condamnarea cu stabilirea pedepsei si
liberarea de executare pe motivul amnistiei.

6) La adoptarea sentinţei de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz, sentinţei

de condamnare fără stabilirea pedepsei, instanţa argumentează în baza căror temeiuri,
prevăzute de Codul penal, adoptă sentinţa dată.

TEST 42

Subiectul I: Utilizarea rezultatelor muncii sau serviciilor unei persoane care este victimă a
traficului de fiinţe umane
1.1. Relataţi despre obiectul material sau imaterial al infracțiunii prevăzute la art.165 1 CP
RM.
Utilizarea  produselor şi/sau serviciilor care constituie rezultatul exploatării în infracţiunile de
trafic de fiinţe umane sau trafic de copii, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că
este victima acestor infracţiuni, dacă această faptă nu întruneşte elementele traficului de fiinţe
umane sau  ale traficului de copii
Obiectul material il constituie corpul persoanei,partile corpului victimei *tesuturile organele etc
nu pot reprezenta obiect material

1.2. Demonstrați dacă este corect a se afirma că infracțiunea prevăzută la art.165 1 CP

RM reprezintă un caz special de favorizare a infracțiunii specificate la art.167 CP RM.
Da, deoarece sclavia totodata constituie in esenta negatia starii de libertate ,sclavul considerat un
simplu obiect al dreptului de proprietate se afla in dispozitia altuia si folosit dupa bunul plac al
acestuia,fiind deci pus in conditii in care pentru el nu exista o stare de libertate,el nu este si nu
poate fi subiect in sfera relatiilor sociale.Pericolul social al acestei infractiuni este de aevidentia
pe de o parte, totala nesocotire a persoanei,social mutilata si lipsita de orice drepturi,iar pe de alta
parte de degradararea vietii sociale,in care persoana este coborita de la regimul animalelor si al
altor bunuri,Delimitarea esentiala ar fi ca in cazul infractiunii 165’ CPRM persoana ar putea
opera indirect si conform al(2) este liberată de răspundere penală în cazul în care a declarat
benevol despre comiterea de către alte persoane a infracţiunilor de trafic de fiinţe umane sau
trafic de copii, a ajutat la descoperirea infracţiunilor respective sau a contribuit activ la cercetarea
acestor cazuri. Pe cind in cazul infractiunii art 167, aceasta este directa  si se exprima prin fapta
prejudiciabila si anume ,punerea persoanei in condiitii de stapinire,tinerea unei personae in
conditii de dependentă etc.Astfel, aceasta ar putea fi un caz special de favorizare in cazul in care
faptuitorul actioneaza direct stiind de faptul prejudiciului actiunilor infractionale asupra victimei.
1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale incriminării la art.165 1 CP
RM a faptei de utilizare a rezultatelor muncii sau serviciilor unei persoane care este
victimă a traficului de fiinţe umane (incriminare operată prin Legea nr.270 din
07.11.2013).
157
Delimitarea infractiuni de trafic de fiinte umane cu infractiunea de la art 165’CP ,legiuitorul
operează si  anume cu  intentia faptuitorului si actiunile acestuia din culpă, respectiv in cazul in
care faptuitorul care nu cunoaste detalii si informatii cu privire la victimă nu poate fi incadrata
sub incidenta articolului 165 si anume traficul de fiinte umane astfel se delimiteaza latura
obiectivă si subiectul  al acestor 2 componente de infractiune prin modul de comitere a
infractiunii 165’CPRM care ar putea libera de raspundere penala persoană in cazul in care
aceasta nu stia si nu avea de unde să stie despre actiunile sale infractionale indreptate spre
victimă asemenea sa intreprindă actiuni de descoperire a infractiunii de trafic de fiinte umane sa
contribuie activ la urmărirea penală sa ofere informatii etc. sau din contră inasprirea si
favorizarea acestei componente de infractiune la stabilirea sclaviei,privatiunii de libertate(166
CPRM) etc.

Subiectul II: Dezbaterile judiciare

2.1. Relataţi despre ordinea dezbaterilor judiciare.

Anunţarea şi ordinea dezbaterilor judiciare

    (1) După terminarea cercetării judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată anunţă
dezbaterile judiciare.
    (2) Dezbaterile judiciare constau din cuvîntările procurorului, părţii vătămate, părţii civile,
părţii civilmente responsabile, apărătorului şi inculpatului cînd apărătorul nu participă în
cauza dată sau dacă inculpatul cere cuvîntul. Dacă există mai mulţi reprezentanţi ai părţilor,
ordinea cuvîntărilor lor o stabileşte instanţa.
    (3) În cazul în care cel puţin una din persoanele care participă la dezbateri cere termen
pentru pregătirea către dezbateri, preşedintele şedinţei de judecată anunţă întrerupere, cu
indicarea duratei ei.
Conţinutul dezbaterilor judiciare
    (1) În cuvîntările lor, participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere la probe noi care
nu au fost examinate în cadrul cercetării judecătoreşti. În cazul în care trebuie prezentate
probe noi, participanţii la dezbateri pot cere reluarea cercetării judecătoreşti, indicînd,
totodată, care anume circumstanţe vor fi cercetate suplimentar şi în baza căror noi probe.
Instanţa, ascultînd opiniile celorlalte părţi, adoptă o încheiere motivată privind admiterea sau
respingerea cererii sau demersului respectiv.
    (2) Instanţa nu poate limita durata dezbaterilor la un anumit timp, însă preşedintele
şedinţei de judecată are dreptul să întrerupă cuvîntările participanţilor la dezbateri dacă
aceştia, în susţinerile lor, depăşesc limitele cauzei ce se judecă.
    (3) Între cuvîntări nu se admit întreruperi, însă, pentru motive întemeiate dezbaterile pot fi
întrerupte, dar întreruperea nu poate depăşi 3 zile.
    Articolul 379. Replica
    După ce au luat cuvîntul toţi participanţii la dezbateri, ei pot să mai ia o dată cuvînt în
replică în legătură cu cele spuse în cuvîntările ulterioare. Dreptul la ultima replică aparţine
întotdeauna apărătorului sau inculpatului, după caz.
    Articolul 380. Ultimul cuvînt al inculpatului
    (1) După terminarea dezbaterilor judiciare, preşedintele şedinţei acordă ultimul cuvînt
inculpatului.
    (2) În timpul în care inculpatul are ultimul cuvînt, nu i se pot pune întrebări şi el nu poate
fi întrerupt decît în cazul în care el se referă la alte împrejurări decît cele care se referă la
cauză.
    (3) Dacă inculpatul, în ultimul cuvînt, relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru
soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune reluarea cercetării judecătoreşti pentru verificarea
acestora.
158
     Articolul 381. Concluzii scrise
    (1) După închiderea dezbaterilor şi rostirea ultimului cuvînt, părţile pot să depună
instanţei concluzii scrise privitor la soluţia propusă de ele în cauză.
    (2) Concluziile propuse de părţi nu au caracter obligatoriu pentru instanţă.
    (3) Concluziile scrise se anexează la procesul-verbal.

2.2. Comparaţi conţinutul discursului procurorului cu pledoaria apărătorului în cazul cînd

inculpatul a acceptat judecarea în baza probelor de la urmărirea penală.

Continutul discursului:
Introducerea(exordiul)-face cunoscut printr-o forma sintetica obiectul procesului, fixeaza atentia
judecatorului si creaza o atmosfera favorabila oratorului.Introducerea nu poate consta din
fraze departe de natura procesului.
Expunerea circumstantelor de fapt –naratiunea faptelor
Analiza si expunerea probelor administrate in cauza- fondul continutului discursului de acuzare
Analiza cauzelor si conditiilor ce au favorizat comiterea infractiunii
Argumentarea incadrarii juridice a faptelor
Caracteristica personalitatii inculpatului si aprecierea circumstantelor agravante sau atenuante
Consideratii privind eventual pedeapsa, actiunea civila si alte chestiuni.
Concluzie(peroratia)
Continutul pledoariei:
Structura pledoariei corespunde structurii discursului acuzatorului de stat, fiind un raspuns la
pozitia acuzarii.
Spre deosebire de acuzatorul de stat, care a re obligatia de a analiza sub toate aspectele, complet
si obiectiv, toate circumstantele cauzei, aparatorul este patruns in exclusivitate de scopul
apararii intereselor inculpatului si punerii lui intr-o lumina favorabila in fata instantei.

2.3. Estimaţi importanţa pledoariei procurorului în raport cu actul de renunţare parţială la

învinuire.

De mentionat faptul ca pledoria procurorului reprezinta o concluzie care ar influenta asupra

formei convingerii judecatorului asupra hotaririi ce ar convinge instanta de judecata si
ascultatorii in corectitudinea si profesionalismului partii acuzarii  in raport cu actul de
renuntare partiala la invinuire. Modificarea invinuirii in Sedinta de Judecata in acest mod nu
se agraveaza situatia inculpatului,nu se lezeaza dreptul acestuia la aparare.
Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată nu
confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunţe parţial sau integral
la învinuire. Renunţarea procurorului la învinuire se face prin ordonanţă motivată şi atrage
adoptarea de către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de încetare a
procesului penal. Deci pledoria procurorului reprezinta un raspuns coplet si obiectiv despre
toate circumstantele cauzei care denota renuntarea partial la invinuire

TESTUL 43
Subiectul I: Delapidarea averii străine
1.1.Definiți noțiunea „administratorul unei bănci”, utilizată în dispoziția alin.(2 1) art.191
CP RM. 
Prin administrator al bancii in sensul aln.(2’) art 191 CP RM este persona definita asfel
confor legii institutiilor financiare din 21 iulie 1995. Prin administrator se intelege –membrul
consiliului al organului executiv, al comisiei de cenzori, contabil-sef, conducatorul filialei
persoanei,precu si alte persoane investite prin lege sau statut sa-si asume obligatii de sinestatator
sau impreuna cu altii in numele si in contul peroanei.Banca-institut financiara care accepta de la
159
persoane fizice si juridice depozite sau ecchivalente ale acestora, transferabile prin diferite
instrum de plata si care utiliz aceste ijloace total sau partial pentru a acorda credite pe cont si risc
propriu. Deducem ca administrator al bancii este fie membrul consiliului al organului
executiv, al comisiei de cenzori, contabil-sef, conducatorul filialei care accepta de la persoane
fizice si juridice depozite sau ecchivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrum de
plata si care utiliz aceste mijloace total sau partial pentru a acorda credite pe cont si risc
propriu.In corespundere cu pct2 din anexa nr.1La hotarirea BNM privind aprobarea
regulamentului la xigentele fata de administratorii bancii nr.134 din 2010 administratori ai bancii
sunt:1) membrii consiliului bancii;2)mebrii comisiei de cenzori ai bancii 3) presedintele vice-
presedintele, contabil –se, licchidatorul, administratorul special, alte persoane.
1.2.Demonstrați dacă este corect a se afirma că, în ipoteza consemnată la lit.d) alin.(2)
art.191 CP RM, obiectul juridic secundar nu are un caracter alternativ.
Asa dar in ipoteza consemnata la litera d) aln.2 art 191 CP obiectul juridic secundar nu are
un caracter alternativ. Pentru aplicarea raspunderii in baza acestei norme este indespensbil ca
in plan secundar sa se aduca atingere atit relatiilor sociale cu privire la executarea corecta a
atributiilor de administrare in privinta bunurilor incredintate cit si relatiile sociale cu privire la
desfasurarea normala a activitatii de serviciu. In cazul in care nu se aduce atingere nici uneia din
aceste valori va fi inaplicabil prevederea de la litd) alin.2 art 191CP.In ipoteza consemnata la lit
d) aln 2 art 191 CP relatiile sociale cu privire la executarea corecta a atributiilor de administrare
in privinta bunurilor incredintate alaturi de relatiile sociale cu privire la desfasurarea normala a
activitatii de serviciu reprezinta cele doua valori( relatii sociale ) cu caracter cumulativ.Asadar in
toate cazurile fara exceptie obiectul juridic secundar al infractiunilor prev la art 191 CP RM il
foreaza relatiile sociale cu privire la executarea corecta a atributiilor de adfministrare in privinta
bunurilor incredintate doar in ipoteza consenata la lit d) aln2 art 191 CP, obiectul juridic
secundar al acestor infractiuni il constituie suplientar relatiile sociale cu privire la desfasurarea
normala a ctivitatii de serviciu.
1.3.Evaluați corectitudinea următoarei formulări din pct.17 al Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea bunurilor”: „În cazul în care la sustragerea săvârşită de
două sau mai multe persoane a participat cel puţin o persoană căreia i-au fost
încredinţate bunurile, acţiunile tuturor vor fi încadrate în baza lit.b) alin.(2) art.191 CP
RM, dacă proprietarului nu i-a fost cauzată o daună în proporţii mari”. 
Circumstanta analizata opereaza in oricare din urmatoarele trei ipoteze:1) savirsirea infractiunii
in coautorat;2) savirsirea infractiunii de catre o persoana care intruneste semnele infractiunii
impreuna cu alte persoane care nu intrunesc aceste semne. Participatia complexa atunci cind
latura obiectiva este realizata de catre un singur autor nu poate fi considerata sustragere savirsita
de doua sau ai multe persoane. Chiar daca de acest autor mai participa un organizator un
instigator sau un complice acestia doar participa la savirsirea sustragerii deci nu o savirsesc. In
dispozitiilelit b) aln2 art 191 CP nu este indicata cerinta ca infractiunea sa fie savirsita impreuna.
De aceea comiterea unei fapte de catre o persoana care intruneste semnele subiectului
infractiunii prin intermediul unei persoane care nu intruneste aceste sene ( exempl nu a atins
virsta, iresponsab etc ) de asemenea intra sub incidenta circumstantei agravante de doua sau mai
multe persoane.
Este suficient ca macar una din persoanele care savirsesc sustragerea sa aiba semnele subiectului
infr., astfel incit sa-i fie incriminata sustragerea savirsita de 2 sau m multe pers.

Subiectul II: Deliberarea şi adoptarea sentinţei

2.1 Stabiliţi corelaţia dintre legalitatea, temeinicia şi motivarea sentinţei.
160
Sentinta treb sa fie legala.Legalitatea sentintei consta in faptul ca ea trebuie sa respecte intru
totul legea- incepind de la ceea ca completul de judexcata care adopta sentinta, trebuie sa fie
legal coinstituit si finisind cu aceea ca structura si forma sentintei trebuie sa respecte prevederile
legale. Asadar sentinta trebuie sa corespunda normelor legale material si procedural sub a caror
incidenta cade.
Sentinta trebuie sa fie intemeiata. Temeinicia sentintei prevede concludenta intre imprejurarile si
probele examinate la cercetarea judecatoreasca cu argumentele expuse in sentinta. Instanta poate
pune la baza doar acele probe care au fost recunoscute ca fiind pertinente, concludente ,utile,
admisibile , certe si suficiente.
Sentinta trebuie sa fie motivate. Motivarea sentintei inseamna ca fiecare concluzie din sentinta
trebuie sa fie argumentata, indicindu-se expres izvorul probant care confirma concluzia data.
Motivarea sentintei lipseste in instantele cu jurati, deoarece ei trebuie sa pronunte doar verdictul
univoc pozitiv sau negative, motivare ahotaririi fiind pusa in sarcina instantei clasice.
Legatura si existenta acestor trasaturi ale sentintei contribuie la realizarea următoarelor obiective:
- să permită verificarea dacă judecata s-a desfăşurat cu respectarea legalităţii; - să constituie o
garanţie că nimic din ceea ce formează obiectul judecăţii nu este lăsat de instanţă în afara
examinării şi că soluţia pronunţată este rezultatul firesc al acestei examinări; - să se asigure
exacta executare a celor hotărîte de instanţă.
2.2. Clasificaţi felurile sentinţelor în procesul penal şi delimitaţi chestiunile care trebuie să
le soluţioneze instanţa la darea sentinţei. 
Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze  instanţa de judecată la adoptarea sentinţei
    (1) La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni în
următoarea consecutivitate:
    1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;
    2) dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat; 
    3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care anume lege penală este prevăzută ea; 
    4) dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni;
    5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită; 
    6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care
anume;
    7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luînd în considerare şi
recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost efectuată;
    8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau nu; 
    9) tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii; 
    10) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în ce sumă;
    11) dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a fost intentată acţiunea civilă; 
    12) dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor;
    13) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte; 
    14) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare;
    15) dacă urmează să fie revocată, înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privinţa
inculpatului; 
    16) dacă în privinţa inculpatului recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii urmează să fie
aplicat tratament medical forţat de alcoolism sau narcomanie. 
    (2) Dacă inculpatul este învinuit de săvîrşirea mai multor infracţiuni, instanţa soluţionează
chestiunile arătate în alin.(1) pct.1)-13) pentru fiecare infracţiune în parte. 
    (3) Dacă de săvîrşirea infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa soluţionează
chestiunile prevăzute în alin.(1) referitor la fiecare inculpat în parte.
    (4) Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale drepturilor
inculpatului, precum şi s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări, instanţa
examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru aceste
încălcări.
Clasificarea legala a sentintelor este una tripartite:
161
1sentinta de condamnare
2sentinta de achitare
3sentinta de incetare a procesului
Sentinţa de condamnare se adoptă:
- cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;
- cu stabilirea pedepsei, cu liberarea de executarea pedepsei.
- fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală sau de pedeapsă Sentința de
condamnare cu stabilirea pedepsei ce urmează să fie executată poate fi adoptată doar,
dacă:
- Persoana este declarată vinovată;
- Urmează să fie pedepsită;
- Lipsesc impedimentele pentru stabilirea pedepsei și executarea ei.
În legătură cu aceasta instanța de judecată va stabili:
- Categoria pedepsei
- Mărimea pedepsei
- Începutul calculării termenului de executare
- Categoria penitenciarului (în cazul condamnării la pedeapsa închisorii ).
Sentința de condamnare cu stabilirea pedepsei, cu liberarea de executarea pedepsei poate
fi adoptată în cazul în care instanța va constata:
1. Cazul amnistiei conform art.107 C.pen.
2. Cazurile prevăzute în art. 89 alin.(2) C.pen.
Condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
- Liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen
- Înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă
- Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situației
- Liberarea de executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave
- Amînarea executării pentru femeile gravide sau cu copii de pînă la 8 ani
Sentința de condamnare fără stabilirea pedepsei,cu liberarea de răspundere penală sau
de pedeapsă se va adopta, din următoarele considerente:
1.Liberarea de pedeapsă a minorilor (art.93 C.pen.) sau expirarea termenului de
prescripție a executării pedepsei (art.97 C.pen.)
2. La data judecării, datorită schimbării situației, se stabilește că persoana care pentru
prima oară a săvîrșit infracțiune ușoară sau mai puțin gravă nu mai prezintă pericol social
(art.58 C.pen.)
3.Persoana care pentru prima oară a săvîrșit infracțiune ușoară sau mai puțin gravă după
comiterea faptei - s-a autodenunțat; - a reparat daunele cauzate prin infracțiune; - a contribuit la
descoperirea infracțiunii.
Sentinţa de condamnare va cuprinde 3 părţi,cu explicaţiile tuturor detaliilor necesare:
Partea introductivă, va cuprinde date referitoare la - că sentinţa a fost pronunţată în
numele legii; - data şi locul adoptării sentinţei (momentul pronunțării); - numărul
dosarului, denumirea instanţei de judecată care a adoptat sentinţa, numele judecătorului
sau, după caz, al judecătorilor completului de judecată, grefierului, interpretului,
traducătorului, procurorului, apărătorului; - acă şedinţa a fost publică sau închisă; - datele
privind identitatea inculpatului prevăzute în art.358 alin.(1) CPP (potrivit actului de
identitate); - legea penală care prevede infracţiunea de săvîrşirea căreia este învinuit
inculpatul (deferit justiției, cît și modificarea învinuirii conform art. 326 CPP). Pe lîngă
cele menționate, instanța de judecată va avea în vedere: - dacă inculpatul anterior a fost
condamnat sub nume de familie diferite; - se va indica numele adevărat, precum și
celelalte nume; - locul de naștere se va indica conform divizării administrativ-teritoriale
existente la momentul examinării cauzei; - se vor indica datele cu privire la antecedentele
penale, de care instanță și pentru ce a fost anterior condamnat; - dacă cauza s-a judecat în
procedura specială a acordului de recunoaștere a vinoivăției se va face mențiunea
162
corespunzătoare.
Partea descriptivă cuprinde: - constatarea; - probatoriul; - motivarea; - partea
nedovedită a învinuirii.
Dispozitivul sentinței de condamnare va conține: - Numele, prenumele și
patronimicul inculpatului; - Constatarea că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii
prevăzute de legea penală; -
Categoria și mărimea pedepsei (pentru fiecarea infracțiune în parte și pedeapsa
definitivă); - Categoria penitenciarului; - Data de la care începe executarea pedepsei; - În
caz de condamnare cu suspendare condiționată a executării pedepsei – cine urmează a
supraveghea condamnatul; - În caz de liberare de pedeapsă – mențiunea despre înlocuirea
pedepsei cu un alt tip de pedeapsă; - După caz, felul și mărimea pedepsei complimentare; -
Dispoziția despre computarea reținerii,arestării preventive și arestului la domiciliu; -
Dispoziția privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului pînă la rămî- nerea
definitivă a sentinței; - Obligațiile puse pe seama condamnatului cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei; - Dacă în anumită parte sentința este de achitare – se va
arăta în baza căror articole a fost achitat și în baza cărora a fost condamnat; - După caz,
dispoziția privitoare la retragerea gradului militar,a unui titlu special, a gradului de
calificare sau a distincțiilor de stat; - Dacă este condamnat un cetățean străin sau un apatrid
cu reședința permanentă pe teritoriul altui stat se vor conține explicații privitoare la dreptul
de a cere transferarea condamnatului în țara de reședință.
Sentința de achitare se compune, de asemenea, din trei părți.
Partea introductivă are un conținut identic conținutului părții introductive a sentinței
de condamnare.
Partea descriptivă inserează: - constatarea; - probatoriul; - motivarea. Astfel,
instanța de judecată la redactarea părții descriptive a sentinței de achitare se va referi, în
special la: - indicarea învinuirii potrivit căreia inculpatul a fost deferit justiției; - expunerea
circumstanţelor cauzei constatate de instanţă; - analiza probelor, temeinicia concluziilor
instanţei despre faptul că învinuirea nu şi-a găsit confirmare, precum şi motivarea de ce
instanţa respinge probele puse la baza învinuirii.
Dispozitivul sentinței de achitare va reflecta: - numele, prenumele şi patronimicul
inculpatului; - dispoziţia de achitare a inculpatului şi motivul pe care se întemeiază
achitarea; - dispoziţia de revocare a măsurii preventive, dacă o astfel de măsură a fost
aplicată; - dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei
confiscări speciale, dacă astfel de măsuri au fost luate. În dispozitivul sentinţei de achitare
nu se indică cuvîntul “condamnă”, doar numai dispoziţia de achitare a inculpatului.
Sentința de achitare duce la reabilitarea deplină a inculpatului. Sentința de încetare a
procesului penal se adoptă în cazurile prevăzute de art. 391 CPP. - Lipsește plîngerea părții
vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părțile s-au împăcat: La examinarea cererii de
retragere a plîngerii prealabile sau de împăcare în ședință se verifică respectarea
următoarelor condiţii: - dacă faptele incriminate sînt infracţiuni uşoare sau mai puţin grave
şi se includ în art. 276 CPP sau în art. 109 C.pen.; - dacă cererea este necondiţionată; -
dacă partea vătămată nu este constrînsă să facă asemenea cerere contrar voinţei sale; - dacă
partea vătămată cunoaşte consecinţele acestor acte. În caz contrar instanța explică părţii
vătămate consecinţele retragerii plîngerii sau împăcării în sensul că după încetarea
procesului penal aceasta pierde dreptul la satisfacerea cererii pentru aceeaşi faptă reieşind
din dispoziţiile articolelor 22 şi 391 alin. (1) pct. 5) CPP.
(1) Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:
1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile
sau împăcat; 2) a intervenit decesul inculpatului;
3) persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală;
4) există o hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru
aceeaşi faptă; 5) există o hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiaşi
163
 persoane pentru aceeaşi faptă de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de
sub urmărire penală sau de clasare a procesului penal;
6) există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi
penale şi tragerea la răspundere penală; precum şi
7) În cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal.
(2) În cazul prevăzut în art.332 alin.(2), instanţa încetează procesul penal, cu
aplicarea sancţiunii administrative prevăzute în Codul contravenţional
Codul de procedură penală, la fel,oferă o listă de chestiuni care urmează a fi
elucidate de instanţă şi care sunt comune practici tuturor celor trei tipuri de sentinţe :
Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea
sentinţei
(1) La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni
în următoarea consecutivitate:
1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;
2) dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat;
3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care anume lege penală este
prevăzută ea;
4) dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni;
5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită;
6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea
inculpatului şi care anume;
7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luînd în
considerare şi recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a
fost efectuată;
8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de
inculpat sau nu;
9) tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii;
10) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în ce sumă;
11) dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a fost intentată
acţiunea civilă;
12) dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor;
13) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte;
14) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare;
15) dacă urmează să fie revocată, înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în
privinţa inculpatului;
16) dacă în privinţa inculpatului recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii
urmează să fie aplicat tratament medical forţat de alcoolism sau narcomanie.
(2) Dacă inculpatul este învinuit de săvîrşirea mai multor infracţiuni, instanţa
soluţionează chestiunile arătate în alin.(1) pct.1)-13) pentru fiecare infracţiune în parte.
(3) Dacă de săvîrşirea infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa
soluţionează chestiunile prevăzute în alin.(1) referitor la fiecare inculpat în parte.
(4) Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale
drepturilor inculpatului, precum şi s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări,
instanţa examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru
aceste încălcări.

2.3 Estimaţi condiţiile emiterii unei sentinţă de încetare a procesului penal  în şedinţa
preliminară. 
Şedinţa preliminară este o etapă iniţială a procedurii judiciare,în cadrul căreia sunt
soluţionate chestiunile tehnice,de succesul cărora depinde soluţionarea ulterioară a cauzei.
Respectiv, dacă în cadrul acestei şedinţe s-au constatat temeiurile prevăzute în art.275 pct.
5)–9), 285 alin.(1) pct.1), 2), 4), 5), precum şi în cazurile prevăzute în art.53-60 din Codul
164
 penal, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă. Iată
care sunt aceste temeiuri:
Art.275:
„5) a intervenit decesul făptuitorului;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276,
numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu
aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi
temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau
de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz,
exclud urmărirea penală” Art.285:
1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în
cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau
legea penală permite împăcarea;
2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
(3) Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice moment al
urmăririi penale dacă se constată existenţa temeiurilor prevăzute la alin. (2).
(4) Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu
sau la propunerea organului de urmărire penală.
(5) Pe lîngă elementele prevăzute la art. 255, ordonanţa de încetare a urmăririi
penale trebuie să cuprindă datele privind persoana şi fapta la care se referă încetarea
urmăririi penale, temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi
penale, precum şi informaţia privind condiţiile de intrare în vigoare şi ordinea de
contestare a ordonanţei.
Articolul 53 CP. Liberarea de răspundere penală
Persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune
poate fi liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de
către instanţa de judecată la judecarea cauzei în cazurile: a) minorilor;
b) tragerii la răspundere contravenţională;
c) renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;
d) căinţei active;
e) schimbării situaţiei;
f) liberării condiţionate;
g) prescripţiei de tragere la răspundere penală.

Astfel, care este oportunitarea emiterii unei sentinţe la faza şedinţei preliminare? Se
evită o procedură lipsită de sens, se respectă drepturile şi libertăţile persoanei în cadrul
procesului penal,persoană care nu trebuie să fie atrasă la raspundere pe motiv că nu
întruneşte calităţile necesare pentru acest fapt (lipseşte vîrsta,capacitatea sau intenţia).
Astfel obţinem o justiţie eficientă şi un final logic, evitîndu-se astfel şi îngreunarea lucrului
instanţelor de judecată.

TESTUL NR 44
Subiectul I: Coruperea alegătorilor
1.1.Relatați despre victima infracțiunii prevăzute la art.1811 CP RM CP RM. 
Victima-orice partid, alianta politica ori candidat carora prin coruperea alegatorilor li s-a lezat
dreptul de a fi ales prin diminuarea voturilor exprimate.Conform art 1 din Cod electoral
concurenti electorali sunt:candidatii independenti inregistrati la CEC, partidele alte organizatii
social –politice, blocurile electorale,peroana care candideaza la functia de primar sau consilier in
165
consiliul local si care sunt inregistarte la CE Circumscriptie-in cazul alegerilor locale.Deci
victima este concurentul electoral in sen art 1 CE.In cazul referendumului victima este initiatorul
referendumului.
Victima infractiunii este persoana care face parte din 2 categorii 1)electori 2)membri a organelor
electorale
Prin elector se intelege titularul dreptului electoral, adica al dreptului constitutional al
cetateanului de a alege de a fi ales sau de a-si exprima prin vot atitutidean privind cele mai
importante probleme ale statului si ale societatii in ansamblu Calitatea de elector o are
alegatorul,concurentul electoral
Alegatorul este cet. RM cu dreptul de a alege 18 ani
Sau membru a comisiei electorale

1.2 Demonstrați dacă este corect a se afirma că infracțiunea specificată la art.181 1 CP RM
poate fi comisă după încheierea campaniei electorale. 
Consemnam, ca in conformitate cu art 1 CE campania electorala se considera perioada de
activitate care se desfasoara cu scopul de ai determina pe alegatori sa-si exprime voturile pentru
alegere unuia sau altui concurent electoral si care incepe pentru fiecare concurent electoral la
data inregistrarii la CEC sau la consiliul Elector de circumscrip si se incheie la data excluderii
concurentului electoral di alegeri sau la ziua votarii.Asadar infraactiunea prev la art 181’ poate
fi savirsita atit pina la inceperea campaniei electorale cit si in timpul campaniei electorale.
Totodata consideram ca infractiunea examinata nu poate fi savirsita dupa incheierea campaniei
electorale.Aceasta o confirma forularea care vizeaza scopul infractiunii specificate”scopul
determinarii alegatorului sa isi exercite drepturile sale electorale intr-un anumit mod in cadrul
alegerilor parlamentare, locale si in cadrul referendumului. Odata ce alegatorul isi exercita
drepturile sale electorale dispare posibilitaea comiterii infractiunii analizate.

1.3.Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale incriminării la art.181 1 CP
RM a faptei de corupere a alegătorilor (incriminare operată prin Legea nr.245 din
29.03.2013). 
incriminarea faptei de corupere a alegatorilor trebuie privita nu doar ca obiectiv al strategiei
nationale de prevenire si de combatere a coruptiei dar si ca expresie a amornizarii legislatiei
Republicii Moldova cu legislatia comunitara.
Coruperea alegatorului reprezinta o forma de abuz a participantului la procesul electoral de
statutul pe care il detine. Aceasta forma de abuz reprezinta o premisa a coruptibilitatii viitorilor
reprezntanti ai autoritatilor elective; cei care privesc votul alegatorului ca pe o marfa, odata alesi
vor fi tentati sa-si vinda in mod ilegal atributiile sale unor persoane fizice sau juridice, unor
grupuri sau organizatii criminale. Toate acestea vin sa demonstreze insemnatatea protejarii
ordinii de drept prin intermediul art.181’ CP RM.
Necesitatea contracarării fenomenului de corupere a alegătorilor, prin care fapt înţelegem
cumpărarea de voturi, este o preocupare actuală pe plan internaţional. Precedente similare de
incriminare a acestor fapte se regăsesc şi în legislaţia statelor vecine, cum ar fi
Ungaria,România, Bulgaria.
Astfel în 2010, a venit iniţiativa domnului I.Nastas de a incrimina această faptă penală şi în
Codul penal al RM, ca o prerogativă a garantării unei competiţii electorale juste şi a unor
alegeri echitabile şi corecte.
Ulterior pentru a fundamenta aplicabiliatea justă a acestui articol, în proiectul legii de
modificare se aduce în discuţie necesitatea de a stabili concret, care bunuri utilizate în
campania electorală sunt licite şi care vor forma obiectul material sau imaterial al componenţei
date. Astfel autorii proiectul indică: că orice concurent electoral (in sensul art.1 Cod Electoral)
are dreptul să folosească în campania electorală bunuri cu logo-ul partidului său,fără să fie
sancţionat. Deoarece care este scopul campaniei electorale,anume de a convinge electoratul să
aleagă anume acel partid/candidat.
166
 Acţiunile astfel întreprinse au fost supuse şi unui control din partea Comisiei
Europene,care în raportul său către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene a
subliniat:”au fost luate mai multe măsuri suplimentare pentru îmbunătăţirea cadrului legal în
vederea alinierii legislaţiei naţionale la cerinţele europene...prin altele introducerea răspunderii
penale pentru coruperea alegătorilor.” Astfel trebuie să privim incriminarea acestui fapt nu doar
ca pe un punct al Strategiei naţionale de prevenţie şi Combatere a corupţiei, dar şi ca expresie a
armonizării legislaţiei RM cu legislaţia comunitară.
Consider astfel oportună incriminarea şi sancţionarea acestei infracţiuni ca element garant
al unei democraţii funcţionale.

Subiectul II: Terminarea urmăririi penale şi trimiterea cauzei în judecată

2.1.  Relataţi despre procedura terminării urmăririi penale şi  trimiterii cauzei în judecată. 
Constatind ca probele administrate sunt concludente si suficiente pentru a termina UP . OUP
inainteaza procurorului dosarul insotit cu un raport , in care consemneaza rezultatele UP si
propunerea solutii de UP
Raportul trebuie sa contina fapta care a sevit drept temei pentru pornirea UP , informatii cu
privire la invinuit , incadrarea juridica afaptei si probele administrate. In cazul cind in UP sint
indicate mai multe personae raportul va contine informatii despre fiecare.
Raportul trebuie sa contina , corpurile delicate si masurile luate in privinta lor, masuri
asiguratoare luate in cursul urmaririi, ) cheltuielile judiciare
procedura trimiterii cauzei in judecataCauza se trimite in judecata de procuror care a
intocmit rechizitoriul. Dupa inaintarea copiilor de pe rechizitoriu invinuitului si
reprezentantului legal , procurorul trimite cauza in judecata competenta fara intirziere prin
intermediul cancelariei procuraturei respective
     În cazul în care învinuitul se abţine de a se prezenta pentru a lua cunoştinţă de materialele
cauzei şi a primi rechizitoriul, procurorul trimite cauza în judecată fără efectuarea acestor acţiuni
procesuale, dar cu anexarea la dosar a probelor care confirmă abţinerea învinuitului, iar în cazul
sustragerii - şi a informaţiei despre măsurile luate pentru căutarea acestuia, dacă judecarea cauzei
este posibilă în lipsa învinuitului.
   copia de pe rechizitoriu se înmînează, în mod obligatoriu, apărătorului învinuitului şi
reprezentantului lui legal, cărora li se prezintă şi materialele cauzei pentru a lua cunoştinţă de ele.
    În cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, procurorul
va trimite cauza în judecată cu cel puţin 10 zile pînă la expirarea termenului de arest stabilit.

2.2. Comparaţi terminarea urmăririi penale şi  trimiterea în judecată conform procedurii

generale în raport cu cîteva proceduri speciale. 
(1) Cauza se trimite în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul.
(2) În cazul în care învinuitul se abţine de a se prezenta pentru a lua cunoştinţă de materialele
cauzei şi a primi rechizitoriul, procurorul trimite cauza în judecată fără efectuarea acestor acţiuni
procesuale, dar cu anexarea la dosar a probelor care confirmă abţinerea învinuitului, iar în cazul
sustragerii - şi a informaţiei despre măsurile luate pentru căutarea acestuia, dacă judecarea cauzei
este posibilă în lipsa învinuitului.
(3) În situaţia prevăzută în alin.(2), copia de pe rechizitoriu se înmînează, în mod obligatoriu,
apărătorului învinuitului şi reprezentantului lui legal, cărora li se prezintă şi materialele cauzei
pentru a lua cunoştinţă de ele.
(4) Toate cererile, plîngerile şi demersurile înaintate după trimiterea cauzei în judecată se
soluţionează de către instanţa care judecă cauza.
(5) În cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, procurorul
va trimite cauza în judecată cu cel puţin 10 zile pînă la expirarea termenului de arest stabilit.

167
Procedura generală
Terminarea Urmăririi penale
-transmiterea dosarului de
organul de urmărire penală
către procurorul competent, cu
întocmirea unui raport
-se vor prezenta metrialele
părţilor ca să facă cunoştinţă cu
ele
-termen de verificare 15 zile
-procurorul are 2 solutii
conform art.291: pune
sub învinuire
făptuitorul conform prevederilor
art. 281 şi 282, dacă acesta nu a
fost pus sub învinuire în cursul
urmăririi penale, apoi
întocmeşte rechizitoriul prin
care dispune trimiterea cauzei în
judecată; dacă făptuitorul a fost
pus
sub învinuire în cursul urmăririi
penale, întocmeşte rechizitoriul
prin care dispune trimiterea
cauzei în judecată
-întocmeşte rechizitoriu
Procedura în cazul Procedura în cauzele cu minori
infracţiunilor flagrante
Terminarea Urmăririi penale
-se va transmite raportul
privind terminarea urmăririi
penale şi procesul-verbal de
constatare a infracţiunii
-se vor prezenta metrialele
părţilor ca să facă cunoştinţă cu
ele
-termen de verificare 48 de ore
Procurorul are următoarele
soluţii :
-dacă probele sunt sufieciente şi
demonstrează vinovăţia
făptuitorului, îl pune sub
învinuire şi trimite cauza în
judecată
-nu sunt suficiente probe sau
temeiuri de a termina urmărirea
penală, dispune continuarea
urmăririi penale
-fără rechizitoriu
Terminarea Urmăririi penale
- La terminarea urmăririi penale
în privinţa minorului, organul
de urmărire penală, prin
ordonanţă motivată, poate să nu
prezinte învinuitului minor
unele materiale ale urmăririi
penale care, la părerea sa, pot
influenţa negativ asupra
minorului, însă aceste materiale
se prezintă reprezentantului
legal al minorului.
Soluţiile :
-încetează urmărirea penală şi
liberează de răspundere penală
-încetează urmărirea penală cu
cu internarea acestuia într-o
instituţie specială de învăţămînt
şi de reeducare sau într-o
instituţie curativă şi de
reeducare (prin demers la
judecătorul de instrucţie) (În
cazul în care judecătorul de
instrucţie respinge demersul
despre liberarea minorului de
răspundere penală, cu internarea
acestuia într-o instituţie specială
de învăţămînt şi de reeducare
sau într-o instituţie curativă şi
de reeducare, procurorul
anulează ordonanţa de încetare
a procesului penal şi trimite
cauza în judecată, în mod
obişnuit, cu rechizitoriu)
-cu rechizitoriu
168
 Trimiterea în judecată Trimiterea în judecată Trimiterea în judecată
Cauza se trimite în judecată de Metoda e comună, cu excepţia Se va întocmi rechizitoriu şi se
către procurorul care a întocmit lipsei rechizitoriului şi obligaţia va prezenta şi raportul unui
rechizitoriul. de a menţiona că este o psihopedagog. In rest metoda de
(2) În cazul în care învinuitul procedură specială trimitere e comună
se abţine de a se prezenta pentru
a lua cunoştinţă de materialele
cauzei şi a primi rechizitoriul,
procurorul trimite cauza în
judecată fără

efectuarea acestor acţiuni

procesuale, dar cu anexarea la
dosar a probelor care confirmă
abţinerea învinuitului, iar în
cazul sustragerii - şi a
informaţiei despre măsurile
luate pentru căutarea acestuia,
dacă judecarea cauzei este
posibilă în lipsa învinuitului.
(3) În situaţia prevăzută în
alin.(2), copia de pe rechizitoriu
se înmînează, în mod
obligatoriu, apărătorului
învinuitului şi reprezentantului
lui legal, cărora li se prezintă şi
materialele cauzei pentru a lua
cunoştinţă de ele.
(4) Toate cererile, plîngerile
şi demersurile înaintate după
trimiterea cauzei în judecată se
soluţionează de către instanţa
care judecă cauza.
(5) În cazul în care
inculpatul se află în stare de
arest preventiv sau arest la
domiciliu, procurorul va trimite
cauza în judecată cu cel puţin 10
zile pînă la expirarea termenului
de arest stabilit.

2.3.  Apreciaţi importanţa părţilor constituve ale rechizitoriului şi a anexelor la

rechizitoriu. 
169
 Rechizitoriul reprezintă actul final prin care se încheie urmărirea penală. Excepție, potrivit
art. 296, alin.(1) CPP, fac cauzele privind infracțiunile flagrante în care făptuitorul este doar
pus sub învinuire, dispunîndu-se concomitent și trimiterea cauzei în judecată. Importanța
rechizitoriului se poate prezenta din două perspective, pe de o parte, acesta este actul prin care
se determină faptele care urmează a fi examinate în ședința de judecată, pe de alta – persoanele
care urmează să răspundă pentru aceste fapte.
Rechizitoriul, este unicul document care arată limita precăutării judiciare şi ea trebuie să
fie obiectivă, adică (să se bazeze pe probe cercetate), întemeierea juridică a acțiunilor (corect
bazate pe normele dreptului procesual penal şi a codului penal) şi să corespundă normelor
stilistice şi gramatice. Rechizitoriul constă din 2 părţi: - partea descriptivă; - partea
dispozitivă. În prima parte
- se indica numărul dosarului penal, numele, prenumele învinuitului, art. si al. din
CP, potrivit cărora sunt calificate infracţiunile în care persoanele se învinuiesc. Expunerea
cuprinde un rezumat al fondului cauzei, locul şi data săvârşirii infracţiunii, mijloacele,
urmările şi alte împrejurări esenţiale ale infracţiunii, datele cu privire la partea vătămată,
probele care confirmă vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de învinuit în apărarea
sa şi rezultatul verificarea acestor argumente. Concluzia de învinuire trebuie să cuprindă
trimiteri la filele din dosar. Practica a observat următoarele metode de expunere a parţii
descriptive:
- metoda cronologică - potrivit căruia circumstanţele infracţiunii săvârşite şi probele
sunt expuse în acea consecutivitate în care au fost stabilite pe parcursul urmăririi penale;
- metoda sistematica - expunerea în partea descriptivă se face în consecutivitatea
săvârşirii infracţiunii;
- metoda mixta - prezintă prin sine о îmbinarea a primei şi a doua metodă, aceasta
metodă se aplica în dosarele penale cu multe epizoade în săvârşirea cărora se învinuiesc
mai multe persoane. Dispozitivul - rechizitorului reiese din partea descriptivă care conţine
învinuirea persoanei în săvârşirea infracţiunii, datele cu privire la persoana învinuitului,
formularea învinuirii care i se incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui şi
menţiunea despre trimiteria dosarului în instanţa judecătorească competentă. La
rechizitoriu se anexează următoarele anexe: - informaţie cu privire la durata urmăririi
penale; - lista persoanelor ce trebuie sa fie citate în judecată; - durata măsurii preventive
aplicate; - corpurile delicte şi locul lor de păstrare; - acţiunea civilă; - măsurile de ocrotire;
- care sunt cheltuielile de judecata. Copia de pe rechizitoriu se înmânează sub recipisă
învinuitului şi reprezentantului legal, făcându-se despre aceasta menţiune în informaţia
anexată la rechizitoriu. Învinuitul pota prezenta în scris referinţă la rechizitoriu, care se va
anexa la dosar. Importanţa acestor elemente constitutive rezidă în faptul că actul dat va
servi ca o sinteză pentru examinarea în instanţă,respectiv dacă va fi lipsit de logică sau
echivoc,asta va crea dificultăţi instanţei la etapa cercetării judecătoreşti.

TEST 45
1.1. Relatați despre circumstanțele săvârșirii infracțiunii, ca semn secundar al laturii
obiective a infracțiunilor prevăzute la art.196 CP RM.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art 196 CPRM se constituie din: fapta
prejudiciabilă (acțiune sau inacțiune), urmările prejudiciabile sub formă de daune materiale
în proporții mari, legătura de cauzalitatea dintre acestea, dar și circumstanțele săvârșirii
infracțiunii. Cele din urmă, au un caracter secundar, dar obligatoriu și presupun faptul că
fapta prin care s-au cauzat daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere nu
constituie o sustragere. Acesta e și criteriul de delimitare dintre infracțiunea prevăzută la
art 196 i cea de la art. 190: acțiunea principală din cadrul infracțiunii de cauzare de daune
materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere nu poate presupune luarea din posesia
victimei, deoarece altfel ar nimeri sub incidența art. 190 CPRM. Deci, circumstanțele
170
săvârșirii infracțiunii prevăzute la art 196 se vor referi la modul fraudulos prin care
făptuitorul se eschivează să transmită victimei bunurile care i se cuvin sau se folosește de
aceste bunuri în detrimentul victimei.

1.2. Argumentaţi dacă bunurile imobile pot reprezenta sau nu obiectul material al
infracțiunilor prevăzute la art.190 CP RM.

Obiectul material al infracțiunii de escrocherie este reprezentat de bunurile care au o

existență materială, fiind create prin munca omului, dispunând de valoare materială și un
cost determinat, și care trebuie să fie bunuri mobile și străine pentru făptuitor. Nu poate fi
concepută infracțiunea de escrocherie în privința unor bunuri imobile străine. În cazul
dobândirii ilicite a acestora prin înșelăciune sau abuz de încredere urmează a fi aplicat art
196 CPRM. O explicație relevantă constă în faptul că în privința bunurilor mobile este
posibilă sustragerea și deplasarea acestora departe de proprietarul originar, iar probarea
dreptului de proprietate față de un bun mobil nu este mereu posibilă, sau nu există
documentele relevante. În privința bunurilor imobile însă, nu poate fi comisă o infracțiune
de escrocherie, deoarece infractorii ar avea nevoie să fie înscriși în registrul de stat al
bunurilor imobile pentru a dobândi cu adevărat dreptul asupra acestora. Simpla sustragere
a documentului de proprietate asupra unui bun imobil nu poate reprezenta inclusiv și
dobândirea atributelor asupra acelui bun. Din aceste motive, va fi aplicabilă prevederea de
la art 196 CPRM, în care una din modalitățile o constituie dobândirea ilicită a dreptului
asupra bunurilor altuia, când făptuitorul exercită facultăţile pe care le are un subiect al unui
drept real derivat (uzufructuar, superficiar, uzuar etc.), fără a avea acest drept.
1.3. Evaluați corectitudinea următoarei formulări din pct.15 al Hotărârii Plenului
Curţii Supreme de Justiţie, nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în
procesele penale despre sustragerea bunurilor”: „Obiectul material al escrocheriei îl
pot constitui bunurile, precum şi drepturile asupra acestora, dobândite în mod ilicit
În doctrina penală există opinii controversate privind existența drepturilor asupra bunurilor
ca și obiecte materiale ale infracțiunii de escrocherie. Unii doctrinari afirmă , de exemplu,
că prin drept asupra bunurilor se au în vedere documentele ce certifică anumite drepturi,
deci în acest caz, escrocheria se va considera consumată indiferent de faptul dacă
făptuitorul a reușit să obțină și bunurile respective în mâna sa. În același timp, nu contează
intrarea în posesia unui document, dar forța juridică pe care o conferă acest fapt: dacă a
pierdut într-adevăr proprietarul original posibilitatea reală de a-și exercita drepturile asupra
bunului său.
În general, sintagma de drepturile asupra bunurilor este complexă și lasă loc de
interpretări, ceea ce face dificilă evaluarea acesteia în raport cu infracțiunea prevăzută la
art.190. Conform codului civil, la categoria de bunuri sunt asimilate și drepturile
patrimoniale, însă acesta este sensul larg la categoriei de bun, iar Codul Penal are în vedere
bunul în sens restrâns. Mai mult, tot conform Codului Civil actul juridic este lovit de
nulitate dacă încheierea acestuia a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean
al uneia dintre părți. Având în vedere faptul că în cazul escrocheriei victima transmite de
bună voie bunul său, fiind dusă în eroare de cealaltă parte, suntem în prezența vicleniei,
deci un asemenea act va fi nul de drept. Astfel, consider că nu pot constitui obiect
(i)material al infracțiunii drepturile asupra bunurilor. Se pare că legiuitorul nu s-a expus
clar în dispozitivul art. 190, dar în același timp a fost mai explicit la art. 189 – șantajul,
unde se face clar distincția între bun și drept asupra bunului. Consider că o astfel de
specificație ar fi necesară și la art. 190 pentru a asigura unitatea interpretării și aplicării în
practică. Între timp, ar fi mai sigură aplicarea art. 196 în caz de dobîndire ilicită a
drepturilor asupra bunurilor
171
 2.1. Caracterizaţi condiţiile suspendării condiţionate a urmăririi penale cu liberarea
de răspundere penală.
Potrivit art.510-511 CPP,condiţiile suspendării urmăririi penale cu liberare de răspundere
penală pot fi clasificate în:
-condiţii positive
-condiţii negative
Condiţiile pozitive sunt prevazute la al.1 şi 2 ale art.510:
1. În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin
gravă-dacă persoana este pusă sub învinuire pentru două sau mai multe infracţiuni
uşoare sau mai puţin grave,această procedură nu se va aplica. In aceeaşi ipoteză nu
va fi aplicabilă procedura dacă urmărirea va fi continuată pentru o altă infracţiune
gravă sau mai puţin gravă.
2. In cazul învinuitului care îşi recunoaşte vinovăţia-se are în vedere nu simpla
recunoaştere,ci cea fundamentată pe probe suficiente,care ar confirma cele
menţionate
3. A reparat paguba cauzată în cazul infracţiunii-stabilirea faptului reparării se va face
prin declaraţiile părţii vătămate sau a părţii civile Condiţiile negative sunt :
-Persoana învinuită nu prezintă un pericol social şi poate fi reeducată fără aplicarea unei
pedepse penale. Aici ca circumstanţe care ar veni să confirme acest fapt sunt :a) faptul căa
comis pentru prima oară infracţiunea ;b) s-a autodenunţat ; c)a contribuit activ la
descoperirea faptei ; d)se caracterizază pozitiv la locul de uncă/învăţătură ; d)este angajat
în cîmpul muncii sau îşi continuă studiile ; e) a comis fapta ca rezultat al unor împrejurări
grave ; f) este minor,iar părinţii şi-au luat angajamentul să o reeduce
-nu are antecedente penale-prezenţa acestora poate demonstra un anumit grad de
periculozitate
-nu este dependent de alcool sau droguri-se va demonstra prin raportulexpertul sau avizul
medicului narcolog
-nu este persoană cu funcţie de răspundere care a comis fapta prin abuz de serviciu
-infracţiunea nu este contra statului
2.2. Stabiliţi particularităţile constatării şi verificării materialelor privind unele
infracţiuni flagrante.
Pînă la modificarea şi completarea CPP prin Legea din 28.07.2006467 procesul-verbal de
constatare a infracţiunii flagrante avea o dublă funcţionalitate, el constituiea, în primul
rînd, actul de începere a urmăririi penale pentru infracţiunea constatată şi era confirmat de
către procurorul care conducea urmărirea penală , iar în al doilea rînd, serveşte ca mijloc
de probă prin declaraţiile şi constatările din cuprinsul său. Pentru a arăta dubla
funcţionalitate a acestui act s-a propus să fie indicat ,,Proces – verbal de constatare a
infracţiunii flagrante şi de pornire a urmăririi penale”468. Reeşind din dispoziţiile alin.(2)
art.274 CPP, actul de începere a urmăririi penale este numai ordonanţa, prin urmare pe
lîngă procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante urmează să fie întocmită şi o
ordonanţă de începere a urmăririi care se prezintă procurorului pentru confirmare.
Procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante conform art.515 CPP, după conţinut
se deosebeşte de procesulverbal de constatare a unei infracţiuni depistate nemijlocit de
către procuror sau organul de urmărire penală, în procedură generală,potrivit alin.(2)
art.274 CPP.
Organul de urmărire penală, deplasîndu-se la faţa locului cu ocazia constatării
infracţiunilor flagrante, trebuie să înfăptuiască următoarele acţiuni:
- prezentarea calităţii şi luarea măsurilor de întrerupere a activităţii ilicite;
- acordarea primului ajutor persoanelor vătămate;
172
 - stabilirea şi identificarea martorilor oculari prezenţi la faţa locului;
- identificarea făptuitorului şi luarea măsurilor de reţinere a acestuia;
- efectuarea percheziţiei corporale a făptuitorului;
- efectuarea cercetării la faţa locului şi luarea măsurilor privind ridicarea corpurilor
delicte descoperite la faţa locului;
- audierea martorilor oculari, a victimelor şi a făptuitorului (bănuitului);
- fixarea rezultatelor constatării infracţiunii flagrante în procesul-verbal de
constatare a infracţiunii flagrante
Un loc important în procesul-verbal îl vor ocupa constatările personale ale organului de
urmărire penală. Cu ocazia deplasării la faţa locului se va face precizarea despre ceea ce se
constată personal în momentul ajungerii la faţa locului, şi anume circumstan- ţele depistate,
amplasarea obiectelor, urmele şi poziţia la faţa locului. Circumstanţele anterioare sosirii la faţa
locului vor fi detaliate după mărturiile celor care au asistat la aceste situaţii. Se va ţine cont de
faptul că din conţinutul procesului-verbal urmează să rezulte clar ce anume a constatat personal
organul de urmărire penală şi ce alte împrejurări au fost descrise prin declaraţiile martorilor,
victimei şi ale bănuitului. Dacă în procesulverbal au fost consemnate aceste declaraţii, nu mai
este necesară audierea suplimentară a persoanelor (declaraţii separate) în afara cazurilor cînd
aceasta s-ar impune în scopul aflării adevărului prin depoziţii suplimentare. Cu ocazia ascultării
martorilor, victimei şi consemnării declaraţiilor acestora în procesul-verbal, se vor respecta
prevederile referitoare la această activitate conform procedurii obişnuite (martorilor li se vor
explica drepturile şi obligaţiile prevăzute de art.
90 CPP, iar victimei conform art. 58 CPP şi vor fi preveniţi asupra răspunderii ce o poartă
în conformitate cu art. 312, 313 CP. De asemenea, se vor îndeplini în mod corespunzător
prevederile CPP referitoare la ascultarea bănuitului, prevăzute de art. 104 CPP.
Procurorul, primind materialele de urmărire penală, verifică corespunderea lor prevederilor
legale şi, daca sunt probe suficiente, pune, conform dispoziţiilor art. 281, 282 CPP, făptuitorul
sub învinuire, fără întocmirea rechizitoriul şi dispune trimiterea cauzei în judecata potrivit alin.
(1) art. 516 CPP. Procurorul, în decurs de 48 de ore, va verifica corespunderea materialelor de
urmărire penală prevederilor legale şi va controla dacă nu există circumstanţe care exclud
urmărirea penală, prevăzute de art. 275 CPP, şi dacă sunt probe suficiente pune bănuitul sub
învinuire conform art. 281, 282 CPP, asigurîndu-i învinuitului toate drepturile prevăzute de
procedura obişnuită. Procesulverbal de constatare a infracţiunii flagrante şi toate materialele
acumulate sunt prezentate învinuitului şi apărătorului de către procurorul care conduce
urmărirea penală conform art. 293, 294 CPP. În cazul în care procurorul consideră că nu sunt
suficiente probe de a pune sub învinuire şi temeiuri de a înceta procesul penal, el printr-o
ordonanţă dispune continuarea urmăririi penale conform alin. (2) art. 516 CPP, indică ce
acţiuni de urmărire penală urmează să fie efectuate şi fixează termene reduse necesare pentru
aceasta,care nu vor depăşi 10 zile, cu excepţia cazurilor în care efectuarea actelor de urmărire
penală necesită un termen de executare mai mare.
Astfel observăm că în cazul acestor infracţiuni, termenele sunt mult mai scurte,iar
verificarea probelor şi constatărilor se face mai mult nemijlocit la locul faptei sau în imediata sa
apropiere.
2.3. Apreciaţi rolul părţii vătămate şi a părţii civile în cazul iniţierii procedurii de
suspendare condiţionată a urmăririi penale.
Din economia prevederilor legale putem deduce care ar fi rolul acestor doi subiecţi
procedurali şi anume, faptul că prin declaraţiile lor trebuie să demonstreze pejudiciul cauzat şi
dacă persoana supusă urmăririi penale a reparat sau nu daunele cauzate. Dacă prejudiciul
cauzat poartă are proportii mari sau deosebit de mari, tot partea vătămată şi partea civila trebuie
să demonstreze cu elocvenţă ineficacitatea aplicării unei asemenea proceduri, mai ales în cazul
în care este evident faptul că persoana făptuitorului va fi în imposibilitate de a repara daunele
cauzate.
Despre suspendarea urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat să anunţe în
173
scris victima, partea vătămată, reprezentantul ei legal, partea civilă, partea civilmente
responsabilă sau reprezentanţii lor şi să le explice dreptul de a contesta ordonanţa de
suspendare a urmăririi penale la judecătorul de instrucţie. În cazurile de suspendare a
urmăririi penale în temeiul art.2871 alin.(1) pct.3) şi 4), despre aceasta sînt informaţi, de
asemenea, învinuitul şi apărătorul lui.

TESTUL 46

1.1.Relatați despre subiectul infracțiunilor prevăzute la art.166 1 CP

RM.
Subiectul infracţiunii prevazute la al.1 art.1661 este persoana fizică responsabilă care la
momentul comiterii faptei a atins vîrsta de 16 ani. În afară de aceasta,subiectul infracţiunii
în cauză trebuie să aibă una din următoarele calităţi speciale:
- Persoană publică
- Persoane ,care de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice
- Oricare altă persoană care acţionează cu tiltu oficial
- Oricare altă persoană care acţionează cu consimţămîntul tacit sau expres al unei
persoane care acţionează cu tiltu oficial
Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu
statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor
apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau
militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor
de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să
presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes
public.
Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprindere,
instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a
lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în
virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor
autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-
economice (se va agrava în cazul lit.e,al.2.art.1661). în acest caz înţelegem următorii
subiecţi:
- Persoană al cărei mode de numire sau de alegere este reglementat de
Constitutia RM sau care este învestit în funcţie,prin numire sau prin alegere de
către Parlament,Preşedintele RM sau guvern,în condiţiile legii
- Persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat
împuternicirile sale
Orice persoană cu funcţie de răspundere este o persoană publică,dar nu şi viceversa.
În cazul persoanei,care de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice,se are în vedere
acel subiect care exercită atribuţiile unei autorităţi publice,deşi nu a fost învestită în
condiţiile legii, în numele statului, cu împuterniciri legale a înfăptui acţiuni care comportă
consecinţe juridice pentru toţi sau pentru majoritatea cetăţenilor,acţiunile sale nefiind
limitate în cadrul unui anumit departament,sistem,etc.
- Oricare altă persoană care acţionează cu tiltu oficial-nu este neapărat o
persoană publică, însă acţionează cu titlu oficial (de exemplu funcţionarul
internaţional)
- Oricare altă persoană care acţionează cu consimţămîntul tacit sau expres al unei
persoane care acţionează cu tiltu oficial
Noţiunea de consimţămînt: Articolul 199. Consimţămîntul
(1) Consimţămînt este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a încheia un

174
act juridic.
1.2.Determinați deosebirile dintre infracțiunile specificate la alin.(1) și (3) art.166 1 CP
RM.
Al.1
Obiectul juridic special cu caracter multiplu :
-principal :relatiile sociale cu privire la
demnitatea persoanei
-secundar : relatiile sociale cu privire la
integritatea fizică sau psihică a persoanei,apărate
contra tratamentului inuman ori degradant
Obiect material :corpul persoanei,în cazul
influenţării nemjlocite
Victima :persoana reţinută,
percheziţionată,adusă forţat,supusă unor măsuri
de siguranţă,supusă tratamentului psihic,supusă
acţiunilor mijloacelor speciale,aflată sub arest sau acţiunilor mijloacelor speciale,aflată sub arest sau
care execută o pedeapsă privativă de libertate.
Latura obiectivă :
- Fapta prejudiciabilă exprimată în
acţiunea sau inacţiunea de cauzare a
unei dureri sau a suferinţei fizice ori
psihice, care reprezintă tratament
inuman sau degradant
- Urmările prejudiciabile constînd în
durerea sau suferinţa fizică ori psihică
Al.3
Obiectul juridic special cu caracter multiplu :
-principal :relatiile sociale cu privire la
demnitatea persoanei
-secundar : relatiile sociale cu privire la
integritatea fizică sau psihică a persoanei,apărate
contra torturii
Obiect material :corpul persoanei,în cazul
influenţării nemjlocite
Victima :persoana reţinută,
percheziţionată,adusă forţat,supusă unor măsuri
de siguranţă,supusă tratamentului psihic,supusă
care execută o pedeapsă privativă de libertate.
Victimă mai poate fi atît persoana efectiv
torturată,cît şi persoana supusă unei constrîngeri
prin faptul că efectiv torturată o altă persoană.
Latura obiectivă:
- Fapta prejudiciabilă exprimată în
acţiunea sau inacţiunea de cauzare a
unei dureri sau a suferinţei fizice ori
psihice puternice
- Urmările prejudiciabile constînd în
durerea sau suferinţa fizică ori psihică
- Legătura cauzală
175
 - Legătura cauzală
Infracţiunea materială. Ea se consideră
consumată din momentul producerii durerii sau
suferinţei fizice sau psihice.
Latura subiectivă-intenţie directă sau indirectă
Motive generale : interesul material,năzuinţa de
de autoafirmare,etc.
Subiectul infracţiunii :persoana fizică
responsabilă,care la momentul comiterii faptei a
implinit virsta de 16 ani.
Calităţi speciale :
- Persoană publică
- Persoane ,care de facto, exercită
atribuţiile unei autorităţi publice
- Oricare altă persoană care acţionează
cu tiltu oficial
- Oricare altă persoană care acţionează
cu consimţămîntul tacit sau expres al
unei persoane care acţionează cu tiltu
oficial
Cînd este pe calea acţiunii comisă
fapta,presupune după caz:
1. Influenţarea fizică a victimei
2. Influenţarea psihică a victimei
3. Influenţarea fizică şi psihică asupra victimei
Infracţiunea materială. Ea se consideră
consumată din momentul producerii durerii sau
suferinţei fizice sau psihice.
Latura subiectivă-intenţie directă
Subiectul infracţiunii :persoana fizică
responsabilă,care la momentul comiterii faptei a
implinit virsta de 16 ani.
Calităţi speciale :
- Persoană publică
- Persoane ,care de facto, exercită
atribuţiile unei autorităţi publice
- Oricare altă persoană care acţionează
cu tiltu oficial
- Oricare altă persoană care acţionează cu
consimţămîntul tacit sau expres al unei persoane
care acţionează cu tiltu oficial

tratament degradant – fapte care creează victimei sentimentul de fobie (teamă), de

nelinişte, de inferioritate, de natură de a o umili sau înjosi şi eventual, de a-i înfrînge astfel
rezistenţa fizică şi/sau psihică, săvîrşite de către o persoană publică sau de către o persoană
care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană
care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea
persoane;
tratament inuman – fapte care cauzează victimei leziuni (prejudiciu corporal efectiv) sau
suferinţe fizice sau psihice, susceptibile de a produce intense tulburări psihice, săvîrşite de
către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei
autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu
consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane;
tortură – orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau
suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la
o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau
o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a exercita
176
 presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă
de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată
de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei
autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu
consimţămîntul expres sau tacit al unei asemenea persoane;
1.3.Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale stabilirii (prin Legea
nr.252 din 08.11.2012) la art.1661 CP RM a răspunderii pentru faptele de tortură, de
tratament inuman sau degradant.
Incriminarea răspunderii pentru faptele de tortură sau tratament inuman sau degradant nu
sunt o novaţie pentru sistemul legislativ penal autohton, dat fiind faptul anterior această
componenţa, era plasată la art.3091 „Tortura”. Conform modificărilor operate prin Legea de
modificare a actelor legislative din 08.11.2012, articolul anterior a fost abrogat şi s-a introdus
art.1661 CP RM.
Oportunitatea acestei modificări a apărut din necesitatea strigentă de a îndeplini
angajamentele asumate de Republica Moldova pe plan internaţional. Astfel potrivit art.5 din
Declaraţia Universală a drepturilor omului, „nimeni nu va fi supus la tortură,nici la pedepse sau
tratamente crude,inumane sau degradante”. Statul este responsabil de aplicarea obligațiilor
naționale și internaționale referitoare la respectarea drepturilor omului prin intermediul diferitor
organe de exercitare a puterii, inclusiv a celei judiciare. Pentru aceasta în Republica Moldova
au fost create, la nivel național, mai multe instituții specializate. Parlamentul însuși dispune de
o comisie pentru apărarea drepturilor omului și pentru relații interetnice. Prevenirea torturii și a
tratamentelor inumane este în principal misiunea a două instituții: - Biroul Procurorului
General care trebuie să vegheze la aplicarea legii în centrele de arest preventiv și în închisorile
aflate sub autoritatea poliției și a ministerului justiției, în special prin urmăriri judiciare -
Centrul pentru Drepturile Omului (CpDOM) sau Ombudsman-ul, institut național independent
al cărui mandat este promovarea și apărarea drepturilor omului, însărcinat să examineze
plângerile persoanelor, să efectueze vizite de anchetă în instituții, să propună amendamente
legislative, să comunice public concluziile și să emită recomandări pentru autoritățile publice.
2.1. Numiţi particularităţile procedurii în cauzele privind minorii.
Dreptul de participare și de informare. Dreptul inculpatului de a participa la ședința de
judecată este un drept fundamental care îi asigură o gamă largă de alte drepturi. Instanţa trebuie
să asigure şi participarea efectivă a copilului la judecată oferindu-i posibilitatea personal sau
printr-un reprezentant să pună întrebări, să facă cereri etc.
Dreptul de a fi ascultat. În toate deciziile care îl privesc pe copil se va asigura respectarea
opiniei copilului vis-a-vis de măsurile de intervenţie şi de soluţionare a dificultăţii în care a
intrat copilul. Art. 12(2) al Convenţiei cere ca copilului să i se ofere oportunitatea de a fi
ascultat direct sau prin reprezentant în oricare proceduri judiciare care îl afectează. După cum
men- ţionează Comitetul pentru Drepturile Copilului (Comitetul) pentru un copil care este
acuzat că a încălcat legea penală, dreptul de a fi ascultat este unul fundamental pentru ca
procesul să fie echitabil. În mod evident copilul în aceste cazuri are dreptul să fie ascultat direct
şi nu numai printr-un reprezentant
Dreptul la viaţa privată. Regulile de la Beijing stabilesc că dreptul la viaţă privată a
copilului în conflict cu legea trebuie să fie respectat în cadrul tuturor etapelor procesului penal
pentru a evita daunele care pot să-i fie cauzate drept urmare a publicităţii neadecvate sau
datorită etichetării (Regula 8.1). Este pe larg deja acceptat că adolescenţii sunt în mod deosebit
predispuşi spre stigmatizare. În comentariul la regula menţionată mai sus se subliniază faptul că
cercetările criminologice a procesului de etichetare au oferit probe suficiente care indică asupra
efectelor nocive care rezultă din identificarea permanentă a adolescenţilor ca „delincvenţi” sau
„criminali”. Regula aceasta atenţionează asupra importanţei protecţiei adolescentului de la
efectele adverse care pot să apară din publicarea informaţiei despre caz în mass media (de ex.,
prin oferirea numelor copiilor în conflict cu legea).
Dreptul la o judecată în termeni cît mai restrînşi. Pentru copiii în conflict cu legea
177
timpul între comiterea faptei şi răspunsul final pentru aceasta trebuie să fie cît mai scurt posibil.
Cu cît mai lungă este această perioadă, cu atît mai probabil este ca răspunsul să piardă din
impactul educativ dorit şi cu atît mai mult va fi copilul stigmatizat.
Obiectul probatoriului: Cercul circumstanţelor ce urmează a fi dovedite în cauzele ce
implică copii este mai mare decît în cazul adulţilor. Pe lîngă circumstanţele enumerate, în
cauzele privind copii în conflict cu legea, prevederile legale stabiesc obligativitatea de a
constata: 1) vîrsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); 2) condiţiile în care trăieşte şi este
educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile
caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; 3) influenţa adulţilor sau a altor
minori asupra minorului; 1008 4) cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea
infracţiunii. 5) În cazul cînd se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este
legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin
conştient de săvîrşirea actului. Circumstanţele suplimentare care sunt incluse în obiectul
probaţiunii în cazurile cu minori au sarcina de a asigura ocrotirea acestor persoane de un
eventual abuz al statului şi de o învinuire neîntemeiată, cît şi de a asigura ca orice măsură
aplicată faţă de minor să fie proporţională faptei comise de către acesta. Circumstanţele stabilite
vor asigura cercetarea multilaterală sub toate aspectele a cauzei penale pentru o hotărîre
echitabilă. Vîrsta minorului: Data luna şi anul naşterii se stabilesc prin certificatul de naştere,
buletinul de identitate sau după caz paşaport.
Influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului
Ancheta social-care va prezenta un character indispensabil
Termenele mai scurte
Urmărirea penală mai rapidă

2.2. Analizaţi condiţiile material penale şi procesual penale de încetare a

procesului cu liberare de răspundere penală (art.54 CP, 483 CPP). (5 puncte) Condiţii
procesuale:
Încetarea procesului penal cu liberarea de răspundere penală a minorului
(1) Dacă, la desfăşurarea urmăririi penale, în cazurile infracţiunilor uşoare sau mai puţin
grave săvîrşite de minor, se stabileşte că minorul pentru prima dată a săvîrşit o asemenea
infracţiune şi corectarea lui poate fi obţinută fără a-l trage la răspundere penală, organul de
urmărire penală poate face propunere procurorului de a înceta urmărirea penală în privinţa
minorului şi de a-l libera de răspundere penală în temeiul prevăzut în art.54 din Codul penal, cu
aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ conform prevederilor art.104 din Codul
penal. (2) Demersul procurorului privind liberarea minorului de răspundere penală, cu
internarea acestuia într-o instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o instituţie
curativă şi de reeducare, se examinează de către judecătorul de instrucţie conform prevederilor
art.308. În cazul în care judecătorul de instrucţie respinge demersul despre liberarea minorului
de răspundere penală, cu internarea acestuia într-o instituţie specială de învăţămînt şi de
reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, procurorul anulează ordonanţa de
încetare a procesului penal şi trimite cauza în judecată, în mod obişnuit, cu rechizitoriu. (3)
Controlul asupra executării de către minor a cerinţelor prevăzute de măsura cu caracter
educativ se efectuează de organul de stat specializat care asigură corectarea minorului. (4)
Încetarea procesului penal în temeiurile menţionate în alin.(1) nu se admite dacă minorul sau
reprezentantul lui legal este împotrivă.
(5) La judecarea cauzei penale în fond, instanţa este în drept să înceteze procesul penal
în temeiurile prevăzute în alin.(1) şi să aplice prevederile art.54 şi 104 din Codul penal.

Deci observăm că condiţiile procesuale sunt interdependente cu comportamentul

minorului,cu posibilităţile sale de a fi reeducat

Condiţii materiale:
178
 Articolul 104. Aplicarea măsurilor de constrîngere
cu caracter educativ
(1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art.54, le pot fi
aplicate următoarele măsuri de constrîngere cu caracter educativ: a) avertismentul;
b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau
organelor specializate de stat;
c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare
starea materială a minorului;
d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică;
e) internarea minorului,de către instanţa de judecată, într-o instituţie specială de învăţămînt şi de
reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.
(2) Enumerarea de la alin.(1) are un caracter exhaustiv.
(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent cîteva măsuri de constrîngere cu caracter educativ.
(4) În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrîngere cu caracter educativ de către
minor, instanţa de judecată, la propunerea organelor de stat specializate, anulează măsurile
aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în
baza căreia persoana a fost condamnată, după caz.

Articolul 54. Liberarea de răspundere penală

a minorilor
(1) Persoana în vîrstă de pînă la 18 ani care a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune
uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu
prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi
supusă răspunderii penale.
(2) Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se pot
aplica măsurile de constrîngere cu caracter educativ, prevăzute la art.104.
2.3. Estimaţi condiţiile adoptării diferitor sentinţe în procedura aplicării măsurilor de
constrîngere cu caracter medical. (7 puncte)
Soluțiile pe care le poate lua instanța un urma judecării cauzei în procedura aplicării
măsurilor de constrîngere cu caracter medical după caz, pot fi:
1) conform art.23 din Codul penal, fie sentinţa de absolvire a acestei persoane de pedeapsă
sau, după caz, de răspundere penală, fie de liberare de pedeapsă şi de aplicare faţă de ea a
unor măsuri de constrîngere cu caracter medical, indicînd care anume din ele trebuie
aplicată, sau o sentinţă de încetare a procesului şi de neaplicare a unor astfel de măsuri în
cazurile cînd, prin caracterul faptei săvîrşite şi starea sănătăţii sale, persoana nu prezintă
pericol pentru societate şi nu are nevoie de tratament forţat. Potrivit art. 499 alin.(1) CPP,
instanţa de judecată poate proceda astfel doar dacă consideră dovedit faptul că persoana în
cauză a săvîrşit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, în stare de
iresponsabilitate sau că această persoană, după ce a săvîrşit infracţiunea, s-a îmbolnăvit de
o boală psihică cronică, care o face să nu-şi dea seama de acţiunile sale sau să nu le poată
dirija. Instanța va anunța organele de ocrotire a sănătăţii.
2) sentinţa de încetare a procesului penal, fără a fi aplicate măsurile prevăzute de art. 99
CP, dacă prin caracterul faptei săvîrşite şi starea sănătăţii persoana nu prezintă pericol
pentru societate şi nu necesită tratament forţat.
3) sentința despre clasarea procedurii privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu
caracter medical cu restituirea materialelor cauzei procurorului pentru a efectua urmărirea
penală în procedură generală. Pentru luarea unei astfel de soluţii, potrivit art. 499 alin. (2)
CPP, trebuie să se constate nedovedirea stării de iresponsabilitate a persoanei deferite
justiţiei pentru a fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical sau că, boala
persoanei care a săvîrşit fapta prevăzută de legea penală nu împiedică pedepsirea ei.
4) sentința de încetare a procesului penal conform alin. (3) art. 499, dacă în cauză nu vor fi
179
 acumulate probe despre săvîrşirea de către această persoană a faptei (am putea polemiza
privitor la acest temei, și persoana respectivă se bucură de prezumția de nevinovăție și,
prin urmare nedovedirea vinovăției echivalează cu dovedirea nevinovăției, drept urmare ar
trebui să se adopte nu sentință de încetare, dar de achitare)penale ori se va constata măcar
unul din temeiurile menţionate în art. 285 CPP. În astfel de situaţii nu are valoare juridică
existenţa şi caracterul bolii persoanei
TEST 47

Subiectul I: Contrabanda

1.1. Relatați despre obiectul imaterial al infracțiunii specificate la alin.(2) art.248 CP RM.
În mod alternativ: substanțele otrăvitoare (combinații chimice de înaltă toxicitate,
prevăzute pentru vulnerarea forței vii în timpul acțiunilor militare, mai ales, cele prevăzute
în L/a cu privire la implementarea Convenției privind interzicerea acestora din 05.11.2004),
doar cele care au forma de gaz – iperită, fosgen.; substanțele radioactive – acele ce conțin
radionuclizi în concentrații superioare limitelor admise (plumb, uraniu, radiu etc.);
substanțe nocive – deșeuri periculoase incluse în Hot. Guv. RM privind controlul
transportării transfrontaliere a deșeurilor și eliminării acestora, nr. 637/2003 cu forma de
agregare de gaz – beriliu, mercur, seleniu, cadmiu și compuși ale lor, nu și cele în formă de
reziduuri, nămoluri sau praf; produse cu destinație dublă – sub formă de cunoștințe tehnico-
științifice, a proceselor ce pot fi utilizate la elaborarea, fabricarea și exploatarea de
producție cu menire civilă, capabile de a fi folosite și pentru producerea producției militare,
armament nuclear, biologic, chimic sau alte tipuri de armament de distrugere în masă și
mijloace purtătoare de astfel de arme și de arme convenționale.

1.2. Argumentați dacă valorile mobiliare, emise de agenții economici din localitățile din
stânga Nistrului, pot să reprezinte sau nu obiectul material (imaterial) al
infracțiunilor prevăzute la art.248 CP RM.
Articolul 1. Noţiuni principale din Codul Vamal al RM:
    În sensul prezentului cod, următoarele noţiuni semnifică:
  1) mărfuri  - orice bun mobil: obiecte şi alte valori, inclusiv valori valutare (valută străină şi
monedă naţională în numerar, instrumente de plată şi valori mobiliare
materializate exprimate în valută străină şi monedă naţională), gaze naturale, energie
electrică, energie termică, alt fel de energie, precum şi mijloace de transport (care fac
obiectul unei tranzacţii economice externe)); Valorile mobiliare doar materializate pot fi
obiectul material al infracțiunii date, doar cu condiția că sunt în proporții mari, eludându-se
controlul vamal ori tăinuindu-le de le, prin ascundere în locuri special amenajate în acest
scop, sau, cu utilizarea frauduloasă a documentelor ori mijloacelor de identificare vamală,
sau prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau alte documente de
trecere a frontierei.
Raioanele din stânga Nistrului constituie teritoriul Republicii Moldova, deci localitățile din
stânga Nistrului nu sunt sunt recunoscute oficial ca teritoriu administrativ separat de RM, iar
până, frontiera de stat a Republicii Moldova, cuprinde și perimetrul antrepozitelor vamale și
zonelor vamale (alin.(3) art.4 Cod Vamal), inclusiv. Astfel, nu se întrunește condiția trecerii
frontierei vamale cu un stat străin, deși între aceste 2 regiuni sunt localizate posturi vamale de
ambele părți, iar cei care trec sunt obligați a completa documentele vamale și de a plăti taxele
corespunzătoare (TVA și taxa vamală).
Valorile mobiliare ale Transnistriei nu se înscriu în categoria valorilor mobiliare în valută
străină sau monedă națională (deoarece nu sunt recunoscute astfel), cu atât mai mult, că în L/a
CNPF al RM se menționează: Valoarea mobiliara sau titlul de valoare este doar acea entitate
care se afla la evidenta CNPF in Registrul de stat al valorilor mobiliare fiind calificata ca
valoare mobiliara conform legislatiei privind valorile mobiliare, deci, valorile mobiliare ale
180
 Transnistriei nu sunt considerate valori mobiliare în sensul legislației RM, ca rezultat, neputând
fi obiectul material al infracțiunii date.
1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate în
dispoziția art.248 CP RM prin Legea nr.27 din 22.02.2008 și prin Legea nr.277 din
18.12.2008.
Amendamentul din Legea nr.27 din 22.02.2008 : La articolul 248 alineatul (2) din Codul
penal al Republicii Moldova, cu modificările ulterioare, după cuvintele “deşeurilor nocive” se
introduc cuvintele “şi a produselor cu destinaţie dublă”. În Legea cu privire la controlul
exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice din 2000, prin  produse
cu destinaţie dublă - totalitatea cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice, a proceselor, materialelor şi
utilajelor folosite la elaborarea, producerea şi exploatarea producţiei de menire civilă, care pot fi
utilizate şi la fabricarea de producţie militară, de armament nuclear, chimic, biologic, precum şi
de alte tipuri de armament de distrugere în masă şi mijloace purtătoare de astfel de arme şi de
arme convenţionale, deci sunt produse cu o valoare deosebită, și trebuie supuse protecției prin
prisma legii penale.
E un amendament reușit, deoarece Amendamentul din Legea nr.277 din 18.12.2008: La
articolul 248 dispoziţia alineatului (5), litera a) se exclude, unde era prevăzut: Acţiunile
prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), săvîrşitea) repetat. Pînă la adoptarea şi punerea în vigoare
a Legii nr. 277-XVI din 18.12.2008, infracţiunea repetată era reglementată la art. 31 C. pen.,
potrivit căruia: „Se consideră repetare a infracţiunii săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni
identice sau omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost
condamnată pentru vreuna dintre ele şi nu a expirat termenul de prescripţie”. Luînd drept bază
de referinţă textul de lege citat, autorul Gh. Ulianovschi susţine: „Repetarea infrac- ţiunii ca
infracţiune unică apare în concepţia legiuitorului ca o reunire în componenţa unei singure
infrac- ţiuni a două sau mai multor fapte, care constituie fiecare în parte o infracţiune de sine
stătătoare şi cu calificare juridico-penală proprie; numai datorită voinţei legiuitorului aceste
două sau mai multe infracţiuni constituie o infracţiune unică în formă de repetare a
infracţiunii”. Plecînd de la aceste raţiuni, acelaşi autor a promovat ideea conform căreia
infracţiunea repetată nu poate fi recunoscută în calitate de formă a pluralităţii infracţionale, ci
că un tip de unitate legală infracţională, creată prin voinţa legiuitorului, prin reunirea în cadrul
unei singure norme a două sau mai multor infracţuni identice sau omogene, comise în mod
repetat de către una şi aceeaşi persoană. Repetarea infracţiunilor de același tip ce era descrisă în
Partea specială a Codului penal prin prisma semnului circumstanţial – săvîrşirea repetată a
faptei. De exemplu, făptuitorul comite pînă la condamnare, în mod repetat, două fapte de
contrabandă incriminate la art. 248 alin.1 C. pen. al Republicii Moldova. Aici trebuie respectat
princip non bis in idem – Trebuie să ținem cont de Articolul 33. Concursul de infracţiuni   
(1) Se consideră concurs de infracţiuni săvîrşirea de către o persoană a două sau mai multor
infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a
expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazurilor cînd
săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele părţii speciale a
prezentului cod în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa. Așadar, fapta din exemplul
de mai sus va fi reţinută drept un concurs real de infracţiuni, şi nu o infracţiune unică
repetată, întrucît legiuitorul moldovean recunoaşte posibilitatea existenţei infracţiunii repetate
doar la acele conţinuturi de infracţiune care înăspresc răspunderea penală pentru săvîrşirea
reiterată a infracţiunii.
Sunt infracțiuni la care semnul circumstanţial (violul săvîrşit de către o persoană care
anterior a mai comis un viol – art. 171 alin. (2) lit. a) C. pen. RM) absoarbe integral activitatea
infracţională realizată de către subiect, deci subiectul infracțiunii urmează să fie supus
răspunderii pentru o infracţiune unică. Soluţia este valabilă pentru toate infracţiunile incriminate
în Partea specială a C. pen. al Republicii Moldova la care este descris, în calitate de semn
calificativ, repetarea acţiunilor (inacţiunilor) identice, nu și pentru contrabandă.
Doctrina, în mod justificat, apreciază că o astfel de stipulare a repetării comportamentului
181
 infracţional nu permite individualizarea pedepsei pentru fiecare infracţiune săvîrşită şi nu
asigură atingerea scopurilor pedepsei penale: de restabilire a echităţii sociale dezechilibrate prin
săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni şi de prevenire a săvîrşirii altor infracţiuni

Subiectul II: Începerea procesului penal şi a începerii urmăririi penale

2.1. Caracterizaţi temeiurile şi condiţiile începerii urmăririi penale.

Inceperea UP constituie un fapt juridic important ce marcheaza declansarea unui proces penal
si care presupune ca organele competente de stat au cunostinta de savirsirea unei infractiuni si se
intreprind toate masurile prevazute de lege pentru constatarea acestei fapte prejudiciabile.
Pentru inceperea UP sunt necesare urmatoarele conditii:
1) din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare trebuie sa rezulte o banuiala
rezonabila ca a fost savirsita o infractiune.
2)sa nu existe vreuna din circumstantele care exclude UP,in cazul cind se depisteaza vreo
circumstanta ce exclude UP,organul de UP inainteaza procurorului actele intocmite cu
propunerea de a nu porni UP.Daca procurorul considera ca nu sunt circumstante care impiedica
UP, el restituie actele, cu ordonanta sa oragnului mentionat pentr inceperea UP.
3) confiramarea actelor de incepere a UP de procuror
 Articolul 274.  Începerea urmăririi penale
(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat prin 1) plîngere; 2) denunţ; 3) autodenunţ;
4) depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile
cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni, dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă,
începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de
constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din
circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat
sesizarea sau organul respectiv.

2.2. Determinaţi necesitatea efectuării unor acţiuni procesuale penale pînă la începerea
urmăririi penale.
Din Recomandarea nr. 38 Cu privire la acţiunile procesuale care pot fi efectuate din momentul
sesizării sau autosesizării organului competent pînă la declanşarea urmăririi penale:
Potrivit art. 1 alin (1) C.proced.pen. procesul penal se consideră început din momentul
sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvîrșirea unei
infracțiuni. Astfel, pentru declanșarea procesului penal și, ca urmare pentru începerea
activității organelor de urmărire penală sau a procurorului, în toate cazurile, această
activitate este determinată de încunoștințarea organelor competente din sursele prevăzute
de art. 262 și 273 C.proced.pen. despre săvîrșirea sau pregătirea pentru săvîrșirea unei
infracțiuni prevăzute de Codul penal. Actul respectiv constituind și punctul de plecare al
procesului penal fără care acesta nu poate începe. Deci, sesizarea are valoarea atît a
elementului informațional cît și a temeiului legal de declanșare a procesului penal.
Legiuitorul în art. 279 alin.(1) C.proced.pen. permite efectuarea acţiunilor procesuale doar
în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale şi numai după înregistrarea
sesizării cu privire la infracţiune. Acţiunile de urmărire penală pentru efectuarea cărora
este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie, precum şi măsurile procesuale de
constrîngere pot fi realizare doar după pornirea urmăririi penale, dacă legea nu prevede
altfel. La fel, reieşind din prevederile art.1321 alin.(1) C.proced.pen. măsurile speciale de
investigaţi reglementate de Secţiunea a 5-a, Capitolul III din C.proced.pen. pot fi efectuate
numai în cadrul urmăririi penale. Ţinînd cont de prevederile art.art. 142-153 C.proced.pen.
pînă la începerea urmăririi penale nu poate fi dispusă și efectuată expertiza. Analizînd
prevederile C.proced.pen. desprindem, că din momentul sesizării sau autosesizării pînă la
darea ordonanței de începere a urmăririi penale, înăuntrul acestui termen, organul de
urmărire penală poate efectua doar acțiunile procesuale prin care nu este adusă atingere
182
 drepturilor părților. În fond, se vor efectua acțiunile ce nu suferă amînare în scopul
constatării bănuielii rezonabile. La modul concret, din momentul înregistrării sesizării cu
privire la infracțiune și pînă la darea soluției de începere a urmăririi penale, pot fi
efectuate: a) audierea martorilor; b) cercetarea la fața locului; c) prezentarea spre
recunoaștere; d) experimentul; e) examinarea corporală; f) examinarea cadavrului; g)
constatarea tehnico-științifică și medico-legală. Acțiunile respective se pot desfășura fără
antrenarea făptuitorului. Efectuarea altor acţiuni procesuale, cu excepţia celor enumerate
mai sus, pînă la începerea urmăririi penale nu se admite, sub riscul excluderii probelor
( datelor) în baza art. 94 alin. (1) pct. 8) C.proced.pen
2.3Apeciaţi condiţiile de începere a urmăririi penale la plîngerea prealabilă a victimei şi
în privința unor categorii speciale de subiecţi.
 Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii vitimei.
    (1) Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul
infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 173, 177, 179 alin.(1)
şi (2), 193, 194, 197 alin.(1), 198 alin.(1), 200, 202, 203, 204 alin.(1), 246 1, 274 din Codul
penal, precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit de minor, de soţ, rude, în paguba
tutorelui, ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. La
împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în
prezentul alineat, urmărirea penală încetează. Procedura în astfel de procese este generală.
    (11) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care organul de urmărire penală
depistează nemijlocit sau este sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unor
infracţiuni prevăzute la art. 1852, cu excepţia infracţiunilor prevăzute la alin. (23), şi la art.
1853 din Codul penal, acesta notifică titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform
legislaţiei privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate despre acestea. Dacă titularul de drepturi sau autoritatea abilitată
conform legislaţiei privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii
notificării, nu depune plîngerea prealabilă, organul de urmărire penală nu începe urmărirea
penală în conformitate cu prevederile prezentului cod.
        (2) În cazul în care, în urma infracţiunii, au pătimit mai multe persoane, pornirea
urmăririi penale se face chiar dacă plîngerea prealabilă se înaintează doar de către una din
victime.
    (3) Dacă la comiterea unei infracţiuni au participat mai mulţi făptuitori, chiar dacă
plîngerea prealabilă a fost depusă numai în privinţa unuia din făptuitori, urmărirea penală se
efectuează în privinţa tuturor făptuitorilor.
    (4) Dacă victima care figurează într-un proces privitor la o infracţiune prevăzută în alin.
(1), din cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu limitate, a stării de neputinţă sau a
dependenţei faţă de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere drepturile şi
interesele legitime, procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a depus
plîngere.
.

TEST 48

Subiectul I: Coruperea pasivă

1.1. Stabiliți conținutul noțiunii „persoană cu funcție de demnitate publică”, utilizate la

lit.a) alin.(3) art.324 CP RM.
Conform art. 123 CP: (3) Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al
cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care
este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate
183
 publică i-a delegat împuternicirile sale.
1.2. Argumentați dacă primirea remunerației ilicite, în sensul art.324 CP RM, trebuie să
se caracterizeze prin spontaneitate sau nu.
Primirea (recepționarea unei oferte, luarea unui bun sau valoare ce se înmânează în posesie,
încasarea unei sume de bani, obținerea unui avantaj patrimonial) vine din partea corupătorului
din propria sa inițiativă, deci trebuie sa fie spontana. Spontaneitatea presupune o relativa
concomitență între acceptarea propunerii si primire sau, altfel spus, inexistenta intre aceste 2
momente a unui interval de timp cares a permita acceptarii sa devina ea insasi relevanta juridic.
In cadrul art.324(1) accepatrea si primirea se pot produce doar in acelasi timp. Daca
spontaneitatea nu exista, ne vom afla in cadrul modalitatii 3 a art.324(1) –acceptarea (aprobarea
promisiunii corupătorului a serviciilor, avantajelor și privilegiilor ce nu i se cuvin.. Anume
primirea remuneratiei ilicte va marca momentul de epuizare a infractiunii respective.
1.3. Estimaţi care sunt efectele pozitive și/sau cele negative ale amendamentelor operate în
dispoziția art.324 CP RM prin Legea nr.78 din 12.04.2012.
Forma inițială a art. 324
”Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primeşte oferte, bani, titluri de
valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i
se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine
de obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi
pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie
favorabilă ”
După modificare din 2011 :
”Fapta persoanei publice sau a persoanei publice străine care pretinde ori primeşte
oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie acceptă servicii,
privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi
îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune
contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de
desfacere sau o oarecare decizie favorabilă”
După modificările din 2012 :
”Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către o persoană
publică sau de către o persoană publică străină de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub
orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori
promisiunii acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei
acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia”.
Analizînd conținuturile , putem spune că efectele sunt pozitive , din cauza faptului că
modalitățile alternative sunt structurate în mod ca fiecare din ele , pretinderea sau acceptarea sau
primirea să fie efectuate fie personal sau prin cineva ( terț) ... fie pentru sine fie pentru altu !!! Se
lărgește cercul de subiecți. Obligatoriu de evidențiat acest fapt. Acceptarea devine ca forma
alternativă în primul caz și în al doilea caz se sacționează acceptarea oferte sau promisiunii
( astfel suntem în prezența la o componență formal redusă ) ne denotă faptul că legiuitorul a
eliminat lacuna . privitor la cele acceptate legiutorul lea uniformizat pentru toate modalitățile si
a lîrgit cercul de acțiuni shi ainactiuni comise de cel corupt.
Potrivit dispoziţiei art.324 alin.(1) Cod penal, drept obiecte destinate coruperii pot fi: 1)
bani, 2) titluri de valoare, 3) alte bunuri sau avantaje patrimoniale, 4) servicii, 5) privilegii, 6)
avantaje. – în prevederea veche – se enumera expres și aglomera codul, acum e mai compact.
s-a exclus sintagma – precum și pt a obține de la autorități distincții, funcții, piețe de
desfacere sau o oarecare decizie favorabilă – la fel pt economie de text.

Subiectul II: Desfăşurarea şi reluarea urmăririi penale după încetare, scoatere de sub
urmărire penală, clasare sau suspendare

2.1. Relataţi despre desfăşurarea urmăririi penale.

184
Desfasurarea UP constituie partea centrala a acestei faze si constituie efectuarea tuturor actelor
procesuale si procedurale necesare pentru realizarea obiectului urmarit, motiv pentru care
majoritatea activitatilor se concentreaza spre srtingerea si administrarea probelor referitoare la
existenta infractiunii, la identificarea infractorului si la stabilirea raspunderii acestuia in asa fel
incit sa se poata decide daca este sau nu cazul sa fie trimis in judecata.
Astfel desfasurarea up cuprinde toate actiunele ofiterului de up si ale procurorului imediat dupa
inceprea up si pina la timiterea acetora in judecata.
Desfăşurarea urmăririi penale presupune efectuarea tuturor actelor procesuale şi procedurale
necesare pentru realizarea obiectului urmăririi, motiv pentru care majoritatea activităţilor se
concentrează în jurul strîngerii şi administrării probelor referitoare la existenta infracţiunii, la
identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii acestuia, în aşa fel încît să se poată decide
dacă este sau nu cazul să fie trimis în judecată.
 Efectuarea acţiunilor de urmărire penală
    (1) Acţiunile procesuale se efectuează în strictă conformitate cu prevederile prezentului cod şi
numai după înregistrarea sesizării cu privire la infracţiune. Acţiunile de urmărire penală pentru
efectuarea cărora este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie, precum şi măsurile
procesuale de constrîngere sînt pasibile de realizare doar după pornirea urmăririi penale, dacă
legea nu prevede altfel.
    (2) Orice acţiune de urmărire penală în incinta unei unităţi publice sau private se poate efectua
doar cu consimţămîntul conducerii sau al proprietarului acestei unităţi ori cu autorizaţia
procurorului, iar în cazurile prevăzute de prezentul cod – cu autorizaţia judecătorului de
instrucţie.
    (3) Cercetarea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi alte acţiuni procesuale la domiciliu pot fi
efectuate doar cu consimţămîntul persoanei domiciliate la adresa respectivă sau cu autorizaţia
respectivă.
    (4) În cazul infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu suferă amînare,
consimţămîntul sau autorizaţia prevăzute la alin.(2) şi (3) nu sînt necesare, însă despre efectuarea
acţiunilor respective este informat imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, procurorul sau, după
caz, judecătorul de instrucţie care urma să dea autorizaţia respectivă.
    (5) Acţiunile de urmărire penală la sediile reprezentanţelor diplomatice şi instituţiilor asimilate
acestora, precum şi în clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi instituţii
asimilate lor şi familiile lor, se pot efectua numai de către procuror şi numai la cererea sau cu
consimţămîntul statului străin, exprimate de şeful reprezentanţei diplomatice ori de conducătorul
instituţiei asimilate reprezentanţei diplomatice şi în prezenţa acestora. Consimţămîntul pentru
efectuarea acţiunilor de urmărire penală în condiţiile prezentului alineat se cere prin intermediul
Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi aceste acţiuni se
efectuează în prezenţa unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene
al Republicii Moldova.
După caz se poate dispune conexarea sau disjungerea cauzelor.
Ulterior se face propunere de punere sub învinuire a bănuitului, după care va avea loc punerea
sub învinuire propriu-zisă, prin ordonanță, după examinarea raportului organului de urmărire
penală şi a materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi
suficiente. După aceasta, înaintarea acuzării învinuitului se va face de către procuror în prezenţa
avocatului în decurs de 48 de ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar
nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit. Acuzarea poate
fi completată și schimbată în condițiile legii.
2.2.Stabiliţi temeiurile şi condiţiile reluării urmăririi penale după încetare, scoatere de sub
urmărire penală, clasare sau suspendare.
Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după
scoaterea persoanei de sub urmărire
    (1) Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale
sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior
185
 prin ordonanţă dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea
acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale,
clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
    (2) Reluarea urmăririi penale poate fi dispusă şi de către judecătorul de instrucţie în cazul
admiterii plîngerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare a urmăririi penale ori
de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire.
    (3) În cazul reluării urmăririi penale în condiţiile prezentului articol, dacă, pe baza datelor
din dosar, procurorul consideră necesar luarea unei măsuri preventive sau unei măsuri
asiguratorii, el dispune luarea măsurii necesare sau, după caz, face propunerile respective
judecătorului de instrucţie.
    (4) În cazurile în care ordonanţele de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale sau
de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal, reluarea urmăririi penale poate
avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul
urmăririi precedente au afectat hotărîrea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu
fundamental, urmărirea penală poate fi reluată nu mai tîrziu de un an de la intrarea în vigoare
a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei sau scoatere a persoanei de sub
urmărire.
Reluarea urmăririi penale după suspendare
    (1) Urmărirea penală poate fi reluată, printr-o ordonanţă motivată, de către procuror, la
propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, după ce au dispărut motivele
suspendării sau a devenit necesară efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, stabilindu-se şi
termenul urmăririi penale.
    (2) Despre reluarea urmăririi penale se comunică învinuitului, apărătorului, părţii vătămate,
părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor.
2.3. Estimaţi rolul judecătorului de instrucţie şi a procurorului în caz de de reluare a
urmăririi penale după încetare sau scoatere de sub urmărire penală.
În cazul reluării urmăririi penale în condiţiile prezentului articol, dacă, pe baza datelor din dosar,
procurorul consideră necesar luarea unei măsuri preventive sau unei măsuri asiguratorii, el
dispune luarea măsurii necesare sau, după caz, face propunerile respective judecătorului de
instrucţie.
În cazurile în care ordonanţele de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale sau de
scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal, reluarea urmăririi penale poate avea
loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi
precedente au afectat hotărîrea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental,
urmărirea penală poate fi reluată nu mai tîrziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de
încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei sau scoatere a persoanei de sub urmărire.

TEST 49
Subiectul I: Violul. Acțiuni violente cu caracter sexual
1.1. Identificați exemple de complicitate anterioară / concomitentă la infracțiunea
prevăzută la art.172 CP RM CP RM.
Complicitatea la viol anterioară poate fi: -cînd complicele atrage victima într-un loc
dinainte convenit cu autorul violului,comod pentru săvîrşirea acestei fapte ; -pune la
dispoziţia auorului mijlocul său de transport ori locuinţa sa în vederea faptei ;-aduce victima
în stare de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,ca ulterior autorul să
folosească această situaţie în favoarea sa ; -întreţine cu victima un raport sexual benevol.prin
aceasta creînd condiţii pentru comiterea violului de către autorul infracţiunii. Complicele
anterior la viol: a ademenit victima într-un loc dinainte convenit, comod pentru săvîrşirea
infracţiunii; a pus la dispoziţie mijlocul său de transport, în scopul săvîrşirii infracţiunii; a
pregătit mijloacele necesare aducerii victimei în starea de imposibilitate de a se apăra ori de
a-şi exprima voinţa, a săvîrşit cu victima un raport sexual, creînd imediat condiţiile pentru
comiterea violului de către alte persoane, cu care a intrat în înţelegere prealabilă etc.
186
 Complicitatea concomitentă: complicele îşi aduce contribuţia în cursul executării faptei.
Exemple: dezbracă victima, ii schimba poziţia, profitând de imposibilitatea victimei de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Trebuie considerat complice la infracţiunea, prevăzută la art.171 CP RM, acea persoană care
numai a creat starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fără a
profita ulterior de starea în cauză, ajutînd însă, prin contribuţia sa, pe cel care realizează
raportul sexual, să profite de starea pe care a creat-o complicele".

1.2. Argumentaţi dacă lipsa consimţământului victimei este suficientă pentru a se atesta
constrângerea fizică sau psihică exercitată în contextul infracțiunilor prevăzute la
art.171 sau 172 CP RM.
Constrîngerea fizică reprezintă folosirea forţei fizice asupra persoanei pentru a înfrînge rezistenţa
fizică a acesteia şi pentru a face astfel posibil raportul sexual (lovirea victimei, imobilizarea
braţelor şi a întregului corp, legarea etc.) Rezistenţa victimei nu este o condiţie esenţială şi nu
prezintă importanţă decît ca expresie a refuzului ei categoric de a consimţi un raport sexual.
Constrîngerea psihică reprezintă ameninţarea persoanei cu un pericol grav pentru ea sau pentru o
altă persoană, în astfel de condiţii încît să-i inspire temerea serioasă că acel pericol nu va putea fi
înlăturat decît prin cedarea în faţa ameninţării.
Acţiunile persoanei, prin care a obţinut consimţămîntul victimei (femeii) la un raport sexual sau
la satisfacerea poftei sexuale în forme perverse prin înşelăciune sau abuz de încredere (de
exemplu: promisiunea mincinoasă de căsătorie) nu pot fi considerate ca infracţiune împotriva
libertăţii sau inviolabilităţii sexuale a acesteia.
Ceea ce contează în ipoteza constrîngerii fizice şi constrîngerii psihice, exercitate asupra
victimei, este că raportul sexual, homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme
perverse se realizează fără consimţămîntul victimei. Nu este important dacă rezistenţa victimei a
fost sau nu uşor înfrîntă. Constrîngere va exista chiar şi atunci cînd, dîndu-şi seama că în
condiţiile create orice rezistenţă ar fi inutilă şi chiar periculoasă pentru viaţa sau sănătatea ei,
victima nu opune nici o rezistenţă făptuitorului. În acelaşi timp, în cazul în care victima nu opune
rezistenţă, din conduita ei trebuie să rezulte refuzul categoric de a realiza raportul sexual,
homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse.
Lipsa consimtamântului se poate realiza în doua modalitati: una care îmbraca forma
constrângerii, care la rândul ei poate fi de natura fizica sau psihica, si o a doua modalitate care
presupune profitarea faptuitorului de neputinta victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.
Constrângerea fizica trebuie sa fie efectiva iar nu aparenta. Ea presupune întrebuintarea unor acte
de violenta si nu numai, poate fi vorba de orice alt fel de acte care presupun forta fizica care
trebuie sa paralizeze total sau partial rezistenta victimei.

1.3. Estimaţi dacă este sau nu corectă următoarea formulare din pct.15 al Hotărârii
Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr.17 din 07.11.2005 „Despre practica judiciară în
cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”: „Dacă în timpul violului
sau al acţiunilor violente cu caracter sexual victimei i-a fost cauzată vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului
urmează a fi calificate prin concurs de infracţiuni în baza art.151 şi, respectiv, 171 sau
172 CP RM”.
În pct.15 al Hotărârii Plenului nr.17/2005 sunt supuse interpretării circumstanţele agravante
stabilite la lit.d)-f) alin.(3) art.171 /lit.c)-e) alin.(3) art.172 C.pen. RM. Se are în vedere
ipotezele când violul sau acţiunile violente cu caracter sexual:
- au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
- au provocat din imprudenţă decesul victimei;
- au provocat alte urmări grave.
Se absoarbe vătămare , la constringerea fizică se absoarbe orice tip de vătămare , în afară de
187
 omor. In ipoteza analizata faptuitorul aplica, la prima etapa, constringerea fizica (concretizata
in vatamarea intentionata grava a integritatii corporale sau a sanatatii), astfel incit, la cea de-a
doua etapa, sa devina posibila realizarea raportului sexual ( nu a violului in ansamblu).
Asadar, constringerea fizica se aplica o singura data. Aceasta insa nu este reflectata in cazul
aplicarii prin concurs, conf. Art.171 si art.151 CP RM. Din aceasta calificare reiese ca
faptuitorul va fi tras de doua ori la raspundere penala pt aceeasi constringere fizica. Adica, va
fi supraevaluat pericolul social al celor savirsite. In mod regretabil, l.p. in vigoare nu ofera
nici o posibilitate ca raportul sexual, realizat datorita si in legatura cu cauzarea in prealabil a
vatamarii intentionate grave a integritatii corporale sau a sanatatii sa fie calificat fara ca
pericolul social al celor comise sa fie subevaluat sau supraevaluat. De aceea, as propune o
alternativa, care este favorabila faptuitorului> aplicarea doar a art.171, fara invocarea art.151
CP RM.
Brinza: Nici soluţia dată, nici oricare altă soluţie, pe care ne-ar pune-o la dispoziţie legea
penală în vigoare, nu poate fi una perfectă. Or, soluţia, pe care ne-o sugerează instanţa
supremă, are ca efect tragerea de două ori la răspundere penală pentru aceeaşi constrângere
fizică. De aceea, alegem o alternativă, care, deşi nu este nici ea perfectă, este favorabilă
făptuitorului: aplicarea doar a art.171 sau 172 C.pen. RM, fără invocarea art.151 C.pen. RM.
Cu această ocazie, precizăm că noţiunea "alte urmări grave" (lit.f) alin.(3) art.171/lit.e) alin.
(3) art.172 C.pen. RM) nu cuprinde ipoteza vătămării intenţionate grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. În caz contrar s-ar echivala, după gradul de pericol social,
vătămarea intenţionată gravă cu vătămarea gravă săvârşită din imprudenţă. Fiind dezvoltată,
această idee ar putea duce la concluzii şi mai absurde: că noţiunea "alte urmări grave",
specificată la art.171 sau 172 C.pen. RM, cuprinde şi cazul omorului intenţionat. Şi atunci nu
mai e decât un pas până la soluţia ineptă, care de-a lungul anilor le este recomandată
instanţelor judecătoreşti în pct.17 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, "Cu privire
la practica judiciară în cazurile despre omorul premeditat", nr.9 din 15.11.1993 2: a califica
omorul însoţit de viol atât conform normei care stabileşte răspunderea pentru omorul însoţit
de viol, cât şi conform normei care stabileşte răspunderea pentru violul ce a avut urmări
(extrem de) grave. Soluţia este ineptă, pentru că făptuitorul a cauzat moartea o singură dată,
iar din calificare reiese că el ar fi cauzat-o de două ori.
În consecinţă, venim cu recomandarea ca în proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, dedicate practicii judiciare în cauzele penale
referitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală, să fie formulată următoarea explicaţie: "Se
aplică doar art.171 sau 172 C.pen. RM, fără invocarea art.151 C.pen. RM, în cazul în care, în
timpul violului sau al acţiunilor violente cu caracter sexual, victimei i-a fost cauzată vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii". Această explicaţie ar trebui privită ca
un substituent de felul său al explicaţiei din pct.15 al Hotărârii Plenului nr.17/2005: "Dacă în
timpul violului sau al acţiunilor violente cu caracter sexual victimei i-a fost cauzată vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului urmează a fi
calificate prin concurs de infracţiuni, în baza art.151 şi, respectiv, 171 sau 172 C.pen. RM".
Tot Brinza: Soluţia, pe care ne-o sugerează instanţa supremă, are ca efect tragerea de două
ori la răspundere penală pentru aceeaşi constrângere fizică. De aceea, alegem o alternativă,
care, deşi nu este nici ea perfectă, este favorabilă făptuitorului: aplicarea doaraart.171 sau
172 C.pen.RM, fără invocarea art.151 C.pen.RM. Cu această ocazie, precizăm că noţiunea
"alte urmări grave" (lit.f) alin.(3) art.171/Iit.e) alin.(3) art.172 CPRM) nu cuprinde ipoteza
vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În caz contrar s-ar
echivala, după gradul de pericol social, vătămarea intenţionată gravă cu vătămarea gravă
săvârşită din imprudenţă. Fiind dezvoltată, această idee ar putea duce la concluzii şi mai
absurde: că noţiunea "alte urmări grave", specificată la art.171 sau 172 C.pen.RM, cuprinde
şi cazul omorului intenţionat.

188
Subiectul II: Procedeele probatorii

2.1. Definiţi noţiunea de agent sub acoperire.

Art. 6 CPP:  20) investigator sub acoperire – persoană oficială care exercită confidenţial
activitate specială de investigaţii, precum şi altă persoană care colaborează confidenţial cu
organele de urmărire penală;
Conform legii cu privire la activitatea specială de investigații : Investigatorii sub acoperire sînt
angajaţi, special desemnaţi în acest scop, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului
de Informaţii şi Securitate, Centrului Naţional Anticorupţie, Departamentului instituţiilor
penitenciare al Ministerului Justiţiei ori sînt persoane antrenate pentru efectuarea unei măsuri
speciale de investigaţii concrete. Investigatorii sub acoperire efectuează măsura specială de
investigaţii pe durata perioadei determinate în ordonanţa procurorului.
În doctrină: agent sub acoperire - poliţist special desemnat să efectueze, cu
autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii de
trafic de droguri, de ex., identificarea făptuitorilor şi acte pregătitoare, sub o altă identitate decât
cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată.

2.2. Analizaţi condiţiile de utilizare a agenţilor sub acoperire.

Investigația sub acoperire este măsură specială de investigaţii și se dispune şi se efectuează
doar dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: 1) pe altă cale este imposibilă
realizarea scopului procesului penal şi/sau poate fi prejudiciată considerabil activitatea de
administrare a probelor; 2) există o bănuială rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvîrşirea
unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, cu excepţiile stabilite de lege;
3) acţiunea este necesară şi proporţională cu restrîngerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului.
1) Investigaţia sub acoperire se autorizează pe perioada necesară descoperirii faptului existenţei
infracţiunii.
2) Investigaţia sub acoperire se dispune prin ordonanţă, în care se va indica:
a) măsura specială de investigaţii autorizată;
b) perioada pentru care a fost autorizată măsura specială de investigaţii;
c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire, precum şi activităţile pe care acesta le
va desfăşura;
d) persoana sau persoanele supuse măsurii speciale de investigaţii ori datele de identificare
ale acestora dacă sînt cunoscute.
3) În cazul în care apreciază necesitatea folosirii investigatorului sub acoperire, a dispozitivelor
tehnice pentru obţinerea fotografiilor ori a înregistrărilor audio sau video, procurorul
sesizează judecătorul de instrucţie în vederea emiterii unei încheieri pentru efectuarea
măsurii speciale de investigaţii.

5) Investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia
procurorului care a autorizat măsura specială de investigaţii.
6) Investigatorului sub acoperire i se interzice să provoace comiterea de infracţiuni.
7) Autorităţile publice pot folosi sau pot pune la dispoziţia investigatorului sub acoperire orice
înscrisuri sau obiecte necesare pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii autorizate.
Persoana care foloseşte sau pune la dispoziţie înscrisurile sau obiectele nu poartă răspundere
pentru aceasta.
 8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiaţi ca martori în cadrul procesului penal. Pentru motive
întemeiate, investigatorul sub acoperire poate fi audiat în condiţiile Legii cu privire la protecţia
martorilor şi altor participanţi la procesul penal.

Măsura specială de investigaţii se dispune pe o perioada de 30 de zile, cu posibilitatea

prelungirii întemeiate pînă la 6 luni. Fiecare prelungire a duratei măsurii speciale de investigaţii
189
nu poate depăşi termenul de 30 de zile. În cazul în care termenul de autorizare a efectuării
măsurii speciale de investigaţii a fost prelungit pînă la 6 luni, se interzice autorizarea repetată a
măsurii speciale de investigaţii pe acelaşi temei şi asupra aceluiaşi subiect, cu excepţia
cazurilor de utilizare a investigatorilor sub acoperire sau de apariţie a circumstanţelor noi,
precum şi a cazurilor de cercetare a faptelor legate de investigarea crimelor organizate şi a
finanţării terorismului.

Articolul 136. Investigaţia sub acoperire

    (1) Investigaţia sub acoperire se autorizează pe perioada necesară pentru a descoperi faptul
existenţei infracţiunii.
    (2) Investigaţia sub acoperire se dispune prin ordonanţă, în care se vor indica:
    1) măsura specială de investigaţii autorizată;
    2) perioada pentru care a fost autorizată măsura specială de investigaţii;
    3) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire, precum şi activităţile pe care acesta le va
desfăşura;
    4) persoana sau persoanele supuse măsurii speciale de investigaţii ori datele de identificare ale
acestora, dacă sînt cunoscute.
    (3) În cazul în care apreciază necesitatea folosirii de către investigatorul sub acoperire a
măsurilor speciale de investigaţii prevăzute la art. 1322 alin. (1) pct. 1) lit. a)–h), procurorul
sesizează judecătorul de instrucţie în vederea emiterii unei încheieri pentru efectuarea măsurii
speciale de investigaţii.
    (4) Investigatorii sub acoperire sînt angajaţi, special desemnaţi în acest scop, din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului Naţional
Anticorupţie, Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei sau sînt persoane
antrenate pentru efectuarea unei măsuri speciale de investigaţii concrete. Investigatorii sub
acoperire efectuează măsura specială de investigaţii pe perioada determinată în ordonanţa
procurorului.
    (5) Investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii, pe care le pune, în totalitate, la
dispoziţia procurorului care a autorizat măsura specială de investigaţii.
    (6) Investigatorului sub acoperire i se interzice să provoace comiterea de infracţiuni.
    (7) Autorităţile publice pot folosi sau pune la dispoziţia investigatorului sub acoperire orice
înscrisuri ori obiecte necesare pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii autorizate.
    (8) Investigatorul sub acoperire poate fi audiat ca martor în cadrul procesului penal. Pentru
motive întemeiate, investigatorul sub acoperire poate fi audiat în condiţiile Legii cu privire la
protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal.
2.3. Modelaţi o situaţie în care acţiunile agentului sub acoperire vor fi în contradicţie cu
standardele CEDO.
Exemplu în urma efectuării investigațiilor sub acoperire agentului i-au parvenit informații ce țin
de viața privată a familiei bănuitului, și agentul face aceste informații publice. În ipoteza dată
vom fi în prezența încălcării art 8 a convenției CEDO.

TEST 50
Subiectul I: Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării

1.1. Caracterizaţi amnistia şi graţierea.

Art.107,108 CP AMNISTIA - act de clementa al puterii legiuitoare, acordat prin lege organica,
privind unele infractiuni comise anterior datei prevazute in catul normativ, si care are ca efect
inlaturarea raspunderii prnale, a executarii pedepsei, precum si a altor consecinte ale
condamnarii. Amnistia are intotdeauna un caracter real, obiectiv si opereaza fara a se lua in
considerare persoana faptuitorilor. Efectele ei se produc in raport cu toti particpantii. Amnistia
are caracter obligatoriu, infractorul neputand p-o refuza. Obiectul amnistiei - doar infractiunile
de pana la data aparitiei actului de amnistie. Amnistia priveste toate modalitatile de participatie,
190
toate formele infractiunii si indiferent de cauzele de agravare sau atenuare a pedepsei.
Amnistia este
-generala (toate infractiunile comise pana la data actului,indiferent de natura sau gravitatea lor) și
-speciala (numai pt anumite infractiuni de un anumit gen, gravitate sau comise de anumite
persoane)
Si mai poate fi:-neconditionata și -conditionata.
Efectele amnistiei : inlaturarea raspunderii penale sau a pedepsei, reducerea pedepsei sau
comutarea ei. Ea NU are efect asupra masurilor de siguranta.
GRATIEREA- act de clementa al puterii de stat prin care, in temeiul unor considerente social-
politice si de politica penala, cei condamnati sunt iertati de obligatia de a executa pedeapsa ori
prin care se dispune scurtarea duratei de executare a pedepsei sau prin care o pedeapsa mai grea
ca natura este inlocuita vu una mai usoara. Se acorda in mod individual, prin decretul
presedintelui RM.
Gratierea piate fi: -individuala( se acorda prin decret al Presedintelui RM, la cererea
condamnatului, rudelor, deputati Parlam,AAPL,asociatii obsetsti, avocati) sau -colectiva (din
oficiu, prin lege, de catre parlament)-(Ultima e nejustificata in doctrina)
Si mai este –conditionata -neconditionata
Si mai este –totala –partiala -de comutare(inlocuirea pedepsei cu mai usoara)
De gratiere profita doar cel caruia i-a fost acordata, nu si eventualii participanti. Ea se acorda
indiferent de caracterul si gravitatea infractiunii, cat si de categoria si cunatumul pedepsei
aplicate.Deseori se acorda pentru infrac deosebit de grave, persoanelor condamnate pe viata. Ea
nu inlatura rasunderea penala, ramanand toate antecedentele cu toate consecintele.
Gratierea e obligatorie,deci nu poate fi refuzata. Obiectul gratierii : pedepsele principale aplicate
de instanta, pt infractiuni comise pana la data actului de gratiere.

1.2. Determinaţi reieşind din prevederile legii penale momentul stingerii antecedentelor
penale.
Articolul 110. Noţiunea de antecedente penale
    Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei, ce apare din momentul rămînerii
definitive a sentinţei de condamnare, generînd consecinţe de drept nefavorabile pentru
condamnat pînă la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării.
    Articolul 111. Stingerea antecedentelor penale
    (1) Se consideră ca neavînd antecedente penale persoanele:
    a) liberate de pedeapsă penală;
    b) liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală;
    c) liberate, potrivit actului de amnistie sau graţiere, de executarea pedepsei pronunţate prin
sentinţa de condamnare;
    d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă, în termenul de probă,
condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată;
    e) condamnate la o pedeapsă mai blîndă decît închisoarea – după executarea pedepsei;
    g) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave –
dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei;
    h) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6 ani
după executarea pedepsei;
    i) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave – dacă au
expirat 8 ani după executarea pedepsei;
    j) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave – dacă au
expirat 10 ani după executarea pedepsei.
    (2) Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executarea
pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blîndă, termenul
stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei
executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare.
191
    (3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi
legate de antecedentele penale.
Existenta antecedentelor penale constituie reale obstacole in procesul resocializarii fostilor
condamnati. De aceea in toate legislatiile moderne au fost inscrise dispozitii care limiteaza in
timp atare situatii, asa incit, dupa un anumit interval de timp de la terminarea axecutarii
pedepsei, fostul condamnat sa fie repus in drepturile sale. Persoana condamnata nu poate fi
considerata ca avind antecedenta penale pe intreaga viata. Aceasta opinie resa din continutul
principiului umanismului. Se considera ca constiinta condamnatului are capacitatea de a se
indrepta sub influenta pedepse.
Stingerea antecedentelor penale - integrarea completa a unui condamnat prin infaptuirea si
inlaturarea pentru viitor a tuturor incapacitatilor si interdictiilor ce decurg in general dintr-o
hotarare de condamnare si prin repunerea lui, moral si social, in situatia pe care o avea
inainte de condamnare.

1.3. Panfil, condamnat la 12 ani de închisoare pentru luare de ostatici în interes material, a
executat în întregime pedeapsa stabilită prin sentinţa instanţei de judecată.
Să se stabilească dacă peste 5 ani din ziua executării pedepsei Panfil este în prezenţa sau
absenţa antecedentelor penale. Argumentaţi răspunsul.
Art.280  se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. – e infracțiune gravă.
Art.16, alin.(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa
maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani inclusiv.
Art.111, alin.(1) Se consideră ca neavînd antecedente penale persoanele: h) condamnate la
închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6 ani după executarea
pedepsei;
El încă are antecedente penale.

Subiectul II: Punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti

2.1. Relataţi despre condiţiile rămînerii definitive a diferitor hotărîri judecătoreşti cu

caracter penal.
Art.466. Rămînerea definitivă a hotărîrii instanţei de judecată şi punerea ei în executare
    (1) Hotărîrea instanţei de judecată într-o cauză penală devine executorie la data cînd a
rămas definitivă.
    (2) Hotărîrea primei instanţe rămîne definitivă:
    1) la data pronunţării, cînd hotărîrea nu este supusă apelului şi nici recursului;
    2) la data expirării termenului de apel:
    a) cînd nu s-a declarat apel în termen;
    b) cînd apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;
    3) la data retragerii apelului şi încetării procedurii de apel, dacă aceasta s-a produs
după expirarea termenului de apel;
    4) la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărîrilor nesupuse apelului sau dacă
apelul a fost respins:
    a) cînd nu s-a declarat recurs în termen;
    b) cînd recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;
    5) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct.4) şi
încetării procedurii de recurs, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de
recurs;
    6) la data pronunţării hotărîrii prin care s-a respins recursul declarat împotriva
hotărîrilor menţionate la pct.4).
    (3) Hotărîrile instanţei de apel rămîn definitive la data pronunţării deciziei în apel.
192
     (4) Hotărîrea instanţei de recurs împotriva hotărîrii pe cauzele pentru care legea nu
prevede calea de atac apelul rămîne definitivă, la data pronunţării acesteia, dacă:
    1) recursul a fost admis şi procesul a luat sfîrşit în instanţa de recurs, fără rejudecare;
    2) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;
    3) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.
    (5) Hotărîrile judecătoreşti menţionate la alin.(2) şi (4) devin irevocabile la data cînd
au devenit definitive. Hotărîrea instanţei de recurs declarat împotriva deciziei instanţei de
apel devine irevocabilă la data pronunţării acesteia.
HJ devine executorie de la data cînd a rămas definitivă. Executabilitatea este o trăsătură după
rămînerea definitivă a hotărîrilor, deoarece orice activitate de executare trebuie să aibă ca
temei juridic o HJ definitivă prin care este soluţionată, sub toate aspectele sale, cauza care
a făcut obiectul procesului penal.
Hotărîrea primei instanţe rămîne definitivă: la data pronunţării, cînd hotărîrea nu este supusă
apelului şi nici recursului – exemplu încheierea instanţei de judecată asupra recuzării sau
încheierea de declinarea a competenţei.
Dacă HJ este susceptibilă de a fi atacată cu apel, devine definitivă la data expirării termenului
de apel, dacă nu s-a declarat apel în termen. Dacă hotărîrea s-a atacat cu apel şi apelul a
fost retras înăuntrul termenului sau după expirarea termenului, hotărîrea de asemenea
rămîne definitivă. Aceeaşi situaţie există şi în cazul cînd hotărîrea este susceptibilă a fi
atacată numai cu recurs. O asemenea HJ rămîne definitivă la data expirării termenului de
recurs, dacă, nu a fost atacată în termenul stabilit.

2.2. Distingeţi atribuţiile procurorului şi ale instanţelor judecătoreşti la punerea în

executare a hotărîrilor judecătoreşti cu caracter penal.
Cod executare, Art. 314. Temeiurile executării măsurilor preventive
    Masurile preventive se execută în temeiul ordonanţei procurorului, hotărîrii judecătorului de
instrucţie sau instanţei de judecată, adoptate în condiţiile Codului de procedură penală.

Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti

    (1) Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a
judecat cauza în primă instanţă. Hotărîrile definitive pronunţate în primă instanţă de către
Curtea Supremă de Justiţie se pun în aplicare de către organul însărcinat cu punerea în
executare a hotărîrilor judecătoreşti de pe lîngă judecătoria în raza teritorială a căreia se
află Curtea Supremă de Justiţie. Dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti, în
termen de 10 zile de la data cînd hotărîrea a rămas definitivă, se trimite de către
preşedintele instanţei, împreună cu o copie de pe hotărîrea definitivă, organului însărcinat
cu punerea în executare a sentinţei conform prevederilor legislaţiei de executare. În cazul
în care cauza a fost judecată în apel şi/sau în recurs, la copia de pe sentinţă se anexează
copia de pe decizia instanţei de apel şi/sau de recurs.
        (2) Organele care pun în executare sentinţa comunică de îndată, dar nu mai tîrziu de
5 zile, instanţei care a trimis hotărîrea dată despre punerea în executare a acesteia.
Administraţia locului de detenţie trebuie să comunice instanţei care a trimis hotărîrea
locul unde condamnatul îşi execută pedeapsa.
    (3) Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată să urmărească executarea hotărîrii.
    (4) Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată, în termen de 10 zile, să comunice
organului local de administrare militară despre sentinţa rămasă definitivă în privinţa
recrutului condamnat.
    (5) Livretele militare ale persoanelor supuse serviciului militar şi certificatele speciale
ale recruţilor condamnaţi la închisoare sau detenţiune pe viaţă se trimit de instanţă
organelor locale de administrare militară respective.
 Chestiunile care urmează să fie soluţionate de către instanţă la executarea pedepsei
    (1) La executarea pedepsei, instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu privire la
193
 schimbările în executarea unor hotărîri, şi anume:
    1) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen (art.91 din Codul penal);
    2) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă (art.92 din
Codul penal);
    3) liberarea de la executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art.95 din
Codul penal);
    4) amînarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vîrstă
de pînă la 8 ani (art.96 din Codul penal), anularea amînării executării pedepsei de către
acestea, liberarea lor de pedeapsă, înlocuirea pedepsei sau trimiterea pentru executare a
pedepsei neexecutate;
    5) reabilitarea judecătorească (art.112 din Codul penal);
    6) schimbarea categoriei penitenciarului (art.72 din Codul penal);
    7) înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare
(art.64 din Codul penal);
    8) înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu închisoare (art.67 din
Codul penal);
    9) anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau, după
caz, a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, cu trimiterea condamnatului
pentru executarea pedepsei neexecutate (art.90 şi 91 din Codul penal);
    10) căutarea persoanelor condamnate care se ascund de organele care pun în executare
pedeapsa;
    11) executarea sentinţei în cazul existenţei altor hotărîri neexecutate, dacă aceasta nu a
fost soluţionată la adoptarea ultimei hotărîri;
    12) computarea arestării preventive sau a arestării la domiciliu, dacă aceasta nu a fost
soluţionată la adoptarea hotărîrii de condamnare;
    13) prelungirea, schimbarea sau încetarea aplicării măsurii de constrîngere cu caracter
medical alienaţilor (art.101 din Codul penal);
    131) internarea forţată într-o instituţie ftiziopneumologică (art.961 din Codul penal);
        14) liberarea de pedeapsă sau uşurarea pedepsei în temeiul adoptării unei legi care
are efect retroactiv ori ameliorarea, în alt mod, a situaţiei (art. 10 şi 101 din Codul penal),
precum şi excluderii din hotărîrea de condamnare a unor capete de acuzare dacă persoana
condamnată a fost extrădată;
    15) liberarea de pedeapsă în temeiul actului amnistiei sau stingerea executării pedepsei
(art. 295 din Codul de executare);
    16) liberarea de executare a pedepsei în legătură cu expirarea termenelor de prescripţie
ale executării sentinţei de condamnare (art.97 din Codul penal);
    17) explicarea suspiciunilor sau neclarităţilor care apar la punerea în executare a
pedepselor;
    18) alte chestiuni prevăzute de lege care apar în procesul executării pedepselor de către
condamnaţi.
    (2) Chestiunile privind executarea hotărîrii judecătoreşti referitor la acţiunea civilă şi
alte chestiuni patrimoniale se soluţionează conform dispoziţiilor legislaţiei de executare
privind executarea documentelor cu caracter civil.
Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat
cauza în primă instanţă. Hotărîrile definitive pronunţate în primă instanţă de către Curtea
Supremă de Justiţie se pun în aplicare de către organul însărcinat cu punerea în executare a
hotărîrilor judecătoreşti de pe lîngă judecătoria în raza teritorială a căreia se află Curtea
Supremă de Justiţie. Dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti, în termen de 10 zile de
la data cînd hotărîrea a rămas definitivă, se trimite de către preşedintele instanţei, împreună cu
o copie de pe hotărîrea definitivă, organului însărcinat cu punerea în executare a sentinţei
conform prevederilor legislaţiei de executare. În cazul în care cauza a fost judecată în apel
şi/sau în recurs, la copia de pe sentinţă se anexează copia de pe decizia instanţei de apel şi/sau
194
de recurs.
Plîngerile împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea
judecătorească de condamnare
    (1) Împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea
judecătorească de condamnare, condamnatul, precum şi alte persoane drepturile şi interesele
legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe sau instituţii, pot declara plîngere
judecătorului de instrucţie din instituţia în raza teritorială a căreia se află organul sau instituţia
respectivă.
    (2) Soluţionarea plîngerii împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare
hotărîrea judecătorească de condamnare are loc conform prevederilor art.471. Încheierea
privind soluţionarea plîngerii este irevocabilă.

2.3. Proiectaţi o încheiere privind explicarea suspiciunulor şi neclarităţilor la punerea în

executare a pedepselor.
Instanţa care soluţionează chestiunile privind executarea hotărîrilor judecătoreşti
    (3) Chestiunile privind explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor la punerea în executare
a pedepselor se soluţionează de către instanţa care a adoptat hotărîrea rămasă definitivă.
Încheierile instanţei judecătoreşti
    (1) Toate chestiunile care apar în timpul judecării cauzei se soluţionează prin încheiere
a instanţei de judecată.
Conform art. 470 alin. (3) CPP, chestiunile privind explicarea suspiciunilor şi
neclarităţilor la punerea în executare a pedepselor se soluţionează de către instanţa care a
adoptat hotărîrea rămasă definitivă. În acelaşi context, menţionăm că potrivit dispoziţie art.
249 CPP, erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se corectează de însuşi
organul de urmărire penală, de judecătorul de instrucţie sau de instanţa de judecată care a
întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu. Despre corectarea efectuată, organul de
urmărire penală întocmeşte un proces-verbal, iar judecătorul de instrucţie sau instanţa de
judecată – o încheiere, făcîndu-se menţiune şi la sfîrşitul actului corectat.
Documentele, ce servesc temei de a lua la evidenţă condamnatul (în continuare –
hotărîrea) şi de a iniţia activitatea de probaţiune trebuie să conţină ştampila în original, să fie
semnate de persoanele responsabile şi să nu conţină corectări şi neclarităţi. În cazul depistării
unor neclarităţi, organul de probaţiune se adresează în instanţa de judecată care a adoptat
hotărîrea cu demers cu privire la explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor în baza art. 469, alin.
(1), pct. 17 al Codului de procedură penală.

2.3.

195
196
197