Sunteți pe pagina 1din 7

Proiect Katia v5:

Tija Mecanica

Coordonator,
Conf.Univ.Dr.Ing. Tiron Mihai
Student,
Dumitriu Cosmin
Specializare DET

IAȘI
2019
1.Introducere (Descrierea piesei, rol, condiții de funcționare, cerinte)
Bolțul cilindric
Bolțul cilindric, sau axul pistonului, este organul de legătura prin intermediul căruia se transmite
forța de presiune a gazelor de la piston la bielă, asigurând mișcarea relativă dintre aceste două organe.
Este solicitat de forța de presiune a gazelor și de forța de inerție a pistonului care dau o rezultantă
variabilă ca mărime și sens.
Efecte :
- solicitarea cu șoc datorită existenței jocurilor, dar și datorită creșterii rapide a gradienților de
presiune in faza de ardere ;
- încovoierea bolțului cilindric în secțiune longitudinală ;
- ovalizare in plan transversal ;
- apariția forfecării in zona dintre umerii pistonului și piciorul bielei ;
- caracterul variabil al sarcinii produce fenomenul de oboseală ;
Din cele arătate, pentru asigurarea unor condiții normale de funcționare bolțului cilindric, se
impun următoarele cerințe :
- mare rezistență la încovoiere și la oboseală ;
- deformări minime ;
- rezistența la uzură pentru suprafața de lucru ;
- masă mică ;
- simplitate constructivă ;

2.Soluții constructive
Bolțul cilindric se realizează sub formă tubulară, în diferite variante funcție de tipul motorului și
felul îmbinării cu biela și pistonul. Cel mai mult utilizat este bolțul cilindric cu secțiune constantă, fiind
și cel mai ușor de realizat tehnologic. Uneori, pentru mărirea rigidității bolțul cilindric se execută sub
forma unui solid de egală rezistență sau cu secțiunea în trepte.
La stabilirea dimensiunilor bolțului cilindric trebuie avut în vedere ca diametrul exterior și
lungimea acestuia să fie suficiente, astfel încât presiunea ce se dezvoltă pe suprafața sa să nu depășească
valorile 400 500 daN /cm2 de la care ungerea se înrăutațește. Diametrul interior se determină din
condițiile limitării deformațiilor de încovoiere și ovalizare.

3.Materiale și semifabricate
Bolțul cilindric, în urma tratamentului termic, trebuie să aibă un miez tenace, pentru a rezista
solicitărilor cu șoc, și o duritate mare a suprafeței exterioare, pentru a rezista la uzură. Oțelurile care
satisfac cel mai bine aceste cerințe sunt oțelurile carbon de cementare și oțelurile aliate de cementare,
având ca elemente de aliere Cr, Mo, Ni, Ti. Mai rar se folosesc și oțelurile de îmbunătățire.

S-ar putea să vă placă și