Cuprins

1. Introducere..............................................................................................................................2

2. Stilurile funcţionale ale limbii...................................................................................................2

2.1. Stilul oficial (administrativ).............................................................................................3

2.2. Stilul tehnico-ştiinţific.....................................................................................................3

2.3. Stilul publicistic...............................................................................................................4

2.4. Stilul colocvial.....................................................................................................................5

2.5. Stilul artistic.....................................................................................................................6

Concluzie........................................................................................................................................7

Bibliografie......................................................................................................................................8

1
 1. Introducere
Stilul se definește ca totalitatea particularităților lexicale, morfologice, sintactice și
topice caracteristice modului de exprimare orală și scrisă a unui individ sau a unei categorii de
vorbitori. Naturalistul francez Buffon definea încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea stilul ca
fiind întrebuinţarea individuală a limbii, afirmând că „stilul este omul însuşi” („le style c’est
l’homme meme”). Aşadar, el considera că fiecare individ are stilul său, de aceea l-a definit stil
individual. Tudor Vianu, estetician, defineşte stilul ca fiind ansamblul notaţiilor pe care
vorbitorul sau autorul le adaugă expresiilor sale tranzitive. Ion Coteanu, lingvist, afirma că
„poetic sau nu, stilul este şi expresia verbală a unui mod de a gândi”. Constituirea stilurilor
funcționale a reprezentat un proces de lungă durată, existând multe păreri cu privire la numărul
de stiluri.

Clasificarea stilurilor s-a făcut în funcţie de exprimarea oamenilor după apartenenţa lor la
un grup social, fapt ce imprimă în vorbire (scriere) anumite particularităţi comune grupului
respectiv.

2. Stilurile funcţionale ale limbii

Stilurile funcţionale ale limbii române (limbă, limbaj) sunt:

 stilul administrativ,

 stilul ştiinţific,

 publicistic,

 colocvial/neoficial,

 stilul artistic (literar).

2
 2.1. Stilul oficial (administrativ)
Acest stil îndeplineşte funcţia de comunicare în sfera comunicării în relaţiile oficiale şi se
concretizează în următoarele modalităţi de comunicare.
Acestea sunt:
a). monologul scris - folosit în: documente şi acte oficiale: administrative, politice, diplo-
matice, juridice, economice; decrete; decizii; regulamente; protocoale; rapoarte; informări etc.;
b). dialogul scris: corespondenţă oficială;
c). monologul oral: cuvântări cu ocazii oficiale, expuneri, conferinţe etc.;
d). dialogul oral: folosit în relaţiile oficiale dintre instituţiile publice.
Mesajele alcătuite în stilul oficial au următoarele caracteristici:
● stricta respectare a normelor limbii literare (corectitudine fonetică, lexicală, gramaticală,
ortografică);
 utilizarea frecventa a unor clișee (șabloane) care indică modalitatea necesară de
completare;
 separarea textului în alineate, paragrafe, articole în scopul scoaterii în evidenţă a ideilor
ce
se prezintă în actul oficial;
● caracter obiectiv şi impersonal - comunicările sunt neutre şi lipsite de încărcătură afectivă;
● accesibilitate, claritate şi precizie (comunicările au o singură interpretare);
● inexpresiv, absenţa oricărei nuanţe afective: lipsa unor mijloace de expresie figurată,
epitete
apreciative;
În documentele oficiale se foloseşte o terminologie specifică: adeverinţă, adresă, articol,
cerere, certificat, comisie, comitet, referat, dare de seamă, domiciliu, dosar, indemnizaţie, lege
litigiu, mandat, ordine de zi, proces-verbal, sesiune, subsemnatul etc.

2.2. Stilul tehnico-ştiinţific

Acesta îndeplineşte rolul de comunicare în domeniul ştiinţei şi tehnicii.
În aceste domenii se folosesc următoarele tehnici de comunicare:
a). monologul scris - folosit în lucrări şi documente ştiinţifice şi tehnice;

3
 b). dialogul oral - folosit în: prelegeri, conferinţe, în cadrul colocviilor, seminariilor şi a
dezbaterilor ştiinţifice.
Comunicarea este lipsită de încărcatură afectivă, accentul cade pe comunicarea de noțiuni ,
cunoștințe, idei, funcția limbajului este cognitivă.
Prezintă urmatoarele caracteristici:
● corectitudinea;
● obiectivitatea - comunicarea este lipsită de încărcătură afectivă, mai ales în concluzii.
Uneori aceste mesaje se îmbină cu expresii ironice, polemice, satirice când se contestă opinia
vorbitorului.
● accesibilitatea (pentru un anumit tip de public/destinatar): comunicările se disting prin
claritate, precizie şi proprietate.
● terminologia -stilul ştiinţific foloseşte o terminologie proprie, monosemantică, presărată cu
termeni ştiinţifici.; lexicul ştiinţific – prezenta unui vocabular specific pentru fiecare domeniu
stiintific, citatul şi nota de subsol este o caracteristică proprie stilului ştiinţific. Utilizarea unor
abrevieri , simboluri, semne conventionale, formule.
● intonaţia este în mod obişnuit neutră, dar se poate manifesta şi prin nuanţe polemice:
exclamaţie, sarcasm ironii atunci când folosim dialogul oral.
● pluralul autorului, înlocuirea persoanei I singular cu persoana I plural.
În organizarea comunicării ştiinţifice, se folosesc procedee care să asigure maximum de
claritate, precizie şi desfăşurare logică. Se mai foloseşte coordonarea sub forma enumeraţiei
(capitole, articole, paragrafe, cuvinte care sugerează ordonarea.
Orientarea mesajului de la emitator spre receptor : emițatorul poate fi specializat, în timp ce
receptorul poate fi specializat sau nespecializat.
Finalitatea mesajului, manifestată în educare, informare, publicitate.

2.3. Stilul publicistic

Stilul publicistic (jurnalistic), îndeplineşte funcţia propagandistică, agitatorică, de formare a
opiniei publice în legătură cu evenimentele publice, politice, sociale, economice şi ştiinţifice.
În organizarea comunicării, stilul publicistic foloseşte:
a). monologul scris - folosit în presă şi publicaţii;
b). dialogul scris, folosit în interviuri consemnate în scris;

4
 c). monologul oral, folosit la radio şi televiziune;
d). dialogul oral, folosit în dezbaterile publice.

Caracteristici:
 exprimarea clara a mesajului, accesibil cititorului cu o cultură medie, având finalitate
concretă informarea publicului și comentarea ideilor și problemelor de interes public;
 utilizarea unui lexic bogat și variat, menit să convingă și să provoace , în același timp
stări
afective, stilul publicistic respectă, în general, normele limbii române literare;
 informația este prezentată clar, succint, precis și la obiect;
 utilizarea unor titluri șocante, inedite;
 utilizarea limbii literare, dar și a unor formulări tipice limbajului cotidian;
 utilizarea frecventa a unor texte specifice pentru genurile informative ( stiri, reportaj) si
pentru cele analitice (articol de ziar, recenzie, caricatura, panflet), aceste forme de text situandu-
se la granița cu literatura beletristică.
Unele forme de text publicistic se apropie de stilul colocvial, artistic, sau știintific, prin faptul
că îmbină informația cu o prezentare a acesteia, ceea ce uneori presupune și o anumită implicare
subiectivă a autorului. În aceste specii, autorul îmbină în mod armonios stilul artistic cu stilul
ştiinţific (fapte reale), cu stilul colocvial (comentariul, interviul).
Trebuie precizat faptul că nicio specie a stilului publicistic nu se confundă cu creaţia artistică
- publicistica nu e ficţiune artistică -, nici cu vorbirea uzuală sau cu opera ştiinţifică. Orice fapt
care poate interesa pe om la un moment dat devine temă pentru publicistică.
Materialul extras din realitatea imediată este deseori însoţit de mijloace extralingvistice:
fotografii, hărţi, tabele, caricaturi, diagrame, hărţi etc.

2.4. Stilul colocvial

Stilul colocvial (conversaţie uzuală), îndeplineşte funcţia de comunicare în relaţiile
particulare, intime, neoficiale, între membrii unei comunităţi mici - familie, rude, prieteni,
tovarăşi de muncă, relaţii între oameni care se întâlnesc întâmplător - tren, autobuz, spectacol
etc., relaţii de o paletă tematică foarte largă, dar cu o problematică simplă - necesităţi elementare
de trai sau de muncă.
5
 Modalităţi de comunicare:
a). dialogul oral - cel mai frecvent;
b). dialogul scris, folosit în schimbul de scrisori dintre prieteni, rude şi cunoscuşi;
c). monologul scris, notiţe de jurnal intim;
d). monologul oral, folosit în dezbaterile publice.
Caracteristici:
● naturaleţea;
● relaxarea;
● degajarea - comunicarea nu se supune unor reguli de constrângere ale altor stiluri ale
limbii;
● ticuri verbale - păi, ai puţintică răbdare;
● cuvinte din lexicul neliterar;
● înclinaţie spre satiră şi umor.
Acest stil este singurul folosit şi ,,stăpânit” de toţi vorbitorii. Este singurul stil în care se
realizează dezvoltarea spontană a limbii române. Mijloacele lingvistice folosite sunt foarte
variate, unele se apropie de norma literară, altele de normele dialectale sau de normele limbii
regionale: regionalism, argou. Conversaţia uzuală este expresia lingvistică a unui anumit mediu
social sau cultural.

2.5. Stilul artistic

Acest stil cuprinde domeniul esteticului. Acest stil se opune tuturor celorlalte stiluri
funcţionale - oficial, tehnico-ştiinţific, publicistic şi colocvial. În toate celelalte stiluri prevalează
informaţia de un anume tip, motiv pentru care vorbitorul urmăreşte să formuleze mesajul pentru
a fi înţeles de receptor.
În stilul artistic, se urmăreşte efectul pe care îl produce mesajul, se urmăreşte formularea
mesajului, esenţială fiind forma şi efectul pe care îl produce. Are drept carecteristică funcția
poetică a limbajului și se foloseste în operele literare în proză, versuri și în cele dramatice. Tot la
acest stil pot fi încadrate și eseurile, jurnalele, memoriile și amintirile.
Caracteristici ale stilului artistic:
● convenţionalitatea - în timp ce toate stilurile urmăresc să redea realul, adevărul, în stilul
artistic comunicarea zugrăveşte o altă realitate, una subiectivă, în care importantă este expresia.

6
Receptorul nu-şi pune problema adevărului sau a falsului, în stilul artistic comunicarea este
expresia unei realităţi imaginate de autor.
● stilul artistic este permeabil tuturor mijloacelor de expresie. Stilul artistic foloseste cuvinte
expresive, figuri de stil, arhaisme, regionalisme, neologisme, pentru a reflecta realitatea prin
imagini sugestive și creearea unor stări afective.

Concluzie

Toate mesajele, indiferent de stilul în care se formulează, trebuie să respecte 3 serii de

norme: normele limbii, normele stilistic-funcţionale și normele interne.
Stilul funcțional este o variantă a limbii care îndeplinește funcții ale comunicării într-un
anumit context, sau domeniu de activitate. Toate stilurile funcționale se manifestă drept modele
conștientizate de către vorbitori, care se conformează acestora.
Toate stilurile sunt procedee menite să transmită și să creeze efecte de evocare.
Stilul colocvial se utilizată în sfera relațiilor de familie, în viața cotidiană. Stilul
colocvial, are ca principală formă de manifestare dialogul, se asemănă cu stilul artistic prin
prisma subiectivității, dar se pune în mai mică măsură accentul pe frumusețea exprimării,
construcțiile sunt chiar cu abateri în corectitudine în funcție de gradul de cultură și educație al
vorbitorului, se remarcă utilizarea unor elemente nonlingvistice (mimica, gesturile), unor
elemente paralingvistice (intonația, pauzele).
În stilul artistic, se urmăreşte efectul pe care îl produce mesajul, se urmăreşte formularea
mesajului, esenţială fiind forma şi efectul pe care îl produce.
Unele din formele stilului publicistic se apropie de literatura artistică (foiletonul, reportajul,
pamfletul, parodia). În aceste specii, autorul îmbină în mod armonios stilul artistic cu stilul
ştiinţific (fapte reale), cu stilul colocvial (comentariul, interviul).
Trebuie precizat faptul că nicio specie a stilului publicistic nu se confundă cu creaţia
artistică - publicistica nu e ficţiune artistică -, nici cu vorbirea uzuală sau cu opera ştiinţifică.
Orice fapt care poate interesa pe om la un moment dat devine temă pentru publicistică. De
asemenea putem spune că orice text care suportă o singură interpretare, cea pe care a gândit-o
autorul, atunci este un text științific.

7
 Stilurile sunt obligatorii pentru toți vorbitorii unei limbi, fiind cerințe de bază ale vorbirii
și scrierii cultivate, impuse de normele limbii române literare.

Bibliografie

Academia Română, Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan”Enciclopedia limbii Române,

Ed.Univ. Enciclopedic, București, 2006.

Pânișoară, I. O. (2015) . Comunicarea eficientă. Ediția a IV-a, revizuită și adăugită. Iași

:Polirom.

Zafiu, R. (2001). Diversitate stilistică a limbii. București :Editura Universității din București.

Suport de curs. Comunicare . Repere fundamentale, 2019-2020.

www.isjdolj.ro.