Sunteți pe pagina 1din 2

Bulgaria dezvaluie numele celor trei rusi inculpati pentru otravirea omului de

afaceri Emilian Ghebrev


Ion Gaidau,

Parchetul de la Sofia a dezvaluit vineri numele celor trei cetateni rusi inculpati la sfarsitul lui ianuarie pentru
otravirea omului de afaceri Emilian Ghebrev in aprilie 2015.

,,Procuratura municipala din Sofia a inculpat in absenta trei cetateni ai Federatiei Ruse (in cazul otravirii lui
Emilian Ghebrev, n. red.), si anume pe Serghei Viktorovici Pavlov, Serghei Viaceslavovici Fedotov si Gheorghi
Gorskov", se arata intr-un comunicat al Parchetului de la Sofia facut public vineri.

Potrivit publicatiei ,,Vzgliad", cei trei inculpati au calatorit in Bulgaria cu pasapoarte false. Toti trei sunt agenti
GRU, serviciul de informatii al armatei ruse, scrie presa bulgara.

Emilian Ghebrev a fost otravit in aprilie 2015 cu agentul neurotoxic Noviciok, folosit aproape trei ani mai tarziu
impotriva fostului agent GRU si colaborator MI5 Serghei Skripal.

Gasit inconstient dupa o intalnire intr-un hotel, Ghebrev, un om de afaceri implicat in tranzactii de armament, a
fost salvat de medici. Si Skripal a scapat cu viata dupa ce fusese gasit inconstient, alaturi de fiica sa Iulia, pe o
banca din Salisbury, un oras din sudul Angliei.

Intr-o investigatie jurnalistica, publicatiile Belingcat, The Insider si ,,Der Spiegel" trag concluzia ca operatiunea
de otravire a lui Emilian Ghebrev a fost realizata de opt ofiteri din GRU, membri ai unei subunitati cu numele
de cod 29155.

Motivul otravirii lui Ghebrev nu se cunoaste, insa se stie ca in 2008 acesta a vandut un lot impunator de
armament Georgiei in timpul razboiului cu Rusia. Potrivit unei versiuni, Ghebrev a fost banuit de Kremlin ca
vindea armament in Siria aliatilor Statelor Unite. Fiind intrebat de cateva ori despre aceasta versiune, Ghebrev a
negat implicarea lui in vinderea de armament unor grupari siriene.

Un alt motiv, lansat de cotidianul sofiot ,,24 de ore", se bazeaza pe ipoteza ca atacul poate fi o actiune solitara a
unor agenti fara ordin de sus. Companii private de armament ar fi comandat inlaturarea lui Ghebrev ca o reactie
la incercarea acestuia de a prelua exportul unor tipuri de munitii in Afganistan, Africa si India.

Unitatea 29155 se afla in vizorul occidentalilor, lasand indicii ca a participat la operatiuni in Crimeea, la
tentativa de destabilizare a situatiei in Republica Moldova in 2014, la tentativa de lovitura de stat din
Muntenegru in toamna lui 2016 si la operatiuni impotriva agentiei antidoping WADA in Elvetia 2016-2017.
Unitatea este anchetata de autoritatile spaniole sub acuzatia implicarii in referendumul pentru independenta
provinciei Catalonia in 2017.

Mentionat in cazul Ghebrev, Serghei Fedotov se afla si in atentia britanicilor pentru otravirea lui Skripal.

Aceste nume sunt dezvaluite pe fondul tensionarii relatiilor intre Sofia si Moscova din cauza unor afaceri de
spionaj.

La sfarsitul lunii ianuarie, Bulgaria a expulzat doi diplomati rusi pentru activitati de spionaj, acestia fiind acuzati
de colectare de informatii considerate drept ,,secret de aparare". Aceasta actiune a venit dupa una similara in
toamna anului trecut, dar si dupa arestarea unui fost deputat bulgar pentru legaturi cu serviciile secrete ruse.
Eliberat pe cautiune, acuzatul in cauza, Nikolai Malinov, care se prezinta drept un rusofil, s-a deplasat la
inceputul lui noiembrie 2019 la Moscova pentru a fi decorat de catre Vladimir Putin.

S-ar putea să vă placă și