Sunteți pe pagina 1din 1

Trecerea României la economia de piaţă, al cărei fundament îl constituie proprieteatea privată şi al

cărei mecanism presupune îmbinarea legilor pieţei cu activitatea statului se dovedeşte a fi un proces
complex, dificil, de durată şi cu implicaţii largi. Prin control, conducerea îşi asigură informarea
reală, dinamică şi preventivă care ridică valoarea concluziilor si calitatea deciziilor. Controlul
pătrunde în esenţa fenomenelor, sesizează aspectele negative în momentele în care acestea se
manifestă ca tendintă şi intervine operativ pentru prevenirea si lichidarea cauzelor.

Controlul se manifestă ca forma de perfecţionare a modului de gestiune a patrimoniului, de


organizare şi conducere a activităţii unităţilor patrimoniale. Având în vedere aceste elemente,
controlul financiar devine o necesitate atunci când statul, prin instituţiile sale, este şi principalul sau
unicul coordonator sau realizator al activităţii economice care se desfăşoară la nivel naţional,
regional sau sectorial, având în vedere că implicaţiile unei eventuale gestiuni defectuoase capătă
dimensiuni deosebite prin consecinţele pe care acestă stare ar avea-o asupra întregului sistem
economico-social ca urmare a introducerii, în interiorul său, a unor elemente eroante cu efect
pertubator. Pornind de la necesitatea prevenirii unor astefel de situaţii, ca şi de la nevoia permanentă
de informare asupra stării fenomenelor economice, prin legi speciale, organice sau chiar prin Legea
fundamentală, Constituţia, la nivel naţional a fost instituit un sistem complex de control dimensionat
astfel încât să acopere cea mai mare parte a ariei de desfăşurare a activităţilor sociale si economice.
Controlul financiar nu este un scop, ci un mijloc de perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a
procesului de conducere a acestuia.