Fierul si

hemoglobina

Universitatea "Lucian Blaga" , specializare Medicina Generala

Iliu Andrada, Anul I, Grupa V

 Hemoglobina

Aspecte generale-structura
Valori normale
Barbati: 13-16 g la 100 ml sange
Femei: 11-15 g la 100 ml sange

Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica
care contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta substanta are capacitatea
de a fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul,
la celule. Astfel are rol în transportul oxigenului (oxihemoglobină), și a CO2
(carbohemoglobină).

La om hemoglobina are o conformație de tetramer,

numită hemoglobina A, formată din 2 lanțuri α și 2 lanțuri β,
formate fiecare din 141, respectiv 146 aminoacizi. Cele patru
lanturi sunt legate fiecare de cate un Hem. Legarea hemului
de lanturile polipeptidice se face prin intermediul Fe2+ si a
resturilor de histidina din pozitiile 58 (E7) si 87 (F8) pentru
lanturile α , respectiv 68 (E7) si 92 (F8) pentru lanturile β. La
acestea se mai adauga legaturile ionice ce se stabilesc intre
resturile propionil si gruparile –NH3+ din resturile de Lys si
Arg ale lantului proteic, precum si legaturi hirofobe stabilite
intre radicalii metil si vinil din hem si radicalii aminoacizilor
nepolari.
Figure 1: Structura tridimensională a
hemoglobinei

Cum cei patru atomi de azot ai nucleelor pirolice de

hem si Fe2+ sunt aproape coplanari, legaturile histidinei cu fierul din hem sunt perpendiculare pe
acest plan.

In hemoglobina oxigenata, una din legaturile cu histidina este deplasata reversibil de

oxigen. Hemoglobina a fost prima proteina oligomera a carei structura tertiara si cuaternara a
fostdeterminata prin metoda difractie cu raze X. S-a constatat astfel ca lanturile α, cat si β au
aproximativ 70% o structura de α-helix, segmentele helicoidale fiind separate prin regiuni
nehelicoidale sub forma de coturi sau bucle; intr-o scobitura a fiecarui lant, captusita cu
aminoacizi nepolari, este ancorat hemul.

2
 Figure 2: Complexul Figure 3: Structura tridimensională a
are structură hemului. Ionul de Fe2+ este reprezentat
octaedrică de sfera gri centrală; N albastru, O roşu,
C bleu, H alb.

 Fierul are 2 ioni : Fe2+ și Fe3+, însă Fe3+ nu poate

3+
lega O; legarea O se face și cu oxidarea de către oxigen a Fe la Fe , deci fierul trebuie să
existe în forma de oxidare +2 pentru a lega oxigenul.

Complexarea liganzilor
Atunci cînd oxigenul se leagă de ionul de Fe, are loc o contracție a atomului de Fe
determinînd mutarea în interioriul planului porfirinic, concomitent cu îndepărtarea de atomul de
oxigen și apropierea de restul histidinic. La hemoglobina umană legarea oxigenului este de tip
cooperativ. Hemoglobina are afinitate pentru oxigen, afinitate crescută de saturarea moleculei cu
oxigen; primul atom de oxigen legat influențează forma site-ului de legare pentru următorul
atom. Acest lucru este posibil, cînd datorită oxigenării hemoglobinei, subunitățile proteice ale
acesteia suferă modificări, modificări ce se traduc prin schimbări în întregul complex
hemoglobinic determinînd ca altor subunități să le crească afinitatea pentru oxigen.

Drept consecință, curba de legare a oxigenului de hemoglobină este de tip sigmoid sau S,
opusă curbei de tip hiperbolă asociată cu legarea de tip noncooperativ. Legarea oxigenului de
hemoglobină este scăzută în prezența monoxidului de carbon, deoarece acesta intră în competiție
pentru site-urile de legare, monoxidul legîndu-se de preferință în aceleași locuri ca și oxigenul.
Dioxidul de carbon are un alt situs de legare, neafectînd formarea complexului HbO. Sub
infleunța anhidrazei carbonice, dioxidul de carbon se scindează în acid carbonic instabil care se
descompune imediat punînd în libertate ionul carbonat HCO3- și un proton H+.

CO2 + H2O → H2CO3 → HCO3- + H+

3
Sîngele încărcat cu dioxid de carbon are un pH acid. HCO3 poate traversa membrana eritrocitara
in timp ce H+ va fi neutralizat in eritrocit conform reactiei: HbO2 + H+ → HHb+ + O2. In acest fel
hemoglobina cedeaza O2 tesuturilor atasand in schimb protoni. Prin cresterea concentratiei de
protoni( scaderea ph), efectul Bohr, duce la eliberarea oxigenului, in timp ce cresterea presiunii
partiale a O2 (in plaman) duce la eliberarea H+. In capilarele pulmonare procesul are loc invers
datorita presiunii partiale crescute a O2 cu eliberarea CO2 care este expirat.

Monoxidul de carbon afectează legarea oxigenului de hemoglobină, datorită afinității de circa

200 de ori mai mare față de oxigen. Acest lucru este tradus prin aceea că o cantitate extrem de
mică de CO (provenit de exemplu din fumul de țigară, eșapamentul automobilelor), reduce foarte
mult capacitatea de legare a O2 de către hemoglobină. Monoxidul formează
carboxihemoglobina, un compus extrem de stabil, de culoare roșu strălucitor. Asemănător cu
monoxidul de carbon se comportă și ionii CN- (cian), SO (monoxidul de sulf), NO2 (dioxid de
azot), S2- (sulfit). Toți acești compuși manifestă afinitate crescută pentru ionul de Fe de care se
leagă fără a-i schimba starea de oxidare, și mai grav neinhibînd legarea oxigenului, determinînd
intoxicații grave. Oxidarea Fe2+ la Fe2+ deteremină conversia hemoglobinei la hemiglobină saau
methemoglobină, compus care nu poate lega oxigenul. În sîngele normal hemoglobina este
protejată printr-un sistem reducător de această transformare. Însă anumiți anioni de tipul oxidului
nitros N2O, sau dioxidului de NO2, sunt capabili să transforme o fracție foarte mică de
hemoglobină în methemoglobină, acest lucru neavînd importanță medicală (NO2 este nociv prin
alt mecanism, în timp ce N2O este folosit în anestezii de scurtă durată, ceea ce nu permite
afectarea hemoglobinei.

 La populațiile aclimatizate
la înălțimi mari
concentrația de esterului
glicerin-2-3-difosfat
sanguin este mult crescută,
ceea ce permite transportul
unor cantități mai mari de
oxigen la nivelul
țesuturilor în condițiile
unei presiuni a oxigenului
scăzută. De asemenea, este
dublat nivelul de NO (oxid
de azot), acesta fiind un
vasodilatator.

Figure 4: curba de legare a oxigenului de Hb

4
 Degradarea hemoglobinei
Atunci cînd are loc moartea hematiilor, membrana lor se rupe, hemoglobina este
hidrolizată iar Fe recuperat. Ciclul porfirinic se desface iar fragmentele sunt metabolizate de
ficat. În urma procesului rezultă o moleculă de CO pentru fiecare moleculă de hemoglobină
metabolizată. Procesul este unul natural și reprezintă o sursă de CO pentru corpul uman,
monoxid care se elimină prin aerul expirat. Produsul de metabolizare final este bilirubina, un
pigment de culoare galbenă a cărui nivel semnifică distrugerea hematiilor. Dacă ritmul de
degradare a hemoglobinei este prea rapid, ea poate bloca anumite capilare mai ales capilarele din
rinichi determinînd apariția unor boli. Scăderea hemoglobinei neasociată cu scăderea numărului
de hematii poartă denumirea de anemie; anemia are drept principală cauză deficiența de Fe. Ca
urmare a acestei deficiențe, scade sinteza de hemoglobină, hematiile vor fi de tip hipocrom
(sărace în pigment) și microcitic (mai mici decît în mod normal). În hemoliză (distrugere a
hematiilor mai rapidă decît sinteza), icterul asociat este cauzat de metabolitul bilirubină și de
hemoglobina circulantă care poate determina blocaj renal.

Hemoglobinopatiile sunt mutații la nivelul lanțului globinei, cele mai des întîlnite fiind
anemia falciformă (siclemia) și talasemia; tot în cadrul globinopatiilor sunt și porfiriile,
caracterizate de erori în sinteza hemului.

Tipuri de hemoglobină
Hemoglobină umană

1.La embrion:

 Gower 1 (ξ2ε2)
 Gower 2 (α2ε2)
 Hemoglobina Portland (ξ2γ2)

2.La fetus:

 Hemoglobina F (α2γ2)

3.La adult:

 Hemoglobina A (α2β2) - Tipul cel mai des întînit.

 Hemglobina A2 (α2δ2) - Lanțurile δ se sintetizează cam din al III-lea semestru de sarcină și al
adulți reprezintă cam 2,5%.
 Hemoglobina F (α2γ2) - La adulți hemoglobina F este restrînsă la o populație limitată de hematii
numite celule F.
 Hemoglobina S - Tipul de hemoglobină întîlnită la hematiile în formă de seceră (anemia
falciformă).

5
 Alte tipuri de (hemo)globină

Mioglobina: Este identificată în mușchi, întîlnindu-se la toate vertebratele, unde

colorează mușchii în roșu sau cenușiu închis. Este foarte asemănătoare cu hemoglobina, însă
diferă de aceasta prin faptul ca nu prezintă unități tetramerice. De regulă stochează oxigenul
pentru a fi transportat mai departe.

Hemocinina: Este al 2-lea transportor de oxigen din mediul animal, identificat la

artropode și moluște, avînd heteroatom ionul de Cu, iar culoarea sa datorită acestui fapt este
albastră atunci cînd leagă oxigenul.

Hemeritrina: Întîlnită la unele nevertebrate marine și anumite specii de anelide, avînd

heteroatom ionul de Fe, culoarea sa este roz/violet cînd este oxigenată, incoloră cînd oxigenul nu
este legat.

Leghemoglobina: Identificată la specii de leguminoase (lucernă, soia), bacteriile

fixatoare de azot sunt protejate de această proteină care are drept heteroatom ionul de Fe.

Hemoglobine anormale

Carboxihemoglobina: este un compus reversibil rezultat prin legarea monoxidului de

carbon la Hb. Afinitatea Hb pentru acest gaz este de 210 ori mai mare decat pentru O2, ceea ce
explica rapiditatea aparitiei si gravitatea intoxicatiei cu CO chiar in situatiile in care concentratia
lui in aerul inspirat este relativ mica. In sangele normal, concentratia carboxihemoglobinei este
de 0-2% din Hb totala, iar la fumatori este 2-4% si poate ajunge chiar pana la 10%. Cel mai
caracteristic semn al intoxicatiei cu CO este culoarea rosie purpurie a tegumentelor si
mucoaselor. Oxigenoterapia hiperbara prin dislocarea CO de pe hemoglobina reprezinta baza
tratamentului intoxicatiilor cu CO.

Sulfhemoglobina: este un derivat stabil nefunctional al hemoglobinei. Se considera a fi

un produs de denaturare oxidativa a hemoglobinei. Structura hemoglobinei este modificata prin
existenta unui atom de sulf legat de fiecare grup heminic.

Methemoglobina: numita si hemiglobina este o ferihemoglobina in care fierul feros s-a

transformat in fier feric, pierzandu-si astfel capacitatea de fixare a oxigenului.

6
 Metabolismul fierului în organismul uman
Fierul este, ca element chimic din natură, indispensabil proceselor biologice umane. Sub
formă de microparticule, urme de element, el intră în combinații chimice bivalente, Fe2+ și
trivalente, Fe3+. Devine parte componentă a enzimelor, hemoglobinei și mioglobinei.

Necesarul de fier
B: 90-160 µg/100 mL.
F: 80-130 µg/100 mL
Concentraţia fierului în sânge = sideremie.

Circuitul și rolul fierului

Metabolismul uman al fierului în organism, constă din 3 faze: asimilare (resorbție,
încorporare), distribuire și eliminare (excreție). Fierul participă esențial la preluarea și asimilarea
oxigenului, la anumite funcțiuni specific celulare și în general, la întregul metabolism uman.

Metabolismul fierului
Forma ionizata a fierului este toxica, din acest motiv fierului este intodeauna probat
gruparea hem a proteinelor sau legat de anumite proteine de transport sau de depozitare, cum ar
fi transferina, feritina si  hemosiderina.

Cea mai mare cantitate de fier se gaseste in hemoglobina din eritrocite. Cantitati mai
mici de fier se gasesc in mioglobina din fibrele musculare, in enzimele respiratorii ale tuturor
celulelor.

O mica parte din fier se gaseste in plasma, unde circula legat de o proteina numita
transferina. Cea mai mare parte a fierului transportat provine din distrugerea zilnica a
aproximativ 20 mililitri de eritrocite. Acestea elibereaza aproximativ 20 miligrame de fier.

Fierul de depozit este stocat de catre macrofagele din splina, maduva osoasa si ficat.
Fierul din ficat poate fi stocat atat de catre macrofagele speciale (celule Kupfer) cat si de
hepatocite.

7
 Absorbtia fierului
O dieta obisnuita zilnica contine aproximativ 10 - 20 miligrame de fier.Din aceasta
cantitate, doar aproximativ 5 - 10 %, adica un miligram, este absorbit la nivel intestinal si este
preluat de organism pentru a echilibra pierderile zilnice.

In situatia in care depozitele de fier sunt scazute sau creste procesul de eritropoieza,
cantitatea de fier care este absorbita poate se creasca la valori de 5 ori mai mari decat la
normal.In cazul in care exista un exces de fier la nivelul organismului, depus in diverse tesuturi -
hemosideroza - absorbtia intestinala este diminuata.

Astfel, metabolismul fierului este reglat prin procesul de absorbtie intestinala.

Fierul este absorbit in jumatatea superioara a intestinului subtire.

Fierul inglobat in hem se absoarbe cel mai bine.

Acidul ascorbic ( vitamina C ) stimuleaza absortia, deoarece este un agent reducator si pe

de alta parte formeaza un complex molecular cu fierul, care este rapid absorbit.

Atrofia gastica care determina scaderea cantitatii de acid clorhidric la nivel gastric se
insoteste de reducere absorbtiei cantitatii de fier si determina aparitia de anemie feripriva. De
asemenea, pacientii care sunt tratati cronic cu medicamente care inhiba secretia de acid clorhidric
la nivel gastric pot prezenta o absorbtie deficitara a fierului.

Pierderi de fier
Pierderile normale zinice, exceptând - la femei- menstruația, sunt reduse, în general. Ele
se produc prin descuamarea pielii, și prin transpirație, urină, scaun. O pierdere de fier de 1 mg
(miligram) pe zi, pentru un bărbat adult, este considerată ca fiind normală și poate fi compensată
de conținutul în fier al alimentației. Prin hemoragii, pierderile produse pot deveni totuși
considerabile.

Compensarea pierderilor și necesarului de fier

Spre deosebire de alte metale, cum sunt calciul sau natriul, necesarul de fier și pierderile
zilnice nu pot fi în mod voluntar controlate (reglate), și astfel, compensarea acestora prin
procesul de resorbție a fierului din hrană, rămâne ca singură soluție posibilă.

8
Bibliografie

 Nancy C. Andrews – N Engl J Med 1999; 341: 1986-1995, Disorders of Iron Metabolism

– Metabolismul fierului.

 Physiology by Arthur Guyton 11ed., Philadelphia: Elsevier Saunders, 2006

 Metabolismul fierului în organismul uman, 26 mai 2011,

http://en.wikipedia.org/wiki/Human_iron_metabolism

 Hemoglobină, 4 iunie 2011, http://en.wikipedia.org/wiki/Hemoglobin

 "Hemoglobin." MedicineNet. ,12 Oct. 2009.

<www.medicinenet.com/hemoglobin/article.htm>.