Tudor Arghezi

 Modernismul reprezintă o manifestare radicala de impunere a principalelor

elemente înnoitoare în literatura primelor decenii ale secolului al XX-a. Se
caracterizează prin liricizarea mesajului poetic, prin metaforizare și ambiguitate,
condiția poetului și forma neobișnuită.
 Tudor Arghezi, unul dintre poeții moderniști, creează o operă originală, care a
influențat literatura vremii. Arghezi este un înnoitor al limbajului poetic, prin
încălcarea convențiilor și a regulilor. Particularități ale modernismului în opera lui
sunt: estetica uratului, limbajul șocant, cu neașteptate asocieri lexicale și
semantice (termeni religioși, arhaisme, neologisme, expresii populare), fantezia
metaforică, înnoirile prozodice. Ține de tradiționalism ideea legăturii dintre
generații și opțiunea pentru tematica socială.
 Tudor Arghezi se înscrie în modernism prin întreaga sa creație, opera sa dând glas
trăirilor tumultoase într-un limbaj foarte aspru și nou. Poezia lui se remarcă printr-
o uimitoare diversitate tematică, fapt pentru care critica literară îl socotește un
poet proteic.
 O caracteristică a modernismului este interesul poeților de a reflecta asupra
creației lor, de a transmite concepția lor artistică cititorilor, astfel că fiecare volum
este deschis de o artă poetică. Volumul cu care debutează, "Cuvinte potrivite", se
deschide cu poezia "Testament", care face parte din seria artelor poetice moderne
ale literaturii române din perioada interbelică.
 Poezia "Testament" este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă propriile
convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în
societate.
 Titlul poeziei exprimă în primul rând ideea de meșteșug, creație lăsată ca
moștenire urmașilor. El poate face referire la prima artă poetică romanescă,
"Testamentul lui Ienăchiță Văcărescu", fiind atunci un omagiu adresat înaintașilor
poeziei românești. De asemenea, el poate fi interpretat și în dimensiune religioasă,
creația fiind pentru poet sacră, asemenea Vechiului și Noului Testament.
 Tema centrală este concepția artistului despre misiunea artei sale. Motivele sunt
numeroase: străbuni, condei, cuvinte, călimară, slovă, brazdă, însă motivul central
este cartea.
 Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual,
monolog vizibil prin substantivul "fiule" din prima strofă. Acesta numește
destinatarul actului, o persoană apropiată sufletului său. Cuvântul "fiule" îl
reprezintă, de fapt, pe cititor, urmașul generațiilor greu încercate de muncă și
suferință. Cele două ipostaze sunt desemnate de pronumele "eu" ( tatăl spiritual,
poetul) și "tu" ("fiul", cititorul, urmașii).
 Lirismul subiectiv se justifică prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și prin
mărcile eului liric: pronume și verbe la persoana I singular ("eu am ivit", "am
preschimbat"), adjective posesive ("cartea mea", "bătrânii mei"), care de referă la
 eul liric, dar și pronume și verbe la persoana a-II-a singular ("te", "tine", "urci") sau
substantive în vocativ ("fiule"), care desemnează interlocutorul imaginar.
 Poezia începe cu o formulă specifică unui testament, prin care se exclude orice altă
moștenire în afară de creația artistică: "Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,/
Decât un nume adunat pe-o carte".
 Cuvântul "carte" deține o poziție privilegiată în text, pentru că în jurul lui se
construiește întreaga poezie. Cartea este cuvântul cheie al operei, reprezentând
bunul cel mai de preț, anume creația. Aceasta cumulează experiența generațiilor
anterioare, a strămoșilor, cu un destin zbuciumat. Experiența este redată în
manieră estetică, dar păstrând sentimentele puternice.
În prima strofă, secvența "râpi și gropi adânci/ Suite de bătrânii mei pe brânci" arată
drumul dificil al cunoașterii și al acumulărilor. Creația reprezintă "o treaptă" indispensabilă,
drumul anevoios al cunoașterii, treaptă ucată doar prin sacrificiu și trudă.
Cea de-a doua strofă se axează pe metafora "hrisovul vostru cel dintâi". Arhaismul
"hrisov" trimite și el la creație, care se constituie ca o carte sfântă, "de căpătâi", înglobând
suferința de veacuri a străbunilor. Metafora "osemintele vărsate-n mine" subliniază
profunda legătură dintre creator și generațiile anterioare și realizează o punte de legătură
între trecut și viitor.
A treia strofă este realizată pe paralelismul și suprapunerea dintre munca brută a
străbunilor și truda intelectuală. Astfel, "sapa", unealtă folosită pentru a lucra pământul,
devine "condei", unealtă de scris, iar "brazda" devine "călimară". La fel cum străbunii se
aplecau asupra gliei, artistul trudește pentru a impune cuvântul și forța lui. Sintagma
"cuvinte potrivite", care oferă și titlul volumului de debut, subliniază truda creatorului de a
alege și a pune alături exprimări din registre stilistice diferite. Migala de a șlefui exprimările,
transformându-le într-un limbaj artistic definitoriu pentru poet, constituie esența artei sale.
Arta are un rol estetic prin transfigurarea a ceea ce este urât în frumos estetic. Astfel,
viziunea artistică a lui Tudor Arghezi este marcată de estetica urâtului. Sintagma reunește
doi termeni opuși: frumosul și urâtul. Antiteza arată drumul creației de la sursă (urâtul) la
produsul final (frumosul). Scriitorul consideră că orice aspect al realității, fie el frumos sau
urât, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic. Astfel, expresii se grupează în serii
opuse: grai cu-ndemnuri pentru vite - cuvinte potrivite, zdrențe - muguri și coroane, venin -
miere, bube, mucegaiuri și noroi - frumuseți și prețuri noi.
În strofa a patra, cartea apare ca o răzbunare, este consideră "bici răbdat", răzbunand
durerea fizică suportată de străbuni. Aceasta întoarce destinul unui popor, izbavindu-l de
suferință: "E-ndreptățirea ramurei obscure/ Ieșită la lumină din pădure". Poetul are datoria
de a exprima în versurile sale "durerea de vecii întregi".
Ultima strofă prezintă îndelungatul proces al poetul de a ajunge de la poezie inspirată
("slovă de foc") la poezie creată prin trudă ("slovă făurită"). Condiția poetului este redată în
versul "Robul a scris-o, Domnul o citește"; artistul este un "rob", un truditor al condeiului, iar
de muncă lui de bucură fără efort cititorul ("Domnul").
Prozodia este inedită, îmbinând tradiție și modernitate: poezia cuprinde strofe inegale ca
număr de versuri și ritm variabil, în funcție de intensitatea sentimentelor și de ideile
exprimate. Rima ține de vechile convenții, fiind împerechiată.
Pentru Tudor Arghezi, în raportul dintre creator și creație, creația (cartea) este cea mai
importantă și cea care rezistă trecerii timpului. Poetul consideră că singurul lucru pe care-l
poate lăsa moștenire urmașilor este o carte de poezii, cu valoare spirituală.
 Poezia "Testament" se încadrează curentului literar modernism, în special prin
interiorizarea lirismului, discursul poetic fiind o confesiune subiectivă a eului, și prin
ambiguitatea limbajului, realizată prin frecvența metaforei.